3. „A ti pentru a prevedea, a prevedea pentru a puteaș .”
(Auguste Comte, 1798-1857)
Auguste Comte a creat termenului de „sociologie”
(Discours sur l'esprit positif, 1844)
4. Comportamentul agresiv i victimologiaș
Planul lecţiei
■■ Ce este CA?
■ Tipuri de CA
■ Teorii despre CA
■ Modelul general al CA
■ Victimologia: studiul relaţiei dintre
victimă şi agresor
■ Cum poate fi controlat CA?
5. Bibliografie
Chelcea, Septimiu i Chelcea, Adina (1986), Influen eș ț
interpersonale nefaste: victimologia. În Cunoa terea deș
sine – condi ie a în elepciunii (pp. 167-171). Bucure ti:ț ț ș
Editura Albatros.
Chelcea, Septimiu (2013) Comportamentul agresiv. În A.
Duduciuc, L. Ivan i S. Chelcea (2013)ș Psihologie socială.
Studiul interac iunilor comportamentaleț (pp. 145-160).
Bucure ti: Editura Comunicare.ro.ș
Jderu, Gabriel (2008) Comportamentul agresiv. În S. Chelcea
(coord.). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii (pp.
207-224). Iaşi: Polirom.
Eibl-Eibesfeldt, Irenäus [1984](1995) Agresivitatea umană
(pp. 107-154). Bucureşti: Editura Trei.
6. Lorenz, Konrad [1963](1998) Aşa-zisul rău. Despre istoria
naturală a agresiunii (pp. 254-294). Bucureşti:
Humanitas.
Mitrofan, Nicolae (2004) Agresivitatea. În A. Neculau
(coord.). Manual de psihologie socială (pp. 161-177).
Iaşi: Polirom.
Morris, Desmond [1967] (1991) Maimuţa goală.
Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Wosińska, Wilhelmina [2004](2005), Agresiunea iș
violen a. Înț Psihologia vieţii sociale (pp. 275-298).
Bucureşti: Editura Renaissance..
https://www.youtube.com/watch?v=06fTnszze_Q
http://slideplayer.us/slide/724693/
7. Introducere
Dictonul lui Plaut (cca. 250 î.e.n. – 184 î.e.n.),
considerat părintele teatrului roman, dicton preluat
de filozoful englez Thomas Hobbes (1588 –
1679), „Homo homini lupus” este o insultă nu
pentru oameni, ci pentru lupi.
Naturalistul şi scriitorul american Sally Carrighar
(1898 – 1985): „Homo homini mus rattus”
Un lup care sfârtecă un miel nu este agresiv, ci
înfometat. În situaţii normale, lupii nu se sfâşie
între ei; şobolanii, da
8. ■ Ce este comportamentul agresiv?
„Concept de lucru” sau „Concept omibus”
CA = “Comportament verbal sau acţional care are ca
scop umilirea, vătămarea sau chiar suprimarea altor
persoane, care sunt motivate să evite acest tratament.”
(Septimiu Chelcea, 2003, p. 25).
CA = “Rănirea deliberată, cu intenţie, a altei persoane,
care este motivată să evite un astfel de tratament.”
(Russell G. Geen, 1999, p. 16).
CA = “Comporamentul care conduce la vătămarea celui
atacat fie că este vorba de rănire sau distrugere, fie că
este vorba de enervare, ironizare sau jignire.” (Irenäus
Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, p. 51).
9. Leonard Berkowitz (1961) agresivtatea: „comportamentul
care vizează rănirea unui obiect”. (apud I. Eibl-Eibesfeld,
1984/1995, p. 51).
Stephen L. Franzoi (1996/2000, p. 435) „agresivitatea”:
„Orice formă de comportament menit să facă rău sau să
deterioreze o persoană, pe sine însuşi sau un obiect”.
WilhelminaWosińska (2004/2005, p. 277 ) „Comportament
fizic sau verbal săvâ it cu inten ia de a distruge un obiectș ț
sau de a răni o persoană”.
Septimiu Chelcea: Să restrângem conţinutul noţiunii de
„comportament agresiv” la relaţiile interpersonale şi
intergrupale.
