SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  4
Télécharger pour lire hors ligne
Despre creier şi nu numai

Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de ani, nu
în tinereţe. Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. Dimpotrivă,
puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată studiile.

Chiar este creierul condamnat la degradare?, se întreabă Barbara Strauch,
jurnalist la "The New York Times" şi autoare a cărţii "Viaţa secretă a
creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta
mijlocie".

A descoperit că este înconjurată de oameni de vârstă similară care, deşi nu-
şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau al cărţii pe
care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze afaceri pe
continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de "The Daily Mail".

Cercetătorii - sociologi, psihologi şi neurologi - au descoperit însă că, în
cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se comportă ca
restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată, la fel şi alte funcţii
ale creierului legate de motricitate. Pe de altă parte, creşte abilitatea de a
lua decizii corecte despre lumea din jur.

Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele
îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează subit.
Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor trecute de 50 de
ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă tinerii folosesc pe rând cele
două emisfere ale creierului, persoanele în vârstă reuşesc să le utilizeze
simultan.

De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum
demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de americani
timp de 40 de ani.

Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de
reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au
obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani.

Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe
când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar
şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile
cresc odată cu vârsta.




                                                                     Pagina 1 din 4
Despre creier şi nu numai

Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent
decât celelalte zone.

Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii trecuţi
de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare.
Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia îmbătrânirea
aduce după ea dezamăgire şi depresii.

Se pare că, pe măsură ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri, creierul
reuşeşte să se programeze să accentueze aspectele pozitive şi să le elimine pe
cele negative.

Vreţi să aveţi o minte clară şi la bătrâneţe ?
Exista metode de a va mentine creierul tanar. Din pacate, mintea mai buna
nu se poate obtine odata cu varsta, ci din contra, pierdem din ea, cu fiecare
an ce trece.

Cercetatorii au aflat insa ca exista diverse metode prin care putem opri
declinul mintii. Iata cateva dintre acestea:

Dansaţi. "Putine activitati stimuleaza creierul asa de bine ca dansul!",
spune doctorul Daniel Amen, autorul cartii "O minte minunata la orice
varsta". "Dansul necesita totul, de la coordonare si organizare, la
planificare        si     judecata",        a       mai     scris      acesta.
Acelasi lucru este valabil si pentru artele martiale. Ambele cer pozitionarea
diferitelor parti ale corpului simultan si in sincron.

Mergeţi la fitness. Sportul creeaza celule noi intr-o zona a creierului vitala
memoriei. Cercetatorii de la Universitatea Columbia au masurat volumul
sangelui din creierul adultilor care merg la sala de patru ori pe saptamana,
timp de patru luni si au descoperit ca toata aceasta activitate duce la
producerea mai multor neuroni.

Mâncaţi ouă. Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry
McLeary, autorul programului "Incredere in creier". Oul contine vitamina
B, care obliga celulele nervoase sa arda glucoza, cea mai importanta sursa
de energie a creierului. Oul mai contine si antioxidanti, care protejeaza
neuronii de stricaciuni si acizi grasi omega-3, care mentin impulsurile
nervoase la ritmuri optime.



                                                                  Pagina 2 din 4
Despre creier şi nu numai

Mâncaţi, de asemenea, multe fructe şi legume şi evitaţi mâncărurile grase,
care diminueaza abilitatea celulelor nervoase de a comunica intre ele.

Fiţi activi. Nu deveniti lenesi, pentru ca dauneaza grav sanatatii. Implicati-
va tot timpul in diverse activitati, pentru a va mentine mintea alerta.

Hidrataţi-vă mintea. Un studiu al Universitatii South Florida din 2006 a
aratat ca oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc proaspat pe
saptamana aveau cu 76% mai putine sanse sa se imbolnaveasca de
Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanti gasiti in fructe,
protejeaza creierul de boala. Opt pahare de apa pe zi sunt si ele extrem de
benefice pentru minte, intrucat creierul este 80% apa si daca nu este
hidratat, neuronii nu pot sa functioneze corect.

Râdeţi. Luati-va o pauza de la problemele cotidiene si radeti. Cititi bancuri,
uitati-va la filmulete amuzante. Chiar si anticiparea rasului scade stresul cu
39% pana la 70%! Rasul este extrem de bun si pentru inima.

