Drept constitutional si institutii politice unitatea iv

4. DREPTURI, LIBERTĂŢI ŞI ÎNDATORIRI
FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să enumeri categoriile de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, cu
explicaţiile corespunzătoare;
• să descrii unul dintre drepturile cetăţeneşti cu aplicaţie la un caz
concret;
• să dezvolţi într-un eseu corelaţia dintre Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului şi legislaţia română;
• să rezumi într-un text de o pagină principiul constituţionalităţii
legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de guvern.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore
Cadrul legal al drepturilor fundamentale 102
Principalele categorii de drepturi şi libertăţi. Clasificare 105
Avocatul Poporului 131
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 135
Teste de autoevaluare 136
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 136
Lucrarea de verificare 136
Bibliografie minimală 137

Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor
Drept constituţional şi instituţii politice 102
4.1. Cadrul legal al drepturilor fundamentale
4.1.1. Noţiunea de drepturi fundamentale
În ştiinţa juridică, prin noţiunea de drepturi fundamentale cetăţeneşti se
înţelege acele drepturi care sunt garantate de însăşi Constituţia ţării, atât prin
măsuri de ordin juridic, cât şi prin stabilirea condiţiilor necesare pentru
exercitarea lor. Prin natura lor, drepturile fundamentale ale cetăţenilor nu sunt
concepute ca o categorie de drepturi deosebite de celelalte drepturi subiective.
Ca orice drepturi subiective, ele sunt puteri garantate de lege voinţei
subiectului activ al raportului juridic, în temeiul cărora acesta este în măsură, în
vederea valorificării unui interes personal direct, să desfăşoare o conduită
determinată sau să pretindă subiectului pasiv al raportului juridic o anumită
comportare, care, la nevoie poate fi impusă acestuia cu sprijinul forţei de
constrângere a statului.
Drepturile fundamentale cetăţeneşti nu au nimic comun cu ideea susţinută de
şcoala dreptului natural, potrivit căreia această categorie juridică ar cuprinde un
număr de drepturi înnăscute, de o natură specială pe care cetăţeanul le
dobândeşte în afară de orice reglementare legală . Dacă şcoala dreptului natural
porneşte de la concepţia că pot exista anumite drepturi indisolubil legate de
persoana umană, concepţia juridică contemporană subliniază că drepturile
fundamentale trebuie considerate în raport cu ansamblul drepturile subiective,
având o natură juridică specifică.
Spre deosebire de şcoala dreptului natural, care situează drepturile
fundamentale deasupra legii şi chiar le opune acesteia, pozitivismul juridic
consideră că aceste drepturi, ca orice alte drepturi subiective, sunt simple
reflectări ale dreptului obiectiv în relaţiile dintre persoane, sunt creaţii şi
consecinţe ale normelor juridice. Această şcoală vede sarcina primordială a
ştiinţei juridice în studiul în sine al normelor juridice şi al drepturilor subiective
create de ele, făcând abstracţie de condiţiile economice şi sociale proprii unei
societăţi date.
Deşi nu au specific propriu nici din punct de vedere al naturii juridice, nici al
obiectului lor, drepturile fundamentale ale cetăţenilor îşi justifică pe deplin
existenţa ca o categorie distinctă de celelalte drepturi prin importanţa
economică, socială, culturală şi politică pe care o au. Constituind sâmburele
reglementării legale a tuturor celorlalte drepturi subiective, drepturile
fundamentale ale cetăţenilor devin temelia juridică a ansamblului drepturilor
cetăţenilor.
Drepturile fundamentale prezintă o mare importanţă atât pentru cetăţeni cât şi
pentru stat, ele reprezintă baza pentru celelalte drepturi, sunt consacrate de
Constituţie şi sunt determinate pentru statutul juridic al cetăţeanului.
În concluzie, putem spune că drepturile fundamentale sunt acele drepturi
subiective ale cetăţenilor, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea
acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane,
drepturi stabilite şi garantate prin Constituţie şi legi.
Reţine
ideea!

4.1.2. Reglementarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti în ţara noastră
Dispoziţia constituţională, cadru ce reglementează statutul social-economic,
politic şi juridic al omului societăţii noastre, este cea cuprinsă în art. 16 (1) al
legii fundamentale în care se proclamă că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Nici o îngrădire a
acestor drepturi şi nici o deosebire în exercitarea lor nu sunt îngăduite.
Prevederile constituţionale cuprinse în Titlul II trebuie însă corelate cu cele din
art. 1 alin. 3 al Constituţiei în care se precizează că:
„România este un stat de drept, democratic şi social, şi, în care demnitatea omului, drepturile
şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul
politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”.
Prevederile art. 1 alin. 3 al Constituţiei constituie drept cadru şi instrumente ale
realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Din aceste
prevederi, ce dau expresie unei incontestabile realităţi, pot fi desprinse câteva
principii, trăsături definitorii ale reglementării drepturilor, libertăţilor şi
îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor.
Ceea ce caracterizează în mod deosebit această instituţie este principiul
universalităţii drepturilor şi libertăţilor, principiu ce rezultă din prevederile
art. 15 al Constituţiei care proclamă că:
„Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte
legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”.
Garantarea politico-juridică şi socială a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale îşi găseşte expresia în faptul că:
„România este patria comună şi invizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de
naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă
politică, de avere sau de origine socială” (art. 4 alin. 2).
Faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate sub formă de
drepturi şi libertăţi „ale cetăţenilor” nu trebuie să ducă la concluzia că
exerciţiul tuturor acestor drepturi şi libertăţi este condiţionat de calitatea de
cetăţean, ci, dimpotrivă, numai exercitarea unora dintre drepturile şi
libertăţile fundamentale prevăzute de Constituţie este condiţionată de
calitatea de cetăţean a subiectului de drept.
Aşa cum, de exemplu, este dreptul de a alege şi de a fi ales în organele
reprezentative ale statului. În art. 16 alin. 3 al Constituţiei se arată că:
„Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au
numai cetăţenie română şi domiciliul în ţară”.
Exercitarea altor drepturi şi libertăţi prevăzute de Constituţie nu este
condiţionată de calitatea de cetăţean. Astfel, în art. 18 al Constituţiei se prevede
că:
„Cetăţenii străini şi apatrizii care trăiesc în România se bucură de protecţia generală a
persoanelor şi averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi”.

Aşa, spre exemplu, dacă cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi pe teritoriul ţării
noastre sunt angajaţi, ei se bucură de garanţia constituţională a drepturilor
asigurate cetăţenilor români. Străinii şi apatrizii au şi drepturile civile ale
cetăţenilor români, ca şi orice alte drepturi recunoscute de legile, tratatele,
convenţiile internaţionale sau acordurile încheiate cu România.
O prevedere deosebit de importantă este cea din art. 20, potrivit căreia:
„Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu
celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţă între pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care
Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
4.1.3. Natura juridică a drepturilor fundamentale
Drepturile fundamentale ale cetăţenilor îşi justifică existenţa ca o categorie
distinctă de celelalte drepturi prin importanţa lor economică, socială şi politică.
În literatura juridică de specialitate, natura juridică a drepturilor fundamentale
a suscitat un deosebit interes teoretic şi practic, ceea ce a condus la emiterea a
numeroase teorii.
Teoria drepturilor naturale (Locke, Grotius, Wolf, Puffendorf, Blokstone,
J.J. Rousseau) a fost cea mai răspândită teorie care consideră că libertăţile
publice au o natură deosebită de celelalte drepturi ale omului pentru că
cetăţeanul le dobândeşte în calitate de om, sunt opozabile statului şi nu sunt
stabilite prin legi, contracte etc. Clasificând drepturile fundamentale ca fiind
drepturi absolute, adepţii acestei teorii le deosebea de alte drepturi care erau
creaţia societăţii, deoarece ele derivau din legile naturii.
O altă teorie a fost teoria individualistă (A. Esmein, H. Chenan, H.J. Laski)
care susţinea că sursa oricărui drept este în individ, pentru că acesta este o
fiinţă reală, liberă şi responsabilă.
Există teorii care nu fac deosebire de natură juridică între drepturile individuale
şi celelalte drepturi subiective, toate drepturile fiind considerate o creaţie a
dreptului obiectiv. O asemenea teorie este teoria drepturilor reflexe. Conform
acestei teorii drepturile şi libertăţile sunt drepturi reflexe care provin din
autolimitarea puterii statului.
Din multitudinea teoriilor emise, se desprinde o trăsătură generală şi anume
aceea că între drepturile fundamentale şi celelalte drepturi nu există nici o
deosebire. Pornindu-se de la teza că drepturile fundamentale sunt drepturi
subiective şi că aceste drepturi şi obligaţii nu pot exista decât în cadrul unui
raport juridic concret, se consideră că un asemenea raport este cetăţenia.
Cetăţenia exprimă un statut larg, incluzând totalitatea drepturilor ce revin
persoanelor care au calitatea de cetăţeni ai statului.
Cu privire la momentul naşterii drepturilor fundamentale acesta are loc în
cadrul raportului juridic la îndeplinirea termenului sau condiţiei prevăzute de
lege. Aşa de exemplu, la vârsta de 7 ani se naşte dreptul la învăţătură, iar
dreptul la vot la împlinirea vârstei de 18 ani. În ceea ce priveşte dreptul de vot
Reţine
teoriile
prezentate!

