Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz

Despre muncă şi lene

Traian Dorz
•
Dreptarul
învă ăturii sănătoase

Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale
Dr. LAUREN IU STREZA,
Mitropolitul Ardealului

1

Traian DORZ DREPTARUL ÎNVĂ ĂTURII SĂNĂTOASE

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale
DORZ, TRAIAN
Dreptarul învă ăturii sănătoase / Traian Dorz.
Ed. a 3-a, rev. - Sibiu: Oastea Domnului, 2008
ISBN 978-973-710-114-3

289(498) Oastea Domnului
248.1

© Toate drepturile rezervate
Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu
str. Ch. Darwin, nr. 11
tel. 0269 21 66 77

ISBN 978-973-710-114-3

2


DREPTARUL
ÎNVÃÞÃTURII SÃNÃTOASE
Edi ia a III-a

Scurte culegeri de temelie despre adevărurile dreptei
credin e:
– din Sfânta Scriptură
– din Sfin ii Părin i
– şi din Îndrumările Părintelui Iosif Trifa,
profetul vremilor noastre,
om trimis de Dumnezeu neamului şi Bisericii noastre,
ini iatorul Lucrării profetice Oastea Domnului.

Culegere şi îngrijire de

Traian DORZ

Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2008

3


Dreptarul învă ăturii sănătoase ne arată:
I – ce este Oastea Domnului;
II – cum trebuie să înve e,
III – cum trebuie să creadă,
IV – cum trebuie să trăiască to i cei care fac
parte din Oastea Domnului.

4


„Dreptarul învă ăturilor să-
nătoase, pe care le-ai auzit de
la mine, ine-l cu credin a şi
dragostea care este în Hristos
Iisus ” (II Tim. 1, 13).

5


Ioan 7, 16
„Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: «Învă ătura Mea nu este
a Mea, ci a Celui ce M-a trimis».”

Fapte 2, 42
„Şi stăruiau în învă ătura apostolilor şi în împărtăşire, în
frângerea pâinii şi în rugăciuni.”

Rom. 6, 17
„Mul umim însă lui Dumnezeu că, (deşi) era i robi ai
păcatului, v-a i supus din toată inima dreptarului învă ăturii
căreia a i fost încredin a i.”

Rom. 12, 7
„…dacă unul înva ă, să se sârguiască în învă ătură!”

I Cor. 11, 2
„Fra ilor, vă laud că în toate vă aduce i aminte de mine
şi ine i predaniile cum vi le-am dat.”

II Tes. 2, 15
„Deci dar, fra ilor, sta i neclinti i şi ine i predaniile pe
care le-a i învă at fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.”

I Tim. 6, 3-5
„Iar de înva ă cineva altă învă ătură şi nu se ine de cu-
vintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de
învă ătura cea după dreapta credin ă, acela e un îngâmfat ca-
re nu ştie nimic (...). Depărtează-te de unii ca aceştia.”

6


I Tim. 6, 12
„Luptă-te lupta cea bună a credin ei, cucereşte via a
veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună măr-
turie înaintea multor martori.”

I Tim. 6, 20
„O, Timotei, păzeşte comoara ce i s-a încredin at,
depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivi-
rile ştiin ei mincinoase.”

II Tim. 1, 13
„ ine dreptarul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit
de la mine, cu credin a şi cu iubirea ce este în Hristos Iisus.”

II Tim. 2, 1-4
„Tu deci, fiul meu, întăreşte-te în harul care e în Hristos
Iisus.
Şi cele ce ai auzit de la mine cu mul i martori de fa ă,
acestea le încredin ează la oameni credincioşi care vor fi
destoinici să înve e şi pe al ii.
Sufere împreună cu mine ca un bun ostaş al lui Hristos
Iisus.
Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vie ii, ca să fie
pe plac celui care strânge oaste.”

Tit 1, 9
„ inându-se de cuvântul cel credincios al învă ăturii, ca
să fie destoinic şi să îndemne la învă ătura cea sănătoasă şi să
mustre pe cei potrivnici.”

7


Tit 2, 7-8
„Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dove-
dind în învă ătură neschimbare, cuviin ă, cuvânt sănătos şi
fără prihană, pentru ca cel potrivnic să se ruşineze, neavând
de zis nimic rău despre noi.”

Evrei 13, 9
„Nu vă lăsa i fura i de învă ăturile străine, cele de multe
feluri…”

II Ioan 10-11
„Dacă vine cineva la voi şi nu aduce învă ătura aceasta,
să nu-l primi i în casă şi să nu-i zice i: Bun venit! Căci cel
ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele.”

8


În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Slavă veşnică ie

Pentru că Tu eşti Adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, Desă-
vârşita Lui În elepciune, Nemărginita Lui Dragoste şi
deplina împlinire a acestora,

şi pentru că Tu ai venit în lume să ne descoperi Voia Tatălui
nostru Ceresc şi, trăind-o în primul rând Tu Însu i în
cea mai desăvârşită ascultare, ne-ai dat nu numai
Modelul acestei trăiri, ci şi puterea ei,

şi pentru că prin via a Ta şi prin moartea Ta Tu ne-ai ară-
tat că Taina Voii lui Dumnezeu este ascultarea, că
rodul ascultării este sfin irea şi că răsplata sfin irii
este via a veşnică...

Te rugăm, ajută-ne ca şi noi to i să devenim robi şi
fii ai lui Dumnezeu, ca să ne faci vrednici de moş-
tenirea şi cununa Ta.

Slavă veşnică ie,
Marele nostru Mântuitor şi Dumnezeu,
Iisus Hristos!

9


Dreptaru-nvă ăturii sănătoase

Dreptaru-nvă ăturii sănătoase,
Iisus iubit, ni-e Sfântul Tău Cuvânt,
şi-n lupta împlinirii-i credincioase
stă fericirea sufletului sfânt.

Puterea lui veghindu-ne cărarea,
iubirea lui fiindu-ne îndemn,
sfin irea lui ne va-nso i lucrarea
şi harul lui, al frun ii noastre semn.

Credin a lui, crescându-ne curată
în rodul ei ajuns desăvârşit,
va fi-mplinirea noastră-adevărată
şi slava noastră fără de sfârşit.

Hristos e-a noastră Veşnică Avere,
Hristos, rodirea noastră-n Duhul Sfânt,
Hristos e-a noastră Via ă şi-Nviere,
Hristos, cerescul nostru Legământ.

Dreptaru-nvă ăturii sănătoase,
ajută-ne, Iisuse, să-l inem,
ca la sfârşitul luptei credincioase
Cununa răsplătirii s-o avem!...

10


capitolul 1

DREPTARUL ÎNVÃÞÃTURII SÃNÃTOASE

Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a adus
în lume vestea cea luminoasă a mântuirii şi ne-a arătat calea
cea dreaptă spre ea. Această cale dreaptă este învă ătura să-
nătoasă care ne-a fost dată ca un dreptar după care, umblând
şi lucrând, să putem ajunge cu bine la cer, inta alergării şi
călătoriei noastre. Învă ătura sănătoasă ne este nouă de cea
mai mare trebuin ă pentru mântuirea sufletului, precum îi
este albia dreaptă şi adâncă unei ape ce curge spre oceanul
unde trebuie să ajungă: căci, dacă „cu inima se crede spre
dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” – după
cum scrie la Romani 10, 10 – apoi, desigur, este de cel mai
mare pre ca mărturisirea, adică învă ătura, să fie dreaptă,
pentru ca şi credin a propovăduită de ea să fie adevărată.
Nimeni nu poate avea o credin ă adevărată şi dreaptă da-
că nu are mai întâi o învă ătură dreaptă şi adevărată. Căci mai
întâi vine învă ătura – şi apoi vine credin a, după cum iarăşi
este scris: „...credin a este din auzire, iar auzirea, prin Cu-
vântul lui Hristos” (Rom. 10, 17). De ce sunt atâtea credin e
greşite azi în lume? Pentru că sunt tot atâtea învă ături greşite
şi atâ ia învă ători greşi i! De ce sunt atâtea neîn elegeri între
fra i? Pentru că cei mai mul i nu cunosc şi nu in dreapta în-
vă ătură, cea sănătoasă, lăsată nouă de Domnul şi Mântuito-
rul nostru Iisus Hristos, apoi transmisă prin Sfin ii Săi

11


Apostoli şi prin urmaşii acestora – părin ii şi înaintaşii noştri
în dreapta credin ă... Şi, dacă nu cunosc dreptarul acestei în-
vă ături bune, fie că se lasă amăgi i de învă ături străine, care
îi ispitesc şi îi atrag, fie că din neştiin ă răstălmăcesc Scriptu-
rile învă ând apoi rău, spre pierzarea lor şi a celor ce-i ascul-
tă. Iată, aşadar, de ce mare pre este ca fiecare dintre noi să
cunoaştem adevărata învă ătură a Sfintei Evanghelii, nu nu-
mai pentru a ne îndruma bine pe noi şi pe al ii potrivit ei, ci şi
pentru a ne feri de cei care vin spre noi cu o învă ătură deo-
sebită, care atrage după ea şi credin ele pierzătoare.
O lucrare sufletească, chiar evanghelică1 fiind, oricât
de frumoasă şi clară a fost ea la început, dacă nu va fi bine
îndrumată printr-o sănătoasă învă ătură şi printr-o cumpă-
tată ascultare, în curând se va fărâmi a în partide, se va dez-
bina în interpretări, se va ruina prin neascultare şi se va ni-
mici prin păcat. Întocmai ca o apă care, deşi âşneşte din-
tr-un izvor limpede şi puternic, dacă nu are o albie dreaptă
şi adâncă, în curând se va împrăştia şi se va lă i, devenind o
mlaştină urât-mirositoare şi plină de tot felul de urâciuni.
De aceea, dacă nu vrem să pierim în păcatele neascultării şi
în pustiirea dezbinărilor, ci să ajungem la minunata mântui-
re a sufletului nostru, a familiei noastre, a poporului nostru
şi a tuturor semenilor noştri, aducând un rod sănătos şi
vrednic pentru Hristos, atunci trebuie neapărat să ne pă-
trundem cu to ii până în adâncul sufletului nostru de aceste
două mari adevăruri:
Întâi, că trebuie să cunoaştem dreapta şi sănătoasa în-
vă ătură pe care ne-a lăsat-o nouă Domnul şi Mântuitorul

1
Autorul se referă la sensul larg al cuvântului, care semnifică încadra-
rea şi trăirea în învă ăturile Evangheliei, nu la sensul restrâns care se referă la
denomina iunile apărute după reforma lui Luther (protestan ii şi neoprotes-
tan ii) (N. Ed.).

12


nostru Iisus Hristos, iar după El, marii noştri înaintaşi pe care
trebuie să-i urmăm şi noi întocmai.
Apoi, că trebuie să inem această învă ătură întocmai
aşa cum ei ne-au lăsat-o, neadăugând şi nescăzând nimic
din ea, ci ajutând şi pe al ii să o ină la fel şi ei.
Nimeni dintre noi nu va putea avea, nici acum şi nici în
Ziua Judecă ii, nici o dezvinovă ire în fa a lui Dumnezeu pen-
tru nici un fel de nepăsare şi de nesupunere fa ă de întreagă în-
vă ătura aceasta. Ci fiecare dintre noi avem deplina şi veşnica
datorie să o cunoaştem şi să o inem în totul şi întocmai, cu
toată cură ia şi dragostea inimii noastre, mântuirea noastră
veşnică fiind legată în totul de împlinirea acesteia.

