1. SISTEMUL ASIGURARILOR DE SANATATE IN ROMANIA
Pe parcursul ultimilor trei ani, România a cunoscut o modificare substanţială în
modul său de finanţare a sectorului de asistenţă medicală, şi anume, o schimbare
fata de finanţare de asistenţă medicală, prin intermediul unui sistem de asigurare.
Introducerea de asigurări de sănătate a crescut cantitatea de fonduri publice
disponibile pentru acest sector. Totuşi, în ciuda acestei pozitive de dezvoltare din
punct de vedere al veniturilor, cel puţin jumătate de utilizatori de servicii de
sănătate de a face un raport suplimentar out-of-buzunar plăţi. Mai mult decât atât,
deşi bugetul a beneficiat de un surplus de venituri de la sectorul de sănătate,
calitatea serviciilor este din ce în ce mai privit ca inadecvat, iar sistemul de
performanţă este slabă din punct de vedere al accesului egal.
Finanţarea publică pentru serviciile de asistenţă medicală, o tendinţă care se
compara favorabil cu alte servicii sociale, ar trebui să fie interpretate cu o istorie
a strans de control asupra cheltuielilor din sectorul intrărilor şi până în 1998. La
3,8% din PIB (1999), cheltuielile publice pentru sănătate în România rămâne printre
cele mai scăzute din regiune CCE: numai în ţările cu un parts sunt cele mai mici în
cazul în care taxa de colectare a practic în colaps.
Rezolvarea dezechilibrului creat de îmbunătăţire a finanţării de asistenţă medicală
în urma reformelor recente, precum şi utilizarea ineficientă a resurselor - după
cum este indicat de persistente scăzut mărcile de servicii, precum şi probe
anecdotice de mare, privat out-of-buzunar plăţi - este de a deveni o din ce în ce mai
importantă parte din reforma serviciilor sociale, mai general. În cazul în sectorul de
sănătate pot fi făcute pentru a răspunde nevoilor de asistenţă medicală mod mai
eficient şi mai echitabil, după introducerea unui sistem de asigurare concepute
pentru a spori veniturile de performanţă, atunci lecţii pot apărea în alte părţi ale
sistemelor de livrare a serviciilor sociale. În cazul în care, pe de altă parte,
raţionalizarea finanţarea parte corespunde la o deteriorare a continuat, şi nu la
îmbunătăţiri, în ceea ce priveşte alocarea de cheltuieli, principalele avantaje ale
reformei sunt în îndoială. Bugetul de stat a fost singura sursă publice de asistenţă
medicală de finanţare până în 1991. Ministerul Sănătăţii, precum şi de alte
ministere cu propriile reţele de furnizorul de servicii de sănătate (de exemplu, de
Aparare, Interne, şi transport) administrată de aceste fonduri. La începutul anilor
1990 a muta spre diversificarea surselor de finanţare a câştigat sprijin în România

2. ca o modalitate de a repartiza sarcina de alocare a resurselor pentru sectorul de
sănătate. Ca parte a acestei tendinţe, Guvernul a introdus rambursarea parţială de
medicamente prescrise pentru ambulatoriu de îngrijire în 1992. Trecerea a fost
însoţită de stabilirea Fondul Special de Sanatate, de asemenea, administrat de
către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, şi se bazează în principal pe două procente
salarizare fiscale, dar si mici, inclusiv veniturile din impozitele pe tutun şi alcool de
vânzare, precum şi de publicitate. În 1993, responsabilitatea pentru finanţare
cheltuieli materiale, altele decât cele pentru medicamente, precum şi utilităţi şi
curente de întreţinere, a fost transferat de la stat la bugetele locale.
De la adoptarea Legii cu privire la Social de asigurări sociale de sănătate în anul
1997 a iniţiat de transformare a sistemului românesc de asistenţă medicală de la un
stat Semashko finanţate model pentru o societate de asigurare pe baza de sistem.