Etimologia indică acest sens: în limba latină, „aggression”
înseamnă „a ataca”.
10. Arnold H. Buss (1961)
CA, în funcţie de daune: “Reacţie
care emite stimuli dăunători spre
un alt organism” (apud I. Eibl-
Eibesfeldt, 1984/1995, 51).
The Psychology of Aggression,
(1961)
Social Behavior and Personality,
(1986)
Personality: Temperament, Social
Behavior, and the Self (1995)
Psychological Dimensions of the
Self (2001)
11. John L. Dollard, Neal E. Miller şi Leonard W.
Doob Frustration and Aggression (1939, p. 9):
CA = “Secvenţa comportamentală al cărei scop este
rănirea persoanei împotriva căreia este îndreptată”
(apud I. Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, p. 51).
Intenţionalitatea – caracteristica definitorie a CA.
Leonard Berkowitz (1962) Aggression: A Social
Psychological Analysis:
CA = “Comportament care vizează rănirea unui
obiect” (apud I. Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, p. 51).
12. ■ Tipuri de comportamente agresive
●● Agresivitatea impulsivă (afectivă): acompaniată de
furie, pentru pedepsirea victimei.
Pentru apariţia acesteia sunt condiţii din mediu care îl
incită pe agresor: frustrarea, atacul fizic, insulta.
● Agresivitatea instrumentală: pentru atingerea unor
scopuri vizate şi de victimă.
Interac iunea celor două tipuri deț CA.
☺ Este rândul dvs.
Exemplificaţi cele două tipuri de CA.
13. ▼▼ Keneth E. Moyer (1968): clasificare a CA din punct de
vedere biologic şi evoluţionist:
1) De pradă: pentru asigurarea hranei.
2) Intre masculii din aceeaşi specie: pentru accesul la
femele, pentru dominanţă etc.
3) Indus de frică: pentru a putea scăpa de prădători.
4) Iritat: indusă de frustrare.
5) Teritorial: pentru apărarea spaţiului împotriva intruşilor.
6) Maternal/paternal: pentru protejarea descendenţilor.
7) Instrumental: direcţionat spre obţinerea unor scopuri,
considerat a fi un răspuns învăţat.
14.
15. Din perspectivă etologică (K. Lorenz, 1963):
● Agresivitate intraspecie
● Agresivitate interspecie
◘ Dictonul lui Plaut (preluat de Thomas Hobbes):
“Homo homini lupus”– insultă pentru... lupi; mai
corect este să spunem: “Homo homini mus rattus”
(Sally Carrighar, 1970).
☺ Este rândul dvs.
Cum se justifică această din urmă afirmaţie?
16.
17. Arnold H. Buss (1961) a clasificat CA după
dimensiunile:
● direct/indirect ● activ/pasiv ● fizic/verbal
◘ Din combinarea acestor dimensiuni rezultă opt tipuri de
CA: 1) Fizic activ direct (vătămare corporală); 2) Fizic activ
indirect (găzduirea unui asasin); 3) Fizic pasiv direct
(ocuparea spa iului altcuiva); 4) Fizic pasiv indirect (refuzulț
de a părăsi spa iul altuia); 5) Verbal activ direct (insultă); 6)ț
Verbal activ indirect (calomnia); 7)Verbal pasiv direct
(refuzul de a răspunde la întrebări); 8) Verbal pasiv indirect
(evitarea de a vorbi în apărarea unei persoane nevinovate).
Aten ieț : Reprezentarea grafică a tipurilor de CA.
18.
19. Agresiunea simbolică
Kenneth E. Moyer (1979) The Psychology of
Aggression. New York.: Harper & Row.
