1. UNIVERSITATEA CREsTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
LUCRARE DE LICENŢĂ
CHINA IN ECONOMIA MONDIALĂ
Conducator stiintific :
Absolvent:
BUCUREsTI
2008
CUPRINS
INTRODUCERE........................................................................................................................ 3
Capitolul 1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI CHINA.................... 5
1.1. R.P. CHINA – ASPECTE
MONOGRAFICE........................................................................................................ 6
1.2. DEBUTUL REFORMEI
CONOMICE.................................................................................................................... 11
1.3. STADIILE REFORMEI – SCHIMBARI INDRAZNETE DE
ORIENTARE.................................................... 14
1.4. STRTEGIE SI POLITICI
MACROECONOMICE................................................................................................ 19
1.5. REFORMA
INTREPRINDERILOR.........................................................................................................................22
Capitolul 2. ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R.P. CHINA..................................... 30
2.1. ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A
CHINEI................................. 30

2. 2.2. DEZVOLTAREA ECONOMICA
REGIONALA.................................................................................................. 36
2.3. ECONOMIA CHINEI IN DATE
STATISTICE...................................................................................................... 41
Capitolul 3. ROLUL CHINEI IN EVOLUTIA COMERTULUI MONDIAL.................... 54
3.1. CHINA SI OMC54
3.2 .LOCUL CHINEI IN COMERTUL MONDIAL SI IN CEL AL EXTREMULUI
ORIENT................................ 63
3.3. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA –
SUA................................................................................................... 65
3.2.1. Strategiile industriale, de investitii si de schimb valutar ale Chinei si impactul asupra economiei
americane 67
3.2.2 .Relatia comerciala asimetrica între SUA si
China ............................................................... 69
3.4. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA –
UE...................................................................................................... 70
3.5. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA –
ROMANIA....................................................................................... 76
Capitolul 4. PERSPECTIVE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI SI
POSIBILE CONSECINTE LA NIVEL
MONDIAL.............................................................................................................. 79
4.1. EVOLUTIA RAPORTURILOR ECONOMICE CU TARILE
LUMII.................................................................. 79
4.2. AFIRMAREA CHINEI CA PUTERE ECONOMICA
REGIONALA................................................................... 80
4.3. PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE ECONOMICA A
CHINEI..................................................................... 90
CONCLUZII............................................................................................................................... 93
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................................................
........ 98
INTRODUCERE
Economia Chinei refuza sa se încadreze într-unul din sistemele economice cunoscute.
Privind nu doar tarile dezvoltate, ci si pe cele subdezvoltate, conceptul “another development”

3. arata ca scopul final în dezvoltarea unei tari nu este productia si cresterea economica sau
egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane. Paradigma occidentului
industrial nu este potrivita pentru societatile în curs de dezvoltare, fapt care a dus la aprecierea ca
“locomotivele tarilor dezvoltate sunt prea rapide pentru vagoanele lumii a treia”.
Dupa peste doua decenii de reforma, viziunea lui Deng Xiaoping, artizanul recunoscut al
reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corecta, drumul urmat potrivit acestei viziuni asigurând
economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai înalte din lume, premise solide
pentru modernizare si crestere a competitivitatii
Lucrarea intitulatǎ ”REPUBLICA POPULARA CHINEZA IN ECONOMIA
MONDIALA “este realizatǎ în scopul evidentierii aspectelor cu privire la procesul dereforma a
economiei chineze începuta în anul 1978 , proces de o amploare si complexitate deosebite, care
are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii, materializate în transformarile radicale
care s-au produs si se vor produce în continuare si care decurg dintr-o conceptie coerenta si
flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si caile de urmat pentru realizarea acestora.
Lucrarea este structuratǎ pe patru capitole.
Astfel, primul capitol evidentiazǎ cateva aspecte monografice ale Chinei referitoare
la imensitatea teritoriului si a populatiei tarii,la marile diferente naturale, economice si culturale
între regiunile tarii,ce confera politicii de dezvoltare economica regionala un rol primordial în
ansamblul politicilor specifice de înfaptuire a reformei economice. Tot in acest capitol se face o
prezentare a tabloului de ansamblu al reformei economice chineze si al realizarilor înregistrate în
contul acesteia.
Al doilea capitol face referire la aspecte privind date statistice minutioase care ilustreaza, în limbajul sintetic al cifrelor,
schimbarile majore petrecute în plan economic si social pe parcursul celor 5 decenii de existenta a Chinei Noi.Este evidentiat rolul
investitiilor straine in dezvolarea Chinei,precum si cel al dezvoltarii economice regionale ,acesta fiind un alt plan pe care s-a afirmat
pregnant reforma economica.
Al treilea capitol pune in lumina rolul Chinei in evolutia comertului mondial prin re latiile
sale comerciale pe care le desfasoara cu marile puteri ale lumii, SUA si Uniunea Europeana,
precum si pe cele pe care aceasta le are cu tara noastra.Tot aici sunt evidentiate si implicatiile
aderarii Chinei la OMC , la sfarsitul a 15 ani de negocieri bilaterale si multilaterale.
Ultimul capitol al lucrǎrii este destinat analizei perspectivelor de dezvoltare economica a
Chinei,prin prisma evolutiei raporturilor sale economice cu tarile lumii.Sunt prezentate
deasemenea posibilele consecinte la nivel regional si mondial ale ascensiunii Chinei pe scara
economica si nu numai. Pentru a-si asuma intr-adevar statutul de putere mondiala, China va
trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa se confrunte deschis cu Statele Unite.
Motivul alegerii acestei teme derivǎ din dorinta de documentare cu privire la problematica
deosebit de complexa ridicata de evolutia economica fara precedent ,din ultimele decenii a
R.P.China si a posibilelor evolutii viitoare ale economiei acestei tari.

4. Astazi, nimeni nu poate prevedea unde va duce marsul impetuos al Chinei pe calea
dezvoltarii si daca aceasta isi va regasi rolul mitologic de centru al lumii sau daca se va prabusi in
haosul care i-a marcat de atatea ori istoria. Viitorul Chinei va depinde de gradul de coeziune al
statului. Controlul puterii centrale se intemeiaza pe un concept cultural: important nu este
controlul economic, ci controlul politic si moral.
CAPITOLUL 1
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI
R.P. CHINA
Întelegerea de fond a resorturilor, formelor de realizare si finalitatilor acestui proces
urias de transformari înnoitoare pe care le comporta tranzitia sistemului economic chinez este
facilitata de pastrarea permanenta în atentie a câtorva trasaturi definitorii ale societatii si
modelului socio-cultural specifice acestei tari:
 populatia Chinei reprezinta peste o cincime din populatia întregului glob, ceea ce
confera o dimensiune impresionanta atât a efortului national de dezvoltare
economica si sociala, cât si a impactului acestei dezvoltari asupra economiei lumii;
 civilizatia chineza, una dintre cele mai proeminente si mai bine individualizate din
lume, s-a dezvoltat o lunga perioada în conditiile unei izolari considerabile, facilitata
si de barierele fizice ce delimiteaza arealul national;
 interventiile straine, de la colonialismul european la imperialismul japonez, au avut
efecte negative profunde asupra societatii chineze, soldate, printre altele, cu pierderi
teritoriale si cu intensificarea tendintelor regionaliste;
 populatia Chinei este puternic concentrata în regiunile costale, estice, zona centrala
si cea vestica a teritoriului tarii fiind mult mai putin populate, mai aride si mai putin
productive;
 centralizarea puternica a puterii politice de la revolutia din 1949 si crearea
Republicii Populare Chineze si pâna la începutul reformei economice din anul 1978
au imprimat modelului socio-cultural national mentalitati pe care actuala reforma
economica îsi propune sa le modifice fundamental;
 China rurala constituie un segment puternic traditionalist al societatii chineze,
modul de viata a populatiei rurale nesuferind transformari majore nici sub impactul
Revolutiei culturale, nici sub cel al actualei modernizari;
 efortul apreciabil de modernizare pe care l-a antrenat reforma economica a condus
la înregistrarea unor rezultate apreciabile; în acelasi timp, societatea chineza ramâne
precumpanitor rurala, cu un grad limitat de urbanizare si industrializare, concentrate

5. îndeosebi în zona de est. Pe fondul acestor trasaturi care explica multe dintre
orientarile reformei si modurile specifice de rezolvare a problemelor specifice
acesteia, vor putea fi evidentiate performantele înregistrate de economia chineza în
ultimele doua decenii de reforma, principalii factori care au determinat revirimentul
economic începând din anul 1978, momentul initierii procesului de reforma, precum
si perspectivele întrevazute de specialistii chinezi ai continuarii acestui proces.
1.1. R.P. CHINA – ASPECTE MONOGRAFICE
China (Zonghua Renmin Gongheguo), tara din estul Asiei, a treia tara ca suprafata
(dupa Rusia si Canada) si cu cea mai mare populatie dintre toate statele lumii, este marginita in
nord de Republica Mongola si de Rusia; in nord-est de Rusia si Korea de Nord, in est de marea
Galbena si Marea Chinei de Est; in sud de Marea Chinei de Sud, Vietnam, Laos, Myanmar
(cunoascuta si cu numele de Burma), India, Bhutan si Nepal; in vest este marginita de Pakistan,
Afghanistan si Tadjikistan si in nord-vest de Kyrghistan si Kazahstan. Chinei ii apartin mai mult
de 3400 de insule. Are o suprafata de 9.571.300 km2
, neincluzand Hong Kong, Macau si teritoriul
care se afla sub controlul Republicii Chineze din Taiwan, pe care China il considera o provincie
renegata. In 1971, Natiunile Unite au admis “Republica Populatiei Chineze” (principalul teritoriu
chinez) si au exclus “Republica Chineza” (Taiwan) din parteneriat. Cu toate ca majoritatea
guvernelor din toata lumea nu recunosc Taiwanul ca stat independent, insula mentine totusi o
economie si un guvern distinct. Hong Kong, oficial un teritoriu britanic, i-a revenit Chinei in
1997. Cu toate acestea, informatiile prezentate in aceasta lucrare nu se refera si la Hong Kong,
care mentine o economie separata si are o autonomie politica considerabila. Aceste date
deasemenea nu includ Macau, localizata langa Hong Kong pe coasta de sud a Chinei, care este un
teritoriu chinezesc administrat de Portugalia.
“Cateva caracteristici retin atentia de la prima vedere pentru cel ce se apropie de istoria
Chinei. In primul rand, unitatea spatiului si coeziunea civilizatiei. In pofida pustiitoarelor revolte
sociale, a conflictelor dinastice si a razboaielor civile, sau a repetatelor invazii externe, care au
determinat diviziuni ale unitatii statale, mai mult sau mai putin durabile, acestea nu au avut
consecinte geopolitice ireparabile.”[1]
Capiatala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai. China are
peste 20 de orase mari cu o populatie minima de 1 milion de locuitori. Profile de orase:
Beijing – capitala Chinei cu o populatie de 5,8 milioane de locuitori (10,8 milioane in
1999)
Shanghai – 15,1 milioane locuitori
Tianjin – 4,6 milioane locuitori
Shenyang – 3,6 milioane locuitori
Wuhan – 3,3 milioane locuitori

