SABIN BALASA - Picturile murale din Sala pasilor pierduti a Univ.Al.I.Cuza IASI

1. S ă redescoperim ROMÂNIA!

2. Iaşi

4. Sala Paşilor Pierduţi de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, din Iaşi a
devenit, de multă vreme, o atracţie deosebită pentru adevăraţii iubitori de cultură.
Aceasta încăpere are menirea să schimbe starea de spirit a celor care pătrund întrun astfel de edificiu şi realizează acest considerent prin : dimensiune, prin
configuraţie, prin acustică şi prin pictură.
Sala are o gravă defecţiune : când păşim prin această încăpere, zgomotul paşilor
lasă impresia că se pierde în depărtare – de aici denumirea sălii. Suntem într-un
locaş de cultură în care omul este dator să vorbească puţin şi să spună mult, sau să
vorbească numai atunci când are cu adevărat ceva de spus.
Pictura lui Sabin Bălaşa din Sala Paşilor Pierduţi nu este o pictură în sensul
obişnuit al cuvântului; este o scriere, este o carte scrisă în limbajul artei.
Pictura a fost realizată în două etape. In anul 1969 sunt pictate scenele din
capetele sălii, aparent mai uşor de descifrat, iar în perioada 1977 – 1979 este pictat
restul picturii, o pictură suprarealistă prin excelenţă, mai greu de descifrat, dar cu
cât mai greu, cu atât mai interesantă.

7. felicia.pps

9. Prima imagine ne trimite cu gândul la un moment crucial din istoria poporului
nostru, Unirea Principatelor Române, din 1859. Cununa ar reprezenta actul unirii,
iar cele doua fete - provinciile româneşti care s-au unit iniţial. Sunt prezentate
personalităţile marilor bărbaţi care au realizat unirea spirituală a românilor,
aceasta fiind adevărata unire a unui popor, nu cea politică sau economică.

10. Străbunii
O pagină de istorie - Sabin Bălaşa a vrut să-i
imortalizeze pe străbunii noştri daci. Pictorul
vrea să spună în ce măsură ne tragem din daci
şi din romani. Aceştia din urmă lipsesc din
pictură. Să facem un calcul – toate femeile au
fost dace – deci suntem autohtoni în proporţie
de 50%. In confruntarea cu Traian, Decebal
nu putea pierde decât câteva contingente de
bărbaţi – majoritatea rămânând în viaţă, deci
au avut urmaşi. Astfel mai adăugăm 20 %. Se
ştie că aşa zişii romani, care s-au stabilit în
Dacia nu erau latini prin excelenţă, ci, de cele
mai multe ori, erau traci romanizaţi, adică tot
autohtoni. Mai adăugăm măcar 10 procente.
Si am ajuns la 80%. Dar discutata romanizare
a avut loc doar în centrele urbane, nu şi la
sate, unde, de fapt, creşte populaţia mai mult .
S-ar putea adăuga încă 10 procente în
favoarea elementului autohton. Se mai ştie că
nu toată Dacia a fost ocupată de romani. Nici
măcar jumătate. Fiecare mai poate adăuga câte
procente consideră.

11. Legenda Dochiei
Pictura ne îndeamnă să ne gândim la
Babele din Bucegi, sau la o legendă din
mitologia noastră. Când este vorba despre
o pictură, noi greşim prin aceea că privim
pictura cu ochii. Ea se priveşte cu mintea
şi mai ales cu sufletul.
Dacă imaginea ar fi o scena montană, s-ar
cuveni să vedem şi iarbă şi flori şi arbori,
dar nu vedem decât piatră moartă, iar în
structura pietrei, ceva tinde să capete
alcătuire vie. Pictorul ne pune în fata unei
probleme – tendinţa sau potenţa materiei
moarte de a se transforma în materie vie.
Numai ca acest lucru nu se poate face
oricum. Sunt necesare anumite condiţii un minimum de compromisuri.

12. Nunta cosmică
Sabin Bălaşa a realizat o suprafaţă
imperfectă de pământ, cu trăsăturile
deşertului - prima condiţie de apariţie a
vieţii. Perfecţiunea nu poate exista decât
teoretic, dar în teorie se ştie că nu există
viaţă. Jur împrejul Nunta cosmică este
completată cu mai multe forme ale materiei
vii, situate pe diferite trepte ale evoluţiei,
iar în centru este imaginat un cuplu uman,
care ne obligă să ne gândim la cu totul
altceva. Mulţi gânditori îndrăznesc să
vadă în acest cuplu uman o unitate
dialectică a contrariilor, fără de care nu se
naşte nimic in univers, nici în materia vie,
nici în lumea ideilor.
Această imagine ne trimite cu gândul doar
la treapta inferioară, biologică a existenţei.
Dar lumea nu se termină cu biologicul.
Dincolo de biologic ne aşteaptă spiritualul.

