“Sănătatea este o stare de armonie completă a corpului, minţii şi spiritului”. B.K.S Iyengar Ulcerul gastroduodenal reprezinta una dintre cele mai frecvente afectiuni ale omului modern. Aceasta denumire include mai multe boli avand ca numitor comun afectarea stratului interior care captuseste tubul digestiv.

1. MIMISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX BUCUREŞTI
ȊNVĂŢĂMȂNT POSTLICEAL SANITAR
PROIECT DE ABSOLVIRE
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ȊN ȊNGRIJIREA
PACIENTULUI CU ULCER GASTRO – DUODENAL
BUCUREŞTI
2020

2. 1/100
CUPRINS: pag.1
ARGUMENT pag.2
CAPITOLUL I. NOTIUNI DE SEMIOLOGIE pag.4
I.1. SEMIOLOGIA GENERALA A ABDOMENULUI pag.4
I.2 SEMIOLOGIA STOMACULUI pag.7
CAPITOLUL II. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA STOMACULUI
APARATUL DIGESTIV
pag.12
II.1. APARATUL DIGESTIV pag.12
II.1.1 CAVITATEA BUCALA pag.12
II.1.2 LIMBA pag.15
II.1.3 DINTII pag.17
II.1.4 FARINGELE pag.18
II.1.5 ESOFAGUL pag.23
II.2 STOMACUL pag.25
II.3 DUODENUL pag.35
CAPITOLUL III. ULCERUL GASTRO-DUODENAL pag.42
III.1 DEFINITIE pag.42
III.2 ETIOPATOGENIE pag.42
III.3 CLASIFICARE pag.44
III.4 ANATOMIE PATOLOGICA pag.45
III.5 FIZIOPATOLOGIE pag.49
III.6 DIAGNOSTIC pag.49
III.7 EVOLUTIE, PROGNOSTIC SI COMPLICATII pag.60
III.8 TRATAMENT pag.63
CAPITOLUL IV. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL IN
INGRIJIREA PACIENTULUI CU ULCER GASTRIC
pag.70
CAPITOLUL V. PREZENTARE CAZURI pag.107
CONCLUZII pag.114
BIBLIOGRAFIE pag.115

3. 2/100
ARGUMENT
MOTTO
“Sănătatea este o stare de armonie completă a corpului, minţii şi spiritului”.
B.K.S Iyengar
Ulcerul gastroduodenal reprezinta una dintre cele mai frecvente afectiuni ale omului
modern. Aceasta denumire include mai multe boli avand ca numitor comun afectarea stratului
interior care captuseste tubul digestiv. Acest defect poate fi superficial, nedepasind mucoasa
propriu-zisa, sau poate merge in profunzime, afectand peretele intestinal in totalitate. De regula,
ulcerul se produce in regiunea stomacului – ulcerul gastric, sau a duodenului – ulcerul duodenal.
Intrucat cele doua boli au multe elemente in comun, se vorbeste frecvent despre ulcer
gastroduodenal. Pentru ca in majoritatea cazurilor este provocat de factorii corozivi care
actioneaza permanent asupra mucoasei digestive, notiunea de ulcer gastroduodenal se suprapune
peste notiunea de ulcer peptic.
Hemoragia digestiva superioara (HDS) si ulceratiile gastrice de stress (UGS) au fost
descrise pentru prima data de catre Lucas in 1970. Acestea reprezinta complicatii redutabile in
evolutia pacientului critic si chirurgical, aparitia lor fiind asociata cu prelungirea spitalizarii,
cresterea costurilor si cresterea mortalitatii.
În ultimii ani tratamentul ulcerului gastroduodenal (UGD) s-a modificat considerabil.
Iniţial au fost introduse în tratamentul bolii ulceroase antagoniştii receptorilor histaminici H2, iar
10 ani mai târziu (în anii ’80) inhibitorii pompei protonice care s-au dovedit extrem de eficace.
Descoperirea Helicobacter pylori a reprezentat un alt pas important, dovedindu-se că până la
80% din pacienţii cu boală ulceroasă sunt purtători ai acestui germene. Astăzi, UGD este privit
ca o boală curabilă, ce beneficiază de tratament conservator.
Chirurgia electivă a UGD putem spune că aproape a dispărut. Atunci când terapia
medicamentoasă se dovedeşte prea scumpă, sau pacienţii rămân refractari la tratament, chirurgia
electivă reprezintă o ultimă soluţie. Totuşi, chirurgia continuă să ocupe un loc important în
tratamentul complicaţiilor UGD – perforaţia, hemoragia, stenoza.

4. 3/100
Am ales aceasta tema in primul rand deoarece, m-am confruntat cu multiple probleme de
sanatate ale aparatului digestiv, fiind diagnosticata cu multiple leziuni pe duoden si infectia cu
Helicobacter pylori si doresc sa aflu cat mai multe desprea aceste afectiuni.
Un alt motiv este ca , ulcerul gastro – duodenal este o afectiune ce provoaca tulburari
digestive la aproximativ 10% din oameni in anumite perioade ale vietii lor, cu rasunet si asupra
psihicului bolnavului. Scopul lucrarii este de a acumula cat mai multe informatii dsepre boala si
promovarea sanatatii.
Conform V.Henderson (1897-1996):’’sa ajuti individual, bolnav sau sanatos, sa-si afle
calea spre sanatate sau recuperare, sa ajuti individual sa-si foloseasca fiecare actiune pentru a
promova sau recupera sanatatea, cu conditia ca acesta sa aiba taria, vointa sau cunostintele
necesare pentru a o face si sa actioneze in asa fel incat acesta sa-si poarte singur de grija, cat mai
curand posibil”.
Ca si viitor asistent imi propun sa aduc o schimbare chiar daca este deja un cliseu,
deoarece insasi prin definitie, asistentul medical este:” persoana care hraneste, incurajeaza si
protejeaza individual, persoana pregatita pentru a ingriji bolnavi, raniti si batrani”. Asistentul
medical are un rol important in a ajuta individual sa-si mentina sau sa-si recastige sanatatea, sa-l
asiste in ultimele sale clipe, prin indeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat singur daca ar fi
avut forta, vointa sau cunostintele necesare, scopul fiind acela de a ajuta pacientul sa-si recastige
independenta cat mai repede. Deoarece, a fi un asistent medical bun presupune, conform teoriilor
V.Henderson:…”sa nu fii niciodata plictisita, sa fii deseori frustrat, sa stii ce inseamna sa fii om
si sa fii uman, sa plangi mult, sa razi mult, sa ai multe de facut si foarte putine de facut. “
Fiecare dintre noi aduce ceva unic in lume, de aceea fiecare dintre noi avem ceva unic de
oferit celor din jurul nostru:”daruind, ne atingem adevaratul potential, practic ne imbogatim noi
insine sufleteste, iar prin dragostea noastra fata de semeni creeam adevarate punti de legatura
intre dragoste lui Dumnezeu si oameni”. Un medic imi spunea odata ca noi facem ce putem
restul face Dumnezeu.
Activitatea noastrǎ, a asistenţilor medicali este ştiinta vieţii şi a morţii, este o
ȋntȃlnire dintre "ȋncredere şi conştiinta", cere vocaţie, dǎruire, respect, sacrificii, empatie,
profesionalism. Scopul final al pregătirii noastre este ȋmbunătăţirea calitǎţii vieţii pacienţilor
noştri, evidentǎ fiind aplecarea spre latura umanǎ a actului medical, principiul urmat fiind "noi
vindecǎm oameni şi nu boli".

5. 4/100
CAPITOLUL I
NOTIUNI DE SEMIOLOGIE
I.1 SEMIOLOGIA GENERALA A ABDOMENULUI
Topografia abdomenului se obtine prin impartirea peretuelui abdominal in noua regiuni,
cu ajutorul unor linii conventionale - doua linii orizontale (una superioara, tangent la marginea
falselor coaste si una inferioara, care uneste spinele iliace anteroposterioare) si doua linii
verticale trecand prin mijlocul arcadelor crurale. (FIG.1)
Figura 1 Topografia abdomenului
Sursa: https://anatomie.romedic.ro/abdomen
 In etajul superior se gasesc: regiunea epigastrica, hipocondrul drept si hopocondrul stang.
 In etajul mijlociu: regiunea ombilicala, flancul drept si flancul stang.
 In etajul inferior: hipogastru, fosa iliaca dreapta si fosa iliaca stanga.
 In postero-lateral se disting cele doua regiuni lombare.

6. 5/100
Durerile lombare sunt cele mai importante manifestari subiective. Acest simptom trebuie
analizat din urmatoarele puncte de vedere: localizare, iradiere, intensitate, orar si cause care le
provoaca sau atenueaza. Durerile abdominale pot fi difuze sau localizate. (FIG.II.2)
Figura 2 Punctele dureroase abdominale: 1 - epigastric; 2 - cistic; 3 - piloro-duodenal;
4 - solar; 5 - paraombilicale; 6 – Morris; 7 – Mac Burney; 8 – Lanz; 9,10 – ovariene; 11 – uterin
Sursa: https://ro.scribd.com/doc/134882787/Puncte-Abdomen
Durerile difuze, generalizate la intreg abdomenul, pot fi provocate de cauze variate:
peritonita acuta, peritonite cornice, enterocolite acute, dizenterie, intoxicatii alimentare, ocluzii
intestinale, emboli sau tromboze ale vaselor mezenterice, crize tabetice, etc.
Durerile localizate in diferite regiuni topografice au cauze multiple.
Examenul obiectic al abdomenului se face cu ajutorul metodelor clasice de investigatii:
inspectie, palpare si percutie. In unele cazuri se recurge la punctia exploratoare a cavitattii
abdominale sau la laparoscopie.
Inspectia se face culcand bolnavul pe spate, cu trunchiul usor ridicat, bratele asezate pe
langa corp si coapsele usor indoite pe bazin. In cazuri patologice, se pot observa modificari in
forma sau volumul abdomenului, precum si modificari privind aspectul peretelui abdominal.
Volumul poate creste (abdomen destins sau balonat) sau poate scadea (abdomen retractat),
cresterea de volum poate fi totala sau partiala.
Modificarile de aspect, ale tegumentelor abdominale sunt de multe ori revelatoare pentru
unele afectiuni. In ascita, pielea devine alba-stralucitoare. Deseori, apar retele venoase, mai mult
sau mai putin evidente.

7. 6/100
Circulatia colaterala periombilicala (in cap de meduza) arata o hipertensiune in vena
porta (ciroza). Circulatia colaterala pe flancuri, de tip cavo-cav, denota un obstacol in vena cava
inferioara. Circulatia colaterala ombilicala se observa in peritonita tuberculoasa si in neoplasmele
abdominale. Uneori la inspectia abdomenului se constata prezenta ondulatiilor peristaltice ale
intestinului (ocluzie intestinala).
Palparea completeaza datele culese prin inspectie. Palparea abdomenului, este bine sa fie
practicata in decubit dorsal, dorso-lateral si in ortostatism. Palparea peretelui ofera date asupra
grosimii si netezimii pielii, asupra elasticitatii si supletei.
Palparea pentru obtinerea unor dureri provocate prin presiune este de mare ajutor. Exista
anumite puncte si zone abdominale care pot avea un grad deosebit de sensibilitate la palpare,
cum sunt: punctul epigastric, punctul xifoidian, cistic, duodenal, piloric, punctele apendiculare,
etc.
Percutia: sunetul de percutie depinde de starea de plenitudine a stomacului si a
intestinului. Hipersonoritatea o intalnim cand se mareste continutul gazos al stomacului si al
intestinului, precum si in pneumoperitoneu. Matitatea sau submatitatea se pot constata in
abdomenul retractat (inanitie), in cazul unui intestin plin de materii fecale (constipatie,
megasigmoid, dolicocolon), in hipertrofii de organe (ficat,splina), tumori, sarcina, ȋn cazul
revarsarii de lichid in cavitatea peritoneala(ascita). In ascite, daca ciocanim cu un deget unul
dintre flancuri, cealalta mana percepe in flancul opus o lovitura ondulatorie (semnul valului).
Examene complementare: pentru explorarea abdomenului se mai foloseste si punctia
abdominala, fie in scop diagnostic, fie in scop therapeutic (paracenteza). Punctia exploratoare se
face pentru a cunoaste natura lichidului (aspect,culoare), daca este transsudat sau exsudat (prin
reactia Rivalta), pentru examenul citologic, examenul bacteriologic, examenul chimic. Punctia
terapeutica urmareste fie introducerea unor substante medicamentoase (de exemplu antibiotice),
fie evacuarea lichidului in cantitate prea mare.
Laparoscopia, se executa cu ajutorul unui aparat numit laparascop, de catre specialisti
experimentati, luandu-se toate masurile de asepsie si anestezie. Prin laparoscopie se obtin
importante date pentru diagnostic si se pot efectua prelevari pentru examene histopatologice.
Laparatomia exploratoare este o metoda chirurgicala la care se recurge cand prin toate
celelalte mijloace de investigatie nu s-au putut obtine datele necesare pentru diagnostic.