6. Guanghzou – 2,9 milioane locuitori
Chongqing – 2,3 milioane locuitori
Nanjing – 2,1 milioane locuitori
Xian – 2,0 milioane locuitori
China incadreaza o mare varietate de forme de relief si varietate corespunzatoare de
resurse naturale. In general, cele mai mari inaltimi de pe teritoriul Chinei se gasesc in vest, unde
se afla unii dintre cei mai inalti munti de pe Pamant. Trei dintre acestia, muntii Tien Shan,
Kunlun si Qinling, dateaza din perioada Paleozoica de ridicare muntoasa (orogeneza), care a
inceput in perioada Carbonifera si s-a terminat in perioada Permiana, cand toate portiunile de
pamant ale Terrei s-au unit pentru a forma un singur supercontinent, Pangaea. Muntii Himalaya,
sunt de origine mai recenta. S-au format cand sedimentele odata depozitate intr-o mare
mezozoica, numite “tethys”, au fost stranse intr-un loc si ridicate la suprafata datorita coliziunii
Indiei cu Eurasia, eveniment ce a inceput in timpul epocii Oligocene a perioadei Tertiare, in urma
cu aproximativ 40 milioane de ani.
Numeroasele tipuri de munti ale tarii inchid o serie de platouri si bazine care furnizeaza
o considerabila sursa de apa si de resurse minerale. Varietatea de tipuri climatice, de la subpolara
la tropicala si incluzand mari zone alpine si desertice, suporta o magnifica viata animala si o
deosebita flora.
Muntii ocupa aproximativ 43% din teritoriul Chinei; platourile muntoase mai ocupa
inca 26 de procente; bazinele, asezate in principal in zonele aride, ocupa 19%.Numai 12% din
totalul teritoriului reprezinta zonele de campie.
Mai mult de o cincime din totalul populatiei Pamantului traieste in China. China a dat
nastere celei mai vechi civilizatii din lume si are o istorie ce dateaza din urma cu 3500 de ani.
“Zhonghuo”, numele chinezesc pentru “tara”, inseamna “teritoriul central”, o referinta la credinta
chinezeasca in care se spune ca tara era centrul geografic al Pamantului si singura civilizatie
adevarata. In secolul al XIX-lea, China a devenit o natiune slaba din punct de vedere economic si
politic, dominata de puteri straine.
China a inregistrat multe schimbari in prima jumatate a secolului XX. Guvernul
imperial a fost inlaturat si in anii haotici care au urmat, doua formatiuni politice – Kuomintang
(KMT) si comunistii – s-au luptat pentru controlul tarii. In 1949, comunistii au castigat controlul
statului. Atunci guvernul “Republicii Chineze”, condus de KMT, s-a retras in Taiwan. Ridicarea
la putere a comunistilor din 1949 a constituit unul dintre cele mai importante evenimente din
istoria Chinei; intr-o remarcabil de scurta perioada de timp s-au facut schimbari radicale atat in
economie cat si in societate.
Prima masurare a numarului populatiei dupa preluarea statului de catre comunisti a avut
loc in 1953.[2] La acea data, populatia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua
masurare, care a vut loc in 1964, s-a aratat o crestere pana la 694.580.000; la cea de-a treia , in

7. 1982, masuratorile au aratat o populatie de 1.008.180.000 (fara Hong Kong, Macau si Taiwan),
facand din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata
mortalitatii a cazut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalitatii a cazut
deasemenea de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat,
cresterea numarului de oameni s-a micsorat de la 22,5 la mie in 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar
si in aceste conditii, China tot inregistreaza o crestere anuala a populatiei de aproape 11 milioane
de oameni.
Descresterea fertilitatii inregistrata intre anii 1950 si anii 1990, a fost datorata in mare
parte eforturilor facute de guvern pentru incurajarea casatoriilor tarzii si, mai recent, influentarea
familiilor chineze sa aiba un singur copil. Acest program a fost cuplat cu o continua expansiune a
facilitatilor in domeniul sanatatii, care asigurau destule informatii despre controlul sarcinilor si
contraceptive foarte ieftine sau de multe ori gratis. A fost oficial estimat in 1984, ca 70% din
totalul cuplurilor de varsta fertila folosesc prezervative si ca 24 milioane de cupluri au declarat
oficial ca nu vor avea mai mult de un copil. Avortul este legal si presiuni sociale pentru a opri o
sarcina sunt facute femeilor care au deja un copil. Minoritatile nationale au fost in general
excluse din progranul guvernamental de control al nasterilor, pastrand tratatele de ingaduire a
acestora la un maxim de independenta culturala.
In 1980 guvernul a declarat ca 65% din populatie era sub varsta de 30 de ani. Astfel, o
proportie substantiala a populatiei chineze este la o varsta fertila de cel putin cateva decenii de
atunci. In septembrie 1982, liderul Partidului Comunist Chinez a declarat ca natiunea trebuie sa
limiteze populatia la 1,2 miliarde pana la sfarsitul secolului, o limita care intensifica eforturile de
control al populatiei. In 1988, guvernul a recunoscut ca acea limita era de neatins si au revizuit-o
la 1,27 miliarde.
China avea in 1977 o populatie estimata la 1.226.274.731 locuitori. Densitatea
populatiei era de 128 de persoane pe km2
, existand mari diferentieri teritoriale. Exista regiuni cu
o densitate foarte mare a locuitorilor, cum ar fi in Campia Chinei de Est. In bazinele fluviilor
Chang Jiang si Huang He, densitatea depaseste 1000 loc/km2
.Sunt deasemenea regiuni cu
densitati mici (in vest si nord) si foarte mici (Podisul Tibet) sub 2 loc/km2
. Densitatea populatie
scade astfel de la est la vest.
Mai mult de 70 milioane de oameni apartin la 55 de minoritati nationale. Majoritatea
acestor rase sunt distinse de chinezi mai mult prin limba si religie decat prin aspectul fizic.
Principalele minoritati sunt rasa Tai, care vorbesc limba Zhuang, numarand aproape 15,5
milioane, asezati in Regiunea Autonoma Guangxi Zhuang; rasa Hui, care sunt in jur de 8,6
milioane, asezati in Regiunea Autonoma Ningxia Hui, Gansu si Qinghai; aborigenii Miao,
aproximativ 7,4 milioane locuitori, ce ocupa regiunile numite Guizhou, Hunan si Yunnan;
minoritatea Turkic, care numara in jur de 7,2 milioane de oameni si vorbesc limba Uygur,
locuiesc in Regiunea Autonoma Xinjiang Uygur; rasa Tibetana, in numar de 4,6 milioane, care
locuiesc in Regiunea Autonoma Tibet, Qinghai, Sichuan si deasemenea Yunnan. Alte grupuri
minoritare includ Tujia (5,7 milioane), Bouyei (2,5 milioane), Koreeni (1,9 milioane) si
Manchus. Oamenii care apartin minoriatii Manchus sunt descendenti ai dinastiei care a cucerit
China in secolul al XVIII-lea si s-a stabilit in Qing sau Manchu. Numarand aproximativ 9,8
milioane, ei sunt aproape de nedistins de chinezi.

8. Desi foarte bine industrializata, China continua sa fie o natiune predominant rurala, cu o
agricultura foarte bine dezvoltata. Cu toate ca mari concentratii urbane au existat in China chiar si
inaintea Imperiului Roman (44 i.Hr – 476 d.Hr), tara are per ansamblu o urbanizare destul de
inceata. Se estimeaza ca 69% din populatie traieste in mediul rural.
Liderul comunist Mao Zedong credea ca marea diferenta dintre populatia rurala si
urbana era cauza diferentei sociale din China. In timpul anilor 60 si in prima jumatate a anilor 70,
statul a facut nenumarate eforturi de a trimite tineri educati din mediul urban in mediul rural
pentru cativa ani sau poate chiar definitiv. Aceasta miscare urmarea dezvoltarea modului de trai
urbanistic si in cel rural si totodata reducerea interesului taranior de amigra spre oras. Acest
program a fost partial stagnat in 1976, odata cu moartea lui Mao Zedong[3] si eliminata la
sfarsitul anului 1978, cand migrarea spre orase a inceput sa creasca.
Potrivit unei evaluari sumare facuta dupa desfasurarea celui de al cincilea recensamânt
la scara nationala, China are o populatie de l,2953 miliarde de locuitori, inclusiv regiunile
administrative speciale Hong Kong si Macao si Provincia Taiwan.
Populatia care traieste în partea continentala a cunoscut, în ultimii lo ani, un ritm de
crestere anual de l,07%, ceea ce înseamna o scadere de 0,4% fata de ultimii ani ai deceniului ’80.
Zhu Zhixin, directorul Oficiului National de Statistica, care a raspuns de grupul principal de lucru
în timpul desfasurarii celui de al 5-lea recensamânt national., a evidentiat faptul ca eforturile
Chinei în domeniul planificarii familiale au fost încununate de succes. China a evitat în acest fel
cresterea demografica exploziva înregistrata imediat dupa întemeierea Chinei Noi, în l949, si a
reusit sa controleze în mod eficient cresterea rapida a populatiei. In momentul de fata, în China
cresterea populatiei cunoaste un ritm mai scazut.
Al 5-lea recensamânt din China a avut loc la l noiembrie 2000. In prezent, se
prelucreaza datele înregistrate din teren.Elementele principale sunt în acest moment cunoscute si
se poate afirma ca populatia Chinei, în ansamblul ei, a înregistrat schimbari notabile.
Fata de cel de al 4-lea recensamânt, desfasurat în l990, populat 737c22h ia totala a celor
3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati subordonate direct autoritatii centrale, inclusiv
militarii în serviciu din partea continentala a Chinei (denumita în continuare “populatia
continentala”) a crescut cu l32,l5 milioane (+ ll,65%). Media anuala de crestere a fost de l2,79
milioane, adica o crestere de l,07%, adica 0,4% mai putin fata de ultimii ani ai deceniului al
noulea.[4]
Cresterea gradului de instruire a populatiei
Din rândurile populatiei continentale, 45,7l milioane persoane au absolvit facultatea (cel
putin 2 ani de studii post-liceale); l4l,09 milioane au absolvit o scoala medie (doua cicluri
scolare), inclusiv o scoala profesionala; 429,89 milioane au absolvit primul ciclu secundar.
Dupa l990, populatia instruita a crescut progresiv, (la un etalon de l0.000 de locuitori), de la l422
la 36ll (+ l54%); de la 8039 la ll.l46 (+ 39%) si de la 23.344 la 33.96l (+ 45%).
Populatia continentala înregistreaza 85,07 milioane de persoane de peste l5 ani sau mai mult, care
nu stiu sa citeasca deloc sau stiu sa citeasca putin). Numarul acestora este în scadere, de la
l5,88% la 6,72% (-9,l6%).

9. Cresterea rapida a numarului de persoane în vârsta
Recensamântul desfasurat recent a relevat o schimbare considerabila a structurii pe
grupe de vârsta a populatiei Chinei.
Grupa persoanelor de la 0 la l4 ani reprezeinta 22,89% din totalul populatiei, în scadere
cu 4,8% fata de anul l990; grupa persoanelor în vârsta de peste 65 de ani reprezinta 6,96%,
respectiv o crestere de l,39%.
Aceste cifre demonstreaza ca de la aplicarea politicii de reforma si de deschidere catre
exterior, nivelul de trai al populatiei a crescut, iar serviciile medicale si sanitare s-au îmbunatatit
considerabil; pe de alta parte, ritmul nasterilor s-a diminuat considerabil. Toate acestea contribuie
la grabirea procesului de îmbatrânire a populatiei.
Diminuarea dimensiunii familiei
Numarul mediu de persoane care alcatuiesc o fmilie este de 3,44 fata de 3,96, în l990.
Aceasta descrestere se datoreaza în principal masurilor de planificare familiala.
Progresul urbanizarii
Populatia urbana se ridica la 455,94 milioane persoane, adica 36,09% din populatia
totala, în vreme ce populatia rurala este de 807,39 milioane sau 63,90%. Procentul populatiei
urbane a crescut cu 9,86%, fapt care dovedeste ca procentul de urbanizare a crescut ca urmare a
dezvoltarii economiei tarii.
In conformitate cu hotarîrea Consiliului de Stat, în China a avutloc la l noiembrie 2000, cel de al
5-lea recensamânt al populatiei. Sub conducerea Consiliului de Stat si a guvernelor locale de la
toate nivelele si cu sprijinul si cooperarea populatiei diferitelor grupuri etnice, evaluarile pe teren
au fost efectuata prin eforturile sustinute si munca plina de abnegatie a aproximativ lo milioane
de lucratori însarcinati cu recensamântul. Evalzarea ulterioara -prin verificare pe esantioane- a
demonstrat ca recensamântul a fost corect. Toate datele[5] colectate la recensamânt au fost apoi
prelucrate la calculator, iar cifrele rezultate sunt urmatoarele
Numarul total al populatiei:
Populatia Chinei este de l.295,33 milioane locuitori, din care:
Populatia Chinei a 3l provincii, regiuni autonome si municipalitati (fara insulele Jinmen si Mazu
din provincia Fujian) si militarii în serviciu din China continentala totalizeaza l.265,83 milioane.
Populatia Regiunii administrative speciale Hong Kong: 6,78 milioane.