13. Legenda Meşterului Manole
Este pictat un zid care acoperă peretele de sus
până jos. Un bărbat care loveşte cu pumnii în
zid. Ne putem da seama ce sentimente trăieşte
acest bărbat. Este copleşit de regret, de revoltă,
de dezamăgire. Chipul din zid ne aduce aminte
de legendă.
Ce sacrificiu imens a făcut ca să ridice zidul!
Nu cumva sufletul Anei a fost o entitate
superioară, care nu se poate compara cu toate
zidurile lumii? Noi, din păcate, privim
fenomenele doar pe segmentul interesului
nostru, sau a puterii noastre de înţelegere, nu
privim fenomenele în întregul lor. Tăranul
român, când face o casă, pune sus la căpriori,
un buchet de flori. Este semnul sacrificiului.
,,Cât te costă floarea asta,
Pusă sus, la căpriori?
- Trei ibovnice, nevasta,
Doi bătrâni şi mulţi feciori.”

14. ,,Luceafărul”
Porumbei
Ar părea o scenă marină. La nivelul norilor
se vede conturul unor porumbei. Pictorul
ne sugerează ideea - tendinţei materiei
moarte de a se transforma în materie vie,
prezentă şi la Legenda Dochiei. Aici
transformarea se face la cota supremă de
manifestare a spiritului.

15. ,,Luceafărul”
Eminescu
Imaginea ne-ar tenta să vorbim de
Eminescu. Este raportarea la fascinanta
tema a absolutului, la universal, la
perfecţiune, la îmbinarea dintre fond şi
formă dintre spirit si materie, dintre sacru
şi profan. Noi trăitorii acestor meleaguri
nu găsim alte coordonate decât în
Eminescu.
,,Dacă unu şi cu unu
Nu mai vor să facă doi,
Eminescu este semnul
Infinitului din noi.”
Avem în faţă infinitul imortalizat în dublă
ipostază : umană şi universală în acelaşi
timp.

16. Luceafărul
Din apa mării se ridică o făptură umană,
nu iese în întregime, tinde să se întoarcă de
unde a plecat, purtând masca morţii pe
figură. Nu este decât ideea inversă,
discutată la Legenda Dochiei si
Luceafărului – Porumbei. Aşa cum orice
alcătuire a materiei moarte tinde să se
transforme în materie vie, tot aşa orice
alcătuire a materiei vii tinde să se
transforme în materie moartă.

17. Moldova
Pictura pare aparent o sfidare a legilor
normalităţii. O făptură, un animal, nu se
ştie ce este, nici bour, nici taur. Categoric
însă reprezintă forţa prin excelenţă.
Aceasta făptură este dominată de o altă
făptură care ne duce cu gândul la
înţelepciunea prin excelenţă. Acesta este
raportul între forţă şi înţelepciune –
înţelepciunea să domine forţa. Numai în
condiţiile acestui raport se poate vorbi
despre stabilitate şi echilibru. Ochii
animalului, care reprezinta forţa, sunt
foarte inteligenţi, iar făpturii, care
reprezinta înţelepciunea, pana pictorului
i-a dat atâta forţă.
Sabin Bălaşa sfidează canoanele – în
condiţiile acestui raport, forţa capătă
înţepciune, iar înţelepciunea capătă forţă.

18. Generaţii
Doi tineri se ţin de mână. Intre ei arde un
foc. Nu poate fi decât focul dragostei.
Pictorul ne obligă să redescoperim anumite
componente ale raţionalului din noi - că
mai presus de raţiune se aşează pasiunea,
chiar dac noi am fost învăţaţi să credem
altfel. Argumente? Un act raţional nu
modifică evident procesele bio-psihice din
alcătuirea noastră; o pasiune modifică şi
metabolismul şi temperatura corpului şi
energia; apare acea aură care poate fi
fotografiată, sau chiar vazută de anumiţi
ochi.

19. Amfiteatru
Avem în faţă o sală de curs, ne copleşesc o
multitudine de priviri. Ochii sunt oglinda
sufletului. Pictorul surprinde aici esenţa
spiritului uman. Este scoasă în relief mai
mult componenta raţională. Pentru că
aceasta ne caracterizează pe noi, oamenii.
Sunt înfăţişate treizeci de fiinţe umane,
plus una supradimensionată. Astfel se
vorbeşte despre identitate şi diversitate,
despre deşteptăciune si despre şansă.
Tinerii privesc nu spre viitor, cum s-ar
crede, ci spre profesorul ce reprezintă
trecutul. Noi nu suntem decât rezultatul
păcatelor trecutului.

20. Stefan cel Mare
O prima interpretare ar viza figura
nemuritoare a lui Stefan cel Mare.
Pictura evidenţiază, de fapt, virtuţile
poporului român : stabilitate, vigoare,
demnitate, hotărâre, echilibru. Dar dacă
toate aceste virtuţi doar în Stefan cel Mare
se pot regăsi, este necesar sa se pună în
evidenţă şi personalitatea acestuia.
Cele două râuri din partea de jos sunt bine
cunoscute , iar între ele se ascunde rana
sufletului românesc.

