SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  15
Télécharger pour lire hors ligne
Investește în oameni!
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial
Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
Axa prioritară 3: Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor
Domeniul major de intervenţie 3.3.: „Dezvoltarea parteneriatului şi încurajarea
iniţiativelor pentru partenerii sociali şi societatea civilă”
Contract nr.: POSDRU/93/3.3/S/53132
NEWSLETTER
Nr. 19, Februarie 2013
Proiectul strategic
„Reţeaua Autorităților Competente pentru Calificările Profesionale din
România
(IMI PQ NET România)”
NOUTĂȚI
 Tabloul de bord al pieței interne:
record depășit pentru cea de-a
15-a aniversare!
 Comisia urmează să recupereze
de la statele membre 414
milioane EUR, reprezentând
cheltuieli în cadrul PAC
 Tutunul în UE: Expunerea la
fumatul pasiv s-a redus, dar
rămâne la un nivel prea ridicat,
potrivit unui raport al Comisiei
 Previziunile de iarnă pentru
perioada 2012-2014: ieșire
treptată din zona de turbulențe
EVENIMENT
 A III-a Reuniune a Atelierelor de
Lucru ″Sprijin pentru Partenerii
Sociali″
 Investiții sociale: Comisia
îndeamnă statele membre să se
concentreze pe creșterea
economică și coeziunea socială
 Cetățenia europeană: crește
gradul de sensibilizare a opiniei
publice cu privire la drepturile
garantate de UE, dar cetățenii
doresc să știe și mai multe
• Alte informații utile
www.imipqnet.ro
NOUTĂȚI
Tabloul de bord al pieței interne: record depășit pentru cea de-a 15-a aniversare!
Potrivit tabloului de bord al pieței interne al Comisiei Europene, statele membre au obținut, în pofida
perioadei dificile, rezultate mai bune ca niciodată în ceea ce privește promptitudinea transpunerii normelor UE în legislația
națională. Piața unică contribuie în mod esențial la ieșirea Europei din impasul economic, însă nu aduce beneficii în mod
automat: transpunerea la timp a legislației este o condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de politică stabilite în
directive.
Tabloul de bord al pieței interne a fost publicat pentru prima dată acum cincisprezece ani, iar ediția actuală arată că statele
membre au realizat progrese importante. Deficitul mediu de transpunere în UE, și anume procentajul directivelor referitoare la
piața internă care nu au fost transpuse în legislația națională în termenele prevăzute, a scăzut de la 6,3 % în 1997 la un nivel nou
record de 0,6 %, care se situează astfel sub obiectivul de 1 % stabilit de comun acord de șefii de stat și de guvern europeni în
2007 și aproape de obiectivul de 0,5 % propus în Actul privind piața unică din aprilie 2011.
„Salut acest nou record atins de statele membre, precum și dinamismul și angajamentul ferm de care acestea au dat dovadă
pentru ca procesul de aplicare a legii să funcționeze pe teren.Acesta este cel mai bun rezultat obținut până acum”, a declarat
comisarul pentru piața internă, dl Michel Barnier.
Sursa: Comisia Europeană
Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/19022013_tablou_de_bord_piata_interna_ro.htm
NOUTĂȚI
Comisia urmează să recupereze de la statele membre 414 milioane EUR, reprezentând cheltuieli în cadrul PAC
În cadrul așa-numitei proceduri de verificare și închidere a conturilor, Comisia Europeană revendică o sumă
totală de 414 milioane EUR, reprezentând fonduri din cadrul politicii agricole a UE, cheltuite în mod incorect de statele membre.
Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăților și cu verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole
comune (PAC), iar Comisia are obligația de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect.
Banii revin la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările UE sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor
agricole au fost necorespunzătoare. Cifra menționată este cea oficială, dar, deoarece unele dintre aceste sume au fost deja
recuperate de la statele membre, impactul financiar net al deciziei va fi, de fapt, de aproximativ 393 de milioane EUR.
Principalele corecții financiare
În conformitate cu această ultimă decizie, vor fi recuperate fonduri de la 22 de state membre: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă,
Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Lituania, Ungaria, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovenia,
Slovacia, Finlanda, Suedia și Marea Britanie. Cele mai semnificative corecții individuale sunt:
• 111,7 milioane EUR (impact financiar net[1]: 99,4 milioane EUR) imputate Angliei - Marea Britanie pentru deficiențe în ceea ce
privește sistemele de identificare a parcelelor agricole și de informații geografice (LPIS-GIS), prelucrarea cererilor, controalele
administrative încrucișate și controalele la fața locului referitoare la ajutoarele pe suprafață;
• 48,3 milioane EUR (impact financiar net1: 48,1 milioane EUR) imputate Italieipentru încălcarea obligațiilor legate de
ecocondiționalitate: control insuficient în privința mai multor cerințe legale în materie de gestionare, trei GAEC (bune condiții
agricole și de mediu) nedefinite și aplicarea incorectă a unor sancțiuni;
• 40,6 milioane EUR imputate Spaniei pentru deficiențe în ceea ce privește gestionarea și controlul restituirilor la export:
controale ex ante deficiente în sectorul cărnii de vită, deficiențe în desfășurarea controalelor fizice, controale inadecvate privind
producția și stocurile de zahăr, notificarea prealabilă a exportatorilor cu privire la controalele fizice.
Sursa: Comisia Europeană
Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/26022013_cheltuieli_pac_ro.htm
NOUTĂȚI
Tutunul în UE: Expunerea la fumatul pasiv s-a redus, dar rămâne la un nivel prea ridicat, potrivit unui raport al
Comisiei
Protecția împotriva fumatului pasiv s-a îmbunătățit considerabil în UE, potrivit unui raport publicat de Comisie. În
2012, 28 % dintre europeni au fost expuși fumatului pasiv în baruri - față de 46 % în 2009. Raportul se bazează pe rapoartele
individuale elaborate de cele 27 de state membre în urma Recomandării Consiliului privind mediile fără fum de tutun din 2009
(2009/C 296/02), care solicita guvernelor să adopte și să pună în aplicare legi pentru a-și proteja pe deplin cetățenii de expunerea la
fumul de tutun în spațiile publice închise, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Raportul înlătură preocupările legate de impactul negativ al interdicției de a fuma asupra veniturilor barurilor și restaurantelor, arătând
că impactul economic a fost limitat, neutru și chiar pozitiv de-a lungul timpului. Totuși, raportul ilustrează, de asemenea, faptul că unele
state membre au rămas în urmă în ceea ce privește adoptarea unor legi cuprinzătoare referitoare la protejarea sănătății populației și în
ceea ce privește aplicarea legilor respective.
Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate și protecția consumatorilor, a declarat:„Raportul publicat astăzi arată ca statele
membre au realizat progrese constante în a-și proteja cetățenii împotriva fumatului pasiv. Însă gradul de expunere a cetățenilor la fumat
diferă în continuare foarte mult de la o țară UE la alta și încă mai sunt foarte multe de făcut până când «Europa fără fum de țigară» va
deveni o realitate. Îndemn statele membre să-și întețească eforturile de punere în aplicare a legislației, le felicit pe cele care au adoptat
legi ambițioase împotriva fumatului și le rog pe celelalte să le urmeze exemplul”.
Expunerea la fumatul pasiv este o cauză de mortalitate, morbiditate și dizabilități foarte răspândită în UE. Potrivit unor
estimări conservatoare[, peste 70 000 de adulți din UE au murit din cauza expunerii la fumul de tutun în 2002, mulți dintre aceștia
fiind nefumători sau angajați expuși fumatului pasiv la locul de muncă.
Sursa: Comisia Europeană
Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/22022013_tutun_in_ue_ro.htm
NOUTĂȚI
Previziunile de iarnă pentru perioada 2012-2014: ieșire treptată din zona de turbulențe
În timp ce situația piețelor financiare în UE s-a îmbunătățit substanțial începând din vara anului trecut,
activitatea economică a fost dezamăgitoare în a doua jumătate a anului 2012. Cu toate acestea, principalii indicatori sugerează
