SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  31
Télécharger pour lire hors ligne
PROTECŢIA ŞI UTILIZAREA RESURSELOR ACVATICE.
1. Aspecte generale privind apele de suprafaţă şi subterane:
1.1. Clasificarea obiectivelor acvatice după categorii: sonde arteziene (Tabela.1), bazine acvatice
(Tabela. 2).
Pe teritoriul raionului Făleşti sunt amplasate 122 sonde acvatice, din care se exploatează 44 unităţi, 78
sonde acvatice nu sunt exploatate, inclusiv în rezervă 40 unităţi. Numărul sondelor acvatice conservate
constitue 38 unităţi. Numărul sondelor acvatice autorizate constitue 9 unităţi.
Starea tehnico-sanitară a sondelor acvatice care sunt exploatate este satisfăcătoare. Zonele de protecţie
sanitară la sondele acvatice se respectă, zonele de protecţie sanitară de regim strict sunt îngrădite, 80%
din sonde sunt dotate cu dispozitive de reglare automată a nivelului de apă.
Evidenţa apei consumate este organizată conform contoarelor de apă la 80% din consumatori şi
indirect, conform energiei electrice consumate – 20% consumatori. Apa din sondele acvatice se foloseşte
strict pentru necesităţile menajere şi în procesele tehnologice la întreprinderile din raion. Din 30
utilizatori primari de apă din sondele acvatice dispun de autorizaţie de folosinţă specială a apei – 9
utilizatori.
Pe teritoriul raionului sunt amplasate 328 obiective acvatice cu suprafaţa totală de 2793,72 ha, inclusiv
bazine amplasate pe cursul apelor – 104 unităţi şi lateral – 218 unităţi. Sunt atribuite în folosinţă separată
în baza deciziilor consiliilor locale prin contract de arendă – 182 bazine acvatice. După modul de
folosinţă bazinele acvatice se clasifică: 174 – piscicole, 3 – irigare, 145 complex, 6 – tehnologii.
Starea tehnică a barajelor la 313 bazine – satisfăcătoare, 115 – avariat. Starea bazinelor - 320 inerbate,
5 – uscate, 1-deteriorat, 2-desecat. Zonele şi fîşiile riverane de protecţie a obiectivelor acvatice se
respectă.
1.2. Managementul resurselor de apă (Tabela 5).
Au prezentat forme statistice ,,1 – Gospodăria Apelor” – 30 utilizatori. Conform datelor prezentate,
volumul apei captate constitue 1470,144 mii m.c., cifra nu este completă din cauza , fiindcă nu toţi
agenţii economici au prezentat rapoartele ,,1 – Gospodăria Apelor”. Volumul apelor captate din sursele
de suprafaţă este de 5740,738 mii m.c., volumul apelor captate din sursele subterane este de 728,406 mii
m.c. Volumul apelor utilizate total constitue 1470,144 mii m.c., din care pentru necesităţile de producere
– 239,477 mii m.c., pentru irigare- 0 mii m.c.,pentru necesitati menajere- 1230,667 Utilizarea apelor
supralimit de către agenţii economici nu au fost depistate. Volumul apelor uzate evacuate total pe raion
constitue 385,3 mii m.c, evacuate la staţia de epurare a or.Făleşti – 160,6 mii m.c. Evacuări fără epurare
lipsă.
2. Surse potenţiale de poluare a resurselor acvatice:
Eficienţa instalaţiilor de epurare a apelor uzate în a.2015 (Tabela 6)
Raionul Făleşti dispune de SEB amplasată în partea de Sud-Est a or.Făleşti, dată în exploatare în
a.1994. Proiectul de execuţie a fost elaborat în a.1972. Din a.2002 SEB se află la bilanţa DPGLC.
Capacitatea de proiect a staţiei de epurare este de 10 mii m.c./D, de facto la staţie se deversează 356
m.c./D. Concentraţia de poluanţi la întrare în SEB constitue MS-225,8 g/m.c., CBO5-87,53 g/m.c., NH4-
51,48 g/m.c.
Starea tehnică a staţiei de epurare este nesatisfăcătoare din ce cauză apele reziduale evacuate de la SEB
sunt epurate insuficient. Indicii de epurare a apelor uzate evacuate de SEB depăşesc LAD după
conţinutul de MS, care este majorat de 1,34 ori, CBO5 este majorat de 2,0 ori, NH4 majorat de 7,6 ori.
Cauzele funcţionării insuficiente a SEB Făleşti sunt:
- diminuarea gradului de încărcare a SEB (3,6%);
- poluarea repetată a apelor epurate în iazurile biologice aerate, care nu sunt curăţate de la darea în
exploatare.
Pentru îmbunătăţirea eficacităţii de epurare a SEB este necesară efectuarea reparaţiei capitale a staţiei
de epurare. Proiectul DLA şi autorizaţia de folosire specială a apei la DPGLC nu este elaborată.
Localităţile rurale din raion nu dispun de sisteme de canalizare şi staţii de epurare. Obiectivele social-
culturale din raion sunt amenajate cu capacităţi pentru acumularea apelor reziduale şi conform
contractelor sunt transportate la SEB Făleşti.
3. Poluarea transfrontaliera.
Pe parcursul anului 2015 poluarea transfrontaliera nu s-a inregistrat
4. Masuri de protectie a resurselor de apa realizate in 2015 (tab.nr.8)
4.1 Realizarea obetivelor Programului de alimentare cu apa si canalizare a localitatilor din Republica
Moldova (finantate dein alte fonduri decit FEN/FEL).
Pe parcursul anului 2015 sunt in derulare 5 proecte la realizarea obectivelor Programului de alimentare
cu apa si canalizarea localitatilor.
4.1.1 Primaria s.Doltu a elaborat si implimentat proectul ,,Alimentarea cu apa a s.Doltu” Termenul de
realizare 2014. Costul total al proectului constitue 1 000 000 lei finantat din Fondul Ecologic National.
4.1.2 Primaria s.Risipeni a inceput implimentarea proectul ,,Alimentarea cu apa si canalizare s.Risipeni.
Costul total al proectului constitue 13 000 000 lei.
4.1.3 Primaria s.Fagadau a inceput implimentarea proectului ,,Reconstructia apeductului in s.Fagadau”
Costul total al proectului constitue 500 000 lei.
4.1.4 Primaria s.Chetris a inceput implimentarea proectului ,,Alimentarea cu apa si canalizare a
s.Chetris” Costul total al proectului constitue 12 000 000 lei.
4,1.5 Primaria s.Sarata Veche a inceput implimentarea proectului ,,Alimentarea cu apa si canalizare a
s.Sarata Veche” Costul total al proectului constitue 11 000 000 lei.
5. Plata pentru deversarile de poluanti.
In raion activeaza 86 agenti economici generatori de poluanti a resurselor acvatice.
Pentru anul 2015 au prezentat calculele si au achitat plata pentru deversarile de poluanti cu apele
meteorice in suma de 173746,00 lei. Plata calculata constitue 173746 lei
Plata pentru deversarile apelor meteorice de pe teritoriul intreprinderilor constitue 173746lei.
6. Monitoringul apelor reziduale.
Volumul apelor reziduale deversate la SEB Făleşti constitue 160,6 m.c./an, din care insuficient epurate
160,6 m.c. Mediile obţinute indică, că eficacitatea de reţinere a suspensiilor constitue 79,5 %, a
consumului biologic de oxigen 79,2 %, a ionilor de amoniu 61,24 %. Cota de reţinere a noxelor practic
este la nivelul anului 2014.
În prezent la SEB Făleşti funcţionează treapta mecanică, biologică şi suplimentară. Volumul
insuficient de ape, contra capacităţii de proiect (gradul de încărcare 3 %) a impus implimentarea
modificărilor în procesul tehnologic, care au fost efectuate în anul 2005. Începînd cu anul 2006 se
înregistrează o reţinere mai înaltă a poluanţilor, însă totuşi parametrii de calitate de deversare depăşesc
LAD. Apele uzate după epurare sunt evacuate în albia rîuleţului Şovăţul de Jos. Pentru corelarea
influenţii deversărilor asupra receptorului au fost prelevate 4 probe de laborator efectuate de Centrul de
Investigaţii al AE Bălţi în secţiunile amonte şi aval de deversare. Analizînd calitatea apelor în secţiunea
amonte şi aval de deversare constatăm o influienţă prin majorarea CBO5 de la 18,8 mg/dm.c. la 24,7
mg/dm.c.
Reeşind din situaţie se întreprind măsuri pentru ameliorarea eficacităţii de epurare a apelor reziduale.
SEB dispune de laborator, care efectuează controlul chimic a apelor uzate, însă, care nu este comletat cu
state, echipament şi reactivele necesare.
7. Activitati de inspectare si masurile de constringere aplicate ( tab.nr.10)
Pe parcursul anului 2015 s-au inspectat 22 obiecte privin protecţia şi folosirea raţională a resurselor
acvatice cu întocmirea 22 acte de control. În rezultatul controalelor efectuate au fost date 88 indicaţii
obligatorii, din care 68 indicaţii au fost îndeplinite. Pentru încălcarea legislaţiei ecologice, poluarea
apelor cu deşeuri menajere şi animaliere au fost întocmite 90 procese-verbale pe articolul 109 al(1), 12
procese-verbale articolul 110 al(2), 1 proces-verbal articolul 109(3), şi examinate de IE Făleşti. Suma
amenzilor aplicate constitue 143800 lei, suma amenzilor încasate constitue 66100 lei.
8. Prjudiciile cauzate resurselor acvatice (tab. Nr.11)
8.1 Pe parcursul anului 2015 agentilor economici : SRL,,Logofat Prim”; IM,,Comhilserv”;
IM,,Prutulet”;IM,,cimhilsrev”; IM,,Daniflorservice”; IM,,Ilcomserv”; IM,,Apa canal Pompa”;
SRL,,Amonti Agro”; a fost inaintat pretentie privind recuperarea prejudiciului in urma captarii
nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sondele acvatice . Valoarea prejudiciului
calculat 44250,40 lei achitat 39583,30 lei.
9. Masuri si propuneri de protectie a resurselor acvatice.
- alocarea mijloacelor financiare din FEL pentru efectuarea reparatiei capitale a SEB Falesti,
pragurilor de scurgere a apelor in decantoarele primare si secundare, curatirea iazurilor biologice
aerate.
- solutionarea problemei alimentarii cu apa a or.Falesti din r.Prut .
- amenajarea obectivelor acvatice cu fisii forestiere de protectie.
- restabilirea sondelor acvatice care sunt in rezerva.
Starea sondelor Tab.1
Localitatea/
intreprinderea
Total Exploatate (unitati) Neexploatate (unitati) Sonde
Constructi
e (unitati)
Tampo
nate
(unitati
)
Total Destinatia Autorizatii
(AFSA nr.
Termen)
Total In
rezerva
Conserv
atePotabila Menajera Curativa Necesitati
agricole
Menire
industriala
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
SA,,Incomlac’’ 1 1 1
SA,,ISRT’’ 1 1 1
Combinat panif 1 1 1
Asociatia consu 1 1 1
SA,,Prut-80’’ 1 1 1
SA,,ITA’’ 1 1 1
SA,,Cernig-Tur’’ 1 1 1
SA,,ICM-2’’ 1 1 1
SA,,FFT’’ 1 1 1
SA,,Avicola-Nord’ 3 2 2 1 1
Gimnaziu-Internat 1 1 1
Calea Ferata 2 2 2
DPGLC 21 10 10 11 11
SA,,Mold-Nord’’ 4 1 1 1 3 3
Sudzucker-Moldov 12 3 3 3 9 9
Pr.Scumpia 5 2 2 3 2 1
Pr.Marandeni 1 1 1
SRL,,Agropopuros 1 1 1
Pr.Pirlita 1 1 1
Pr.Hiliuti 2 2 2
SRL,,Plantar-Sem 2 2 2
Pr.Ciolacu Nou 2 1 1 1 1
SRL,,Luzuro-Agro 1 1 1
Pr.Egorovca 2 2 1 1
Pr.Ilenuta 2 2 2
Pr.Natalievca 5 2 1 1 3 3
Pr.Pompa 1 1 1
SRL,,Agropomp 1 1 1
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
IM,,Difsercom’’ 5 3 2 1 2 2
SRL,,Rairec-plus 2 2 2
Pr.Sarata-Veche 2 2 2 2
SA,,Drumuri-Bal 1 1 1 1
Pr.Bocani 1 1 1
Pr.Obreja Veche 2 2 1 1
Cota valo.Burghe 1 1 1
II,,Danileico’’ 1 1 1
Pr.Risipeni 2 2 2
Pr.Hincesti 1 1 1
Pr.Albinetul Vec 4 1 1 3 2 1
SRL,,Logofat-pri 2 1 1 1 1
CAP,,Consatenii 2 2 2
Pr.Navirnet 2 1 1 1 1 1
SRL,,Amonti-Ag 2 1 1 1 1
Pr.Pinzareni 1 1 1
Pr.Catranic 3 1 1 2 2
Pr.Iscalau 3 3 3
SRL,,Acalifia-A 1 1 1
Pr.Pruteni 3 3 3
Pr.Chetris 2 2 2
Pr.Calinesti 1 1 1
Total 122 44 18 16 - 9 1 9 78 40 38 - -
Inventarierea resurselor acvatice (iazurilor), anul 2015. Tab. 2
Localitatea/Apartenemţa
Număruldeunităţi
Amplasareabazinului(pecursulde
apăsaulateral)
Suprafaţabazinului
Actuldebeneficiere,Titluldefolosinţă
separată/contract(data,valabilitatea)
Moduldefolosinţă(piscicultură,
irigare,generală,antierozional,
antiviitură.
Actuldefolosinţăaapei(Autorizaţia,
data,termenul)
Prezenţaproiectuluişiavizul
expertizeiecologice
Prezenţapaşaportuluibazinului
Prezenţaregulilordeexploatare
Stareabarajului,satisfăcător/avariat
Stareabazinului(înnămolit,uscat,
acoperitcuvegetaţie,satisfăcător,ha)
Stareafîşieiriverinedeprotecţie
(există,lipseşte,împădurită)
Stareainstalaţiilorhidrotehnice.Tipul
deversoruluideavarie(lipseşte,
satisfăcător,avariat)
Stareaevacuatoruluidefund
(funcţionează,avariat)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
1. Pr.Făleşti 7 25,93
1. or.Făleşti Pilipeţchi lateral 1,2 2009-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2. or.Făleşti Pilipeţchi lateral 1,02 2009-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3. or.Făleşti Cuschevici lateral 1,8 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4. or.Făleşti DPGLC curs 16,5 general da da satisf satisf
împăduri
t
satisf funcţ
5. or.Făleşti primăria lateral 2,39 general satisf satisf există satisf funcţ
6. or.Făleşti primăria lateral 2,01 general satisf satisf există satisf funcţ
7. or.Făleşti primăria lateral 1,01 general satisf satisf există satisf funcţ
2.Pr.Albineţul 11 26,3
1.s.Albineţul Panţîru curs 7,5 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Albineţul
Crîjanovsc
hi
lateral 0,54 2010-2035 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Albineţul Huzun lateral 1,01 2011-2036 irigare satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Albineţul Marcu lateral 1 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Rediul Sus primăria curs 4,5 general satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
6.s.Rediul Sus primăria lateral 1,04 general satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Rediul Jos primăria lateral 1,22 general satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Albineţul primăria lateral 6,53 general satisf satisf există satisf funcţ
9.s.Albineţul primăria lateral 0,96 general satisf satisf există satisf funcţ
10.s.Albineţul primăria lateral 1 general satisf satisf există satisf funcţ
11.s.Albineţul primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.Pr.Bocani 3 12,9
1.s.Bocani Ţurcanu lateral 5,3 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Bocani primăria lateral 1,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Bocani primăria lateral 6,1 general
avaria
t
satisf există satisf funcţ
4.Pr.Catranîc 3 82,89
1.s.Catranîc Jurnavei curs 7,42 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Catranîc Fiodorov curs 27,94 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Catranîc primăria curs 47,53 general satisf satisf există satisf funcţ
5.Pr.Călineşti 7 92,66
1.s.Călineşti Magdîl lateral 13,73 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Călineşti Magdîl lateral 14,47 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Călineşti
Ap.Moldo
vei
lateral 53,36 piscicol da da satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Călineşti Moldsilva lateral 7,5 general da da satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Călineşti primăria
heleşte
u
0,8 general uscat lipsă
6.s.Călineşti primăria
heleşte
u
1,6 general uscat lipsă
7.s.Călineşti primăria
heleşte
u
1,2 general uscat lipsă
6. Pr.Călugăr 17 149,6
1.s.Călugăr Vatavu lateral 17,51 2001-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Călugăr
SA,Ghidri
m"
curs 95,42 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Călugăr Bulgac lateral 1,44 2001-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
4.s.Călugăr Bulgac lateral 2,41 2001-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Călugăr Morari lateral 1,7 2007-2027 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Socii Noi Pavlinciuc lateral 0,82 1999-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
7.s.Socii Vechi Ogonioc lateral 5,03 2000-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Socii Noi Rotari lateral 5,55 2005-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
9.s.Socii Noi Cecan lateral 2,18 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
10.s.Călugăr primăria lateral 2,74 general satisf satisf există satisf funcţ
11.s.Călugăr primăria lateral 2,41 general satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
12.s.Călugăr primăria lateral 3,07 general satisf satisf există satisf funcţ
13.s.Călugăr primăria lateral 0,37 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
14.s.Călugăr primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
15.s.Socii Vech primăria lateral 4,16 general satisf satisf există satisf funcţ
16.s.Călugăr primăria lateral 2,2 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
17.s.Călugăr primăria lateral 1,55 general satisf satisf există satisf funcţ
7. Pr.Chetriş 3 17,78
1.s.Chetriş ÎI,Botnari" curs 16,21 privat piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Chetriş primăria
heleşte
u
1 general uscat lipsă
3.s.Chetriş primăria
heleşte
u
0,57 general uscat lipsă
8.p.Ciolacu
Nou
16 159,8
1.s.Şoltoaia Ţurcan curs 46,84 2009-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Ciolacu Palii lateral 11,23 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Făgădău primăria curs 62,62 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
4.s.Ciolacu primăria lateral 0,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Ciolacu primăria lateral 1,93 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
6.s.Ciolacu Nou primăria lateral 2,5 general satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Pocrovca primăria lateral 17,44 general satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Pocrovca primăria lateral 12,07 general satisf satisf există satisf funcţ
9.s.Ciolacu Nou primăria lateral 0,54 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
10.s.Ciolacu primăria lateral 1,61 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
11.s.Ciolacu primăria lateral 0,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
12.s.Ciolacu primăria lateral 0,07 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
13.s.Ciolacu primăria lateral 1,26 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
14.s.Ciolacu primăria lateral 0,53 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
15.s.Şoltoaia primăria lateral 0,3 general
avaria
t
satisf lipsă satisf funcţ
16.s.Ciolacu primăria lateral 0,21 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
9.Pr.Egorovca 15 42,09
1.s.Egorovca Tatian lateral 2,82 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Egorovca Lapinschi lateral 5,43 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Egorovca Tugarov curs 12,57 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Egorovca Vetrov N. lateral 8,44 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Egorovca primăria curs 1,21 general satisf satisf lipsă satisf avariat
6.s.Egorovca primăria curs 3,46 general satisf satisf există satisf avariat
