TEMA 1. Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor europene(Comunitatea Europeană
pentru Cărbune şi Oţel (CECO), Comunitatea Economică Europeană (CEE), Comunitatea
Europeană pentru Energie Atomică (CEEA)).
PLAN:
1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
2. Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor Europene.
3. Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului.
4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA).

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
BIBILIOGRAFIE RECOMANDATĂ
1. Gabriel-Liviu ISPAS. Daniela PANC. Drept instituțional al Uniunii Europene.
Ediția a II-a revizuită și adăugită. Editura Hamangiu, București, 2021.
2. Fabian Gyula, Drept instituțional al Uniunii Europene. Ediția a II-a. Editura
Hamangiu, București, 2018.
3. Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene, comentarii,
jurisprudență și doctrină,. Ediția a VI-a, Editura Hamangiu, București, 2017.
4. Suceveanu N., Buiuc S., Dreptul instituţional al Uniunii Europene. Suport de
studiu, CEP USM, Chişinău, 2013.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Uniunea Europeană este forma actuală a construcției comunitare,
care a început în anul 1952. Formele pe care le-a luat renumita tendinţă de
Integrare Europeană îşi au începuturile în dorinţa unei gândiri absolut noi
de promovare şi susţinere a relaţiilor interstatale din Europa după sfârșitul
celui de-al Doilea Război Mondial.
În special, începuturile se regăsesc în Tratatele de la Paris şi
Roma care au instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
(tratat actualmente expirat), Comunitatea Economică Europeană şi
Comunitatea Europeană pentru Energie Atomică, tratate care au fost
negociate, semnate şi ratificate iniţial de şase State Membre. Structurile pe
care aceste Tratate le-au creat sunt recunoscute până în prezent într-o
Europă Unită, ale cărei număr s-au extins de la 6 la 27 state membre.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Istoria construcției europene a urmat un ritm impus de istorie.
În anumite epoci și regiuni, Europa s-a manifestat ca o
comunitate de civilizație, dar și ca un posibil proiect
politic. Primul exemplu ar fi Imperiul Roman coeziunea
căruia a fost asigurată de dreptul roman și de
administrația unitară.
Imperiul Caroling (Romano-German) sub conducerea lui
Carol cel Mare între anii 768-814 poate fi amintită ca o
uniune creată cu sabia și crucea în Europa de Vest, care
însă odată cu moartea împaratului s-a desființat.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
În anul 1306 Dante Alighieri în opera sa “De Monarchia”
solicită crearea unei monarhii europene universale sub
împărat romano-german, sub legi unitare, dar cu păstrarea
independenței domnitorilor din fiecare țară.
La sfârșitul Evului Mediu primii teoreticieni au adus
construcției Europei o serie de idei, care subzistă încă. Unul
dintre aceștia a fost Pierre Dubois (jurist francez, secolele
XIII-XIV), care pentru asigurarea păcii între state, propunea
un sistem instituționalizat de arbitraj internațional pentru
rezolvarea pașnică a diferendelor dintre state de către un
Consiliu de prinți laici și ecleziaști.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Émeric Crucé.
Planul lui Emeric Cruce (Emeric Lacroix) este cuprins în
lucrarea Noul Cyneas sau Discurs despre ocaziile şi
mijloacele de a asigura o pace generală şi Libertatea
comerţului pentru întreaga lume, apărută în 1623. Pentru
cauza pe care o susţine - oprirea războaielor - Cruce aduce
toate argumentele pe care le poate concepe, de la nobila
toleranţă la ideea unor proiecte economice realizate prin
cooperarea naţiunilor. După ce a adus dovezi că războiul este
„inuman” şi că pacea trebuie să domnească între oameni,
Emeric Crucé trece la pasul următor: organizarea păcii.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Émeric Crucé.
Lucrarea sa este de fapt un memoriu realizat regelui Franţei,
Ludovic al XIII-lea, care urma să promoveze ideile sale. „Va
fi necesar să se aleagă un oraş în care toţi suveranii să-şi aibă
ambasadori permanenţi, pentru ca diferenţele care pot să
apară să fie rezolvate prin judecata întregii adunări. Iar dacă
cineva încalcă hotărârea unei asociaţii atât de importante,
acela va suferi dizgraţia tuturor principilor, care vor găsi
mijlocul potrivit de a-l face să înţeleagă”. Crucé propunea ca
Adunarea sau Senatul permanent al statelor să aibă sediul în
Veneţia, motivând că „ea este ca şi neutră şi indiferentă faţă
de toate Puterile.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Planul ducelui de Sully -1635. Un alt proiect celebru de
unire a statelor europene într-o adevărată confederaţie este cel
cunoscut sub numele de „marele plan al lui Henric al IV-lea”.
Autorul planului a fost în realitate Maximilien de Béthune,
duce de Sully, fost ministru al lui Henric, îndepărtat din
funcţie de urmaşul său, Ludovic al XIII-lea. Sully a lucrat la
acest plan din 1620 până în 1635 şi i l-a atribuit marelui rege
Henric al IV-lea pentru a-i da mai multă autoritate. În aceste
condiţii se poate observa că Sully a fost contemporan cu
Emeric Crucé şi este posibil ca el să fi fost influenţat de
lucrarea apărută în 1623.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Planul ducelui de Sully -1635.
Europa organizată politic după ideile sale urma să cuprindă:
cinci monarhii elective (Sfântul Imperiu RomanoGerman,
statele papale, Polonia, Ungaria şi Boemia), şase monarhii
ereditare (Franţa, Spania, Anglia, Danemarca, Suedia şi
Lombardia) şi patru republici suverane (Veneţia, Italia,
Elveţia şi Belgia). Prin suprafaţă şi bogăţie statele urmau să
fie aproximativ egale.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Proiectul lui Kant, denumit ”Proiect filosofic al păcii
perpetue” (1795), concepe un sistem de asigurare a păcii
în Europa, construit pe o federație de state în care
dreptul să fie fundamental. Până la realizarea acestei
construcții, Kant propune constituirea unor alianțe între
state, chiar un Congress permanent la care să participe
toate statele.
Saint-Simon, filosof și economist francez, vede
reorganizarea Europei pe baza parlamentarismului, el
însuși renunțând la starea sa nobiliară încă de la
începutul Revoluției franceze.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Saint-Simon.
Susținând modelul parlamentar englez la scara întregii
Europe, Saint-Simon crede că numai principiile clare și
sigure vor duce la dezvoltarea societății.
Victor-Hugo de asemenea, vede o Europă federalizată și,
la Congresul Prietenilor Păcii (1849), pe care-l prezidează,
lansează pentru prima dată ideea creării Statelor Unite ale
Europei.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Uniunea Paneuropeană. A fost o mișcare care-și propunea
promovarea unificării paneuropene. A fost insirată de
lucrarea ”Paneuropa”(1923) a contelui austriac Coudenhove-
Kalergi.
În octombrie 1926, Coudenhove-Kalergi a organizat, la Viena,
primul Congres paneuropean la care au participat 2000 de
delegaţi din 24 de ţări. Din 1927, Aristide Briand devine
singurul preşedinte de onoare, şi tot de atunci Francis Delaisi,
este numit secretar-general al Uniunii Paneuropene.