10. Populatia Regiunii administrative speciala Macao: 440.000
Populatia Provinciei Taiwan si a Insulelor Jinmen, Mazu si a câtorva insule din provncia Fujian:
22,28 milioane.
Cresterea demografica
Fata de numarul de locuitori de l.l33,68 milioane, înregistrati la recensamântul din l990
(ora zero a zilei de l iulie l990 – momentul de referinta), populatia totala a celor 3l de provincii,
regiuni autonome si municipalitati, incluzând si militarii în serviciu din China continentala a
crescut, în cei zece ani si patru luni, cu l32,l5 milioane de persoane, respectiv cu ll,66%. Media
anuala de crestere a fost de l2,79 milioane de persoane, rezultând un ritm de crestere de l,07%.
Populatia pe numar de familii
In cele 3l de provincii, regiuni autonome si mun.icipalitati din China continentala s-au
numarat 348,37 milioane de familii, numarul total al celor ce le alcatuiesc fiind l.l98,39 milioane
persoane. O familie este alcatuita în medie din 3,44 persoane cu 0,52 persoane mai putin fata de
recensamântul din l990, cifra fiind atunci de 3,96 persoane pe familie.
Compozitia populatiei pe sexe
Din totalul populatiei înregistrat în cele 3l provincii, regiuni autonome si municipalitati,
inclusiv militarii în serviciu din China continentala 653,55 milioane persoane, adica 5l,63% sunt
barbati, iar 6l2,28 milioane, respectiv 48,37%sunt femei. Raportul între sexe (la loofemei)este de
l06,74
Populatia pe grupe de vârsta
Din numarul total al locuitorilor celor 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati
si militari în serviciu din China continentala, 289,79 milioane persoane alcatuiesc grupa de vârsta
0-l4 ani, reprezentând 22,89%; 887,93 milioane persoane alcatuiesc grupa de la l5-64 ani,
respectiv 70,l5% din totalul populatiei, iar 88,l1 milioane persoane formeaza grupa de vârsta de
65 ani si peste, respectiv 6,96%. Fata de rezultatele înregistrate la recensamântul din 1990,
numarul celor cuprinsi în grupa de vârsta 0-l4 ani a scazut cu 4,80%, iar numarul celor cuprinsi în
grupa de vârsta de peste 65 de ani a crescut cu l,39%.
Populatia pe zone de rezidenta
In cele 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati din China continentala,
455,94 milioane reprezinta populatia urbana, respectiv 36,o9% din total; numarul locuitorilor de
la sate se ridica la 807,39 milioane, respectiv 63,9l%. Fata de recensamântul din anul l990,
populatia urbana a crescut cu 9,86%.

11. Unul dintre cele mai ambitioase eforturi ale guvernului comunist chinez inca din 1949, a
fost modificarea limbii chineze. Limba vorbita oficiala a Chinei este putonghua[6], acesta este
dialectul preluat din China de nord. Acesta a fost declarat limba comuna de catre Conferinta
Nationala pentru Reforma Chineza in Limba Scrisa din 1955. Astfel ca au fost facute eforturi
deasemenea pentu modificarea limbii scrise. Aceasta dateaza de mai bine de 3000 de ani.
1.2. DEBUTUL REFORMEI ECONOMICE
Începutul procesului de reforma economica si de deschidere puternica a economiei
chineze spre exterior s-a produs în anul 1978, la doi ani dupa încetarea Revolutiei culturale care
adusese economia chineza la marginea prapastiei. La cel de al XI-lea Congres National al
Partidului Comunist Chinez s-a hotarât schimbarea profunda de orientare a efortului national de
pe fagasul politic al luptei de clasa spre cel al dezvoltarii economice, realizata prin “reforma
profunda si deschidere”.
Din acel moment, economia chineza a cunoscut o dezvoltare neîntrerupta si în ritmuri
înalte, mult superioare celor înregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor
economice. Potrivit datelor statistice, rata medie de crestere anuala a Produsului Intern Brut, în
intervalul 1978-2001, a fost de 9,8%, cu doua vârfuri înregistrate în anii 1984 si 1992, când ratele
de crestere au fost de circa 15%, respectiv 14%. În perioada 1980 (când au început sa apara
primele roade ale masurilor initiate în 1978) – 2000, PIB a crescut de 3,7 ori, cu o medie anuala
de crestere de 10,1%; în acelasi interval, PIB din industrie a crescut de 5,2 ori, cu o rata anuala de
crestere de 12,1%, cel din agricultura de 1,3 ori, cu o rata anuala de 5,5%, iar cel din servicii de
4,5 ori, cu o rata anuala de 11,3%. Aceste rezultate mai mult decât încurajatoare au demonstrat
justetea noilor orientari economice si au confirmat teza potrivit careia în sistemul economiei
planificate numai guvernul central era entuziast, pe când în sistemul economiei de piata atât
guvernul central, cât si guvernele locale, departamentele, întreprinderile si indivizii sunt
entuziasti.[7]
Cresterea semnificativa a performantelor economice s-a reflectat suficient de rapid
în îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei. S-a rezolvat, în masura apreciabila, problema
asigurarii hranei si a articolelor de îmbracaminte pentru cea mai mare parte a populatiei. Nivelul
mediu national al consumului pe locuitor rezident a crescut de la RMB 184 yuani[8] în 1978 la
RMB 2675 yuani în 2000, adica de circa 13,7 ori. În acelasi interval, economiile populatiei
urbane si rurale rezidente au sporit de 182 de ori, de la RMB 21,06 miliarde yuani la RMB
3852,08 miliarde yuani, iar economiile pe locuitor au crescut de la RMB 21,9 yuani la RMB
3163,8 yuani, adica de 144 ori.
Agricultura, care a constituit sectorul în care a început reforma economica în 1978, a
înregistrat cresteri apreciabile ale performantelor: productia agricola bruta a crescut de la 304,77
milioane de tone în 1978 la 494,17 milioane tone în 1997, adica de 1,62 ori; venitul net pe
locuitor al rezidentilor rurali a crescut, în acelasi interval, de la RMB 133,57 yuani la RMB
2090,13 yuani, respectiv de 15,5 ori. Productiile totale de cereale si de bumbac au ajuns la 40,7
milioane tone, respectiv 60,7 milioane tone, China devenind primul producator mondial de
bumbac. În ciuda acestor progrese evidente, numeroase deficiente ample ramân sa fie rezolvate în
continuare: faramitarea terenurilor agricole a împiedicat mecanizarea intensa a lucrarilor agricole
si valorificarea avantajelor acesteia, ceea ce a determinat guvernul central sa adopte masuri de

12. stimulare a crearii de “mari ferme gospodaresti”, inclusiv prin concesionari de terenuri pentru a
se putea efectua operatii de mecanizare, fertilizare etc. pe scara mare; sprijinul insuficient al
inovarii agricole a dus la reducerea ratei de crestere a valorii adaugate în agricultura, ceea ce a
facut necesare masuri de încurajare a cercetarii si dezvoltarii în domeniul agricol si de
impulsionare a transferului rezultatelor cercetarii în activitatea practica etc.
Industria avea înainte de începerea procesului de reforma o structura profund
dezechilibrata, în cadrul careia industria grea, inclusiv cea chimica, aveau ponderi mult prea
ridicate fata de o configuratie normala a industriei prelucratoare, în timp ce sectoarele industriei
usoare, legate nemijlocit de standardul de viata a populatiei, erau mult mai putin dezvoltate.
Structura dezechilibrata a industriei, asociata cu productia industriala si cu cea agricola relativ
scazute, au facut ca economia chineza sa fie pâna în 1978 una de penurie, incapabila sa satisfaca
cerintele unei populatii uriase. Ca urmare a ajustarilor structurale determinate procesul de
reforma, structura productiei industriale s-a îmbunatatit semnificativ, iar industria si-a marit
considerabil capacitatea de a satisface cerintele interne în crestere si diversificare continua si de a
realiza surplusuri pentru export. Sectorul tertiar al economiei, care înaintea demararii reformei
reprezenta numai 23,7% din PIB, si-a accelerat puternic cresterea dupa anul 1978, ajungând, în
2001, sa reprezinte 32,1% (sectorul primar – 18,7%; sectorul secundar – 49,2%), mult înca sub
nivelul ce caracterizeaza structura economiei tarilor dezvoltate. Progresul este însa evident,
economia chineza avansând rapid pe calea ajustarilor structurale în economie si în cadrul
fiecaruia dintre cele trei sectoare care sa duca la o configuratie specifica economiilor moderne.
Modificarile profunde produse în economia chineza de reforma acesteia pot fi, de
asemenea, elocvent ilustrate de cresterile spectaculoase ale productivitatii muncii dupa anul 1978,
precum si de contributiile substantial îmbunatatite la cresterea productiei agregate ale intrarilor de
capital, de forta de munca si de productivitate. Cifrele demonstreaza ca de la o contributie
negativa a productivitatii la cresterea productiei totale agregate, înregistrata în perioada 1953-
1977, ceea ce reflecta eficienta scazuta a cresterii economice în aceasta perioada, dupa începerea
reformei contributia a devenit pozitiva, sporind la peste 36%, în detri mentul celei a factorilor
capital si forta de munca; în perioada 1978-1995,
(ajustarile structurale, controlul echilibrului macroeconomic etc.).
Ajustarile structurale realizate în cadrul procesului de reforma s-au desfasurat în cadrul a patru etape ce pot fi
identificate în orientarile majore ale politicii industriale, în sens larg, a statului.
Prima etapa, 1978-1982, s-a caracterizat prin schimbarea de fond a orientarii majore a dezvoltarii economice de la industria
grea spre sectoarele industriei usoare si agricultura, astfel încât sa se asigure îmbunatatirea rapida a ofertei de bunuri de consum.
Schimbarea centrului de greutate al efortului de dezvoltare s-a realizat prin:
• directionarea adecvata a investitiilor;
• cresterea apreciabila a productiei întreprinderilor orasenesti si comunale[9]
• introducerea sistemului de responsabilitati gospodaresti, care a determinat cresterea
rapida a productiei agricole prin realizarea echilibrului firesc între remunerarea
gospodariilor si productia realizata de acestea .

13. A doua etapa, 1983-1988, a cuprins o a doua schimbare de orientare a politicii
industriale, de asta data spre dezvoltarea industriei extractive, a sectorului energetic si a
infrastructurilor. Schimbarea a fost necesara întrucât efortul investitional consacrat industriei
usoare în primul stadiu crescuse peste limitele normale si începuse sa provoace noi dezechilibre
în economie. Deoarece dezvoltarea sectoarelor de baza ale economiei – cele producatoare de
materii prime, cel energetic, agricultura, transporturile –, reclama fonduri uriase de investitii pe
care guvernele locale nu erau interesate sa le dreneze din zonele industriei usoare si ale
industriilor prelucratoare, guvernul central, care controla preturile, a trebuit sa aplice ferm o
politica de dezvoltare a acestor sectoare. Sarcina guvernului central era îngreunata de faptul ca
descentralizarea responsabilitatilor în materie de fiscalitate, care s-a produs la începutul
procesului de reforma, a determinat, totodata, slabirea capacitatii investitionale a bugetului
central. Neputându-se, din aceasta cauza, interveni eficace pentru reorientarea efortului
investitional în directiile aratate, politica industriala urmata în acest al doilea stadiu a fost
considerata un insucces, întrucât penuria de produse si de servicii de baza a creat un puseu
inflationist în anul 1988, care a facut necesara adoptarea unor noi orientari.
A treia etapa, 1989-1993, a debutat cu stabilirea de catre guvernul central a unei
politici industriale unitare, coerente, oficiale, al carei obiectiv central era “reducerea si controlul
productiei de bunuri de folosinta îndelungata cu oferta în exces, îmbunatatirea si cresterea
productiei bunurilor cu oferta deficitara, îndeosebi concentrarea asupra productiei de alimente,
bumbac, carbune, energie electrica, textile si alte produse ale industriei usoare cu cerere ridicata
dar cu oferta redusa, precum si asupra transporturilor, precumpanitor a celor
feroviare”. Transpunerea în fapt a noilor orientari ale politicii industriale a condus la echilibrarea
treptata a cererii cu oferta pentru produsele si serviciile respective, precum si la producerea unor
modificari structurale pe masura în configuratia sectoarelor economiei si în cea a industriei.
A patra etapa a început în anul 1993, când accentul s-a schimbat de pe dimensiunea
extensiva a cresterii economice pe cea intensiva a unei dezvoltari economice echilibrate, de
factura moderna, axata pe realizarea eficientei superioare în alocarea si utilizarea resurselor, care
sa asigure cresterea semnificativa a competitivitatii produselor si serviciilor, penetrarea puternica
cu acestea pe pietele internationale. Pentru atingerea acestor obiective, Consiliul de Stat a
adoptat, în anul 1993, “Schita de politica industriala nationala pentru anii 1990”, actionând ferm
în continuare pentru dezvoltarea intensiva a agriculturii, industriilor de baza si industriilor
“pilon”. Un an mai târziu, s-a adoptat de catre Consiliul de Stat prima strategie sectoriala pentru
industria de automobile, ceea ce a marcat debutul unei perioade de stabilire a strategiilor pentru
fiecare dintre sectoarele industriale cheie.
Începând din anul 1995, accentul în cadrul politicii industriale de ansamblu si în
strategiile sectoriale s-a pus pe masurile destinate sa asigure dezvoltarea economica intensiva, cu
eficienta superioara, bazata, precumpanitor, pe generarea si asimilarea rapida a progresului
tehnologic. În scopul îmbunatatirii mecanismelor de elaborare a politicii industriale si a
strategiilor sectoriale, precum si al corelarii mai strânse a acestora cu politica nationala în
domeniul stiintei si tehnologiei, Consiliul de Stat a creat, în anul 1988, Biroul de Politica
Industriala al Comitetului pentru Economie si Comert, însarcinat cu formularea si corelarea
corespunzatoare a politicilor mentionate. Cele patru etape mentionate în evolutia politicii
industriale, marcate de schimbari de orientari si de reconsiderari ale unor masuri pe care practica
le-a dovedit neadecvate, s-au desfasurat pe fondul principalelor trei stadii ale reformei