Benone Puşcă
Drept constituţional şi instituţii politice
acesta nu se poate manifesta dac
din acest drept.
Importanţa drepturilor fundamentale rezult
înscrise în însuşi textul Constitu
speciale. Dat fiind c
o constituie celelalte norme juridice, consecin
fundamentale se ridic
drepturi subiective, care
Argumentează
raport cu cea a
4.2. Principalele categorii de drepturi
4.2.1. Consideraţii generale
Drepturile şi libert
complex de realităţ
fiecare din punctele de vedere formulate de doctrina contemporan
drepturilor şi libertăţ
datorită volumului mare de drepturi
diferitelor state.
Prin urmare, putem constata ca dominant
legislative şi practice privitoare la drepturile omului este ideea potrivit c
proclamarea şi garantarea efectiv
interne.
Teoria şi practica soci
organismelor interna
drepturilor omului. Câteva din documentele adoptate prezint
clasificarea drepturilor
document internaţ
drepturile şi libertăţ
Drepturilor Omului, adoptat
1948. În Declaraţie sunt proclamate: egalitatea tuturor oamenilor, dreptul la
viaţă, inviolabilitatea persoanei, dreptul la cet
dreptul la vot universal, dreptul la munc
dreptul la învăţătur
drepturi şi libertăţi
La 16 decembrie 1966, Adunarea General
internaţionale ale drepturilor omului
civile, economice,
Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet
ii politice
acesta nu se poate manifesta dacă persoana este bolnavă psihic sau dec
a drepturilor fundamentale rezultă şi din faptul că ac
i textul Constituţiei, care le învesteşte cu garan
speciale. Dat fiind că normele constituţionale se află în vârful ierarhiei pe care
o constituie celelalte norme juridice, consecinţa este aceea că ş
amentale se ridică prin valoarea lor juridică deasupra tuturor celorlalte
drepturi subiective, care-şi trag din ele esenţa conţinutului lor.
Sarcina de lucru 1
Argumentează prin 3 fraze superioritatea teoriei pozitivismului juridic în
raport cu cea a dreptului natural.
Principalele categorii de drepturi şi libertăţi
i libertăţile cetăţenilor ocupă un loc important în ansamblul
complex de realităţi şi deziderate care preocupă omenirea. Dacă
punctele de vedere formulate de doctrina contemporan
i libertăţilor, vom constata că sunt extrem de eterogene
volumului mare de drepturi şi libertăţi consacrate în constitu
m constata ca dominantă în ansamblul preocupărilor teoretice,
i practice privitoare la drepturile omului este ideea potrivit c
şi garantarea efectivă a acestora revine reglementă
i practica social-politică au determinat unele intervenţii notabile ale
organismelor internaţionale pentru promovarea, recunoaşterea
drepturilor omului. Câteva din documentele adoptate prezintă interes
clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale din ţara noastr
document internaţional (de care am amintit mai înainte) în care se consacr
i libertăţile fundamentale ale omului este Declaraţia Universal
Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 dece
1948. În Declaraţie sunt proclamate: egalitatea tuturor oamenilor, dreptul la
, inviolabilitatea persoanei, dreptul la cetăţenie, libertatea de gândire,
dreptul la vot universal, dreptul la muncă, dreptul de a înfiinţ
ţătură etc. Declaraţia nu individualizează unele categorii de
ăţi.
La 16 decembrie 1966, Adunarea Generală O.N.U., a adoptat dou
ionale ale drepturilor omului şi anume: Pactul relativ la drepturile
civile, economice, sociale şi culturale şi Pactul relativ la drepturile civile
i îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor
105
psihic sau decăzută
ă acestea sunt
te cu garanţii juridice
în vârful ierarhiei pe care
a este aceea că şi drepturile
deasupra tuturor celorlalte
prin 3 fraze superioritatea teoriei pozitivismului juridic în
un loc important în ansamblul
Dacă examinăm
punctele de vedere formulate de doctrina contemporană asupra
sunt extrem de eterogene şi aceasta
i consacrate în constituţiile
în ansamblul preocupărilor teoretice,
i practice privitoare la drepturile omului este ideea potrivit căreia
a acestora revine reglementărilor juridice
au determinat unele intervenţii notabile ale
terea şi protecţia
drepturilor omului. Câteva din documentele adoptate prezintă interes şi în
ara noastră. Astfel de
ional (de care am amintit mai înainte) în care se consacră
ţia Universală a
a O.N.U. la 10 decembrie
ie sunt proclamate: egalitatea tuturor oamenilor, dreptul la
enie, libertatea de gândire,
, dreptul de a înfiinţa sindicate,
unele categorii de
O.N.U., a adoptat două pacte
Pactul relativ la drepturile
Pactul relativ la drepturile civile şi

politice. Aceste documente internaţionale cuprind cele mai importante drepturi
şi libertăţi fundamentale ale omului, cu obligaţia statelor - părţi de a le
recunoaşte şi garanta prin legislaţia lor internă.
Această problematică prezintă un interes aparte şi pentru numeroase organisme
cu caracter regional, cum ar fi: Consiliul Europei (1950); Organizaţia Unităţii
Africane (1981) şi Consiliul Regional al Drepturilor Omului din Asia.
Activităţile desfăşurate în cadrul O.N.U. în domeniul drepturilor omului au
căpătat noi dimensiuni datorită participării organizaţiilor neguvernamentale.
Aceste organizaţii sunt formate din persoane care acţionează voluntar şi
constituie legăturile ce se realizează între public şi organismele naţionale şi
internaţionale, adică pun în practică în mod concret principiile enunţate în
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Ele constată şi denunţă orice
încălcare a drepturilor naţionale şi internaţionale asupra oricăror încălcări ale
drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi atrag atenţia organelor oficiale în
legătură cu aceste încălcări. Organizaţiile neguvernamentale exprimă, în
esenţă, aspiraţiile şi neajunsurile indivizilor sau grupurilor care le compun, în
domeniul drepturilor omului.
După Revoluţia din decembrie 1989, în ţara noastră au fost create o serie de
organizaţii neguvernamentale ca persoane juridice fără scop lucrativ, care au ca
principal obiectiv apărarea tuturor drepturilor omului sau numai a unora dintre
acestea. Menţionăm, cu titlu de exemplu: Asociaţia română pentru libertate
personală şi demnitate umană, Liga pentru apărarea drepturilor omului,
care prin statutele lor urmăresc promovarea drepturilor omului statului de
drept, educaţia în domeniul dreptului omului, cunoaşterea drepturilor omului în
timp de pace şi în timp de război etc.
În Titlul II al Constituţiei ţării noastre, de la art. 22 până la art. 53, sunt
consacrate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
Nominalizarea principalelor drepturi şi libertăţi este dificilă: unele drepturi şi
libertăţi sunt considerate universale, altele sunt considerate fundamentale, sunt
integrate altor ramuri de drept (de exemplu, drept administrativ, drept
comercial, dreptul civil etc.), altele sunt considerate ca aparţinând în
exclusivitate dreptului constituţional (de exemplu drepturile electorale) sau şi
dreptului constituţional (dreptul la muncă, dreptul la proprietate).
Studierea mai aprofundată a drepturilor şi libertăţilor necesită o clasificare pe
baza unor criterii ştiinţifice care să uşureze cunoaşterea importanţei şi a
multiplelor aspecte pe care le prezintă fiecare din drepturile şi libertăţile
fundamentale exprimate în Constituţie. Luând drept criteriu asemănarea
privind conţinutul material, drepturile şi libertăţile au fost clasificate de unii
autori în următoarele categorii:
a) drepturi individuale, care cuprind: dreptul la viaţă şi la integritate fizică
şi psihică; dreptul la informaţie; dreptul la învăţătură; dreptul de vot;
dreptul de a fi ales; dreptul de asociere; dreptul la muncă şi protecţie
socială; dreptul la pensie; dreptul la grevă; dreptul la moştenire; dreptul de
proprietate; dreptul la petiţionare;
b) libertăţi individuale care cuprind: libertatea circulaţiei şi domiciliului;
libertatea conştiinţei; libertatea de exprimare; libertatea întrunirilor.
Reţine!

Clasificarea adoptată de noi ni se pare a fi mai indicată deoarece se întemeiază
pe un criteriu obiectiv ştiinţific care permite sistematizarea drepturilor şi
libertăţilor în grupe omogene, ce cuprind, fiecare, totalitatea drepturilor şi
libertăţilor care, având un conţinut material asemănător, au o finalitate identică
şi se realizează în aceeaşi sferă a activităţii umane.
a. O grupă aparte a drepturilor şi libertăţilor fundamentale o formează cea a
inviolabilităţii. În această grupă intră: dreptul la viaţă; libertatea individuală;
inviolabilitatea domiciliului; dreptul la apărare; dreptul la libera circulaţie;
secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice; dreptul la ocrotirea vieţii
intime, familiale şi private.
b. Drepturile sociale, economice şi culturale alcătuiesc o altă grupă de
drepturi care garantează individului posibilitatea de a obţine mijloace
indispensabile nevoilor sale social-economice şi culturale. În această grupă
intră: dreptul la muncă şi la protecţie socială; dreptul la un nivel de trai decent;
dreptul la proprietate; dreptul la moştenire; dreptul la ocrotirea sănătăţii;
dreptul la grevă; dreptul la căsătorie; dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi
asistenţă; dreptul persoanelor handicapate la o protecţie socială.
c. Drepturile şi libertăţile politice sunt acele drepturi fundamentale care
garantează cetăţenilor participarea la conducerea treburilor publice. În această
grupă intră: dreptul de vot; dreptul de a fi ales; dreptul de asociere; libertatea
conştiinţei; libertatea de exprimare; libertatea întrunirilor; dreptul de
petiţionare; dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică; dreptul la
informaţie.
Sarcina de lucru 2
Explică modul în care cele trei categorii de drepturi, enunţate anterior, se
interferează şi contribuie la statutul demn al cetăţeanului.
4.2.2. Inviolabilităţi
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
Articolul 22 alin. 1, al Constituţiei prevede că:
„Dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”.
Caracterul cuprinzător al acestei formulări constă în posibilitatea garantată de
stat pentru fiecare cetăţean de a se dezvolta şi acţiona în deplină siguranţă,
integritatea fizică şi psihică fiindu-i puse sub ocrotire faţă de orice atingere.

