SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  7
Télécharger pour lire hors ligne
Piața Mihai Viteazul, nr. 32, ap 2, Cluj-Napoca, Cluj
office.agc.cluj@gmail.com
0745 813272 / 0752 257704 / 0749 025404
0264 434576
OPINIE JURIDICĂ
Referitoare la Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii
obligațiilor asumate prin credite
I. Domeniul și obiectul consultanței
a) Domeniul și obiectul consultanței, este reprezentat de analizarea proiectului de lege privind
darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în
forma în care a fost adoptată de către Senatul României (în continuare ”Legea” sau ”Proiectul
de Lege”).
Din punct de vedere juridic, s-a urmărit analizarea următoarelor aspecte:
- Corectitudinea redactării proiectului de lege, inclusiv din perspectiva respectării
principiilor de tehnică legislativă;
- Oportunitatea derogării de la dispozițiile Codului Civil, Codului de Procedură civilă ori a
unor alte acte normative;
- Efectele juridice ale legii în ceea ce privește repartizarea riscului între creditor și debitor.
b) De asemenea, obiectul consultanței este reprezentat și de redactarea unei opinii juridice
conținând concluziile societății civile de avocați ”Arion, Gligor, Cojocariu” (în continuare ”AGC”).
II. Limitele consultanței
Notificare: Prezentul document, inclusiv oricare dintre şi toate anexele la acesta, este pregătit
pentru uzul exclusiv al persoanei căreia îi este adresat. Acest document poate conţine
informaţii care sunt confidenţiale sau protejate în virtutea privilegiilor privind comunicările
avocat client astfel cum sunt definite în temeiul legii aplicabile. Dacă nu sunteţi destinatarul
acestui document, nu aveţi dreptul de a deţine sau de a utiliza acest document în beneficiul
propriu sau al vreunei terţe părţi. Dacă nu sunteţi destinatarul acestui document, astfel cum se
precizează mai sus sau dacă aţi primit acest document din greşeală, vă rugăm să îl distrugeţi
imediat şi să ne notificaţi prin telefon, fax sau e mail.
2
Deși informațiile conținute de prezenta Opinie juridică se consideră a fi corecte și conforme cu
realitatea, avocatul nu este răspunzător, în mod direct sau indirect, de corectitudinea sau
caracterul complet al informațiilor sau al altor aspecte legate de prezenta Opinie.
Prezenta Opinie juridică nu oferă nici o garanție și nu atrage asumarea responsabilității
avocatului cu privire la situațiile prezentate, concluziile sau soluțiile prezentate prin prezenta.
Prezenta Opinie juridică reprezintă interpretarea dată de AGC documentelor prezentate, stării
de fapt, precum și normelor juridice analizate.
Sursele de informații utilizate sunt cele puse la dispoziție de către client, precum și cele
obținute din datele relevante cuprinse în legislația aplicabilă materiei analizate.
III. Perioada desfășurării consultanței
Consultanța a fost desfășurată în perioada 02.03.2016-07.03.2016, având următoarele etape:
- Culegerea informațiilor;
- Analiza informațiilor și a implicațiilor juridice;
- Redactarea Opiniei juridice.
IV. Documentele supuse analizei
În vederea întocmirii Opiniei juridice, au fost avute în vedere următoarele:
- Proiectul de Lege, așa cum a fost adoptat de căre Senatul României, după reexaminare;
- Expunerea de motive privind Legea;
- Avizul Consiliului Legislativ referitor la Lege;
- Cererea de reexaminare a Legii formulată de către Președintele României dl Klaus –
Werner Iohannis;
- Adresa nr. 2471/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii;
De asemenea, s-au avut în vedere dispoziții din următoarele acte normative: Legea nr.
287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură civilă, Legea nr.
71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative- republicată, O.U.G
nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă".
3
V. Redactarea proiectului de Lege. Respectarea normelor legale privind tehnica
legislativă
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative- republicată, ”actele normative se iniţiază, se elaborează, se
adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu
dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept”.
Art. 3 alin. (1) din același act normativ impune obligativitatea respectării normelor de tehnică
legislativă la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative
aparţinând deputaţilor, senatorilor sau cetăţenilor.
Art. 6 alin. (1) arată că proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente
şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Un asemenea
proiect trebuie să fie temeinic fundamentat, luându-se în considerare interesul social, politica
legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale
armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care
România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Totodată,
conform art. 13, un proiect de lege trebuie integrat în ansamblul legislaţiei: ”actul normativ
trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:
a)proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior
sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;
b)proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele
competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia
(...)”.
Așadar, există o obligație legală de a corela proiectul actului normativ cu celelalte acte
normative în vigoare.
Legea nr. 24/2000 permite existența unor derogări, în sensul că o reglementare din aceeaşi
materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special
faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie.
Art. 37 impune existența unei unități terminologice în cuprinsul Proiectului de Lege. O
asemenea unitate terminologică este esențială pentru a nu crea confuzii cu privire la
semnificația unei noțiuni în mai multe acte normative. Această neconcordanță poate fi
