SlideShare a Scribd company logo
1 of 21
Clasamentul deClasamentul de
vârf alvârf al
descoperirilordescoperirilor
purpur
româneştiromâneşti
Diorama este o reprezentare spaţială a unei porţiuni de peisaj, î n care se expun, în muzee, animale împăiate,
manechine şi diverse alte obiecte asem ănătoare, în scopul înfăţişării unui ecosistem şi creaării impresiei unui peisaj
real. Primul care s-a gândit la această formă de încadrare a naturii în peisajul citadin a fost naturalistul Grigore
Antipa, biolog, zoolog, ecolog şi profesor universitar român. El este întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie
Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele şi care, pornind de la reorganizarea sa, în 1907, prezintă pentru prima
oară, dioramele biologice.
Acestea au reprezentat o nouă etapă în evoluţia şi organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame
prezentau viaţa de pe piscurile munţilor Carpaţi, din regiunea colinelor, din Bărăgan, precum şi din zona inundabilă
a Deltei Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există şi numeroase diorame care înfăţişează fauna din
regiunile de tundră, prerie, savană sau din deşertul Sahara . Datorită deosebitei prezentări, numeroase muzee
europene şi americane au solicitat sprijinul savantului român pentru organizarea colecţiilor lor muzeistice.
10. Diorama – Grigore Antipa
9. Tunul Basilic –9. Tunul Basilic –
OrbanOrban
• Căderea ConstantinopoluluiCăderea Constantinopolului reprezintă numele sub care este cunoscută cucerirea capitalei Imperiuluireprezintă numele sub care este cunoscută cucerirea capitalei Imperiului
Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, în data de 29 maiBizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, în data de 29 mai
1453. Armata bizantina număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini.1453. Armata bizantina număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini.
Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice existente până atunci.Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice existente până atunci.
Otomanii aveau o armată uriaşă, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar săbiile şi săgeţile nuOtomanii aveau o armată uriaşă, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar săbiile şi săgeţile nu
erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantină. Ca atare,erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantină. Ca atare, otomanii au angajat un inginerotomanii au angajat un inginer
pe nume Urban sau Orban, de origine controversată încă, dar despre a cărui naţionalitatepe nume Urban sau Orban, de origine controversată încă, dar despre a cărui naţionalitate
română există destule proberomână există destule probe..
• Acesta era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate înAcesta era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în
tehnica de luptă.tehnica de luptă. Urban a constuit în premieră un tun enorm, botezat “tunul Basilic”, măsurândUrban a constuit în premieră un tun enorm, botezat “tunul Basilic”, măsurând
peste opt metri lungime şi circa 75 centimetri diametru, care era capabil să lanseze un proiectilpeste opt metri lungime şi circa 75 centimetri diametru, care era capabil să lanseze un proiectil
de 544 kilograme la o distanţă de aproape doi kilometride 544 kilograme la o distanţă de aproape doi kilometri. Tunul lui Urban nu avea precizie,. Tunul lui Urban nu avea precizie,
încărcarea sa dura trei ore, ghiulele erau puţine şi arma s-a prabusit sub reculul propriu după numaiîncărcarea sa dura trei ore, ghiulele erau puţine şi arma s-a prabusit sub reculul propriu după numai
şase săptămâni. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfecţionate, deşase săptămâni. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfecţionate, de
mare putere, proiectate ulterior, lansâd pâna astăzi moştenirea principiului său de funcţionare.mare putere, proiectate ulterior, lansâd pâna astăzi moştenirea principiului său de funcţionare.
8. Cibernetica lui8. Cibernetica lui
Ştefan OdoblejaŞtefan Odobleja
• Cibernetica este teoria controlului prin retroacţiune. Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cuCibernetica este teoria controlului prin retroacţiune. Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cu
sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă de modul în care un sistemsistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă de modul în care un sistem
(digital, mecanic, biologic) prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea; tot cibernetica se(digital, mecanic, biologic) prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea; tot cibernetica se
interesează de modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-si optimiza acţiunile.interesează de modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-si optimiza acţiunile.
Medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticiiMedicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii
generalizategeneralizate, publică în 1929 studiul “Metoda de transonanţă toracică” în care enunţă pentru prima, publică în 1929 studiul “Metoda de transonanţă toracică” în care enunţă pentru prima
oarăoară legea reversibilităţiilegea reversibilităţii ..
• Odată cu participarea la Congresul Internaţional de Medicină Militară din Bucureşti (1937), anunţăOdată cu participarea la Congresul Internaţional de Medicină Militară din Bucureşti (1937), anunţă
apariţia operei sale capitale “Psihologia consonatistă”, lucrare prin care face publicăapariţia operei sale capitale “Psihologia consonatistă”, lucrare prin care face publică prima variantăprima variantă
a concepţiei cibernetice generalizatea concepţiei cibernetice generalizate şi demonstrează caracterul multi şi interdisciplinar alşi demonstrează caracterul multi şi interdisciplinar al
acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observaţii, intuiţie şi raţiune, creat de Odobleja în 1938 -acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observaţii, intuiţie şi raţiune, creat de Odobleja în 1938 -
1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu în literatura americană şi apoi în cea europeană , a fost utilizat1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu în literatura americană şi apoi în cea europeană , a fost utilizat
şi aplicat într-o varietate de domenii. Începând din anul 1972, Ştefan Odobleja şi-a publicat studiileşi aplicat într-o varietate de domenii. Începând din anul 1972, Ştefan Odobleja şi-a publicat studiile
teoriei conform căreiateoriei conform căreia originea ciberneticii se află în psihologie.originea ciberneticii se află în psihologie.
7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-
KarpenKarpen
• O pila electrică, de producţie românească, furnizează energie de 56 de ani, fărăO pila electrică, de producţie românească, furnizează energie de 56 de ani, fără
întrerupereîntrerupere. Inventatorul minunii,. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-KarpenNicolae Vasilescu-Karpen , om de ştiinţă, inginer, fizician şi, om de ştiinţă, inginer, fizician şi
inventator a declarat, cu o jumatate de secol în urmă, că ea va funcţiona veşnic. În Muzeul Naţionalinventator a declarat, cu o jumatate de secol în urmă, că ea va funcţiona veşnic. În Muzeul Naţional
Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucuresti există un obiect de patrimoniu care stă într-un seif metalicTehnic "Dimitrie Leonida" din Bucuresti există un obiect de patrimoniu care stă într-un seif metalic
blindat, chiar în biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperaturăblindat, chiar în biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperatură
uniformă", cunoscută sub numele deuniformă", cunoscută sub numele de "Pila lui Karpen""Pila lui Karpen" , realizată ăn 1950. adica un dispozitiv care, realizată ăn 1950. adica un dispozitiv care
generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior.generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior. Aparatul este, de fapt, un perpetuumAparatul este, de fapt, un perpetuum
mobilemobile..
• Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Karpen" se încăpăţânează să funcţioneze,Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Karpen" se încăpăţânează să funcţioneze,
aşa cum a prevăzut inventatorul ei.aşa cum a prevăzut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secoleConstruirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole
al omeniriial omenirii.. Un aparat care să se mişte la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolvaUn aparat care să se mişte la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolva
definitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pedefinitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pe
considerentul că ar fi o utopie. Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumeaconsiderentul că ar fi o utopie. Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumea
oamenilor de ştiinţă considerându-i nebuni.oamenilor de ştiinţă considerându-i nebuni. Perpetuum mobile nu poate exista.Perpetuum mobile nu poate exista. Cu toate acestea, unCu toate acestea, un
fizician român s-a încăpăţânat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit.fizician român s-a încăpăţânat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit. Nicolae Vasilescu-Karpen aNicolae Vasilescu-Karpen a
început să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşitînceput să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşit
încă înainte de Primul Război Mondial. "Pila" a fost brevetata în 1922încă înainte de Primul Război Mondial. "Pila" a fost brevetata în 1922 .  Era vorba, în fapt,.  Era vorba, în fapt,
despre două pile electrice, legate în serie, care pun în mişcare un minimotor galvanometric. Acesta, ladespre două pile electrice, legate în serie, care pun în mişcare un minimotor galvanometric. Acesta, la
rândul său, mişcă o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidearândul său, mişcă o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidea
circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat încircuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în
aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada câtaşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât
circuitul este deschis.circuitul este deschis. O astfel de pila de proporţii ar putea alimenta o navă spaţială.O astfel de pila de proporţii ar putea alimenta o navă spaţială.
6. Scaunul ejectabil6. Scaunul ejectabil
Anastase DragomirAnastase Dragomir
• Dacă la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, mulţi entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţiaDacă la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, mulţi entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţia
avioanelor şi de pilotarea acestora,avioanelor şi de pilotarea acestora, un tânăr pe nume Anastase Dragomir şi-a concentratun tânăr pe nume Anastase Dragomir şi-a concentrat
atenţia pe siguranţa aparatelor de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul loratenţia pe siguranţa aparatelor de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul lor ..
Anastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. A plecatAnastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. A plecat
în Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul său sistem pentruîn Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul său sistem pentru
salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente.salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a înregistrat,înLa 3 noiembrie 1928, a înregistrat,în
Franţa, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans lesFranţa, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les
appareils de locomotion aerienne” şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930appareils de locomotion aerienne” şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930
pentru “cabina catapultabilă”pentru “cabina catapultabilă” ..
• Această invenţie era “un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană , fiecare pasagerAceastă invenţie era “un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană , fiecare pasager
având o paraşută proprie, care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfelavând o paraşută proprie, care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel
încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”.încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”.
Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celulă-paraşută să aibă mai multe comenzi, menvrabile deBrevetul prevedea ca acest ansamblu de celulă-paraşută să aibă mai multe comenzi, menvrabile de
către pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obţinut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658, pentrucătre pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obţinut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658, pentru “celula“celula
paraşutată”, care consta în folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectareaparaşutată”, care consta în folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea
cabinelor,cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca în 1959 să înregistreze o altă cerere, care avea ca obiectfie pe jos, fie pe sus, pentru ca în 1959 să înregistreze o altă cerere, care avea ca obiect
construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabileconstruirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile , pentru salvarea, pentru salvarea
pasagerilor (brevet românesc nr. 41424 din 1960). Ideea românului se va concretiza prin apariţia, lapasagerilor (brevet românesc nr. 41424 din 1960). Ideea românului se va concretiza prin apariţia, la
noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunului ejectabil.noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunului ejectabil.
5. Stiloul – Petrache5. Stiloul – Petrache
PoenaruPoenaru
• În anul 1821, brăileanulÎn anul 1821, brăileanul Petrache PoenaruPetrache Poenaru , pandur, creator al steagului României moderne, inginer,, pandur, creator al steagului României moderne, inginer,
matematician, inventator şi membru titular al Academiei Române din 1870, a fost secretarul lui Tudormatematician, inventator şi membru titular al Academiei Române din 1870, a fost secretarul lui Tudor
Vladimirescu în timpul revoluţiei.Vladimirescu în timpul revoluţiei. Aceasta era o funcţie publică, activitatea lui fiind legată deAceasta era o funcţie publică, activitatea lui fiind legată de
pană şi călimarăpană şi călimară . Poate că şi de aici i-a venit. Poate că şi de aici i-a venit ideea conceperii primului stilou din lumeideea conceperii primului stilou din lume . Deşi,. Deşi,
după înfrângerea lui Tudor Vladimirescu, pandurii erau vânaţi şi decapitaţi, Petrache Poenaru scapă, iardupă înfrângerea lui Tudor Vladimirescu, pandurii erau vânaţi şi decapitaţi, Petrache Poenaru scapă, iar
în 1826 primeşte o bursă franceză şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris.în 1826 primeşte o bursă franceză şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris.
• În 1827, la data de 25 mai, obţine Brevetul francez 3208 pentru "plume portable sansÎn 1827, la data de 25 mai, obţine Brevetul francez 3208 pentru "plume portable sans
fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre" (condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre" (condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-
se el însuşi cu cerneală)se el însuşi cu cerneală) . Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris,. Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris,
contribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de miliarde de oameni. Tocul cu rezervor al luicontribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de miliarde de oameni. Tocul cu rezervor al lui
Poenaru elimină zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentruPoenaru elimină zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru
îmbunătăţirea părţilor componente, spre a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitateaîmbunătăţirea părţilor componente, spre a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea
înlocuirii unor piese.înlocuirii unor piese.
4. Vaccinul antiholeric – Ioan4. Vaccinul antiholeric – Ioan
CantacuzinoCantacuzino
• Ioan CantacuzinoIoan Cantacuzino , academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii, academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii
româneşti de imunologie şi patologie experimentală, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privindromâneşti de imunologie şi patologie experimentală, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind
vibronul holeric şi vaccinarea antiholerică. Pe baza cercetărilor desfăşurate în această direcţie,vibronul holeric şi vaccinarea antiholerică. Pe baza cercetărilor desfăşurate în această direcţie, medicul amedicul a
pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”,pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”, folosită şifolosită şi
astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Implicandu-se în studiul holerei, tifosuluiastăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Implicandu-se în studiul holerei, tifosului
exantematic şi tuberculozei, aduce contribuţii remarcabile. A creat noţiunea de imunitate prin contact.exantematic şi tuberculozei, aduce contribuţii remarcabile. A creat noţiunea de imunitate prin contact.
• În campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerică masiva in focarele infectioase,În campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerică masiva in focarele infectioase,
din istorie, cunoscuta în ştiinţă ca „Marea experienţă românească"din istorie, cunoscuta în ştiinţă ca „Marea experienţă românească" , care a salvat multe mii de, care a salvat multe mii de
vieţi, şi a iniţiat măsurile de combatere a epidemiei de holeră. În primul Război Mondial, în calitate devieţi, şi a iniţiat măsurile de combatere a epidemiei de holeră. În primul Război Mondial, în calitate de
conducător al serviciilor sanitare militare şi civile, a luat măsurile de combatere a marii epidemii de tifosconducător al serviciilor sanitare militare şi civile, a luat măsurile de combatere a marii epidemii de tifos
exantematic. Creează o serie de lucrări ca: descoperirea imunităţii celulare şi umorale, sensibilitatea şi lipsaexantematic. Creează o serie de lucrări ca: descoperirea imunităţii celulare şi umorale, sensibilitatea şi lipsa
de imunitate a organismului faţă de scarlatină, studii cu renume mondial asupra holerei şi vaccinoterapiei.de imunitate a organismului faţă de scarlatină, studii cu renume mondial asupra holerei şi vaccinoterapiei.
Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.
3. Gerovital – Ana3. Gerovital – Ana
AslanAslan
• Medic român specialist în gerontologie, academician din 1974 şi director al Institutului Naţional deMedic român specialist în gerontologie, academician din 1974 şi director al Institutului Naţional de
Geriatrie şi erontologie,Geriatrie şi erontologie, Ana Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorareaAna Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea
tulburarilor distrofice legate de vârstă, aplicand-o pe scară largă în clinica de geriatrie,tulburarilor distrofice legate de vârstă, aplicand-o pe scară largă în clinica de geriatrie,