Pentru a fi cunoscute şi pentru a-i îndrepta pe cei care,
cu o inimă dornică de mântuire şi curată în ascultare, voiesc
să-I slujească în chip vrednic lui Dumnezeu, am cules şi am
strâns la un loc o parte din cele mai de seamă şi mai temeini-
ce dintre aceste mântuitoare învă ături. Aceste mărgăritare de
mare pre sunt scoase din marea comoară a În elepciunii
Dumnezeieşti. Şi, deşi sunt numai atât de pu ine, credem că
ele vor fi îndeajuns pentru orice suflet sincer şi smerit care
doreşte şi se luptă cu adevărat – călăuzindu-se după ele – să
ajungă la un sfârşit biruitor.
Aceste învă ături nu sunt nişte legi aspre şi nişte porunci
împovărătoare – ca în Legea Veche – greu de inut şi chinu-
itoare la împlinit, ci sunt ca nişte lumini minunate şi ca nişte
stâlpi cereşti aşeza i de-a lungul drumului nostru întunecos şi
primejduit din cauza ispititorului, pentru a putea vedea bine
calea şi pentru a ne putea îndruma sănătos spre inta cereas-
că. Oricine se va călăuzi ascultător şi statornic după ele va
ajunge să vadă, cu bucurie, fa a şi mântuirea lui Hristos. Cine
nu vrea să le cunoască şi să le primească de bunăvoie şi din

13


dragoste, acela este liber să facă ce vrea. Nici Dumnezeu, nici
Biserica Lui nu obligă pe nimeni cu de-a sila să-şi ia crucea şi
să-L urmeze pe Hristos. Numai cine vine de bunăvoia lui şi din
dragoste pentru Dumnezeu, acela este binecuvântat şi primit.

Cum aceste învă ături sunt alese şi aşezate aici, în chip
deosebit, pentru cei care s-au înrolat şi se vor mai înrola de
bunăvoie în fră ietatea duhovnicească a Oastei Domnului, do-
rim ca ele să fie adânc cercetate şi însuşite, cu toată dragostea
şi stăruin a, de către to i fra ii şi surorile noastre, cunoscând că
acesta este un sprijin în dobândirea mântuirii pentru care ei s-
au predat Domnului şi au pus un legământ veşnic cu Dumne-
zeu. Aceste învă ături, fiind în totul întemeiate pe Cuvântul lui
Dumnezeu din Sfintele Scripturi, apoi pe Tradi ia Bisericii
noastre, adică pe cuvintele Sfin ilor Părin i, şi de asemenea pe
cuvintele părintelui nostru duhovnicesc, preotul Iosif Trifa,
prin care Duhul Sfânt a întemeiat Lucrarea Sa, Oastea Dom-
nului, – spunem cu toată tăria că ele sunt înalt obligatorii
pentru fiecare suflet care se înscrie de bunăvoie în Oastea
Domnului Iisus Hristos. De aceea, toate aceste învă ături,
punct cu punct, trebuie să fie cunoscute şi studiate, cu stăru-
in ă şi rugăciune, nu numai de către fiecare ostaş în parte, ci şi
în familiile fra ilor şi în şcolile biblice fră eşti. Însuşirea lor de
către to i fra ii şi vegherea cu stăruin ă a fiecăruia pentru trăi-
rea acestora este necesară nu numai pentru împlinirea datoriei
mântuirii noastre, ci şi pentru a şti să deosebim învă ăturile
străine şi a ne feri de ele, spre a nu ne pierde mântuirea pe care
am câştigat-o prin Crucea lui Hristos.

Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisuse Hristoase,
Te rugăm, trimite-ne de la Tatăl pe Duhul Sfânt, după cum
ne-ai promis, ca El să ne înve e în toate aceste adevăruri, să

14


ne ajute în împlinirea lor şi să ne dea putere de biruin ă îm-
potriva tuturor ispitelor şi a împotrivitorilor care se vor
lupta cu noi ca să ne abată sau să ne prăbuşească de pe ca-
lea sfântă a mântuirii Tale pe care am pornit.
Te rugăm din tot sufletul nostru să binecuvântezi aceste
sfinte învă ături şi îndemnuri lăsate de Tine spre mântuirea
tuturor acelora care le vor citi şi le vor urma, făcând mintea
noastră să le în eleagă limpede, inima noastră să le iubească
fierbinte şi via a noastră să le împlinească cu bucurie.
Te rugăm, Doamne Duhule Sfinte, fă-ne pe to i ostaşii
Tăi să în elegem că Oastea Domnului este lucrarea Ta şi că
învă ăturile acestea sunt poruncile şi condi iile Tale pentru
mântuirea fiecăruia dintre noi.
Te rugăm, fă-ne pe to i şi în orice vreme să nu uităm
niciodată că Lucrarea Oastei este a Ta, ca să umblăm în ea
fiecare cu frică şi cutremur, spre a ajunge odată la răsplata
şi cununa cerească ce le-ai promis Tu acelora care vor avea
şi vor împlini aceste învă ături cu credincioşie până la sfâr-
şitul vie ii lor. Amin.
Traian Dorz

Scurtele, dar însemnatele învă ături cuprinse în această
lucrare sunt culese din Tradi ia Bisericii noastre, respectiv
din scrierile Sf. Părin i şi, mai ales, din cartea «Învă ătura de
Credin ă Creştină Ortodoxă».
Îndemnăm pe to i fra ii şi îndeosebi pe cei lucrători care
doresc să cunoască şi mai adânc aceste învă ături, să-şi pro-
cure această carte2 şi s-o cerceteze temeinic.

2
Recomandăm Învă ătura de Credin ă Creştină Ortodoxă, Ed. Institutu-
lui Biblic şi de Misiune al B.O.R., Bucureşti, 1992, precum şi lucrările Viu este
Dumnezeu, catehism pentru familie, Ed. Harisma, Bucureşti, 1992 şi Credin a
ortodoxă, Ed. Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1996. (N. Ed.)

15


Hristos steagul Său Şi-l ridică

Hristos Steagul Său Şi-l ridică,
solie cerească purtând,
tăriile toate despică,
Slăvita-I chemare strigând:

Hristos porunceşte: Porni i
la munca credin ei uni i,
s-ajungă pe-ntregul pământ
un Domn, şi un Crez, şi-un Cuvânt.

Un steag se ridică spre soare,
mai sus, mai frumos strălucind,
e Crucea mereu salvatoare,
cereasca poruncă vestind:

O goarnă cerească răsună,
în larg şi-n adânc străbătând,
în lume-aducând Vestea Bună,
pe to i pentru ea-nflăcărând.

O sabie sfântă străluce
şi-ndeamnă viteaz: Îndrăzni i,
Hristos, şi Credin ă, şi Cruce
iubindu-le-n veci, birui i.

Credin a străbună ne-aşteaptă
uni i să-i slujim credincios,
o singură cale: cea dreaptă,
şi-o singură intă: Hristos.

16


capitolul 2

ÎNVÃÞÃTURA OASTEI DOMNULUI

Oastea Domnului, fiind o fră ietate de luptă duhovni-
cească născută în Biserica noastră drept-credincioasă şi
având ca scop o mai puternică şi vie trăire pentru dobândirea
mântuirii sufleteşti, n-a avut şi nu are o altă învă ătură decât
cea a Bisericii noastre strămoşeşti. Dreptarul sfânt al dreptei
învă ături după Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradi ie a Bisericii
noastre a fost de la început şi trebuie să fie până la sfârşit în-
drumătorul şi călăuzitorul Oastei Domnului.
Părintele Iosif Trifa, acest mare om al lui Dumnezeu şi
al Bisericii, a mărturisit atât cu graiul, cât şi cu scrisul său, de
nenumărate ori, ca ini iator şi îndrumător al Oastei Domnu-
lui, că aceasta nu are şi nici nu va avea vreodată o altă învă-
ătură, deosebită de a Bisericii;
că Oastea Domnului va păstra neschimbată, pe totdeau-
na, învă ătura lăsată nouă de Hristos şi de marii noştri înain-
taşi în Biserica noastră strămoşească;
că el a primit întru totul de la Duhul Sfânt toată lumina
şi călăuzirea după care să îndrume această uriaşă Lucrare
evanghelică a lui Hristos, Mântuitorul nostru.
Toate învă ăturile din căr ile şi din foile scrise de el timp
de 15 ani de zile – de la înfiin area Oastei Domnului, la Anul
Nou 1923, şi până la 12 februarie 1938, data când el a trecut
la Domnul – sunt întemeiate numai şi numai pe Cuvântul

17


Sfintelor Scripturi şi pe îndrumările Sfin ilor Părin i biseri-
ceşti. Aceasta pentru a-şi împlini cu toată credincioşia
sfânta lui datorie fa ă de dreapta învă ătură de care era con-
vins. Şi pentru a lega şi sufletele noastre, ale tuturor copii-
lor lui sufleteşti, de această neclintită Stâncă mântuitoare –
singurul adevăr mântuitor pentru noi şi pentru câ i vor mai
veni în urmă.
În tot ce a învă at şi a trăit, Părintele Iosif a urmat îndea-
proape învă ătura şi pilda marilor săi înaintaşi – profe ii şi pă-
rin ii noştri în Hristos – mai ales pe cele ale Sfântului Apostol
Pavel şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceşti doi mari şi vi-
teji ostaşi ai lui Iisus Biruitorul şi Mântuitorul i-au fost Părin-
telui Iosif model de luptă şi de apostolie, de la începutul preo-
iei lui din 1911 şi până la sfârşitul vie ii sale în 1938.
Toată uriaşa sa luptă şi operă, cu minunatul rod al Oastei
Domnului, care numără sute de mii de suflete întoarse la
Dumnezeu şi născute din nou prin Evanghelie şi puterea Du-
hului Sfânt – în ara noastră şi mult peste hotarele ei – sunt o
minunată dovadă a asemănării lui cu marii săi înaintaşi; o
puternică mărturie că roadele vii şi sfinte ale muncii şi jertfei
lui au fost şi sunt binecuvântate de către Duhul lui Hristos,
Mântuitorul nostru.
Via a Părintelui Iosif, care s-a asemănat atât de mult cu
via a acestor mari profe i ai lui Dumnezeu, după cum s-a
asemănat şi moartea lui cu moartea lor, îl aşază pe totdeauna,
prin adevărul şi roadele aduse de acestea, în rândul marilor
trimişi ai lui Hristos, Domnul nostru, făcându-l vrednic de o
pre uire deosebită şi de o ascultare deplină din partea fiecă-
ruia dintre noi.
De aceea, pentru noi, ostaşii Domnului – care prin el am
fost chema i şi aleşi să ne aflăm şi să ne lucrăm până la capăt
mântuirea noastră (cf. Filip. 2, 12) potrivit învă ăturilor pro-

18


povăduite de el, în Oastea Domnului, în care de bunăvoia
noastră am intrat, – cunoaşterea şi urmarea întocmai a
acestor învă ături este de cea mai mare însemnătate. Pe ur-
mele Mântuitorului nostru Iisus Hristos noi mergem păşind
după Sfântul Apostol Pavel, după Sfântul Ioan Gură de Aur
şi după părintele nostru Iosif Trifa, care, pentru noi, rămâne
ascultat şi pre uit îndată după aceştia. Aceasta precum ne po-
runceşte şi Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu: „Aduce i-vă
aminte de mai-marii voştri care v-au grăit vouă Cuvântul lui
Dumnezeu; privi i cu luare-aminte cum şi-au încheiat via a şi
urma i-le credin a” (Evrei 13, 7).
Pentru noi, cei din Oastea Domnului, pe care Lucrarea
aceasta ini iată de el ne-a adus la Hristos, el rămâne pe tot-
deauna părintele nostru sufletesc (cf. I Cor. 4, 15) şi marele
binefăcător prin care Dumnezeu ne-a scos din întunericul pă-
catelor la lumina Evangheliei Sale vii şi minunate şi de sub
robia Satanei la slobozenia Harului Său ceresc. De aceea ni-
meni şi nimic nu-l va putea scoate din inima şi din dragostea
noastră. După cum nu ni-i va putea scoate nici pe tatăl şi pe
mama noastră care ne-au născut. De învă ăturile şi de dra-
gostea lui nu ne va putea despăr i (şi nu trebuie să ne poată
despăr i) nimeni niciodată.
În fa a ochilor sufletului nostru, aceşti trei mari sfin i ai
lui Dumnezeu şi viteji ostaşi ai lui Hristos – bineîn eles, păs-
trând sfânta ordine de timp şi de importan ă a lor, potrivit ha-
rului şi chemării dăruite fiecăruia din cer – sunt şi vor rămâ-
nea pe veci nedespăr i i. Ei sunt ca un lan de aur ce ne leagă
de Hristos şi prin care noi ne inem strânşi pe totdeauna de
Crucea şi Lucrarea Lui. Nimeni nu va putea rupe acest lan
sfânt niciodată, fiindcă el a fost făurit de Duhul Sfânt al lui
Dumnezeu. Nimeni nu va putea despăr i Oastea Domnului,
ca lucrare a Harului lui Dumnezeu, de pilda şi urmarea acestor

