1. Anul 1848 în Europa
În februarie 1848 a izbucnit o revoluţie în Italia ce s-a extins în Franţa, în statele germane, Imperiul
Habsburgic şi în Ţările române. Aproape toată Europa a fost cuprinsă de aşa-zisul val revoluţionar,
„Primăvara Popoarelor”, însă cu excepţia Angliei şi Rusiei.
Cauzele revoluţiei:
 Menţinerea vechii ordini de la Viena şi a monarhiilor aboslutiste reprezentau o barieră în
calea libertăţii de manifestare politice şi naţionale.
 Emanciparea poparelor de sub stăpânirea marilor imperii.
 Necesitatea unor reforme economice şi sociale.
 Ascensiunea burgheziei şi conflictele între categoriile sociale.
Forţele revoluţionare erau împărţite în:
 Forţe liberare – doreau introducerea sau consolidarea drepturilor şi libertăţilor politice în
cadrul unor regimuri constituţionale.
 Forţe naţionale – luptau pentru constituirea statelor naţionale prin emanciparea şi unificarea
teritoriilor locuite de aceeaşi etnie.
În Occident, revoluţia a fost condusă de burghezie, iar în Europa centrală şi de răsărit, de către
nobilimea liberală şi burghezie, împreuna cu mici burghezi, liber profesionişti, muncitori şi studenţi.
Revoluţia în Franţa a izbucnit prin manifestaţii de stradă ale muncitorilor, studenţilor şi gărzii
naţionale, ceea ce a determinat abdicarea regelui Ludovic Filip şi proclamarea celei de-a doua
republici. Guvernul provizoriu - din care făceau parte republicanul La Martin, socialistul Louis Blanc şi
muncitorul Albert - va lua măsuri importante: introduce votul universal pentru bărbaţi, libertatea
presei şi a reuniunilor, dreptul la muncă aplicat prin înfiinţarea unor ateliere naţionale – care ofereau
un câştig şomerilor.
Noua Adunare constituantă va hotărî desfiinţarea acestor ateliere, ceea ce provoacă reacţia violentă
a muncitorilor care vor intra în conflict cu foştii aliaţi, burghezia.
În iunie 1848 insurecţia muncitorilor va fi înfrântă de către armată.
În decembire 1848 Ludovic Bonaparte, nepot al lui Napoleon, devine preşedinte al Franţei ; printr-o
lovitură de stat, acesta se proclamă împărat al Franţei sub numele de Napoleon al III-lea.

2. Revoluţia în statele germane a urmărit realizarea unor reforme liberale şi înfăptuirea unităţii statale.
Regele Prusiei, Frederich Willhem al IV-lea, în faţa revoluţiei de la Berlin, acceptă formarea unei doi
adunări naţionale constituante, dominată de burghezie. Regele a demis guvernul, a dizolvat
Adunarea şi a înfrânt revoluţia din afara Berlinului.
În decembrie 1848, regele Prusiei acordă o constituţie prin care puterea era împărţită între monarh
şi Parlament (bicameral), acesta fiind un compormis între liberalism şi absolutism.
Pentru realizarea unităţii statale, revoluţionarii au înfiinţat Parlamentul de la Frankfurt care, în 1849
adoptă o constituţie şi propune coroana de împărat al Germaniei regelui Prusiei care o refuză pentru
a nu legitima mişcarea liberară.
Astfel, a fost stopată pentru moment încercarea de unificare Germaniei.
Revoluţia în statele italiene a urmărit instaurarea unor regimuri constituţionale, unificarea statală şi
emanciparea de sub stăpânirea străină.
Revoluţia a cuprins întreaga peninsulă, în nordul Italiei au fost alungate trupele habsburgice, la
Veneţia şi Roma a fost proclamată Republica. Revoluţia era condusă de Giuseppe Mazzini şi
Giuseppe Galibaldi.
Regele Piemontului, Carol Albert, participă la lupta anti-habsburgică, însă este învins la Custozza şi
Novara. Acesta va abdica în favoarea fiului său, Victor Emanuel al II-lea care, peste un deceniu, va
realiza unificarea Italiei.
Revoluţia a fost înfrântă prin intermediul trupelor franceze şi austriece. Lombardia este readusă sub
stăpânirea Austriei.
La Roma, revoluţia a fost înfrântă de un contigent francez, trimis de preşedintele Ludovic Bonaparte
la cererea Papei. În 1849 a cedat şi Veneţia.