sub numele de Gerovital sau vitamina H3sub numele de Gerovital sau vitamina H3 . Produsul geriatric a fost preparat în anul 1952 şi. Produsul geriatric a fost preparat în anul 1952 şi
brevetat în peste 30 de ţări. În acelaşi an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Anabrevetat în peste 30 de ţări. În acelaşi an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana
Aslan”,Aslan”, primul institut de geriatrie din lumeprimul institut de geriatrie din lume , model pentru ţările dezvoltate, prin asistenţă clinică, model pentru ţările dezvoltate, prin asistenţă clinică
şi cercetare.şi cercetare.
• „„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienţi. Efectele terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de laAna Aslan” are, anual, mii de pacienţi. Efectele terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de la
început, aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudiaînceput, aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia
Cardinale, prinţese, conţi şi directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecutCardinale, prinţese, conţi şi directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut
şi Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament, laşi Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament, la
domiciliu, cu “Gerovital”.domiciliu, cu “Gerovital”.
2. Avionul cu2. Avionul cu
ReacţieReacţie
Henri CoandăHenri Coandă
• În Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris , a găzduit cea de-a doua ediţie aÎn Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris , a găzduit cea de-a doua ediţie a
Expoziţiei Internaţionale de AeronauticăExpoziţiei Internaţionale de Aeronautică . Au fost expuse cele mai noi piese de aviaţie. Cea mai. Au fost expuse cele mai noi piese de aviaţie. Cea mai
interesanta maşinărie, care a atras atenţia multora, a fostinteresanta maşinărie, care a atras atenţia multora, a fost un avion roşu, fără elice, pe a căruiun avion roşu, fără elice, pe a cărui
plăcuţă metalică din interior scria: COANDA-1910plăcuţă metalică din interior scria: COANDA-1910 . Acest avion trezit interesul atenţia. Acest avion trezit interesul atenţia
oamenilor nu numai pentru că nu avea elice, ci şi pentru că era total diferit faţă de ceea ce numeau eioamenilor nu numai pentru că nu avea elice, ci şi pentru că era total diferit faţă de ceea ce numeau ei
până atunci "avion".până atunci "avion". Maşinaria avea două aripi duble şi un singur loc, o anvergura de 10,3Maşinaria avea două aripi duble şi un singur loc, o anvergura de 10,3
m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg şi o forţă a propulsiei de 220 kgm, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg şi o forţă a propulsiei de 220 kg .. Cea maiCea mai
interesantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de propulsie, o adevaratăinteresantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de propulsie, o adevarată
revoluţie în construcţia de motoare de avioanerevoluţie în construcţia de motoare de avioane , care avea să constituie, care avea să constituie soluţia viitoruluisoluţia viitorului..
• Motorul cu reacţieMotorul cu reacţie , inventat şi construit pentru prima oară de către Henri Coandă era compus dintr-, inventat şi construit pentru prima oară de către Henri Coandă era compus dintr-
un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apă şi dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotaţii pe minut.un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apă şi dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotaţii pe minut.
Acest motor-piston era conectat la o tijă care rotea multiplicatorul de rotaţii; mişcarea era transmisăAcest motor-piston era conectat la o tijă care rotea multiplicatorul de rotaţii; mişcarea era transmisă
compresorului care câştiga o rotaţie de 4000 de rotaţii pe minut. Forţa de propulsie era de 220 kgf, multcompresorului care câştiga o rotaţie de 4000 de rotaţii pe minut. Forţa de propulsie era de 220 kgf, mult
mai mare decât dacă motorul-piston era conectat la o elice.mai mare decât dacă motorul-piston era conectat la o elice. Mulţi vizitatori ai expozitiei au fostMulţi vizitatori ai expozitiei au fost
suspicioşi privind decolarea avionului, până la o demonstraţie accidentală a lui Coandă,suspicioşi privind decolarea avionului, până la o demonstraţie accidentală a lui Coandă,
când, dorind doar să verifice motorul, avionul a început să mergă, din ce in ce maicând, dorind doar să verifice motorul, avionul a început să mergă, din ce in ce mai
repede, până şi-a luat zborulrepede, până şi-a luat zborul . Impresionat de flăcările produse de motor şi ingrijorat de faptul că nu. Impresionat de flăcările produse de motor şi ingrijorat de faptul că nu
mai pilotase un avion până atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul maşinăriei, care a pierdutmai pilotase un avion până atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul maşinăriei, care a pierdut
din înălţime şi viteză, până când a aterizat forţat. Această încercare a constituit primul zbor cu un aviondin înălţime şi viteză, până când a aterizat forţat. Această încercare a constituit primul zbor cu un avion
echipat cu un motor cu reacţie.echipat cu un motor cu reacţie. Astfel, cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini şi Whittle,Astfel, cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini şi Whittle,
Coandă a construit şi a zburat cu primul avion cu reacţie.Coandă a construit şi a zburat cu primul avion cu reacţie.
1. Injecţia cu insulină – Nicolae1. Injecţia cu insulină – Nicolae
PaulescuPaulescu
• Nicolae PaulescuNicolae Paulescu , profesor de psihologie al Universitatii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti,, profesor de psihologie al Universitatii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti,
este cel care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina, hormonul secretateste cel care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina, hormonul secretat
de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şide pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi
mineralelor din organismmineralelor din organism .. Paulescu este cel care a demonstrat eficienţa acestei substante înPaulescu este cel care a demonstrat eficienţa acestei substante în
reducerea hiperglicemiei şi care a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvatreducerea hiperglicemiei şi care a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat
milioane de vieţi.milioane de vieţi.
• Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni”,Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni”, Frederick Grant BantingFrederick Grant Banting
şi John James Rickard Macleod care, în 1922, aveau să primească Premiul Nobel, înşi John James Rickard Macleod care, în 1922, aveau să primească Premiul Nobel, în
dauna lui Paulescu.dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de muncă şi stăruinţă în laborator ai profesoruluiCei 30 de ani de muncă şi stăruinţă în laborator ai profesorului au fost furaţiau fost furaţi
de cei doi tineri canadieni,de cei doi tineri canadieni, care luaseră cunoştinţă de munca românului din publicaţiile vremii. Încare luaseră cunoştinţă de munca românului din publicaţiile vremii. În
baza articolelor acestuia, ei au reuşit să izolelze insulina şi să o folosească în tratarea unui pacient.baza articolelor acestuia, ei au reuşit să izolelze insulina şi să o folosească în tratarea unui pacient.
Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase într-o revista de specialitate belgiană rezultatele cercetărilorCu 8 luni inainte, Paulescu publicase într-o revista de specialitate belgiană rezultatele cercetărilor
sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”.sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-oDoar ca n-o
numise insulină, ci pancreinănumise insulină, ci pancreină . În 1916, pe când se afla în stadiul final al cercetării, trupele. În 1916, pe când se afla în stadiul final al cercetării, trupele
germane ocupasera Bucureştiul. A trebuit să-şi amâne anunţarea rezultatelor definitive.germane ocupasera Bucureştiul. A trebuit să-şi amâne anunţarea rezultatelor definitive.
Fapte: Alte invenţii româneşti importanteFapte: Alte invenţii româneşti importante
·  ·   1 1858 - Bucuresti858 - Bucuresti - primul oraş din lume iluminat cu petrol şi prima rafinare a petrolului- primul oraş din lume iluminat cu petrol şi prima rafinare a petrolului
·    ·    1880 - Dumitru Văsescu1880 - Dumitru Văsescu - construieşte automobilul cu motor cu aburi- construieşte automobilul cu motor cu aburi
.. 1881 - Alexandru Ciurcu1881 - Alexandru Ciurcu – obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.– obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.
. 1885 - Victor Babeş. 1885 - Victor Babeş – realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.– realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.
·     ·     1886 - Alexandru Ciurcu1886 - Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcaţiune cu reacţie din lume- construieste prima ambarcaţiune cu reacţie din lume
.. 1887 - C. I. Istrate1887 - C. I. Istrate – descoperă friedelina şi franceinele.– descoperă friedelina şi franceinele.
·     ·     1895 - D. Hurmuzescu1895 - D. Hurmuzescu – descoperă/inventează electroscopul– descoperă/inventează electroscopul
.. 1899 - C.I. Istrate1899 - C.I. Istrate – o noua clasa de coloranţi.– o noua clasa de coloranţi.
.. 1900 - Nicolae Teclu1900 - Nicolae Teclu – becul cu reglarea curentului electric si gaz.– becul cu reglarea curentului electric si gaz.
·    ·    1904 - Emil Racoviţă1904 - Emil Racoviţă – devine fondatorul biospeologiei– devine fondatorul biospeologiei
·     ·     1906, 18.03 - Traian Vuia1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri; c- avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca niciu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici
un mijloc ajutator,un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bordnumai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie)(în fapt, primul avion din istorie)
.. 1905 - Augustin Maior1905 - Augustin Maior – telefonia multiplă.– telefonia multiplă.
·     ·     1906 - A.A. Beldiman1906 - A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci- aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci
.. 1908 - Lazăr Edeleanu1908 - Lazăr Edeleanu – primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.– primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.
.. 1910 iunie – Aurel Vlaicu1910 iunie – Aurel Vlaicu – lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.– lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.
·     ·     1910 - Tache Brumărescu1910 - Tache Brumărescu - maşina de tăiat sulf- maşina de tăiat sulf
.. 1910 - Ştefan Procopiu1910 - Ştefan Procopiu – efectul circular al discontinuităţilor de magnetism.– efectul circular al discontinuităţilor de magnetism.
. 1910 - Gh. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.. 1910 - Gh. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.
. 1916 - D. Danielopolu. 1916 - D. Danielopolu – actiunea hipertensiva a digitalei.– actiunea hipertensiva a digitalei.
·     ·     1918 - Gogu Constantinescu1918 - Gogu Constantinescu - întemeiază o nouă ştiinţă: sonicitatea- întemeiază o nouă ştiinţă: sonicitatea
.. 1919 - Ştefan Procopiu1919 - Ştefan Procopiu – descoperă unitatea elementară de energie magnetică (magnetonul).– descoperă unitatea elementară de energie magnetică (magnetonul).
.. 1920 - Emil Racoviţă1920 - Emil Racoviţă – pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).– pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).
·     ·     1920 - Gheorghe Botezatu1920 - Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pământ - Lună, folosite la pregătirea programelor “Apollo” (al căror părinte a fost sibianul- a calculat traiectoriile posibile Pământ - Lună, folosite la pregătirea programelor “Apollo” (al căror părinte a fost sibianul
Herman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo”, care a dus primul om pe LunăHerman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo”, care a dus primul om pe Lună
·     ·     1921 - Aurel Perşu1921 - Aurel Perşu - automobilul fără diferenţial, cu motor în spate (de forma “picăturii de apă”)- automobilul fără diferenţial, cu motor în spate (de forma “picăturii de apă”)
.. 1921 - Ştefan Procopiu1921 - Ştefan Procopiu – Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii în suspensii şi coloizi).– Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii în suspensii şi coloizi).
.. 1922 - C. Levaditi şi Sazevac1922 - C. Levaditi şi Sazevac – bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.– bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.
.. 11925 - Traian Vuia925 - Traian Vuia – generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.– generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.
.. 1930 - Elie Carafoli1930 - Elie Carafoli – avionul cu aripa joasa.– avionul cu aripa joasa.
. 1933 - Henri Coandă. 1933 - Henri Coandă – aerodina lenticulară (farfuria zburătoare).– aerodina lenticulară (farfuria zburătoare).
. 1938 - Henri Coandă. 1938 - Henri Coandă – efectul Coandă.– efectul Coandă.
. 1938 - Henri Coandă. 1938 - Henri Coandă – discul volant.– discul volant.
. 1958 – Justin Capră. 1958 – Justin Capră - centura zburătoare: O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a- centura zburătoare: O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a
fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventatorfost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator
este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30-este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30-
40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.
·     ·     1962 - Ion Agârbiceanu1962 - Ion Agârbiceanu – construieşte primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie din lume– construieşte primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie din lume
. I. Iulius Popperulius Popper – inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii– inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii
. 1999 - Dr.fiz. Eugen Pavel. 1999 - Dr.fiz. Eugen Pavel , de la Institutul de Fizica Atomica de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000, de la Institutul de Fizica Atomica de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000
ori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista- 5.000 deori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista- 5.000 de
aniani!!!!!! Şi mai sunt, mulţi, mulţi alţii…Şi mai sunt, mulţi, mulţi alţii…
Bucureşti - primul oraş din lume iluminat cu gaz lampant (petrol)Bucureşti - primul oraş din lume iluminat cu gaz lampant (petrol)
Ploieşti - primaPloieşti - prima rafinare a petroluluirafinare a petrolului
Timişoara - primul iluminat electric al unui oraş din Europa…Timişoara - primul iluminat electric al unui oraş din Europa…
1880 – Dumitru Văsescu (1859- 1909) construieşte primul automobil cu1880 – Dumitru Văsescu (1859- 1909) construieşte primul automobil cu
abur din Lumeabur din Lume
Dumitru Văsescu a fost profesor, inginer şi inventator român ce a construit un model de automobil acţionat prin forţaDumitru Văsescu a fost profesor, inginer şi inventator român ce a construit un model de automobil acţionat prin forţa
aburilor, invenţie care a precedat automobilul cu benzină.aburilor, invenţie care a precedat automobilul cu benzină.
Prezentul nu poate fi conceput fără utilizarea zilnică a automobilelor. Acest mijloc de locomoţie a devenit indispensabil:Prezentul nu poate fi conceput fără utilizarea zilnică a automobilelor. Acest mijloc de locomoţie a devenit indispensabil:
fie că întrebuinţăm mijloacele de transport în comun sau automobilul propriu, nu avem la dispoziţie numeroasefie că întrebuinţăm mijloacele de transport în comun sau automobilul propriu, nu avem la dispoziţie numeroase
variante la fel de eficiente pentru a ne deplasa rapid precum automobilul cu benzină sau motorină. Puţini ştiu însă căvariante la fel de eficiente pentru a ne deplasa rapid precum automobilul cu benzină sau motorină. Puţini ştiu însă că
înainte de inventarea automobilului cu benzină (în 1896) au existat şi automobile cu abur. Printre cei care au realizatînainte de inventarea automobilului cu benzină (în 1896) au existat şi automobile cu abur. Printre cei care au realizat
un astfel de model s-a numărat şi inginerul român Dumitru Văsescu (Paris 1880).un astfel de model s-a numărat şi inginerul român Dumitru Văsescu (Paris 1880).
Dumitru Văsescu s-a născut în 1859 la Iaşi. Tot aici a urmat studiile primare şi liceale. Mai târziu a plecat la ParisDumitru Văsescu s-a născut în 1859 la Iaşi. Tot aici a urmat studiile primare şi liceale. Mai târziu a plecat la Paris
pentru a studia ingineria la École Centrale. Şi-a construit un mic atelier urmărind realizarea unei maşini care să sepentru a studia ingineria la École Centrale. Şi-a construit un mic atelier urmărind realizarea unei maşini care să se
deplaseze autonom, pe pământ sau pe calea ferată. În 1880 eforturile sale au fost încununate cu succes, el reuşind sădeplaseze autonom, pe pământ sau pe calea ferată. În 1880 eforturile sale au fost încununate cu succes, el reuşind să
construiască o maşină care se deplasa prin forţa aburului, invenţie ce a captat imediat atenţia parizienilor.construiască o maşină care se deplasa prin forţa aburului, invenţie ce a captat imediat atenţia parizienilor.
Maşina era decapotabilă, cu platformă joasă şi funcţiona pe bază de cărbuni. În spate era  aşezată o banchetă cuMaşina era decapotabilă, cu platformă joasă şi funcţiona pe bază de cărbuni. În spate era  aşezată o banchetă cu
două locuri, iar volanul era pe partea dreaptă. Maşina mai era prevăzută cu două sisteme de frânare independente.două locuri, iar volanul era pe partea dreaptă. Maşina mai era prevăzută cu două sisteme de frânare independente.
Automobilul includea o căldare multitubulară aşezată în partea din faţă, cu o dispunere a ţevilor de legătură, aAutomobilul includea o căldare multitubulară aşezată în partea din faţă, cu o dispunere a ţevilor de legătură, a
robineţilor şi manometrelor astfel încât să poată fi uşor manevrate. Rezervorul cu apă era aşezat sub scaunulrobineţilor şi manometrelor astfel încât să poată fi uşor manevrate. Rezervorul cu apă era aşezat sub scaunul
conducătorului. Roţile din spate aveau jante metalice cu spiţe de oţel, iar anvelopele erau din cauciuc. Roţile din faţăconducătorului. Roţile din spate aveau jante metalice cu spiţe de oţel, iar anvelopele erau din cauciuc. Roţile din faţă
erau de dimensiuni mai mici. În 1906 şi-a finalizat studiile şi s-a întors în România. A lucrat ca profesor la Şcoala deerau de dimensiuni mai mici. În 1906 şi-a finalizat studiile şi s-a întors în România. A lucrat ca profesor la Şcoala de
Poduri şi Şosele din Bucureşti în cadrul căreia a fost expusă şi maşina cu aburi.Poduri şi Şosele din Bucureşti în cadrul căreia a fost expusă şi maşina cu aburi.
S-a stins din viaţă la 29 octombrie 1909 în Bucureşti.S-a stins din viaţă la 29 octombrie 1909 în Bucureşti.
Primul
automobil cu abur
din lume!
PRIMUL MOTOR CU REACŢIE
La expozi ia aviatică de la Paris din 1881 fuseseț
prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor
electric. Alexandru Ciurcu i Just Buisson propun ca înș
