SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  16
EVALUAREA IMPACTULUI
MICROPROIECTELOR FINANŢATE ASUPRA
DEZVOLTĂRII COMUNITARE
Diana CHEIANU-ANDREI,
Evaluator proiect
SCOPUL EVALUĂRII
Impactul microproiectelor finanţate asupra
comunităţii
prin
prisma
eficacităţii, eficienţei, consecinţelor asupra
mediului înconjurător, aspectelor gender şi
nu în ultimul rând a durabilităţii.
Evaluarea rezultatelor s-a realizat după 6 luni
după ce beneficiarii de micro-granturi au primit
utilajele şi echipamentul procurat în cadrul
proiectului.
METODOLOGIA DE EVALUARE
1. Analiza documentelor.
2. Observaţia.
3. Interviul individual aprofundat. Au fost intervievaţi:
(i)
reprezentanţii administraţiei publice locale de nivelul I şi II din localităţile
în care au fost implementate proiectele;
(ii) un reprezentant al unei asociaţii naţionale din care face parte un
beneficiar de microproiect;
(iii) managerul Centrului de Resurse Orhei;
(iv) beneficiarii microproiectelor;
(v) reprezentanţii Hilfswerk Austria în Moldova, implementatorii proiectului
„Remitenţele Dezvoltă Comunităţile în Moldova” şi partenerii acestuia
Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizațiilor
Neguvernamentale din Republica Moldova „Contact”.
4. Analiza rezultatelor financiare colectate de la beneficiarilor de micro-granturi
pentru anii 2012-2013.
CONCURSUL DE GRANTURI

-

33 persoane participante:
12 persoane din raionul Orhei,
11 persoane din raionul Teleneşti,
6 persoane din raionul Rezina,
4 persoane din raionul Şoldăneşti.

- Gender: 8 femei şi 25 bărbaţi;
- Vârsta: 20-45 ani;
Cele mai multe proiecte de afaceri au vizat domeniul
agriculturii: cultivarea ciupercilor, legumelor, nucilor, creşterea
ovinelor, bovinelor, iepurilor etc.
7 PERSOANE BENEFICIARE DE MICRO-GRANTURI
Mărimea micro-granturilor: 9900-15000 Euro
1. Procurarea tehnicii pentru prelucrarea fierului forjat (SRL
Zmuvinadorvic – Metal”, s. Negureni, raionul Teleneşti);
2. Procurarea unui laborator mobil de extragere a mierii de albine
(SRL „Făguraşii de aur”, s. Şipca, raionul Şoldăneşti);
3. Construcţia, amenajarea şi utilarea unui atelier pentru reparaţia
tehnicii agricole (SC „MCN-Curchi” SRL, s. Mitoc, raionul Orhei);
4. Amenajarea unei ferme de iepuri (SRL „Casa iepurilor”, s.
Mândreşti, raionul Teleneşti);
5. Dezvoltarea unei afaceri de măcinare şi ambalare a făinii de
porumb (SC „Venera” SRL, s. Ţăhnăuţi, raionul Rezina);
6. Procurarea unei plase antigrindină pentru creşterea coacăzei şi
ioştei (GŢ “Găină Petru Dinu”, s. Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti);
7. Procurarea unui laborator mobil electrotehnic pe cabluri „ETL-10”
(SRL „Erstelab”, oraşul Orhei.
EFICACITATEA
• Toate întreprinderile au înregistrat creşterea
volumului de vânzări în anul 2013 care au
generat profituri brute. Doar o singură afacere
nu a înregistrat şi profit net.
• Niciunul dintre beneficiarii de micro-granturi nu a
atins rezultatele schiţate în planurile de afaceri
înaintate, chiar dacă marea majoritate s-au
apropiat de acestea. Acest fapt se datorează, pe
de o parte, unor întârzieri în implementarea
proiectului, iar pe de altă parte, subestimării
unor riscuri.
FACTORII CARE AU GENERAT SUCCESUL
AFACERILOR INIŢIATE
(i)
(ii)
(iii)
(iv)
(v)
(vi)
(vii)
(viii)