19


trei mari părin i şi învă ători ai noştri în Iisus Hristos Domnul
nostru. Cuvintele lor au fost şi vor fi pe totdeauna cele mai
luminoase îndemnuri şi îndrumări după care ne vom călăuzi
totdeauna gândurile şi paşii noştri trupeşti şi sufleteşti. Tot ce
fac şi tot ce vor face ostaşii Domnului trebuie să fie potrivit
întru totul după dreptarul învă ăturilor şi pildei vie ii acestor
sfin i, după cum ne scrie şi ne porunceşte Sfânta Scriptură (I
Tim. 4, 16; II Tim. 1, 13; Tit 1, 9; II Ioan 10).
Toate problemele noastre de via ă personală, ori famili-
ală, ori de adunare, noi dorim şi suntem datori să le rezolvăm
numai ascultând de aceste învă ături.
De aceea, în fruntea fiecărei probleme am aşezat mai
întâi porunca Sfintelor Scripturi, apoi a Sfin ilor Părin i bi-
sericeşti, mai ales a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar apoi a
Părintelui Iosif Trifa – şi numai potrivit unită ii depline a
acestora am tras învă ămintele şi am fixat practic felul în
care noi credem şi urmăm. Astfel că tot ce se aşază ca o po-
runcă fră ească este numai o urmare de la sine a ascultării
de Cuvântul lui Hristos şi de acela al aleşilor Săi sfin i.
Pentru ca acei care doresc să asculte, să vadă că nu ascultă
de oameni, ci de Dumnezeu (Matei 10, 40; Luca 10, 16;
Ioan 13, 20; Gal. 4, 14; I Tes. 2, 13). Iar acei care nu vor
vrea să se supună, să vadă de asemenea că nu oamenilor, ci
lui Dumnezeu nu se supun.
Toate îndatoririle noastre reies clar din poruncile ară-
tate. Însuşi Dumnezeu ni le cere şi, deci, în fa a Lui va avea
de dat răspuns cutremurător fiecare dintre noi pentru neas-
cultarea sa. Şi tot aşa, de la Însuşi Domnul şi Mântuitorul
nostru Iisus Hristos îşi va primi lauda şi răsplata fiecare
dintre noi care din dragoste se supune şi ascultă de aceste
îndrumări mântuitoare.

20


Preabunul şi Iubitul nostru Mântuitor, Iisuse Doamne,
Te rugăm fierbinte să-i binecuvântezi cu harul Tău cel ceresc
şi cu roadele Sfântului Duh de via ă dătător pe to i acei care
cu frică de Dumnezeu, cu credin ă şi cu dragoste se vor
apropia de Tine şi cu legământ statornic de ascultare se vor
nevoi să împlinească întocmai aceste bune şi adevărate în-
vă ături pe care Tu ni le-ai lăsat nouă prin Cuvântul Tău
Sfânt şi prin marii noştri înaintaşi sfin i, spre iertarea păca-
telor şi mântuirea sufletului lor, prin Lucrarea Oastei Tale.
Binecuvântează hotărârea şi legământul lor pus cu Tine
în această Fră ietate sfântă şi ajută-i să împlinească întoc-
mai toate aceste învă ături pe care Tu ni le-ai lăsat, spre
mântuirea noastră, în Oastea Ta.
Binecuvântează-i cu o răsplată veşnică pe to i acei care,
cu un cuget curat şi cu o smerenie neprefăcută, Te vor as-
culta şi urma pe Tine în dragostea şi unitatea fră ească, as-
cultători şi statornici până la moarte.
Iar pe acei dintre noi care nu se vor mai supune acestor
sfinte îndemnuri şi învă ături, ci vor căuta să tulbure şi să
dezbine Lucrarea Ta cea sfântă, mustră-i, Doamne, în bu-
nătatea Ta, ca să-şi vină în fire şi să se cutremure de marele
lor păcat şi, întorcându-se, să se mântuiască şi ei.
Iar dacă unii nu vor vrea şi până la urmă se vor tot îm-
potrivi, făcând răul, îndepărtează-i Tu, Doamne, din Lucra-
rea Ta, spre a nu zădărnici Cuvântul Tău şi spre a nu pierde
şi mântuirea altora.
Amin.

21


O, Adevăr... o, Dragoste
O, Adevăr, ce greu eşti astăzi
pentru atât de multe frun i,
că mul i nu pot să te ridice
nici pân’ la perii cei cărun i
şi pier prin mlaştina minciunii
întuneca i şi răzvrăti i,
ei, care-ar fi putut prin Tine
să fie-atât de ferici i...
O, Dragoste, – şi tu, ce grea eşti,
că multe inimi – până mor,
nu izbutesc să te ridice
nici pân’ la jumătatea lor
şi pier în viermăria urii
şi-n cel mai fioros ghe ar,
ei, care-ar fi putut prin tine
să guste-al cerului nectar.
O, Adevăr, oriunde te-aflu
îmi eşti ca soarele cel drag,
mereu spre tine-ntorc privirea
ca după cel mai dulce steag;
de tine mi-am legat via a
pe veci de-aici şi până-n cer,
învă ătura ta s-o caut
şi-n elepciunea ta s-o cer...
O, Dragoste, oricând mă afli
îmi vindeci câte-o rană grea
şi-n cea mai dulce-mbră işare
cuprinzi însingurarea mea;
tu te-ai legat de-a mea via ă
pe veci de-aici şi până-n cer,
înlăcrimarea mea să- i dărui
şi sărutarea ta s-o cer...

22


capitolul 3

DESPRE OASTEA DOMNULUI

Ce spune Sfânta Scriptură
„Încinge-te cu sabia ta peste coapsa ta, puternice” (Ps.
44, 4).
„Binecuvântat este Domnul Dumnezeu meu, Cel ce în-
va ă mâinile mele la luptă şi degetele mele la război” (Ps.
143, 1).
„Pe zidurile tale, Ierusalime, Eu pun străjeri care nici zi,
nici noapte nu vor tăcea!” (Isaia 62, 6).
„Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine ca să te iz-
băvesc, zice Domnul” (Ier. 1, 8).
„Şi dacă trâmbi a va da un sunet nelămurit, cine se va
pregăti de război?” (I Cor. 14, 8).
„Din afară lupte, dinlăuntru temeri” (II Cor. 7, 5).
„Îmbrăca i-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să pute i
sta împotriva uneltirilor diavolului.
Pentru aceea lua i toate armele lui Dumnezeu, ca să pu-
te i sta împotrivă în ziua cea rea şi, toate biruindu-le, să ră-
mâne i în picioare” (Efes. 6, 11; 13).
„Ducând aceeaşi luptă pe care a i văzut-o la mine”
(Filip. 1, 30).
„Căci voiesc ca voi să şti i cât de mare luptă am pentru
voi” (Col. 2, 1).

23


„Să grăim în fa a voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui
Dumnezeu” (I Tes. 2, 2).
„Această poruncă î i încredin ez, …să te lup i lupta cea
bună” (I Tim. 1, 18).
„Luptă-te lupta cea bună a credin ei, cucereşte via a
veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună măr-
turie înaintea multor martori” (I Tim. 6, 12).
„Suferă împreună cu mine ca un bun ostaş al lui Hristos
Iisus. Nici un ostaş nu se încurcă în treburile vie ii, ca să fie
pe plac celui care strânge oaste” (II Tim. 2, 3-4).
„Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist,
slujba ta fă-o deplin!” (II Tim. 4, 5).
„Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, cre-
din a am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptă ii, pe care
Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi
nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II
Tim 4, 7).
„În lupta voastră cu păcatului nu v-a i împotrivit încă
până la sânge” (Evrei 12, 4);
„Fi i treji, priveghea i. Potrivnicul vostru, diavolul, um-
blă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită, căruia sta i
împotrivă tari în credin ă, ştiind că aceleaşi suferin e îndură
şi fra ii voştri în lume” (I Petru 5, 8-9).

Ce spun Sfin ii Părin i
„Deci să şti i, fra ilor, că tot timpul vie ii noastre pe pă-
mânt este timp de luptă. Mii de patimi ne atacă, pe care tre-
buie să le biruim, ca să nu cădem în cursa lor... astfel noi
suntem ostaşi şi luptători.”
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia Tesaloniceni

24


„Noi trebuie să fim pururea înarma i pentru luptă, căci
mare este în contra noastră, spre pildă, războiul cel purtat de
limbă, cel purtat de ochi, cel purtat de felurite pofte. Acest
război trebuie să-l cucerim.
Ca un ostaş viteaz deci, pururea să stai gata de luptă.
Cum te va chema trâmbi a privegherii, iute pregăteşte-te de
luptă şi biruieşte.
Noi trebuie să ne vărsăm sângele pentru Hristos cu atâta
bunăvoin ă cum ar vărsa cineva apă. Şi cu atâta uşurin ă să
ne dezbrăcăm de trup cu câtă ne dezbrăcăm de haine... Noi,
care suntem ostaşii lui Hristos.
Toată via a noastră să o socotim timp de luptă şi nicio-
dată să nu căutăm odihnă. Niciodată pătimind să nu ne supă-
răm... Va veni şi timpul odihnei. Trebuie acum prin scârbe şi
necazuri să dobândim această odihnă.”
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia Evrei
„Ostaşul atunci se arată strălucit înaintea împăratului
său, când poartă răni pe trupul lui. Tot aşa şi noi înaintea lui
Hristos.”
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia Tesaloniceni
„Căuta i să plăce i Celui în a Cărui Oaste sunte i, de la
Care şi plata o primi i. Să nu fie găsit careva dezertor...”
Sf. Ignatie Teoforul
„Tu, pe care Oştirea Cerească te-a înrolat în tabăra ei
spirituală, prin virtu i păstrează nestricată şi întreagă învă ă-
tura primită. Roagă-te şi citeşte în mod regulat. În felul
acesta tu vorbeşti cu Dumnezeu şi El cu tine. El să te forme-
ze, El să te înve e în duhul învă ăturilor Sale...”
Sf. Ciprian

25


Ce spune Părintele Iosif
Numirea noastră de ostaşi ai Domnului este pe baza
Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradi ii. Atât Sfânta Scriptură,
cât şi Sfin ii Părin i îi numesc pe credincioşii adevăra i ai lui
Hristos ostaşi ai Domnului. Noi vom rămânea până la sfâr-
şitul vie ii noastre cu acest preafrumos şi mult-spunător nume
de ostaşi ai Domnului.
Foaia «Oastea Domnului», nr. 18/1930
Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel
Răstignit.
Oastea Domnului este o mişcare de renaştere sufleteas-
că... pentru a în ărca răul de la izvor şi a porni binele şi în-
dreptarea tot de la Izvorul puterii şi al îndreptării Care este
Iisus Mântuitorul.
Oastea Domnului este o inspira ie şi o crea ie spirituală
care vine de-a dreptul şi pe de-a-ntregul de la Domnul de
Sus. Domnul Singur este Conducătorul acestei oştiri. Toată
conducerea Oastei Domnului este a Lui. El Singur o poate
duce la biruin ă.
Oastea Domnului pune tot apăsul pe renaşterea cea su-
fletească, pe trăirea unei vie i noi cu Hristos, pe adâncirea
trăirii sufleteşti în Evanghelia Mântuitorului. Fără acestea,
toate regulile, regulamentele şi poruncile sunt numai nişte
„sarcini grele de purtat”.
Am tras şi am conturat singur cadrele voluntariatului
Oastei Domnului, accentuând însă în toate prilejurile că stau
sub controlul Bisericii, sub controlul spiritual al conducerii
întregii Biserici, al Sfântului Sinod, pentru că Oastea Dom-
nului a cuprins întreagă întinderea ării noastre.
Oastea Domnului este un voluntariat duhovnicesc din
rândul preo ilor şi laicilor, care s-au înrolat de bunăvoie să-L