Agresiunea simbolică are ca scop rănire psihică:
● Bârfa
● Jignirea
● Lezarea mândriei unei persoane sau a unui grup
● Desconsiderarea persoanelor i grupurilor socialeș
● Ac iuni de respingere socialăț
● Distrugerea unor bunuri cu valoare emo ionalăț
deosebită (drapelul de stat, stema ării etc.)ț
20. ■ Teorii despre comportamentul agresiv
◙◙ Teoriile despre CA pot fi grupate în patru
categorii:
● biologice
● etologice
● psihosociologice
● socioculturaliste
21. ◙◙ Teorii biologice
Explicarea CA prin factorii înnăscuţi:
● T. “instinctul agresivităţii” (W. McDougal, 1923)
● T. psihanalitică (S. Freud, 1924)
● T. hormonală (J. H. Morton, 1953)
● T. “anormalităţii cromozomiale” (P.A. Jacobs, 1965)
● T. neurobiologică (P. Karli, 1976)
22. ● Teoria hormonală
Hormonul masculin (testosteron): responsabil pentru rata
mai mare a CA la bărba i, în toată lumea. După 25 de aniț
nivelul testosteronului scade i scad i rataș ș CA.
David A. Hamburg (1978) a constatat prezenta unei cantităţi
sporite de testosteron la mamele care manifestă
agresivitate faţă de proprii lor copii. Chiar dacă
agresivitatea are un fond biologic, ea poate fi modificată
prin educaţie.
Utilizarea unor substanţe pentru neutralizarea acestui
hormon..
Hormonul oxytocin (H.H. Dale, 1906) – generozitate,
empatie, comportament prosocial.
23. ● Teoria despre “anormalitatea cromozomială”
Cromozomul (l. gr. chromo- nuanţă şi soma- obiect)
reprezintă macromolecule de ADN, care conţine mai
multe gene şi secvenţe nucleotide, cu rol în păstrarea
informaţiei ereditare a celulei.
Fiinţa umană posedă o pereche de cromozomi sexuali:
femeile au doi cromozomi X , iar bărbaţii au un
cromozom X şi un cromozom Y.
Sunt 22 de perechi identici: la bărbaţi XY şi la femei XX.
La bărbaţi: 1/500 din cazuri → aberaţia XYY
24. Harry Klinefelter (1942) a idetificat XXY.
Patricia A. Jacobs şi John A. Strong (Aggresive
behavior, mental subnormalita and the XYY,
Nature, 1965, 208,1351-1352) aberaţia
cromozomială este mai frecventă printre puşcăriaşi
(“cromozomul crimei”).
Herman A. Wilkin et al. (1976): structura XXY nu
este mai frecventă printre puşcăriaşi.
Leon Kamin (1986): critică teoria despre
cromozomul crimei.
25. ● Teoria neurobiologică
Pierre Karli (1976)
Experiment: şobolani agresivi ← acetilcolină
Debitul de aceticolină este controlat de substanţa
chimcă “gaba”.
Şobolanii agresivi “fabricau” mai puţină “gaba”.
Subsranţa “picrotoxină” distruge “gaba”, favorizând
agresivitatea.
Rolul sistemului limbic, hipotalamusului, amigdalei.
28. ◙◙ Teorii etologice
◘◘ Etologia şi etologia umană: cercetarea
etologică a agresivităţii
● T. “instinctul pentru luptă” (K. Lorenz, 1963)
● T. “instinctul teritorialităţii şi al dominaţiei” (D.
Morris, 1967/1991)
29. ◘◘ Etologia: cercetarea etologică a agresivităţii
E = “Studiul comportamentului animalelor din
perspectivă naturalistă şi evoluţionistă” (John Archer,
1996, 219)
▼ Fondatorii etologiei:
Konrad Lorenz
Niko Timbergen
Karl von Frisch
▲ Premiul Nobel pentru medicină (1973)
E = “Biologia comportamentului”
30.
31. Konrad Lorenz (1903-1989)
Evolution and Modification of Behavior (1965)
Behind the Mirror (1966)
On Aggression (1966)
Civilized Man's Eight Deadly Sins (1974)
Studies in Animal and Human Behavior (vol. I, 1970)
Studies in Animal and Human Behavior (vol. II,
1971)
The Foundations of Ethology (1982)
34. ●● Teoria despre “instinctul luptei”
Konrad Lorenz (1963/1998, p. 5): “Agresiunea –
instinctul luptei îndreptate împotriva indivizilor din
aceeaşi specie, la animal şi la om”.
◘ Instinctul morţii, ca şi cel agresiv, în condiţii naturale,
este menit să contribuie la menţinerea vieţii şi a speciei.
