geografie

1. Războiul
din Vietnam
Clasa a X-a
A

2. „În primul
rând războiul
nu a fost doar
un război, a
pornit un
întreg
curent.”
„Casca purtată din
imagine spune deja
multe. Odată că
oamenii deveneau
ucigași la fel de abili ca
cei din jungla ce îi
înconjura, ci și faptul
că erau de atât timp
acolo, deja și-au
personalizat căștile. Cel
mai amintit și cunoscut
simbol al războiului”
”Erau blocați într-
un mediu ostil, cu
un inamic fioris și
care știa jungla mai
bine ca ei. A fost un
măcel”

3. Prefață-Războiul din Vietnam, o
tragedie în cinci acte
Războiul din Vietnam este cea mai dureroasă amintire
din istoria Americii, întrecută doar de Războiul Civil. Nu
pentru că a fost singurul război pierdut vreodată de
americani, ci pentru că a fost un război purtat fără sens
pentru prea mult timp, cu prea multe victime, din cauza
greșelilor continue ale administrației. De aceea, războiul din
Vietnam a și schimbat radical relația dintre poporul american
și guvern, dar pentru asta a fost nevoie de greșelile succesive
a cinci președinți și 58.000 de soldați morți.

4. Truman vede în Asia o a doua Europă
• Inițial, președintele Truman, preocupat de problemele din
Europa, nu a intervenit activ în Indochina, regiune în care
principalele probleme erau de ordin colonial. Însă ca adversar al
colonialismului, Truman a privit favorabil lupta naționalistă a lui
Ho Chi Minh și i-a îndemnat pe francezi să încheie conflictul.
Abia în anii '50 percepția președintelui asupra spațiului
indochinez s-a schimbat, dar nu pe baza evenimentelor locale,
ci a evoluției situației din Europa. Să punem situația în context:
Războiul Rece începuse oficial, americanii se confruntaseră în
Europa cu criza grecească, cu criza Berlinului și cu preluarea
puterii de către comuniști în toate statele est-europene. Ca
atare, după noua diviziune Est-Vest, președintele Truman – și
americanii în general – a început să privească lumea după
această schemă, ajungând la concluzia că și Asia trebuie tratată
la fel. Ca atare, frontierele lumii libere au fost extinse și în

5. • Americanii și-au reevaluat astfel
percepția asupra spațiului asiatic,
pe care îl integrează schemei de
gândire a Războiului Rece. Prin
urmare, din promotori ai
anticolonialismului specific
Indochinei, americanii ajung să se
opună mișcării lui Ho Chi Minh
văzând în ea doar un asalt
comunist. Astfel, SUA a început să
acorde sprijin financiar Franței în
războiul din Indochina. În mai
1950, francezii primesc 23
milioane de dolari asistență
economică și alte 15 milioane în
ajutor militar, iar Franța a ajuns să
fie privită drept luptător în lupta
anticomunistă. Ulterior, sumele vor
fi majorate treptat.
• Ceea ce a făcut președintele

6. Eisenhower continuă lupta Franței
• Succesorul lui Truman, Dwight E. Eisenhower, și secretarul său de
stat, John Foster Dulles, erau convinși că, așa cum o făcuseră și în
Coreea, chinezii vor interveni în lupta din Indochina de partea lui Ho
Chi Minh. Ca atare, au sporit ajutorul militar acordat Franței până la
suma de 500 mil. de dolari în 1953 și 1 miliard în 1954, ajungând să
acopere jumătate din costurile totale ale războiului. Americanii au
ajuns astfel să fie și mai implicați în conflictul asiatic, din cauza unei
percepții greșite asupra intențiilor chineze. China nu intenționa să
mai intervină în acest conflict și a acordat asistență vietnamezilor
doar cât să poată păstra echilibrul în luptă.

7. • În 1954, confruntați cu asediul de la Dien Bien Phu, francezii au
cerut intervenția directă a americanilor, pe care Eisenhower o
refuză (în ciuda opoziției vice-președintelui și a liderilor
militari). În același ani, războiul împotriva Franței ia oficial
sfârșit prin acordul de la Geneva, iar americanii sprijină
creareaunei Organizații a Asiei de Sud-Est (SEATO).
• La Geneva s-a decis crearea a trei state independente, Laos,
Cambodgia și Vietnam, acesta din urmă fiind împărțit în două,
după modelul coreean, pe linia paralelei 17. Forțele Vietminh se
regrupau la nord de această linie, în timp ce sudul se grupa în
jurul fostei administrații coloniale. S-a decis însă ca, în doi ani,
să fie organizate alegeri pentru unificarea politică a statului.
Americanii au păstrat o atitudine ambivalentă față de
problemele negociate în cadrul conferinței, ei nesemnând
acordurile finale, cu promisiunea totuși că nu vor lua măsuri
pentru perturbarea înțelegerii. În același timp, administrația
Eisenhower a căutat o soluție separată pentru protejarea Asiei
de Sud-Est de amenințarea comunistă, sub forma SEATO
(Organizația Tratatului Asiei de Sud-Est), creată după model
NATO ca organizație de securitate colectivă. În această
organizație au fost incluse noile state Cambodgia, Laos și
Vietnamul de Sud, perceput deci ca stat separat. În opinia lui Ho
Chi Minh, această schemă gândită de americani era menită să-i