soluționată cu ușurință, dacă în cuprinsul Proiectului de Lege se va utiliza aceeași terminologie
cu privire la contractul încheiat între debitor și creditor (în Proiect se folosește atât noțiunea de
”contract de credit”, cât și cea de ”contract de credit ipotecar”). O altă posibilitate este definirea
termenilor în cuprinsul actului normativ, tocmai pentru a evita confunzii și a elimina
posibilitatea existenței unor neconcordanțe cu alte acte normative.
4
În expunerea de motive se menționează că Poiectul de Lege ”transpune și prevederile Directivei
2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului”. În cuprinsul Proiectului de Lege nu este
menționat că acesta transpune prevederile Directivei ante-menționate, încălcându-se astfel art.
45 din Legea nr. 24/2000. Această neregularitate se poate acoperi ușor, prin menționarea în
Lege a modului de transpunere a Directivei.
VI. Oportunitatea derogării de la dispozițiile Codului Civil, Codului de Procedură
civilă ori de la dispozițiile altor acte normative
În ceea ce privește Proiectul de Lege analizat, se poate observa că acesta cuprinde unele
dispoziții derogatorii de la principiile generale de drept instituite de Codul civil, precum și de la
alte dispoziții din Codul Civil și din Codul de Procedură civilă.
În ceea ce privește Codul de procedură civilă, art. 2 prevede că ”dispozițiile prezentului Cod
constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului
cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind
dispoziții contrare”. Acest articol este relevant având în vedere art. 7 din Proiectul de Lege care
reglementează o procedură de contestare a îndeplinirii condițiilor de adminisibilitate a
procedurii reglementată de actul normativ analizat.
Având în vedere importanța Proiectului de Lege și a scopului acestuia, este esențial ca forma
sub care această lege va fi promulgată, să fie ușor de pus în practică și să fie compatibilă cu
Codul de procedură civilă, tocmai pentru a evita apariția unei practici neunitare sau dificultatea
aplicării Legii. Cu privire la acest ultim aspect, există neclarități cu privire la faptul dacă
procedura de verificare și regularizare a cererilor de chemare în judecată (art. 200 coroborat cu
art. 194-197 Cod procedură civilă) se aplică și procedurii prevăzute de art. 7 din Proiectul de
Lege.
Aceste neclarități trebuie lămurite, având în vedere că procedura de drept comun este cea din
Codul de Procedură civilă, iar această etapă a verificării și regularizării cererilor presupune
respectarea unor termene speciale.
Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere și faptul că instanțele din România sunt
supraglomerate, astfel încât este puțin probabil ca o cerere de chemare în judecată să se judece
în 10 zile de la înregistrare, cu citarea părților (art. 8 alin. (2) din Proiect).1
De asemenea, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, trebuie analizate dispozițiile
art. 7 alin. (1) din Proiectul de Lege care fac referire la ”data comunicări notificăriii” prevăzută
de art. 5 din Proiect. O soluție echitabilă ar fi ca respectivele termene să curgă de la data
primirii notificării (așa cum se întâmplă în cazul art. 6 alin. (1) din Proiect), deoarece până la
1
Spre exemplu, dacă debitorul domiciliază în Germania și nu și-a ales domiciliul procesual în România, citarea nu
se va putea îndeplini în termenul de 10 zile de la înregistrarea cererii.
5
primirea notificării o parte nu are cunoștință de respectivul act astfel încât este în imposibilitate
să îl conteste sau să întreprindă alt demers cu privire la acesta.
O altă problema este reprezentată de asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, inclusiv dreptul
la un proces echitabil, care presupune posibilitatea formulării unei căi de atac. Proiectul de Lege
prevede posibilitatea părților de a ataca hotărârea pronunțată în temeiul art. 7 alin. (2), cu apel,
în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii, fără a distinge dacă acest termen curge de la
pronunțarea hotărârii doar pentru partea prezentă sau și pentru partea care nu s-a înfățișat la
judecată, deși a fost citată. Or, pentru a asigura un proces echitabil, părții care nu s-a înfățișat
la judecată, ar trebui să îi fie acordată posibilitatea de a ataca hotărârea de la data la care
hotărârea i-a fost comunicată. Această soluție este în acord cu dispozițiile Codului de Procedură
civilă.
Totodată, Proiectul de Lege derogă și de la normele privind competența, prevăzute de Codul de
Procedură civilă. Astfel, deși în cuprinsul proiectului se menționează că acesta se completează
cu dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură civilă, la art. 7 alin. (2), respectiv
art. 8 alin. (2) din Proiect se arată că instanța competentă este, indiferent de situație sau de
valoarea cererii, judecătoria de la domiciliul debitorului. O asemenea derogare de la normele
privind competența materială va duce din nou la supraîncărcarea judecătoriilor, care vor judeca
inclusiv litgiile de competența tribunalelor. Într-adevăr, este utilă și necesară stabilirea
competenței teritoriale la domiciliul debitorului, din perspectiva faptului că debitorul nu se află
într-o poziție de egalitate financiară cu creditorul (așa cum este acesta prezentat în art. (1) alin.
(1) din Proiect), dar nu este necesară o intervenție asupra competenței materiale a instanței.
Cu privire la compatibilitatea Proiectului de Lege cu dispozițiile Codului civil, se impun a fi
făcute unele observații.
Proiectul de Lege propune posibilitatea debitorului de a stinge integral o creanță și accesoriile
sale, izvorând ”dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de
proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condițiile prevăzute de
prezenta lege” (art. 1 alin. (2)). Pentru a efectua această operațiune trebuie îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Proiect. Acest ultim articol menționat, derogă de la
