SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  72
Télécharger pour lire hors ligne
Strategii pentru soluţionarea problemelor
oraşului Măgurele
• A început balastarea unor străzi din oraşul Măgurele:Varteju,Dumitrana,Magurele.
• S-a luat avizul de la Apele Române pentru traversarea conductei de gaz peste
râurile Sabar şi Ciorogârla.
• Pentru a face fata consumului ridicat de apa in perioadele de canicula s-a inceput
decolmatarea unor puturi de apa de mare adancime.
Salubrizarea oraşului Măgurele
• După ce baza sportivă a fost salubrizată, au fost montate aspersoare în vederea
îmbunătăţirii condiţiilor în care echipa de fotbal a oraşului îşi desfăşoară activitatea.
• A fost curățată pasarela ce traversează șoseaua de centură, în cea de-a doua
jumătate a lunii, a venit rândul podurilor de pe râurile Sabar și Ciorogârla (pe
șoseaua Măgurele-Dumitrana), să fie salubrizate
• S-au curatat terenurile din Platforma III, aflate pe străzile Mărășești și Albăstrelelor,
chiar în vecinătatea blocurilor, au fost ani de zile (din 1986!) transformate în
adevărate gropi de gunoi.
• La fel și în cazul terenului pe care s-a aflat fosta Biserică din satul Dumitrana.
Prezentare sedinta(1)
www.pnlmagurele.ro
Prezentare sedinta(1)
www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
Ample acțiuni de toaletare a copacilor
Rezolvarea problemelor apărute la
reţeaua de iluminat public
• Primăria Măgurele se
ocupă de rezolvarea
sesizărilor făcute de către
locuitorii orașului, inclusiv
de cele legate de
problemele cu iluminatul
public.
Monumentul Eroilor
a fost restaurat
Organizarea unui meci amical de
anvergură: ASC Măgurele vs FC Ariston
Ruse (12 August 2012)
S-a luat o decizie in privinta solutionarii
problemei cainilor fara stapan!
• În urma a cinci ședințe, în care
reprezentanți ai societății civile au
participat la dezbaterea publică
organizată de Narcis Constantin și
Primăria Măgurele, în legătură cu
problema câinilor comunitari, s-a
redactat un procesul verbal incheiat in
data de 08.08.2012. Acesta prevede
toate masurile ce vor fi luate pentru
micsorarea nr. Cainilor comunitari.
S-au montat limitatoare
de viteză
• Pentru a crește siguranța pietonilor, la
propunerea viceprimarului, Narcis
Constantin, administrația publică
locală a orașului a demarat zilele
acestea o acțiune de montare de
limitatoare de viteză pe străzile intens
circulate!
A fost rezolvată problema conductei de
apă de pe strada Mărășești
• Lucrări de o asemenea anvergură
(înlocuirea unui tronson considerabil),
nu s-au mai făcut niciodată în
Măgurele, iar modalitatea de lucru
propusă pentru viitor constă în
proiecte ample, cu rezultate de
calitate, durabile, ce vor garanta
schimbări cu adevărat importante
pentru orașul nostru, și nu lucruri
efemere, făcute doar de fațadă.
Pregatirea scolilor inainte de inceperea
anului scolar 2012-2013
• Pregătirile pentru
deschiderea Noului An Școlar
s-au desfăşurat pe toate
planurile, personalul
echipelor de salubritate fiind
îndrumat pentru curățarea
zonelor aferente școlilor și
grădinițelor, vopsirea
gardurilor și toaletarea
pomilor. Toate unitățile
școlare au fost pregătite
pentru întâmpinarea copiilor
Prezentare sedinta(1)
Ofl Magurele: O zi de neuitat pentru
copiii nevoiași
• Organizația Femeilor Liberale
(OFL) din Măgurele a identificat
în ultimii doi ani de zile câteva
familii nevoiașe la care se
merge frecvent, de fiecare dată
când se împart ajutoare.
• Vineri, 21 septembrie 2012,
aceștia au fost duși în vizită la
Muzeul “Grigore Antipa”, unde