Având în vedere că legea a intrat în vigoare în 1998, alocate stat de plată a
contribuţiilor, au devenit principala sursa de venit din sectorul de sănătate. Key
prevederile legii reglementează sectorul de sănătate de generare a veniturilor şi de
redistribuire, precum şi alocarea de fonduri. În 1997 a făcut legea de asigurare
obligatorie de membru şi legat-o cu locuri de muncă. Contribuţii depinde de venituri
şi se plăteşte în părţi egale de către asigurat şi angajator. Copiii şi tinerii,
persoanele cu handicap, precum şi veterani de război, precum şi persoane fără
venituri au acces gratuit la asigurarile de sanatate. Pentru conscripted militari şi
oameni de servire pedepsele cu închisoarea, a contribuţiilor de asigurare sunt
plătite de la bugetele de la Ministerul Apărării şi Ministerul de Justiţie.
De asigurări de sănătate acoperă ambulator, inpatient, stomatologice şi
medicale, inclusiv servicii clinice de prevenire şi de droguri. Un contract cadru,
convenite anual de către Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate (NHIF), precum
şi de Colegiul Medicilor şi aprobat de către Guvern, defineşte pachet de beneficii,
condiţii de serviciu de livrare, precum şi mecanismele de plată. Co-plăţi sunt
necesare pentru medicamente şi le-a permis pentru alte servicii.
Medici de familie joacă un rol Gatekeeper.
Contractul cadru stabileşte condiţiile de servicii medicale, folosind o varietate de
parametri. Acest contract este baza de contracte între Districtul fondurilor de
asigurări sociale de sănătate (DHIFs) şi furnizorii de servicii medicale (spitale şi
unităţile lor ambulatoriu, centre de diagnostic şi tratament, centre de sănătate, de

3. bază clinici şi cabinete medicale).
Cele mai importante caracteristici ale contractului de asigurări de sănătate sunt,
după cum urmează:
• Asigurari beneficii includ servicii medicale din prima zi de boală sau de la data
accidentului, până când pacientul este complet recuperat.
• servicii medicale preventive includ serviciile medicale, asistenţa medicală
ambulatorie, spital de îngrijire, servicii de medicina dentara, servicii medicale de
urgenţă, reabilitare servicii complementare medicale, pre-, intra-şi post-naştere de
asistenţă medicală, asistenţă medicală de îngrijire la domiciliu, medicamente,
materiale de îngrijire medicală, precum şi ortopedice dispozitive.
• asigurate au dreptul de a alege medicul de familie pentru serviciile de asistenţă
medicală primară şi, o dată de către medicul de familie, pot avea posibilitatea de a
alege dintr-o furnizorului de servicii medicale ambulatorii de specialitate. Inpatient
îngrijire include integrală sau parţială spitalizare cu examinări medicale şi
investigaţii, diagnostic, medicale şi / sau tratament chirurgical, asistenţă medicală,
medicamente, bunuri şi servicii de îngrijire medicală, cazare şi alimentare.
• de asigurări sociale de sănătate se referă la 40 la 60 la sută din costul de
îngrijire dentară, luând în considerare anterior utilizarea profilactice dentare
verifica-up-uri. În conformitate cu cadrul contractului de asigurare, aceste
tratamente sunt în totalitate reglementate pentru copii cu vârsta mai mică de 16.
• Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi NHIF, folosind recomandări de la Colegiul
Medicilor si Colegiul farmaciştilor, alcătuiască o listă de medicamente prescrise pe
un an, cu preţuri de referinţă. Farmaciştii trebuie să vândă mai ieftin disponibil de
droguri, chiar şi numai numele generic este pe de prescripţie, şi trebuie să
menţioneze potenţiali înlocuitori.
• asigurate au dreptul la medicamente prescrise; medical materiale necesare pentru
a corecta acuitatea vizuală şi auzul, proteze şi a membrelor sunt, de asemenea, fie
parţial rambursate de către fondurile de asigurare sau gratuit.
• Acoperire de reabilitare medicală, îngrijire la domiciliu şi de transport legate de
tratament medical şi menaj de sprijin în timpul bolii sau handicap sunt, de
asemenea, reglementate de către cadrul contractului de asigurare.