locul motorului electric să se utilizeze un motor cu
reac ie i chiar ob in un prim brevet din Fran a prinț ș ț ț
care se prevede posibilitatea zborului cu reac ie.ț
Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi
prieteni au proiectat i construit un motor bazat peș
for a de propulsie generată de combustia unor gazeț
într-o cameră de combustie de mici propor ii. Motorulț
consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu
cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor
presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10 –
15 atmosfere. La data de 13 august 1886, cei doi
inventatori au experimentat motorul lor pentru prima
oară în public montându-l pe o barcă i navigând peș
Sena în contra curentului. Un grup de exper i aiț
acestui minister au participat la această primă
experien ă a motorului. Această experien ă esteț ț
considerată a fi prima dată când o ambarca iune a fostț
propulsată de un motor cu reac ie.ț
Alexandru N. Ciurcu (năs. 29 ianuarie 1854, ercaia,Ș Comitatul Făgăra – dec. 22ș
ianuarie 1922, Bucure ti) a fost un inventator i publicist român, care a experimentatș ș
principiul motorului cu reacţie.
Studiind derivatii halogenati ai benzenului, a descoperit o nouaStudiind derivatii halogenati ai benzenului, a descoperit o noua clasa de coloranticlasa de coloranti , pe care i-a, pe care i-a
numitnumit franceine (Clasa de coloranti cu mare stabilitate la lumina, care vopsescfranceine (Clasa de coloranti cu mare stabilitate la lumina, care vopsesc
matasea in diferite nuante de rosu.)matasea in diferite nuante de rosu.) ConstantinConstantin I.I. Istrati elaboreaza o reactie chimica care ilIstrati elaboreaza o reactie chimica care il
duce la descoperirea, in 1887, a unei intregi clase de materii colorante, franceinele, substante faraduce la descoperirea, in 1887, a unei intregi clase de materii colorante, franceinele, substante fara
azot, cu mare stabilitate la lumina, care iau nastere prin actiunea asupra omologilor halogenati aiazot, cu mare stabilitate la lumina, care iau nastere prin actiunea asupra omologilor halogenati ai
benzenului. Brevetata in Franta, descoperirea lui Istrati a fost multa vreme folosita in industriabenzenului. Brevetata in Franta, descoperirea lui Istrati a fost multa vreme folosita in industria
matasurilor (franceinele nefiind alterabile la lumina) Pentru aceasta inventie i s-a acordat Medalia dematasurilor (franceinele nefiind alterabile la lumina) Pentru aceasta inventie i s-a acordat Medalia de
aur la Expozitia Internationala de la Paris, in 1889.aur la Expozitia Internationala de la Paris, in 1889.
    A izolat din pluta o substanta noua,    A izolat din pluta o substanta noua, friedelinafriedelina..
    Cele 200 de lucrari stiinifice ale sale reprezinta o contributie insemnata la progresul chimiei    Cele 200 de lucrari stiinifice ale sale reprezinta o contributie insemnata la progresul chimiei
organice, ele cuprinzand descrieri de compusi noi (derivati nitrici ai benzenului, brom-hidratul deorganice, ele cuprinzand descrieri de compusi noi (derivati nitrici ai benzenului, brom-hidratul de
chinina, “sulfobenzide”, chinoleina diiodată etc.), metode noi (o nouă metoda de iodurare in seriachinina, “sulfobenzide”, chinoleina diiodată etc.), metode noi (o nouă metoda de iodurare in seria
aromatica, o noua metoda de clorurare a benzenului), studiul compusilor organic halogenati,aromatica, o noua metoda de clorurare a benzenului), studiul compusilor organic halogenati,
consideratii teoretice.consideratii teoretice.
Constantin I. Istrati
-- Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la SibiuRachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la Sibiu
înca din 1555!înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare şi cuOnest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare şi cu
o firească uimire că “istoria oficială” a “reuşit” să-l neglijeze”. Racheta spaţială cu trei etaje de carburanto firească uimire că “istoria oficială” a “reuşit” să-l neglijeze”. Racheta spaţială cu trei etaje de carburant
solid (”model Cape Kennedy”) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa asolid (”model Cape Kennedy”) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a
mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550-1570).mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550-1570).
Această informaţie şi următoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, înAceastă informaţie şi următoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în
1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: racheta cu două etaje de1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: racheta cu două etaje de
ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de rachete (1529), căsuţa zburătoare (1536),ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de rachete (1529), căsuţa zburătoare (1536),
experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor deexperimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de
stabilizare având forma literei delta (1555)” ,“Căsuţa zburătoare”, propulsată în aer de rachetă, nu era nimicstabilizare având forma literei delta (1555)” ,“Căsuţa zburătoare”, propulsată în aer de rachetă, nu era nimic
altceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!- În lucrare eraualtceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!- În lucrare erau
Conrad Haas din Sibiu
Putini stiu, ca adevarata descoperitoare a radioactivitatii artificiale a fost romanca Stefania Maracineanu,Putini stiu, ca adevarata descoperitoare a radioactivitatii artificiale a fost romanca Stefania Maracineanu,
nu Irène si Frédéric Joliot Curie, care au luat Premiul Nobel pentru chimie cu aceasta descoperire, in 1935.nu Irène si Frédéric Joliot Curie, care au luat Premiul Nobel pentru chimie cu aceasta descoperire, in 1935.
Stefania lucrase in laboratorul sotilor Marie si Pierre Curie (parintii lui Irène Curie, casatorita cu Frederic Joliot ), in perioadaStefania lucrase in laboratorul sotilor Marie si Pierre Curie (parintii lui Irène Curie, casatorita cu Frederic Joliot ), in perioada
cand isi pregatea teza de doctorat -cand isi pregatea teza de doctorat - Constanta radioactiva a poloniuluiConstanta radioactiva a poloniului, si semnalase, inca din 1924, celor doi cercetatori, si semnalase, inca din 1924, celor doi cercetatori
descoperirea sa ca urmare a unor serii intregi de experiente ingenioase, si planificate, decurgand logic din una in alta. Ea adescoperirea sa ca urmare a unor serii intregi de experiente ingenioase, si planificate, decurgand logic din una in alta. Ea a
obsevat ca plumbul din containerele folosite radia si dupa indepartarea poloniului radioactiv. A studiat acelasi lucru pe zinc siobsevat ca plumbul din containerele folosite radia si dupa indepartarea poloniului radioactiv. A studiat acelasi lucru pe zinc si
cupru, prin radiere cu raze alfa obtinute de la poloniu radioactiv. Savanta Stefania Maracineanu, dupa terminarea doctoratuluicupru, prin radiere cu raze alfa obtinute de la poloniu radioactiv. Savanta Stefania Maracineanu, dupa terminarea doctoratului
a revenit la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti unde a înfiintat Catedra de Radioactivitate.a revenit la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti unde a înfiintat Catedra de Radioactivitate.
Cerând un grad superior la facultate, Stefania Maracineanu îi scria regelui Carol al II lea:Cerând un grad superior la facultate, Stefania Maracineanu îi scria regelui Carol al II lea: ““Numirea mea s-ar putea faceNumirea mea s-ar putea face
pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descopeririipe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii
radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata deradioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de
însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesoriînsusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori
ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, auma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au
nevoie.”nevoie.” De altfel, Frédéric si Irene au si recunoscut acest lucru, intr-un interviu acordat ziarului „NeuesDe altfel, Frédéric si Irene au si recunoscut acest lucru, intr-un interviu acordat ziarului „Neues
Wiener Journal“.Wiener Journal“.
Ea a trait intre 1882 si 1944.Ea a trait intre 1882 si 1944.
Stefania Maracineanu, in tara, s-a ocupat de fenomenele meteorologice descoperind procedeul de declansare artificiala a ploii.Stefania Maracineanu, in tara, s-a ocupat de fenomenele meteorologice descoperind procedeul de declansare artificiala a ploii.
A provocat prima ploaie artificiala din lume la Bucuresti in 1931. Este invitata, de altfel, de guvernul francez sa-si continueA provocat prima ploaie artificiala din lume la Bucuresti in 1931. Este invitata, de altfel, de guvernul francez sa-si continue
cercetarile in aceasta directie, in 1934, in Algeria. Continuand cercetarile in domeniul fenomenelor naturii a stabilit o legaturacercetarile in aceasta directie, in 1934, in Algeria. Continuand cercetarile in domeniul fenomenelor naturii a stabilit o legatura
intre cutremure si precipitatii.intre cutremure si precipitatii.
Culmea, in timp ce i-se recunosc meritele chiar si in Franta, Stefania Maracineanu nu figureaza nici in ultimul dictionarCulmea, in timp ce i-se recunosc meritele chiar si in Franta, Stefania Maracineanu nu figureaza nici in ultimul dictionar
enciclopedic roman, din secolul 21!enciclopedic roman, din secolul 21!
Ştefania Mărăcineanu
Adevărata descoperitoare a radioactivităţii
artificiale
Pentru a contracara teoriile negativiste, menite sa-i tina pe români „la locul lor”Pentru a contracara teoriile negativiste, menite sa-i tina pe români „la locul lor”
(şi depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei(şi depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei
ce se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi şi o serie de realizari ale geniuluice se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi şi o serie de realizari ale geniului
românesc ale ultimilor ani:românesc ale ultimilor ani:
-- Constantin PascuConstantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit:a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit:
distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalareadistruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalarea
acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…
- Petrica Ionescu- Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)
- Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge- Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe(considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe
Internet, in 16.11.2000 (107-75 cu SUA in finala).Internet, in 16.11.2000 (107-75 cu SUA in finala).
- Hackerii romani- Hackerii romani sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, eisunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, ei
nu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca… valoarea) celor „5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita onu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca… valoarea) celor „5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita o
delegatie la Bucuresti… Printre site-urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard,delegatie la Bucuresti… Printre site-urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard,
departamente federale, etc…departamente federale, etc…
- La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001),- La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premiiRomania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premii
obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventiiobtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii
prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)! Şi la toate saloanele ulterioare românii au acaparat grosul medaliilor!prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)! Şi la toate saloanele ulterioare românii au acaparat grosul medaliilor!
- Prof. Stefania Cory Calomfirescu- Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primita primit medalia de aur a mileniuluimedalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian.din partea Universitatii Cambridge (ian.
2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare
a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat desprea 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre
edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American,edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American,
fiind numita si in conducerea acestei unitati.fiind numita si in conducerea acestei unitati.
-- Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai IvanescuStefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobelau fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel
de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.
-- Nicu MincuNicu Mincu din comuna Ivesti (Galati)din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 devindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de
ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…
- Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta.- Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la “Microsoft”, a douaDe exemplu, la “Microsoft”, a doua
limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani…limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani…
- Radu Teodorescu- Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan – New York). Emigrat ineste proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan – New York). Emigrat in
1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu-se Robert Redford, Cindy1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu-se Robert Redford, Cindy
Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video-lectii de fitness produse de CindyCrawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video-lectii de fitness produse de Cindy
Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze inCrawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in
Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti…Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti…
citeşte mai departe…citeşte mai departe…
- Nicolae Bălaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj- Nicolae Bălaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj ,, socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri,socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri,
impartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa esteimpartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este
somer…somer…
-- Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic dinIon Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satulsatul Uzunu (Giurgiu)Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a-sinu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a-si
realiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe bazarealiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza
gravitatiei, fiind in fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucrugravitatiei, fiind in fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucru
mecanic”. „S-ar inchide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci)a refuzat sa-imecanic”. „S-ar inchide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci)a refuzat sa-i
breveteze inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-breveteze inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-
au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa-i asigure cei 15.000 USD necesari…au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa-i asigure cei 15.000 USD necesari…
-- Sandu PopescuSandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particuledin Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule . O aplicatie a. O aplicatie a
acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoareleacestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele
din Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fidin Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fi
somer in Romania…somer in Romania…
-- Matematicianul Paul Pistea, împreună cu Vasile Postolică, au unificat teoriile relativităţii şi cuanticiiMatematicianul Paul Pistea, împreună cu Vasile Postolică, au unificat teoriile relativităţii şi cuanticii – fapt– fapt
cautat de fizicieni, inclusiv Einstein, de vreo 100 de ani incoace). Nu este bagat in seama…cautat de fizicieni, inclusiv Einstein, de vreo 100 de ani incoace). Nu este bagat in seama…
- In 1991,- In 1991, Carol PrzybillaCarol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici panaa inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana
acum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cuacum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu
aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta deaplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de
statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei sistatul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si
folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii ’90).folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii ’90).
-- Justin CapraJustin Capra :unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de:unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de
ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care “semidoctii savanti” l-au tratatani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care “semidoctii savanti” l-au tratat
cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings aucu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au
preluat inventia din Romania si au lansat-o in fabricatia de serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta apreluat inventia din Romania si au lansat-o in fabricatia de serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a
rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata sirachetonautului, cu care s-a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si
brevetata in 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fugabrevetata in 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga
din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma…din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma…
0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare).0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare).
-- Mihai RusetelMihai Rusetel a inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cua inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cu
care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuariecare ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuarie
2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat
angajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Poate fiangajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Poate fi
utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice. Inutilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice. In
lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitandlume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand
combustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursacombustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa
de energie initiala fiind o banala baterie de masina.de energie initiala fiind o banala baterie de masina.
Va urma!...

