SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  38
Télécharger pour lire hors ligne
KON STRU IM

Inovaţie şi
Management la
Zilele Biz

Adică ce am scris eu pe hashtagul #zilelebiz la
conferinţele despre inovaţie şi management.

KON STRU IM
România e pe locul 6 ca
număr de programatori şi
pe locul 1 ca număr de
specialişti în IT.

KON STRU IM
KON STRU IM
E mai uşor să-ţi faci
singur un job decât să
găseşti un post liber unde
să te poţi angaja.

KON STRU IM
KON STRU IM
Un inventator nu poate
veni cu nimic nou până nu
reinventează roata de
câteva ori.

KON STRU IM
KON STRU IM
Ionuţ Budişteanu s-a
apucat să inventeze o
maşină care se conduce
singură ca să vadă dacă
cea de la Google Streets
View chiar costă cât spun
ei.

KON STRU IM
KON STRU IM
Ştiţi scannerul acela de avioane care a
câştigat marele premiu de inventivitate la
Geneva? Ştiţi că e făcut de românul Mircea
Tudor, nu? Şi ştiţi şi că n-a mai făcut nimeni,
niciodată, aşa ceva, da? Azi, la #zilelebiz,
avem ocazia să-l cunoaştem pe Mircea şi o
parte din echipa din spate. Am aflat că
invenţia a fost realizată în doar 3 luni de zile.

Ideea era de mult, dar cu 3 luni înainte de
concursul de la Geneva au început, practic,
să-l construiască.
Despre asta e vorba (click aici)

KON STRU IM
KON STRU IM
Condiţia ca să inovezi este
să ai cei mai buni oameni @tudorg

KON STRU IM
KON STRU IM
- Câţi dintre voi mai aveţi Windows XP?
S-au ridicat câteva mâini în sală.
- Câţi dintre voi aveaţi internet în 2001,
când a fost conceput XP-ul?
Nu s-a ridicat nicio mână în sală.
Aşa ne-a demonstrat Tudor Galoş că
folosirea de Windows XP e riscantă pentru
că el n-a fost conceput pentru atacurile de
acum. Iar de prin aprilie 2014 nu va mai
apărea niciun update pentru Windows XP.

KON STRU IM
KON STRU IM
Liderii trebuie să inoveze
continuu. Nu trebuie să te
compari cu competitorul
tău, ci cu produsul tău
precedent.

KON STRU IM
KON STRU IM
Ăsta-i primul pas spre inovare.

KON STRU IM
KON STRU IM
Primul aparat care a putut
înlocui inima unui pacient
a fost în 1931. A mai
durat vreo 20 de ani până
să fie folosit pe oameni.

KON STRU IM
KON STRU IM
Când vorbeşti cu cineva
despre activitatea pe care
o desfăşori, e foarte
important să fii
entuziasmat. @AnnaHeijker

KON STRU IM
KON STRU IM
Faină asta.

KON STRU IM
KON STRU IM
Innovation is the first
application of better
solutions that make the
world a better place.

KON STRU IM
KON STRU IM
Focus on the problem. Not
the solution.

KON STRU IM
KON STRU IM
Businessul online poate fi
pornit de oriunde, dar nu
poate fi continuat de
oriunde. - @bobbyvoicu

KON STRU IM
KON STRU IM
Avem nevoie să fim
offline chiar dacă
businessul nostru e
online. Doar aşa te vor
ţine minte oamenii cu
care discuţi. @bobbyvoicu

KON STRU IM
KON STRU IM
Trilulilu vrea să se lanseze
internaţional. Se va numi
Crockly, probabil.

KON STRU IM
KON STRU IM
It's not what you know,
it's who you know.
Trebuie să aibă cine să te
recomande când ai putea
să ai nevoie.

KON STRU IM
KON STRU IM
71% dintre cei care
lucrează în HR nu au o
educaţie formală în acest
domeniu. Au învăţat
făcând.