Benone Puşcă
Dând expresie unui astfel de în
fapte prin care se aduce atingere rela
integritatea fizică
demonstrează grija deosebit
Garantarea integrităţ
alineatului 2 al art. 22 care prive
vedere. Astfel, potrivit acestei dispozi
supus torturii şi nici unui fel de pedeaps
În structura art. 22
valoare şi anume aceea c
Libertatea individuală
Alături de dreptul la via
individuală cuprinde acele valori
alin. 1 al Constituţ
sunt inviolabile.
libertatea individual
inviolabile.
Libertatea individual
putea comporta şi mi
servitute, de a nu fi re
şi legi . Declaraţia Universal
fiinţă umană are dreptul la libertatea
privire la drepturile civile
la libertate şi la securitatea persoanei sale”
Acelaşi document interna
precizând că:
„nimeni nu poate fi arestat sau de
libertatea sa decât pentru motive legale
Este cunoscut faptul c
drepturilor şi libert
trebuie să fie stabi
respectarea acestor drepturi
legile speciale, având un caracter pur formal.
Examinând legislaţ
Convenţia European
1990, au fost aduse modific
penală român. În acest spirit au fost modificate prevederile art. 5 din Codul de
procedură penală, în sensul c
procesului penal ş
preventive are dreptul de a se adresa instan
măsura este ilegală
ii politice
Dând expresie unui astfel de înţeles, legea penală incriminează tocmai acele
fapte prin care se aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la via
integritatea fizică şi psihică, atribute esenţiale ale persoanei.
grija deosebită a legiuitorului faţă de ocrotirea persoanei.
Garantarea integrităţii fizice şi psihice este reglementată şi prin dispozi
2 al art. 22 care priveşte ocrotirea persoanei din toate punctele de
vedere. Astfel, potrivit acestei dispoziţii constituţionale nimeni nu poate fi
şi nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman sau degradant.
În structura art. 22 alin. 3 al Constituţiei este cuprinsă o prevedere de mare
i anume aceea că, pedeapsa cu moartea este interzisă.
turi de dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică
cuprinde acele valori ale persoanei care se cer apărate. În art. 23,
al Constituţiei se arată că libertatea individuală şi siguran
sunt inviolabile. Textul acestui articol foloseşte două concepte
libertatea individuală şi siguranţa persoanei, statuând că acestea sunt
Libertatea individuală priveşte libertatea fizică a persoanei, dreptul s
putea comporta şi mişca liber, de a nu fi ţinut în sclavie sau în orice alt
servitute, de a nu fi reţinut sau arestat decât în cazurile prevăzute de Constitu
ţia Universală a Drepturilor Omului prevede în art.3 c
are dreptul la libertatea şi la securitatea sa. Pactul interna
privire la drepturile civile şi politice din 1966 a arătat că „orice om are dreptul
i la securitatea persoanei sale”.
i document internaţional continuă în materia acestei reglement
„nimeni nu poate fi arestat sau deţinut în mod arbitrar şi nimeni nu poate fi privat de
decât pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută
Este cunoscut faptul că pentru existenţa unui stat de drept, numai recunoa
i libertăţilor fundamentale ale omului nu este suficient
fie stabilite anumite mecanisme şi proceduri care s
respectarea acestor drepturi şi libertăţi, proclamarea lor în Constitu
legile speciale, având un caracter pur formal.
Examinând legislaţia noastră procesual penală în raport cu exigen
ia Europeană a Drepturilor Omului, prin Legea nr. 32 din 16 noiembrie
1990, au fost aduse modificări şi completări dispoziţiilor Codului de procedur
În acest spirit au fost modificate prevederile art. 5 din Codul de
lă, în sensul că libertatea persoanei este garantată
procesului penal şi că persoana împotriva căreia s-a luat mă
preventive are dreptul de a se adresa instanţei competente dacă consider
sura este ilegală.
108
incriminează tocmai acele
re la viaţa şi
iale ale persoanei. Aceasta
de ocrotirea persoanei.
i prin dispoziţiile
te ocrotirea persoanei din toate punctele de
ionale nimeni nu poate fi
sau tratament inuman sau degradant.
o prevedere de mare
i psihică, libertatea
ărate. În art. 23,
i siguranţa persoanei
concepte şi anume:
ă acestea sunt
a persoanei, dreptul său de a se
inut în sclavie sau în orice altă
zute de Constituţie
a Drepturilor Omului prevede în art.3 că orice
i la securitatea sa. Pactul internaţional cu
om are dreptul
în materia acestei reglementări
i nimeni nu poate fi privat de
ăzută de lege”.
a unui stat de drept, numai recunoaşterea
ilor fundamentale ale omului nu este suficientă; mai
i proceduri care să garanteze
i, proclamarea lor în Constituţie ca şi
în raport cu exigenţa art. 5 din
mului, prin Legea nr. 32 din 16 noiembrie
or Codului de procedură
În acest spirit au fost modificate prevederile art. 5 din Codul de
libertatea persoanei este garantată în tot cursul
ăsura arestării
ei competente dacă consideră că

În aplicarea regulii constituţionale, Codul de procedură penală al României,
stabilind garanţii legale complementare, consacră prezumţia de nevinovăţie. În
situaţia în care vinovăţia persoanei învinuite este indubitabilă, reţinerea nu
poate depăşi 24 de ore.
Garantarea persoanei faţă de acţiunea organelor de urmărire penală este
prevăzută în mod expres în alin. 4 al art. 23, care stabileşte că arestarea se face
în temeiul unui mandat emis de magistrat pentru o durată de cel mult 30 de
zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plânge judecătorului, care
este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se
aprobă numai de către instanţa de judecată. Arestatul preventiv are dreptul să
ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.
Aceste dispoziţii constituie garanţia că privarea de libertate nu poate avea loc
decât dacă persoana a săvârşit o încălcare a legii penale, adică o faptă care are
un caracter socialmente periculos. Orice abatere de la dispoziţiile de mai sus,
constituie infracţiunea de reţinere sau arestare nelegală, care este pedepsită de
legea penală.
Inviolabilitatea domiciliului
Acest drept fundamental asigură cetăţenilor posibilitatea de a-şi folosi
nestingheriţi locuinţa, astfel încât nimeni să nu poată pătrunde în domiciliul sau
reşedinţa lor fără ca ei să consimtă la aceasta. Conţinutul acestui drept este
consacrat în art. 27 al Constituţiei, care stabileşte că „Domiciliul şi reşedinţa
sunt inviolabile”. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în
reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. De la prevederile, de mai sus, se
poate deroga prin lege în următoarele situaţii: a) pentru executarea unei
hotărâri judecătoreşti; b) pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa,
integritatea fizică sau bunurile unei persoane; c) pentru apărarea siguranţei
naţionale sau ordinei publice; d) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii; e)
în orice alte cazuri care impun apărarea împotriva unui pericol comun iminent.
Percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai în
formele prevăzute de lege. Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de
cazul „delictului flagrant”.
Trebuie reţinut că textul Constituţiei foloseşte în definirea inviolabilităţii
domiciliului termenul cu cea mai mare sferă şi anume de „domiciliu şi
reşedinţă”, aşa cum, de altfel, doctrina de specialitate a precizat în mod
unanim. Legislaţia penală a României reglementează condiţiile în care pot fi
efectuate percheziţiile domiciliare, ordonate exclusiv de magistrat. După cum
se poate observa, legea fundamentală nu se mărgineşte doar la situaţiile care
justifică pătrunderea în domiciliu sau în reşedinţa unei persoane, ci şi la
procedura care trebuie urmată de organele statului ca pătrunderea în locuinţă să
nu fie considerată fără drept.
Reţine
corelaţia
obligatorie a
dispoziţiilor
prevăzute în
aceste
coduri!

Sarcina de lucru 3
Explică într-un text de 10-20 rânduri corelaţia dintre inviolabilitatea
fizică a cetăţeanului şi legislaţia în vigoare.
Dreptul la apărare
Acest drept nu este numai un drept fundamental al cetăţenilor, dar constituie şi
un principiu al înfăptuirii justiţiei. În art. 24, Constituţia reglementează distinct
acest drept fundamental cetăţenesc.
„Dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului. Părţile având dreptul să fie
asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”.
Aceasta înseamnă că persoana în cauză se bucură de totalitatea prerogativelor
pe care, potrivit legii, le au justiţiabilii pentru apărarea intereselor lor . Prin
urmare, Constituţia vizează necesitatea respectării tuturor dispoziţiilor care
privesc un drept sau o facultate a uneia din părţi. În anumite situaţii legea
obligă autoritatea publică competentă să desemneze din oficiu un avocat care
să apere persoana în cauză.
Asigurarea exercitării dreptului la apărare este prevăzută şi în acte
internaţionale. Astfel, Pactul internaţional cu privire la drepturi civile şi
politice din 1966 precizează, în art. 14 paragraf 3 lit. d, că orice persoană
acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul să fie prezentă la proces şi să
se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea; dacă nu are
apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul
justiţiei o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată dacă ea nu are
mijloace pentru a-l remunera.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1956 arată în art.6 pct.1 că
orice persoană care face obiectul unei cauze civile sau penale are dreptul la un
proces just şi deschis publicului, într-un termen rezonabil de rapid, în faţa unui
tribunal independent şi imparţial, creat prin lege.
Dreptul la libera circulaţie
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în art. 13 că:
„Orice persoană are dreptul să circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în interiorul unui stat”.
Potrivit prevederilor art. 25 din Constituţie, dreptul la libera circulaţie, în ţară şi
în străinătate, este garantat. Fiecărui cetăţean, se arată în Constituţie, îi este

Benone Puşcă
asigurat dreptul de a
ţară, de a emigra, precum
Trebuie reţinut însă
desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea
stabilite de lege. Aceste condi
sociale, a drepturilor
naţionale, ordinii publice etc. Asemenea reglement
fundamentale a multor
arată că dreptul la libera circula
cele politice sau ideologice; Constitu
dreptul de a părăsi ţ
Cât priveşte libera circula
asemenea garantată
Constituţia ţării noastre valorific
juridice internaţionale, în sensul c
orice localitate din
internaţionale prevă
de a intra în propria sa
poate fi expulzat decât în executarea unei decizii luate în conformitate cu legea
şi dacă raţiuni imperioase de securitate na
posibilitatea de a prezenta considerentele care pledeaz
sale şi de a obţine examinarea cazului s
de către una sau m
fiind reprezentat în acest scop.
Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice
Prin secretul coresponden
scris, inclusiv prin
poată fi cunoscute sau interceptate de vreo alt
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile
17, că nimeni nu va putea fi supus v
viaţa particulară, în familia, domiciliul sau coresponden
ilegale aduse onoarei
Repetând aceste prevederi, Constitu
că:
„Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri po
al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”
Din analiza conţinutului art. 28 al Constitu
corespondent în reglement
Declaraţia Universal
privire la drepturile civile
Prin corespondenţă
poştale, convorbiri telefonice
prin formularea dat
oamenii comunică între ei
ii politice
asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din
, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
inut însă că libera circulaţie nu poate fi absolută, ea trebuie s
oare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condi
stabilite de lege. Aceste condiţii urmăresc ocrotirea unor valori economice
sociale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, protejare
ionale, ordinii publice etc. Asemenea reglementări sunt înscrise în legile
fundamentale a multor ţări democratice. Aşa de exemplu, Constitu
dreptul la libera circulaţie va putea fi limitat pentru alte motive decât
olitice sau ideologice; Constituţia Olandei prevede că orice persoan
ă ăsi ţara, în afara cazurilor prevăzute de lege.
te libera circulaţie a cetăţenilor români în străină
asemenea garantată prin permiterea emigrării şi revenirii în ţară
rii noastre valorifică o prevedere ce rezultă din documentele
ţionale, în sensul că orice persoană este liberă să
orice localitate din ţară, inclusiv propria sa ţară. Documentele j
ionale prevăd că nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de dreptul
de a intra în propria sa ţară şi că străinul aflat legal pe teritoriul unui stat nu
iuni imperioase de securitate naţională nu se opun; el trebuie s
posibilitatea de a prezenta considerentele care pledează împotriva expulz
ţine examinarea cazului său de către autoritatea competent
tre una sau mai multe persoane special desemnate de aceast
fiind reprezentat în acest scop.
i al convorbirilor telefonice
Prin secretul corespondenţei se înţelege dreptul cetăţenilor de a comunica în
scris, inclusiv prin telegrame, cu alte persoane, fără ca aceste comunic
fi cunoscute sau interceptate de vreo altă persoană sau organ de stat.
ional cu privire la drepturile civile şi politice precizeaz
nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în
ă, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri
ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale.
Repetând aceste prevederi, Constituţia României din 1991 stipuleaz
scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice
al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.
ţinutului art. 28 al Constituţiei vom observa că titlul lui are
corespondent în reglementările documentelor internaţionale (art.
niversală a Drepturilor Omului şi art.17 din Pactul interna
privire la drepturile civile şi politice).
Prin corespondenţă textul constituţional înţelege scrisori, telegrame, trimiteri
tale, convorbiri telefonice şi alte mijloace legale de comunicare, reu
prin formularea dată să surprindă gama largă de forme şi mijloace prin care
oamenii comunică între ei .
111
a în orice localitate din
ă, ea trebuie să se
i respectarea unor condiţii
resc ocrotirea unor valori economice şi
ilor fundamentale, protejarea siguranţei
ri sunt înscrise în legile
a de exemplu, Constituţia Spaniei
ie va putea fi limitat pentru alte motive decât
orice persoană are
ăinătate este de
ţară. De altfel,
din documentele
ă să părăsească
. Documentele juridice
nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de dreptul
inul aflat legal pe teritoriul unui stat nu
nu se opun; el trebuie să aibă
împotriva expulzării
tre autoritatea competentă, ori
ai multe persoane special desemnate de această autoritate,
enilor de a comunica în
ca aceste comunicări să
sau organ de stat.
precizează, în art.
reunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în
a sa, nici la atingeri
ia României din 1991 stipulează în art.28
tale, al convorbirilor telefonice şi
iei vom observa că titlul lui are
ionale (art. 12 din
i art.17 din Pactul internaţional cu
elege scrisori, telegrame, trimiteri
i alte mijloace legale de comunicare, reuşind
i mijloace prin care

