SlideShare a Scribd company logo
1 of 16
 
•  Articolele publicate de colaboratori sunt luate în considerare în cazul realizării dosarului pentru grade didactice, gradație   de merit, definitivat etc. Pentru certificarea colaborării cu revista, editura va elibera o Adeverinţă de colaborator; •  CD PRESS organizează, anual, începând din 2005, Congresul Societăţii de Geografie din România şi editează din   1999 revista  TERRA  şi Buletinul Societăţii de Geografie, volume în care pot apărea contribuţii şi cercetări ale cadrelor  didactice; •  Revista sponsorizează activităţi şcolare, simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice din domeniul geografiei,  precum şi acţiuni cu caracter ecologic; •  Terra Magazin este, din anul 2000, sponsor al Olimpiadei Naţionale de Geografie, calitate în care a oferit premii celor  mai bine pregătiţi elevi; •  Prezintă în fiecare număr cele mai recente şi mai interesante semnale editoriale din domeniul Geografiei, Didacticii, Educaţiei, Biologiei, Istoriei etc.; •  Revista este partener oficial al celui mai mare concurs de educaţie ecologică din România – ŞCOLI PENTRU UN  VIITOR VERDE; •  Este principala sursă la realizarea  materialelor didactice  şcolare ,  î ntocmite de  elevi; •  Reprezentanţi ai redacţiei şi colaboratori externi ai revistei participă la întâlniri cu elevii şi organizează, în şcoli,   prezentări ale expediţiilor şi călătoriilor efectuate de aceştia (Mongolia, India, Chile, Bolivia, Australia etc.); •  Distribuitorii revistei au prioritate la publicarea articolelor proprii; •  Revista reflectă, prin articole realizate de profesori, activităţi extracurriculare desfăşurate de aceştia cu elevii (excursii, cluburi   şi cercuri şcolare, activităţi de ecologizare, vizite la diferite obiective turistice, istorice şi culturale, concursuri şi competiţii). DE CE  TERRA MAGAZIN ?
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

More Related Content

More from Andreea Melinescu

Bun tabel pr. teoretica jud 24 martie 2012 copie
Bun tabel pr. teoretica jud 24 martie  2012   copieBun tabel pr. teoretica jud 24 martie  2012   copie
Bun tabel pr. teoretica jud 24 martie 2012 copieAndreea Melinescu
 
Regulament descreri geografice 2011
Regulament descreri geografice 2011Regulament descreri geografice 2011
Regulament descreri geografice 2011Andreea Melinescu
 
Dolj liceul teoretic tudor arghezi raei
Dolj liceul teoretic tudor arghezi raeiDolj liceul teoretic tudor arghezi raei
Dolj liceul teoretic tudor arghezi raeiAndreea Melinescu
 
Spania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescu
Spania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescuSpania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescu
Spania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescuAndreea Melinescu
 
Regulament concurs 2011 dolj
Regulament concurs 2011 doljRegulament concurs 2011 dolj
Regulament concurs 2011 doljAndreea Melinescu
 
Creating e learning courses - hands-on tools & practical
Creating e learning courses - hands-on tools & practicalCreating e learning courses - hands-on tools & practical
Creating e learning courses - hands-on tools & practicalAndreea Melinescu
 
Slovenia prezentare curs comenius 2010
Slovenia prezentare curs comenius 2010Slovenia prezentare curs comenius 2010
Slovenia prezentare curs comenius 2010Andreea Melinescu
 
Project management of european training and educational projects
Project management of european training and educational projectsProject management of european training and educational projects
Project management of european training and educational projectsAndreea Melinescu
 
Tewise Diseminare Curs Comenius 2009
Tewise Diseminare Curs Comenius 2009Tewise Diseminare Curs Comenius 2009
Tewise Diseminare Curs Comenius 2009Andreea Melinescu
 

More from Andreea Melinescu (20)

Tabel elevi usp judet
Tabel elevi usp judetTabel elevi usp judet
Tabel elevi usp judet
 
Prezentare cls. preg.
Prezentare cls. preg.Prezentare cls. preg.
Prezentare cls. preg.
 
