istoria dreptului

1. UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ
CONSTANłA
SPECIALIZAREA DREPT SI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ
Disciplina: INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI
ANUL I ZI, FR, ID
Conducătorul disciplinei: Prof. univ. dr. IOAN BITOLEANU
Tel/Fax: 0241/545015 si E-MAIL:ushcta@spiruharet.ro
INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI
1.Introducere
Înainte de a trece la studierea ramurilor fundamentale ale Dreptului, disciplina
de faŃă oferă studenŃilor cunoasterea gândirii despre legi, drepturi, îndatoriri si structuri
juridice, despre principalele momente ale dreptului universal, de la Codul lui
Hammurapi si până la Codul lui Napoleon.
Totodată, cursul oferă cunostinŃe consistente despre istoria dreptului românesc.
2. Scopul cursului
Familiarizarea studentului din primul an de studii cu instituŃiile, normele si
concepŃiile juridice de la antichitate la contemporaneitate. Examinarea izvoarelor,
doctrinelor si jurisprudenŃei fiecărei epoci, sunt menite să contribuie la înŃelegerea si
însusirea temeinică a celorlalte ramuri si discipline ale Dreptului : public, privat,
constituŃional, civil, penal, administrativ, comercial etc.
3.Obiectivele care trebuie atinse de student după studierea si aprofundarea
1
disciplinei
a. Să-si însusească temeinic cunostinŃele despre gândirea si practica juridică din
toate vârstele timpului istoric si din focarele de civilizaŃie ale vremii : orientul antic,
lumea greco-romană, evul mediu si epoca modernă, si să înŃeleagă influenŃa lor asupra
statalităŃii si dreptului românesc.
b. Să definească, folosind bibliografia si DicŃionarul Explicativ al Limbii
Române, noŃiunile din domeniul dreptului referitoare la persoane, familie, proprietate
si succesiune, drepturi, obligaŃii, răspundere si contracte - concepte care înlesnesc
însusirea ramurilor principale ale dreptului.
c. Să înŃeleagă si să-si explice evoluŃia concepŃiilor politice, a stiinŃei dreptului si
jurisdicŃiei de-a lungul istoriei, de la formele neevoluate (cumularea puterilor,
pluralitatea condiŃiei juridice si insecuritatea persoanelor, instabilitatea proprietăŃii), la
societatea modernă întemeiată pe separaŃia puterilor, domnia legilor, garantarea
constituŃională a drepturilor si libertăŃilor cetăŃenesti.
d. Să argumenteze cu datele si faptele oferite de disciplina predată filiaŃia
dreptului românesc cu ilustrul drept roman - componentă a obârsiei românilor însăsi –
si, deci, implicit, cu valorile europene la care tindem să aderăm.

2. 2
SINTEZA CURSULUI
Capitolul I
INTRODUCERE ÎN DREPTUL ANTICHITĂłII
1. DEFINIłIA DREPTULUI. NECESITATEA CUNOASTERII
DREPTULUI.
NoŃiunea de Drept cunoaste înŃelesul de Drept subiectiv, obiectiv, pozitiv,
natural si de stiinŃă a Dreptului.
2. IZVOARELE DREPTULUI sunt :
• obiceiul (datinile juridice), numit si drept consuetudinar sau cutumiar-nescris
;
• legea (scrisă) sub formă de Codexuri ;
• doctrina si jurisprudenŃa.
3. DIVIZIUNILE DREPTULUI
Dreptul pozitiv (dreptul în vigoare) este compus din :
a.Dreptul internaŃional (public si privat) ;
b.Dreptul naŃional : Public (constituŃional, administrativ, penal) si privat (civil,
comercial etc.).
4. CURENTE DE GÂNDIRE ÎN DOMENIUL DREPTULUI.
Scoli si curente de gândire.
1.Scoala originii divine a dreptului. Sf. Augustin si Thomas d’Acqino:
suveranul (împărat, rege) este reprezentant al puterii divine;
2.Scoala dreptului natural : Hugo Grotius, Thomas Hobbes – justificau
puterea absolută a suveranului, căruia poporul i-a delegat în mod irevocabil puterile.
John Locke si Jean Jacques Rousseau au fundamentat tema contractului social
si a suveranităŃii poporului.
3.Orientul antic.
a. Codul lui Hammurapi din Imperiul Babilonean punea în centrul
preocupărilor ocrotirea proprietăŃii, organizarea familială, reprimarea infracŃiunilor de
natură penală, dozarea pedepselor, aplicând principiul circumstanŃelor atenuante sau
agravante.
b. Legile lui Manu (India antică) consacra pluralitatea condiŃiei juridice a
persoanelor fizice, împărŃite în caste; aplicarea diferenŃiată a pedepselor.

3. c. Gândirea juridică în China antică. AdepŃii doaismului, confucianismului si
legistii (sec. VII – III î.Hr.) au formulat norme morale de convieŃuire socială, au
formulat explicit principiul egalităŃii persoanelor în faŃa legilor.
d. Vechiul testament (al vechilor evrei): dreptatea se raporta la egalitatea
persoanelor în faŃa legilor; admitea vechea lege a talionului („ochi pentru ochi, dinte
pentru dinte”).
5. DREPTUL ÎN GRECIA ANTICĂ
Modelul „polis-ului” grecesc (oras-stat) democratic a fost Atena, unde filosofia,
doctrina, jurisprudenŃa si instituŃiile juridice au cunoscut o afirmare nemaiîntâlnită.
Magistratul suprem Solon a instituit, pe lângă magistraŃii de profesie, corpul de
juraŃi prin tragere la sorŃi, la care aveau acces toŃi cetăŃenii. Reformatorii Protagoros,
Sofocle si Pericle s-au pronunŃat pentru armonia dintre dreptul natural si dreptul
pozitiv: natura i-a făcut pe toŃi oamenii egali, deci dreptatea echivalează cu egalitatea
în faŃa legii.
Filosoful Democrit afirmă că esenŃa legii pozitive era ca dreptatea unuia să nu
pericliteze pe celălalt. În „Legile”si „Republica” Platon a susŃinut ideea supremaŃiei
legilor. Elevul său, Aristotel a formulat ideea de primat al ConstituŃiei si, deci, de
constituŃionalitate a legilor.
6. DREPTUL ROMAN
1. Însemnătatea dreptului roman.
InstituŃiile juridice romane au dăinuit 19 secole (de la fondarea Romei – sec.VIII
î.Hr., la moartea împăratului Justinian – sec. VI d.HR.) si au trecut prin toate fazele
statalităŃii romane : Regalitatea, Republica si Imperiul (Principatul si Dominatul).
A influenŃat hotărâtor evoluŃia ideilor si instituŃiilor juridice din evul mediu si a
fost principalul izvor de inspiraŃie în elaborarea codurilor moderne.
A contribuit la consacrarea terminologiei, limbajului juridic (cuvintele drept,
lege, cod), a unor devize celebre (dura lex sed lex), a unor principii, concepte si
categorii juridice cu caracter universal.
În procedură a introdus principiul bunei credinŃe, echităŃii, interpretării legii în
litere în spiritul ei. În timpul Republicii a fost elaborată Legea celor XII Table,
considerată ca obârsia universală a Dreptului.
2. Diviziunile dreptului roman.
a. Dreptul public (cu principalele ramuri drept administrativ si dreptul penal
3
(delictele publice);
b. Dreptul privat având trei izvoare : ius naturale, ius gentium si ius civice
(dreptul pozitiv quiritar).
3. Izvoarele dreptului roman au fost obiceiul (consuetudo), legea, edictele
magistraŃilor ( exemplu – guvernatorii provinciilor cucerite, vezi Dacia), jurisprudenŃa
(stiinŃa si interpretarea legilor de către jurisconsulŃi), senatus consultele si constituŃiile
imperiale (edicte – Edictul lui Caracalla si decrete).