CA este:
● în slujba menţinerii speciei
● este programat prin adaptări filogenetice
☺ Este rândul dvs.
Are războiul funcţii de progres social?
35. Pablo Picasso (1881 - 1973)
(Guernica, ulei pe pânză, 3,5 m × 7,5 m, 1937)
Muzeul Prado din Madrid
36. Konrad Lorenz (1963/1998, p. 255):
“Niciun comportament social al omului nu este dictat
exclusiv de raţiune şi de tradiţia culturală, ci se
supune încă tuturor acelor legităţi ce domnesc în
orice comportament instinctual născut pe cale
filogenetică, legităţi pe care le cunoaştem foarte
bine din studiul comportamentului animal”.
37. Pablo Picasso (1881 – 1973)
(Simbolul păcii – Congresul Mondial pentru Pace, Paris, 1949)
“Porumbelul îşi
poate ucide prin
tortură, fără niciun
fel de inhibiţii, un
congener” (Lorenz,
1963/1998, 257)
40. ●● Teoria “instinctul teritorialităţii şi dominaţiei”
Desmond Morris (Maimu a goalăț , 1967/1991, p. 119):
“Animalele se luptă între ele pentru unul din două motive
foarte clare: fie pentru a-şi stabili dominaţia într-o ierarhie
socială, fie pentru a-şi stabili drepturile teritoriale asupra
unei anumite porţiuni de teren”.
“Noi avem agresivitatea în ambele direcţii” (ibidem).
“Ordinea de ciugulire” – la primate.
☺ Este rândul dvs.
Cum se manifestă “ciugulirea” la oameni?
41.
42. Harry F. Harlow (1905-1981)
Preşedintele ASA (1958)
Experimentul cu “surogatul de mamă”
(1953-1958)
43. Harlow, H.F. Development of affection in primates. În E.L.
Bliss (ed.). Roots of Behavior (pp. 157-166). New York:
Harper, 1962.
Harlow, H.F. Early social deprivation and later behavior in the
monkey. În A. Abrams et al. (eds.), Unfinished tasks in the
behavioral sciences (pp. 154-173). Baltimore: Williams &
Wilkins, 1964.
Harlow, H.F, Dodsworth R.O, Harlow M.K. "Total social
isolation in monkeys“, Proc Natl Acad Sci U S A, 1965.
Harlow, H.F. şi Suomi, Stephen J. (1971).
"Social Recovery by Isolation-Reared Monkeys",
Proceedings of the National Academy of Science of the
United States of America 68(7), 1534-1538.
Suomi, Stephen J., Harlow, H.F. şi McKinney, William T.
(1972). "Monkey Psychiatrists", American Journal of
Psychiatry 128, 927-932.
44. Etologia umană
◘ Dezvăluie rădăcinile biologice ale
comportamentelor sociale, considerate ca având o
determinare socio-culturală.
◘ Are o perspectivă transculturală:
“Dacă comportamentul universal nu poate fi explicat
prin funcţiile sale, atunci înseamnă că este înnăscut”
(I. Eibl-Eibesfeldt, 1979, p. 12).
45. Irenäus Eibl-Eibesfeldt (n. 1928)
Love and Hate: The Natural
History of Behavior Patterns
(1970)
Krieg und Frieden aus der Sicht
der Verhaltensforschung
(1975)
Human Ethology (1989)
Das Menschenbild aus
ethologischer Sicht (2004)
Ethnicity, the problem of
differential altruism, and
international multiculturalism
(2004)
50. The Naked Ape: A
Zoologist's Study
of the Human
Animal (1967)
51. The Human Zoo (1969)
Intimate Behaviour (1971)
Manwatching (1977)
Gestures: Their Origin
and Distribution (1979)
The Human Animal (1994)
The Naked Woman: A
Study of the Female
Body (2004)
The Naked Man: A Study
of the Male Body (2008)
52. În 1957, Desmond Morris a organizat
la Londra o expoziţie de pictură a cimpanzeilor.
Pictură
suprarealistă
de cimpanzeul
Congo
53. ◙◙ Teorii psihosociologice
● Teoria “frustrare – agresivitate” (John L. Dollard,
Neal E. Miller, Leonard W. Doob, Frustration and
Aggression, 1939)
Asumpţia de bază: CA depinde de anumite
antecedente. Există o legătură cauzală între frustrare
şi agresivitate.