8. 7/100
I.2 SEMIOLOGIA STOMACULUI
Anamneza: varsta si sexul ne pot interesa, pentru ca boala ulceroasa apare in special la
barbati tineri (20-24 de ani), iar cancerul gastric este mai frecvent la barbatii intre 40-60 de ani.
Profesiile cu ore de masa neregulate, cu hrana rece, cu multe deplasari sau acelea care implica o
mare tensiune nervoasa, tahifagia, dentitia deficitara, abuzul de alcool, de cafea, bauturile prea
reci contribuie la aparitia bolilor de stomac. Unele medicamente pot avea o actiune iritanta
asupra stomacului: Acidul acetilsalicilic, salicilatii, Digitala, clorura de potasiu, cortizonicele,
Fenilbutazona, Indocidul, preparatele arsenicale. In antecedentele personale ale bolnavului
trebuie sa avem in vedere tuberculoza, sifilisul, bolile ficatului, ale cailor biliare, bolile
infectioase.
Simptomele functionale: Senzatia de presiune, plenitudine sau balonare in regiunea
epigastrica survine deoseori in sindromul de dispepsie gastrica.
Durerea este localizata cel mai des epigastric si are iradieri dorsale, in regiunea
retrosternala sau hipocondrul stang sau drept; ea poate sa aiba intensitati variabile, simpla jena,
epigastrica, arsura, impunsatura violenta, transfixianta. Un caracter important al durerii este
orarul ei, adica momentul aparitiei in raport cu masa. Uneori este precoce, aparand in timpul sau
imediat dupa masa, alteori este semitardiva, la 1-2 ore dupa masa, iar alteori este tardiva , la 3-4
sau 5-6 ore dupa terminarea mesei. Durerile care apar la 5-6 ore sunt numite si hipertardive si se
insotesc de o senzatie de foame, de unde denumirea de foame dureroasa. Durerile pot fi calmate
sau nu de ingestia de alimente, de pozitia de culcat sau in picioare, de administrarea de prafuri
alcaline, de provocarea varsaturilor.
Eructatia inseamna evacuarea pe gura a gazelor din stomac sau din esofagul inferior. Se
intalneste des in aerofagie, la persoanele nervoase, care mananca repede. Regurgitatia este
refluxul alimentelor ajunse in stomac. Ea se insoteste de o senzatie de arsura retrosternala,
numita pirozis, survine mai ales la cei cu hiperaciditate.
Varsatura inseamna eliminarea brusca pe gura a continutului stomacal. Este un act
reflex, cu punctul de plecare in stomac, intestine, pancreas, cai biliare, cai urinare, etc.
Varsaturile sunt variabile ca frecventa, cantitate (mici, abundente) orar (matinale, pe stomacul
gol, postprandiale, precoce sau tardive). Ele vor fi analizate din punct de vedere calitativ: miros,
gust si continut (alimentare, biliare, mucoase, apoase, purulente, sangvinolente).

9. 8/100
In privinta varsaturilor alimentare, trebuie acordata atentie celor care contin alimente
ingerate cu 1-2 zile inainte (stenoza pilorica).
Figura 3 A.Hematemeza; B.Melena
Sursa: https://ro.tso-stockholm.com/articles/symptome/bluterbrechen-hmatemesis-symptome-
ursachen-therapien.html
https://medicgastroenterologbucuresti.wordpress.com/2014/03/07/scaunele-negre/
Hematemeza, este varsatura cu sange. Bolnavul varsa sange rosu-inchis, cu cheaguri,
deseori amestecat cu resturi alimentare. In functie de cantitatea pierduta, hematemeza se
insoteste de semne generale: paloare, ameteli, transpiratii reci, palpitatii, puls rapid, scaderea
tensiunii arteriale, mergand pana la soc hemoragic si exitus. Cand sangele este in cantitate mai
mica si stagneaza un timp in stomac, varsatura capata un aspect negricios, "in zat de cafea"
datorita digerarii sangelui.
Bolile in care se intalneste mai frecvent hematemeza sunt: ulcerul gastric si duodenal,
tumorile stomacului, ciroza hepatica, gastrita hemoragica. Mai poate aparea in icterul grav, in
trombozele de vena splenica, in boli ale sangelui (hemofilie, purpura, leucemie), unele intoxicatii
(soda caustică, sublimat, fosfor). Hematemeza este insotita sau urmata de melene (scaune negre
ca pacura), moi, determinate de trecerea sangelui in intestine, unde este partial digerat.
Examenul obiectiv al stomacului
1.Inspectia generala aduce informatii asupra starii de nutritie a bolnavului si asupra
tipului constitutional.
- Culoarea tegumentelor poate fi palida (hemoragii) sau galben-palida (cancer).

10. 9/100
- Pozitia pacientului poate fi: ghemuita (in crize dureroase), cu pumnii comprimand
regiunea dureroasa, pozitie fortata (in ulcerul gastric penetrant).
Examenul cavitatii bucale arata starea danturii, existent unor afectiuni ale mucoasei
bucale si mai ales, aspectul limbii (limba saburala, incarcata - in gastrite si afectiuni biliare;
limba depapilata in anemie pernicioasa, etc.).
2.Inspectia stomacului intereseaza regiunea epigastrica, care poate sa apara bombata sau
retractata.
Palparea se face pe stomacul gol sau nu prea incarcat, solicitand bolnavul sa respire
linistit si sa nu contracte musculatura abdominala. Sensibilitatea poate fi difuza sau localizata in
anumite puncte (xifoidian, epigastric, solar, subcostal, stang sau drept). Prin palpare poate fi
provocat clapotajul, care consta intr-un zgomot hidroaeric si care apare si in mod normal, la 1-2
ore dupa masa; aparitia lui mai tardiva este insa semnificativa pentru o atonie gastrica sau pentru
o stenoza pilorica.
Percutia, poate sa furnizeze date asupra volumului gastric, a cantitatii de gaze sau asupra
localizarii si dimensiunii tumorilor gastrice.
Examene complementare
Examenul radiologic al stomacului se face administrand sulfat de bariu. Laptele baritat se
perpara sub forma unei suspensii cu 150 g sulfat de bariu la 250-300 ml apa. Examenul se face
pe nemancate.
Figura 4 STOMAC NORMAL:TEHNICA EXAMINARII RX
Sursa: https://ro.scribd.com/presentation/385005912/Curs-Stomac

11. 10/100
Figura 5 STOMAC NORMAL A)EXAMEN IN STRAT SUBTIRE; B)DUBLU CONTRAST
C)EXAMEN BARITAT
Sursa: https://ro.scribd.com/presentation/385005912/Curs-Stomac
Tubajul gastric consta in introducerea unui tub in stomac pentru recoltarea sucului
gastric. Pentru aceasta se foloseste tubul (sonda) Einhorn, confectionat din cauciuc, lung de 1,5
metri si gros pana la 3-5 mm, gradat din 5 in 5 cm; la un capat tubul este prevazut cu o olivă
metalica cu mai multe orificii. Mai sunt necesare: o seringa de 20 ml, un stativ cu eprubete
numerotate, o tavita renala si substante folosite pentru excitarea secretiei gastrice. Ca excitanti ai
secretiei gastrice pentru acidul clorhidric este histamina si pentru pepesina, insulina.
Figura 6 Sondajul naso-gastric
Sursa: http://chirurgiagenerala.ro/00.005_Sondajul_NG.htm
Tubajul se face dimineata, pe stomacul gol- bolnavul va sta la marginea patului, fie in
salon, fie intr-o incapere speciala pentru efectuarea manevrei. Pacientul este invitat sa deschida
gura mare, sa dea capul pe spate, iar cu olive umezita se pune la baza limbii si se impinge usor
inainte. Apoi pacientul face miscari de inghitire, la fiecare deglutitie, asistenta impingand usor
sonda. Pacientul este rugat sa respire adanc, apoi sa inghita din nou. Cand gradatia de 45 cm a
ajuns la arcada dentara, se considera ca oliva este la nivelul cardiei.

12. 11/100
Se mai impinge tubul inca 10 cm si se incepe recoltarea sucului gastric. Se aspira cu
seringa tot continul existent; in mod normal acesta atinge 20-80 ml si constituie staza gastrica. Se
noteaza cantitatea obtinuta si se pune intr-o eprubeta curata, pentru laborator. Apoi, se stimuleaza
secretia gastrica cu histamina. Pentru stimularea submaximala sau standard se injecteaza 0,1 mg
histamina la 10 kg pe greutate corporala. Se recolteaza intreaga cantitate din 15 in 15 minuite,
timp de o ora, se noteaza fiecare proba extrasa (cantitatea extrasa), se eticheteaza in eprubete.
Pentru stimularea maximala se injecteaza 0,4 mg histamina la 10 kg greutate corporala.
Din coroborarea cantitatii extrase cu cifrele aciditatii gastrice se stabileste debitul acid-orar. In
cazul interventiilor chirurgicale este necesar sa se stimuleze secretia cu insulină, pentru a studia
secretia vagala (pepsina). Se injecteaza intravenos 0,2 u/kilocorp.
Gastroscopia consta in examenul vizual al mucoasei stomacului si are o mare valoare de
diagnostic. Ea se face cu ajutorul gastroscopului sau al fibroscopului.
Figura 7 Gastroscopia
Sursa: https://ro.iliveok.com/health/gastroscopia-stomacului-si-colonoscopia-sub-
anestezie_128280i15993.html
https://www.algomed-timisoara.ro/servicii/gastroscopie.html
Gastroscopia va fi precedata de un examen radiologic si va respecta contraindicatiile:
stenoze esofagiene, cifoze, cifoscolioze, insuficiente cardiace, varsta inaintata, tuberculoza
pulmonara evolutiva.
Fibroscopia, permite si fotografierea in culori, cinematografierea, efectuarea unor biopsii
si examenen citologic care este un examen extrem de util pentru diagnosticul cancerului gastric
incipient.

13. 12/100
CAPITOLUL II
ANATOMIA SI FIZIOLOGIA STOMACULUI
APARATUL DIGESTIV
II.1 APARATUL DIGESTIV
Este alcatuit din organe la nivelul carora se realizeaza digestia alimentelor si ulterior
absorbtia lor. In acelasi timp, la nivelul ultimului segment al tubului digestive, rectul, se
realizeaza eliminarea resturilor neabsorbite, prin actul defectiei.
II.1.1 CAVITATEA BUCALA
Este primul segment al tubului digestiv, fiind o cavitate virtuala, cand gura este inchisa, si
reala, cand gura este deschisa. Cavitatea bucala este despartita de arcadele alveolo-
gingivodentare in doua parti: vestibulul si cavitatea bucala propriu-zisa.
Figura 8 A. Sistemul digestiv; B.Cavitatea bucala
Sursa: https://www.slideshare.net/magdavio/sistemul-digestiv-1
https://www.colegiu.info/cavitatea-bucala-digestia-bucala

14. 13/100
Vestibului bucal este un spatiu in forma de potcoava, limitat intre arcade, pe de o parte,
buze si obraji, pe de alta parte. Vestibulul comunica cu cavitatea bucala propiu-zisa prin spatiile
interdentare si prin spatiul retromolar.
In vestibulul superior se deschide canalul Stenon (canalul excretaor al glandei parotide),
in dreptul molarului II superior.
Cavitatea bucala propriu-zisa
Este delimitata inainte si pe laturi de arcadele alveologingivo-dentare, in sus de bolta
palatina, care o separa de fosele nazale, in jos de planseul bucal pe care se afla corpul limbii si
glanda sublinuala. Posterior, cavitatea bucala comunica cu faringele prin istmul gatului,
circumscris superior de valul palatin, pe margini de pilierii anteriori (arcurile anterioare), iar in
jos de limba.
Bolta palatina este formata in partea anterioara de palatul dur. Scheletul osos al palatului
dur este ocoperit de mucoasa palatina si este format in doua treimi anterioare de procesele
palatine ale osului maxilar, iar in treimea posterioara de lamele orizontale ale osului palatin.
Valul palatin (palatul moale), continua inapoi palatul dur si se prezinta ca o membrana
musculomembranoasa mobila, care are doua fete si doua margini.
Figura 9 Bolta palatina
Sursa: https://www.slideshare.net/Inaalexi/cavitatea-bucala

15. 14/100
Una din fete este anterioara, concava (bucala), acoperita de un epiteliu pluristratificat
pavimentos moale (necheratinizat), ceea de a doua fata este posterioara, converxa (faringiana),
acoperita de un epiteliu cilindric simplu. Dintre cele doua margini, una este anterioara si adera la
palatul dur, cea de-a doua este libera.
Marginea libera prezinta central o proeminenta numita lueta (omusorul, iar lateral se
prelungeste cu doua arcuri (pilieri): unul anterior, prin care coboara muschiul palatoglos, celalalt
posterior, prin care coboara muschiul palato-faringian. Intre cele doua arcuri se afla amigdala
palatina, formatiune cu rol in apararea organismului impotriva infectiilor.
Planseul bucal este format din cei doi muschi milohioidieni, intinsi intre linia
milohioidiana a mandibulei si osul hioid. Sub muschiul milohioidian se afla muschiul digastric.
Pe planseul bucal se afla glandele sublinguale si corpul limbii.
Peretii cavitatii bucale sunt vascularizati de ramuri provenite din artera carotida externa.
Sangele venos ajunge in vena jugulara interna. Limfaticele cavitatii bucale ajunge in ganglioni
cervicali situati in jurul venei jugulare interne. Inervatia senzitiva este asigurata de ramuri din
nervul trigemen.
Figura 10 Deglutitia
Sursa:
https://www.romedic.ro/arata_img.php?img=anatomie_53_372.jpg&w=1000&h=2000&cale=/up
loadart/anatomie

16. 15/100
II.1.2 LIMBA
Limba este un organ musculo-membranos mobil, care, pe langa rol in masticatie si
deglutitie mai are rol si in vorbirea articulata, in supt si ca organ de simt, datorita prezentei la
nivelul limbii, a papilelor gustative. Limba prezinta un corp situat in cavitatea bucala si o
radacina, spre faringe.
Figura 11 Limba - papilele linguale
Sursa: https://www.slideshare.net/Inaalexi/cavitatea-bucala
Radacina limbii este fixata de hioid prin membrana hioglosiana si de baza epiglotei prin
trei ligamente gloso-epiglotice. Intre aceste ligamente, care ridica repliuri, se afla doua adancituri
denumite valecule.
Intre corpul si radacina limbii se afla santul terminal, anterior de care se dispun papilele
caliciforme, sub forma literei V - V”-ul lingual). Fata inferioara a corpului limbii este lagata de
mucoasa planseului bucal prin fraul limbii. De o parte se de alta a fraului limbii se afla o
proeminenta, numita caruncula sublingual, in care se deschid canalul glandei submandibulare si
canalul glandei sublinguale. Pe radacina limbii (fata ei posterioara) se afla amigdala lingulala.
In structura limbii se descriu un schelet osteofibros, muschi striati si o mucoasa.
Scheletul osteofibros este format din osul hioid si doua membrane fibroase: septul limbii
si membrana hioglosiana intinsa de la hioid spre limba.
Muschii limbii sunt: intriseci, proprii limbii (m. transvers, m. vertical, m. lingual
longitudinal superior si m. lingual longitudinal inferior, stang si drept). Exista si muschii
extrinseci (m. stiloglos, hioglos, genioglos), cu un capat prins pe oase sau muschii palatoglos sau
amigdaloglos, si cu celalalt pe paletul moale sau amigdala palatina.

