SlideShare a Scribd company logo
1 of 1
Diplome licenta spiru haret

Situaţia din sistemul preuniversitar a fost semnalată în special de sindicalişti,
care au cerut în mai multe rânduri Ministerului Educaţiei să elucideze problema.
„Avem o situţie nerezolvată cu promoţiile 2009 de absolvenţi ai «Spiru Haret»,
care a început să producă consecinţe. Este vorba de cei care au făcut învăţământ
la distanţă. S-au titulularizat şi nu este recunoscută forma aceasta, ceea ce este o
măsură discriminatorie. Nu este normal ca absolvenţii din 2008 să-şi desfăşoare
activitatea fără probleme, iar cei din 2009 să fie blamaţi şi să întâmpine
dificultăţi astfel încât ei trebuie să meargă la instanţele de judecată“, a precizat
Constantin Lungulescu, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret“, filiala Dolj.
Situaţia se complică şi mai mult în unele cazuri. Unii dintre absolvenţii doljeni
de studii de licenţă marca „Spiru Haret“ la distanţă au urmat şi programe de
masterat la Universitatea din Craiova, dar nu pot intra nici în posesia acestor
diplome.




www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

More Related Content

More from coltuc

Avocat fiscal
Avocat fiscalAvocat fiscal
Avocat fiscalcoltuc
 
Avocat divort
Avocat divortAvocat divort
Avocat divortcoltuc
 
Avocat cedo
Avocat cedoAvocat cedo
Avocat cedocoltuc
 
site avocat
site avocatsite avocat
site avocatcoltuc
 
sfaturi avocat
sfaturi avocatsfaturi avocat
sfaturi avocatcoltuc
 
avocat retrocedari
avocat retrocedariavocat retrocedari
avocat retrocedaricoltuc
 
avocat penal
avocat penalavocat penal
avocat penalcoltuc
 
avocat ene cristian
avocat ene cristianavocat ene cristian
avocat ene cristiancoltuc
 
consilier juridic
consilier juridicconsilier juridic
consilier juridiccoltuc
 
avocat partaj
avocat partajavocat partaj
avocat partajcoltuc
 
avocat alice draghici
avocat alice draghiciavocat alice draghici
avocat alice draghicicoltuc
 
cumpar creante
cumpar creantecumpar creante
cumpar creantecoltuc
 
firme recuperari
firme recuperarifirme recuperari
firme recuperaricoltuc
 
firme de recuperare datorii
firme de recuperare datoriifirme de recuperare datorii
firme de recuperare datoriicoltuc
 
creante comerciale
creante comercialecreante comerciale
creante comercialecoltuc
 
recuperator creante
recuperator creanterecuperator creante
recuperator creantecoltuc
 
recuperari
recuperarirecuperari
recuperaricoltuc
 
minimax insolventa
minimax insolventaminimax insolventa
minimax insolventacoltuc
 
societati recuperare creante
societati recuperare creantesocietati recuperare creante
societati recuperare creantecoltuc
 
recuperari debite
recuperari debiterecuperari debite
recuperari debitecoltuc
 

More from coltuc (20)

Avocat fiscal
Avocat fiscalAvocat fiscal
Avocat fiscal
 
Avocat divort
Avocat divortAvocat divort
Avocat divort
 
Avocat cedo
Avocat cedoAvocat cedo
Avocat cedo
 
site avocat
site avocatsite avocat
site avocat
 
sfaturi avocat
sfaturi avocatsfaturi avocat
sfaturi avocat
 
avocat retrocedari
avocat retrocedariavocat retrocedari
avocat retrocedari
 
avocat penal
avocat penalavocat penal
avocat penal
 
avocat ene cristian
avocat ene cristianavocat ene cristian
avocat ene cristian
 
consilier juridic
consilier juridicconsilier juridic
consilier juridic
 
avocat partaj
avocat partajavocat partaj
avocat partaj
 
avocat alice draghici
avocat alice draghiciavocat alice draghici
avocat alice draghici
 
cumpar creante
cumpar creantecumpar creante
cumpar creante
 
firme recuperari
firme recuperarifirme recuperari
firme recuperari
 
firme de recuperare datorii
firme de recuperare datoriifirme de recuperare datorii
firme de recuperare datorii
 
creante comerciale
creante comercialecreante comerciale
creante comerciale
 
recuperator creante
recuperator creanterecuperator creante
recuperator creante
 
recuperari
recuperarirecuperari
recuperari
 
minimax insolventa
minimax insolventaminimax insolventa
minimax insolventa
 
societati recuperare creante
societati recuperare creantesocietati recuperare creante
societati recuperare creante
 
recuperari debite
recuperari debiterecuperari debite
recuperari debite
 

Diplome licenta spiru haret

  • 1. Diplome licenta spiru haret Situaţia din sistemul preuniversitar a fost semnalată în special de sindicalişti, care au cerut în mai multe rânduri Ministerului Educaţiei să elucideze problema. „Avem o situţie nerezolvată cu promoţiile 2009 de absolvenţi ai «Spiru Haret», care a început să producă consecinţe. Este vorba de cei care au făcut învăţământ la distanţă. S-au titulularizat şi nu este recunoscută forma aceasta, ceea ce este o măsură discriminatorie. Nu este normal ca absolvenţii din 2008 să-şi desfăşoare activitatea fără probleme, iar cei din 2009 să fie blamaţi şi să întâmpine dificultăţi astfel încât ei trebuie să meargă la instanţele de judecată“, a precizat Constantin Lungulescu, preşedintele Sindicatului „Spiru Haret“, filiala Dolj. Situaţia se complică şi mai mult în unele cazuri. Unii dintre absolvenţii doljeni de studii de licenţă marca „Spiru Haret“ la distanţă au urmat şi programe de masterat la Universitatea din Craiova, dar nu pot intra nici în posesia acestor diplome. www.coltuc.ro avocat@coltuc.ro 0745150894