art. 1492 Cod Civil, în sensul în care printre condiții nu se enumeră și acordul creditorului
pentru schimbarea prestației.
Plata este definită de Codul Civil ca fiind ”remiterea unei sume de bani sau, după caz, în
executarea oricărei alte prestații care constituie obiectul însuși al obligației” (art. 1469 Cod
Civil). În cazul unui contract de credit, plata este reprezentată de remiterea unei sume de bani.
Pentru a se libera, executând o altă prestație, debitorul are nevoie de acordul creditorului (art.
1492 Cod Civil). Or, Proiectul de Lege nu prevede această condiție. Astfel, se ivește problema
nerespectării drepturilor creditorului în sensul că acesta este obligat să accepte o novație prin
schimbarea obiectului obligației și să suporte riscurile pieririi și deteriorării imobilului (care este
6
un bun individual determinat). Câtă vreme obiectul contractului de credit era remiterea unei
sume de bani, acest risc nu exista, banii reprezentând bunuri de gen-fungibile.
Este esențial ca riscul să fie împărțit între debitor și creditor, având în vedere că, așa cum a
arătat și jurisprudența, de multe ori, la încheierea contractului de credit debitorul se află pe o
poziție inferioară și nu are posibilitatea de a negocia clauzele contractuale. Or, o soluție precum
darea în plată poate fi salvatoare pentru un debitor care se află în imposibilitatea de a achita
prețul contractului de credit. Cu toate acestea, darea în plată, așa cum este reglementată și de
Codul Civil, nu poate opera fără acordul creditorului.
Un alt aspect important, este reprezentat de condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a fi
aplicabile dispozițiile Proiectului de Lege. Astfel, art. 4 alin. (1) din Proiect nu prevede condiția
ca debitorul să fie în imposibilitate de a plăti prețul contractului de credit. Ca atare, lipsește un
element obiectiv care să justifice aplicarea dispozițiilor speciale derogatorii de la dreptul
comun. Or, în lipsa unui element obiectiv, este greu de motivat aplicarea acestei proceduri
speciale care nu presupune acordul creditorului pentru schimbarea obiectului contractului.
O altă problemă relevată în documentele analizate în vederea formulăriii prezentei opinii
juridice este reprezentată de retroactivitatea Proiectului de Lege (având în vedere art. 11).
Conform art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul Civil ”actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de
intrarea în vigoarea Codului Civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de
legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”. De asemenea,
art. 102 din Legea nr. 71/2011 menționează că un contract este supus legii în vigoare la data
încheierii sale.
Conform Deciziei nr. 1321 din 11 octombrie 2011 a Curții Constituționale ”o lege nu este
retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci
când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii
vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de
acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă
că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea
diferită a unei situaţii juridice pentru viitor”.
Mai mult decât atât, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a afirmat2
(cauza C‑602/10) că o lege
internă de protecție a consumatorilor poate fi aplicată și unor contracte aflate în derulare la
data intrării în vigoare a unui act normativ (măsură națională). Ca atare, este discutabil dacă
într-adevăr există o retroactivitate a Legii, câtă vreme scopul acesteia este protecția
consumatorilor.
Un alt aspect important, este corelarea Proiectului de Lege cu dispozițiile O.U.G nr. 60/2009
privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă". Acest program este
de o importanță colosală la nivel social. Proiectul de Lege nu prevede dacă dispozițiile art. 1
2
http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=124988&doclang=RO
7
alin. (7)3
din O.U.G nr. 60/2009 rămân în vigoare sau sunt abrogate. Practic, Proiectul
nesocotește garanția Statului acordată pentru asemenea contracte de credit. Pentru
supraviețuirea acestui program, acesta ar trebui exceptat, astfel încât Proiectul de Lege să nu
fie aplicabil acestuia. În caz contrar, garanția acordată de Stat își pierde efectul scontat, iar
instituțiile bancare cel mai probabil vor modifica aceste condiții de acordare a creditelor în
sensul în care vor mări cuantumul avansului și al dobânzilor. Ca atare, tot mai puține persoane
vor fi eligibile pentru programul ”Prima Casă”. Acest aspect va influența inclusiv piața
imobiliară, care chiar și în actualele condiții, abia supraviețuiește.
***
Cluj-Napoca, Cu stimă,
07.03.2016 ”Arion, Gligor, Cojocariu” - Societate civilă de avocați
Prin av. Andreea Cristina Gligor Crișan
3
Aceste dispoziții prevăd că ” În baza contractului de garantare, asupra imobilelor achiziţionate în cadrul
Programului se instituie în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în
favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare, un drept de ipotecă legală de rangul I până la
finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii, cu interdicţia
de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani şi interdicţia de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata
garanţiei. Condiţia referitoare la rangul dreptului de ipotecă trebuie să fie îndeplinită până la momentul formulării
cererii de plată a garanţiei de către finanţator. În cazul primirii de către finanţator a comunicării respingerii cererii
de plată a garanţiei de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. -
I.F.N., în temeiul contractului de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul prevăzut
la art. 1737 pct. 2 din Codul civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea
statului român”.