17. 16/100
La exterior, limba este acoperita de mucoasa linguala, care se continua cu mucoasa
bucala, avand in structura sa un epiteliu pluristratificat, pavimentos, necheratinizat. Pe fata
dorsala (superioara) a limbii si pe marginile ei se gasesc papilele linguale, care ofera limbii un
aspect catifelat.
Figura 12 Structura limbii
Sursa: https://www.slideshare.net/Inaalexi/cavitatea-bucala
Papilele circumvalate (caliciforme) formeaza “V”-ul lingual cu deschiderea spre inainte
si sunt in numar de 7-11. Fiecare dintre aceste papile prezinta in centru, o ridicatura centrala,
inconjurata de un sant circular in care se gasesc numerosi muguri gustativi. Lateral de sant se
afla un cadru.
Papilele foliate sunt localizate de-a lungul portiunilor posterioare ale marginilor limbii.
Au forma unor foi de carte, prezentand 8-10 pliuri mucoase, dispuse perpendicular.
Papilele fungiforme au forma asemanatoare unor ciuperci si sunt mai raspandite inaintea
“V”-ului lingual.
Toate aceste trei categorii de papile au in structura muguri gustativi. Se mai descriu la
nivelul limbii, si papilele filiforme, formatiuni conice, cu varf ramificat. Ele sunt situate pe fata
dorsala a limbii si pe marginile ei. Neavand muguri gustativi, au rol mecanic.
Vascularizatia limbii este asigurata de artera linguala. Sangele venosa junge in vena
jugulara interna. Limfaticele ajung in ganglionii submandibulari si cervical.

18. 17/100
Intervatia muschilor limbii este asigurata de nervul hipoglos (muschii intrinseci ai limbii)
si de nervul glosofaringian (muschii extrinseci ai limbii), inervatia senzoriala gustativa prin
nervii VII (facial, corpul limbii), IX (glosofaringian, radacina limbii), X (vag, baza radacinii
limbii), iar inervatia senzitiva (durere, tact, temperatura) de nervul V (trigemen) pentru corpul
limbii, de nervul IX (glosofaringian)pentru radacina limbii si vag pentru baza radacinii limbii si
mucoasa valeculelor.
II.1.3 DINTII
Dintii sunt organe dure ale aparatului masticator, avand rol si in vorbirea articulata. La
om exista doua dentitii, una temporara (dentitia de lapte), care numara 20 de dintii, si cea de-a
doua, permanenta, 32 de dintii.
Dentitia temporara incepe sa apara dupa 6-8 luni si este completa in jurul varstei de 2-3
ani. Dentitia permanenta apare intre 6 si 13 ani, exceptand molarul III (maseaua de minte) care
apare mai tarziu (18-22 ani) sau deloc.
Toti dintii, indiferent de forma lor, prezinta coroana, col si radacina.Coroana de culoare
alba, depaseste alveola dentara, fiind vizibila in cavitatea bucala. Radacina este inclusa in alveola
si poate fi unica, dubla sau tripla. Unica este la incisivi, canini si premolari, dubla sau tripla la
molari. Colul este regiunea mai ingusta, situata intre radacina si coroana. La nivelul colului se
afla inelul gingival (mijloc de fixare al dintelui).
In coroana dintelui se afla camera pulpara, care, la nivelul radacini, se continua cu
canalul dentar (canal radicular).
Cavitatea si canalul dentar contin pulpa dintelui, care are in structura sa tesut conjunctiv,
vase si nervi ce patrund prin orificiul dentar de la varful radacinii. In afara camerei pulpare si a
canalului dentar, dintele este format dintr-un tesut calcificat, denumit dentina (ivoriu) de culoare
alba. La nivelul coroanei, dentina este dublata de un tesut dur, smaltul, iar la nivelul radacinii de
cement. Smaltul este cea mai dura structura a dintelui si are in compozitia sa fosfat de calciu, de
magneziu, floruri de Na si K. Cementul dur este de natura osoasa si face parte din mijloacele de
sustinere ale dintelui (paradontiu). Structura cementului este asemanatoare cu a osului.
Vascularizatia dintilor este asigurata de arterele alveolare, ramuri din artera maxilara
interna. Sangele venos ajunge in vena maxilara Limfaticele dintilor ajung in final in ganglionii
submandibulari si cervical.

19. 18/100
Figura 13 Inervatia dintilor
Sursa: https://www.slideshare.net/Inaalexi/cavitatea-bucala
Inervatia dintilor este asigurata de nervul trigemen (pentru dintii superiori n. maxilar, iar
pentru dintii inferior n. mandibular).
II.1.4 FARINGELE
Este um conduct musculo-membranos, dispus de la baza craniului pana in dreptul
vertebrei C, unde se continua cu esofagul. Are forma unui jgheab deschis anterior, care se
ingusteaza de sus in jos, cu lungimea de 15 cm.

20. 19/100
Figura 14 Faringele
Sursa: https://anatomie.romedic.ro/faringele
Fata posterioara a faringelui delimiteaza, impreuna cu coloana vertebrala tapetata de
muschii prevertebrali, spatiul retrofaringian.
Fetele laterale ale faringelui, la nivelul capului, vin in raport cu spatiul mandibulo-
faringian cuprins intre mandibula si faringe, iar la nivelul gatului cu lobii laterali ai glandei
tiroide, cu artera carotida, vena jugulara interna si nervul vag situat intre cele doua formatiuni
vasculare. Cavitatea faringelui este divizata in trei etape.
Figura 15 Cavitatea faringelui
Sursa: https://www.creeaza.com/referate/biologie/APARATUL-RESPIRATOR138.php
https://vdocumente.com/faringe-curs-1.html

21. 20/100
Cavitatea faringelui
Nasofaringele
(rinofaringele)
Bucofaringele
(orofaringele)
Larinofaringele
Peretele
superior
Baza craniului. La
acest nivel se afla
amigdala faringiana.
Valul palatin. Corespunde planului
orizontal
care trece prin hyoid
si comunica cu
bucofaringele.
Peretele
inferior
Valul palatin. Plan orizontal dus
prin osul hioid.
Comunica cu
laringofaringele.
Se continua cu
esofagul.
Peretii
laterali
Prezinta orificiul
trompei lui Eustachio,
inconjurat de
amigdala tubara.
Corespund celor doua
arcuri (anterior si
posterior) ale valului
palatin, intre care se
afla amigdala
palatina.
Corespund santurilor
laringofaringiene.
Peretele
anterior
Comunica cu fosele
nazale prin doua
orificii, numite coane.
Comunica cu
cavitatea bucalaprin
istmul gatului.
Comunica cu laringele
prin
aditus laringis
(intrarea in laringe).
Peretele
posterior
Corespunde coloanei
vertebrale.
Corespunde coloanei
vertebrale.
Corespunde coloanei
vertebrale.
In structura faringelui se afla o aponevroza intrafaringiana, muchi si o mucoasa. La
exterior este acoperit de adventitia faringelui formata din tesut conjunctiv lax.
Aponevroza intrafaringiana se gasete la nivelul peretilor laterali si posterior ai faringelui
si se insera superior pe baza craniului; are o structura fibroasa si este rezistenta.
Muschii faringelui sunt striati, grupati in muchi constrictori şi ridicatori.

22. 21/100
Muschii constrictori au fibre circulare si se acopera unul pe celalalt (cel superior este
acoperit de cel mijlociu, iar acesta de muschiul constrictor inferior); prin contractia lor
rnicsoreaza diametrul antero-posterior si transversal al faringelui.
Figura 16 Muschii faringelui
Sursa: https://www.slideshare.net/Inaalexi/cavitatea-bucala
Muchii ridicatori au fibre longitudinale si sunt reprezentati de muschiul stilo-faringian
(are oiriginea pe apofiza stiloida a osului temporal) si palato-faringian, care coboara de la palat
prin arcul posterior. Prin contractia lor ridica faringele in timpul deglutitiei.

23. 22/100
La interior, faringele este captuit de o mucoasa care are in structura sa un epiteliu
cilindric ciliat la nivelul rinofaringelui si un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat la
nivelul bucofaringelui si laringofaringelui.
Figura 17 Muschii faringelui
Sursa: https://pdfslide.net/documents/sectiunea-24-faringe-laringepdf.html
La exterior, faringele este acoperit de adventitia faringelui, care se continua cu adventitia
esofagului. Vascularizatia faringelui este realizata de ramuri din artida carotida externa. Sangele
venos este drenat in vena jugulara intema. Limfaticele ajung in ganglionii cervicali. Inervatia
senzitiva si motorie este asigurata de nervul glosofaringian, dar si de nervul vag.

24. 23/100
II.1.5 ESOFAGUL
Este un canal musculo-membranos prin care bolul alimentar trece din faringe spre
stomac. Limita lui superioara corespunde vertebrei C6 , iar cea inferioara orificiului cardia prin
care esofagul se deschide in stomac. In traiectul sau strabate regiunea cervicala, toracala,
diafragma si ajunge in abdomen, terminandu-se in stomac. Esofagul descrie, in traiectul sau,
curburi, unele in plan sagital, altele in plan frontal. Lungimea sa este de 25 cm.
Figura 18 Esofagul - anatomie si inervatie
Sursa: https://newsmed.ro/esofagul-notiuni-de-anatomie-si-fiziologie/
http://www.ymed.ro/inervatia-esofagului/
Raporturile esofagului
Ȋn regiunea cervicala vine in raport anterior cu traheea, posterior cu coloana vertebrala,
iar lateral cu lobii laterali ai glandei tiroide si cu rnanunchiul vasculonervos al gatului (artera
carotidli comuna, vena jugulara intema si nervul vag). In regiunea toracala, are raporturi diferite
anterior. Deasupra vertebrei T4 (locul de bifurcare al traheei in cele doua bronhii) vine in raport
cu traheea, iar sub T4 cu pericardul.
Lateral, esofagul toracic vine in raport cu plamanii, acoperiti de pleurele mediastinale, iar
posterior cu coloana vertebrala. In abdomen vine in raport, la stanga, cu fundul stomacului, la
dreapta si anterior cu ficatul, iar posterior cu aorta.

25. 24/100
In traiectul sau, esofagul are raporturi cu aorta descendenta, care initial e la stanga, iar in
partea inferioara se aseaza posterior de el.
Figura 19 Structura esofagului
Sursa: https://meddoctors.info/ro/articles/Anatomia-Esofagului-568
Structura esofagului
De la suprafata spre interior distingem patru straturi:
 Adventitia este o tunica conjunctiva care se continua in sus cu adventitia faringelui. Are
in structura sa tesut conjunctiv lax.
 Tunica musculara este formata dintr-un strat de fibre longitudinale la exterior si un strat
de fibre circulare la interior. intreimea superioara a esofagului, fibrele musculare sunt
striate, in timp ce in treimea inferioara fibrele striate sunt inlocuite de fibre netede.
 Tunica submucoasa este bine dezvoltata la nivelul esofagului i contine glande
esofagiene de tip acinos, ce secreta mucus care uureaza inaintarea bolului alimentar.
 Tunica mucoasa are culoare albicioasa i prezinta cute longitudinale care se terg prin
distensia esofagului, cauzata de trecerea bolului alimentar. Mucoasa esofagului are in
structura sa un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat, specializat pentru
functia de transportor.

26. 25/100
Arterele esofagului provin din arterele tiroidiene, aorta, arterele diafragmatice si artera
gastrica stanga. Sangele venos al esofagului abdominal se varsa in vena porta, a esofagului
toracic in sistemul azygos, iar a esofagului cervical in vena jugulara. La nivelul esofagului
abdominal exista anastomoze foarte importante intre sistemul port si cel cav superior si care sunt
implicate in aparitia varicelor esofagiene, in cadrul unui sindrom de hipertensiune porta!a.
Limfaticele esofagului cervical ajung in ganglionii cervicali, ai esofagului toracic In ganglionii
traheo-bronhici si mediastinali posteriori, iar ai esofagului abdominal in ganglionii gastrici.
Nervii provin din simpatic si parasimpatic, formand un plex in stratul muscular si altul in
stratul submucos.
II.2 STOMACUL
Stomacul se prezinta ca o portiune dilatata a tubului digestiv, fiind situat in etaju]
supramezocolic al cavitatii abdominale, intre splina si ficat. in stare de umplere are 25 cm iar gol
18 cm. Capacitatea lui este de 1300-1500 cm3
. Stomacul are forma unui "J", cu portiune verticala
mai lunga si cu una orizontala mai scurta. Descriem stomacului doua fete (anterioare,
posterioare), doua margini, denumite curburi (curbura mare la stanga, convexii, si mica, la
dreapta, concava) si doua orificii (cardia si pilorul). Cele doua fete ale stomacului sunt acoperite
de peritoneu, care, ajuns la nivelul curburilor, se reflecta pe organele vecine, formand ligamente.
Figura 20 Stomacul
Sursa: https://anatomie.romedic.ro/stomacul
De pe mica curburii, prin reflexia peritoneului, se formeazii micul epiploon (ligamentul
gastro-duodeno-hepatic) care leaga mica curbura de fata inferioarii a ficatului.