existenţa afacerii până la concursul de granturi (5 din cele 7
afaceri);
experienţa profesională a beneficiarilor de microproiecte în
domeniul în care şi-au lansat afacerea;
utilajul/echipamentul performat procurat în cadrul proiectului
„Remitenţele, Dezvoltă, Comunităţile din Moldova” care a
permis creşterea volumului şi calităţii muncii;
munca asiduă a câştigătorilor de microproiecte peste norma de
8 ore;
identificarea potenţialilor clienţi individuali şi juridici;
oferirea unui preţ rezonabil la produsul final, inclusiv a unor
servicii suplimentare (transportare, instalare etc.);
instruirile obţinute în cadrul proiectului;
implementarea de noi tehnologii etc.
EFICIENŢA
• Performanţa obţinută în perioada scurtă de activitate şi
evaluarea comparativă a rezultatelor financiare pentru
anii 2012 şi 2013, inclusiv a datelor planificate în
planul de afaceri pentru anul 2013 şi cele obţinute
relevă un management eficient în cazul a 5
microproiecte, în cazul a 2 - există posibilităţi de
creştere a eficienţei managementului.
• Deschiderea şi dezvoltarea afacerilor au determinat
crearea a 20 noi locuri de muncă (13 permanente şi 7
sezoniere), oferind posibilitatea acestor familii de a
avea un venit stabil în cadrul gospodăriei în Republica
Moldova.
IMPORTANŢA MICROPROIECTELOR
FINANŢATE PENTRU COMUNITATE
(i) Deschideriea a noi locuri de muncă şi asigurare a unor venituri
stabile în familiile angajaţilor;
(ii) Prevenirea migraţiei în unele familii, respectiv prezenţa soţilor
alături de soţii şi a părinţilor alături de copii, inclusiv eliminarea
unor eventuale consecinţe negative ale migraţiei (divorţ, copii
rămaşi fără îngrijire părintească în rezultatul migraţiei);
(iii) Contribuţii la bugetul local prin achitarea de taxe şi impozite;
(iv) Exemplul unor oameni de afaceri de succes la nivel local care
să influenţeze şi alţi locuitori ai comunităţii să-şi investească
remitenţele şi să-şi dezvolte afaceri;
(v) Oferirea consultaţiilor în domeniul afacerilor şi altor persoane
cointeresate.
IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR
În dezvoltarea afacerilor s-a ţinut cont de anumite
aspecte ale mediului înconjurător.
Întreprinderile fondate nu produc consecinţe
negative asupra mediului înconjurător.
Unele din contra tind să producă un efect benefic
asupra florei din regiune (de exemplu: SRL
„Făguraşii de aur” oferă servicii de polenizare a
plantaţiilor anuale şi multianuale, determinând
creşterea productivităţii terenurilor agricole).
ASPECTELE GENDER
Toate afacerile finanţate în cadrul
proiectului
„Remitenţele
Dezvoltă
Comunităţile din Moldova” sunt gestionate
de bărbaţi.
Mai mult decât atât şi marea majoritate a
lucrătorilor sunt bărbaţi, numărul femeilor
care activează în cele 7 afaceri este
extrem de redus.
DURABILITATEA (I)
• Afacerile dezvoltate sau iniţiate sunt viabile. Analiza datelor
financiare ale întreprinderilor care au beneficiat de granturi
relevă că toate au reuşit să obţină profituri brute în anul
2013, fapt ce indică că situaţia financiară este stabilă din
punctul de vedere al indicilor de creştere a nivelului de profit.
• În iniţierea şi dezvoltarea acestor afaceri au fost investite atât
resurse proprii, resurse provenite din proiect, precum şi
anumite împrumuturi, granturi de la instituţii de pe piaţa
locală.
• Instruirile oferite în cadrul proiectului au contribuit la creşterea
cunoştinţelor şi abilităţilor beneficiarilor şi sporesc gradul de
durabilitate în termen scurt şi mediu.
DURABILITATEA (II)
• Afacerile iniţiate sunt binevenite în comunităţile din
Republica Moldova şi oferă un exemplu la nivel de
localitate pentru iniţierea şi dezvoltarea altor afaceri noi.
• Rezultatele relevă că din punct de vedere al activităţii
economice o parte din întreprinderi şi-au mărit volumul
de activitate, aducându-şi o anumită contribuţie şi la:
- formarea fondului de resurse publice la nivelul bugetului
local,
- crearea locurilor de munca,
- sporirea nivelului de consum la nivel local.
DIFICULTĂŢI ÎN SUSTENABILITATEA
AFACERILOR ÎN TERMEN MEDIU ŞI LUNG
(i) capacitate redusă de extindere a activităţii;
(ii) costuri ridicate la sursele de finanţare
accesibile pe piaţa de credit;
(iii) profituri reduse şi costuri fixe ridicate datorită
neutilizării în totalitate a capacitaţii mijloacelor fixe
angajate în activitatea operaţionala;
(iv) volume de producere nesemnificative ceea ce
limitează competitivitatea produselor pe piaţă din
punctul de vedere al preţurilor;
(v) posibilităţi financiare limitate pentru a realiza
investiţii din surse proprii.
CONCLUZII