26


slujească cu o credin ă vie şi cu o dragoste fierbinte pe Dum-
nezeu, după învă ătura Bisericii noastre drept-credincioase.
Şi aceasta trebuie să rămână pe totdeauna Oastea Domnului:
un voluntariat duhovnicesc ce lucrează în cadrul învă ăturilor
din Biblie şi din Biserică.
«Ce este Oastea Domnului?», Ed. «Oastea
Domnului», Sibiu, ed. a VI-a, p. 238

De aceea, oricine intră
în Oastea Domnului trebuie:
Să vină nesilit de nimeni, de bunăvoie şi din dragoste
pentru Dumnezeu, spre mântuirea sa sufletească şi trupească.
Noi trebuie să-i chemăm cu dragoste pe to i – dar să nu silim
cu for a pe nimeni să facă acest lucru, dacă nu vrea.
Orice suflet care doreşte să intre în Oastea Domnului
trebuie să se nască din nou – din Cuvântul şi Duhul Sfânt –
ca să devină o făptură nouă în Domnul. Fără naşterea din
nou, nimeni nu poate face parte din Oastea Domnului. Cei
nenăscu i din nou sunt fireşti, lumeşti, trupeşti – şi astfel de
suflete vor face numai tulburări, sminteli şi stricăciune în Lu-
crarea Domnului, spre pierzarea lor şi a celor care i-au băgat
în staulul Său!
Un adevărat ostaş al Domnului se va supune, din dra-
goste şi smerenie, tuturor învă ăturilor sănătoase din Biserică
şi din Adunarea Fră ească, purtând cu cinste numele de ostaş
al Domnului şi fiu al Bisericii vii, apărând cu fapta şi cuvân-
tul numele şi unitatea acestora.
Îşi va da toate silin ele să ină întocmai toate învă ăturile
din cartea aceasta, potrivit Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradi ii,
cinstind memoria Părintelui Iosif şi însuşindu-şi învă ăturile şi

27


îndemnurile din căr ile şi din pildele sale, fiind deplin încre-
din at că numai aşa va împlini cu adevărat voia lui Dumnezeu.
Pentru că Oastea Domnului este o mişcare de renaştere
sufletească activă în Biserica noastră, oricine face parte din
ea trebuie să ducă o via ă de luptă şi lucrare vie pentru Hris-
tos, trăind în chip evanghelic şi curat, atât înăuntru, cât şi în
afară, voia Domnului şi învă ând neîncetat şi pe al ii să tră-
iască astfel, fiind mai întâi un exemplu el însuşi în împlinirea
tuturor datoriilor creştineşti.
Oricine se abate de la învă ăturile Oastei şi ale Bisericii,
părăsindu-şi Fră ietatea sa şi alipindu-se de alte adunări şi
crezuri, acela îşi pierde calitatea de ostaş al Domnului. Iar
dacă, la chemarea şi îndemnul fra ilor, nu ascultă nici de fra i
şi nici de Biserică – se va rupe orice legătură cu el, pentru a
nu mai rătăci şi pe al ii, fiindcă acesta face păcatul împotriva
Duhului Sfânt, părăsind adunarea sa (cf. Tit 3, 10; Evrei 10,
25-27). Şi îşi calcă credin a dintâi (cf. I Tim. 5, 12).
Oricine doreşte cu adevărat să-şi mântuiască sufletul lui
şi pe al altora în mijlocul Fră ietă ii Oastei Domnului, acela
trebuie să fie totdeauna smerit şi sincer cu Domnul şi cu fra-
ii. Harnic şi ostenitor în lucrul Domnului. Curajos şi hotărât
în apărarea învă ăturii şi credin ei, statornic şi credincios pâ-
nă la moarte în legământul şi credin a dintâi. Numai credin-
cioşia până la moarte îl va dovedi că a fost cu adevărat un
vrednic şi bun ostaş al Domnului.

Doamne Iisuse, Te rugăm, ajută-ne pe fiecare să fim
ostaşi ai Tăi cu adevărat, până la moarte, ca să putem primi
cununa vie ii. Amin.

28


Un steag ceresc

Un steag ceresc se-nal ă peste zare
desfăşurat măre şi glorios,
divin îndemn arzând cu-nflăcărare
spre Numele şi Cauza lui Hristos.

Aşa este Lucrarea Sa
şi Adevărul nalt din ea,
via a ei este Hristos,
El, elul ei cel luminos.

Ard peste ea Cuvântul şi lumina
descoperite unic pentru noi
spre cel din urmă har pentru deplina
mărturisire-n vremea de apoi.

În numele vie ii viitoare
– a voastre şi-a urmaşilor – privi i
cerescul steag şi inta-năl ătoare
şi-nflăcăra i, sub umbra lui veni i!

Simbol al biruin ei şi al luptei
se-nal ă steagul Lui victorios
spre-avântul sfânt şi jertfa ne-ntreruptei
trăiri cereşti în slujba lui Hristos.

29


capitolul 4

DESPRE RÂNDUIELI ªI NEORÂNDUIELI

„Acestea sunt aşezămintele, hotărârile şi legile pe care le-
a aşezat Domnul... prin Moise pe Muntele Sinai” (Lev. 26, 46).
„Iată poruncile, hotărârile şi legile pe care mi-a poruncit
Domnul Dumnezeul vostru să vă învă ” (Deut. 6, 1).
„Fereşte-te… de a nu păzi poruncile Lui, legile Lui şi ho-
tărârile Lui pe care i le spun eu astăzi” (Deut. 8, 11).
„Întoarce i-vă… şi păzi i poruncile Mele, aşezămintele
Mele şi toată învă ătura pe care Eu am dat-o părin ilor voştri
şi pe care v-am dat-o şi vouă prin prooroci, robii Mei” (IV
Regi 17, 13).
„Şi voi întări domnia lui pe veci dacă va fi tare în împli-
nirea poruncilor Mele şi a aşezămintelor Mele ca până as-
tăzi” (I Paralip. 28, 7).
„ ara de întuneric şi neorânduială unde lumina e tot una
cu bezna” (Iov 10, 22).
„Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împo-
triveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi
vor lua osânda” (Rom. 13, 2).
„Aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să
umble. Şi aşa rânduiesc în toate bisericile” (I Cor. 7, 17).
„Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca
să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu deci

30


aşa alerg, dar nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind
în aer” (I Cor. 9, 25-26).
„Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al pă-
cii” (I Cor. 14, 33).
„Dar toate să se facă cu cuviin ă şi după rânduială” (I
Cor. 14, 40).
„…bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tă-
ria credin ei voastre în Hristos” (Col. 2, 5).
„Fra ilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus
Hristos să vă feri i de orice frate care umblă fără de rânduială şi
nu după predania pe care a i primit-o de la noi” (II Tes. 3, 6).
„Iar când se luptă cineva la jocuri nu ia cununa, dacă nu
s-a luptat după legile jocului” (II Tim. 2, 5).

„Cine sunt cei fără rânduială? Oare nu to i acei care să-
vârşesc fapte contrarii voii lui Dumnezeu?”
Sf. Ioan Gură de Aur
„Un duh dezordonat îşi devine lui însuşi pedeapsă.”
Fericitul Augustin
„Rânduiala şi ordinea în Biserica lui Hristos sunt mai
presus şi mai însemnate decât orice pe pământ.”
„Vreau să vă feri i de fiarele cele cu chip de om pe care
nu numai că nu trebuie să-i primi i, dar nici să vă întâlni i cu
ei, ci numai să vă ruga i pentru ei ca să se pocăiască – lucru
greu însă, căci cei dezordona i se pierd pe ei înşişi...”
Sf. Ignatie Teoforul

31


„Aşadar, copii ai luminii şi ai adevărului, fugi i de dez-
binători, de cei nesupuşi şi de învă ătorii răi. Unde este Păs-
torul vostru şi păstorii Lui, acolo urma i-i, ca oile. Căci mul i
lupi care se prefac neprihăni i îndeamnă la dezordini pe cei
care merg pe calea lui Dumnezeu. Dar, datorită unirii voas-
tre, aceştia nu vor avea loc între voi...”
Sf. Ignatie – Către Filadelfieni
„Strădui i-vă să păzi i cu tărie rânduielile Domnului şi
ale apostolilor Săi, ca să spori i în toate cele bune, cu trupul
şi cu duhul în credin ă şi în dragoste.”
Din Scrierile Părin ilor Apostolici
„Trei sunt învă ăturile Domnului: nădejdea vie ii, înce-
put şi sfârşit al credin ei noastre! Dreptatea, neprihănirea, în-
ceput şi sfârşit al judecă ii. Şi dragostea, mărturie a credin ei,
a neprihănirii şi a ascultării smerite... Toate acestea sunt rân-
duieli pentru cei ce-L ascultă pe Domnul.”
Epistola lui Barnaba
„Dă-ne în elegere şi pace nouă şi tuturor celor ce locu-
iesc pământul, precum ai dat părin ilor noştri evlavioşi care
au inut credin a şi adevărul învă ăturilor Tale, ca să ne supu-
nem rânduielilor Tale, precum şi conducătorilor şi îndrumă-
torilor noştri de pe pământ”.
Sf. Clement Romanul
„După cum lumina când este aprinsă şi arde în mijlo-
cul celorlalte lumini răspândeşte mai multă lumină şi are
mai multă frumuse e, tot aşa şi via a noastră, dacă este
aprinsă pentru Hristos şi arde frumos în mijlocul celorlal i
fra i, în ascultare şi rânduială, va fi mai frumoasă şi mai
strălucitoare...

32


Atunci ne vom putea face mii de învă ăcei, căci noi vom
fi pildă vie de fapte bune.”
Sf. Ioan Gură de Aur – Omilia la Tesaloniceni

Oastea Domnului nu este o înşiruire de legi şi de regu-
lamente, ci este hotărârea unei vie i noi. Noi punem tot
apăsul pe naşterea din nou şi pe adâncirea vie ii duhovniceşti
în Evanghelie, în Jertfa Crucii Mântuitorului, în legământul
Sângelui Său.
Rânduiala Oastei Domnului este luarea hotărârii, întări-
rea legământului, trăirea vie ii şi creşterea neîncetată în harul
lui Dumnezeu şi în darurile date nouă prin Harul acesta.
Avem şi noi, în Oastea Domnului, anumite reguli şi ce-
rin e, dar ne vom sili ca aceste cerin e să fie înso ite şi de du-
hul care să le dea putere.
Cea dintâi regulă şi cerin ă pentru cei care intră în Oas-
tea Domnului este ruperea dintr-o dată cu duhul lumii, cu ne-
credin a şi cu păcatele ei. Aceasta este naşterea din nou. O
intrare în Oastea Domnului fără o adevărată schimbare a vie-
ii, fără naşterea din nou, n-ajunge nimic.
Trebuie neapărat schimbarea cea mare şi definitivă care
să dea celor intra i în Oastea Domnului o altă inimă, o altă
sim ire, al i ochi, altă minte, altă vorbire, alte gânduri, alte
umblări, alte reguli şi rânduieli de via ă.
Oricine nu are această schimbare nu şi-a schimbat firea,
ci numai numele. Felul acesta este o minciună şi o amăgire,
întâi chiar pentru acela care se preface, dar nu se schimbă.
Naşterea din nou este schimbarea cea mare şi supunerea
la rânduiala Evangheliei, pe care o cerea Mântuitorul lui Ni-

33


codim (cf. Ioan 3, 3-5). Fără aceasta, mai bine să nu vină ni-
meni în Oastea Domnului, căci acela va fi un nesupus, un
tulburător şi un dezordonat, care mai mult rău va face.
Toate regulile Oastei şi toate rânduielile ei izvorăsc din
lucrarea naşterii din nou. Şi rodesc numai prin aceasta. Căci
toate sunt împlinirea binelui şi lupta contra răului. Toate sunt
supunerea şi ascultarea smereniei – şi lupta contra neascultă-
rii şi trufiei, care duc totdeauna la rău.
«Ce este Oastea Domnului?», p. 163-168