Bun tabel pr. teoretica jud 24 martie 2012 copie
Bun tabel pr. teoretica jud 24 martie  2012   copieBun tabel pr. teoretica jud 24 martie  2012   copie
Bun tabel pr. teoretica jud 24 martie 2012 copie
 
Regulament descreri geografice 2011
Regulament descreri geografice 2011Regulament descreri geografice 2011
Regulament descreri geografice 2011
 
Fisa 2008 2009
Fisa 2008 2009Fisa 2008 2009
Fisa 2008 2009
 
Dolj liceul teoretic tudor arghezi raei
Dolj liceul teoretic tudor arghezi raeiDolj liceul teoretic tudor arghezi raei
Dolj liceul teoretic tudor arghezi raei
 
Raport 2008 2009
Raport 2008 2009Raport 2008 2009
Raport 2008 2009
 
Spania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescu
Spania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescuSpania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescu
Spania prezentare curs comenius 2011 anca barbulescu
 
Anexa12 dolj (2)
Anexa12 dolj (2)Anexa12 dolj (2)
Anexa12 dolj (2)
 
Regulament concurs 2011 dolj
Regulament concurs 2011 doljRegulament concurs 2011 dolj
Regulament concurs 2011 dolj
 
Creating e learning courses - hands-on tools & practical
Creating e learning courses - hands-on tools & practicalCreating e learning courses - hands-on tools & practical
Creating e learning courses - hands-on tools & practical
 
Slovenia prezentare curs comenius 2010
Slovenia prezentare curs comenius 2010Slovenia prezentare curs comenius 2010
Slovenia prezentare curs comenius 2010
 
Prezentare proiect
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiect
 
Activitati proiect
Activitati proiectActivitati proiect
Activitati proiect
 
Project management of european training and educational projects
Project management of european training and educational projectsProject management of european training and educational projects
Project management of european training and educational projects
 
The legend
The legendThe legend
The legend
 
Proiect concurs final
Proiect concurs finalProiect concurs final
Proiect concurs final
 
Dracula Legend
Dracula LegendDracula Legend
Dracula Legend
 
Concurs%20interjud%20 Dj[1]
Concurs%20interjud%20 Dj[1]Concurs%20interjud%20 Dj[1]
Concurs%20interjud%20 Dj[1]
 
Tewise Diseminare Curs Comenius 2009
Tewise Diseminare Curs Comenius 2009Tewise Diseminare Curs Comenius 2009
Tewise Diseminare Curs Comenius 2009
 

Terra 3D

  • 1.  
  • 2. • Articolele publicate de colaboratori sunt luate în considerare în cazul realizării dosarului pentru grade didactice, gradație de merit, definitivat etc. Pentru certificarea colaborării cu revista, editura va elibera o Adeverinţă de colaborator; • CD PRESS organizează, anual, începând din 2005, Congresul Societăţii de Geografie din România şi editează din 1999 revista TERRA şi Buletinul Societăţii de Geografie, volume în care pot apărea contribuţii şi cercetări ale cadrelor didactice; • Revista sponsorizează activităţi şcolare, simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice din domeniul geografiei, precum şi acţiuni cu caracter ecologic; • Terra Magazin este, din anul 2000, sponsor al Olimpiadei Naţionale de Geografie, calitate în care a oferit premii celor mai bine pregătiţi elevi; • Prezintă în fiecare număr cele mai recente şi mai interesante semnale editoriale din domeniul Geografiei, Didacticii, Educaţiei, Biologiei, Istoriei etc.; • Revista este partener oficial al celui mai mare concurs de educaţie ecologică din România – ŞCOLI PENTRU UN VIITOR VERDE; • Este principala sursă la realizarea materialelor didactice şcolare , î ntocmite de elevi; • Reprezentanţi ai redacţiei şi colaboratori externi ai revistei participă la întâlniri cu elevii şi organizează, în şcoli, prezentări ale expediţiilor şi călătoriilor efectuate de aceştia (Mongolia, India, Chile, Bolivia, Australia etc.); • Distribuitorii revistei au prioritate la publicarea articolelor proprii; • Revista reflectă, prin articole realizate de profesori, activităţi extracurriculare desfăşurate de aceştia cu elevii (excursii, cluburi şi cercuri şcolare, activităţi de ecologizare, vizite la diferite obiective turistice, istorice şi culturale, concursuri şi competiţii). DE CE TERRA MAGAZIN ?
  • 3.  
  • 4.  
  • 5.  
  • 6.  
  • 7.  
  • 8.  
  • 9.  
  • 10.  
  • 11.  
  • 12.  
  • 13.  
  • 14.  
  • 15.  
  • 16.