7. 7
ICEBERG
Statuia ecvestră a ursului polar
s-a clătinat şi s-a desprins pe-un drum,
sămânţă albă a unui gheţar
plecată să răsară spre acum.
E lună spartă, un buzdugan de ger
tăios ca palma şi plecat în lume,
din vrajă, din acest mister,
cred că-i făcută lumea după nume.
Arunc un gând, un cap de curcubeu,
o ancoră spre viaţa mea, un drum,
nu îmi doresc decât să fiu mereu
ce sunt acum.
8. 8
DIMINEAŢA CU VISE
Cobor în somn pe o plajă
hibernală,
nisipu-i alb,
crescut cât bolovanii,
sori călători
cu răsuflarea astrală
îngheţată în nord un hohot
de tsunami.
mă scufund
în braţe cu Atlantida,
un ghem de oase-n piele,
stând captiv,
Atlantic sparge graniţa-n Florida
după o Evă
dintr-un Miami
primitiv.
9. 9
Stau în ocean
cum stă pământu-n sevă,
cum se cufundă viermele
în măr,
căutând în muşcătură
un colţ de Evă
rămas într-un cotor
de adevăr.
10. 10
ARBORELE GENEALOGIC
Pe un stejar bătrân
un pui de ram
se vrea, înverzit, un ombilic
de lume,
cu un nor
de cer
s-a dat de sânge neam
într-un genealogic arbore
de nume,
a dat acum din el un spic
de frunză,
un început de viaţă,
un nimic,
un fluture
i-a aşezat o bluză
cu un blazon regal
de borangic,
mai jos,
un pui de cioară
gutural
îi îngână
un croncănit
regal.
11. 11
AD ORIGINEM MUNDI
Noi ştim că am venit
din anul unu
şi câteva milenii
mai înainte,
mai ştim
că am vânturat cu palma
scrumul
vetrelor aducerii aminte,
că am căutat
albite oase-n arcuri,
vertebrele-n ghiulelele de tunuri,
coastele
în zăbrelele de ţarcuri
şi în boltite poduri
pentru drumuri,
ne-am cercetat privirile-n săgeţi,
în seva care înverzeşte
frunze,
pielea fecioarelor
albind nămeţi
12. 12
mai calzi decât iubirea
de pe buze,
dar prea ne-am sfârtecat timpu-n
bejenii,
împăturind câmpia
de pe rost,
încât
în duşmănoasele vedenii
am uitat să o mai întindem
cum a fost.
13. 13
JUMĂTĂŢI ÎMPREUNĂ
Jumătatea dinspre tine
râde,
cealaltă
toarnă plâns
în atrii,
umbra mă urmăreşte
ca un gâde
ucigându-mi îngerii
mulatri,
o parte mi-e sleită
ca de piatră,
o alta-i apă curgătoare,
coarda dinspre lună
latră,
alta e privighetoare.
O piatră în apă curgătoare,
o parte-n apă
ruginind,
15. 15
GÂNDURI PENTRU CRISTINA
*
* *
Nu îndepărta frunzele
uscate,
pleoape
ale unor vechi priviri
în azima pământului
surpate
când s-a umplut răgazul
de trăiri,
sub nemişcarea lor
de aripi brune
vorbesc armate de strămoşi
comuni,
când oasele albite
capătă nume
ca o chemare sub drapel
străbun,
ascultă-le durerea ferecată
şi cuminţenia
în care au trăit,
nu-şi vor
decât memoria curată
şi o lumânare
pentru un drum
umbrit.
16. 16
*
* *
Respectă grâul
cel adus pe lume
de o sămânţă,
un pământ,
o apă,
fă-l să încolţească în palma caldă
a humei
în linişte ca somnul
după sapă,
puterii lui de zeu
nemărginită
i s-au supus trecute împărăţii,
el e un spirit,
o trăire,
o infinită
stare de fapt
între a fi şi a nu fi.
17. 17
*
* *
Nu te amăgi cu ce-ţi alini
privirea,
imaginile le înţelegi
după retină,
se vede adevărul
după firea
celulei
cu imaginea vecină,
aşa e jocul lucrurilor clare,
ce vezi
e o părere de înţeles,
prin ţesătura ramurilor rare
nu vezi mai clar
decât prin pomul
des.
