2. Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarc ă ; Tres ă rind în cercuri albe El cutremur ă o barc ă . Ş i e u trec de-a lung de maluri, Parc-ascult ş i parc-a ş tept Ea din trestii s ă r ă sar ă Ş i s ă -mi cad ă lin pe piept; S ă s ă rim în luntrea mic ă , Îngâna ţ i de glas de ape, Ş i s ă scap din mân ă cârma, Ş i lope ţ ile s ă -mi scape; S ă plutim cuprin ş i de farmec Sub lumina blândei lune Vântu-n trestii lin fo ş neasc ă , Unduioasa ap ă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin ş i suf ă r Lâng ă lacul cel albastru Înc ă rcat cu flori de nuf ă r.
3. Poezia „ Lacul ” , de Mihai Eminescu a fost publicată pentru prima dată în revista „ Convorbiri Literare ” , revistă ieşeană aparţinând lui Titu Maiorescu, la data de 1 sept embrie 1876. Ea face parte din ciclul de poezii închinate iubirii, dragostei idilice, paradisiace (după cum s-a exprimat G. Călinescu). Idila este plasată într-un cadru natural apropiat de perfecţiune, un cadru natural de început de lume, un paradis terestru. Astfel, codrii duc cu gândul la veşnicie, la timpuri de mult trecute pe care codrul împietrit le-a privit, iar apa albastră, tresărind în cercuri albe, a lacului sugerează puritate, poate chiar puritatea „ începuturilor ” . Barca, luntrea mică, deja poate anticipa ceea ce va urma prin romantismul şi intimitatea prezenţei sale pe lac. Şi momentul zilei este unul sacru, seara, „ sub lumina blândei lune ” , luna fiind un motiv romantic eminescian.
4. Astfel, prin sinceritatea sentimentelor si prin simplitatea formei, Mihai Eminescu găseşte drumul cel mai scurt, dar şi cel mai rapid şi fascinant, în acelaşi timp, pentru a ajunge la sufletul cititorului. În acest decor mirific un îndrăgostit se plimbă „de-a lung de maluri”, aşteptându-şi iubita. Îşi doreşte ca ea să vină, „din trestii să răsară”, şi din acest moment poezia devine o singură exprimare a unei dorinţe şi a unei aspiraţii la dragoste. El visează să petreacă momente de mare intimitate, împreună cu iubita în luntrea mică, „îngânaţi de glas de ape”. Dragostea lor reciprocă este plină de armonie, perfectă, idilică, inefabilă, umplând pe cei doi îndrăgostiţi de bucurie şi farmec. Cadrul natural parcă se face părtaş la iubirea celor doi îndrăgostiţi, apa lin se unduieşte şi tresare în cercuri albe, pure precum sentimentele lor, nuferii galbeni inspiră fericire, luntrea mică pluteşte, îngânată de un „glas al apelor” şi de un foşnet al vântului prin trestii aproape muzical, vegheată de „mândra lună”.
5. Proiect realizat de Toma Adrian, clasa a XI-a B Coordonator: prof. Rahila Cuşnir