că PIB-ul în UE este în prezent aproape de nivelul cel mai scăzut posibil și se estimează că activitatea economică se va accelera
treptat. Relansarea creșterii economice va fi inițial determinată de creșterea cererii externe. Investițiile interne și consumul
intern ar trebui să crească mai târziu în cursul anului, și până în 2014 se așteaptă ca cererea internă să devină principalul
motor al consolidării creșterii PIB.
Activitatea economică slabă de la sfârșitul anului 2012 implică un punct de plecare scăzut pentru anul curent.
Această situație, în combinație cu o revenire a creșterii economice mai treptată decât se preconiza anterior, duce la o previziune
de creștere anuală modestă a PIB-ului în 2013 de 0,1% în UE și de scădere cu 0,3% în zona euro. Evoluțiile trimestriale ale PIB-ului
sunt oarecum mai dinamice decât sugerează cifrele anuale, prevăzându-se că PIB-ul în al patrulea trimestru al anului 2013 va fi cu
1,0% mai mare decât nivelul atins în ultimul trimestru al anului 2012 în UE, și cu 0,7% în zona euro.
Contrastul dintre situația mai bună a piețelor financiare și perspectivele macroeconomice modeste pentru 2013 se datorează în
mare măsură procesului de ajustare a bilanțurilor, care continuă să influențeze negativ creșterea economică pe termen scurt. Pe
măsură ce acest proces va avansa, el va consolida, de asemenea, baza pentru creștere economică în 2014, care este estimată la
1,6% în UE și la 1,4% în zona euro.
Olli Rehn, vicepreședintele Comisiei responsabil cu afaceri economice și monetare și cu moneda euro, a
declarat: „Reechilibrarea actuală a economiei europene continuă să afecteze creșterea pe termen scurt. Situația actuală poate fi
rezumată astfel: avem date statistice dezamăgitoare de la finalul anului trecut, anumite semnale mai încurajatoare din trecutul
recent, iar încrederea investitorilor în ceea ce privește viitorul este în creștere. Măsurile strategice decisive luate recent pregătesc
terenul pentru revenirea creșterii economice. Trebuie să continuăm reformele și să evităm orice stagnare în acest sens care ar
putea submina actuala tendință de revenire a încrederii, întârziind relansarea necesară a creșterii economice și a creării de locuri
de muncă. Sursa: Comisia Europeană
Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/22022013_previziuni_iarna_ro.htm
NOUTĂȚI
Investiții sociale: Comisia îndeamnă statele membre să se concentreze pe creșterea
economică și coeziunea socială
Într-o comunicare recent adoptată privind investițiile sociale în favoarea creșterii economice și a
coeziunii, Comisia Europeană invită statele membre să acorde prioritate investițiilor sociale și să-și modernizeze
sistemele de protecție socială. Aceasta înseamnă strategii mai performante de incluziune activă și o utilizare mai
eficientă și mai rentabilă a bugetelor sociale.
Comunicarea le oferă de asemenea statelor membre orientări privind cele mai bune modalități de a utiliza ajutorul
financiar acordat de UE, în special prin Fondul social european, pentru a realiza aceste obiective. Comisia va monitoriza
îndeaproape, în cadrul semestrului european, performanțele sistemelor de protecție socială ale statelor membre
individuale și va formula, acolo unde este cazul, recomandări specifice fiecărei țări.
„Investițiile sociale sunt esențiale dacă dorim să ieșim din criză mai puternici, mai solidari și mai competitivi. În limita
constrângerilor bugetare actuale, statele membre trebuie să-și orienteze investițiile către capitalul uman și coeziunea
socială. Acest lucru este foarte important dacă dorim să realizăm progrese reale în ceea ce privește atingerea obiectivelor
din strategia Europa 2020. Investițiile sociale realizate astăzi ajută statele membre să evite plata unei facturi financiare și
sociale mult mai mari mâine” a declarat László Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri
sociale și incluziune socială.
Consecințele sociale ale crizei financiare actuale sunt foarte serioase. Pachetul privind investițiile sociale, pe
care Comisia tocmai l-a prezentat, le oferă statelor membre orientări în ceea ce privește elaborarea de politici sociale mai
rentabile și mai eficiente ca răspuns la problemele majore cu care se confruntă în prezent. Printre acestea se numără
dificultățile financiare serioase, creșterea sărăciei și a excluziunii sociale, precum și nivelurile record ale șomajului, în
special în rândul tinerilor. La acestea se adaugă îmbătrânirea societății și scăderea populației de vârstă activă, ceea ce pune
la încercare sustenabilitatea și caracterul adecvat al sistemelor sociale naționale.
Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/20022013_crestere_economica_coeziune_sociala_ro.htm
Sursă: Comisia Europeană
NOUTĂȚI
Cetățenia europeană: crește gradul de sensibilizare a opiniei publice cu privire la
drepturile garantate de UE, dar cetățenii doresc să știe și mai multe
Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, publicat de Comisia Europeană, la 20 de ani de la crearea
cetățeniei UE, europenii sunt, în general, conștienți de drepturile lor, dar nu știu întotdeauna ce anume presupun
acestea. 81 % dintre respondenți știu că, pe lângă propria naționalitate, au statutul de cetățeni ai UE (a se vedea anexa).
Cu toate acestea, numai 36 % dintre persoanele care au răspuns la sondaj se consideră bine informate în legătură cu
drepturile aferente cetățeniei UE. Europenii își cunosc cel mai bine dreptul la liberă circulație (88 %) și dreptul de a
adresa petiții instituțiilor UE (89 %). În același timp, două treimi (67 %) dintre persoanele chestionate consideră că libera
circulație a persoanelor în cadrul UE aduce avantaje economice țării lor.
Sondajul este publicat în timp ce Parlamentul European și Comisia Europeană organizează o audiere
comună pentru a discuta despre drepturile cetățenilor europeni. Discuțiile vor constitui o sursă de inspirație pentru
elaborarea viitorului raport al Comisiei privind cetățenia UE, care urmărește să abordeze obstacolele cu care se confruntă
cetățenii UE în exercitarea drepturilor lor. Raportul, care ar trebui să fie publicat la 8 mai, va formula o serie de inițiative
care vor contribui la punerea în practică a acestor drepturi, în cadrul Anului european al cetățenilor 2013. De asemenea,
Comunicarea vine în completarea celor 25 de acțiuni anunțate în primul raport privind cetățenia UE din 2010 (a se
vedea IP/10/1390 și MEMO/10/525) și trece în revistă obstacolele întâmpinate de cetățenii UE care au fost eliminate în
ultimii trei ani.
Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/19022013_eurobarometru_cetatenia_europeana_ro.htm
Sursă: Comisia Europeană
EVENIMENT
A III –a Reuniune a Atelierelor de Lucru ″Sprijin pentru Partenerii Sociali″
Ministerul Educaţiei Naționale a organizat în parteneriat cu Autoriatea Națională pentru Calificări și Asociația
Institutul pentru Politici Sociale în perioada 13-16 februarie la Brașov, cea de a III a și ultima reuniune a Atelierelor de Lucru
″Sprijin pentru Partenerii Sociali″.
Evenimentul s-a desfășurat pe durata a 4 zile și a adunat un public numeros din cadrul Autorităților Competente din cadrul
Rețelei IMI PQ NET România. Formatul evenimentului a presupus organizarea unui număr de 7 sesiuni paralele aferente 7
sectoare de activitate majore stabilite în proiect (sănătate, agricultură și domeniul veterinar, economic-financiar, transporturi,
educație și administrație, interne și justiție, general).
Sesiunile dedicate activității 1.3 Sprijin pentru partenerii sociali (autorităţile competente) în scopul dezvoltării și implementării
planurilor de acţiune care sprijină formarea profesională (consultanţă, informare, evaluare) ce presupun dezvoltarea unor
planuri de acţiune care sprijină formarea profesională a membrilor acelor Autorități competente (AC) care doresc să beneficieze
de consultanţă, informare, evaluare în dezvoltarea și implementarea ulterioară a unor asemenea planuri, au fost organizate în
perioada 15-16 februarie.
Dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a evenimentului amintim pe cele mai importante:
• analiza SWOT a situației formării profesionale a membrilor fiecărei Autorități competente care doreste să beneficieze de
consultanță, informare, evaluare în acest scop;