▲ Ori de câte ori F, tot de atâtea ori A.
54. ◘◘ Ce este frustrarea?
F = “Starea persoanei private de satisfacţie legitimă,
care este înşelată în speranţele sale” (N. Silamy,
1995/1996, 134).
Nu orice privare de o satisfacţie produce frustrare.
F = O stare afectivă negativă datorată întreruperii
comportamentului orientat spre un scop din cauza
unui factor exterior (apariţia bruscă, neaşteptată a
unei bariere reale ori imaginare) sau a unui factor
interior (inabilitate de moment, bariere morale).
F. este acompaniată de reacţii vegetative.
55. Frustrare:
● comportamente haotice, nestructurate
● reacţii vegetative (accelerarea pulsului, ridicarea
tensiunii sangvine, sporirea concentraţiei de
glucoză şi de acetilcolină în sânge).
Frustrare: consecinţe mai mult sau mai puţin
durabile după momentul în care se produc.
Este rândul dvs.
Descrieţi comportamentul unei persoane frustrate.
56. René-Arpad Spitz (1887-1974)
The First Year of Life (1965)
No and Yes. On the Genesis of
Human Communication (1957):
frustrarea de mamă a sugarilor →
sensibilitate crescută la infecţii
banale.
“Avitaminoză afectivă” provocată de
abandonul afectiv.
“Hospitalism” = tulburări psihice şi
fiziologice gnerate la sugari de o
şedere prelungită în spitale
(dezvoltare încetinită, anxietate).
57. ◘◘ Dezvoltări ale teoriei “F – A”
▲ Există F fără A şi există A fără F.
◙ F → CA, în situaţiile în care:
● actul frustrant este atribuit unui agent frustrator;
● CA este cerut de modelul cultural;
● agentul frustrator este perceput ca fiind de
dinainte ostil;
● F este intensă (după Tiberiu Bogdan, 1977)
Este rândul dvs.
Descrieţi situaţii din viaţa de zi cu zi în care frustrarea
duce la agresivitate.
58. Roger Baker, Tamara Dembo şi Kurt Lewin (1941)
Experiment:
Copiilor li s-a arătat o cameră cu multe jucării.
Gr. exp.:
T1: copiii le-au privit printr-o plasă de sârmă mult
timp.
T2: li s-a permis să intre în cameră.
Gr. control: copiilor li s-a permis să intre imediat în
camera cu jucării.
◘ Rezultatul:
● Copiii din Gr. exp. loveau jucăriile de perete.
● Copiii din Gr. Control erau veseli, se jucau.
59. Este rândul dvs.
De ce copiii din Gr. exp. au dezvoltat un
comportament agresiv?
Nu vă grăbiţi să spuneţi: „Din cauză că au fost frustraţi!”
Există o diferenţă între “frustrare” şi “privare relativă”
Elliot Aronson et al. (1994) s-a creat o stare de “privare
relativă”: copiii se aşteptau să li se permită accesul
imediat în camera cu jucării.
„Privare (deprivare) relativă” (Relative deprivation), termen
utilizat prima dată în The American Soldier (S. Stouffer et
al. 1949).
Legat de teoria „Grupul de referin ă” (Robert K. Merton,ț
1950)
60. Fenomenele „relativism hedonic”
i „adaptare hedonică”ș
Philip Brickman iș Donald T. Campbell (1971,
Hedonic relativism and planning the good society.
New York: Academic Press. ): oamenii se
obi nuiesc repede cu nivelul fericirii lor i aspirăș ș
la tot mai mult.
Oamenii frustra i economic nu sunt săracii, ciț
boga ii care se compară cu cei de o seamă cu ei iț ș
au devenit i mai boga i.ș ț
Adaptare hedonică: Fericirea văzută ca un
termostat. Tendin a persoanelor de a men ineț ț
constant nivelul lor de fericire.