27. 26/100
De pe marea curbura, prin reflectarea peritoneului, se formeaza ligamentele: gastro-
diafragmatic, care leaga marea curbura de diafragm, ligamehtul gastro-splenic, intre marea
curbura si splina, si ligamentul gastro-colic, intre marea curbura si colonul transvers, ce se leaga
de marele epiploon.
Fata anterioara a stomacului prezinta o portiune superioara, care corespunde peretelui
toracic, si una inferioara, care corespunde peretelui abdominal. Portiunea toracalii vine in ra- port
cu diafragma i cu coastele 5-9 din partea stiinga. in poqiunea abdominala, fata anterioara a
stomacului vine in raport cu lobul stang al ficatului, iar mai lateral cu peretele muscular al
abdomenului.
Fata posterioara a stomacului, prin intermediul unui diverticul al cavitatii peritoneale,
numit bursa omentala, vine In raport cu rinichiul stang, suprarenala stanga, corpul si coada
pancreasului, splina si artera splenica (pe marginea superioara a corpului pancreasului).
Curbura mare este convexa. La nivelul ei se afla arcul vascular al marii curburi, format
din artera gastro-epiploica dreapta (din artera gastro-duodenala) si din artera gastro-epiploica
stiinga (ram din artera lienala), precum si ligamentele gastro-diafragmatic, gastro-frenic si
gastro-colic.
Curbura mica este concava. La nivelul ei se gasete arcul vascular al micii curburi format
din artera gastrica stanga din trunchiul celiac si artera gastrica dreapta, din artera hepatica
proprie, cat si micul epiploon (ligamentul gastro-duodeno-hepatic) care leaga stomacul de ficat.
Orificiul cardia, prin care stomacul comunica cu esofagul, este pe flancul stang al
ver-tebrei T43. Orificiul pilor, prin care stomacul comunica cu duodenul, se afla in dreptul
flancului drept al vertebrei L1. Este prevazut cu sfincterul piloric. Cand stomacul este umplut,
pilorul coboara si se deplaseazii spre dreapta. Sfincterul piloric are consistenta dura la palpare.
Subimpartirea stomacului
Trecand un plan prin incizura gastrica situata la nielul micii curburi, unde aceasta isi
schimba directia, impartim stomacul in doua portiuni: portiunea verticala, situata deasupra
planului, si portiunea orizontala, sub acest plan. Portiunea verticala, la randul sau, are doua parti:
fundul stomacului, care contine punga cu aer a stomacului, si corpul stomacului.
Portiunea orizontala are si ea o zona mai dilatata, care continua corpul stomacului (antrul
piloric), si alta care se continua cu duodenul, denumita canal piloric.

28. 27/100
Marginile stomacului reprezinta limitele de separatie intre peretele anterior si cel posterior.
Figura 21 Muschii stomacului
Sursa: http://chirurgpediatru.ro/articole/stenoza/
Peretele gastric anterior (paries anterior)
Priveste inainte, putin in sus si prezinta o portiune toracica si una abdominala.
Portiunea toracica este acoperita in cea mai mare parte de diafragm. La acest nivel se
defineste spatiul semilunar Traube, corespunzator proiectiei toracice a fornixului gastric la baza
hemitoracelui stang. Astfel, convexitatea limitei superioare desfasoara un arc de cerc care trece
prin varful cordului unind extremitatea anterioara a cartilajului 8 costal stang de extremitatea
anterioara a coastei 11 stanga, iar inferior, spatiul Traube este delimitat rectiliniu de extremitatile
liniei arcuate. La nivelul spatiului semilunar al lui Traube, prin percutie este
identificat timpanismul stomacal.
Portiunea abdominala este subimpartita la randul sau in doua regiuni, mediala acoperita
de fata viscerala a ficatului, corespunzatoare lobului patrat si stang al ficatului si laterala, care
vine in raport direct cu fibrele musculare ce structureaza peretele abdominal anterior la acest
nivel. Clinic, zona laterala este recunoscuta ca triunghiul lui Labbe, delimitat la stanga de
rebordul costal stang, la dreapta de linia care se suprapune marginii inferioare a ficatului, iar
inferior corespunde liniei trasata prin cartilajul coastelor 9 de fiecare parte.

29. 28/100
Peretele gastric posterior (paries posterior)
Priveste inapoi, putin in jos si constituie peretele anterior al bursei omentale, prin
intermediul careia stomacul vine in raport cu structurile prezente la acest nivel si peretele
abdominal posterior.
Cardia si pilorul
Stomacul comunica superior cu esofagul si inferior cu duodenul prin cate un orificiu de
forma circulara si anume orificiul cardic (ostium cardicum) si respectiv orificiul piloric (ostium
pyloricum).
Portiunea verticala sau regiunea fundico-corporeala
Reprezinta aproximativ 2/3 din stomac si este la randul sau subimpartita in fornix si
corpul stomacului. De asemenea, la acest nivel este sesizata portiunea cardiaca (pars cardiaca),
nedefinita, ce corespunde orificiului cardic si se caracterizeaza prin prezenta glandelor cardiace.
Fornixul sau fundul stomacului (fundus ventriculi)
Reprezinta camera cu aer a stomacului, orientata catre diafragm, prin intermediul caruia
vine in raport cu cordul, pleura si plamanul stang. Delimitarea inferioara a acestuia se face prin
linia orizontala care strabate unghiul cardic. De la acest nivel stomacul se continua
cu corpul (corpus ventriculi) pana la nivelul de separatie cu portiunea orizontala, indicat de linia
aproximativ verticala trasata prin unghiul gastric si depresiunea determinata de sfincterului
antrului.
Portiunea orizontala sau regiunea antro-pilorica
Continua corpul stomacului de la planul ce intersecteaza unghiul gastric si depresiunea
determinata de sfincterului antrului pana la santul duodenopiloric, in care in mod inconstant se
plaseaza vena prepilorica (vena praepylorica) ce marcheaza limita de separatie dintre stomac si
duoden. La randul sau, portiunea orizontala este divizata in antrul si canalul piloric.

30. 29/100
Antrul piloric (antrum pyloricum)
Este segmentul mai dilatat al portiunii orizontale, iar canalul piloric (canalis pyloricus) este un
tub cilindric ce conduce catre pilor (pylorus), portiunea terminala a stomacului prevazuta
cu sfincterul piloric. Santul piloric pus in evidenta de incizurile pilorice superioara si inferioara
reprezinta un reper prin care se constata separatia dintre cele doua segmente ale portiunii
orizontale.
Figura 22 Subimpartirea stomacului
Sursa: https://pdfslide.net/documents/anatomie-stomac.html
Peretele gastric
Grosimea peretelui gastric masoara aproximativ 3 mm, iar constitutia sa asigura
functionalitatea stomacului de a se adapta in vederea depozitarii si degradarii alimentelor
concomitent cu evacuarea acestora intermitenta catre segmentul urmator al tractului digestiv.
Structura peretelui prezinta patru tunici, dispuse de la exterior catre interior astfel: seroasa,
musculara, submucoasa, mucoasa.
Tunica seroasa (tunica serosa) consta in mezoteliul peritoneal ce captuseste intreaga
suprafata exterioara, mai putin fata posterioara a fornixului prin care stomacul adera la diafragm,
mentinand aceasta regiune intr-o imobilitate aproape completa.

31. 30/100
Seroasa se aplica de stomac prin intermediul stratului subseros (tela subserosa) format
din tesutul conjunctiv ce prezinta ligamentele stomacului (ligamenta ventriculi) care contribuie
la mentinerea formei curbate a organului.
Figura 23 Ligamentele stomacului
Sursa: https://pdfslide.net/documents/anatomie-stomac.html
Tunica musculara (tunica muscularis) este responsabila cu tranzitul masei alimentare la
acest nivel, fiind constituita dintr-un strat extern cu fibre longitudinale, strat mijlociu cu fibre
circulare, a caror condensare realizeaza sfincterul piloric, si un strat intern cu fibre oblice,
prezent doar in portiunea digestorie a stomacului.
Tunica submucoasa (tela submucosa) se interpune intre musculara si mucoasa, prilejuind
adaptarea mucoasei la motilitatea gastrica. Este alcatuita din testut conjunctiv lax, bogat in fibre
elastice si formatiuni neurovasculare.
Tunica mucoasa (tunica mucosa) din punct de vedere morfofunctional reprezinta
componenta esentiala a peretelui gastric. Mucoasa este separata de tunica submuscoasa
prin musculara mucoasei, iar din structura sa fac parte stratul epitelial si corionul (lamina
propria). La randul sau, stratul epitelial prezinta epiteliu de suprafata simplu cilindric si aparatul
glandular intraepitelial reprezentat de glandele gastrice responsabile cu secretiile digestive la
acest nivel.
Corionul se interpune intre epiteliul de suprafata si glandele gastrice pana la nivelul
muscularei mucoasei si este alcatuit din tesut conjunctiv si limfoid.

32. 31/100
Pe suprafata mucoasei se observa o serie de santuri care delimiteaza ariile gastrice (area
gastricae) corespunzatoare plicilor viloase (plicae villosae) separate la randul lor de criptele
sau foveolele gastrice (foveolae gastricae) la nivelul carora se deschid glandele gastrice.
Glandele stomacului
In raport cu regiunile stomacului, glandele gastrice difera ca structura morfofunctionala,
astfel se definesc glande cardiale, gastrice propriu-zise si pilorice.
Glandele cardiale (glandulae cardiacae) individualizeaza regiunea cardiala a stomacului
si realizeaza bariera alcalina intre stomac si esofag prin secretia de mucus.
Glandele gastrice propriu-zise (glandulae gastricae propriae) sau glandele fundice sunt
cele mai numeroase, raspandite in fornixul si corpul stomacului. Celulele formatoare sunt
responsabile cu elaborarea acidului clorhidric, proenzime digestive si mucus.
Glandele pilorice (glandulae pyloricae) sunt plasate in regiunea antropilorica a
stomacului si secreta mucus.
Vascularizatia stomacului
Stomacul este cel mai bogat vascularizat segment al tubului digestiv.
Figura 24 Vascularizatia stomacului
Sursa: https://pdfslide.net/documents/anatomie-stomac.html
In principal, circulatia arteriala este asigurata de trunchiul celiac prin artera hepatica,
splenica si gastrica stanga.

33. 32/100
Din artera hepatica se desprind artera gastrica dreapta, care dupa ce trece inaintea
pilorului se continua ascendent pe curbura mica si artera gastroduodenala, care trece inapoia
pilorului si emite artera gastroepiploica dreapta ce ascensioneaza pe curbura mare.
Din artera splenica se formeaza artera gastroepiploica stanga care are un traiect
descendent in lungul curburii mari, anastomozandu-se in plin cu artera gastroepiploica dreapta
formand arcul arterial al curburii mari, si arterele gastrice scurte, ce se distribuie fornixului
stomacului, inainte de a patrunde prin ligamentul gastrolienal. Artera gastrica stanga strabate
ligamentul gastropancreatic, ascensionand catre regiunea cardica dupa care descrie un traiect
descendent in lungul curburii mici, unde se anastomozeaza in plin cu artera gastrica dreapta si
formeaza astfel arcul arterial al curburii mici. Din arcurile arteriale corespunzatoare curburilor
se desprind ramuri arteriale prin care sangele iriga diferitele tunici ale stomacului.
Figura 25 Circulatia venoasa gastrica
Sursa: https://pdfslide.net/documents/anatomie-stomac.html
Circulatia venoasa gastrica corespunde in general circulatiei arteriale de la acest nivel,
venele insotind indeaproape arterele omonime. Venele gastrice ce acompaniaza arcul arterial al
curburii mici sunt tributare venei porte, iar venele gastroepiploice, dreapta si stanga se dreneaza
in vena mezenterica superioara si respectiv vena splenica.

34. 33/100
Figura 26 Circulatia limfatica
Sursa: https://pdfslide.net/documents/anatomie-stomac.html
In sistematizarea circulatiei limfatice se disting patru teritorii limfatice al caror drenaj
final conduce catre nodurile celiace. Cea mai intinsa regiune limfatica este tributara ganglionilor
limfatici gastrici stangi, preluand limfa de la nivelul micii fornixului, precum si din cea mai mare
parte a corpului gastric si mica curbura.
Limfa din partea inferioara a corpului gastric si regiunea antro-pilorica este drenata
in ganglionii limfatici gastroepiploici drepti si ganglionii limfatici pilorici inferiori.
Zona a treia cuprinde regiunea gastrica corespunzatoare segmentului stang al marii
curburii, din care vasele limfatice se varsa in ganglionii limfatici gastroepiploici
stangi si splenopancreatici. Portiunea stomacului corespunzatoare segmentului drept al curburii
mici alaturi de o parte din regiunea pilorica constituie cea de-a patra arie limfatica, la acest nivel,
limfa fiind drenata de ganglionii limfatici gastrici drepti si ganglionii limfatici pilorici superiori.
Inervatia stomacului
Inervatia stomacului este realizata pe cale intrinseca si extrinseca.