3. Revoluţia în spaţiul românesc a fost provocată de cauze interne de natură politică, economică,
socială şi natională.
Cauze:
 Încălcarea autonomiei Tării Româneşti şi Moldovei prin amestecul Rusiei.
 Necesitatea realizării unor reforme econimice şi sociale, determinate de menţinerea
ideologiei, lipsa pământului pentru ţărani, existenţa privilegiilor feudale.
 Politica autoritară a domnitorului Mihail Sturza în Moldova ca şi pericolul anexării
Transilvaniei la Ungaria.
Revoluţia în Moldova a inceput pe 27 martie 1848 prin adunarea de la Hotelul Petersburg din Iaşi,
unde a fost adoptată o petiţie ce urma să fie trimisă domnitorului Mihail Sturza. Petiţia se numea
„Petiţiunea Proclamaţiune”, avea 35 de puncte şi un caracter moderat, fiind redactată de Vasile
Alecsandri.
Domnitorul M. Sturza respinge petiţia şi trece la arestarea liderilor revoluţiei trimişi sub pază la
Istanbul. Pe drum, 6 au evadat (Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza) şi s-au refugiat în
Transilvania.
Revoluţia în Moldova a avut un caracter moderat din cauza trupelor ţariste pe Prut.
Revoluţia în Transilvania:
Pericolul anexării Transilvaniei la Ungaria determină convocarea unei adunări nationale la Blaj între
3-5 mai 1848, la care au participat peste 40.000 de oameni.
La Blaj a fost adoptat programul revoluţiei numit „Petiţiunea Naţională” redactat de Simion Bărnuţiu.
Cerea desfiinţarea ideologiei fără despăgubire, drepturi egale pentru români cu celelalte naţiuni din
Transilvania, independenţa naţiunii române şi scoli în limba română.
Documentul a fost înaintat dietei de la Cluj care l-a respins aşa cum a făcut şi Împăratul habsburgic.
Pe 18-30 mai 1848, revoluţia magh.iară a proclamat anexarea Transilvaniei la Ungaria, provocând
conflictul dintre revoluţia română şi cea maghiară.
În Ungaria, revoluţionarii conduşi de Lajos Kossuth a creat un stat independent, s-au realizat unele
reforme şi a fost înfiinţată o armată puternică. S-a încercat refacerea Ungariei mari a lui Ştefan cel
Sfânt. Românii, sub conducerea lui Avram Iancu, s-au organizat militari în legiuni în zona munţilor
Apuseni.
Lajos Kossuth a trimis împotriva românilor o armată condusă de generalul polonez Iosif Bem care a
cucerit aproape toată Transilvania, cu excepţia munţilor Apuseni, unde românii au rezistat eroic fiind
conduşi de Avram Iancu.
Nicolae Bălcescu a negociat reconcilierea dintre Lajos Kossuth şi Avram Iancu care s-a realizat prin
acordul de pacificare de la Seghedin (2 iulie 1849), dar era prea târziu, deoarece pe 13 august la Siria,
armata maghiară a fost înfrântă de armatele austriece şi ţariste. Odată cu revoluţia maghiară, a fost
înfrântă şi revoluţia română din Transilvania.

4. În înfrângerea revoluţiei, un factor important l-a reprezentat politica noului impărat al Austriei, Franz
Joseph, „ Divide et impera” care, pentru a câştiga timp, a înurajat conflictul dintre revoluţii.
Revoluţia în Ţara Românească:
A fost pregătită de societăţi secrete precum „Frăţia” (Nicolae Bălcescu, fraţii Golescu) urmarindu-se
declanşarea revoluţiei în mai multe locuri deodată pentru a avea mai multe şanse de câştig.
A izbucnit pe 9 iunie 1848 la Islaz, în sudul Olteniei, şi pe 11 iunie la Bucureşti. La Islaz a fost aprobat
programul revoluţiei numit „Proclamaţia de la Islaz” care avea si lor de constituţie şi prevedea
respectarea autonomiei, abolirea regulamentelor organice, împroprietărirea ţăranilor prin
despăgubire, adunare reprezentativă, alegerea Principelui pe 5 ani.
Domnitorul Gheorghe Bidescu acceptă proclamaţia ; pe 13 iunie abdică şi fuge în Transilvania,
puterea fiind preluată de un guvern provizoriu condus de mitropolitul Neofet. Mai făceau parte I.C.
Brătianu, Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, I.H. Rădulescu.
Noul Guvern a luat măsurile:
 Adoptarea tricolorului ca drapel naţional.
 Desfiinţarea rangurilor boiereşti şi pedepsei cu moartea sau cu bătaia.
S-a constituit „Comisia proprietăţii” având ca preşedinte pe Ion Ionescu de la Brazi care trebuia să
rezolve problema ţărănească, însă nu a avut succes.
La presiunea Rusiei, trupele otomane au intervenit în Ţara Româneasca şi au înfrânt revoluţia în
septembrie 1848, martirizând un regiment de pompieri conduşi de Pavel Zăgărnescu în lupta de pe
Dealul Spirii.