SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  2
-Simbolismul-
                                              Plumb
                                        de George Bacovia
                                          -demonstratie-


        Simbolismul este un curent literar modernist, apărut ca o reacţie împotriva poeziei
retorice a romanticilor şi a impersonalităţii reci a parnasienilor.
        Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilităţii pure. Poetul simbolist , nu este
interesat nici de poezia naturii în sine, nici de poezia socială, nici de poezia de idei. Obiectul
poeziei simboliste îl constituie stările sufleteşti nelămurite, care, neputând fi formulate clar,
sunt trasmise pe calea sugestiei. Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanţă majoră
în cadrul acestui curent. Înclinaţia către stări sufleteşti nedefinite, predispoziţia pentru reverie,
visare reprezintă alte trăsături ale poeziei simboliste. Un element definitoriu al poeziei
simboliste îl reprezintă căutarea muzicalităţii exterioare, obţinută nu numai prin ritmuri şi
rime perfecte, ci mai ales prin repetiţia obsedanţă a unor cuvinte, a anumitpr vocale sau a
refrenului.
        Poezia simbolistică Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916,
definindu-l în totalitate.
        Textul poetic se înscrie în lirica simbolistică prin : folosirea simbolurilor, tehnica
repetiţiilor, cromatica şi dramatismul trăirii eului lirici. Dramatismul este sugerat prin
corespondenţa ce se stabileşte între materie şi spirit. Textul nu curpidne nici un termen
explicit al angoasei, totul putând fi dedus din descrierea cadrului.
        Are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin închiderea versurilor
cu rimă îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul.
        Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea
sufocantă, cenuşiul existenţial, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial,
fără soluţii de ieşire.
        Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi
artificală. Lumea ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culaore este proiecţia
universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.
        Textul este structurat în două catrene construite pe baza lexemului plumb, care este
reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe- secvenţe poetice corespund
celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de
cavou şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se
face cu disperare, fiind şi el condiţionat de natura mediului.
        Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivităţii: persoana
întâi a verbelor: „stam”, „am început”, persoana I a adjectivului posesiv „amorul meu”.
        Imaginarul poetic se organizează în jurul a două simboluri: ploaia- reprezintă
dezagregarea eului, tristeţe, monotonie, descompunerea materiei şi lacustra- simbol al limitării
orizontului uman.
        Strofa I cuprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul
poetic se simte cclaustrat: un cavou, simbolizând universul interior, şi în care mediul
înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt :
„sicirele de plumb”, „vestmntul funerar”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, artificii
funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului „de
plumb” are multiple sugestii, insistând asupra existenţei mohorâte. Lu,ea obiectuală, în
manifestările ei de gingăşie şi frumuseţe-florile, este marcată de împietrire. Vântul este
singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efecte reci, ale morţii: „Şi scârţâiau
coroanalele de plumb”.
Cadrul temporal nu este precizat dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
        Strofa aIIa debutează sub semnul tragicului existenţial, general de moartea
afectivităţii. Cuvântul „ântors constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune
Blaga, de întaorcerea mortului cu faţa spre apus. Eul liric îşi priveşte sentimentul ca un
spectator. „Aripile de plumb” presupun un zbor în jos, moartea. Încercarea de salvare este
iluzorie.
        Starea de solitudine a eului liric este sugerată de reăetarea sintagmei „stam singur”,
care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate sufletească. Înstrăinarea,
împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumsciu esteticii
simboliste.
        La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de câte două consoane
„grele” ceea ce sugerează o închidere a spaţiului. În restul poeziei predomină vocalele o,i,u
dând sentimentul gollui existenţial. Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerarea
consoanelor dure: b,p,m,n,s,ş,ţ.
        La nivel morfologic se remarcă prezenţa verbelor în marea lor majoritate statice.
        La nivel sintactic se remarcă topica inversă, su subiectul postpus: „Dormeau adânc
sicriele de plumb”, „Dormea întors amorul”. Repetarea conjucnţiei copulative „şi” realizează
suprapunerea de imagini pentru a reda aceeaşi stare.
        La nivel lexical se remarcă prezentţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii : sicriu,
cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea aceloraşi cuvinte are ca efect monotimia.
        La nivel stilistic se remarcă prezenţa simbolului central plumb asociat metaforelor :
„flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului din
versul „Dormea întors amorul meu de plumb”.
        Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor,
zugrăvirea stărilor sfleteşti de angoasă, poezia Plumb se încadrează în estetica simbolistă.