au privit interesați toate
exponatele, recunoscând multe
dintre ele.
Prezentare sedinta(1)
Campania de conştientizare a poluării
cu nitraţi desfăşurată şi la Măgurele
• Deoarece și orașul nostru este
pe lista zonelor vulnerabile la
poluare, duminică, 28 octombrie
2012, echipa de experți și
specialiști ce se ocupă de
promovarea proiectului
“Controlul integrat al Poluării cu
Nutrienţi” a derulat această
campanie și în Măgurele,
conştientizând oamenii de
pericolul produs de
contaminarea apei cu nitrați.
Prezentare sedinta(1)
Masterplanul de “Apă-Canal” prezentat
în şedinţa Consiliului Local Măgurele
• Şedinţa de sfârşit de an a
Consiliului Local Măgurele a
avut loc miercuri, 19 decembrie
şi a debutat cu o veste
importantă pentru dezvoltarea
oraşului nostru şi alinierea la
normele europene: a fost
finalizat masterplanul de “Apă-
Canal” pentru oraşul Măgurele.
www.pnlmagurele.ro
Liceul “Horia Hulubei” –a fost renovat!
• Liceul teoretic “Horia Hulubei” a
beneficiat de cele mai ample
lucrări de renovare de la
inaugurarea din anul 1974. Cele
două corpuri aferente sunt
acum gata şi dispun de
infrastructura şcolară necesară
unui proces educaţional
modern.
Prezentare sedinta(1)
Prezentare sedinta(1)
Prezentare sedinta(1)
Strategia de Dezvoltare a oraşului
Măgurele – pe masa Consiliului Local
• După ce în luna decembrie, aşa cum
era stabilit, s-a finalizat Masterplanul
de Apă-Canal, la începutul anului, un
nou obiectiv a fost atins: s-a prezentat
Strategia de Dezvoltare (pe termen
lung) a oraşului Măgurele (proiect
iniţiat încă din luna iunie 2012, de
către Narcis Constantin).
• A avut loc în şedinţa Consiliului Local
de joi, 31 ianuarie 2013 şi a fost făcută
de dl. Oancea Ionel, arhitect cu o
vastă experienţă în domeniu
A fost schimbat punctul de aprindere al
iluminatului public din zona Atomiştilor/
Mărăşeşti
• În urma defecțiunilor apărute frecvent la
sistemul de aprindere al iluminatului public
din str. Mărășești, care aparține S.C. ENEL
DISTRIBUȚIE S.A., s-a hotărât montarea
unui nou punct cu aprindere automatizată.
Prezentare sedinta(1)
Proiect de reabilitare a străzilor din zona
Atomiştilor, Călugăreni, Reactorului şi
Mărăşeşti
• În urma sesizărilor primite
de către viceprimarul,
Narcis Constantin, după
efectuarea studiilor de
fezabilitate, acesta a
demarat execuţia lucrărilor
privind reabilitarea
trotuarelor din strada
Reactorului şi Călugăreni,
sens giratoriu la intersecţia
străzilor Reactorului şi
Atomiştilor, reabilitare
strada Atomiştilor şi alei de
acces în blocurile din
platforma Măgurele. www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
Cea mai importantă lucrare despre istoria
oraşului a reunit elita lumii academice la
Măgurele!
• Am fost onoraţi să-i avem drept invitaţi pe
cei mai importanţi oameni de cultură şi
istorici români, precum cunoscutul
academician Răzvan Theodorescu, acad.
Alexandru Vulpe (directorul Institutului de
Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşţi),
Panait Panait (directorul Muzeului
Municipiului Bucureşţi), cercetător
Gheorghe Cantacuzino, Gheorghe
Mănucu-Adameşteanu (şeful
Departamentului de Arheologie, Muzeul
Municipiului Bucureşti) etc.
Prezentare sedinta(1)
Prezentare sedinta(1)
Măgurele se pregătește să intre în cea mai
importantă etapă din istoria sa: oficial, s-a
dat startul construirii superlaserului!
Prezentare sedinta(1)
Prezentare sedinta(1)
Promisiunea a fost respectată:a inceput
constructia centrului medical Magurele.
www.pnlmagurele.ro
Prezentare sedinta(1)
www.pnlmagurele.ro
