SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  23
RAPORT
       PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII PENTRU
              9 LUNI DE ACTIVITATE ALE ANULUI 2011

     Pe parcursul a 9 luni de activitate ale anului 2011, Ministerul Culturii s-a axat pe
realizarea obiectivelor prioritare ale Programului de activitate al Guvernului
Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare
2011-2015”, documentelor strategice naţionale şi sectoriale şi Planului de activitate al
ministerului pe perioada de referinţă. Activitatea ministerului a fost focusată pe
elaborarea cadrului legislativ şi normativ în scopul asigurării unei activităţi eficiente,
consolidarea capacităţilor instituţionale, adaptate la necesităţile curente .
     Conform Planului de activitate al ministerului, principalele obiective desemnate
pe segmentul gestionat au fost:
      Dezvoltarea artei contemporane ca mijloc de promovare şi afirmare a
culturii naţionale, atît pe plan intern, cît şi pe plan internaţional .
      Dezvoltarea artei contemporane prin crearea condiţiilor necesare,
 susţinerea infrastructurii şi educaţiei artistice, înlesnirea accesului şi încurajarea
 participării largi a cetăţenilor la procesele cultural-artistice.
     Un obiectiv primordial al dezvoltării artei contemporane este elaborarea
strategiilor şi programelor de dezvoltare, modificarea cadrului legislativ şi normativ,
ce ar garanta reformarea şi relansarea artelor profesioniste, învăţămîntului artistic şi
activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu.
     În acest context s-a iniţiat modificarea şi elaborarea actelor legislative şi
normative, documentelor de politici, după cum urmează:
         Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.939-XIV Cu
         privire la activitatea editorială a fost aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.
         79 din 14 februarie 2011, examinată şi aprobată în două lecturi de către
         Parlamentul Republicii Moldova;
         Proiectul Legii cu privire la protejarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a
         fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 556 din 22 iulie 2011,examinată şi
         aprobată în două lecturi de către Parlamentul Republicii Moldova;
         Proiectul Legii monumentelor for public aprobat prin Hotărîrea Guvernului
         nr.124 din 04.03.2011, examinat şi aprobat de către Parlament (nr.353-VI din
         9 noiembrie 2011);
         Proiectul Legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil,
         aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.521 din 11.07.2011, este prezentat spre
         examinare şi aprobare în Parlamentul Republicii Moldova;
         Proiectul Legii privind completarea şi modificarea Codului penal, al
         Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002, cu modificările şi completările
         ulterioare, şi a Codului contravenţional, al Republicii Moldova nr. 218-XVI
         din 24.10.2008 (se află în proces de avizare);
Proiectul Regulamentului cu privire la exportul şi importul valorilor
culturale (se află în proces de avizare);
Proiectul modificării Legii Culturii nr. 413 din 27.05.99 (noua variantă a legii
este în proces de elaborare);
Proiectul de modificare a Legii nr. 1242 din 15.10.2003 cu privire la teatre,
circuri şi organizaţii concertistice (în proces de lucru);
Este în proces de avizare proiectul Legii cu privire la cinematografie;
Au fost aprobate:
Hotărîrea Guvernului nr.1400 privind preluarea funcţiilor registrului
cinematografic de către Agenţia de Stat privind protecţia moralităţii;
Hotărîrea Guvernului nr. 643 din 09.06.2004 privind aprobarea
Regulamentului privind normativele de estimare a cheltuielilor necesare
activităţii teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice;
Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28.06.2011 pentru aprobarea avizului la
proiectul de lege privind reintroducerea patrimoniului cinematografic în
fondul de film către S.A.”Moldova-film” de la Centrul Cinematografic
„A.Dovjenco” din Ucraina;
Hotărîrea Guvernului nr.450 din 16.06.2011 pentru aprobarea
Regulamentului privind modul de încasare a taxei pentru instruire în şcolile
de muzică, arte şi arte plastice;
Hotărîrea Guvernului nr.380 din 27.05.2011 pentru aprobarea Acordului de
colaborare între Ministerul Culturii din Republica Moldova şi Ministerul
Culturii şi Patrimoniului Naţional din România semnat la 12 aprilie 2011;
Hotărîrea Guvernului nr.401 din 08.06.2011 cu privire la alocarea
mijloacelor financiare (comemorarea a 70 de ani de la primul val al
deportărilor în masă în Republica Moldova);
Hotărîrea Guvernului nr.717 din 22 septembrie 2011 cu privire la alocarea
mijloacelor financiare (pentru realizarea filmelor documentare despre viaţa şi
activitatea lui E. Loteanu şi G. Grigoriu);
Proiectul Hotărîrii de Guvern cu privire la iniţierea proiectului de
parteneriat public-privat în scopul reanimării S.A. „Circul din Chişinău”
este în proces de lucru;
Proiectul de Hotărîre a Guvernului cu privire la dizolvarea prin lichidare a
Întreprinderii de Stat „Agenţia de Impresariat” este în proces de lucru;
Hotărîrea Guvernului nr.226 din 04.04.2011 cu privire la crearea Comisiei
de Stat pentru sărbătorirea a 20 de ani de la proclamarea Independenţei
Republicii Moldova;
Hotărîrea Guvernului nr.375 din 26.05.2011 cu privire la aprobarea
Planului de acţiuni consacrate aniversării a 20-a de la proclamarea
Independenţei Republicii Moldova;
Hotărîrea Guvernului privind iniţierea negocierilor proiectului Deciziei
Consiliului şefilor de guvernare a Comunităţii Statelor Independente cu


                                   1
privire la acţiunile prioritare de colaborare în domeniul culturii a statelor-
    membre ale CSI pînă în anul 2015;
    Hotărîrea Guvernului nr. 291 din 26.04.2011 cu privire la aprobarea
    proiectului de lege pentru ratificarea Convenţiei Europene privind
    coproducţia cinematografică, adoptate la Strasbourg la 02.10.1992 şi
    semnată de RM la 11.01.2008;
    Hotărîrea Guvernului nr.136 din 03.03.2011 pentru iniţierea negocierilor
    asupra proiectului Deciziei Consiliului şefilor de guvernare ai CSI cu
    privire la concepţia de dezvoltare a învăţămîntului în domeniul culturii şi
    artelor a statelor-membre ale CSI;
    Hotărîrea Guvernului nr.434 din 15.06.2011 cu privire la confirmarea
    doamnei Victoria Melnic în postul de rector la Academia de Muzică, Teatru
    şi Arte Plastice;
    Totodată, au fost aprobate 10 hotărîrî de Guvern privind edificarea unor
    monumente de for public, plăci comemorative, dedicate diverselor evenimente
    şi personalităţilor eminente din istoria şi cultura Moldovei;
    Programul de stat privind informatizarea sferei culturii, în stadiu final pentru
    prezentare la Guvern;
    Proiectul Programului de Stat „Peisajul Cultural „ Orheiul Vechi” şi
    Protejarea obiceiului „Colindatul de Ceată bărbătească” pentru înscrierea în
    lista Reprezentativă UNESCO, a fost examinat şi aprobat în cadrul şedinţei
    Colegiului Ministerului Culturii.
În proces de lucru şi avizare se află următoarele documente de politici:
    Proiectul de hotărîre a Guvernului şi Planul de acţiuni privind declararea
Anului 2012 „ Anul Spiridon Vangheli”;
    Concepţia de dezvoltare a învăţămîntului în domeniul culturii şi artelor a
statelor-membre ale CSI;
    Strategia de dezvoltare a cinematografiei naţionale;
    Concepţia învăţămîntului artistic şi reformarea reţelei instituţiilor de
învăţămînt profesionist de profil;
    modificarea Nomenclatorului specialităţilor, specializărilor, titlurilor de
calificare în instituţiile de învăţămînt artistic mediu de specialitate;
    Strategia de dezvoltare a Sistemului Naţional de Biblioteci;
    Strategia de dezvoltare a Patrimoniului Cultural Imaterial;
    Proiecte de Legi pentru modificarea şi completarea:
    Legii cu privire la biblioteci;
    Legii cu privire la meşteşugurile artistice populare;
    Regulamentul – cadru de activitate şi funcţionare a Casei de Cultură (redacţie
nouă);
    Strategia şi Programul de acţiuni privind dezvoltarea Patrimoniului cultural
imaterial (2012- 2022);



                                      2
Strategia de dezvoltare a Sistemului Naţional de Biblioteci în perioada
     2012-2022;
         Proiectul de regulament privind formarea continuă a bibliotecarilor;
         Proiectul Programului de formare continuă a lucrătorilor Caselor de cultură.
         Proiecte de modificări şi completări la:
         Regulamentul de activitate a formaţiei artistice de amatori;
         Chestiuni spre examinare şi aprobare la Colegiul Ministerului Culturii;
         Regulamentul cu privire la atestarea cadrelor bibliotecare;
         Regulamentul cu privire la depozitul legal de publicaţii;
         Regulamentul cu privire la destinaţia şi modul de utilizare a mijloacelor
     financiare pentru susţinerea editării cărţii naţionale.
     Promovarea artei contemporane:
     În scopul promovării valorilor autentice naţionale şi universale, asigurării
accesului larg al cetăţenilor la viaţa culturală şi patrimoniul cultural naţional au fost
organizate 1361 spectacole, turnee peste hotare 65, montări noi 31, dintre care cele
mai importante: Comemorarea a 76 de ani de la naşterea poetului Grigore Vieru din
14 februarie 2011. În cadrul Centrului de Cultură şi Artă ,,Gintă Latină’’ s-a organizat
spectacolul de poezie „Eternul fir de iarbă”. Spectacol-lansare de carte „Roua
Veşniciei” s-a desfăşurat în cadrul Sălii cu Orgă şi Bibliotecii Naţionale. În instituţiile
de învăţămînt s-a desfăşurat „Ora Grigore Vieru”, Teatrul Dramatic „Alexei
Mateevici” a prezentat în instituţiile de învăţămînt spectacolul „Strigat-am către
Tine”.
     În perioada 1-10 martie, a avut loc cea de-a 45-a ediţie a Festivalul Internaţional
de Muzică „Mărţişor 2011” sub genericul ,,Est şi Vest – Interferenţe Culturale’’.
Evenimentul s-a desfăşurat pe scenele Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”,
Sălii cu Orgă, Teatrului Naţional de Operă şi Balet şi Palatului Naţional, cu
participarea invitaţilor din 13 ţări: Rusia, Italia, Spania, Israel, Ucraina, România,
Georgia, SUA, Lituania, Azerbaidjan, Armenia, Polonia, Belorusia, care au evoluat în
cadrul spectacolelor alături de interpreţii renumiţi din Republica Moldova. În cadrul
festivalului a fost lansat proiectul social „Mărţişor adolescentin”. Fiecare instituţie de
învăţământ artistic a desemnat câte un participant la proiect în baza performanţelor
proprii ale tinerilor şi a gradului de participare la activităţile extracurriculare. Cei mai
talentaţi discipoli ai instituţiilor de învăţământ artistic din republică au primit burse de
merit     oferite     de     către     Teatrul    Naţional      de     Operă     şi   Balet.
Foaierul Operei Naţionale a găzduit expoziţii de flori şi de artă stilizată. Publicul larg
a mai putut admira lucrările elevilor de la Liceul-internat Republican de arte plastice
„Igor Vieru”.
     Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” în colaborare cu Ambasada
Ungariei şi Ambasada Lituaniei în Republica Moldova au organizat prezentarea
programelor de muzică clasică, cu Ambasada Republicii Azerbaidjan - lansarea
albumului „Antologia muzicii azere”, concert festiv în colaborare cu Ambasada Italiei.



                                             3
Celebrarea aniversării compozitorului Johann Sebastian Bach a fost marcată prin
organizarea şi desfăşurarea Festivalului Internaţional de Muzică Bach, care a avut loc
la Sala cu Orgă . În cadrul festivalului au fost prezentate 4 concerte, la care au evoluat
orchestre şi interpreţi din Germania, Polonia, Ucraina, Moldova.
     Un eveniment de referinţă în mişcarea teatrală din Republica Moldova în luna
martie l-a constituit Gala Premiilor UNITEM 2011, ediţia a X-a, la sfârşitul lunii
martie. În cadrul Galei UNITEM au fost decernate medaliile „Eugeniu Ureche”,
“Leonid Cemortan”, „Constantin Constantinov”, „Sandri Ion Şcurea”, „Veniamin
Apostol”, „Anatol Pânzaru”.
      În perioada 4–9 aprilie 2011 a avut loc prima ediţie a Festivalului Internaţional al
Şcolilor de Teatru ClassFest. Festivalul a întrunit şcoli teatrale din România, Ucraina,
Georgia, Belarus şi din Republica Moldova. ClassFest îşi propune să depăşească
barierele geografice, să contribuie la dezvoltarea mişcării teatrale din Republica.
Spectacolele din cadrul festivalului s-au jucat pe scenele teatrelor profesioniste din
Chişinău. Repertoriul festivalului a inclus diverse genuri de producţii scenice: dramă,
comedie, clounadă, spectacol de animaţie şi umbre, utilizînd variate mijloace de
expresie scenică.
     În luna mai, curent, la Centrul de Cultură „Odeon”s-a desfăşurat unicul festival
internaţional de film din Republica Moldova Festivalul Internaţional de Film
Documentar „Cronograf”. Ediţia din acest an a reunit 60 de filme din 26 de ţări
(Estonia, Bulgaria, România, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Cehia, Rusia,
Canada, Israel, Spania, Brazilia, Polonia, Franţa, Ungaria ş.a.). Aceste producţii au
concurat la patru secţiuni: Secţiunea Principală, cadRO, Secţiunea Producţii TV locale
şi Documentare Studenţeşti.
     În luna iunie a avut loc Concursul Internaţional al tinerilor interpreţi „Eugen
Coca“ care a adunat pe scena Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” 45 de
pianişti şi violonişti din Moldova, România, Ucraina, Belarus şi Lituania. Jumătate din
câştigătorii la concurs sunt tinerele talente din Moldova. De asemenea, Sala cu Orgă,
cu susţinerea Ambasadei Franţei, a găzduit Festivalul Internaţional „Nopţile
Pianistice”. Această ediţie a fost una din cele mai bogate ediţii, în cadrul căreia au
fost prezentate şase concerte la Chişinău, Tiraspol şi Odessa. În total, 16 solişti din
Franţa, Germania, România, Moldova, Ucraina, Statele Unite, Belarus, au concertat pe
scenă alături de Orchestra din Odessa, Chişinău şi Tiraspol, dirijate de Maeştrii
Bernard Pommier, Igot Shavruk, Grigorii Moseico, Valentin Doni şi Misha Katz.
     În acest context, menţionăm şi importanţa Festivalului Internaţional „Zilele
muzicii noi”, care a ajuns la cea de-a XIX-a ediţie. Festivalul este un proiect anual ce
vizează protejarea şi promovarea creaţiei muzicale contemporane în diversitatea şi
pluralismul ei, asigurând dialogul muzical intercultural. Pe lângă concerte, festivalul a
cuprins master-classuri, mese rotunde, simpozioane şi conferinţe, abordînd probleme
actuale ale artei muzicale contemporane, ale managementului cultural artistic, ale altor
domenii social-culturale.
     Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii
Moldova, în data de 27 august Ministerul Culturii a organizat în Piaţa Marii Adunări


                                            4
Naţionale 8 spectacole tematice, însoţite de programe artistice de largă rezonanţă, cu
participarea celor mai renumiţi artişti şi colective artistice din ţară şi de peste hotare.
      Luna septembrie a culminat cu cea de XIX ediţie a Festivalului Internaţional al
vedetelor de operă şi balet „Invită Maria Bieşu”. Evenimentul a oferit publicului larg 5
spectacole de operă şi 3 spectacole de balet cu participarea invitaţiilor din Ucraina,
Croaţia, Bulgaria, Slovenia, Fredrich Austria, Turcia, Rusia, România ş.a. De
asemenea, pe scenă au evoluat artişti din R. Moldova: dirijorul Nicolae Dohotaru,
solistul de balet Alexandru Balan, tenorul Anatol Arcea, mezzo-soprana Tatiana
Busuioc, soprana Elena Gherman, baritonul Petru Racoviţă şi mulţi alţii.
        Iubitorii de muzică au avut ocazia să ia parte la ediţia jubiliară (a X-a) a
festivalului Ethno Jazz Festival 2011. Evenimentul a fost deschis de Olier Trio Band
(Israel) şi formaţia MoZuluart (Zimbabwe).
      Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, în parteneriat cu Primăria
Municipiului Chişinău şi cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, cu sprijinul
„Conducting International Competition” din Spania, sub egida Ministerului Culturii al
Republicii Moldova, a organizat, în perioada 4–10 septembrie, Concursul Internaţional
de Dirijat Simfonic. La concurs au participat 40 de concurenţi din Spania, Italia,
Franţa, Elveţia, Germania, Marea Britanie,Venezuela, Brazilia, Japonia, China, Korea
de Sud, Austria, Cehia, Polonia, Columbia, Canada, România, Rusia, Ucraina,
Moldova. Concurenţii au evoluat împreună cu Orchestra Simfonică şi Capela Corală
„Doina” a Filarmonicii Naţionale.
      Luna octombrie a debutat cu festivalul “Poduri de teatru”, în care au fost jucate
nouă spectacole mono-dramă din România şi Republica Moldova. Ediţia de acest an
şi-a propus să marcheze 20 de ani de la “Podul de Flori” de peste Prut. Printre invitaţii
din România au fost Marcel Iureş, Cristina Cassian. În cadrul festivalului au fost
jucate şi 5 spectacole din Republica Moldova.
      Între 11 şi 14 octombrie 2011, iubitorii de muzică corală au avut ocazia să asculte
colectivele corale atît din ţară cît şi din străinătate la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului
Internaţional de muzică Corală „A ruginit frunza din vii”. În cadrul acestui festival au
fost invitate coruri din mai multe ţări, cum ar fi: Polonia, Georgia, România, Ucraina
şi Rusia, dar şi colective corale din Republica Moldova. Festivalul îşi propune ca scop
promovarea cîntului coral în rol de instrument de socializare între oameni, totodată şi
schimbul de experienţă profesională cît şi umană între colectivele participante.
      Stagiunea teatrală 2011-2012 a debutat cu 3 premiere absolute: Spectacolul
„Ştefan”, în regia lui Alexandru Cozub, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”;
„Motanul încălţat”, în regia lui Valentin Dobrescu, la Teatrul republican de păpuşi
„Licurici” şi „Cîinele grădinarului”, în regia lui Boris Focşa, la Teatrul Republican
„Luceafărul”.
      În scopul sporirii calităţii managementului în instituţiile de învăţămînt artistic în
primul semestru al anului 2011 a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei de
director, astfel în urma dosarelor depuse au fost aleşi în bază de concurs directorii
instituţiilor: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Colegiul de Muzică