35. 34/100
Inervatia intrinseca este asigurata de ramurile nervoase din vag si plexul celiac care
patrund in peretele gastric la nivelul stratului muscular alcatuind plexul nervos mienteric
Auerbach si la nivelul stratului submucos formand plexul nervos submucos Meissner.
Inervatia extrinseca este realizata de fibre parasimpatice din nervul vag si fibre simpatice
din plexul celiac.
Figura 27 Inervatia stomacului
Sursa: https://pdfslide.net/documents/anatomie-stomac.html
La nivelul jonctiunii esogastrice, nervii vagi, stang si drept ajung sub forma trunchiurilor
vagale anterior, corespunzator vagului stang si posterior, corespunzator vagului drept.
Din trunchiul vagal anterior, care se continua in lungul curburii mici prin nervul lui Latarjet, se
desprind ramuri gastrice anterioare ce descind pe fata anterioara a stomacului dispersate pana la
nivelul regiunii pilorice.
Imediat inferior de orificiul cardic, trimite un ram ce strabate partea superioara a
omentului mic pentru a patrunde in pediculul hepatic.
Trunchiul vagal posterior urmareste, de asemenea, curbura mica pe fata ei posterioara,
distribuind ramuri catre fata posterioara a stomacului. Din lantul ganglionar T5-T10 ajung la
ganglionul celiac fibrele preganglionare din nervii splanhnici, iar fibrele postganglionare ajung
sa se distribuie stomacului de la nivelul curburii mici, pe traiectul ramurilor trunchiului celiac, in
special prin intermediul plexurilor periarteriale ce acompaniaza arterele gastrice.

36. 35/100
II.3 DUODENUL
Reprezinta prima portiune a intestinului subtire in care chimul gastric este evacuat din
stomac pentru continuarea digestiei, acesta asigurandrelatii fiziologice de importanta majora cu
canalul coledoc si ductul pancreatic.
Spre deosebire de segmentele urmatoare ale intestinului subtire, duodenul este fixat la
peretele abdominal, aderenta acestuia fiind dobandita secundar, inca din stadiile initiale ale
dezvoltarii ontogenetice, prin intermediul mezoduodenului.
Figura 28 Duodenul-localizare
Sursa: https://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3395-intestinul-
subtire.html
Duodenul masoara aproximativ 20-25 cm lungime, descriind un arc de cerc, cu
concavitatea orientata spre stanga ce cuprinde capul pancreasului si portiunile terminale ale
ductelor hepato-pancreatice. Calibrul sau variaza, micsorandu-se progresiv pe masura ce trecerea
catre jejun este realizata. Limita de separatie dintre stomac si duoden este redata de santul
duodenopiloric, in care se plaseaza inconstant vena prepilorica, iar limita distala este indicata de
unghiul duodenojejunal, duodenul situandu-se astfel in intregime supraombilical. La acest nivel
este mentinut in pozitie de presa abdominala, exercitata de peretii abdominali prin contractia
muschilor constituienti, precum si prin intermediul peritoneului, mezocolonului transvers si
dispozitivului hepato-pancreatic, formatiunilor neurovasculare si muschiului suspensor al
duodenului.

37. 36/100
Figura 29 Duodenul-structura
Sursa: https://be-healthy.ro/ulcerul-duodenal-simptome-diagnostic-si-tratament/
Conform traiectului sau, duodenul este subimpartit in patru segmente. Portiunea
superioara este segmentul incipient al duodenului, cel mai dilatat, motiv pentru care este denumit
si bulbul duodenal, ce delimiteaza inferior hiatusul lui Winslow. Se intinde pe aproximativ 5 cm,
intre santul duodenopiloric, corespunzator vertebrei L1 si flexura duodenala superioara,
corespunzatoare colului vezicii biliare. De la acest nivel, duodenul descinde pe flancul drept al
vertebrelor L2 si L3 pana la extremitatea inferioara a rinichiului drept, unde se incurbeaza,
formand flexura duodenala inferioara, ce marcheaza limita distala a portiunii descendente,
incrucisata anterior de insertia mezocolonului transvers. In continuare, traiectul duodenului este
reprezentat de portiunea orizontala care trece transversal pe flancul stang al coloanei vertebrale,
de unde urca la nivelul vertebrei L2, descriind portiunea ascendenta, delimitata sub mezocolonul
transvers de flexura duodenojejunala.
Configuratia interioara este dominata de plicile circulare Kerkring si vilozitatile
intestinale ce caracterizeaza intestinul subtire. Pe peretele posterior al duodenului descendent, in
partea mediala se gaseste plica longitudinala a duodenului, individualizata de traiectul ductelor
coledoc si pancreatic, care se deschid la extremitatea inferioara a plicei prin intermediului papilei
duodenale mari sau ampula lui Vater. Superior de aceasta, de asemenea la nivelul plicii
longitudinale, se deschide ductul pancreatic accesor in papila duodenala mica.
Din punct de vedere histologic, duodenul este alcatuit din cele patru tunici caracteristice
tractului digestiv abdominal: seroasa, musculara, submucoasa, mucoasa.

38. 37/100
Acestea se prezinta la nivelul duodenului identic stuctural si functional cu restul
intestinului subtire. Particularitatile sunt evidentiate de tunica seroasa, denumita si peritoneul
duodenului, care se comporta diferit in raport cu situatia traiectoriala a duodenului si tunica
submucoasa, in care sunt prezente glandele Brunner, ce confera acestui segment esentialitatea
histologica.
Figura 30 Duodenul-histologie
Sursa: https://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3395-intestinul-
subtire.html
Jumatatea incipienta a bulbului duodenal este situata complet intraperitoneal, in rest
duodenul este extraperitoneal, seroasa captusind numai fata anterioara a acestuia. In vecinatatea
duodenului, sunt identificate o serie de recesuri formate de peritoneul de la acest nivel, precum
recesul duodenal superior si inferior, recesul paraduodenal si retroduodenal.
Glandele Brunner descresc numeric de la nivelul papilei duodenale mari. Acestea sunt
formate din celule mucoase si prezinta cate un canal excretor care traverseaza mucoasa pentru a
se deschide intr-o glanda Lieberkuhn.

39. 38/100
Vascularizatia duodenului
Circulatia arteriala este asigurata de artera gastroduodenala, care emite arterele
pancreaticoduodenale superioare si artera mezenterica superioara, din care pleaca arterele
pancreaticoduodenale inferioare. Acestea formeaza doua arcade in jurul capului pancreatic, din
care se desprind o suita de ramuri arteriale atat pentru duoden cat si pentru pancreas. La nivelul
bulbului duodenal, sangele arterial ajunge si prin arterele supraduodenale si retroduodenale,
desprinse de asemenea din artera gastroduodenala.
Circulatia venoasa o acompaniaza pe cea arteriala, drenajul final fiind preluat de vena
porta. Circulatia limfatica este tributara ganglionilor hepatici si celiaci.
Inervatia duodenului
Inervatia extrinseca este asigurata de fibrele vegetative simpatice si parasimpatice,
provenite in cea mai mare parte din plexul celiac, iar inervatia intrinseca este pusa in evidenta de
plexurile mienteric Auerbach si submucos Meissner.
Raporturile duodenului
Portiunea superioara
 Anterior lobul patrat al ficatului si colul vezicii biliare;
 Posterior vestibulul bursei omentale (medial) si ductul coledoc, vena porta, artera
 gastroduodenala (lateral);
 Superior insertia omentului mic;
 Inferior capul pancreasului si omentul mare;
Portiunea descendenta
 Anterior fata viscerala a ficatului, vezica biliara, extremitatea dreapta a colonului
transvers; (segmentul supramezocolic) si ansele jejunale (segmentul
submezocolic);
 Posterior fata anterioara a rinichiului drept si pediculul renal (prin intermediului
fasciei de coalescenta retroduodenopancreatica Treitz);
 Medial (stanga) capul pancreasului si ductele hepato-pancreastice;

40. 39/100
 Lateral (dreapta) ficatul (segmentul supramezocolic) si colonul ascendent
(segmentul
 submezocolic);
Portiunea orizontala
 Anterior insertia mezenterului si vasele mezenterice superioare;
 Posterior coloana vertebrala, aorta si vena cava inferioara (prin intermediul fasciei
de coalescenta retroduodenopancreatica Treitz);
 Superior capul pancreasului;
 Inferior ansele intestinului subtire;
Figura 31 Vascularizatia duodenului
Sursa: https://vdocuments.mx/duodenul.html

41. 40/100
Portiunea ascendenta
 Anterior mezocolonul transvers;
 Posterior vasele genitorenale drepte;
 Medial (dreapta) aorta, procesul uncinat pancreatic si radacina mezenterului;
 Lateral (stanga) arcul vascular Treitz si marginea mediala a rinichiului stang (la o
distanta
 variabila);
Flexura duodenojejunala
 Superior radacina mezocolonului transvers si fata inferioara a pancreasului;
 Lateral (stanga) arcul vascular Treitz si rinichiul stang;
 Medial (dreapta) vertebra L2;
 Posterior stalpul stang al diafragmului.
Fiziologia duodenului
Duodenul reprezinta locul unde bila si sucul pancreatic se alatura sucului intestinal.
Astfel, la acest nivel se initiaza digestia intestinala, a carei desfasurare este facilitata de
motricitatea intestinala, prin care ulterior chimul gastric este transformat in chil intestinal,
particulele alimentare fiind supuse proceselor de degradare si absorbtie.
Digestia - Functia secretorie este valorificata la nivelul duodenului in principal de
secretia glandelor Brunner caracteristice acestui segment din intestinul subtire si de secretia
sucului intestinal. Glandele Brunner secreta un lichid bogat in mucus si bicarbonat, responsabil
cu protejarea mucoasei duodenale de actiunea peptica a sucului gastric concomitent cu
neutralizarea aciditatii continului gastric expulzat in duoden. Secretia este demarata de prezenta
factorilor mecanici si chimici care actioneaza asupra mucoasei duodenale, de factori nervosi, prin
intermediul fibrelor vagale, si de factori hormonali, precum secretina sau colecistochinina.
Simpaticul anuleaza efectul protector al functionalitatii glandelor Brunner, prin inhibarea
activitatii acestora.
Glandele Lieberkuhn sunt caracteristice intregului intestin subtire si responsabile cu
elaborarea si secretia sucului intestinal, absorbit imediat de vilozitatile intestinale, avand un pH
alcalin de 6,5-7.

42. 41/100
Activitatea enzimatica a sucului intestinal este relativ neglijabila, enzimele hidrolitice
fiind prezente la nivelul polului apical al enterocitelor, printre cele mai importante numarandu-
se:
- peptidazele intestinale, care catalizeaza scindarea peptidelor, rezultate sub actiunea
enzimatica gastrica si pancreatica, pana la aminoacizi;
- zaharidazele, a caror activitate degradeaza dizaharidele, prezente la acest nivel, in
monozaharide, precum glucoza sau fructoza;
- lipaza intestinala, care descompune lipidele in acizi grasi si glicerol.
Figura 32 Fiziologia duodenului
Sursa: https://anatomie.romedic.ro/intestinul-subtire
Functia motorie a duodenului, asigura transportul maselor alimentare catre jejun si
amestecul acestora cu sucurile digestive, contribuind astfel la desfasurarea procesului de digestie.
Stimularea receptorilor din peretele duodenal, odata cu inaintarea chimului gastric
conduce la reglarea permanenta a activitatii motorii in raport cu cantitatea si calitatea
continutului intestinal, prin manifestarea miscarilor de segmentare si peristaltice specifice
intregului intestin subtire.
Miscarile segmentare se caracterizeaza prin aparitia unor inele de contractie care impart
un segment intestinal intr-o serie de segmente mai mici, favorizand amestecul continutului
intestinal cu sucurile digestive concomitent cu deplasarea acestuia catre jejun. Miscarile
peristaltice se caracterizeaza prin succesiunea undelor de contractie si relaxare periodica,
intervenind in propulsia masei alimentare in special postalimentar, fiind declansate prin
stimularea reflexului gastroenteric si a receptorilor de la acest nivel prin prezenta alimentelor.

43. 42/100
CAPITOLUL III
ULCERUL GASTRO-DUODENAL
III.1 DEFINITIE
Este o boala caracterizata prin aparitia unei ulceratii cu sediul pe stomac, pe portiunea
superioara a duodenului, partea inferioara a esofagului sau ansa anastomotica a stomacului
operat (eroziune a mucoasei).
Clinic, se manifesta prin sindrom ulceros, boala interesand intreg organismal, de unde si
denumirea de boala ulceroasa. Se considera ca in aparitia ulcerului gastro-duodenal intervin doua
serii de factori:
 factori de aparare - integritatea mucoasei gastrice si calitatea mucusului protector;
 factori de agresiune – secretia peptica si acidul clorhidric.
Figura 33 Imagine a unei ulceratii in timpul realizarii endoscopiei
Sursa: https://medicdefamilie.files.wordpress.com/2010/04/ulceramontaje1.jpg
III.2 ETIOPATOGENIE
- Factorii genetici: incidenta crescuta a ulcerului la rudele apropiate;
- Factorii de mediu: fumatul, alimentatie cu abuz de condiment si alcool, factorii stresanti;
- Factorii neuropsihici: structura psihica cu tensiune psihica crescuta (ulcere de stres);

44. 43/100
- Medicamente agresive pentru stomac si duoden (aspirina, fenilbutazona, indometacina,
corticoizii, beta-blocantele, medicamente care inhiba sinteza de prostaglandine ce au rol
protector, etc.);
- Factorii endocrini;
- Bolile asociate (bronsita cronica, ciroza hepatica).
S-a constatat ca la originea afectiunilor gastrice se afla cel mai frecvent o bacterie,
Helicobacter pylori, care lezeaza in timp mucoasa gastrica. Boala apare si la unii consumatori
cronici de antiinflamatoare nesteroidiene (aspirina, paracetamol, etc.)
Apare cel mai frecvent la varsta de 20-40 de ani (pentru cel cu localizare duodenala) si la
30-50 de ani (pentru cel gastric).
Este mai frecvent la barbati fata de femei, raportul fiind de 3/1.
Ulcerul duodenal este de doua ori mai frecvent decat cel gastric; 8% din populatie sufera
de ulcer duodenal sau gastric.
Helicobacter pylori este responsabila in procent de 95% in cazurile de ulcer duodenal si
in procent de 70%, in cazurile de ulcer gastric.
Figura 34 Helicobacter Pylori
Sursa: https://newsmed.ro/ulcerul-gastroduodenal-cauze-simptome-si-tratament/
Prevalenţa ulcerului în decursul vieţii a fost estimată la 5-10%. În populaţia HPpozitivă,
prevalenţa ulcerului este de aprox. de 4-10 ori mai mare decât în populaţia HP- negativă, fiind
estimată la 10-20%.