18. 18
*
* *
Nu totdeauna binele
e nordul,
prin ţesătura stelelor polare
curentul cald
îşi caută fiordul
să-şi umezească spuza
cu răcoare,
nu căuta mai binele
departe
el e aici
în umbră
lângă noi,
duhul înţelepciunii ne desparte
dorinţele deşarte
de nevoi.
19. 19
*
* *
Ziua de astăzi s-a născut
ieri,
mâine
va începe azi,
păcatul a înflorit în meri,
fericirea
în necaz,
pasărea gândului
se naşte-n
oul
mult doritului temei,
cu cât zboară mai sus
cunoaşte
botezul ploii
de idei.
20. 20
*
* *
Rămâi egală
între două braţe,
unul trecutul,
altul viitorul,
prezentul este clipa ;
să te înalţe
cu treapta
pe care-ţi pui piciorul.
De-ţi uiţi trecutul
îţi striveşti înaltul,
viitorul,
îţi retezi privirea,
cuvintele curg unul după altul
dar ţin în echilibrul ei
vorbirea.
21. 21
*
* *
Suntem prea mici,
o geană într-o vocală,
mai ascunşi ca frunza
în pădure,
ne hrănim cu mierea
din morală,
îi bem otrava
principiilor ei dure,
uitând că doar iubirea
ca nectarul
dă primăverii aripi străvezii,
chiar fierea
mai amară ca amarul
devine dulce-n umbra
unei vii.
22. 22
*
* *
Poate să cânte valul
cel spărgător de roci,
vântul înţelept
ce numără nisipul,
doar la izvorul sacru
ascult
la patru voci
încântătorul cântec
ce-mi descreţeşte
chipul.
E cântecul de sânge
mereu ce îl aud
cu vocea de sirenă,
ca vântul
fără trup,
ca foşnetul aripilor
călătorind
spre sud,
străbate continente,
oceanele
de lut.
23. 23
*
* *
Se spune că sui-va apa
în mări,
şi fluturii
vor prinde solzi
de peşte,
că vor pleca vapoarele
din gări,
omul, ca norul, va trăi
pe creste.
Eu cred
că ori ce ştire-i ca un val,
se naşte
şi se sparge
în plictiseală,
că mânuindu-şi mintea
în final
omul va sucomba
de îndoială,
sau va privi speriat
apa bordurii
murind
şi înviind
în spuma gurii.
24. 24
*
* *
Suntem alcătuiţi
din jumătăţi,
destin al unor seminţe
dinainte,
când îşi trăieşte carnea
zilele,
între fraţi,
într-unu-i rece,
în altul e fierbinte,
ne recunoaştem sângele
în părinţi,
oglinzi,
ale jumătăţilor răsfrângeri,
cum stau
pe un pol de aer
mai cuminţi
aripile
pe acelaşi trup
de îngeri.
25. 25
GALOPUL
Sunt nopţi care se nasc
şi zări în care mor
într-o suverană
supremă
armonie,
când timpul a născut
decor
mi-a fost dată
secunda
şi versul
să mă adie.
De atunci sădesc în piatră
sămânţa
de apă pură,
şi-i înfloresc rotundul,
sclipirile,
cristalul,
presar peste mormântul
hectarelor de zgură
ţărâna vie,
cum galopează peste câmpie
calul.
26. 26
TURNIR
De când au început să taie-n lună
palmierii câte un capăt de chemare,
dulăul nopţii adormit îşi adună
sub el culcuşul, cârpa de răcoare.
Eu stau sub ani mereu pândit de vreme,
albesc cu goarna gloria din vers,
aştept cuvântul magic să mă cheme
să mă danseze şi în sens invers,
spre tinereţea ascunsă între vertebre,
adăpostită între armuri de os,
rănită la turnirul dintre verbe
când fost-am cavalerul ei frumos.
27. 27
Sunt obosit şi răvăşit în vreme
topit în plasmă printre hematii,
privesc prin întunericul unei vene
pe cei învinşi de mine încă vii.
28. 28
UNDA
Prea multă apă stă
să se răzbune,
nori grei pe frunte
mi-au căzut
şi doare,
lumina urcă-n fulger,
o să-mi tune
privirea aprinsă
într-o creangă
lumânare.