Contenu connexe

Tendances

Pedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptx
Pedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptxPedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptx
Pedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptxIrfanHusniMubarok
 
-Tablet-tambah-darah-ppt
-Tablet-tambah-darah-ppt-Tablet-tambah-darah-ppt
-Tablet-tambah-darah-pptmiftah836826
 
Leaflet gizi seimbang pada post partum
Leaflet gizi seimbang pada post partumLeaflet gizi seimbang pada post partum
Leaflet gizi seimbang pada post partumSeptian Muna Barakati
 
Anemia pd remaja_ppt
Anemia pd remaja_pptAnemia pd remaja_ppt
Anemia pd remaja_pptAbdul Aziz
 
Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)
Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)
Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)Ririadriana1
 
1000 hari dalam kehidupan mar13
1000 hari dalam kehidupan mar131000 hari dalam kehidupan mar13
1000 hari dalam kehidupan mar13Agustini Raintung
 
Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024
Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024
Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024OktavianaAlfazriyah
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaRodica B
 
materi stunting dr sandy 2023.pptx
materi stunting dr sandy 2023.pptxmateri stunting dr sandy 2023.pptx
materi stunting dr sandy 2023.pptxSandyEkaPutra1
 
Jadwal pelajaran kelas 2
Jadwal pelajaran kelas 2Jadwal pelajaran kelas 2
Jadwal pelajaran kelas 2Maryam alfia
 
Rencana kerja gugus
Rencana kerja gugusRencana kerja gugus
Rencana kerja gugusJamaludin ..
 
Kohort Ibu Tahun 2020.pdf
Kohort Ibu Tahun 2020.pdfKohort Ibu Tahun 2020.pdf
Kohort Ibu Tahun 2020.pdfBanusMadur
 
Gizi seimbang untuk balita
Gizi seimbang untuk balitaGizi seimbang untuk balita
Gizi seimbang untuk balitaAnis Dianissa
 
PENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptx
PENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptxPENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptx
PENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptxPuskesmasLelea
 
MD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdf
MD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdfMD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdf
MD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdfbudiikhsan4
 
Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]
Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]
Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]Manji Lala
 
Terminologie grafuri-pentru-bacalaureat compress
Terminologie grafuri-pentru-bacalaureat compressTerminologie grafuri-pentru-bacalaureat compress
Terminologie grafuri-pentru-bacalaureat compressdream dreammer
 
Kasus dislipidemia tika
Kasus dislipidemia tikaKasus dislipidemia tika
Kasus dislipidemia tikaFeny Kartika
 
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppttotul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.pptmadyx1
 
gizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdf
gizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdfgizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdf
gizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdftutihartati9
 

Tendances (20)

Pedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptx
Pedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptxPedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptx
Pedoman Pemberian Tablet Tambah Darah (TTD) Bagi Remaja Putri.pptx
 
-Tablet-tambah-darah-ppt
-Tablet-tambah-darah-ppt-Tablet-tambah-darah-ppt
-Tablet-tambah-darah-ppt
 
Leaflet gizi seimbang pada post partum
Leaflet gizi seimbang pada post partumLeaflet gizi seimbang pada post partum
Leaflet gizi seimbang pada post partum
 
Anemia pd remaja_ppt
Anemia pd remaja_pptAnemia pd remaja_ppt
Anemia pd remaja_ppt
 
Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)
Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)
Kak suplementasi gizi di sekolah (pemberian ttd rematri)
 
1000 hari dalam kehidupan mar13
1000 hari dalam kehidupan mar131000 hari dalam kehidupan mar13
1000 hari dalam kehidupan mar13
 
Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024
Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024
Visitasi akreditasi Sekolah tahun 2023/2024
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasa
 
materi stunting dr sandy 2023.pptx
materi stunting dr sandy 2023.pptxmateri stunting dr sandy 2023.pptx
materi stunting dr sandy 2023.pptx
 
Jadwal pelajaran kelas 2
Jadwal pelajaran kelas 2Jadwal pelajaran kelas 2
Jadwal pelajaran kelas 2
 
Rencana kerja gugus
Rencana kerja gugusRencana kerja gugus
Rencana kerja gugus
 
Kohort Ibu Tahun 2020.pdf
Kohort Ibu Tahun 2020.pdfKohort Ibu Tahun 2020.pdf
Kohort Ibu Tahun 2020.pdf
 
Gizi seimbang untuk balita
Gizi seimbang untuk balitaGizi seimbang untuk balita
Gizi seimbang untuk balita
 
PENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptx
PENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptxPENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptx
PENYEGARAN KADER POSYANDU-1.pptx
 
MD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdf
MD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdfMD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdf
MD2 Kebijakan Penyelenggaraan Puskesmas.pdf
 
Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]
Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]
Materi 10 [Pelatihan Kader Posyandu]
 
Terminologie grafuri-pentru-bacalaureat compress
Terminologie grafuri-pentru-bacalaureat compressTerminologie grafuri-pentru-bacalaureat compress
Terminologie grafuri-pentru-bacalaureat compress
 
Kasus dislipidemia tika
Kasus dislipidemia tikaKasus dislipidemia tika
Kasus dislipidemia tika
 
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppttotul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
totul-despre-risipa-de-alimente-prezentare-powerpoint_ver_1.ppt
 
gizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdf
gizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdfgizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdf
gizianaksekolahdasarfinall-170222043652.pdf
 

Similaire à Opinie juridica - Legea privind darea in plata

Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...ANPFIMoldova
 
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...AN «Copyright»
 
Legea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţi
Legea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţiLegea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţi
Legea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţiDIB ULIM
 
Tuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept Bancar
Tuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept BancarTuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept Bancar
Tuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept BancarȚuca Zbârcea & Asociații
 
Legea privind actele legislative
Legea privind actele legislativeLegea privind actele legislative
Legea privind actele legislativeDIB ULIM
 
Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995
Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995
Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995Av Ion Gabriel Anghelus
 
Executarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpc
Executarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpcExecutarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpc
Executarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpcDya-Andreea Furnica
 
RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018
RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018
RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018AN «Copyright»
 
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...Țuca Zbârcea & Asociații
 
Document de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciu
Document de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciuDocument de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciu
Document de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciuCosmin Pojoranu
 
Legea privind transparenţa în procesul decizional
Legea privind transparenţa în procesul decizionalLegea privind transparenţa în procesul decizional
Legea privind transparenţa în procesul decizionalDIB ULIM
 
Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022
Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022
Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022One-IT
 
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891Ionuț Aborșoaiei
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionalaexodumuser
 
Una din variantele ordonantei ANC
Una din variantele ordonantei ANCUna din variantele ordonantei ANC
Una din variantele ordonantei ANCaseceleanu
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional exodumuser
 

Similaire à Opinie juridica - Legea privind darea in plata (20)

Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
 
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
Raport de expertiză anticorupție la proiectul de Lege privind dreptul de auto...
 
Legea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţi
Legea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţiLegea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţi
Legea privind actele normative ale guvernului şi ale altor autorităţi
 
Tuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept Bancar
Tuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept BancarTuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept Bancar
Tuca Zbarcea si Asociatii: Buletin legislativ - Drept Bancar
 
Legea privind actele legislative
Legea privind actele legislativeLegea privind actele legislative
Legea privind actele legislative
 
Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995
Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995
Critica deciziilor ccr_ref_art_28_lit_c din L 51/1995
 
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
APEL PUBLIC în legătură cu prevederile periculoase din proiectul de lege nr. ...
 
Executarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpc
Executarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpcExecutarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpc
Executarea silita in contencios administrativ, dupa intrarea in vigoare a ncpc
 
RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018
RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018
RAPORT DE EXPERTIZĂ ANTICORUPȚIE din 24.05.2018
 
OPINIE cu privire la proiectul Planului de Acțiuni pentru implementarea Strat...
OPINIE cu privire la proiectul Planului de Acțiuni pentru implementarea Strat...OPINIE cu privire la proiectul Planului de Acțiuni pentru implementarea Strat...
OPINIE cu privire la proiectul Planului de Acțiuni pentru implementarea Strat...
 
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...
Tuca Zbarcea & Asociatii - Buletin Drept bancar: Decizia nr 2/2018 din 19 feb...
 
Document de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciu
Document de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciuDocument de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciu
Document de pozitie Funky Citizens despre abuzul in serviciu
 
Legea privind transparenţa în procesul decizional
Legea privind transparenţa în procesul decizionalLegea privind transparenţa în procesul decizional
Legea privind transparenţa în procesul decizional
 
Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022
Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022
Ordonanța 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022
 
Posibilitati de negociere a contractului de achizitie publica
Posibilitati de negociere a contractului de achizitie publicaPosibilitati de negociere a contractului de achizitie publica
Posibilitati de negociere a contractului de achizitie publica
 
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
Procedura contraventionala-150827082817-lva1-app6891
 
Procedura contraventionala
Procedura contraventionalaProcedura contraventionala
Procedura contraventionala
 
Una din variantele ordonantei ANC
Una din variantele ordonantei ANCUna din variantele ordonantei ANC
Una din variantele ordonantei ANC
 
OPINIE cu privire la proiectul Legii privind modificarea Legii nr. 3/2016 cu ...
OPINIE cu privire la proiectul Legii privind modificarea Legii nr. 3/2016 cu ...OPINIE cu privire la proiectul Legii privind modificarea Legii nr. 3/2016 cu ...
OPINIE cu privire la proiectul Legii privind modificarea Legii nr. 3/2016 cu ...
 
025 -dreptul_contraventional
025  -dreptul_contraventional 025  -dreptul_contraventional
025 -dreptul_contraventional
 

Plus de Consiliul Tineretului din România

Plus de Consiliul Tineretului din România (9)

Ro eu27 bratislava_policy_proposals_background
Ro eu27 bratislava_policy_proposals_backgroundRo eu27 bratislava_policy_proposals_background
Ro eu27 bratislava_policy_proposals_background
 
Ro eu27 bratislava_ctr - yfj
Ro eu27 bratislava_ctr - yfjRo eu27 bratislava_ctr - yfj
Ro eu27 bratislava_ctr - yfj
 
Eu27 bratislava policy_proposals_background_final
Eu27 bratislava policy_proposals_background_finalEu27 bratislava policy_proposals_background_final
Eu27 bratislava policy_proposals_background_final
 
Eu27 bratislava ctr - yfj
Eu27 bratislava ctr - yfjEu27 bratislava ctr - yfj
Eu27 bratislava ctr - yfj
 
Schema de Garantie pentru Tineri_Raport CTR 2016
Schema de Garantie pentru Tineri_Raport CTR 2016Schema de Garantie pentru Tineri_Raport CTR 2016
Schema de Garantie pentru Tineri_Raport CTR 2016
 
Diagnoza privind utilizarea si alocarea fondurilor publice destinate tinerilor
Diagnoza privind utilizarea si alocarea fondurilor publice destinate tinerilorDiagnoza privind utilizarea si alocarea fondurilor publice destinate tinerilor
Diagnoza privind utilizarea si alocarea fondurilor publice destinate tinerilor
 