4. 4. Legea celor XII Table. În timpul Republicii plebea a supus codificarea
legilor nescrise si publicarea lor în Forumul de la Roma. Cuprindea întreaga materie a
dreptului privat (proprietate, succesiune, persoane) si public (procedura de judecată).
5. Sistematizarea dreptului sub Iustinian (sec. VI d.Hr.).
Codex Iustinianus – o primă culegere de constituŃii imperiale
Digestele (Pandectele- în limba greacă) – colecŃia completă de legi si
jurisprudenŃă, pe speŃe). Institutiones – manual juridic pentru uzul studenŃilor în drept.
Novellae Constitutions – ediŃie adăugată a primului Cod. Laolaltă, au alcătuit Corpus
Iuris Civilis (ColecŃia dreptului civil) – moment de apogeu al dreptului roman, model
de distribuire a dreptăŃii întemeiată pe Lege.
4
BIBLIOGRAFIE
- Ioan Bitoleanu, Introducere în istoria dreptului, Edit. FundaŃia
România de Mâine, Bucuresti, 2006, p. 9-34
Capitolul II
ORGANIZAREA SOCIAL-POLITICĂ A TRACO- DACO- GEłILOR ÎN
PERIOADA PRESTATALĂ SI STATALĂ. LEGISLAłIA SI INSTITUłIILE
JURIDICE
I. GENEZA STATULUI DAC. INSTITUłIILE SALE
Societatea geto-dacă s-a structurat în grupuri sociale distincte: tarabostes
(nobilimea – elita dacică, ce exercită demnităŃi politice, militare si ecleziastice) si
comati (oamenii de rând).
În perioada de la Burebista la Decebal forma de stat era monarhică. Regele
cumula uneori si funcŃia de mare preot si judecător suprem. Asistat de un vicerege,
dispunea de un aparat de stat specializat pe funcŃii si o forŃă politică armată. Exista
un sistem de impozite si centre de emisiune monetară.
II. LEGISLAłIA SI INSTITUłIILE JURIDICE
1.Izvoarele dreptului.
a. Cutuma- norme de conduită fără caracter juridic
b. Legea. Organizarea statală a implicat adoptarea unor norme juridice
(poruncile regale, îndemnurile marelui preot). Nescrise, se conservau si transmiteau
prin procedeul mnemotehnic (versificate si cântate).

5. 2. Regimul persoanelor si familia. Bunuri si obligaŃii.
De la familia poligamă tracă s-a trecut la familia dacă monogamă si, implicit, la
căsătoria pereche, cu implicaŃii în privinŃa filiaŃiei, dreptului de proprietate si
succesiunii bunurilor.
Alături de proprietatea obstească s-a consolidat proprietatea privată.
Shimburile au generat obligaŃii contractuale.
Contractele îmbrăcau forma jurământului. Furtul – socotit o gravă încălcare a
5
normelor sociale.
Sistemul punitiv geto-dac. Procedura de judecată
Dreptul penal geto-dac cuprindea despoziŃii severe referitoare la apărarea
statului, a persoanei, familiei si proprietăŃii. S-au menŃinut si practici ca: răzbunarea
sângelui, ordaliile, duelul judiciar. Pedepsele aveau un caracter expiatoriu (prin
ispăsirea, răscumpărarea unei greseli).
Capitolul III
STATUL SI DREPTUL ÎN PROVINCIA ROMANĂ DACIA (106-271 dHr.)
I.DREPTUL PUBLIC. ORGANIZAREA ADMINISTRAłIEI CENTRALE
SI LOCALE
1.Izvoarele dreptului
Diviziunile fundamentale ale dreptului au fost :
a.Dreptul public (ius publicum) ;
b.Dreptul privat cu ramurile sale : dreptul civil (ius civice) rezervat exclusiv
cetăŃenilor romani ; dreptul ginŃilor (ius gentium) si dreptul natural.
Geto-dacii cuceriŃi practicau vechiul lor drept cutumiar local. Spre sfârsitul
stăpânirii romane dreptul civil roman, dreptul ginŃilor si dreptul cutumiar local s-au
contopit într-un sistem de drept nou, daco-roman.
În perioada principatului a crescut importanŃa ConstituŃiilor imperiale (în anul
212 d.Hr. Edictul lui Caracalla a acordat cetăŃenie peregrinilor din Imperiu).
2. Organele centrale si locale
Dacia a fost transformată într-o provincie frontalieră cu rol de apărare, condusă
de împărat (provincie imperială).
Divizată în trei subdiviziuni, era guvernată de un legatus Augusti pro praetore
Daciarum trium care emitea edicte (decrete).
Asezările urbane aveau statutul de colonii si municipii, conduse de magistraŃi :
duumviri,quatorviri, aedili, quaestori, procuratori. Colegiile constituite pe criterii
profesionale, etnice si religioase – conduse de un praefectus sau magister.

6. 6
3. Organizarea financiară
Impozitele directe (tributa) se percepea pe proprietatea funciară, clădiri si
persoane. Impozitele indirecte rezultau din mosteniri, vânzări de sclavi, circulaŃia
mărfurilor si persoanelor. Taxele vamale si monopolurile (arendarea minelor si
salinelor) erau alte surse de venituri.
4. Organizarea militară. ForŃele armate ale provinciei erau alcătuite din :
legiuni, unităŃi auxiliare, flota dunăreană si maritimă, miliŃiile municipale pentru paza
ordinii.
II. DREPTUL PRIVAT
1. Statutul persoanelor
ConstituŃia lui Caracalla delimita pe locuitorii liberi ai provinciei în: cetăŃeni
romani care beneficiau de dreptul civil; latini coloniari cu acces la dreptul latin;
peregrini care se bucurau de ius gentium. Sclavii erau publici, privaŃi si imperiali. Mai
târziu, prin eliberarea sclavilor au apărut colonii. Dreptul familial reglementa distinct
căsătoria si uniunea persoanelor fizice, cât si instituŃiile de tutelă, curatelă, adopŃiune
2. Regimul bunurilor. Dreptul de proprietate. ObligaŃii si contracte
Proprietatea quiritară (deplină) era accesibilă numai cetăŃenilor romani. Cum
pământul provinciilor cucerite deveneau proprietate a împăratului, autohtonii
exercitau cu titlu de folosinŃă o posesiune de uzufruct.
ObligaŃiile se clasificau în contractuale si delictuale. Un izvor excepŃional de
contracte consensuale sunt Tripticele (tăbliŃe cerate) din Transilvania (de vânzare-cumpărare,
închiriere, asociere, împrumut, depozit, locaŃiune), cuprinzând clauze cum
sunt : stipulaŃiunea (garanŃii, dobânzi), derogarea, daune moratorii, penalizarea în caz
de dol.
III. DREPTUL PUBLIC
În materie penală cele mai grave infracŃiuni – delicta publica – erau îndreptate
împotriva intereselor statului, putându-se sancŃiona cu ius gladii (pedeapsa cu
moartea). CetăŃenii si peregrinii se adresau instanŃelor potrivit procedurilor penale :
guvernatorul trimitea părŃile în faŃa unui judecător (judex) sau a unor judecători
multipli (recuperatores)

7. Capitolul IV
A. INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI MEDIEVAL
UNIVERSAL
1. CONTINUITATEA TRADIłIEI DREPTUI ROMAN CLASIC ÎN EVUL
7
MEDIU
După prăbusirea Romei, în aria geografică a fostului Imperiu Roman de Apus s-au
constituit regatele „barbare” ale vizigoŃilor, francilor, ostrogoŃilor si anglo-saxonilor.
Pe fondul romanic al dreptului populaŃiei latinofone s-au altoit cutumele
regionale ale noilor neamuri germanice.
Ca exemplu, Legea salică a francilor din Gallia era o culegere de vechi obiceiuri
juridice referitoare la infracŃiuni si pedepse. Receptarea dreptului roman (împăraŃii
sfântului Imperiu Romano-German se considerau continuatori ai Imperiului Roman)
s-a realizat treptat, pe cale cutumiară.
În condiŃiile rivalităŃii dintre papi si împăraŃi, care-si disputau autoritatea de a
hotărâ regula de Drept, gânditori înaintaŃi s-au ridicat împotriva intoleranŃei Bisericii
si a tiraniei puterii laice, pentru câstigarea, recunoasterea si respectarea drepturilor
personale.
2. TEOLOGIA CRESTINĂ SI CONCEPłIA DESPRE DREPT.
Crestinismul a schimbat caracterul gândirii societăŃii medievale. Cărturarii
patristici (părinŃi ai bisericii) au formulat idei înaintate. Teologul crestin Sfântul
Augustin (sec. V), desi considera legile laice imperfecte, a recomandat respectarea
ordinii si legii statului profan. Toma d’Aquino (sec.XIII) : Lex humana (dreptul
pozitiv), legiferând norme de conduită în societate, urma legii divine (lex aeterna) si
legii naturale, unde raŃiunea divină întâlneste libertatea umană. Marsilio da Padova a
afirmat principiul suveranităŃii poporului si al separaŃiei puterilor în stat, devenind
precursor al filosofiei moderne a dreptului.
3. DREPTUL BIZANTIN, MOSTENITOR AL DREPTULUI ROMAN
CLASIC, IZVOR AL DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC.
Dreptul bizantin aparŃine romanităŃii orientale de la care, în baza constituirii
statelor lor medievale, românii au împrumutat modele de instituŃii politico-administrative
si judecătoresti, cât si norme ale dreptului canonic ortodox. Alături de
textele lui Iustinian, legiuirile bizantine enumerate mai jos au inspirat procesul de
legiferare din răsăritul si sud-estul Europei, inclusiv din łările Române :
1. Ecloga („Extrase de legi” – sec.VIII) este dominată de ideea de dreptate si
echitate socială.
2. Basilicalele („Legile împărătesti”) cuprindeau întregul drept romano-bizantin
în vigoare : dreptul bisericesc, normele de procedură, dreptul civil (familie,
proprietate, succesiune) instituŃiile dreptului public, infracŃiunile si pedepsele.

