SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  12
EDUCATIA INCLUZIVA  - O PRIORITATE IN SISTEMUL DE INVATAMANT ROMANESC  DIRECTOR EDUCATIV: MITROI MIHAELA   ASOCIATIA GRADINITA CASA FERICIRII SECTOR 4
Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ  a tuturor copiilor din cadrul unei comunităţi”.  (MEN&UNICEF 1999).  Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental –  UN ÎNVĂŢĂMÂNT   PENTRU TOŢI, ÎMPREUNĂ CU TOŢI  - care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune practici de integrare / incluziune.
EDUCATIA INCLUZIVA presupune ca toti copiii sa aiba dreptul la o dezvoltare plenara, independenta si la o viata care sa fie cat mai aproape de “ normalitate”;  toti copiii sa aibe treptul sa participle la activitatile de zi cu zi. EDUCATIA INCLUZIVA presupune un program eficient ce antreneaza toti copiii, fara deosebire si sa sprijine imainea centrala a copilului, care are nevoie de sprijin ca sa creasca, sa se dezvolte si sa fie educat. Cerintele educative speciale se refera atat la probleme care tin de deficiente senzoriale, mentale, cat si de deficiente si tulburarile determinate de sfera functionala. Adultul  trebuie sa identifice problemele copiilor si sa gaseasca o modalitate de a trata de pe o pozitie care sa nu franeze dezvoltarea, ci sa o faciliteze. In literatura de specialitate copiii cu CES erau cotati ca fiind copii cu HANDICAP, DEFICIENTE, TULBURARI, DEZABILITATI .
Copiii cu CES prezinta situatii de risc pentru dezvoltarea lor ulterioara, iar educatia incluziva vine in sprijinul acestora prin gasirea unor modalitati de cunoastere, prevenire si sprijinire la timp a unei dezvoltari care sa dea acestora o sansa la adaptare si integrare sociala.  Cele 3 categorii de riscuri sunt: ,[object Object],[object Object],[object Object]
MODEL  DE  INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru AUZ. Daca copilul: -  nu intoarce capul dupa sursa unui sunet nou sau a unei voci noi; - are infectii dese la ureche; - nu raspunde daca il chemi, atunci cand nu te poate vedea; - isi priveste buzele atunci cand vorbesti; - vorbeste foarte incet sau foarte tare; - nu vorbeste dau vorbeste ciudat. Pentru VAZ. Daca copilul: - nu este capabil sa gaseasca obiecte mici pe care le arunca; - are ochii rosii sau o disfunctie cronica a ochilor, pete pe ochi, sau se freaca des la ochi; - se izbeste des de obiectele din camera; - cand prieveste un obiect are obiceiul de a inclina capul intr-o parte, ceea ce dovedeste ca nu vede suficient; - dupa varsta de 6 luni, incruciseaza ochii.
MODEL  DE  INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru VORBIRE. Daca copilul: - la 18 luni copilul inca nu spune mama; - la 2 ani nu poate denumi obiecte familiale si persoane; - la 3 ani nu poate repeta mici poezii sau cantecele; - la 4 ani nu vorbeste inca in propozitii simple; - la 5 ani nu se face inteles de persoane din afara familiei; -  vorbeste altfel decat copiii de aceasi varsta cu el. Pentru INTELEGERE. Daca copilul: - la 1 an nu reactioneaza cand isi aude numele; - la 3 ani nu poate identifica diferitele parti ale fetei; - la 4 ani nu raspunde la intrebari simple; - la 3 ani nu poate urmari povesti simple; - pare ca nu intelege, are dificultati sa inteleaga lucruri simple pe care alti copii de varsta lui le inteleg perfect.
MODEL  DE  INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES ,[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
Copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în programul grădiniţei dispun de o bună colaborare între  EDUCATOARE, PĂRINŢI, PSIHOLOGI (PSIHOPEDAGOGI) ŞI PROFESORUL LOGOPED. Sensibilizarea copiilor şi pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilităţi reprezinta un pas important pentru pregatirea tuturor. Sensibilizarea se face prin stimulări: crearea şi aplicarea unor jocuri care permit stimularea unor deficienţe (motorie, vizuală, auditivă), ceea ce determină copiii să înţeleagă mai bine situaţia celor care au dizabilităţi; prin povestiri, texte literare, prin discuţii, vizitarea/ vizita unor persoane cu deficienţe. Primirea în grupă a copilului cu cerinţe educative speciale, atitudinea faţă de el trebuie să păstreze o aparenţă de normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel cu ceilalţi copii din grupă.   Conduita şi atitudinea educatoarei trebuie să demonstreze celorlalţi copii că i se acordă preşcolarului cu dizabilităţi aceeaşi valoare ca şi celorlalţi, respectându-se principiul de DREPTURI EGALE PENTRU TOTI.
[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
[object Object],[object Object],[object Object],[object Object],[object Object]
FAMILIA este cea care poate influenţa copilul pe mai multe căi, iar rezultatele disfuncţiei familiale se situează între cei doi poli: hiperprotecţie sau neglijare. În familiile echilibrate comunicarea între membrii acesteia decurge fără perturbări. Prin informare, părinţii au descoperit cum să găsească şi să aplice soluţii eficiente în rezolvarea problemelor ridicate de copii. Angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării în grădiniţă. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu grădiniţa este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele obţinute de copii.    FAMILIA ESTE PRIMUL EDUCATOR ŞI ARE CEL MAI MARE POTENŢIAL DE MODELARE.  Grădiniţa are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.
BIBLIOGRAFIE: - Vrasmas Ecaterina-prof. universitar PSE, Curs de Pedagogie prescolara si pedagogia invatamantului primar, 2006-2007; - Traian Vrasmas, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti 2001.