Schema de Garanție pentru Tineri – Implementarea în România - Raport CTR 2015
Schema de Garanție pentru Tineri – Implementarea în România - Raport CTR 2015Schema de Garanție pentru Tineri – Implementarea în România - Raport CTR 2015
Schema de Garanție pentru Tineri – Implementarea în România - Raport CTR 2015
 
Propuneri modificare Legea Tinerilor-ctr_16.03.2016
Propuneri modificare Legea Tinerilor-ctr_16.03.2016Propuneri modificare Legea Tinerilor-ctr_16.03.2016
Propuneri modificare Legea Tinerilor-ctr_16.03.2016
 
Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25
Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25
Ordonanta 26-2000-forma-sintetica-pentru-data-2016-03-25
 

Opinie juridica - Legea privind darea in plata

  • 1. Piața Mihai Viteazul, nr. 32, ap 2, Cluj-Napoca, Cluj office.agc.cluj@gmail.com 0745 813272 / 0752 257704 / 0749 025404 0264 434576 OPINIE JURIDICĂ Referitoare la Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite I. Domeniul și obiectul consultanței a) Domeniul și obiectul consultanței, este reprezentat de analizarea proiectului de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în forma în care a fost adoptată de către Senatul României (în continuare ”Legea” sau ”Proiectul de Lege”). Din punct de vedere juridic, s-a urmărit analizarea următoarelor aspecte: - Corectitudinea redactării proiectului de lege, inclusiv din perspectiva respectării principiilor de tehnică legislativă; - Oportunitatea derogării de la dispozițiile Codului Civil, Codului de Procedură civilă ori a unor alte acte normative; - Efectele juridice ale legii în ceea ce privește repartizarea riscului între creditor și debitor. b) De asemenea, obiectul consultanței este reprezentat și de redactarea unei opinii juridice conținând concluziile societății civile de avocați ”Arion, Gligor, Cojocariu” (în continuare ”AGC”). II. Limitele consultanței Notificare: Prezentul document, inclusiv oricare dintre şi toate anexele la acesta, este pregătit pentru uzul exclusiv al persoanei căreia îi este adresat. Acest document poate conţine informaţii care sunt confidenţiale sau protejate în virtutea privilegiilor privind comunicările avocat client astfel cum sunt definite în temeiul legii aplicabile. Dacă nu sunteţi destinatarul acestui document, nu aveţi dreptul de a deţine sau de a utiliza acest document în beneficiul propriu sau al vreunei terţe părţi. Dacă nu sunteţi destinatarul acestui document, astfel cum se precizează mai sus sau dacă aţi primit acest document din greşeală, vă rugăm să îl distrugeţi imediat şi să ne notificaţi prin telefon, fax sau e mail.
  • 2. 2 Deși informațiile conținute de prezenta Opinie juridică se consideră a fi corecte și conforme cu realitatea, avocatul nu este răspunzător, în mod direct sau indirect, de corectitudinea sau caracterul complet al informațiilor sau al altor aspecte legate de prezenta Opinie. Prezenta Opinie juridică nu oferă nici o garanție și nu atrage asumarea responsabilității avocatului cu privire la situațiile prezentate, concluziile sau soluțiile prezentate prin prezenta. Prezenta Opinie juridică reprezintă interpretarea dată de AGC documentelor prezentate, stării de fapt, precum și normelor juridice analizate. Sursele de informații utilizate sunt cele puse la dispoziție de către client, precum și cele obținute din datele relevante cuprinse în legislația aplicabilă materiei analizate. III. Perioada desfășurării consultanței Consultanța a fost desfășurată în perioada 02.03.2016-07.03.2016, având următoarele etape: - Culegerea informațiilor; - Analiza informațiilor și a implicațiilor juridice; - Redactarea Opiniei juridice. IV. Documentele supuse analizei În vederea întocmirii Opiniei juridice, au fost avute în vedere următoarele: - Proiectul de Lege, așa cum a fost adoptat de căre Senatul României, după reexaminare; - Expunerea de motive privind Legea; - Avizul Consiliului Legislativ referitor la Lege; - Cererea de reexaminare a Legii formulată de către Președintele României dl Klaus – Werner Iohannis; - Adresa nr. 2471/2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii; De asemenea, s-au avut în vedere dispoziții din următoarele acte normative: Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 134/2010 privind Codul de Procedură civilă, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative- republicată, O.U.G nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă".
  • 3. 3 V. Redactarea proiectului de Lege. Respectarea normelor legale privind tehnica legislativă Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative- republicată, ”actele normative se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, cu dispoziţiile prezentei legi, precum şi cu principiile ordinii de drept”. Art. 3 alin. (1) din același act normativ impune obligativitatea respectării normelor de tehnică legislativă la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern şi a propunerilor legislative aparţinând deputaţilor, senatorilor sau cetăţenilor. Art. 6 alin. (1) arată că proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Un asemenea proiect trebuie să fie temeinic fundamentat, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne şi ale armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Totodată, conform art. 13, un proiect de lege trebuie integrat în ansamblul legislaţiei: ”actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care: a)proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune; b)proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia (...)”. Așadar, există o obligație legală de a corela proiectul actului normativ cu celelalte acte normative în vigoare. Legea nr. 24/2000 permite existența unor derogări, în sensul că o reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. Art. 37 impune existența unei unități terminologice în cuprinsul Proiectului de Lege. O asemenea unitate terminologică este esențială pentru a nu crea confuzii cu privire la semnificația unei noțiuni în mai multe acte normative. Această neconcordanță poate fi soluționată cu ușurință, dacă în cuprinsul Proiectului de Lege se va utiliza aceeași terminologie cu privire la contractul încheiat între debitor și creditor (în Proiect se folosește atât noțiunea de ”contract de credit”, cât și cea de ”contract de credit ipotecar”). O altă posibilitate este definirea termenilor în cuprinsul actului normativ, tocmai pentru a evita confunzii și a elimina posibilitatea existenței unor neconcordanțe cu alte acte normative.