More Related Content

Similar to Clasamentul de vu00 e2rf al descoperirilor pur romu00e2neu015fti

Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)
Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)
Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)Robin Cruise Jr.
 
Minunile lumii vechi si noi
Minunile lumii vechi si noiMinunile lumii vechi si noi
Minunile lumii vechi si noiNicky Nic
 
Noi nu suntem urmasii romei dr.napoleon savescu
Noi nu suntem urmasii romei   dr.napoleon savescuNoi nu suntem urmasii romei   dr.napoleon savescu
Noi nu suntem urmasii romei dr.napoleon savescuCisser-Trandafir Gheorghe
 
Cele mai importante inventii din istorie
Cele mai importante inventii din istorieCele mai importante inventii din istorie
Cele mai importante inventii din istorieLoreta Gherghinoiu
 
Borangic c. armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...
Borangic c.   armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...Borangic c.   armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...
Borangic c. armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...Mamusa Dada
 
Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)
Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)
Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)Robin Cruise Jr.
 
Statui neconventionale
Statui neconventionaleStatui neconventionale
Statui neconventionaleMircea Tivadar
 
Opris, Tudor - Bios (vol.1)
Opris, Tudor - Bios (vol.1)Opris, Tudor - Bios (vol.1)
Opris, Tudor - Bios (vol.1)George Cazan
 
E von-daniken-provocarea-zeilor
E von-daniken-provocarea-zeilorE von-daniken-provocarea-zeilor
E von-daniken-provocarea-zeilorVasile Tripon
 
Călătoria lui aethicus donares in jurul lumii
Călătoria  lui aethicus donares in jurul lumiiCălătoria  lui aethicus donares in jurul lumii
Călătoria lui aethicus donares in jurul lumiiAdrian Toia
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalastefanmoraru
 
презентация Microsoft powenasterea fizicii moderner point
презентация Microsoft powenasterea fizicii moderner pointпрезентация Microsoft powenasterea fizicii moderner point
презентация Microsoft powenasterea fizicii moderner pointTatiana Danu
 
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723Costel Bucur
 
Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Denis Lanciu
 
Istorie Neurostiinte
Istorie NeurostiinteIstorie Neurostiinte
Istorie Neurostiinte1Leu
 
Agartha - legendă sau adevăr
Agartha - legendă sau adevărAgartha - legendă sau adevăr
Agartha - legendă sau adevărFrumoasa Verde
 

Similar to Clasamentul de vu00 e2rf al descoperirilor pur romu00e2neu015fti (20)

Telescop
TelescopTelescop
Telescop
 
Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)
Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)
Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.2)
 
Minunile lumii vechi si noi
Minunile lumii vechi si noiMinunile lumii vechi si noi
Minunile lumii vechi si noi
 
Noi nu suntem urmasii romei dr.napoleon savescu
Noi nu suntem urmasii romei   dr.napoleon savescuNoi nu suntem urmasii romei   dr.napoleon savescu
Noi nu suntem urmasii romei dr.napoleon savescu
 
Cele mai importante inventii din istorie
Cele mai importante inventii din istorieCele mai importante inventii din istorie
Cele mai importante inventii din istorie
 
Borangic c. armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...
Borangic c.   armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...Borangic c.   armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...
Borangic c. armuri de zale, meșteri și ateliere în dacia preromană, amp, xx...
 
Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)
Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)Ray spangenburg   diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)
Ray spangenburg diane k. moser - istoria stiintei (vol.5)
 
Statui neconventionale
Statui neconventionaleStatui neconventionale
Statui neconventionale
 
Opris, Tudor - Bios (vol.1)
Opris, Tudor - Bios (vol.1)Opris, Tudor - Bios (vol.1)
Opris, Tudor - Bios (vol.1)
 
E von-daniken-provocarea-zeilor
E von-daniken-provocarea-zeilorE von-daniken-provocarea-zeilor
E von-daniken-provocarea-zeilor
 
Călătoria lui aethicus donares in jurul lumii
Călătoria  lui aethicus donares in jurul lumiiCălătoria  lui aethicus donares in jurul lumii
Călătoria lui aethicus donares in jurul lumii
 
Originea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finalaOriginea si evolutia omului varianta finala
Originea si evolutia omului varianta finala
 
презентация Microsoft powenasterea fizicii moderner point
презентация Microsoft powenasterea fizicii moderner pointпрезентация Microsoft powenasterea fizicii moderner point
презентация Microsoft powenasterea fizicii moderner point
 
Inventiile
InventiileInventiile
Inventiile
 
Dinozauri
DinozauriDinozauri
Dinozauri
 
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
 
Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2Cum a aparut viata pe pamant 2
Cum a aparut viata pe pamant 2
 
Istorie Neurostiinte
Istorie NeurostiinteIstorie Neurostiinte
Istorie Neurostiinte
 
Meme arta
Meme artaMeme arta
Meme arta
 
Agartha - legendă sau adevăr
Agartha - legendă sau adevărAgartha - legendă sau adevăr
Agartha - legendă sau adevăr
 

More from VASILE Viorel

Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdfDr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdfVASILE Viorel
 
Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)VASILE Viorel
 
Giethoorn olanda (sc)
Giethoorn   olanda (sc)Giethoorn   olanda (sc)
Giethoorn olanda (sc)VASILE Viorel
 
Rrw 80 dni dooko3a wiata
Rrw 80 dni dooko3a  wiataRrw 80 dni dooko3a  wiata
Rrw 80 dni dooko3a wiataVASILE Viorel
 
Rilke reverii de toamna (sc)
Rilke   reverii de toamna (sc)Rilke   reverii de toamna (sc)
Rilke reverii de toamna (sc)VASILE Viorel
 
Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)VASILE Viorel
 
Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!VASILE Viorel
 
Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...VASILE Viorel
 
Mancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzicaMancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzicaVASILE Viorel
 
Manastirea dorna arini
Manastirea dorna ariniManastirea dorna arini
Manastirea dorna ariniVASILE Viorel
 
Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)VASILE Viorel
 

More from VASILE Viorel (20)

Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdfDr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
 
Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)
 
Zaha hadid-gtx
Zaha hadid-gtxZaha hadid-gtx
Zaha hadid-gtx
 
Numai in romania
 Numai in romania Numai in romania
Numai in romania
 
Mic calcu cirzat
Mic calcu cirzatMic calcu cirzat
Mic calcu cirzat
 
Mb. lalibela
Mb. lalibelaMb. lalibela
Mb. lalibela
 
Giethoorn olanda (sc)
Giethoorn   olanda (sc)Giethoorn   olanda (sc)
Giethoorn olanda (sc)
 
Rrw 80 dni dooko3a wiata
Rrw 80 dni dooko3a  wiataRrw 80 dni dooko3a  wiata
Rrw 80 dni dooko3a wiata
 
Rilke reverii de toamna (sc)
Rilke   reverii de toamna (sc)Rilke   reverii de toamna (sc)
Rilke reverii de toamna (sc)
 
Primavara
PrimavaraPrimavara
Primavara
 
Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)
 
Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!
 