21. Exodul spre lumină
Aparent sunt niste pete de culoare. Privind
atent se văd siluete umane, ordonate sever,
într-un singur sens.
S-ar putea interpreta şi lupta pentru
existenţă şi selecţia naturală, dar şi alte
aspecte ale realitaţii. Există tentanţia de
corelare cu teoria variantelor de prisos a lui
Nietzsche, sau a variantelor de sacrificiu.
Acestea nu sunt decât tributul pe care firea
îl plăteşte pentru aparenta ei perfecţiune.
,,Si visul nostru mare şi frumos,
Si legile cumplit răstălmacite,
Si biata noastră ţinere de minte
Sunt toate variante de prisos.”
Pictorul foloseşte siluete umane pentru a
obliga raportarea la condiţia umană şi la
locul omului în univers.

22. Prometeu
Legenda lui Prometeu, bărbatul care fură
focul din cer, este punctul de plecare
pentru această pictură. O suprafaţă de
pământ , totalmente lipsită de viaţă, o
femeie dezbrăcată, probabil nu de dragul
nudului, doi copii dezbrăcaţi, dar nu de
haine, ci de potenţialul lor biologic, şi nici
nu sunt copii, sunt tot oameni maturi, dar
care au minte de copil, întrucât nu-şi dau
seama ce fac, se îndreaptă spre puţinul care
a mai rămas din suportul lor natural,
pentru a-l devora şi pe acesta.
Asta înseamnă rezultatul agresiunii umane
asupra naturii, agresiune realizată de
descoperirea focului, descoperire de maximă
importanţă pentru omenire.
,,N-aş vrea să am de toate,
aş vrea să nu-mi mai trebuiască nimic.”

23. Icar
Ce pictor nepriceput! In loc să picteze nişte
fete frumoase, sau nişte ghivece cu flori,
face aceste stârvuri umane, trei, aşezate pe
verticală; nimic viu în jur. Pictura ne
trimite la cele trei ipostaze ale existenţei
umane : fizică, spirituală şi cosmică.
Exemplarele sunt moarte pentru că viaţa
are un caracter relativ, în timp ce moartea
are un caracter absolut.
Pictura mai analizează şi raportul dintre
întuneric şi lumină, lăsând să se înţeleagă
câte virtuţi are întunericul şi câte păcate
are lumina. Se susţine ca lumina este un
accident în Univers şi chiar dacă sunt
miliarde de aştri, întunericul este
preponderent. Cu lumina se poate vedea
aproape, întunericul permite a se vedea
departe. Lumina ne ajută să vedem
suprafaţa fenomenelor, întunericul să
vedem adâncul lor.

24. Dezastrul atomic
şi
Triumful vieţii
Urmează două nişe ce găzduiesc o singură
pictură. In aceasta , un fond confuz, pe
care se văd nişte făpturi purtând masca
morţii. Acest confuz se întinde şi pe
următoarea nişă. Spre acest repaus se
îndreaptă mai multe făpturi umane, toate
tinere, toate senine, toate împăcate cu
soarta, toate de sex feminin. Este
întoarcerea de unde am plecat , întoarcerea
pe orizontală, acolo “unde nu este nici
durere, nici întristare, nici suspin”, în
repaosul de veci.
,,Din haos, Doamne-am apărut
Si m-aş întoarce-n haos...
Si din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.”

25. Aceste făpturi umane sunt împăcate cu
soarta, deşi se duc la moarte, pentru că
moartea este un fenomen necesar şi
natural. Nu trebuie să ne împotrivim
firii.
,,Tot mai temeinic ardem cărămida.
Ne răfuim cumplit cu pălămida.
Ne lepădăm de lut şi de păcate.
Privim adânc, obraznic şi departe
Si pregătim terenul pentru SIDA.”
,,Orice ajutor adus individului este un
deserviciu adus speciei.”

26. Aspiraţie
Aici sunt alcătuite două registre – cel de jos cu un grup de 10 tineri frumoşi, viguroşi, iar în
registrul de sus sunt două siluete, aşezate pe orizontală, realizate dintr-o singură culoare. Jos
pictura duce cu gândul la real, material, iar sus la transcendent, lumea de dincolo – produsul
vieţii noastre spirituale.

27. Galaxia iubirii
La sfârşitul anului 2002, Sabin Bălaşa realizează, în Aula Universităţii “A.I.Cuza” din Iaşi, cea
mai reprezentativă lucrare a sa - GALAXIA IUBIRII. Această pictură îndeamnă la tăcere.
Intâlnim cea mai profundă filosofie şi fiorul cel mai subtil de care este capabilă existenţa noastră.
Pictorul s-a întrecut pe el însuşi : ,,A urcat un om în Cosmos
Cu ce ştie şi ce-l doare.
Si de-acolo, din adâncuri,
N-are cum să mai coboare.”

28. Text :
:
Prof. Alexandru Murgu
Sala Paşilor Pierduţi
Editura Sedcom Libris,
Iaşi, 2003
Giovanni Marradi
Fotografii & realizare :
31.03.2012