8. • Între timp, în Vietnamul de Sud a venit la
putere Ngo Dinh Diem, autoproclamatul
Împărat Bao Dai, pe care americanii îl sprijină
în proclamarea Republicii Vietnamului
(octombrie 1955). Între 1954-1956,
americanii încearcă să consolideze regimul
lui Diem, în timp ce Ho Chi Minh negociază cu
chinezii și sovieticii tratate de prietenie și
asistență mutuală. În 1955, cu un an înainte
de alegerile programate, Diem a declarat că,
din moment ce Vietnamul de Sud nu semnase
acordul de la Geneva, nu urma să permită
organizarea alegerilor în condițiile
specificate și că, din moment ce în Nord
libertățile erau suprimate, nu se putea
organiza o campanie electorală
corespunzătoare. Ho Chi Minh, care se baza

9. • Până la sfârșitul președinției lui Eisenhower, administrația
americană a continuat să sprijine Vietnamul de Sud,
trimițând aici, până în 1960, aproape 1000 de consilieri
militari. Eisenhower și Dulles, ignorând lecția înfrângerii
Franței, au decis să preia ei povara Vietnamului, în numele
datoriei de a opri avansul comunismului, chiar și în această
țară îndepărtată și săracă, ce nu reprezinta sub nicio formă
o amenințare pentru SUA.

10. Kennedy sporește asistența militară
• În timpul mandatului său incomplet, președintele Kennedy și-a
implicat și mai mult țara în Vietnam, chiar dacă – după eșecul din Cuba
și întâlnirea cu Hrușciov de la Viena – era relativ sceptic cu privire la
posibilitatea unei victorii militare decisive. A cedat însă presiunii din
partea consilierilor săi militari și, chiar dacă a fost ferm în refuzul de
a trimite soldați în Vietnam, a făcut ca implicarea marginală a
americanilor în Vietnam să devină, treptat, implicare totală.
• Un rol important în conturarea politicii americane în această perioadă
l-a jucat vice-președintele Lyndon Johnson, pe care Kennedy îl
trimite, în aprilie 1961, într-o vizită în Vietnamul de Sud. Johnson va
insista apoi ca SUA să-l sprijine în continuare pe liderul sud-
vietnamez, chiar și după ce devenise clar că regimul său aluneca spre
tiranie. La fel de importantă a fost influența raportului Rostow-Taylor,
realizat de reprezentanții speciali ai președintelui trimiși în Vietnam
pentru documentare. Cei doi au recomandat trimiterea a 8090 de
soldați în Vietnam și folosirea forței aviatice americane pentru
„salvarea” Vietnamului. Mai mult, raportul concluziona că terenul de
luptă nu este neapărat foarte dificil, comparabil cu cel din Coreea (cât

11. • În cele din urmă, Kennedy a autorizat trimiterea a 15.000 de
consilieri militari și unități de sprijin. Armata sud-vietnameză nu
făcea însă față luptătorilor de gherilă ale Vietminh-ului. Cu toate
acestea, secretarul apărării Robert McNamara era convins că
americanii vor câștiga. Însă pe parcursul anului 1963, regimul
Diem s-a radicalizat și mai mult și s-a pus problema unei lovituri
de stat, pe care americanii au fost sfătuiți să o permită. Soarta a
făcut ca atât Kennedy, cât și Diem să fie asasinați în toamna
acelui an, astfel că situația din Vietnam s-a schimbat din nou.
• Greșeala administrației Kennedy, în 1960-1963, a fost de a-i
subestima pe luptătorii lui Ho Chi Minh și de a vedea în conflictul
din Vietnam o nouă Coree. Numai că războiul din Coreea fusese,
totuși, un război convențional, în timp ce în Vietnam a dominat
lupta de gherilă. Astfel, americanii au făcut greșeala de a crede
că armele și tehnologia lor, acordate cu generozitate forțelor
sud-vietnameze, vor înfrânge „armata de țărani” a lui Ho Chi
Minh.