KON STRU IM
KON STRU IM
Entuziasmul nu e singurul
lucru care-ţi trebuie ca să
excelezi într-un domeniu.
Îţi trebuie şi câteva
competenţe.

KON STRU IM
KON STRU IM
RT @gaboss: Romanian Top 10
Best Companies for Leadership

KON STRU IM
KON STRU IM
RT @gaboss: O definiție
interesantă: Inovația = a
înnoi cu scopul de a
îmbunătăți.

KON STRU IM
KON STRU IM
Nu inovăm pentru că ne
este teamă de schimbare.

KON STRU IM
KON STRU IM
Azi l-am cunoscut pe Lucian Baltaru, General
Manager la Sameday Courier (o firmă de curierat
foarte, foarte mişto). Printre altele, are 10 curieri
pe bicicletă. Şi vrea ca la un moment dat să renunţe
la curierii pe scuter în favoarea celor pe bicicletă.
Iar acum face angajări de biciclişti dispuşi să fie
curieri (part time sau full time). Are un internship
plătit de două luni, apoi, dacă îţi convine să lucrezi
cu el, o să-ţi primeşti salariul din comisioane, în
funcţie de numărul de livrări pe care-l faci. Să nu
spuneţi că nu v-am zis.

KON STRU IM
KON STRU IM
Nu inovăm pentru că
avem tone de proceduri
fixe în companii. Dacă
merge bine aşa, de ce să
facem o schimbare?

KON STRU IM
KON STRU IM
Nu inovăm pentru că sunt
manageri care nu au mai
citit nicio carte de la
sfârşitul facultăţii.

KON STRU IM
KON STRU IM
Ca sa inovezi, sa aduci un
aer nou companiei,
trebuie sa angajezi un tip
cu caracteristicile astea.

KON STRU IM
KON STRU IM
Inovaţia nu este un
miracol, ci o muncă pas cu
pas.

KON STRU IM
KON STRU IM
Esenţa capitalismului este
încurajarea eşecului, nu
răsplătirea succesului. N. Taleb

KON STRU IM
KON STRU IM
Nu e strategic ce e
strategic, e strategic ce
îmi place mie. - Florin Ilie

KON STRU IM
KON STRU IM
În anii 2000, planul A era
să iei bani de la o bancă.
Dacă eşua, treceai la B:
mergi la altă bancă şi iei şi
mai mulţi bani.

KON STRU IM
KON STRU IM
„Eu sunt speriat când îmi
merge bine. Pentru că nu
ştiu dacă poate merge mai
bine şi asta înseamnă că o
să meargă prost”

KON STRU IM
KON STRU IM
Leadership vs. Management.

KON STRU IM
KON STRU IM
RT @gaboss: Leadership
= să-i faci pe oameni să
facă ce vrei tu pentru că
așa vor ei.

KON STRU IM
KON STRU IM
Strategie = să ştii la ce să
renunţi. Să conştientizezi
ce nu poţi face.

KON STRU IM
KON STRU IM
Vezi şi:
Site-ul:
#zilelebiz pe

#zilelebiz pe

KON STRU IM
KON STRU IM
Cristian Florea
@floreacristian

fb.com/cristianflorea.ro
contact@cristianflorea.ro
cristianflorea.ro

kooperativa.ro

KON STRU IM

KON STRU IM

Contenu connexe

Plus de Cristian Florea

Poți vinde produse pe LinkedIn?
Poți vinde produse pe LinkedIn?Poți vinde produse pe LinkedIn?
Poți vinde produse pe LinkedIn?Cristian Florea
 
Cum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian Florea
Cum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian FloreaCum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian Florea
Cum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian FloreaCristian Florea
 
Blogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music Business
Blogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music BusinessBlogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music Business
Blogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music BusinessCristian Florea
 