7.s.Egorovca primăria curs 1,4 general satisf satisf lipsă satisf avariat
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
8.s.Egorovca primăria lateral 0,38 general satisf satisf lipsă satisf avariat
9.s.Egorovca primăria curs 0,52 general satisf satisf lipsă satisf avariat
10.s.Egorovca primăria curs 0,81 general satisf satisf lipsă satisf avariat
11.s.Egorovca primăria curs 0,39 general satisf satisf lipsă satisf avariat
12.s.Ciuluc primăria curs 4,19 general satisf satisf există satisf funcţ
13.s.Egorovca primăria lateral 0,1 general satisf satisf lipsă lipsă avariat
14.s.Egorovca primăria lateral 0,19 general satisf satisf lipsă lipsă avariat
15.s.Egorovca primăria lateral 0,18 general satisf satisf lipsă lipsă avariat
10.Făleştii Noi 13 64,25
1.s.Făleştii Noi primăria lateral 5,24 general satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Făleştii Noi primăria lateral 5,31 general satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Făleştii Noi primăria lateral 4,6 general satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Făleştii Noi Danilov A. lateral 0,16 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Făleştii Noi Vîntu A. curs 0,65 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
6.s.Făleştii Noi Rusu V. curs 0,73 2007-2027 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
7.s.Făleştii Noi Rusu M. curs 0,35 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
8.s.Făleştii Noi Pilipeţchi curs 0,65 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
9.s.Făleştii Noi
Codreanu
E.
lateral 0,77 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
10.s.Făleştii Noi Ţurcan E. lateral 1,7 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
11.s.Făleştii Noi primăria lateral 9,86 general satisf satisf există satisf funcţ
12.s.Făleştii Noi primăria lateral 1,27 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
13.s.Făleştii Noi
SA,Ghidri
m"
lateral 32,96 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
11.Pr.Glinjeni 18 107
1.s.Glinjeni
SRL.Tehn
er
curs 46,35 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Glinjeni
SRL.Agro
gl
curs 16,58 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Glinjeni Raileanu I. lateral 0,43 2000-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
4.s.Glinjeni Raileanu I. lateral 0,36 2011-2031 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Glinjeni
Bejenari
V.
lateral 0,54 2011-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
6.s.Glinjeni Turtureanu lateral 0,48 2002-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
7.s.Glinjeni
GŢ,Purciu
c"
lateral 4,62 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Glinjeni primăria lateral 0,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
9.s.Glinjeni primăria lateral 0,52 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
10.s.Glinjeni primăria lateral 0,24 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
11.s.Glinjeni primăria curs 20,56 general satisf satisf există satisf funcţ
12.s.Glinjeni primăria lateral 0,23 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
13.s.Glinjeni primăria lateral 3,72 general satisf satisf există satisf funcţ
14.s.Glinjeni primăria lateral 0,13 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
15.s.Glinjeni primăria lateral 8,58 general satisf satisf există satisf funcţ
16.s.Glinjeni primăria lateral 0,18 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
17.s.Glinjeni primăria lateral 1,2 general satisf satisf există satisf funcţ
18.s.Glinjeni primăria lateral 1,8 general satisf satisf există satisf funcţ
12.Pr.Hiliuţi 13 63,27
1.s.Răuţelul
Nou
Branaşco
S.
curs 0,3 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Răuţelul
Nou
Branaşco
S.
curs 0,8 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Răuţelul
Nou
Branaşco
S.
curs 1,5 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Răuţelul
Nou
Bejenari R. curs 16,66 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Răuţelul
Nou
Ungureanu
I
curs 8,16 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Răuţelul
Nou
Vrancean
P.
curs 11,99 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Răuţelul
Nou
Furtună P. curs 2,04 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Răuţelul
Nou
Nichiforea
c
curs 1 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
9.s.Răuţelul
Nou
Tcaciuc A. curs 2,48 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
10.s.Răuţel Nou
Cucereanu
D
curs 0,3 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
11.s.Hiliuţi primăria curs 6,88 general satisf satisf există satisf funcţ
12.s.Răuţelul N primăria curs 9,27 general satisf satisf există satisf funcţ
13.s.Răuţelul N primăria curs 1,89 general satisf satisf există satisf funcţ
13.Pr.Hînceşti 5 5,45
1.s.Hînceşti primăria lateral 2,35 general satisf uscat lipsă lipsă avariat
2.s.Hînceşri primăria lateral 1,35 general satisf uscat lipsă lipsă avariat
3.s. Hînceşti primăria lateral 0,4 general satisf uscat lipsă lipsă avariat
4.s.Hînceşti primăria lateral 0,2 general satisf uscat lipsă lipsă avariat
5.s.Hînceşti primăria lateral 1,15 general satisf uscat lipsă lipsă avariat
14.Pr.Horeşti 3 14,07
1.s.Unteni primăria curs 7,33 general satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Unteni Mîţu T. curs 2,25 2011-2021 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Lucăceni Catanî A. curs 4,49 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
15.Pr.Ilenuţa 9 27,25
1.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 1,83 2008-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 1,1 2005-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 4,46 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Ilenuţa Budnea G. lateral 11 2002-2032 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Ilenuţa Budnea G. lateral 4,35 2002-2032 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Ilenuţa Zamă B. lateral 0,25 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ
7.s.Ilenuţa Morari I. lateral 0,51 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ
8.s.Ilenuţa Urban M. lateral 1,1 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
9.s.Ilenuţa primăria lateral 2,65 general satisf satisf există satisf funcţ
16.Pr.Işcalău 5 61,49
1.s.Işcalău
Condrea
M.
curs 1 2006-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Işcalău Melnic M. curs 9,3 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Doltu
Cojocari
V.
curs 14,99 2005-2027 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Doltu Purici V. curs 30,1 2010-2035 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Burghelea
GŢ,,Cucoş
"
lateral 6,1 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
17.Pr.Izvoare 5 18,88
1.s.Izvoare Dilion M. curs 8,92 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Izvoare Dilion M. curs 2,52 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Izvoare primăria curs 3,54 general satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Izvoare primăria lateral 0,76 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Izvoare primăria lateral 3,14 general satisf satisf există satisf funcţ
18.Pr.Logofteni 8 166,8
1.s.Logofteni primăria lateral 2,21 general satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Logofteni primăria lateral 1,48 general satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Moldovanca primăria lateral 21,56 general satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Logofteni Cireş V. lateral 41,22 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Logofteni
SA,Ghidri
m"
curs 26,24 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Logofteni
SA,Ghidri
m"
curs 28,7 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Moldovanca
SA,Ghidri
m"
curs 21,17 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Moldovanca
SA,Ghidri
m"
curs 24,24 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
19.P.Mărănden
i
18 81,85
1.s.Mărăndeni primăria curs 5,99 general satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Mărăndeni Paicu L. curs 18,96 2001-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
3.s.Mărăndeni Cazacu E. curs 9,92 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Mărăndeni Cazacu V. curs 1,29 2006-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Mărăndeni
Pasecnic
G.
curs 6,42 2005-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Mărăndeni Isac G. curs 8,18 2009-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Mărăndeni Rogojină I. curs 15,03 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Mărăndeni primăria lateral 2,58 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
9.s.Mărăndeni primăria lateral 1,92 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
10.s.Mărăndeni primăria lateral 0,5 general satisf satisf lipsă lipsă avariat
11.s.Mărăndeni primăria lateral 0,6 general satisf satisf lipsă lipsă avariat
12.s.Mărăndeni primăria lateral 0,4 general satisf satisf lipsă lipsă avariat
13.s.Mărăndeni primăria lateral 1,1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
14.s.Mărăndeni primăria lateral 3 general satisf satisf există satisf funcţ
15.s.Mărăndeni primăria lateral 0,41 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ
16.s.Mărăndeni primăria lateral 0,78 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ
17.s.Mărăndeni primăria lateral 3 general satisf satisf există satisf funcţ
18.s.Mărăndeni Cazacu E. lateral 1,77 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
20.Pr.Musteaţa 8 141,3
1.s.Musteaţa
Regheliuc
V.
curs
108,9
2
2001-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Musteaţa Moraru D. lateral 3,99 2002-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Musteaţa
Musteaţa
V.
lateral 9,93 2004-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Musteaţa
Musteaţa
V.
lateral 4,48 2004-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Musteaţa
Musteaţa
G.
lateral 5,1 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Musteaţa Chiruţă I. lateral 0,9 2004-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
7.s.Musteaţa primăria lateral 4,07 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
8.s.Musteaţa primăria lateral 3,89 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
21Pr.Natalievc
a
17 81,17
1.s.Popovca Sandu V. lateral 3,42 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Ivanovca
Gorbatiuc
I.
lateral 9,05 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Popovca SRL.Taras. lateral 1,68 2009-2012 irigare satisf satisf lipsă satisf funcţ
4.s.Popovca Belous A. lateral 2,35 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Ţapoc Şestac E. curs 14,46 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Comarovca Pereşvan I. curs 15,95 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Comarovca SRL.Taras. lateral 8,32 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Comarovca
Cucereavîi
I
lateral 1,96 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
9.s.Comarovca Bejan E. lateral 2,61 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
10.s.Popovca Melnic V. lateral 1,89 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
11.s.Natalievca primăria lateral 0,2 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
12.s.Beleuţi primăria curs 11,83 general satisf satisf există satisf funcţ
13.s.Natalievca primăria lateral 0,31 general
avaria
t
satisf lipsă lipsă avariat
14.s.Natalievca primăria lateral 0,53 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ
15.s.Natalievca primăria lateral 0,48 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ
16.s.Popovca primăria lateral 3,45 general satisf satisf există satisf funcţ
17.s.Natalievca primăria lateral 2,68 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
22.Pr.Năvîrneţ 12 203,3
1.s.Năvîrneţ
SA.Mafser
.
curs 67,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Năvîrneţ
SA.Mafser
.
curs 64,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Năvîrneţ
SA.Mafser
.
curs 8,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Năvîrneţ
Margină
V.
curs 4,25 2006-2032 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Năvîrneţ
Margină
V.
curs 0,9 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
6.s.Năvîrneţ
Margină
V.
lateral 1,65 2006-2032 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
7.s.Năvîrneţ Chirilă I. lateral 1 2005-2025 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
8.s.Năvîrneţ Coca V. lateral 4,45 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
9.s.Năvîrneţ Cliforis P. lateral 1 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
10.s.Năvîrneţ
Sîmbotean
u
lateral 1 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
11.s.Năvîrneţ Boghian I. lateral 0,84 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ
12.s.Năvîrneţ primăria curs 48,28 general satisf satisf există satisf funcţ
23.Pr.Obreja 17 111,9
1.s.Obreja
Veche
Ciubotariu curs 26,33 2008-2018 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Obreja
Veche
Ciubotariu curs 6 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Obreja
Veche
Crudu V. curs 22,3 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Obreja
Veche
Crudu I. curs 22,2 2005-2030 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Obreja
Veche
Pînzescu I. curs 4,5 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Obreja
Veche
Şalaru V. curs 9,19 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Obreja
Veche
Crudu C. curs 1 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
8.s.Obreja
Veche
Dragan G. curs 3,68 2010-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
9.s.Obreja
Veche
Ganea G. lateral 0,1 2010-2013 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
10.s.Obreja
Ivaschiv
V.
curs 7,16 2008-2018 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
11.s.Obreja Stupac N. lateral 1,4 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
12.s.Obreja Romah P. lateral 0,3 2010-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
13.s.Obreja Gîscă V. lateral 1,5 2010-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
14.s.Obreja Janu M. curs 1,13 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
15.s.Obreja Stupac V. lateral 0,5 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
16.s.Obreja Stupac V. lateral 2,1 2006-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
17.s.Obreja primăria lateral 2,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
24.Pr.Pietrosu 3 33,36
1.s.Măgura Lisnic V. lateral 19,49 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Pietrosu Bîrliba T. lateral 4,2 2010-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Pietrosu Vatavu D. lateral 9,67 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
25.Pr.Pînzăreni 15 141,8
1.s.Pînzăreni
SRL.Acino
s.
curs 62,24 2008-2028 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Pînzăreni ÎI,Stasiuc" curs 46,69 2006-2026 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Pînzăreni primăria curs 24,65 general satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general
avaria
t
satisf lipsă satisf funcţ
5.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general
avaria
t
satisf lipsă satisf funcţ
6.s.Pînzăreni primăria lateral 0,59 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
7.s.Pînzăreni primăria lateral 1,2 general satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Pînzăreni primăria lateral 1,44 general satisf satisf există satisf funcţ
9.s.Pînzăreni primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
10.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
11.s.Pînzăreni primăria lateral 0,74 general
avaria
t
satisf lipsă satisf funcţ
12.s.Pînzăreni primăria lateral 0,23 general
avaria
t
satisf lipsă satisf funcţ
13.s.Pînzăreni primăria lateral 0,15 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
14.s.Pînzăreni primăria lateral 0,19 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
15.s.Pînzăreni primăria lateral 0,75 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
26.Pr.Pîrliţa 7 42,7
1.s.Pîrliţa Bejenari I. curs 17,9 2009-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Pîrliţa Bumbac I. lateral 0,45 2005-2020 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Pîrliţa Ciubota I. lateral 1,35 2005-2030 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
4.s.Pîrliţa Ciubota I. curs 6,81 2005-2030 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Pîrliţa primăria curs 8,97 general satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Pîrliţa primăria curs 5,41 general satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Pîrliţa primăria curs 1,81 general satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
27.Pr.Pompa 7 30,74
1.s.Suvorovca primăria lateral 1,24 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Pompa primăria lateral 0,35 general satisf satisf lipsă avariat funcţ
3.s.Suvorovca primăria lateral 1,16 general satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Pervomaisc
SRL.Agro
po.
lateral 9,75 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Pompa Cazacu G. curs 13,09 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Pervomaisc Şpac O. lateral 4,2 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Pervomaisc Şpac O. lateral 0,95 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
28.Pr.Pruteni 8 135,4
1.s.Valea Rusu primăria curs 4,31 general satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Valea Rusu
Lebediuc
A.
curs 3,06 2003-2013 piscicol satisf satisf există avariat funcţ
3.s.Drujneni
Cumurciuc
I
lateral 1,36 2003-2013 piscicol satisf satisf există avariat funcţ
4.s.Drujneni
SRL.Avim
en.
curs 51,72 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Cuzmeni
SRL.Avim
en.
curs 68,15 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
6.s.Pruteni
SRLCozm
ean
lateral 0,6 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ
7.s.Pruteni
SRLCozm
ean