Să urmeze rânduiala biblică şi bisericească a naşterii din
nou şi a supunerii depline fa ă de toate învă ăturile fră eşti.
Aceasta este de la început şi până la sfârşit o datorie de cuget
pentru fiecare suflet care intră în Oastea Domnului. Dacă nu
vrea să facă astfel, mai bine să nu-şi facă intrarea în Oaste.
Toate bunele rânduieli aşezate pentru cei care vor să fa-
că parte din Oastea Domnului sunt luate din Sfânta Scriptură
şi din Sfânta Tradi ie, adică cele statornicite de la început în
Evanghelia şi Biserica Domnului nostru Iisus Hristos. Oastea
Domnului nu aduce nimic nou în acestea decât voin a şi lupta
sfântă de a le trăi. Fără trăirea acestor rânduieli în via a noastră
zilnică, nu are nici un rost să ne numim ostaşi ai Domnului.
Prin chiar faptul că ne numim Oastea Domnului Iisus se
în elege că trebuie să avem o rânduială şi o disciplină fa ă de
Domnul nostru, mai presus de cele pe care le are oricare
oaste lumească fa ă de împăratul ei. Pentru că oricare oaste
lumească are rânduieli omeneşti, dar Oastea Domnului are şi
rânduieli cereşti. Şi dacă un ostaş lumesc, nesupus rânduie-

34


lilor, este pedepsit fără cru are, cu atât mai mult va fi osândit
un nesupus din Oastea Domnului Iisus.
A trăi în orânduială este datoria oricărui om în mijlocul
alor săi. Cu atât mai mult are datoria aceasta un ostaş al
Domnului. Nici un suflet care intră în Oastea Domnului nu
trebuie să-şi îngăduie nici pe fa ă, nici în ascuns încălcarea
nici a celei mai mici rânduieli fră eşti, fiindcă aceasta este o
nesocotire a poruncii Domnului, Care a spus: Fi i supuşi unii
altora în dragoste (cf. Gal. 5, 13).
În toate actele sale, un ostaş al Domnului, fie tânăr, fie
bătrân, va întreba şi va asculta pe fra i cum este mai bine să
facă. Acela care nu se sfătuieşte cu nimeni şi nu ascultă de
nimeni, mai ales în treburile adunării fră eşti, este un răzvrătit
şi un stricător al rânduielii Domnului.
De aceea, fra ii trebuie să sfătuiască şi să mustre cu dra-
goste şi bunătate, cu iubire şi rugăciune, cu lacrimi şi răbda-
re, potrivit Cuvântului Sfânt (Matei 18, 15; Fapte 20, 31;
Iacov 5, 20), pe oricine vor vedea că încalcă aceste bune rân-
duieli. Când nimic din acestea nu-l va îndrepta, el va fi soco-
tit ca un străin şi lăsat în seama Judecă ii lui Dumnezeu, fără
a mai avea cu el nici o legătură ca de frate, – căci acela nu
mai este un ostaş al Domnului.
De asemenea, când ei înşişi le vor călca, să-şi mărturi-
sească vina, să-şi ceară iertare fra ilor şi să intre în rânduială.
Adunarea Oastei Domnului nu este proprietatea nici
unui lucrător, oricât de bătrân şi de harnic ar fi sau ar fi fost
el. Ea este numai a Domnului Iisus, Care singur a răscumpă-
rat-o cu Sângele Său. Deci face un mare păcat de mândrie
acela care se face el stăpân peste adunarea Domnului pe ca-
re numai Duhul Sfânt trebuie să o stăpânească.
Unde nu este rânduială, acolo este neorânduială şi unde
nu este ordine, acolo este dezordine. În orice oaste este ordi-

35


ne. Cu atât mai mult în Oastea Domnului trebuie să fie as-
cultare şi unitate. Cine umblă în neascultare şi în dezbinare,
acela este un dezertor, un tulburător, şi nu un ostaş al Dom-
nului. Împotriva acestuia va lua măsuri atât Domnul, cât şi
Lucrarea fră ească.

O, Doamne Duhule Sfinte, Care ai născut şi ai condus
această Lucrare a Ta, care este Oastea Domnului, aju-
tă-ne pe fiecare să fim nişte robi ai Tăi supuşi şi smeri i,
ca să ne po i recunoaşte vrednici de Împără ia cerească şi
de cununa vie ii. Amin.

36


Conştiin a ascultării

Conştiin a ascultării i-e puterea de-a purta
cea mai strălucită cruce de pe lume: crucea ta!
i-e puterea de-a rămâne pân’ la moarte credincios
în învă ătura-n care te-a chemat întâi Hristos.

Conştiin a ascultării î i dă harul ca să po i
în iubire să fii una, gând şi duh, cu-ai tăi, cu to i,
căci smerenia e harul cel mai nalt şi mai frumos
ce- i păstrează părtăşia cu-ai tăi fra i şi cu Hristos.

Conştiin a ascultării fie- i trează necurmat,
ardă-n candela vie ii ca oleiul cel curat,
îndreptându- i pururi drumul şi trăirea-ntre cei mul i.
Fericit eşti doar atâta cât iubeşti şi cât ascul i.

37


capitolul 5

DESPRE NAªTEREA DIN NOU

„Şi celor câ i L-au primit, care cred în Numele Lui, le-a
dat putere ca să se facă copii ai lui Dumnezeu, care nu din
sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci
de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1, 12-13).
„Adevărat, adevărat zic ie: De nu se va naşte cineva de
sus, nu va putea să vadă Împără ia lui Dumnezeu…
De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea
să intre în Împără ia lui Dumnezeu.
Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din
Duh, duh este.
Nu te mira că i-am zis: trebuie să vă naşte i de sus”
(Ioan 3, 3-7).
„Deci dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele
vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi” (II Cor. 5, 17).
„Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva,
nici netăierea împrejur, ci a fi o făptură nouă” (Gal. 6, 15).
„El ne-a mântuit nu din faptele cele întru dreptate să-
vârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii ce-
lei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a
vărsat peste noi din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul
nostru” (Tit 3, 5-6).

38


„După voia Sa ne-a născut prin Cuvântul Adevărului, ca
să fim începătură făpturilor Lui” (Iacov 1, 18).
„Fiind născu i din nou, nu din sămân ă stricăcioasă, ci
din nestricăcioasă, prin Cuvântul lui Dumnezeu, cel viu şi ca-
re rămâne în veac” (I Petru 1, 23).
„Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nos-
tru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui
Iisus Hristos din mor i, ne-a născut din nou spre nădejde vie,
spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită,
păstrată în ceruri pentru voi” (I Petru 1, 3-4).
„Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat,
pentru că sămân a lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate
să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu” (I Ioan 3, 9).
„Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătu-
ieşte; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine şi
cel rău nu se atinge de el” (I Ioan 5, 18).

„De trei ori în via ă trebuie să ne naştem. O naştere este
ieşirea afară din sânurile de maică, când adică din pământ la
pământ ne aducem, iar celelalte două ne sunt de la pământ
către ceruri, din care una este mul umitoare, adică aceea pe
care o avem prin dumnezeiasca baie a Botezului, iar alta – a
treia – este din pocăin ă şi din ostenelile cele bune. Şi într-a-
ceasta – adică în a treia – suntem noi acum.”
Sf. Atanasie cel Mare
„Nu este de-ajuns să te naşti creştin, ci trebuie să te faci
creştin [printr-o naştere din nou].”

39


„Cei născu i din Duhul se cunosc după roadele Duhului,
căci cel născut din cineva seamănă cu acela care l-a născut.”
Sf. Maxim Mărturisitorul
„Naşterea din nou este o făptură nouă, o a doua făptură
în noi, căci din ceea ce nu eram am fost aduşi la ceea ce
suntem. Ceea ce eram mai înainte am murit, adică omul nos-
tru cel vechi. Şi ceea ce devenim nu eram mai înainte.”
„Naşterea voastră a avut loc odată cu moartea voastră.”
Sf. Chiril al Ierusalimului
„Cel născut din nou se depărtează pe dată de întuneric,
căci chiar din acest fapt primeşte lumina.”
Sf. Clement Alexandrinul
„Ca orice via ă, aşa şi via a în Hristos, are o naştere, o
pruncie, o creştere şi o stare de bărbă ie.”
Învă ătura de Credin ă Creştină Ortodoxă
„Precum noaptea toate se înnegresc împreună cu întune-
ricul în care sunt, chiar dacă ele sunt luminoase din fire, –
când vine lumina piere asemănarea întunecată din ele. Tot
aşa sufletul, strămutându-se de la rătăcire la adevăr, se prefa-
ce în chipul vie ii, după Harul luminos”.
Sf. Grigorie de Nyssa
„Pocăin a adevărată [fiind naştere din nou], descoperită
şi dată nouă prin Harul lui Dumnezeu, ne aduce din nou în
Harul lui Dumnezeu [din care căzusem]. De îndată ce am cu-
noscut-o şi am primit-o, niciodată după aceea nu trebuie s-o
mai întinăm cu repetarea greşelii. Nu te mai apără în nici un
caz dacă spui că n-ai ştiut, fiindcă după ce ai cunoscut pe

40


Dumnezeu şi I-ai primit poruncile, pocăindu-te pentru gre-
şeli, – nu ai dreptul să mai greşeşti din nou...”
Tertulian – Despre Pocăin ă

Naşterea de sus este o putere cerească ce se pogoară în
sufletul omului şi face o schimbare radicală, o schimbare din
temelii în via a lui.
Mă tem că mul i nu mă vor în elege. Voi preciza – pe
scurt – această învă ătură. Naşterea din nou, despre care vor-
bea Mântuitorul cu Nicodim, este Taina cea mare a Botezu-
lui, prin care ne naştem din nou prin apă şi prin Duh...
...Taina Botezului este altoirea cea duhovnicească a
omului. Botezul „taie”, omoară „pomul” (omul) cel vechi şi
îl altoieşte pe cel nou. Însă cine nu-şi îngrijeşte mai departe
sufletul şi via a poate pierde această altoire...
...Aici vine lucrarea naşterii din nou. Ea cură ă cârceiele,
ea cură ă vlăstarele cele vechi, pentru ca altoiul să se poată
dezvolta, să poată creşte şi să poată da roadele Duhului Sfânt
(Gal. 5, 20).
Aceasta este naşterea, aceasta este renaşterea cea sufle-
tească pe care o predicăm şi noi, cu toată stăruin a, prin
Oastea Domnului.”
«Vântul cel ceresc», edi ia a II-a, Sibiu, 1997, p. 11-12
„Prin Taina cea mare a naşterii din nou trebuie să trecem
şi noi. Am şi trecut, căci Taina Botezului închipuie această
naştere din nou. Botezul ne trece prin „apă şi prin Duh”,
dintr-un „om vechi face un om nou”. Însă, mai târziu, păcatul
strică iarăşi acest „om nou” şi îl face iarăşi „vechi”. De ace-

41


ea, trebuie să trecem iarăşi printr-o nouă naştere din nou, su-
fletească. Această naştere din nou o facem în duh, în Domnul
şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.”
«Corabia lui Noe», ed. a IV-a , Sibiu, 1998, p. 82
Naşterea din nou este primul pas de intrare în Oastea
Domnului. Nimeni nu poate face parte cu adevărat din Oas-
tea Domnului fără naşterea din nou.
A te naşte din nou înseamnă a în elege şi a primi Harul
Crucii de pe Golgota. Şi prin acest har, omul tău cel vechi să
se răstignească (prin durere şi pocăin ă) împreună cu Iisus.
Iar în tine să se nască un om nou, prin Cuvântul şi prin Duhul
lui Dumnezeu.
Naşterea din nou este schimbarea cea mare care trebuie
să dea celor ce intră în Oastea Domnului o altă inimă şi o altă
sim ire. O altă minte cu alte vederi şi alte umblări. Să moară
omul nostru cel dinlăuntru pentru păcat şi să învieze lui
Dumnezeu, prin Iisus Hristos (Rom. 6, 11).
A te naşte din nou înseamnă a pune un aluat nou în făina
vie ii tale, din care să iasă apoi o frământătură nouă, o via ă
nouă, o făptură nouă, un om nou.
O trăire cu totul nouă fa ă de cea care fusese înainte, o
via ă cu totul predată lui Dumnezeu din cea care fusese mai
înainte predată cu totul păcatului şi lumii, – aceasta este ceea
ce se cheamă o naştere sufletească, aceasta este lupta şi via a
Oastei Domnului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: noi trebuie să ne naştem
din nou prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt
ne zămisleşte o făptură nouă, iar această naştere nu este din
natură, ci din făgăduin a dumnezeiască. Aceasta este taina
naşterii din nou, taina pocăin ei, care trebuie să se petreacă în
fiecare dintre noi, dacă vrem cu adevărat să vedem şi să moş-

42


tenim Împără ia lui Dumnezeu. Fără aceasta nimeni nu poate
să fie un adevărat creştin, un adevărat ostaş al lui Hristos.
Cine nu are naşterea de Sus, transformarea şi înnoirea
vie ii sale printr-o schimbare totală fa ă de felul cum era mai
înainte de a intra în Oaste, acela nu poate fi un bun ostaş al
Domnului.
Un adevărat ostaş al Domnului este şi poate fi numai
acela care trăieşte şi lucrează potrivit cu învă ătura şi rându-
ielile din Biserica şi din Fră ietatea Oastei. Cine cade din
acestea, acela cade şi din numele şi din calitatea de ostaş.

