Educatie online.pptx

Proiect transnațional
„Educație online fără hotare”
Coordonat de către Ministerul Educației, Culturii și
Cercetării în parteneriat cu primăria municipiului
Chișinău
,,LECTURA, CᾸLᾸTORIE ȊN TIMP ȘI SPAȚIU”
Ne bucuram ca am putut participa la
realizarea acestui proiect, copiii au fost
entuziasmati, au legat noi prietenii, au aflat
lucruri noi.
Succes!
Parteneri:
România
Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Ploiești
Coordonator:
COMȘA CARMEN
Republicii Moldova
Gimnaziul nr.99 “Gh.V.Madan” Sat Truseni
Coordonator:
SVETLANA MADAN
Material realizat de prof. înv. Primar Comşa Carmen
Scopul parteneriatului:
Îmbinarea activităţii educative şcolare şi extraşcolare pentru
dezvoltarea sistemelor relaţionate de cunoştinţe, a abilităţilor şi a
competenţelor copiilor, în conformitate cu prevederile art. 81 din
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi cu Recomandarea Consiliului Europei din 30
aprilie 2003, care menţionează direcţiile de acţiune referitoare la
recunoaşterea statutului echivalent al activităţii educative şcolare şi
extraşcolare, din perspectiva contribuţiei egale la dezvoltarea
personalităţii copilului şi a integrării lui sociale.
Obiective:
Utilizarea resurselor motivaționale, afective, volitive, atitudinal-valorice pentru crearea și
promovarea proiectelor personale sau ale grupurilor sociale din care fac parte
Formarea abilităţilor de afirmare a propriei personalităţi, participând la manifestările socio-
culturale, în mediul comunitǎţii locale şi internaționale - online, de comunicare deschisă cu cei din
echipǎ şi cu cetǎţenii, în cadrul activitǎţilor de educație civică prin relaţionarea armonioasă cu
ceilalţi şi cu complexitatea lumii contemporane
Stimularea comunicǎrii și a cooperǎrii ȋntre elevi și cadre didactice din diferite zone ale țǎrii
prin schimb
de idei și bune practici.
Realizarea unor lucrǎri literare care sǎ ilustreze momente trǎite sau imaginare, tradiții și obiceiuri
legate de sǎrbǎtorile de iarnǎ.
Cunoașterea și aplicarea unor tehnici specifice desenului, picturii și colajului cu diverse
materiale și instrumente de lucru. Realizarea unor compoziții artistice variate care sǎ respecte
tema concursului.
Valorificarea și ȋmbogǎțirea cunoștințelor și a propriei experiențe prin acumulare de tehnici noi.
Mediatizarea activităţilor propuse şi desfăşurate de către instituţiile partenere.
Etapa realizarii parteneriatului
Am realizat un parteneriat cu Gimnaziul nr
99 Gh. V. Madan,
sat Truseni, Republica Moldova
Etapa salutului virtual
Elevii din ambele scoli
s-au intalnit on-line, s-
au salutat si au facut
cunostinta.
Intâlniri virtuale
Întâlnirea a a fost încǎrcatǎ de emoţii, de timiditate, de curiozitate. Pe
parcursul intalnirilor virtuale am avut posibilitatea sa ne cunoastem, sa
discutam, sa aflam despre localitatea natala si despre scoala.
Etapa de cercetare
Ne-am stabilit domeniile literare din care vom lectura cat mai
multe carti si fiecare scoala si-a ales modalitatea prin care sa
transpunem informatiile citite.
Am ales sa realizam recenzii de carti, sa folosim aplicatia
Chatterpix pentru prezentarea rezumatului, aplicatia Comic
Strip Creator pentru a realiza benzi desenate, sa alcatuim
compunerii pe baza textelor citite.
Etapa de actiune
Am vizionat materiale legate de Ziua Unirii, decoratiuni de
sarbatori, compuneri.
Etapa de colaborare
S-a concretizat in munca pe echipe, lucrari literare si
practice, benzi desenate.
Etapa de reflexie si raportare
Am realizat un material cu tot ce am lucrat si am completat
raportul final.
1 sur 12

Recommandé

Cufărul cu povești.pptx par
Cufărul cu povești.pptxCufărul cu povești.pptx
Cufărul cu povești.pptxSilviaAbaturov
49 vues18 diapositives
Educatie online.pptx par
Educatie online.pptxEducatie online.pptx
Educatie online.pptxCarmenComsa
13 vues11 diapositives
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx par
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxRaportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptx
Raportare proiect „Primăvara la mine acasă”.pptxarabelatrica
19 vues28 diapositives
Proiect par
Proiect Proiect
Proiect IancuFabian
83 vues12 diapositives
Raportul proiectului transnational.pptx par
Raportul proiectului transnational.pptxRaportul proiectului transnational.pptx
Raportul proiectului transnational.pptxAdelaCov
66 vues24 diapositives
raport Adelina.pptx par
raport Adelina.pptxraport Adelina.pptx
raport Adelina.pptxAdelaCov
10 vues24 diapositives

Contenu connexe

Similaire à Educatie online.pptx

educatia online2.pptx par
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptxTatianaIahnova
25 vues25 diapositives
educatia online2.pptx par
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptxTatianaIahnova
7 vues25 diapositives
educatia online2.pptx par
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptxmarinasavva6
25 vues25 diapositives
educatia online2.pptx par
educatia online2.pptxeducatia online2.pptx
educatia online2.pptxTatianaIahnova
9 vues25 diapositives
Prezentare proiect par
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiectTundeLaudat
7.5K vues26 diapositives
Mireasma florilor de prinavara.pptx par
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptxssusercf44c2
7 vues18 diapositives

Similaire à Educatie online.pptx(20)