Prezentare sedinta(1)
www.pnlmagurele.ro
Cursele RATB au fost reintroduse!
Centrul oraşului prinde viaţă!
www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
www.pnlmagurele.ro
Realizari Politice
Rezultatele referendumului din 29 iulie
2012 în Măgurele
• prezența la vot: 4650 (60%)
• - voturi “DA”: 4172 (90%)
• - voturi “NU”: 429 (9%)
• - voturi nule: 49 (1%)
Narcis Constantin a participat la Liga
Primarilor din Județul Ilfov
• Joi, 27 septembrie 2012, la
Palatul Știrbei din Buftea a
avut loc întrunirea generală a
membrilor Ligii Primarilor din
Județul Ilfov, la care a luat
parte și viceprimarul, Narcis
Constantin, ca reprezentant al
Primăriei Măgurele.
PNL Măgurele la mitingul USL de pe
Arena Națională
• Miercuri, 17 octombrie
2012, pe cel mai mare
stadion din
România, (Arena
Națională) a avut loc mega-
evenimentul de lansare a
candidaților Uniunii Social
Liberale (USL) pentru
alegerile parlamentare din
9 decembrie.
Prezentare sedinta(1)
Împreună cu tinerii liberali la Școala
Politică de la Sighetu Marmaţiei
• În perioada 19 – 21
octombrie 2012, Narcis
Constantin, în calitatea sa de
preşedinte al TNL Ilfov şi
membru în Biroul Permanent
al TNL Naţional, a participat
la cea de-a VII-a ediție a
Școlii Politice ”Gheorghe I.
Brătianu”, organizată la
Sighetu Marmaţiei de către
Tineretul Național Liberal
Echipa PNL Măgurele la „Şcoala Politică
de la Fundata”, jud. Braşov
Prezentare sedinta(1)
Prezentare sedinta(1)
Candidații USL Ilfov la Măgurele!
• Miercuri, 21 noiembrie,
candidații USL Thuma
Hubert (Colegiul 3
„Deputaţi”) și Nasta Nicolae
(Colegiul 2 „Senat”),
împreună cu președintele
CJI, Marian Petrache au venit
în mijlocul Organizației PNL
Măgurele pentru a-și
prezenta proiectele de viitor
și au răspuns întrebărilor
legate de situația politică
actuală.
Prezentare sedinta(1)
Prezentare sedinta(1)
USL – primul loc şi pe buletinele de vot
din Măgurele!
Prezentare sedinta(1)
A VIII-a ediţie a Galei TNL – de la
Brătianu la Bruxelles
• Gala Tineretului Naţional
Liberal 2013, desfășurată sub
deviza ”Născut liber, născut
european!” a avut loc vineri, 22
februarie.
• Evenimentul a reunit 2.000 de
tineri liberali care au asistat la o
rememorare a tradiției pro-
europene a Partidului Național
Liberal, de la principiile
exprimate de I.C.Brătianu, până
la Școala Politică de la
Bruxelles, organizată de tinerii
liberali în 2012
Prezentare sedinta(1)
Congresul Partidului Naţional Liberal
• Delegaţia Permanentă a
PNL a convocat
Congresul Partidului pe
22 şi 23 februarie 2013, în
Bucureşti, pentru
modificarea Statutului,
adoptarea noului
program politic şi
alegerea noii conduceri.
Prezentare sedinta(1)
Gala Femeilor Liberale 2013
• Sâmbătă, 16 martie
2013, a avut loc a doua
ediţie a Galei Femeilor
Liberale, la
Teatrul Nottara din
Capitală. Gala OFL este
un eveniment
dedicat doamnelor
liberale cu rezultate
remarcabile în
activitatea politică,
Delegația Permanentă a TNL de la Satu
Mare
• La acest sfârșit de
săptămână, a avut loc, la
Satu Mare, Delegația
Permanentă a Tineretului
Național Liberal, la care a
participat și președintele
TNL Ilfov, Narcis Constantin,
membru in Biroul Permanent
al TNL Național.
Narcis Constantin ales
vicepreşedinte în Biroul
Permanent al TNL Naţional!
• În urma alegerilor de sâmbătă, 18 mai 2013
Ilfovul a obţinut o funcţie importantă de
conducere în forurile naţionale de conducere a
Tineretului Natioanl Liberal, Narcis Constantin
(preşedintele TNL Ilfov) fiind ales vicepreşedinte
în Biroul Permanent al TNL Naţional!
Prezentare sedinta(1)