Contenu connexe

Tendances

Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_cesStrategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Scoala 10
 
Chestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiChestionar pentru parinti
Chestionar pentru parinti
Livia Dobrescu
 

Tendances (20)

Lectia despre toleranta
Lectia despre tolerantaLectia despre toleranta
Lectia despre toleranta
 
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptxELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
ELEVUL HIPERACTIV ÎN CLASA INCLUZIVĂ (1).pptx
 
Toleranta
TolerantaToleranta
Toleranta
 
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptxIntegrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx
Integrarea elevilor cu CES Tatiana Lungu PPT_Sesiunea 1.02.08.22.pptx
 
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_cesStrategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
Strategii de integrare_a_copiilor_cu_ces
 
Sfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţiSfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţi
 
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copiluluiRolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
Rolul parintilor in dezvoltarea armonioasa a copilului
 
Chestionar pentru parinti
Chestionar pentru parintiChestionar pentru parinti
Chestionar pentru parinti
 
Rolul familiei
Rolul familieiRolul familiei
Rolul familiei
 
Referat
ReferatReferat
Referat
 
Elevii cu CES, dificultăți de învățare.pptx
Elevii cu CES, dificultăți de învățare.pptxElevii cu CES, dificultăți de învățare.pptx
Elevii cu CES, dificultăți de învățare.pptx
 
Lectorat pentru parinti
  Lectorat pentru parinti  Lectorat pentru parinti
Lectorat pentru parinti
 
Lectie comunicarea
Lectie comunicareaLectie comunicarea
Lectie comunicarea
 
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxEducatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
 
Cum arata toleranta
Cum arata tolerantaCum arata toleranta
Cum arata toleranta
 
Ghidul profesorului. educatie incluziva
Ghidul profesorului. educatie incluzivaGhidul profesorului. educatie incluziva
Ghidul profesorului. educatie incluziva
 
suport curs tehnici comunicare
suport curs tehnici comunicare suport curs tehnici comunicare
suport curs tehnici comunicare
 
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENEPROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
PROMOVAREA EDUCAȚIEI INCLUZIVE ÎN ȘCOALA CONTEMPORANĂ PRIN PROIECTE EUROPENE
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizat
 
Copiii speciali, marea provocare!
Copiii speciali, marea provocare!Copiii speciali, marea provocare!
Copiii speciali, marea provocare!
 