De asigurări sociale de sănătate nu acoperă riscurile şi boli profesionale, anumite
hightech servicii medicale, diferite servicii de medicina dentara, curativ de

4. asistenţă medicală la locul de muncă, precum şi servicii de cazare de lux in spital,
care trebuie să fie plătit pentru direct de către pacienţi sau de la alte surse
(angajator, risc profesional
asigurare, şi private de asigurare).
Sanatate cheltuieli din surse publice în România între 1990-1999 au variat între 2.8
şi 3.8 la sută din PIB (produsul intern brut), echivalent cu 28-58 $ pe cap de
locuitor.
Afară-de-buzunar Plăţi
Pe baza datelor de la integrat de uz casnic Ancheta Comisiei Naţionale a
Comisia de Statistică, cheltuielile private de sănătate în anul 1996 a fost estimat la
1306 de miliarde de lei (432 milioane dolari), sau aproximativ 29 la sută din totalul
cheltuielilor de sănătate.
O parte importantă din această sumă se duce, direct sau indirect, la public sau
furnizorii lor personal prin intermediul tarifelor pentru servicii şi / sau sub-de-
masa plăţilor (plăţi ilegale de la furnizorii de servicii pentru care sunt nominal
liber). Acest nivel de out-of-buzunar de plăţi este mai mare decât nivelul mediu al
cheltuielilor private în ţările OCDE, dar mai mic decât în ţări precum Australia şi
Statele Unite ale Americii. În comparaţie cu alte ţări CCE, România pare a fi în
mijlocul grupului în cazul în care out-of-plăţi şi de buzunar
de frecvenţă sau de nivelul de plăţi neoficiale sunt în cauză.
Sistem de asistenţă medicală de livrare
Ministerul Sănătăţii este autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice,
responsabil pentru stabilirea standardelor de organizare şi funcţionare pentru
instituţiile de sănătate publică, în curs de dezvoltare şi de finanţare a programelor
naţionale de sănătate publică, de colectare a datelor, de abilitare în domeniul
sănătăţii publice funcţionarilor şi elaborarea de rapoarte cu privire la starea de
sănătate a populaţiei.
Institutul pentru îngrijirea mamei şi a copilului (IMCC) oferă consiliere cu privire la
standardele de Ministerul pentru sănătatea mamei şi a copilului şi ia parte la
programe de sănătate. , Precum şi compilarea datelor epidemiologice şi de stabilire
a standardelor, este implicat în Programul Naţional de Planificare Familiala, în
formare obstetricians, şi de supraveghere în obstetrică formare. National
consultativ pentru Epidemiologie şi naţional consultativ pentru Healthcare

5. Management şi sănătate publică sunt create în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Sfatul lor este luat în cazul în care Ministerul Sănătăţii este confruntat cu anumite
subiecte de o importanţă strategică pentru stabilirea problemelor de sănătate
publică.
Legislativ framework.The legislaţiei în contextul reformei sistemului de sănătate
De fluctuaţiile în punerea în aplicare a reformei sistemului de sănătate a avut un
proces de reflecţie privind legislaţia în vigoare. Fiecare mandat electoral a dus la
modificări ale legislaţiei. Ca rezultat, un număr excesiv de acte legislative (legi,
decizii guvernamentale şi ordinele de ministru) şi sunt emise în mod repetat, şi,
ulterior, a fost modificat. De exemplu, în domeniul sănătăţii, 37 acte legislative au
fost emise în anul 2000, 81 lucrări în 2001 şi 106 în 2002.
Legislaţia a sprijinit Guvernul şi Ministerul a obiectivelor politicii de sănătate, care
sunt prevăzute în strategii guvernamentale. În scopul de a scurta perioada de timp
între generaţii de o lege şi propunerea de adoptare real, multe reglementări sunt
aplicate prin ordonanţe, ordonanţe de urgenţă a Guvernului sau prin ordine ale
Ministerului Sanatatii.
In ultimii ani, o atenţie deosebită a fost acordată de armonizare a legislaţiei
sanitare româneşte la Uniunea Europeană (UE) legislaţie, având în vedere aderarea
României la UE.