Contenu connexe

Similaire à Prezentare sedinta(1)

Apostolul 178 - Iunie 2015
Apostolul 178 - Iunie 2015Apostolul 178 - Iunie 2015
Apostolul 178 - Iunie 2015SCOLI MUSATINE
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
   Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!    Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Moldova Europeană
 
Gogu Constantinescu - fiu al Craiovei. Prezentare
Gogu Constantinescu -  fiu al Craiovei. PrezentareGogu Constantinescu -  fiu al Craiovei. Prezentare
Gogu Constantinescu - fiu al Craiovei. Prezentareghmanolea
 
Diseminare curs,, Without water there is no future'' Constantin Raicu
Diseminare curs,, Without water there is no future''   Constantin RaicuDiseminare curs,, Without water there is no future''   Constantin Raicu
Diseminare curs,, Without water there is no future'' Constantin RaicuCostiRaicu
 
Sorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program IISorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program IIIBGTV
 
Cirpesti 6.03.2009. Sos Planul De Actiuni Si Solutii
Cirpesti   6.03.2009. Sos   Planul De Actiuni Si SolutiiCirpesti   6.03.2009. Sos   Planul De Actiuni Si Solutii
Cirpesti 6.03.2009. Sos Planul De Actiuni Si SolutiiAlianta INFONET
 

Similaire à Prezentare sedinta(1) (10)

Apostolul 178 - Iunie 2015
Apostolul 178 - Iunie 2015Apostolul 178 - Iunie 2015
Apostolul 178 - Iunie 2015
 
A patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our Hands
A patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our HandsA patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our Hands
A patra reuniune a proiectului comenius The Planet In Our Hands
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
   Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!    Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
 
Gogu Constantinescu - fiu al Craiovei. Prezentare
Gogu Constantinescu -  fiu al Craiovei. PrezentareGogu Constantinescu -  fiu al Craiovei. Prezentare
Gogu Constantinescu - fiu al Craiovei. Prezentare
 
Diseminare curs,, Without water there is no future'' Constantin Raicu
Diseminare curs,, Without water there is no future''   Constantin RaicuDiseminare curs,, Without water there is no future''   Constantin Raicu
Diseminare curs,, Without water there is no future'' Constantin Raicu
 
Sorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program IISorin Oprescu - Platforma Program II
Sorin Oprescu - Platforma Program II
 
Cirpesti 6.03.2009. Sos Planul De Actiuni Si Solutii
Cirpesti   6.03.2009. Sos   Planul De Actiuni Si SolutiiCirpesti   6.03.2009. Sos   Planul De Actiuni Si Solutii
Cirpesti 6.03.2009. Sos Planul De Actiuni Si Solutii
 