• prezentarea analizelor SWOT realizate de către reprezentanții AC și dezbateri pentru definitivarea acestora;
• stabilirea obiectivelor SMART pentru elaborarea planurilor de actiune care sprijină formarea profesională pentru AC care
doresc să beneficieze de consultanță în dezvoltarea și implementarea acestor planuri;
• stabilirea măsurilor din planurile de acțiune care sprijină formarea profesională prin sesiuni de brainstorming;
• prezentarea concluziilor cu privire la rezultatele atelierelor privind planurile de actiune care sprijină formarea profesională.
EVENIMENT
A III –a Reuniune a Atelierelor de Lucru ″Sprijin pentru Partenerii Sociali″
Pentru a întocmi planurile de acţiune a fost susținută o prezentare tematică privind stabilirea de obiective tip
SMART (specific, măsurabil, adecvat, realizabil, încadrat în timp) în scopul dezvoltării formării profesionale continue (FPC) a
Autorităților competente. Fiecare Autoritate competentă şi-a definit obiective SMART pentru acoperirea nevoilor de FPC
proprii. Pentru a identifica acţiunile care să ducă la atingerea obiectivelor formulate s-a aplicat metoda „asaltului de idei
(brainstorming)”.
În urma acestor sesiuni de brainstorming s-a trecut la citirea ideilor de acţiuni generate prin brainstorming.
Astfel, Autoritatile competente implicate în întocmirea planurilor de acţiune au identificat acţiuni care să ducă la atingerea
obiectivelor SMART formulate anterior actiunii. Ulterior, în cadrul sesinilor de lucru din ultima zi a evenimentului s-au finalizat
planurile de acțiune care sprijină formarea profesională, fiind îndeplinite toate obiectivele activității.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului strategic POSDRU proiectului ˮRețeaua Autorităților Competente pentru
Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET RO)″, proiect cofinanțat din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013 prin Fondul Social European.
Informații privind Sistemul de informare al Pieței Interne (IMI) dezvoltat de Comisia Europeană sunt disponibile la
adresa: www.ec.europa.eu/imi-net.
Mai multe informații: www.imipqnet.ro
DIVERSE
Studiu GfK Consumer Climate: În Europa, criza a depăşit punctul critic!
Europa este prinsă în recesiune. Experţii sunt însă de părere că este foarte probabil ca criza să fi atins punctul
critic în toamna anului care a trecut. Consumatorii par şi ei să creadă că este posibil acum să se înregistreze un salt economic la
finele lui 2013, în unele ţări poate chiar mai repede. În consecinţă, aşteptările privind starea economiei şi veniturile au crescut
din nou uşor în majoritatea Europei, rămânând însă la un nivel extrem de coborât.
În schimb, dorinţa de cumpărare a scăzut la sfârşitul anului în majoritatea ţărilor, mulţi consumatori suferind efectele scăderii
veniturilor, măririi impozitelor şi şomajului ridicat. Acestea sunt concluziile studiului GfK Climatul de consum Europa şi SUA, care
oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile şi a dorinţei de cumpărare în rândul
consumatorilor din 12 ţări europene şi din SUA.
2012 nu a fost un an bun pentru Europa. Zona euro a alunecat din nou în recesiune pentru prima oară în trei ani, rezultatul fiind
apariţia unei importante scindări în Europa. În timp ce Europa de Sud şi de Est s-a confruntat cu o rată extrem de ridicată a
şomajului şi o creştere a nivelului sărăciei, cetăţenii din ţările nordice au continuat să se afle, în ciuda crizei, într-o situaţie relativ
bună. Această scindare este reflectată de asemenea şi de ultimele cifre de pe piaţa muncii.
Rata şomajului, măsurată conform standardului internaţional al OIM, este relativ coborâtă în Austria, Luxemburg,
Germania şi Olanda, situându-se între 4,5 procente şi 5,6 procente. În Spania şi în Grecia însă, un sfert din populaţie nu are un loc
de muncă. În total, în cele 17 ţări din zona euro, numărul şomerilor se ridică la 18,8 milioane.
În noiembrie, rata şomajului a crescut pentru a patra oară consecutiv, ajungând la 11,8 procente. Consecinţele sunt şocante. Ca
rezultat al pierderii de locuri de muncă, veniturile disponibile în ţările de la periferie scad cu repeziciune. Grecii dispun în prezent
de cu aproape o cincime mai puţini bani decât în 2009.
Sursa: Radar de Media
DIVERSE
31 august devine oficial "Ziua limbii române". Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci
abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept "Ziua limbii române".
Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparţinând tuturor partidelor
parlamentare. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, în decembrie 2011, iar Camera este for decizional.
"Ziua limbii române" este sărbătorită în 31 august şi în Republica Moldova.
În 31 august 2012, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii "Zilei Limbii Române" în Republica
Moldova, în care preciza că speră ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din
întreaga lume.
Şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, preciza, cu acelaşi prilej, că sprijină iniţiativa legislativă care are ca
obiect declararea zilei de 31 august ca sărbătoare a Limbii Române.
Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată
de către autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de
instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator
sau ştiinţific, consacrate limbii române.
Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni
culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se mai arată în actul normativ.
În expunerea de motive, iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că "importanţa limbii române nu trebuie
marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale,
un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite".
Sursa: Mediafax
Carte
“Ceramica tradiţională din
România” de
Olarii, olăria şi zestrea patrimonială a
Muzeului Naţional al Ţăranului Român
sunt „personajele" acestei lucrări care
mărturisesc despre perseverenţa unei
instituţii muzeale de elită şi a unui
muzeograf consecvent în a face
cunoscut tezaurul naţional.
Cartea este tipărită de Editura Alcor şi
este publicată în colecţia „Comori de
Artă".
În această serie autoarea a mai
publicat Ulcioare de nuntă (1997 şi
2000), Cahle (2001, în colaborare cu
Ion Blăjan); Măşti, Masks, Masques
(2002, în colaborare cu Irina Nicolau şi
Magda Andreescu); Icoane (2009) şi
Costumul tradiţional din România
(2011).
Mai multe detalii
Teatru
Antena 1 lansează cel mai ambițios
proiect al anului: TEATRU TV
În această primăvară Antena 1 va
surprinde din nou telespectatorii din
România cu un proiect remarcabil
dedicat iubitorilor de teatru și nu numai.
Intitulat TEATRU TV, programul, care are
la bază o idee a actorului Mihai Bendeac,
își propune să readucă în atenția
publicului cele mai frumoase piese de
teatru din ultimii 30 de ani, jucate pe
scenele unor importante instituții
teatrale din România cu unii dintre cei
mai iubiți actori. „Acest proiect este doar
începutul revenirii divertismentului de
bună calitate. Mi-am pus în joc întreaga
carieră pentru asta”, spune Mihai
Bendeac.
În fiecare Miercuri de la ora 20:30.
Concert
Concerte unplugged Ştefan Bănică de
Ziua Femeii la Circul Globus din
Bucureşti
Pe 7 martie 2013 şi 8 martie 2013,
începând cu ora 19:30, Ştefan Bănică va
sărbători Ziua Femeii prin cele două
concerte unplugged “Ce e dragostea” la
Circul Globus din Bucureşti.
Tradiţionala serie de evenimente
dedicată doamnelor şi domnişoarelor va
cuprinde cele mai frumoase melodii de
dragoste, mai noi sau mai vechi, lansate
de artist. Show-urile de la Circ & Variete
Globus se evidenţiază nu doar prin
cadrul intim şi variantele inedite ale
pieselor, ci şi prin atmosfera plină de
căldură şi emoţie care pare să creeze o
punte între artist şi fanii săi.
Despre Reţeaua IMI PQ NET
http://www.imipqnet.ro/ro/sistemul-imi/
Despre Proiect
http://www.imipqnet.ro/ro/despre-proiect/
Despre Grupul de Lucru
http://www.imipqnet.ro/ro/grupul-de-lucru/
www.imipqnet.ro
SECRETARIATUL TEHNIC AL REŢELEI IMI PQ NET România
E-mail: secretariat.tehnic@imipqnet.ro
Web: www.imipqnet.ro
Telefoane: 0726 32 55 31, 0758 09 38 12, 0758 10 29 55
Adresa: str. Maria Rosetti nr. 49 A, et. 1, sector 2, Bucureşti
IMI PQ NET ROMÂNIA