  • 4. 4 În expunerea de motive se menționează că Poiectul de Lege ”transpune și prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European și a Consiliului”. În cuprinsul Proiectului de Lege nu este menționat că acesta transpune prevederile Directivei ante-menționate, încălcându-se astfel art. 45 din Legea nr. 24/2000. Această neregularitate se poate acoperi ușor, prin menționarea în Lege a modului de transpunere a Directivei. VI. Oportunitatea derogării de la dispozițiile Codului Civil, Codului de Procedură civilă ori de la dispozițiile altor acte normative În ceea ce privește Proiectul de Lege analizat, se poate observa că acesta cuprinde unele dispoziții derogatorii de la principiile generale de drept instituite de Codul civil, precum și de la alte dispoziții din Codul Civil și din Codul de Procedură civilă. În ceea ce privește Codul de procedură civilă, art. 2 prevede că ”dispozițiile prezentului Cod constituie procedura de drept comun în materie civilă. (2) De asemenea, dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare”. Acest articol este relevant având în vedere art. 7 din Proiectul de Lege care reglementează o procedură de contestare a îndeplinirii condițiilor de adminisibilitate a procedurii reglementată de actul normativ analizat. Având în vedere importanța Proiectului de Lege și a scopului acestuia, este esențial ca forma sub care această lege va fi promulgată, să fie ușor de pus în practică și să fie compatibilă cu Codul de procedură civilă, tocmai pentru a evita apariția unei practici neunitare sau dificultatea aplicării Legii. Cu privire la acest ultim aspect, există neclarități cu privire la faptul dacă procedura de verificare și regularizare a cererilor de chemare în judecată (art. 200 coroborat cu art. 194-197 Cod procedură civilă) se aplică și procedurii prevăzute de art. 7 din Proiectul de Lege. Aceste neclarități trebuie lămurite, având în vedere că procedura de drept comun este cea din Codul de Procedură civilă, iar această etapă a verificării și regularizării cererilor presupune respectarea unor termene speciale. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere și faptul că instanțele din România sunt supraglomerate, astfel încât este puțin probabil ca o cerere de chemare în judecată să se judece în 10 zile de la înregistrare, cu citarea părților (art. 8 alin. (2) din Proiect).1 De asemenea, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, trebuie analizate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Proiectul de Lege care fac referire la ”data comunicări notificăriii” prevăzută de art. 5 din Proiect. O soluție echitabilă ar fi ca respectivele termene să curgă de la data primirii notificării (așa cum se întâmplă în cazul art. 6 alin. (1) din Proiect), deoarece până la 1 Spre exemplu, dacă debitorul domiciliază în Germania și nu și-a ales domiciliul procesual în România, citarea nu se va putea îndeplini în termenul de 10 zile de la înregistrarea cererii.
  • 5. 5 primirea notificării o parte nu are cunoștință de respectivul act astfel încât este în imposibilitate să îl conteste sau să întreprindă alt demers cu privire la acesta. O altă problema este reprezentată de asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, inclusiv dreptul la un proces echitabil, care presupune posibilitatea formulării unei căi de atac. Proiectul de Lege prevede posibilitatea părților de a ataca hotărârea pronunțată în temeiul art. 7 alin. (2), cu apel, în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii, fără a distinge dacă acest termen curge de la pronunțarea hotărârii doar pentru partea prezentă sau și pentru partea care nu s-a înfățișat la judecată, deși a fost citată. Or, pentru a asigura un proces echitabil, părții care nu s-a înfățișat la judecată, ar trebui să îi fie acordată posibilitatea de a ataca hotărârea de la data la care hotărârea i-a fost comunicată. Această soluție este în acord cu dispozițiile Codului de Procedură civilă. Totodată, Proiectul de Lege derogă și de la normele privind competența, prevăzute de Codul de Procedură civilă. Astfel, deși în cuprinsul proiectului se menționează că acesta se completează cu dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură civilă, la art. 7 alin. (2), respectiv art. 8 alin. (2) din Proiect se arată că instanța competentă este, indiferent de situație sau de valoarea cererii, judecătoria de la domiciliul debitorului. O asemenea derogare de la normele privind competența materială va duce din nou la supraîncărcarea judecătoriilor, care vor judeca inclusiv litgiile de competența tribunalelor. Într-adevăr, este utilă și necesară stabilirea competenței teritoriale la domiciliul debitorului, din perspectiva faptului că debitorul nu se află într-o poziție de egalitate financiară cu creditorul (așa cum este acesta prezentat în art. (1) alin. (1) din Proiect), dar nu este necesară o intervenție asupra competenței materiale a instanței. Cu privire la compatibilitatea Proiectului de Lege cu dispozițiile Codului civil, se impun a fi făcute unele observații. Proiectul de Lege propune posibilitatea debitorului