45. 44/100
III.3 CLASIFICARE
1. După evoluţie se disting: ulcere acute şi cronice.
2. După localizarea ulcerului gastric se disting: ulcerul juxta-cardial, ulcerul micii
curburi, ulcerul juxta-piloric, ulcerul piloric, ulcerul pe feţe (anterioară şi posterioară) şi ulcerul
marii curburi.
ULCERUL ACUT: Se întâlneşte relativ frecvent. El debutează în plină sănătate, brusc,
cu tabloul clinic al unei perforaţii sau hemoragii gastrice. În anamneza bolnavilor se constată
adeseori semne dispeptice, cărora aceştia nu le acordă importanţă.
ULCERUL CRONIC: Are o evoluţie cronică caracteristică. Sunt forme atipice
latente, cu manifestări dispeptice discrete, ritmate de alimentaţie şi cu evoluţie periodică
fără ca bolnavul să prezinte dureri. Diagnosticul se stabileşte tardiv, de cele mai multe ori în faza
de complicaţii sau la un examen radiologic întâmplător.
ULCERUL JUXTA-CARDIAL: Are semne clinice caracterizate prin dureri
localizate în regiunea xifoidiană, cu iradiere spre esofag sau spate. Acestea apar în timpul mesei
sau imediat după mese, au o durată de 2-3 h şi se însoţesc de sughiţ, salivaţie, greţuri sau
vărsături.
ULCERUL MICII CURBURI: Se localizează pe porţiunea verticală sau orizontală,
se întâlneşte în proporţie de 40-50% şi este mai dureros. Tabloul clinic este caracterizat
prin dureri postprandiale precoce sau semitardive. Acestea durează ½ h până la 2 h, iradiază sub
marginea coastelor stângi sau în regiunea dorsală. Uneori durerile sunt violente şi nu se
calmează decât după vărsături alimentare. Ca semne secundare caracteristice se descriu:
greaţa, bradicardie şi mai rar salivaţia.
ULCERUL JUXTA-PILORIC: Este situat în apropierea pilorului, la câţiva
centrimetri. Tabloul clinic este caracterizat prin dureri de intensitate moderată, care apar tardiv,
la 3-4 h după mese şi au o durată mai scurtă decât în ulcerul micii curburi. Localizarea
durerii este în epigastru sau supraombilical.
ULCERUL PILORIC: Se întâlneşte mai rar (1-2%) cu localizare pe faţa anterioară
a canalului piloric. Durerile au un caracter tardiv, 3-4 h după mese sau în timpul nopţii.
Vărsăturile însoţesc durerile la începutul bolii, sunt abundente din cauza hipersecreţiei şi
uşurează durerea. Pierderile în greutate se observă în 50 % din cazuri.

46. 45/100
Figura 35 Leziuni ulceroase
Sursa:https://www.academia.edu/36701045/UNIVERSITATEA_DE_VEST_VASILE_GOLDI
%C5%9E_ARAD_FACULTATEA_DE_MEDICIN%C4%82_SEC%C5%A2IA_ASISTEN%C5
%A2%C4%82_MEDICAL%C4%82_%C3%8Engrijirea_bolnavului_cu_ULCER_GASTRO-
DUODENAL
ULCERUL PE FAŢA ANTERIOARĂ: Este cel mai rar şi poate fi situat pe
porţiunea verticală și într-un procent redus, pe cea orizontală. Simptomatologia sa nu este
caracteristică. Examenul endoscopic deţine o superioritate diagnostică faţă de examenul
radiologic.
ULCERUL FEŢEI POSTERIOARE: Este relativ frecvent, imită semnele clinice ale
ulcerelor de pe curbura mică. Are tendinţa de pătrundere spre pancreas şi în acest caz durerea
devine continuă şi violentă.
ULCERUL MARII CURBURI: Este mai rar şi nu are semne clinice deosebite.
III.4 ANATOMIE PATOLOGICA
Ulcerul gastro-duodenal, consta intr-o pierdere de substanta a peretelui gastric sau
duodenal, de forma rotunda sau ovala , avand un diametru care variaza de la 0,3 pana la 3 si chiar
4 cm sau mai mult (ulcere gigantice). Sunt unice dar pot aparea simultan doua sau mai multe.

47. 46/100
Ulceratia patrunde pana in submucoasa; cand ulcerul este penetrant, poate depasi stratul
muscular, ajungand pana la seroasa si chiar in organele vecine (pancreas, ficat).
Ucerul poate fi acut sau cronic. El evolueaza 3-6 saptamani, apoi se poate cronicizeaza,
insotindu-se de o proliferare a tesutului conjunctiv, cu retractie cicatreala si pereti grosi (ulcer
calos). Are trei faze:
- Faza acuta de instalare;
- Faza de stare;
- Faza de refacere a zonei ulcerate.
Uneori ulceratia ramane cronica.
Refluxul duodeno-gastric (bila flueaza in stomac) induce ulcerul gastric. Se cunoaste
predilectia ulcerului de a avea anumite localizari. Cel mai frecvent apare in regiunea
antropilorica, apoi pe mica curbura, rar pe cardia, pe marea curbura sau pe cele doua fete. Cel
mai des, se localizeaza pe bulb si rar postbulbar.
Aspectul macroscopic al ulcerului gastric
Este definit de trei parametrii descriptivi majori: baza sau fundul ulcerului,
marginea şi mucoasa din vecinătate. Baza este netedă şi acoperită cu depozit gros
fibrinoleucocitar care scade pe măsură ce se produce vindecarea.
Figura 36 Aspectul macroscopic al ulcerului gastric
Sursa: https://www.slideserve.com/hien/gerd-dyspepsia-h-pylori-gastritis-pud-gastric-polyps-
cancer
Marginile sunt bine tăiate, ştanţate şi regulate.

48. 47/100
Dimensiunile sunt variate: 45% sunt de 1 cm, 38% sunt de 1-2 cm, 11% sunt de 2-3 cm,
8% sunt de 3 cm. Nişele gastrice cu diametru peste 25 mm se consideră nişe gastrice
gigant. Forma este rotundă în stadiul acut, dar devine neregulată pe măsură ce procesul de
vindecare evoluează. Adâncimea nişei este foarte greu de apreciat din cauza depozitului
fibrinoleucocitar.
Aspectul microscopic al ulcerului duodenal
Localizarea ulcerului duodenal poate fi: pe peretele anterior, pe cel posterior, pe
marea curbură, sau la vârful bulbului duodenal. Mucoasa înconjurătoare – în stadiul acut
intens este edemaţiată şi hiperemică, împiedicând vizualitatea nişei.
Figura 37 Aspectul microscopic al ulcerului duodenal
Sursa: https://www.slideserve.com/hien/gerd-dyspepsia-h-pylori-gastritis-pud-gastric-polyps-
cancer
Forma este diversă, examenul endoscopic descriind următoarele tipuri:
1. Tipul rotund – corespunde formei acute.
2. Tipul neregulat – semnifică procesul de vindecare.
3. Tipul liniar – apare în cazul unei nişe cu formă de recidivă.
4. Tipul “salami” – constă într-o leziune hiperemică cu numeroase eroziuni acoperite cu depozit
fibrinoleucocitar. Are aspectul unei nişe rotunde pe cale de vindecare sau în forma de recidivă.
Cele peste 25 mm sunt ulcere duodenale gigant.
Adâncimea – există nişe mici, dar extrem de profunde, care pot penetra întregul perete
duodenal. Ulcerele multiple se întâlnesc la 30% din cazuri; mai cunoscute fiind ulcerele
duodenale duble, localizate pe faţa anterioară şi posterioară.

49. 48/100
La examenul histopatologic este apreciată profunzimea leziunilor. Eroziunile sunt
pierderi de substanţă care nu depăşesc mucoasa, oprindu-se la mucoasa musculară, fără a
lăsa cicatrice. Ulcerul reprezintă o pierdere de substanţă care depăşeşte mucoasa musculară,
putând ajunge în submucoasă, muscularis propria şi adventice.
Ulcerele acute depăşeşc mucoasa musculară şi pot pătrunde în submucoasă. În
aceste ulcere secţiunea transversală arată existenţa a 3 straturi, care de la lumen spre
adventice sunt:
1. stratul de polimorfonucleare;
2. zona de necroză de coagulare;
3. zona de ţesut de granulaţie.
Ele se vindecă fără cicatrice, deoarece nu au reacţie fibroasă. Ulcerele cronice debutează
ca ulcerele acute, dar se vindecă foarte greu şi au recidive. Când sunt active, ele au cel de-al
patrulea strat şi anume stratul fibros. Ţesutul fibros este abundent şi face ca structura histologică
să dispară şi nu se mai poate delimita mucoasa de submucoasă.
Stadiile evolutive de ulcer gastric sunt în număr de 3:
1. Stadiul acut – cuprinde două substadii:
a) acut – în care nişa apare rotundă, cu marginile bine tăiate, mucoasa din
vecinătate este extrem de hiperemică şi edemațiată, împiedicând vizualizarea convergenţei
pliurilor.
b) subacut – caracterizat prin diminuarea edemului şi scăderea grosimii depozitului din
crater ceea ce face ca marginile ulcerului să fie foarte clare.
2. Stadiul de vindecare – cuprinde două substadii:
a) primul – caracterizat prin dispariţia edemului mucoasei înconjurătoare, depozitul de
fibrinoleucocitar este redus, observându-se baza craterului; mucoasa înconjurătoare este
hiperemică, fără edem, iar convergenţa pliurilor este clar vizibilă.
b) al doilea stadiu - în care nişa este mai mică, balonul hiperemic capătă aspect poligonal,
poliedric, iar pliurile sunt foarte vizibile.
3. Stadiul de cicatrice – cuprinde două substadii:
a) stadiul de cicatrice roşie – nişa este total dispărută, înlocuită cu un epiteliu de
regenerare puternic vascularizat. Acestă cicatrice este instabilă, iar oprirea tratamentului în acest
stadiu favorizează recidiva ulcerului.

50. 49/100
b) Stadiul de cicatrice albă – reprezintă cicatricea definitivă, ţesutul fibros are aspect
albicios; pliurile sunt puternic convergente. Acest stadiu permite oprirea tratamentului
perioadei acute. Cicatricea situată pe mica curbură, la nivelul unghiului gastric, deformează
unghiul gastric în arc gotic. Cicatricele ulcerelor pe faţa anterioară şi posterioară duc la
deformarea trapezoidală a unghiului gastric.
III.5 FIZIOPATOLOGIE
Mecanismele de aparitie ale ulcerului gastroduodenal
Organismul uman dispune, in mod natural, de o serie de factori de aparare (mucus
gastric, prostaglandine citoprotectoare) care limiteaza actiunea nociva a unor substante asupra
peretelui gastric. Uneori, aceasta bariera defensiva devine insuficienta in fata factorilor agresivi
si, in urma dezechilibrului instalat, apare leziunea digestiva.
Stomacul, duodenul si uneori portiunea terminala a esofagului sunt supuse unei agresiuni
permanente. Pe langa actiunea directa a unor alimente – mecanica (alimente prea dure, cu resturi
vegetale nedigerabile, oase de peste samd), termica (alimente prea fierbinti, inghetate) sau chiar
chimica (alimente hiperacide) – tubul digestiv este supus unei “autoagresiuni” permanente. In
general, sucurile digestive descarcate la acest nivel sunt extrem de corozive, actionand fie ca
acizi foarte puternici (pepsina si acidul clorhidric din stomac), fie ca baze potente (bila).
În prezent se consideră că în apariția ulcerului gastro-duodenal intervin două serii de
factori:
 factori de apărare – integritatea mucoasei gastrice și calitatea mucusului protector;
 factori de agresiune – secreția peptică și acidul clorhidric.
III.6 DIAGNOSTIC
A) DIAGNOSTIC CLINIC
Se bazează pe simptomatologia clasică cu ritmicitate şi periodicitate. În funcţie de
diferitele localizări ale ulcerului gastro-duodenal, simptomatologia diferă, dar există şi trăsături
comune. Debutul suferinţei bolnavilor ulceroşi este de cele mai multe ori treptat, insidios, cu
simptome dispeptice vagi. Tulburările din faza de debut a ulcerului apar mai ales în condiţii
de oboseală, emoţii, conflicte familiare, eforturi fizice mari şi uneori după excese alimentare.