8. 3. Nomocanoanele aduceau laolaltă normele de drept bisericesc si cele de drept
laic – important izvor al dreptului medieval românesc.
B. ÎNCEPUTURILE DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC
1. ETNOGENEZA ROMÂNILOR
Romanizarea autohtonilor daci (106-271 dHr.) a avut ca rezultat formarea
populaŃiei daco-romane. Între sec.IV-VIII (în condiŃiile marilor migraŃii si
crestinismului) românii (vlahii) s-au cristalizat ca popor romanic distinct, vorbitor al
unei limbi neolatine si născut crestin.
2. OBSTEA SĂTEASCĂ SI INSTITUłIILE SALE
MigraŃiunea popoarelor nomade a avut ca efect decăderea oraselor si
modificarea habitatului. Satul a devenit o comunitate de oameni liberi (obstea sătească)
asociaŃi pe criterii teritoriale de stăpânire devălmase a pământului si de cooperare în
muncă.
Obstea sătească a mostenit denumirea si atribuŃiile administrative si
judecătoresti ale vechilor magistraŃi: jude, judeŃ. Structurile de conducere, constituite
pe baze elective si ierarhice compuse din : adunarea megiasilor cu competenŃe
generale ; sefii militari ( juzi, cnezi) ; Sfatul oamenilor buni si bătrâni (homines
boni et veterani) având atribuŃii juridice. Era guvernată de norme juridice cutumiare.
3. NORME PRIVIND BUNURILE, MUNCA SI STATUTUL PERSOANEI
1. Proprietatea era devălmasă (mosia era mostenire indivizibilă a obstei) si
privată cu dreptul de protimisis. Desprinse din devălmăsie prin defrisări si desŃeleniri,
terenul de casă si anexele gospodăresti, câmpul de cultură, viile, livezile, prisăcile etc.,
au devenit bunuri private delimitate de semne de hotar. Pentru înstrăinarea lor
funcŃiona dreptul de preferinŃă (protimisis) la cumpărare.
RelaŃiile de muncă s-au structurat după îndeletniciri.
2. Statutul persoanei
Membrii obstei erau oameni liberi. Familia monogamă a devenit celula de bază a
societăŃii. Membrii familiei aveau egală vocaŃie la mostenire. Căsătoria se încheia prin
liberul consimŃământ.
4. OBLIGAłIUNI CIVILE SI RĂSPUNDERE PENALĂ. PROCEDURA DE
8
JUDECATĂ
ObligaŃiunile civile vizau îndeosebi contractele încheiate prin simplul
consimtământ al părŃilor si lipsite de formalism. InfracŃiunile priveau familia si
proprietatea. Răspunderea personală coexista cu răspunderea solidară a obstei.
InstanŃele de judecată erau comune pentru cauzele civile si penale. În probaŃiune
se apela la jurământul cu brazda si chemarea conjurătorilor.

9. A. GENEZA STATULUI SI DREPTULUI MEDIEVAL ROMÂNESC
1. ÎNTEMEIEREA STATELOR MEDIEVALE ROMÂNESTI
După extinderea dominaŃiei Regatului Ungar, Transilvania si-a păstrat
organizarea tradiŃional românească de voievodat precum si o largă autonomie.
Întemeiată către sfârsitul sec. al XIII – lea, łara Românească si-a dobândit
independenŃa în 1330 sub Basarab I, iar Moldova în 1359 sub voievodul Bogdan I. Si
Dobrogea s-a constituit ca stat de sine stătător la mijlocul sec. XIV.
2. STRUCTURI ECONOMICE SI SOCIALE.
1. Economia a avut un caracter mixt, agrar si pastoral. S-au afirmat
mestesugurile (din sec. XVI ) apoi breslele, comerŃul, târgurile, circulaŃia monetară.
2. Organizarea socială. Nobilimea feudală – alcătuită din boieri si clerul înalt,
deŃinători de domenii si privilegii : în Transilvania, prin Unio Trium Nationum (1437)
boierii români au fost decăzuŃi din adunarea nobililor.
łăranii erau liberi (mosneni, răzesi) si aserviŃi (rumâni, vecini si iobagi). Prin
Codul de legi Tripartit (1517) în Transilvania s-a decretat serbia absolută si vesnică.
Robii puteau fi vânduŃi.
3. STATUL SI PRINCIPALELE SALE INSTITUłII.
Puterea centrală – reprezentată de domn în Moldova si łara Românească, de
voievod (din 1541 principe) în Transilvania.
Domnul, ca sef al statului si al puterii executive emitea hrisoave, era unic
legiuitor, judecător suprem, comandant suprem al ostirii. Sfatul domnesc, dregătorii
(numiŃi si revocaŃi de domn), Marea adunare a Ńării (alegea pe domn), Adunările
nobiliare si apoi Dieta în Transilvania sunt alte instituŃii. Dieta a publicat colecŃia de
legi Approbatae et Compilatae Constitutiones.
Armata (Oastea cea mare), Biserica (cu mitropoliile si episcopiile) au sprijinit
9
constituirea statului.
B. łĂRILE SI LEGEA łĂRII ( IUS VALACHIUM), SEC. IX-XIV
1. CRISTALIZAREA SOCIETĂłII FEUDALE LA ROMÂNI
Finalizarea etnogenezei românilor (sec.VIII-IX) a coincis cu cristalizarea
structurilor economice, sociale si politice ale feudalismului românesc. NumiŃi vlahi de
germani, slavi si unguri, romani de bizantini, românii s-au dovedit superiori tuturor
alogenilor, prin sedentarism, organizare, cultură si apartenenŃă la crestinism.
Izvoarele narative atestă : apariŃia proprietăŃii private, stratificarea socială,
formarea elitelor politice (juzi, cnezi, voevozi, etc.).

10. 2. łĂRILE, FORMAłIUNI POLITICE INCIPIENTE.
În sec. IX – XII – un proces progresiv de unificare : a uniunilor de obsti în Ńări
(terrae) cârmuite de cnezi si voievozi, a acestora în state conduse de domni (dominus).
Izvoarele narative (Gesta Hungarum, Diploma cavalerilor IoaniŃi, s.a.) atestă astfel de
formaŃiuni statale incipiente în toată aria geografică locuită de români : Gelu,
Menumorut, Glad, Ioan, Farcas, Litovoi s.a..
3. LEGEA łĂRII, GENEZA
Termenul de lege a exprimat iniŃial dreptul nescris, cutumiar. Când, sub forma
codurilor scrise – pravile – din sec. XVII, norma scrisă a început să fie numită tot lege,
spre a putea fi deosebit, vechiul drept obisnuielnic a devenit obiceiul pământului.
Legea łării (obiceiul pământului) a fost numită si Ius Valachicum sau Lex
olachorum fiind recunoscută de autorităŃile statelor limitrofe (Ungaria, Polonia,
Moravia Mare precum si în vlahiile sud-dunărene) pentru teritoriile locuite compact de
români, coexistând cu statutul lor juridic oficial
4. LEGEA łĂRII, CREAłIE ORIGINALĂ ROMÂNEASCĂ
1. Drept (lege) si dreptate
Dreptul bizantin aparŃine romanităŃii orientale de la care, în baza constituirii
statelor lor medievale, românii au împrumutat modele de instituŃii politico-administrative
si judecătoresti, cât si norme ale dreptului canonic ortodox. Formula
„după lege si dreptate”, întâlnită în mod curent în actele de judecată din łările
Române, are ca izvor principiul dreptului roman (si romano-bizantin) „ars aequi et
boni”- interpretarea si aplicarea normelor de drept în conformitate cu principiul
echităŃii (nepărtinirii) – exprimând concordanŃa dintre Drept si Dreptate.
Capitolul V
INSTITUłIILE DE DREPT ÎN EVUL MEDIU ROMÂNESC (SEC.XV-XVII)
A. EVOLUłIA DREPTULUI SCRIS DIN łĂRILE ROMÂNE PÂNĂ ÎN
SECOLUL AL XVII-LEA. ÎNCEPUTURILE STIINłEI DREPTULUI
I. IZVOARELE DREPTULUI MEDIEVAL
Principalul izvor de drept a fost Legea łării. Dreptul cutumiar, nomocanoanele
si legile laice bizantine l-au completat. Cartea românească de învăŃătură (1684) a fost
prima legiuire laică oficială investită cu autoritate legală. Mai sunt de reŃinut Pravila
de la Govora si Îndreptarea legii.În Transilvania Tripartitum (1517), Approbatae et
Compilatae Constitutiones. (sintezele hotărârilor Dietelor dintre 1549-1669).
10