Peisaje comestibile
Peisaje comestibilePeisaje comestibile
Peisaje comestibile
 
Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...
 
Michel colucci (ap)
Michel colucci (ap)Michel colucci (ap)
Michel colucci (ap)
 
Martisor
MartisorMartisor
Martisor
 
Mancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzicaMancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzica
 
Manastirea dorna arini
Manastirea dorna ariniManastirea dorna arini
Manastirea dorna arini
 
Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)
 
M a r t e
M a r t e M a r t e
M a r t e
 

Clasamentul de vu00 e2rf al descoperirilor pur romu00e2neu015fti

  • 1. Clasamentul deClasamentul de vârf alvârf al descoperirilordescoperirilor purpur româneştiromâneşti
  • 2. Diorama este o reprezentare spaţială a unei porţiuni de peisaj, î n care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine şi diverse alte obiecte asem ănătoare, în scopul înfăţişării unui ecosistem şi creaării impresiei unui peisaj real. Primul care s-a gândit la această formă de încadrare a naturii în peisajul citadin a fost naturalistul Grigore Antipa, biolog, zoolog, ecolog şi profesor universitar român. El este întemeietorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală din Bucureşti, care îi poartă numele şi care, pornind de la reorganizarea sa, în 1907, prezintă pentru prima oară, dioramele biologice. Acestea au reprezentat o nouă etapă în evoluţia şi organizarea muzeelor de istorie naturală. Primele diorame prezentau viaţa de pe piscurile munţilor Carpaţi, din regiunea colinelor, din Bărăgan, precum şi din zona inundabilă a Deltei Dunării. De asemenea, în Muzeul de Istorie Naturală există şi numeroase diorame care înfăţişează fauna din regiunile de tundră, prerie, savană sau din deşertul Sahara . Datorită deosebitei prezentări, numeroase muzee europene şi americane au solicitat sprijinul savantului român pentru organizarea colecţiilor lor muzeistice. 10. Diorama – Grigore Antipa
  • 3. 9. Tunul Basilic –9. Tunul Basilic – OrbanOrban • Căderea ConstantinopoluluiCăderea Constantinopolului reprezintă numele sub care este cunoscută cucerirea capitalei Imperiuluireprezintă numele sub care este cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, în data de 29 maiBizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, în data de 29 mai 1453. Armata bizantina număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini.1453. Armata bizantina număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice existente până atunci.Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice existente până atunci. Otomanii aveau o armată uriaşă, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar săbiile şi săgeţile nuOtomanii aveau o armată uriaşă, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar săbiile şi săgeţile nu erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantină. Ca atare,erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantină. Ca atare, otomanii au angajat un inginerotomanii au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de origine controversată încă, dar despre a cărui naţionalitatepe nume Urban sau Orban, de origine controversată încă, dar despre a cărui naţionalitate română există destule proberomână există destule probe.. • Acesta era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate înAcesta era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă.tehnica de luptă. Urban a constuit în premieră un tun enorm, botezat “tunul Basilic”, măsurândUrban a constuit în premieră un tun enorm, botezat “tunul Basilic”, măsurând peste opt metri lungime şi circa 75 centimetri diametru, care era capabil să lanseze un proiectilpeste opt metri lungime şi circa 75 centimetri diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kilograme la o distanţă de aproape doi kilometride 544 kilograme la o distanţă de aproape doi kilometri. Tunul lui Urban nu avea precizie,. Tunul lui Urban nu avea precizie, încărcarea sa dura trei ore, ghiulele erau puţine şi arma s-a prabusit sub reculul propriu după numaiîncărcarea sa dura trei ore, ghiulele erau puţine şi arma s-a prabusit sub reculul propriu după numai şase săptămâni. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfecţionate, deşase săptămâni. Cu toate acestea, instrumentul a reprezentat precursorul tunurilor perfecţionate, de mare putere, proiectate ulterior, lansâd pâna astăzi moştenirea principiului său de funcţionare.mare putere, proiectate ulterior, lansâd pâna astăzi moştenirea principiului său de funcţionare.
  • 4. 8. Cibernetica lui8. Cibernetica lui Ştefan OdoblejaŞtefan Odobleja • Cibernetica este teoria controlului prin retroacţiune. Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cuCibernetica este teoria controlului prin retroacţiune. Termenul s-a răspândit mai ales în legătură cu sistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă de modul în care un sistemsistemele digitale, dar domeniul este mult mai larg: cibernetica se ocupă de modul în care un sistem (digital, mecanic, biologic) prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea; tot cibernetica se(digital, mecanic, biologic) prelucrează informaţiile şi reacţionează la acestea; tot cibernetica se interesează de modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-si optimiza acţiunile.interesează de modul în care sistemele se modifică sau permit modificări pentru a-si optimiza acţiunile. Medicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticiiMedicul Ştefan Odobleja, creatorul psihociberneticii şi părintele ciberneticii generalizategeneralizate, publică în 1929 studiul “Metoda de transonanţă toracică” în care enunţă pentru prima, publică în 1929 studiul “Metoda de transonanţă toracică” în care enunţă pentru prima oarăoară legea reversibilităţiilegea reversibilităţii .. • Odată cu participarea la Congresul Internaţional de Medicină Militară din Bucureşti (1937), anunţăOdată cu participarea la Congresul Internaţional de Medicină Militară din Bucureşti (1937), anunţă apariţia operei sale capitale “Psihologia consonatistă”, lucrare prin care face publicăapariţia operei sale capitale “Psihologia consonatistă”, lucrare prin care face publică prima variantăprima variantă a concepţiei cibernetice generalizatea concepţiei cibernetice generalizate şi demonstrează caracterul multi şi interdisciplinar alşi demonstrează caracterul multi şi interdisciplinar al acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observaţii, intuiţie şi raţiune, creat de Odobleja în 1938 -acesteia. Modelul cibernetic, pornind de la observaţii, intuiţie şi raţiune, creat de Odobleja în 1938 - 1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu în literatura americană şi apoi în cea europeană , a fost utilizat1939, dar vehiculat zece ani mai tarziu în literatura americană şi apoi în cea europeană , a fost utilizat şi aplicat într-o varietate de domenii. Începând din anul 1972, Ştefan Odobleja şi-a publicat studiileşi aplicat într-o varietate de domenii. Începând din anul 1972, Ştefan Odobleja şi-a publicat studiile teoriei conform căreiateoriei conform căreia originea ciberneticii se află în psihologie.originea ciberneticii se află în psihologie.
  • 5. 7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu-7. Pila Karpen – Nicolae Vasilescu- KarpenKarpen • O pila electrică, de producţie românească, furnizează energie de 56 de ani, fărăO pila electrică, de producţie românească, furnizează energie de 56 de ani, fără întrerupereîntrerupere. Inventatorul minunii,. Inventatorul minunii, Nicolae Vasilescu-KarpenNicolae Vasilescu-Karpen , om de ştiinţă, inginer, fizician şi, om de ştiinţă, inginer, fizician şi inventator a declarat, cu o jumatate de secol în urmă, că ea va funcţiona veşnic. În Muzeul Naţionalinventator a declarat, cu o jumatate de secol în urmă, că ea va funcţiona veşnic. În Muzeul Naţional Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucuresti există un obiect de patrimoniu care stă într-un seif metalicTehnic "Dimitrie Leonida" din Bucuresti există un obiect de patrimoniu care stă într-un seif metalic blindat, chiar în biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperaturăblindat, chiar în biroul directorului muzeului. Este vorba despre "Pila termoelectrică cu temperatură uniformă", cunoscută sub numele deuniformă", cunoscută sub numele de "Pila lui Karpen""Pila lui Karpen" , realizată ăn 1950. adica un dispozitiv care, realizată ăn 1950. adica un dispozitiv care generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior.generează energie la nesfârşit fără intervenţie din exterior. Aparatul este, de fapt, un perpetuumAparatul este, de fapt, un perpetuum mobilemobile.. • Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Karpen" se încăpăţânează să funcţioneze,Deşi ar fi trebuit să se oprească de multe decenii, "Pila lui Karpen" se încăpăţânează să funcţioneze, aşa cum a prevăzut inventatorul ei.aşa cum a prevăzut inventatorul ei. Construirea unui perpetuum mobile a fost visul de secoleConstruirea unui perpetuum mobile a fost visul de secole al omeniriial omenirii.. Un aparat care să se mişte la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolvaUn aparat care să se mişte la nesfârşit, fără să primească impulsuri exterioare, ar rezolva definitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pedefinitiv setea de energie a civilizaţiei actuale. În epoca modernă însă, acest vis a fost abandonat pe considerentul că ar fi o utopie. Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumeaconsiderentul că ar fi o utopie. Cei ce au continuat totuşi să caute soluţia, au fost marginalizaţi, lumea oamenilor de ştiinţă considerându-i nebuni.oamenilor de ştiinţă considerându-i nebuni. Perpetuum mobile nu poate exista.Perpetuum mobile nu poate exista. Cu toate acestea, unCu toate acestea, un fizician român s-a încăpăţânat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit.fizician român s-a încăpăţânat să-l construiască. Şi se pare că a reuşit. Nicolae Vasilescu-Karpen aNicolae Vasilescu-Karpen a început să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşitînceput să lucreze la teoria unei pile electrice care să genereze energie la nesfârşit încă înainte de Primul Război Mondial. "Pila" a fost brevetata în 1922încă înainte de Primul Război Mondial. "Pila" a fost brevetata în 1922 .  Era vorba, în fapt,.  Era vorba, în fapt, despre două pile electrice, legate în serie, care pun în mişcare un minimotor galvanometric. Acesta, ladespre două pile electrice, legate în serie, care pun în mişcare un minimotor galvanometric. Acesta, la rândul său, mişcă o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidearândul său, mişcă o paletă conectată la un întrerupător. La fiecare jumatate de rotire paleta deschidea circuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat încircuitul, pentru ca la a doua jumătate de rotaţie să-l închidă. Timpul de rotaţie a elicei era calculat în aşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada câtaşa fel încât pilele să aibă timp de reîncărcare, respectiv pentru refacerea polarităţii în perioada cât circuitul este deschis.circuitul este deschis. O astfel de pila de proporţii ar putea alimenta o navă spaţială.O astfel de pila de proporţii ar putea alimenta o navă spaţială.
  • 6. 6. Scaunul ejectabil6. Scaunul ejectabil Anastase DragomirAnastase Dragomir • Dacă la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, mulţi entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţiaDacă la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, mulţi entuziaşti ai aviaţiei erau preocupaţi de construcţia avioanelor şi de pilotarea acestora,avioanelor şi de pilotarea acestora, un tânăr pe nume Anastase Dragomir şi-a concentratun tânăr pe nume Anastase Dragomir şi-a concentrat atenţia pe siguranţa aparatelor de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul loratenţia pe siguranţa aparatelor de zbor şi mai ales a pasagerilor de la bordul lor .. Anastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. A plecatAnastase Dragomir era pasionat, ca mulţi dintre tinerii acelei perioade, de problemele aviaţiei. A plecat în Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul său sistem pentruîn Franţa, unde a lucrat la mai multe uzine de avioane. Aici şi-a perfecţionat propriul său sistem pentru salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente.salvarea piloţilor şi a pasagerilor în caz de accidente. La 3 noiembrie 1928, a înregistrat,înLa 3 noiembrie 1928, a înregistrat,în Franţa, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans lesFranţa, cererea de brevet “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne” şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930appareils de locomotion aerienne” şi a obţinut Brevetul nr. 678566 din 2 aprilie 1930 pentru “cabina catapultabilă”pentru “cabina catapultabilă” .. • Această invenţie era “un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană , fiecare pasagerAceastă invenţie era “un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană , fiecare pasager având o paraşută proprie, care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfelavând o paraşută proprie, care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion, astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”.încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”. Brevetul prevedea ca acest ansamblu de celulă-paraşută să aibă mai multe comenzi, menvrabile deBrevetul prevedea ca acest ansamblu de celulă-paraşută să aibă mai multe comenzi, menvrabile de către pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obţinut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658, pentrucătre pilot. In 1950, Anastase Dragomir a obţinut un nou brevet, românesc, cu nr. 40658, pentru “celula“celula paraşutată”, care consta în folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectareaparaşutată”, care consta în folosirea unui spătar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor,cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca în 1959 să înregistreze o altă cerere, care avea ca obiectfie pe jos, fie pe sus, pentru ca în 1959 să înregistreze o altă cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabileconstruirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile , pentru salvarea, pentru salvarea pasagerilor (brevet românesc nr. 41424 din 1960). Ideea românului se va concretiza prin apariţia, lapasagerilor (brevet românesc nr. 41424 din 1960). Ideea românului se va concretiza prin apariţia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunului ejectabil.noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunului ejectabil.