Principalele domenii de legislaţia acoperite sunt:
• Punerea în aplicare a sistemului de asigurări de sănătate;
• Stabilirea unor instituţii "roluri, funcţii şi relaţiile în domeniul sănătăţii
sistem, în contextul aderării la UE;
• de administrare a Fondului Naţional de Statistică a datelor, inclusiv a sănătăţii
sistem de date fond;
• Lista de generale şi specifice, legislaţia cu privire la sistemul de informaţii,
inclusiv de
Lui, nu este exhaustivă. Aceasta cuprinde doar cele mai recente şi mai
relevante legislativ
lucrări care să coordoneze activităţile legate de fluxul de informaţii în
domeniul sănătăţii
sistem de sau in legatura cu sistemul de sănătate;
• Legislaţia conţine un număr de principii generale care se aplică la

6. de gestionare a oricărui tip de date, inclusiv date de sănătate.
Principii generale prevazute de legislatie:
• Responsabilităţi de instituţiile de stat în colectarea, stocarea şi analiza
date cu privire la factorii determinanţi pentru sănătate, cu scopul de a crea
baze de date naţionale;
• Definirea de la fluxul de informaţii;
• Garantare şi de protecţie a drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice.
De planificare a familiei
De planificare familiala si sexuala Educatie unitate a fost înfiinţat în cadrul
Departamentului pentru Sănătatea mamei şi a copilului din cadrul Ministerului
Sănătăţii. Incepand cu anul 1992, unsprezece centre de referinţă pentru sănătatea
reproducerii, au fost stabilite. Nouă dintre aceste centre se bazează în clinicile
universitare şi două sunt la nivel districtual. Acestea oferă informaţii şi asistenţă
tehnică, de planificare familială, avort, şi cancer de screening-servicii. De
asemenea, trenul personal pentru alte centre: din iulie 1995, aceasta a fost posibil
să se acorde acreditare în planificare familială. Proiectul a fost asistat de OMS,
UNFPA şi Departamentul de formare continuă din cadrul Ministerului Sănătăţii, şi a
fost finanţat de Banca Mondială de proiect. Paralel, o reţea de planificare a familiei
a fost, de asemenea, creat prin diverse organizatii neguvernamentale. Permanent
metodelor contraceptive nu sunt încă promovată ca nu există nici o lege care
permite voluntare de sterilizare. Legislaţiei anterioare, care este permisă numai de
sterilizare din motive medicale, pentru mamele de cinci sau mai mulţi copii, sau
pentru femeile peste 45 de ani, este încă nemodificat.
De asistenţă medicală primară
Până în 1999, de asistenţă medicală primară a fost efectuată în principal printr-o
tara de reţea de aproximativ 6000 dispensare. Dispensare aparţinut de la
Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi s-au administrat prin spital local care, de
asemenea, a avut loc teritoriale de fonduri pentru ambele servicii de îngrijire
medicală primară şi secundară. Comunitar pe baza de clinici cu condiţia de asistenţă
medicală pentru copii cu vârsta sub cinci, gospodinele, pensionari şi şomeri care
trăiesc într-un anumit domeniu. Nu au fost, de asemenea întreprindere pe baza de
clinici de angajaţi (uneori, pentru un număr de întreprinderi adiacente) şi şcoală

7. clinici care oferă asistenţă medicală pentru oricine în full-time educaţie. Pacienţii
au fost, nu este permis să îşi aleagă dispensar, dar s-au atribuit o funcţie de locul
lor de ocupare a forţei de muncă sau de reşedinţă. Începând din 1998, pacienţilor li
sa permis să îşi aleagă o clinică de bază, adică de medicul de familie. Asigurări de
sănătate, Legea prevede ca medicul de familie poate fi schimbat după un minim de
trei luni de la înregistrare iniţială cu care medicul.
Conform noii legislaţii cu privire la punerea în aplicare a sistemului de asigurări de
sănătate, medicii generalişti trecut de la a mai stat la practicanţii independent,
contractat de către (publice) a fondurilor de asigurări de sănătate, dar lor de
operare cabinete medicale private.
Din 1990, au fost, de asemenea, cabinete medicale private de personal de către
medicii generalişti sau specialişti. Medicii care lucrează în aceste general împărţi
timpul lor între sectorul public şi cel privat.