11. Important de reŃinut : legiuirile românesti, indiferent de provincia unde au fost
alcătuite, au circulat în toate celelalte (Pravila de Govora, Cartea românească de
învăŃătură), cea ce a asigurat o unitate de concepŃie juridică si de practică judiciară pe
întreg pământul românesc, precedând, în acest plan, cu mai bine de două secole, unirea
politică.
2. PRAVILA SI HRISOVUL DOMNESC
Acte normative oficiale, pravilele bisericesti cuprindeau atât texte religioase cât
si laice, aplicate în toate instanŃele. De la o strictă aplicare a legii la cazuri particulare,
hrisoavele domnesti au cuprins în final dispoziŃii normative cu caracter general
(exemplu : legătura lui Mihai Viteazul – 1595 a decis legarea de mosie a rumânilor si
vecinilor băjeniŃi).
11
3. DISPOZIłII
Legile menŃionate cuprindeau dispoziŃii referitoare la raporturile sociale,
proprietate, persoane, familie, succesiune, obligaŃii, infracŃiuni, mijloace probatorii,
pedepse.
Conform dispoziŃiilor penale, infracŃiunile aveau caracter flagrant si neflagrant.
Se opera cu noŃiuni evoluate : tentativa, complicitatea, recidiva, concursul de
infracŃiuni. Erau enumerate faptele ce înlăturau răspunderea penală : alienarea,
legitima apărare s.a.
Ca mijloace de probă erau enumerate înscrisurile, martorii, jurământul,
expertizele. Era prevăzută prescrierea faptelor si termenele de prescriere.
4. ÎNCEPUTURILE STIINłEI DREPTULUI
Răspândirea legilor scrise în limba română în toate provinciile istorice românesti
a contribuit la dezvoltarea unei culturi juridice pe o bază unitară. Lucrările
ÎnvăŃăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie si Descrierea Moldovei a
domnului cărturar Dimitrie Cantemir s-au pronunŃat pentru o bună guvernare pe bază
de lege si dreptate si pentru concentrarea prerogativelor judecătoresti în mâinile
monarhului înŃelept si luminat.
B. INSTITUłIILE DE DREPT
1. PERSOANE, RUDENIE, FAMILIE
Statutul persoanelor se referea la persoanele fizice si juridice .
Inegalitatea subiecŃilor de drept (pluralitatea de condiŃii juridice : boieri, cleri,
Ńărani, robi) – trăsătură definitorie a dreptului medieval românesc.
Calificativele esenŃiale de identificare personală erau : numele, domiciliul, sexul,
vârsta. Rudenia era naturală (de sânge), prin alianŃă, spirituală (botez), prin adopŃie si

12. înfrăŃire. Familia avea la bază căsătoria. Atât în dreptul canonic cât si în cel laic era
dominată de inegalitatea sexelor si rolul subordonat al femeii. Pravila reglementa
divorŃul, recăsătoria, viduitatea.
2.REGIMUL BUNURILOR. PROPRIETAETA SI SUCCESIUNEA
Dreptul de proprietate a vizat proprietatea Ńărănească a obstilor libere,
proprietatea feudalilor laici, proprietatea bisericească, proprietatea domnească si
regală si proprietatea urbană.
Succesiunea. Mostenirea legală a cunoscut mai multe clase de mostenitori
legitimi : descendenŃi, ascendenŃi si colaterali. Mostenirea testamentară era orală
(limbă de moarte) si scrisă (diata). Dreptul feudal admitea substituŃia fideicomisană
(investirea de către testatar a unui legatar care să păstreze si să transmită bunurile
mostenite).
Formele si modalităŃile de dobândire a dreptului de proprietate erau :
mostenirea legală, dania domnească, vânzare-cumpărare, schimb, desŃeleniri -
defriseri. La iesirea din indiviziune se aplica procedura hotărniciei (în Transilvania
urma emiterea unei cărŃi funciare rurale sau urbane).
12
3. OBLIGAłII SI CONTRACTE
Legea łării consacra răspunderea personală desi păstra si tradiŃionala
răspundere solidară a obstii în materie fiscală, penală.
Contractele erau reale (donaŃia, schimbul, împrumutul) si consensuale - în
special cele de vânzare-cumpărare, în scris (zapisul) întărit prin hrisov domnesc, sau
oral. Se relevă rolul aldămăsarilor si chezasilor ca formă de publicitate a actelor
(convenŃiei). ConsimŃământul nu trebuia viciat prin silă sau dol. O formă de garanŃie
era chezăsia si zălogul.
Capitolul VI
ORGANIZAREA JUSTIłIEI
I. ORGANIZAREA JUDECĂTOREASCĂ
Nu a cunoscut separaŃia puterilor. A persistat confuzia dintre jurisdicŃia civilă si
cea penală. Nu exista autoritatea lucrului judecat.
InstanŃele de judecată erau: cele ale obstilor sătesti de Ńărani liberi; nobiliare si
ecleziastice; justiŃia urbană; scaunul de judecată domnesc si voievodal (în
Transilvania).
InstanŃele de judecată.
În łara românească si Moldova competenŃa judecătorească revenea :
domnului, divanului domnesc, stăpânului feudal local (laic si ecleziastic), Bisericii,

13. obstilor Ńărănesti libere, instanŃelor urbane. În Transilvania : voievodului
(principelui), comitatelor, Bisericii Catolice. InstanŃa supremă a fost Curtea regală;
după 1699, în timpul dominaŃiei habsburgice – Cancelaria aulică (imperială) de pe
lângă Curtea de la Viena; în autonomiile locale de români – scaunului de judecată.
II. PROCEDURA DE JUDECATĂ
Capitolul tratează: 1) organizarea procesului: părŃile, chemarea în judecată,
termenul de judecată; 2) administrarea probelor: mărturia, jurământul, depoziŃia
martorilor, jurătorii, încrisurile, expertiza, prezumŃiile, cercetarea la faŃa locului; 3)
pronunŃarea hotărârii judiciare si căile de atac; 4) executarea hotărârilor.
13
III. INFRACłIUNI SI PEDEPSE
După gravitate infracŃiunile erau clasificate astfel : împotriva ordinii
publice,(trădarea, nesocotirea autorităŃii, falsificarea monedei) persoanei (omorul,
rănirea, paricidul, insulta) proprietăŃii (tâlhăria, furtul), familiei (adulterul, incestul,
proxenetismul), justiŃiei (falsul, jurământul mincinos), bisericii si moralei.
Pedepsele erau corporale (moartea, mutilarea, bătaia), privative de libertate
(ocna, temniŃa, închisoarea, surghiunul),pecuniare, pedepse accesorii si
complementare.
Capitolul VII
ORGANIZAREA DE STAT A łĂRILOR ROMÂNE ÎN TIMPUL
REGIMULUI FANARIOT SI HABSBURGIC. STRUCTURILE
INSTITUłIONALE
I. REGIMUL FANARIOT a coincis cu o simŃitoare degradere a statutului de
drept internaŃional al Principatelor si a instituŃiilor sale interne: domnia (ocupată prin
licitarea tronului), Marea adunare a Ńării, Sfatul Domnesc, si biserica (în care funcŃiile
laice si ecleziastice erau încredinŃate îndeosebi grecilor), armata (redusă la rolul de
auxiliar al campaniilor militare otomane).
ObligaŃiile materiale abuzive faŃă de Poartă, monopolul comercial turcesc,
fiscalitatea apăsătoare, venalitatea si corupŃia au fost componente inseparabile al
regimului.
Aspectul pozitiv a constat în reformele unor principi fanarioŃi luminaŃi.
Constantin Mavrocordat a desfiinŃat serbia. Legarea de pământ, care implică
dependenŃa personală, a fost înlocuită cu dependenŃa întemeiată pe învoială (contract) :
Ńăranul presta posesorului de mosie un serviciu numit clacă, de unde denumirea de
clăcas. Cuantumul zilelor de muncă a fost stabilit prin lege.