                                              5
,,Ştefan Neaga’’, Colegiul de Arte Plastice ,,Alexandru Plămădeală’’, Liceul-internat
Republican de Arte Plastice ,,Igor Vieru’’.
     Pe parcursul a 9 luni ai anulu 2011 elevii de la Liceul-internat Republican de
Muzică „C.Porumbescu” şi „S.Rahmaninov” au dat dovadă de performanţe la
concursurile internaţionale de interpretare instrumentală din Polonia, România, Rusia,
Serbia, obţinînd Marele Premiu, premiile I,II şi III, în total 129 laureaţi.
     În scopul promovării artei contemporane şi completării colecţiilor publice de
bunuri culturale şi protejării acestora, pe parcursul a 9 luni ai anului 2011 au fost
completate cu 4259 piese de patrimoniu I de o certă valoare istorică, culturală şi
muzeistică. Din numărul total de piese intrate în colecţiile muzeale, 88 piese au fost
achiziţionate: dintre care 84 Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei,
4 – Muzeul Naţional de Artă.
     În perioada de referinţă muzeele Republicii Moldova au fost vizitate de 105254
persoane. Pentru 29785 vizitatori au fost organizate 1697 excursii. În vederea
valorificării şi promovării patrimoniului deţinut, muzeele au etalat 51 expoziţii de
diversă tematică, dedicate unor evenimente şi personalităţi marcante din istoria şi
cultura naţională. Dintre expoziţiile organizate organizate în această perioadă,
menţionăm cele, care au reunit piese de o incontestabilă valoare istorică şi muteală:
„Mănăstiri rupestre din Basrabia”, „Simbol al Demnităţii”, „ Au rezistat, au lupatt şi
au învins teroare roşie”, „O cartogarfie a moşiilor de altă dată, „ Noi suntem
Moldova” , organizate de Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
Evenimentul expoziţional principal , cu mare rezonanţă în Republica Moldova a fost
expoziţia „ Steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare”, a fost prezentată una din cele mai
valoaroase piese din patrimoniul cultural romînesc. Expoziţia a fost dedicată
aniversării de 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. De un
interes deosebit al publicului bucurîndu-se expoziţiile: „Chişinău, Istorie în imagini”
(organizată cu prilejul a 575 de ani de la atestarea documentară a Chişinăului, în
colaborare cu Reprezentanţa Consiliului Europei la Chişinău); „Andrei Saharov.
Nelinişte şi speranţă” (MNAIM); „Meşteşuguri artistice la standarde UNESCO”,
„Mărţişoare-2011”, „Mihai Eminescu în filatelia şi cartifilia universală”, „Puzzle up
Chişinău”, „Hobby marathon” (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală);
”Motive româneşti şi motive spaniole în afişul polonez” (în colaborare cu Ambasada
Poloniei la Chişinău), „Arta caricaturii – cu zîmbet în colţul gurii”,expoziţia personală
Vasile Gorduz - Silvia Radu (Muzeul Naţional de Artă); «Владельцы русской
лиры», «Пером и мечом сотруждаяся» ş.a.
     Pe parcursul a 9 luni ai anului 2011, în cadrul programelor cultural-educaţionale,
muzeele au organizat un şir de activităţi specifice domeniului de pedagogie muzeală:
inaugurarea Atelierului de creaţie al copiilor şi vizite interactive „De la divinizarea
umanului la umanizarea divinului”, „Poveşti de dragoste în tablouri celebre” (Muzeul
Naţional de Artă); Atelierele „Obiectul arheologic – o enigmă” şi „Dragobetele sărută
fetele” (Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei); Atelierul de
încondeiere a ouălor pascale (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală).



                                           6
În vederea promovării valorilor culturale naţionale, ca parte componentă a
patrimoniului cultural european, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei,
în colaborare cu Î.S. „Poşta Moldovei” a lansat o nouă emisie de timbre poştale
„Valori culturale din tezaurul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
Cultura Cucuteni-Tripolie”, emitentul prezentînd filateliştilor din întreaga lume piese
unicat din patrimoniul acestei instituţii.
      Una din priorităţile de bază în activitatea muzeelor a fost organizarea unui şir de
conferinţe şi simpozioane ştiinţifice, în cadrul cărora s-au abordat diverse probleme de
pedagogie muzeală, istorie, arheologie, cultură. Muzeografii au participat cu
comunicări la conferinţele, simpozioanele şi seminare ştiinţifice organizate de
muzeele naţionale, Academia de Ştiinţe a Moldovei: seminarul instructiv-metodic
„Valorificarea patrimoniului muzeal pentru eficientizarea procesului instructiv la
disciplina istorie”, seminarul de educaţie muzeală „Tipuri şi metode de pedagogie
muzeală” ş.a. A fost inagurat Atelierul de creaţie a copiilor al Muzeului Naţional de
Arte, Atelierul „Obiectul arheologic – o enigmă” al Muzeului Naţional de Arheologie
şi Istorie a Moldovei”, si-au continuat activitatea Atelierul de încondeiere a ouărilor
de paşti al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie naturală.
      Un apogeu al activităţii cultural-educaţionale a muzeelor s-a înregistrat în luna
mai, în perioada sărbătorii Zilei Internaţionale a Muzeelor şi programului cultural
european „Noaptea muzeelor”. În cadrul acestor evenimente s-au vernisat 5 expoziţii,
genericul acestora fiind „Muzeul şi Memoria”, s-au organizat un şir de programe
cultural-artistice teatralizate, etc., vizitate de mai bine de 20 mii e persoane.
      Conform prevederilor Regulamentului privind Registrul muzeelor din Republica
Moldova, a fost actualizat registrul instituit în anul 2004 (acesta cuprinde actualmente
117 instituţii muzeale de diverse profiluri, forme de proprietate şi subordonare).
      În scopul facilitării procesului de analiză şi sinteză a activităţii muzeelor ,
identificării sistemului de elaborare a planurilor şi rapoartelor privind activitatea
acestora, a fost elaborată şi remisă tuturor muzeelor Structura-tip a planurilor şi
rapoartelor nominalizate.
      Totodată, a fost iniţiată elaborarea Strategiei dezvoltării sistemului muzeal din
republică, care urmează a fi finalizat către sfîşitul anului 2011. În acest context în
cadrul Şedinţei Colegiului a fost examinată chestiunea Cu privire la activitatea
muzeelor subordonate Ministerului Culturii. Perspective de dezvoltare şi modernizare
a sistemului instituţiilor muzeale naţionale.
        În scopul promovării culturii scrise a fost alcătuită prima versiune a Listei
ediţiilor propuse subvenţionate de la bugetul de stat pentru anul 2011, în baza
solicitărilor editurilor de stat, Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artiştilor Plastici şi
Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova. S-a reorganizat Centrul Naţional de
Creaţie Populară în Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului
Cultural Imaterial. S-a monitorizat procesul de organizare a acţiunilor pentru
prezentarea Proiectului-pilot “Elaborarea Registrului Naţional al Patrimoniului
Cultural Imaterial al Republicii Moldova” în acord cu prevederile Convenţiei
UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care s-a desfăşurat la


                                           7
11 martie curent. La Biblioteca Naţională a avut loc Forul anual al bibliotecarilor din
bibliotecile publice ale Ministerului Culturii ”Anul Bibliologic”, unde s-au făcut
bilanţurile anului 2010 şi perspectivele activităţii acestora pentru 2011. Pentru anul
2011 în scopul efectuării lucrărilor de restaurare şi reparaţie capitală a edificiilor aflate
în gestiunea instituţiilor şi organizaţiilor din cadrul ministerului au fost alocate 3,0 mln
lei investiţii capitale şi 900 mii lei pentru efectuarea unor lucrări de reparaţie capitală.
       Mijloacele financiare alocate în sumă de 3,0 mln lei au fost direcţionate pentru
continuarea lucrărilor de restaurare a edificiului „Dadiani” din str. 31 August 115 al
Muzeului Naţional de Arte (monument de arhitectură şi istorie de importanţă
naţională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat
aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), restaurarea
edificiului Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din str.A.Şciusev
nr.103 (monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională înscris în
Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), şi pentru elaborarea documentaţiei de
proiect şi deviz în vederea efectuării lucrărilor de reconstrucţie a edificiului Teatrului
„Eugene Ionesco” din bd.Grigore Vieru nr.11. La momentul actual lucrările continuă.
        Din mijloacele financiare alocate în sumă de 900 mii lei la compartimentul
reparaţii capitale a fost reparat demisolul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion
Creangă”. La momentul actual continuă lucrările de reparaţie a cornişei clădirii
Bibliotecii Naţionale din str.31 August nr.78-A, a acoperişului Muzeului Naţional de
Arheologie şi Istorie şi a sălii de expoziţii a Muzeului Naţional de Arte.

     Restabilirea activităţii şi infrastructurii culturale, în special în zonele rurale
Modernizarea şi diversificarea ofertei de servicii a instituţiilor culturale,
dezvoltarea unicităţii culturale locale prin modernizarea activităţii caselor de
cultură, echiparea şi internetizarea bibliotecilor.

     În scopul restabilirii activităţii şi infrastructurii culturale, în special în zonele
rurale, modernizării şi diversificării ofertei de servicii a instituţiilor culturale,
dezvoltării unicalităţii culturale locale prin reorganizarea activităţii caselor de cultură,
echiparea şi internetizarea bibliotecilor, muzeelor, centrelor de meşteşugărit şi
artizanat a fost efectuată o analiză amplă a situaţiei culturii în teritoriu, în baza căreia
s-a elaborat Raportul de monitorizare a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu
pentru anul 2010, care a fost prezentat Colegiului Ministerului Culturii spre analiză şi
aprobare în şedinţa din 29 martie 2011. Astfel în baza raportului s-a stabilit că
reţeaua instituţiilor de cultură din teritoriu subordonate metodologic Ministerului
Culturii constituie 2807, dintre 1228 Case şi Cămine de Cultură (1231 în 2009) în
cadrul cărora activează 4000 formaţii de amatori (4008 în 2009), din ele 3381
formaţii de creaţie artistică (3408 în 2009) – 788 formaţii artistice cu titlul
„model”, 90 muzee ( 85 în 2009) şi 109 instituţii de învăţământ artistic (108 în
2009).



                                             8
La moment în ţară activează 47 de Centre şi ateliere de meşteşuguri populare
(41 în 2009) cu 2779 meşteri populari înregistraţi (2763 în 2009).
      Totodată de menţionat, că din 1228 Case de Cultură, dintre care 493 de edificii
necesită reparaţie capitală, iar 120 de edificii sunt în stare avariată.
      Ţinînd cont de bugetul auster al administraţiei publice locale, necesităţii
dezvoltării infrastructurii culturale în teritoriul, Ministerul Culturii a iniţiat modificări
la Legea Culturii şi Regulamentului-cadru cu privire la funcţionarea Casei de Cultură
avînd scop transformarea acestora în Centre de cultură polivalente, multifuncţionale.
Centrul Cultural urmează să devină actor principal pentru încurajarea schimbărilor şi a
spiritului antreprenorial cultural, creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor publice
prestate, fapt care va contribui la dezvoltarea comunităţii rurale, prin promovarea
patrimoniului local ca sursa-cheie pentru dezvoltarea regională.
      În scopul consolidării capacităţii instituţionale a Căminelor Culturale, prin
management adecvat, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat, spiritului antreprenorial şi
de afaceri, adaptate la nevoile curente şi specifice, şefii direcţiilor/secţiilor cultură din
raioanele Republicii Moldova, cu susţinerea Fundaţiei „Soros” au participat la
Conferinţa internaţională organizată de către Institutul Intercultural Timişoara,
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional al României cu genericul Dezvoltarea
ofertei culturale în mediul rural, Căminul Cultural – Actor principal al promovării
patrimoniului cultural local.
      În anul perioada ianuarie - septembrie 2011 au fost organizate de către direcţiile
secţiile cultură din teritoriu 53125 acţiuni cultural-artistice), unde au participat 80321,
mii spectatori.
      Cu suportul logistic al ministerului, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare
a Patrimoniului Cultural Imaterial( CNCPPCI) au fost organizate următoarele acţiuni
culturale şi de specialitate: Festivalul de folclor ,,Duminică la Florii”, organizat în
localităţile Văleni, din r-n Cahul, Festivalul - concurs de romanţe ,,Crizantema de
argint”, în baza Festivalului raional al obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun şi Anul
Nou, Festivalul concurs interjudeţean de muzica uşoasră ,,Mărţişor Dorohoian,,
or.Dorohoi (Romania). Festivalul-concurs regional de interpretare vocală şi
instrumentală ,,Vasile Moga” , Festivalul interpreţilor de folclor,,Galina Popovici,, in
colaborare cu secţia raională cultură Ungheni, Festivalul raional ,,Armoniile toamnei,,
raionul Străşeni. Expoziţia jubiliară a meşteriţei Valentina Guţu, in colaborare cu
secţia cultură Edineţ Sărbătoarea fanfarelor in colaborare cu secţia cultură Drochia, .
Aniversarea a 30 de ani de la fondarea fanfarei din satul Hîrbovăţ, r-n Anenii Noi,
Sarbatoarea Naţională ,,Ziua Independenţei Republicii Moldova”, cu participarea
orchestrelor de muzică populară, ansamblurilor de muzică şi dans popular, formaţiilor
folclorice, fanfarelor, Festivalul-concurs naţional al obiceiurilor si tradiţiilor populare
,, La poale de codru, in colaborare cu secţia cultură Străşeni, Festivalul internaţional
al fanfarelor ,,Iosif Ivanovici,, or. Galaţi (Romania), Festivalul republican al dansului
popular, în memoria maestrului coregraf Ion Bazatin ediţia IV, 2011”, organizat in
colaborare cu primăria or. Cimişlia. Concursul zonal de interpretare vocală
,,Constelaţie muzicală”, in colaborare cu secţia cultură Glodeni.


                                              9
A fost organizată întâlnire cu colaboratorii Centrului judeţean Botoşani
(România) de cercetare şi conservare a tradiţiei populare în vederea realizării comune
a proiectelor de salvgardare şi promovare a culturii tradiţionale imateriale , Masă
rotundă pe tema : „Valorificarea dansului popular în contemporaneitate”, Întrunire
metodică cu participarea lucrătorilor din instituţiile de cultură din raionul Ştefan
Vodă.
     Seminarul republican pe tema ,,Stilul de interpretare şi ţinuta scenică a
interpretului cîntecului folcloric, cu participarea soliştilor vocali, în cadrul festivalului
de interpretare vocală organizat in colaborare cu secţia raională cultură Glodeni.
       O artă populară, relativ dezvoltată, prezintă meşteşugăritul. La moment, în ţară
activează 47 de Centre şi ateliere de meşteşuguri populare cu 2779 meşteri
populari înregistraţi, În perioada de referinţă au fost organizate Ateliere de creaţie la
tema ,,Utilizarea pănuşii în procesul de creare a obiectelor de artă populară în baza
atelierului meşteriţei populare Eleonora Voloşciuc din or. Orhei. Expoziţia concurs
republicană a meşterilor olari Atelier de creaţie la tema ,,Autentic şi modern în
procesul de confecţionare a portului popular,,organizat în baza studioului de
meşteşuguri din s.Vădeni-Soroca.
     Un compartiment important în infrastructura culturală prezintă bibliotecile. La
01.01.2011 în Republica Moldova activau 1380 de biblioteci. Numărul bibliotecilor
publice este în descreştere în comparaţie cu anul 2009 cu ( 5 unităţi ) din lipsa
finanţării.
      Lipsa finanţării, noilor achiziţii de carte, mijloacelor financiare pentru renovarea
şi modernizarea bibliotecilor, în special, în sate înfluenţează negativ asupra numărului
de vizitatori.
     În aceste condiţii, ministerul promovează proiectul Programului de Stat privind
informatizarea sferei culturii pentru anii 2011-2015, inclusiv şi trecerea la noile
tehnologii informaţionale în domeniul dezvoltării bibliotecilor, care, la ora actuală, a
fost avizat de ministerele de resort şi timpul apropiat va fi prezentat Guvernului spre
aprobare.
     În contextul implementării tehnologiilor moderne în biblioteci, Ministerul
Culturii cu suportul Corporaţiei Maicro-soft a lansat proiectul privind internetizarea
bibliotecilor. Recent au fost purtate tratative, în urma cărora, în luna noiembrie,
reprezentanţii companiei vor fi prezenţi în Republica Moldova pentru realizarea
proiectului menţionat.
     În scopul realizării Srategiei tenhologice pentru e-Transformare a guvernării,
ministerul a elaborat Planul privind atingerea obiectivelor de e-tranformare, inclusiv
digitizarea serviciilor publice ( pentru biblioteci), registrelor cu propuneri concrete,
care au fost prezentate Centrului e - guvernare.
     Totodată de menţionat că se întreprind măsuri eficiente în vederea dezvoltarii
Bibliotecii Naţionale Digitale Moldavica : numerizarea documentelor patrimoniale
tipărite, incluse în Registrul Programului Naţional „Memoria Moldovei” (58,7 mii
pag.). Asistenţă de specialitate bibliotecilor publice din republică, în special în
contextul temei prioritare „Anul 2011 – anul Utilizatorului”: studierea fenomenului