61. Fenomenul de „muta ie”ț
M = „Canalizarea agresiunii dinspre sursa care a
generat frustrarea asupra altui obiect care este mai
slab sau fa ă de care agresiunea este mai acceptatăț
social” (W. Wosińska, (2004/2005, p. 283)
„Alt obiect” = „altă persoană” sau „alt grup”.
Direc ionareaț A asupra celor slabi, asupra grupurilor
aflate pe o treapătă inferioară a ierarhiei sociale.
M explică efectul „ apul ispă itor”.ț ș
Anecdotă: un func ionar umilit de eful său strigă la so ie, care î iț ș ț ș
varsă supărarea asupra copilului, care trage un ut câinelui, care îlș
mu că pe poşta …ș ș
62. Leonard
Berkowitz
(n. 1926)
Ipoteza frustrare-agresivitate
revizuită
The frustration-aggression
hypothesis: Examination and
reformulation. Psychological
Bulletin, 1989, 106, 59-73.
Aggression: A Social Psychological
Analysis (1962)
Aggression. Its Causes,
Consequences, and Control (1993)
63. Leonard Berkowitz (1989): variabile intermediare
(mijloacele instrumentale, experienţele din trecut,
atribuirile)
Experiment cu “aggressive clues” (firul conducător, indicii)
T1: Asociaţii cercetătorilor aplicau şocuri electrice
subiecţilor de experiment (studenţi voluntari).
T2: Studenţii aplicau şocuri electrice asociaţilor.
Gr. exp.: lângă generatorul electric era un pistol.
Gr. control: pistolul lipsea.
Rezultatul:
Gr. exp.: numărul mediu de şocuri = 6,07
Gr. control: numărul mediu de şocuri = 4,67
„Efectul de armă”: discu ie despre „dreptul de a purtaț
arme”.
64. ◙ F nu conduce la A când:
Socializarea este completă şi
în acord cu valorile sociale
general-umane.
Reacţia A este redirecţionată spre
ac iuni acceptate social (sport,ț
manifesta ii de stradă, lovireaț
unor manechine, în scop
terapeutic).
Este rândul dvs.
Da i exemple de redic ionare aț ț
agresivită ii provocate deț F.
65. Morton Deutsch şi Robert M. Krauss (1972)
F → CA
1) gradul de frustrare este în funcţie de forţa
impulsului spre răspunsul frustrat, de gradul
interferenţei cu răspunsul frustrat şi de numărul
tentativelor de răspunsuri eşuate;
2) forţa de instigare la agresiune este în funcţie
directă de gradul de frustrare;
3) instigarea cea mai puternică produsă de fructrare
vizează actele de agresiune orientate împotriva
agentului frustrator, iar instigările mai slabe sunt
orientate spre ţintele colaterale;
66. 4) inhibarea actelor de agresiune variază direct cu
forţa de penalizare anticipată;
5) inhibarea actelor de agresiune directă constituie o
frustrare suplimentară, care se manifestă prin
forme de agresiune modificată;
6) realizarea agresiunii constituie un catharsis care
reduce impulsurile spre alte acte de agresiune..
67. Teoria „neoasociaţionismul cognitiv”
Leonard Berkowitz (1993) pentru explicarea
agresivităţii impulsive: evenimentele
ameninţătoare generează emoţii negative, care la
rândul lor stimulează înclinaţiile agresive.
Reacţionăm faţă de stimulii periculoşi fie prin
„fugă” , fie prin „luptă”. Reacţia depinde de:
1) variabilele biologice fundamentale;
2) condiţionările anterioare şi învăţare;
3) atenţia acordată aspectelor situaţiilor care
facilitează sau inhibă agresivitatea.
68. ■■ Teorii sociologice
◘◘ Teoria socioculturalistă (Margaret Mead, 1935)
Carl I. Hovland şi Robert R. Sears (1940): când
producţia de bumbac în statele din sud ale SUA era
scăzută, numărul cazurilor de linşaj era crescut.
„Cultură a onoarei” prescrie recâştigarea respectului
personal prin acte de violenţă.
◘ Teoria “Învăţarea socială” (Albert Bandura, 1961)
69. Margaret Mead (1901 – 1978)
Coming of Age in Samoa
(1928)
Sex and Temperament in
Three Primitive Societies
(1935)
Continuities in Cultural
Evolution (1964)
Anthropology: A Human
Science (l964)
Science and the Concept of
Race (1968)
70. Albert Bandura (n. 1925)
Aggression: A social
learning analysis.