Accesul la o clinică în ambulatoriu şi spital de specialitate servicii acum oficial
necesită o trimitere de la medicul de familie, dar din 1989, a sistemului de sesizare
a fost din ce în ce mai bypassed şi a frecvenţei de asistenţă medicală primară a
scăzut de consultare.
Ambulator secundar de îngrijire
De asistenţă medicală ambulatorie secundar este emis de către reţeaua de spital
outpatients departamente, centre de diagnostic şi tratament în birou şi pe bază de
specialisti. Medicii care lucrează în cabinete medicale private nevoie de o licenţă de
liberă practică şi o autorizaţie pentru unitatea medicală. Privata ambulatoriu
servicii pot fi acreditate
pentru toate specialitatile inclusiv chirurgie în ambulatoriu.
Inpatient îngrijire
Există patru categorii principale de spitale în România:
• rurală spitale, care au un minim de 120 de paturi şi de medicină internă şi
furnizează servicii de pediatrie.
• Oraş şi spitale municipale, cu cel puţin 250 şi 400 de paturi, respectiv, şi
departamentele de medicină internă, chirurgie, obstetrică-Ginecologie şi pediatrie.
• Zona de spitale în mai mari au, în afară de aceasta, departamentele de Ortopedie,
terapie intensivă, oftalmologie şi otorinolaringologie.
• de specialitate pentru unităţile de învăţământ universitar de îngrijire, cum ar fi

8. Institutul de Mather şi Copilului, Institutul de Oncologie, Spitalul de
Neurochirurgie, Institutul de Balneophysiotherapy şi de recuperare, la Institutul
de Pneumophysiology şi o serie de intervenţii chirurgicale cardiovasculare şi alte
departamente de predare în spitale.
În termeni de proprietate, în afară de câteva mici spitale, toate spitalele sunt în
proprietate publică şi se află sub administraţia de stat. Ele sunt conduse de un
consiliu bord şi un director general care deţine puterea executivă. Această numire
este făcută de relevante district Direcţia de sănătate publică şi este, de obicei,
deţinute de către un medic. Există două directorilor adjuncţi, un medic şi un
economist. Consiliului de bord este numit de către directorul general şi, de obicei,
este format din reprezentanţi ai diferitelor departamente din cadrul spitalului:
servicii de îngrijire medicală, asistenţă medicală, farmacie, de administrare şi
contabilitate.
Asistenta sociala
Nu există încă o comunitate bazată pe reţeaua de asistenţă socială în România, dar
o serie de organizatii pot fi considerate ca puncte de pornire în dezvoltarea sa.
Ministerele implicate în asistenţa socială sunt Ministerul Sanatatii, Ministerul
Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Departamentul
pentru Protectia Copilului, precum şi Secretariatul de Stat pentru persoanele cu
handicap.
În conformitate cu diferite activităţi de cercetare, la cât mai multe de 40% din
pacienţi de zile în România, acut-îngrijire spitale sunt dedicate în cazuri sociale.
Acestea sunt minore, de pacienţi cu probleme medicale care nu pot fi evacuate,
pentru că potrivit alternative nu sunt uşor accesibile. Pe termen lung şi de facilităţi
de îngrijire convalescent, Hospice unităţi pentru pacienţii cu cancer şi SIDA, de
îngrijire la domiciliu, precum şi alte programe comunitare de îngrijire sunt inca
subdezvoltate. Având în vedere că sănătatea este pus în aplicare programul de
reformă, spitale, va fi sub o presiune tot de descărcare de gestiune a acestor
pacienţi. De fonduri de asigurări de sănătate, de exemplu, în timp ce comunitatea
autorizat pentru a achiziţiona servicii de îngrijire, nu sunt în conformitate cu
obligaţia de a plăti pentru îngrijirea furnizată necorespunzător în instalaţii sau
pentru a crea sau de finanţare alternative comunitare de îngrijire. Cele mai recente

9. date Ministerul Sănătăţii indică faptul că România şi-a exersat un medic pentru
fiecare 580 de persoane, sau 17.7 pe 10.000 de persoane.