Prezentare proiect par TundeLaudat
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiect
TundeLaudat7.5K vues
Mireasma florilor de prinavara.pptx par ssusercf44c2
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptx
ssusercf44c27 vues
Mireasma florilor de prinavara.pptx par ssusercf44c2
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptx
ssusercf44c25 vues
Mireasma florilor de prinavara.pptx par ssusercf44c2
Mireasma florilor de prinavara.pptxMireasma florilor de prinavara.pptx
Mireasma florilor de prinavara.pptx
ssusercf44c217 vues
RAPORT ursulețul călător.pptx par DianaNegrescu
RAPORT ursulețul călător.pptxRAPORT ursulețul călător.pptx
RAPORT ursulețul călător.pptx
DianaNegrescu65 vues
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx par MAGDALENA BUZEA
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptxPROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx
PROIECT TRANSNATIONAL, Atelier lectura.pptx
MAGDALENA BUZEA75 vues
Raport IP Gimn. Bunescu Dumitru, Patlati Doina.pptx par DoinaPatlati
Raport IP Gimn. Bunescu Dumitru, Patlati Doina.pptxRaport IP Gimn. Bunescu Dumitru, Patlati Doina.pptx
Raport IP Gimn. Bunescu Dumitru, Patlati Doina.pptx
DoinaPatlati68 vues
Proiect Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara par Adriana Drai
Proiect  Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_TimisoaraProiect  Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara
Proiect Ursuletul calator_ Lic W. Shakespeare_Timisoara
Adriana Drai15 vues
RAPORT FINAL.pptx par MagdaIon4
RAPORT FINAL.pptxRAPORT FINAL.pptx
RAPORT FINAL.pptx
MagdaIon4110 vues

Educatie online.pptx

  • 1. Proiect transnațional „Educație online fără hotare” Coordonat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în parteneriat cu primăria municipiului Chișinău ,,LECTURA, CᾸLᾸTORIE ȊN TIMP ȘI SPAȚIU”
  • 2. Ne bucuram ca am putut participa la realizarea acestui proiect, copiii au fost entuziasmati, au legat noi prietenii, au aflat lucruri noi. Succes!
  • 3. Parteneri: România Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” Ploiești Coordonator: COMȘA CARMEN Republicii Moldova Gimnaziul nr.99 “Gh.V.Madan” Sat Truseni Coordonator: SVETLANA MADAN Material realizat de prof. înv. Primar Comşa Carmen
  • 4. Scopul parteneriatului: Îmbinarea activităţii educative şcolare şi extraşcolare pentru dezvoltarea sistemelor relaţionate de cunoştinţe, a abilităţilor şi a competenţelor copiilor, în conformitate cu prevederile art. 81 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu Recomandarea Consiliului Europei din 30 aprilie 2003, care menţionează direcţiile de acţiune referitoare la recunoaşterea statutului echivalent al activităţii educative şcolare şi extraşcolare, din perspectiva contribuţiei egale la dezvoltarea personalităţii copilului şi a integrării lui sociale.
  • 5. Obiective: Utilizarea resurselor motivaționale, afective, volitive, atitudinal-valorice pentru crearea și promovarea proiectelor personale sau ale grupurilor sociale din care fac parte Formarea abilităţilor de afirmare a propriei personalităţi, participând la manifestările socio- culturale, în mediul comunitǎţii locale şi internaționale - online, de comunicare deschisă cu cei din echipǎ şi cu cetǎţenii, în cadrul activitǎţilor de educație civică prin relaţionarea armonioasă cu ceilalţi şi cu complexitatea lumii contemporane Stimularea comunicǎrii și a cooperǎrii ȋntre elevi și cadre didactice din diferite zone ale țǎrii prin schimb de idei și bune practici. Realizarea unor lucrǎri literare care sǎ ilustreze momente trǎite sau imaginare, tradiții și obiceiuri legate de sǎrbǎtorile de iarnǎ. Cunoașterea și aplicarea unor tehnici specifice desenului, picturii și colajului cu diverse materiale și instrumente de lucru. Realizarea unor compoziții artistice variate care sǎ respecte tema concursului. Valorificarea și ȋmbogǎțirea cunoștințelor și a propriei experiențe prin acumulare de tehnici noi. Mediatizarea activităţilor propuse şi desfăşurate de către instituţiile partenere.
  • 6. Etapa realizarii parteneriatului Am realizat un parteneriat cu Gimnaziul nr 99 Gh. V. Madan, sat Truseni, Republica Moldova
  • 7. Etapa salutului virtual Elevii din ambele scoli s-au intalnit on-line, s- au salutat si au facut cunostinta.
  • 8. Intâlniri virtuale Întâlnirea a a fost încǎrcatǎ de emoţii, de timiditate, de curiozitate. Pe parcursul intalnirilor virtuale am avut posibilitatea sa ne cunoastem, sa discutam, sa aflam despre localitatea natala si despre scoala.
  • 9. Etapa de cercetare Ne-am stabilit domeniile literare din care vom lectura cat mai multe carti si fiecare scoala si-a ales modalitatea prin care sa transpunem informatiile citite. Am ales sa realizam recenzii de carti, sa folosim aplicatia Chatterpix pentru prezentarea rezumatului, aplicatia Comic Strip Creator pentru a realiza benzi desenate, sa alcatuim compunerii pe baza textelor citite.
  • 10. Etapa de actiune Am vizionat materiale legate de Ziua Unirii, decoratiuni de sarbatori, compuneri.
  • 11. Etapa de colaborare S-a concretizat in munca pe echipe, lucrari literare si practice, benzi desenate.
  • 12. Etapa de reflexie si raportare Am realizat un material cu tot ce am lucrat si am completat raportul final.