Contenu connexe

Tendances

Jurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM MaramuresJurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20IMI PQ NET Romania
 
Jurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013
Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013
Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013Margareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramuresJurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramuresRadu Big
 
Jurnal sep oct 2020-ed maramures
Jurnal sep oct 2020-ed maramuresJurnal sep oct 2020-ed maramures
Jurnal sep oct 2020-ed maramuresRadu Big
 
Jurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal ian feb_2021-ed maramures
Jurnal ian feb_2021-ed maramuresJurnal ian feb_2021-ed maramures
Jurnal ian feb_2021-ed maramuresRadu Big
 

Tendances (20)

Jurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_decembrie 2015_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM MaramuresJurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
Jurnal CDIMM 2/2016_CDIMM Maramures
 
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iunie 2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_oct 2014_Europe Direct Maramures
 
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
Buletin informativ imi_pq_net_nr_20
 
Jurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2017_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 6/2018_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_dec 2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM iulie 2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013
Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013
Jurnal cdimm nr. 10 2013 ed maramures-oct 2013
 
Jurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nov 2014_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_ian 2015_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2017_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 7/2017_Europe Direct Maramures
 
Jurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramuresJurnal mai 2020 ed maramures
Jurnal mai 2020 ed maramures
 
Jurnal sep oct 2020-ed maramures
Jurnal sep oct 2020-ed maramuresJurnal sep oct 2020-ed maramures
Jurnal sep oct 2020-ed maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 3/2016_Europe Direct Maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 9/2015_Europe Direct Maramures
 
Jurnal ian feb_2021-ed maramures
Jurnal ian feb_2021-ed maramuresJurnal ian feb_2021-ed maramures
Jurnal ian feb_2021-ed maramures
 

En vedette

Comunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilie
Comunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilieComunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilie
Comunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilieIMI PQ NET Romania
 
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_20131. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013IMI PQ NET Romania
 
Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013
Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013
Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013IMI PQ NET Romania
 
The Health Professions Council - Mark Potter
The Health Professions Council - Mark PotterThe Health Professions Council - Mark Potter
The Health Professions Council - Mark PotterIMI PQ NET Romania
 
1. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_2013
1. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_20131. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_2013
1. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_2013IMI PQ NET Romania
 
Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...
Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...
Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...IMI PQ NET Romania
 
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdfNewsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdfIMI PQ NET Romania
 

En vedette (10)

Comunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilie
Comunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilieComunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilie
Comunicat pre eveniment sa3.4 17 aprilie
 
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_20131. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
1. comunicat pre eveniment sa3.4 29_iunie_2013
 
Rest
RestRest
Rest
 
Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013
Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013
Suport de curs instruire utilizatori IMI PQ ianuarie 2013
 
The Health Professions Council - Mark Potter
The Health Professions Council - Mark PotterThe Health Professions Council - Mark Potter
The Health Professions Council - Mark Potter
 
Newsletter 08 imi net 2012-03
Newsletter 08 imi net 2012-03Newsletter 08 imi net 2012-03
Newsletter 08 imi net 2012-03
 
1. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_2013
1. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_20131. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_2013
1. comunicat post eveniment sa3.5 24_iunie_2013
 
Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...
Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...
Gianina Chirazi - Revizuirea Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea cali...
 
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdfNewsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
Newsletter 21 imi-pq-net_2013-04.pdf
 
Newsletter 05 imi-net_2011-12
Newsletter 05 imi-net_2011-12Newsletter 05 imi-net_2011-12
Newsletter 05 imi-net_2011-12
 

Similaire à Newsletter 19 imi-pq-net_2013-02.pdf

Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05
Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05
Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05IMI PQ NET Romania
 
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures Margareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramuresJurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramuresMargareta Capilnean
 
Analiza calitatii vietii Academia de Studii Economice
Analiza calitatii vietii Academia de Studii EconomiceAnaliza calitatii vietii Academia de Studii Economice
Analiza calitatii vietii Academia de Studii EconomiceCristinaMariaToader
 
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr 7_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 7_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 7_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 7_2013-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal cdimm nr 2_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 2_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 2_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 2_2013-ed maramuresMargareta Capilnean
 
Jurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct MaramuresJurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr.10
Buletin informativ IMI PQ NET nr.10Buletin informativ IMI PQ NET nr.10
Buletin informativ IMI PQ NET nr.10IMI PQ NET Romania
 
Jurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstGhid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstTomoniu Antonio
 
T2.proiectul de scaderea a tva
T2.proiectul de scaderea a tvaT2.proiectul de scaderea a tva
T2.proiectul de scaderea a tvaGeorge Miron
 
Jurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct MaramuresJurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct MaramuresMargareta Capilnean
 
Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011Agora Group
 
Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06
Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06
Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06IMI PQ NET Romania
 

