SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
Download to read offline
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA
DEPARTAMENTUL INFORMAŢIONAL BIBLIOTECONOMIC
Comunicat final pe marginea
Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA)
Ediţia 2017
„Campania în Sprijinul Absolventului”– este o activitate complexă de informare,
documentare şi învăţare, orientată pentru satisfacerea cerinţelor şi necesităţilor informaţionale,
provocate de perioada de finalizare a studiilor de licenţă şi masterat (elaborarea, prezentarea şi
susţinerea tezelor de licenţă; susţinerea examenelor de absolvire; rezumate şi rapoarte etc.).
Grup ţintă: studenţii de la ultimul an de studiu ai ciclului licenţă, masterat şi doctorat, cadrele
didactice - conducătorii ştiinţifici ai tezelor /proiectelor de licenţă/master/doctor.
Termen, spaţiul organizării activităţilor: Activităţile în cadrul CSA vor fi organizate în spaţiile
Centrului de Informare şi Documentare ULIM, a Serviciului Multimedia ULIM, sălilor de lectură
DIB, precum şi în aulele universitare, în perioada 9 februarie – 15 iunie 2017.
Specificul ediţiei 2017:
 îmbunătăţirea dimensiunii informaţionale a tezelor de licenţă şi master (elaborarea, prezentarea
şi citarea referinţelor bibliografice)
 promovarea imaginii pozitive a universităţii şi a facultăţii prin intermediul absolvenţilor, angajaţi
în câmpul muncii
 Decernarea certificatelor participantilor în cadrul campaniei ”Cei mai activi, devotați și
intelectuali utilizatori al DIB ULIM „
EVALUAREA CAMPANIEI ÎN SPRIJINUL ABSOLVENTULUI ULIM
Indicatori statistici:
 Total – 513 vizite / consultaţii ,
 Expoziţii tradiţionale – 3
 Consultaţii de grup si individuale – 240
 Crearea şi oferirea accesului la e-mapa „Cerinţe instituţionale privind
elaborarea tezelor/proiectelor de licenţă/master”:
Facultatea Biomedicină și Ecologie – 43 consultații
Facultatea Informatică, Inginerie, Design – 26 consultații
Facultatea de Litere – 48 consultații
Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială – 16 consultații
Facultatea Drept – 18 consultații
Facultatea Stiințe Economice - 7 consultații
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism - 7 consultații
Total: 165 consultații
 Consultaţii individuale şi de grup pe marginea elaborării tezelor, proiectelor de
licenţă/master/doctor din punct de vedere a structurii şi a conţinutului:
Facultatea Informatică, Inginerie, Design – 19 consultații
Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială – 20 consultații
Facultatea de Litere – 25 consultații
Facultatea Biomedicină și Ecologie – 16 consultații
Facultatea Drept – 18 consultații
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism – 8 consultații
Facultatea Stiințe Economice - 6 consultații
Total: 112 consultații
 Consultaţii individuale şi în grup în elaborarea, prezentarea şi citarea referinţelor
bibliografice:
Facultatea de Litere – 9 consultații
Facultatea Informatică, Inginerie, Design – 5 consultații
Facultatea Biomedicină și Ecologie – 8 consultații
Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială – 10 consultații
Facultatea Drept – 7 consultații
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism – 5 consultații
Facultatea Stiințe Economice - 3 consultații
Total: 47 consultații
Utilizarea eficientă a paginii WEB DIB: potenţial informaţional, factografic şi
promoţional:
Bazele de date: 105 consultații
Catalog Electronic: 84 consultații
Total: 189 consultații
ACTIVITĂŢI DE PROMOVARE A CAMPANIEI:
Promovarea CSA: elaborarea şi promovarea spotului publicitar al campaniei, relaţii
directe cu unităţile de structură ULIM; amplasarea informaţiei-avize în spaţiile ULIM;
amplasarea informaţiei pe pagina WEB ULIM, DIB; amplasarea informaţiei pe monitorul din
Holul Central ULIM; elaborarea şi promovarea comunicatului final al Campaniei.
Nr.
d/r
Activităţi, procese Analiză comparativă Responsabil
2017 2016
1. Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM 9
februarie
10
februarie
I. Cerneauscaite
T. Gangan
2. Expoziţie de documente: „În sprijinul elaborării şi
prezentării proiectelor/tezelor de licenţă/master/doctor”
(expunerea celor mai bune teze de licenţă şi de master din
ultimul an de studiu)
3 expoziții 3 expoziții A. Busuioc
3. Expoziţii de documente: „Cum se scrie o lucrare
ştiinţifică”, „Protejează-ţi inteligent dreptul la informaţie” 2expoziții 1expoziție
T. Gangan
4. Consultaţii individuale şi de grup pe marginea
elaborării/prezentării tezelor, proiectelor de
licenţă/master/doctor din punct de vedere a structurii şi
a conţinutului
112 87 A. Busuioc
5 Consultaţii individuale şi în grup privind elaborarea,
prezentarea şi citarea referinţelor bibliografice
47 52 T. Gangan
6. Consultaţii individuale şi în grup privind utilizarea e-
informaţiei: baze de date, Biblioteca Digitală, Biblioteca
Electronica etc.
189 114
A. Busuioc
T. Gangan
7. Oferirea accesului la e-mapa „Regulamentul privind
elaborarea tezelor/proiectelor de licenţă/master” 165 84 T. Gangan
8. Desfăşurarea campaniei „Cartea dragă mie o împart cu
voi”(donaţii de cărţi pentru colecţiile DIB, din partea
absolvenţilor )
1 donaţie de
carte
1 donaţie
de carte
Bibliotecarii
contact
9. Organizarea Zilei Absolventului Facultăţii… , activitate
complexă care ar include:
 întâlniri, mesaje ale absolvenţilor implicaţi în
câmpul muncii;
 donaţii de manuale din partea absolvenţilor;
 desemnarea cititorilor activi şi a voluntarilor din
rândul absolvenţilor.
3 întâlniri cu
absolvenți,
6 studenţi
desemnaţi
1 întâlnire Bibliotecarii
contact
10. Elaborarea şi difuzarea pliantului privind Campaniei în
Sprijinul Absolventului ULIM
2 pliante 2 pliante A. Busuioc
11. Promovarea informaţiilor/activităţilor din cadrul
Campaniei prin amplasarea comunicatului final pe pagina
WEB DIB şi a ULIM, intermediul DSI, monitorului din
Holul Central (prezentări în word, Power-Point)
Elaboararea
și
promovarea
spotului
publicitar
2 slide-uri
Power-
Point
T. Gangan
12.
Totaluri, sinteze, desemnări
- - I.Cerneauscaite
T. Gangan
Elaborat: Tatiana Gangan
Discutat şi aprobat la şedinţa din 21 iunie 2017 a Consiliului Coordonator DIB