14. economice, în care s-au produs ample schimbari institutionale, ale formelor si mecanismelor de
desfasurare a activitatii economice.
1.3. STADIILE REFORMEI – schimbari îndraznete de
orientare
Efortul la scara nationala de identificare a celor mai bune si eficiente cai de dezvoltare a
economiei chineze, dupa dezastrul provocat de Revolutia culturala, a permis conturarea treptata a
coordonatelor pe care trebuie sa se înscrie procesul de reforma, precum si a orientarilor majore
ale masurilor destinate sa transpuna în fapt coordonatele respective. Viziunea strategica cu privire
la coordonatele esentiale ale dezvoltarii si la orientarile de politica economica s-a perfectionat
treptat, a cunoscut schimbari de fond, a determinat, în functie de judiciozitatea ei, accelerari sau
încetiniri ale ritmului reformei. Dupa peste doua decenii de reforma, viziunea lui Deng Xiaoping,
artizanul recunoscut al reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corecta, drumul urmat potrivit
acestei viziuni asigurând economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai înalte
din lume, premise solide pentru modernizare si crestere a competitivitatii. Doua trasaturi majore
pot fi desprinse din analiza modului în care s-a înfaptuit pâna în prezent reforma economiei
chineze. Prima este cea a realizarii unei reforme graduale, în care, potrivit cuvintelor lui Deng
Xiaoping[10], “se tatoneaza pietrele pentru a trece râul”. Abordarea graduala a reformei a fost
indicata întrucât – la aceasta idee subscriind numerosi specialisti – China se gaseste si va ramâne
înca multa vreme în stadiul socialist primar, având o economie de piata specifica caracterizata
printr-un nivel redus al productivitatii, mult inferior celui înregistrat de economia de piata
consolidata din tarile dezvoltate; standardul redus de viata al populatiei, care îi diminueaza mult
capacitatea de a face fata duritatilor reformei, precum si ritmul lent al schimbarii mentalitatilor
fac deci imperios necesara efectuarea reformei “pas cu pas”, într-un ritm mai lent dar cu o
avansare sigura si neîntrerupta. A doua trasatura este aceea ca orice schimbare majora produsa de
reforma este mai întâi temeinic experimentata în unitati pilot (întreprinderi, forme institutionale
noi etc.), dupa care, pe baza învatamintelor trase din încercarile soldate cu succes, schimbarea
respectiva se difuzeaza cu sanse sporite de reusita în întreaga economie.
Primul stadiu, 1978-1984: Realizarea unei economii precumpanitor planificate însotite de o economie
de piata
Reforma a început la nivelul microeconomic si, mai ales, la cel al gospodariilor din
domeniul rural, prin înlaturarea “comunelor poporului” si introducerea unui sistem de contractare
a responsabilitatii gospodariilor, care lucrau pamântul aflat în proprietate publica, de a furniza
statului o anumita cantitate de produse agricole pe baza de remunerare echitabila, proportionala
cu cantitatea oferita; sistemul, simplu si logic, constituia însa o ruptura neta cu vechiul sistem
egalitarist si nestimulativ specific economiei planificate. Potrivit acestui sistem, surplusul de
productie fata de cantitatea contractata cu statul putea fi vândut pe piata libera. Rezultatele
aplicarii sistemului au fost spectaculoase si rapide, productia agricola crescând semnificativ, iar
standardul de viata al unei bune parti a populatiei rurale îmbunatatindu-se vizibil.
În paralel cu masurile luate în ceea ce priveste economia rurala, guvernul central a
initiat reformarea managementului întreprinderilor prin reducerea controlului de stat al activitatii
acestora, cresterea puterii lor decizionale în gestionarea propriilor afaceri, introducerea în

15. întreprinderile de stat a sistemului de retineri pentru nevoile proprii din profit proportionale cu
marimea acestuia, introducerea de stimulente pentru obtinerea de performante economico-
financiare superioare. Cu sprijinul guvernului central, au început sa se dezvolte întreprinderi
aflate în proprietate colectiva sau individuala, întreprinderi orasenesti si comunale, acestea din
urma extinzându-se rapid si cunoscând un succes deosebit. Preturile majoritatii marfurilor, cu
exceptia celor esentiale (cereale, bumbac, carbune) au început sa fie liberalizate treptat,
fluctuatiile lor fiind de acum încolo determinate exclusiv de echilibrul cererii si ofertei de pe
piata. Au fost create în regiunile Guangdong si Fujian primele patru zone economice speciale
(ZEE) – Shenzen, Zhuhai, Shantou, Xiamen, considerate drept arii pilot pentru experimentarea
mecanismelor economiei de piata si adevarate ferestre deschise catre comertul international si
economia mondiala.
În general, în acest prim stadiu al reformei schimbarile produse au fost limitate ca
extindere si profunzime, nereusindu-se rezolvarea contradictiilor fundamentale ale economiei
chineze dar producându-se brese apreciabile în mecanismele de functionare ale economiei
planificate. “Economie precumpanitor planificata” semnifica faptul ca mecanismele planificarii
centralizate se mentineau în partea principala a economiei nationale, cea care determina
esentialmente ritmul si directiile de dezvoltare ale acesteia; economia de piata, care avea rol
complementar, era acceptata în partea mai putin importanta a activitatii economice.
Al doilea stadiu, 1984-1992: Realizarea economiei de marfuri planificate socialiste
În cursul acestui stadiu, concentrarea actiunilor de reforma s-a deplasat de pe sectorul
rural spre cel urban. A Treia Sesiune Plenara a celui de al 12-lea Comitet Central al Partidului
Comunist Chinez, desfasurata în octombrie 1984, a adoptat Decizia asupra Restructurarii
Economice, adoptata la cel de al 13-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, care a
statuat ideea esentiala potrivit careia economia planificata socialista reprezinta un sistem
consensual între plan si piata, controlul dezvoltarii economice facându-se prin instrumentele
adecvate ale ajustarilor planului si pietei. Complementul necesar si cu profitabilitate superioara al
economiei socialiste îl reprezinta, de acum încolo, întreprinderile aflate în proprietate nepublica,
precum si noile întreprinderi create cu participarea capitalului strain. În noul sistem în
care “economia integreaza planul si piata” – în sensul ca economia socialista este una de marfuri
planificata pe baza proprietatii publice, dar care nu este exclusiv planificata ca în trecut si nici
una de piata complet reglementata de mecanismele pietei –, “Statul controleaza piata, iar piata
ghideaza întreprinderile”. [11]
Principalele directii de actiune în cadrul acestui stadiu au fost reforma sistemului de
preturi si reforma întreprinderii. În domeniul preturilor mijloacelor de productie s-a aplicat
“sistemul cu doua cai”, potrivit caruia pentru o buna parte a acestor mijloace, evident cea mai
consistenta si cu mijloacele cele mai importante, preturile se stabilesc planificat, pentru restul
preturile fluctuând liber în functie de jocul cererii si al ofertei de pe piata.
Cel de al doilea pilon al reformei înfaptuite în acest stadiu, reforma întreprinderii, a
constat în cresterea puterii decizionale a managementului în domeniile productiei, aprovizionarii,
vânzarilor, gestiunii financiare si a personalului. S-a introdus, pe baza colaborarii strânse între
guvernul central si guvernele locale, un nou sistem de contractare care garanta Statului

16. posibilitatea de a colecta profiturile, întreprinderile începând sa plateasca taxe Statului în loc de
a-i ceda profitul.
A continuat deschiderea economiei chineze spre exterior, în acest scop principalele
masuri fiind:
 desemnarea în mai 1984 a 14 orase deschise de pe coasta de est, printre care
Shanghai, Tianjin, Guangzhou si Dalian, care sa permita accesul investitorilor
straini în zonele respective pentru initierea de afaceri;
 crearea în 1984 a zonelor de dezvoltare economica si tehnologica în 11 orase,
printre care Dalian, Tianjin si Guangzhou;
 crearea în 1985 a zonelor economice deschise în zona costala a deltelor Fluviului
Yangtze si Fluviului Perlei;
 înfiintarea în perioada mai 1988 – martie 1991 a 27 noi zone de dezvoltare de înalta
tehnologie în Beijing si Shanghai;
 construirea si înfiintarea în iunie 1990 a Noii Arii Pudong, în Shanghai, cea mai
cunoscuta si competitiva zona economica speciala.
Cel de al doilea stadiu a reprezentat un progres pe calea reformei mult mai consistent
decât cel înregistrat în stadiul precedent, principala coordonata a efortului fiind aceea de a crea si
consolida o bresa larga în constrângerile specifice vechilor concepte traditionale si antire-
formiste. Initierea unui nou suflu în activitatea economica prin dinamizarea întreprinderilor de
stat pe baza contractarii responsabilitatilor acestora, adoptarea sistemului cu doua cai în stabilirea
preturilor si deschiderea puternica a economiei chineze spre exterior au constituit directiile
majore de actiune care au dat continut celui de al doilea stadiu al reformei economice. Trebuie
mentionata, totodata, initierea masurilor de reformare a politicilor macroeconomice, a sistemului
de taxare si a institutiilor financiare, menite sa sustina eforturile de dezvoltare accelerata a
activitatii economice, de modernizare si eficientizare a acesteia.
Al treilea stadiu, dupa 1992: Edificarea economiei socialiste de piata
La cel de al 14-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, desfasurat în
octombrie 1992, Deng Xiaoping a afirmat ca principalul obiectiv în cadrul reformei economice
chineze este crearea si consolidarea economiei socialiste de piata. Dupa 14 ani de experimentari,
conducerea Chinei a confirmat hotarârea de a continua si consolida reforma economica prin
mentinerea pozitiei dominante a proprietatii publice în activitatea economica, paralel cu
dezvoltarea altor forme de proprietate; unitatile economice din cele doua forme juridice vor
colabora strâns si vor contribui cu mijloace specifice la cresterea competitivitatii activitatii
economice si la deschiderea în continuare a acesteia spre economia mondiala.