1. Construcția Europeană. Evoluție istorică.
Planul Briand. Aristide Briand răspunde la 9 septembrie
1929, cu ocazia reuniunii delegațiilor din 27 de state
membre ale Societății Națiunilor, mișcărilor care
promovau ideea europeană. Briand a vorbit despre ”Marea
Europa”, insistând pe ideea federalizării europene. Din
păcate, apar multe divergențe și planul lui Briand rămăne
doar la stadiul de ideal.

2. Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor
Europene
Secolul al XIX-lea, secol care marchează în istorie
apogeul acestui continent, conține și premisele prăbușirii
politice și economice a Europei din secolul XX. Aceste
premise pot fi împărțite în două categorii: premise
interne și premise externe.
Premisele interne sunt determinate de amplificarea
divizării politice a Europei, datorită accentuării
rivalităților dintre statele naționale. Toate războaiele dintre
europeni, inclusiv cele două războaie mondiale, au
izbucnit din aceste motive.

2. Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor
Europene
Premisele externe sunt reprezentate de emergența unor
noi puteri mondiale. Puternicele state europene nu mai
dețin controlul integral al vieții politice internaționale.
Atât economic, cât și politic, Statele Unite ale Americii,
Russia și Japonia pun în discuție supremația vest-
europeană. Aceste premise se vor accentua în secolul XX
și în mod deosebit după cel de-al Doilea Război
Mondial.
25.03.1945. Altiero Spinelli a depus în cadrul Comitetului
Francez pentru Federalizarea Europei, proiectul unei
Europe Unite, concepută în mod federalist.