Similaire à Newsletter 19 imi-pq-net_2013-02.pdf (20)

Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05
Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05
Newsletter 10 IMI PQ NET 2012-05
 
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM 2/2015_Europe Direct Maramures
 
Newsletter nr. 5 mai 2014
Newsletter nr. 5 mai 2014Newsletter nr. 5 mai 2014
Newsletter nr. 5 mai 2014
 
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramuresJurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
Jurnal cdimm nr 4_2013-ed_maramures
 
Analiza calitatii vietii Academia de Studii Economice
Analiza calitatii vietii Academia de Studii EconomiceAnaliza calitatii vietii Academia de Studii Economice
Analiza calitatii vietii Academia de Studii Economice
 
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM_mai 2015_Europe Direct Maramures
 
Jurnal cdimm nr 7_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 7_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 7_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 7_2013-ed maramures
 
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 11/2016_Europe Direct Maramures
 
20091215 Ipr66441 Ro
20091215 Ipr66441 Ro20091215 Ipr66441 Ro
20091215 Ipr66441 Ro
 
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 6_2013-ed maramures
 
Jurnal cdimm nr 2_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 2_2013-ed maramuresJurnal cdimm nr 2_2013-ed maramures
Jurnal cdimm nr 2_2013-ed maramures
 
Sistemul de indicatori de dezvoltare durabilă - pilonul economic
Sistemul de indicatori de dezvoltare durabilă - pilonul economicSistemul de indicatori de dezvoltare durabilă - pilonul economic
Sistemul de indicatori de dezvoltare durabilă - pilonul economic
 
Jurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct MaramuresJurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
Jurnal sept 2014 _Europe Direct Maramures
 
Buletin informativ IMI PQ NET nr.10
Buletin informativ IMI PQ NET nr.10Buletin informativ IMI PQ NET nr.10
Buletin informativ IMI PQ NET nr.10
 
Jurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct MaramuresJurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct Maramures
Jurnal CDIMM nr. 8/2017_Europe Direct Maramures
 
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djstGhid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
Ghid 5 practic surse finantare suport curs start up d.a.c.i.a ast 2021 djst
 
T2.proiectul de scaderea a tva
T2.proiectul de scaderea a tvaT2.proiectul de scaderea a tva
T2.proiectul de scaderea a tva
 
Jurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct MaramuresJurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
Jurnal apr 2014_Europe Direct Maramures
 
Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011Andreea vass 23iun2011
Andreea vass 23iun2011
 
Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06
Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06
Newsletter 11 imi-pq-net_2012-06
 

Plus de IMI PQ NET Romania

Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355IMI PQ NET Romania
 
Pcu prezentare intercontinental
Pcu  prezentare intercontinentalPcu  prezentare intercontinental
Pcu prezentare intercontinentalIMI PQ NET Romania
 
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaPrezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaIMI PQ NET Romania
 
Diseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaDiseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaIMI PQ NET Romania
 
Rezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roRezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roIMI PQ NET Romania
 
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia  Szuhanek - SanatateMedic - Camelia  Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia Szuhanek - SanatateIMI PQ NET Romania
 
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitieArhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitieIMI PQ NET Romania
 
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiarAgent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiarIMI PQ NET Romania
 
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuTermeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuIMI PQ NET Romania
 
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinarTehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinarIMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013IMI PQ NET Romania
 

Plus de IMI PQ NET Romania (20)

Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355Prezentare 27febr2014 dir201355
Prezentare 27febr2014 dir201355
 
Pcu prezentare intercontinental
Pcu  prezentare intercontinentalPcu  prezentare intercontinental
Pcu prezentare intercontinental
 
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finalaPrezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
Prezentare ghiduri si studii comparative anc conferinta final imipqnet finala
 
Diseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in PortugaliaDiseminare vizita de studiu in Portugalia
Diseminare vizita de studiu in Portugalia
 
Epc in imi focus group pm
Epc in imi   focus group pmEpc in imi   focus group pm
Epc in imi focus group pm
 
Rezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net roRezultate proiect imi pq net ro
Rezultate proiect imi pq net ro
 
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia  Szuhanek - SanatateMedic - Camelia  Szuhanek - Sanatate
Medic - Camelia Szuhanek - Sanatate
 
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitieArhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
Arhivist - Ionel Popa - Interne-justitie
 
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiarAgent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
Agent asigurare, Broker asigurari - Irina Dumitriu - Economic-financiar
 
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina DumitriuTermeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
Termeni referinta standard orientativi - Nicolae Ionescu, Irina Dumitriu
 
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinarTehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
Tehnician veterinar - Alexandrina Sirbu - Agricultura-veterinar
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Nicolae Ionescu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 2 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Italiana - Anexa 1 - Nicolae Ionescu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Federala Germania - Alexandrina Sirbu - iunie 2013
 
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
Studiu comparativ Republica Ceha - Ionel Popa - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
Studiu comparativ Regatul Tarilor de jos - Olanda - Irina Dumitriu - iunie2013
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 2 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
Studiu comparativ Regatul Spaniei - Anexa 1 - Liviu Sevastian Bocii - iunie 2013
 