•
•
•
•
•
•

Proiectul “Remitenţele Dezvoltă Comunităţile din Moldova” la
capitolul micro-granturi a reuşit:
Iniţierea a 2 afaceri şi dezvoltarea a 5 afaceri existente;
Crearea a 20 de locuri de muncă (13 permanente şi 7
sezoniere la nivelul comunităţii);
Asigurarea obţinerii unor venituri stabile în 20 de familii şi
prevenirea migraţiei într-o parte semnificativă dintre acestea;
Oferirea unor bune practici de investire a remitenţelor pentru
membrii comunităţilor şi societăţii moldoveneşti;
Contribuţii prin taxe şi impozite la bugetul APL;
Oferirea consultaţiilor pentru iniţierea şi dezvoltarea unor
afaceri simulare.
RECOMANDĂRI
• Extinderea unor asemenea proiecte pentru toate
raioanele republicii, fapt ce va contribui la creşterea
competitivităţii;
• Susţinerea şi unor afaceri conduse de femei;
• Oferirea unui suport beneficiarilor pentru a creşte
durabilitatea afacerilor în termen mediu şi lung prin
dezvoltarea unei strategii detaliate pentru aşi asigura
rentabilitatea pe termen mediu şi lung.

Contenu connexe

En vedette

Developing the Classical ESL Model
Developing the Classical ESL ModelDeveloping the Classical ESL Model
Developing the Classical ESL ModelValerie Peake, M.Ed.
 
Madagascar - treball en grup
Madagascar - treball en grupMadagascar - treball en grup
Madagascar - treball en grupniederstein
 

En vedette (6)

Developing the Classical ESL Model
Developing the Classical ESL ModelDeveloping the Classical ESL Model
Developing the Classical ESL Model
 
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMM
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMMContributia remitentelor la dezvoltarea IMM
Contributia remitentelor la dezvoltarea IMM
 
Madagascar - treball en grup
Madagascar - treball en grupMadagascar - treball en grup
Madagascar - treball en grup
 
Sifa monica t
Sifa monica tSifa monica t
Sifa monica t
 
Sifa monica t
Sifa monica tSifa monica t
Sifa monica t
 
Sifa monica t
Sifa monica tSifa monica t
Sifa monica t
 

Similaire à Evaluarea impactului microproiectelor finantate asupra dezvoltarii comunitare

Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.HWA International Moldova
 
Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014
Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014
Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014HWA International Moldova
 
Ghidul Antreprenorului pe înţelesul tuturor
Ghidul Antreprenorului pe înţelesul tuturorGhidul Antreprenorului pe înţelesul tuturor
Ghidul Antreprenorului pe înţelesul tuturorHWA International Moldova
 
2016 ia larga_evaluarea_impactului
2016 ia larga_evaluarea_impactului2016 ia larga_evaluarea_impactului
2016 ia larga_evaluarea_impactuluiADR Nord
 
Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...
Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...
Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...HWA International Moldova
 
Fondul granturilor mici - CIAL
Fondul granturilor mici - CIALFondul granturilor mici - CIAL
Fondul granturilor mici - CIALAlexei Gafeli
 
Update prezentare moldovan nicolaie-digitalizare
Update   prezentare moldovan nicolaie-digitalizareUpdate   prezentare moldovan nicolaie-digitalizare
Update prezentare moldovan nicolaie-digitalizareRuxandraPeterMoroanu
 
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Spri...
Proiectul Programului Regional Sectorial  în domeniul Infrastructurii de Spri...Proiectul Programului Regional Sectorial  în domeniul Infrastructurii de Spri...
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Spri...ADR Nord
 
Prezentare Summa Versiune Romana
Prezentare Summa Versiune RomanaPrezentare Summa Versiune Romana
Prezentare Summa Versiune Romanasumma
 
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Lilia Țurcan
 
structural funds romania 2014 2020 seminar gent
structural funds romania 2014 2020 seminar gentstructural funds romania 2014 2020 seminar gent
structural funds romania 2014 2020 seminar gentFreddy Jacobs
 
Strategia cnipmmr 2012 2016
Strategia cnipmmr 2012 2016Strategia cnipmmr 2012 2016
Strategia cnipmmr 2012 2016IMMRomania
 
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 astPpt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 astTomoniu Antonio
 
2 aurelia turcan prezentare ia provocari si riscuri
2 aurelia turcan prezentare   ia provocari si riscuri2 aurelia turcan prezentare   ia provocari si riscuri
2 aurelia turcan prezentare ia provocari si riscuriAnișoara Gonța
 
Public Relations Report 2012
Public Relations Report 2012Public Relations Report 2012
Public Relations Report 2012Claudia Cramaroc
 

Similaire à Evaluarea impactului microproiectelor finantate asupra dezvoltarii comunitare (20)

Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
Rezumat Studiu calitativ. Contribuţia remitenţelor la dezvoltarea IMM.
 
Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014
Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014
Economist. Magazin Economic, 15 ianuarie 2014
 
Ghidul Antreprenorului pe înţelesul tuturor
Ghidul Antreprenorului pe înţelesul tuturorGhidul Antreprenorului pe înţelesul tuturor
Ghidul Antreprenorului pe înţelesul tuturor
 
3.1.ias lucia usurelu
3.1.ias lucia usurelu3.1.ias lucia usurelu
3.1.ias lucia usurelu
 
3.1.ias lucia usurelu
3.1.ias lucia usurelu3.1.ias lucia usurelu
3.1.ias lucia usurelu
 
2016 ia larga_evaluarea_impactului
2016 ia larga_evaluarea_impactului2016 ia larga_evaluarea_impactului
2016 ia larga_evaluarea_impactului
 
Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...
Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...
Gestionarea și investirea remitențelor. Managementul resurselor umane. Initie...
 
Fondul granturilor mici - CIAL
Fondul granturilor mici - CIALFondul granturilor mici - CIAL
Fondul granturilor mici - CIAL
 
Update prezentare moldovan nicolaie-digitalizare
Update   prezentare moldovan nicolaie-digitalizareUpdate   prezentare moldovan nicolaie-digitalizare
Update prezentare moldovan nicolaie-digitalizare
 
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Spri...
Proiectul Programului Regional Sectorial  în domeniul Infrastructurii de Spri...Proiectul Programului Regional Sectorial  în domeniul Infrastructurii de Spri...
Proiectul Programului Regional Sectorial în domeniul Infrastructurii de Spri...
 