Revista regio nr.22
Revista regio nr.22 Revista regio nr.22
Revista regio nr.22
 
șCoala viitorului
șCoala viitoruluișCoala viitorului
șCoala viitorului
 
Adunarea generală AIJBc
Adunarea generală AIJBcAdunarea generală AIJBc
Adunarea generală AIJBc
 

Prezentare sedinta(1)

  • 1. Strategii pentru soluţionarea problemelor oraşului Măgurele • A început balastarea unor străzi din oraşul Măgurele:Varteju,Dumitrana,Magurele. • S-a luat avizul de la Apele Române pentru traversarea conductei de gaz peste râurile Sabar şi Ciorogârla. • Pentru a face fata consumului ridicat de apa in perioadele de canicula s-a inceput decolmatarea unor puturi de apa de mare adancime.
  • 2. Salubrizarea oraşului Măgurele • După ce baza sportivă a fost salubrizată, au fost montate aspersoare în vederea îmbunătăţirii condiţiilor în care echipa de fotbal a oraşului îşi desfăşoară activitatea. • A fost curățată pasarela ce traversează șoseaua de centură, în cea de-a doua jumătate a lunii, a venit rândul podurilor de pe râurile Sabar și Ciorogârla (pe șoseaua Măgurele-Dumitrana), să fie salubrizate • S-au curatat terenurile din Platforma III, aflate pe străzile Mărășești și Albăstrelelor, chiar în vecinătatea blocurilor, au fost ani de zile (din 1986!) transformate în adevărate gropi de gunoi. • La fel și în cazul terenului pe care s-a aflat fosta Biserică din satul Dumitrana.
  • 8. Ample acțiuni de toaletare a copacilor
  • 9. Rezolvarea problemelor apărute la reţeaua de iluminat public • Primăria Măgurele se ocupă de rezolvarea sesizărilor făcute de către locuitorii orașului, inclusiv de cele legate de problemele cu iluminatul public.
  • 11. Organizarea unui meci amical de anvergură: ASC Măgurele vs FC Ariston Ruse (12 August 2012)
  • 12. S-a luat o decizie in privinta solutionarii problemei cainilor fara stapan! • În urma a cinci ședințe, în care reprezentanți ai societății civile au participat la dezbaterea publică organizată de Narcis Constantin și Primăria Măgurele, în legătură cu problema câinilor comunitari, s-a redactat un procesul verbal incheiat in data de 08.08.2012. Acesta prevede toate masurile ce vor fi luate pentru micsorarea nr. Cainilor comunitari.
  • 13. S-au montat limitatoare de viteză • Pentru a crește siguranța pietonilor, la propunerea viceprimarului, Narcis Constantin, administrația publică locală a orașului a demarat zilele acestea o acțiune de montare de limitatoare de viteză pe străzile intens circulate!
  • 14. A fost rezolvată problema conductei de apă de pe strada Mărășești • Lucrări de o asemenea anvergură (înlocuirea unui tronson considerabil), nu s-au mai făcut niciodată în Măgurele, iar modalitatea de lucru propusă pentru viitor constă în proiecte ample, cu rezultate de calitate, durabile, ce vor garanta schimbări cu adevărat importante pentru orașul nostru, și nu lucruri efemere, făcute doar de fațadă.
  • 15. Pregatirea scolilor inainte de inceperea anului scolar 2012-2013 • Pregătirile pentru deschiderea Noului An Școlar s-au desfăşurat pe toate planurile, personalul echipelor de salubritate fiind îndrumat pentru curățarea zonelor aferente școlilor și grădinițelor, vopsirea gardurilor și toaletarea pomilor. Toate unitățile școlare au fost pregătite pentru întâmpinarea copiilor