În contextul garanţiilor constituite acestui drept fundamental, Codul penal
consideră drept infracţiune, nu numai violarea secretului corespondenţei, adică:
„deschiderea fără drept a unei corespondenţe adresate altuia, ori interceptarea unei
convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de
transmitere la distanţă”,
dar şi unele forme asimilate acesteia cum ar fi: sustragerea, distrugerea sau
reţinerea unei corespondenţe; divulgarea conţinutului unei convorbiri sau
comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de
acestea din greşeală sau din întâmplare.
Organul judiciar poate însă folosi corespondenţa persoanei aflată în faza de
urmărire sau cercetare penală, ori în faza de judecată, dar nu pot folosi şi
expune în şedinţa publică a instanţei de judecată decât acele părţi din scrisori
sau alte forme de corespondenţă care au legătură cu infracţiunea. Divulgarea
acelor părţi din corespondenţă care nu au legătură cu cauza judecată şi care ar
putea aduce prejudicii materiale sau morale, constituie infracţiune de divulgare
a secretului profesional şi se pedepseşte potrivit legii.
Dreptul la ocrotirea vieţii intime, familial şi private
Conţinutul acestui drept este consacrat în art. 26, alin.1 al Constituţiei, care
stabileşte că „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi
privată”. Aceasta înseamnă că nimeni nu are dreptul să se amestece în
viaţa personală a unui cetăţean, fiecare persoană fizică având posibilitatea să
dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea
publică sau bunele moravuri.
În reglementarea acestui drept, Constituţia ţării noastre a avut în vedere şi
documentele internaţionale în materie şi anume Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, care în art.12 stipulează că nimeni nu va fi obiectul unor
imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, nici al unor atingeri ale
onoarei sau reputaţiei sale.
Având ca obiect libertatea individuală, dreptul la viaţa intimă, familială şi
privată face parte din grupa inviolabilităţii persoanei, grupă distinctă şi extrem
de importantă a drepturilor fundamentale cetăţeneşti.
Sarcina de lucru 4
Argumentaţi afirmaţia că dreptul la apărare, la libera circulaţie, la secretul
corespondenţei şi la ocrotirea vieţii intime vizează preponderent psihicul
cetăţeanului pe care legea îl ocroteşte.

Benone Puşcă
4.2.3. Drepturile şi libertăţile social
Dreptul la muncă şi protecţie social
Reglementat prin Constitu
muncii este unul din importantele drepturi social
juridic complex.
Dacă analizăm consacrarea acestui drept în Declara
Omului, vom observa c
art. 23, paragraf 1, se arat
„Orice persoană are dreptul la munc
satisfăcătoare de muncă, precum ş
De asemenea, Pactul interna
culturale prevede în art.
cuprinde dreptul pe care
procura cele necesare vie
precum şi că statele p
acestui drept. Mai mult, unele constitu
munci. De exemplu, Constitu
îndatorirea de a munci
stabileşte că fiecare are îndatorirea de a munci
serviciu. Fără îndoial
internaţionale evocă
pentru societate. În acest spirit
conceptul ştiinţific de drept la munc
fundamental. Măsurile pe care trebuie s
exercitare a dreptului la munc
profesională a cetăţ
potrivite pentru o deplin
Protecţia socială a muncii este, de asemenea,
importanţă deosebit
dreptul la muncă ş
salariaţii . Componentele dreptului la protec
muncii; regimul de munc
pe economie; repausul s
în condiţii grele.
După opinia noastr
ţării noastre ca un drept fundamental distinct,
dreptului la muncă
lucru este, în medie, de cel mult 8 ore, iar la alin. 4 se arat
femeile au salariu egal cu b
O prevedere important
garantează dreptul la negocieri colective în materie de munc
obligatoriu al conven
importantă este aceea din art. 41 al Constitu
socială a persoanelor handicapate.
ii politice
ile social-economice şi culturale
ie socială
Reglementat prin Constituţie în art. 41, dreptul la muncă şi protec
muncii este unul din importantele drepturi social-economice cu un con
m consacrarea acestui drept în Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, vom observa că se foloseşte conceptul de drept la munc
23, paragraf 1, se arată că:
are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile
, precum şi la ocrotire împotriva şomajului”.
De asemenea, Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale
culturale prevede în art. 6 că statele părţi recunosc dreptul la muncă
cuprinde dreptul pe care-l are orice persoană de a obţine posibilitatea de a
ura cele necesare vieţii sale printr-o muncă liber aleasă sau acceptat
statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea
acestui drept. Mai mult, unele constituţii consacră dreptul şi obliga
munci. De exemplu, Constituţia Spaniei stabileşte că toţi spaniolii au
de a munci şi dreptul la muncă (art.35), iar Constitu
fiecare are îndatorirea de a munci şi dreptul de a ob
ă îndoială, exprimările constituţionale şi documentele
ionale evocă importanţa vitală a muncii pentru fiecare cet
pentru societate. În acest spirit şi constituantul român a pus în valoare
ţific de drept la muncă, precum şi importanţa acestui drept
ăsurile pe care trebuie să le ia statul pentru a asigura depl
exercitare a dreptului la muncă trebuie să includă orientarea ş
a cetăţenilor, elaborarea de programe, de măsuri ş
potrivite pentru o deplină folosire a forţelor umane.
ă a muncii este, de asemenea, un domeniu complex
deosebită. Măsurile de protecţie exprimă corelaţia strâns
dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii de care trebuie s
. Componentele dreptului la protecţia socială sunt: securitatea
muncii; regimul de muncă al femeilor şi tinerilor; instituirea unui salariu minim
pe economie; repausul săptămânal; concediul de odihnă plătit; prestarea muncii
opinia noastră, protecţia socială a muncii trebuie tratată în C
rii noastre ca un drept fundamental distinct, şi nu ca un element component al
dreptului la muncă. La alin. 3 al art. 38 se prevede că durata normal
lucru este, în medie, de cel mult 8 ore, iar la alin. 4 se arată că la munc
femeile au salariu egal cu bărbaţii.
O prevedere importantă din Constituţia României şi anume art. 41 alin. 5,
dreptul la negocieri colective în materie de muncă ş
obligatoriu al convenţiilor colective. De asemenea, o prevedere deo
este aceea din art. 41 al Constituţiei care garanteaz
a persoanelor handicapate.
113
protecţia socială a
economice cu un conţinut
ia Universală a Drepturilor
te conceptul de drept la muncă. Astfel, în
, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi
drepturile economice, sociale şi
i recunosc dreptul la muncă şi că acesta
ine posibilitatea de a-şi
ă sau acceptată,
toare pentru asigurarea
şi obligaţia de a
ţi spaniolii au
(art.35), iar Constituţia Franţei
i dreptul de a obţine un
şi documentele
pentru fiecare cetăţean dar şi
i constituantul român a pus în valoare
ţa acestui drept
le ia statul pentru a asigura deplina
orientarea şi pregătirea
suri şi de tehnici
un domeniu complex şi de
ţia strânsă dintre
a muncii de care trebuie să se bucure
sunt: securitatea şi igiena
i tinerilor; instituirea unui salariu minim
tit; prestarea muncii
ă în Constituţia
i nu ca un element component al
durata normală a zilei de
ă la muncă egală,
i anume art. 41 alin. 5,
dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul
De asemenea, o prevedere deosebit de
iei care garantează protecţia

Dreptul la un nivel de trai decent
Complexitatea acestui drept, dificultăţile pe care statul le întâmpină, fac ca
efortul acestuia să nu fie suficient, ceea ce implică cooperarea internaţională în
vederea asigurării condiţiilor materiale şi garantarea exercitării acestui drept
fundamental. În acest sens, Pactul internaţional cu privire la drepturile
economice, sociale şi culturale, recunoscând dreptul fundamental pe care îl are
orice persoană de a fi la adăpost de foame, consideră că statele vor trebui să
adopte, individual şi prin cooperare internaţională măsuri şi programe pentru:
îmbunătăţirea metodelor de producţie; de conservare şi distribuire a produselor
alimentare în vederea punerii în valoare şi utilizarea resurselor naturale; pentru
a asigura o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare mondiale în raport cu
nevoile, ţinând seama de problemele care se pun atât ţărilor importatoare, cât şi
ţărilor exportatoare de produse alimentare.
Formularea constituţională permite luarea tuturor acestor măsuri, permite
cooperarea internaţională, colaborarea dintre autorităţile statale şi asociaţii
neguvernamentale.
Prin nominalizarea anumitor sectoare care au legătură cu nivelul de trai decent,
Constituţia în art. 47 alin. 2 reuşeşte să ofere o paletă largă de drepturi care
cuprinde: dreptul la pensie; la concediu de maternitate plătit; la asistenţă
medicală în unităţile sanitare de stat; la ajutor de şomaj şi alte forme de
asistenţă socială prevăzute de lege.
Dreptul la ocrotirea sănătăţii
Dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental cetăţenesc reglementat
în art. 34 al Constituţiei României care valorifică prevederile actelor
internaţionale în materia sănătăţii. Astfel, potrivit art. 25, paragr.1 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la un
nivel de viaţă corespunzător sănătăţii sale. Pactul internaţional relativ la
drepturile economice, sociale şi culturale în art. 9 nominalizează dreptul
persoanei la securitate socială, iar în art. 12 nominalizează dreptul persoanei
„de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală”. Aşa cum rezultă
din prevederile actelor juridice internaţionale în acest domeniu, realizarea
acestui drept implică obligaţiile şi eforturile statului pentru: scăderea
mortalităţii infantile, precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului;
îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi ale igienei industriale;
profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi a
altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii; crearea de condiţii care să
asigure tuturor servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală.
Garantând dreptul la ocrotirea sănătăţii Constituţia stabileşte obligaţii
corelative clare în sarcina statului şi anume de a lua măsurile ce se impun
pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice. Fireşte, aceste măsuri trebuie să
înceapă cu asigurarea cadrului legislativ, deci a reglementării principalelor
domenii şi aspecte privitoare la: organizarea asistenţei medicale şi a sistemului
de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare; controlul

