3. Centrul Cultural Nicăpetre a fost înfiinţat la 6 decembrie 2001, pentru a
adăposti donaţia sculptorului Nicăpetre şi funcţionează în sediul fostei
Case a Colecţiilor de Artă (1986-2001).
Clădirea a fost sediul firmei Embiricos et Co. M.Embiricos a fost unul
dintre cei mai bogaţi oameni din Brăila. Armator şi negustor, făcea export
de cereale şi import de cărbuni, deţinea o linie regulată de mărfuri între
Anglia - continent şi Mediterana la porturile de la Marea Neagră şi
dunărene. Deţinea linia regulată transatlantică Constanţa-New-York cu
vapoare de lux şi liniile de pasageri Marsilia-Pireu, Salonic-
Constantinopol-Varna. Era reprezentantul general al Societăţilor de
navigaţie: Byron Steam-Ship Co. Ltd. Londra şi National Steam
Navigation Co. Ltd. din Grecia.
Centrul Cultural Nicăpetre a fost redeschis pentru public în data de 12
noiembrie 2010, după ample lucrări de reabilitare.
dr. Maria Stoica, şef Secţia Artă
4. Grecii, care ajunseseră la un sfert din populaţia oraşului, au fost iscusiţi negustori, îndeplinind rolul unei
puternice Academii Comerciale practice pentru Ţara Românească. Cei mai multi greci se naturalizaseră şi,
chiar daca n-au făcut-o, au lăsat un semn al trecerii lor prin Brăila,
5. aşa cum e şi clădirea de pe strada Belvedere nr.1, o capodoperă a noului spirit din
arhitectura locală, Casa Embiricos.
Conceputa in 1912 de catre arhitectul Lazăr I. Predinger, a fost destinată ca sediu al
agenţiei de vapoare M. Embiricos & Co. si locuinţă a marelui armator Menelaos
Embiricos. Firma M. Embiricos & Co. efectua export de cereale şi import de cărbuni,
deţinea linia transatlantică de transport de călători cu vapoare de lux.
Conceptul ilustrat de arhitect prin această clădire – mişcarea, dinamismul – este exprimat
atât de volumetria ei cât şi de organizarea interioară a spaţiului. Totul este calculat în
raport cu ceea ce trebuie să simtă vizitatorul care intră în casă: ospitalitate, încredere,
siguranţă. Plastica arhitecturală este caracteristică eclectismului de la începutul secolului
XX din Europa.
Integrată în stilul istoric, cu patru faţade principale, compusă din subsol, parter şi etaj,
clădirea se integrează în plan în jurul unui hol central dezvoltat pe doua etaje cu camere
dispuse perimetral şi din care se accede la etaj printr-o scară monumentală din marmură.
Clădirea monument conţine câteva elemente de valoare artistică inegalabilă: vitraliul
policrom intutulat “Hermes” (zeul comerţului), feroneria de excepţie a luminatorului şi
uşile cu mari suprafeţe de geam cristal.
Despre un moment din epoca de înflorire, aflăm la nivel ficţional din scrierile lui Fănuş
Neagu:
6.
7. “… este ziua naţională a Greciei şi armatorul Imbericos, cu 99 de vapoare pe mările
lumii, primeşte în palatul din strada Belvedere pe căpitanii de vas prezenţi în port, pe şefii
coloniei greceşti şi, traşi la sorţi, o sută de căpitani di bărcuţă din cei aproape vreo patru
mii câţi forfoteau, peticiţi şi hămesiţi de foame, prin portul cel mai bogat al Dunării. Pe
întreg cursul sărbătorii sirenele vaselor în ancoră urlau în valuri, tăceau, urlau din nou,
tunuri de paradă bubuiau saluturi ghiftuite, iar în grădina lui Imbericos se serveau, pe
platouri uriaşe, elies, portocalia, mandarina, ouzo, lichior de trandafiri, vermuturi,
mastică de Chios, miei fripţi, şi mai cu seamă măruntaie, şi hartane de ied, stropite cu
vinuri dulci şi aromate. Imbericos, în straie de pescuitor de bureţi, ciugulea câte un fir de
sparanghel în ulei, brânzeturi franţuzeşti, langustină şi prăjituri pregătite dupa reţetele
lui Brillant-Savarin. În copilărie, povestea tremurat, eclepsa petres apo tin
Acropoli (am furat pietre de pe Acropole) şi pe toate le-am adus ca să le pun în coroana
pe intrarea în hrubele Brăilei. În tinereţe, am slujit curvelor de la Cap Sunion. Che
putanes apo to Sunio Coples. Hei, mai cu foc, mai cu foc, doamnelor, striga spre orchestra
alcătuită din douazeci de femei, care cânta sub arborii din fundul grădinii.“
Casa Embiricos s-a născut, a crescut, a înflorit, dar s-a şi prăbuşit, clădirea fiind vândută
in anul 1927, cand afacerile firmei au scăzut. Dupa 1930 destinaţia clădirii a fost pe
rând: sediul Societăţii Meseriaşilor brăileni “Mihail Eminescu” (1930-1937), Dispensarul
Casei Asigurărilor Sociale (1937), a fost ocupată de trupele armatei sovietice din august
8. 1944 până la retragera acestora din ţară, iar apoi a adăpostit un spital şi o policlinică. Din 1987 s-a numit
Casa Colecţiilor de Artă iar din 2002 Centrul Cultural Nicăpetre. În tot acest timp clădirea n-a fost modificată
şi nu a pierdut niciuna din componentele ei valoroase.