Evenimentele care au condus la descoperirea colecției Materialele 1888 de către Robert Wieland.

1. Istoria descoperirii soliei
din1888

2. Istoria descoperirii soliei
din1888
❖ Istoria soliei de la 1888 a fost bine păzită de către
liderii bisericii până în jurul anului 1950 când a fost
descoperită de Robert Wieland și Donald K. Short.

3. Cine sunt ei?
Donald K. Short s-a născut în Indiana în 1915 și a fost
botezat în anul 1930.
În toamna anului 1940 a plecat împreună cu familia în
Africa pentru a sluji la misiunea Mbeya din Tanganica.
Apoi s-a transferat în Gendia, Kenia, unde a lucrat
pentru Uniunea Est Africană împreună cu Robert
Wieland.

4. Cine sunt ei?
Wieland s-a născut în anul 1916 într-un cămin luteran.
După moartea mamei sale, pe când el avea doi ani, familia
s-a mutat în Biserica Metodistă și apoi în cea
prezbiteriană. La vârsta de 12 ani descoperă Sabatul și în
1929 este botezat împreună cu tatăl său în biserica
adventistă.
În timpul studiilor de la Colegiul Misionar Washington, în
anul 1938, descoperă cartea Vești bune scrisă de E.J.
Waggoner. Pe atunci nu știa nimic de Waggoner, Jones și
modul în care Ellen White le-a susținut lucrarea. El a scris
porțiuni mari din carte la mașina lui de scris și a luat
materialele cu el în Africa atunci când a plecat.
A absolvit în 1939 și a început să lucreze ca și colportor în
Florida apoi s-a alăturat echipei evanghelistice a
conferinței. După căsătorie, în anul 1942 primește primul
district. Doi ani mai târziu este chemat să fie directorul
misiunii din Uganda, Diviziunea Africa de Sud. Un an și
jumătate mai târziu este numit președintele câmpului
Uganda. Short, cu care se cunoștea, slujea deja în Kenia.

5. Cine sunt ei?
Cu aproximativ 2 ani înainte de 1950, Wieland a fost
confruntat cu o mișcare spirituală de redeșteptare numită
Abalokole care s-a infiltrat în adventism prin convertiții din
Biserica Angliei. Mișcarea se caracteriza prin accentuarea
îndreptățirii forensice (legale) și se manifesta un spirit de
bucurie. Pentru un timp Wieland nu a înțeles pericolul pe
care îl reprezenta mișcarea, dar apoi după un studiu serios
și consfătuire cu alți misionari, Wieland a confruntat falsa
redeșteptare și a prezentat oamenilor adevărata
neprihănire prin credință în paralel cu doctrina
Sanctuarului.

6. În 1949 Wieland pleacă din Africa înspre S.U.A. Pe drumul spre
casă se întâlnește cu Donald K. Short și călătoresc împreună
câteva săptămâni. Drumul spre America avea un popas în
Anglia unde Wieland a întâlnit-o pe Rosa Spicer, o femeie care
îl cunoscuse pe Waggoner și care la insistențele lui Wieland i-a
cedat acestuia cartea sa, Vești bune.
Înapoi în America

7. După ce ajung în Statele Unite cei doi se înscri pentru cursuri de master la seminarul
teologic din Wasghington. Acolo, Wieland află pentru prima dată despre faptul că în
1888 a avut loc un eveniment important în Biserica Adventistă. El a fost familiarizat
cu cărțile lui L.H. Christian, A.W. Spalding și N.F. Pease, care tratau anii următori ai
evenimentului ca pe o reușită majoră a bisericii. Citind la recomandarea profesorului
de la institut și Buletinul Conferinței Generale din 1893 a descoperit că biserica a
primit un mesaj special, începutul ploii târzii târzii.
Învățături străine la institutul teologic de la Washington

8. Materialele publicate de biserică promovau ideea că
după 1888 biserica a cunoscut o mare victorie și criza
de la Minneapolis s-a terminat cu bine. Aceste cărți
erau scrise ca o apărare necesară în urma lucrării
pastorului Taylor Bunch care a scos o carte în care a
arătat că solia de la 1888 nu a fost primită până
atunci.
Taylor Bunch
Învățături străine la institutul teologic de la Washington