2.Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor
Europene
Winston Churchill, fost ofiţer de armată, reporter de război şi
prim-ministru al Marii Britanii (1940-1945 şi 1951-1955), a fost
unul dintre cei care au propus pentru prima dată crearea „Statelor
Unite ale Europei”. Experienţele trăite în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial l-au convins că doar o Europă unită poate garanta
pacea. Ţelul său era eliminarea pentru totdeauna a ideilor
naţionaliste şi beligerante.
“ …….trebuie să recreăm familia europeană într-o structură
regională, care s-ar putea numi Statele Unite ale Europei, iar
primul pas concret va fi crearea unui Consiliu al Europei. Chiar
dacă, la început, este posibil ca nu toate statele Europei să fie
dispuse sau capabile să adere la Uniune, trebuie, cu toate acestea,
să le reunim pe cele care vor şi pe cele care pot.”

2.Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor
Europene
Imbolul spre o cooperare și, eventual, integrarea
economică europeană a venit dintr-o altă parte decât
Europa și anume din partea Statelor Unite ale Americii.
Fiind în fața unei situații de dominație comunistă pe un
teritoriu considerabil al Europei, SUA și-a accentuat
eforturile asupra redresării situației economice postbelice
a statelor europene și a lansat Planul Marshal.
În scopul administrării acestui program, SUA a cerut
crearea unui organism special, care a și fost instituit în
1948 drept Organizația pentru Cooperare Economică
Europeană (OCEE), iar din 1960 – Organizația pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

2.Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor Europene
Un alt pas spre o integrare a fost semnarea în 1944 a
Tratatului Benelux de la Bruxelles de către Belgia, Olanda și
Luxemburg, scopul principal fiind crearea unei uniunii vamale.
Alte exemple se referă la cooperarea militară. În acest context
trebuie să fie menționate Tratatul de la Bruxelles din 1948
dintre Franța, Marea Britanie și cele trei state ale Benelux-
ului, Tratatul privind Organizația Atlanticului de Nord (NATO)
din 1949 și Uniunea Europei de Vest, creată în 1954.
Dezvoltările în direcția unei integrări politice au fost
tergiversate de către Marea Britanie, care a insistat, în urma
Congresului Europei de la Haga din 1948, asupra unei
organizații interguvernamentale ce nu ar compromite
suveranitatea statelor.

2.Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor Europene
Rezultatul acestor evenimente a fost semnarea în 1949 a
Statutului Consiliului Europei. Una dintre cele mai
importante performanțe ale organismului menționat a fost
adoptarea Convenției Europene a Dreptului Omului
(CEDO), semnată în 1950 și intrată în vigoare în 1953.
Unul din autorii francezul Jean Monnet considera că
reconstrucția europeană se poate realiza numai prin
renunțarea treptată la suveranitatea națională și printr-o
cooperare strânsă între state în sfere disticte de activitate
economică, la nivelul funcțional al ministerelor, și nu la
nivelul celor peste 600 de delegați, câți se întruniseră la
Congresului Europei.

2.Contextul internaţional al constituirii Comunităţilor Europene
În acest context, Jean Monnet i-a propus lui Robert
Schuman, ministrul francez de externe, cu ideea
înființării unei comunități a cărbunelui și oțelului,
gestionată de o autoritate supranațională. După consultări
care au rezultat în susținerea proectului Robert Schuman
și-a asumat, într-o conferință de presă, responsabilitatea
politică asupra ”Decrarației Schuman”, primul pas în
realizarea unei Europe unite.

3.Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Planul lui Jean Monnet “Uniunea Montană” 1950
- scopul: împiedicarea izbucnirii unui nou război între
Franţa şi Germania
- prin crearea unei autorităţi care să controleze producţia
de cărbune şi oţel din cele două state.
Planul propunea abandonarea schemei tradiţionale a
cooperării economice între state, definind o formulă
nouă, numită “integrare”, prin care statele transferă unele
componenţe proprii în domenii bine delimitate către o
nouă entitate supranaţională, creată prin voinţa lor
suverana.