lateral 2,24 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Pruteni
Artiomov
A
lateral 2 2009-2014 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ
9.s.Drujneni
SRL.Pono
are
curs 2 privat piscicol satisf satisf există satisf funcţ
29.Pr.Răuţel 3 26,35
1.s.Răuţel primăria curs 3,03 general satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Răuţel primăria curs 21,86 general satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Răuţel Blîndu I. lateral 1,46 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
30.Pr.Risipeni 7 59,53
1.s.Risipeni Varzari M lateral 10,68 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Risipeni Bulban V. lateral 18,56 2006-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Risipeni Angheni C lateral 1,46 2006-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Risipeni Blaj L. lateral 1,61 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Risipeni Ilcov S. lateral 1,05 2011-2040 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
6.s.Bocşa primăria lateral 11,7 general satisf satisf există satisf funcţ
7.s.Risipeni primăria 14,47 general satisf satisf există satisf funcţ
31.Pr.Sărata 28 441,7
1.s.Sărata
Regheliuc
V.
curs
106,3
5
2002-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Hitreşti
Regheliuc
V.
curs 11,46 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Sărata Nouă Florea F. curs 9,81 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
4.s.Hitreşti Cireş I. curs 35,67 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Sărata
Ţipovici
N.
lateral 2,1 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
6.s.Sărata Frăţescu I. lateral 0,23 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ
7.s.Sărata Rarancean lateral 4,5 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
8.s.Sărata Paladi V. lateral 3,62 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
9.s.Sărata Paladi V. lateral 0,9 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ
10.s.Sărata Glavan V. lateral 0,4 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ
11.s.Sărata Tabaran A. lateral 0,4 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ
12.s.Sărata Branişte T. lateral 2,27 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
13.s.Sărata Ciahur I. lateral 5,85 2004-2014 irigare satisf satisf lipsă satisf funcţ
14.s.Hitreşti Maciura I. curs 23,14 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
15.s.Hitreşti primăria lateral 1,78 general satisf satisf există satisf funcţ
16.s.Hitreşti primăria lateral 1,7 general satisf satisf există satisf funcţ
17.s.Sărata primăria lateral 1,5 general
avaria
t
satisf lipsă satisf funcţ
18.s.Sărata primăria lateral 2,05 general satisf satisf există satisf funcţ
19.s.Sărata primăria lateral 0,6 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
20.s.Sărata primăria lateral 1,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
21.s.Sărata Sudzucker lateral 42,8 2010-2013
tehnolo
g
satisf satisf există satisf funcţ
22.s.Sărata Sudzucker lateral 1,77 2010-2013
tehnolo
g
satisf satisf există satisf funcţ
23.s.Sărata Sudzucker lateral 0,34 2010-2013
tehnolo
g
satisf satisf lipsă satisf funcţ
24.s.Sărata Sudzucker lateral 0,31 2010-2013
tehnolo
g
satisf satisf lipsă satisf funcţ
25.s.Sărata Sudzucker lateral 2 2010-2013
tehnolo
g
satisf satisf lipsă satisf funcţ
26.Sărata Sudzucker lateral 5,09 2010-2013
tehnolo
g
satisf satisf există satisf funcţ
27.s.Hitreşti primăria lateral 27,47 general satisf satisf există satisf funcţ
28.s.Sărata
SA.Ghidri
n
curs
146,2
7
2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
32.Pr.Scumpia 10 87,74
1.s.Scumpia Cernei S. curs 17,44 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
2.s.Măgureanca Carabaş S lateral 1 2009-2029 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
3.s.Măgureanca Avram N. lateral 0,74 2009-2029 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
4.Scumpia Bînzaru I. lateral 2 2003-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
5.s.Scumpia Andrieş I. lateral 0,48 2003-2023 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ
6.s.Scumpia
GŢ.Boeres
c.
lateral 0,72 2010-2030 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ
7.s.Scumpia Popovici lateral 3,69 2009-2034 piscicol satisf satisf există avariat funcţ
8.s.Scumpia primăria lateral 18,79 general satisf satisf există satisf funcţ
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
9.s.Scumpia primăria curs 38,32 general satisf satisf există satisf funcţ
10.sMăgureanca primăria lateral 4,56 general
avaria
t
satisf lipsă satisf funcţ
33.Pr.Taxobeni 5 35,9
1.s.Hrubna Mîţu A. curs 4,08 2007-2022 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
2.s.Hrubna Moraru D. curs 11,04 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
3.s.Hrubna Osoianu A. curs 10,09 2005-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
4.s.Taxobeni primăria lateral 4,41 general
avaria
t
satisf există satisf funcţ
5.s.Taxobeni primăria lateral 6,28 general
avaria
t
satisf există satisf funcţ
Total 328
218
lateral,
104
curs,
5
heleşte
u, 1 lac
acumul
2793
182
contract,
146
separat
174
piscicol
, 145
comple
x, 3
irigare,
6
tehnolo
gii
8 66
313
bună,
15
deteri
or
320
înerbat
e, 5
uscate,
1
deterior
iat 2
desecat
e
295
există, 5
lipsă,
28
împăduri
te
235
satisfăc. 68
lipsă, 25
avariat
291 funcţ.
37
deterioriat
Starea fîntînilor de mină şi izvoarelor Tab. 3
Localitatea
Sursele de apă, (unităţi)
Fîntîni Izvoare
Amenajate Total Amenajate Total
1 2 3 4 5
Or.Falesti 3 90 1 4
Gara Falesti 2 56 - -
Loc.Fabrica de Zahar 6 7 - -
Com.Natalievca 46 50 - -
Com.Pompa 190 196 - -
s.Popovca 220 226 - -
s.Camarovca 31 32 1 1
s.Tapoc 33 38 - -
s.Ivanovca 10 11 1 1
s.Beleuti 69 71 - -
s.Suvorova 70 75 - -
s.Pervomaisc 15 16 - -
Com.Iscalau 185 191 - -
s.Catranic 120 124 - -
s.Doltu 80 85 1 1
s.Burghelea 33 34 - -
s.Izvoare 39 40 2 3
s.Ilenuta 121 127 2 2
s.Navirnet 178 184 1 1
Com.Logofteni 90 98 - -
Com.Falestii Noi 125 131 - -
s.Pietrosu Nou 24 24 1 1
Com.Ciolacu Nou 170 172 1 1
s.Ciolacu Vechi 44 45 - 1
s.Fagadau 80 80 - -
s.Soltoaia 29 30 - -
s.Pocrovca 49 50 - -
Com.Pinzareni 341 347 - -
1 2 3 4 5
s.Moldovanca 245 253 - -
Com.Obreja Veche 195 203 1 2
s.Obreja Noua 190 195 1 1
s.Glinjeni 304 310 2 2
Com.Risipeni 53 56 - -
s.Bocsa 64 65 - -
s.Pirlita 771 773 - -
s.Marandeni 370 371 - -
s.Bocani 80 109 - -
Com.Pietrosu 60 67 - -
s.Magura 13 18 - -
s.Magura Noua 15 16 - -
s.Ciuluc 80 84 1 1
s.Gara Catranic 199 200 - -
Com.Egorovca 140 145 1 1
Com.Hiliuti 190 202 1 1
s.Rautelul Nou 3 3 - -
s.Pinzarenii Noi 12 12 - -
Com.Horesti 7 7 - -
Com.Taxobeni 220 231 - -
s.Lucaceni 20 21 1 4
s.Hrubna Noua 16 18 - -
s.Unteni 7 7 - -
s.Vranesti 1 1 - -
Com.Calugar 136 148 - -
s.Musteta 96 110 1 1
s.Frumusica 16 18 1 1
s.Socii Noi 28 33 - 1
s.Socii Vechi 8 8 - -
Com.Albinetul Vechi 65 70 - -
s.Albinetul Nou 15 16 - -
s.Rediul de Sus 12 12 - -
1 2 3 4 5
s.Rediul de Jos 21 21 1 1
Com.Pruteni 39 40 1 1
s.Valea Rusului 22 24 - 2
s.Drujneni 10 12 - -
s.Cozmenii Vechi 10 10 - -
s.Rautel 762 780 - 3
Com.Scumpia 76 78 - -
s.Magureanca 15 27 - -
s.Hirtop 6 7 - -
s.Nicolaevca 5 6 - -
s.Calinesti 125 132 1 1
Com.Chetris 73 76 1 1
s.Hincesti 62 63 1 1
s.Chetrisul Nou 1 1 - -
Com.Sarata Veche 158 186 - -
s.Sarata Noua 46 48 - 1
S,Hitresti 90 109 - -
Total 7555 8023 23 41
Informatia privind starea riurilor,riuletilor,piraelor
Tab.nr.4
Nr. Localitatea Denumirea
sursei de apa
Lungimea, km
(intravilan/extravilan
)
Surse de poluare
(situatii
exceptionale)
Masuri de ameliorare intreprinse pe parcursul anului 2015( indicati
actiuni si Institutii care au contribuit la realizarea lor)
1 2 3 4 5 6
1 s.Hiliuți-Răuțel r.Răuțel 6,9/4,4 Gunoiște spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție a riului pe lungimea de 9,0
km școlilor,primăriilor
2 s.Chetriș-
Hîncești-
Drujneni-
Pruteni
r.Camenca 15,2/20,7 Gunoiște spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție cu participarea elevilor și
locuitorilor acestora localitați
3 s.Obreja –
Moldovanca-
Năvîrneț-
Pînzăreni
r.Obreja 12,5/9,1 Gunoiște spontane Curațirea albiei și zonelor de producție cu implimentarea elevilor
școlilor și locuitorilor acestor localități
4 s.Izvoare-
Taxobeni
r.Gîrlișor 4,7/7,4 -
5 s.Egorovca-
Făleștii Noi-
or.Fălești-
Albinețul Vechi-
Pruteni
r.Șovățul de
Jos
9,2/27,8 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție a riului cu participarea
lucratorilor DPGLC or.Falesti, elevilor din institutiilr de
invatamint
6 s.Moldovanca-
Năvîrneț-
Pruteni
r.Șovățul Mic 17,2/31,3 Gunoiste spontane
Apele insuficient
epurate de la
DPGLC SEB
Falesti
Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor
7 s.Ilenuța-
Pînzăreni-
Albinețul Vechi-
Pruteni
Șovățul Mare 17,9/55,4 - Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor
1 2 3 4 5 6
8 s.Pietrosu r.Ciulucul
Mic
6,0/7,1 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor
9 s.Ciulucul -
Glinjeni
r.Ciulucul de
Mijloc
3,6/14,0 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonei de protecție cu participarea elevilor școlii
10 s.Beleuți –
Pompa
r.Ciulucul
Mare
4,3/20,3 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea locuitorilor
localitaților
11 s.Lucăceni r.Lucăceni 2,1/18,0 -
12 s.Catranîc-
Sarata Nouă-
Sarata Veche-
Scumpia
r.Gîrla Mare 18,2/69,3 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea elevilor școlilor și
locuitorilor acestor localitați
13 s.Chetriș r.Calmațui 1,0/2,2 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea locuitorilor
localitaților
14 s.Șoltoaia r.Șoltoaia 3,2/28,9 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonei de protecție cu participarea elevilor școlii
Total 14 122/315,9
Indicii de gospodărire a apelor de către utilizatorii primari în 2015 (date din raportul anual nr.1-gospodărirea apelor)
nr.
Localitatea, denumirea
utilizatorului primar
Apă captată (mii m3
) Apa utilizată (mii m3
) Apa uzată evacuată (mii m3
) Poluanţi în ap
Total
din surse
de supra
faţă
din surse
subte rane
Total
pentru nece
sităţi
menajere
pentru
produ cere
pentru
irigare
Total
epurată
insu ficient
fără
epurare
CBO5
tone t
1 Pr.Risipeni 24,9 24,9 24,9 24,9
2 IM,,Difsercom" 1,9 1,9 1,9 1,9
3 Pr.Falestii Noi 47,25 47,25 47,25 47,25
4 Pr.Ilenuta 14,89 14,89 14,89 14,89
5 Acva Primservice
6 Pr.Logofteni 12,1 12,1 12,1 12,1
7 Pr.Rautel 34,04 34,04 34,04 34,04
8 Pr.Pruteni 11,2 11,2 11,2 11,2
9 IM,,Acvaprim-Servic 20,1 20,1 20,1 20,1
10 Pr.Pinzareni 4 4 4 4
11 Pr.Chetris 3,488 3,488 3,488 3,488
12 IM,,Comunserv" 15,819 15,819 15,819 15,819
13 DPGLC Falesti 461,4 461,4 461,4 461,4 160,6 160,6 22,19 24
14 Sudzuker Moldova 244,55 201,3 43,25 244,55 6,5 238,05 224,7 224,7
15 Pr.Egorovca 68,6 68,6 68,6 68,6
16 Pr.Albinetul Vechi 4 4 4 4
17 Pr.Natalievca 50,7 47 3,7 50,7 50,7
18 Pr.Pirlita 57,3 57,3 57,3 57,3
19 Pr.Marandeni 61,5 61,5 61,5 61,5
20 Pr.Calinesti 45,03 45,03 45,05 45,05
21 Pr.Obreja Veche 56,5 56,5 56,5 56,5
22 Pr.Iscalau 25,91 22 3,91 25,91 25,91
23 Pr.Taxobeni 51,75 51,75 51,75 51,75
24 Pr.Hincesti 7,4 7,4 7,4 7,4
25 Pr.Pietrosu 30,99 30,99 30,99 30,99
26 Pr.Calugar 49,7 49,7 49,7 49,7
27 Pr.Sarata Veche 53,6 22,6 31 53,6 53,6
28 Apa Canal Catranic 10,1 10,1 10,1 10,1
29 SA,,Mold Nord" 1,027 1,027 1,027 1,027
30 Combinatul panifica 0,4 0,4 0,4 0,4
Total: 1470,144 740,738 728,406 1470,144 1230,667 239,477 385,3 385,3 22,19 24
Eficienţa instalaţiilor de epurare a apelor uzate în anul 2015
tab. 6
Capacitatea Volum ape uzate evacuate Concentraţia de poluanţi intrare / ieşire / CMA (g / m3
)
mii m3
mii
m3
Secţiunea
nr Localitatea, De De incl. epurate fără MS Mine CBO5 CL-
NH4
-
NO2
-
NO3
-
P2O4 SO4 Deter Fe Cr Gră- Curs amont aval
apartenenţa proiect facto Total sufici insuf epurar raliza genţi total total simi receptor MS / MS /
CBO5 CBO5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 22 23 24 25 26 27
1
DPGLC SEB
Falesti
2 intrare 10 0,43 157 157 250 172,3 39,7
3 evacuare 17 1420 16,93 113,09 10,94 0,38 18,37 266
Sovatul
Mic 44/15,13 42,5/15,35
4 intrare 261 185,8 39,7
5 evacuare 20 1415 18,5 115,23 12,67 0,422 20,08 260 42/14,75 50/16,05
6 intrare 231 161,3 36,46
7 evacuare 29,5 1420 24,73 118,06 13,13 0,464 19,65 249 46/15,3 40,0/17,25
8 intrare 220 130 46,61
9 evacuare 25,5 1528 15,75 99,98 23,31 0,242 19,32 23,5/13,83 28,5/14,50
10 media intrare 241 162,3 40,618
11
media
evacuare 23 1445,8 18,98 111,59 15,013 0,377 19,36 258 38,88/14,75 40,25/17,79
12 LAD 17,5 1367 13,5 300 2,86 0,26 40,3 220
Eficacitatea 90,4 88,31 63,039
Starea ecologică la complexele animaliere din zona de inspectare
tab. nr. 7
Nr.
Primăria
Localitatea
(amplasarea)
Apartenenţa
(deţinătorul)
Actele de
autorizare a
funcţionării,
(aviz
EES/Autorizaţii
de mediu)
Numărul de
capete
Bovine/Ovine/
Porcine/Păsări
(media anuală)
Sisteme de
evacuare şi
depozitare a
dejecţiilor
animaliere, Fracţie
solidă/lichidă -
Acumulatoare
(unităţi/capacitate) -
volumul
acumulator/hazna -
transportate m3
volumul
dejecţiilor
(mii m³)
Acumulatoare/haznale
Respectarea
zonelor de
protecţie
Bazinele de
apă/curs de
apă/localitat
e
Activităţile
de control
-Act
-Proces
verbal
-Prescripţii
-Amenzi
Notă,
Bazinul
hidrografic
acum
ulate
utiliza
te
unităţi
Capa
citatea
m³
Volumul
dejecţiilor
stocate m³
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
1 or.Falesti
SA,,Avicola-
Nord " Pasari- 67840 1,4 1,2 2 4 1,4
act/proces/
prescriptii/a
menda r.Prut
2 s.Logofteni SRL,,Logofat" Bovine - 120 15,8 2,3 2 38 17,3
act/proces/
prescriptii/a
menda r.Prut
Total 17,2 3,5 4 42 18,7
Măsuri de protecţie a resurselor de apă realizate în 2015
Tab. 8
nr.
Denumirea lucrărilor,
capacitatea
Investor
Termeni
de
realizare
Cost total în
investiţii
capitale, /
inclusiv pentru
construcţie-
montaj
(mii lei)
Au fost valorificate investiţii capitale, /
inclusiv pentru construcţii-montaj mii lei
pînă la
începerea
anului 2015
în anul 2015
total
inclusiv, trimestrial
I III IV
1 2 3 4 5 6 7 8 10 11
1 Apeduct s.Doltu FEN 2015 1 000 000 138381,83 544354,83 405973 138381,83
2
Apeduct s.Fagadau
FEN 2015 500 000
3 Canalizare Chetris FEN 2016 12 000 000 240 000 743730 138382
4 Canalizare Risipeni FEN 2016 13 000 000
5 Canalicare s.Sarata Veche FEN 2016 11 000 000
Total 37 000 378,38 1 288,08 544355 138381,83
inclusiv:
Buget de
stat 300 000 300 000
Fond
ecologic 37 000,00 378,38 1 288,08 544355 138381,83
Mijloace
proprii
Investiţii
străine
altele
ADR
Nord 11 350, 000 11 350, 000
Rezultate obţinute
în urma implimentării proiectelor finanţate din diferite surse la compartimentul
APĂ – CANALIZARE – EPURARE 2009-2015
Tab. nr. 9
Nr.Proectu
lui/Denumi
rea
proectului
Beneficiar
/suma
aprobata
Nr
.
Anii
implimentarii
Nr.locuitori
conectati la
apeduct
Nr.locuitori
conectati la
canalizare
Sonde
construite/reconstr
uite,captaj
construit,rezervor
apa turn
apa,turn,statie
tratareconstruita
Apeduct
construit
,km
Canalizare
construita,km
Statii
epurare,statie
pompare
Gospo
darii
conecta
te la
apeduc
t
Gospo
darii
conecta
te la
canaliz
are
Institut
ii
publice
conecta
te la
apeduc
t
Institutii
publice
conectate
la
canalizare
92PS-2-1/
Aprovizion
area cu apa
potabila a
satului
Bocani, r-
ul Falesti
Pr.Bocani/
1,500,000
1 2009
2 2010
3 2011
4 2012
5 2013 169 1 sonda 7,km 1 st.pompare 169 2
Aprovizion
area cu apa
potabila a
satului
Fagadau
Pr.Ciolacu
Nou/
6 2009
7 2010
8 2011
9 2012
10 2013 130 1,sonda 5,5,km 130 3
Aprovizion
area cu apa
si
canalizare
a satului
Glinjeni
Pr.Glinjeni/ 11 2009
12 2010
13 2011
14 2012 180 2,km 2,km 1.st.pompare 180 4 2
15 2013
Constructi
a
Apeductul
ui in satul
Navirnet
Pr.Navirnet
/1,000,000
lei
16 2009
17 2010
18 2011
19 2012
20 2013 460 23,7km 1 st.pompare 460 1 1
6/2944101/
Alimentare
cu apa a
satului
Doltu
Pr.Iscalau/
1,000,000
lei
21 2009
22 2010
23 2011
24 2012
25 2013 163 1,sonda 9,km 163 3
Total IE Falesti 1102 3 sonde 47,2
km
2 km 3.st.pompare 1102 13 3
Activităţi de inspectare
Tab.nr. 10
Informaţia pe anul 2015
cu privire la prejudiciile cauzate apei, inclusiv: calculate, înaintate agenţilor economici pentru compensare ca pretenţii sau acţiuni.
Tab. nr. 11
Nr.
Agentul economic,
localitatea
Caracteristica prejudiciului Valoarea prejudiciului, mii lei
calculat Înaintat ca
pretenţie
Achitat ca
pretenţie
Înaintat ca
acţiune
Satisfăcut
ca acţiune
Achitat ca
acţiune
1 SRL,,Logofat-Prim”
s.Logofteni,r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
864,00 8764,00 864,00
2 IM,,Comhilserv”
s.Hiliuti, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
5968,00 5968,00 5968,00
3 Chistol Ivan Poluarea apei in urma spalarii automobilului 384,00 384,00 384,00
4
IM,,Prutulet”
s.Pruteni, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
8432,10 8432,10 8432,10
5 IM,,Comunservice
Horesti”
s.Horesti, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
8730,0 8730,00 8730,00
Obiecte inspectate
în a. 2014 (unităţi)
Acte de control Procese-verbale
Total
întocmite
(unităţi)
Prescripţii
(total)
Prescripţii
executate
Întocmite (total), de
indicat art. şi alin.
din CC
Examinate
de IE/AE
Alte instituţii Suma
amenzilor
aplicate, lei
Suma
amenzilor
încasate, lei
1 2 3 4 5 6 7 8 9
22 22 88 68 90 – art.109 (1) 90 64400,00 35400,00
12 – art.110 (2) 12 78400,00 30200,00
1 – art. 109 (3) 1 1000,00 500,00
Total 22 88 68 103 103 143800,00 66100,00
6 IM,,Daniflor – service”
s.Ciolacu, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
10050,00 10050,00 10050,00
7 IM,,Ilcomserv”
s.Ilenuta, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
4050,00 4050,00 4050,00
8
SRL,,Agro Pompa
Prim”
s.Pompa, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
100,20 100,20 100,20
9 IM,,Apa Canal Pompa”
s.Pompa, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
4667,10 4667,10 4667,10
10 SRL,,Amonti Agro”
s.Navirnet, r-ul Falesti
Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala
a apei din sonda acvatica
1005,00 1005,00 1005,00
Total 44250,40 44250,40 39583,30 4667,10
Protectia si utilizarea resurselor acvatice