Dormiţi suficient. Somnul este important pentru o stare mentala buna.
Memoria se organizeaza in creier, in timpul somnului. Un studiu al
Facultatii de Medicina de la Harvard arata ca mintea aduna bucati separate
de informatie si le tese impreuna in timpul somnului. Doctorii ne sfatuiesc
sa dormim fix 7 ore!

Nu vă mai uitaţi la TV. O ora de privit la televizor creste riscul de a capata
Alzheimer cu 1,3%. Asa ca doctorii recomanda sa va relaxati la TV maxim
doua ore pe zi. In schimb, ei propun sa cititi cat mai multe carti.

Folosiţi mirodenii. Atunci cand gatiti, folositi cat mai multe mirodenii la
mancare. Rozmarinul, de exemplu, contine acid carnozic, care reduce riscul
de atac cerebral cu 40%! Folositi cu incredere condimentele, mai ales
scortisoara, sofranul, busuiocul, oregano, cimbrul si salvia.

Studiaţi o limbă străină Nu ezitati sa invatati o limba straina, pentru a evita
dementa la batranete. Un studiu al Universitatii York din Toronto arata ca
oamenii in varsta care vorbesc mai multe limbi straine au o minte mai clara
decat ceilalti.

Spalaţi-vă bine pe dinţi. O gingie inflamata, sangeranda, poate sugera o
problema a sanatatii. In plus, toate bacteriile care se strang in gura ajung in
sange si apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De aici, si o stare mentala


                                                                    Pagina 3 din 4
Despre creier şi nu numai

extrem de proasta.

Beţi ceai verde si veti castigati cu 20% mai multa sanatate mentala, potrivit
unui studiu prezentat in The American Journal of Clinical Nutrition.




                                                                 Pagina 4 din 4

Contenu connexe

En vedette

Taofizica
TaofizicaTaofizica
Taofizicalatimob
 
Initierea tinarului specialist in cimpul munci
Initierea tinarului specialist in cimpul munciInitierea tinarului specialist in cimpul munci
Initierea tinarului specialist in cimpul munciUSB
 
Camus Albert Mitul lui Sisif
Camus Albert   Mitul lui SisifCamus Albert   Mitul lui Sisif
Camus Albert Mitul lui SisifLabusca Ana
 
100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-ani
100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-ani100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-ani
100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-aniIlle Marius Dan
 
SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)
SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)
SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)AGEAC Geofilosofía
 
Nutritionistii germani
Nutritionistii germaniNutritionistii germani
Nutritionistii germanirelu27
 
Pr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodox
Pr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodoxPr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodox
Pr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodoxFrescatiStory
 
Tudor opris istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...
Tudor opris   istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...Tudor opris   istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...
Tudor opris istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...gruianul
 
Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein
Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein
Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein Cristiana Toma
 
Palatul Cotroceni (II)
Palatul Cotroceni (II)Palatul Cotroceni (II)
Palatul Cotroceni (II)FrescatiStory
 
Bor oct77 sept77
Bor oct77 sept77Bor oct77 sept77
Bor oct77 sept77Dalv Alem
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2Florin Anastasiu
 
Arhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui Cleopa
Arhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui CleopaArhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui Cleopa
Arhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui CleopaFrescatiStory
 

En vedette (19)

MARCUS AURELIUS: ELMÉLKEDÉSEK
MARCUS AURELIUS: ELMÉLKEDÉSEKMARCUS AURELIUS: ELMÉLKEDÉSEK
MARCUS AURELIUS: ELMÉLKEDÉSEK
 
Taofizica
TaofizicaTaofizica
Taofizica
 
Goethe: Faust
Goethe: FaustGoethe: Faust
Goethe: Faust
 
Initierea tinarului specialist in cimpul munci
Initierea tinarului specialist in cimpul munciInitierea tinarului specialist in cimpul munci
Initierea tinarului specialist in cimpul munci
 
Camus Albert Mitul lui Sisif
Camus Albert   Mitul lui SisifCamus Albert   Mitul lui Sisif
Camus Albert Mitul lui Sisif
 
Alain Delon
Alain DelonAlain Delon
Alain Delon
 
100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-ani
100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-ani100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-ani
100 de-sfaturi-sa-traiesti-100-de-ani
 
Apologetica net
Apologetica netApologetica net
Apologetica net
 
SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)
SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)
SZUN-CE A HADVISELÉS TÖRVÉNYEI (Szun-ce ping-fa)
 
Nutritionistii germani
Nutritionistii germaniNutritionistii germani
Nutritionistii germani
 
Pr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodox
Pr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodoxPr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodox
Pr Constantin Coman - Casa crestinului_Ghid practic al crestinului ortodox
 
Diadema tejida
Diadema tejidaDiadema tejida
Diadema tejida
 
Tudor opris istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...
Tudor opris   istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...Tudor opris   istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...
Tudor opris istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcol...
 
Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein
Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein
Câteva gânduri de-ale lui Albert Einstein
 
Palatul Cotroceni (II)
Palatul Cotroceni (II)Palatul Cotroceni (II)
Palatul Cotroceni (II)
 
Bor oct77 sept77
Bor oct77 sept77Bor oct77 sept77
Bor oct77 sept77
 
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
Arhiva Dobrogei Constantin Moisil vol 2
 
Coranul
CoranulCoranul
Coranul
 
Arhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui Cleopa
Arhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui CleopaArhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui Cleopa
Arhim. Ioanichie Balan - Viata si nevointele Parintelui Cleopa
 

Similaire à Cum functioneaza creierul uman dupa 50 de ani

Obiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creieruluiObiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creieruluiFrumoasa Verde
 
1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arata
1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arata1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arata
1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arataNicky Nic
 
Ceea ce inima_isi_doreste_mintea_o_arata
Ceea ce inima_isi_doreste_mintea_o_arataCeea ce inima_isi_doreste_mintea_o_arata
Ceea ce inima_isi_doreste_mintea_o_aratacarmenescu
 
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...Biro Bela
 
Noesiterapia-Angel Escudero
 Noesiterapia-Angel Escudero Noesiterapia-Angel Escudero
Noesiterapia-Angel EscuderoGeorgia Popescu
 
Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!
Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!
Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!DOR Academy
 
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea newWww.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea newrelu27
 
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea newWww.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea newMircea Tivadar
 
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptxO minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptxAnisoaraFurtuna
 
Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...
Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...
Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...Tiron Renata
 
Joe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nocive
Joe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nociveJoe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nocive
Joe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nociveSuvac Vladeni
 
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nociveAndreea Cozma
 
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.docAceastă carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.docClaudiusAndreia
 
Cafeaua amara iti face viata dulce
Cafeaua amara iti face viata dulceCafeaua amara iti face viata dulce
Cafeaua amara iti face viata dulceNicky Nic
 
Frederick bailes mintea care poate vindeca
Frederick bailes  mintea care poate vindecaFrederick bailes  mintea care poate vindeca
Frederick bailes mintea care poate vindecaCristina Radulescu
 
41 de sfaturi pentru 100 de ani
41 de sfaturi pentru 100 de ani41 de sfaturi pentru 100 de ani
41 de sfaturi pentru 100 de aniBiro Bela
 
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailesFlorentina1978
 
Mens sana in corpore sano
Mens sana in corpore sanoMens sana in corpore sano
Mens sana in corpore sanozamfira59
 

Similaire à Cum functioneaza creierul uman dupa 50 de ani (20)

Obiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creieruluiObiceiuri zilnice care dăunează creierului
Obiceiuri zilnice care dăunează creierului
 
1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arata
1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arata1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arata
1.ceea ce-inima-isi-doreste-mintea-o-arata
 
Ceea ce inima_isi_doreste_mintea_o_arata
Ceea ce inima_isi_doreste_mintea_o_arataCeea ce inima_isi_doreste_mintea_o_arata
Ceea ce inima_isi_doreste_mintea_o_arata
 
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
Cu specialistul american robert young despre alimentele care ne tin tineri si...
 
Proaste obiceiuri
Proaste obiceiuriProaste obiceiuri
Proaste obiceiuri
 
Noesiterapia-Angel Escudero
 Noesiterapia-Angel Escudero Noesiterapia-Angel Escudero
Noesiterapia-Angel Escudero
 
Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!
Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!
Cât de complex este creierul tău 26 lucruri interesante!
 