  • 7. 5. Stiloul – Petrache5. Stiloul – Petrache PoenaruPoenaru • În anul 1821, brăileanulÎn anul 1821, brăileanul Petrache PoenaruPetrache Poenaru , pandur, creator al steagului României moderne, inginer,, pandur, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator şi membru titular al Academiei Române din 1870, a fost secretarul lui Tudormatematician, inventator şi membru titular al Academiei Române din 1870, a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluţiei.Vladimirescu în timpul revoluţiei. Aceasta era o funcţie publică, activitatea lui fiind legată deAceasta era o funcţie publică, activitatea lui fiind legată de pană şi călimarăpană şi călimară . Poate că şi de aici i-a venit. Poate că şi de aici i-a venit ideea conceperii primului stilou din lumeideea conceperii primului stilou din lume . Deşi,. Deşi, după înfrângerea lui Tudor Vladimirescu, pandurii erau vânaţi şi decapitaţi, Petrache Poenaru scapă, iardupă înfrângerea lui Tudor Vladimirescu, pandurii erau vânaţi şi decapitaţi, Petrache Poenaru scapă, iar în 1826 primeşte o bursă franceză şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris.în 1826 primeşte o bursă franceză şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris. • În 1827, la data de 25 mai, obţine Brevetul francez 3208 pentru "plume portable sansÎn 1827, la data de 25 mai, obţine Brevetul francez 3208 pentru "plume portable sans fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre" (condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre" (condei portăreţ fără sfârşit, alimentându- se el însuşi cu cerneală)se el însuşi cu cerneală) . Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris,. Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de miliarde de oameni. Tocul cu rezervor al luicontribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de miliarde de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimină zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentruPoenaru elimină zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente, spre a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitateaîmbunătăţirea părţilor componente, spre a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea înlocuirii unor piese.înlocuirii unor piese.
  • 8. 4. Vaccinul antiholeric – Ioan4. Vaccinul antiholeric – Ioan CantacuzinoCantacuzino • Ioan CantacuzinoIoan Cantacuzino , academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii, academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privindromâneşti de imunologie şi patologie experimentală, a desfăşurat o bogată activitate de cercetare privind vibronul holeric şi vaccinarea antiholerică. Pe baza cercetărilor desfăşurate în această direcţie,vibronul holeric şi vaccinarea antiholerică. Pe baza cercetărilor desfăşurate în această direcţie, medicul amedicul a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”,pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită “Metoda Cantacuzino”, folosită şifolosită şi astăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Implicandu-se în studiul holerei, tifosuluiastăzi în ţările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Implicandu-se în studiul holerei, tifosului exantematic şi tuberculozei, aduce contribuţii remarcabile. A creat noţiunea de imunitate prin contact.exantematic şi tuberculozei, aduce contribuţii remarcabile. A creat noţiunea de imunitate prin contact. • În campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerică masiva in focarele infectioase,În campania din 1913 a condus prima vaccinare antiholerică masiva in focarele infectioase, din istorie, cunoscuta în ştiinţă ca „Marea experienţă românească"din istorie, cunoscuta în ştiinţă ca „Marea experienţă românească" , care a salvat multe mii de, care a salvat multe mii de vieţi, şi a iniţiat măsurile de combatere a epidemiei de holeră. În primul Război Mondial, în calitate devieţi, şi a iniţiat măsurile de combatere a epidemiei de holeră. În primul Război Mondial, în calitate de conducător al serviciilor sanitare militare şi civile, a luat măsurile de combatere a marii epidemii de tifosconducător al serviciilor sanitare militare şi civile, a luat măsurile de combatere a marii epidemii de tifos exantematic. Creează o serie de lucrări ca: descoperirea imunităţii celulare şi umorale, sensibilitatea şi lipsaexantematic. Creează o serie de lucrări ca: descoperirea imunităţii celulare şi umorale, sensibilitatea şi lipsa de imunitate a organismului faţă de scarlatină, studii cu renume mondial asupra holerei şi vaccinoterapiei.de imunitate a organismului faţă de scarlatină, studii cu renume mondial asupra holerei şi vaccinoterapiei. Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.Introduce vaccinul lui Calmette, iar în 1912 creeaza vaccinul antitific.
  • 9. 3. Gerovital – Ana3. Gerovital – Ana AslanAslan • Medic român specialist în gerontologie, academician din 1974 şi director al Institutului Naţional deMedic român specialist în gerontologie, academician din 1974 şi director al Institutului Naţional de Geriatrie şi erontologie,Geriatrie şi erontologie, Ana Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorareaAna Aslan a evidenţiat importanţa procainei în ameliorarea tulburarilor distrofice legate de vârstă, aplicand-o pe scară largă în clinica de geriatrie,tulburarilor distrofice legate de vârstă, aplicand-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital sau vitamina H3sub numele de Gerovital sau vitamina H3 . Produsul geriatric a fost preparat în anul 1952 şi. Produsul geriatric a fost preparat în anul 1952 şi brevetat în peste 30 de ţări. În acelaşi an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Anabrevetat în peste 30 de ţări. În acelaşi an ia fiinţă Institutul Naţional de Geronto-Geriatrie „Dr. Ana Aslan”,Aslan”, primul institut de geriatrie din lumeprimul institut de geriatrie din lume , model pentru ţările dezvoltate, prin asistenţă clinică, model pentru ţările dezvoltate, prin asistenţă clinică şi cercetare.şi cercetare. • „„Ana Aslan” are, anual, mii de pacienţi. Efectele terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de laAna Aslan” are, anual, mii de pacienţi. Efectele terapiei Aslan asupra îmbătrânirii au convins încă de la început, aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudiaînceput, aducând institutului pacienţi cu nume celebre: Tito, de Gaulle, Pinochet, Chaplin, Claudia Cardinale, prinţese, conţi şi directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecutCardinale, prinţese, conţi şi directori ai unor mari bănci ale lumii. Renumele produselor “Aslan” a trecut şi Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament, laşi Oceanul, John Kennedy recurgând, pentru o afecţiune a coloanei vertebrale, la un tratament, la domiciliu, cu “Gerovital”.domiciliu, cu “Gerovital”.
  • 10. 2. Avionul cu2. Avionul cu ReacţieReacţie Henri CoandăHenri Coandă • În Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris , a găzduit cea de-a doua ediţie aÎn Octombrie 1910, Marele Palat de pe Champs-Elisee, Paris , a găzduit cea de-a doua ediţie a Expoziţiei Internaţionale de AeronauticăExpoziţiei Internaţionale de Aeronautică . Au fost expuse cele mai noi piese de aviaţie. Cea mai. Au fost expuse cele mai noi piese de aviaţie. Cea mai interesanta maşinărie, care a atras atenţia multora, a fostinteresanta maşinărie, care a atras atenţia multora, a fost un avion roşu, fără elice, pe a căruiun avion roşu, fără elice, pe a cărui plăcuţă metalică din interior scria: COANDA-1910plăcuţă metalică din interior scria: COANDA-1910 . Acest avion trezit interesul atenţia. Acest avion trezit interesul atenţia oamenilor nu numai pentru că nu avea elice, ci şi pentru că era total diferit faţă de ceea ce numeau eioamenilor nu numai pentru că nu avea elice, ci şi pentru că era total diferit faţă de ceea ce numeau ei până atunci "avion".până atunci "avion". Maşinaria avea două aripi duble şi un singur loc, o anvergura de 10,3Maşinaria avea două aripi duble şi un singur loc, o anvergura de 10,3 m, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg şi o forţă a propulsiei de 220 kgm, lungimea de 12,5 m, greutatea de 420 kg şi o forţă a propulsiei de 220 kg .. Cea maiCea mai interesantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de propulsie, o adevaratăinteresantă parte din avionul lui Coandă era sistemul de propulsie, o adevarată revoluţie în construcţia de motoare de avioanerevoluţie în construcţia de motoare de avioane , care avea să constituie, care avea să constituie soluţia viitoruluisoluţia viitorului.. • Motorul cu reacţieMotorul cu reacţie , inventat şi construit pentru prima oară de către Henri Coandă era compus dintr-, inventat şi construit pentru prima oară de către Henri Coandă era compus dintr- un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apă şi dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotaţii pe minut.un motor-piston cu patru cilindri, racit cu apă şi dezvolta 50 de cai-putere la 1000 de rotaţii pe minut. Acest motor-piston era conectat la o tijă care rotea multiplicatorul de rotaţii; mişcarea era transmisăAcest motor-piston era conectat la o tijă care rotea multiplicatorul de rotaţii; mişcarea era transmisă compresorului care câştiga o rotaţie de 4000 de rotaţii pe minut. Forţa de propulsie era de 220 kgf, multcompresorului care câştiga o rotaţie de 4000 de rotaţii pe minut. Forţa de propulsie era de 220 kgf, mult mai mare decât dacă motorul-piston era conectat la o elice.mai mare decât dacă motorul-piston era conectat la o elice. Mulţi vizitatori ai expozitiei au fostMulţi vizitatori ai expozitiei au fost suspicioşi privind decolarea avionului, până la o demonstraţie accidentală a lui Coandă,suspicioşi privind decolarea avionului, până la o demonstraţie accidentală a lui Coandă, când, dorind doar să verifice motorul, avionul a început să mergă, din ce in ce maicând, dorind doar să verifice motorul, avionul a început să mergă, din ce in ce mai repede, până şi-a luat zborulrepede, până şi-a luat zborul . Impresionat de flăcările produse de motor şi ingrijorat de faptul că nu. Impresionat de flăcările produse de motor şi ingrijorat de faptul că nu mai pilotase un avion până atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul maşinăriei, care a pierdutmai pilotase un avion până atunci, ci doar planoare, Henry a pierdut controlul maşinăriei, care a pierdut din înălţime şi viteză, până când a aterizat forţat. Această încercare a constituit primul zbor cu un aviondin înălţime şi viteză, până când a aterizat forţat. Această încercare a constituit primul zbor cu un avion echipat cu un motor cu reacţie.echipat cu un motor cu reacţie. Astfel, cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini şi Whittle,Astfel, cu 30 de ani înainte de Heinkel, Campini şi Whittle, Coandă a construit şi a zburat cu primul avion cu reacţie.Coandă a construit şi a zburat cu primul avion cu reacţie.
  • 11. 1. Injecţia cu insulină – Nicolae1. Injecţia cu insulină – Nicolae PaulescuPaulescu • Nicolae PaulescuNicolae Paulescu , profesor de psihologie al Universitatii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti,, profesor de psihologie al Universitatii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, este cel care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina, hormonul secretateste cel care a descoperit pentru prima oară, în 1921, insulina, hormonul secretat de pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şide pancreas, care reglează metabolismul glucidelor, lipidelor, protidelor şi mineralelor din organismmineralelor din organism .. Paulescu este cel care a demonstrat eficienţa acestei substante înPaulescu este cel care a demonstrat eficienţa acestei substante în reducerea hiperglicemiei şi care a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvatreducerea hiperglicemiei şi care a folosit insulina în tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieţi.milioane de vieţi. • Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni”,Enciclopediile îi prezintă însă, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni”, Frederick Grant BantingFrederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod care, în 1922, aveau să primească Premiul Nobel, înşi John James Rickard Macleod care, în 1922, aveau să primească Premiul Nobel, în dauna lui Paulescu.dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de muncă şi stăruinţă în laborator ai profesoruluiCei 30 de ani de muncă şi stăruinţă în laborator ai profesorului au fost furaţiau fost furaţi de cei doi tineri canadieni,de cei doi tineri canadieni, care luaseră cunoştinţă de munca românului din publicaţiile vremii. Încare luaseră cunoştinţă de munca românului din publicaţiile vremii. În baza articolelor acestuia, ei au reuşit să izolelze insulina şi să o folosească în tratarea unui pacient.baza articolelor acestuia, ei au reuşit să izolelze insulina şi să o folosească în tratarea unui pacient. Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase într-o revista de specialitate belgiană rezultatele cercetărilorCu 8 luni inainte, Paulescu publicase într-o revista de specialitate belgiană rezultatele cercetărilor sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”.sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-oDoar ca n-o numise insulină, ci pancreinănumise insulină, ci pancreină . În 1916, pe când se afla în stadiul final al cercetării, trupele. În 1916, pe când se afla în stadiul final al cercetării, trupele germane ocupasera Bucureştiul. A trebuit să-şi amâne anunţarea rezultatelor definitive.germane ocupasera Bucureştiul. A trebuit să-şi amâne anunţarea rezultatelor definitive.