Benone Puşcă
exercitării profesiilor medicale
măsuri de protecţie a s
Dreptul la ocrotirea s
protecţia socială a muncii, precum
nivel de trai decent.
Dreptul la învăţătură
Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale
stipulează că statele p
la educaţie. Educaţ
umane, a simţului demnit
între naţiuni.
„Orice persoană are dreptul la înv
priveşte învăţământul elementar ş
accesibil tuturor, accesul la studii superioare trebuie s
egalităţi în drepturi în funcţie de merit”
Constituţia ţării no
organizatorice prin care se realizeaz
învăţământul general obligatoriu, înv
profesional, învăţă
formele de învăţământ posibile, ci doar pe cele principale. Aceasta rezult
formularea „alte forme de instruc
îndoială, crearea ş
poate fi realizat.
După cum se ştie, în
români de altă naţionalitate. Potrivit art.6, din legea fundamental
recunoaşte şi garanteaz
la păstrarea, la dezvoltarea
lingvistice şi religioase. Constitu
persoanelor aparţinând minorit
dreptul de a putea fi instruite în aceast
exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. Prin aceast
Constituţia răspunde
Copenhaga pentru dimensiunea uman
„Statele participante se vor stră
naţionale, independent de faptul c
statului respectiv, să aibă posibilitatea s
această limbă, precum şi, dacă este posibil
autorităţile publice, conform legisla
Pactul internaţional relativ la drepturile econo
1966, în art.13 paragr.2, lit.
tuturor formelor de înv
în concordanţă cu reglement
ii politice
rii profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum
suri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale.
Dreptul la ocrotirea sănătăţii completează şi întregeşte dreptul la munc
ă a muncii, precum şi unele componente ale dreptului la un
nivel de trai decent.
ţional cu privire la drepturile economice, sociale
statele părţi la pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoan
ie. Educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalit
ui demnităţii şi să întărească înţelegerea, toleranţ
ia Universală a Drepturilor Omului, în art. 26, paragr.1, prevede c
are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie să fie gratuit, cel pu
mântul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie s
accesibil tuturor, accesul la studii superioare trebuie să fie deschis tuturor, pe baza deplinei
ie de merit”.
ţării noastre, în mod firesc, stabileşte în art.32 formele
organizatorice prin care se realizează dreptul la învăţătură
mântul general obligatoriu, învăţământul liceal, înv
ăţământul superior. Desigur, Constituţia nu enumer
ăţământ posibile, ci doar pe cele principale. Aceasta rezult
„alte forme de instrucţie şi perfecţionare” ceea ce permite, f
, crearea şi existenţa şi a altor forme prin care dreptul la înv
ştie, în ţara noastră trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea
ă naţionalitate. Potrivit art.6, din legea fundamentală
i garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul
strarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale,
i religioase. Constituţia stipulează în art.32, alin.3, c
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor matern
ea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalit
exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. Prin aceast
spunde şi cerinţelor stipulate în Documentele Reuniunii de la
Copenhaga pentru dimensiunea umană a C.S.C.E. din 1990 şi anume:
„Statele participante se vor strădui să garanteze ca persoanele care aparţin minorit
ionale, independent de faptul că ele vor trebui să înveţe limba sau limbile oficiale ale
posibilitatea să înveţe limba lor maternă sau să fie instruite în
i, dacă este posibil şi necesar, să o utilizeze în raporturile lor cu
ile publice, conform legislaţiei naţionale în vigoare”.
ţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale din
paragr.2, lit. a, b, c propune gratuitatea în mod progresiv a
tuturor formelor de învăţământ; desigur pentru învăţământul de stat. Pentru a fi
ţă cu reglementările internaţionale, Constituţia preve
115
ilor paramedicale, precum şi alte
te dreptul la muncă şi
i unele componente ale dreptului la un
ional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale
i la pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană
deplina dezvoltare a personalităţii
elegerea, toleranţa şi prietenia
a Drepturilor Omului, în art. 26, paragr.1, prevede că:
fie gratuit, cel puţin în ce
i profesional trebuie să fie
fie deschis tuturor, pe baza deplinei
te în art.32 formele
ăţătură şi anume:
mântul liceal, învăţământul
ia nu enumeră toate
mânt posibile, ci doar pe cele principale. Aceasta rezultă din
ceea ce permite, fără
i a altor forme prin care dreptul la învăţătură
activitatea şi cetăţenii
ionalitate. Potrivit art.6, din legea fundamentală statul român
ilor naţionale dreptul
ii lor etnice, culturale,
în art.32, alin.3, că dreptul
a limba lor maternă şi
sunt garantate; modalităţile de
exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. Prin această formulare
elor stipulate în Documentele Reuniunii de la
i anume:
ţin minorităţilor
e limba sau limbile oficiale ale
ă fie instruite în
o utilizeze în raporturile lor cu
i culturale din
a, b, c propune gratuitatea în mod progresiv a
mântul de stat. Pentru a fi
ţia prevede că

învăţământul de stat este gratuit . Folosind însă expresia „potrivit legii”,
reglementarea constituţională permite:
„stabilirea unor criterii şi condiţii care să valorifice principiul la adevărata sa valoare
juridică şi morală”.
Realizând necesitatea unei deschideri şi în acest domeniu, legea fundamentală,
cum este firesc, prevede posibilitatea înfiinţării de instituţii de învăţământ
particulare care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.
Dacă pentru învăţământul particular, Constituţia s-a mărginit să prevadă că el
se organizează şi se desfăşoară în condiţiile legii, pentru învăţământul de stat
ea a consacrat regula că acesta este gratuit, potrivit legii, ceea ce înseamnă că,
în cadrul acestei forme de învăţământ nu pot fi percepute nici taxe de frecvenţă,
nici taxe de examene. Dacă toate instituţiile de învăţământ se înfiinţează şi îşi
desfăşoară activitatea în condiţiile legii, cât priveşte instituţiile de învăţământ
superior, constituţia le garantează autonomia universitară.
O componentă importantă a dreptului la învăţătură este şi învăţământul
religios. Textul constituţional prevede că învăţământul religios în şcolile de stat
este organizat şi garantat prin lege. Fireşte, învăţământul religios va fi
organizat fără a contravenii principiilor ce rezultă din art.29 din Constituţie.
Într-o asemenea viziune legea va trebui să prevadă că învăţământul religios în
şcolile de stat este facultativ. O asemenea prevedere exprimă deplina libertate a
credinţelor religioase, dar şi dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit
propriilor convingeri, educaţia copiilor minori .
Potrivit art.13, în România, limba oficială este limba română şi prin urmare
organizarea şi desfăşurarea învăţământului trebuie să se realizeze în limba
oficială. Luând în considerare însă realitatea că în România există şi cetăţeni
români de altă naţionalitate, Constituţia stipulează art.6 dreptul la păstrarea,
dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi
religioase.
Corelând realitatea din România cu reglementările documentelor
internaţionale, Constituţia garantează dreptul persoanelor aparţinând
minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi
instruite în această limbă.
Dreptul la un mediu sănătos
Este unul din drepturile fundamentale introdus in Constituţie prin Legea de
revizuire din anul 2003. Potrivit art. 35 alin. 1 statul recunoaşte dreptul oricărei
persoane la un mediu sănătos si echilibrat ecologic. De asemenea, statul
asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept, iar persoanele fizice si
juridice au îndatorirea de a proteja si ameliora mediul înconjurător.

Benone Puşcă
Motivează într
şi culturale cu demnitatea
Dreptul la proprietate
Este unul din drepturile fundamentale social
stabilit în art. 44 ş
Potrivit art. 44 din legea fundamental
creanţele asupra statului, sunt garantate, con
fiind stabilite de lege. Prin urmare, exprimând realitatea în sensul c
există drepturi absolute, Constitu
şi limitele drepturilor reglementate prin art.44. Asemenea limite rezult
textul constituţional atunci când arat
dreptul de proprietate asupra terenurilor
Din confruntarea celor dou
spiritul lor, proprietatea este, în sistemul nostru de drept, de dou
publică şi privată.
Potrivit art. 136 (alin.3
caracterizează prin faptul c
teritoriale şi este inalienabil
proprietăţii publice bunurile apar
gestiune este supus
condiţiile codului civil.
Trebuie subliniat că
formulat. Acest alineat prevede c
„Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condi
administrarea regiilor autonome ori institu
închiriate”.
În legătură cu aceast
putea fi în viitorul apropiat o piedic
naţionale, ce presupune trecerea unor bunuri, care ast
publică, în propriet
vieţii economice impune ca, la un moment dat, anumite bunuri, care formeaz
obiectul proprietăţ
Desigur, o asemenea lege risc
ii politice
Sarcina de lucru 5
ă într-un text de 5-10 rânduri cum interferează drepturile sociale
i culturale cu demnitatea persoanei.
Este unul din drepturile fundamentale social-economice, cu un con
44 şi în art.136 din Constituţia ţării noastre din 1991
44 din legea fundamentală, dreptul de proprietate, precum
ele asupra statului, sunt garantate, conţinutul şi limitele acestor drepturi
fiind stabilite de lege. Prin urmare, exprimând realitatea în sensul c
drepturi absolute, Constituţia dă legii posibilitatea de a stabili con
i limitele drepturilor reglementate prin art.44. Asemenea limite rezult
ţional atunci când arată că numai cetăţenii români pot dobândi
dreptul de proprietate asupra terenurilor .
Din confruntarea celor două articole citate (art.44 şi art.136) rezult
spiritul lor, proprietatea este, în sistemul nostru de drept, de dou
Potrivit art. 136 (alin.3 şi 4) al Constituţiei, proprietatea public
prin faptul că aparţine statului sau unităţilor administrativ
i este inalienabilă. Această definiţie exclude din categoria
ii publice bunurile aparţinând domeniului privat al statului, a c
gestiune este supusă regulilor dreptului privat, astfel încât pot fi
iile codului civil.
Trebuie subliniat că alineatul 4 al art. 136 al Constituţiei apare prea categoric
formulat. Acest alineat prevede că:
ă sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în
strarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau
cu această dispoziţie constituţională se pune întrebarea dac
putea fi în viitorul apropiat o piedică în evoluţia spre privatizare a economiei
ionale, ce presupune trecerea unor bunuri, care astăzi sunt proprietate
, în proprietatea particularilor. Fără îndoială, desfăşurarea normal
ii economice impune ca, la un moment dat, anumite bunuri, care formeaz
obiectul proprietăţii publice, să fie înstrăinate în condiţiile stabilite de lege.
Desigur, o asemenea lege riscă să fie considerată neconformă
117
drepturile sociale
economice, cu un conţinut precis
rii noastre din 1991, revizuită.
de proprietate, precum şi
i limitele acestor drepturi
fiind stabilite de lege. Prin urmare, exprimând realitatea în sensul căreia nu
tabili conţinutul
i limitele drepturilor reglementate prin art.44. Asemenea limite rezultă din
enii români pot dobândi
i art.136) rezultă că, în
spiritul lor, proprietatea este, în sistemul nostru de drept, de două feluri:
iei, proprietatea publică se
ilor administrativ-
ie exclude din categoria
inând domeniului privat al statului, a căror
înstrăinate în
iei apare prea categoric
iile legii, ele pot fi date în
iilor publice sau pot fi concesionate sau
se pune întrebarea dacă nu va
ia spre privatizare a economiei
zi sunt proprietate
ăşurarea normală a
ii economice impune ca, la un moment dat, anumite bunuri, care formează
iile stabilite de lege.
ă Constituţiei,