                                             10
utilizatorul 2.0; asigurarea asistenţei de specialitate în vederea diversificării
serviciilor pentru utilizatori; experimentarea serviciilor noi, în special a serviciilor
bazate pe implementarea tehnologiilor şi instrumentelor web 2.0.                      Analiza
programelor şi rapoartelor de activitate a reţelelor bibliotecilor municipale şi raionale
şi elaborarea materialului de sinteză privind activitatea bibliotecilor publice din
Republica Moldova în 2009-2010. Elaborarea indicatorilor de performanţă pentru
bibliotecile publice. Actualizarea bazei de date „Managerii bibliotecilor publice”.
Elaborarea materialului de sinteză „Reţeaua bibliotecilor publice din Republica
Moldova” pentru experţii Fundaţiei Gates.
      Continuarea procesului de integrare în sistemul SIBIMOL a bibliotecilor-
participante la proiect.
      Bibliotecile          naţionale         din         subordinea              ministerului
au organizat un şir de acţiuni care au avut mare amploare, dintre care sînt: Salonul
Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XV-a ; Concursul literar
republican La izvoarele înţelepciunii, ediţia a XXI-a, consacrată scriitorului Nichita
Stănescu ; Forumul laureaţilor Concursului de promovare a lecturii în familie Părinţii,
bunicii şi eu, prieteni ai cărţii suntem organizat în cadrul Salonului I nternaţional de
Carte pentru Copii şi Tineret ;; Concursul Eu şi Guguţă, în colaborare cu revista
„a”Mic”; Concursul Cititor-model.
      În scopul stimulării lucrătorilor din domeniul bibliotecar, promovării valorilor şi
accesului la informaţie în bibliotecile subordonate au avut loc următoarele realizări :
      Organizarea primei ediţii a Galei Premiilor Naţionale GALEX instituite de
către Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova şi de BNRM. Aceste premii au fost
decernate în următoarele nominaţii: Cel mai bun bibliotecar din bibliotecile naţionale,
Cel mai bun bibliotecar din bibliotecile publice, Cel mai bun om politic susţinător al
bibliotecilor, Cel mai bun fondator de bibliotecă, Cel mai bun scriitor promotor al
cărţii şi lecturii, Cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor, Cel mai generos
mecenat al bibliotecilor, Cel mai bun promotor şi susţinător al bibliotecilor, cărţii şi
lecturii în mass-media, Cel mai bun proiect biblioteconomic, Cea mai bună lucrare
(publicaţie) în biblioteconomie. În cadrul Galei au fost premiaţi, de asemenea,
învingătorii topului GALEX Cei mai buni zece bibliotecari ai anului 2010, şi au fost
înmânate brevete de invenţie celor mai buni participanţi la activitatea inovaţională din
BNRM.
      Organizarea primei ediţii a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii
consacrată lui Grigore Vieru. Organizat sub egida UNESCO de către Ministerul
Culturii şi Biblioteca Naţională, în partenierat cu Ministerul Educaţiei al Republicii
Moldova, Primăria municipiului Chişinău, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea
Artiştilor Plastici din Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Societatea
Bibliofililor din Moldova, autorităţile publice locale, bibliotecile publice şi alte
organizaţii şi instituţii interesate. Programul Festivalului a cuprins expoziţii de carte,
recitaluri de poezie, concursuri de desene, întâlniri cu scriitorii, seri literare etc.
      Organizarea ediţiei a XX-a a Salonului Internaţional de Carte. Partenerii
principali în organizarea Salonului: Ministerul Culturii, Primăria Municipiului


                                             11
Chişinău, Biblioteca Naţională a României, Uniunea Scriitorilor, Liga Bibliotecarilor
etc. La ediţia actuală a SNC au fost expuse peste 10 mii de titluri de carte de la
circa 300 de edituri din 15 ţări. La Salon au participat reprezentanţi din SUA,
Azerbaidjan, România, Marea Britanie, Macedonia, Cehia, Italia, Franţa, Rusia,
Bulgaria, Ucraina, China, Belarus, Turcia, Ungaria, Germania şi Japonia. Salonul a
fost vizitat de 18 mii de vizitatori.
      Organizarea unor activităţi cultural-ştiinţifice, cele mai semnificative fiind:
Simpozionul “Anul bibliologic 2010”, ediţia a XX-a, cu genericul “Starea de fapt,
căile şi mijloacele de recondiţionare a serviciilor de bibliotecă în contextul Societăţii
cunoaşterii”. La lucrările Simpozionului au participat personalităţi marcante din
domeniu, reprezentanţi ai organelor de decizie.
      Ediţia aniversară a cuprins comunicări de excepţie referitoare la un şir de
monumente bibliofile ce fac parte din Registrul Programului Naţional “Memoria
Moldovei”. Au fost trecute în revistă noutăţile editoriale din colecţia Eminesciana.. În
cadrul Simpozionului au fost puse în discuţie şi rezultatele Anului Bibliologic 2010,
activităţile căruia s-au axat pe promovarea unor noi servicii bibliotecare bazate, în
mare parte, pe implementarea tehnologiilor moderne de informare şi comunicare.
      Simpozionul “Valori bibliofile”, ediţia a XX-a, organizată în colaborare cu
Societatea Bibliofililor “Paul Mihail”. Colocviul biblioteconomic moldo-româno-
italian organizat de către Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova, Asociaţia
Bibliotecarilor din Roma şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a
României.
      Eminesciana. Organizarea expoziţiei de documente „Eminescu în colecţiile
bibliofililor”, expoziţiei de pictură a maestrului Valentina Brâncoveanu „Locuri
eminesciene”; organizarea, în colaborare cu Institutul Cultural Român "Mihai
Eminescu" din Chişinău şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova în cadrul
Ateneului de cultură şi spiritualitate română “Moldova” a conferinţei "Eminescu şi
harta simbolica a canonului", susţinută de criticul şi istoricul literar Iulian Costache,
ş.a.
      Suită de acţiuni culturale, dedicate lui Grigore Vieru: lansarea expoziţiei-
eveniment „Taina care mă apără” şi a cărţilor „Scrisoare din Basarabia” şi „Grigore
Vieru. Cele mai frumoase poezii”, transpuse în limba germană de Ion Mărgineanu,
„Roua veşniciei” de Grigore Vieru şi Ştefan Andronic, „Lumina de taină, pagini alese
cu CD”;
      Sesiunea internaţională de comunicări cu genericul “Istoria familiei în
documente, cărţi vechi şi litografii”, organizată în colaborare cu Institutul de Istorie
Socială (INIS) „Pro Memoria”, afiliat Universităţii de Stat din Moldova.
      Conferinţa ştiinţifică "Deportările în masă din R.S.S. Moldovenească” şi
lansarea volumului "Deportările în masă din RSS Moldovenească”, organizate de
către Facultatea de Istorie şi Filozofie şi Institutul de Istorie Socială „ProMemoria”
[INIS „ProMemoria”] din cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi Biblioteca
Naţională a Republicii Moldova. Demararea proiectului comun al BNRM şi al
Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de valorificare şi difuzare a valorilor


                                           12
spirituale naţionale. Pivotat pe Ateneul cultural Moldova, proiectul a cuprins un ciclu
de conferinţe de mare noutate ştiinţifică şi conceptuală. Polipticul cultural-istoric şi
ştiinţific Basarabenii în lume, mese rotunde sub genericul: „Unirea din 1859 şi
constituirea României Moderne”,evenimentul a fost organizat de către Asociaţia
Istoricilor din RM, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Chişinău; Institutul
de Istorie , Stat şi Drept al AŞM şi Biblioteca Naţională.
      În perioada iulie - septembrie BNRM a recepţionat 487 u.m. (cărţi – 392 ex.,
publicaţii periodice – 95 nr.) de la editurile României a unui exemplar de fiecare carte
din domeniul ştiinţelor umanistice tipărită în limba română.
      Activitatea ştiinţifică a fost reflectată în editarea unui şir de publicaţii:
      Pe parcursul a 9 luni colaboratorii Bibliotecii Naţionale au participat la
reuniunile şi evenimentele internaţionale: - a 25-a adunare anuală a Conferinţei
Directorilor Bibliotecilor Naţionale Europene (Copenhaga); - Salonul Internaţional
de Carte (Iaşi, România); - A II-a ediţie a Expoziţiei-târg Internaţionale de Carte
(Baku, Azerbaijan); Concursul Naţional de afişe de bibliotecă (Brăilă, România);
Vernisajul mondial al constituţiilor (Italia); Decadă de stagiere a tinerilor bibliotecari
din Bibliotecile membre ale Asambleiei Bibliotecare Euroasiatice consacrată
aspectelor noi ale informatizării şi activităţii informaţionale (Moscova, Rusia).
      Biblioteca Naţională pentru Copii ”Ion Creangă” în perioada de referinţă a
organizat în jur de 50 de manifestări: concursuri, cenacluri, şedinţe, saloane literar-
artistice, prezentări, mese rotunde, activităţi informal bibliofrafice şi editoriale, cicluri
de emisiuni radiofonice Carte dragă, luminezi ca un soare în amiezi (în colaborare cu
Redacţia emisiuni pentru copii a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”); Ciclurile
de acţiuni pentru promovarea lecturii şi a serviciilor Bibliotecii: Zilele Creangă, Zilele
Francofoniei , Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii , Săptămâna Lecturii şi a
Cărţii pentru Copii , Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor, Sărbătoarea Naţională
„Ziua Independenţei”, Sărbătoarea Naţională „Limba noastră” ;
      Un eveniment cu semnificaţie deosebită a fost organizarea Salonului
Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret.
      În scopul promovării lecturii Biblioteca a încheiat acorduri de colaborare cu 46
şcoli şi licee din Chişinău.
      Finanţarea activităţilor culturale în conformitate cu priorităţile stabilite în
bază de proiecte.
      Finanţarea instituţiilor din domeniul culturii se efectuează în baza programelor,
care asigură transparenţa nu numai în elaborarea şi gestionarea finanţelor publice, dar
şi în distribuirea bugetului culturii, reflectând valorile (talentele) culturale, promovate
de minister prin asigurarea accesului liber la cultură şi viaţa culturală.
      În anul 2011 din 41 de proiecte prezentate spre finanţarea
programelor/proiectelor, Consiliul de experţi a selectat 31 proiecte ale uniunilor de
creaţie şi asociaţiilor obşteşti, în sumă de 675 mii.lei.
      Ministerul Culturii al Republicii Moldova a obţinut de la Biroul UNESCO-
Venezia finanţarea proiectului (grant) privind restaurarea viitorului sediu al Agenţiei
de inspectare şi restaurare a monumentelor, a fost încheiat Contract în sumă de


                                             13
64 000 euro. Cu ajutorul Biroului UNESCO din Paris, se lucrează asupra Proiectului
„Mecanismul de interacţiune între teatru şi stat în ţările de tranziţie. Formele de
susţinere a teatrului în perioada crizei economice – abordări manageriale în sumă de
20 mii $.
      Cît priveşte revizuirea sistemului de salarizare a lucrătorilor din domeniul
cultural, Ministerul Culturii a propus modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 381 din 13
aprilie 2006 „Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare
în baza Reţelei tarifare unice” şi a prezentat Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei, care a fost avizată negativ de către acesta ( nr.01-2396 dim 20.06.2011 )
      Au fost perfectate recomandări privind finanţarea în teritoriu a formaţiilor
artistice – model şi coordonate cu Ministerul Culturii categoriile de retribuire a
muncii conducătorilor caselor de cultură, formaţiilor artistice şi bibliotecarilor (la
solicitare).
      Actualmente, Ministerul Culturii la modificarea Legii Culturii a inclus un set de
propuneri privind finanţarea domeniului culturii, reieşind din necesităţile actuale.
      Promovarea culturii ca factor primordial al păstrării şi dezvoltării identităţii
naţionale.
      Dezvoltarea cadrului juridic privind protejarea, conservarea şi punerea în
valoare a monumentelor de cultură, istorie şi arheologie, precum şi în scopul
stimulării implicării active a persoanelor fizice şi juridice în activităţi de
păstrare, valorificare şi dezvoltare a patrimoniului cultural naţional.
      În scopul promovării politicii statului pentru activităţile de protejare, restaurare,
evidenţă, revitalizare a obiectelor de patrimoniu pe întreg teritoriul naţional,
promovarea politicii de valorificare eficientă non-degradantă a monumentelor,
ministerul a elaborat un set de modificări ale actelor normative şi legislative.
      A fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.124 din 04.03.2011 proiectul Legii
monumentelor de for public şi remis spre examinare Parlamentului. Proiectul
respectiv a fost aprobat în Parlamentul Republicii Moldova.
      Pe parcurs a 9 luni au fost elaborate şi adoptate de Guvern 10 hotărîri privind
edificarea monumentelor, plăcilor comemorative, dedicate diverselor evenimente şi
personalităţilor eminente din istoria şi viaţa culturală a Moldovei.
      În scopul implementării Legii nr. 218 din 17 septembrie 2010 privind protejarea
patrimoniului arheologic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 235-240, Anul
XVII, 3 decembrie, 2010, art. 738, p.8-17), readucerii patrimoniului arheologic în
spaţiul legal, creării unui sistem naţional eficient de protejare, cercetare, valorificare şi
administrare a siturilor arheologice, în conformitate cu prevederile Legii nominalizate,
Ministerul Culturii a elaborat şi propune spre avizare proiectul de hotărîre a
Guvernului despre aprobarea proiectului de Lege privind modificarea şi completarea
unor acte legislative. Acest proiect de lege vizează completarea şi modificarea
Codului penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2009, nr. 72-74, art. 195), cu modificările şi completările
ulterioare, şi a Codului contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din
24.10.2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 3-6, art. 15), cu


                                             14
modificările şi completările ulterioare, compartimentele referitoare la protejarea
monumentelor de istorie şi cultură, în special a patrimoniului arheologic naţional.
     În luna martie curent Ministerul Culturii cu sprijinul Comisiei Naţionale
UNESCO a lansat site-ul Ministerului Culturii www.patrimoniuimaterial.md unde va
fi plasată toată informaţia privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial şi
politicile statului privind implementarea Convenţiei UNESCO.
     A fost elaborat proiectul de Lege privind protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil, proiectul de lege pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial.
care au fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului .
     În perioada de referinţă au fost elaborate şi sunt în proces de avizare proiectele
hotărîrilor de Guvern privind aprobarea regulamentelor: de organizare şi funcţionare
a Agenţiei Naţionale Arheologice; de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale
pentru UNESCO a Republicii Moldova. Ambele proiecte sunt plasate pe site-ul
Ministerului Culturii. De asemenea, a fost elaborat şi este în proces de avizare
proiectul hotărîrii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind exportul şi
importul bunurilor culturale mobile.
     Pe parcursul perioadei de raportare au fost organizate manifestări şi activităţi
culturale privind păstrarea şi promovarea tradiţiilor naţionale:
         Organizarea sărbătorilor de iarnă ( Revelion, Crăciunul);
         Organizarea expoziţiei de mărţişoare la Muzeul Naţional de Etnografie şi
         Istorie Naturală;
         Organizarea expoziţiei jubiliare a meşteriţei ( în fibre vegetale) Natalia
         Cangea la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală;
     Pe parcursul a 9 luni ale anului 2011 au avut loc 6 şedinţe ale Consiliului
Naţional pentru Monumente de For Public, în cadrul cărora au examinat 14 subiecte
ce ţin de edificarea monumentelor de for public. Consiliul naţional al Monumentelor
Istorice s-a întrunit în 11 şedinţe, la care au fost examinate 21 de subîecte ce ţin de
protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor.
     Pentru anul 2011 în scopul efectuării lucrărilor de restaurare şi reparaţie capitală
a edificiilor aflate în gestiunea instituţiilor şi organizaţiilor din cadrul ministerului au
fost alocate 3,0 mln lei investiţii capitale şi 900 mii lei pentru efectuarea unor lucrări
de reparaţie capitală.
       Mijloacele financiare alocate în sumă de 3,0 mln lei au fost direcţionate pentru
continuarea lucrărilor de restaurare a edificiului „Dadiani” din str. 31 August 115 al
Muzeului Naţional de Arte (monument de arhitectură şi istorie de importanţă
naţională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat
aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), restaurarea
edificiului Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din str.A.Şciusev
nr.103 (monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională înscris în
Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), şi pentru elaborarea documentaţiei de
proiect şi deviz în vederea efectuării lucrărilor de reconstrucţie a edificiului Teatrului


                                            15
„Eugene Ionesco” din bd.Grigore Vieru nr.11. La momentul actual, lucrările de
reparaţie continuă.
        Din mijloacele financiare alocate în sumă de 900 mii lei la compartimentul
reparaţii capitale a fost reparat demisolul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion
Creangă”. La momentul actual, continuă lucrările de reparaţie a cornişei clădirii
Bibliotecii Naţionale din str.31 August nr.78-A, a acoperişului Muzeului Naţional de
Arheologie şi Istorie şi a sălii de expoziţii a Muzeului Naţional de Arte.

      Promovarea valorilor culturale naţionale ca parte componentă a
patrimoniului cultural european.
      În perioada de referinţă au fost desfăşurate Ziua Naţională a Republicii Belarus,
Ziua Internaţională a Francofoniei, Inaugurarea Centrului Pro-European de
Sevicii şi Comunicare, organizat cu sprijinul Consiliului Europei, Centrul are în
structura sa fondul info-documentar al Consiliului Europei, care asigură accesul la
bazele de date europene, inclusiv la colecţiile digitale ale bibliotecilor naţionale ale
ţărilor UE.
      Au fost iniţiate negocierile şi urmează a fi semnată Concepţia de dezvoltare a
învăţămîntului în domeniul culturii şi artelor a statelor–membre ale Comunităţii
Statelor Independente şi Concepţia de colaborare a statelor–membre ale Comunităţii
Statelor Independente în domeniul culturii.
      S-a prezentat Guvernului spre examinare proiectul de lege privind ratificarea
Convenţiei Europene privind coproducţiile cinematografice, adoptată la Strasbourg la
2 octombrie 1992 şi semnată de Republica Moldova la 11 ianuarie 2008.
        În cadrul Programului regional „Iniţiativa de la Kiev”, Ministerul Culturii
participă la Proiectul-pilot „Reabilitarea patrimoniului cultural în oraşele istorice”.
Pentru implementarea Proiectului dat au fost desemnaţi coordonatori de proiect din
cinci oraşe : Bălţi, Soroca, Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi”, Leova şi
Cahul.
      Republica Moldova a participat cu filmul artistic „Nunta în Basarabia”, realizat
de OWH TV STUDIO la Săptămînă francofonă, organizată în luna martie la Praga,
Republica Cehă.
1. Acorduri şi programe de colaborare internaţională
      În perioada 11-12 aprilie 2011, o delegaţie din partea Ministerului Culturii şi
Patrimoniului Naţional al României condusă de domnul Kelemen Hunor, ministrul
Culturii şi Patrimoniului Naţional, a efectuat o vizită în Republica Moldova. În cadrul
vizitei a fost semnat Acordul de colaborare între Ministerul Culturii al Republicii
Moldova şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional al României.
      În luna iulie anul curent, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea pentru
ratificarea Convenţiei europene privind coproducţiile cinematografice.
       În perioda de raportare au fost realizate proiecte internaţionale: proiectului I,
Culture Orchestra, desfăşurat de Ministerul Culturii şi Patrioniului Naţional al
Poloniei.