  • 12. Fapte: Alte invenţii româneşti importanteFapte: Alte invenţii româneşti importante ·  ·   1 1858 - Bucuresti858 - Bucuresti - primul oraş din lume iluminat cu petrol şi prima rafinare a petrolului- primul oraş din lume iluminat cu petrol şi prima rafinare a petrolului ·    ·    1880 - Dumitru Văsescu1880 - Dumitru Văsescu - construieşte automobilul cu motor cu aburi- construieşte automobilul cu motor cu aburi .. 1881 - Alexandru Ciurcu1881 - Alexandru Ciurcu – obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.– obtine un brevet din Franta prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie. . 1885 - Victor Babeş. 1885 - Victor Babeş – realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume.– realizeaza primul tratat de bacteriologie din lume. ·     ·     1886 - Alexandru Ciurcu1886 - Alexandru Ciurcu - construieste prima ambarcaţiune cu reacţie din lume- construieste prima ambarcaţiune cu reacţie din lume .. 1887 - C. I. Istrate1887 - C. I. Istrate – descoperă friedelina şi franceinele.– descoperă friedelina şi franceinele. ·     ·     1895 - D. Hurmuzescu1895 - D. Hurmuzescu – descoperă/inventează electroscopul– descoperă/inventează electroscopul .. 1899 - C.I. Istrate1899 - C.I. Istrate – o noua clasa de coloranţi.– o noua clasa de coloranţi. .. 1900 - Nicolae Teclu1900 - Nicolae Teclu – becul cu reglarea curentului electric si gaz.– becul cu reglarea curentului electric si gaz. ·    ·    1904 - Emil Racoviţă1904 - Emil Racoviţă – devine fondatorul biospeologiei– devine fondatorul biospeologiei ·     ·     1906, 18.03 - Traian Vuia1906, 18.03 - Traian Vuia - avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri; c- avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri; cu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca niciu “Vuia I” acesta reuseste prima decolare fara sa foloseasca nici un mijloc ajutator,un mijloc ajutator, numai cu aparate aflate la bordnumai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie)(în fapt, primul avion din istorie) .. 1905 - Augustin Maior1905 - Augustin Maior – telefonia multiplă.– telefonia multiplă. ·     ·     1906 - A.A. Beldiman1906 - A.A. Beldiman - aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci- aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci .. 1908 - Lazăr Edeleanu1908 - Lazăr Edeleanu – primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele.– primul procedeu de rafinare a produselor petroliere cu bioxid de sulf din lume, procedeu care ii poarta numele. .. 1910 iunie – Aurel Vlaicu1910 iunie – Aurel Vlaicu – lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic.– lanseaza primul avion din lume fuselat aerodinamic. ·     ·     1910 - Tache Brumărescu1910 - Tache Brumărescu - maşina de tăiat sulf- maşina de tăiat sulf .. 1910 - Ştefan Procopiu1910 - Ştefan Procopiu – efectul circular al discontinuităţilor de magnetism.– efectul circular al discontinuităţilor de magnetism. . 1910 - Gh. Marinescu – tratamentul paraliziei generale.. 1910 - Gh. Marinescu – tratamentul paraliziei generale. . 1916 - D. Danielopolu. 1916 - D. Danielopolu – actiunea hipertensiva a digitalei.– actiunea hipertensiva a digitalei. ·     ·     1918 - Gogu Constantinescu1918 - Gogu Constantinescu - întemeiază o nouă ştiinţă: sonicitatea- întemeiază o nouă ştiinţă: sonicitatea .. 1919 - Ştefan Procopiu1919 - Ştefan Procopiu – descoperă unitatea elementară de energie magnetică (magnetonul).– descoperă unitatea elementară de energie magnetică (magnetonul). .. 1920 - Emil Racoviţă1920 - Emil Racoviţă – pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume).– pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume). ·     ·     1920 - Gheorghe Botezatu1920 - Gheorghe Botezatu - a calculat traiectoriile posibile Pământ - Lună, folosite la pregătirea programelor “Apollo” (al căror părinte a fost sibianul- a calculat traiectoriile posibile Pământ - Lună, folosite la pregătirea programelor “Apollo” (al căror părinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo”, care a dus primul om pe LunăHerman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei “Apollo”, care a dus primul om pe Lună ·     ·     1921 - Aurel Perşu1921 - Aurel Perşu - automobilul fără diferenţial, cu motor în spate (de forma “picăturii de apă”)- automobilul fără diferenţial, cu motor în spate (de forma “picăturii de apă”) .. 1921 - Ştefan Procopiu1921 - Ştefan Procopiu – Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii în suspensii şi coloizi).– Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii în suspensii şi coloizi). .. 1922 - C. Levaditi şi Sazevac1922 - C. Levaditi şi Sazevac – bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.– bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului. .. 11925 - Traian Vuia925 - Traian Vuia – generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee.– generatorul de abur cu ardere în camera închisa si cu vaporizare instantanee. .. 1930 - Elie Carafoli1930 - Elie Carafoli – avionul cu aripa joasa.– avionul cu aripa joasa. . 1933 - Henri Coandă. 1933 - Henri Coandă – aerodina lenticulară (farfuria zburătoare).– aerodina lenticulară (farfuria zburătoare). . 1938 - Henri Coandă. 1938 - Henri Coandă – efectul Coandă.– efectul Coandă. . 1938 - Henri Coandă. 1938 - Henri Coandă – discul volant.– discul volant. . 1958 – Justin Capră. 1958 – Justin Capră - centura zburătoare: O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a- centura zburătoare: O sincronicitate uimitoare a fost sesizata de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventatorfost asemuit cu ingenioasele centuri zburatoare testate de americani în 1961, dar, desi americanii au fost creditati ca autori ai inventiei, adevaratul inventator este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30-este Justin Capra care, în 1958 a proiectat, realizat si zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunatatit si este folosit (cu o autonomie de 30- 40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere.40 minute) pentru salvarea rapida de pe platformele marine si pentru supravegherea zonelor forestiere. ·     ·     1962 - Ion Agârbiceanu1962 - Ion Agârbiceanu – construieşte primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie din lume– construieşte primul laser cu gaz (heliu-neon) cu radiaţie infraroşie din lume . I. Iulius Popperulius Popper – inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii– inventatorul unui dispozitiv pentru recoltarea aurului din apa marii . 1999 - Dr.fiz. Eugen Pavel. 1999 - Dr.fiz. Eugen Pavel , de la Institutul de Fizica Atomica de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000, de la Institutul de Fizica Atomica de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista- 5.000 deori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista- 5.000 de aniani!!!!!! Şi mai sunt, mulţi, mulţi alţii…Şi mai sunt, mulţi, mulţi alţii…
  • 13. Bucureşti - primul oraş din lume iluminat cu gaz lampant (petrol)Bucureşti - primul oraş din lume iluminat cu gaz lampant (petrol) Ploieşti - primaPloieşti - prima rafinare a petroluluirafinare a petrolului Timişoara - primul iluminat electric al unui oraş din Europa…Timişoara - primul iluminat electric al unui oraş din Europa…
  • 14. 1880 – Dumitru Văsescu (1859- 1909) construieşte primul automobil cu1880 – Dumitru Văsescu (1859- 1909) construieşte primul automobil cu abur din Lumeabur din Lume Dumitru Văsescu a fost profesor, inginer şi inventator român ce a construit un model de automobil acţionat prin forţaDumitru Văsescu a fost profesor, inginer şi inventator român ce a construit un model de automobil acţionat prin forţa aburilor, invenţie care a precedat automobilul cu benzină.aburilor, invenţie care a precedat automobilul cu benzină. Prezentul nu poate fi conceput fără utilizarea zilnică a automobilelor. Acest mijloc de locomoţie a devenit indispensabil:Prezentul nu poate fi conceput fără utilizarea zilnică a automobilelor. Acest mijloc de locomoţie a devenit indispensabil: fie că întrebuinţăm mijloacele de transport în comun sau automobilul propriu, nu avem la dispoziţie numeroasefie că întrebuinţăm mijloacele de transport în comun sau automobilul propriu, nu avem la dispoziţie numeroase variante la fel de eficiente pentru a ne deplasa rapid precum automobilul cu benzină sau motorină. Puţini ştiu însă căvariante la fel de eficiente pentru a ne deplasa rapid precum automobilul cu benzină sau motorină. Puţini ştiu însă că înainte de inventarea automobilului cu benzină (în 1896) au existat şi automobile cu abur. Printre cei care au realizatînainte de inventarea automobilului cu benzină (în 1896) au existat şi automobile cu abur. Printre cei care au realizat un astfel de model s-a numărat şi inginerul român Dumitru Văsescu (Paris 1880).un astfel de model s-a numărat şi inginerul român Dumitru Văsescu (Paris 1880). Dumitru Văsescu s-a născut în 1859 la Iaşi. Tot aici a urmat studiile primare şi liceale. Mai târziu a plecat la ParisDumitru Văsescu s-a născut în 1859 la Iaşi. Tot aici a urmat studiile primare şi liceale. Mai târziu a plecat la Paris pentru a studia ingineria la École Centrale. Şi-a construit un mic atelier urmărind realizarea unei maşini care să sepentru a studia ingineria la École Centrale. Şi-a construit un mic atelier urmărind realizarea unei maşini care să se deplaseze autonom, pe pământ sau pe calea ferată. În 1880 eforturile sale au fost încununate cu succes, el reuşind sădeplaseze autonom, pe pământ sau pe calea ferată. În 1880 eforturile sale au fost încununate cu succes, el reuşind să construiască o maşină care se deplasa prin forţa aburului, invenţie ce a captat imediat atenţia parizienilor.construiască o maşină care se deplasa prin forţa aburului, invenţie ce a captat imediat atenţia parizienilor. Maşina era decapotabilă, cu platformă joasă şi funcţiona pe bază de cărbuni. În spate era  aşezată o banchetă cuMaşina era decapotabilă, cu platformă joasă şi funcţiona pe bază de cărbuni. În spate era  aşezată o banchetă cu două locuri, iar volanul era pe partea dreaptă. Maşina mai era prevăzută cu două sisteme de frânare independente.două locuri, iar volanul era pe partea dreaptă. Maşina mai era prevăzută cu două sisteme de frânare independente. Automobilul includea o căldare multitubulară aşezată în partea din faţă, cu o dispunere a ţevilor de legătură, aAutomobilul includea o căldare multitubulară aşezată în partea din faţă, cu o dispunere a ţevilor de legătură, a robineţilor şi manometrelor astfel încât să poată fi uşor manevrate. Rezervorul cu apă era aşezat sub scaunulrobineţilor şi manometrelor astfel încât să poată fi uşor manevrate. Rezervorul cu apă era aşezat sub scaunul conducătorului. Roţile din spate aveau jante metalice cu spiţe de oţel, iar anvelopele erau din cauciuc. Roţile din faţăconducătorului. Roţile din spate aveau jante metalice cu spiţe de oţel, iar anvelopele erau din cauciuc. Roţile din faţă erau de dimensiuni mai mici. În 1906 şi-a finalizat studiile şi s-a întors în România. A lucrat ca profesor la Şcoala deerau de dimensiuni mai mici. În 1906 şi-a finalizat studiile şi s-a întors în România. A lucrat ca profesor la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti în cadrul căreia a fost expusă şi maşina cu aburi.Poduri şi Şosele din Bucureşti în cadrul căreia a fost expusă şi maşina cu aburi. S-a stins din viaţă la 29 octombrie 1909 în Bucureşti.S-a stins din viaţă la 29 octombrie 1909 în Bucureşti. Primul automobil cu abur din lume!
  • 15. PRIMUL MOTOR CU REACŢIE La expozi ia aviatică de la Paris din 1881 fuseseț prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric. Alexandru Ciurcu i Just Buisson propun ca înș locul motorului electric să se utilizeze un motor cu reac ie i chiar ob in un prim brevet din Fran a prinț ș ț ț care se prevede posibilitatea zborului cu reac ie.ț Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat i construit un motor bazat peș for a de propulsie generată de combustia unor gazeț într-o cameră de combustie de mici propor ii. Motorulț consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10 – 15 atmosfere. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat motorul lor pentru prima oară în public montându-l pe o barcă i navigând peș Sena în contra curentului. Un grup de exper i aiț acestui minister au participat la această primă experien ă a motorului. Această experien ă esteț ț considerată a fi prima dată când o ambarca iune a fostț propulsată de un motor cu reac ie.ț Alexandru N. Ciurcu (năs. 29 ianuarie 1854, ercaia,Ș Comitatul Făgăra – dec. 22ș ianuarie 1922, Bucure ti) a fost un inventator i publicist român, care a experimentatș ș principiul motorului cu reacţie.
  • 16. Studiind derivatii halogenati ai benzenului, a descoperit o nouaStudiind derivatii halogenati ai benzenului, a descoperit o noua clasa de coloranticlasa de coloranti , pe care i-a, pe care i-a numitnumit franceine (Clasa de coloranti cu mare stabilitate la lumina, care vopsescfranceine (Clasa de coloranti cu mare stabilitate la lumina, care vopsesc matasea in diferite nuante de rosu.)matasea in diferite nuante de rosu.) ConstantinConstantin I.I. Istrati elaboreaza o reactie chimica care ilIstrati elaboreaza o reactie chimica care il duce la descoperirea, in 1887, a unei intregi clase de materii colorante, franceinele, substante faraduce la descoperirea, in 1887, a unei intregi clase de materii colorante, franceinele, substante fara azot, cu mare stabilitate la lumina, care iau nastere prin actiunea asupra omologilor halogenati aiazot, cu mare stabilitate la lumina, care iau nastere prin actiunea asupra omologilor halogenati ai benzenului. Brevetata in Franta, descoperirea lui Istrati a fost multa vreme folosita in industriabenzenului. Brevetata in Franta, descoperirea lui Istrati a fost multa vreme folosita in industria matasurilor (franceinele nefiind alterabile la lumina) Pentru aceasta inventie i s-a acordat Medalia dematasurilor (franceinele nefiind alterabile la lumina) Pentru aceasta inventie i s-a acordat Medalia de aur la Expozitia Internationala de la Paris, in 1889.aur la Expozitia Internationala de la Paris, in 1889.     A izolat din pluta o substanta noua,    A izolat din pluta o substanta noua, friedelinafriedelina..     Cele 200 de lucrari stiinifice ale sale reprezinta o contributie insemnata la progresul chimiei    Cele 200 de lucrari stiinifice ale sale reprezinta o contributie insemnata la progresul chimiei organice, ele cuprinzand descrieri de compusi noi (derivati nitrici ai benzenului, brom-hidratul deorganice, ele cuprinzand descrieri de compusi noi (derivati nitrici ai benzenului, brom-hidratul de chinina, “sulfobenzide”, chinoleina diiodată etc.), metode noi (o nouă metoda de iodurare in seriachinina, “sulfobenzide”, chinoleina diiodată etc.), metode noi (o nouă metoda de iodurare in seria aromatica, o noua metoda de clorurare a benzenului), studiul compusilor organic halogenati,aromatica, o noua metoda de clorurare a benzenului), studiul compusilor organic halogenati, consideratii teoretice.consideratii teoretice. Constantin I. Istrati