14. Pentru a aseza sistemul fiscal pe baze mai raŃionale, care să stăvilească abuzurile
si arbitrariul slusbasilor publici, Constantin Mavrocordat si Alexandru Ipsilanti au
înlocuit dările multiple cu o dare unică, plătibilă în patru rate (sferturi).
II. REGIMUL HABSBURGIC ÎN TRANSILVANIA
Epoca împăraŃiilor Maria Tereza si Iosif II (1740-1790) a inaugurat o nouă fază
a reformismului iluminist moderat prin reforma urbarială, fiscală, judiciară, a armatei
si separarea afacerilor administrative de justiŃie. Cumularea titlului de împărat cu
funcŃia de principe, Guberniul si Cancelaria aulică erau semne ale centralizării
administrative. Patenta imperială din 1785 a desfiinŃat legarea Ńăranilor iobagi de
pămănt.
Capitolul VIII
INTRODUCERE ÎN ISTORIA GÂNDIRII SI PRACTICII
JURIDICE A RENASTERII SI EPOCII MODERNE
I. RENASTERE, UMANISM, ILUMINISM – CADRU ISTORIC
PRIELNIC IDEII DE DOMNIE A LEGILOR.
EsenŃa epocii înfloritoare a Renasterii europene (sec. XIV-XVII) a fost
umanismul, doctrină morală care recunostea în om valoarea supremă a lumii, militând
pentru triumful ideii de egalitate în faŃa legii si a drepturilor individuale. Reforma
religioasă (care a pus capăt controlului excesiv al Romei catolice asupra gândirii),
marile descoperiri geografice, precum si revoluŃia industrială au stimulat si revoluŃiile
politicie din łările de jos, Anglia, FranŃa si America de Nord.
Iluminismul (care afirma ca valori politice dreptul natural, guvernarea
responsabilă, suveranitatea poporului, libertatea persoanei si a proprietăŃii) a stimulat
politica reformatoare a monarhilor si principilor luminaŃi din Centrul si Răsăritul
Europei, inclusiv din łările Române.
II. DREPTUL NATURAL SI CONTRACTUL SOCIAL, SUPREMAłIA
14
LEGII.
Renasterea a implicat laicizarea gândirii umane, eliberarea ei de tutela dogmelor
religioase si orientarea spre raŃiune, după modelul vechilor antici. Plecând de la
concepŃia cu privire la dreptul natural si la contractul social, preocuparea a fost acea
de a găsi forma de stat ideală, alternativa monarhie-republică, absolutism-democraŃie
căpătând multiple soluŃii.
Cei mai de seamă gânditori au fost Nicolo Machiavelli, Hugo Grotius, Thomas
Hobbes, John Locke,(separaŃia puterilor,primatul puterii legislative),Montesquieu

15. (lucrarea „Despre spiritul legilor”) Jean Jacques Rousseau (lucrarea „Caracterul
social”), Cezare Beccaria ( Despre infracŃiuni si pedepse”)
III. ANGLIA. MAREA CARTĂ A LIBERTĂłII. PARLAMENTARISMUL
Common Law. Neajunsul existenŃei legilor locale tradiŃionale, Ńinând de obicei,
cu complicatele lor proceduri juridice, au reclamat alcătuirea din mulŃimea cutumelor a
unui Cod unic de legi pe speŃe. Astfel a rezultat în sec. XII Legea comună (Common
Law) pentru întreaga Anglie.
Magna Charta Libertatum impusă în 1215 RegalităŃii de stările sociale dădea
expresie conceptului de libertate individuală. Ea a prefaŃat Habeas Corpus Act, lege
adoptată de parlament, si care a garantat inviolabilitatea persoanei.
Parlamentul si PetiŃia dreptului. Parlamentul bicameral era alcătuit din :
Camera Comunelor (iniŃiază, dezbate si adoptă legi – (bills) si Camera Lorzilor
(exercită si funcŃia de Înaltă Curte de CasaŃie).
La începutul sec. XVII Parlamentul a impus Camerei PetiŃia dreptului care
afirma principiul garantării libertăŃilor individuale împotriva arbitrariului puterii de
stat. În 1679 a fost adoptat Habeas Corpus Act, care interzicea orice arestare abuzivă.
IV. NASTEREA DEMOCRAłIEI NORD-AMERICANE SI
CONTRIBUłIA SA LA BIRUINłA LEGILOR.
La 4 iulie 1776 cele 13 colonii engleze din America de Nord s-au răsculat
împotriva Metropolei, constituindu-se în republica federală si independentă Statele
Unite ale Americii. În 1774 Congresul General a redactat DeclaraŃia Drepturilor,
care a prefaŃat DeclaraŃia de IndependenŃă („toŃi oamenii s-au născut egali si
înzestraŃi cu drepturi inalienabile : la viaŃă, libertate si fericire”). În 1778 ConstituŃia
S.U.A. consacra principiul suveranităŃii, al proprietăŃii, libertăŃilor individuale,
echilibrul si controlul reciproc al puterilor. Puterea legislativă aparŃinea Congresului
S.U.A. ( Senat si Camera ReprezentanŃilor). Curtea Supremă de JustiŃie garanta
constituŃionalitatea legilor.
V. MAREA REVOLUłIE FRANCEZĂ. CODUL CIVIL NAPOLEONIAN.
După răscoala Parisului împotriva regimului absolutist si căderea Bastiliei (14
iulie 1789) Adunarea NaŃională ConstituŃională a adoptat DeclaraŃia drepturilor
omului si cetăŃeanului care proclama libertatea si egalitatea în drepturi, garantarea
proprietăŃii, libertatea cuvântului.
ConstituŃia din 1791 a instaurat în FranŃa regimul monarhiei constituŃionale:
suveranitatea emană de la popor, puterea legislativă aparŃine unei Adunări unicamerale
care exercită si controlul asupra executivului.
Beneficiul revoluŃiei, împăratul Napoleon Bonaparte, a iniŃiat si promulgat în
1804 Codul Civil Francez (Codul Napoleon, urmat de Codul de procedură civilă
15

16. (1808), Codul Comercial, Codul de procedură penală (1808) si Codul penal (1810).
Noua organizare judiciară a creat Curtea de CasaŃie a FranŃei, CurŃile de Apel,
tribunalele civile si judecătoriile de pace.
Codul civil a adus transformări radicale dreptului public si celui privat în sensul
că : libertatea si proprietatea individului au primit o protecŃie sigură ; s-a garantat
egalitatea persoanelor ; pământul a fost eliberat de drepturile feudale care îl încătusau,
reintrând în libera circulaŃie ; căsătoria a fost secularizată iar familia a fost transformată
într-o instituŃie civilă ; a fost reglementată materia răspunderii contractuale, obligaŃiilor
si dreptului succesoral.
A avut un enorm răsunet în legislaŃia multor state din Europa, cele două Americi
si Asia. În 1865 Codul Napoleon a devenit model Codului Civil Român, intrat în
vigoare în timpul lui Alexandru Ioan Cuza.
Capitolul IX
TRADIłIE SI INOVAłIE ÎN DREPTUL ROMÂNESC LA CUMPĂNA
DINTRE MEDIEVAL SI MODERN. REVOLUłIA ROMÂNĂ SI SPIRITUL
REFORMATOR MODERN (1821-1848)
A. TRADIłIE SI INOVAłIE ÎN DREPTUL ROMÂNESC LA CUMPĂNA
DINTRE MEDIEVAL SI MODERN
I. ÎNCEPUTURILE MODERNIZĂRII DREPTULUI. MAREA OPERĂ DE
16
CODIFICARE
Începutul modernizării a fost dominat de problema codificării dreptului,
impunându-se direcŃii si principii cum sunt : suprimarea pluralismului de sisteme de
drept; consacrarea codurilor specializate pe ramuri de drept si caracterul lor de sinteză;
formarea unei limbi a dreptului si a unei terminologii juridice.
Principalele legiuiri ale epocii au fost: Manualul de legi al lui Mihai Fotino
(1785), Pravilniceasca condică din vremea lui Al.Ipsilanti (1775),Manualul juridic
(Alexandru Donici-1814),Codul Calimach (1817),Legiuirea Caragea (1818).
II. ORGANIZAREA INSTANłELOR JUDECĂTORESTI
Constantin Mavrocordat a numit ispravnici în judeŃe si Ńinuturi cu împuternicirea
de a judeca pricini civile indiferent de rang cât si judecători de profesie retribuiŃi de
stat. Principalele instanŃe create prin Praviniceasca condică au fost: judecătoriile
judeŃene, Departamentul vinovaŃilor si Departamentul criminalicesc pentru procesele
penale, Departamentul boierilor veliŃi si Divanul domnesc, instanŃa supremă de apel.