                                           16
În perioada 10-11 martie curent a fost organizată vizita de lucru în Republica
Moldova a dlui Smbatean Armen, Director executiv al Fondului Interstatal de
colaborare umanitară a statelor-membre ale CSI. La 10 martie delegaţia Fondului
Interstatal de colaborare umanitară a statelor-membre ale CSI a avut o întrevedere cu
domnul MARIAN LUPU, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, preşedinte
interimar al Republicii Moldova.
      Ministerul Culturii în comun cu instituţiile din subordine a participat la
organizarea Zilelor Internaţionale a Francofoniei, Festivalul Filmului Francofon, a
participat la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de
Institutul Cultural Român, la desfăşurarea Zilele Culturii Federaţiei Ruse, în cadrul
căreia au fost organizate spectacole, concerte, expoziţii, masa rotundă cu participarea
personalităţilor din domeniul culturii din Rusia şi Moldova,
      În perioada de referinţă a fost asigurată participarea reprezentanţilor Republicii
Moldova (OWH TV STUDIO) la evenimentele dedicate Zilelor Francofoniei
desfăşurate la Praga, Republica Cehă.
      În scopul promovării valorilor naţionale în spaţiul european a fost organizată
vernisare a peste 30 de tablouri ale pictoriţei, Nicoleta Stati, în sala "Altiero Spinelli"
a Parlamentului European..
2. Realizarea proiectelor şi evenimentelor culturale cu participare internaţională
      Au fost organizate peste 20 de evenimente culturale de nivel internaţional,
inclusiv: festivalul „Mărţişor”, festivalul de muzică clasică Iohan Sebastian Bach,
festivalul internaţional „Invită Maria Bieşu”, festivalul internaţional al filmului
Cronograf, Zilele culturii Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Festivalul
internaţional al Şcolilor de Teatru etc.
      Studioul „Moldova Film” S.A. a participat la Festivalul Internaţional pentru
promovarea, coproducţia şi distribuirea producţiei cinematografice, desfăşurat la
Moscova, Federaţia Ruseă.
      Un grup de elevi ai Liceului-internat Republican de Muzică „Ciprian
Porumbescu" şi studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice au participat
la Concursul de muzică austro-germană, care s-a desfăşurat în oraşul Burgas
(Bulgaria). Ansamblul de muzică şi dans popular „Plai înfloritori” ai Colegiului
Naţional de Coregrafie, au participat la Festivalul International de Arte, care s-a
desfăşurat în oraşul Sozopol (Bulgaria).
      În cadrul colaborării internaţionale tineri violonişti din Belarus au participat la
Concursul Internaţional al tinerelor interpreţi „Eugen Coca”, în cadrul Festivalului
Internaţional al Şcolilor de Teatru CLASSFEST organizat la Chişinău a participat
Academia de Stat de Arte din Belarus, la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii
şi Tineret, au participat 10 edituri din oraşul Minsk.
      Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov" a participat Festivalul Internaţional
de Teatru din or. Kaliningrad, Festivalul Internaţional al Teatrelor Ruse din statele-
membre CSI şi ţările Baltice din or. Sankt- Petersburg şi Festivalul de Teatru.
      Membrii formaţiei de dans modern „Imperiu”, cu titlul „Model” au participat la
Festivalul Internaţional de coregrafie „Танцевальная весна” care s-a desfăşurat în


                                            17
perioada în or. Podolisk, Federaţia Rusă. Studenta Academiei de Muzică, Teatru şi
Arte Plastice, Tanasiciuc Natalia a participat la Festivalul-concurs de romanţe ruseşti
„Izabela Iurieva ", care s-a desfăşurat în perioada 19-26 mai 2011 în oraşul Tallin.
     Un grup de elevi şi profesori de la Colegiul Republican de Coregrafie au
participat la ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional „Mocква вcmpeчает друзей”,
organizat în perioada 20-22 mai 2011.
     La Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, au participat 29 edituri
din Federaţia Rusă, 10 edituri din China
     Reprezentantul Ministerului Culturii a participat la seminarul „Filmul,
televiziunea şi managementul de brand pentru ţările în curs de dezvoltare" .
     Formaţia de muzică uşoară „Millenium” a realizat un turneu în Italia în perioada
iunie – septembrie 2011.
     Asociaţia de Creaţie „Festival” realizează în perioada anilor 2011-2012, un
proiect cultural de colaborare cu Societe HBS „Harley Blues Society”, din Regatul
Belgiei.
     Republica Moldova a participat cu 3 producţii cinematografice
(„Arrivederci" de V. Jereghi, „Saşa, Grişa şi Ion" şi „(Plictis) şi Inspiraţie" de
I.Cobîleanschi) la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film
„Festivalului identităţilor", care s-a desfăşurat la Roma.
     Corul mixt al Catedrei „Dirijat Cor Academic" a participat la Concursul
Internaţional de muzică sacră, care s-a desfăşurat în oraşul Hajnowka, Polonia.
     La Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru „CLASSFEST” organizat în au
participat Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică               I.L.
Caragiale”, Bucureşti cu spectacolul „Pa-Dam, Pa-Dam..", Universitatea Babeş-Boya,
Cluj-Napoca cu spectacolul „Bacantele” după Euripide, Universitatea de Arte "G.
Enescu", Iaşi cu spectacolul de teatru de umbre „Geneze”, Universitatea de Arte din
Târgu - Mureş cu spectacolul „Gaiţele”.
     În martie curent Ministerul Culturii cu sprijinul Comisiei Naţionale UNESCO a
lansat site-ul „Patrimoniul cultural imaterial al Republicii Moldova”, care reflectează
situaţia ce ţine de salvgardarea patrimoniului cultural imaterial şi politicile statului
privind implementarea Convenţiei UNESCO din domeniu.
     Cu susţinerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii a fost realizat proiectul
privind executarea lucrărilor de conservare-restaurare la Complexul Băilor Medievale
din cadrul Rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul Vechi”. Proiectul prevedea
elaborarea şi implementarea în practică a unui set de măsuri privind salvarea de la
distrugere a vestigiilor de arhitectură ale complexului „Baia medievală de tip oriental”
din secolul al XIV-lea; conservarea şi consolidarea acestora în scopul păstrării pentru
umanitate şi valorificării lor în scopuri turistice.
     Au fost realizate următoarele activităţi practice:
     1. Elaborarea proiectului de specialitate privind conservarea complexului de
     arhitectură „Baia medievală de tip oriental”;
     2. Efectuarea în perimetrul obiectivului de arhitectură a săpăturilor arheologice
     de salvare;


                                           18
3. Efectuarea lucrărilor practice de consolidare, conservare şi restaurare a
     vestigiilor de arhitectură ale complexului „Baia medievală de tip oriental”.
     4. Amenajarea teritoriului din jurul „Băii”, care vor facilita vizionarea
     complexului de către turişti.
     Totodată, pentru 2011 s-a propus finanţarea Proiectului privind realizarea
lucrărilor de Proiectare a lucrărilor de conservare şi restaurare a vestigiilor de
arhitectură orientală şi moldovenească din secolele XIV-XVI din cadrul Rezervaţiei
Orheiul Vechi. În cadrul proiectului vor fi realizate activităţi de documentare,
cercetare, digitalizare topografică şi tridimensională, în baza cărora vor fi elaborate
proiectele de conservare-restaurare a vestigiilor de arhitectură medievală din cadrul
Rezervaţiei Orheiul Vechi. Va fi creată baza ştiinţifico-metodică necesară pentru
realizarea lucrărilor practice de consolidare, conservare şi restaurare a fundaţiilor
construcţiilor medievale de tradiţie orientală şi moldovenească din secolele XIV-XVI,
în scopul păstrării acestor valori culturale pentru umanitate şi a valorificării lor pentru
activităţile turistice şi de instruire.
     În perioada de referinţă, Ministerul Culturii a solicitat concursul instituţiilor din
subordine privind participarea la următoarele proiecte/programe: Programul
Cultura/Media 2007-2013 al Uniunii Europene, Programul Tempus, Erasmus Mundus,
Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Moldova 2007-2013, Programul
Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013, Instrumentul de
finanţare a proiectelor OCEMN.
     Ministerul Culturii a acordat asistenţă instituţiilor din subordine în scopul
participării la grant-urile oferite de Ambasada Japoniei acreditată pentru Republica
Moldova în domeniul culturii.
3. Integrare europeană
     Ministerul Culturii a participat la:
     Reuniunea Sub-comitetului            nr. 4 „Energie, Mediu, Transporturi şi
Telecomunicaţii, Ştiinţă, Tehnologii, Sănătate Publică, Cultură şi Educaţie”,
desfăşurat la Chişinău, Republica Moldova;
     La cea de-a XII-a reuniune a Comitetului de Cooperare Republica Moldova –
Uniunea Europeană;
     La cea de-a 5-a Reuniune a Platformei nr. 4 a Parteneriatului Estic Contacte
Inter-umane. În corespundere cu Programul de activitate 2012-2013 al Platformei nr.
4. În scopul dezvoltării diversităţii culturale, conservării şi valorificării patrimoniului
cultural şi istoric, ministerul a propus cooperarea în următoarele domenii: culturală şi
schimburi culturale, precum şi mobilitatea artei şi artiştilor; în domeniul protejării şi
conservării patrimoniul cultural; în domeniul dezvoltării industriilor culturale;
promovarea dialogului intercultural; politica de dialog privind politica culturală şi
audiovizualul; cooperarea în cadrul forurilor internaţionale, cum ar fi UNESCO şi
Consiliului Europei,
     Pentru anii 2011-2013, Ministerul Culturii a aplicat la 4 proiecte în cadrul
Programului Cultural al Parteneriatului Estic. De asemenea, participă cu ţările membre
GUAM la realizarea unui film documentar axat pe romanul lui Jules Verne


                                            19
„Keraban-Le-Tetu”. Costul total al proiectului constituie 1 mln de Euro şi va fi
finanţat 70% din Programul Operaţional Comun în Bazinul Mării Negre 2007-2013,
iar 30% din contul Turciei.
     Tot în cadrul Programului Cultural al Parteneriatului Estic, Ministerul Culturii în
comun cu Comisia Europeană şi Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău va organiza
o Masă rotundă cu privire la situaţia din domeniul culturii din Republica Moldova.
Totodată, pe parcursul anilor 2011-2013 Ministerul Culturii va beneficia de asistenţă
în cadrul proiectului „Consolidarea sectorului cultural a statelor-membre ale
Parteneriatului Estic” în vederea consolidării capacităţilor instituţionale şi de
armonizare a cadrul legislativ naţional, conform legislaţiei europene şi internaţionale.
     Ministerul Culturii a asigurat prezentarea informaţiei în contextul implementării
înţelegerilor anterioare şi documentelor ce ţin de cooperarea bilaterală, inclusiv în
domeniul integrării europene, precum şi au fost stabilite priorităţile în cadrul
următoarele bilaterale în domeniul integrării europene, şi anume: moldo-cehă, moldo-
slovacă, moldo-lituaniană, moldo-polona, moldo-ungară şi moldo-română.
     Pentru anii 2010-2012, Comisia Europeană a aprobat spre co-finanţare 4 proiecte
cu participarea instituţiilor de cultură din Republica Moldova: „PROMS Music
Crossover - East-West Connections”, „Tandem” - Crearea de noi reţele şi
parteneriate dintre profesioniştii din domeniul cultural din ţările Uniunii Europene şi
cei din Republica Moldova şi Ucraina, „Patrimoniu, Identitate şi Comunicare în
Practicile artei contemporane europene” şi „Mirrors of Europe”.
4. Armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul culturii la acquis-ul comunitar
     Ministerul Culturii a elaborat Regulamentul cu privire la exportul şi importul
bunurilor culturale, care se află în proces de avizare.
5. Colaborarea în cadrul UNESCO.
     Ministerului Culturii a transmis în adresa Centrului Patrimoniului Mondial
UNESCO, solicitarea de a include în Lista Indicativă UNESCO, obiectul de
patrimoniul cultural şi natural „Solurile tipice de cernoziom din stepa Bălţilor”.
     Ministerul Culturii a elaborat Formularul de solicitare a asistenţei internaţionale
din partea UNSECO în scopul finalizării şi promovării în Lista patrimoniului mondial
UNESCO a dosarului „Peisajului cultural Orheiul Vechi”.
     Ministerul Culturii participă la Proiectul pilot iniţiat de Biroul UNESCO din
Moscova privind Inventarierea Patrimoniului cultural imaterial în Republica
Moldova. Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost desemnat în
calitate de instituţie responsabilă de implementarea acestui proiect. Scopul proiectului
este crearea unui cadru metodologic pentru elaborarea inventarului naţional al
patrimoniului cultural imaterial, de a completa cu elemente de inventariere şi de a
atrage atenţia şi a altor instituţii guvernamentale la rolul comunităţilor locale,
promotori ai patrimoniului cultural imaterial, asigurînd diseminare şi vizibilitate
pentru conservarea şi promovarea continuă a acestora.
     În cadrul proiectului implementat cu susţinerea Ministerului Italian de Externe
- Cooperazione Italiana şi Oficiul UNESCO din Veneţia, Biroul Regional pentru
Ştiinţă şi Cultură în Europa în anul 2010 au început lucrările de restaurare şi


                                           20
amenajare a unui nou sediu pentru „Agenţia de inspectare şi restaurare a
monumentelor”.
     Comisia UNESCO din Paris (prin Biroul UNESCO, Republica Moldova), susţine
financiar în luna decembrie curent Raportul şi Conferinţa Naţională “Mecanismul de
interacţiune între teatru şi Stat în ţările de tranziţie.
     Ministerul Culturii va participa la cea de-a 36-a Conferinţă Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
     Ministerul Culturii a participat în perioada 1-2 septembrie curent la Belgrad
(Republica Serbia) la cea de-a IX-a ediţie a Summit-ului Regional UNESCO al Şefilor
de Stat din Europa de Sud-Est, eveniment precedat de Masa Rotundă „Arta
Contemporană în Europa de Sud-est – Patrimoniu pentru Viitor”.
     Ministerul Culturii a participat la data de 10 iunie curent la Belgrad (Republica
Serbia) la Conferinţa Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-Est cu genericul
„Patrimoniul Cultural: O Punte spre un Viitor Comun”. În spiritul Planului de la
Cetinje, ministerul a iniţiat elaborarea în comun cu statele vecine (România şi
Ucraina) dosarelor privind promovarea în Lista Patrimoniului Mondial a unor
monumente cultural-naturale transfrontaliere. Un bun început în acest sens ar putea fi
următoarele proiecte: “Peisajul mănăstirilor rupestre din valea Nistrului şi
Dunărea de Jos”, „Cetăţi antice şi medievale din spaţiul balcano-dunărean”.
Considerăm importantă, în acest context, realizarea în comun cu România, Bulgaria,
Serbia şi alte state din zonă, a proiectului de elaborare a dosarului şi promovarea în
Lista Patrimoniului Mondial imaterial a unui element important al patrimoniului
cultural intangibil, comun pentru această zonă - „Mărţişorul”.
     La acest capitol, am menţionat interesul Republicii Moldova de a se implice cît
mai plenar în programele de cooperare regională prin participarea la proiectele de
cooperare culturală şi de turism, în special în itinerarele „Rutele Vinului”,
„Arhitectura vernaculară”, „Mănăstirile rupestre”, alte itinerare bazate pe
monumentele de patrimoniu arheologic.
     Totodată, în cadrul conferinţei, Ministerul Culturii a transmis oficial dlui Predrag
MARKOVIC, Ministru al Culturii al Republicii Serbia, cererea de aderare a
Republicii Moldova la Consiliul Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-est
(CoMoCoSEE). Actualmente Republica Serbia deţine preşedinţia Consiliului
Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-est (CoMoCoSEE).
6. Colaborarea şi participarea în cadrul Programelor şi Proiectelor Consiliului
Europei
     Cu susţinerea Oficiului Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile
Omului la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei a avut loc inaugurarea
expoziţiei la subiectul moştenirii lăsate de Andrei Saharov în domeniul drepturilor
omului.
     Ministerul Culturii a participat la Reuniunea Comitetului Director pentru Cultură
(CDCULT) al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi la reuniunea
Comitetului Director pentru Patrimoniu Cultural şi Peisaj al Comitetului de Miniştri al
Consiliului Europei.


                                           21
De asemenea, Ministerul participă la Proiectul-pilot „Reabilitarea
patrimoniului cultural în oraşele istorice“, în cadrul Programului regional
„Iniţiativa de la Kiev”, susţinut financiar de către Consiliul Europei şi Comisia
Euriopeană. În cadrul acestui proiect au fost organizate două Ateliere de lucru cu
participarea experţilor naţionali şi internaţionali la care a fost prezentat primul Raport
naţional privind situaţia patrimoniului cultural din centrele istorice, precum şi au fost
propuse 5 oraşe de intervenţie prioritară.
7. Colaborarea în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI)
     De către Republica Moldova au fost semnate şi adoptate Concepţia privind
colaborarea statelor-membre CSI în domeniul culturi, Concepţia de dezvoltare a
învăţămîntului în domeniul culturii şi artelor a statelor-membre CSI şi Planul de
acţiuni prioritare în domeniul colaborării umanitare a statelor-membre ale CSI pentru
anii 2011–2012.
     Ministerul Culturii al Republicii Moldova cu suportul Fondului Interstatal de
Colaborare Umanitară al statelor-membre CSI a organizat în perioada 1-10 martie
2011, cea de-a 45-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor 2011”.




                                           22

Contenu connexe

Similaire à Raport Ministerul Culturii 2011

RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul anului 2012
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul  anului 2012RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul  anului 2012
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul anului 2012Ghenadie Sontu
 
Sondaj casele de cultura 2010
Sondaj casele de cultura 2010Sondaj casele de cultura 2010
Sondaj casele de cultura 2010Ghenadie Sontu
 
Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013
Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013
Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013Buzila Rodica
 
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitate
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitatePatrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitate
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitateGhenadie Sontu
 
Raport de monitorizare a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...
Raport de monitorizare  a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...Raport de monitorizare  a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...
Raport de monitorizare a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...Ghenadie Sontu
 
Raport 2012 activitatea ministerului culturii
Raport 2012 activitatea ministerului culturiiRaport 2012 activitatea ministerului culturii
Raport 2012 activitatea ministerului culturiiGhenadie Sontu
 
Primăria Tânţăreni
Primăria TânţăreniPrimăria Tânţăreni
Primăria Tânţărenirrapl
 
Anexa 1 legislatie_prs_turism
Anexa 1 legislatie_prs_turismAnexa 1 legislatie_prs_turism
Anexa 1 legislatie_prs_turismGalina Lisa
 
Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...
Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...
Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...DIB ULIM
 
Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...
Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...
Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...CBN Moldova
 
The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...
The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...
The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...UNESCO Venice Office
 
LEGE pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...
LEGE  pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...LEGE  pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...
LEGE pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...Ghenadie Sontu
 
Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...
Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...
Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...Ghenadie Sontu
 
Proiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.Moldova
Proiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.MoldovaProiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.Moldova
Proiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.MoldovaGhenadie Sontu
 

Similaire à Raport Ministerul Culturii 2011 (18)

RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul anului 2012
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul  anului 2012RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul  anului 2012
RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII pe parcursul anului 2012
 
Sondaj casele de cultura 2010
Sondaj casele de cultura 2010Sondaj casele de cultura 2010
Sondaj casele de cultura 2010
 
Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013
Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013
Proces verbal nr. 2 din 12.04.2013
 
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitate
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitatePatrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitate
Patrimoniul cultural al Republicii Moldova: de la realitate la necesitate
 
Raport de monitorizare a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...
Raport de monitorizare  a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...Raport de monitorizare  a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...
Raport de monitorizare a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu ...
 