Contenu connexe

Tendances

Ion roman realist
Ion roman realistIon roman realist
Ion roman realist
viobar
 
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasiciDiversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Mares Stefan
 
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaModele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Angesha
 
Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003
Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003
Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003
Maricica Apreutesei
 
Pasoptism
PasoptismPasoptism
Pasoptism
BGZDTR
 
Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918
Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918
Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918
Dumitru Maros
 
Importanta marilor cronicari romani
Importanta marilor cronicari romaniImportanta marilor cronicari romani
Importanta marilor cronicari romani
chrysss22
 

Tendances (20)

Ion roman realist
Ion roman realistIon roman realist
Ion roman realist
 
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasiciDiversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
Diversitatea tematica-stilistica-si-de-viziune-in-opera-marilor-clasici
 
24 ianuarie 1859
24 ianuarie 185924 ianuarie 1859
24 ianuarie 1859
 
Polonia
PoloniaPolonia
Polonia
 
Curenteliterare
CurenteliterareCurenteliterare
Curenteliterare
 
Mihai eminescu
Mihai eminescuMihai eminescu
Mihai eminescu
 
Marii clasici este o etichetă postumă
Marii clasici este o etichetă postumăMarii clasici este o etichetă postumă
Marii clasici este o etichetă postumă
 
EGALITATE DE GEN.ppt
EGALITATE DE GEN.pptEGALITATE DE GEN.ppt
EGALITATE DE GEN.ppt
 
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada InterbelicaModele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
Modele Epice In Romanul Din Perioada Interbelica
 
Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003
Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003
Prezentare a Liceului Teoretic Ioan Slavici Panciu 2003
 
Dimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existențeiDimensiunea religioasă a existenței
Dimensiunea religioasă a existenței
 
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
Viata si activitatea lui mihai eminescu (1)
 
Afectivitatea
AfectivitateaAfectivitatea
Afectivitatea
 
Eseu „Sara pe deal” 1.docx
Eseu „Sara pe deal” 1.docxEseu „Sara pe deal” 1.docx
Eseu „Sara pe deal” 1.docx
 
Pasoptism
PasoptismPasoptism
Pasoptism
 
Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918
Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918
Unirea Basarabiei cu România 27 martie 1918
 
Pasoptismul
PasoptismulPasoptismul
Pasoptismul
 
Enigma Otiliei.docx
Enigma Otiliei.docxEnigma Otiliei.docx
Enigma Otiliei.docx
 
Razboaiele daco romane
Razboaiele daco romaneRazboaiele daco romane
Razboaiele daco romane
 
Importanta marilor cronicari romani
Importanta marilor cronicari romaniImportanta marilor cronicari romani
Importanta marilor cronicari romani
 

Similaire à 23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb

Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenescSimbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Mioara Cimpan
 
Eu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.docEu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.doc
Cris Kristinel
 
Lectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aLectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-a
Zamfir Catalin
 
Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21
Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21
Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21
Alexandrina Banari
 
Arta poetica prezentare_profesor
Arta poetica prezentare_profesorArta poetica prezentare_profesor
Arta poetica prezentare_profesor
liliionela
 
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
escape719
 
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
escape719
 
Călin de Mihai Eminescu asociere text liric
Călin de Mihai Eminescu asociere text liricCălin de Mihai Eminescu asociere text liric
Călin de Mihai Eminescu asociere text liric
MATEISTAVILA
 

Similaire à 23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb (20)

Particularitati Plumb de George Bacovia.docx
Particularitati Plumb de George Bacovia.docxParticularitati Plumb de George Bacovia.docx
Particularitati Plumb de George Bacovia.docx
 
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenescSimbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
Simbolismul european cimpan mioara colegiul militar campulung moldovenesc
 
Simbolismul elevi.docx
Simbolismul elevi.docxSimbolismul elevi.docx
Simbolismul elevi.docx
 
-Interpretare-poezia-Plumb
-Interpretare-poezia-Plumb-Interpretare-poezia-Plumb
-Interpretare-poezia-Plumb
 
plumbg.bacovia.pptx
plumbg.bacovia.pptxplumbg.bacovia.pptx
plumbg.bacovia.pptx
 
schema modernism.docx
schema modernism.docxschema modernism.docx
schema modernism.docx
 
Eu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.docEu nu strivesc corola.doc
Eu nu strivesc corola.doc
 
Genul liric
Genul liricGenul liric
Genul liric
 
Miezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandriMiezul iernii alecsandri
Miezul iernii alecsandri
 
Lectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-aLectii romana clasa a 11-a
Lectii romana clasa a 11-a
 
Genuri_literare.doc
Genuri_literare.docGenuri_literare.doc
Genuri_literare.doc
 
Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21
Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21
Teme si-motive-ale-liricii-eminesciene21
 
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂTEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
TEMA NATURII OGILINDITA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
 
Arta poetica prezentare_profesor
Arta poetica prezentare_profesorArta poetica prezentare_profesor
Arta poetica prezentare_profesor
 
Dorinţa
DorinţaDorinţa
Dorinţa
 
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
Tema viziunea-despre-lume-tudor-arghezi1
 
Eminescu oda in metru antic-note de lectura
Eminescu oda in metru antic-note de lecturaEminescu oda in metru antic-note de lectura
Eminescu oda in metru antic-note de lectura
 