17. III. DREPTUL CIVIL
A cunoscut inovaŃii substanŃiale. Statutul boierilor si Ńăranilor dependenŃi
(clăcasi, iobagi, jeleri) a suferit modificări. Dreptul de proprietate absolută a boierilor
asupra pământului si pădurilor s-a extins. Dreptul succesoral din łările Române s-a
apropiat de codurile moderne din Europa apuseană. Noi dispoziŃii s-au introdus cu
referire la obligaŃii, contracte si garanŃii (tocmeli, zălogiri, vânzarea la mezat). În
materie de contracte a fost introdus principiul cauzei licite : nu se putea încheia
împotriva dispoziŃiilor legii si a bunelor moravuri ; vicierea consimŃământului făcea
actul lovit de nulitate. La baza răspunderii civile a fost asezat principiul răspunderii
personale.
IV. DREPTUL PENAL
A fost asezat treptat pe noi principii călăuzitoare cum sunt : individualizarea
răspunderii penale, cu personalizarea pedepsei si excluderea răspunderii familiale;
legalitatea incriminării si a pedepsei; arestarea cu forme legale, cercetarea fără tortură
si interzicerea detenŃiei preventive prelungite; aplicarea pedepsei după judecată printr-o
hotărâre motivată; umanizarea pedepselor, cu excluderea pedepsei cu moartea si a
pedepselor mutilante, îmblânzirea regimului penitenciar.
În dreptul procesual s-a mers pe modernizarea organizării instanŃelor si a
sistemelor de evidenŃă a actelor. În procesul civil cartea de judecată încheiată în final
trebuia să reflecte concordanŃa dintre motivare si soluŃie, iar hotărârea înscrisă în
Condica de hotărâri. Procedura penală era deschisă în faŃa Tribunalului
Criminalicesc. După apelaŃie partea nemulŃumită mai avea la dispoziŃie calea
recursului. Dacă dovezile nu erau depline, bănuitul era pus în libertate pe chezăsie.
Era admisă si judecata în contumacie cu sechestrarea averii.
Capitolul X
B. REVOLUłIA ROMÂNĂ SI SPIRITUL REFORMATOR MODERN (1821-
1848)
I. REVOLUłIA DE LA 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU
Principalele documente programatice au fost : ProclamaŃia de la Pades si
Cererile norodului românesc (adevărat proiect de ConstituŃie) care cereau :
recunoasterea suveranităŃii poporului, separaŃia puterilor în stat, domn responsabil, o
largă reformă cuprinzând justiŃia, administraŃia, învăŃământul si armata, ocuparea
funcŃiilor după meritul personal.
A avut ca urmare desfiinŃarea regimului fanariot si revenirea la domniile
17
pământene (1822).

18. II. STATUTUL POLITICO - JURIDIC AL PRINCIPATELOR.
18
REGULAMENTELE ORGANICE .
ConvenŃia de la Akkerman (1826) si Tratatul de la Adrianopol(1829) au instituit
regimul suzeranităŃii otomane si protectoratul rusesc.
În anii 1831-1832 au intrat în vigoare Regulamentele organice care au
consacrat principiul separaŃiei puterilor în stat.
Puterea executivă era exercitată de domn (avea iniŃiativă legislativă, sancŃiona
legile, numea si revoca în funcŃii, întărea hotărârile judecătoresti) asistat de un sfat
administrativ alcătuit din înalŃi dregători.
Puterea legislativă revenea adunării obstesti ordinare : elabora si adopta legile
si bugetul de stat.
În justiŃie a fost introdusă perechea de bază în distribuirea dreptăŃii ;
procuratura si corpul de avocaŃi.
III. REVOLUłIA ROMÂNĂ DE LA 1848
A avut un caracter unitar. A urmărit obiective minimale imediate: regim
constituŃional, domnia legii, emanciparea Ńăranilor, dar si obiective maximale,
inspirate de ideologia daco-românismului : formarea statului naŃional unitar si
independent român.
Capitolul XI
ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL ÎN PERIOADA 1849-1866
A. DREPTUL ROMÂNESC ÎN PERIOADA 1849-1866
I. DREPTUL CONSTITUłIONAL
La mijlocul secolului al XIX-lea problema statutului juridic al Principatelor
Române a devenit subiect de drept internaŃional. Tratatul de la Paris din 1856
desfiinŃa protectoratul singular si apăsător al Rusiei, instituind garanŃia colectivă a
puterilor semnatare. Prevedea retrocedarea către Moldova a celor trei judeŃe din sudul
Basarabiei, provincie anexată de Rusia în 1812.
RezoluŃiile adunărilor ad-hoc din 1857 cereau: unirea celor două Principate
într-un stat numit România, neutru si autonom; prinŃ străin dintr-o dinastie domnitoare
europeană; o adunare legiuitoare reprezentativă. Aceste elemente au conferit
RezoluŃiilor valoare si forŃă juridică constituŃională.
ConvenŃia de la Paris din 1858 adoptată de puterile garante a prevăzut ca noul
stat, Principatele unite al Moldovei si Valahiei să aibă domni, guverne si adunări
legiuitoare separate,adică o unire trunchiată. Erau create două instituŃii comune:
Comisia Centrală care elabora proiecte comune de legi si Înalta Curte de CasaŃie, cel
mai înalt for judecătoresc. Erau abolite rangurile si privilegiile boieresti, stabilindu-se

19. egalitatea în drepturi si libertăŃi. O lege electorală anexă consacra sistemul votului
censitar.
Statutul dezvoltător al ConvenŃiei de la Paris (1863) întărea puterea executivă
a domnului si instituia sistemul parlamentar bicameral: Adunarea DeputaŃilor si
Senatul (Corpul Ponderator).
19
II. DREPTUL CIVIL
Codul Civil Român din 1864 (intrat în vigoare în 1865) reglementa condiŃia
juridică a persoanelor fizice (laicizarea familiei, căsătoria, divorŃul, puterea maritală a
soŃului) si juridice (cu scop lucrativ si fără scop lucrativ); reglementa regimul
bunurilor si modul de dobândire si transmitere a proprietăŃii.
Răspunderea civilă era contractuală si delictuală, contractele erau clasificate
în consensuale si solemne, implicând autonomia de voinŃă a părŃilor.
Codul de procedură civilă a stabilit următoarele instanŃe : judecătoriile de
plasă, tribunalele de judeŃ, curŃile de apel, curtea de casaŃie.
Procedura de judecată era orală, publică si contradictorie.
Căile de atac erau : apelul, opoziŃia, contestaŃia si recursul.
III. DREPTUL PENAL.
Codul Penal Român (1805), în vigoare până în 1937, a fost structurat în trei
cărŃi: 1) DispoziŃii privitoare la pedepse; 2) Normele cu privire la crime si delicte; 3)
Materia contravenŃiilor si pedepsirea lor. Împreună cu legislaŃia ulterioară în materie,
reglementa: corecŃionalizarea, recidiva, tentativa, complicitatea, circumstanŃele
atenuate, cumul de infracŃiuni, graŃiere, reabilitarea.
Codul făcea o clasificare tripartită a infracŃiunilor în crime, delicte si
contravenŃii. Ca urmare, si pedepsele se clasificau în criminale , corecŃionale si
contravenŃionale.
Codul de procedură penală încredinŃa acŃiunea penală Ministerului Public.
Procesul penal urma două faze : 1. Premergătoare judecăŃii: a) descoperirea si
cercetarea infractorului revenea ofiŃerului de poliŃie judiciară ;
b) urmărirea se făcea de către procuror; c) instrucŃia (în cazuri mai complicate) – de
către un judecător de instrucŃie care realiza o anchetă (instrucŃie).
2. Judecata. De regulă, delictele erau de competenŃa tribunalelor, iar crimele, a
CurŃilor cu juri.
IV.LEGE SI REFORMĂ
Capitolul examinează Legea secularizării averilor mănăstiresti, Legea rurală,
Legea instrucŃiunii publice, Legea organizării puterii armate precum si alte reforme
înfăptuite în timpul domniei lui Alex. Ioan Cuza.