  • 17. Ofl Magurele: O zi de neuitat pentru copiii nevoiași • Organizația Femeilor Liberale (OFL) din Măgurele a identificat în ultimii doi ani de zile câteva familii nevoiașe la care se merge frecvent, de fiecare dată când se împart ajutoare. • Vineri, 21 septembrie 2012, aceștia au fost duși în vizită la Muzeul “Grigore Antipa”, unde au privit interesați toate exponatele, recunoscând multe dintre ele.
  • 19. Campania de conştientizare a poluării cu nitraţi desfăşurată şi la Măgurele • Deoarece și orașul nostru este pe lista zonelor vulnerabile la poluare, duminică, 28 octombrie 2012, echipa de experți și specialiști ce se ocupă de promovarea proiectului “Controlul integrat al Poluării cu Nutrienţi” a derulat această campanie și în Măgurele, conştientizând oamenii de pericolul produs de contaminarea apei cu nitrați.
  • 21. Masterplanul de “Apă-Canal” prezentat în şedinţa Consiliului Local Măgurele • Şedinţa de sfârşit de an a Consiliului Local Măgurele a avut loc miercuri, 19 decembrie şi a debutat cu o veste importantă pentru dezvoltarea oraşului nostru şi alinierea la normele europene: a fost finalizat masterplanul de “Apă- Canal” pentru oraşul Măgurele.
  • 23. Liceul “Horia Hulubei” –a fost renovat! • Liceul teoretic “Horia Hulubei” a beneficiat de cele mai ample lucrări de renovare de la inaugurarea din anul 1974. Cele două corpuri aferente sunt acum gata şi dispun de infrastructura şcolară necesară unui proces educaţional modern.
  • 27. Strategia de Dezvoltare a oraşului Măgurele – pe masa Consiliului Local • După ce în luna decembrie, aşa cum era stabilit, s-a finalizat Masterplanul de Apă-Canal, la începutul anului, un nou obiectiv a fost atins: s-a prezentat Strategia de Dezvoltare (pe termen lung) a oraşului Măgurele (proiect iniţiat încă din luna iunie 2012, de către Narcis Constantin). • A avut loc în şedinţa Consiliului Local de joi, 31 ianuarie 2013 şi a fost făcută de dl. Oancea Ionel, arhitect cu o vastă experienţă în domeniu
  • 28. A fost schimbat punctul de aprindere al iluminatului public din zona Atomiştilor/ Mărăşeşti • În urma defecțiunilor apărute frecvent la sistemul de aprindere al iluminatului public din str. Mărășești, care aparține S.C. ENEL DISTRIBUȚIE S.A., s-a hotărât montarea unui nou punct cu aprindere automatizată.
  • 30. Proiect de reabilitare a străzilor din zona Atomiştilor, Călugăreni, Reactorului şi Mărăşeşti • În urma sesizărilor primite de către viceprimarul, Narcis Constantin, după efectuarea studiilor de fezabilitate, acesta a demarat execuţia lucrărilor privind reabilitarea trotuarelor din strada Reactorului şi Călugăreni, sens giratoriu la intersecţia străzilor Reactorului şi Atomiştilor, reabilitare strada Atomiştilor şi alei de acces în blocurile din platforma Măgurele. www.pnlmagurele.ro
  • 33. Cea mai importantă lucrare despre istoria oraşului a reunit elita lumii academice la Măgurele! • Am fost onoraţi să-i avem drept invitaţi pe cei mai importanţi oameni de cultură şi istorici români, precum cunoscutul academician Răzvan Theodorescu, acad. Alexandru Vulpe (directorul Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” din Bucureşţi), Panait Panait (directorul Muzeului Municipiului Bucureşţi), cercetător Gheorghe Cantacuzino, Gheorghe Mănucu-Adameşteanu (şeful Departamentului de Arheologie, Muzeul Municipiului Bucureşti) etc.
  • 36. Măgurele se pregătește să intre în cea mai importantă etapă din istoria sa: oficial, s-a dat startul construirii superlaserului!