Benone Puşcă
deoarece aceasta admite cel mult închirierea sau concesionarea bunurilor din
proprietatea publică
Faptul că legea fundamental
privată duce la concluzia c
şi creanţele asupra statului sunt garantate (art.44) se refer
proprietate privată
unităţile administrativ
Constituţia prevede
legii, inviolabilă. Aceasta înseamn
acesta face parte definitiv din patrimoniul proprietarului
potrivit art. 15 alin.
pentru viitor, consecin
modifica însuşi con
vechi. În acest sens trebuie interpretat art.
căruia:
„Dreptul de proprietate, precum ş
În ceea ce priveşte exerci
potrivit Constituţiei la dou
lucrări de interes general, autoritatea public
proprietăţi imobiliare, cu obliga
aduse solului, planta
imputabile autorităţ
drept absolut şi exclusiv
dispoziţia.
Libertatea economică
O asemenea libertate se reg
Constituţia României,
care dreptul la proprietate privat
este inviolabilă, în condi
fundamentale ale omului s
Dacă în reglementarea trecut
capitolul privind drepturile
în 2003 a fost introdus un nou articol,
„Accesul liber al persoanei la o activitate economic
în condiţiile legii sunt garantate”
Dreptul la moştenire
Potrivit art. 46 al Constitu
dreptul de a dobândi bunuri ce au apar
moştenitori. În temeiul acestei prevederi constitu
dreptul de a moş
deoarece textul constit
ii politice
proprietatea publică .
legea fundamentală face o distincţie între proprietatea public
duce la concluzia că dispoziţia ei, potrivit căreia dreptul de proprietate
ele asupra statului sunt garantate (art.44) se referă la dreptul de
proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice altele decât statul sau
ile administrativ-teritoriale.
ia prevede în art.136 alin.5 că proprietatea privată este, în condi
ă. Aceasta înseamnă că, odată dobândit, în mod legal, un bun,
acesta face parte definitiv din patrimoniul proprietarului . Ţinând seama c
15 alin. 2 al Constituţiei din 1991 revizuite, legea dispune numai
pentru viitor, consecinţa care se impune este aceea că legea nouă
şi conţinutul dreptului de proprietate dobândit conform legii
vechi. În acest sens trebuie interpretat art. 44 alin.1 al Constitu
„Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate”.
În ceea ce priveşte exerciţiul dreptului de proprietate privată, el este supus,
ţiei la două limitări principale. Constituţia prevede c
ri de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oric
i imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele
aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune
putabile autorităţii (art. 44 alin. 5). Dreptul de proprietate privat
şi exclusiv şi implică ca atribute: posesiunea, folosin
O asemenea libertate se regăseşte înscrisă în foarte multe constitu
ia României, ţară cu o economie de piaţă, bazată pe libera ini
care dreptul la proprietate privată este garantat şi ocrotit iar proprietatea privat
ă, în condiţiile legii, era firesc ca unul din drepturile
ntale ale omului să fie libertatea economică.
în reglementarea trecută, asemenea libertate nu era normalizat
capitolul privind drepturile şi libertăţile fundamentale, în Constitu
în 2003 a fost introdus un nou articol, şi anume 45, care prevede că
„Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora
iile legii sunt garantate”.
Potrivit art. 46 al Constituţiei, dreptul la moştenire este garantat. El const
dreptul de a dobândi bunuri ce au aparţinut unor persoane defuncte de c
În temeiul acestei prevederi constituţionale cetăţeanul român are
dreptul de a moşteni orice fel de bunuri, atât în ţară cât şi în str
deoarece textul constituţional nu conţine nici o limitare. Legisla
118
ie între proprietatea publică şi cea
reia dreptul de proprietate
ă la dreptul de
a persoanelor fizice sau juridice altele decât statul sau
este, în condiţiile
dobândit, în mod legal, un bun,
Ţinând seama că,
, legea dispune numai
legea nouă nu va putea
inutul dreptului de proprietate dobândit conform legii
Constituţiei, potrivit
ă, el este supus,
prevede că, pentru
poate folosi subsolul oricărei
gubi proprietarul pentru daunele
i pentru alte daune
Dreptul de proprietate privată este un
ca atribute: posesiunea, folosinţa şi
în foarte multe constituţii. În
pe libera iniţiativă, în
i ocrotit iar proprietatea privată
iile legii, era firesc ca unul din drepturile
, asemenea libertate nu era normalizată în
ile fundamentale, în Constituţia revizuită
care prevede că:
i exercitarea acestora
tenire este garantat. El constă în
inut unor persoane defuncte de către
ăţeanul român are
şi în străinătate
ine nici o limitare. Legislaţia noastră

civilă prevede numeroase garanţii care asigură realizarea acestui drept
fundamental.
Dreptul la moştenire este strâns legat de dreptul de proprietate. Instituţia
moştenirii, urmând soarta proprietăţii, se concretizează printr-o creştere
cantitativă şi valorică a obiectului transmisiunii succesorale în raport cu
creşterea proprietăţii private.
Dreptul la grevă
Prin natura sa dreptul la grevă este atât un drept social-economic, cât şi un
drept social-politic, încadrarea sa în una din cele două categorii de drepturi
ridicând deseori interesante probleme pentru cercetarea ştiinţifică.
Dreptul la grevă se află într-o strânsă corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi
precum libertatea negocierilor colective, libertatea întrunirilor, dreptul de
asociere şi mai ales cu asocierea în sindicate . De altfel, potrivit art.9 din
Constituţie, sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea
intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, iar potrivit art. 43
alin.1 greva are ca scop apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale.
Aceste dispoziţii constituţionale privind dreptul la grevă în sensul garantării
lui, constituie, concomitent, şi un principiu fundamental al dreptului muncii. Ca
urmare, în baza prevederilor constituţionale, sus amintite, şi ale art.18 din
Codul muncii, prin contractul colectiv sau în cel individual de muncă nu se
poate renunţa la dreptul la grevă. Aşadar, greva nu este o manifestare de forţă a
salariaţilor tolerată de lege, ci un drept constituţional. Greva este un drept
individual şi colectiv.
Potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr. 15/1991, greva constituie o încetare
colectivă şi voluntară a lucrului, determinată de refuzul conducerii unităţii de a
satisface revendicările justificate ale salariaţilor, revendicări care constituie, în
consecinţă, obiectul conflictului colectiv de muncă.
Din definiţia de mai sus, precum şi din dispoziţiile constituţionale rezultă că
greva apare ca un ultim remediu la îndemâna salariaţilor în vederea apărării
intereselor lor profesionale, economice şi sociale. Prin urmare, exercitarea
dreptului la grevă intervine atunci când celelalte mijloace folosite pentru
rezolvarea conflictului de muncă a eşuat, fiind ultima ei soluţie extremă prin
care patronatul trebuie convins să satisfacă revendicările formulate de salariaţi .
Constituţia din 1991, în art. 43, recunoaşte dreptul la grevă, dar prevede
totodată că legea stabileşte condiţiile şi limitările exercitării acestui drept,
precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate.
Din dispoziţia constituţională sus menţionată, două categorii principale de
limitări pot fi aduse exercitării dreptului la grevă.
Prima categorie de limitări rezultă din însuşi scopul urmărit prin organizarea
grevelor şi anume pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor.
Prin urmare, consecinţa este că ele trebuie să aibă un caracter profesional.
Plecând de la această idee, legea fundamentală a prevăzut în art.43 alin.1 că
salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,

Benone Puşcă
economice şi sociale, ceea ce conduc la concluzia c
politic sunt interzise
Cea de a doua categorie de limit
considerente legate de necesitatea men
43 alin. 2 al Constitu
exercitării dreptului la grev
serviciilor esenţiale pentru societate.
Dreptul copiilor şi tinerilor la protec
Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale
persoanelor fizice prevede cerin
tinerilor, statele pă
muncii salariate a copiilor va fi interzic
În concordanţă cu aceste reglement
conţinutul său contureaz
copiilor şi tinerilor la protec
prevede că statul acord
copilului bolnav ori handicapat, u
forme de protecţie social
Pentru a răspunde cerin
art. 49 alin.4, prevede c
salariaţi. Această interd
internaţională potrivit c
fie inferioară vârstei pân
O precizare se impune a fi f
Constituţiei se poate constata c
acest sens pot fi men
căsătorie şi la întemeierea unei familii etc. Este
să acorde o atenţ
potenţial uman al societ
garantează un regim special de protec
Constituţie se prevede obliga
condiţiilor pentru participarea liber
economică, cultural
Dreptul persoanelor handicapate la o protec
Acest drept priveş
trebuie să se bucure de o protec
condiţii umane de via
Constituţia în art. 50 prevede obliga
politici naţionale de prevenire, de tratament, de readaptare, de înv
instruire şi de integrare social
îndatoririle ce revin p
ii politice
i sociale, ceea ce conduc la concluzia că grevele fă
politic sunt interzise .
Cea de a doua categorie de limitări ale dreptului la grevă este de
considerente legate de necesitatea menţinerii ordinii publice. În acest spirit, art.
2 al Constituţiei prevede că legea stabileşte condiţiile
rii dreptului la grevă, precum şi garanţiile necesare exercit
ţiale pentru societate.
i tinerilor la protecţie şi asistenţă
ţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale ale
persoanelor fizice prevede cerinţa ca pentru garantarea protecţiei minorilor
tinerilor, statele părţi trebuie să stabilească limite de vârstă sub care folosirea
muncii salariate a copiilor va fi interzică şi sancţionată prin lege.
ţă cu aceste reglementări art.49 din Constituţia României, prin
u conturează un drept fundamental care poate fi intitulat dreptul
i tinerilor la protecţie şi asistenţă. Pentru aceasta, legea fundamental
statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea
copilului bolnav ori handicapat, urmărind ca prin lege să se stabileasc
ţie socială.
spunde cerinţei ocrotirii minorilor şi a garanta juridic acest lucru,
49 alin.4, prevede că minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angaja
i. Această interdicţie valorifică în planul legislaţiei interne o regul
potrivit căreia vârsta minimă de angajare în muncă nu trebuie s
vârstei până la care şcolarizarea este obligatorie.
O precizare se impune a fi făcută şi anume aceea că din lectura Titlului II al
iei se poate constata că multe drepturi şi libertăţi privesc tinerii. În
acest sens pot fi menţionate dreptul la învăţătură, dreptul la munc
i la întemeierea unei familii etc. Este şi firesc ca legea fundamental
acorde o atenţie deosebită copiilor şi tinerilor care constituie marele
ial uman al societăţii. Pentru aceste categorii de persoane Constitu
un regim special de protecţie şi de asistenţă. De asemenea, în
se prevede obligaţia autorităţilor publice de a contribui la asigurarea
iilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politic
, culturală şi sportivă a ţării.
Dreptul persoanelor handicapate la o protecţie socială
drept priveşte o categorie de oameni care fiind defavoriza
se bucure de o protecţie socială specială pentru asigurarea unor
ii umane de viaţă.
ia în art. 50 prevede obligaţia statului de a asigura realizarea unei
ionale de prevenire, de tratament, de readaptare, de înv
i de integrare socială a handicapaţilor, respectând drepturile
îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.
120
grevele făcute în scop
este determinată de
inerii ordinii publice. În acest spirit, art.
te condiţiile şi limitele
iile necesare exercitării
ional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale ale
ţiei minorilor şi
sub care folosirea
ia României, prin
un drept fundamental care poate fi intitulat dreptul
. Pentru aceasta, legea fundamentală
i ajutoare pentru îngrijirea
se stabilească alte
i a garanta juridic acest lucru,
minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca
iei interne o regulă
de angajare în muncă nu trebuie să
din lectura Titlului II al
i privesc tinerii. În
, dreptul la muncă, dreptul la
gea fundamentală
i tinerilor care constituie marele
ii. Pentru aceste categorii de persoane Constituţia
. De asemenea, în
ilor publice de a contribui la asigurarea
a politică, socială,
te o categorie de oameni care fiind defavorizaţi de soartă
pentru asigurarea unor
ia statului de a asigura realizarea unei
ionale de prevenire, de tratament, de readaptare, de învăţământ, de
ilor, respectând drepturile şi