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea newWww.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea new
 
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea newWww.nicepps.ro 12917 longevitatea new
Www.nicepps.ro 12917 longevitatea new
 
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptxO minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
O minte sănătoasă· SlidesMania.pptx
 
Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...
Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...
Joe dispenza-distruge-ţi-obiceiurile-nocive-cum-să-ţi-determini-mintea-să...
 
Joe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nocive
Joe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nociveJoe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nocive
Joe dispenza distruge-ti-obiceiurile_nocive
 
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
244104849 joe-dispenza-distruge-ti-obiceiurile-nocive
 
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.docAceastă carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
Această carte conține sfaturi și informații privind sănătatea.doc
 
Cafeaua amara iti face viata dulce
Cafeaua amara iti face viata dulceCafeaua amara iti face viata dulce
Cafeaua amara iti face viata dulce
 
Frederick bailes mintea care poate vindeca
Frederick bailes  mintea care poate vindecaFrederick bailes  mintea care poate vindeca
Frederick bailes mintea care poate vindeca
 
41 de sfaturi pentru 100 de ani
41 de sfaturi pentru 100 de ani41 de sfaturi pentru 100 de ani
41 de sfaturi pentru 100 de ani
 
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
29510981 mintea-poate-vindeca-frederick-bailes
 
Presentation1
Presentation1Presentation1
Presentation1
 
Mens sana in corpore sano
Mens sana in corpore sanoMens sana in corpore sano
Mens sana in corpore sano
 

Plus de Cristiana Toma

Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016Cristiana Toma
 
Cursuri de formare a bărbaților adevărați
Cursuri de formare a bărbaților adevărațiCursuri de formare a bărbaților adevărați
Cursuri de formare a bărbaților adevărațiCristiana Toma
 
Povestea unui revoluționar adevărat: Mihai Diaconu
Povestea unui revoluționar adevărat: Mihai DiaconuPovestea unui revoluționar adevărat: Mihai Diaconu
Povestea unui revoluționar adevărat: Mihai DiaconuCristiana Toma
 
Detalii generale necesare donatorului de sange
Detalii generale necesare donatorului de sangeDetalii generale necesare donatorului de sange
Detalii generale necesare donatorului de sangeCristiana Toma
 
Chestionar pentru donatorul de sange
Chestionar pentru donatorul de sangeChestionar pentru donatorul de sange
Chestionar pentru donatorul de sangeCristiana Toma
 
Superba filozofie indiana Bhagavad Gita
Superba filozofie indiana Bhagavad GitaSuperba filozofie indiana Bhagavad Gita
Superba filozofie indiana Bhagavad GitaCristiana Toma
 
Târg de Florii, la Cernavodă
Târg de Florii, la CernavodăTârg de Florii, la Cernavodă
Târg de Florii, la CernavodăCristiana Toma
 
Cu toții avem nevoie de dragoste
Cu toții avem nevoie de dragosteCu toții avem nevoie de dragoste
Cu toții avem nevoie de dragosteCristiana Toma
 
Munții Pădurea Neagră
Munții Pădurea NeagrăMunții Pădurea Neagră
Munții Pădurea NeagrăCristiana Toma
 
Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)
Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)
Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)Cristiana Toma
 
Idei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numai
Idei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numaiIdei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numai
Idei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numaiCristiana Toma
 
Basarabia și Bucovina - album de fotografii
Basarabia și Bucovina - album de fotografiiBasarabia și Bucovina - album de fotografii
Basarabia și Bucovina - album de fotografiiCristiana Toma
 
Stela Vesa, o pictoriță româncă de excepție
Stela Vesa, o pictoriță româncă de excepțieStela Vesa, o pictoriță româncă de excepție
Stela Vesa, o pictoriță româncă de excepțieCristiana Toma
 
Raw food: unt, lapte , branza
Raw food:  unt, lapte , branzaRaw food:  unt, lapte , branza
Raw food: unt, lapte , branzaCristiana Toma
 
Raw food: supe, ciorbe
Raw food: supe, ciorbeRaw food: supe, ciorbe
Raw food: supe, ciorbeCristiana Toma
 

Plus de Cristiana Toma (20)

Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
Anunț donare sânge Cernavodă 25-iunie-2016
 
Cursuri de formare a bărbaților adevărați
Cursuri de formare a bărbaților adevărațiCursuri de formare a bărbaților adevărați
Cursuri de formare a bărbaților adevărați
 