17. În februarie 1993, doua modificari de o importanta deosebita în Constitutia Republicii
au fost propuse celui de al VII-lea Congres National al Poporului, si anume, schimbarea
sintagmei “economie planificata pe baza proprietatii publice” în “economie socialista de piata”,
ceea ce a asigurat fundamentul juridic pentru înfaptuirea în continuare a reformei orientate spre
piata, precum si a sintagmei “întreprinderi conduse de stat” în “întreprinderi în proprietatea
statului”, ceea ce semnifica faptul ca întreprinderile aflate în proprietate publica pot fi conduse si
în alte forme decât întreprinderile conduse nemijlocit de catre stat. În decembrie 1993, guvernul
chinez a stabilit cadrul de baza al crearii si consolidarii economiei socialiste de piata, care are
drept coordonate: − crearea unui sistem modern de întreprinderi caracterizat prin “forma de
proprietate clar stabilita, puterea decizionala si responsabilitatile precis definite, separarea
întreprinderii de administratie, management stiintific”;
 stimularea si dezvoltarea sistemului de piata ca mijloc principal de alocare a
resurselor, construirea unei piete unificate si deschise bazata pe concurenta;
 perfectionarea sistemului de control macroeconomic si îmbunatatirea
functiilor guvernamentale.
În ceea ce priveste prima coordonata, Legea Corporatiei a fost promulgata în 1993,
reglementând formele si mijloacele prin care caracteristicile mentionate sunt transpuse în practica
organizarii si functionarii întreprinderilor. În scopul conturarii sistemului de organizare si
functionare a întreprinderilor, 100 de mari întreprinderi de stat au fost desemnate drept unitati-
pilot pentru experimentarea masurilor preconizate si eventuala reconsiderare a acestora în functie
de rezultatele experimentului; ulterior, experimentul s-a extins la alte 2000 de întreprinderi. În
acelasi scop al îmbunatatirii modului de functionare a întreprinderilor de stat, 18 orase-pilot au
fost desemnate în anul 1994 pentru “optimizarea structurii capitalurilor întreprinderilor”, ce avea
ca obiectiv reducerea datoriilor întreprinderilor de stat si capitalizarea acestora pentru a face fata
cu succes presiunilor concurentiale; si acest experiment s-a extins ulterior la 111 orase-pilot. În
anul 1995 au fost initiate experimente privind falimentarea sau fuziunea întreprinderilor ale caror
datorii depaseau activele lor, supravietuirea fiindu-le pâna atunci asigurata cu subventii
substantiale de la bugetul de stat.
În domeniile vizate de cea de a doua si a treia coordonata, este de mentionat, printre
principalele masuri initiate, reformarea sistemului financiar prin adoptarea în anii 1994 si 1995 a
Legii Bancii Populare a Chinei, Legea Bancilor Comerciale, Legea Documentelor Bancare etc.,
care înscriu functionarea sistemului pe coordonatele specifice unei economii moderne si separa
activitatea de stabilire a politicilor financiare de cea a finantelor comerciale. În acest ultim sens,
au fost create trei banci responsabile cu definirea politicilor financiare în domeniile lor
specializate – Banca de Export – Import a Chinei, Banca Chineza de Dezvoltare si Banca
Chineza de Dezvoltare Agricola –, precum si alte banci cu vocatie comerciala, dintre care unele
au rezultat din transformarea unor foste banci de stat (Banca Industriala si Comerciala a Chinei,
Banca Agricola a Chinei, Banca Chineza de Constructii). În domeniul monetar, în scopul
asigurarii definirii si urmarii unei politici coerente a fost creat, de catre Consiliul de Stat,
Comitetul de Politica Monetara.

18. În domeniul fiscal, taxele destinate bugetului de stat au fost separate de cele destinate
bugetelor gestionate de guvernele locale; totodata, au fost experimentate sisteme de transfer al
platilor.
În domeniul schimburilor economice externe, Legea Comertului Exterior a fost adoptata
în 1994, ceea a determinat o adevarata explozie a numarului întreprinderilor înfiintate cu capital
strain – peste 200.000 în 1996, precum si a capitalului strain cumulat din economia chineza, care
a atins 283,4 miliarde USD în perioada 1979-1996. Aceasta a contribuit, alaturi de alti factori, la
cresterea rezervelor valutare ale Chinei la 120 miliarde USD în anul 1996, plasând-o, din acest
punct de vedere, pe locul al doilea în lume.[12]
Trecerea sintetica în revista a principalelor orientari si masuri specifice celor trei stadii
în desfasurarea reformei economice demonstreaza ca eforturile de identificare, fundamentare,
reconsiderare si adoptare finala a celor mai potrivite cai de urmat pentru modernizarea economiei
chineze si cresterea competitivitatii acesteia s-au înscris pe câteva coordonate esentiale, pastrate
consecvent si armonizate treptat tot mai strâns:
a) asigurarea dezvoltarii macroeconomice echilibrate prin strategii si politici adecvate;
b) deschiderea puternica a economiei chineze spre economia mondiala pe calea
intensificarii comertului exterior si a atragerii puternice a capitalului strain, îndeosebi sub forma
investitiilor straine directe;
c) reforma întreprinderilor, în scopul de a le transforma în entitati economice relativ
independente, responsabile pentru propriile profituri si pierderi, capabile sa se restructureze si sa
se dezvolte prin eforturi proprii;
d) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala destinate sa reduca disparitatile de nivel
de dezvoltare dintre regiuni si sa întareasca potentialul economic al acestora.
1.4. STRATEGIE SI POLITICI MACROECONOMICE
Economia chineza a cunoscut, dupa initierea procesului de reforma un ritm mediu
de crestere ridicat (9,8%); la înregistrarea acestui ritm mediu au contribuit însa perioade de
crestere accelerata si perioade de reducere semnificativa a ritmului anual de crestere, sintetizate
în cele patru cicluri de crestere tip “stop and go”. Alternanta acestor perioade a generat însa
dificultati de “supraîncalzire” a economiei si de crestere a inflatiei, masurile de combatere a
acestora provocând, catre sfârsitul deceniului 9, ample dezbateri si confruntari de idei între
specialisti, o parte a acestora argumentând necesitatea încetinirii ritmului de crestere economica.
Deng Xiaoping a aratat însa, în anul 1992, ca pentru o tara cu o economie
subdezvoltata ca cea a Chinei nu este indicata adoptarea unor ritmuri mai reduse de
crestere, ci dimpotriva, trebuie iden-tificate si valorificate adecvat toate caile si
oportunitatile de realizare a unei dezvoltari în ritmuri cât mai înalte, singura posibilitate

19. de depasire a conditiei de economie înapoiata, cu eficienta si com-petitivitate reduse.
Urmarirea realizarii unei dezvoltari economice în ritmuri înalte a devenit astfel o
constanta a strategiei de dezvoltare a tarii, accentul punându-se însa progresiv pe
dimensiunea sa intensiva. În acest sens, în anul 1995, Comitetul Central al Partidului
Comunist Chinez a avansat strategia de “promovare a tarii prin stiinta si educatie” si a
reiterat cerinta esentiala a accentuarii dimensiunii intensive a dezvoltarii economice.
Dezvoltarea economica accelerata a permis rezolvarea în mare masura a unor probleme
dificile cu care tara se confruntase înainte de 1978 (penurie alimentara, de materii prime,
subutilizarea capacitatilor etc.), dar a facut, în acelasi timp, sa apara probleme noi, una
dintre cele mai preocupante fiind aceea a extinderii peste masura a diapazonului
veniturilor, a distribuirii incorecte a acestora. Fata de vechi ul sistem egalitarist de
distributie a veniturilor, care nu oferea stimulente pentru îmbunatatirea muncii si cresterea
productivitatii, reforma a debutat, în 1978, printre altele, si cu ideea, revolutionara la
vremea respectiva, ca oamenii pot sa câstige mult de pe urma muncii intense si corecte.
Aceasta a dus însa la aparitia si adâncirea disparitatii veniturilor, care s-a manifestat,
îndeosebi, pe doua planuri: între veniturile medii ale populatiei urbane si cele ale
populatiei rurale, care se aflau în anul 1995 într-un raport de 2,5/1; între veniturile celor
doua paturi ale populatiei: cea mai bogata si cea mai saraca. Potrivit unor cercetari ale
specialistilor chinezi, coeficientul Gini al distributiei veniturilor a crescut pentru populatia
rurala de la 0,21 în 1978 la 0,34 în 1995, iar pentru populatia urbana de la 0,16 la 0,28 în
acelasi interval. Perceptia generala, la nivelul populatiei largi, este ca majoritatea
persoanelor care au acumulat averi apreciabile le-au obtinut fie prin afaceri ilegale, fie
beneficiind de anumite privilegii. Asa cum s-a aratat, problema este preocupanta pentru
guvernul chinez, care sa straduieste sa identifice cai pentru oprirea adâncirii clivajului
social si asigurarea conditiilor necesare dezvoltarii economice durabile a tarii.
În ceea ce priveste reforma sistemului fiscal, directia principala a înfaptuirii acesteia în
anii 1980 a constat în descentralizarea puternica a competentelor decizionale si de gestiune a
fondurilor, în sensul transferarii unei bune parti a acestora de la autoritatea financiara a
guvernului central catre guvernele locale. Importanta acestora din urma a crescut semnificativ în
dezvoltarea economiei locale ca urmare a ramânerii la dispozitia lor a unei cote crescânde a
fondurilor; catre sfârsitul deceniului al noulea, veniturile aflate în administrarea guvernelor locale
reprezentau circa jumatate din veniturile totale fiscale. Drept urmare, fluxurile financiare catre
guvernul central s-au redus simtitor, ceea ce a determinat cresterea deficitului bugetar si a
împiedicat angajarea la nivel national a unor lucrari de amploare, îndeosebi în domeniul
infrastructurii. De asemenea, capacitatea guvernului central de a orienta corespunzator
dezvoltarea economica de ansamblu si de a controla functionarea economiei nationale s-a redus
pe masura.
Replica prin politica fiscala la aceasta tendinta negativa a fost reforma profunda a
sistemului de taxare prin introducerea în anul 1994 a unui “sistem de împartire a taxelor”
potrivit caruia responsabilitatile erau mai bine delimitate între guvernul central si guvernele
locale, iar transferul platilor si restituirea platilor tarifare si altor taxe pentru bunurile importate si
reexportate au fost reglementate pe baze noi. Noul sistem a contribuit substantial la revigorarea
fortei financiare a guvernului central, ale carui venituri fiscale au crescut de la RMB 95,75
miliarde yuani în 1993 la RMB 421,65 miliarde yuani în 2001 de asemenea, ponderea partii

20. guvernului central în veniturile totale fiscale a crescut în acelasi interval de timp de la 22,0% la
48,8%.
Reforma sistemului de taxe realizata în anul 1994 s-a înscris într-o suita de cicluri de
încordare si de relaxare a politicii fiscale dupa anul 1978. Astfel, controlul“supraîncalzirii”
economiei si a cresterii alarmante a inflatiei s-a realizat prin înasprirea politicii fiscale, în scopul
controlului investitiilor si a reducerii consumului, în perioada 1980-1981, anii 1985 si 1987,
perioadele 1989-1991 si 1995-1997. Pe ansamblu însa, cu toate aceste perioade de încordare,
politica fiscala a guvernului chinez s-a dovedit mai curând a fi una destinsa, fapt ilustrat de mai
multe aspecte semnificative: ponderea veniturilor fiscale ale guvernului din taxe, impozite si alte
surse în venitul national a scazut constant, iar rata de crestere a acestor venituri fiscale a fost mai
redusa decât cea de crestere a venitului national, în unii ani fiind chiar negativa; deficitul fiscal a
fost per manent si ridicat, atât în anii de crestere economica accelerata cât si în cei în care politica
fiscala a fost înasprita; efortul investitional s-a intensificat rapid, rata medie anuala de crestere a
investitiilor fiind una ridicata, de 23%; veniturile individuale au crescut, de asemenea, în masura
apreciabila, rata medie anuala de crestere a salariilor fiind de 16% în perioada 1978-2001[13].
Reforma sistemului financiar a demarat pornindu-se de la situatia de “depresiune
financiara” existenta înainte de 1978, caracterizata prin existenta Bancii Poporului a Chinei care
juca concomitent rolul de banca centrala si de banca comerciala, lipsa unei piete financiare
puternice si dinamice, locul restrâns al finantarii directe. S-a statuat rolul exclusiv al Bancii
Poporului a Chinei de banca centrala si s-a largit semnificativ piata financiara prin înfiintarea de
banci specializate mentionate si anterior – Banca Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca
Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Poporului de Constructie, precum si prin înfiintarea de
numeroase institutii financiare nebancare – companii de asigurari, companii financiare, corporatii
de investitii, corporatii de titluri de valoare etc. În 1985 au fost stabilite numeroase piete
interbancare, în anul urmator Banca Poporului a Chinei a început sa efectueze operatii de
rediscount pentru banci specializate si s-a creat o piata de recreditare interbancara la scara
nationala.
În anul 1994 s-au mai înfiintat trei banci specializate cu rol major în dezvoltarea
economica a tarii: Banca de Stat de Dezvoltare (al carei domeniu de creditare îl constituie marile
proiecte de infrastructura), Banca de Export si Import a Chinei si Banca de Dezvoltare a
Agriculturii, care si-au stabilit politici proprii de acordare a creditelor în domeniile
corespunzatoare, preluând aceasta res-ponsabilitate de la cele patru banci de stat care au fost
reorganizate în banci comerciale. În anul 1995 a fost adoptata o lege privind Banca Poporului a
Chinei, careia i s-a întarit rolul de banca centrala cu responsabilitati de stabilizare a cursului
monedei nationale si de supraveghere a institutiilor financiare. Începând din anul 1997, în zonele
economice speciale Shanghai si Shenzen a fost acordat unor numeroase banci straine dreptul de a
efectua afaceri limitate cu moneda nationala.
În anul 1984 s-a înfiintat prima companie pe actiuni, în 1990 si 1991 s-au înfiintat
bursele din Shanghai si Shenzhen, iar la sfârsitul anului 2001existau peste 800 de companii cotate
la bursa, valoarea totala de piata a actiunilor tranzactionate ridicându-se la peste RMB 2000
miliarde yuani.