Raport 2012 activitatea ministerului culturii
Raport 2012 activitatea ministerului culturiiRaport 2012 activitatea ministerului culturii
Raport 2012 activitatea ministerului culturii
 
Primăria Tânţăreni
Primăria TânţăreniPrimăria Tânţăreni
Primăria Tânţăreni
 
Prezentare dr sc 21.09.15
Prezentare dr sc 21.09.15Prezentare dr sc 21.09.15
Prezentare dr sc 21.09.15
 
Anexa 1 legislatie_prs_turism
Anexa 1 legislatie_prs_turismAnexa 1 legislatie_prs_turism
Anexa 1 legislatie_prs_turism
 
Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...
Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...
Bejan Eugenia - Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidar...
 
Comunicare cnmb
Comunicare cnmbComunicare cnmb
Comunicare cnmb
 
Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...
Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...
Consiliul Biblioteconomic Naţional ca platformă de consolidare a Sistemului N...
 
The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...
The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...
The state of the art in fighting the illicit trafficking of cultural property...
 
Cod saschiz
Cod saschizCod saschiz
Cod saschiz
 
Catalog ong
Catalog ongCatalog ong
Catalog ong
 
LEGE pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...
LEGE  pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...LEGE  pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...
LEGE pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoa...
 
Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...
Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...
Propunerea de politică publică privind modernizarea și eficientizarea activit...
 
Proiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.Moldova
Proiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.MoldovaProiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.Moldova
Proiect regulamentul cadru al Caselor de Cultura din R.Moldova
 

Plus de Ghenadie Sontu

Tourist guide Orheiul Vechi
Tourist guide Orheiul VechiTourist guide Orheiul Vechi
Tourist guide Orheiul VechiGhenadie Sontu
 
JEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVA
JEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVAJEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVA
JEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVAGhenadie Sontu
 
Politicile Culturale ale Republicii Moldova
Politicile Culturale ale Republicii MoldovaPoliticile Culturale ale Republicii Moldova
Politicile Culturale ale Republicii MoldovaGhenadie Sontu
 
Moldova Cultural Policy - Country Profile
Moldova Cultural Policy - Country ProfileMoldova Cultural Policy - Country Profile
Moldova Cultural Policy - Country ProfileGhenadie Sontu
 
Raportul KROLL - Moldova 2015
Raportul KROLL - Moldova 2015 Raportul KROLL - Moldova 2015
Raportul KROLL - Moldova 2015 Ghenadie Sontu
 
Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...
Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...
Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...Ghenadie Sontu
 
Ghenadie Sontu Fine Art
Ghenadie Sontu Fine ArtGhenadie Sontu Fine Art
Ghenadie Sontu Fine ArtGhenadie Sontu
 
Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...
Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...
Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...Ghenadie Sontu
 
Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...
Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...
Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...Ghenadie Sontu
 
COVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana Popa
COVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana PopaCOVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana Popa
COVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana PopaGhenadie Sontu
 
Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014
Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014
Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014Ghenadie Sontu
 
Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)
Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)
Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)Ghenadie Sontu
 
Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...
Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...
Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...Ghenadie Sontu
 
Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...
Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...
Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...Ghenadie Sontu
 
Program activitate Ministerului Culturii _2013
Program activitate Ministerului Culturii _2013Program activitate Ministerului Culturii _2013
Program activitate Ministerului Culturii _2013Ghenadie Sontu
 
Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii cultura 2020
Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii  cultura 2020Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii  cultura 2020
Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii cultura 2020Ghenadie Sontu
 
Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010
Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010
Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010Ghenadie Sontu
 
Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020
Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii   cultura 2020Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii   cultura 2020
Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020Ghenadie Sontu
 
Anexe la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020
Anexe la strategia de dezvoltare a culturii  cultura 2020Anexe la strategia de dezvoltare a culturii  cultura 2020
Anexe la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020Ghenadie Sontu
 

Plus de Ghenadie Sontu (20)

Raport Kroll
Raport KrollRaport Kroll
Raport Kroll
 
Tourist guide Orheiul Vechi
Tourist guide Orheiul VechiTourist guide Orheiul Vechi
Tourist guide Orheiul Vechi
 
JEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVA
JEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVAJEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVA
JEWISH HERITAGE SITES AND MONUMENTS IN MOLDOVA
 
Politicile Culturale ale Republicii Moldova
Politicile Culturale ale Republicii MoldovaPoliticile Culturale ale Republicii Moldova
Politicile Culturale ale Republicii Moldova
 
Moldova Cultural Policy - Country Profile
Moldova Cultural Policy - Country ProfileMoldova Cultural Policy - Country Profile
Moldova Cultural Policy - Country Profile
 
Raportul KROLL - Moldova 2015
Raportul KROLL - Moldova 2015 Raportul KROLL - Moldova 2015
Raportul KROLL - Moldova 2015
 
Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...
Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...
Albumul ornamentelor de covoare moldovenesti - «Альбом узоров молдавских ковр...
 
Ghenadie Sontu Fine Art
Ghenadie Sontu Fine ArtGhenadie Sontu Fine Art
Ghenadie Sontu Fine Art
 
Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...
Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...
Propunerea de politică publică ”Creșterea capacității economice a sectorului ...
 
Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...
Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...
Recommendations of the Advisory Committee of the Eastern Partnership Culture ...
 
COVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana Popa
COVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana PopaCOVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana Popa
COVORUL ÎN BUMBI, tradiție și inovație, Muzeul Casa Parinteasca, Tatiana Popa
 
Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014
Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014
Notă analitică: Promovăm o finanțare mai bună a sectoarelor prioritare în 2014
 
Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)
Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)
Strategia de dezvoltare a turismului in republica Moldova (2020)
 
Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...
Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...
Proiectul hotarîrii de guvern cu privire la aprobarea strategiei de dezvoltar...
 
Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...
Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...
Programul de dezvoltare strategică al ministerului culturii pentru anii 2012 ...
 
Program activitate Ministerului Culturii _2013
Program activitate Ministerului Culturii _2013Program activitate Ministerului Culturii _2013
Program activitate Ministerului Culturii _2013
 
Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii cultura 2020
Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii  cultura 2020Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii  cultura 2020
Planul de actiuni al strategiei de dezvoltare a culturii cultura 2020
 
Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010
Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010
Numarul angajaților-instituțiilor-de-cultură-2010
 
Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020
Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii   cultura 2020Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii   cultura 2020
Notă informativa la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020
 
Anexe la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020
Anexe la strategia de dezvoltare a culturii  cultura 2020Anexe la strategia de dezvoltare a culturii  cultura 2020
Anexe la strategia de dezvoltare a culturii cultura 2020
 