More Related Content

Similar to Comunicat final pe marginea Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017

Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018
Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018
Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018DIB ULIM
 
Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020
Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020
Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020DIB ULIM
 
Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017
Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017
Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017DIB ULIM
 
Comunicat final salon 2016
Comunicat final salon 2016Comunicat final salon 2016
Comunicat final salon 2016DIB ULIM
 
Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...
Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...
Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...Silvia Habasescu
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014DIB ULIM
 
Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017
Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017
Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017DIB ULIM
 
PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018
PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018
PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018DIB ULIM
 
Rolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţi
Rolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţiRolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţi
Rolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţiDIB ULIM
 
Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016
Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016
Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016DIB ULIM
 
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...DIB ULIM
 
Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"
Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"
Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"DIB ULIM
 
Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019
Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019
Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019DIB ULIM
 

Similar to Comunicat final pe marginea Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017 (20)

Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018
Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018
Concept, Salon "Scientia", ed. a 10-a 2018
 
Elena Scurtu: • Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...
Elena Scurtu: •	Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...Elena Scurtu: •	Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...
Elena Scurtu: • Expoziţia anuală Contribuţii ştiinţifice ale cadrelor didacti...
 
Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020
Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020
Concept, salon scientia, ed. a 12 a 2020
 
Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017
Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017
Campania în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017
 
Comunicat final salon 2016
Comunicat final salon 2016Comunicat final salon 2016
Comunicat final salon 2016
 
Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...
Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...
Curricula orientata pe segmente academice. Tutoriale elaborate pentru instrui...
 
Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014Comunicat final symposia 2014
Comunicat final symposia 2014
 
Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017
Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017
Grija pentru noii utilizatori, ed. 2017
 
PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018
PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018
PROGRAM „GRIJA PENTRU NOII UTILIZATORI”: ediţia 2018
 
Aspectul de cultura informației la Biblioteca Municipală
Aspectul de cultura informației la Biblioteca MunicipalăAspectul de cultura informației la Biblioteca Municipală
Aspectul de cultura informației la Biblioteca Municipală
 
Educatia pentru informatie a studentilor balteni
Educatia pentru informatie a studentilor balteniEducatia pentru informatie a studentilor balteni
Educatia pentru informatie a studentilor balteni
 
Rolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţi
Rolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţiRolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţi
Rolul bibliotecii universitare în promovarea învăţării centrate pe studenţi
 
Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016
Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016
Salon „scientia”, ediţia a 8-a, 2016
 
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...Corghenci  Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
Corghenci Ludmial - Servicii informaţionale-suport în sprijinul cercetării u...
 
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
Ludmila RĂILEANU. Noi modalităţi de predare a culturii informaţiei în context...
 
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
Ana Nagherneac. Lunarul Licenţiatului, Masterandului şi Doctorandului în Bibl...
 
Natalia Culicov
Natalia Culicov Natalia Culicov
Natalia Culicov
 
Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"
Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"
Sochirca Zinaida. "BIBLIOTECA DIGITALĂ ULIM: parteneriat instituţional"
 
Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019
Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019
Concept - Campania în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM 2019
 
Elena HARCONIȚA. Silvia GINCULOV. CULTURA INFORMAȚIEI - necesitate majoră în...
Elena HARCONIȚA. Silvia GINCULOV. CULTURA INFORMAȚIEI -  necesitate majoră în...Elena HARCONIȚA. Silvia GINCULOV. CULTURA INFORMAȚIEI -  necesitate majoră în...
Elena HARCONIȚA. Silvia GINCULOV. CULTURA INFORMAȚIEI - necesitate majoră în...
 

More from DIB ULIM

Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...
Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...
Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...DIB ULIM
 
Noiembrie zilele tineretului
Noiembrie zilele tineretuluiNoiembrie zilele tineretului
Noiembrie zilele tineretuluiDIB ULIM
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009DIB ULIM
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011DIB ULIM
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013DIB ULIM
 
Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”DIB ULIM
 
Raisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRM
Raisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRMRaisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRM
Raisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRMDIB ULIM
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaDIB ULIM
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaDIB ULIM
 
Angela Repanovici, universitatea transilvania din brasov
Angela Repanovici, universitatea transilvania din brasovAngela Repanovici, universitatea transilvania din brasov
Angela Repanovici, universitatea transilvania din brasovDIB ULIM
 
ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!
ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!
ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!DIB ULIM
 
Ghid pentru activarea contului
Ghid pentru activarea contuluiGhid pentru activarea contului
Ghid pentru activarea contuluiDIB ULIM
 
Prezentare ceeol
Prezentare ceeolPrezentare ceeol
Prezentare ceeolDIB ULIM
 
Ina Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succes
Ina Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succesIna Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succes
Ina Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succesDIB ULIM
 
Material promotional si orarul cursurilor
Material promotional si orarul cursurilorMaterial promotional si orarul cursurilor
Material promotional si orarul cursurilorDIB ULIM
 
Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020
Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020
Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020DIB ULIM
 
Donații din partea cadrelor didactico-științifice ULIM
Donații din partea cadrelor didactico-științifice ULIMDonații din partea cadrelor didactico-științifice ULIM
Donații din partea cadrelor didactico-științifice ULIMDIB ULIM
 
Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018
Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018
Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018DIB ULIM
 
Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...
Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...
Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...DIB ULIM
 
Achizitii noi ianuarie 2020
Achizitii noi ianuarie 2020Achizitii noi ianuarie 2020
Achizitii noi ianuarie 2020DIB ULIM
 

More from DIB ULIM (20)

Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...
Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...
Victor Untilă: În căutarea unei cunoaşteri complexe, sistemice şi integrale: ...
 