În clipa intrării în Oastea Domnului să stăm în fa a Cu-
vântului lui Dumnezeu cu adâncă pocăin ă şi cu lacrimi de
durere pentru păcatele trecutului, cerând iertare pentru ele
şi părăsindu-le total şi pe totdeauna. Apoi, punând gând şi
legământ pentru o via ă nouă cu Hristos. Aceasta este naşte-
rea din nou pentru Împără ia lui Dumnezeu. Nimeni nu tre-
buie să încerce a intra în Oastea Domnului fără această
naştere din nou, fiindcă aceasta ar fi o înşelare a Duhului
Sfânt – şi va fi pedepsită ca păcatul lui Anania şi al Safirei
(Fapte 5, 9-11).
Nimeni nu trebuie să fie silit să intre în Oastea Domnu-
lui, dacă nu vine acest îndemn dinlăuntrul său, din inima sa.
Un astfel de ostaş silit va face numai rău şi necaz în Lucrarea
Domnului. Toate relele care sunt între fra i vin numai din
partea acelora care au intrat în Oastea Domnului fără naşte-
rea din nou, căci aceştia nu şi-au răstignit firea lor pămân-
tească din care izvorăsc numai rele.

43


Copiii fra ilor ostaşi, când ajung la vârsta cunoaşterii,
trebuie să fie îndruma i şi ei să se nască din nou. Căci nu-i
de-ajuns să se nască numai din părin ii lor credincioşi, ci tre-
buie să se nască şi duhovniceşte, din Cuvântul lui Dumnezeu
(Apa cea vie) şi din Duhul Sfânt, ca să fie o făptură nouă,
duhovnicească.
Cei ce spun că s-au născut din nou trebuie să arate asta
în via a lor prin roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22). Cine nu
are aceste roade în via a lui, văzute de to i, acela este un min-
cinos şi un amăgitor, iar nu un ostaş al Domnului.
Naşterea din nou este o taină, este convertirea şi schim-
barea vie ii, ca a lui Saul pe drumul Damascului... este învie-
rea pe care o face Apa cea vie a Cuvântului dumnezeiesc în
mintea omului şi este înnoirea inimii pe care o face Duhul lui
Dumnezeu prin puterea şi harul Lui. O minte nouă şi o inimă
nouă sunt omul cel nou cu via a cea nouă.
Naşterea din nou este o taină. Ea este Taina Pocăin ei în
Biserica noastră şi taina aceasta este mare şi unică în felul ei.
Oricine nu trece prin această taină nu poate nici vedea şi nici
moşteni Împără ia lui Dumnezeu.

O, Cuvântule Sfânt, Apa cea vie şi Duhule Sfânt, Pute-
rea cea mare a lui Dumnezeu, da i-ne şi nouă fiecăruia ade-
vărata naştere din nou, ca să putem vedea cu bucurie şi să
putem moşteni veşnic Împără ia lui Dumnezeu. Amin.

44


Dacă nu vre i să vă naşte i

Dacă nu vre i să vă naşte i cu adevărat de Sus
şi nu vre i să vă întoarce i cum a poruncit Iisus,
nu veni i, nu veni i în Lucrarea lui Iisus!

Dacă vre i mărirea lumii şi căuta i al ei folos,
dacă-ave i în voi trufie şi vi-e gândul păcătos,
nu veni i, nu veni i în Lucrarea lui Hristos!

Dacă vă-nspăimântă crucea şi fugi i de jugul greu,
dacă nu vre i sfinte sarcini, ci vre i desfătări mereu,
nu veni i, nu veni i să-L sluji i pe Dumnezeu!

Că-n a Domnului Lucrare, fără naşterea de Sus,
face i numai tulburare şi din Mâna lui Iisus
ve i lua, ve i lua plata focului nespus!...

45


capitolul 6

DESPRE HOTÃRÂRE ªI LEGÃMÂNT

„Iar dacă nu vă place să sluji i Domnului, atunci alege i-
vă acum cui ve i sluji!... Eu însă şi casa mea vom sluji Dom-
nului, că Sfânt este” (Iosua 24, 15).
„Şi a încheiat… legământ între Domnul şi între rege şi
popor, că acesta să fie poporul Domnului” (II Împ. 11, 17).
„Aduna i-I Lui pe cuvioşii Lui, pe cei ce au făcut legă-
mânt cu El pentru jertfe” (Ps. 49, 6).
„Împlineşte Celui Prea Înalt făgăduin ele tale” (Ps. 49, 15).
„Pe călcătorii de lege am urât şi legea Ta am iubit” (Ps.
118, 113).
„Dă-Mi, fiule, inima ta şi ochii tăi să simtă plăcere pen-
tru căile Mele” (Pilde 23, 26).
„Lua i aminte cu urechile voastre şi merge i pe căile
Mele. Asculta i-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru. Voi
face cu voi legământ veşnic, dându-vă îndurările Mele cele
făgăduite lui David” (Isaia 55, 3).
„Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Is-
rael după zilele acelea, zice Domnul. Voi pune Legea Mea
înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi Eu le voi fi Dumne-
zeu, iar ei Îmi vor fi popor” (Ier. 31, 33).
„Veni i şi vă uni i cu Domnul prin legământ veşnic care
nu se va uita” (Ier. 50, 5).

46


„Acesta este Sângele Meu al Legii celei noi care pentru
mul i se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 28).
„Şi au făcut nu după cum au nădăjduit, ci s-au dat pe ei
înşişi întâi Domnului şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu”
(II Cor. 8, 5).
„Dumnezeu hotărăşte din nou o zi, astăzi… Dacă ve i
auzi i astăzi glasul Lui, nu învârtoşa i inimile voastre”
(Evrei 4, 7).
„Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testa-
ment, ca, prin moartea suferită spre răscumpărarea greşelilor
de sub întâiul testament, cei chema i să ia făgăduin a moşte-
nirii veşnice” (Evrei 9, 15).
„Acesta este sângele testamentului pe care l-a poruncit
vouă Dumnezeu” (Evrei 9, 20).
„Căci v-a i apropiat... de Iisus, Mijlocitorul noului tes-
tament” (Evrei 12, 22-24).
„Iar Dumnezeul Păcii, Cel ce prin sângele unui testa-
ment veşnic a sculat din mor i pe Păstorul cel mare al oilor,
pe Domnul nostru Iisus, să vă întărească în orice lucru bun”
(Evrei 13, 20).

„Nimic nu mul umeşte pe Dumnezeu ca o via ă bună şi
curată, predată în slujba Lui.”
„Când omul se predă în totul lui Dumnezeu şi nu mai
umblă fără de El, atunci Dumnezeu îi descoperă tainele voii
Lui în sfin enie.”
Sf. Macarie cel Mare

47


„Este lucru mare şi frumos să vorbeşti despre Dumne-
zeu, dar este şi mai mare şi mai frumos să te predai Lui şi să
trăieşti pentru El.”
Sf. Grigore de Nazianz
„Să ne predăm pe noi înşine lui Dumnezeu în întregime,
ca să-L primim şi noi pe El Întreg.”
„Atunci vei fi şi Tu, Doamne, cu totul al meu, când şi eu
voi fi predat ie, cu totul al Tău.”
Fericitul Augustin
„Cel ce s-a hotărât pentru Domnul, acela trebuie să nu
mai trăiască pentru sine, ci să trăiască cu totul pentru Dum-
nezeu. Numai acela se va umple de toată plinătatea dumne-
zeiască şi va vie ui după voia Sa cea sfântă.”
„Unde nu este nici o temere de Dumnezeu, acolo nu este
nici hotărâre de îndreptare. Şi unde nu este o hotărâre de în-
dreptare, acolo căin a este deşartă, fiindcă ea nu aduce nici o
roadă. Şi unde nu este roadă adusă lui Dumnezeu, acolo nu
este nici mântuire.”
Tertulian – Despre Pocăin ă
„Adu- i aminte de greşelile grele ale celor ce-au căzut
odinioară, dar s-au întors de la ele printr-o hotărâre sfântă şi
s-au pocăit, iar după aceea, de cinstea de care s-au învredni-
cit ei. Fă şi tu aşa ca şi ei, ia curaj în pocăin a ta – şi vei avea
şi tu cinste ca ei.”
Sf. Isaac Sirul

48


Hotărârea noastră contra păcatelor n-ajunge nimic dacă
n-am îngenuncheat la picioarele Crucii şi nu stăm mereu cu
ea sub darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii.
«Ce este Oastea Domnului?», p. 72
Oastea Domnului este o mişcare de renaştere duhovni-
cească, în credin a şi învă ătura cea dreaptă, în care orice su-
flet care vine trebuie să pună o hotărâre şi un legământ că o
rupe cu via a lumească dinainte şi cu trecutul său cel păcătos.
Şi să înceapă o via ă nouă cu Hristos şi pentru El.
Hotărârea şi legământul de predare în slujba Domnului
nostru Iisus Hristos constituie hotarul cel mare de la care su-
fletul se desparte definitiv de Satana şi se uneşte definitiv cu
Hristos. Acesta este hotarul de la care omul lasă calea cea lar-
gă şi o ia pe calea cea strâmtă ce duce la mântuire. Acesta este
hotarul de la care omul moare pentru lume şi pentru păcat şi
începe să învieze şi să trăiască cu adevărat pentru Dumnezeu.
Nimeni nu poate apuca cu adevărat pe Calea Crucii lui
Hristos până ce nu se hotărăşte mai întâi să o rupă deplin şi
pe totdeauna cu căile păcatului.
Cine face legământ de ascultare şi vie uire cu Hristos şi
îşi ine acest legământ până la moarte, numai acela va primi
cununa vie ii din mâna cea străpunsă de cuie a dulcelui nos-
tru Mântuitor şi Răscumpărător, Iisus Hristos. Dar cine se
leapădă şi îşi calcă hotărârea şi legământul său, acela va avea
parte de lepădare şi de la Hristos.
La picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit să punem şi
noi, fiecare, gând de hotărâre şi legământ de a-L urma pe El
până la sfârşit. Atunci vom primi din Mâna cea Răsplătitoare
cununa vie ii veşnice.

49


Veni i să facem o hotărâre şi să punem un legământ de
luptă împotriva tuturor relelor din via a noastră – şi de slujire
cu ascultare de voia lui Dumnezeu până la moartea noastră.
Să scoatem toate păcatele din via a noastră, din casa noastră
şi din ara noastră. Şi să înstăpânim în locul lor toate virtu ile
şi roadele Duhului Sfânt. Aceasta va fi mântuirea noastră, a
familiei noastre şi a ării noastre.