Mă răsplăteşte ploaia
cu un zâmbet,
un râs scrâşnit pe o streaşină
rotundă,
am început să tremur
ca un umblet,
cu gleznele lichefiate,
o undă.
29. 29
CLIPA
Un fluture e clipa,
Zboară
din floare în floare,
dar zăboveşte numai
unde petala-I vie,
floarea mea
e cetate
cu ziduri corolare,
doresc
numai mireasma
aripii ei
să adie.
30. 30
MIEII TINERI
Din curgerea zăpezii
fără chip
s-au zămislit întâii miei
pe lume,
în alb-blăniţă
au călătorit
din spre zăpadă
spre câmpii mai bune.
Eu i-am urmat privindu-i
desluşit
şi am trimis
spre fiecare un nume:
cu A
cu B
cu C
cu Zet
i-au denumit,
făcându-mi versul
mai frumos
să sune.
31. 31
DOI NEPOŢI
lui David şi Kevin
Aşez cu grijă semn de carte vremii,
la umbra palmierilor dintâi
să îmi oprescă ora la marginea poienii
unde-mi aşez tăcerea căpătâi,
privesc parada jocului prin gene,
se sparge râsul în cristale de senin,
gândesc cum sângele din mine peste vreme
domneşte în ei mai candid şi mai lin.
Doi fluturi dau poiana peste cap,
aştern pe iarbă un vârtej de soare,
timpul îşi începe de la cap
alunecarea lui de apă curgătoare.
Chem amintirea primelor iubiri
prin care am păşit sprei ei izvorul
32. 32
neţărmuritelor, curatelor iviri
din taina înlănţuirii cu viitorul.
Ei nu vor şti când obosit pe un colţ
un cer albastru îmi va da ocol
şi pasărea cu negrul clonţ
va face umbră peste locu-mi gol,
acum privesc la jocul gălăgios,
cum tinereţea înflorind petrece,
rog astrul meu cel mistic şi umbros
către apus să nu se mai aplece.
33. 33
PARCUL
Alei, vase de sânge,
iarba, trup verde,
copaci cu frunze roşii
ruginind azurul,
alunecă privirea în rug astral,
se pierde
în foc de însufleţire
ca lutul
în ceasul unu.
Lansează toboganul glasuri
de copii,
aer vocal
subţire
ca un tăiş de sticlă,
crengile sunt bănci
printre culori prea vii,
când se aşează ziua,
noaptea
se ridică.
34. 34
AŞTERNE MAMEI TALE ZÂMBET
lui David
Aşterne buzei mamei tale zâmbet,
ca un crâmpei de cer peste o rană,
cum umbra-ţi ştie drumul după umblet
ea îţi ghiceşte chipul după seamă,
şi îţi fereşte clipa de durere
să nu-ţi sărute obrazul cu venin,
la malul vârstei apa vieţii-ţi cere
ofranda ei de sânge şi de chin.
Să nu-ţi sădeşti pom duşmănos în gânduri
el niciodată nu va înflori
îşi va ascunde lacrima în sâmburi
ca plânsul mamei tale în copii,
35. 35
fii bun şi drept ca un palmier de seamă
cu frunza ca o sabie de-ar fi
să-ţi aperi crezul oferindu-l vamă
numai înţelepciunii tale de a iubi.
36. 36
SĂ IEI AMINTE
lui Kevin
Să iei aminte ! Când lumea a fost făcută
a curs mult duh, mireasmă de iubire ;
şi piatra în sfinţenia ei mută
aşteaptă geana razei s-o admire,
să îi sărute recele ei alb
cel care a fost demult lichid fierbinte,
când preaadâncul a păşit înalt
în palma Dătătorului de minte.
Şi ploile călătoresc în cer
acolo unde apa-şi drege glasul
pentru că florile cuminţi le-o cer
să îi grăbească sevei albe pasul,
37. 37
să le aducă dinspre răsărit
dansul lor ameţitor de apă
ca valul din care au pornit
când n-a dorit oceanul să le-ncapă.
Tu fă ca geana razei să te admire,
ploaia să te ude cu un dans de zi,
timpul să-ţi aşeze aripa de iubire
peste răgazul în care vei domni.