Idei principale A Touch of Innovation 2015
Idei principale A Touch of Innovation 2015Idei principale A Touch of Innovation 2015
Idei principale A Touch of Innovation 2015Cristian Florea
 
Idei principale webstock 2015
Idei principale webstock 2015Idei principale webstock 2015
Idei principale webstock 2015Cristian Florea
 
Idei principale Webstock 2014
Idei principale Webstock 2014Idei principale Webstock 2014
Idei principale Webstock 2014Cristian Florea
 
Idei principale SEM Days
Idei principale SEM DaysIdei principale SEM Days
Idei principale SEM DaysCristian Florea
 
Trasee de bicicleta de-a lungul Dunarii
Trasee de bicicleta de-a lungul DunariiTrasee de bicicleta de-a lungul Dunarii
Trasee de bicicleta de-a lungul DunariiCristian Florea
 
Idei principale #iceefest 2014
Idei principale #iceefest 2014Idei principale #iceefest 2014
Idei principale #iceefest 2014Cristian Florea
 
Idei principale Mobile Marketing Forum 2014
Idei principale Mobile Marketing Forum 2014Idei principale Mobile Marketing Forum 2014
Idei principale Mobile Marketing Forum 2014Cristian Florea
 
Inspirator în Incubator107
Inspirator în Incubator107Inspirator în Incubator107
Inspirator în Incubator107Cristian Florea
 
Idei principale Social Media Summit 2014
Idei principale Social Media Summit 2014Idei principale Social Media Summit 2014
Idei principale Social Media Summit 2014Cristian Florea
 
Ce contribuiţie are berea la economia Uniunii Europene
Ce contribuiţie are berea la economia Uniunii EuropeneCe contribuiţie are berea la economia Uniunii Europene
Ce contribuiţie are berea la economia Uniunii EuropeneCristian Florea
 
Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013
Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013
Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013Cristian Florea
 
Idei principale #smscluj
Idei principale #smsclujIdei principale #smscluj
Idei principale #smsclujCristian Florea
 
Importanţa brand-ului personal pentru un student
Importanţa brand-ului personal pentru un studentImportanţa brand-ului personal pentru un student
Importanţa brand-ului personal pentru un studentCristian Florea
 

Plus de Cristian Florea (16)

Poți vinde produse pe LinkedIn?
Poți vinde produse pe LinkedIn?Poți vinde produse pe LinkedIn?
Poți vinde produse pe LinkedIn?
 
Cum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian Florea
Cum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian FloreaCum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian Florea
Cum lucrează bloggerii cu companiile - Cristian Florea
 
Blogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music Business
Blogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music BusinessBlogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music Business
Blogging pentru artisti - Cristian Florea - Mastering the Music Business
 
Idei principale A Touch of Innovation 2015
Idei principale A Touch of Innovation 2015Idei principale A Touch of Innovation 2015
Idei principale A Touch of Innovation 2015
 
Idei principale webstock 2015
Idei principale webstock 2015Idei principale webstock 2015
Idei principale webstock 2015
 
Idei principale Webstock 2014
Idei principale Webstock 2014Idei principale Webstock 2014
Idei principale Webstock 2014
 
Idei principale SEM Days
Idei principale SEM DaysIdei principale SEM Days
Idei principale SEM Days
 
Trasee de bicicleta de-a lungul Dunarii
Trasee de bicicleta de-a lungul DunariiTrasee de bicicleta de-a lungul Dunarii
Trasee de bicicleta de-a lungul Dunarii
 
Idei principale #iceefest 2014
Idei principale #iceefest 2014Idei principale #iceefest 2014
Idei principale #iceefest 2014
 
Idei principale Mobile Marketing Forum 2014
Idei principale Mobile Marketing Forum 2014Idei principale Mobile Marketing Forum 2014
Idei principale Mobile Marketing Forum 2014
 
Inspirator în Incubator107
Inspirator în Incubator107Inspirator în Incubator107
Inspirator în Incubator107
 