Contenu connexe

Tendances

Prezentare INPCP Frasin
Prezentare INPCP FrasinPrezentare INPCP Frasin
Prezentare INPCP FrasinCampania INPCP
 
Aspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de Fier
Aspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de FierAspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de Fier
Aspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de FierMarius Matache
 
Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”
Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”
Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”Campania INPCP
 
David et al., workshop Vladesti
David et al., workshop VladestiDavid et al., workshop Vladesti
David et al., workshop VladestiMarius Matache
 
0 determinare calciului_din_apa
0 determinare calciului_din_apa0 determinare calciului_din_apa
0 determinare calciului_din_apaCatana Elena
 
Prezentare INPCP Mircesti
Prezentare INPCP MircestiPrezentare INPCP Mircesti
Prezentare INPCP MircestiCampania INPCP
 
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Campania INPCP
 

Tendances (7)

Prezentare INPCP Frasin
Prezentare INPCP FrasinPrezentare INPCP Frasin
Prezentare INPCP Frasin
 
Aspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de Fier
Aspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de FierAspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de Fier
Aspecte ale eutrofizarii in zona umeda Portile de Fier
 
Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”
Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”
Campania “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”
 
David et al., workshop Vladesti
David et al., workshop VladestiDavid et al., workshop Vladesti
David et al., workshop Vladesti
 
0 determinare calciului_din_apa
0 determinare calciului_din_apa0 determinare calciului_din_apa
0 determinare calciului_din_apa
 
Prezentare INPCP Mircesti
Prezentare INPCP MircestiPrezentare INPCP Mircesti
Prezentare INPCP Mircesti
 
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
 

Similaire à Protectia si utilizarea resurselor acvatice

C1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdf
C1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdfC1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdf
C1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdfandreiionut39
 
NF_HG_148-2020 debit ecologic.pdf
NF_HG_148-2020 debit ecologic.pdfNF_HG_148-2020 debit ecologic.pdf
NF_HG_148-2020 debit ecologic.pdfandreiionut39
 
2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...
2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...
2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...NiceTimeGo
 
Obiective prioritare in domeniul protectiei mediului
Obiective prioritare in domeniul protectiei mediuluiObiective prioritare in domeniul protectiei mediului
Obiective prioritare in domeniul protectiei mediuluiEcoFalesti
 
Prezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul Mediului
Prezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul MediuluiPrezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul Mediului
Prezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul MediuluiAnișoara Gonța
 
Prezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP MiroslavaPrezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP MiroslavaCampania INPCP
 
Prezentare INPCP Bocsig
Prezentare INPCP BocsigPrezentare INPCP Bocsig
Prezentare INPCP BocsigCampania INPCP
 

Similaire à Protectia si utilizarea resurselor acvatice (9)

C1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdf
C1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdfC1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdf
C1. Managementul apei (versiunea extinsă).pdf
 
Inpcp proiect
Inpcp proiectInpcp proiect
Inpcp proiect
 
NF_HG_148-2020 debit ecologic.pdf
NF_HG_148-2020 debit ecologic.pdfNF_HG_148-2020 debit ecologic.pdf
NF_HG_148-2020 debit ecologic.pdf
 
2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...
2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...
2 Analiza Prestarii Serviciilor De Alimentare Cu Apa Si A Celor De Canalizare...
 