38. 38
TOLOACA MUNICIPALĂ
Aici pământu-i drept, fără noroi
o tolbă verde, un veşmânt de iarbă,
doar soarele cu un mănunchi de ploi
din când în când timpanul şi-l dezmiardă,
aici pasc turmele de raze iluzorii
mirul de rouă, verdele-i suspin,
agora dinspre graniţa răcorii
declamă luna cu accent străin.
Destinul stă pe aripa întâmplării,
teren de golf ar fi gândit să fie
de la şosea la baierele zării
văzduhul strâns în palma de câmpie.
39. 39
Rostogolesc o minge cristalină
ca râsul, ca un joc cei doi nepoţi
numai şoseaua acuză, ca pe o vină
ţipătul asfaltului sub roţi.
40. 40
CAZINO
E un rai bolnav răstălmăcit în toate,
se vinde rodul minţii, ochi de ban,
te ţintuieşte-n crâng de aparate
păianjenul norocului viclean.
Eşti vânător vânat într-o ruletă
de fiare crunte care rag tăceri,
altarul conştiinţelor regretă
ziua de azi pierdută-n cea de ieri.
E-o sărbătoare ce-o petreci fără scăpare,
un devastat tărâm, e un coşmar,
îţi luminează cu o dreaptă întunecare
ţărmul ruinat ca dintr-un far.
41. 41
E o boală, e un vis fără contur,
gânduri de moarte te atrag, stafii,
o patimă urând un suflet pur,
o dragoste iubind fără a iubi.
42. 42
HOMEWORK
Privesc mirat cum mama
alege în zăpadă
cu degete îngheţate acul
pentru vânt,
să-i coase îndrăzneala
de-a fi ieşit în stradă
fără poruncă
de la copacul
stând.
Se naşte nemişcarea, îmi aud doar
rasuflarea,
croşetând o haină
pentru un gând
târziu,
pătruns de geometrie
cu toată cadenţarea
secundei
de sub tema ce a trebuit
să o scriu.
43. 43
ACOLO UNDE SE NAŞTE OCEANUL
Ascult vorbirea
între Atlantic şi buze
şoptindu-şi originea lor
carpatină,
acolo unde norii se nasc
pe frunze
în crângul din suflet,
şi verde suspină.
Pietre înfloresc în flori albe
de stâncă,
devin moi
ca o blăniţă de miel,
izvorul
are unda cea mai adâncă,
duios când se naşte
oceanul
din el.
44. 44
ALBATROSUL
Când îşi înţarcă marea miei de lapte
rostogolindu-i vălătuci de alb la mal,
aripa albatrosului ne împarte
în zburători şi cei striviţi de val
Zbor planat pe cer, lacrimă albă,
oglinda zâmbetului tău şi fără chip,
văzduhul înveşmântat în aripi să-mi adoarmă
lutul însufleţit cu duh de pe nisip.
De jos, căzut, îl privesc zăcând,
o parte o văd şi îi ghicesc o alta,
cu una stă pe aer lumină adunând,
cu cealaltă o aruncă dintr-o aripă-n alta.
45. 45
Cobori spre mine, mă acoperi clopot,
eu, limbă-ţi sunt, în tâmple mă aud
sub dangătul, cuvintelor, un ropot
purtat de albul în care mă ascund.
46. 46
NU ARE MAREA UNDĂ
Nu are marea undă
să mă încapă,
cât e adâncul în care
mă scufund,
încălecat pe vara
înfierbântată
ca scitul călareţ
într-un demult.
Deasupra e doar valul
cât un munte,
un gorgan de scit
solemn si mut,
doar albatroşii vin
să mă asculte,
cu albul din aripi
să-mi facă scut.
47. 47
SEMINOLE
Am încălcat cuvântul
străjuit de-o stea anume,
cal înşeuat cu gândul
colindării mele-n lume,
să ajung la Seminole,
trib indian din timpul prim,
o stamină între corole,
un simbol de crez sublim.
Vulturul le e destinul
pielea roşie întruparea,
zorile însângerate-n chinuri
pielea lor le dă culoarea.
Îi aşează scalpul nimb
o corolă, pene vide,
înţeleptul şef de trib,
riga luncilor aride.
48. 48
EVERGLADES
Când soarele pluteşte-n lichidul amniotic
şi îşi trimite o geană clipind pe Oakland Park
încord trunchiul indian ca un palmier exotic,
cu răsuflarea adâncă cât pieptul să-l încarc.