Prezentare Summa Versiune Romana
Prezentare Summa Versiune RomanaPrezentare Summa Versiune Romana
Prezentare Summa Versiune Romana
 
Water leap Moldova Prezentare Generala
Water leap Moldova Prezentare Generala Water leap Moldova Prezentare Generala
Water leap Moldova Prezentare Generala
 
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
Raport de activitate al ADR Centru pentru perioada ianuarie-iunie 2013
 
structural funds romania 2014 2020 seminar gent
structural funds romania 2014 2020 seminar gentstructural funds romania 2014 2020 seminar gent
structural funds romania 2014 2020 seminar gent
 
Prezentare ODIMM 25.10.2013
Prezentare  ODIMM 25.10.2013Prezentare  ODIMM 25.10.2013
Prezentare ODIMM 25.10.2013
 
Revista Regio nr. 4
Revista Regio nr. 4Revista Regio nr. 4
Revista Regio nr. 4
 
Strategia cnipmmr 2012 2016
Strategia cnipmmr 2012 2016Strategia cnipmmr 2012 2016
Strategia cnipmmr 2012 2016
 
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 astPpt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
Ppt proiect d.a.c.i.a djst 2021 ast
 
2 aurelia turcan prezentare ia provocari si riscuri
2 aurelia turcan prezentare   ia provocari si riscuri2 aurelia turcan prezentare   ia provocari si riscuri
2 aurelia turcan prezentare ia provocari si riscuri
 
Public Relations Report 2012
Public Relations Report 2012Public Relations Report 2012
Public Relations Report 2012
 

Plus de HWA International Moldova

Methodological guide on_decision_making_at_the_local_level
Methodological guide on_decision_making_at_the_local_levelMethodological guide on_decision_making_at_the_local_level
Methodological guide on_decision_making_at_the_local_levelHWA International Moldova
 
Assessment of funded microprojects impact on community development
Assessment of funded microprojects impact on community developmentAssessment of funded microprojects impact on community development
Assessment of funded microprojects impact on community developmentHWA International Moldova
 
Proiectul care trebuie multiplicat în toată țara
Proiectul care trebuie multiplicat în toată țaraProiectul care trebuie multiplicat în toată țara
Proiectul care trebuie multiplicat în toată țaraHWA International Moldova
 
Oportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APL
Oportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APLOportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APL
Oportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APLHWA International Moldova
 
Migratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imagini
Migratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imaginiMigratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imagini
Migratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imaginiHWA International Moldova
 
Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului Telenesti
Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului TelenestiDezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului Telenesti
Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului TelenestiHWA International Moldova
 
Reflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica Moldova
Reflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica MoldovaReflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica Moldova
Reflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica MoldovaHWA International Moldova
 
Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”
Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”
Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”HWA International Moldova
 
La numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilă
La numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilăLa numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilă
La numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilăHWA International Moldova
 
Rezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatii
Rezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatiiRezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatii
Rezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatiiHWA International Moldova
 

Plus de HWA International Moldova (20)

Methodological guide on_decision_making_at_the_local_level
Methodological guide on_decision_making_at_the_local_levelMethodological guide on_decision_making_at_the_local_level
Methodological guide on_decision_making_at_the_local_level
 
Viata satului, 27 decembrie 2013
Viata satului, 27 decembrie 2013Viata satului, 27 decembrie 2013
Viata satului, 27 decembrie 2013
 
Assessment of funded microprojects impact on community development
Assessment of funded microprojects impact on community developmentAssessment of funded microprojects impact on community development
Assessment of funded microprojects impact on community development
 
Proiectul care trebuie multiplicat în toată țara
Proiectul care trebuie multiplicat în toată țaraProiectul care trebuie multiplicat în toată țara
Proiectul care trebuie multiplicat în toată țara
 
Oportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APL
Oportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APLOportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APL
Oportunități de instruire la distanță pentru mediul de afaceri și APL
 
Migratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imagini
Migratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imaginiMigratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imagini
Migratia: Quo Vadis, Moldova? - Open Space in imagini
 
Agenda conferintei finale ro
Agenda conferintei finale roAgenda conferintei finale ro
Agenda conferintei finale ro
 
Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului Telenesti
Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului TelenestiDezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului Telenesti
Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii pe speta raionului Telenesti
 
Agenda conferintei finale eng
Agenda conferintei finale engAgenda conferintei finale eng
Agenda conferintei finale eng
 