Newsletter 19 imi-pq-net_2013-02.pdf

  • 1. Investește în oameni! Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 3: Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor Domeniul major de intervenţie 3.3.: „Dezvoltarea parteneriatului şi încurajarea iniţiativelor pentru partenerii sociali şi societatea civilă” Contract nr.: POSDRU/93/3.3/S/53132 NEWSLETTER Nr. 19, Februarie 2013
  • 2. Proiectul strategic „Reţeaua Autorităților Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET România)” NOUTĂȚI  Tabloul de bord al pieței interne: record depășit pentru cea de-a 15-a aniversare!  Comisia urmează să recupereze de la statele membre 414 milioane EUR, reprezentând cheltuieli în cadrul PAC  Tutunul în UE: Expunerea la fumatul pasiv s-a redus, dar rămâne la un nivel prea ridicat, potrivit unui raport al Comisiei  Previziunile de iarnă pentru perioada 2012-2014: ieșire treptată din zona de turbulențe EVENIMENT  A III-a Reuniune a Atelierelor de Lucru ″Sprijin pentru Partenerii Sociali″  Investiții sociale: Comisia îndeamnă statele membre să se concentreze pe creșterea economică și coeziunea socială  Cetățenia europeană: crește gradul de sensibilizare a opiniei publice cu privire la drepturile garantate de UE, dar cetățenii doresc să știe și mai multe • Alte informații utile www.imipqnet.ro
  • 3. NOUTĂȚI Tabloul de bord al pieței interne: record depășit pentru cea de-a 15-a aniversare! Potrivit tabloului de bord al pieței interne al Comisiei Europene, statele membre au obținut, în pofida perioadei dificile, rezultate mai bune ca niciodată în ceea ce privește promptitudinea transpunerii normelor UE în legislația națională. Piața unică contribuie în mod esențial la ieșirea Europei din impasul economic, însă nu aduce beneficii în mod automat: transpunerea la timp a legislației este o condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de politică stabilite în directive. Tabloul de bord al pieței interne a fost publicat pentru prima dată acum cincisprezece ani, iar ediția actuală arată că statele membre au realizat progrese importante. Deficitul mediu de transpunere în UE, și anume procentajul directivelor referitoare la piața internă care nu au fost transpuse în legislația națională în termenele prevăzute, a scăzut de la 6,3 % în 1997 la un nivel nou record de 0,6 %, care se situează astfel sub obiectivul de 1 % stabilit de comun acord de șefii de stat și de guvern europeni în 2007 și aproape de obiectivul de 0,5 % propus în Actul privind piața unică din aprilie 2011. „Salut acest nou record atins de statele membre, precum și dinamismul și angajamentul ferm de care acestea au dat dovadă pentru ca procesul de aplicare a legii să funcționeze pe teren.Acesta este cel mai bun rezultat obținut până acum”, a declarat comisarul pentru piața internă, dl Michel Barnier. Sursa: Comisia Europeană Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/19022013_tablou_de_bord_piata_interna_ro.htm
  • 4. NOUTĂȚI Comisia urmează să recupereze de la statele membre 414 milioane EUR, reprezentând cheltuieli în cadrul PAC În cadrul așa-numitei proceduri de verificare și închidere a conturilor, Comisia Europeană revendică o sumă totală de 414 milioane EUR, reprezentând fonduri din cadrul politicii agricole a UE, cheltuite în mod incorect de statele membre. Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăților și cu verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar Comisia are obligația de a se asigura că statele membre au utilizat fondurile în mod corect. Banii revin la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările UE sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare. Cifra menționată este cea oficială, dar, deoarece unele dintre aceste sume au fost deja recuperate de la statele membre, impactul financiar net al deciziei va fi, de fapt, de aproximativ 393 de milioane EUR. Principalele corecții financiare În conformitate cu această ultimă decizie, vor fi recuperate fonduri de la 22 de state membre: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Lituania, Ungaria, Malta, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia și Marea Britanie. Cele mai semnificative corecții individuale sunt: • 111,7 milioane EUR (impact financiar net[1]: 99,4 milioane EUR) imputate Angliei - Marea Britanie pentru deficiențe în ceea ce privește sistemele de identificare a parcelelor agricole și de informații geografice (LPIS-GIS), prelucrarea cererilor, controalele administrative încrucișate și controalele la fața locului referitoare la ajutoarele pe suprafață; • 48,3 milioane EUR (impact financiar net1: 48,1 milioane EUR) imputate Italieipentru încălcarea obligațiilor legate de ecocondiționalitate: control insuficient în privința mai multor cerințe legale în materie de gestionare, trei GAEC (bune condiții agricole și de mediu) nedefinite și aplicarea incorectă a unor sancțiuni; • 40,6 milioane EUR imputate Spaniei pentru deficiențe în ceea ce privește gestionarea și controlul restituirilor la export: controale ex ante deficiente în sectorul cărnii de vită, deficiențe în desfășurarea controalelor fizice, controale inadecvate privind producția și stocurile de zahăr, notificarea prealabilă a exportatorilor cu privire la controalele fizice. Sursa: Comisia Europeană Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/26022013_cheltuieli_pac_ro.htm
  • 5. NOUTĂȚI Tutunul în UE: Expunerea la fumatul pasiv s-a redus, dar rămâne la un nivel prea ridicat, potrivit unui raport al Comisiei Protecția împotriva fumatului pasiv s-a îmbunătățit considerabil în UE, potrivit unui raport publicat de Comisie. În 2012, 28 % dintre europeni au fost expuși fumatului pasiv în baruri - față de 46 % în 2009. Raportul se bazează pe rapoartele individuale elaborate de cele 27 de state membre în urma Recomandării Consiliului privind mediile fără fum de tutun din 2009 (2009/C 296/02), care solicita guvernelor să adopte și să pună în aplicare legi pentru a-și proteja pe deplin cetățenii de expunerea la fumul de tutun în spațiile publice închise, la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. Raportul înlătură preocupările legate de impactul negativ al interdicției de a fuma asupra veniturilor barurilor și restaurantelor, arătând că impactul economic a fost limitat, neutru și chiar pozitiv de-a lungul timpului. Totuși, raportul ilustrează, de asemenea, faptul că unele state membre au rămas în urmă în ceea ce privește adoptarea unor legi cuprinzătoare referitoare la protejarea sănătății populației și în ceea ce privește aplicarea legilor respective. Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate și protecția consumatorilor, a declarat:„Raportul publicat astăzi arată ca statele membre au realizat progrese constante în a-și proteja cetățenii împotriva fumatului pasiv. Însă gradul de expunere a cetățenilor la fumat diferă în continuare foarte mult de la o țară UE la alta și încă mai sunt foarte multe de făcut până când «Europa fără fum de țigară» va deveni o realitate. Îndemn statele membre să-și întețească eforturile de punere în aplicare a legislației, le felicit pe cele care au adoptat legi ambițioase împotriva fumatului și le rog pe celelalte să le urmeze exemplul”. Expunerea la fumatul pasiv este o cauză de mortalitate, morbiditate și dizabilități foarte răspândită în UE. Potrivit unor estimări conservatoare[, peste 70 000 de adulți din UE au murit din cauza expunerii la fumul de tutun în 2002, mulți dintre aceștia fiind nefumători sau angajați expuși fumatului pasiv la locul de muncă. Sursa: Comisia Europeană Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/22022013_tutun_in_ue_ro.htm
