1.
Apeductele
Romane
Florea Cătălin
Goia Denis

2.
Dintre toate realizările antice din domeniul
ingineriei, apeductele romane intră în
categoria celor mai impresionante.
Apeductele romane-factori de
civilizaţie antică

3.
„Între aceste structuri indispensabile, de o varietate uluitoare, care transportă
atât de multă apă, şi inutilele piramide egiptene ori nefolositoarele, dar
celebrele lucrări ale grecilor nu există termen de comparaţie”, scria Sextus
Iulius Frontinus (35 – c. 103 e.n.), guvernator şi administrator al apeductelor
Romei

4.
Romanii nu au fost primii care au construit conducte de apă. Alte naţiuni
antice, precum Asiria, Egipt, India şi Persia, se pot mândri cu astfel de
realizări înaintea romanilor. Insa romanii au oferit o continuitate prin
imbinarea apeductelor cu retele de canalizare, fiind astfel cei mai celebri
Kamares GR

5.
Apeductele romane erau un fel de jgheaburi mari de piatră, lungi de zeci de
kilometri, susţinute de stâlpi groşi de zid, legaţi între ei cu arcade, adesea în
semicerc si care serveau la transportul in localitati a apei potabile din munti.
Pont du Grad FR

6.
Desi imaginea apeductelor consta in principal in arcele inalte, de fapt, arcele
alcătuiau mai puţin de 20% din lungimea conductelor, care în mare parte erau
subterane. Graţie acestui proiect mult mai economic, apeductele erau mai puţin
expuse eroziunii şi aveau un impact mai mic asupra terenurilor şi a zonelor
locuite. De exemplu, apeductul Aqua Marcia, finalizat în 140 î.e.n., a avut o
lungime de 92 km, segmentul de arce însă fiind de doar 11 km.

7.
Înainte de a construi un apeduct, inginerii evaluau calitatea sursei de apă examinând
limpezimea şi gustul apei, dar şi debitul sursei respective. De asemenea, ei observau
starea de sănătate a localnicilor care consumau acea apă. Odată ce sursa era aprobată,
topografii calculau traseul şi înclinaţia corecte ale conductei, precum şi dimensiunile
acesteia, mai precis diametrul şi lungimea.

8.
Pe la începutul secolului al III-lea e.n., Roma era deservită de 11 apeducte importante.
Primul, Aqua Appia, construit în 312 î.e.n., avea doar 16 km lungime şi era aproape în
întregime subteran. Aqua Claudia, care s-a păstrat parţial până în prezent, a avut 69 km
lungime, din care 10 km erau arce, unele dintre ele având până la 27 m înălţime!

9.
Aqua Marcia, menţionat anterior, alimenta zilnic Roma cu circa
190 000 m3 de apă. Odată ajunsă în zonele urbane, apa curgea, prin
gravitaţie, în rezervoare de distribuţie şi apoi, cu ajutorul unor conducte
mai mici, era distribuită în alte rezervoare sau în locaţii unde era
folosită. În opinia unora, sistemul de distribuire a apei în Roma s-ar fi
dezvoltat atât de mult, încât ar fi ajuns la capacitatea de a furniza zilnic
peste 1 000 de litri de apă pe cap de locuitor.

10.
Pe măsură ce Imperiul roman se extindea, „apeductele
au ajuns oriunde au ajuns romanii”, precizează
cartea Roman Aqueducts & Water Supply. Şi în prezent,
cei ce călătoresc în Asia Mică, Franţa, Spania şi în nordul
Africii pot admira aceste minuni antice ale ingineriei.
Segovia Sp