Să ia în fa a Domnului şi a fra ilor din Oastea Domnului
o hotărâre şi să facă un legământ că se leapădă cu totul de
felul păcătos şi rău de via ă de dinainte – şi că se predă cu
totul din acea clipă înainte Domnului Iisus Hristos, ca să tră-
iască pentru El.
Să se hotărască a fi gata totdeauna să asculte şi să urmeze
cu supunere şi smerenie Cuvântul Domnului şi al fra ilor, fără
a arăta niciodată nici un fel de împotrivire fa ă de ceea ce i se
cere după voia Domnului şi după învă ătura Oastei Domnului.
După timpul hotărârii, să-şi întărească predarea în sluj-
ba Domnului cu legământul unei şi mai depline ascultări.
Legământul sincer cu Hristos îi va zidi şi mai tare cură ia şi
statornicia în credin ă.
Hotărârea de predare în slujba Domnului trebuie întărită
prin legământul sfânt şi veşnic pus în genunchi şi cu lacrimi
la picioarele Domnului, cu toată inima şi credin a de a-L ur-
ma pe El.
În zilele de la începutul Oastei Domnului se punea le-
gământul numai la câtva timp după hotărârea intrării în Oas-

50


te, timp în care se dovedea că cei care s-au predat Domnului
s-au născut din nou cu adevărat şi că ei luptă şi muncesc
pentru a trăi în adevăr o via ă nouă cu Hristos – şi sunt vred-
nici a fi socoti i fra i şi părtaşi la via a cu Domnul.
Fie că legământul se face deodată cu hotărârea de preda-
re, fie că se face mai târziu, actul legământului este sfânt şi
trebuie privit cu toată seriozitatea şi temerea în fa a lui Dum-
nezeu, după cum este scris: „Cu frică de Dumnezeu, cu cre-
din ă şi cu dragoste să vă apropia i...”
Există numai un singur legământ. El nu poate fi nici
schimbat, nici înlocuit, cum nu este schimbat legământul lui
Dumnezeu, ci rămâne pe totdeauna acelaşi. Noi putem să ni-l
reînnoim, din când în când, dar să-l schimbăm nu putem ni-
ciodată. Cine şi-l schimbă – şi-l calcă. Şi vai de cel ce-şi cal-
că legământul său cel unic!
Neascultarea şi netrăirea după voia Domnului sau pără-
sirea Fră ietă ii Oastei înseamnă călcarea hotărârii şi ruperea
legământului făcut cu Domnul. Înseamnă lepădarea de adu-
nare şi căderea din credin ă (Evrei 10, 25-27). Oricine săvâr-
şeşte aceste lucruri este un om de nimic, este un suflet pier-
dut şi nu mai poate fi un ostaş al Domnului, ci un dezertor
din oştirea Lui.

*
Intrarea în Oastea Domnului, adică predarea noastră în
slujba lui Hristos Mântuitorul, este clipa naşterii noastre din
nou, hotarul de la care o rupem dintr-o dată şi pe totdeauna
cu păcatul. Spre a trăi până la moarte pentru Dumnezeu.
Acesta este momentul şi hotarul când, din durerea pocăin ei
pentru păcatele mele din trecut, se naşte omul meu cel nou,

51


cu un viitor nou. Îngrozit de pierzarea care mă aşteaptă pen-
tru păcatele trecutului meu, cad la Crucea lui Iisus, Cel răs-
tignit pentru aceste păcate ale mele, şi, crezând în Jertfa Lui,
Sângele Său mă spală de toate acestea şi mă cură ă în fa a
Tatălui Ceresc, făcându-mă un iertat şi înfiat al Său. Din
momentul acesta eu mă ridic de la picioarele lui Iisus ca un
iertat şi eliberat al Lui. Din clipa când s-a petrecut cu mine
această taină sfântă care m-a transformat total în alt om, un
om nou, eu am devenit cu adevărat un salvat din lan urile pă-
catului, cu care mă inea rob Satana, vrăjmaşul lui Hristos şi
vrăjmaşul mântuirii mele. De acum şi până în vecii vecilor eu
sunt al lui Hristos, răscumpăratul şi ostaşul Lui. Prin aceasta
eu intru voluntar în Oastea Domnului Iisus, spre a lupta con-
tra lui Satan, care va încerca mereu să mă robească din nou.
Şi pentru a ajuta şi la dezrobirea altora. În clipa hotărârii, eu
trebuie să spun această hotărâre a mea cu glas tare, cu mul-
umire şi recunoştin ă, în rugăciune, în fa a Domnului şi în
fa a tuturor fra ilor, dacă aceasta se petrece în adunare.
După trecerea unui timp suficient spre a se vedea după
felul meu de trăire dacă sunt cu adevărat un om nou şi că am
roadele Duhului Sfânt în via a mea şi că ascult de Dreptarul
Învă ăturii Sănătoase – eu mă voi pregăti pentru legământ.

La începutul Oastei aşa era. Legământul fră esc se punea
în mijlocul unei adunări sărbătoreşti, anume pregătită pentru
acest scop. La o astfel de adunare pot pune legământul to i
fra ii şi surorile începătoare, care sunt pregăti i pentru aceas-
ta. E bine ca astfel de adunări de legământ să se ină pe cât
este cu putin ă în biserică. Acolo este locul şi cadrul cel mai
înalt şi potrivit pentru actul acesta sfânt care pecetluieşte
pentru totdeauna unirea noastră cu Hristos în fa a multor

52


martori, îngeri şi fra i, după cum este scris: Luptă-te lupta cea
bună a credin ei... pentru care ai făcut acea frumoasă mărturi-
sire înaintea multor martori (I Tim. 6, 12).
Este şi mai bine dacă, în ziua legământului, fra ii şi su-
rorile se vor pregăti şi se vor împărtăşi cu Trupul şi Sângele
Domnului.
Numai de la această dată sufletul se va socoti ostaş de-
plin şi membru adevărat al Lucrării Domnului... Un ostaş fă-
ră legământ nu poate fi socotit un ostaş deplin. Nici el nu se
ştie legat în totul de Domnul decât după depunerea acestui
legământ sfânt, după cum un soldat nu se poate socoti de în-
credere şi devotat ării decât în clipa când depune jurământul,
care este legământul său unic şi definitiv. Un soldat fără ju-
rământ nu este soldat deplin şi ara nu se poate bizui nicio-
dată pe el. Nici comandantul lui. Tot aşa, un ostaş fără legă-
mânt nu este vrednic de încredere în fa a Domnului. Cine se
fereşte de legământ nu este cinstit în fa a lui Dumnezeu. Şi
Domnul nu Se poate încrede în el (Ioan 2, 24).
Adunarea pentru legământ trebuie pregătită din timp, cât
mai cu grijă. Momentul legământului trebuie să fie bine ales,
la mijlocul adunării. Atât vorbirile de dinainte, cât şi cele de
după legământul fră esc trebuie să cuprindă adevărurile feri-
cite ale Cuvântului Sfânt, pline de făgăduin e despre răsplata
şi slava ce-i aşteaptă pe cei care vor lupta şi vor birui în
Oastea Domnului Iisus. La fel şi cântările, poeziile şi rugăci-
unile, care vor înfrumuse a programul acestei adunări.
Astfel sărbătorirea legământului fră esc va rămânea pe
totdeauna neuitată, aşa cum şi trebuie să rămână pentru cei
care au avut bucuria de a se uni atunci pe deplin cu Domnul
şi Mântuitorul lor Iisus. Iar pentru ceilal i va fi un prilej de
mare şi luminată bucurie duhovnicească.

53


Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, pecetluieşte cu Harul
Tău şi cu puterea Ta legământul nostru hotărât cu Tatăl
nostru Cel ceresc, pus prin Jertfa Crucii Mântuitorului nos-
tru Iisus Hristos şi întărit de pecetea darului Tău cel veşnic
şi sfânt. Umple-ne, Duhule Sfinte, de lumină şi putere şi con-
du-ne cu biruin ă prin toate luptele până la cea din urmă,
când vom primi cununa vie ii, la intrarea pe por ile Ierusa-
limului ceresc. Amin.

54


Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge,
născut din plâns, crescut în cânt,
pecetluit în foc şi-n sânge.

chiar decât sufletul mai sfânt,
un legământ am cu Iisus
chiar decât via a mai presus.

Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,
în trup îl ard, în duh m-apasă,
el mi-e cuvânt, şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste, şi casă.

Nu-i prieten pe pământ să-mi ia
povara lui de peste mine,
cât m-ar iubi şi cât mi-ar vrea,
ea-ncătuşat şi rob mă ine.
Şi nu-i vrăjmaş, oricât de-avar,
să-mi ia lumina lui din zare,
ea-mi este dor, şi cer, şi far,
şi cinstea mea nemuritoare.

Nimic nu-l poate-ntuneca,
nimic nu-i poate da lumină,
nici chinui, nici mângâia
decât o vină sau ne-vină.
mai lung decât o veşnicie,
nu-i chin ori har, nici plâns ori cânt
mai greu ori mai uşor să-mi fie.

55


Ce sfânt e-un legământ

Ce sfânt e-un legământ, că Însuşi
Hristos, cu Sânge, l-a-ntărit
şi l-a pecetluit cu pre ul
de Jertfă care l-a sfin it!

Când omul, lui Hristos jertfeşte
fiin a şi voin a sa,
se leagă el de bunăvoie
că-L va sluji şi asculta.

Când omul vine şi-şi supune
fiin a sa lui Dumnezeu,
ce poate fi mai sfânt ca asta,
mai cutremurător şi greu!

Când pasu-acesta-i sfânt şi unic
cum unică-i fiin a sa,
ce-ar mai putea să-l facă-n stare
să-l uite sau a şi-l călca?

...Să nu- i priveşti cu uşurin ă
cuvântu-n care te-ai legat.
inându-l, eşti prin el un înger,
călcându-l, eşti un blestemat.

O, Dumnezeu Atotputernic
al Veşnicului Legământ,
ajută-ne pe fiecare
să ni-l păstrăm pân’ la mormânt.

56


capitolul 7

DESPRE BISERICÃ

„Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vie ii mele ca să
locuiesc în Casa Domnului întru lungime de zile” (Ps. 22, 7).
„Cât de iubite sunt lăcaşurile Tale, Doamne al puterilor!
Ferici i sunt cei ce locuiesc în Casa Ta” (Ps. 83, 1; 5).
„Răsădi i fiind în Casa Domnului, în cur ile Dumnezeu-
lui nostru vor înflori” (Ps. 91, 13).
„Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie: în Casa Dom-
nului vom merge!” (Ps. 121, 1).
„Deci dacă î i vei aduce darul tău la altar şi acolo î i vei
aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul
tău acolo înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fra-
tele tău şi apoi venind adu darul tău” (Matei 5, 23-24).
„Şi Eu î i zic ie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi
Biserica Mea şi por ile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).
„De- i va greşi ie fratele tău, mergi, mustră-l pe el în-
tre tine şi el singur. Şi de te va asculta ai câştigat pe fratele
tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi... Şi
de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va as-
culta nici de Biserică, să- i fie ie ca un păgân şi vameş”
(Matei 18, 15-17).
„Casa Mea casă de rugăciune se va chema, iar voi o fa-
ce i peşteră de tâlhari” (Matei 21, 13).

57


„Oare nu ştia i că în cele ale Tatălui meu trebuie să fiu?”
(Luca 2, 49).
„Drept aceea, lua i aminte de voi înşivă şi de toată turma
întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi ca să păstra i
Biserica lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu însuşi sângele
Său” (Fapte 20, 28).
Biserica este a lui Hristos (cf. I Cor. 1, 2).
„Nu fi i piatră de poticnire... nici Bisericii lui Dumne-
zeu” (I Cor. 10, 32).
„Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de
toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plină-
tatea Celui ce plineşte toate întru to i” (Efes. 1, 22-23).
„Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor
şi este” (Efes. 5, 23).
„Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum să petreci în casa lui
Dumnezeu care este Biserica Dumnezeului Celui Viu, stâlp şi
temele a adevărului” (I Tim. 3, 15).
„Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor”
(Apoc. 2: 7, 11, 17, 29).
Hristos este Mirele Bisericii (cf. Apoc. 21, 2).