Simt mirosul ud, fierbinte, ce mă chiamă
în tribul Seminole, indian sunt, după chip,
mlaştina cu ţărmul pitic îmi este mamă,
tată îmi e pădurea crescută în nisip.
Aş trage spuza apei peste genunchi, să-mi ţină
răcoare în jarul de amiază. E pârjol
albastrul cer ca o mătase fină
ce arde înjunghiată pe un colţ de aligator.
49. 49
Umbră nu mai am, pământul e oglindă,
îmi prelungesc adâncul, nu am spaţiu, nu am timp,
materia e lavă, sângele e limfă,
mi-e frică şi de umbră, să nu ma vrea la schimb.
50. 50
MAREA
Ţărm umed, bot ca de miel,
fragedul trup, piele de mei,
mi-e teamă să nu muşte din el
cu dinţii cei tari, urma pasilor mei.
Păşesc mai înalt, trupul e-n zbor,
marea îmi vrea sărutul pe val,
m-ar face sub ea fermecatul covor
să fugim împreună spre un alt litoral.
O cheamă înaltul, vrea soartă de astru,
spectacolul lumii, necuprinsul în loc,
norul de aur, orizontul albastru,
umbra de vultur cu marea în cioc
51. 51
să geamă în braţe flămânde de ocean,
s-o încingă Atlantic pe mal în Florida,
să o admire adânc un ochi de uragan
pe ea, însetată de iubire, timida,
să-şi prindă o Bermudă cunună pe cap,
Bahamas s-o strângă mai tare-n centură
cu zarea oglinzilor în care încap
nerostitele cuvinte întrupate pe gură.
O, ce iubire, ce duh visător,
ce zbatere fecundă e-n pântecul ei,
prea roşii obraji plutesc pieritor,
sânge sărat ţâşneşte din ei.
52. 52
Marea aruncă un val ca o spuză,
o lacrimă albă, o voce pustie,
fructul iubirii ei, o meduză
născută in palma mea, străvezie.
Mi-e teamă, m-astupă meduza, cobor,
o algă albită, un sânge de-al ei,
vreau doar să rămân pe ţărm visător
ţintuit în palma paşilor mei.
53. 53
MLAŞTINA
Bate vânt de baltă otrăvit,
vin săgeţi nesănătoase încă,
cai bălţaţi ţin malul împietrit
să nu-l smulgă mlaştina de lângă,
vin hidoşii-n platoşe de corn,
boturi lungi, armuri medievale,
zorii-s sfâşiaţi de aligatori în somn,
victimele sângerărilor carnale,
îngeri negri, Eden de nămol,
aripile lor sunt ca tăcerea,
suflet mort şi atârnat în gol
ca un clopot bate
învierea.
54. 54
LAUDERHILL
Aşa cum stă pământul trup în apă,
apa şi-ar dori în palma de pământ,
lacrimile zării să încapă
în evergladsul locului pe rând.
Nu mai există albul adevăr,
numai dorinţe, puncte de vedere,
de când aici în Eden a muşcat din măr
lutul însufleţit şi cu vedere,
când apare-n frunze lungi banana,
e un corn de lună-n bananier,
el deschide bolta în Nirvana,
stelele se nasc aici şi pier,
55. 55
vin zorii în colţi de crocodil,
zeul înţelept şi fără ere,
împăratul bălţii în Lauderhill,
însângerându-şi punctul de vedere.
56. 56
DOWNTOWN
Veşnic nisip, imens, întins,
fără cruţare.
Zorii culegând boabe de mei,
pielea acestui ţărm prea albăstrit
de mare,
de când îmi ţine-n palmă
paşii mei.
Fug de noapte
ca de pliscul ciorii,
să nu-mi fure scheletul
stingher,
mă clătesc pe mâini cu zgârâie-norii
când adună roua
de pe cer,
vine în valuri încă o dimineaţă
dinspre ziuă se îmbrăţişează
nori,
nervi lucizi
57. 57
de blocuri se agaţă
să mă smulgă
dintre visători.
Urc cu un ochi deschis
ca o fereastră
să-mi privesc din înălţime
talpa
înecată-n pulberea albastră,
cea lichidă,
cea întinsă,
prea înalta.