12. Lyndon Johnson și catastrofa
americană
• Lyndon Johnson, ajuns președinte după moartea lui Kennedy, a
fost cel care a luat decizia de a trimite soldați americani în
Vietnam, implicând astfel SUA într-un război sortit eșecului.
Noul președinte a continuat seria de greșeli cauzate de percepții
greșite, numai că de data aceasta deciziile sale vor aduce
America în pragul unei catastrofe naționale. La sfârșitul
mandatului său, în ciuda trimiterii a 500.000 soldați în Vietnam
și a bombardamentelor necruțătoare, inamicul – acela perceput
drept slab – încă nu fusese învins. În schimb, societatea
americană era mai divizată ca niciodată.
• La câteva luni după preluarea funcției supreme, lui Johnson îi
este prezentat un memorandum al șefilor de stat major, care îi
cer să crească și mai mult nivelul de implicare în războiul din
Vietnam, recomandând bombardamentele aeriene pentru
îngenuncherea inamicului. Problema era că Vietnamul de Nord
nu avea să fie afectat atât de mult de bombardamente, căci mai
importante decât economia și industria erau componenta

13. •Țelurile americane în Vietnamul de Sud,
formulate de John McNaughton:
•- 70%-evitarea unei înfrângeri umilitoare
•- 20%-menținerea teritoriilor sud-
vietnameze în afara controlului chinez
•- 10%-oferirea poporului sud-vietnamez
un trai mai bun și mai liber

14. • Operațiunile de bombardament încep
oficial după un incident din golful
Tonkin:americanii au susținut că două
nave americane fuseseră atacate de nord-
vietnamezi în ape neutre. Trei decenii
mai târziu, o anchetă avea să arate că
atacul nu avusese loc, și că președintele a
mințit atât Congresul, cât și pe americani,
pentru a obține aprobarea pentru a porni
oficial războiul. Timp de trei ani, cu
autorizația președintelui Johnson
(sprijinit de McNamara, Dean Rush și
McGeorge Bundy), forțele americane vor
bombarda aproape constant Vietnamul de
Nord, însă fără efectul scontat, căci Ho
Chi Minh a răspuns prin intensificarea

15. • În aprilie 1965, liderii militari au recomandat trimiterea
unui număr de 50.000 de soldați;o lună mai târziu se vorbea
deja de 80.000 de soldați, iar în iunie de 200.000. Johnson
și-a dat seama încotro se îndreaptă situația și, cu toate
acestea, a acceptat, căzând în capcana generalilor, care au
început să ceară din ce în ce mai mulți oameni. Între timp,
confruntați cu eșecul din Vietnam, aproape toți consilierii și
intelectualii apropiați președintelui s-au îndepărtat de
acesta. Dintre ei, McNamara, la scurt timp înainte de
părăsirea Departamentului Apărării, a ordonat realizarea
unui studiu exhaustiv pe baza tuturor materialelor legate de
Vietnam începând cu anii '40. Raportul, cunoscut drept The
Pentagon Papersi, era intitulat United States – Vietnam
Relations, 1945–1967: A Study Prepared by the Department
of Defense, a demonstrat adevăratul nivel al dramei
vietnameze. Succesorul lui McNamara, Clifford, a reușit în
final să-l facă pe Johnson să realizeze dimensiunea
catastrofei în care își împinsese țara. Aceasta a devenit
oricum clară la începutul anului 1968, odată cu ofensiva

16. • Confruntat cu acest eșec, Johnson s-a retras din cursa prezidențială,
înțelegând că nu avea nicio șansă de a mai reveni la Casa Albă.
Greșeala sa a fost de a ignora complet realitățile vietnameze și de a se
lăsa condus, în același timp, de percepțiile greșite pe care le avea
asupra acestui spațiu. Pentru acest președinte, singurul lucru care
conta era lupta împotriva comunismului, fără a înțelege că, în termeni
vietnamezi, problema era cea a războiului revoluționar/anti-
revoluționar. Tot din acest motiv, administrația Johnson nu a înțeles
diferența esențială dintre Vietnamul de Nord și cel de Sud: soldații lui
Ho Chi Minh erau dispuși să lupte până la moarte în numele revoluției,
în timp ce soldații sud-vietnamezi nu aveau o cauză precisă pentru
care să fie dispuși să-și dea viața. Apoi, o altă greșeală a lui Johnson a
fost de a-l subestima pe Ho Chi Minh, un om care nu s-a lăsat învins de
demonstrațiile de forță ale americanilor. Liderul vietnamez le-a
insuflat oamenilor săi voința de a lupta până la capăt, ceea ce i-a pus
pe americani în fața unei dileme profunde: fie se retrăgeau, adică
acceptau înfrângerea, fie recurgeau la singura metodă pe care o
credeau în stare de a le aduce victoria – escaladarea masivă a
conflictului până la punctul de a distruge complet, prin
bombardamente, o țară întreagă. Însă asta însemna genocid, aducea
aminte de distrugerile celui de-Al Doilea Război Mondial, și nimeni nu-
și putea asuma o asemenea decizie.