ALGORITMULL DE COMENTARE.pptx
ALGORITMULL DE COMENTARE.pptxALGORITMULL DE COMENTARE.pptx
ALGORITMULL DE COMENTARE.pptx
 
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
Tema viziune-despre-lume-ion-barbu1
 
Călin de Mihai Eminescu asociere text liric
Călin de Mihai Eminescu asociere text liricCălin de Mihai Eminescu asociere text liric
Călin de Mihai Eminescu asociere text liric
 

23652194 simbolismul-geroge-bacovia-plumb

  • 1. -Simbolismul- Plumb de George Bacovia -demonstratie- Simbolismul este un curent literar modernist, apărut ca o reacţie împotriva poeziei retorice a romanticilor şi a impersonalităţii reci a parnasienilor. Poezia simbolistă este exclusiv o poezie a sensibilităţii pure. Poetul simbolist , nu este interesat nici de poezia naturii în sine, nici de poezia socială, nici de poezia de idei. Obiectul poeziei simboliste îl constituie stările sufleteşti nelămurite, care, neputând fi formulate clar, sunt trasmise pe calea sugestiei. Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanţă majoră în cadrul acestui curent. Înclinaţia către stări sufleteşti nedefinite, predispoziţia pentru reverie, visare reprezintă alte trăsături ale poeziei simboliste. Un element definitoriu al poeziei simboliste îl reprezintă căutarea muzicalităţii exterioare, obţinută nu numai prin ritmuri şi rime perfecte, ci mai ales prin repetiţia obsedanţă a unor cuvinte, a anumitpr vocale sau a refrenului. Poezia simbolistică Plumb deschide volumul cu acelaşi titlu, apărut în 1916, definindu-l în totalitate. Textul poetic se înscrie în lirica simbolistică prin : folosirea simbolurilor, tehnica repetiţiilor, cromatica şi dramatismul trăirii eului lirici. Dramatismul este sugerat prin corespondenţa ce se stabileşte între materie şi spirit. Textul nu curpidne nici un termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus din descrierea cadrului. Are o construcţie riguroasă, care sugerează prezenţa morţii, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu amfibrahul. Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenuşiul existenţial, universul monoton, închiderea definitivă a spaţiului existenţial, fără soluţii de ieşire. Tema poeziei o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificală. Lumea ostilă şi stranie, conturată de câteva pete de culaore este proiecţia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. Textul este structurat în două catrene construite pe baza lexemului plumb, care este reluat în şase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe- secvenţe poetice corespund celor două planuri ale realităţii: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir şi de cavou şi realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind şi el condiţionat de natura mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile subiectivităţii: persoana întâi a verbelor: „stam”, „am început”, persoana I a adjectivului posesiv „amorul meu”. Imaginarul poetic se organizează în jurul a două simboluri: ploaia- reprezintă dezagregarea eului, tristeţe, monotonie, descompunerea materiei şi lacustra- simbol al limitării orizontului uman. Strofa I cuprinde elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător, sufocant, în care eul poetic se simte cclaustrat: un cavou, simbolizând universul interior, şi în care mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar sunt : „sicirele de plumb”, „vestmntul funerar”, „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie. Repetarea epitetului „de plumb” are multiple sugestii, insistând asupra existenţei mohorâte. Lu,ea obiectuală, în manifestările ei de gingăşie şi frumuseţe-florile, este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efecte reci, ale morţii: „Şi scârţâiau coroanalele de plumb”.
  • 2. Cadrul temporal nu este precizat dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului. Strofa aIIa debutează sub semnul tragicului existenţial, general de moartea afectivităţii. Cuvântul „ântors constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de întaorcerea mortului cu faţa spre apus. Eul liric îşi priveşte sentimentul ca un spectator. „Aripile de plumb” presupun un zbor în jos, moartea. Încercarea de salvare este iluzorie. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de reăetarea sintagmei „stam singur”, care alături de celelalte simboluri accentuează senzaţia de pustietate sufletească. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumsciu esteticii simboliste. La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de câte două consoane „grele” ceea ce sugerează o închidere a spaţiului. În restul poeziei predomină vocalele o,i,u dând sentimentul gollui existenţial. Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: b,p,m,n,s,ş,ţ. La nivel morfologic se remarcă prezenţa verbelor în marea lor majoritate statice. La nivel sintactic se remarcă topica inversă, su subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”, „Dormea întors amorul”. Repetarea conjucnţiei copulative „şi” realizează suprapunerea de imagini pentru a reda aceeaşi stare. La nivel lexical se remarcă prezentţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii : sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea aceloraşi cuvinte are ca efect monotimia. La nivel stilistic se remarcă prezenţa simbolului central plumb asociat metaforelor : „flori de plumb”, „coroanele de plumb”, „aripile de plumb” şi expresivitatea epitetului din versul „Dormea întors amorul meu de plumb”. Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor, zugrăvirea stărilor sfleteşti de angoasă, poezia Plumb se încadrează în estetica simbolistă.