„Biserica este mai înaltă decât cerurile şi mai desfătată
decât pământul. Ea niciodată nu îmbătrâneşte, ci totdeauna
va înflori în Hristos.”
„Biserica lui Dumnezeu, fiind întemeiată pe Stâncă, nu
se poate clătina prin nici o vijelie. Ea poate fi ispitită, dar nu
învinsă.”
Fericitul Ieronim

58


„Biserica este acel lăcaş sfânt ridicat de spiritele noastre.”
„Biserica este plinătatea Harului, neavând nici pată, nici
zbârcitură. Ea este curată şi neîntinată, indestructibilă şi eternă.”
Tertulian
„Este un singur Dumnezeu, un singur Hristos şi o singu-
ră Biserică.”
Sf. Ciprian
„Unde este Biserica, acolo este şi Sfântul Duh – şi unde
este Sfântul Duh, acolo este şi Biserica.”
Sf. Irineu
„Biserica este prelungirea tainică a Întrupării Mântuito-
rului. Ea con ine via a lui Hristos.”
Învă ătura de Credin ă Creştină Ortodoxă
„În afară de Biserică nu este mântuire.”
Sf. Ciprian de Cartagina
„Nimeni nu poate avea ca Tată pe Dumnezeu, dacă nu
are ca mamă Biserica. Dacă putea să existe salvare în afară
de corabia lui Noe, ar putea să existe şi în afară de Biserică.”
Sf. Ciprian de Cartagina
„Biserica este Trupul organic al lui Hristos... ai cărei
membri, care sunt credincioşii, trebuie să stea într-o armonie
perfectă.”
„Biserica lui Hristos este vie şi puternică în măsura în
care ea se hrăneşte cu Trupul şi Sângele dumnezeiescului ei

59


Întemeietor, căci fără comunicare între Hristos şi creştini nu
poate fi vorba de o Biserică vie.”
„Noi devenim cu adevărat fiii lui Dumnezeu numai prin
unirea cu Hristos în Biserica Sa.”

Ceea ce este sufletul pentru trup, aceea este Duhul Sfânt
pentru Trupul lui Hristos care este Biserica.
Oastea Domnului s-a născut în Biserică, iar noi vrem să
rămânem în ea, după cum am fost chema i.
Biserica are dreptul să se îngrijească de sufletele credin-
cioşilor săi, iar noi ne socotim fii credincioşi ai Bisericii.
„Oastea Domnului este un copil al Bisericii. Ea s-a năs-
cut şi trăieşte sub aripa Bisericii.
Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodo-
xia, ci e o familie restrânsă, o comuniune de fră ietate evan-
ghelică, cu gândul precis de a trăi mai intens învă ăturile Bi-
bliei şi ale Bisericii.
Oastea nici nu a vrut şi nici nu vrea să facă reguli peste
sau în contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască,
cu toată fiin a, regulile existente ale Bisericii.”
(Fragment din Mo iunea din 12 sept. 1937)
Sf. Ioan Gură de Aur spune că precum Eva a ieşit din
coasta lui Adam, aşa şi Biserica a ieşit din coasta lui Hris-
tos... Şi precum în timp ce Adam dormea s-a făcut femeia, tot
astfel pe când murea Hristos s-a născut Biserica din Sângele

60


şi Apa din coasta Lui, care închipuie Cuvântul şi Duhul Său...
Noi credem şi mărturisim întocmai.
Acolo unde se află doi sau trei aduna i în numele lui
Hristos, acolo este şi Biserica, iar Biserica este Hristos – după
cum spune tot Sfântul Ioan Gură de Aur... Deci când tu î i în-
tinzi mâinile către ceruri şi- i pleci genunchii, rugându-te pen-
tru tine sau fratele tău, le întinzi către Hristos şi te rogi către
Hristos. La fel şi când fratele tău varsă lacrimi din pricina ta,
Hristos suferă. Când Biserica se roagă, atunci se roagă Hristos.
Iar ceea ce cere Fiul se dobândeşte totdeauna cu uşurin ă de la
Tatăl. Aceasta este Biserica – şi noi aşa credem şi mărturisim.

Să se socotească cu evlavie un fiu al Bisericii şi să-şi îm-
plinească cu toată temerea de Dumnezeu toate îndatoririle fa ă
de Biserică, încredin at de Harul lui Dumnezeu care este în ea.
Să ia parte la slujbele şi sarcinile Bisericii.
Să se mărturisească şi să se împărtăşească cu Trupul şi
Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, după cum ne porun-
ceşte El, supunându-se rânduielilor aşezate în Biserică şi la
fel să-şi împlinească şi celelalte îndatoriri sufleteşti şi trupeşti
fa ă de ea.
Să înconjoare pe slujitorii Bisericii cu tot respectul şi
dragostea, ca pe nişte mai-mari ai poporului, rândui i prin
voia lui Dumnezeu la o slujbă sfântă – şi să nu-i vorbească
niciodată de rău, după cum este scris, căci pe fiecare îl va ju-
deca Cel care Singurul are acest drept (cf. Fapte 23, 5).
Să ia parte cu fapta la orice lucru bun ce urmăreşte în-
zestrarea şi înfrumuse area casei Domnului.

61


Să respecte tot timpul slujbei şi rugăciunii în Biserică.
Să asculte cu evlavie, să cânte cu dragoste, să se roage cu la-
crimi, îmbrăcat cuviincios, fiindcă stă necurmat în fa a lui
Dumnezeu Care urăşte orice necuviin ă. Cine este un neas-
cultător şi un necuviincios fa ă de Biserică nu poate fi un os-
taş al Domnului.
Deoarece Biserica este Trupul duhovnicesc al lui Hris-
tos, Domnul nostru, fiecare dintre noi socotindu-ne un mă-
dular viu al Bisericii, trebuie să ne comportăm în orice îm-
prejurare într-un chip vrednic de Hristos, Care este Capul Bi-
sericii. Cine nu are Duhul lui Hristos şi via a Lui evlavioasă,
acela nu este un mădular viu, ci unul mort. Şi nu este spre
cinste, ci spre ocară.
Trupul lui Hristos, Biserica, are ochi, iar ochii sunt lu-
minătorii acestui trup, cei aşeza i în fruntea lui. Şi după cum
ochiul viu şi sănătos este curat, aşa de curat trebuie să fie şi
să vadă şi luminătorul Bisericii. Un ochi mort nu poate lumi-
na pe nimeni. Un îndrumător în Hristos trebuie să fie viu în
Hristos, sănătos în umblare, curat în purtări.
Biserica de pe pământ este Biserica luptătoare, iar Bise-
rica din cer este Biserica triumfătoare şi Hristos este Capul
amândurora. Deci după cum cei din ceruri Îi slujesc şi Îl lau-
dă cu toată sfin enia pe Dumnezeu acolo în cer, tot aşa tre-
buie să fim şi noi, Biserica de pe pământ, după cum este
scris: „Precum în ceruri, aşa şi pe pământ...”. Cine vrea să fa-
că parte în ceruri din Biserica triumfătoare trebuie mai întâi
să facă parte din Biserica luptătoare de pe pământ. Oastea
Domnului aşa voieşte să facă.

Doamne Duhule Sfinte, Care ai întemeiat Biserica în zi-
ua Pogorârii Tale, Te rog, fă-mă şi pe mine un fiu şi un mă-
dular viu şi lucrător al ei. Amin.

62


Eu, Doamne, nu ştiu

Eu, Doamne, nu ştiu dacă şi-alte cărări mai duc la Cer vreodată,
dar ştiu pe-aceea ce de veacuri e calea Ta adevărată.

Eu nu ştiu dacă şi-alte case sunt de-ale Tale, cum le spune,
dar ştiu pe-aceea ce de veacuri e Casa Ta de rugăciune.

Eu nu ştiu dacă cei ce altfel mărturisesc, şi cred, şi-nva ă
vor mai ajunge şi în ce fel să vadă veşnica via ă,

Dar ştiu că cei ce-nvă ătura de la-nceput o in întruna,
făgăduin a mântuirii deplin o au pe totdeauna.

Şi dacă nu ştiu celelalte cărări ce duc la Cer vreodată,
eu vreau mereu să merg pe-aceea ce-o ştiu că este-adevărată.

Şi dacă nu ştiu alte case de-a-Tale, chiar dacă le spune,
eu nu mă las de-aceea care
e Casa Ta de rugăciune.

63


capitolul 8

DESPRE DUMNEZEU — SFÂNTA TREIME

„Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”
(Facere 1, 2).
„Iar botezându-Se Iisus, când ieşea din apă, îndată ceru-
rile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogo-
rându-Se ca un porumbel şi venind peste El” (Matei 3, 16).
„Drept aceea, mergând, învă a i toate neamurile, bote-
zându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”
(Matei 28, 19).
„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiu Său Cel
Unul născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să
aibă via ă veşnică” (Ioan 3, 16).
„Ca to i să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Ta-
tăl… Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a tri-
mis are via ă veşnică şi la Judecată nu va veni, ci s-a mutat
din moarte la via ă” (Ioan 5, 23-24).
„Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30).
„…Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela
va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26).
„Şi aceasta este via a veşnică: să Te cunoască pe Tine,
Singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care
L-ai trimis” (Ioan 17, 3).
„Totuşi pentru noi este un singur Dumnezeu, Tatăl, din

64


Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus
Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El” (I Cor. 8, 6).
„Şi pentru că sunte i fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului
Său în inimile voastre, Care strigă: Avva, Părinte!” (Gal. 4, 6).
„Un Dumnezeu şi Tată tuturor, Care este peste toate şi
prin toate şi întru to i” (Efes. 4, 6).
„...fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăra ilor
şi Domnul domnilor, Cel ce singurul are nemurire şi locu-
ieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni
dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea
şi puterea veşnică! Amin” (I Tim. 6, 15-16).
„Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi
Sfântul Duhul, şi Aceşti trei Una sunt. Şi trei sunt care mărtu-
risesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele, şi aceşti trei mărtu-
risesc la fel” (I Ioan 5, 7-8).

Învă ătura credin ei noastre despre Sfânta Treime se cu-
prinde, pe scurt, în Simbolul Credin ei, care a fost alcătuit de
Sfin ii Părin i la întâiul Sinod ecumenic, de la Niceea, în anul
325 şi la al doilea Sinod ecumenic, de la Constantinopol, în
anul 381. Crezul acesta nu este o rugăciune, ci o expunere
clară şi dreaptă a credin ei noastre creştine. Crezul acesta tre-
buie învă at adânc şi mărturisit cu hotărâre de către noi to i:
1. Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atot iitorul, Făcătorul
cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
2. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de to i
vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o fiin ă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut.

65


3. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi
din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
4. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pon iu Pilat şi
a pătimit şi S-a îngropat.
5. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
6. Şi S-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
7. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi mor ii, a
Cărui Împără ie nu va avea sfârşit.
8. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de via ă făcătorul, Care
din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este
închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
9. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească
Biserică.
10. Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
11. Aştept învierea mor ilor.
12. Şi via a veacului ce va să fie. Amin.
(preluat din Ceaslov, Ed. Institutului Biblic
şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1993, p. 24-25)

Dumnezeu este Unul şi Întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh. Aceste Trei Persoane Una şi Unul sunt. Taina
aceasta nepătrunsă de mintea omenească o putem în elege
numai prin credin ă şi prin descoperirea dumnezeiască... Cele
Trei Persoane sunt egale şi veşnice. Tatăl este Dumnezeu
adevărat. Fiul este Dumnezeu adevărat şi Sfântul Duh este
Dumnezeu adevărat. Tatăl este Cel ce naşte mai înainte de
veci pe Fiul şi purcede pe Sfântul Duh. Fiul este Cel ce S-a
născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt este Cel purces din Tatăl.
Cele Trei Persoane Se întrepătrund reciproc, locuind Una în
Alta în chip neamestecat, prin Fiin a Cea Una: Tatăl este în

66

Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz

Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz

Recommandé

Recommandé

Contenu connexe

Tendances

Tendances (20)

En vedette

En vedette (14)

Similaire à Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz

Similaire à Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz (20)

Plus de ComoriNemuritoare.RO

Plus de ComoriNemuritoare.RO (13)

Dreptarul ivataturii sanatoase de Traian Dorz