En vedette

Rolul Educației Incluzive în Învățământul Preșcolar
Rolul Educației Incluzive în Învățământul PreșcolarRolul Educației Incluzive în Învățământul Preșcolar
Rolul Educației Incluzive în Învățământul Preșcolar
Chirileanu Teodor
 
Strategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participative
Constanta Nedelcof
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
Mary Dulits
 
Plan individualizat clasa a III a
Plan individualizat clasa a III aPlan individualizat clasa a III a
Plan individualizat clasa a III a
Maria Dragos
 
Power point
Power pointPower point
Power point
coroedMD
 
Sa ne cunoastem! copilul in sc. speciala
Sa ne cunoastem!  copilul in sc. specialaSa ne cunoastem!  copilul in sc. speciala
Sa ne cunoastem! copilul in sc. speciala
scmargineni
 
Newsletter la final de heidi 2013
Newsletter la final de heidi 2013Newsletter la final de heidi 2013
Newsletter la final de heidi 2013
AlleCali
 

En vedette (20)

Metode si procedee active si incluzive
Metode si procedee active si incluziveMetode si procedee active si incluzive
Metode si procedee active si incluzive
 
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...
Copiii cu cerinte educative speciale. Aspecte teoretico-practice de integrare...
 
Rolul Educației Incluzive în Învățământul Preșcolar
Rolul Educației Incluzive în Învățământul PreșcolarRolul Educației Incluzive în Învățământul Preșcolar
Rolul Educației Incluzive în Învățământul Preșcolar
 
Ppt Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINA
Ppt  Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINAPpt  Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINA
Ppt Rolul T. O In Educarea Copiilor Cu C.E.S Cazan Cosmina si IONITA CRISTINA
 
Strategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participativeStrategii didactice activ participative
Strategii didactice activ participative
 
Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)Metode interactive (lim. lit. rom)
Metode interactive (lim. lit. rom)
 
Jocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu cesJocul in formarea cc la copii cu ces
Jocul in formarea cc la copii cu ces
 
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin ,,CerinȚE Educative Speciale
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin  ,,CerinȚE Educative SpecialeTudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin  ,,CerinȚE Educative Speciale
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin ,,CerinȚE Educative Speciale
 
Tema pedagogie II
Tema pedagogie IITema pedagogie II
Tema pedagogie II
 
Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale"
Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale"Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale"
Articol "Bune practici in activitatea cu elevii cu nevoi speciale"
 
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...„MODALITĂŢI  DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
„MODALITĂŢI DE ACTIVIZARE A ELEVILOR PRIN METODE ACTIV-PARTICIPATIVE ÎN PRED...
 
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin Sunt Special
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin   Sunt SpecialTudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin   Sunt Special
Tudor Deaconu , Director Ccd Caras Severin Sunt Special
 
Plan individualizat clasa a III a
Plan individualizat clasa a III aPlan individualizat clasa a III a
Plan individualizat clasa a III a
 
Relatia profesor elev
Relatia profesor elevRelatia profesor elev
Relatia profesor elev
 
Relatia Profesor - Elev
Relatia Profesor - ElevRelatia Profesor - Elev
Relatia Profesor - Elev
 
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
ACTIVITĂŢI PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI NON-VERBAL (MIMICO- GESTUAL) LA COPI...
 
Stimularea crreativitatii ... (1)
Stimularea crreativitatii ... (1)Stimularea crreativitatii ... (1)
Stimularea crreativitatii ... (1)
 
Power point
Power pointPower point
Power point
 
Sa ne cunoastem! copilul in sc. speciala
Sa ne cunoastem!  copilul in sc. specialaSa ne cunoastem!  copilul in sc. speciala
Sa ne cunoastem! copilul in sc. speciala
 
Newsletter la final de heidi 2013
Newsletter la final de heidi 2013Newsletter la final de heidi 2013
Newsletter la final de heidi 2013
 

Similaire à Educatia Incluziva Ppoint

educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
GeorgianaIlie11
 
0 colaborarea gradinitafamilie
0 colaborarea gradinitafamilie0 colaborarea gradinitafamilie
0 colaborarea gradinitafamilie
Nico Risnoveanu
 
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12  ileanaActiv metodica sect 2 16 mart 12  ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
econsiliere
 
