1. Violenţa , plagă a societăţii
Dicţionarul explicativ al limbii române explică termenul de VIOLENT, -Ă,
violenti, -te, adj.
1. Care se produce sau acţionează cu putere, cu intensitate, intens, puternic, tare.
2. (Despre fiinţe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se
înfurie ui or, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. ♦
(Despre manifestări ale fiinţelor) Care arată impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se
face cu forţa; brutal, silnic.
Exista numeroase definitii ale violenţei. Eric Debarbieux , specialist in problematica
violenţei in mediul şcolar ,ofera o definiţie prin care surprinde ansamblul fenomenului
violenţei : „Violenţa este dezorganizerea brutală sau continuă a unui sistem personal , colectiv
sau social si care se traduce printr-o pierdere a integrităţii , ce poate fi fizică, materială sau
psihică.Această dezorganizare poate să opereze prin agresiune , prin utilizarea forţei ,conşient
sau inconştient”.
Violenţa fizică şi verbală este o problemă de actualitate în societate.
O găsim pe stradă, în familie, în şcoli , în mass media, în jocuri video, in sport
În anul 2003, Centrul Parteneriat pentru Egalitate a efectuat prima cercetare ştiinţifică a
fenomenului în România – „Cercetarea naţională privind violenţa în familie şi la locul de
muncă”.
Datele obţinute constituie semnale de alarmă îngrijorătoare cu privire la dimensiunile
violenţei
- în jur de 800 000 de femei declară că au suportat în mod frecvent violenţa în familie
sub diferite forme;
- mai mult de 340 000 de copii (0-14 ani) declară că au asistat în mod frecvent la
scene de violenţă fizică între părinţi;
- mai mult de 370 000 de copii (0-14 ani) declară că au asistat la insulte şi înjurături
frecvente între părinţi sau între adulţi în gospodărie

2. Violenţa în familie
Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică (înţeleasă ca
violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra copiilor,
bătrânilor sau altor rude. În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii
guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen în România, aceasta reprezintă o
serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană
le manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau
profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu.
Aceasta include şi abuzurile de tip economic şi social. Este considerată violenţă domestică şi
cea făptuită asupra fostei soţii/partenere şi în relaţiile consensuale.
Deoarece funcţia principală a familiei este creşterea copiilor, aceştia au cel mai mult de
suferit. Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă
nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată
decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor
(Catheline, Marcelli, 1999).

3. Într-o familie în care există violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază
(nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate şi dezvoltă
probleme de ordin fizic, emoţional psihologic, de comportament, probleme şcolare. În cazuri
extreme se poate ajunge la suicid. La randul lor, aceşti copii pot deveni la rândul lor violenţi..
5 iunie este Ziua împotriva Violenţei asupra Copilului în România
Violenţa în şcoli
30 ianuaria reprezinta Ziua Mondiala pentru Non-Violenta in Scoli
Dacă, îin fazele de început ale educaţiei şcolare, predomina violenţa profesorului asupra
elevilor, democratizarea educaţiei a antrenat o depalasare a violenţei către elevi, canalizand-o
dinspre elevi spre profesori.
Violenţa fizică si cea verbală sunt doua dintre cele mai des întâlnite tipuri de violenţă în
şcolile din lume.
Cultura adolescenţilor pare a fi centrată pe violenţă, fenomen la care au contribuit familia,
şcoala, industria divertisemntului si mass-media. Deasemnea pe Internet apar zilnic filmuleţe
în care protagonişti ai violenţei sunt elevi care îşi promovează „ isprăvile”.

4. Tipuri de violenţă la care sunt supuşi elevii şi profesorii
-elevii :
-violenţă emoţională, vulgaritatea de limbaj.
-violenţă fizică din partea colegilor mai mari sau mai puternici
- agresivitatea parintilor, fratilor, bunicilor ca masura de disciplinare a copiilor .
-critica si sanţtiunile exagerate ale profesorilor, care nu-si cunosc suficient de bine elevii
-violenţă stradală, escrocherii, santaj din partea unor tineri fără ocupaţie, a găştilor de cartier

5. -frustrarea datorată unor probleme de natură socio-economică
-violuri, perversiuni sexuale, pornografie- intre elevi sau provocate de persoane dinafara
şcolii.
-profesorii :
-atitudini şi limbaj trivial, vulgaritate din partea elevilor
-agresivitate nonverbala, atitudini sfidătoare din partea elevilor sau persoanelor dinafara
şcolii
-vestimentaţie provocatoare,etalarea opulenţei familiei, violenţă emoţională
-impoliteţe,insulte,obraznicie, nesupunere, ameninţări, reproşuri din partea elevilor
-comentarii impertinente la observaţiile profesorilor,părăsirea clasei în timpul activităţilor.
-violenta verbala, amenintări si chiar violenţă fizică din partea unor parinţi
-contestarea autoritaţii, corectitudinii si competenţei profesionale a unor cadre didactice de
către elevi şi părinţi
-existenţa unor grupuri organizate care terorizeaza şcoala, pe unii profesori
-violuri, perversiuni sexuale, lovire, tîlhărire...
Cauzele violenţei la elevi
1. cauze de ordin genetic: devieri comportamentale explicabile pe baza de date
genetice ; timiditatea, labilitatea emoţională ,nivelul scăzut de rezistenţă la conflicte;
2. cauze ce ţin de specificul vârstei şcolare: modificările hormonale caracteristice
vârstei şcolare determină si modificări comportamentale, uneori nedorite ; teribilismul
adolescentin ; .
3. carenţe de ordin legislativ, la nivelul sistemului social în general şi al celui şcolar,
în special: incoerenţă legislativă, instabilitatea sistemului legislativ determina sfidarea
legilor, regulamentelor sau normelor de convieţuire socială fără riscul sancţionării
faptelor;
4. cauze de natura pedagogică, la nivelul şcolii şi al familiilor: volumul excesiv de
informaţie care nu lasa locul şi timpul necesar preocupărilor pentru educaţie ; tonul
agresiv al educatorilor, aprecierea nedreapta cu note sau calificative; lipsa de autoritate
a unor profesori ; abordarea greşita a elevilor la unele ore, de către unii profesori
generează frustrare şi agresivitate ; indulgenţa si superficialitatea cu care sunt tratate
unele probleme grave de comportament al elevilor; incapacitatea părinţilor de a-şi
educa si stăpâni copiii ; absenţa psihologilor din majoritatea şcolilor si localităţilor
rurale ;dezinteresul familiei.