de a stinge integral o creanță și accesoriile sale, izvorând ”dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condițiile prevăzute de prezenta lege” (art. 1 alin. (2)). Pentru a efectua această operațiune trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Proiect. Acest ultim articol menționat, derogă de la art. 1492 Cod Civil, în sensul în care printre condiții nu se enumeră și acordul creditorului pentru schimbarea prestației. Plata este definită de Codul Civil ca fiind ”remiterea unei sume de bani sau, după caz, în executarea oricărei alte prestații care constituie obiectul însuși al obligației” (art. 1469 Cod Civil). În cazul unui contract de credit, plata este reprezentată de remiterea unei sume de bani. Pentru a se libera, executând o altă prestație, debitorul are nevoie de acordul creditorului (art. 1492 Cod Civil). Or, Proiectul de Lege nu prevede această condiție. Astfel, se ivește problema nerespectării drepturilor creditorului în sensul că acesta este obligat să accepte o novație prin schimbarea obiectului obligației și să suporte riscurile pieririi și deteriorării imobilului (care este
  • 6. 6 un bun individual determinat). Câtă vreme obiectul contractului de credit era remiterea unei sume de bani, acest risc nu exista, banii reprezentând bunuri de gen-fungibile. Este esențial ca riscul să fie împărțit între debitor și creditor, având în vedere că, așa cum a arătat și jurisprudența, de multe ori, la încheierea contractului de credit debitorul se află pe o poziție inferioară și nu are posibilitatea de a negocia clauzele contractuale. Or, o soluție precum darea în plată poate fi salvatoare pentru un debitor care se află în imposibilitatea de a achita prețul contractului de credit. Cu toate acestea, darea în plată, așa cum este reglementată și de Codul Civil, nu poate opera fără acordul creditorului. Un alt aspect important, este reprezentat de condițiile necesar a fi îndeplinite pentru a fi aplicabile dispozițiile Proiectului de Lege. Astfel, art. 4 alin. (1) din Proiect nu prevede condiția ca debitorul să fie în imposibilitate de a plăti prețul contractului de credit. Ca atare, lipsește un element obiectiv care să justifice aplicarea dispozițiilor speciale derogatorii de la dreptul comun. Or, în lipsa unui element obiectiv, este greu de motivat aplicarea acestei proceduri speciale care nu presupune acordul creditorului pentru schimbarea obiectului contractului. O altă problemă relevată în documentele analizate în vederea formulăriii prezentei opinii juridice este reprezentată de retroactivitatea Proiectului de Lege (având în vedere art. 11). Conform art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil ”actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoarea Codului Civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”. De asemenea, art. 102 din Legea nr. 71/2011 menționează că un contract este supus legii în vigoare la data încheierii sale. Conform Deciziei nr. 1321 din 11 octombrie 2011 a Curții Constituționale ”o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor”. Mai mult decât atât, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a afirmat2 (cauza C‑602/10) că o lege internă de protecție a consumatorilor poate fi aplicată și unor contracte aflate în derulare la data intrării în vigoare a unui act normativ (măsură națională). Ca atare, este discutabil dacă într-adevăr există o retroactivitate a Legii, câtă vreme scopul acesteia este protecția consumatorilor. Un alt aspect important, este corelarea Proiectului de Lege cu dispozițiile O.U.G nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă". Acest program este de o importanță colosală la nivel social. Proiectul de Lege nu prevede dacă dispozițiile art. 1 2 http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?docid=124988&doclang=RO
  • 7. 7 alin. (7)3 din O.U.G nr. 60/2009 rămân în vigoare sau sunt abrogate. Practic, Proiectul nesocotește garanția Statului acordată pentru asemenea contracte de credit. Pentru supraviețuirea acestui program, acesta ar trebui exceptat, astfel încât Proiectul de Lege să nu fie aplicabil acestuia. În caz contrar, garanția acordată de Stat își pierde efectul scontat, iar instituțiile bancare cel mai probabil vor modifica aceste condiții de acordare a creditelor în sensul în care vor mări cuantumul avansului și al dobânzilor. Ca atare, tot mai puține persoane vor fi eligibile pentru programul ”Prima Casă”. Acest aspect va influența inclusiv piața imobiliară, care chiar și în actualele condiții, abia supraviețuiește. *** Cluj-Napoca, Cu stimă, 07.03.2016 ”Arion, Gligor, Cojocariu” - Societate civilă de avocați Prin av. Andreea Cristina Gligor Crișan 3 Aceste dispoziții prevăd că ” În baza contractului de garantare, asupra imobilelor achiziţionate în cadrul Programului se instituie în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi în favoarea finanţatorilor, proporţional cu procentul de garantare, un drept de ipotecă legală de rangul I până la finalizarea procedurii de executare silită asupra imobilului care face obiectul garanţiei, potrivit legii, cu interdicţia de înstrăinare a locuinţei pe o perioadă de 5 ani şi interdicţia de grevare cu sarcini a acesteia pe toată durata garanţiei. Condiţia referitoare la rangul dreptului de ipotecă trebuie să fie îndeplinită până la momentul formulării cererii de plată a garanţiei de către finanţator. În cazul primirii de către finanţator a comunicării respingerii cererii de plată a garanţiei de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N., în temeiul contractului de garantare, finanţatorul are dreptul să înscrie în cartea funciară privilegiul prevăzut la art. 1737 pct. 2 din Codul civil, concomitent cu radierea din cartea funciară a ipotecii legale instituite în favoarea statului român”.