Englewood Cliffs, NJ:
Prentice-Hall (1973).
Social learning theory.
Englewood Cliffs, NJ:
Prentice Hall (1977).
Self-efficacy: The exercise of
control. New York: W.H.
Freeman (1997).
71. Experimentul lui Albert Bandura (1965)
A prezentat unor copii mici un film în care o persoană adultă manifestă
comportamente agresive faţă de o păpusă gonflabilă.
Trei tipuri de condiţii experimentale:
G1) la începutul şi la sfârşitul filmului apare un al doilea adult care oferă
o recompensă sub forma unei băuturi răcoritoare.
G2) adultul care se manifesta agresiv faţă de papuşă a fost pedepsit, fiind
certat şi pălmuit de un al doilea adult.
G3) În condiţia experimentală de control, adultul care s-a manifestat
agresiv nu a fost nici recompensat, nici pedepsit pentru
comportamentul său agresiv.
Apoi copii din cele trei grupuri experimentale au fost puşi în prezenţa
păpuşii gonflabile.
Rezultate: în condiţia expunerii la un model agresiv care a fost
recompensat (G1) şi în condiţia experimentală de control (G3), copiii
au imitat în mai mare măsură acţiunile agresive ale adultului decât au
făcut-o copiii din grupul (G2), când comportamentul agresiv al
adultului era pedepsit.
72.
73.
74.
75.
76.
77. Seymour Feshbach (n. 1925)
The stimulating versus cathartic effects of vicarious
aggressive, Journal of Abnormal and Social
Psychology, 1961, 63, 381-385.
Aggression and Behavior Change : Biological and
Social Processes (eds., în colab.) (1979)
Aggression: Biological, developmental and social
perspectives (eds., în colab. cu Jolanta Zagrodzka).
New York, Plenum Press, 1997.
78. Experiment (Seymour Feshbach, 1961)
Gr. exp.: Film cu scene de violenţă (meci de box).
Gr. control: Film fără scene de violenţă.
Rezultatul:
Subiecţii din Gr. exp. au manifestat mai puţină
agresivitate decât subiecţii din Gr. control.
“Efectul de catharsis”
“Banalizarea agresivităţii”
79. Modelul general al CA
MGCA - trei elemente principale:
persoana în situaţie;
variabilele imputului (cogniţia, afectivitatea şi
rutele excitaţiei care au impact asupra persoanei în
situaţie);
procesele de evaluare şi de decizie subiacente
rezultatelor.
Craig A. Anderson şi Brad J. Bushman (Human
aggression, 2002, p. 29)
80. ”Când un om simte că i s-a a ezat un tântar peș … (nas),
abia atunci realizează că poate rezolva această problemă
fără violen ă”ț . (traducere liberă, S.C.)
81. Victimologia:
studiul relaţiei dintre victimă şi agresor
V - Domeniu interdisciplinar sau o subdisciplină a criminologiei?
Criminologia: de ce unii oameni comit crime?
V: de ce unii oameni, unele locuin e, unele institu ii sunt inteleț ț ț
activită ii criminale?ț
De la „anii de aur ai victimei” (în Evul Mediu, cf. Stephen Schachter,
1977) la „blamarea victimei” (viol, violen ă domestică) –ț
controversă.
Victimă: orice persoană care suferă injurii, pierderea bunurilor,
suferin ă din diferite motive.ț
Victime ale accidentelor (rutiere), dezastrelor naturale sau sociale
(discriminare, injusti ie)ț
Victimele ale actelor criminale pedepsite de lege.
82.
83. Victimologia = studiul tiin ific al vătămărilorș ț
fizice, emo ionale, financiare suferite de pe urmaț
unor ac iuni care încalcă legisla ia în vigoare. (p.ț ț
2)
Andrew Karmen (2010 / 2013) Crime Victims: An Introduction to
Victimology. Belmont, CA: Wadsworth
Hentig, Hans von (1948) The Criminal and His Victim:
Studies in the Sociology of Crime. New Haven, CT: Yale
University Press.