EXPO-MIGRANT 2014
EXPO-MIGRANT 2014EXPO-MIGRANT 2014
EXPO-MIGRANT 2014
 
7 afaceri ale migrantilor moldoveni
7 afaceri ale migrantilor moldoveni7 afaceri ale migrantilor moldoveni
7 afaceri ale migrantilor moldoveni
 
Open Space - Metoda "Spatiului deschis"
Open Space - Metoda "Spatiului deschis"Open Space - Metoda "Spatiului deschis"
Open Space - Metoda "Spatiului deschis"
 
Open Space Migratia: Quo Vadis, Moldova?
Open Space Migratia: Quo Vadis, Moldova?Open Space Migratia: Quo Vadis, Moldova?
Open Space Migratia: Quo Vadis, Moldova?
 
Reflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica Moldova
Reflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica MoldovaReflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica Moldova
Reflectarea subiectului “remitenţe” de către mass media din Republica Moldova
 
Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”
Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”
Qualitative survey ”Contribution of Remitteces to the Development ...”
 
Sociological survey report
Sociological survey reportSociological survey report
Sociological survey report
 
Business Guide an easy to understand
Business Guide an easy to understandBusiness Guide an easy to understand
Business Guide an easy to understand
 
O familia care a sfidat criza
O familia care a sfidat crizaO familia care a sfidat criza
O familia care a sfidat criza
 
La numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilă
La numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilăLa numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilă
La numai 20 de ani, un tînăr din Telenești a pus pe roate o afacere profitabilă
 
Rezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatii
Rezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatiiRezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatii
Rezumat cercetare privind influenta migratiei asupra dezvoltarii comunitatii
 