Povestea unui revoluționar adevărat: Mihai Diaconu
Povestea unui revoluționar adevărat: Mihai DiaconuPovestea unui revoluționar adevărat: Mihai Diaconu
Povestea unui revoluționar adevărat: Mihai Diaconu
 
Codul bunei neveste
Codul bunei nevesteCodul bunei neveste
Codul bunei neveste
 
Detalii generale necesare donatorului de sange
Detalii generale necesare donatorului de sangeDetalii generale necesare donatorului de sange
Detalii generale necesare donatorului de sange
 
Chestionar pentru donatorul de sange
Chestionar pentru donatorul de sangeChestionar pentru donatorul de sange
Chestionar pentru donatorul de sange
 
Superba filozofie indiana Bhagavad Gita
Superba filozofie indiana Bhagavad GitaSuperba filozofie indiana Bhagavad Gita
Superba filozofie indiana Bhagavad Gita
 
E greu sa fii destept
E greu sa fii desteptE greu sa fii destept
E greu sa fii destept
 
Târg de Florii, la Cernavodă
Târg de Florii, la CernavodăTârg de Florii, la Cernavodă
Târg de Florii, la Cernavodă
 
Cu toții avem nevoie de dragoste
Cu toții avem nevoie de dragosteCu toții avem nevoie de dragoste
Cu toții avem nevoie de dragoste
 
Munții Pădurea Neagră
Munții Pădurea NeagrăMunții Pădurea Neagră
Munții Pădurea Neagră
 
Orașele Alpilor
Orașele AlpilorOrașele Alpilor
Orașele Alpilor
 
Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)
Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)
Slowenien february 2014 (sau din iarna mea de vis)
 
Idei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numai
Idei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numaiIdei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numai
Idei absolut inedite și interesante pentru acasă și nu numai
 
Basarabia și Bucovina - album de fotografii
Basarabia și Bucovina - album de fotografiiBasarabia și Bucovina - album de fotografii
Basarabia și Bucovina - album de fotografii
 
Stela Vesa, o pictoriță româncă de excepție
Stela Vesa, o pictoriță româncă de excepțieStela Vesa, o pictoriță româncă de excepție
Stela Vesa, o pictoriță româncă de excepție
 
Oameni ciudati
Oameni ciudatiOameni ciudati
Oameni ciudati
 
Raw food: paine
Raw food:  paineRaw food:  paine
Raw food: paine
 
Raw food: unt, lapte , branza
Raw food:  unt, lapte , branzaRaw food:  unt, lapte , branza
Raw food: unt, lapte , branza
 
Raw food: supe, ciorbe
Raw food: supe, ciorbeRaw food: supe, ciorbe
Raw food: supe, ciorbe
 