Hans von Hentig (1887-1974) nu a folosit termenul,
dar a sugerat că victima poate fi una din cauzele
multiple ale crimei.
A identificat (fără date statistice) existen a a 13 tiuri deț
84. Tipuri de victime (Hans von Hentig, 1948)
1. Tinerii
2. Femeile
3. Bătrânii
4. Debilii mintal
5. Imigran iiț
6. Minoritarii
7. Prostănacii
8. Persoanele deprimate
9. Persoanele hrăpăre eț
10. Persoanele desfrânate
11. Persoanele singure
12. Persoanele care torturează
13. Persoanele care se apără curajos
85. Benjamin Mendelsohn
(1910, Bucure ti-1998, Ierusalim)ș
Este considerat „părintele victimologiei”
În 1947, comunicare la „Societatea Română de Psihiatrie”
despre Victimologie - tiin a despre victime.ș ț
În 1956, The Victimology, în Études Internationales de
Psycho-Sociologie Criminale, iul.-sept., pp. 25-26)
În 1975, "General Victimology" (depă irea victimologieiș
penale)
Introduce no iunea de „poten ial al receptivită ii victimale”ț ț ț
86. Tipuri de victime (Benjamin Mendelsohn, 1956 )
1. Victime complet inocente (de ex. copiii)
2. Victime cu vinovă ie redusă (de ex. persoaneleț
ignorante)
3. Victime vinovate sau „victime voluntare” (de ex.
sinuciga ii)ș
4. Victime vinovate în mare măsură (provocatoare,
imprudente)
5. Victime foarte vinovate (singure responsabile)
6. Victime simulante sau victime imaginare (de ex.
paranoicii, persoane senile)
87. Tipuri de victime (Stephen Schafer, 1977)
Stephen Schafer (Budapesta, 1911–1976, N.Y.)
The Victim and His Criminal (1977)
1. Victime incidentale (de ex. casiera)
2. Victime provocatoare (care au ac ionat anteriorț
împotriva criminalului, denun la poli ie)ț ț
3. Victime precipitante (care instingtă)
4. Victime biologic deficitare (fizic sau psihic)
5. Victime autovictimizate (alcoolicii, droga ii)ț
6. Victime politice (care se opun regimurilor
totalitare)
89. Victime: precipitare pasivă
Când victimele î i expun caracteristici fizice, psihiceș
sau sociale care încurajază să fie atacate:
Slabe, lipsite de apărare, copiii fără adăpost
Imigran i, fără un loc de muncăț
În căutare de aventuri erotice.
Stil de via ă riscant: consum excesiv de alcool,ț
droguri, părăsirea familiei, fuga copiilor de acasă.
Frecventarea unor locuri i medii cu risc (locuri răuș
famate)
90. Bibliografie slectivă
Buss, Arnold H. (1961).The psychology of aggression.
New York: Wiley
Chelcea, Adina şi Chelcea, Septimiu (1983).
Cunoaşterea de sine – condiţie a înţelepciunii (pp.
157- 171). Bucureşti: Editura Albatros.
Deutsch, Morton şi Krauss, Robert M. (1972).
Theories in Social Psychology..
Geen, Russell G. (1999) Aggression. În A.S.R.
Manstead şi M. Hewstone (eds.). The Blackwell
Encyclopedia of Social Psychology (pp. 16-20).
Oxford: Blackwell Publishers.
91. Johnson, Allan G. [2000](2007). Dicţionarul
Blackwell de sociologie. Bucureşti: Humanitas.
Lestel, Dominique [2001](2003). Originile animale
ale culturii. Bucureşti: Editura Trei.
Silamy, Norbert [1995](1996) .Dicţionar de
psihologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.
94. Martie 1968: în
satul My Lai au
fost omorâţi
aproximativ 500
de vietnamezi
(copii, femei,
tineri şi bătrâni)
de către soldaţii
americani.
95.
96.
97.
98.
99.
100.
101. Psychology of Aggression
Two types of aggression
1. Instrumental
Aggression
2.Hostile Aggression
Theories of Aggression:
Bandura’s Modeling
Frustration-Aggression
Hypothesis