3.Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Declaraţia “Schuman”
În colaborare cu Jean Monnet, a elaborat planul R.Schuman,
celebru în lumea întreagă, pe care l-a prezentat la data de 9
mai 1950, considerată astăzi data naşterii Uniunii Europene.
Planul propunea exercitarea unui control comun asupra
producţiei de cărbune şi oţel, materiile prime cele mai
importante pentru industria armamentului. Ideea de bază era
aceea că o ţară care nu deţine controlul asupra producţiei de
cărbune şi oţel nu va avea mijloacele necesare pentru a lupta
într-un război.

3.Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului – Tratatul CECO.
Tratatul a instituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului
(CECO), care a reunit șase țări (Belgia, Germania, Franța, Italia,
Luxemburg și Țările de Jos), pentru a organiza libera circulație a
cărbunelui și oțelului și a elibera accesul la sursele de producție.
Obiectivul tratatului a fost de a contribui, prin piața comună a
cărbunelui și oțelului, la expansiunea economică, la ocuparea forței
de muncă și la creșterea nivelului de trai. Astfel, instituțiile au
trebuit să asigure o furnizare ordonată a cărbunelui și oțelului către
piața comună, asigurând accesul egal la sursele de producție,
stabilirea celor mai mici prețuri și condiții de muncă îmbunătățite.
Toate acestea au trebuit însoțite de intensificarea comerțului
internațional și de modernizarea producției.

3.Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Tratatul instituia o Înaltă Autoritate, o Adunare, un Consiliu de Miniștri
și o Curte de Justiție. CECO avea personalitate juridică.
 Înalta Autoritate, compusă din 9 persoane independente numite de
către guverne (a câte doi din cele mai mari state) și care urma a fi
instituția executivă de bază cu dreptul de adopta decizii și
responsabilitatea pentru implementarea tratatului,
 Adunare parlamentară cu funcții de control, compusă din delegați
aleși de către parlamentele naționale respective în fața căreia Înaltă
Autoritate este răspunzătoare pentru aplicarea tratatului.
 Consiliul Special de Miniștri, compus din câte un reprezentant al
guvernelor statelor membre, având drept scop armonizarea acțiunilor
Înaltei Autorități și a guvernelor cu dreptul de vot consultativ în
luarea unor decizii și aprobarea altor.
 Curtea de Justiție, compusă din nouă judecători care ar interpreta și
aplica clauzele tratatului și ar asigura respectarea acestuia.

3.Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Pentru a-și urmări obiectivele, CECO avea următoarele
atribuții:
 culegea informații de la companiile și asociațiile din
industria cărbunelui și oțelului;
 se consulta cu diferitele părți (companii din industria
cărbunelui și oțelului, lucrători etc.); și
 avea competența de a efectua verificări pentru a
verifica informațiile primite.

3.Constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului
Tratatul s-a aplicat din 1952, a fost în vigoare timp de 50 de
ani și a expirat în 2002. Piața comună creată prin tratat s-a
deschis la 10 februarie 1953 pentru cărbune, minereu de fier
și fier vechi și la 1 mai 1953 pentru oțel.
Când a expirat Tratatul CECO, normele privind industria
cărbunelui și a oțelului au fost integrate în tratatele de
instituire a Comunității Europene –Tratatul de la Roma.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Cu ocazia conferinței miniștrilor de externe de la Messina din 1955,
țările Benelux au propus inființarea și dezvoltarea unei piețe
comune, incluzând și energia și transporturile, având în vedere
fragilitatea situației energetice a Europei occidentale, demonsttată de
conflictul privind canalul Suez din 1956.
La 25 martie 1957 au fost semnate la Roma două tratate,
 Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE)
 Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (Euratom)
Tratatele au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Tratatul de instituire a Comunităţii Economice
Europene (CEE)
Tratatul a creat o piață comună bazată pe libera circulație
a:
 bunurilor;
 persoanelor;
 serviciilor;
 capitalurilor.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Tratatul:
 stabilește o piață comună, în cadrul căreia țările semnatare convin
alinierea progresivă a propriilor politici economice;
 creează un spațiu economic unitar cu liberă concurență între
întreprinderi. Acesta pune bazele pentru apropierea condițiilor care
guvernează comerțul cu produse și servicii, în afara celor reglementate
deja de alte tratate (CECO și Euratom);
 interzice în mod larg acordurile restrictive și subvențiile de stat care
pot afecta comerțul între cele șase țări;
 include țările și teritoriile de peste mări ale celor șase țări membre în
aceste acorduri și în uniunea vamală, în vederea promovării dezvoltării
economice și sociale a acestora.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Tratatul a eliminat cotele (mai precis, plafoanele pentru
importuri) și taxele vamale între cele șase țări semnatare.
Acesta a stabilit un tarif extern comun pentru importurile
din afara CEE, înlocuind tarifele anterioare ale diferitelor
state.
Uniunea vamală a fost însoțită de o politică comercială
comună. Această politică, care nu mai este gestionată la nivel
național, ci la nivelul CEE, face distincția între uniunea
vamală și o simplă asociație a liberului schimb.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Încă de la început, Tratatul a instituit anumite politici comune
între țările membre, inclusiv:
 politica agricolă comună;
 politica comercială comună;
 politica în domeniul transporturilor.
Tratatul a permis crearea altor politici comune, în caz de
necesitate.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Tratatul a pus bazele unor instituții și mecanisme decizionale,
care permit exprimarea atât a intereselor naționale, cât și a
unei viziuni comune.
Principalele instituții sunt:
 Consiliul de Miniștri.
 Comisia.
 Adunarea Parlamentară care a devenit ulterior Parlamentul
European
 Curtea de Justiție.
Tratatul a fost semnat la 25 martie 1957 și se aplică de la 1
ianuarie 1958