21. Politica dobânzilor, instrument important în asigurarea stabilitatii macroeconomice, a
prezentat, în general pe parcursul procesului de reforma, caracteristicile contradictorii ale
mentinerii unui nivel relativ scazut al ratelor dobânzii: pe de o parte, a redus valentele benefice
ale aplicarii unei politici monetare adecvate si, pe de alta parte, a dus la folosirea în masura
insuficienta a acestui instrument pentru stimularea activitatii economice. Dupa ce, începând din
anul 1980, Banca Poporului a Chinei a majorat în repetate rânduri nivelul dobânzilor, în 1996
guvernul central a reglementat acest nivel, care nu se stabileste de catre banca centrala prin
operatiuni de piata deschisa si nici de catre bancile comerciale pe baza cererii si ofertei; bancile
comerciale au posibilitatea sa-si fluctueze propriile dobânzi în cadrul unei zone de abateri de la
nivelul dobânzii stabilite oficial. Este de mentionat faptul ca nivelul reglementat al dobânzilor s-a
situat, în general, sub cel al pietei potentiale, având chiar, în perioada 1994-1995, valori negative.
În anul 1996 s-a deschis însa piata interbancara, s-a liberalizat complet nivelul dobânzilor la
creditele pe termen scurt si s-au initiat emisiunile de obligatiuni nationale licitate pe piata, toate
acestea corectând disfunctionalitatile mentionate si îmbunatatind simtitor conditiile de
functionare a pietelor financiare. Pe planul politicii monetare, refacerea capitalului bancilor
comerciale la nivelul reglementat s-a favorizat prin emisiuni lansate de guvernul central de
obligatiuni nationale speciale, actiune la care s-a adaugat reducerea în cinci etape, în perioada
1996-1998, a nivelului dobânzilor (de la 9,18%, pentru depozitele anuale, în mai 1996 la 4,77%
în iunie 1998); în mod corespunzator, si nivelul rezervelor bancare si cel al ratei de scont au fost
reduse. Reformele profunde ale sistemelor fiscal, financiar si monetar, realizate pe baza
învatamintelor rezultate din evolutiile anterioare ale acestor sisteme, au permis folosirea mai
eficace a instrumentelor fiscale si monetare în cadrul strategiei de dezvoltare macroeconomica.
Reformele au fost înfaptuite progresiv, pe masura cresterii capacitatii guvernului central de a
stabili politici specializate coerente si de a mânui adecvat o gama din ce în ce mai larga de
instrumente în conducerea economiei nationale.
1.5. REFORMA INTREPRINDERILOR
Un alt domeniu în care reforma economica chineza s-a afirmat pregnant este cel microeconomic, în care
restructurarea întreprinderilor de stat a cunoscut progrese semnificative, sensibil mai mici însa decât cele înregistrate în alte
domenii abordate deja (comertul exterior, atragerea capitalului strain). Principiul esential care a guvernat restructurarea
întreprinderilor a fost cel al îmbunatatirii semnificative a conducerii întreprinderilor mari de stat – prin transformarea lor
în unitati economice care dispun de deplina autoritate de conducere si responsabilitate pentru propriile profituri si pierderi – si
al relaxarii concomitente a controlului asupra întreprinderilor mici, în paralel cu asigurarea conditiilor favorabile
pentru dezvoltarea lor accelerata, respectiv adoptarea unor forme organizatorice potrivite[14] de natura sa le permita
revigorarea si dezvoltarea.
Desi conform acestui principiu s-au initiat anumite masuri judicioase de reforma a întreprinderilor în perioada
1978-1991, sistemul întreprinderilor de stat a continuat sa-si pastreze configuratia si mecanismele de functionare, în sensul
ca cele care intrau în dificultati economico-financiare continuau sa se bazeze pe sprijinul statului, acordat în noile conditii nu
sub formele obisnuite înainte de 1978 (cote planificate, aprovizionari dirijate etc.), ci sub forma noua a “politicilor
preferentiale”. Drept urmare, reforma întreprinderilor de stat efectuata în perioada mentionata a fost sovaelnica si nu a dat
rezultatele asteptate.
Un succes neîndoielnic au înregistrat însa întreprinderile orasenesti si comunale (IOC), create îndeosebi în
industria usoara si în alte sectoare ale industriei prelucratoare caracterizate prin posibilitatea desfasurarii activitatii productive
la scara mica; aceste întreprinderi, aflate în proprietate colectiva si desfasurând activitati productive de nivel tehnologic
modest, cu intensitate redusa a capitalului, au functionat însa în conditiile efective ale economiei de piata, în sensul ca nu
primeau nici un fel de subventii si supravietuiau numai daca erau profitabile.

22. Succesul lor este ilustrat de faptul ca valoarea bruta a productiei industriale realizate de aceste întreprinderi a
crescut de la RMB 49,3 miliarde yuani în 1978 la RMB 5553,7 miliarde yuani în 2002, ponderea lor în valoarea totala a
productiei industriale crescând în aceeasi perioada de la 11,6% la 55,8%.
Privitor la functionarea întreprinderilor de stat, cuvântarea istorica a lui Deng Xiaoping din primavara anului 1992 a
determinat elaborarea unui document programatic care prevedea drept una dintre sarcinile majore ale reformei economice
“îmbunatatirea mecanismului de operare al întreprinderilor si orientarea lor progresiva catre piata”. În iulie 1992 au intrat în
vigoare “Prevederile asupra transformarii mecanismelor operationale ale întreprinderilor industriale de stat”, a caror esenta
consta în transformarea acestor unitati în entitati juridice independente în ceea ce priveste drepturile si obligatiile lor,
orientarea productiei de bunuri si servicii si conducerea lor de catre manageri responsabili deplini pentru profiturile si
pierderile realizate, capabile sa se autodezvolte si autoadapteze potrivit cerintelor competitiei de pe piata. Prevederile
puneau accent pe cerintele îmbunatatirii sistemului de contractare a responsabilitatilor manageriale pentru întreprinderile de
stat, specificau 14 elemente de autonomie manageriala si subliniau necesitatea asigurarii conditiilor corespunzatoare pentru
experimentari privind organizarea si functionarea întreprinderilor pe actiuni. Lipsa definirii clare a drepturilor de proprietate a
determinat însa adâncirea contradictiilor generate de reforma întreprinderilor, evidentiind clar faptul ca aceasta nu se va
putea finaliza cu succes fara rezolvarea corespunzatoare a problemei sale centrale – realizarea schimbarilor institutionale
privind drepturile de proprietate.
S-a mentionat anterior initiativa din februarie 1993 de modificare a Constitutiei tarii în ceea ce priveste
transformarea “economiei planificate pe baza proprietatii publice” în “economie socialista de piata”, precum si a
“întreprinderilor conduse de catre stat” în “întreprinderi aflate în proprietatea statului”. Transformarile mentionate, de
importanta capitala pentru noua filozofie privind desfasurarea activitatii economice, nu au clarificat însa problema drepturilor
de proprietate, lasând în aceasta privinta un spatiu larg pentru interpretari. Reforma întreprinderilor a continuat prin
adoptarea unor reglementari de natura sa asigure îmbunatatirea functionarii întreprinderilor de stat în conditiile pietei, printre
acestea putându-se evidentia:
o transformarea mecanismelor operationale ale întreprinderilor si orientarea puternica
a activitatii acestora spre
piata ;
o reforma sistemului de preturi si a controlului asupra nivelului preturilor prin
transformarea
o mecanismelor de operare ale întreprinderilor de stat si crearea de corporatii
moderne;
o reforma sistemului financiar ;
o reforma sistemului de impozitare în domeniul industrial si commercial;
o reglementarea managementului si supravegherii activelor statului în întreprinderile
de stat
o adâncirea reformei întreprinderilor si îmbunatatirea eficientei întreprinderilor de stat
mijlocii;
o experimentarea sistemului de functionare a întreprinderilor moderne într-un numar
de 100 de intreprinderi de stat mijlocii si mari desemnate în acest scop, precum si a
sistemului de actionariat al statului în trei corporatii ce opereaza la scara nationala
etc.
Ca urmare a acestor masuri s-au pus bazele unui sistem sensibil îmbunatatit de functionare a acestora prin care s-au creat
numeroase întreprinderi mari cu portofolii de activitati multiregionale si multiindustriale si s-au restructurat drepturile de proprietate în

23. care proprietatea de stat este considerata ca cea mai importanta forma. În sinteza, principalele îmbunatatiri aduse prin reforma
întreprinderilor si în domeniul mediului de actiune al acestora au constat în:
o introducerea unui sistem clar de responsabilitati manageriale în ceea ce priveste gestiunea patrimoniului încredintat
de stat, precum si de autoritate larga în exercitarea prerogativelor decizionale;
o crearea unui mediu deschis, favorabil desfasurarii unei competitii corecte pe piata,
prin aplicarea unui sistem de impozitare nediscriminatoriu pentru întreprinderile
autohtone si pentru cele cu capital strain;
o întarirea capacitatii de operare a întreprinderilor chinezesti pe pietele externe si a
celei de angajare a acestor întreprinderi în ample actiuni de cooperare în productie si
comercializare prin adoptarea sistemului dual de control al cursului de schimb,
precum si a celui de flotare libera a acestui curs între anumite limite peste sau sub
cursul anuntat de banca centrala.
Interesanta în reforma întreprinderilor asa cum a fost realizata în China este diversitatea de forme adoptate în vederea
dinamizarii si flexibilizarii activitatii economice a acestor unitati. Formele organizatorice si functionale adoptate se refera atât la
organisme cu prerogative specifice în asigurarea functionarii corespunzatoare a întreprinderilor, cât si la întreprinderi propriu-zise,
restructurate astfel încât sa poata actiona eficient pe piata. Principalele forme experimentate si-au probat oportunitatea, contribuind la
instaurarea unui climat de ordine si randament în activitatea unitatilor economice respective[15].
a) Agentii autorizate si împuternicite cu gestiunea activelor statului .Administratia
Generala a Activelor Statului a determinat la RMB 2684,6 miliarde yuani valoarea totala a
activelor statului la sfârsitul anului 1991 (cifra nu include resursele naturale, activele militare si
cele ale unitatilor colective); dintre acestea, guvernul central poseda 47,3%, iar guvernele locale
52,7%. Din aceeasi valoare, activele operationale reprezentau 72,8%, iar cele neoperationale
27,2%. Pâna în anul 1992 Administratia Generala a Activelor Statului si Ministerul
Finantelor erau recunoscute ca organismele cu rol de conducere în gestiunea activelor statului.
Printr-o prevedere a Consiliului de Stat din anul 1992, acesta a devenit proprietarul reprezentativ
al activelor statului, fara a se preciza însa formele în care îsi va exercita acest rol. Lipsa
reglementarilor clare în aceasta privinta a determinat însa guvernele locale sa caute solutii pentru
cresterea capacitatii întreprinderilor de a face fata cerintelor noi pe care le genereaza economia
socialista de piata, precum si presiunilor concurentiale. Încercarile de rezolvare a problemei au
condus la crearea de agentii autorizate si împuternicite cu administratia activelor statului care a
luat diferite forme concrete .
b) Întreprinderi în proprietate publica cu management privat .Fenomenul
închirierii în sistem leasing sau vânzarii integrale a întreprinderilor de stat de dimensiuni mici a
capatat amploare dupa 1995, generând necesitatea gasirii unor forme de conducere a activitatii
economice adecvate noilor conditii. Aceasta forma de functionare consta, în esenta, în încheierea
unui contract de leasing între autoritatile publice si persoane fizice, prin care acestea din urma
sunt împuternicite sa foloseasca si sa administreze activele statului din întreprinderile respective,
dar si sa beneficieze de o parte din profitul realizat.
În capitala tarii, Beijing, aplicarea acestui sistem s-a facut pe doua cai: prin închiriere în sistem leasing unor
persoane particulare, în octombrie 1993, a peste 3400 magazine comerciale aflate în proprietate publica; prin contractarea
de catre autoritatile publice cu întreprinderi a responsabilitatii de obtinere a unui profit; când profitul realizat depaseste nivelul
contractat, autoritatile returneaza taxele suplimentare pe venituri întreprinderilor, care pot retine 5% din valoarea
imobilizarilor initiale si 20% din profitul net pentru cresterea activelor publice si a productiei proprii (dupa achitarea datoriilor