  • 6. NOUTĂȚI Previziunile de iarnă pentru perioada 2012-2014: ieșire treptată din zona de turbulențe În timp ce situația piețelor financiare în UE s-a îmbunătățit substanțial începând din vara anului trecut, activitatea economică a fost dezamăgitoare în a doua jumătate a anului 2012. Cu toate acestea, principalii indicatori sugerează că PIB-ul în UE este în prezent aproape de nivelul cel mai scăzut posibil și se estimează că activitatea economică se va accelera treptat. Relansarea creșterii economice va fi inițial determinată de creșterea cererii externe. Investițiile interne și consumul intern ar trebui să crească mai târziu în cursul anului, și până în 2014 se așteaptă ca cererea internă să devină principalul motor al consolidării creșterii PIB. Activitatea economică slabă de la sfârșitul anului 2012 implică un punct de plecare scăzut pentru anul curent. Această situație, în combinație cu o revenire a creșterii economice mai treptată decât se preconiza anterior, duce la o previziune de creștere anuală modestă a PIB-ului în 2013 de 0,1% în UE și de scădere cu 0,3% în zona euro. Evoluțiile trimestriale ale PIB-ului sunt oarecum mai dinamice decât sugerează cifrele anuale, prevăzându-se că PIB-ul în al patrulea trimestru al anului 2013 va fi cu 1,0% mai mare decât nivelul atins în ultimul trimestru al anului 2012 în UE, și cu 0,7% în zona euro. Contrastul dintre situația mai bună a piețelor financiare și perspectivele macroeconomice modeste pentru 2013 se datorează în mare măsură procesului de ajustare a bilanțurilor, care continuă să influențeze negativ creșterea economică pe termen scurt. Pe măsură ce acest proces va avansa, el va consolida, de asemenea, baza pentru creștere economică în 2014, care este estimată la 1,6% în UE și la 1,4% în zona euro. Olli Rehn, vicepreședintele Comisiei responsabil cu afaceri economice și monetare și cu moneda euro, a declarat: „Reechilibrarea actuală a economiei europene continuă să afecteze creșterea pe termen scurt. Situația actuală poate fi rezumată astfel: avem date statistice dezamăgitoare de la finalul anului trecut, anumite semnale mai încurajatoare din trecutul recent, iar încrederea investitorilor în ceea ce privește viitorul este în creștere. Măsurile strategice decisive luate recent pregătesc terenul pentru revenirea creșterii economice. Trebuie să continuăm reformele și să evităm orice stagnare în acest sens care ar putea submina actuala tendință de revenire a încrederii, întârziind relansarea necesară a creșterii economice și a creării de locuri de muncă. Sursa: Comisia Europeană Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/22022013_previziuni_iarna_ro.htm
  • 7. NOUTĂȚI Investiții sociale: Comisia îndeamnă statele membre să se concentreze pe creșterea economică și coeziunea socială Într-o comunicare recent adoptată privind investițiile sociale în favoarea creșterii economice și a coeziunii, Comisia Europeană invită statele membre să acorde prioritate investițiilor sociale și să-și modernizeze sistemele de protecție socială. Aceasta înseamnă strategii mai performante de incluziune activă și o utilizare mai eficientă și mai rentabilă a bugetelor sociale. Comunicarea le oferă de asemenea statelor membre orientări privind cele mai bune modalități de a utiliza ajutorul financiar acordat de UE, în special prin Fondul social european, pentru a realiza aceste obiective. Comisia va monitoriza îndeaproape, în cadrul semestrului european, performanțele sistemelor de protecție socială ale statelor membre individuale și va formula, acolo unde este cazul, recomandări specifice fiecărei țări. „Investițiile sociale sunt esențiale dacă dorim să ieșim din criză mai puternici, mai solidari și mai competitivi. În limita constrângerilor bugetare actuale, statele membre trebuie să-și orienteze investițiile către capitalul uman și coeziunea socială. Acest lucru este foarte important dacă dorim să realizăm progrese reale în ceea ce privește atingerea obiectivelor din strategia Europa 2020. Investițiile sociale realizate astăzi ajută statele membre să evite plata unei facturi financiare și sociale mult mai mari mâine” a declarat László Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune socială. Consecințele sociale ale crizei financiare actuale sunt foarte serioase. Pachetul privind investițiile sociale, pe care Comisia tocmai l-a prezentat, le oferă statelor membre orientări în ceea ce privește elaborarea de politici sociale mai rentabile și mai eficiente ca răspuns la problemele majore cu care se confruntă în prezent. Printre acestea se numără dificultățile financiare serioase, creșterea sărăciei și a excluziunii sociale, precum și nivelurile record ale șomajului, în special în rândul tinerilor. La acestea se adaugă îmbătrânirea societății și scăderea populației de vârstă activă, ceea ce pune la încercare sustenabilitatea și caracterul adecvat al sistemelor sociale naționale. Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/20022013_crestere_economica_coeziune_sociala_ro.htm Sursă: Comisia Europeană
  • 8. NOUTĂȚI Cetățenia europeană: crește gradul de sensibilizare a opiniei publice cu privire la drepturile garantate de UE, dar cetățenii doresc să știe și mai multe Potrivit unui nou sondaj Eurobarometru, publicat de Comisia Europeană, la 20 de ani de la crearea cetățeniei UE, europenii sunt, în general, conștienți de drepturile lor, dar nu știu întotdeauna ce anume presupun acestea. 81 % dintre respondenți știu că, pe lângă propria naționalitate, au statutul de cetățeni ai UE (a se vedea anexa). Cu toate acestea, numai 36 % dintre persoanele care au răspuns la sondaj se consideră bine informate în legătură cu drepturile aferente cetățeniei UE. Europenii își cunosc cel mai bine dreptul la liberă circulație (88 %) și dreptul de a adresa petiții instituțiilor UE (89 %). În același timp, două treimi (67 %) dintre persoanele chestionate consideră că libera circulație a persoanelor în cadrul UE aduce avantaje economice țării lor. Sondajul este publicat în timp ce Parlamentul European și Comisia Europeană organizează o audiere comună pentru a discuta despre drepturile cetățenilor europeni. Discuțiile vor constitui o sursă de inspirație pentru elaborarea viitorului raport al Comisiei privind cetățenia UE, care urmărește să abordeze obstacolele cu care se confruntă cetățenii UE în exercitarea drepturilor lor. Raportul, care ar trebui să fie publicat la 8 mai, va formula o serie de inițiative care vor contribui la punerea în practică a acestor drepturi, în cadrul Anului european al cetățenilor 2013. De asemenea, Comunicarea vine în completarea celor 25 de acțiuni anunțate în primul raport privind cetățenia UE din 2010 (a se vedea IP/10/1390 și MEMO/10/525) și trece în revistă obstacolele întâmpinate de cetățenii UE care au fost eliminate în ultimii trei ani. Mai multe detalii: http://ec.europa.eu/romania/news/19022013_eurobarometru_cetatenia_europeana_ro.htm Sursă: Comisia Europeană
  • 9. EVENIMENT A III –a Reuniune a Atelierelor de Lucru ″Sprijin pentru Partenerii Sociali″ Ministerul Educaţiei Naționale a organizat în parteneriat cu Autoriatea Națională pentru Calificări și Asociația Institutul pentru Politici Sociale în perioada 13-16 februarie la Brașov, cea de a III a și ultima reuniune a Atelierelor de Lucru ″Sprijin pentru Partenerii Sociali″. Evenimentul s-a desfășurat pe durata a 4 zile și a adunat un public numeros din cadrul Autorităților Competente din cadrul Rețelei IMI PQ NET România. Formatul evenimentului a presupus organizarea unui număr de 7 sesiuni paralele aferente 7 sectoare de activitate majore stabilite în proiect (sănătate, agricultură și domeniul veterinar, economic-financiar, transporturi, educație și administrație, interne și justiție, general). Sesiunile dedicate activității 1.3 Sprijin pentru partenerii sociali (autorităţile competente) în scopul dezvoltării și implementării planurilor de acţiune care sprijină formarea profesională (consultanţă, informare, evaluare) ce presupun dezvoltarea unor planuri de acţiune care sprijină formarea profesională a membrilor acelor Autorități competente (AC) care doresc să beneficieze de consultanţă, informare, evaluare în dezvoltarea și implementarea ulterioară a unor asemenea planuri, au fost organizate în perioada 15-16 februarie. Dintre subiectele aflate pe ordinea de zi a evenimentului amintim pe cele mai importante: • analiza SWOT a situației formării profesionale a membrilor fiecărei Autorități competente care doreste să beneficieze de consultanță, informare, evaluare în acest scop; • prezentarea analizelor SWOT realizate de către reprezentanții AC și dezbateri pentru definitivarea acestora; • stabilirea obiectivelor SMART pentru elaborarea planurilor de actiune care sprijină formarea profesională pentru AC care doresc să beneficieze de consultanță în dezvoltarea și implementarea acestor planuri; • stabilirea măsurilor din planurile de acțiune care sprijină formarea profesională prin sesiuni de brainstorming; • prezentarea concluziilor cu privire la rezultatele atelierelor privind planurile de actiune care sprijină formarea profesională.