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei
Atomice (Euratom)
Semnat la: Roma (Italia) la 25 martie 1957
Intrare în vigoare: 1 ianuarie 1958
Odată cu constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului intrată în funcţiune în iulie 1952, Europa
supranaţională înregistrează primul său mare succes. Pentru
prima dată, cele şase state membre ale acestei organizaţii
renunţă, într-un domeniu totuşi încă limitat, la o parte din
suveranitatea lor în favoarea Comunităţii.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Pentru a lupta împotriva lipsei generalizate de energie
„tradiţională” din anii cincizeci, cele şase state fondatoare
(Germania, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos)
au încercat să găsească în energia nucleară o modalitate de a
obţine independenţa energetică. Deoarece costurile
investiţiilor în energia nucleară depăşeau posibilităţile statelor
considerate în mod individual, statele fondatoare s-au unit şi
au format Euratom.
În general, tratatul are drept obiectiv să contribuie la formarea
şi la dezvoltarea industriilor nucleare europene, astfel încât
toate statele membre să poată profita de dezvoltarea energiei
atomice şi să garanteze securitatea aprovizionării.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Conform tratatului, misiunile specifice ale Euratom sunt:
 dezvoltarea cercetării şi asigurarea transmiterii cunoştinţelor tehnice;
 stabilirea şi garantarea aplicării unor norme de securitate uniforme pentru
protecţia sanitară a populaţiei şi a lucrătorilor;
 facilitarea investiţiilor şi asigurarea realizării instalaţiilor de bază necesare
dezvoltării energiei nucleare în cadrul UE;
 asigurarea unei aprovizionări constante şi echitabile a tuturor utilizatorilor din
UE cu minereuri şi combustibili nucleari;
 garantarea că utilizarea materiilor nucleare civile nu este deturnată către alte
scopuri (în special militare);
 exercitarea dreptului de proprietate recunoscut asupra materiilor speciale de
fisiune;
 promovarea progresului în utilizarea paşnică a energiei nucleare prin
colaborarea cu ţări terţe şi organizaţii internaţionale;
 crearea de întreprinderi comune.

4. Constituirea Comunităţii Economice Europene şi a Comunităţii
Europene a Energiei Atomice (CEEA)
Spre deosebire de Tratatul CE, Tratatul Euratom nu a suferit
modificări importante şi rămâne în vigoare.
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice nu a fuzionat cu
Uniunea Europeană şi continuă să aibă o personalitate juridică
distinctă, având însă instituţii comune.
Tratatul de modificare a Tratatelor UE şi CE, semnat în
decembrie 2007, modifică anumite dispoziţii ale Tratatului
Euratom în „Protocolul (nr. 12) de modificare a Tratatului de
instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice”. Aceste
modificări se limitează la adaptări la noile reguli introduse de
tratatul de modificare, în special în domeniul instituţional şi
financiar.