Raport Ministerul Culturii 2011

  • 1. RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA MINISTERULUI CULTURII PENTRU 9 LUNI DE ACTIVITATE ALE ANULUI 2011 Pe parcursul a 9 luni de activitate ale anului 2011, Ministerul Culturii s-a axat pe realizarea obiectivelor prioritare ale Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare 2011-2015”, documentelor strategice naţionale şi sectoriale şi Planului de activitate al ministerului pe perioada de referinţă. Activitatea ministerului a fost focusată pe elaborarea cadrului legislativ şi normativ în scopul asigurării unei activităţi eficiente, consolidarea capacităţilor instituţionale, adaptate la necesităţile curente . Conform Planului de activitate al ministerului, principalele obiective desemnate pe segmentul gestionat au fost: Dezvoltarea artei contemporane ca mijloc de promovare şi afirmare a culturii naţionale, atît pe plan intern, cît şi pe plan internaţional . Dezvoltarea artei contemporane prin crearea condiţiilor necesare, susţinerea infrastructurii şi educaţiei artistice, înlesnirea accesului şi încurajarea participării largi a cetăţenilor la procesele cultural-artistice. Un obiectiv primordial al dezvoltării artei contemporane este elaborarea strategiilor şi programelor de dezvoltare, modificarea cadrului legislativ şi normativ, ce ar garanta reformarea şi relansarea artelor profesioniste, învăţămîntului artistic şi activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu. În acest context s-a iniţiat modificarea şi elaborarea actelor legislative şi normative, documentelor de politici, după cum urmează: Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.939-XIV Cu privire la activitatea editorială a fost aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr. 79 din 14 februarie 2011, examinată şi aprobată în două lecturi de către Parlamentul Republicii Moldova; Proiectul Legii cu privire la protejarea Patrimoniului Cultural Imaterial, a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 556 din 22 iulie 2011,examinată şi aprobată în două lecturi de către Parlamentul Republicii Moldova; Proiectul Legii monumentelor for public aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.124 din 04.03.2011, examinat şi aprobat de către Parlament (nr.353-VI din 9 noiembrie 2011); Proiectul Legii privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.521 din 11.07.2011, este prezentat spre examinare şi aprobare în Parlamentul Republicii Moldova; Proiectul Legii privind completarea şi modificarea Codului penal, al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Codului contravenţional, al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008 (se află în proces de avizare);
  • 2. Proiectul Regulamentului cu privire la exportul şi importul valorilor culturale (se află în proces de avizare); Proiectul modificării Legii Culturii nr. 413 din 27.05.99 (noua variantă a legii este în proces de elaborare); Proiectul de modificare a Legii nr. 1242 din 15.10.2003 cu privire la teatre, circuri şi organizaţii concertistice (în proces de lucru); Este în proces de avizare proiectul Legii cu privire la cinematografie; Au fost aprobate: Hotărîrea Guvernului nr.1400 privind preluarea funcţiilor registrului cinematografic de către Agenţia de Stat privind protecţia moralităţii; Hotărîrea Guvernului nr. 643 din 09.06.2004 privind aprobarea Regulamentului privind normativele de estimare a cheltuielilor necesare activităţii teatrelor, circurilor şi organizaţiilor concertistice; Hotărîrea Guvernului nr. 474 din 28.06.2011 pentru aprobarea avizului la proiectul de lege privind reintroducerea patrimoniului cinematografic în fondul de film către S.A.”Moldova-film” de la Centrul Cinematografic „A.Dovjenco” din Ucraina; Hotărîrea Guvernului nr.450 din 16.06.2011 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de încasare a taxei pentru instruire în şcolile de muzică, arte şi arte plastice; Hotărîrea Guvernului nr.380 din 27.05.2011 pentru aprobarea Acordului de colaborare între Ministerul Culturii din Republica Moldova şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România semnat la 12 aprilie 2011; Hotărîrea Guvernului nr.401 din 08.06.2011 cu privire la alocarea mijloacelor financiare (comemorarea a 70 de ani de la primul val al deportărilor în masă în Republica Moldova); Hotărîrea Guvernului nr.717 din 22 septembrie 2011 cu privire la alocarea mijloacelor financiare (pentru realizarea filmelor documentare despre viaţa şi activitatea lui E. Loteanu şi G. Grigoriu); Proiectul Hotărîrii de Guvern cu privire la iniţierea proiectului de parteneriat public-privat în scopul reanimării S.A. „Circul din Chişinău” este în proces de lucru; Proiectul de Hotărîre a Guvernului cu privire la dizolvarea prin lichidare a Întreprinderii de Stat „Agenţia de Impresariat” este în proces de lucru; Hotărîrea Guvernului nr.226 din 04.04.2011 cu privire la crearea Comisiei de Stat pentru sărbătorirea a 20 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova; Hotărîrea Guvernului nr.375 din 26.05.2011 cu privire la aprobarea Planului de acţiuni consacrate aniversării a 20-a de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova; Hotărîrea Guvernului privind iniţierea negocierilor proiectului Deciziei Consiliului şefilor de guvernare a Comunităţii Statelor Independente cu 1
  • 3. privire la acţiunile prioritare de colaborare în domeniul culturii a statelor- membre ale CSI pînă în anul 2015; Hotărîrea Guvernului nr. 291 din 26.04.2011 cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Convenţiei Europene privind coproducţia cinematografică, adoptate la Strasbourg la 02.10.1992 şi semnată de RM la 11.01.2008; Hotărîrea Guvernului nr.136 din 03.03.2011 pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Deciziei Consiliului şefilor de guvernare ai CSI cu privire la concepţia de dezvoltare a învăţămîntului în domeniul culturii şi artelor a statelor-membre ale CSI; Hotărîrea Guvernului nr.434 din 15.06.2011 cu privire la confirmarea doamnei Victoria Melnic în postul de rector la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice; Totodată, au fost aprobate 10 hotărîrî de Guvern privind edificarea unor monumente de for public, plăci comemorative, dedicate diverselor evenimente şi personalităţilor eminente din istoria şi cultura Moldovei; Programul de stat privind informatizarea sferei culturii, în stadiu final pentru prezentare la Guvern; Proiectul Programului de Stat „Peisajul Cultural „ Orheiul Vechi” şi Protejarea obiceiului „Colindatul de Ceată bărbătească” pentru înscrierea în lista Reprezentativă UNESCO, a fost examinat şi aprobat în cadrul şedinţei Colegiului Ministerului Culturii. În proces de lucru şi avizare se află următoarele documente de politici: Proiectul de hotărîre a Guvernului şi Planul de acţiuni privind declararea Anului 2012 „ Anul Spiridon Vangheli”; Concepţia de dezvoltare a învăţămîntului în domeniul culturii şi artelor a statelor-membre ale CSI; Strategia de dezvoltare a cinematografiei naţionale; Concepţia învăţămîntului artistic şi reformarea reţelei instituţiilor de învăţămînt profesionist de profil; modificarea Nomenclatorului specialităţilor, specializărilor, titlurilor de calificare în instituţiile de învăţămînt artistic mediu de specialitate; Strategia de dezvoltare a Sistemului Naţional de Biblioteci; Strategia de dezvoltare a Patrimoniului Cultural Imaterial; Proiecte de Legi pentru modificarea şi completarea: Legii cu privire la biblioteci; Legii cu privire la meşteşugurile artistice populare; Regulamentul – cadru de activitate şi funcţionare a Casei de Cultură (redacţie nouă); Strategia şi Programul de acţiuni privind dezvoltarea Patrimoniului cultural imaterial (2012- 2022); 2
  • 4. Strategia de dezvoltare a Sistemului Naţional de Biblioteci în perioada 2012-2022; Proiectul de regulament privind formarea continuă a bibliotecarilor; Proiectul Programului de formare continuă a lucrătorilor Caselor de cultură. Proiecte de modificări şi completări la: Regulamentul de activitate a formaţiei artistice de amatori; Chestiuni spre examinare şi aprobare la Colegiul Ministerului Culturii; Regulamentul cu privire la atestarea cadrelor bibliotecare; Regulamentul cu privire la depozitul legal de publicaţii; Regulamentul cu privire la destinaţia şi modul de utilizare a mijloacelor financiare pentru susţinerea editării cărţii naţionale. Promovarea artei contemporane: În scopul promovării valorilor autentice naţionale şi universale, asigurării accesului larg al cetăţenilor la viaţa culturală şi patrimoniul cultural naţional au fost organizate 1361 spectacole, turnee peste hotare 65, montări noi 31, dintre care cele mai importante: Comemorarea a 76 de ani de la naşterea poetului Grigore Vieru din 14 februarie 2011. În cadrul Centrului de Cultură şi Artă ,,Gintă Latină’’ s-a organizat spectacolul de poezie „Eternul fir de iarbă”. Spectacol-lansare de carte „Roua Veşniciei” s-a desfăşurat în cadrul Sălii cu Orgă şi Bibliotecii Naţionale. În instituţiile de învăţămînt s-a desfăşurat „Ora Grigore Vieru”, Teatrul Dramatic „Alexei Mateevici” a prezentat în instituţiile de învăţămînt spectacolul „Strigat-am către Tine”. În perioada 1-10 martie, a avut loc cea de-a 45-a ediţie a Festivalul Internaţional de Muzică „Mărţişor 2011” sub genericul ,,Est şi Vest – Interferenţe Culturale’’. Evenimentul s-a desfăşurat pe scenele Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Sălii cu Orgă, Teatrului Naţional de Operă şi Balet şi Palatului Naţional, cu participarea invitaţilor din 13 ţări: Rusia, Italia, Spania, Israel, Ucraina, România, Georgia, SUA, Lituania, Azerbaidjan, Armenia, Polonia, Belorusia, care au evoluat în cadrul spectacolelor alături de interpreţii renumiţi din Republica Moldova. În cadrul festivalului a fost lansat proiectul social „Mărţişor adolescentin”. Fiecare instituţie de învăţământ artistic a desemnat câte un participant la proiect în baza performanţelor proprii ale tinerilor şi a gradului de participare la activităţile extracurriculare. Cei mai talentaţi discipoli ai instituţiilor de învăţământ artistic din republică au primit burse de merit oferite de către Teatrul Naţional de Operă şi Balet. Foaierul Operei Naţionale a găzduit expoziţii de flori şi de artă stilizată. Publicul larg a mai putut admira lucrările elevilor de la Liceul-internat Republican de arte plastice „Igor Vieru”. Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” în colaborare cu Ambasada Ungariei şi Ambasada Lituaniei în Republica Moldova au organizat prezentarea programelor de muzică clasică, cu Ambasada Republicii Azerbaidjan - lansarea albumului „Antologia muzicii azere”, concert festiv în colaborare cu Ambasada Italiei. 3
  • 5. Celebrarea aniversării compozitorului Johann Sebastian Bach a fost marcată prin organizarea şi desfăşurarea Festivalului Internaţional de Muzică Bach, care a avut loc la Sala cu Orgă . În cadrul festivalului au fost prezentate 4 concerte, la care au evoluat orchestre şi interpreţi din Germania, Polonia, Ucraina, Moldova. Un eveniment de referinţă în mişcarea teatrală din Republica Moldova în luna martie l-a constituit Gala Premiilor UNITEM 2011, ediţia a X-a, la sfârşitul lunii martie. În cadrul Galei UNITEM au fost decernate medaliile „Eugeniu Ureche”, “Leonid Cemortan”, „Constantin Constantinov”, „Sandri Ion Şcurea”, „Veniamin Apostol”, „Anatol Pânzaru”. În perioada 4–9 aprilie 2011 a avut loc prima ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru ClassFest. Festivalul a întrunit şcoli teatrale din România, Ucraina, Georgia, Belarus şi din Republica Moldova. ClassFest îşi propune să depăşească barierele geografice, să contribuie la dezvoltarea mişcării teatrale din Republica. Spectacolele din cadrul festivalului s-au jucat pe scenele teatrelor profesioniste din Chişinău. Repertoriul festivalului a inclus diverse genuri de producţii scenice: dramă, comedie, clounadă, spectacol de animaţie şi umbre, utilizînd variate mijloace de expresie scenică. În luna mai, curent, la Centrul de Cultură „Odeon”s-a desfăşurat unicul festival internaţional de film din Republica Moldova Festivalul Internaţional de Film Documentar „Cronograf”. Ediţia din acest an a reunit 60 de filme din 26 de ţări (Estonia, Bulgaria, România, Germania, Marea Britanie, Ucraina, Cehia, Rusia, Canada, Israel, Spania, Brazilia, Polonia, Franţa, Ungaria ş.a.). Aceste producţii au concurat la patru secţiuni: Secţiunea Principală, cadRO, Secţiunea Producţii TV locale şi Documentare Studenţeşti. În luna iunie a avut loc Concursul Internaţional al tinerilor interpreţi „Eugen Coca“ care a adunat pe scena Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” 45 de pianişti şi violonişti din Moldova, România, Ucraina, Belarus şi Lituania. Jumătate din câştigătorii la concurs sunt tinerele talente din Moldova. De asemenea, Sala cu Orgă, cu susţinerea Ambasadei Franţei, a găzduit Festivalul Internaţional „Nopţile Pianistice”. Această ediţie a fost una din cele mai bogate ediţii, în cadrul căreia au fost prezentate şase concerte la Chişinău, Tiraspol şi Odessa. În total, 16 solişti din Franţa, Germania, România, Moldova, Ucraina, Statele Unite, Belarus, au concertat pe scenă alături de Orchestra din Odessa, Chişinău şi Tiraspol, dirijate de Maeştrii Bernard Pommier, Igot Shavruk, Grigorii Moseico, Valentin Doni şi Misha Katz. În acest context, menţionăm şi importanţa Festivalului Internaţional „Zilele muzicii noi”, care a ajuns la cea de-a XIX-a ediţie. Festivalul este un proiect anual ce vizează protejarea şi promovarea creaţiei muzicale contemporane în diversitatea şi pluralismul ei, asigurând dialogul muzical intercultural. Pe lângă concerte, festivalul a cuprins master-classuri, mese rotunde, simpozioane şi conferinţe, abordînd probleme actuale ale artei muzicale contemporane, ale managementului cultural artistic, ale altor domenii social-culturale. Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, în data de 27 august Ministerul Culturii a organizat în Piaţa Marii Adunări 4
  • 6. Naţionale 8 spectacole tematice, însoţite de programe artistice de largă rezonanţă, cu participarea celor mai renumiţi artişti şi colective artistice din ţară şi de peste hotare. Luna septembrie a culminat cu cea de XIX ediţie a Festivalului Internaţional al vedetelor de operă şi balet „Invită Maria Bieşu”. Evenimentul a oferit publicului larg 5 spectacole de operă şi 3 spectacole de balet cu participarea invitaţiilor din Ucraina, Croaţia, Bulgaria, Slovenia, Fredrich Austria, Turcia, Rusia, România ş.a. De asemenea, pe scenă au evoluat artişti din R. Moldova: dirijorul Nicolae Dohotaru, solistul de balet Alexandru Balan, tenorul Anatol Arcea, mezzo-soprana Tatiana Busuioc, soprana Elena Gherman, baritonul Petru Racoviţă şi mulţi alţii. Iubitorii de muzică au avut ocazia să ia parte la ediţia jubiliară (a X-a) a festivalului Ethno Jazz Festival 2011. Evenimentul a fost deschis de Olier Trio Band (Israel) şi formaţia MoZuluart (Zimbabwe). Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Chişinău şi cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, cu sprijinul „Conducting International Competition” din Spania, sub egida Ministerului Culturii al Republicii Moldova, a organizat, în perioada 4–10 septembrie, Concursul Internaţional de Dirijat Simfonic. La concurs au participat 40 de concurenţi din Spania, Italia, Franţa, Elveţia, Germania, Marea Britanie,Venezuela, Brazilia, Japonia, China, Korea de Sud, Austria, Cehia, Polonia, Columbia, Canada, România, Rusia, Ucraina, Moldova. Concurenţii au evoluat împreună cu Orchestra Simfonică şi Capela Corală „Doina” a Filarmonicii Naţionale. Luna octombrie a debutat cu festivalul “Poduri de teatru”, în care au fost jucate nouă spectacole mono-dramă din România şi Republica Moldova. Ediţia de acest an şi-a propus să marcheze 20 de ani de la “Podul de Flori” de peste Prut. Printre invitaţii din România au fost Marcel Iureş, Cristina Cassian. În cadrul festivalului au fost jucate şi 5 spectacole din Republica Moldova. Între 11 şi 14 octombrie 2011, iubitorii de muzică corală au avut ocazia să asculte colectivele corale atît din ţară cît şi din străinătate la cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de muzică Corală „A ruginit frunza din vii”. În cadrul acestui festival au fost invitate coruri din mai multe ţări, cum ar fi: Polonia, Georgia, România, Ucraina şi Rusia, dar şi colective corale din Republica Moldova. Festivalul îşi propune ca scop promovarea cîntului coral în rol de instrument de socializare între oameni, totodată şi schimbul de experienţă profesională cît şi umană între colectivele participante. Stagiunea teatrală 2011-2012 a debutat cu 3 premiere absolute: Spectacolul „Ştefan”, în regia lui Alexandru Cozub, la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”; „Motanul încălţat”, în regia lui Valentin Dobrescu, la Teatrul republican de păpuşi „Licurici” şi „Cîinele grădinarului”, în regia lui Boris Focşa, la Teatrul Republican „Luceafărul”. În scopul sporirii calităţii managementului în instituţiile de învăţămînt artistic în primul semestru al anului 2011 a avut loc concursul pentru ocuparea funcţiei de director, astfel în urma dosarelor depuse au fost aleşi în bază de concurs directorii instituţiilor: Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Colegiul de Muzică 5
  • 7. ,,Ştefan Neaga’’, Colegiul de Arte Plastice ,,Alexandru Plămădeală’’, Liceul-internat Republican de Arte Plastice ,,Igor Vieru’’. Pe parcursul a 9 luni ai anulu 2011 elevii de la Liceul-internat Republican de Muzică „C.Porumbescu” şi „S.Rahmaninov” au dat dovadă de performanţe la concursurile internaţionale de interpretare instrumentală din Polonia, România, Rusia, Serbia, obţinînd Marele Premiu, premiile I,II şi III, în total 129 laureaţi. În scopul promovării artei contemporane şi completării colecţiilor publice de bunuri culturale şi protejării acestora, pe parcursul a 9 luni ai anului 2011 au fost completate cu 4259 piese de patrimoniu I de o certă valoare istorică, culturală şi muzeistică. Din numărul total de piese intrate în colecţiile muzeale, 88 piese au fost achiziţionate: dintre care 84 Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, 4 – Muzeul Naţional de Artă. În perioada de referinţă muzeele Republicii Moldova au fost vizitate de 105254 persoane. Pentru 29785 vizitatori au fost organizate 1697 excursii. În vederea valorificării şi promovării patrimoniului deţinut, muzeele au etalat 51 expoziţii de diversă tematică, dedicate unor evenimente şi personalităţi marcante din istoria şi cultura naţională. Dintre expoziţiile organizate organizate în această perioadă, menţionăm cele, care au reunit piese de o incontestabilă valoare istorică şi muteală: „Mănăstiri rupestre din Basrabia”, „Simbol al Demnităţii”, „ Au rezistat, au lupatt şi au învins teroare roşie”, „O cartogarfie a moşiilor de altă dată, „ Noi suntem Moldova” , organizate de Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Evenimentul expoziţional principal , cu mare rezonanţă în Republica Moldova a fost expoziţia „ Steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare”, a fost prezentată una din cele mai valoaroase piese din patrimoniul cultural romînesc. Expoziţia a fost dedicată aniversării de 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. De un interes deosebit al publicului bucurîndu-se expoziţiile: „Chişinău, Istorie în imagini” (organizată cu prilejul a 575 de ani de la atestarea documentară a Chişinăului, în colaborare cu Reprezentanţa Consiliului Europei la Chişinău); „Andrei Saharov. Nelinişte şi speranţă” (MNAIM); „Meşteşuguri artistice la standarde UNESCO”, „Mărţişoare-2011”, „Mihai Eminescu în filatelia şi cartifilia universală”, „Puzzle up Chişinău”, „Hobby marathon” (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală); ”Motive româneşti şi motive spaniole în afişul polonez” (în colaborare cu Ambasada Poloniei la Chişinău), „Arta caricaturii – cu zîmbet în colţul gurii”,expoziţia personală Vasile Gorduz - Silvia Radu (Muzeul Naţional de Artă); «Владельцы русской лиры», «Пером и мечом сотруждаяся» ş.a. Pe parcursul a 9 luni ai anului 2011, în cadrul programelor cultural-educaţionale, muzeele au organizat un şir de activităţi specifice domeniului de pedagogie muzeală: inaugurarea Atelierului de creaţie al copiilor şi vizite interactive „De la divinizarea umanului la umanizarea divinului”, „Poveşti de dragoste în tablouri celebre” (Muzeul Naţional de Artă); Atelierele „Obiectul arheologic – o enigmă” şi „Dragobetele sărută fetele” (Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei); Atelierul de încondeiere a ouălor pascale (Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală). 6
  • 8. În vederea promovării valorilor culturale naţionale, ca parte componentă a patrimoniului cultural european, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, în colaborare cu Î.S. „Poşta Moldovei” a lansat o nouă emisie de timbre poştale „Valori culturale din tezaurul Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. Cultura Cucuteni-Tripolie”, emitentul prezentînd filateliştilor din întreaga lume piese unicat din patrimoniul acestei instituţii. Una din priorităţile de bază în activitatea muzeelor a fost organizarea unui şir de conferinţe şi simpozioane ştiinţifice, în cadrul cărora s-au abordat diverse probleme de pedagogie muzeală, istorie, arheologie, cultură. Muzeografii au participat cu comunicări la conferinţele, simpozioanele şi seminare ştiinţifice organizate de muzeele naţionale, Academia de Ştiinţe a Moldovei: seminarul instructiv-metodic „Valorificarea patrimoniului muzeal pentru eficientizarea procesului instructiv la disciplina istorie”, seminarul de educaţie muzeală „Tipuri şi metode de pedagogie muzeală” ş.a. A fost inagurat Atelierul de creaţie a copiilor al Muzeului Naţional de Arte, Atelierul „Obiectul arheologic – o enigmă” al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei”, si-au continuat activitatea Atelierul de încondeiere a ouărilor de paşti al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie naturală. Un apogeu al activităţii cultural-educaţionale a muzeelor s-a înregistrat în luna mai, în perioada sărbătorii Zilei Internaţionale a Muzeelor şi programului cultural european „Noaptea muzeelor”. În cadrul acestor evenimente s-au vernisat 5 expoziţii, genericul acestora fiind „Muzeul şi Memoria”, s-au organizat un şir de programe cultural-artistice teatralizate, etc., vizitate de mai bine de 20 mii e persoane. Conform prevederilor Regulamentului privind Registrul muzeelor din Republica Moldova, a fost actualizat registrul instituit în anul 2004 (acesta cuprinde actualmente 117 instituţii muzeale de diverse profiluri, forme de proprietate şi subordonare). În scopul facilitării procesului de analiză şi sinteză a activităţii muzeelor , identificării sistemului de elaborare a planurilor şi rapoartelor privind activitatea acestora, a fost elaborată şi remisă tuturor muzeelor Structura-tip a planurilor şi rapoartelor nominalizate. Totodată, a fost iniţiată elaborarea Strategiei dezvoltării sistemului muzeal din republică, care urmează a fi finalizat către sfîşitul anului 2011. În acest context în cadrul Şedinţei Colegiului a fost examinată chestiunea Cu privire la activitatea muzeelor subordonate Ministerului Culturii. Perspective de dezvoltare şi modernizare a sistemului instituţiilor muzeale naţionale. În scopul promovării culturii scrise a fost alcătuită prima versiune a Listei ediţiilor propuse subvenţionate de la bugetul de stat pentru anul 2011, în baza solicitărilor editurilor de stat, Uniunii Scriitorilor, Uniunii Artiştilor Plastici şi Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova. S-a reorganizat Centrul Naţional de Creaţie Populară în Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial. S-a monitorizat procesul de organizare a acţiunilor pentru prezentarea Proiectului-pilot “Elaborarea Registrului Naţional al Patrimoniului Cultural Imaterial al Republicii Moldova” în acord cu prevederile Convenţiei UNESCO privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial care s-a desfăşurat la 7