Idei principale Social Media Summit 2014
Idei principale Social Media Summit 2014Idei principale Social Media Summit 2014
Idei principale Social Media Summit 2014
 
Ce contribuiţie are berea la economia Uniunii Europene
Ce contribuiţie are berea la economia Uniunii EuropeneCe contribuiţie are berea la economia Uniunii Europene
Ce contribuiţie are berea la economia Uniunii Europene
 
Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013
Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013
Ziua 1, Antreprenoriat. #zilelebiz 2013
 
Idei principale #smscluj
Idei principale #smsclujIdei principale #smscluj
Idei principale #smscluj
 
Importanţa brand-ului personal pentru un student
Importanţa brand-ului personal pentru un studentImportanţa brand-ului personal pentru un student
Importanţa brand-ului personal pentru un student
 

Inovaţie şi management la zilele biz

  • 1. KON STRU IM Inovaţie şi Management la Zilele Biz Adică ce am scris eu pe hashtagul #zilelebiz la conferinţele despre inovaţie şi management. KON STRU IM
  • 2. România e pe locul 6 ca număr de programatori şi pe locul 1 ca număr de specialişti în IT. KON STRU IM KON STRU IM
  • 3. E mai uşor să-ţi faci singur un job decât să găseşti un post liber unde să te poţi angaja. KON STRU IM KON STRU IM
  • 4. Un inventator nu poate veni cu nimic nou până nu reinventează roata de câteva ori. KON STRU IM KON STRU IM
  • 5. Ionuţ Budişteanu s-a apucat să inventeze o maşină care se conduce singură ca să vadă dacă cea de la Google Streets View chiar costă cât spun ei. KON STRU IM KON STRU IM
  • 6. Ştiţi scannerul acela de avioane care a câştigat marele premiu de inventivitate la Geneva? Ştiţi că e făcut de românul Mircea Tudor, nu? Şi ştiţi şi că n-a mai făcut nimeni, niciodată, aşa ceva, da? Azi, la #zilelebiz, avem ocazia să-l cunoaştem pe Mircea şi o parte din echipa din spate. Am aflat că invenţia a fost realizată în doar 3 luni de zile. Ideea era de mult, dar cu 3 luni înainte de concursul de la Geneva au început, practic, să-l construiască. Despre asta e vorba (click aici) KON STRU IM KON STRU IM
  • 7. Condiţia ca să inovezi este să ai cei mai buni oameni @tudorg KON STRU IM KON STRU IM
  • 8. - Câţi dintre voi mai aveţi Windows XP? S-au ridicat câteva mâini în sală. - Câţi dintre voi aveaţi internet în 2001, când a fost conceput XP-ul? Nu s-a ridicat nicio mână în sală. Aşa ne-a demonstrat Tudor Galoş că folosirea de Windows XP e riscantă pentru că el n-a fost conceput pentru atacurile de acum. Iar de prin aprilie 2014 nu va mai apărea niciun update pentru Windows XP. KON STRU IM KON STRU IM
  • 9. Liderii trebuie să inoveze continuu. Nu trebuie să te compari cu competitorul tău, ci cu produsul tău precedent. KON STRU IM KON STRU IM
  • 10. Ăsta-i primul pas spre inovare. KON STRU IM KON STRU IM
  • 11. Primul aparat care a putut înlocui inima unui pacient a fost în 1931. A mai durat vreo 20 de ani până să fie folosit pe oameni. KON STRU IM KON STRU IM
  • 12. Când vorbeşti cu cineva despre activitatea pe care o desfăşori, e foarte important să fii entuziasmat. @AnnaHeijker KON STRU IM KON STRU IM
  • 13. Faină asta. KON STRU IM KON STRU IM