Obiective prioritare in domeniul protectiei mediului
Obiective prioritare in domeniul protectiei mediuluiObiective prioritare in domeniul protectiei mediului
Obiective prioritare in domeniul protectiei mediului
 
Prezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul Mediului
Prezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul MediuluiPrezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul Mediului
Prezentarea oferită de ADR Sud, în cadrul ședinței comune cu Ministerul Mediului
 
Proiect de Diplomă. Murariu Catalina
Proiect de Diplomă. Murariu CatalinaProiect de Diplomă. Murariu Catalina
Proiect de Diplomă. Murariu Catalina
 
Prezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP MiroslavaPrezentare INPCP Miroslava
Prezentare INPCP Miroslava
 
Prezentare INPCP Bocsig
Prezentare INPCP BocsigPrezentare INPCP Bocsig
Prezentare INPCP Bocsig
 

Protectia si utilizarea resurselor acvatice

  • 1. PROTECŢIA ŞI UTILIZAREA RESURSELOR ACVATICE. 1. Aspecte generale privind apele de suprafaţă şi subterane: 1.1. Clasificarea obiectivelor acvatice după categorii: sonde arteziene (Tabela.1), bazine acvatice (Tabela. 2). Pe teritoriul raionului Făleşti sunt amplasate 122 sonde acvatice, din care se exploatează 44 unităţi, 78 sonde acvatice nu sunt exploatate, inclusiv în rezervă 40 unităţi. Numărul sondelor acvatice conservate constitue 38 unităţi. Numărul sondelor acvatice autorizate constitue 9 unităţi. Starea tehnico-sanitară a sondelor acvatice care sunt exploatate este satisfăcătoare. Zonele de protecţie sanitară la sondele acvatice se respectă, zonele de protecţie sanitară de regim strict sunt îngrădite, 80% din sonde sunt dotate cu dispozitive de reglare automată a nivelului de apă. Evidenţa apei consumate este organizată conform contoarelor de apă la 80% din consumatori şi indirect, conform energiei electrice consumate – 20% consumatori. Apa din sondele acvatice se foloseşte strict pentru necesităţile menajere şi în procesele tehnologice la întreprinderile din raion. Din 30 utilizatori primari de apă din sondele acvatice dispun de autorizaţie de folosinţă specială a apei – 9 utilizatori. Pe teritoriul raionului sunt amplasate 328 obiective acvatice cu suprafaţa totală de 2793,72 ha, inclusiv bazine amplasate pe cursul apelor – 104 unităţi şi lateral – 218 unităţi. Sunt atribuite în folosinţă separată în baza deciziilor consiliilor locale prin contract de arendă – 182 bazine acvatice. După modul de folosinţă bazinele acvatice se clasifică: 174 – piscicole, 3 – irigare, 145 complex, 6 – tehnologii. Starea tehnică a barajelor la 313 bazine – satisfăcătoare, 115 – avariat. Starea bazinelor - 320 inerbate, 5 – uscate, 1-deteriorat, 2-desecat. Zonele şi fîşiile riverane de protecţie a obiectivelor acvatice se respectă. 1.2. Managementul resurselor de apă (Tabela 5). Au prezentat forme statistice ,,1 – Gospodăria Apelor” – 30 utilizatori. Conform datelor prezentate, volumul apei captate constitue 1470,144 mii m.c., cifra nu este completă din cauza , fiindcă nu toţi agenţii economici au prezentat rapoartele ,,1 – Gospodăria Apelor”. Volumul apelor captate din sursele de suprafaţă este de 5740,738 mii m.c., volumul apelor captate din sursele subterane este de 728,406 mii m.c. Volumul apelor utilizate total constitue 1470,144 mii m.c., din care pentru necesităţile de producere – 239,477 mii m.c., pentru irigare- 0 mii m.c.,pentru necesitati menajere- 1230,667 Utilizarea apelor supralimit de către agenţii economici nu au fost depistate. Volumul apelor uzate evacuate total pe raion constitue 385,3 mii m.c, evacuate la staţia de epurare a or.Făleşti – 160,6 mii m.c. Evacuări fără epurare lipsă. 2. Surse potenţiale de poluare a resurselor acvatice: Eficienţa instalaţiilor de epurare a apelor uzate în a.2015 (Tabela 6) Raionul Făleşti dispune de SEB amplasată în partea de Sud-Est a or.Făleşti, dată în exploatare în a.1994. Proiectul de execuţie a fost elaborat în a.1972. Din a.2002 SEB se află la bilanţa DPGLC. Capacitatea de proiect a staţiei de epurare este de 10 mii m.c./D, de facto la staţie se deversează 356 m.c./D. Concentraţia de poluanţi la întrare în SEB constitue MS-225,8 g/m.c., CBO5-87,53 g/m.c., NH4- 51,48 g/m.c. Starea tehnică a staţiei de epurare este nesatisfăcătoare din ce cauză apele reziduale evacuate de la SEB sunt epurate insuficient. Indicii de epurare a apelor uzate evacuate de SEB depăşesc LAD după conţinutul de MS, care este majorat de 1,34 ori, CBO5 este majorat de 2,0 ori, NH4 majorat de 7,6 ori.
  • 2. Cauzele funcţionării insuficiente a SEB Făleşti sunt: - diminuarea gradului de încărcare a SEB (3,6%); - poluarea repetată a apelor epurate în iazurile biologice aerate, care nu sunt curăţate de la darea în exploatare. Pentru îmbunătăţirea eficacităţii de epurare a SEB este necesară efectuarea reparaţiei capitale a staţiei de epurare. Proiectul DLA şi autorizaţia de folosire specială a apei la DPGLC nu este elaborată. Localităţile rurale din raion nu dispun de sisteme de canalizare şi staţii de epurare. Obiectivele social- culturale din raion sunt amenajate cu capacităţi pentru acumularea apelor reziduale şi conform contractelor sunt transportate la SEB Făleşti. 3. Poluarea transfrontaliera. Pe parcursul anului 2015 poluarea transfrontaliera nu s-a inregistrat 4. Masuri de protectie a resurselor de apa realizate in 2015 (tab.nr.8) 4.1 Realizarea obetivelor Programului de alimentare cu apa si canalizare a localitatilor din Republica Moldova (finantate dein alte fonduri decit FEN/FEL). Pe parcursul anului 2015 sunt in derulare 5 proecte la realizarea obectivelor Programului de alimentare cu apa si canalizarea localitatilor. 4.1.1 Primaria s.Doltu a elaborat si implimentat proectul ,,Alimentarea cu apa a s.Doltu” Termenul de realizare 2014. Costul total al proectului constitue 1 000 000 lei finantat din Fondul Ecologic National. 4.1.2 Primaria s.Risipeni a inceput implimentarea proectul ,,Alimentarea cu apa si canalizare s.Risipeni. Costul total al proectului constitue 13 000 000 lei. 4.1.3 Primaria s.Fagadau a inceput implimentarea proectului ,,Reconstructia apeductului in s.Fagadau” Costul total al proectului constitue 500 000 lei. 4.1.4 Primaria s.Chetris a inceput implimentarea proectului ,,Alimentarea cu apa si canalizare a s.Chetris” Costul total al proectului constitue 12 000 000 lei. 4,1.5 Primaria s.Sarata Veche a inceput implimentarea proectului ,,Alimentarea cu apa si canalizare a s.Sarata Veche” Costul total al proectului constitue 11 000 000 lei. 5. Plata pentru deversarile de poluanti. In raion activeaza 86 agenti economici generatori de poluanti a resurselor acvatice. Pentru anul 2015 au prezentat calculele si au achitat plata pentru deversarile de poluanti cu apele meteorice in suma de 173746,00 lei. Plata calculata constitue 173746 lei Plata pentru deversarile apelor meteorice de pe teritoriul intreprinderilor constitue 173746lei. 6. Monitoringul apelor reziduale. Volumul apelor reziduale deversate la SEB Făleşti constitue 160,6 m.c./an, din care insuficient epurate 160,6 m.c. Mediile obţinute indică, că eficacitatea de reţinere a suspensiilor constitue 79,5 %, a consumului biologic de oxigen 79,2 %, a ionilor de amoniu 61,24 %. Cota de reţinere a noxelor practic este la nivelul anului 2014. În prezent la SEB Făleşti funcţionează treapta mecanică, biologică şi suplimentară. Volumul insuficient de ape, contra capacităţii de proiect (gradul de încărcare 3 %) a impus implimentarea
  • 3. modificărilor în procesul tehnologic, care au fost efectuate în anul 2005. Începînd cu anul 2006 se înregistrează o reţinere mai înaltă a poluanţilor, însă totuşi parametrii de calitate de deversare depăşesc LAD. Apele uzate după epurare sunt evacuate în albia rîuleţului Şovăţul de Jos. Pentru corelarea influenţii deversărilor asupra receptorului au fost prelevate 4 probe de laborator efectuate de Centrul de Investigaţii al AE Bălţi în secţiunile amonte şi aval de deversare. Analizînd calitatea apelor în secţiunea amonte şi aval de deversare constatăm o influienţă prin majorarea CBO5 de la 18,8 mg/dm.c. la 24,7 mg/dm.c. Reeşind din situaţie se întreprind măsuri pentru ameliorarea eficacităţii de epurare a apelor reziduale. SEB dispune de laborator, care efectuează controlul chimic a apelor uzate, însă, care nu este comletat cu state, echipament şi reactivele necesare. 7. Activitati de inspectare si masurile de constringere aplicate ( tab.nr.10) Pe parcursul anului 2015 s-au inspectat 22 obiecte privin protecţia şi folosirea raţională a resurselor acvatice cu întocmirea 22 acte de control. În rezultatul controalelor efectuate au fost date 88 indicaţii obligatorii, din care 68 indicaţii au fost îndeplinite. Pentru încălcarea legislaţiei ecologice, poluarea apelor cu deşeuri menajere şi animaliere au fost întocmite 90 procese-verbale pe articolul 109 al(1), 12 procese-verbale articolul 110 al(2), 1 proces-verbal articolul 109(3), şi examinate de IE Făleşti. Suma amenzilor aplicate constitue 143800 lei, suma amenzilor încasate constitue 66100 lei. 8. Prjudiciile cauzate resurselor acvatice (tab. Nr.11) 8.1 Pe parcursul anului 2015 agentilor economici : SRL,,Logofat Prim”; IM,,Comhilserv”; IM,,Prutulet”;IM,,cimhilsrev”; IM,,Daniflorservice”; IM,,Ilcomserv”; IM,,Apa canal Pompa”; SRL,,Amonti Agro”; a fost inaintat pretentie privind recuperarea prejudiciului in urma captarii nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sondele acvatice . Valoarea prejudiciului calculat 44250,40 lei achitat 39583,30 lei. 9. Masuri si propuneri de protectie a resurselor acvatice. - alocarea mijloacelor financiare din FEL pentru efectuarea reparatiei capitale a SEB Falesti, pragurilor de scurgere a apelor in decantoarele primare si secundare, curatirea iazurilor biologice aerate. - solutionarea problemei alimentarii cu apa a or.Falesti din r.Prut . - amenajarea obectivelor acvatice cu fisii forestiere de protectie. - restabilirea sondelor acvatice care sunt in rezerva.
  • 4. Starea sondelor Tab.1 Localitatea/ intreprinderea Total Exploatate (unitati) Neexploatate (unitati) Sonde Constructi e (unitati) Tampo nate (unitati ) Total Destinatia Autorizatii (AFSA nr. Termen) Total In rezerva Conserv atePotabila Menajera Curativa Necesitati agricole Menire industriala 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 SA,,Incomlac’’ 1 1 1 SA,,ISRT’’ 1 1 1 Combinat panif 1 1 1 Asociatia consu 1 1 1 SA,,Prut-80’’ 1 1 1 SA,,ITA’’ 1 1 1 SA,,Cernig-Tur’’ 1 1 1 SA,,ICM-2’’ 1 1 1 SA,,FFT’’ 1 1 1 SA,,Avicola-Nord’ 3 2 2 1 1 Gimnaziu-Internat 1 1 1 Calea Ferata 2 2 2 DPGLC 21 10 10 11 11 SA,,Mold-Nord’’ 4 1 1 1 3 3 Sudzucker-Moldov 12 3 3 3 9 9 Pr.Scumpia 5 2 2 3 2 1 Pr.Marandeni 1 1 1 SRL,,Agropopuros 1 1 1 Pr.Pirlita 1 1 1 Pr.Hiliuti 2 2 2 SRL,,Plantar-Sem 2 2 2 Pr.Ciolacu Nou 2 1 1 1 1 SRL,,Luzuro-Agro 1 1 1 Pr.Egorovca 2 2 1 1 Pr.Ilenuta 2 2 2 Pr.Natalievca 5 2 1 1 3 3 Pr.Pompa 1 1 1 SRL,,Agropomp 1 1 1 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
  • 5. IM,,Difsercom’’ 5 3 2 1 2 2 SRL,,Rairec-plus 2 2 2 Pr.Sarata-Veche 2 2 2 2 SA,,Drumuri-Bal 1 1 1 1 Pr.Bocani 1 1 1 Pr.Obreja Veche 2 2 1 1 Cota valo.Burghe 1 1 1 II,,Danileico’’ 1 1 1 Pr.Risipeni 2 2 2 Pr.Hincesti 1 1 1 Pr.Albinetul Vec 4 1 1 3 2 1 SRL,,Logofat-pri 2 1 1 1 1 CAP,,Consatenii 2 2 2 Pr.Navirnet 2 1 1 1 1 1 SRL,,Amonti-Ag 2 1 1 1 1 Pr.Pinzareni 1 1 1 Pr.Catranic 3 1 1 2 2 Pr.Iscalau 3 3 3 SRL,,Acalifia-A 1 1 1 Pr.Pruteni 3 3 3 Pr.Chetris 2 2 2 Pr.Calinesti 1 1 1 Total 122 44 18 16 - 9 1 9 78 40 38 - - Inventarierea resurselor acvatice (iazurilor), anul 2015. Tab. 2
  • 6. Localitatea/Apartenemţa Număruldeunităţi Amplasareabazinului(pecursulde apăsaulateral) Suprafaţabazinului Actuldebeneficiere,Titluldefolosinţă separată/contract(data,valabilitatea) Moduldefolosinţă(piscicultură, irigare,generală,antierozional, antiviitură. Actuldefolosinţăaapei(Autorizaţia, data,termenul) Prezenţaproiectuluişiavizul expertizeiecologice Prezenţapaşaportuluibazinului Prezenţaregulilordeexploatare Stareabarajului,satisfăcător/avariat Stareabazinului(înnămolit,uscat, acoperitcuvegetaţie,satisfăcător,ha) Stareafîşieiriverinedeprotecţie (există,lipseşte,împădurită) Stareainstalaţiilorhidrotehnice.Tipul deversoruluideavarie(lipseşte, satisfăcător,avariat) Stareaevacuatoruluidefund (funcţionează,avariat) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 1. Pr.Făleşti 7 25,93 1. or.Făleşti Pilipeţchi lateral 1,2 2009-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2. or.Făleşti Pilipeţchi lateral 1,02 2009-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3. or.Făleşti Cuschevici lateral 1,8 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4. or.Făleşti DPGLC curs 16,5 general da da satisf satisf împăduri t satisf funcţ 5. or.Făleşti primăria lateral 2,39 general satisf satisf există satisf funcţ 6. or.Făleşti primăria lateral 2,01 general satisf satisf există satisf funcţ 7. or.Făleşti primăria lateral 1,01 general satisf satisf există satisf funcţ 2.Pr.Albineţul 11 26,3 1.s.Albineţul Panţîru curs 7,5 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Albineţul Crîjanovsc hi lateral 0,54 2010-2035 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Albineţul Huzun lateral 1,01 2011-2036 irigare satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Albineţul Marcu lateral 1 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Rediul Sus primăria curs 4,5 general satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 6.s.Rediul Sus primăria lateral 1,04 general satisf satisf există satisf funcţ