51. 50/100
Simptomele sunt caracteristice, permitand singure diagnosticul. Cel mai constant si care
in mod obisnuit il obliga pe pacient sa mearga la medic, este durerea.
Durerea: are o localizare epigastrica, este intensa, se insoteste de o senzatie de arsura si
deseori iradiaza in spate. Durerea cu localizare in in partea superioara a epigastrului sau in stanga
liniei mediane a epigastrului, cu iradiere in stanga vertebrelor T11- T12 ( toracale ) – ulcerul
micii curburi a stomacului. Durerea cu localizare in dreptul liniei mediane, cu iradiere spre
rebordul costal drept sau in dreapta vertebrelor T11- T12 , apare in ulcerele piloro-duodenal.
Figura 38 Durereaepigastrica
Sursa: https://be-healthy.ro/ulcerul-gastric-patogenie-simptome-diagnostic-si-tratament/
- Durerile apar in perioade de 1-3 saptamani, separate prin perioade de liniste, in care
bolnavul nu se plange de dureri, chiar daca nu respecta regimul alimentar;
- Durerile au caracter sezonier (apar primavera sau toamna);
- Durerile au un ritm orar in raport cu orele mesei:
o durere precoce (poate aparea imediat dupa masa);
o durere tardiva;
o durere nocturna;
o durere cu senzatie de foame dureroasa.
Intensitatea durerii este mare, mai ales în ulcerele vechi, care interesează și seroasa.
Durerile apar în perioade de 1-3 săptămâni, separate prin perioade de liniște, în care bolnavul nu
se plânge de dureri, chiar dacă nu respectă regimul alimentar. De cele mai multe ori, perioadele
dureroase apar în cursul toamnei sau al primăverii (periodicitate sezonieră), însă pot apărea și în
alte sezoane; pe măsură ce boala se cronicizează, perioadele dureroase devin mai lungi și mai
dese.

52. 51/100
Un alt caracter al durerii constă în faptul că are un ritm orar în raport cu orele mesei.
Uneori, durerile apar imediat după masă (durere precoce), alteori apar la 2-4 ore după masă.
Uneori, durerile apar nocturn, către miezul nopții sau către orele 3-4 dimineața (în ulcerul
duodenal), în alte cazuri de ulcer duodenal, durerea poate să se însoțească de o senzație de foame
(foame dureroasă). În general, durerea din ulcerul gastroduodenal este calmată de ingestia de
alimente sau de bicarbonat de sodiu (ori alte alcaline). Pe măsură ce ulcerul devine cronic și apar
leziunile de perigastrită sau periduodenită, durerea devine aproape permanentă, periodicitatea și
ritmul orar având tendința să fie mai puțin marcate.
Senzatia de arsura retrosternala, este un semn des intalnit si uneori inlocuieste durerea
avand un caracter ritmic si periodic. Pot aparea: eructatii acide, gust acru, sau amar in gura.
Varsaturile, sunt de obicei postprandiale, precoce sau tardive, dupa localizarea gastrica
sau duodenala a ulcerului, ele fiind determinate de mese mai copioase, de abateri de la dieta, de
consumul de bauturi alcoolice.Varsaturile contin alimente, sunt abundente, au miros acid; uneori
bolnavul vomita numai suc gastric pur. O caracteristica a varsaturilor, este aceea ca atenueaza
durerea, uneori chiar fac sa dispara durerea, motiv pentru care unii bolnavi isi provoaca singuri
varsaturile.
Dar în ultimul timp, tot mai frecvente sunt ulcerele descoperite prin endoscopie în
absenţa unor simptome tipice, revelatoare. Orice dispepsie epigastrică dureroasă trebuie să ne
facă să ne gândim la un eventual ulcer. Alteori debutul poate fi dramatic, printr-o hemoragie
digestivă superioară (hematemeză şi/sau melenă) sau o perforaţie ulceroasă.
Diagnosticul pozitiv de ulcer gastric / duodenal se bazează pe anamneză şi este confirmat
de examenul radiologic sau endoscopic cu biopsie.
Figura 39 Palparea abdomenului
Sursa: https://www.slideshare.net/vancioc/puncte-dureroase-pe-abdomen-mai-2016

53. 52/100
EXAMENUL OBIECTIV
Arata de obicei o stare generala buna; uneori pacientul apare slabit, poate fi mai nelinistit,
poate avea tulburari de somn. La examinarea abdomenului nu arata la inspectie semne deosebite,
iar la palpare poate sa existe o durere epigastrica, dar care nu ofera date concludente.
B) DIAGNOSTIC PARACLINIC
Indiferent de afecţiunea pacientului, examenele de laborator curente sunt obligatorii
pentru completarea examenului clinic şi aprecierea exactă a stării de sănătate a pacientului: HLG,
glicemie, VSH, examen sumar de urină.
Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează
simptomatologia bolilor cu elemente obiective, exprimând modificările apărute în
morfologia, fiziologia şi biochimia organismului. Aceste elemente confirmă/infirmă
diagnosticul clinic, reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului, confirmă vindecarea sau
semnalează apariţia unor complicaţii.
Confirmarea suspiciunii clinice se realizeaza prin:
- Efectuarea examenului radiologic;
- Gastroscopie.
Examenul radiologic este obligatoriu in ulcerul gastro-duodenal, iar la nevoie va fi
repetat; pentru mai multa siguranta se efectueaza un examen radiograpic cu clisee repetate
(seriografie). Examenul radiologic poate oferi semne directe de ulcer sau semne indirecte.
Figura 40 Semnele directe Nisa - imagine de plus de substanta de contrast, corespunzatoare escavatiei peretelui
gastric. Din profil imaginea iese din conturul ipotetic al stomacului
Sursa: https://www.scritub.com/medicina/STOMAC-radiografia-si-boli-ce-1412017122.php

54. 53/100
Semnul radiologic direct este nisa, care se prezinta ca o umbra in plus pe conturul
stomacului sau pe duoden; vazuta din fata apare ca o pata persistenta.
Semnele radiologice indirecte sunt:
- Prezenta unor pliuri convergente ale mucoasei catre nisa, spasmul musculaturii gastrice
imitand un deget care arata spre nisa si modificarile cicatriceale, aderentele, care
deformeaza contururile normale.
Ulcerul duodenal provoaca spasme musculare si procese de cicatrizare care modifica aspectul
bulbului, dandu-i diferite forme: trefla, ciocan, stea, diverticul, etc.
Figura 41 Examenul baritat al tractului gastro – intestinal
Sursa: https://umfseria2.files.wordpress.com/2015/04/digestiv-1-std.pdf
Examenul baritat al tractului gastro – intestinal este o metodă uzuală pentru identificarea
ulcerelor. Prin examenul radiologic baritat pot fi identificate majoritatea ulcerelor gastrice, cu
excepţia celor cauzate de AINS, care sunt de regulă mai superficiale şi se observa radiografic
mai rar.
Figura 42 Radioscopia cu contrast
Sursa: https://chirurgie1.usmf.md/sites/default/files/inline-files/Ulcer%20Complicatii.pdf

55. 54/100
Acesta obiectivează mulajul ulceraţiei pe profil (nişa ulceroasă) sau umplerea cu bariu a
craterului ulceros pe imaginea de faţă (imaginea „în cocardă”); în plus, oferă indicii asupra
caracterului benign sau malign al ulceraţiei şi semne indirecte de ulcer benign (semnul indexului
la nivel gastric, convergenţa pliurilor mucosei gastrice spre nişă şi deformarea bulbului duodenal
în „treflă”, ”as de pică”).
Aproximativ 1 – 8 % din ulcerele gastrice care par benigne la examenul radiologic
baritat se dovedesc a fi maligne (prin biopsie endoscopică sau intervenţie chirurgicală).
Din acest motiv, nu este permis ca un ulcer gastric să fie diagnosticat numai
radiologic, ci este obligatorie endoscopia cu biopsie din ulcerele detectate radiologic !!
Gastroscopia este un examen util pentru precizarea unor diagnostic nesigur, mai ales
cand este vorba de benignitatea sau malignitatea unui ulcer. Examenul gastroscopic poate arata
daca exista ulceratii multiple si permite biopsia prin vizualizarea directa si examenul citologic.
Figura 43 Gastroscopia
Sursa: https://vdocuments.mx/ingrijirea-pacientului-cu-ulcer-gastro-duodenal.html
Gastroscopia, sau endoscopia digestivă superioară, sau eso-gastro-duodenoscopia, este o
procedură care permite examinarea esofagului, stomacului și a duodenului (prima porțiune a
intestinului subțire) cu ajutorul unui tub flexibil, numit endoscop, care este dotat cu o cameră de
luat vederi și o sursă de lumina care permit proiectarea imaginilor pe un monitor.

56. 55/100
Figura 44 Ulcer gastric – aspect endoscopic
Sursa: https://idoc.pub/documents/managementul-pacientului-cu-ulcer-gastro-duodenal-1-studiu-
de-caz-9n0k8yr0ox4v
Examinarea endoscopică a stomacului se efectuează cu ajutorul mai multor metode:
 tradiționale (cu anestezie sau sedare preliminară);
 endosonografie (gastroscopie tradițională folosind ultrasunete pentru a detecta o
tumoare);
 capsular (constă în înghițirea unei capsule cu o cameră video de către un pacient, care
ulterior iese prin intestin, această procedură este de cost ridicat);
 cu sedare (pacientul este scufundat în somn, în timpul căruia se fac manipulările
necesare);
 gastroscopie sub anestezie (endoscopie folosind anestezie).
Figura 45 Ulcer bulbar (duodenal) perforat
Sursa: https://teodorbuliga.ro/tratamentul-chirurgical-in-complicatiile-ulcerului-gastroduodenal/
Figura 46 Inervatia stomacului
Sursa: https://idoc.pub/documents/managementul-pacientului-cu-ulcer-gastro-duodenal-1-studiu-
de-caz-9n0k8yr0ox4v

57. 56/100
Endoscopia digestivă superioara permite vizualizarea craterului ulceros acoperit de o
membrane alb – sidefie de fibrina.
Figura 47 Inervatia stomacului
Sursa: https://ro.iliveok.com/health/gastroscopia-stomacului-si-colonoscopia-sub-
anestezie_128280i15993.html
https://www.academia.edu/33314357/SEMIOLOGIA_GASTRO-_DUODENALA
Este necesar sa se recolteze biopsii multiple din marginea ulcerului, periulceros si din
baza ulcerului, precum si repetarea examenului endoscopic dupa 8-12 saptamani de tratament
medical pentru confiramarea benignitatii si a vindecarii ulcerului.
Figura 48 Aspect CT
Sursa: https://chirurgie1.usmf.md/sites/default/files/inline-files/Ulcer%20Complicatii.pdf
Fibrogastroduodenoscopia este considerată cea mai importantă investigație diagnostică
în prezent.
Determinarea Helicobacter Pylori - agent cauzal al majorităţii ulcerelor gastro-
duodenale, este un element diagnostic obligatoriu în strategia evaluării ulcerului, având drept
scop o atitudine terapeutică ulterioară.
Pentru evidentierea Helicobacter pylori se foloseste un test rapid la ureaza cu examinare
histologica.

58. 57/100
Figura 49 Infecția cu Helicobacter pylori
Sursa: https://pdfslide.net/documents/anatomie-stomac.html
https://www.laurusmedical.ro/helicobacter-pylori-bacteria-care-poate-declansa-cancerul-de-
stomac/
Pentru prima evaluare a prezenţei HP, testul serologic este suficient, dar pentru
verificarea eradicării se recomandă testul antigenului fecal sau testul respirator.
Determinarea HP se face prin metode directe şi metode indirecte:
 Metodele directe - Necesită endoscopie cu prelevarea unor biopsii gastrice, din
care HP este determinat histologic (coloraţii speciale), prin testul ureeazei (ce se bazează
pe modificarea culorii unui indicator de pH în prezenţa HP care produce o mare cantitate
de urează) sau prin cultură (pe medii speciale în mediu microaerofil).
 Metode indirecte - Nu necesită endoscopie şi pot fi:
- Determinarea anticorpilor anti HP din ser sau chiar din sânge integral (metoda
micropicăturii, cu o sensibilitate ceva mai mică) sau anticorpii anti-HP se pot determina şi în
salivă (test facil).
- Testele respiratorii (folosesc isotopul neradioactiv carbon 13 sau pe cel radioactiv –
carbon 14), cu ajutorul cărora se marchează ureea; prezenţa ureazei HP în stomac va desface
ureea, iar CO2 marcat va fi expirat şi dozat). Acesta apare în aerul expirat la 20-40 minute după
ce pacientul a ingerat ureea marcată.
- Determinarea bacteriei în scaun (testul antigenului HP fecal).
Metodele cele mai sensibile de diagnostic indirect al infecţiei HP sunt reprezentate de
testele respiratorii (gold standard, dar relativ scump) şi determinarea antigenului HP fecal (ceva
mai ieftin). Toate aceste teste diagnostice pentru HP au o sensibilitate de peste 90%, cu o bună
specificitate, ceea ce permite foarte corect stabilirea etiologiei HP a ulcerului în vederea unui
tratament antimicrobian. Testele negative îndepărtează posibilitatea existenţei unei gastrite sau
ulcer.

59. 58/100
In boala ulceroasa un alt examen practicat este cercetarea hemoragiilor oculte in materiile
fecale (Adler, Weber);
Hormonul de tip gastrina, care stimuleaza secretia gastrica acida, este responsabil de
aparitia ulcerului. Pentru a exclude Sindromul Zollinger – Ellison (care este o tumora a insulelor
Langerhans), se masoara nivelul de gastrina.
C) DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL
Diagnosticul diferenţial al ulcerului se face cu toate tulburările funcţionale sau organice
din abdomenul superior.
Dispepsia funcţională – se prezintă sub 4 forme:
a) dispepsia cu tulburări de motilitate;
b) dispepsia cu fenomene asemănătoare refluxului gastro-esofagian;
c) dispepsia asemănătoare ulcerului;
d) forma nedeterminată.
Toate aceste forme au drept caracteristică existenţa unei simptomatologii care
poate mima o afecţiune organică, dar prin explorări adecvate se exclud: ulcerul, cancerul gastric,
pancreatita cronică. Dispepsia cu fenomene asemănătoare refluxului gastro-esofagian seamănă
cu ulcerul şi ridică probleme de diagnostic diferenţial. Din punct de vedere clinic se prezintă ca o
durere epigastrică bine localizată, nocturnă, ameliorată de ingestia de alimente, cu perioade
de activitate alternând cu remisiune. Examinarea endoscopică permite diagnosticarea corectă
de ulcer.
Colonul iritabil – poate prezenta dureri în epigastrul superior. Caracteristica acestor
dureri este dispariţia lor în momentul sau după defecaţie.
Gastrita cronică - este o boală cu evoluţia mai capricioasă, în care durerea nu are
caractere de peridicitate şi ritmicitate, ea fiind mai persistentă. Examenul sucului gastric
arată hipoaciditate sau normoaciditate şi mucus în cantitate mare, iar la examenul
radiologic lipsesc nişa şi modificările cicatricelor, apărând doar modificări ale pliurilor
mucosei.
Cancerul gastric – prezintă dureri epigastrice, care la început sunt calmate de
ingestia de alimente, dar ulterior devin continue cu intensificare nocturnă, fără a fi
influenţate de alimentaţie.