Cum functioneaza creierul uman dupa 50 de ani

  • 1. Despre creier şi nu numai Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de ani, nu în tinereţe. Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. Dimpotrivă, puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată studiile. Chiar este creierul condamnat la degradare?, se întreabă Barbara Strauch, jurnalist la "The New York Times" şi autoare a cărţii "Viaţa secretă a creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta mijlocie". A descoperit că este înconjurată de oameni de vârstă similară care, deşi nu- şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau al cărţii pe care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze afaceri pe continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de "The Daily Mail". Cercetătorii - sociologi, psihologi şi neurologi - au descoperit însă că, în cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se comportă ca restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată, la fel şi alte funcţii ale creierului legate de motricitate. Pe de altă parte, creşte abilitatea de a lua decizii corecte despre lumea din jur. Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează subit. Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor trecute de 50 de ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă tinerii folosesc pe rând cele două emisfere ale creierului, persoanele în vârstă reuşesc să le utilizeze simultan. De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de americani timp de 40 de ani. Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani. Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta. Pagina 1 din 4
  • 2. Despre creier şi nu numai Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent decât celelalte zone. Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii trecuţi de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare. Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia îmbătrânirea aduce după ea dezamăgire şi depresii. Se pare că, pe măsură ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri, creierul reuşeşte să se programeze să accentueze aspectele pozitive şi să le elimine pe cele negative. Vreţi să aveţi o minte clară şi la bătrâneţe ? Exista metode de a va mentine creierul tanar. Din pacate, mintea mai buna nu se poate obtine odata cu varsta, ci din contra, pierdem din ea, cu fiecare an ce trece. Cercetatorii au aflat insa ca exista diverse metode prin care putem opri declinul mintii. Iata cateva dintre acestea: Dansaţi. "Putine activitati stimuleaza creierul asa de bine ca dansul!", spune doctorul Daniel Amen, autorul cartii "O minte minunata la orice varsta". "Dansul necesita totul, de la coordonare si organizare, la planificare si judecata", a mai scris acesta. Acelasi lucru este valabil si pentru artele martiale. Ambele cer pozitionarea diferitelor parti ale corpului simultan si in sincron. Mergeţi la fitness. Sportul creeaza celule noi intr-o zona a creierului vitala memoriei. Cercetatorii de la Universitatea Columbia au masurat volumul sangelui din creierul adultilor care merg la sala de patru ori pe saptamana, timp de patru luni si au descoperit ca toata aceasta activitate duce la producerea mai multor neuroni. Mâncaţi ouă. Micul dejun ideal este un ou, potrivit medicului Larry McLeary, autorul programului "Incredere in creier". Oul contine vitamina B, care obliga celulele nervoase sa arda glucoza, cea mai importanta sursa de energie a creierului. Oul mai contine si antioxidanti, care protejeaza neuronii de stricaciuni si acizi grasi omega-3, care mentin impulsurile nervoase la ritmuri optime. Pagina 2 din 4
  • 3. Despre creier şi nu numai Mâncaţi, de asemenea, multe fructe şi legume şi evitaţi mâncărurile grase, care diminueaza abilitatea celulelor nervoase de a comunica intre ele. Fiţi activi. Nu deveniti lenesi, pentru ca dauneaza grav sanatatii. Implicati- va tot timpul in diverse activitati, pentru a va mentine mintea alerta. Hidrataţi-vă mintea. Un studiu al Universitatii South Florida din 2006 a aratat ca oamenii care beau trei sau mai multe pahare de suc proaspat pe saptamana aveau cu 76% mai putine sanse sa se imbolnaveasca de Alzheimer. Cantitatea mare de polyphenoli, antioxidanti gasiti in fructe, protejeaza creierul de boala. Opt pahare de apa pe zi sunt si ele extrem de benefice pentru minte, intrucat creierul este 80% apa si daca nu este hidratat, neuronii nu pot sa functioneze corect. Râdeţi. Luati-va o pauza de la problemele cotidiene si radeti. Cititi bancuri, uitati-va la filmulete amuzante. Chiar si anticiparea rasului scade stresul cu 39% pana la 70%! Rasul este extrem de bun si pentru inima. Dormiţi suficient. Somnul este important pentru o stare mentala buna. Memoria se organizeaza in creier, in timpul somnului. Un studiu al Facultatii de Medicina de la Harvard arata ca mintea aduna bucati separate de informatie si le tese impreuna in timpul somnului. Doctorii ne sfatuiesc sa dormim fix 7 ore! Nu vă mai uitaţi la TV. O ora de privit la televizor creste riscul de a capata Alzheimer cu 1,3%. Asa ca doctorii recomanda sa va relaxati la TV maxim doua ore pe zi. In schimb, ei propun sa cititi cat mai multe carti. Folosiţi mirodenii. Atunci cand gatiti, folositi cat mai multe mirodenii la mancare. Rozmarinul, de exemplu, contine acid carnozic, care reduce riscul de atac cerebral cu 40%! Folositi cu incredere condimentele, mai ales scortisoara, sofranul, busuiocul, oregano, cimbrul si salvia. Studiaţi o limbă străină Nu ezitati sa invatati o limba straina, pentru a evita dementa la batranete. Un studiu al Universitatii York din Toronto arata ca oamenii in varsta care vorbesc mai multe limbi straine au o minte mai clara decat ceilalti. Spalaţi-vă bine pe dinţi. O gingie inflamata, sangeranda, poate sugera o problema a sanatatii. In plus, toate bacteriile care se strang in gura ajung in sange si apoi la organele vitale, inclusiv la creier. De aici, si o stare mentala Pagina 3 din 4
  • 4. Despre creier şi nu numai extrem de proasta. Beţi ceai verde si veti castigati cu 20% mai multa sanatate mentala, potrivit unui studiu prezentat in The American Journal of Clinical Nutrition. Pagina 4 din 4