  • 7. 7.s.Rediul Jos primăria lateral 1,22 general satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Albineţul primăria lateral 6,53 general satisf satisf există satisf funcţ 9.s.Albineţul primăria lateral 0,96 general satisf satisf există satisf funcţ 10.s.Albineţul primăria lateral 1 general satisf satisf există satisf funcţ 11.s.Albineţul primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.Pr.Bocani 3 12,9 1.s.Bocani Ţurcanu lateral 5,3 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Bocani primăria lateral 1,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Bocani primăria lateral 6,1 general avaria t satisf există satisf funcţ 4.Pr.Catranîc 3 82,89 1.s.Catranîc Jurnavei curs 7,42 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Catranîc Fiodorov curs 27,94 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Catranîc primăria curs 47,53 general satisf satisf există satisf funcţ 5.Pr.Călineşti 7 92,66 1.s.Călineşti Magdîl lateral 13,73 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Călineşti Magdîl lateral 14,47 2008-2033 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Călineşti Ap.Moldo vei lateral 53,36 piscicol da da satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Călineşti Moldsilva lateral 7,5 general da da satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Călineşti primăria heleşte u 0,8 general uscat lipsă 6.s.Călineşti primăria heleşte u 1,6 general uscat lipsă 7.s.Călineşti primăria heleşte u 1,2 general uscat lipsă 6. Pr.Călugăr 17 149,6 1.s.Călugăr Vatavu lateral 17,51 2001-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Călugăr SA,Ghidri m" curs 95,42 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Călugăr Bulgac lateral 1,44 2001-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 4.s.Călugăr Bulgac lateral 2,41 2001-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Călugăr Morari lateral 1,7 2007-2027 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Socii Noi Pavlinciuc lateral 0,82 1999-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 7.s.Socii Vechi Ogonioc lateral 5,03 2000-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Socii Noi Rotari lateral 5,55 2005-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 9.s.Socii Noi Cecan lateral 2,18 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
  • 8. 10.s.Călugăr primăria lateral 2,74 general satisf satisf există satisf funcţ 11.s.Călugăr primăria lateral 2,41 general satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 12.s.Călugăr primăria lateral 3,07 general satisf satisf există satisf funcţ 13.s.Călugăr primăria lateral 0,37 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 14.s.Călugăr primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 15.s.Socii Vech primăria lateral 4,16 general satisf satisf există satisf funcţ 16.s.Călugăr primăria lateral 2,2 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 17.s.Călugăr primăria lateral 1,55 general satisf satisf există satisf funcţ 7. Pr.Chetriş 3 17,78 1.s.Chetriş ÎI,Botnari" curs 16,21 privat piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Chetriş primăria heleşte u 1 general uscat lipsă 3.s.Chetriş primăria heleşte u 0,57 general uscat lipsă 8.p.Ciolacu Nou 16 159,8 1.s.Şoltoaia Ţurcan curs 46,84 2009-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Ciolacu Palii lateral 11,23 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Făgădău primăria curs 62,62 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 4.s.Ciolacu primăria lateral 0,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 5.s.Ciolacu primăria lateral 1,93 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 6.s.Ciolacu Nou primăria lateral 2,5 general satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Pocrovca primăria lateral 17,44 general satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Pocrovca primăria lateral 12,07 general satisf satisf există satisf funcţ 9.s.Ciolacu Nou primăria lateral 0,54 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 10.s.Ciolacu primăria lateral 1,61 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 11.s.Ciolacu primăria lateral 0,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 12.s.Ciolacu primăria lateral 0,07 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 13.s.Ciolacu primăria lateral 1,26 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 14.s.Ciolacu primăria lateral 0,53 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 15.s.Şoltoaia primăria lateral 0,3 general avaria t satisf lipsă satisf funcţ 16.s.Ciolacu primăria lateral 0,21 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 9.Pr.Egorovca 15 42,09 1.s.Egorovca Tatian lateral 2,82 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Egorovca Lapinschi lateral 5,43 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
  • 9. 3.s.Egorovca Tugarov curs 12,57 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Egorovca Vetrov N. lateral 8,44 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Egorovca primăria curs 1,21 general satisf satisf lipsă satisf avariat 6.s.Egorovca primăria curs 3,46 general satisf satisf există satisf avariat 7.s.Egorovca primăria curs 1,4 general satisf satisf lipsă satisf avariat 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 8.s.Egorovca primăria lateral 0,38 general satisf satisf lipsă satisf avariat 9.s.Egorovca primăria curs 0,52 general satisf satisf lipsă satisf avariat 10.s.Egorovca primăria curs 0,81 general satisf satisf lipsă satisf avariat 11.s.Egorovca primăria curs 0,39 general satisf satisf lipsă satisf avariat 12.s.Ciuluc primăria curs 4,19 general satisf satisf există satisf funcţ 13.s.Egorovca primăria lateral 0,1 general satisf satisf lipsă lipsă avariat 14.s.Egorovca primăria lateral 0,19 general satisf satisf lipsă lipsă avariat 15.s.Egorovca primăria lateral 0,18 general satisf satisf lipsă lipsă avariat 10.Făleştii Noi 13 64,25 1.s.Făleştii Noi primăria lateral 5,24 general satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Făleştii Noi primăria lateral 5,31 general satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Făleştii Noi primăria lateral 4,6 general satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Făleştii Noi Danilov A. lateral 0,16 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 5.s.Făleştii Noi Vîntu A. curs 0,65 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 6.s.Făleştii Noi Rusu V. curs 0,73 2007-2027 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 7.s.Făleştii Noi Rusu M. curs 0,35 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 8.s.Făleştii Noi Pilipeţchi curs 0,65 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 9.s.Făleştii Noi Codreanu E. lateral 0,77 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 10.s.Făleştii Noi Ţurcan E. lateral 1,7 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 11.s.Făleştii Noi primăria lateral 9,86 general satisf satisf există satisf funcţ 12.s.Făleştii Noi primăria lateral 1,27 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 13.s.Făleştii Noi SA,Ghidri m" lateral 32,96 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 11.Pr.Glinjeni 18 107 1.s.Glinjeni SRL.Tehn er curs 46,35 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Glinjeni SRL.Agro gl curs 16,58 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Glinjeni Raileanu I. lateral 0,43 2000-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 4.s.Glinjeni Raileanu I. lateral 0,36 2011-2031 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ
  • 10. 5.s.Glinjeni Bejenari V. lateral 0,54 2011-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 6.s.Glinjeni Turtureanu lateral 0,48 2002-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 7.s.Glinjeni GŢ,Purciu c" lateral 4,62 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Glinjeni primăria lateral 0,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 9.s.Glinjeni primăria lateral 0,52 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 10.s.Glinjeni primăria lateral 0,24 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 11.s.Glinjeni primăria curs 20,56 general satisf satisf există satisf funcţ 12.s.Glinjeni primăria lateral 0,23 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 13.s.Glinjeni primăria lateral 3,72 general satisf satisf există satisf funcţ 14.s.Glinjeni primăria lateral 0,13 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 15.s.Glinjeni primăria lateral 8,58 general satisf satisf există satisf funcţ 16.s.Glinjeni primăria lateral 0,18 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 17.s.Glinjeni primăria lateral 1,2 general satisf satisf există satisf funcţ 18.s.Glinjeni primăria lateral 1,8 general satisf satisf există satisf funcţ 12.Pr.Hiliuţi 13 63,27 1.s.Răuţelul Nou Branaşco S. curs 0,3 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Răuţelul Nou Branaşco S. curs 0,8 2007-2017 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Răuţelul Nou Branaşco S. curs 1,5 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Răuţelul Nou Bejenari R. curs 16,66 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Răuţelul Nou Ungureanu I curs 8,16 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Răuţelul Nou Vrancean P. curs 11,99 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Răuţelul Nou Furtună P. curs 2,04 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Răuţelul Nou Nichiforea c curs 1 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 9.s.Răuţelul Nou Tcaciuc A. curs 2,48 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 10.s.Răuţel Nou Cucereanu D curs 0,3 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 11.s.Hiliuţi primăria curs 6,88 general satisf satisf există satisf funcţ
  • 11. 12.s.Răuţelul N primăria curs 9,27 general satisf satisf există satisf funcţ 13.s.Răuţelul N primăria curs 1,89 general satisf satisf există satisf funcţ 13.Pr.Hînceşti 5 5,45 1.s.Hînceşti primăria lateral 2,35 general satisf uscat lipsă lipsă avariat 2.s.Hînceşri primăria lateral 1,35 general satisf uscat lipsă lipsă avariat 3.s. Hînceşti primăria lateral 0,4 general satisf uscat lipsă lipsă avariat 4.s.Hînceşti primăria lateral 0,2 general satisf uscat lipsă lipsă avariat 5.s.Hînceşti primăria lateral 1,15 general satisf uscat lipsă lipsă avariat 14.Pr.Horeşti 3 14,07 1.s.Unteni primăria curs 7,33 general satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Unteni Mîţu T. curs 2,25 2011-2021 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Lucăceni Catanî A. curs 4,49 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 15.Pr.Ilenuţa 9 27,25 1.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 1,83 2008-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 1,1 2005-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Ilenuţa Botnari G. lateral 4,46 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Ilenuţa Budnea G. lateral 11 2002-2032 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Ilenuţa Budnea G. lateral 4,35 2002-2032 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Ilenuţa Zamă B. lateral 0,25 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ 7.s.Ilenuţa Morari I. lateral 0,51 2009-2019 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ 8.s.Ilenuţa Urban M. lateral 1,1 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 9.s.Ilenuţa primăria lateral 2,65 general satisf satisf există satisf funcţ 16.Pr.Işcalău 5 61,49 1.s.Işcalău Condrea M. curs 1 2006-2016 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Işcalău Melnic M. curs 9,3 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Doltu Cojocari V. curs 14,99 2005-2027 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Doltu Purici V. curs 30,1 2010-2035 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Burghelea GŢ,,Cucoş " lateral 6,1 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
  • 12. 17.Pr.Izvoare 5 18,88 1.s.Izvoare Dilion M. curs 8,92 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Izvoare Dilion M. curs 2,52 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Izvoare primăria curs 3,54 general satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Izvoare primăria lateral 0,76 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 5.s.Izvoare primăria lateral 3,14 general satisf satisf există satisf funcţ 18.Pr.Logofteni 8 166,8 1.s.Logofteni primăria lateral 2,21 general satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Logofteni primăria lateral 1,48 general satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Moldovanca primăria lateral 21,56 general satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Logofteni Cireş V. lateral 41,22 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Logofteni SA,Ghidri m" curs 26,24 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Logofteni SA,Ghidri m" curs 28,7 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Moldovanca SA,Ghidri m" curs 21,17 2000-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Moldovanca SA,Ghidri m" curs 24,24 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 19.P.Mărănden i 18 81,85 1.s.Mărăndeni primăria curs 5,99 general satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Mărăndeni Paicu L. curs 18,96 2001-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 3.s.Mărăndeni Cazacu E. curs 9,92 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Mărăndeni Cazacu V. curs 1,29 2006-2021 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 5.s.Mărăndeni Pasecnic G. curs 6,42 2005-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Mărăndeni Isac G. curs 8,18 2009-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Mărăndeni Rogojină I. curs 15,03 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Mărăndeni primăria lateral 2,58 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 9.s.Mărăndeni primăria lateral 1,92 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 10.s.Mărăndeni primăria lateral 0,5 general satisf satisf lipsă lipsă avariat 11.s.Mărăndeni primăria lateral 0,6 general satisf satisf lipsă lipsă avariat 12.s.Mărăndeni primăria lateral 0,4 general satisf satisf lipsă lipsă avariat 13.s.Mărăndeni primăria lateral 1,1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 14.s.Mărăndeni primăria lateral 3 general satisf satisf există satisf funcţ