  • 9. 11 martie curent. La Biblioteca Naţională a avut loc Forul anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice ale Ministerului Culturii ”Anul Bibliologic”, unde s-au făcut bilanţurile anului 2010 şi perspectivele activităţii acestora pentru 2011. Pentru anul 2011 în scopul efectuării lucrărilor de restaurare şi reparaţie capitală a edificiilor aflate în gestiunea instituţiilor şi organizaţiilor din cadrul ministerului au fost alocate 3,0 mln lei investiţii capitale şi 900 mii lei pentru efectuarea unor lucrări de reparaţie capitală. Mijloacele financiare alocate în sumă de 3,0 mln lei au fost direcţionate pentru continuarea lucrărilor de restaurare a edificiului „Dadiani” din str. 31 August 115 al Muzeului Naţional de Arte (monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), restaurarea edificiului Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din str.A.Şciusev nr.103 (monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), şi pentru elaborarea documentaţiei de proiect şi deviz în vederea efectuării lucrărilor de reconstrucţie a edificiului Teatrului „Eugene Ionesco” din bd.Grigore Vieru nr.11. La momentul actual lucrările continuă. Din mijloacele financiare alocate în sumă de 900 mii lei la compartimentul reparaţii capitale a fost reparat demisolul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”. La momentul actual continuă lucrările de reparaţie a cornişei clădirii Bibliotecii Naţionale din str.31 August nr.78-A, a acoperişului Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie şi a sălii de expoziţii a Muzeului Naţional de Arte. Restabilirea activităţii şi infrastructurii culturale, în special în zonele rurale Modernizarea şi diversificarea ofertei de servicii a instituţiilor culturale, dezvoltarea unicităţii culturale locale prin modernizarea activităţii caselor de cultură, echiparea şi internetizarea bibliotecilor. În scopul restabilirii activităţii şi infrastructurii culturale, în special în zonele rurale, modernizării şi diversificării ofertei de servicii a instituţiilor culturale, dezvoltării unicalităţii culturale locale prin reorganizarea activităţii caselor de cultură, echiparea şi internetizarea bibliotecilor, muzeelor, centrelor de meşteşugărit şi artizanat a fost efectuată o analiză amplă a situaţiei culturii în teritoriu, în baza căreia s-a elaborat Raportul de monitorizare a activităţii instituţiilor de cultură din teritoriu pentru anul 2010, care a fost prezentat Colegiului Ministerului Culturii spre analiză şi aprobare în şedinţa din 29 martie 2011. Astfel în baza raportului s-a stabilit că reţeaua instituţiilor de cultură din teritoriu subordonate metodologic Ministerului Culturii constituie 2807, dintre 1228 Case şi Cămine de Cultură (1231 în 2009) în cadrul cărora activează 4000 formaţii de amatori (4008 în 2009), din ele 3381 formaţii de creaţie artistică (3408 în 2009) – 788 formaţii artistice cu titlul „model”, 90 muzee ( 85 în 2009) şi 109 instituţii de învăţământ artistic (108 în 2009). 8
  • 10. La moment în ţară activează 47 de Centre şi ateliere de meşteşuguri populare (41 în 2009) cu 2779 meşteri populari înregistraţi (2763 în 2009). Totodată de menţionat, că din 1228 Case de Cultură, dintre care 493 de edificii necesită reparaţie capitală, iar 120 de edificii sunt în stare avariată. Ţinînd cont de bugetul auster al administraţiei publice locale, necesităţii dezvoltării infrastructurii culturale în teritoriul, Ministerul Culturii a iniţiat modificări la Legea Culturii şi Regulamentului-cadru cu privire la funcţionarea Casei de Cultură avînd scop transformarea acestora în Centre de cultură polivalente, multifuncţionale. Centrul Cultural urmează să devină actor principal pentru încurajarea schimbărilor şi a spiritului antreprenorial cultural, creşterea eficienţei şi calităţii serviciilor publice prestate, fapt care va contribui la dezvoltarea comunităţii rurale, prin promovarea patrimoniului local ca sursa-cheie pentru dezvoltarea regională. În scopul consolidării capacităţii instituţionale a Căminelor Culturale, prin management adecvat, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat, spiritului antreprenorial şi de afaceri, adaptate la nevoile curente şi specifice, şefii direcţiilor/secţiilor cultură din raioanele Republicii Moldova, cu susţinerea Fundaţiei „Soros” au participat la Conferinţa internaţională organizată de către Institutul Intercultural Timişoara, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional al României cu genericul Dezvoltarea ofertei culturale în mediul rural, Căminul Cultural – Actor principal al promovării patrimoniului cultural local. În anul perioada ianuarie - septembrie 2011 au fost organizate de către direcţiile secţiile cultură din teritoriu 53125 acţiuni cultural-artistice), unde au participat 80321, mii spectatori. Cu suportul logistic al ministerului, Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial( CNCPPCI) au fost organizate următoarele acţiuni culturale şi de specialitate: Festivalul de folclor ,,Duminică la Florii”, organizat în localităţile Văleni, din r-n Cahul, Festivalul - concurs de romanţe ,,Crizantema de argint”, în baza Festivalului raional al obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun şi Anul Nou, Festivalul concurs interjudeţean de muzica uşoasră ,,Mărţişor Dorohoian,, or.Dorohoi (Romania). Festivalul-concurs regional de interpretare vocală şi instrumentală ,,Vasile Moga” , Festivalul interpreţilor de folclor,,Galina Popovici,, in colaborare cu secţia raională cultură Ungheni, Festivalul raional ,,Armoniile toamnei,, raionul Străşeni. Expoziţia jubiliară a meşteriţei Valentina Guţu, in colaborare cu secţia cultură Edineţ Sărbătoarea fanfarelor in colaborare cu secţia cultură Drochia, . Aniversarea a 30 de ani de la fondarea fanfarei din satul Hîrbovăţ, r-n Anenii Noi, Sarbatoarea Naţională ,,Ziua Independenţei Republicii Moldova”, cu participarea orchestrelor de muzică populară, ansamblurilor de muzică şi dans popular, formaţiilor folclorice, fanfarelor, Festivalul-concurs naţional al obiceiurilor si tradiţiilor populare ,, La poale de codru, in colaborare cu secţia cultură Străşeni, Festivalul internaţional al fanfarelor ,,Iosif Ivanovici,, or. Galaţi (Romania), Festivalul republican al dansului popular, în memoria maestrului coregraf Ion Bazatin ediţia IV, 2011”, organizat in colaborare cu primăria or. Cimişlia. Concursul zonal de interpretare vocală ,,Constelaţie muzicală”, in colaborare cu secţia cultură Glodeni. 9
  • 11. A fost organizată întâlnire cu colaboratorii Centrului judeţean Botoşani (România) de cercetare şi conservare a tradiţiei populare în vederea realizării comune a proiectelor de salvgardare şi promovare a culturii tradiţionale imateriale , Masă rotundă pe tema : „Valorificarea dansului popular în contemporaneitate”, Întrunire metodică cu participarea lucrătorilor din instituţiile de cultură din raionul Ştefan Vodă. Seminarul republican pe tema ,,Stilul de interpretare şi ţinuta scenică a interpretului cîntecului folcloric, cu participarea soliştilor vocali, în cadrul festivalului de interpretare vocală organizat in colaborare cu secţia raională cultură Glodeni. O artă populară, relativ dezvoltată, prezintă meşteşugăritul. La moment, în ţară activează 47 de Centre şi ateliere de meşteşuguri populare cu 2779 meşteri populari înregistraţi, În perioada de referinţă au fost organizate Ateliere de creaţie la tema ,,Utilizarea pănuşii în procesul de creare a obiectelor de artă populară în baza atelierului meşteriţei populare Eleonora Voloşciuc din or. Orhei. Expoziţia concurs republicană a meşterilor olari Atelier de creaţie la tema ,,Autentic şi modern în procesul de confecţionare a portului popular,,organizat în baza studioului de meşteşuguri din s.Vădeni-Soroca. Un compartiment important în infrastructura culturală prezintă bibliotecile. La 01.01.2011 în Republica Moldova activau 1380 de biblioteci. Numărul bibliotecilor publice este în descreştere în comparaţie cu anul 2009 cu ( 5 unităţi ) din lipsa finanţării. Lipsa finanţării, noilor achiziţii de carte, mijloacelor financiare pentru renovarea şi modernizarea bibliotecilor, în special, în sate înfluenţează negativ asupra numărului de vizitatori. În aceste condiţii, ministerul promovează proiectul Programului de Stat privind informatizarea sferei culturii pentru anii 2011-2015, inclusiv şi trecerea la noile tehnologii informaţionale în domeniul dezvoltării bibliotecilor, care, la ora actuală, a fost avizat de ministerele de resort şi timpul apropiat va fi prezentat Guvernului spre aprobare. În contextul implementării tehnologiilor moderne în biblioteci, Ministerul Culturii cu suportul Corporaţiei Maicro-soft a lansat proiectul privind internetizarea bibliotecilor. Recent au fost purtate tratative, în urma cărora, în luna noiembrie, reprezentanţii companiei vor fi prezenţi în Republica Moldova pentru realizarea proiectului menţionat. În scopul realizării Srategiei tenhologice pentru e-Transformare a guvernării, ministerul a elaborat Planul privind atingerea obiectivelor de e-tranformare, inclusiv digitizarea serviciilor publice ( pentru biblioteci), registrelor cu propuneri concrete, care au fost prezentate Centrului e - guvernare. Totodată de menţionat că se întreprind măsuri eficiente în vederea dezvoltarii Bibliotecii Naţionale Digitale Moldavica : numerizarea documentelor patrimoniale tipărite, incluse în Registrul Programului Naţional „Memoria Moldovei” (58,7 mii pag.). Asistenţă de specialitate bibliotecilor publice din republică, în special în contextul temei prioritare „Anul 2011 – anul Utilizatorului”: studierea fenomenului 10
  • 12. utilizatorul 2.0; asigurarea asistenţei de specialitate în vederea diversificării serviciilor pentru utilizatori; experimentarea serviciilor noi, în special a serviciilor bazate pe implementarea tehnologiilor şi instrumentelor web 2.0. Analiza programelor şi rapoartelor de activitate a reţelelor bibliotecilor municipale şi raionale şi elaborarea materialului de sinteză privind activitatea bibliotecilor publice din Republica Moldova în 2009-2010. Elaborarea indicatorilor de performanţă pentru bibliotecile publice. Actualizarea bazei de date „Managerii bibliotecilor publice”. Elaborarea materialului de sinteză „Reţeaua bibliotecilor publice din Republica Moldova” pentru experţii Fundaţiei Gates. Continuarea procesului de integrare în sistemul SIBIMOL a bibliotecilor- participante la proiect. Bibliotecile naţionale din subordinea ministerului au organizat un şir de acţiuni care au avut mare amploare, dintre care sînt: Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XV-a ; Concursul literar republican La izvoarele înţelepciunii, ediţia a XXI-a, consacrată scriitorului Nichita Stănescu ; Forumul laureaţilor Concursului de promovare a lecturii în familie Părinţii, bunicii şi eu, prieteni ai cărţii suntem organizat în cadrul Salonului I nternaţional de Carte pentru Copii şi Tineret ;; Concursul Eu şi Guguţă, în colaborare cu revista „a”Mic”; Concursul Cititor-model. În scopul stimulării lucrătorilor din domeniul bibliotecar, promovării valorilor şi accesului la informaţie în bibliotecile subordonate au avut loc următoarele realizări : Organizarea primei ediţii a Galei Premiilor Naţionale GALEX instituite de către Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova şi de BNRM. Aceste premii au fost decernate în următoarele nominaţii: Cel mai bun bibliotecar din bibliotecile naţionale, Cel mai bun bibliotecar din bibliotecile publice, Cel mai bun om politic susţinător al bibliotecilor, Cel mai bun fondator de bibliotecă, Cel mai bun scriitor promotor al cărţii şi lecturii, Cel mai bun editor susţinător al bibliotecilor, Cel mai generos mecenat al bibliotecilor, Cel mai bun promotor şi susţinător al bibliotecilor, cărţii şi lecturii în mass-media, Cel mai bun proiect biblioteconomic, Cea mai bună lucrare (publicaţie) în biblioteconomie. În cadrul Galei au fost premiaţi, de asemenea, învingătorii topului GALEX Cei mai buni zece bibliotecari ai anului 2010, şi au fost înmânate brevete de invenţie celor mai buni participanţi la activitatea inovaţională din BNRM. Organizarea primei ediţii a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii consacrată lui Grigore Vieru. Organizat sub egida UNESCO de către Ministerul Culturii şi Biblioteca Naţională, în partenierat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, Primăria municipiului Chişinău, Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Societatea Bibliofililor din Moldova, autorităţile publice locale, bibliotecile publice şi alte organizaţii şi instituţii interesate. Programul Festivalului a cuprins expoziţii de carte, recitaluri de poezie, concursuri de desene, întâlniri cu scriitorii, seri literare etc. Organizarea ediţiei a XX-a a Salonului Internaţional de Carte. Partenerii principali în organizarea Salonului: Ministerul Culturii, Primăria Municipiului 11
  • 13. Chişinău, Biblioteca Naţională a României, Uniunea Scriitorilor, Liga Bibliotecarilor etc. La ediţia actuală a SNC au fost expuse peste 10 mii de titluri de carte de la circa 300 de edituri din 15 ţări. La Salon au participat reprezentanţi din SUA, Azerbaidjan, România, Marea Britanie, Macedonia, Cehia, Italia, Franţa, Rusia, Bulgaria, Ucraina, China, Belarus, Turcia, Ungaria, Germania şi Japonia. Salonul a fost vizitat de 18 mii de vizitatori. Organizarea unor activităţi cultural-ştiinţifice, cele mai semnificative fiind: Simpozionul “Anul bibliologic 2010”, ediţia a XX-a, cu genericul “Starea de fapt, căile şi mijloacele de recondiţionare a serviciilor de bibliotecă în contextul Societăţii cunoaşterii”. La lucrările Simpozionului au participat personalităţi marcante din domeniu, reprezentanţi ai organelor de decizie. Ediţia aniversară a cuprins comunicări de excepţie referitoare la un şir de monumente bibliofile ce fac parte din Registrul Programului Naţional “Memoria Moldovei”. Au fost trecute în revistă noutăţile editoriale din colecţia Eminesciana.. În cadrul Simpozionului au fost puse în discuţie şi rezultatele Anului Bibliologic 2010, activităţile căruia s-au axat pe promovarea unor noi servicii bibliotecare bazate, în mare parte, pe implementarea tehnologiilor moderne de informare şi comunicare. Simpozionul “Valori bibliofile”, ediţia a XX-a, organizată în colaborare cu Societatea Bibliofililor “Paul Mihail”. Colocviul biblioteconomic moldo-româno- italian organizat de către Liga Bibliotecarilor din Republica Moldova, Asociaţia Bibliotecarilor din Roma şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României. Eminesciana. Organizarea expoziţiei de documente „Eminescu în colecţiile bibliofililor”, expoziţiei de pictură a maestrului Valentina Brâncoveanu „Locuri eminesciene”; organizarea, în colaborare cu Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" din Chişinău şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova în cadrul Ateneului de cultură şi spiritualitate română “Moldova” a conferinţei "Eminescu şi harta simbolica a canonului", susţinută de criticul şi istoricul literar Iulian Costache, ş.a. Suită de acţiuni culturale, dedicate lui Grigore Vieru: lansarea expoziţiei- eveniment „Taina care mă apără” şi a cărţilor „Scrisoare din Basarabia” şi „Grigore Vieru. Cele mai frumoase poezii”, transpuse în limba germană de Ion Mărgineanu, „Roua veşniciei” de Grigore Vieru şi Ştefan Andronic, „Lumina de taină, pagini alese cu CD”; Sesiunea internaţională de comunicări cu genericul “Istoria familiei în documente, cărţi vechi şi litografii”, organizată în colaborare cu Institutul de Istorie Socială (INIS) „Pro Memoria”, afiliat Universităţii de Stat din Moldova. Conferinţa ştiinţifică "Deportările în masă din R.S.S. Moldovenească” şi lansarea volumului "Deportările în masă din RSS Moldovenească”, organizate de către Facultatea de Istorie şi Filozofie şi Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” [INIS „ProMemoria”] din cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. Demararea proiectului comun al BNRM şi al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de valorificare şi difuzare a valorilor 12
  • 14. spirituale naţionale. Pivotat pe Ateneul cultural Moldova, proiectul a cuprins un ciclu de conferinţe de mare noutate ştiinţifică şi conceptuală. Polipticul cultural-istoric şi ştiinţific Basarabenii în lume, mese rotunde sub genericul: „Unirea din 1859 şi constituirea României Moderne”,evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Istoricilor din RM, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Chişinău; Institutul de Istorie , Stat şi Drept al AŞM şi Biblioteca Naţională. În perioada iulie - septembrie BNRM a recepţionat 487 u.m. (cărţi – 392 ex., publicaţii periodice – 95 nr.) de la editurile României a unui exemplar de fiecare carte din domeniul ştiinţelor umanistice tipărită în limba română. Activitatea ştiinţifică a fost reflectată în editarea unui şir de publicaţii: Pe parcursul a 9 luni colaboratorii Bibliotecii Naţionale au participat la reuniunile şi evenimentele internaţionale: - a 25-a adunare anuală a Conferinţei Directorilor Bibliotecilor Naţionale Europene (Copenhaga); - Salonul Internaţional de Carte (Iaşi, România); - A II-a ediţie a Expoziţiei-târg Internaţionale de Carte (Baku, Azerbaijan); Concursul Naţional de afişe de bibliotecă (Brăilă, România); Vernisajul mondial al constituţiilor (Italia); Decadă de stagiere a tinerilor bibliotecari din Bibliotecile membre ale Asambleiei Bibliotecare Euroasiatice consacrată aspectelor noi ale informatizării şi activităţii informaţionale (Moscova, Rusia). Biblioteca Naţională pentru Copii ”Ion Creangă” în perioada de referinţă a organizat în jur de 50 de manifestări: concursuri, cenacluri, şedinţe, saloane literar- artistice, prezentări, mese rotunde, activităţi informal bibliofrafice şi editoriale, cicluri de emisiuni radiofonice Carte dragă, luminezi ca un soare în amiezi (în colaborare cu Redacţia emisiuni pentru copii a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”); Ciclurile de acţiuni pentru promovarea lecturii şi a serviciilor Bibliotecii: Zilele Creangă, Zilele Francofoniei , Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii , Săptămâna Lecturii şi a Cărţii pentru Copii , Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor, Sărbătoarea Naţională „Ziua Independenţei”, Sărbătoarea Naţională „Limba noastră” ; Un eveniment cu semnificaţie deosebită a fost organizarea Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret. În scopul promovării lecturii Biblioteca a încheiat acorduri de colaborare cu 46 şcoli şi licee din Chişinău. Finanţarea activităţilor culturale în conformitate cu priorităţile stabilite în bază de proiecte. Finanţarea instituţiilor din domeniul culturii se efectuează în baza programelor, care asigură transparenţa nu numai în elaborarea şi gestionarea finanţelor publice, dar şi în distribuirea bugetului culturii, reflectând valorile (talentele) culturale, promovate de minister prin asigurarea accesului liber la cultură şi viaţa culturală. În anul 2011 din 41 de proiecte prezentate spre finanţarea programelor/proiectelor, Consiliul de experţi a selectat 31 proiecte ale uniunilor de creaţie şi asociaţiilor obşteşti, în sumă de 675 mii.lei. Ministerul Culturii al Republicii Moldova a obţinut de la Biroul UNESCO- Venezia finanţarea proiectului (grant) privind restaurarea viitorului sediu al Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, a fost încheiat Contract în sumă de 13
  • 15. 64 000 euro. Cu ajutorul Biroului UNESCO din Paris, se lucrează asupra Proiectului „Mecanismul de interacţiune între teatru şi stat în ţările de tranziţie. Formele de susţinere a teatrului în perioada crizei economice – abordări manageriale în sumă de 20 mii $. Cît priveşte revizuirea sistemului de salarizare a lucrătorilor din domeniul cultural, Ministerul Culturii a propus modificarea Hotărîrii Guvernului nr. 381 din 13 aprilie 2006 „Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare în baza Reţelei tarifare unice” şi a prezentat Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care a fost avizată negativ de către acesta ( nr.01-2396 dim 20.06.2011 ) Au fost perfectate recomandări privind finanţarea în teritoriu a formaţiilor artistice – model şi coordonate cu Ministerul Culturii categoriile de retribuire a muncii conducătorilor caselor de cultură, formaţiilor artistice şi bibliotecarilor (la solicitare). Actualmente, Ministerul Culturii la modificarea Legii Culturii a inclus un set de propuneri privind finanţarea domeniului culturii, reieşind din necesităţile actuale. Promovarea culturii ca factor primordial al păstrării şi dezvoltării identităţii naţionale. Dezvoltarea cadrului juridic privind protejarea, conservarea şi punerea în valoare a monumentelor de cultură, istorie şi arheologie, precum şi în scopul stimulării implicării active a persoanelor fizice şi juridice în activităţi de păstrare, valorificare şi dezvoltare a patrimoniului cultural naţional. În scopul promovării politicii statului pentru activităţile de protejare, restaurare, evidenţă, revitalizare a obiectelor de patrimoniu pe întreg teritoriul naţional, promovarea politicii de valorificare eficientă non-degradantă a monumentelor, ministerul a elaborat un set de modificări ale actelor normative şi legislative. A fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.124 din 04.03.2011 proiectul Legii monumentelor de for public şi remis spre examinare Parlamentului. Proiectul respectiv a fost aprobat în Parlamentul Republicii Moldova. Pe parcurs a 9 luni au fost elaborate şi adoptate de Guvern 10 hotărîri privind edificarea monumentelor, plăcilor comemorative, dedicate diverselor evenimente şi personalităţilor eminente din istoria şi viaţa culturală a Moldovei. În scopul implementării Legii nr. 218 din 17 septembrie 2010 privind protejarea patrimoniului arheologic (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 235-240, Anul XVII, 3 decembrie, 2010, art. 738, p.8-17), readucerii patrimoniului arheologic în spaţiul legal, creării unui sistem naţional eficient de protejare, cercetare, valorificare şi administrare a siturilor arheologice, în conformitate cu prevederile Legii nominalizate, Ministerul Culturii a elaborat şi propune spre avizare proiectul de hotărîre a Guvernului despre aprobarea proiectului de Lege privind modificarea şi completarea unor acte legislative. Acest proiect de lege vizează completarea şi modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr. 985 din 18.04.2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 72-74, art. 195), cu modificările şi completările ulterioare, şi a Codului contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 3-6, art. 15), cu 14