6. Astfel, numărul total de cazuri de violenţă în familie înregistrate şi raportate în perioada
2004 – 2009 sem. 1 se ridică la 53.720 cazuri şi 723 de decese.
5. cauze de ordin moral, criza generală a sistemului de valori: lipsa unor motive de a
învăţa ; disparitia/deprecierea vizibila a modelului familiei traditionale ; conceptul de
democraţie prost înţeleasă.
6. situaţia socio-morală şi economică în unele familii: saracia şi promiscuitatea din
numeroase familii ; comportamentul agresiv în familie, pe fondul consumului de
alcool; numărul mare de familii dezorganizate,
7. aspecte născute de criza societăţii în tranziţie: existenta unui numar prea mare de
baruri si alte locuri de distractie în localităţi, inclusiv la sate ; accesul la alcool si
droguri ;
8. cauze generate si/ sau alimentate de mass-media:
agresivitatea, violenţa şi sexualitatea reprezinta
principalul conţinut al unor emisiuni tv.; lipsa/
raritatea modelelor pozitive in mass-media;
9. cauze ce ţin de managementul şcolii, la nivel micro si
macro-social : lipsa unor preocupări ale şcolii şi
comunităţii pentru desfăşurarea unor activităţi recreative,
educative, reconfortante, distractive ( cluburi ale
tinerilor, terenuri de sport, parcuri de distractie etc.) ;
deprecierea imaginii şcolii în urma prezentării la TV.a unor evenimente izolate din
şcoli .

7. violenta naste violenta !!!
Măsuri de combatere a violenţei şcolare
Deoarece lucrurile tind să se agraveze în viitor, profesorii, autorităţile şi cu
părinţii elevilor încearcă să găsească soluţii pentru protecţia şi securitatea
şcolilor. În acest sens, în 2007, Guvernul a aprobat o strategie de reducere a
violenţei în şcoli. Aceasta presupune înmultirea orelor de educaţie fizică şi de
activităţi culturale, ore de consiliere, dezbateri cu părinţii şi consiliere
psihologică.
1.Respectarea strictă a Regulamentului Şcolar şi al Regulamentului de Ordine
Interioară prin :
-cunoaşterea conţinutului acestor regulamente de catre fiecare elev si părinte
-aplicarea strictă, promptă şi corectă a prevederilor acestor regulamente, cu comunicarea
acestor măsuri către cei în cauză
-popularizarea actelor şi sancţiunilor administrate, în rândul elevilor şi părinţilor, ca mijloc de
descurajare a acestor acte.
2.Întărirea pazei şi ordinii în şcoală prin :
-contracte cu instituţii de pază si protecţie,
-supravegherea permanentă a şcolii cu ajutorul unor camere video( unde e posibil)
-accesul în şcoală se va asigura pe o singură intrare.

8. -îmbunătăţirea serviciului pe şcoală al cadrelor didactice pentru evitarea oricaror evenimente
nedorite, supravegherea atentă a elevilor .
-sesizarea promptă către organele de ordine ale statului a oricaror evenimente sau acte de
violenţă ce s-au manifestat sau riscă să se producă în unităţile şcolare, colaborarea strânsă cu
poliţia locală sau de proximitate şi cu jandarmeria.
-supraveghere atentă a elevilor sau grupurilor potenţial-agresive, desfăşurând activităţi de
prevenţie a faptelor negative.
3.Îmbunătăţirea activităţii educative prin:
-teme de dirigenţie pe tema, delincvenţei juvenile, violenţei de orice fel ; prezentarea unor
cazuri apărute în presă şi analizarea acestora cu elevii
-consilierea psihologică a elevilor cu probleme comportamentale precum si a celor care sunt
victime ale violenţei sau unor forme de abuz ; programe de prevenţie cu accent pe dezvoltarea
personală, psiho-emoţională a elevilor ;
-consilierea diriginţilor, profesorilor, părinţilor pe problemele comunicării şi relaţionării cu
copiii.
-desfăsurarea unor programe şi proiecte educaţionale , în parteneriat cu instituţiile furnizoare
de sevicii în combatere a infracţionalităţii.
4.Întărirea legăturii şcolii cu familia şi comunitatea locală prin:
-o mai strânsă colaborare cu familiile elevilor , cu biserica , cu primăria, poliţia, justiţia,
instituţiile sanitare.
- comunicarea cu părinţii.
-acţiuni profesori-elevi-părinţi-psihologi-cadre medicale-politişti-jandarmi, pentru realizarea
de activităţi de informare şi prevenire a unor fapte sociale reprobabile.
5.Alte măsuri :
-introducerea uniformelor şcolare, a unor însemne distinctive pentru elevii din fiecare şcoală,
a legitimaţiilor de elev, interzicerea utilizării telefoanelor mobile etc.
realizat: Tudoroiu Cristian , XII A
profesor coordinator:Lacatus Alisa