Trebuie să amintim crearea Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi,
organism guvernamental care se ocupă de supravegherea elaborării şi
exercitării diferitelor programe de ajutorare şi reintegrare socială a acestor
persoane.
Sarcina de lucru 6
Redactează un text argumentativ în sprijinul ideii că drepturile cu
incidenţă asupra standardului economic de viaţă trebuie garantate sau
ocrotite prin lege.
4.2.4. Drepturile şi libertăţile politice, social-politice
Noţiuni introductive
Sfera noţiunii de drepturi şi libertăţi politice se limitează la acele drepturi
fundamentale care au ca obiect participarea cetăţenilor la conducerea statului,
la guvernare.
Procedând la o ştiinţifică sistematizare a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale, Constituţia nu consacră sistemului electoral un capitol separat,
ci reglementează drepturile şi libertăţile politice, ca şi problemele electorale în
titlul privitor la „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”.
Una din sarcinile ce revin cursului de drept constituţional este şi aceea de a
analiza pe larg reglementarea legală a condiţiilor în care cetăţenii îşi exercită
drepturile politice.
Dat fiind că sfera noţiunii de „drepturi politice” se limitează la acele drepturi
fundamentale care au ca obiect exclusiv participarea cetăţenilor la conducerea
statului, în această categorie sunt grupate următoarele drepturi: dreptul de a
alege reprezentanţi în Parlament; dreptul de a alege pe Preşedintele Republicii;
dreptul de a vota în cadrul referendum-urilor; dreptul de a iniţia, în condiţiile
stabilite de Constituţie, adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi ordinare
sau organice; dreptul de a iniţia în condiţiile stabilite, revizuirea Constituţiei;
dreptul de a alege reprezentanţi în consiliile locale şi judeţene; dreptul de a
alege primari în comune şi oraşe; dreptul de a fi ales deputat sau senator,
preşedinte al republicii, membru în consiliile locale sau primar în comune şi
oraşe.
Pentru că cele mai multe dintre aceste drepturi se exercită prin intermediul
alegerilor, adeseori ele sunt desemnate printr-un singur termen şi anume
drepturile electorale.

Benone Puşcă
Drepturile electorale
proclamat în art.25
periodice oneste, cu suf
exprimarea liberă a voin
fost anevoioasă, prevalând în cele din urm
de a alege şi a fi ales sunt drepturi natur
irevocabil unei puteri pe care el o consider
esenţial nu numai pentru el, dar
cetăţenilor, caracteristice unei democra
dreptul de a fi ales.
Potrivit art. 36 al Constitu
împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. Exercitarea drepturilor electorale
constituie o expresie a manifest
aparţine poporului român. Constitu
sunt incompatibile cu calitatea de aleg
mintali puşi sub interdic
judecătorească definitiv
Cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în
interzisă asocierea în partide politice. Candida
art. 37, trebuie să fi îm
ani, pentru a fi aleş
cel puţin 33 de ani, pentru a fi ale
al României.
Odată cu revizuire
dreptul de a fi ales în Parlamentul European. Potrivit art. 38, în condi
aderării României la Uniunea European
şi a fi aleşi în Parlamentul Europea
Libertatea conştiinţei
Libertatea conştiinţ
drepturilor umane
persoană are dreptul la libertatea gândirii, a con
implică libertatea de a
de a-şi manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv atât în
public cât şi privat.
În concordanţă cu reglement
că libertatea gândirii
pot fi îngrădite sub nici o form
motiv, nu poate fi constrâns s
opinie, acestea fiind contrare convingerilor sale
textului legii fundamentale se constat
complex, ea încorporeaz
formulările din Pactul interna
ii politice
ţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966 a
proclamat în art.25 „dreptul de a alege şi a fi ales, în cadrul unor alegeri
periodice oneste, cu sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând
exprimarea liberă a voinţei alegătorilor”. Introducerea unui asemenea text a
ă, prevalând în cele din urmă argumentele potrivit că
i a fi ales sunt drepturi naturale ale omului de a nu fi supus
irevocabil unei puteri pe care el o consideră arbitrară. Dreptul de a alege este
ial nu numai pentru el, dar şi pentru drepturile şi libertăţile politice ale
enilor, caracteristice unei democraţii. Corelativ dreptului de a alege este
dreptul de a fi ales.
Potrivit art. 36 al Constituţiei, cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani,
ă în ziua alegerilor inclusiv. Exercitarea drepturilor electorale
constituie o expresie a manifestării suveranităţii naţionale, suveranitate care
ine poporului român. Constituţia nominalizează expres persoanele care
sunt incompatibile cu calitatea de alegător şi anume: debilii sau aliena
i sub interdicţie, precum şi persoanele condamnate, prin hot
ă definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
enii cu drept de vot care au domiciliul în ţară, pot fi aleşi, dac
asocierea în partide politice. Candidaţii, menţionează Constitu
art. 37, trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de 23 de
ani, pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale,
in 33 de ani, pentru a fi aleşi în Senat sau 35 ani în funcţia de Pre
cu revizuirea Constituţiei în 2003, a fost introdus un nou articol privind
dreptul de a fi ales în Parlamentul European. Potrivit art. 38, în condi
rii României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege
i în Parlamentul European.
ştiinţei este una dintre primele libertăţi înscrise în catalogul
.
ia Universală a Drepturilor Omului proclamă în art.18 c
are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei. Acest drept
libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile precum
i manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv atât în
i privat.
ţă cu reglementările internaţionale, Constituţia prevede în art.29
libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu
dite sub nici o formă. Aceasta înseamnă că nimeni, sub nici un
motiv, nu poate fi constrâns să adere la o credinţă religioasă ori s
opinie, acestea fiind contrare convingerilor sale . Aşadar, din formularea
textului legii fundamentale se constată că libertatea conştiinţei are un con
complex, ea încorporează mai multe aspecte. În acest sens sunt interesante
rile din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice care în
122
i politice din 1966 a
i a fi ales, în cadrul unor alegeri
i cu scrutin secret, asigurând
. Introducerea unui asemenea text a
argumentele potrivit cărora dreptul
ale ale omului de a nu fi supus
. Dreptul de a alege este
ăţile politice ale
lui de a alege este
enii au drept de vot de la vârsta de 18 ani,
în ziua alegerilor inclusiv. Exercitarea drepturilor electorale
ionale, suveranitate care
expres persoanele care
i anume: debilii sau alienaţii
i persoanele condamnate, prin hotărâre
şi, dacă nu le este
ă Constituţia, în
în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de 23 de
ilor sau în organele locale, şi vârsta de
ţia de Preşedinte
iei în 2003, a fost introdus un nou articol privind
dreptul de a fi ales în Parlamentul European. Potrivit art. 38, în condiţiile
enii români au dreptul de a alege
i înscrise în catalogul
în art.18 că orice
i a religiei. Acest drept
i schimba religia sau convingerile precum şi libertatea
i manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv atât în
ia prevede în art.29
ţelor religioase nu
nimeni, sub nici un
ă ori să adopte o
adar, din formularea
ţei are un conţinut
mai multe aspecte. În acest sens sunt interesante
şi politice care în

art.18 consacră dreptul persoanei la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de
religie.
În formularea conceptului juridic de libertate a conştiinţei nu este lipsită de
interes menţionarea teoriilor şi exprimărilor juridice care s-au susţinut şi se mai
susţin încă. Astfel, dacă într-o concepţie se consideră că libertatea religioasă
include şi libertatea conştiinţei, într-o altă concepţie se consideră că libertatea
conştiinţei şi libertatea religioasă sunt două libertăţi distincte. Teoria acceptată
este cea în sensul căreia libertatea conştiinţei are o sferă largă cuprinzând în ea
şi libertatea religioasă. Se mai consideră că există şi libertatea cultelor, ca
libertate distinctă. În această privinţă, Constituţia prevede:
„Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii în condiţiile legii”.
Constituţia mai adaugă apoi, în art. 29 alin. 4, că: „În relaţiile dintre culte sunt interzise orice
forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă”.
Consacrând separarea statului de biserică, Constituţia garantează autonomia
cultelor religioase, dar obligă statul să sprijine cultele, inclusiv prin înlesnirea
asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi orfelinate
(art. 29 alin. 5).
Libertatea de exprimare
Constituţia garantează nu numai libertatea conştiinţei ci şi libertatea de
exprimare a gândurilor, a opiniilor, a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice
fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de
comunicare în public. Cenzura de stat este interzisă. Libertatea presei implică
şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată, dar
libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa
particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. De asemenea, se arată
în art. 30 al Constituţiei, sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii,
îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă, religioasă,
incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi
manifestările obscene, contra bunelor moravuri.
Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia aduse la cunoştinţa
publică revine editorului sau realizatorului, autorului, proprietarului mijlocului
de multiplicare sau organizatorului manifestării artistice, în condiţiile legii.
Libertatea întrunirilor
Exprimarea opiniilor are loc nu numai prin intermediul presei, al radioului sau
al televiziunii, ci şi în cadrul întrunirilor, al mitingurilor, al demonstraţiilor şi
procesiunilor de stradă . Prin conţinutul său această libertate se află într-o
strânsă corelaţie cu libertatea conştiinţei precum şi cu libertatea de exprimare.
Reglementată de art. 39 din legea fundamentală, această libertate social-
politică este definită ca fiind:
„posibilitatea ce o au oamenii de a se întruni în reuniuni private sau publice pentru a-şi
exprima gândurile, opiniile, credinţele”.