  • 16. modificările şi completările ulterioare, compartimentele referitoare la protejarea monumentelor de istorie şi cultură, în special a patrimoniului arheologic naţional. În luna martie curent Ministerul Culturii cu sprijinul Comisiei Naţionale UNESCO a lansat site-ul Ministerului Culturii www.patrimoniuimaterial.md unde va fi plasată toată informaţia privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial şi politicile statului privind implementarea Convenţiei UNESCO. A fost elaborat proiectul de Lege privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, proiectul de lege pentru protejarea patrimoniului cultural imaterial. care au fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului . În perioada de referinţă au fost elaborate şi sunt în proces de avizare proiectele hotărîrilor de Guvern privind aprobarea regulamentelor: de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale Arheologice; de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale pentru UNESCO a Republicii Moldova. Ambele proiecte sunt plasate pe site-ul Ministerului Culturii. De asemenea, a fost elaborat şi este în proces de avizare proiectul hotărîrii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului privind exportul şi importul bunurilor culturale mobile. Pe parcursul perioadei de raportare au fost organizate manifestări şi activităţi culturale privind păstrarea şi promovarea tradiţiilor naţionale: Organizarea sărbătorilor de iarnă ( Revelion, Crăciunul); Organizarea expoziţiei de mărţişoare la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală; Organizarea expoziţiei jubiliare a meşteriţei ( în fibre vegetale) Natalia Cangea la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală; Pe parcursul a 9 luni ale anului 2011 au avut loc 6 şedinţe ale Consiliului Naţional pentru Monumente de For Public, în cadrul cărora au examinat 14 subiecte ce ţin de edificarea monumentelor de for public. Consiliul naţional al Monumentelor Istorice s-a întrunit în 11 şedinţe, la care au fost examinate 21 de subîecte ce ţin de protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor. Pentru anul 2011 în scopul efectuării lucrărilor de restaurare şi reparaţie capitală a edificiilor aflate în gestiunea instituţiilor şi organizaţiilor din cadrul ministerului au fost alocate 3,0 mln lei investiţii capitale şi 900 mii lei pentru efectuarea unor lucrări de reparaţie capitală. Mijloacele financiare alocate în sumă de 3,0 mln lei au fost direcţionate pentru continuarea lucrărilor de restaurare a edificiului „Dadiani” din str. 31 August 115 al Muzeului Naţional de Arte (monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), restaurarea edificiului Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din str.A.Şciusev nr.103 (monument de arhitectură şi istorie de importanţă naţională înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1531-XII din 22 iunie 1993), şi pentru elaborarea documentaţiei de proiect şi deviz în vederea efectuării lucrărilor de reconstrucţie a edificiului Teatrului 15
  • 17. „Eugene Ionesco” din bd.Grigore Vieru nr.11. La momentul actual, lucrările de reparaţie continuă. Din mijloacele financiare alocate în sumă de 900 mii lei la compartimentul reparaţii capitale a fost reparat demisolul Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”. La momentul actual, continuă lucrările de reparaţie a cornişei clădirii Bibliotecii Naţionale din str.31 August nr.78-A, a acoperişului Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie şi a sălii de expoziţii a Muzeului Naţional de Arte. Promovarea valorilor culturale naţionale ca parte componentă a patrimoniului cultural european. În perioada de referinţă au fost desfăşurate Ziua Naţională a Republicii Belarus, Ziua Internaţională a Francofoniei, Inaugurarea Centrului Pro-European de Sevicii şi Comunicare, organizat cu sprijinul Consiliului Europei, Centrul are în structura sa fondul info-documentar al Consiliului Europei, care asigură accesul la bazele de date europene, inclusiv la colecţiile digitale ale bibliotecilor naţionale ale ţărilor UE. Au fost iniţiate negocierile şi urmează a fi semnată Concepţia de dezvoltare a învăţămîntului în domeniul culturii şi artelor a statelor–membre ale Comunităţii Statelor Independente şi Concepţia de colaborare a statelor–membre ale Comunităţii Statelor Independente în domeniul culturii. S-a prezentat Guvernului spre examinare proiectul de lege privind ratificarea Convenţiei Europene privind coproducţiile cinematografice, adoptată la Strasbourg la 2 octombrie 1992 şi semnată de Republica Moldova la 11 ianuarie 2008. În cadrul Programului regional „Iniţiativa de la Kiev”, Ministerul Culturii participă la Proiectul-pilot „Reabilitarea patrimoniului cultural în oraşele istorice”. Pentru implementarea Proiectului dat au fost desemnaţi coordonatori de proiect din cinci oraşe : Bălţi, Soroca, Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi”, Leova şi Cahul. Republica Moldova a participat cu filmul artistic „Nunta în Basarabia”, realizat de OWH TV STUDIO la Săptămînă francofonă, organizată în luna martie la Praga, Republica Cehă. 1. Acorduri şi programe de colaborare internaţională În perioada 11-12 aprilie 2011, o delegaţie din partea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al României condusă de domnul Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, a efectuat o vizită în Republica Moldova. În cadrul vizitei a fost semnat Acordul de colaborare între Ministerul Culturii al Republicii Moldova şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional al României. În luna iulie anul curent, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Legea pentru ratificarea Convenţiei europene privind coproducţiile cinematografice. În perioda de raportare au fost realizate proiecte internaţionale: proiectului I, Culture Orchestra, desfăşurat de Ministerul Culturii şi Patrioniului Naţional al Poloniei. 16
  • 18. În perioada 10-11 martie curent a fost organizată vizita de lucru în Republica Moldova a dlui Smbatean Armen, Director executiv al Fondului Interstatal de colaborare umanitară a statelor-membre ale CSI. La 10 martie delegaţia Fondului Interstatal de colaborare umanitară a statelor-membre ale CSI a avut o întrevedere cu domnul MARIAN LUPU, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, preşedinte interimar al Republicii Moldova. Ministerul Culturii în comun cu instituţiile din subordine a participat la organizarea Zilelor Internaţionale a Francofoniei, Festivalul Filmului Francofon, a participat la cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, la desfăşurarea Zilele Culturii Federaţiei Ruse, în cadrul căreia au fost organizate spectacole, concerte, expoziţii, masa rotundă cu participarea personalităţilor din domeniul culturii din Rusia şi Moldova, În perioada de referinţă a fost asigurată participarea reprezentanţilor Republicii Moldova (OWH TV STUDIO) la evenimentele dedicate Zilelor Francofoniei desfăşurate la Praga, Republica Cehă. În scopul promovării valorilor naţionale în spaţiul european a fost organizată vernisare a peste 30 de tablouri ale pictoriţei, Nicoleta Stati, în sala "Altiero Spinelli" a Parlamentului European.. 2. Realizarea proiectelor şi evenimentelor culturale cu participare internaţională Au fost organizate peste 20 de evenimente culturale de nivel internaţional, inclusiv: festivalul „Mărţişor”, festivalul de muzică clasică Iohan Sebastian Bach, festivalul internaţional „Invită Maria Bieşu”, festivalul internaţional al filmului Cronograf, Zilele culturii Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Festivalul internaţional al Şcolilor de Teatru etc. Studioul „Moldova Film” S.A. a participat la Festivalul Internaţional pentru promovarea, coproducţia şi distribuirea producţiei cinematografice, desfăşurat la Moscova, Federaţia Ruseă. Un grup de elevi ai Liceului-internat Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu" şi studenţi ai Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice au participat la Concursul de muzică austro-germană, care s-a desfăşurat în oraşul Burgas (Bulgaria). Ansamblul de muzică şi dans popular „Plai înfloritori” ai Colegiului Naţional de Coregrafie, au participat la Festivalul International de Arte, care s-a desfăşurat în oraşul Sozopol (Bulgaria). În cadrul colaborării internaţionale tineri violonişti din Belarus au participat la Concursul Internaţional al tinerelor interpreţi „Eugen Coca”, în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru CLASSFEST organizat la Chişinău a participat Academia de Stat de Arte din Belarus, la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, au participat 10 edituri din oraşul Minsk. Teatrul Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov" a participat Festivalul Internaţional de Teatru din or. Kaliningrad, Festivalul Internaţional al Teatrelor Ruse din statele- membre CSI şi ţările Baltice din or. Sankt- Petersburg şi Festivalul de Teatru. Membrii formaţiei de dans modern „Imperiu”, cu titlul „Model” au participat la Festivalul Internaţional de coregrafie „Танцевальная весна” care s-a desfăşurat în 17
  • 19. perioada în or. Podolisk, Federaţia Rusă. Studenta Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, Tanasiciuc Natalia a participat la Festivalul-concurs de romanţe ruseşti „Izabela Iurieva ", care s-a desfăşurat în perioada 19-26 mai 2011 în oraşul Tallin. Un grup de elevi şi profesori de la Colegiul Republican de Coregrafie au participat la ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional „Mocква вcmpeчает друзей”, organizat în perioada 20-22 mai 2011. La Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, au participat 29 edituri din Federaţia Rusă, 10 edituri din China Reprezentantul Ministerului Culturii a participat la seminarul „Filmul, televiziunea şi managementul de brand pentru ţările în curs de dezvoltare" . Formaţia de muzică uşoară „Millenium” a realizat un turneu în Italia în perioada iunie – septembrie 2011. Asociaţia de Creaţie „Festival” realizează în perioada anilor 2011-2012, un proiect cultural de colaborare cu Societe HBS „Harley Blues Society”, din Regatul Belgiei. Republica Moldova a participat cu 3 producţii cinematografice („Arrivederci" de V. Jereghi, „Saşa, Grişa şi Ion" şi „(Plictis) şi Inspiraţie" de I.Cobîleanschi) la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Festivalului identităţilor", care s-a desfăşurat la Roma. Corul mixt al Catedrei „Dirijat Cor Academic" a participat la Concursul Internaţional de muzică sacră, care s-a desfăşurat în oraşul Hajnowka, Polonia. La Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru „CLASSFEST” organizat în au participat Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale”, Bucureşti cu spectacolul „Pa-Dam, Pa-Dam..", Universitatea Babeş-Boya, Cluj-Napoca cu spectacolul „Bacantele” după Euripide, Universitatea de Arte "G. Enescu", Iaşi cu spectacolul de teatru de umbre „Geneze”, Universitatea de Arte din Târgu - Mureş cu spectacolul „Gaiţele”. În martie curent Ministerul Culturii cu sprijinul Comisiei Naţionale UNESCO a lansat site-ul „Patrimoniul cultural imaterial al Republicii Moldova”, care reflectează situaţia ce ţine de salvgardarea patrimoniului cultural imaterial şi politicile statului privind implementarea Convenţiei UNESCO din domeniu. Cu susţinerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii a fost realizat proiectul privind executarea lucrărilor de conservare-restaurare la Complexul Băilor Medievale din cadrul Rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul Vechi”. Proiectul prevedea elaborarea şi implementarea în practică a unui set de măsuri privind salvarea de la distrugere a vestigiilor de arhitectură ale complexului „Baia medievală de tip oriental” din secolul al XIV-lea; conservarea şi consolidarea acestora în scopul păstrării pentru umanitate şi valorificării lor în scopuri turistice. Au fost realizate următoarele activităţi practice: 1. Elaborarea proiectului de specialitate privind conservarea complexului de arhitectură „Baia medievală de tip oriental”; 2. Efectuarea în perimetrul obiectivului de arhitectură a săpăturilor arheologice de salvare; 18
  • 20. 3. Efectuarea lucrărilor practice de consolidare, conservare şi restaurare a vestigiilor de arhitectură ale complexului „Baia medievală de tip oriental”. 4. Amenajarea teritoriului din jurul „Băii”, care vor facilita vizionarea complexului de către turişti. Totodată, pentru 2011 s-a propus finanţarea Proiectului privind realizarea lucrărilor de Proiectare a lucrărilor de conservare şi restaurare a vestigiilor de arhitectură orientală şi moldovenească din secolele XIV-XVI din cadrul Rezervaţiei Orheiul Vechi. În cadrul proiectului vor fi realizate activităţi de documentare, cercetare, digitalizare topografică şi tridimensională, în baza cărora vor fi elaborate proiectele de conservare-restaurare a vestigiilor de arhitectură medievală din cadrul Rezervaţiei Orheiul Vechi. Va fi creată baza ştiinţifico-metodică necesară pentru realizarea lucrărilor practice de consolidare, conservare şi restaurare a fundaţiilor construcţiilor medievale de tradiţie orientală şi moldovenească din secolele XIV-XVI, în scopul păstrării acestor valori culturale pentru umanitate şi a valorificării lor pentru activităţile turistice şi de instruire. În perioada de referinţă, Ministerul Culturii a solicitat concursul instituţiilor din subordine privind participarea la următoarele proiecte/programe: Programul Cultura/Media 2007-2013 al Uniunii Europene, Programul Tempus, Erasmus Mundus, Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Moldova 2007-2013, Programul Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre 2007-2013, Instrumentul de finanţare a proiectelor OCEMN. Ministerul Culturii a acordat asistenţă instituţiilor din subordine în scopul participării la grant-urile oferite de Ambasada Japoniei acreditată pentru Republica Moldova în domeniul culturii. 3. Integrare europeană Ministerul Culturii a participat la: Reuniunea Sub-comitetului nr. 4 „Energie, Mediu, Transporturi şi Telecomunicaţii, Ştiinţă, Tehnologii, Sănătate Publică, Cultură şi Educaţie”, desfăşurat la Chişinău, Republica Moldova; La cea de-a XII-a reuniune a Comitetului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană; La cea de-a 5-a Reuniune a Platformei nr. 4 a Parteneriatului Estic Contacte Inter-umane. În corespundere cu Programul de activitate 2012-2013 al Platformei nr. 4. În scopul dezvoltării diversităţii culturale, conservării şi valorificării patrimoniului cultural şi istoric, ministerul a propus cooperarea în următoarele domenii: culturală şi schimburi culturale, precum şi mobilitatea artei şi artiştilor; în domeniul protejării şi conservării patrimoniul cultural; în domeniul dezvoltării industriilor culturale; promovarea dialogului intercultural; politica de dialog privind politica culturală şi audiovizualul; cooperarea în cadrul forurilor internaţionale, cum ar fi UNESCO şi Consiliului Europei, Pentru anii 2011-2013, Ministerul Culturii a aplicat la 4 proiecte în cadrul Programului Cultural al Parteneriatului Estic. De asemenea, participă cu ţările membre GUAM la realizarea unui film documentar axat pe romanul lui Jules Verne 19
  • 21. „Keraban-Le-Tetu”. Costul total al proiectului constituie 1 mln de Euro şi va fi finanţat 70% din Programul Operaţional Comun în Bazinul Mării Negre 2007-2013, iar 30% din contul Turciei. Tot în cadrul Programului Cultural al Parteneriatului Estic, Ministerul Culturii în comun cu Comisia Europeană şi Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău va organiza o Masă rotundă cu privire la situaţia din domeniul culturii din Republica Moldova. Totodată, pe parcursul anilor 2011-2013 Ministerul Culturii va beneficia de asistenţă în cadrul proiectului „Consolidarea sectorului cultural a statelor-membre ale Parteneriatului Estic” în vederea consolidării capacităţilor instituţionale şi de armonizare a cadrul legislativ naţional, conform legislaţiei europene şi internaţionale. Ministerul Culturii a asigurat prezentarea informaţiei în contextul implementării înţelegerilor anterioare şi documentelor ce ţin de cooperarea bilaterală, inclusiv în domeniul integrării europene, precum şi au fost stabilite priorităţile în cadrul următoarele bilaterale în domeniul integrării europene, şi anume: moldo-cehă, moldo- slovacă, moldo-lituaniană, moldo-polona, moldo-ungară şi moldo-română. Pentru anii 2010-2012, Comisia Europeană a aprobat spre co-finanţare 4 proiecte cu participarea instituţiilor de cultură din Republica Moldova: „PROMS Music Crossover - East-West Connections”, „Tandem” - Crearea de noi reţele şi parteneriate dintre profesioniştii din domeniul cultural din ţările Uniunii Europene şi cei din Republica Moldova şi Ucraina, „Patrimoniu, Identitate şi Comunicare în Practicile artei contemporane europene” şi „Mirrors of Europe”. 4. Armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul culturii la acquis-ul comunitar Ministerul Culturii a elaborat Regulamentul cu privire la exportul şi importul bunurilor culturale, care se află în proces de avizare. 5. Colaborarea în cadrul UNESCO. Ministerului Culturii a transmis în adresa Centrului Patrimoniului Mondial UNESCO, solicitarea de a include în Lista Indicativă UNESCO, obiectul de patrimoniul cultural şi natural „Solurile tipice de cernoziom din stepa Bălţilor”. Ministerul Culturii a elaborat Formularul de solicitare a asistenţei internaţionale din partea UNSECO în scopul finalizării şi promovării în Lista patrimoniului mondial UNESCO a dosarului „Peisajului cultural Orheiul Vechi”. Ministerul Culturii participă la Proiectul pilot iniţiat de Biroul UNESCO din Moscova privind Inventarierea Patrimoniului cultural imaterial în Republica Moldova. Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost desemnat în calitate de instituţie responsabilă de implementarea acestui proiect. Scopul proiectului este crearea unui cadru metodologic pentru elaborarea inventarului naţional al patrimoniului cultural imaterial, de a completa cu elemente de inventariere şi de a atrage atenţia şi a altor instituţii guvernamentale la rolul comunităţilor locale, promotori ai patrimoniului cultural imaterial, asigurînd diseminare şi vizibilitate pentru conservarea şi promovarea continuă a acestora. În cadrul proiectului implementat cu susţinerea Ministerului Italian de Externe - Cooperazione Italiana şi Oficiul UNESCO din Veneţia, Biroul Regional pentru Ştiinţă şi Cultură în Europa în anul 2010 au început lucrările de restaurare şi 20
  • 22. amenajare a unui nou sediu pentru „Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor”. Comisia UNESCO din Paris (prin Biroul UNESCO, Republica Moldova), susţine financiar în luna decembrie curent Raportul şi Conferinţa Naţională “Mecanismul de interacţiune între teatru şi Stat în ţările de tranziţie. Ministerul Culturii va participa la cea de-a 36-a Conferinţă Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Ministerul Culturii a participat în perioada 1-2 septembrie curent la Belgrad (Republica Serbia) la cea de-a IX-a ediţie a Summit-ului Regional UNESCO al Şefilor de Stat din Europa de Sud-Est, eveniment precedat de Masa Rotundă „Arta Contemporană în Europa de Sud-est – Patrimoniu pentru Viitor”. Ministerul Culturii a participat la data de 10 iunie curent la Belgrad (Republica Serbia) la Conferinţa Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-Est cu genericul „Patrimoniul Cultural: O Punte spre un Viitor Comun”. În spiritul Planului de la Cetinje, ministerul a iniţiat elaborarea în comun cu statele vecine (România şi Ucraina) dosarelor privind promovarea în Lista Patrimoniului Mondial a unor monumente cultural-naturale transfrontaliere. Un bun început în acest sens ar putea fi următoarele proiecte: “Peisajul mănăstirilor rupestre din valea Nistrului şi Dunărea de Jos”, „Cetăţi antice şi medievale din spaţiul balcano-dunărean”. Considerăm importantă, în acest context, realizarea în comun cu România, Bulgaria, Serbia şi alte state din zonă, a proiectului de elaborare a dosarului şi promovarea în Lista Patrimoniului Mondial imaterial a unui element important al patrimoniului cultural intangibil, comun pentru această zonă - „Mărţişorul”. La acest capitol, am menţionat interesul Republicii Moldova de a se implice cît mai plenar în programele de cooperare regională prin participarea la proiectele de cooperare culturală şi de turism, în special în itinerarele „Rutele Vinului”, „Arhitectura vernaculară”, „Mănăstirile rupestre”, alte itinerare bazate pe monumentele de patrimoniu arheologic. Totodată, în cadrul conferinţei, Ministerul Culturii a transmis oficial dlui Predrag MARKOVIC, Ministru al Culturii al Republicii Serbia, cererea de aderare a Republicii Moldova la Consiliul Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-est (CoMoCoSEE). Actualmente Republica Serbia deţine preşedinţia Consiliului Miniştrilor Culturii din Europa de Sud-est (CoMoCoSEE). 6. Colaborarea şi participarea în cadrul Programelor şi Proiectelor Consiliului Europei Cu susţinerea Oficiului Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei a avut loc inaugurarea expoziţiei la subiectul moştenirii lăsate de Andrei Saharov în domeniul drepturilor omului. Ministerul Culturii a participat la Reuniunea Comitetului Director pentru Cultură (CDCULT) al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi la reuniunea Comitetului Director pentru Patrimoniu Cultural şi Peisaj al Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. 21
  • 23. De asemenea, Ministerul participă la Proiectul-pilot „Reabilitarea patrimoniului cultural în oraşele istorice“, în cadrul Programului regional „Iniţiativa de la Kiev”, susţinut financiar de către Consiliul Europei şi Comisia Euriopeană. În cadrul acestui proiect au fost organizate două Ateliere de lucru cu participarea experţilor naţionali şi internaţionali la care a fost prezentat primul Raport naţional privind situaţia patrimoniului cultural din centrele istorice, precum şi au fost propuse 5 oraşe de intervenţie prioritară. 7. Colaborarea în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI) De către Republica Moldova au fost semnate şi adoptate Concepţia privind colaborarea statelor-membre CSI în domeniul culturi, Concepţia de dezvoltare a învăţămîntului în domeniul culturii şi artelor a statelor-membre CSI şi Planul de acţiuni prioritare în domeniul colaborării umanitare a statelor-membre ale CSI pentru anii 2011–2012. Ministerul Culturii al Republicii Moldova cu suportul Fondului Interstatal de Colaborare Umanitară al statelor-membre CSI a organizat în perioada 1-10 martie 2011, cea de-a 45-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică „Mărţişor 2011”. 22