Evaluarea impactului microproiectelor finantate asupra dezvoltarii comunitare

  • 1. EVALUAREA IMPACTULUI MICROPROIECTELOR FINANŢATE ASUPRA DEZVOLTĂRII COMUNITARE Diana CHEIANU-ANDREI, Evaluator proiect
  • 2. SCOPUL EVALUĂRII Impactul microproiectelor finanţate asupra comunităţii prin prisma eficacităţii, eficienţei, consecinţelor asupra mediului înconjurător, aspectelor gender şi nu în ultimul rând a durabilităţii. Evaluarea rezultatelor s-a realizat după 6 luni după ce beneficiarii de micro-granturi au primit utilajele şi echipamentul procurat în cadrul proiectului.
  • 3. METODOLOGIA DE EVALUARE 1. Analiza documentelor. 2. Observaţia. 3. Interviul individual aprofundat. Au fost intervievaţi: (i) reprezentanţii administraţiei publice locale de nivelul I şi II din localităţile în care au fost implementate proiectele; (ii) un reprezentant al unei asociaţii naţionale din care face parte un beneficiar de microproiect; (iii) managerul Centrului de Resurse Orhei; (iv) beneficiarii microproiectelor; (v) reprezentanţii Hilfswerk Austria în Moldova, implementatorii proiectului „Remitenţele Dezvoltă Comunităţile în Moldova” şi partenerii acestuia Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizațiilor Neguvernamentale din Republica Moldova „Contact”. 4. Analiza rezultatelor financiare colectate de la beneficiarilor de micro-granturi pentru anii 2012-2013.
  • 4. CONCURSUL DE GRANTURI - 33 persoane participante: 12 persoane din raionul Orhei, 11 persoane din raionul Teleneşti, 6 persoane din raionul Rezina, 4 persoane din raionul Şoldăneşti. - Gender: 8 femei şi 25 bărbaţi; - Vârsta: 20-45 ani; Cele mai multe proiecte de afaceri au vizat domeniul agriculturii: cultivarea ciupercilor, legumelor, nucilor, creşterea ovinelor, bovinelor, iepurilor etc.
  • 5. 7 PERSOANE BENEFICIARE DE MICRO-GRANTURI Mărimea micro-granturilor: 9900-15000 Euro 1. Procurarea tehnicii pentru prelucrarea fierului forjat (SRL Zmuvinadorvic – Metal”, s. Negureni, raionul Teleneşti); 2. Procurarea unui laborator mobil de extragere a mierii de albine (SRL „Făguraşii de aur”, s. Şipca, raionul Şoldăneşti); 3. Construcţia, amenajarea şi utilarea unui atelier pentru reparaţia tehnicii agricole (SC „MCN-Curchi” SRL, s. Mitoc, raionul Orhei); 4. Amenajarea unei ferme de iepuri (SRL „Casa iepurilor”, s. Mândreşti, raionul Teleneşti); 5. Dezvoltarea unei afaceri de măcinare şi ambalare a făinii de porumb (SC „Venera” SRL, s. Ţăhnăuţi, raionul Rezina); 6. Procurarea unei plase antigrindină pentru creşterea coacăzei şi ioştei (GŢ “Găină Petru Dinu”, s. Chiţcanii Vechi, raionul Teleneşti); 7. Procurarea unui laborator mobil electrotehnic pe cabluri „ETL-10” (SRL „Erstelab”, oraşul Orhei.
  • 6. EFICACITATEA • Toate întreprinderile au înregistrat creşterea volumului de vânzări în anul 2013 care au generat profituri brute. Doar o singură afacere nu a înregistrat şi profit net. • Niciunul dintre beneficiarii de micro-granturi nu a atins rezultatele schiţate în planurile de afaceri înaintate, chiar dacă marea majoritate s-au apropiat de acestea. Acest fapt se datorează, pe de o parte, unor întârzieri în implementarea proiectului, iar pe de altă parte, subestimării unor riscuri.
  • 7. FACTORII CARE AU GENERAT SUCCESUL AFACERILOR INIŢIATE (i) (ii) (iii) (iv) (v) (vi) (vii) (viii) existenţa afacerii până la concursul de granturi (5 din cele 7 afaceri); experienţa profesională a beneficiarilor de microproiecte în domeniul în care şi-au lansat afacerea; utilajul/echipamentul performat procurat în cadrul proiectului „Remitenţele, Dezvoltă, Comunităţile din Moldova” care a permis creşterea volumului şi calităţii muncii; munca asiduă a câştigătorilor de microproiecte peste norma de 8 ore; identificarea potenţialilor clienţi individuali şi juridici; oferirea unui preţ rezonabil la produsul final, inclusiv a unor servicii suplimentare (transportare, instalare etc.); instruirile obţinute în cadrul proiectului; implementarea de noi tehnologii etc.
  • 8. EFICIENŢA • Performanţa obţinută în perioada scurtă de activitate şi evaluarea comparativă a rezultatelor financiare pentru anii 2012 şi 2013, inclusiv a datelor planificate în planul de afaceri pentru anul 2013 şi cele obţinute relevă un management eficient în cazul a 5 microproiecte, în cazul a 2 - există posibilităţi de creştere a eficienţei managementului. • Deschiderea şi dezvoltarea afacerilor au determinat crearea a 20 noi locuri de muncă (13 permanente şi 7 sezoniere), oferind posibilitatea acestor familii de a avea un venit stabil în cadrul gospodăriei în Republica Moldova.