  • 39. Promisiunea a fost respectată:a inceput constructia centrului medical Magurele. www.pnlmagurele.ro
  • 44. Cursele RATB au fost reintroduse!
  • 45. Centrul oraşului prinde viaţă! www.pnlmagurele.ro
  • 52. Rezultatele referendumului din 29 iulie 2012 în Măgurele • prezența la vot: 4650 (60%) • - voturi “DA”: 4172 (90%) • - voturi “NU”: 429 (9%) • - voturi nule: 49 (1%)
  • 53. Narcis Constantin a participat la Liga Primarilor din Județul Ilfov • Joi, 27 septembrie 2012, la Palatul Știrbei din Buftea a avut loc întrunirea generală a membrilor Ligii Primarilor din Județul Ilfov, la care a luat parte și viceprimarul, Narcis Constantin, ca reprezentant al Primăriei Măgurele.
  • 54. PNL Măgurele la mitingul USL de pe Arena Națională • Miercuri, 17 octombrie 2012, pe cel mai mare stadion din România, (Arena Națională) a avut loc mega- evenimentul de lansare a candidaților Uniunii Social Liberale (USL) pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
  • 56. Împreună cu tinerii liberali la Școala Politică de la Sighetu Marmaţiei • În perioada 19 – 21 octombrie 2012, Narcis Constantin, în calitatea sa de preşedinte al TNL Ilfov şi membru în Biroul Permanent al TNL Naţional, a participat la cea de-a VII-a ediție a Școlii Politice ”Gheorghe I. Brătianu”, organizată la Sighetu Marmaţiei de către Tineretul Național Liberal
  • 57. Echipa PNL Măgurele la „Şcoala Politică de la Fundata”, jud. Braşov
  • 60. Candidații USL Ilfov la Măgurele! • Miercuri, 21 noiembrie, candidații USL Thuma Hubert (Colegiul 3 „Deputaţi”) și Nasta Nicolae (Colegiul 2 „Senat”), împreună cu președintele CJI, Marian Petrache au venit în mijlocul Organizației PNL Măgurele pentru a-și prezenta proiectele de viitor și au răspuns întrebărilor legate de situația politică actuală.
  • 63. USL – primul loc şi pe buletinele de vot din Măgurele!
  • 65. A VIII-a ediţie a Galei TNL – de la Brătianu la Bruxelles • Gala Tineretului Naţional Liberal 2013, desfășurată sub deviza ”Născut liber, născut european!” a avut loc vineri, 22 februarie. • Evenimentul a reunit 2.000 de tineri liberali care au asistat la o rememorare a tradiției pro- europene a Partidului Național Liberal, de la principiile exprimate de I.C.Brătianu, până la Școala Politică de la Bruxelles, organizată de tinerii liberali în 2012
  • 67. Congresul Partidului Naţional Liberal • Delegaţia Permanentă a PNL a convocat Congresul Partidului pe 22 şi 23 februarie 2013, în Bucureşti, pentru modificarea Statutului, adoptarea noului program politic şi alegerea noii conduceri.
  • 69. Gala Femeilor Liberale 2013 • Sâmbătă, 16 martie 2013, a avut loc a doua ediţie a Galei Femeilor Liberale, la Teatrul Nottara din Capitală. Gala OFL este un eveniment dedicat doamnelor liberale cu rezultate remarcabile în activitatea politică,
  • 70. Delegația Permanentă a TNL de la Satu Mare • La acest sfârșit de săptămână, a avut loc, la Satu Mare, Delegația Permanentă a Tineretului Național Liberal, la care a participat și președintele TNL Ilfov, Narcis Constantin, membru in Biroul Permanent al TNL Național.
  • 71. Narcis Constantin ales vicepreşedinte în Biroul Permanent al TNL Naţional! • În urma alegerilor de sâmbătă, 18 mai 2013 Ilfovul a obţinut o funcţie importantă de conducere în forurile naţionale de conducere a Tineretului Natioanl Liberal, Narcis Constantin (preşedintele TNL Ilfov) fiind ales vicepreşedinte în Biroul Permanent al TNL Naţional!