58. 58
HIGHWAY
Sângele curge de la nord
la Key West,
globule mai roşii
mai albastre,
mai gri,
sânge de şarpe, al coastei
de est,
aer de plasmă,
maşini,
hematii.
Curgere egală, fluidă,
de drum
în pielea de şarpe a bordurii,
doar frunza-n palmieri se înverzeşte
acum
pălmuind insolenţa căldurii.
Starea pe loc e muşcătură
de şarpe,
nu mai e umbră,
e viteză-n pământ,
oceanu-şi roteşte globulele albe,
59. 59
îşi caută-n sare
o conservă
de vânt.
Sângele curge fierbinte
pe trup,
cuptor e maşina
curând,
în ceaţa căldurii sticlesc ochi
de lup,
prea a venit rândul meu,
număratul meu rând.
60. 60
MIAMI BEACH
Păşim alături, nisipu-i rug,
e o altă lume,
oceanul geme
sub paşii mei strivit,
pe pielea ta doar boaba de apă
fără nume
e semn că trupul său, în taină
te-a iubit.
Aeru-şi topeşte statuia de amiază
după un ritual anume
cu preoţii albind,
în van pe ţărm oceanul
la gleznă îngenunchează
jertfindu-ţi
ofrandă
o scoică de argint.
Mergi mai încet să asculţi
imnul zidirii,
templul e fierbinte,
61. 61
cu duh
şi fără chip,
să vezi cum boaba spumei
în tainele iubirii,
cu drag îmi îmbrăţişează
urma
pe nisip.
62. 62
LACRIMA FREATICĂ
Oboseala
calcă liniştea
pe gând,
n-are marea apă
cât ar vrea
să îşi spele sângele pe rând,
albia înnămolită
mult
de ea.
Să îneci tristeţea
în durere,
e semnalul trecerii
în vis,
cum pământu-n tinereţe
şi-a închis
lacrima freatică
sub piele.
63. 63
SEAQUARIUM
Vezi,
oceanul stă închis
în ochi de sticlă,
te străpung prea reci priviri
de peşti,
ca dintr-o stâncă translucidă
mult prea mică
pentru un izvor
de coloraţi peşti
îngereşti.
Pleoapa zării are chip
albastru,
înalt,
de cer căzut în spaţiu
strâmt,
curgătoare,
topite lumini de astru
în lumea fără păsări,
fără umbră,
vânt,
în acest ochi
cu ape strânse
laolaltă,
acvariu de priviri
64. 64
şi colorate gene,
o lacrimă sărată,
închisă
într-o înaltă,
tăcută lume
a visării mele.
65. 65
KEYWEST
Punte peste ocean cu paşi înalţi
şi rari,
patimi ascunse în univers de apă
insule sărace,
poveştile-n pescari
cern apa cu năvodul,
din priviri o sapă.
Se-ntind şirag de perle,
lanţu-i de asfalt,
opresc galopul albastru
neobosit de val,
maşini multicolore curg
pe acest înalt
colos miriapod
tăcut şi ireal.
Aici Florida întinde un deget
peste mare
ca zborul unui flutur
prea alb
din mâna ta,
mângâiere de aripă
drumul în depărtare
spre lumea de mistere
unde
te-ar aştepta.
66. 66
CASA PISICILOR
(casa Hamingway)
O poartă înaltă, deschisă spre paradis felin,
molatice fiinţe încremenite-n lene,
curiozitatea poartă sclipiri de dar divin
ofrandă oferită dragostei eterne.
Pare că timpul are aici aripi de piatră
oprit în zidul casei şi în răzoare mici,
ora-i adormită sub blana aristocrată
a acestor colorate şi veşnice pisici.
Câtă iubire poartă stăpâne Hamingway,
statuia ta de aer la margine de lume,
când luându-mă de mână mă plimbi printre alei
şi îmi citeşti pe frunze volumele postume.
67. 67
ORLANDO
E deschisă lumea palatelor pitice,
auzi ziua călcând pe aerul docil,
cum murmură în frunze crenguţele-n cosiţe
poveştile pictate pe tâmpla de copil.
Te cheamă Mickey Mouse cu ochii mari cât lacul
te privesc zeiţe cu abisul lor căprui,
minutele au paşii mari cât veacul,
în care timpul cât e de mare, nu-i.