9. Învățături străine la institutul teologic de la Washington
Studiind BCG din 1893, Wieland a înțeles că lucrurile
care-i erau predate difereau de realitate și că solia 1888
nu era doar o evidențiere a învățăturii reformatorilor după
cum se spunea la institut. Fiind atent la ceea ce se
petrecea a observat că la ore se preda învățătura
evanghelică a neprihănirii prin credință împreună cu
elemente pe care le întâlnise și în redeșteptarea
Abalokole.
În curând a descoperit că mult din materialul predat, don
concepte sau chiar din ilustrațiile prezentate la orele care
tratau neprihănirea prin credință erau luate de la
neadventiști ca Francois Fenelon, un arhiepiscop și
mistic catolic, an participant activ al contrareformei în
Franța, Hannah Whitall Smith, un membru laic având
legături puternice cu quakerii și misticismul și E. Stanley
Jones, un prolific scriitor și misionar metodist.

10. Denton E. Rebok a fost președintele institutului
teologic între 1943 și 1951, iar în 1952 a fost
președintele comitetului White Estate. În decembrie
1949 Wieland a fost chemat în biroul președintelui
pentru niște acte referitoare la înscrierea sa. În timp
ce se afla acolo Wieland s-a gândit să-și prezinte
îngrijorările cu privire la ce era predat la cursul de
neprihănire prin credință. Reacția președintelui a fost
surprinzătoare pentru Wieland: acesta la invitat să
părăsească institutul.

11. Ellen G. White Estate
Conferința Generală, Takoma Park

12. D.E. Robinson
un subiect sensibil la care nu oricine are acces
Robinson, principalul opozant a lui Bunch după ce acesta
a predat studiile sale la săptămâna de rugăciune de la
PUC.

13. Wieland a plecat de la Takoma Park înapoi în
Tennessee și apoi în Florida, încercând să
intre în legătură cu pastorii bătrâni care o
cunoscuseră pe Ellen White și fuseseră în
viață în 1888. Astfel, a intrat în posesia mai
multor materiale despre ceea ce Ellen White
numea «cea mai prețioasă solie». El a intrat în
legătură cu oameni ca J. S. Washburn, F. C.
White, S. A. Welman, Claud Holmes, Lewis A.
Hansen etc. În timp ce citea materialele date
de acești oameni a înțeles cu mai multă
claritate că observațiile sale în ce privește
lucrurile predate la institut erau corecte.

14. George E. Vandeman
Noi credem că orice lucrător adventist care se apropie
de problemele umane și are de-a face zilnic cu bărbați
și femei, va găsi în această carte mică un echilibru
sigur prin ajutorul dat de științele mentale și de
înzestrările salvatoare ale creștinismului fundamental.
Poate că din cărțile citite în zilele acestea cea mai
plină de ajutor este prim carte scrisă de acest om,
Victorious Living, scrisă în 1936. Simplitatea cu care
ilustrează marile adevăruri ale neprihănirii prin credință
nu a fost repetată în cărțile următoare.
în carte erau concepte spiritiste și din mișcarea Abalokole

15. Wieland în corespondență cu:
J. L. McElhany,
președintele CG și
directorul Asociației Pastorale
George Vandeman

16. W.A. Spicer
președintele CG între
1922-1930

17. Al doilea articol după
CG de la San
Francisco unde îl
numește pe E,
Stanley Jones

18. Cea de-a 46-a sesiune a Conferinței Generale a avut loc la San Francisco în
perioada 10-22 iulie 1950. Donald K. Short și Robert Wieland au fost delegați din
partea Uniunii Est Africane. Wieland și Short se pregăteau pentru sesiune
documentându-se cu privire la 1888, Short încă student la institut, iar Wieland
făcea investigații cu mare ardoare.

19. Studierea rapoartelor prezentate în presesiune indicau faptul că liderii vedeau ca un
progres activitatea bisericii de până atunci și priveau cu bucurie spre sesiunea care
urma să aibă loc. Însă pentru Wieland a apărut o surpriză: presesiunile au fost conduse
de secretarul Asociației Pastorale, George Vandeman, profesorul lui de la institut care
îl familiarizase cu E. Stanley Jones. Oare și la întâlnirile din presesiune urmau să fie
promovate ideile acestuia?
L.K. Dickson
vice-președinte al CG
În Sabatul de dinaintea începerii sesiuni,
Dickson a spus:
în sesiunea care va urma trebuie să luăm o
decizie dreaptă, acolo unde în 1888 am
luat una greșită.