Noiembrie zilele tineretului
Noiembrie zilele tineretuluiNoiembrie zilele tineretului
Noiembrie zilele tineretului
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2009
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2011
 
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013
Symposia investigatio bibliotheca, editia 2013
 
Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
Rodica Gangura, Lolita Caneev, Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
 
Raisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRM
Raisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRMRaisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRM
Raisa Șveț, Biblioteca Ştiinţifică UCCM, Elena Balinschi, BNRM
 
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii MoldovaNatalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
Natalia Ghimpu, Biblioteca Natională a Republicii Moldova
 
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din SuceavaAnișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
Anișoara Budui, Biblioteca Universitară „Ștefan cel Mare” din Suceava
 
Angela Repanovici, universitatea transilvania din brasov
Angela Repanovici, universitatea transilvania din brasovAngela Repanovici, universitatea transilvania din brasov
Angela Repanovici, universitatea transilvania din brasov
 
ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!
ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!
ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SUNTEM SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!
 
Ghid pentru activarea contului
Ghid pentru activarea contuluiGhid pentru activarea contului
Ghid pentru activarea contului
 
Prezentare ceeol
Prezentare ceeolPrezentare ceeol
Prezentare ceeol
 
Ina Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succes
Ina Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succesIna Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succes
Ina Neagu. Sfaturi utile pentru un absolvent de succes
 
Material promotional si orarul cursurilor
Material promotional si orarul cursurilorMaterial promotional si orarul cursurilor
Material promotional si orarul cursurilor
 
Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020
Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020
Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului de Succes ULIM, Ediţia 2020
 
Donații din partea cadrelor didactico-științifice ULIM
Donații din partea cadrelor didactico-științifice ULIMDonații din partea cadrelor didactico-științifice ULIM
Donații din partea cadrelor didactico-științifice ULIM
 
Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018
Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018
Cel mai activ, devotat si intelectual utilizator al DIB ULIM in anul 2018
 
Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...
Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...
Rugulament privind constituirea și ținerea la zi a colecției "E-Portofolii Ed...
 
Achizitii noi ianuarie 2020
Achizitii noi ianuarie 2020Achizitii noi ianuarie 2020
Achizitii noi ianuarie 2020
 

Comunicat final pe marginea Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017