20. Capitolul XII
B. DREPTUL MODERN AL ROMÂNIEI ÎNTRE 1866-1918
20
I. DREPTUL INTERNAłIONAL
Eliminarea jurisdicŃiei consulare, crearea primelor agenŃii diplomatice ale
României, renunŃarea la pasaportul otoman pretins cetăŃenilor români, încheierea de
convenŃii comerciale cu alte state au pregătit independenŃa de stat a României.
ConvenŃia româno-rusă (aprilie 1877) a permis intrarea în războiul de
independenŃă. Tratatul de la San Stefano si Tratatul de la Berlin (1878) au
recunoscut independenŃa de stat a României si dreptul său asupra Dobrogei.
Prin Tratatul de pace de la Bucuresti din 1813, România încorpora judeŃele
din sudul Dobrogei (Cadrilater). În 1916 România a încheiat cu Tripla ÎnŃelegere un
Tratat politic si o ConvenŃie militară care au pregătit intrarea în Războiul de
reântregire (1916 – 1918).
II. DREPTUL CONSTITUłIONAL
ConstituŃia din 1866 a rămas în vigoare, cu unele modificări, până în 1923. Era
alcătuită din 8 titluri printre care: Teritoriul României; Drepturile românilor; Puterile
statului.
Garanta egalitatea în faŃa legii, libertatea deplină a constiinŃei, a presei, asocierii,
inviolabilitatea domiciliului si persoanei. Puterea legislativă era exercitată de domn si
Parlamentul bicameral. Acesta dispune de dreptul de interpelare si anchetă
parlamentară. Domnul avea dreptul de veto absolut. Puterea executivă era încrediŃată
domnului si guvernului. Era introdusă responsabilitatea ministerială. Puterea
judecătorească era exercitată de instanŃele judecătoresti (tribunale si curŃi).
ConstituŃia garanta proprietatea privată proclamată sacră si inviolabilă.
III. PRINCIPALELE REFORME INTERNE
Legea învoielolor agricole din 1866 cu modificările sale ulterioare deroga de la
principiile Codului Civil existent, consacrând sistemul arendăsiei si căile de executare
silită a obligaŃiilor. Legea contra trusturilor arendăsesti (1908), Legea Casei Rurale
si Legea judecătorilor de ocoale ameliorau situaŃia Ńăranilor.
Codul comercial (1887), Legea minelor (1895), Legea pentru încurajarea
industriei naŃionale (1887 si 1912) au contribuit la progresul economiei românesti.
Legea repausului duminical (1887) si Legea meseriilor (1902) au conturat o legislaŃie
incipientă a muncii.
Cea mai importantă modificare a Codului Penal a fost Legea Micului Parchet
(1913) care reglementa instrucŃiunea si judecarea în faŃa instanŃelor corecŃionale a
flagrantelor delicte.

21. Potrivit Legii pentru organizarea judecătorească din 1909, instanŃele de
judecată erau: judecătoriile de ocoale (rurale si urbane), tribunale de judeŃ cu
secŃiunile lor, CurŃile cu juraŃi (pentru fiecare judeŃ ), CurŃile de apel (Bucuresti,
Craiova, GalaŃi si Iasi), Curtea de casaŃie ca instanŃă supremă.
Capitolul XIII
ORGANIZAREA DE STAT SI DREPTUL DUPĂ MAREA UNIRE PÂNĂ ÎN
ANUL 1944
I. FORMA DE GUVERNĂMÂNT SI REGIMUL POLITIC
Statul naŃional unitar român făurit în 1918 a fost recunoscut pe plan juridic
internaŃional prin tratatele de la Saint-Germain, Trianon si Neuilly cu Austria, Ungaria
si Bulgaria.
După Marea Unire pluripartidismul, sistemul parlamentar-constituŃional, stricta
separaŃie a puterilor în stat, responsabilitatea guvernamentală au reprezentat esenŃa
regimului democratic.
Cadrul internaŃional complex, tarele vieŃii politice interne, ascensiunea extremei
drepte au dus la criza democraŃiei si instaurarea, din 1938, a regimurilor autoritare si
totalitare.
21
II. EVOLUłIA DREPTULUI
Marea Unire din 1918 a reclamat si unificarea legislativă în primul rând pe
planul dreptului constituŃional si al dreptului administrativ.
ConstituŃia din 1923 a cosacrat statul naŃional, unitar si indivizibil, drepturile
românilor, votul universal, separaŃia puterilor în stat.
Legea electorală din 1926 a introdus sistemul primei majoritare. ConstituŃia
din 1938 a pus bazele juridice ale regimului de guvernare autoritară a monarhului.
În dreptul administrativ sunt de reŃinut: Legea pentru unificarea administrativă
din 1925 care împărŃea teritoriul României în comune, plăsi si judeŃe; Legea pentru
reorganizarea ministerială din 1929; Statutul funcŃionarilor publici din 1923 si Legea
administrativă din 1938.
Dreptul civil si procedura civilă. În materie de proprietate au intrat în vigoare:
Legea minelor si Legea privitoare la comercializarea si controlul întreprinderilor
economice ale statului (1924). După 1918 legi repetate au reglementat exproprierea
marilor proprietăŃi rurale si împroprietărirea Ńăranilor.
Statutul persoanelor fizice si juridice. Au fost promulgate: Legea actelor de stare
civilă (1928), Legea asupra asociaŃiilor profesionale (1926), Legea persoanelor
juridice (1924).
În domeniul legislaŃiei muncii: Legea pentru reglementarea conflictelor de muncă
(1920) si Legea contractelor colective de muncă (1928).

22. În procedura civilă prin legile din 1924 si 1925 s-a realizat unificarea în materie a
instanŃelor judecătoresti (judecătorii, tribunale, curŃi) si jurisprudenŃei pe întreg
teritoriul României.
Dreptul penal si procedura penală. Noul Cod penal din1937 cuprindea dispoziŃii
privitoare la crime, delicte si contravenŃii. Trăsătura generală a fost multiplicarea
încriminărilor si amplificarea pedepsei. Majoritatea legilor au vizat apărarea ordinii
publice si siguranŃa Statului: Legea pentru reprimarea unor infracŃiuni contra linistii
publice (1924); Legea pentru apărarea ordinii de stat (1934); Legea pentru
autorizarea stării de asediu (1933).
În 1937 a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală.
LegislaŃia penală din perioada regimului antonescian (1938-1944). „Decretul-lege
din 17 februarie 1938” si „ Legea pentru reprimarea unor noi infracŃiuni
împotrivalinistii publice” înăspreau regimul pedepselor pentru infracŃiunile împotriva
ordinii de stat si amplificau incrimănările.
În condiŃiile stării de război, politica penală a cunoscut, înăsprirea fără precedent a
regimului pedepselor: pedeapsa capitală, domiciliul forŃat, internarea în lagăre etc.
Dreptul procesual penal în perioada 1938-1944. În condiŃiile stării de război si a
permanentizării stării de asediu i s-au diminuat drastic garanŃiile.........; tendinŃa
schimbării căilor de atac a mers până la capăt; instanŃele militare judecau si fapte
decretate ca infracŃiuni.
StiinŃa dreptului si invăŃământului juridic în perioada interbelică. În domeniul
istoriei dreptului, dreptului roman, dreptului constituŃional, dreptului civil si penal,
dreptului internaŃional si a învăŃământului juridic s-au distins personalităŃi ca : Andrei
Rădulescu, George Fotino, Stefan...., P.P. Negulescu, I. Alexandresco, Vespasian V.
Pella etc.
22
Bibliografie
a. Obligatorie
BITOLEANU, IOAN; Introducere în Istoria Dreptului, Editura FundaŃiei
România de Mâine, Bucuresti, 2006;
CERNEA, EMIL; MOLCUł, EMIL; Istoria statului si dreptului românesc,
Bucuresti, 1998;
b. Suplimentară
FOCSENEANU, ELIODOR, Istoria constituŃională a României, Editura
Humanitas, Bucuresti, 1999
xxx – Istoria dreptului românesc, vol. I-II (part. 1,2) Editura Academiei,
Bucuresti, 1980-1984.
MARCU, LIVIU, Istoria dreptului românesc, Editura Lumina Lex,
Bucuresti, 1997

23. UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”
FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ
CONSTANłA
SPECIALIZAREA DREPT SI ADMINISTRAłIE PUBLICĂ
Disciplina: INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI
ANUL I ZI, FR, ID
Conducătorul disciplinei: Prof. univ. dr. IOAN BITOLEANU
Tel/Fax: 0241/545015 si E-MAIL:ushcta@spiruharet.ro
INTRODUCERE ÎN ISTORIA DREPTULUI
- ÎNTREBĂRI –
1. DefiniŃi noŃiunea de DREPT. Pag. 5 – 6
2. Care sunt izvoarele dreptului universal. Pag. 6 – 7
3. IndicaŃi diviziunile dreptului. Pag. 7
4. RelevaŃi principalele curente de gândire în materie de drept. Pag. 6 – 9
5. Care sunt principalele dispoziŃii ale Codului lui Hammurapi. Pag. 10 - 12
6. RedaŃi principalele idei ale gândirii juridice din China antică. Pag. 13
7. RedaŃi esenŃa dispoziŃiilor Vechiului testament ebraic. Pag. 13 – 14
8. Care sunt principalele coordonate ale gândirii si practicii juridice din
Grecia antică.
Pag. 14 – 19
9. Însemnătatea si diviziunile dreptului roman Pag. 19 – 22
10. Izvoarele dreptului roman Pag. 28 – 30
11. Legea celor XII Table din Republica Romană Pag. 23 - 24
12. Principalele dispoziŃii din Corpus Iuris Civilis al împăratului Iustinian Pag. 26 - 27
13. LegislaŃia si instituŃiile juridice din statul dac: izvoarele dreptului;
cutumă si lege; regimul persoanelor si familia; bunuri si obligaŃii;
sistemul punitiv si procedura de judecată.
23
Pag. 34 - 39
14. Izvoarele dreptului din provincia romană Dacia Pag. 41 – 42
15. Organele centrale si locale din provincia romană Dacia. Pag. 43 - 45
16. Dreptul privat în provincia romană Dacia: persoane, familia, obligaŃii si
contracte,infracŃiuni si pedepse, procedura de judecată
Pag. 47 – 51
17. Teologia crestină si concepŃia despre drept în Evul Mediu Pag. 54 – 56
18. Monumente ale dreptului bizantin medieval: Ecloga, Basilicalele,
Nomocanoanele
Pag. 56 - 58
19. Începuturile dreptului medieval românesc: institutŃiile obstii sătesti;
norme privind bunurile, relaŃiile de muncă si statutul persoanei;
obligaŃiuni civile si răspundere personală; procedura de judecată.
Pag. 61 – 66
20. Cristalizarea normelor juridice în statele medievale românesti
incipiente. Legea Ńării
Pag. 70 -73
21. Principalele instituŃii ale statelor medievale românesti Pag. 81 -88
22. Statutul persoanelor, relaŃiile de rudenie si instituŃia familiei în dreptul
medieval românesc (sec. XV –XVII)
Pag. 93 - 97
23. DispoziŃii privind regimul bunurilor, proprietatea si succesiunea în
legislaŃia medievală românească (sec. XV – XVII). ObligaŃii si contracte
Pag. 97 - 105
24. Organizarea judecătorească în łările Române Pag. 11 -112
25. Procedura de judecată în łările Române medievale. Proceduri speciale. Pag. 113 – 116
26. Sistemul de infracŃiuni si pedepse în łările Române (sec. XV – XVII ) Pag. 116 - 120
27. Izvoarele dreptului medieval românesc. Elaborarea primelor pravile. Pag. 121 - 124
28. Pravila si hrisovul domnesc. Pag. 124 – 125

24. 29. Principalele monumente ale dreptului medieval din Moldova si łara
Românească.
Pag. 126 – 127
30. Dreptul scris din Voievodatul si Principatul Transilvaniei (1176 -1688) Pag. 127 -129
31 Începutul învăŃământului juridic si ale stiinŃei dreptului Pag. 130 – 131
32. Dreptul natural si contractul social. SupremaŃia legii în viziunea
Renasterii universale
Pag. 151 – 155
33. Dreptul englez: Common Law; Magna Charta Libertatum; PetiŃia
dreptului; Habeas Corpus Act
Pag. 155 - 158
34. DemocraŃia nord – americană si biruinŃa legilor. Pag. 158 – 160
35. Modelul francez de guvernare. Codul Civil napoleonian . Pag. 160 – 168
36. Începutul modernizării dreptului românesc (sec. XVII – începutul sec.
24
XIX)
Pag. 169 - 170
37. Izvoarele dreptului medieval românesc. Pag. 170 – 173
38. Organizarea instanŃelor judecătoresti în łările Române (sec. XVIII ) Pag. 173 – 174
39. Dreptul civil românesc (sec. XVIII – începutul sec. XIX ) Pag. 175 - 181
40. Dreptul penal în łările Române (sec. XVIII – inceputurile sec. XIX):
infracŃiuni si pedepse; procedura penală
Pag. 181 – 187
41. Dreptul transilvan sub Habsburgi Pag. 187 -188
42. Regimul politic al Principatelor Române (1821 – 1848) Pag. 194 – 195
43. Pledoarie pentru domnia legii si pentru regim constituŃional Pag. 195 – 196
44. Regulamentele Organice : geneză, dispoziŃii, instituŃii Pag. 197 - 201
45. Regulamentele Organice: puterea judecătorească Pag. 201 – 204
46. Organizarea de stat a Principatelor Române (1849 – 1866) Pag. 209 – 212
47. Dreptul constituŃional în anii care au precedat Unirea Principatelor Pag. 212 – 219
48. Codul Civil Român (1865) Pag. 220 – 223
49. Codul de procedură civilă (1865) Pag. 223 – 225
50. Codul Penal Român (1865) Pag. 225 – 227
51. Codul de procedură penală (1865) Pag. 228 – 230
52. Lege si reformă în anii 1864 – 1877 Pag. 230 – 233
53. Legile pentru organizarea Dobrogei (1875 – 1914) Pag. 244 – 246
54. DispoziŃiile dreptului internaŃional referitoare la România(1864 – 1914) Pag. 247 - 248
55. ConstituŃia din 1866 Pag. 249 - 253
56. Principalele reforme interne din perioada 1866 – 1914 Pag. 253 – 259
57. Legile privind organizarea justiŃiei (1875 – 1914) Pag. 259 -261
58. StiinŃa dreptului si învăŃământul juridic românesc după proclamarea
independenŃei de stat
Pag. 261- 262
59. Actele plebiscitare cu caracter constituŃional care au consacrat Marea
Unire din 1918
Pag. 263 – 264
60. Forma de guvernământ si regimul politic (1918 – 1938) Pag. 269 - 270
61. ConstituŃia din 1923 Pag. 274 - 277
62. ConstituŃia din 1938 Pag. 278 - 279
63. Dreptul administrativ românesc în perioada interbelică Pag. 280 – 282
64. Dreptul comercial si bancar românesc în perioada interbelică Pag. 282 – 284
65. Dreptul civil din România interbelică Pag. 286 - 292
66. Dreptul procesual român în perioada interbelică Pag. 292 – 293
67. Dreptul penal din România interbelică Pag. 293 – 296
68. LegislaŃia penală din perioada 1938 – 1944 Pag. 296 – 296
69. Dreptul procesual penal în perioada 1938 – 1944 Pag. 296 – 299
70. StiinŃa dreptului si învăŃământul juridic în România interbelică Pag. 299 - 301

25. BIBLIOGRAFIE
- Ioan Bitoleanu, Introducere în istoria dreptului, Edit. FundaŃia România de Mâine, Bucuresti,
2006: paginile indicate în textul întrebărilor
- Emil Cernea, Emil MolcuŃ, Istoria statului si dreptului românesc, Bucuresti, 1994, pag.126-133,
201-209, 215-224, 250-270.
25