Benone Puşcă
Libertatea întrunirilor se poate exercita prin mai multe forme
dintre acestea, aş
mitingurile, demonstra
Diversitatea formelor
determinat legiuitorul constituant, ca dup
adauge expresia „orice alte întruniri”
vedere şi alte posibilit
libertăţi.
Actele internaţionale consacr
Universală a Drepturilor Omului (art.
drepturile civile şi politice (art.21).
Ţinând seama de aspectele reliefate în aceste documente int
Constituţia română
această libertate „sunt libere”
nici un fel de arme”
asigurarea exercită
privind organizarea
Dreptul de asociere
persoană are dreptul de a s
constitui sindicate ş
Constituţia României din 1991, în art.40, alin.1, reglementeaz
pot asocia liber în partide politi
Din cuprinsul acestor reglement
se exprimă voinţa politic
drepturilor şi la promovarea intereselor prof
salariaţilor.
Preocuparea legiuitorului constituant pentru buna func
acestui drept fundamental, se realizeaz
priveşte scopurile
neconstituţionale partidele sau organiza
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranit
urmare, rezultă că
politice, juridice şi statale consacrate în primul titlu al legii fundamentale
aceea, asociaţiile care atenteaz
Constatarea şi declararea ca neconstitu
Constituţionale.
Exercitarea dreptului de asociere este îns
persoane. Astfel, potrivit alineatului 3 nu pot face parte din partidele politice,
judecătorii Curţii Constitu
activi ai armatei, poli
lege organică.
ii politice
unirilor se poate exercita prin mai multe forme şi mijloace, dar
dintre acestea, aşa cum am amintit mai sus, Constituţia enumer
mitingurile, demonstraţiile şi procesiunile.
Diversitatea formelor şi mijloacelor prin care se poate realiza aceast
determinat legiuitorul constituant, ca după nominalizarea celor trei forme s
„orice alte întruniri”. Desigur, legiuitorul constituant a avut în
i alte posibilităţi care pot să apară ulterior în exercitarea acestei
ţionale consacră această libertate fundamentală în Declara
a Drepturilor Omului (art. 20) şi Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice (art.21).
inând seama de aspectele reliefate în aceste documente int
ia română din 1991, exprimă că formele prin care se poate exercita
libertate „sunt libere” şi se pot organiza „numai în mod pa
nici un fel de arme”. Aceste trei reguli au caracter constituţ
ercitării libertăţii întrunirilor, a fost adoptată Legea nr. 60/1991
privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice .
ţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede c
are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a
constitui sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale (art.22).
ia României din 1991, în art.40, alin.1, reglementează că
pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere”
Din cuprinsul acestor reglementări, rezultă că prin asocierea în partide politice,
ţa politică a cetăţenilor iar sindicatele contribuie la ap
i la promovarea intereselor profesionale, economice ş
Preocuparea legiuitorului constituant pentru buna funcţionare şi exercitare a
acestui drept fundamental, se realizează în următoarele reglementă
te scopurile şi activitatea, prin alineatul 2 sunt considerate
ionale partidele sau organizaţiile care militează
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţ
ă că textul constituţional urmăreşte protejarea unor valori
olitice, juridice şi statale consacrate în primul titlu al legii fundamentale
ţiile care atentează la aceste valori sunt neconstitu
i declararea ca neconstituţionale a unei asociaţii revine Cur
Exercitarea dreptului de asociere este însă limitat pentru anumite categorii de
ţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţ
i, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin
124
şi mijloace, dar
ţia enumeră doar
i mijloacelor prin care se poate realiza această libertate a
nominalizarea celor trei forme să
. Desigur, legiuitorul constituant a avut în
ulterior în exercitarea acestei
ă în Declaraţia
ional cu privire la
inând seama de aspectele reliefate în aceste documente internaţionale,
formele prin care se poate exercita
„numai în mod paşnic, fără
. Aceste trei reguli au caracter constituţional. Pentru
Legea nr. 60/1991
i politice prevede că orice
e asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a
i de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale (art.22).
ă că „Cetăţenii se
i în alte forme de asociere”.
prin asocierea în partide politice,
enilor iar sindicatele contribuie la apărarea
esionale, economice şi sociale ale
ionare şi exercitare a
toarele reglementări. Astfel, cât
ul 2 sunt considerate
iile care militează împotriva
pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii ţării. Prin
te protejarea unor valori
i statale consacrate în primul titlu al legii fundamentale . De
la aceste valori sunt neconstituţionale.
ţii revine Curţii
limitat pentru anumite categorii de
ii poporului, magistraţii, membrii
ionari publici stabilite prin

Această dispoziţie constituţională nu trebuie interpretată în sens restrictiv, ca
aducând atingere dreptului de asociere pentru anumite categorii de funcţionari,
ci trebuie avut în vedere că asocierea acestora constituie un impediment în
buna funcţionare a serviciilor publice. Explicaţia unei asemenea interdicţii
privind unele categorii de funcţionari trebuie căutată şi în aceea că serviciile
publice nu au voie să facă nici o diferenţiere pe motive politice sau alte motive
celor cărora le prestează servicii. În majoritatea sistemelor constituţionale se
practică neutralitatea serviciilor publice, care înseamnă o detaşare a
funcţionarilor publici de problemele politice.
În fine, în legătură cu caracterul asociaţiei vom observa că potrivit legii
fundamentale sunt interzise asociaţiile cu caracter secret. Această dispoziţie
constituţională (art.40, alin.4) urmăreşte protejarea valorilor democraţiei
constituţionale.
Sarcina de lucru 7
Redactează un text de 15-20 de rânduri prin care să explici unui
interlocutor imaginar care sunt drepturile şi libertăţile politice
fundamentale ale cetăţeanului.
Secretul corespondenţei
Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice precizează că
nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa
particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri aduse
onoarei şi reputaţiei sale (art. 17).
Constituţia României din 1991, receptând aceste prevederi, stipulează în art.28
că:
„Secretul scrisorilor, ale telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirile telefonice şi
al celorlalte mijloace legale de comunicare sunt inviolabile”.
Formularea textului constituţional încearcă să surprindă, şi reuşeşte, paleta
largă de forme şi mijloace prin care oamenii comunică între ei. De asemenea,
analizând conţinutul art. 28, vom observa mai întâi că textul lui are
corespondent în reglementările internaţionale şi anume în art. 12 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice .
Revenind la conţinutul art. 28 din legea fundamentală se poate observa că
legiuitorul constituant a lăsat posibilitatea unei interpretări largi a diverselor
forme de manifestare în viitor a corespondenţei. Astfel, textul constituţional

exemplifică diverse mijloace de comunicare cum sunt: scrisorile, telegramele,
convorbirile telefonice iar apoi foloseşte exprimarea „alte trimiteri poştale” ori
„celorlalte mijloace legale de comunicare” .
În legătură cu inviolabilitatea corespondenţei o problemă care se pune este
aceea de a şti sfera celor faţă de care este ocrotită corespondenţa. Concluzia
care se degajă din reglementarea constituţională este că sunt obligate să
respecte secretul corespondenţei atât persoanele fizice cât şi autorităţile
publice. Prin urmare, rezultă că nimeni nu are dreptul să atenteze la
corespondenţa cuiva. Mai rezultă că nimeni nu poate deschide, reţine, citi,
distruge, da publicităţii o corespondenţă ce nu-i este adresată, având obligaţia
de a o restitui destinatarului dacă din întâmplare a intrat în posesia ei. De
asemenea nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonică sau de a
divulga conţinutul unei convorbiri telefonice de care a luat cunoştinţă
întâmplător. Codul penal la rândul său încriminează în art. 195, sub denumirea
„Violarea secretului corespondenţei” toate faptele care constituie o intervenţie
abuzivă în comunicările pe care şi le fac oamenii unii altora .
O problemă care s-a pus din totdeauna a fost aceea dacă principiul
inviolabilităţii poate cunoaşte vreo restrângere. Sub acest aspect putem aminti
că potrivit Codului de procedură penală, organul de cercetare penală cu
încuviinţarea procurorului, sau instanţei de judecată, are dreptul de a deschide
corespondenţa adresată învinuitului sau inculpatului, dacă interesul urmăririi
sau judecăţii o cere. Prin urmare acest drept trebuie să fie prevăzut de lege,
realizat după o procedură riguroasă şi numai pe bază de ordonanţe scrise, cu
respectarea celorlalte drepturi ale persoanei.
Dreptul la informaţie
Dezvoltarea şi afirmarea personalităţii umane nu poate avea loc fără accesul
persoanei la cele mai noi cuceriri din orice domeniu al ştiinţei şi culturii.
Reglementat în art. 31 din Constituţie, dreptul la informaţie este definit ca
dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. El este
un drept fundamental deoarece dezvoltarea materială şi spirituală a omului,
exercitarea libertăţilor prevăzute în Constituţie prin care se exprimă gândurile,
opiniile, credinţele religioase, creaţiile de orice fel, implică posibilitatea de a
putea recepţiona date şi informaţii privind viaţa socială, politică, economică,
ştiinţifică şi culturală. Asigurând dreptul la informaţie Constituţia stabileşte
obligaţii corelative în sarcina autorităţilor publice şi anume de a informa corect
cetăţenii asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, de
a asigura grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la
antenă, de a asigura protecţia tinerilor şi siguranţa naţională. Aceasta, desigur,
nu înseamnă că dreptul la informaţie presupune accesul opiniei publice la
informaţii cu caracter secret.
În ceea ce priveşte serviciile publice de radio şi televiziune, Constituţia impune
adoptarea unei legi organice relative la organizarea lor şi controlul parlamentar
al activităţii lor. În acest sens a fost adoptată Legea privind Societăţile
Naţionale de Radio şi Televiziune şi controlul parlamentar al activităţii lor.

Drept constitutional si institutii politice unitatea iv

Drept constitutional si institutii politice unitatea iv

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Drept constitutional si institutii politice unitatea iv

Similar to Drept constitutional si institutii politice unitatea iv (20)

More from bc82gad

More from bc82gad (20)

Drept constitutional si institutii politice unitatea iv