24. si retinerea acestor fonduri pentru productie, întreprinderile au deplina autonomie în distribuirea profitului net). Sistemul de
functionare a întreprinderilor publice cu management privat s-a dovedit anul de succes în cazul întreprinderilor mici care l-au
adoptat. Extinderea acestuia la întreprinderile de dimensiune mijlocie si mare a generat dezbateri în rândurile oamenilor de
stiinta si a specialistilor, toti raliindu-se la ideea ca o asemenea extindere reclama adoptarea unor politici adecvate.
c) Privatizarea si proprietatea cooperativa a capitalului. Aceasta cale a fost
adoptata de unele guverne locale pentru a pune capat pierderilor crescânde înregistrate de
numeroase întreprinderi de stat, datorita eficientei reduse a activitatii lor economice. Ca si calea
precedenta, aceasta a fost autorizata de catre guvernul central în cazul întreprinderilor mici, cele a
caror privatizare nu pune problema schimbarii formei de proprietate pentru volume apreciabile de
active. În cadrul acestei forme, corespunzatoare cunoscutei metode MEBO, activele întreprinderii
a carei privatizare a fost aprobata se împart într-un numar de actiuni, fiecare cu o anumita valoare
nominala, orice salariat putând cumpara cel putin o actiune, valoarea totala a actiunilor
achizitionate fiind achitata în decursul unei perioade de 5-6 ani, dar nu mai putin de un anumit
procent în fiecare an. În cazul unor întreprinderi, statul a luat participatii la capitalul lor sub
forma unor actiuni, în asemenea situatii un reprezentant al departamentului financiar al autoritatii
publice locale fiind desemnat ca membru al consiliului de administratie al întreprinderii
privatizate, participând deci la conducerea acesteia, dar neposedând nici o actiune.
d) Companiile pe actiuni. Debutând în 1984, experimentul de creare a companiilor pe
actiuni a condus la crearea pâna în 1991 a peste 3200 de asemenea companii, fara a numara în
rândurile acestora societatile mixte create cu investitori straini si unitatile autohtone comune de
operatii. Din numarul total de asemenea companii existente la data mentionata, 11,8% erau cu
proprietari numai persoane juridice, 85,4% erau cu actiuni detinute de salariati, iar 2,8% erau
companii ale caror actiuni fusesera vândute publicului. Structura actionariatului era urmatoarea:
47% statul, 29% persoane juridice, 14% persoane fizice, 9% investitori straini. Dintre companiile
existente la acea data, 34 erau cotate la bursa de actiuni. Crearea de noi companii pe actiuni a
continuat, pâna la sfârsitul deceniului trecut înregistrându-se peste 13000 de asemenea companii,
cu un capital total de peste RMB 20863 miliarde yuani; 122 dintre acestea erau cotate la bursa,
iar 6 emisesera actiuni vândute în strainatate.
Experimentarea acestei forme de proprietate a capitalului întreprinderilor a avut un succes deosebit, forma
dovedindu-se cea mai dinamica si mai eficienta dintre toate cele încercate. În ciuda succeselor înregistrate, functionarea
companiilor pe actiuni a determinat, totodata, si aparitia unor probleme
preocupante:
 concentrarea eforturilor unor întreprinderi numai asupra acumularii imediate de fonduri, fara a acorda atentia
necesara îmbunatatirii mecanismelor de functionare, cu efecte benefice ample pe termen lung;
 desemnarea presedintelui consiliului de administratie în companiile cu participare
majoritara a statului de catre autoritatile publice si nu de catre actionari;
 cresterea poverii fiscale suportate de companiile pe actiuni si a dificultatilor în
accesul lor la facilitatile oferite de politicile preferentiale pentru ele, ceea ce
conduce la reducerea sensibila a partii retinute din profitul obtinut;
 evaluarea activelor facuta în absenta unor criterii rationale si precise[16].

25.  lipsa de concordanta a reglementarilor privind organizarea si functionarea
organelor de conducere ale întreprinderilor, în vigoare la data înfiintarii companiilor
pe actiuni (adunarea reprezentantilor lucratorilor, comitetul de partid, sindicatul
lucratorilor) si cerintele organizarii acestor organe specifice companiilor pe actiuni
(adunarea generala a actionarilor, consiliul de administratie, biroul executiv,
directorul executiv);
 în unele cazuri, transformarea întreprinderilor de stat în companii pe actiuni a
presupus tratarea diferentiata a activitatilor rentabile si a celor nerentabile ale
întreprinderilor: activitatile rentabile si dinamice au fost transformate în companii pe
actiuni, iar cele nerentabile au fost neglijate, povara mentinerii lor în continuare
revenind atât statului cât si întreprinderilor respective.
e) Tranzactionarea dreptului de proprietate. Tranzactionarea,în privinta careia nu
exista la început o viziune clara si un consens larg, era considerata ca o negociere a tuturor
drepturilor de care se bucura întreprinderile în vederea vânzarii acestora, fuzionarii cu alte
întreprinderi sau anexarii altor unitati. Una dintre cele mai eficace dar si controversate forme de
transfer al drepturilor de proprietate este realizarea acestuia catre investitori straini, prin crearea
de societati mixte în care acesti investitori detin ponderea majoritara.
Pentru asigurarea cadrului institutional si functional necesar efectuarii tranzactiilor de
drepturi de proprietate au fost create în diferite zone ale tarii institutii si piete specializate, 174
pâna în prima jumatate a anului 1994, dintre care 14 la nivel provincial, 104 la nivel de prefecturi
si municipii si 56 la nivel districtual.
Sistemul transferului de drepturi de proprietate s-a extins rapid, în ciuda atitudinii precaute si a politicilor
corespunzatoare ale guvernului central, guvernele locale recurgând la aceasta cale pentru a sprijini întreprinderile aflate în
situatie economico-financiara dificila sa-si depaseasca conditia si sa-si îmbunatateasca simtitor mecanismele de operare.
Interesul învestitorilor straini pentru întreprinderile chineze si disponibilitatea autoritatilor pentru efectuarea transferului au
mers pâna acolo încât în unele industrii întreprinderile de vârf, care acopera cea mai mare parte a pietei, sunt societati
mixte[17] .
f) Experimentari efectuate în vederea modernizarii corporatiilor .Începând de la 1
ianuarie 1994, sistemul de contractare a responsabilitatilor cu conducerile întreprinderilor a luat
sfârsit, fiind introdus un nou sistem unificat de impozitare, în care taxa pe valoarea adaugata
devine principalul flux de circulatie a impozitelor.
În noiembrie 1994, la o conferinta nationala consacrata transformarii unor întreprinderi de dimensiuni mijlocii si mari
în corporatii moderne, pe baza prevederilor Legii corporatiei, s-a afirmat clar ideea ca întreprinderile de stat ce urmeaza sa
se transforme vor îmbraca forma organizatorica de corporatie (societate comerciala), unele capatând statut de companii cu
raspundere limitata, iar altele de companii pe actiuni (din care o parte urmeaza sa fie cotate la bursa); drept urmare, 100 de
întreprinderi de stat au fost desemnate pentru experimentare, iar trei companii de importanta nationala au fost selectate
pentru a deveni companii de stat pe actiuni. Principalii investitori în activele de stat ale noilor corporatii erau institutiile de
investitii autorizate de stat[18] sau departamente din organisme guvernamentale cu atributii în domeniul investitiilor de
stat .
Pe lânga cele 100 de întreprinderi de stat de importanta nationala alese pentru experimentare de catre guvernul
central, au mai fost ulterior desemnate de catre guvernele provinciale si locale alte 1700 de întreprinderi de stat de
importanta mai redusa, experimentul transformarii acestora continuând si extinzându-si aria de cuprindere. Diversitatea
cailor si formelor de înfaptuire a reformei întreprinderilor de stat, evidentiaza dorinta guvernului central si a guvernelor locale

26. de a identifica cele mai potrivite modalitati de eficientizare a activitatii întreprinderilor si de crestere, astfel, a fortei lor
competitive. Nu toate experimentarile au condus însa la rezultate concludente si încurajatoare si nu au putut fi, în aceste
conditii, extinse la scara nationala.
Experimentarile, încheiate cu succes sau nereusita, au evidentiat însa dificultatile majore cu care se confrunta
întreprinderile de stat si care trebuie rezolvate prin continuarea reformei:
 managementul ineficient si gestiunea defectuoasa a activelor statului, concretizate
în eficienta economica redusa a activitatii desfasurate în unele întreprinderi,
investitii nejustificate în active care nu sunt imperios necesare, apelarea excesiva la
“companii de servicii”, proliferarea birocratismului si chiar a coruptiei;
 situatia financiara precara si accesul limitat la creditele bancilor de stat, concretizate
în ponderea redusa a capitalului propriu în pasive, capacitatea slaba de plata a
datoriilor, dificultatea în recuperarea creantelor, tendinta de scapare de datorii prin
falimentare (ceea ce ar afecta însa situatia bancilor creditoare) sau reorganizare în
companii pe actiuni sau societati mixte;
 cresterea presiunilor sociale asupra vechilor întreprinderi de stat, determinata de lipsa
unei retele sociale moderne pentru pensii, asistenta sanitara si somaj; aceasta a
determinat numeroase întreprinderi sa adopte calea “o întreprindere – doua sisteme”,
potrivit careia partea cea mai profitabila a unei întreprinderi de stat (cu staff-ul
aferent, echipamentele cele mai moderne etc.) este reorganizata într-o noua corporatie,
partea cea mai putin profitabila (cu muncitorii vârstnici, necalificati, cu echipamentele
cele mai slabe), fiind lasata sa functioneze în continuare sub vechea forma si
suportând, în consecinta, costurile sociale mari aferente situatiei sale. Apar astfel
contradictii vadite între interesele noilor corporatii si cele ale v-chilor întreprinderi de
stat, înlaturarea acestora reclamând solutii care, la rândul lor, genereaza noi probleme
dificile[19] .
Cu toate dificultatile relevate, reforma întreprinderilor si-a demonstrat însa cu
prisosinta oportunitatea si orientarea corecta, concretizate în pasii semnificativi care au fost
facuti înainte în urmatoarele directii:
 crearea sectorului ne-public al economiei a avut un puternic efect de demonstratie
pentru sectorul de stat în ceea ce priveste adoptarea unor forme noi de redistribuire a
drepturilor de proprietate, forme care s-au dovedit mult mai dinamice, eficiente si
competitive comparativ cu cele existente înainte de începerea procesului de reforma
economica în 1978; în plus, întreprinderile din sectorul ne-public al economiei au
aparut drept concurenti redutabili pe piata ai întreprinderilor de stat, obligându-le pe
acestea din urma sa se reorganizeze adecvat pe plan tehnologic, financiar si
managerial, pentru a-si spori potentialul productiv, comercial si financiar pâna la
nivelul rezistentei corecte pe piata (fara subventii, politici preferentiale etc.);
 generarea unei “culturi de întreprindere” de factura noua chiar în întreprinderile de
stat, pentru a nu vorbi de noile corporatii, în care lucratorii capata constiinta
capacitatii lor de autodepasire, de iesire din tiparele traditionale specifice culturii de
inactivitate si dependenta de bunavointa statului; aparitia acestei culturi de