PD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.pptPD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.ppt
CameliaEnache4
 
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
Elena Alexandra
 
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
ElenaSandu11
 
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdfGhid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
ssuser73110b
 

Similaire à Educatia Incluziva Ppoint (20)

educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdfeducatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
educatiaincluziva-ppoint-100226044633-phpapp02.pdf
 
Brosura
BrosuraBrosura
Brosura
 
0 colaborarea gradinitafamilie
0 colaborarea gradinitafamilie0 colaborarea gradinitafamilie
0 colaborarea gradinitafamilie
 
Scoala-familia.docx
Scoala-familia.docxScoala-familia.docx
Scoala-familia.docx
 
Scoala-familia.docx
Scoala-familia.docxScoala-familia.docx
Scoala-familia.docx
 
Brosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parintiBrosura anti violenta - parinti
Brosura anti violenta - parinti
 
A025 interventia terapeutica
A025 interventia terapeuticaA025 interventia terapeutica
A025 interventia terapeutica
 
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
170290573 curriculum-pentru-copiii-sub-3-ani
 
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12  ileanaActiv metodica sect 2 16 mart 12  ileana
Activ metodica sect 2 16 mart 12 ileana
 
Invitatie la toleranta
Invitatie la tolerantaInvitatie la toleranta
Invitatie la toleranta
 
Consilierea parintilor lucrare
Consilierea parintilor lucrareConsilierea parintilor lucrare
Consilierea parintilor lucrare
 
Pestean Aurelia Cluj Sanse Egale Pentru Toti Copiii
Pestean  Aurelia   Cluj   Sanse Egale Pentru Toti CopiiiPestean  Aurelia   Cluj   Sanse Egale Pentru Toti Copiii
Pestean Aurelia Cluj Sanse Egale Pentru Toti Copiii
 
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
3 14 educata_+incluziva_in_clasa_dr_t_tintiuc
 
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
Dificultati de invatare la elevii cu deficiente de auz integrati in scolile d...
 
PD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.pptPD Relații sociale si integrare1.ppt
PD Relații sociale si integrare1.ppt
 
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
 
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
24790124 curs-master-diagnoza-interventie-deficient-a-intelect-tobolcea
 
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
342387917-99de-Activitati-de-Dezvoltare-Personala.pdf
 
Program interventie specializat
Program interventie specializatProgram interventie specializat
Program interventie specializat
 
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdfGhid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
Ghid_pentru_educatia_timpurie_nastere_3.pdf
 