20. În cadrul sesiunii s-au făcut apeluri ca
delegații să vină la microfon și să-și spună
părerile. Wieland a ales să nu o facă pentru
că nu se încarda în minutul alocat. Dar s-a
dus în camera hotelului și a scris o scrisoare
către liderii Conferinței Generale pe care i-a
rugat să formeze un grup de studiu care să
analizeze în detaliu subiectul, pentru ca să
cunoaștem foarte bine conceptul neprihănirii
prin credință și să nu mai primim teoriile care
vin din Babilon.

21. Marți dimineața, 11 iulie 1950 - puțin a înțeles Wieland și SHort, care
semnase și el scrisoarea, că acel apel le va influența, conduce și definii
timpul în care vor mai sluji în cadrul Bisericii Adventiste. În timp ce ei
așteptau răspusul comitetului CG, Dickson face pe 14 iulie un nou apel
provocând delegații să înțeleagă gravitatea situației, amintind din nou anul
1888.

22. În timp ce delegații ascultau predica din
Sabat dimineața a noului președinte, tinerii
s-au adunat la Fox Theatre pentru a asculta
mesajul evangheliei. Sau o altă evanghelie?
Era o nouă generație de tinerii, viitorul
Bisericii Adventiste, iar vorbitor era George
Vandeman.
De la pupitrul sălii unde avea loc sesiunea
se auzeu și mesaje biblice și mesaje
amestecate cu lucruri greșite. A trecut o
săptămână de când scrisoarea fusese
înmânată și nu venise niciun răspuns. Pe 18
iulie este trimisă o a doua scrisoare.

23. J.I. Robison

24. În septembrie Wieland și Short sunt chemați la un interogatoriu la sediul din Takoma
Park. Li s-a cerut să prezinte dovezi pentru declarațiile lor scrisoare lor fiind o
surpriză și un șoc pentru oficialii Conferinței Generale. În timpul întâlnirii, nepotul lui
Ellen White a confirmat prin poziția sa că solia neprihănirii prin credință a fost
acceptată. Întâlnirea neaducând ceva semnificativ pentru această chestiune, cei doi
se hotărăsc să prezinte descoperirile lor. Produc un material de peste 200 de pagini
pe care îl înmânează comitetului.

25. Pe 17 octombrie 1950 cei doi primesc răspuns din partea comitetului CG. Li se
sugerează ca materialul să nu circule în afara cercului de la CG și li se spune că
acesta va fi înmânat către Defense Literature Committee pentru studiu.
Defense Literature Committee: Un comitet creat în 1943 de către comitetul
Conferinței Generale pentru a studia și a răspunde publicațiilor împotriva bisericii.
La cererea funcționarilor de la CG comitetul oferea răspunsuri la atacurile
împotriva denominațiunii și învățăturilor grupurilor disidente. În 1969 comitetul a
fost unit cu Comitetul pentru Studiu Biblic și Cercetare sub numele Biblical
Research Committee. (Don F. Neufeld, ed., Seventh-day Adventist Encyclopedia,
[1976], p. 385)

26. Comitetul pentru manuscris
R. R. Figuhr
W. R. Beach
L. K. Dickson
L. E. Froom
F. D. Nichol
W. B. Ochs
A. V. Olson
W. E. Read (Chairman)
J. I. Robison
H. L. Rudy
C. L. Torrey
L. H. Christian, M. E. Kern
H. W. Lowe, D. E. Rebok
D. E. Robison
Arthur L. White, Frank H. Yost
Comitetul Questions on Doctrines
R. R. Figuhr (Chairman)
W. R. Beach
L. K. Dickson
L. E. Froom
F. D. Nichol
W. B. Ochs
A. V. Olson
W. E. Read
J. I. Robison
H. L. Rudy
C. L. Torrey
R. A. Anderson
A. L. Ham
T. E. Unruh

27. 87 este publicată colecția Materialele 1888, iar în 1988 Manuscripts and Memories of Minn

28. Întâlnirea cu Jack Sequeira și problemele apărute