60. 59/100
Uneori ingestia de alimente agravează durerea şi produce vărsături. Examenele
endoscopic sau radiologic permit un diagnostic corect.
Bolile pancreatice:
1. pancreatita cronică – generează dureri epigastrice episodice continue, agravate
de alimentaţie. Durerea iradiază în regiunea precordială şi hipocondrul stâng. Durerea este
calmată mai mult de analgezice.
2. cancerul pancreatic – prezintă dureri continue cu poziţii antalgice şi iradiere
dorso-lombară. Un simptom este scăderea în greutate, care odată instalată devine progresivă.
Colecistita cronică - poate imita un ulcer, însă poate fi diferenţiată prin faptul că apare în
special la femei, durerile nu au periodicitate şi sunt provocate în special de ingestia de grăsimi
prăjite, sosuri, ouă şi nu se linişteşte la alcaline. Durerile predomină în hipocondrul drept
şi iradiază spre epigastru şi mai ales spre spate şi umărul drept.
Apendicita cronică - în cazul unei apendicite cronice, bolnavul poate prezenta dureri in
epigastru şi tulburări dispeptice care să ţină de o gastrită secundară. Diagnosticul adevărat poate
fi precizat printr-un examen complet al bolnavului.
Angorul abdominal – durerea este localizată periombilical şi în epigastru, şi apare
la ingestia de alimente. Durerea ischemică mezenterică apare în timpul mesei sau imediat
după masă. Nu apare dacă bolnavul nu mănâncă.
Boala lui Crohn – este localizată în duoden, produce dureri continue şi se prezintă sub
forma unui ulcer cu margini bine conturate. Din punct de vedere practic se poate
suspiciona localizarea duodenală a bolii lui Crohn, când o leziune ulceroasă nu se vindecă la
tratamentul antisecretor. Diagnosticul pozitiv se stabileşte prin examenul radiologic al
intestinelor subţire şi gros, în vederea găsirii altor localizări.
Durerea neuromusculară – poate să mimeze durerea de ulcer prin localizare şi
periodicitate. Are distribuţie radiculară, apare şi se exagerează la mişcările de rotaţie a
trunchiului.
Durerea parietală – este bănuită atunci când există dureri ale coloanei vertebrale, poziţii
neadecvate, vicioase sau leziuni de spondiloză. Examenul obiectiv pune în evidenţă contractura
mușchilor abdominali şi a masei sacro-lombare.

61. 60/100
III.7 EVOLUTIE, PROGNOSTIC SI COMPLICATII
Leziunea ulceroasă gastrică şi duodenală are tendinţe de extensie, ducând la
complicaţii majore.
Rata de vindecare a ulcerului gastric este afectată de unii factori negativi, precum:
vârsta – la peste 60 ani vindecarea se face mai greu, fumatul, administrarea de
medicamente antiinflamatorii nonsteroidiene, fluxul biliar. S-a constatat că durerea dispare la 2-
6-12 săptămâni, în funcţie de pacient.
Recurenţa ulcerului gastric se face de obicei în acelaşi loc, având dimensiuni mai mari.
Factorii care determină recurenţa ulcerului la un anumit bolnav sunt:
1. Dimensiunile nişei – la peste un centrimetru au recurenţă mai mare.
2. Durata timpului de vindecare – ulcerele care se vindecă până în 8 săptămâni au rată de
recurenţă mai mică, iar cele care necesită tratament peste 9 săptămâni au rată de recurenţă mai
mare.
3. Tipul de cicatrice – dacă tratamentul este oprit la stadiul de cicatrice roşie, numărulde
recurenţe este mai mare decât la stadiul de cicatrice albă. Rata de recurenţă a ulcerului gastric
este de aproximativ doi ani.
Ulcerul duodenal are o rată de recurenţă de până la un an. Vindecarea ulcerului
duodenal este grăbită de: vârsta tânără a pacientului, debitul de acid bazal şi vârf sunt uşor
crescute, debutul recent al bolii, dar şi lipsa fumatului. Persistenţa infecţiei cu HELICOBACTER
PYLORI este un factor major al recidivelor. Dintre factorii care grăbesc recurenţa amintim:
fumatul, ingestia de alcool, debutul bolii la o vârstă sub 40 de ani. Ulcerul liniar şi ulcerul
“salami” se vindecă în timp îndelungat.
Netrata la timp sau corect pot aparea complicatii:
 Hemoragia gastro - duodenala este complicatia cea mai frecventa a ulcerului gastro-
duodenal;
 Perforatia este o complicatie de temut a bolii ulceroase, este perforatia in peritoneul liber.
 Malignizarea – pentru precizarea diagnosticului se va recurge la fibroendoscopie gastrica,
citologie exfoliative, biopsie, interventie chirurgicala.
Hemoragia digestivă superioară (HDS) este cea mai frecventă complicaţie a ulcerului
gastro – duodenal (apare la 15% – 20% din pacienţii cu ulcer).

62. 61/100
Clinic, pacientul prezintă hematemeză (vărsături cu sânge) şi/sau melenă („scaune cu
aspect de păcură cu miros specific“ ), rar hematochezie (într-o hemoragie digestivă masivă >
1000 ml sânge), paloare, transpiraţii, tahicardie, scăderea tensiunii arteriale, oligurie, sete
intensă, extremităţi reci, transpiraţii profuze, stare de agitaţie, dispnee, sincopă până la şoc
hipovolemic (când se pierde > 40% din volumul de sânge circulant). Diagnosticul de hemoragie
digestivă superioară este clinic şi confirmat endoscopic (criteriile Forrest).
Clasificarea activităţii hemoragice (la endoscopie digestivă superioară) a unui ulcer se
face pe baza criteriilor Forrest:
a) Hemoragie acută:
 Forrest Ia: hemoragie activă în jet (riscul de resângerare este de 90 – 100 %);
 Forrest Ib: hemoragie difuză în pânză (riscul de resângerare este de 20 – 25 %).
b) Stigmate de sângerare recentă:
 Forrest IIa: vas vizibil în craterul ulceros, nesângerând (riscul de resângerare este de 40 –
50 %);
 Forrest IIb: cheag aderent la baza leziunii (riscul de resângerare este de 20 – 30 %);
 Forrest IIc: puncte negre în baza leziunii (riscul de resângerare este de 5 – 10 %).
c) Leziuni fără sângerare activă:
 Forrest III: leziuni potențial sângerânde, dar fără semne de hemoragie recentă (risc de
resângerare de 2 – 3 %).
În ulcerul duodenal, riscul de sângerare este mai redus. Prognosticul este nefavorabil
în cazurile în care hemoragia survine la bolnavii peste 50 ani.
Hemoragia se produce mai frecvent în ulcerele situate anterior, iar pe peretele
posterior, nişele se complică cu hemoragii mai severe, datorită erodării arterei gastro-
duodenale.
Perforaţia reprezintă cea mai de temut complicaţie a ulcerului, care, netratată în timp
util, se soldează cu moartea bolnavului prin peritonită sau septicemie.
Se produce cu o mare frecvenţă în ulcerele gastrice situate pe faţa anterioară sau în
localizare antropilorică. Perforaţia feţei anterioare creează o comunicare directă între cavitatea
gastrică şi marea cavitate peritoneală. În aceasta din urmă, perforaţia se manifestă zgomotos, cu
tablou de abdomen acut. Perforaţia feţei posterioare afectează cavitatea peritoneală mică.

63. 62/100
În ulcerul duodenal, momentul perforaţiei este precedat de un istoric, de suferinţă
de peste un an. Foarte mulţi bolnavi sunt asimptomatici şi nu ştiu că au ulcer înainte de
perforaţie. Datorită medicaţiei antisecretorii, riscul de perforaţie în ulcer duodenal a scăzut.
Când perforaţia are loc la nivelul peretelui anterior al stomacului, conţinutul gastric se
revarsă, în marea cavitate peritoneală, realizându-se peritonita acută generalizată. Când
perforaţia interesează peretele posterior al stomacului, conţinutul gastric se revarsă în mica
cavitate peritoneală, realizându-se peritonita localizată. Simptomul general este durerea
abdominală ce se caracterizează printr-o intensitate maximă şi debut brusc. Această durere este
localizată la nivelul epigastrului şi este asemănătoare cu “o lovitură de pumnal”care depăşeşte
cu mult ca intensitate durerea cunoscută de ulcer. Bolnavul se înconvoaie, îşi ţine pumnii în
epigastru, îşi ridică coapsele pe abdomen. Durerile pot iradia în umăr, iar mai târziu se extind în
tot abdomenul.
Tratamentul perforaţiei este chirurgical. Cu cât se intervine mai rapid există mai multe
şanse de a salva viaţa bolnavului. Când din diferite motive nu se poate interveni imediat, se pot
obţine rezultate bune prin aspiraţia continuă a conţinutului gastric împreună cu
administrarea masivă de antibiotic. Şi în acest caz se va interveni chirurgical imediat ce este
posibil. Perforaţia acoperită în afară de antibiotice, punga cu gheaţă pe abdomen, impune
de asemenea intervenţie chirurgicală.
Penetraţia – se traduce prin faptul că ulcerul penetrează organele din vecinătate. În
ulcerul gastric penetrarea se face în: ficat, căi biliare, pancreas, colon şi mezocolon. În
penetraţie, durerea devine continuă cu iradieri neobişnuite. În colon, penetraţia se
caracterizează prin diaree cu resturi alimentare nedigerate. În ulcerul duodenal, penetrarea se
face în organele venice ca: pancreas, tract biliar, ligament gastro-hepatic, ficat, colon,
perete abdominal. Durerea în penetraţie iradiază dorsal, este nocturnă şi intensă. Când
penetrează tractul biliar şi pancreasul, durerea este localizată difuz. Din cauza durerii la
ingestia de alimente, bolnavul are tendiţa să evite mesele. Durerea nu cedează la medicaţie.
Malignizarea – este o complicaţie gravă a ulcerului. Aceasta în ulcerul gastric se poate
produce în orice moment al ciclului acestuia, de la stadiul activ şi până la stadiul de
cicatrice. Posibilitatea de cancerizare a ulcerului gastric apare atunci când se modifică
simptomele, şi anume: dispar caracterele de periodicitate şi ritmicitate ale durerii, apare
inapetenţa, bolnavul slăbeşte, devine anemic, creşte VSH-ul, examenul sucului gastric arată o

64. 63/100
trecere peste anaciditate, după un tratament judicios de 3-6 săptămâni, examenul
radiologic nu arată ameliorare. Pentru precizarea exactă a diagnosticului se va recurge la
fibroendoscopie gastrică, citologie exfoliativă, biopsie, intervenţie chirurgicală.
Stenoza piloro-duodenală – reprezintă o complicaţie a ulcerului duodenal situată la
nivelul canalului piloric sau în apropierea pilorului. Este produsă de mecanisme multiple:
inflamaţia acută, edem înconjurător şi spasm supraadăugat. Apare în perioada de vindecare
a ulcerului, datorită cicatricei bogate în ţesut conjunctiv. Ca simptome în stenoza piloro-
duodenală avem: vărsături persistente postprandiale cu conţinut alimentar. Când stenoza
duodenală evolează, vărsăturile sunt mai tardive şi în conţinutul lor se găsesc alimente
ingerate cu 6-12 ore înainte. Durerea şi senzaţia de balonare se accentuează când se instalează
atonia şi staza gastrică creşte. În stenoza piloro-duodenală mai apar scăderea în greutate şi
deshidratarea.
Prognosticul ulcerului este în general bun. Ulcerele rotunde acute se vindecă în 50%
din cazuri, o parte devin cronice şi recidivează. Ulcerul curburii mici este mai sensibil la
tratament, are tendinţă mai mare la vindecare, dar recidivează mai des, în schimb ulcerul piloric
se vindecă mai greu şi poate produce stenoze într-o fază precoce. Prognosticul bolii este
influenţat de apariţia complicaţiilor.
Prognosticul ulcerului gastric este in general bun. Prognosticul bolii ulceroase s-a
ameliorat mult în ultimele decenii şi mai ales în ultimele două decenii, când, printr-o terapie de
eradicare corectă a HP, riscul de recidivă ulceroasă scade sub 10% pe an, faţă de o recidivare a
ulcerului anuală de peste 70% în absenţa eradicării HP. Mortalitatea în boala ulceroasă este
crescută mai ales la pacienţii de peste 75-80 de ani, cu HDS.
Cand nu apar complicatii, ulcerele primare, secundare acute, ulcerele de stres, au tendinta
spontana de vindecare.
Bolnavii cu ulcer gastric trebuie monitorizati clinic si paraclinic de doua ori pe an, in
primul an de la debut si o data pe an dupa 3-4 ani.
III.8 TRATAMENT
Tratamentul curativ al ulcerului gastro-duodenal este medical si chirurgical. Obiective:
- Ameliorarea durerii;
- Vindecarea ulcerului;