Educatia Incluziva Ppoint

  • 1. EDUCATIA INCLUZIVA - O PRIORITATE IN SISTEMUL DE INVATAMANT ROMANESC DIRECTOR EDUCATIV: MITROI MIHAELA ASOCIATIA GRADINITA CASA FERICIRII SECTOR 4
  • 2. Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor copiilor din cadrul unei comunităţi”. (MEN&UNICEF 1999). Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental – UN ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU TOŢI, ÎMPREUNĂ CU TOŢI - care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune practici de integrare / incluziune.
  • 3. EDUCATIA INCLUZIVA presupune ca toti copiii sa aiba dreptul la o dezvoltare plenara, independenta si la o viata care sa fie cat mai aproape de “ normalitate”; toti copiii sa aibe treptul sa participle la activitatile de zi cu zi. EDUCATIA INCLUZIVA presupune un program eficient ce antreneaza toti copiii, fara deosebire si sa sprijine imainea centrala a copilului, care are nevoie de sprijin ca sa creasca, sa se dezvolte si sa fie educat. Cerintele educative speciale se refera atat la probleme care tin de deficiente senzoriale, mentale, cat si de deficiente si tulburarile determinate de sfera functionala. Adultul trebuie sa identifice problemele copiilor si sa gaseasca o modalitate de a trata de pe o pozitie care sa nu franeze dezvoltarea, ci sa o faciliteze. In literatura de specialitate copiii cu CES erau cotati ca fiind copii cu HANDICAP, DEFICIENTE, TULBURARI, DEZABILITATI .
  • 4.
  • 5. MODEL DE INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru AUZ. Daca copilul: - nu intoarce capul dupa sursa unui sunet nou sau a unei voci noi; - are infectii dese la ureche; - nu raspunde daca il chemi, atunci cand nu te poate vedea; - isi priveste buzele atunci cand vorbesti; - vorbeste foarte incet sau foarte tare; - nu vorbeste dau vorbeste ciudat. Pentru VAZ. Daca copilul: - nu este capabil sa gaseasca obiecte mici pe care le arunca; - are ochii rosii sau o disfunctie cronica a ochilor, pete pe ochi, sau se freaca des la ochi; - se izbeste des de obiectele din camera; - cand prieveste un obiect are obiceiul de a inclina capul intr-o parte, ceea ce dovedeste ca nu vede suficient; - dupa varsta de 6 luni, incruciseaza ochii.
  • 6. MODEL DE INSTRUMENT DE EVALUARE PENTRU COPILARIA MICA A COPILULUI CU CES Pentru VORBIRE. Daca copilul: - la 18 luni copilul inca nu spune mama; - la 2 ani nu poate denumi obiecte familiale si persoane; - la 3 ani nu poate repeta mici poezii sau cantecele; - la 4 ani nu vorbeste inca in propozitii simple; - la 5 ani nu se face inteles de persoane din afara familiei; - vorbeste altfel decat copiii de aceasi varsta cu el. Pentru INTELEGERE. Daca copilul: - la 1 an nu reactioneaza cand isi aude numele; - la 3 ani nu poate identifica diferitele parti ale fetei; - la 4 ani nu raspunde la intrebari simple; - la 3 ani nu poate urmari povesti simple; - pare ca nu intelege, are dificultati sa inteleaga lucruri simple pe care alti copii de varsta lui le inteleg perfect.
  • 7.
  • 8. Copiii cu cerinţe educative speciale integraţi în programul grădiniţei dispun de o bună colaborare între EDUCATOARE, PĂRINŢI, PSIHOLOGI (PSIHOPEDAGOGI) ŞI PROFESORUL LOGOPED. Sensibilizarea copiilor şi pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilităţi reprezinta un pas important pentru pregatirea tuturor. Sensibilizarea se face prin stimulări: crearea şi aplicarea unor jocuri care permit stimularea unor deficienţe (motorie, vizuală, auditivă), ceea ce determină copiii să înţeleagă mai bine situaţia celor care au dizabilităţi; prin povestiri, texte literare, prin discuţii, vizitarea/ vizita unor persoane cu deficienţe. Primirea în grupă a copilului cu cerinţe educative speciale, atitudinea faţă de el trebuie să păstreze o aparenţă de normalitate, copilul trebuind să fie tratat la fel cu ceilalţi copii din grupă. Conduita şi atitudinea educatoarei trebuie să demonstreze celorlalţi copii că i se acordă preşcolarului cu dizabilităţi aceeaşi valoare ca şi celorlalţi, respectându-se principiul de DREPTURI EGALE PENTRU TOTI.
  • 9.
  • 10.
  • 11. FAMILIA este cea care poate influenţa copilul pe mai multe căi, iar rezultatele disfuncţiei familiale se situează între cei doi poli: hiperprotecţie sau neglijare. În familiile echilibrate comunicarea între membrii acesteia decurge fără perturbări. Prin informare, părinţii au descoperit cum să găsească şi să aplice soluţii eficiente în rezolvarea problemelor ridicate de copii. Angajarea şi responsabilizarea familiei în educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării în grădiniţă. La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi gradul de interes şi de colaborare a părinţilor cu grădiniţa este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele obţinute de copii. FAMILIA ESTE PRIMUL EDUCATOR ŞI ARE CEL MAI MARE POTENŢIAL DE MODELARE. Grădiniţa are rolul de a sprijini familiile să aibă încredere în resursele proprii, să facă faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.
  • 12. BIBLIOGRAFIE: - Vrasmas Ecaterina-prof. universitar PSE, Curs de Pedagogie prescolara si pedagogia invatamantului primar, 2006-2007; - Traian Vrasmas, Învăţământul integrat şi/sau incluziv, Editura Aramis, Bucureşti 2001.