  • 10. EVENIMENT A III –a Reuniune a Atelierelor de Lucru ″Sprijin pentru Partenerii Sociali″ Pentru a întocmi planurile de acţiune a fost susținută o prezentare tematică privind stabilirea de obiective tip SMART (specific, măsurabil, adecvat, realizabil, încadrat în timp) în scopul dezvoltării formării profesionale continue (FPC) a Autorităților competente. Fiecare Autoritate competentă şi-a definit obiective SMART pentru acoperirea nevoilor de FPC proprii. Pentru a identifica acţiunile care să ducă la atingerea obiectivelor formulate s-a aplicat metoda „asaltului de idei (brainstorming)”. În urma acestor sesiuni de brainstorming s-a trecut la citirea ideilor de acţiuni generate prin brainstorming. Astfel, Autoritatile competente implicate în întocmirea planurilor de acţiune au identificat acţiuni care să ducă la atingerea obiectivelor SMART formulate anterior actiunii. Ulterior, în cadrul sesinilor de lucru din ultima zi a evenimentului s-au finalizat planurile de acțiune care sprijină formarea profesională, fiind îndeplinite toate obiectivele activității. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului strategic POSDRU proiectului ˮRețeaua Autorităților Competente pentru Calificările Profesionale din România (IMI PQ NET RO)″, proiect cofinanțat din Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 prin Fondul Social European. Informații privind Sistemul de informare al Pieței Interne (IMI) dezvoltat de Comisia Europeană sunt disponibile la adresa: www.ec.europa.eu/imi-net. Mai multe informații: www.imipqnet.ro
  • 11. DIVERSE Studiu GfK Consumer Climate: În Europa, criza a depăşit punctul critic! Europa este prinsă în recesiune. Experţii sunt însă de părere că este foarte probabil ca criza să fi atins punctul critic în toamna anului care a trecut. Consumatorii par şi ei să creadă că este posibil acum să se înregistreze un salt economic la finele lui 2013, în unele ţări poate chiar mai repede. În consecinţă, aşteptările privind starea economiei şi veniturile au crescut din nou uşor în majoritatea Europei, rămânând însă la un nivel extrem de coborât. În schimb, dorinţa de cumpărare a scăzut la sfârşitul anului în majoritatea ţărilor, mulţi consumatori suferind efectele scăderii veniturilor, măririi impozitelor şi şomajului ridicat. Acestea sunt concluziile studiului GfK Climatul de consum Europa şi SUA, care oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile şi a dorinţei de cumpărare în rândul consumatorilor din 12 ţări europene şi din SUA. 2012 nu a fost un an bun pentru Europa. Zona euro a alunecat din nou în recesiune pentru prima oară în trei ani, rezultatul fiind apariţia unei importante scindări în Europa. În timp ce Europa de Sud şi de Est s-a confruntat cu o rată extrem de ridicată a şomajului şi o creştere a nivelului sărăciei, cetăţenii din ţările nordice au continuat să se afle, în ciuda crizei, într-o situaţie relativ bună. Această scindare este reflectată de asemenea şi de ultimele cifre de pe piaţa muncii. Rata şomajului, măsurată conform standardului internaţional al OIM, este relativ coborâtă în Austria, Luxemburg, Germania şi Olanda, situându-se între 4,5 procente şi 5,6 procente. În Spania şi în Grecia însă, un sfert din populaţie nu are un loc de muncă. În total, în cele 17 ţări din zona euro, numărul şomerilor se ridică la 18,8 milioane. În noiembrie, rata şomajului a crescut pentru a patra oară consecutiv, ajungând la 11,8 procente. Consecinţele sunt şocante. Ca rezultat al pierderii de locuri de muncă, veniturile disponibile în ţările de la periferie scad cu repeziciune. Grecii dispun în prezent de cu aproape o cincime mai puţini bani decât în 2009. Sursa: Radar de Media
  • 12. DIVERSE 31 august devine oficial "Ziua limbii române". Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept "Ziua limbii române". Propunerea legislativă a fost iniţiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparţinând tuturor partidelor parlamentare. Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, în decembrie 2011, iar Camera este for decizional. "Ziua limbii române" este sărbătorită în 31 august şi în Republica Moldova. În 31 august 2012, preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj cu prilejul sărbătorii "Zilei Limbii Române" în Republica Moldova, în care preciza că speră ca începând de anul viitor Ziua Limbii Române să fie serbată de românii din ţară şi din întreaga lume. Şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean, preciza, cu acelaşi prilej, că sprijină iniţiativa legislativă care are ca obiect declararea zilei de 31 august ca sărbătoare a Limbii Române. Proiectul legislativ, iniţiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorităţi şi instituţiile publice, inclusiv reprezentanţe diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române. Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se mai arată în actul normativ. În expunerea de motive, iniţiatorii propunerii legislative explică faptul că "importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite". Sursa: Mediafax
  • 13. Carte “Ceramica tradiţională din România” de Olarii, olăria şi zestrea patrimonială a Muzeului Naţional al Ţăranului Român sunt „personajele" acestei lucrări care mărturisesc despre perseverenţa unei instituţii muzeale de elită şi a unui muzeograf consecvent în a face cunoscut tezaurul naţional. Cartea este tipărită de Editura Alcor şi este publicată în colecţia „Comori de Artă". În această serie autoarea a mai publicat Ulcioare de nuntă (1997 şi 2000), Cahle (2001, în colaborare cu Ion Blăjan); Măşti, Masks, Masques (2002, în colaborare cu Irina Nicolau şi Magda Andreescu); Icoane (2009) şi Costumul tradiţional din România (2011). Mai multe detalii Teatru Antena 1 lansează cel mai ambițios proiect al anului: TEATRU TV În această primăvară Antena 1 va surprinde din nou telespectatorii din România cu un proiect remarcabil dedicat iubitorilor de teatru și nu numai. Intitulat TEATRU TV, programul, care are la bază o idee a actorului Mihai Bendeac, își propune să readucă în atenția publicului cele mai frumoase piese de teatru din ultimii 30 de ani, jucate pe scenele unor importante instituții teatrale din România cu unii dintre cei mai iubiți actori. „Acest proiect este doar începutul revenirii divertismentului de bună calitate. Mi-am pus în joc întreaga carieră pentru asta”, spune Mihai Bendeac. În fiecare Miercuri de la ora 20:30. Concert Concerte unplugged Ştefan Bănică de Ziua Femeii la Circul Globus din Bucureşti Pe 7 martie 2013 şi 8 martie 2013, începând cu ora 19:30, Ştefan Bănică va sărbători Ziua Femeii prin cele două concerte unplugged “Ce e dragostea” la Circul Globus din Bucureşti. Tradiţionala serie de evenimente dedicată doamnelor şi domnişoarelor va cuprinde cele mai frumoase melodii de dragoste, mai noi sau mai vechi, lansate de artist. Show-urile de la Circ & Variete Globus se evidenţiază nu doar prin cadrul intim şi variantele inedite ale pieselor, ci şi prin atmosfera plină de căldură şi emoţie care pare să creeze o punte între artist şi fanii săi.
  • 14. Despre Reţeaua IMI PQ NET http://www.imipqnet.ro/ro/sistemul-imi/ Despre Proiect http://www.imipqnet.ro/ro/despre-proiect/ Despre Grupul de Lucru http://www.imipqnet.ro/ro/grupul-de-lucru/ www.imipqnet.ro
  • 15. SECRETARIATUL TEHNIC AL REŢELEI IMI PQ NET România E-mail: secretariat.tehnic@imipqnet.ro Web: www.imipqnet.ro Telefoane: 0726 32 55 31, 0758 09 38 12, 0758 10 29 55 Adresa: str. Maria Rosetti nr. 49 A, et. 1, sector 2, Bucureşti IMI PQ NET ROMÂNIA