27. întreprindere explica, în buna masura, performantele superioare ale celei mai mari
parti a corporatiilor noi si con-stituie o premisa deosebit de favorabila pentru
redistribuirea fortei de munca între sectorul de stat si cel ne-public;
 succesele înregistrate în domeniul reformei întreprinderilor au fost facilitate de
dezvoltarea a sectorului bancar, de crearea treptata a pietelor de capital, de actiuni, de
tranzactionare a drepturilor de proprietate, de institutii financiare de intermediere
etc., care au creat un mediu din ce în ce mai favorabil expansiunii economice si
desfasurarii normale a activitatii întreprinderilor.
Reforma economiei chineze începuta în anul 1978 este un proces de o amploare si
complexitate deosebite, care are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii,
materializate în transformarile radicale care s-au produs si se vor produce în continuare si care
decurg dintr-o conceptie coerenta si flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si
caile de urmat pentru realizarea acestora.
Amploarea transformarilor antrenate de reforma si înfaptuite pâna în prezent poate fi
apreciata în mod realist daca se tine seama de conditia economiei chineze la începutul procesului
de reforma, care prezenta urmatoarele caracteristici definitorii: un înalt grad de centralizare; un
nivel redus de eficienta (productivitate, profitabilitate) si de competitivitate, amplificat de reculul
semnificativ înregistrat în perioada Revolutiei Culturale; structuri economice dezechilibrate,
anormale, aflate departe de cele specifice unei economii moderne; deschidere foarte redusa spre
economia mondiala.
Obiectivele majore urmarite constant pe parcursul reformei au fost cresterea sustinuta a
productivitatii, ridicarea standardului de viata al întregii populatii si întarirea fortei economice a
tarii în conditiile globalizarii si intensificarii competitiei la nivel mondial.
Reforma întreprinderilor a reprezentat, de asemenea, un domeniu în care schimbarile realizate au fost de
anvergura. Îmbunatatirea mecanismului de functionare a întreprinderilor si confruntarea lor nemijlocita cu rigorile pietei au
fost principalele obiective ale reformei pe acest plan.
Imensitatea teritoriului si a populatiei tarii, marile diferente naturale, economice si culturale între regiunile acesteia
confera politicii de dezvoltare economica regionala un rol primordial în ansamblul politicilor specifice de înfaptuire a reformei
economice.
Tabloul de ansamblu al reformei economice chineze si al realizarilor înregistrate în contul
acesteia prezinta numeroase zone luminoase, sustinute de argumente si date evidente, dar si zone
de umbra, determinate de amploarea si dificultatea demersului conceptual si pragmatic de
identificare a celor mai potrivite cai de înfaptuire a schimbarilor necesare si de aplicare a
masurilor corespunzatoare. Efervescenta generata de procesul de reforma, care a cuprins întreaga
societate chineza ,dezbaterile ample organizate pentru pregatirea si lansarea actiunilor
corespunzatoare diferitelor politici de înfaptuire a reformei, interesul larg pentru progresele
realizate si pentru corectarea eventualelor disfunctionalitati generate de transformarile produse în
activitatea economica constituie tot atâtea argumente care îndreptatesc speranta ca reforma va

28. continua cu succes si va împrima economiei chineze atributele de modernitate, dinamism si
eficienta superioara .
CAPITOLUL 2
ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R. P. CHINA
<<Economia Chinei refuza sa se încadreze într-unul din sistemele economice
cunoscute. Privind nu doar tarile dezvoltate, ci si pe cele subdezvoltate, conceptul “another
development” afirma ca scopul final în dezvoltarea unei tari nu este productia si cresterea
economica sau egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane.
Paradigma occidentului industrial nu este potrivita pentru societatile în curs de dezvoltare,
fapt care a dus la aprecierea ca “locomotivele tarilor dezvoltate sunt prea rapide pentru
vagoanele lumii a treia”>>
Realizarea cresterii spectaculoase a fluxului de capitaluri straine spre China a fost posibila prin aplicarea unor politici
preferentiale, în rândul carora cel mai frecvent folosite au fost concesiile si exceptarile de taxare. Astfel, în cazul implantarii
întreprinderilor cu finantare straina în zonele economice speciale si în ariile de experimentare economica rata de impozitare
a profitului este de 15%, iar pentru întreprinderile de înalta tehnologie si pentru cele de export aceeasi rata se reduce la 10%;
în plus, remiterile de profit, importul bunurilor de capital si exportul de produse sunt scutite de taxe, iar noile întreprinderi
beneficiaza de o perioada de gratie de doi ani, dupa care înca trei ani taxa pe venit este redusa la jumatate din cea normala.
Politica de atragere a capitalului strain a fost sustinuta dupa 1989 de adoptarea unei serii
de legi – a impozitarii, a muncii, a managementului schimburilor, a înregistrarii întreprinderilor, a
contractelor economice externe etc., destinate sa asigure un mediu de afaceri favorabil, atractiv,
capabil sa ofere conditii cât mai bune pentru initierea si dezvoltarea afacerilor
2.1. ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI
ISD-urile au continuat sa penetreze China in mod perseverent in primul semestru al anului
2005, in acest ritm fiind foarte probabil sa se inregistreze recordurile anului trecut. Investitiile
contractate in prima parte a anului au depasit 35 miliarde $, mai mult cu aproximativ 4.5% fata de
anul trecut. ISD-urile utilizate efectiv au totalizat suma de 13.4 miliarde $ , depasind cu
aproximativ 9.15% sumele de anul trecut. Numarul de noi contractari a scazut putin la 9,305 sau
aproximativ 9.15% mai putin decat anul trecut, indicand o posibila crestere a marimii
proiectelor(vezi tabelul nr. 2.1).[20]

29. ISD-urile au inregistrat cifre record in 2004, toatalizand peste 153 md$ in contracte noi,
mai mult cu 1/3 fata de anul precedent. Investitiile utilizate efectiv , au depasit deasemenea cifre
record de aproximativ 61 md$, in crestere cu 13.3% fata de 2003.
In timp ce guvernul Chinei , inca incurajeaza ISD-urile , fluxul de capital starin si
competitia a determinat o serie de intrebari referitoare la beneficiile efective ale acestor investitii
masive.
Tabelul nr.2.1: Investitii straine in China, 2006
Numar de contracte Valoare contractata Valoare folosita
Instrumente
investitionale
Total
%
schimb
% din
Total
$
miliarde
%
schimb
% din
Total
$
miliarde
%
schimb
% din
Total
Investitii straine
directe(ISD)
43,664 6.29 100.0 153.47 33.38 100.00 60.63 13.32 100.00
Societati
mixte pe actiuni
11,570 -7.60 26.50 27.64 8.37 18.01 16.39 6.46 27.03
Societati mixte
pe baza de
contract
1,343 -13.19 3.08 7.79 4.13 5.08 3.11 -18.88 5.12
Intreprinderi in
proprietate
straina
30,708 13.97 70.33 117.28 43.70 76.42 40.22 20.49 66.34
Intreprinderi in
participatie cu
investitii straine
43 16.22 0.10 0.77 99.09 0.50 0.77 136.68 1.27
Dezvoltare
cooperatista
0 -100.00 0 0 -100.00 0 0.11 226.45 0.18
Sursa:Ministerul de comert si USCBC
Nota: procentajele pot sa nu totalizeze 100% deoarece anumite categorii au fost omise.
Cu toate acestea ISD-urile vor continua in ritm accelerat in 2007, nu numai in societatile
de productie manufacturiera cat si in echipamente electronice, tehnologie, divertisment, comertul
cu amanuntul si sectoarele de servicii financiare.
Miscari ale anului 2006
In ciuda eforturilor guvernamentale de a incetini economia, fluxul de ISD in China
continua sa creasca in 2006. Totusi Statele Unite si-au recapatat primul loc, ca detinatoare
majoritare de ISD, cu 121 mld$ ISD, utilizate.
Investitorii asiatici

30. Ca si in anii precedenti si, in 2006 investitorii asiatici au fost cei care au condus valul de
ISD in China. Hong Kong, a detinut majoritatea, urmat de Insulele Virgine( britanice), Koreea de
Sud si Japonia. SUA s-a clasat pe locul al 5-lea ca investitor in China, cu aprox 4 mld$ (vezi
tabelul nr 2.2).
Distributia
investitiilor pe
provincii.
In 2006 ISD-urile au inaintat catre N si in interiorul insulei mai mult decat catre centrele
obisnuite de investitii ( Peral, Raul Yangziti-Beijing ). In timp ce ISD in Guangdong au scazut cu
10% de la an la an, in primele luni ale lui 2006, fluxurile investitionle catre Yunnan si Shaanxi au
explodat cu 578%, respective 203%. Provinciile chinezesti de N-E sunt deasemenea mari
colectoare de ISD, cu o rata a cresterii de 78% si 40% in ceea ce priveste investitiile efectuate
deja. In 2006 Shanghai a colectat mai mult de 10% din totalul ISD( aprox.7 mld$ ).
Impactul limitat al controlului guvernamental
De la finele anului 2005, guvernul Chinei a incercat sa controleze sectoarele economice
care tind sa se dezvolte prea mult si mult prea rapid, in speta otelul, cimentul, alumuniul si
sectorul imobiliar. Desi ISD-urile in aceste sectoare au scazut relativ, impactul total al ISD
in China pe 2006 a fost semnificativ.
Conform cifrelor Ministerului Comertului, numarul ISD_urilor aprobate in industria
otelului au scazut cu 53% iar cele contractate cu 9%. Scaderea investitiilor in industria cimentului
a fost chiar mai abrupta: cele efectiv contractate au scazut cu 67%, respective 74% si nici o ISD
nu a mai fost aprobata in China pe 2006 in industria aluminiului.
In ciuda scaderii totalului ISD in acest sector, intreprinderile locale au fost mai afectate
decat investitorii straini, datorita concentrarii guvernului aupra reducerii numarului de proiecte
Tabelul nr. 2 .2 : Originea ISD, 2006
Origine Suma investita (miliarde $)
Hong Kong $19.00
Insulele
Virgine
$6.73
Corea de sud $6.25
Japonia $5.45
SUA $3.94
Taiwan $3.18
Insulele
Caiman
$2.04
Singapore $2.01
Samoa de Vest $1.13
Germania $1.06
Sursa: Ministerul de comert si USCBC

31. nepotrivite din punct de vedere al consumului energetic. Mai mult decat atat, guvernul actioneaza
drastic si asupra imprumuturilor bancare acordate proiectelor cu durata de viata scurta cat si
operatorilor de constructii in sectorul imobiliar( restrictionand practic dezvoltarea intreprinderilor
locale) .
Figura 2.1:Total ISD in China,1990-2004(miliarde $)
Sursa:US-China Business Council
Figura 2.2: Investitii directe ale SUA in China, 1990-2004 (miliarde $)
Sursa : US-China Business Council..
Intensificarea fuziunilor si achizitiilor
China a stabilit cateva reglementari menite sa favorizeze fuziunile si achizitiile . In loc sa
formeze noi societati mixte sau entitati cu capital integral strain, investitorii straini isi pot castiga

32. acum, mai rapid pozitia pe piata prin achizitionarea de firme locale ( pentru prima jumatate a
anului 2006 -23 md$= 65% din totalul anului precedent, din care 7,3 mld $pentru achizitionarea
de companii chinezesti=137% din totalul anului trecut).
Activitatea de fuziuni si achizitii va fi in crestere in urmatoarele 12-18 luni datorita
multinationalelor care incearca sa se extinda in China, in special in industria alimentara, alcool,
sectorul financiar si cel electronic [21] Insa si investitiile Chinei in strainatate , au crescut in 2004
( achizitionarea pachetului majoritar IBM Corp. de catre Levano Group, cu 1,75 md$).
Sistemul bancar
Avand in vedere deschiderea Chinei catre sectorul financiar ca membra a OMC, bancile
straine si institutiile financiare au depus eforturi sustinute pentru a obtine cat mai multe actiuni pe
piata locala. In prima jumatate a anului 2006, jucatorii straini importanti gen HSBC Holdings si-
au consolidat pozitia prin achizitii importante de actiuni la bancile locale.
Investitiile in cercetere dezvoltare continua sa creasca
Investitorii straini au stabilit peste 700 de centre de cercetare-dezvoltare in China pana la
mijlocul lui 2006, insumand un total investitional de 4mld$ in iunie 2006. Decizia Intel Corp de
anul trecut de a construi un centru in valoare de 39 milioane $ in Shanghai ( zona libera) este
reprezentativa pentru schimburile intre companiile straine de inalta tehnologie. In sept 2006,
Lucent Tehnologies a anuntat ca va investi inca 70 milioane$ in centrul de cercetare-dezvoltare
Mobility Research din Nanjing Jiangsu.
Dezbaterile subiectului ISD
In cursul lui 2006 si 2007 , dubiile in legatura cu beneficiile ISD in China s-au intarit
odata cu parerile economistilor asupra rezervelor excedentare de valuta si cu presiunile din partea
companiilor chinezesti care cer crearea unui sistem unic de taxare.
Desi dezbaterile vor continua si in 2007 este putin probabil ca guvernul sa actioneze
efectiv in directia limitarii ISD in cursul lui 2007.
Investitii favorabile in Chian-ul de N-E
Dupa ce au fost mult lasate in urma de catre alte zone ale Chinei, provinciile din partea de
N-E- Heilongjiang, Jilin si Liaoning care nu de mult reprezentau cartierul general de industrie
grea, au beneficiat de de o crestere a ISD, datoarte politicii guvernamentale favorabile, ce va
continua mai mult ca sigur si pe parcursul anului 2007. parte din aceste ISD se datoreaza
programului “ Revitalizarea Nord-Estului”, demarat de guvern in toamna anului 200.
Programul ofera un sistem de taxe preferential printre alte beneficii, investorilor in N-E.
(investitorii sunt atrasi si de infrastructura imbunatatita strategic in vederea livrarilor prompte).