  • 14. Innovation is the first application of better solutions that make the world a better place. KON STRU IM KON STRU IM
  • 15. Focus on the problem. Not the solution. KON STRU IM KON STRU IM
  • 16. Businessul online poate fi pornit de oriunde, dar nu poate fi continuat de oriunde. - @bobbyvoicu KON STRU IM KON STRU IM
  • 17. Avem nevoie să fim offline chiar dacă businessul nostru e online. Doar aşa te vor ţine minte oamenii cu care discuţi. @bobbyvoicu KON STRU IM KON STRU IM
  • 18. Trilulilu vrea să se lanseze internaţional. Se va numi Crockly, probabil. KON STRU IM KON STRU IM
  • 19. It's not what you know, it's who you know. Trebuie să aibă cine să te recomande când ai putea să ai nevoie. KON STRU IM KON STRU IM
  • 20. 71% dintre cei care lucrează în HR nu au o educaţie formală în acest domeniu. Au învăţat făcând. KON STRU IM KON STRU IM
  • 21. Entuziasmul nu e singurul lucru care-ţi trebuie ca să excelezi într-un domeniu. Îţi trebuie şi câteva competenţe. KON STRU IM KON STRU IM
  • 22. RT @gaboss: Romanian Top 10 Best Companies for Leadership KON STRU IM KON STRU IM
  • 23. RT @gaboss: O definiție interesantă: Inovația = a înnoi cu scopul de a îmbunătăți. KON STRU IM KON STRU IM
  • 24. Nu inovăm pentru că ne este teamă de schimbare. KON STRU IM KON STRU IM
  • 25. Azi l-am cunoscut pe Lucian Baltaru, General Manager la Sameday Courier (o firmă de curierat foarte, foarte mişto). Printre altele, are 10 curieri pe bicicletă. Şi vrea ca la un moment dat să renunţe la curierii pe scuter în favoarea celor pe bicicletă. Iar acum face angajări de biciclişti dispuşi să fie curieri (part time sau full time). Are un internship plătit de două luni, apoi, dacă îţi convine să lucrezi cu el, o să-ţi primeşti salariul din comisioane, în funcţie de numărul de livrări pe care-l faci. Să nu spuneţi că nu v-am zis. KON STRU IM KON STRU IM
  • 26. Nu inovăm pentru că avem tone de proceduri fixe în companii. Dacă merge bine aşa, de ce să facem o schimbare? KON STRU IM KON STRU IM
  • 27. Nu inovăm pentru că sunt manageri care nu au mai citit nicio carte de la sfârşitul facultăţii. KON STRU IM KON STRU IM
  • 28. Ca sa inovezi, sa aduci un aer nou companiei, trebuie sa angajezi un tip cu caracteristicile astea. KON STRU IM KON STRU IM
  • 29. Inovaţia nu este un miracol, ci o muncă pas cu pas. KON STRU IM KON STRU IM
  • 30. Esenţa capitalismului este încurajarea eşecului, nu răsplătirea succesului. N. Taleb KON STRU IM KON STRU IM
  • 31. Nu e strategic ce e strategic, e strategic ce îmi place mie. - Florin Ilie KON STRU IM KON STRU IM
  • 32. În anii 2000, planul A era să iei bani de la o bancă. Dacă eşua, treceai la B: mergi la altă bancă şi iei şi mai mulţi bani. KON STRU IM KON STRU IM
  • 33. „Eu sunt speriat când îmi merge bine. Pentru că nu ştiu dacă poate merge mai bine şi asta înseamnă că o să meargă prost” KON STRU IM KON STRU IM
  • 34. Leadership vs. Management. KON STRU IM KON STRU IM
  • 35. RT @gaboss: Leadership = să-i faci pe oameni să facă ce vrei tu pentru că așa vor ei. KON STRU IM KON STRU IM
  • 36. Strategie = să ştii la ce să renunţi. Să conştientizezi ce nu poţi face. KON STRU IM KON STRU IM
  • 37. Vezi şi: Site-ul: #zilelebiz pe #zilelebiz pe KON STRU IM KON STRU IM