  • 17. -- Rachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la SibiuRachetele expediate de la Cape Kennedy si aripile “Delta” au fost inventate la Sibiu înca din 1555!înca din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare şi cuOnest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amanuntele necesare şi cu o firească uimire că “istoria oficială” a “reuşit” să-l neglijeze”. Racheta spaţială cu trei etaje de carburanto firească uimire că “istoria oficială” a “reuşit” să-l neglijeze”. Racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid (”model Cape Kennedy”) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa asolid (”model Cape Kennedy”) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550-1570).mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, seful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550-1570). Această informaţie şi următoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, înAceastă informaţie şi următoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: racheta cu două etaje de1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: racheta cu două etaje de ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de rachete (1529), căsuţa zburătoare (1536),ardere (1529); racheta cu trei etaje (1529), baterie de rachete (1529), căsuţa zburătoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor deexperimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)” ,“Căsuţa zburătoare”, propulsată în aer de rachetă, nu era nimicstabilizare având forma literei delta (1555)” ,“Căsuţa zburătoare”, propulsată în aer de rachetă, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!- În lucrare eraualtceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!- În lucrare erau Conrad Haas din Sibiu
  • 18. Putini stiu, ca adevarata descoperitoare a radioactivitatii artificiale a fost romanca Stefania Maracineanu,Putini stiu, ca adevarata descoperitoare a radioactivitatii artificiale a fost romanca Stefania Maracineanu, nu Irène si Frédéric Joliot Curie, care au luat Premiul Nobel pentru chimie cu aceasta descoperire, in 1935.nu Irène si Frédéric Joliot Curie, care au luat Premiul Nobel pentru chimie cu aceasta descoperire, in 1935. Stefania lucrase in laboratorul sotilor Marie si Pierre Curie (parintii lui Irène Curie, casatorita cu Frederic Joliot ), in perioadaStefania lucrase in laboratorul sotilor Marie si Pierre Curie (parintii lui Irène Curie, casatorita cu Frederic Joliot ), in perioada cand isi pregatea teza de doctorat -cand isi pregatea teza de doctorat - Constanta radioactiva a poloniuluiConstanta radioactiva a poloniului, si semnalase, inca din 1924, celor doi cercetatori, si semnalase, inca din 1924, celor doi cercetatori descoperirea sa ca urmare a unor serii intregi de experiente ingenioase, si planificate, decurgand logic din una in alta. Ea adescoperirea sa ca urmare a unor serii intregi de experiente ingenioase, si planificate, decurgand logic din una in alta. Ea a obsevat ca plumbul din containerele folosite radia si dupa indepartarea poloniului radioactiv. A studiat acelasi lucru pe zinc siobsevat ca plumbul din containerele folosite radia si dupa indepartarea poloniului radioactiv. A studiat acelasi lucru pe zinc si cupru, prin radiere cu raze alfa obtinute de la poloniu radioactiv. Savanta Stefania Maracineanu, dupa terminarea doctoratuluicupru, prin radiere cu raze alfa obtinute de la poloniu radioactiv. Savanta Stefania Maracineanu, dupa terminarea doctoratului a revenit la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti unde a înfiintat Catedra de Radioactivitate.a revenit la Facultatea de Stiinte a Universitatii Bucuresti unde a înfiintat Catedra de Radioactivitate. Cerând un grad superior la facultate, Stefania Maracineanu îi scria regelui Carol al II lea:Cerând un grad superior la facultate, Stefania Maracineanu îi scria regelui Carol al II lea: ““Numirea mea s-ar putea faceNumirea mea s-ar putea face pe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descopeririipe aceeasi cale exceptionala ca si a domnilor recomandati de dl. Perrin, ca o recompensa a descoperirii radioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata deradioactivitatii artificiale, care este a mea si de al carui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandata de însusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesoriînsusi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultatii de Stiinte si o parte din profesori ma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, auma sacrifica pentru a nu-i nemultumi pe dl. Perrin si pe sotii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.”nevoie.” De altfel, Frédéric si Irene au si recunoscut acest lucru, intr-un interviu acordat ziarului „NeuesDe altfel, Frédéric si Irene au si recunoscut acest lucru, intr-un interviu acordat ziarului „Neues Wiener Journal“.Wiener Journal“. Ea a trait intre 1882 si 1944.Ea a trait intre 1882 si 1944. Stefania Maracineanu, in tara, s-a ocupat de fenomenele meteorologice descoperind procedeul de declansare artificiala a ploii.Stefania Maracineanu, in tara, s-a ocupat de fenomenele meteorologice descoperind procedeul de declansare artificiala a ploii. A provocat prima ploaie artificiala din lume la Bucuresti in 1931. Este invitata, de altfel, de guvernul francez sa-si continueA provocat prima ploaie artificiala din lume la Bucuresti in 1931. Este invitata, de altfel, de guvernul francez sa-si continue cercetarile in aceasta directie, in 1934, in Algeria. Continuand cercetarile in domeniul fenomenelor naturii a stabilit o legaturacercetarile in aceasta directie, in 1934, in Algeria. Continuand cercetarile in domeniul fenomenelor naturii a stabilit o legatura intre cutremure si precipitatii.intre cutremure si precipitatii. Culmea, in timp ce i-se recunosc meritele chiar si in Franta, Stefania Maracineanu nu figureaza nici in ultimul dictionarCulmea, in timp ce i-se recunosc meritele chiar si in Franta, Stefania Maracineanu nu figureaza nici in ultimul dictionar enciclopedic roman, din secolul 21!enciclopedic roman, din secolul 21! Ştefania Mărăcineanu Adevărata descoperitoare a radioactivităţii artificiale
  • 19. Pentru a contracara teoriile negativiste, menite sa-i tina pe români „la locul lor”Pentru a contracara teoriile negativiste, menite sa-i tina pe români „la locul lor” (şi depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei(şi depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi şi o serie de realizari ale geniuluice se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi şi o serie de realizari ale geniului românesc ale ultimilor ani:românesc ale ultimilor ani: -- Constantin PascuConstantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit:a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalareadistruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind „ca in salina sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!… - Petrica Ionescu- Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001) - Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge- Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe(considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, in 16.11.2000 (107-75 cu SUA in finala).Internet, in 16.11.2000 (107-75 cu SUA in finala). - Hackerii romani- Hackerii romani sunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, eisunt considerati printre cei mai buni (si mai periculosi) din lume. “Distractia” (conform declaratiei lor, ei nu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca… valoarea) celor „5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita onu fura informatii, ci doar doresc sa isi dovedeasca… valoarea) celor „5 magnifici de la Rasarit” a obligat CIA sa trimita o delegatie la Bucuresti… Printre site-urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard,delegatie la Bucuresti… Printre site-urile „sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…departamente federale, etc… - La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001),- La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premiiRomania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventiiobtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)! Şi la toate saloanele ulterioare românii au acaparat grosul medaliilor!prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)! Şi la toate saloanele ulterioare românii au acaparat grosul medaliilor! - Prof. Stefania Cory Calomfirescu- Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primita primit medalia de aur a mileniuluimedalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian.din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat desprea 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj-Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American,edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si in conducerea acestei unitati.fiind numita si in conducerea acestei unitati. -- Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai IvanescuStefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobelau fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA. -- Nicu MincuNicu Mincu din comuna Ivesti (Galati)din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 devindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii…ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii… - Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta.- Romania este pe primele locuri in lume la… exportul de inteligenta. De exemplu, la “Microsoft”, a douaDe exemplu, la “Microsoft”, a doua limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani…limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani… - Radu Teodorescu- Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan – New York). Emigrat ineste proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan – New York). Emigrat in 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu-se Robert Redford, Cindy1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu-se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video-lectii de fitness produse de CindyCrawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video-lectii de fitness produse de Cindy Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze inCrawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti…Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti… citeşte mai departe…citeşte mai departe…
  • 20. - Nicolae Bălaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj- Nicolae Bălaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj ,, socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri,socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri, impartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa esteimpartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este somer…somer… -- Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic dinIon Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satulsatul Uzunu (Giurgiu)Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a-sinu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a-si realiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe bazarealiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind in fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucrugravitatiei, fiind in fapt “instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucru mecanic”. „S-ar inchide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci)a refuzat sa-imecanic”. „S-ar inchide toate centralele nucleare”, spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci)a refuzat sa-i breveteze inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-breveteze inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l- au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa-i asigure cei 15.000 USD necesari…au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa-i asigure cei 15.000 USD necesari… -- Sandu PopescuSandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particuledin Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule . O aplicatie a. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoareleacestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fidin Bristol (Anglia) ale celebrei firme “Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit „performanta” de a fi somer in Romania…somer in Romania… -- Matematicianul Paul Pistea, împreună cu Vasile Postolică, au unificat teoriile relativităţii şi cuanticiiMatematicianul Paul Pistea, împreună cu Vasile Postolică, au unificat teoriile relativităţii şi cuanticii – fapt– fapt cautat de fizicieni, inclusiv Einstein, de vreo 100 de ani incoace). Nu este bagat in seama…cautat de fizicieni, inclusiv Einstein, de vreo 100 de ani incoace). Nu este bagat in seama… - In 1991,- In 1991, Carol PrzybillaCarol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici panaa inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cuacum. Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta deaplicatii militare malefice… Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei sistatul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii ’90).folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii ’90). -- Justin CapraJustin Capra :unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de:unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani… In 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care “semidoctii savanti” l-au tratatani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor. Dupa 7 ani in care “semidoctii savanti” l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings aucu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din Romania si au lansat-o in fabricatia de serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta apreluat inventia din Romania si au lansat-o in fabricatia de serie… In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata sirachetonautului, cu care s-a ridicat de la pamant la… Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata in 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fugabrevetata in 1962 de Wendell Moore (“specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma…din tara cu aparatul sau… Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, “Soleta”, care consuma… 0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare).0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare). -- Mihai RusetelMihai Rusetel a inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cua inventat motorul cu apa! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru „talentul” cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuariecare ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in … ianuarie 2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Poate fiangajarea ca si consilier tehnic la “Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei… Poate fi utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice. Inutilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice. In lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitandlume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand combustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursacombustibil solid sau lichid. “Motorul Rusetel” foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina.de energie initiala fiind o banala baterie de masina.

Editor's Notes

  1. Primul automobil cu abur din lume!
  2. Ştefania Mărăcineanu - adevărata descoperitoare a radioactivităţii artificiale
  3. Va urma!...