  • 9. IMPORTANŢA MICROPROIECTELOR FINANŢATE PENTRU COMUNITATE (i) Deschideriea a noi locuri de muncă şi asigurare a unor venituri stabile în familiile angajaţilor; (ii) Prevenirea migraţiei în unele familii, respectiv prezenţa soţilor alături de soţii şi a părinţilor alături de copii, inclusiv eliminarea unor eventuale consecinţe negative ale migraţiei (divorţ, copii rămaşi fără îngrijire părintească în rezultatul migraţiei); (iii) Contribuţii la bugetul local prin achitarea de taxe şi impozite; (iv) Exemplul unor oameni de afaceri de succes la nivel local care să influenţeze şi alţi locuitori ai comunităţii să-şi investească remitenţele şi să-şi dezvolte afaceri; (v) Oferirea consultaţiilor în domeniul afacerilor şi altor persoane cointeresate.
  • 10. IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR În dezvoltarea afacerilor s-a ţinut cont de anumite aspecte ale mediului înconjurător. Întreprinderile fondate nu produc consecinţe negative asupra mediului înconjurător. Unele din contra tind să producă un efect benefic asupra florei din regiune (de exemplu: SRL „Făguraşii de aur” oferă servicii de polenizare a plantaţiilor anuale şi multianuale, determinând creşterea productivităţii terenurilor agricole).
  • 11. ASPECTELE GENDER Toate afacerile finanţate în cadrul proiectului „Remitenţele Dezvoltă Comunităţile din Moldova” sunt gestionate de bărbaţi. Mai mult decât atât şi marea majoritate a lucrătorilor sunt bărbaţi, numărul femeilor care activează în cele 7 afaceri este extrem de redus.
  • 12. DURABILITATEA (I) • Afacerile dezvoltate sau iniţiate sunt viabile. Analiza datelor financiare ale întreprinderilor care au beneficiat de granturi relevă că toate au reuşit să obţină profituri brute în anul 2013, fapt ce indică că situaţia financiară este stabilă din punctul de vedere al indicilor de creştere a nivelului de profit. • În iniţierea şi dezvoltarea acestor afaceri au fost investite atât resurse proprii, resurse provenite din proiect, precum şi anumite împrumuturi, granturi de la instituţii de pe piaţa locală. • Instruirile oferite în cadrul proiectului au contribuit la creşterea cunoştinţelor şi abilităţilor beneficiarilor şi sporesc gradul de durabilitate în termen scurt şi mediu.
  • 13. DURABILITATEA (II) • Afacerile iniţiate sunt binevenite în comunităţile din Republica Moldova şi oferă un exemplu la nivel de localitate pentru iniţierea şi dezvoltarea altor afaceri noi. • Rezultatele relevă că din punct de vedere al activităţii economice o parte din întreprinderi şi-au mărit volumul de activitate, aducându-şi o anumită contribuţie şi la: - formarea fondului de resurse publice la nivelul bugetului local, - crearea locurilor de munca, - sporirea nivelului de consum la nivel local.
  • 14. DIFICULTĂŢI ÎN SUSTENABILITATEA AFACERILOR ÎN TERMEN MEDIU ŞI LUNG (i) capacitate redusă de extindere a activităţii; (ii) costuri ridicate la sursele de finanţare accesibile pe piaţa de credit; (iii) profituri reduse şi costuri fixe ridicate datorită neutilizării în totalitate a capacitaţii mijloacelor fixe angajate în activitatea operaţionala; (iv) volume de producere nesemnificative ceea ce limitează competitivitatea produselor pe piaţă din punctul de vedere al preţurilor; (v) posibilităţi financiare limitate pentru a realiza investiţii din surse proprii.
  • 15. CONCLUZII • • • • • • Proiectul “Remitenţele Dezvoltă Comunităţile din Moldova” la capitolul micro-granturi a reuşit: Iniţierea a 2 afaceri şi dezvoltarea a 5 afaceri existente; Crearea a 20 de locuri de muncă (13 permanente şi 7 sezoniere la nivelul comunităţii); Asigurarea obţinerii unor venituri stabile în 20 de familii şi prevenirea migraţiei într-o parte semnificativă dintre acestea; Oferirea unor bune practici de investire a remitenţelor pentru membrii comunităţilor şi societăţii moldoveneşti; Contribuţii prin taxe şi impozite la bugetul APL; Oferirea consultaţiilor pentru iniţierea şi dezvoltarea unor afaceri simulare.
  • 16. RECOMANDĂRI • Extinderea unor asemenea proiecte pentru toate raioanele republicii, fapt ce va contribui la creşterea competitivităţii; • Susţinerea şi unor afaceri conduse de femei; • Oferirea unui suport beneficiarilor pentru a creşte durabilitatea afacerilor în termen mediu şi lung prin dezvoltarea unei strategii detaliate pentru aşi asigura rentabilitatea pe termen mediu şi lung.