  • 13. 15.s.Mărăndeni primăria lateral 0,41 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ 16.s.Mărăndeni primăria lateral 0,78 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ 17.s.Mărăndeni primăria lateral 3 general satisf satisf există satisf funcţ 18.s.Mărăndeni Cazacu E. lateral 1,77 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 20.Pr.Musteaţa 8 141,3 1.s.Musteaţa Regheliuc V. curs 108,9 2 2001-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Musteaţa Moraru D. lateral 3,99 2002-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Musteaţa Musteaţa V. lateral 9,93 2004-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Musteaţa Musteaţa V. lateral 4,48 2004-2029 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Musteaţa Musteaţa G. lateral 5,1 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Musteaţa Chiruţă I. lateral 0,9 2004-2019 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 7.s.Musteaţa primăria lateral 4,07 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 8.s.Musteaţa primăria lateral 3,89 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 21Pr.Natalievc a 17 81,17 1.s.Popovca Sandu V. lateral 3,42 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Ivanovca Gorbatiuc I. lateral 9,05 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Popovca SRL.Taras. lateral 1,68 2009-2012 irigare satisf satisf lipsă satisf funcţ 4.s.Popovca Belous A. lateral 2,35 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 5.s.Ţapoc Şestac E. curs 14,46 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Comarovca Pereşvan I. curs 15,95 2009-2019 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Comarovca SRL.Taras. lateral 8,32 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Comarovca Cucereavîi I lateral 1,96 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 9.s.Comarovca Bejan E. lateral 2,61 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 10.s.Popovca Melnic V. lateral 1,89 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 11.s.Natalievca primăria lateral 0,2 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 12.s.Beleuţi primăria curs 11,83 general satisf satisf există satisf funcţ 13.s.Natalievca primăria lateral 0,31 general avaria t satisf lipsă lipsă avariat 14.s.Natalievca primăria lateral 0,53 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ 15.s.Natalievca primăria lateral 0,48 general satisf satisf lipsă lipsă funcţ
  • 14. 16.s.Popovca primăria lateral 3,45 general satisf satisf există satisf funcţ 17.s.Natalievca primăria lateral 2,68 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 22.Pr.Năvîrneţ 12 203,3 1.s.Năvîrneţ SA.Mafser . curs 67,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Năvîrneţ SA.Mafser . curs 64,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Năvîrneţ SA.Mafser . curs 8,3 2006-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Năvîrneţ Margină V. curs 4,25 2006-2032 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 5.s.Năvîrneţ Margină V. curs 0,9 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 6.s.Năvîrneţ Margină V. lateral 1,65 2006-2032 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 7.s.Năvîrneţ Chirilă I. lateral 1 2005-2025 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 8.s.Năvîrneţ Coca V. lateral 4,45 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 9.s.Năvîrneţ Cliforis P. lateral 1 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 10.s.Năvîrneţ Sîmbotean u lateral 1 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 11.s.Năvîrneţ Boghian I. lateral 0,84 2003-2013 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ 12.s.Năvîrneţ primăria curs 48,28 general satisf satisf există satisf funcţ 23.Pr.Obreja 17 111,9 1.s.Obreja Veche Ciubotariu curs 26,33 2008-2018 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Obreja Veche Ciubotariu curs 6 2008-2018 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Obreja Veche Crudu V. curs 22,3 2006-2016 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Obreja Veche Crudu I. curs 22,2 2005-2030 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Obreja Veche Pînzescu I. curs 4,5 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Obreja Veche Şalaru V. curs 9,19 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Obreja Veche Crudu C. curs 1 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 8.s.Obreja Veche Dragan G. curs 3,68 2010-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ
  • 15. 9.s.Obreja Veche Ganea G. lateral 0,1 2010-2013 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 10.s.Obreja Ivaschiv V. curs 7,16 2008-2018 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 11.s.Obreja Stupac N. lateral 1,4 2010-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 12.s.Obreja Romah P. lateral 0,3 2010-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 13.s.Obreja Gîscă V. lateral 1,5 2010-2015 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 14.s.Obreja Janu M. curs 1,13 2008-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 15.s.Obreja Stupac V. lateral 0,5 2008-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 16.s.Obreja Stupac V. lateral 2,1 2006-2011 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 17.s.Obreja primăria lateral 2,5 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 24.Pr.Pietrosu 3 33,36 1.s.Măgura Lisnic V. lateral 19,49 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Pietrosu Bîrliba T. lateral 4,2 2010-2013 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Pietrosu Vatavu D. lateral 9,67 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 25.Pr.Pînzăreni 15 141,8 1.s.Pînzăreni SRL.Acino s. curs 62,24 2008-2028 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Pînzăreni ÎI,Stasiuc" curs 46,69 2006-2026 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Pînzăreni primăria curs 24,65 general satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general avaria t satisf lipsă satisf funcţ 5.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general avaria t satisf lipsă satisf funcţ 6.s.Pînzăreni primăria lateral 0,59 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 7.s.Pînzăreni primăria lateral 1,2 general satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Pînzăreni primăria lateral 1,44 general satisf satisf există satisf funcţ 9.s.Pînzăreni primăria lateral 1 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 10.s.Pînzăreni primăria lateral 0,65 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 11.s.Pînzăreni primăria lateral 0,74 general avaria t satisf lipsă satisf funcţ 12.s.Pînzăreni primăria lateral 0,23 general avaria t satisf lipsă satisf funcţ 13.s.Pînzăreni primăria lateral 0,15 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 14.s.Pînzăreni primăria lateral 0,19 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 15.s.Pînzăreni primăria lateral 0,75 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
  • 16. 26.Pr.Pîrliţa 7 42,7 1.s.Pîrliţa Bejenari I. curs 17,9 2009-2011 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Pîrliţa Bumbac I. lateral 0,45 2005-2020 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Pîrliţa Ciubota I. lateral 1,35 2005-2030 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 4.s.Pîrliţa Ciubota I. curs 6,81 2005-2030 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Pîrliţa primăria curs 8,97 general satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Pîrliţa primăria curs 5,41 general satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Pîrliţa primăria curs 1,81 general satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 27.Pr.Pompa 7 30,74 1.s.Suvorovca primăria lateral 1,24 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Pompa primăria lateral 0,35 general satisf satisf lipsă avariat funcţ 3.s.Suvorovca primăria lateral 1,16 general satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Pervomaisc SRL.Agro po. lateral 9,75 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Pompa Cazacu G. curs 13,09 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Pervomaisc Şpac O. lateral 4,2 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Pervomaisc Şpac O. lateral 0,95 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 28.Pr.Pruteni 8 135,4 1.s.Valea Rusu primăria curs 4,31 general satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Valea Rusu Lebediuc A. curs 3,06 2003-2013 piscicol satisf satisf există avariat funcţ 3.s.Drujneni Cumurciuc I lateral 1,36 2003-2013 piscicol satisf satisf există avariat funcţ 4.s.Drujneni SRL.Avim en. curs 51,72 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Cuzmeni SRL.Avim en. curs 68,15 2003-2013 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 6.s.Pruteni SRLCozm ean lateral 0,6 2009-2012 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ 7.s.Pruteni SRLCozm ean lateral 2,24 2009-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Pruteni Artiomov A lateral 2 2009-2014 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ 9.s.Drujneni SRL.Pono are curs 2 privat piscicol satisf satisf există satisf funcţ 29.Pr.Răuţel 3 26,35
  • 17. 1.s.Răuţel primăria curs 3,03 general satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Răuţel primăria curs 21,86 general satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Răuţel Blîndu I. lateral 1,46 2010-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 30.Pr.Risipeni 7 59,53 1.s.Risipeni Varzari M lateral 10,68 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Risipeni Bulban V. lateral 18,56 2006-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Risipeni Angheni C lateral 1,46 2006-2031 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Risipeni Blaj L. lateral 1,61 2011-2040 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Risipeni Ilcov S. lateral 1,05 2011-2040 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 6.s.Bocşa primăria lateral 11,7 general satisf satisf există satisf funcţ 7.s.Risipeni primăria 14,47 general satisf satisf există satisf funcţ 31.Pr.Sărata 28 441,7 1.s.Sărata Regheliuc V. curs 106,3 5 2002-2012 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Hitreşti Regheliuc V. curs 11,46 2005-2015 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Sărata Nouă Florea F. curs 9,81 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 4.s.Hitreşti Cireş I. curs 35,67 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Sărata Ţipovici N. lateral 2,1 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 6.s.Sărata Frăţescu I. lateral 0,23 2004-2014 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ 7.s.Sărata Rarancean lateral 4,5 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 8.s.Sărata Paladi V. lateral 3,62 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 9.s.Sărata Paladi V. lateral 0,9 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ 10.s.Sărata Glavan V. lateral 0,4 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ 11.s.Sărata Tabaran A. lateral 0,4 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă lipsă funcţ 12.s.Sărata Branişte T. lateral 2,27 2010-2020 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 13.s.Sărata Ciahur I. lateral 5,85 2004-2014 irigare satisf satisf lipsă satisf funcţ 14.s.Hitreşti Maciura I. curs 23,14 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 15.s.Hitreşti primăria lateral 1,78 general satisf satisf există satisf funcţ 16.s.Hitreşti primăria lateral 1,7 general satisf satisf există satisf funcţ 17.s.Sărata primăria lateral 1,5 general avaria t satisf lipsă satisf funcţ 18.s.Sărata primăria lateral 2,05 general satisf satisf există satisf funcţ 19.s.Sărata primăria lateral 0,6 general satisf satisf lipsă satisf funcţ
  • 18. 20.s.Sărata primăria lateral 1,3 general satisf satisf lipsă satisf funcţ 21.s.Sărata Sudzucker lateral 42,8 2010-2013 tehnolo g satisf satisf există satisf funcţ 22.s.Sărata Sudzucker lateral 1,77 2010-2013 tehnolo g satisf satisf există satisf funcţ 23.s.Sărata Sudzucker lateral 0,34 2010-2013 tehnolo g satisf satisf lipsă satisf funcţ 24.s.Sărata Sudzucker lateral 0,31 2010-2013 tehnolo g satisf satisf lipsă satisf funcţ 25.s.Sărata Sudzucker lateral 2 2010-2013 tehnolo g satisf satisf lipsă satisf funcţ 26.Sărata Sudzucker lateral 5,09 2010-2013 tehnolo g satisf satisf există satisf funcţ 27.s.Hitreşti primăria lateral 27,47 general satisf satisf există satisf funcţ 28.s.Sărata SA.Ghidri n curs 146,2 7 2004-2014 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 32.Pr.Scumpia 10 87,74 1.s.Scumpia Cernei S. curs 17,44 2009-2034 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 2.s.Măgureanca Carabaş S lateral 1 2009-2029 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 3.s.Măgureanca Avram N. lateral 0,74 2009-2029 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 4.Scumpia Bînzaru I. lateral 2 2003-2023 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 5.s.Scumpia Andrieş I. lateral 0,48 2003-2023 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ 6.s.Scumpia GŢ.Boeres c. lateral 0,72 2010-2030 piscicol satisf satisf lipsă avariat funcţ 7.s.Scumpia Popovici lateral 3,69 2009-2034 piscicol satisf satisf există avariat funcţ 8.s.Scumpia primăria lateral 18,79 general satisf satisf există satisf funcţ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 9.s.Scumpia primăria curs 38,32 general satisf satisf există satisf funcţ 10.sMăgureanca primăria lateral 4,56 general avaria t satisf lipsă satisf funcţ 33.Pr.Taxobeni 5 35,9 1.s.Hrubna Mîţu A. curs 4,08 2007-2022 piscicol satisf satisf lipsă satisf funcţ 2.s.Hrubna Moraru D. curs 11,04 2007-2017 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 3.s.Hrubna Osoianu A. curs 10,09 2005-2020 piscicol satisf satisf există satisf funcţ 4.s.Taxobeni primăria lateral 4,41 general avaria t satisf există satisf funcţ 5.s.Taxobeni primăria lateral 6,28 general avaria t satisf există satisf funcţ