  • 1. UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA DEPARTAMENTUL INFORMAŢIONAL BIBLIOTECONOMIC Comunicat final pe marginea Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM (CSA) Ediţia 2017 „Campania în Sprijinul Absolventului”– este o activitate complexă de informare, documentare şi învăţare, orientată pentru satisfacerea cerinţelor şi necesităţilor informaţionale, provocate de perioada de finalizare a studiilor de licenţă şi masterat (elaborarea, prezentarea şi susţinerea tezelor de licenţă; susţinerea examenelor de absolvire; rezumate şi rapoarte etc.). Grup ţintă: studenţii de la ultimul an de studiu ai ciclului licenţă, masterat şi doctorat, cadrele didactice - conducătorii ştiinţifici ai tezelor /proiectelor de licenţă/master/doctor. Termen, spaţiul organizării activităţilor: Activităţile în cadrul CSA vor fi organizate în spaţiile Centrului de Informare şi Documentare ULIM, a Serviciului Multimedia ULIM, sălilor de lectură DIB, precum şi în aulele universitare, în perioada 9 februarie – 15 iunie 2017. Specificul ediţiei 2017:  îmbunătăţirea dimensiunii informaţionale a tezelor de licenţă şi master (elaborarea, prezentarea şi citarea referinţelor bibliografice)  promovarea imaginii pozitive a universităţii şi a facultăţii prin intermediul absolvenţilor, angajaţi în câmpul muncii  Decernarea certificatelor participantilor în cadrul campaniei ”Cei mai activi, devotați și intelectuali utilizatori al DIB ULIM „ EVALUAREA CAMPANIEI ÎN SPRIJINUL ABSOLVENTULUI ULIM Indicatori statistici:  Total – 513 vizite / consultaţii ,  Expoziţii tradiţionale – 3  Consultaţii de grup si individuale – 240  Crearea şi oferirea accesului la e-mapa „Cerinţe instituţionale privind elaborarea tezelor/proiectelor de licenţă/master”: Facultatea Biomedicină și Ecologie – 43 consultații Facultatea Informatică, Inginerie, Design – 26 consultații Facultatea de Litere – 48 consultații Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială – 16 consultații Facultatea Drept – 18 consultații Facultatea Stiințe Economice - 7 consultații Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism - 7 consultații Total: 165 consultații  Consultaţii individuale şi de grup pe marginea elaborării tezelor, proiectelor de licenţă/master/doctor din punct de vedere a structurii şi a conţinutului:
  • 2. Facultatea Informatică, Inginerie, Design – 19 consultații Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială – 20 consultații Facultatea de Litere – 25 consultații Facultatea Biomedicină și Ecologie – 16 consultații Facultatea Drept – 18 consultații Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism – 8 consultații Facultatea Stiințe Economice - 6 consultații Total: 112 consultații  Consultaţii individuale şi în grup în elaborarea, prezentarea şi citarea referinţelor bibliografice: Facultatea de Litere – 9 consultații Facultatea Informatică, Inginerie, Design – 5 consultații Facultatea Biomedicină și Ecologie – 8 consultații Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială – 10 consultații Facultatea Drept – 7 consultații Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism – 5 consultații Facultatea Stiințe Economice - 3 consultații Total: 47 consultații Utilizarea eficientă a paginii WEB DIB: potenţial informaţional, factografic şi promoţional: Bazele de date: 105 consultații Catalog Electronic: 84 consultații Total: 189 consultații ACTIVITĂŢI DE PROMOVARE A CAMPANIEI: Promovarea CSA: elaborarea şi promovarea spotului publicitar al campaniei, relaţii directe cu unităţile de structură ULIM; amplasarea informaţiei-avize în spaţiile ULIM; amplasarea informaţiei pe pagina WEB ULIM, DIB; amplasarea informaţiei pe monitorul din Holul Central ULIM; elaborarea şi promovarea comunicatului final al Campaniei. Nr. d/r Activităţi, procese Analiză comparativă Responsabil 2017 2016 1. Inaugurarea Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM 9 februarie 10 februarie I. Cerneauscaite T. Gangan 2. Expoziţie de documente: „În sprijinul elaborării şi prezentării proiectelor/tezelor de licenţă/master/doctor” (expunerea celor mai bune teze de licenţă şi de master din ultimul an de studiu) 3 expoziții 3 expoziții A. Busuioc 3. Expoziţii de documente: „Cum se scrie o lucrare ştiinţifică”, „Protejează-ţi inteligent dreptul la informaţie” 2expoziții 1expoziție T. Gangan 4. Consultaţii individuale şi de grup pe marginea elaborării/prezentării tezelor, proiectelor de licenţă/master/doctor din punct de vedere a structurii şi a conţinutului 112 87 A. Busuioc
  • 3. 5 Consultaţii individuale şi în grup privind elaborarea, prezentarea şi citarea referinţelor bibliografice 47 52 T. Gangan 6. Consultaţii individuale şi în grup privind utilizarea e- informaţiei: baze de date, Biblioteca Digitală, Biblioteca Electronica etc. 189 114 A. Busuioc T. Gangan 7. Oferirea accesului la e-mapa „Regulamentul privind elaborarea tezelor/proiectelor de licenţă/master” 165 84 T. Gangan 8. Desfăşurarea campaniei „Cartea dragă mie o împart cu voi”(donaţii de cărţi pentru colecţiile DIB, din partea absolvenţilor ) 1 donaţie de carte 1 donaţie de carte Bibliotecarii contact 9. Organizarea Zilei Absolventului Facultăţii… , activitate complexă care ar include:  întâlniri, mesaje ale absolvenţilor implicaţi în câmpul muncii;  donaţii de manuale din partea absolvenţilor;  desemnarea cititorilor activi şi a voluntarilor din rândul absolvenţilor. 3 întâlniri cu absolvenți, 6 studenţi desemnaţi 1 întâlnire Bibliotecarii contact 10. Elaborarea şi difuzarea pliantului privind Campaniei în Sprijinul Absolventului ULIM 2 pliante 2 pliante A. Busuioc 11. Promovarea informaţiilor/activităţilor din cadrul Campaniei prin amplasarea comunicatului final pe pagina WEB DIB şi a ULIM, intermediul DSI, monitorului din Holul Central (prezentări în word, Power-Point) Elaboararea și promovarea spotului publicitar 2 slide-uri Power- Point T. Gangan 12. Totaluri, sinteze, desemnări - - I.Cerneauscaite T. Gangan Elaborat: Tatiana Gangan Discutat şi aprobat la şedinţa din 21 iunie 2017 a Consiliului Coordonator DIB