17. Nixon încheie cercul
• Prin urmare, decizia finală a revenit succesorului lui
Johnson, Richard Nixon. Împreună cu Henry Kissinger,
aceștia au dezvoltat o politică de „vietnamizare”, adică de
retragere treptată a americanilor și predare a
responsabilității către sud-vietnamezi. Intenția era de a se
retrage din conflict și de a lăsa în spate un guvern sud-
vietnamiz anticomunist stabil.
• Retragerea americană începe în iunie 1969, însă pe măsură
ce în Vietnam rămâneau din ce în ce mai puțini soldați
americani, forțele comuniste deveneau mai puternice,
riscând să răstoarne complet regimul de la Saigon.
Administrația Nixon răspunde la această provocare pe două
direcții: distrugerea sanctuarelor comuniste din Laos și
Cambodgia și revenirea la bombardamentele aeriene. Asta a

18. • În iulie 1969, Nixon lansează doctrina ce-i poartă numele, anunțând
că, pe viitor, Statele Unite vor evita conflictele de tip Vietnam
limitându-și sprijinul doar la asistență economică și militară, fără
participare activă în luptă. Între timp, au început și negocierile pentru
pace de la Paris. Speranța că războiul se va termina curând a dispărut
repede: în ianuarie 1970 americanii reiau bombardamentele asupra
Nordului, iar în aprilie Nixon anunță o „incursiune” armată în
Cambodgia menită să scurteze războiul. În vară, bombardamentele
sunt oprite, iar ofensiva din Cambodgia e declarată un succes.
Negocierile de la Paris au continuat, dar cu greu, în timp ce luptele
din Vietnam au continuat. În martie 1972, vietnamezii lansează o
nouă mare ofensivă, la care Nixon răspunde prin bombardarea feroce
a Hanoiului și Haiphongului.
• În 1972, Vietmanul de Nord a pierdut practic sprijinul celor două mari
state comuniste, China și Uniunea Sovietică, acestea fiind mai degrabă
interesate de îmbunătățirea relațiilor cu SUA. De partea cealaltă,
americanii erau disperați să termine odată acest conflict. Se putea
ajunge, așadar, la un armistițiu de compromis, dorit de ambele părți.
Însă a urmat un nou rând de bombardamente ordonate de Nixon în
decembrie 1972, criticate în întreaga lume pentru ferocitatea lor. La
sfârșitul lunii, atacul a fost oprit, iar negocierile reluate pentru ca, în

19. Concluzii
• Pentru Statele Unite, războiul din Vietnam a fost o catastrofă. Una
care putea fi evitată dacă cei cinci președinți care au condus țara
între 1950 și 1973 nu ar fi luat decizii importante de politică externă
bazate pe temeri, pe speranțe nefondate și percepții greșite.
Rezultatul? Aproape 60.000 de soldați americani morți, sute de mii de
răniți și o societate aflată în criză profundă.
• Marea întrebare, la care nu putem răspunde, este dacă războiul a
meritat sau dacă ar fi fost de preferat o victorie comunistă din start.
Probabil că un Vietnam comunist încă din anii '50 n-ar fi schimbat
prea mult balanța puterii a Războiului Rece:având în vedere
personalitatea lui Ho Chi Minh, acesta avea mari șanse să se
transforme într-un Tito asiatic, care să urmărească o politică de
independență prietenoasă față de Moscova și Beijing. Statele Unite ar
fi putut să conviețuiască fără probleme cu o astfel e Iugoslavie a
estului, iar marea catastrofă națională – atât în termeni economici,
politici, sociali și spirituali – ar fi fost evitată.

20. Surse
• https://historia.ro/sectiune/general/razboiul-din-vietnam-o-
tragedie-in-cinci-acte-578227.html
• https://www.zf.ro/business-international/cel-mai-mare-
esec-al-americanilor-razboiul-care-a-costat-cel-mai-scump-
statele-unite-60-000-de-tineri-si-au-pierdut-viata-15101325
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:R%C4%83zboiul_din
_Vietnam
• https://enigmatica.ro/cum-a-inceput-razboiul-din-vietnam/
• https://ro.royalmarinescadetsportsmouth.co.uk/vietnam-
war