  • 19. Total 328 218 lateral, 104 curs, 5 heleşte u, 1 lac acumul 2793 182 contract, 146 separat 174 piscicol , 145 comple x, 3 irigare, 6 tehnolo gii 8 66 313 bună, 15 deteri or 320 înerbat e, 5 uscate, 1 deterior iat 2 desecat e 295 există, 5 lipsă, 28 împăduri te 235 satisfăc. 68 lipsă, 25 avariat 291 funcţ. 37 deterioriat
  • 20. Starea fîntînilor de mină şi izvoarelor Tab. 3 Localitatea Sursele de apă, (unităţi) Fîntîni Izvoare Amenajate Total Amenajate Total 1 2 3 4 5 Or.Falesti 3 90 1 4 Gara Falesti 2 56 - - Loc.Fabrica de Zahar 6 7 - - Com.Natalievca 46 50 - - Com.Pompa 190 196 - - s.Popovca 220 226 - - s.Camarovca 31 32 1 1 s.Tapoc 33 38 - - s.Ivanovca 10 11 1 1 s.Beleuti 69 71 - - s.Suvorova 70 75 - - s.Pervomaisc 15 16 - - Com.Iscalau 185 191 - - s.Catranic 120 124 - - s.Doltu 80 85 1 1 s.Burghelea 33 34 - - s.Izvoare 39 40 2 3 s.Ilenuta 121 127 2 2 s.Navirnet 178 184 1 1 Com.Logofteni 90 98 - - Com.Falestii Noi 125 131 - - s.Pietrosu Nou 24 24 1 1 Com.Ciolacu Nou 170 172 1 1 s.Ciolacu Vechi 44 45 - 1 s.Fagadau 80 80 - - s.Soltoaia 29 30 - - s.Pocrovca 49 50 - - Com.Pinzareni 341 347 - - 1 2 3 4 5 s.Moldovanca 245 253 - - Com.Obreja Veche 195 203 1 2 s.Obreja Noua 190 195 1 1 s.Glinjeni 304 310 2 2 Com.Risipeni 53 56 - - s.Bocsa 64 65 - - s.Pirlita 771 773 - - s.Marandeni 370 371 - - s.Bocani 80 109 - - Com.Pietrosu 60 67 - - s.Magura 13 18 - - s.Magura Noua 15 16 - - s.Ciuluc 80 84 1 1 s.Gara Catranic 199 200 - - Com.Egorovca 140 145 1 1 Com.Hiliuti 190 202 1 1 s.Rautelul Nou 3 3 - - s.Pinzarenii Noi 12 12 - - Com.Horesti 7 7 - - Com.Taxobeni 220 231 - - s.Lucaceni 20 21 1 4 s.Hrubna Noua 16 18 - - s.Unteni 7 7 - - s.Vranesti 1 1 - - Com.Calugar 136 148 - - s.Musteta 96 110 1 1 s.Frumusica 16 18 1 1 s.Socii Noi 28 33 - 1 s.Socii Vechi 8 8 - - Com.Albinetul Vechi 65 70 - - s.Albinetul Nou 15 16 - - s.Rediul de Sus 12 12 - - 1 2 3 4 5 s.Rediul de Jos 21 21 1 1 Com.Pruteni 39 40 1 1 s.Valea Rusului 22 24 - 2 s.Drujneni 10 12 - - s.Cozmenii Vechi 10 10 - - s.Rautel 762 780 - 3 Com.Scumpia 76 78 - - s.Magureanca 15 27 - - s.Hirtop 6 7 - - s.Nicolaevca 5 6 - -
  • 21. s.Calinesti 125 132 1 1 Com.Chetris 73 76 1 1 s.Hincesti 62 63 1 1 s.Chetrisul Nou 1 1 - - Com.Sarata Veche 158 186 - - s.Sarata Noua 46 48 - 1 S,Hitresti 90 109 - - Total 7555 8023 23 41
  • 22. Informatia privind starea riurilor,riuletilor,piraelor Tab.nr.4 Nr. Localitatea Denumirea sursei de apa Lungimea, km (intravilan/extravilan ) Surse de poluare (situatii exceptionale) Masuri de ameliorare intreprinse pe parcursul anului 2015( indicati actiuni si Institutii care au contribuit la realizarea lor) 1 2 3 4 5 6 1 s.Hiliuți-Răuțel r.Răuțel 6,9/4,4 Gunoiște spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție a riului pe lungimea de 9,0 km școlilor,primăriilor 2 s.Chetriș- Hîncești- Drujneni- Pruteni r.Camenca 15,2/20,7 Gunoiște spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție cu participarea elevilor și locuitorilor acestora localitați 3 s.Obreja – Moldovanca- Năvîrneț- Pînzăreni r.Obreja 12,5/9,1 Gunoiște spontane Curațirea albiei și zonelor de producție cu implimentarea elevilor școlilor și locuitorilor acestor localități 4 s.Izvoare- Taxobeni r.Gîrlișor 4,7/7,4 - 5 s.Egorovca- Făleștii Noi- or.Fălești- Albinețul Vechi- Pruteni r.Șovățul de Jos 9,2/27,8 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonelor de protecție a riului cu participarea lucratorilor DPGLC or.Falesti, elevilor din institutiilr de invatamint 6 s.Moldovanca- Năvîrneț- Pruteni r.Șovățul Mic 17,2/31,3 Gunoiste spontane Apele insuficient epurate de la DPGLC SEB Falesti Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor 7 s.Ilenuța- Pînzăreni- Albinețul Vechi- Pruteni Șovățul Mare 17,9/55,4 - Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor 1 2 3 4 5 6
  • 23. 8 s.Pietrosu r.Ciulucul Mic 6,0/7,1 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu participarea elevilor 9 s.Ciulucul - Glinjeni r.Ciulucul de Mijloc 3,6/14,0 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonei de protecție cu participarea elevilor școlii 10 s.Beleuți – Pompa r.Ciulucul Mare 4,3/20,3 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea locuitorilor localitaților 11 s.Lucăceni r.Lucăceni 2,1/18,0 - 12 s.Catranîc- Sarata Nouă- Sarata Veche- Scumpia r.Gîrla Mare 18,2/69,3 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea elevilor școlilor și locuitorilor acestor localitați 13 s.Chetriș r.Calmațui 1,0/2,2 Gunoiste spontane Curățirea zonei de protecție cu implimentarea locuitorilor localitaților 14 s.Șoltoaia r.Șoltoaia 3,2/28,9 Gunoiste spontane Curățirea albiei și zonei de protecție cu participarea elevilor școlii Total 14 122/315,9
  • 24. Indicii de gospodărire a apelor de către utilizatorii primari în 2015 (date din raportul anual nr.1-gospodărirea apelor) nr. Localitatea, denumirea utilizatorului primar Apă captată (mii m3 ) Apa utilizată (mii m3 ) Apa uzată evacuată (mii m3 ) Poluanţi în ap Total din surse de supra faţă din surse subte rane Total pentru nece sităţi menajere pentru produ cere pentru irigare Total epurată insu ficient fără epurare CBO5 tone t 1 Pr.Risipeni 24,9 24,9 24,9 24,9 2 IM,,Difsercom" 1,9 1,9 1,9 1,9 3 Pr.Falestii Noi 47,25 47,25 47,25 47,25 4 Pr.Ilenuta 14,89 14,89 14,89 14,89 5 Acva Primservice 6 Pr.Logofteni 12,1 12,1 12,1 12,1 7 Pr.Rautel 34,04 34,04 34,04 34,04 8 Pr.Pruteni 11,2 11,2 11,2 11,2 9 IM,,Acvaprim-Servic 20,1 20,1 20,1 20,1 10 Pr.Pinzareni 4 4 4 4 11 Pr.Chetris 3,488 3,488 3,488 3,488 12 IM,,Comunserv" 15,819 15,819 15,819 15,819 13 DPGLC Falesti 461,4 461,4 461,4 461,4 160,6 160,6 22,19 24 14 Sudzuker Moldova 244,55 201,3 43,25 244,55 6,5 238,05 224,7 224,7 15 Pr.Egorovca 68,6 68,6 68,6 68,6 16 Pr.Albinetul Vechi 4 4 4 4 17 Pr.Natalievca 50,7 47 3,7 50,7 50,7 18 Pr.Pirlita 57,3 57,3 57,3 57,3 19 Pr.Marandeni 61,5 61,5 61,5 61,5 20 Pr.Calinesti 45,03 45,03 45,05 45,05 21 Pr.Obreja Veche 56,5 56,5 56,5 56,5 22 Pr.Iscalau 25,91 22 3,91 25,91 25,91 23 Pr.Taxobeni 51,75 51,75 51,75 51,75 24 Pr.Hincesti 7,4 7,4 7,4 7,4 25 Pr.Pietrosu 30,99 30,99 30,99 30,99 26 Pr.Calugar 49,7 49,7 49,7 49,7 27 Pr.Sarata Veche 53,6 22,6 31 53,6 53,6 28 Apa Canal Catranic 10,1 10,1 10,1 10,1 29 SA,,Mold Nord" 1,027 1,027 1,027 1,027 30 Combinatul panifica 0,4 0,4 0,4 0,4 Total: 1470,144 740,738 728,406 1470,144 1230,667 239,477 385,3 385,3 22,19 24
  • 25. Eficienţa instalaţiilor de epurare a apelor uzate în anul 2015 tab. 6 Capacitatea Volum ape uzate evacuate Concentraţia de poluanţi intrare / ieşire / CMA (g / m3 ) mii m3 mii m3 Secţiunea nr Localitatea, De De incl. epurate fără MS Mine CBO5 CL- NH4 - NO2 - NO3 - P2O4 SO4 Deter Fe Cr Gră- Curs amont aval apartenenţa proiect facto Total sufici insuf epurar raliza genţi total total simi receptor MS / MS / CBO5 CBO5 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 22 23 24 25 26 27 1 DPGLC SEB Falesti 2 intrare 10 0,43 157 157 250 172,3 39,7 3 evacuare 17 1420 16,93 113,09 10,94 0,38 18,37 266 Sovatul Mic 44/15,13 42,5/15,35 4 intrare 261 185,8 39,7 5 evacuare 20 1415 18,5 115,23 12,67 0,422 20,08 260 42/14,75 50/16,05 6 intrare 231 161,3 36,46 7 evacuare 29,5 1420 24,73 118,06 13,13 0,464 19,65 249 46/15,3 40,0/17,25 8 intrare 220 130 46,61 9 evacuare 25,5 1528 15,75 99,98 23,31 0,242 19,32 23,5/13,83 28,5/14,50 10 media intrare 241 162,3 40,618 11 media evacuare 23 1445,8 18,98 111,59 15,013 0,377 19,36 258 38,88/14,75 40,25/17,79 12 LAD 17,5 1367 13,5 300 2,86 0,26 40,3 220 Eficacitatea 90,4 88,31 63,039
  • 26. Starea ecologică la complexele animaliere din zona de inspectare tab. nr. 7 Nr. Primăria Localitatea (amplasarea) Apartenenţa (deţinătorul) Actele de autorizare a funcţionării, (aviz EES/Autorizaţii de mediu) Numărul de capete Bovine/Ovine/ Porcine/Păsări (media anuală) Sisteme de evacuare şi depozitare a dejecţiilor animaliere, Fracţie solidă/lichidă - Acumulatoare (unităţi/capacitate) - volumul acumulator/hazna - transportate m3 volumul dejecţiilor (mii m³) Acumulatoare/haznale Respectarea zonelor de protecţie Bazinele de apă/curs de apă/localitat e Activităţile de control -Act -Proces verbal -Prescripţii -Amenzi Notă, Bazinul hidrografic acum ulate utiliza te unităţi Capa citatea m³ Volumul dejecţiilor stocate m³ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 1 or.Falesti SA,,Avicola- Nord " Pasari- 67840 1,4 1,2 2 4 1,4 act/proces/ prescriptii/a menda r.Prut 2 s.Logofteni SRL,,Logofat" Bovine - 120 15,8 2,3 2 38 17,3 act/proces/ prescriptii/a menda r.Prut Total 17,2 3,5 4 42 18,7
  • 27. Măsuri de protecţie a resurselor de apă realizate în 2015 Tab. 8 nr. Denumirea lucrărilor, capacitatea Investor Termeni de realizare Cost total în investiţii capitale, / inclusiv pentru construcţie- montaj (mii lei) Au fost valorificate investiţii capitale, / inclusiv pentru construcţii-montaj mii lei pînă la începerea anului 2015 în anul 2015 total inclusiv, trimestrial I III IV 1 2 3 4 5 6 7 8 10 11 1 Apeduct s.Doltu FEN 2015 1 000 000 138381,83 544354,83 405973 138381,83 2 Apeduct s.Fagadau FEN 2015 500 000 3 Canalizare Chetris FEN 2016 12 000 000 240 000 743730 138382 4 Canalizare Risipeni FEN 2016 13 000 000 5 Canalicare s.Sarata Veche FEN 2016 11 000 000 Total 37 000 378,38 1 288,08 544355 138381,83 inclusiv: Buget de stat 300 000 300 000 Fond ecologic 37 000,00 378,38 1 288,08 544355 138381,83 Mijloace proprii Investiţii străine altele ADR Nord 11 350, 000 11 350, 000
  • 28. Rezultate obţinute în urma implimentării proiectelor finanţate din diferite surse la compartimentul APĂ – CANALIZARE – EPURARE 2009-2015 Tab. nr. 9 Nr.Proectu lui/Denumi rea proectului Beneficiar /suma aprobata Nr . Anii implimentarii Nr.locuitori conectati la apeduct Nr.locuitori conectati la canalizare Sonde construite/reconstr uite,captaj construit,rezervor apa turn apa,turn,statie tratareconstruita Apeduct construit ,km Canalizare construita,km Statii epurare,statie pompare Gospo darii conecta te la apeduc t Gospo darii conecta te la canaliz are Institut ii publice conecta te la apeduc t Institutii publice conectate la canalizare 92PS-2-1/ Aprovizion area cu apa potabila a satului Bocani, r- ul Falesti Pr.Bocani/ 1,500,000 1 2009 2 2010 3 2011 4 2012 5 2013 169 1 sonda 7,km 1 st.pompare 169 2 Aprovizion area cu apa potabila a satului Fagadau Pr.Ciolacu Nou/ 6 2009 7 2010 8 2011 9 2012 10 2013 130 1,sonda 5,5,km 130 3 Aprovizion area cu apa si canalizare a satului Glinjeni Pr.Glinjeni/ 11 2009 12 2010 13 2011 14 2012 180 2,km 2,km 1.st.pompare 180 4 2 15 2013 Constructi a Apeductul ui in satul Navirnet Pr.Navirnet /1,000,000 lei 16 2009 17 2010 18 2011 19 2012 20 2013 460 23,7km 1 st.pompare 460 1 1 6/2944101/ Alimentare cu apa a satului Doltu Pr.Iscalau/ 1,000,000 lei 21 2009 22 2010 23 2011 24 2012 25 2013 163 1,sonda 9,km 163 3 Total IE Falesti 1102 3 sonde 47,2 km 2 km 3.st.pompare 1102 13 3
  • 29. Activităţi de inspectare Tab.nr. 10 Informaţia pe anul 2015 cu privire la prejudiciile cauzate apei, inclusiv: calculate, înaintate agenţilor economici pentru compensare ca pretenţii sau acţiuni. Tab. nr. 11 Nr. Agentul economic, localitatea Caracteristica prejudiciului Valoarea prejudiciului, mii lei calculat Înaintat ca pretenţie Achitat ca pretenţie Înaintat ca acţiune Satisfăcut ca acţiune Achitat ca acţiune 1 SRL,,Logofat-Prim” s.Logofteni,r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 864,00 8764,00 864,00 2 IM,,Comhilserv” s.Hiliuti, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 5968,00 5968,00 5968,00 3 Chistol Ivan Poluarea apei in urma spalarii automobilului 384,00 384,00 384,00 4 IM,,Prutulet” s.Pruteni, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 8432,10 8432,10 8432,10 5 IM,,Comunservice Horesti” s.Horesti, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 8730,0 8730,00 8730,00 Obiecte inspectate în a. 2014 (unităţi) Acte de control Procese-verbale Total întocmite (unităţi) Prescripţii (total) Prescripţii executate Întocmite (total), de indicat art. şi alin. din CC Examinate de IE/AE Alte instituţii Suma amenzilor aplicate, lei Suma amenzilor încasate, lei 1 2 3 4 5 6 7 8 9 22 22 88 68 90 – art.109 (1) 90 64400,00 35400,00 12 – art.110 (2) 12 78400,00 30200,00 1 – art. 109 (3) 1 1000,00 500,00 Total 22 88 68 103 103 143800,00 66100,00
  • 30. 6 IM,,Daniflor – service” s.Ciolacu, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 10050,00 10050,00 10050,00 7 IM,,Ilcomserv” s.Ilenuta, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 4050,00 4050,00 4050,00 8 SRL,,Agro Pompa Prim” s.Pompa, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 100,20 100,20 100,20 9 IM,,Apa Canal Pompa” s.Pompa, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 4667,10 4667,10 4667,10 10 SRL,,Amonti Agro” s.Navirnet, r-ul Falesti Captarea nelegitim fara autorizatie de folosire speciala a apei din sonda acvatica 1005,00 1005,00 1005,00 Total 44250,40 44250,40 39583,30 4667,10