Maeştrii magicieni fac gestul să vorbească,
cuvântu-i cât oceanul gândului adânc
de veghe stă cât lumea pasărea măiastră,
zboară-n cioc cu ţara poveştilor la rând.
Renasc în amintire pietre vorbitoare
în aer sculptate uitatele figuri,
68. 68
anii copilăriei cei fară ţarm şi zare
îşi leagănă galopul venind pe caii suri.
Cum îşi alintă seara ghemul de soare neted
ca o lupoaică puiul torcând acelaşi grai,
cu palma amintirii am mângâiat pe creştet
duios copilăria cu părul ei balai.
69. 69
PRIVESC CUM ÎNSPUMATE VIN
Privesc cum înspumate vin
herghelii de valuri
când eu învăţ nisipul
cuvinte
de rostit
sa aline sângerarea
atător idealuri
rănite aici la ţărmul iubirii
de iubit.
E vântul prea sărat,
nisipu-i piatră,
aspru,
cuvântul nu e o zare,
e şarpe
încolacit,
doar ochiul mării imens fluid
albastru
trimite câte-o jertfă
de duh
însufleţit.
70. 70
CUTEZĂTOR CA MAREA
Cutezător ca marea
plutesc
într-o derivă,
busola cugetării s-a departat
de drum,
reproşuri măturate de-un uragan
de vină
m-au răvăşit,
din cioburi mă recompun
acum.
Aş vrea să semăn cu tine
căt mai mult,
să mă ciopleşti în piatră,
să m-aprind ca lava
cu degetele tale
să alegi
din cel ce sunt
numai acele clape
ce cântă fals
iubind.
71. 71
LUMINĂ NEAGRĂ
Lumină neagră,
umbra mea din urmă
îmbrăţişează-mi paşii
pe nisip,
te-aş salta
curcubeu
peste umăr
să-mi strălucească ochii tăi
pe chip.
Câtă lucire
preanimicul are,
un vapor de apă cât o mare
şi ţi-o aşează
urma ta
cărare,
flacără răpită,
duh de soare.
72. 72
CASTELUL DE CORAL
Pane polon, ce gând însângerat
ţi-a arcuit şi ţie drumul peste apă
pe tâmpla rece clipa când ţi-a dat
sărutul, îmbrăţişând iubirea-ţi sfârtecată,
care destin hain te-a urgisit
atâta miez de noapte să se adune
în deşertul celor două inimi pustiit
şi aruncate-n capete de lume,
frumoasa ta de taină ţi-a rămas
îmbolnăvită de cuvinte mute
în ţara-i învârtind un singur ceas
al aşteptării nopţilor tăcute,
73. 73
tu, rătăcit speranţei ce răzbună
i-ai construit dintr-un coral de piatră
castelul fermecat sub ochi de lună,
ofranda iluzorie de vatră.
O viaţă ai săpat, monah sihastru
iubire dezmierdată-n timp de piatră,
aici ai îngropat oceanu-albastru
şi depărtarea mult prea depărtată.
Credinţa revenirii iluzorii,
imnul iubirii-n sângele vocal
ţi-a măcinat anii în apa morii,
un timp surpat în tine val cu val.
74. 74
Ţi-ai descompus fiinţa-n amintire
încovoiat pe crucea ta, muzeu,
doi corali de piatră şi iubire
îngenunchez spre voi castelul meu.
75. 75
POVESTE DE DRAGOSTE
Priveşte oceanul, coperta e deschisă,
trimite rânduri valuri, îţi scrie într-un chip
perpetua, jertfelnica iubire interzisă
dintre un bob de spumă şi firul de nisip.
Era vremea când omul îşi făurea genom
cioplind în ADN la soartă şi la gând,
cu tâmpla străvezie apa-şi veghea în somn
mirifica suflare sub unde, până când
muntele de stâncă veghea la mal lucrarea,
privea fereastra zării, când unda sosea val,
îngenunchea cu ţărmul, rugându-şi nemişcarea
s-o mângâie cu verzile lui plete lângă mal.
76. 76
Ea îi îmbrăţişa doar glezna, unde putea ajunge
cu buzele aproape de trupu-i împietrit,
până la care ruptă din veşnicie curge
iubirea pătimaşă care i-a reunit.
El implora fierbinte vremelnicii şi ere
cu forţa adunată din ploi, zăpezi şi vânt
să-i micşoreze trupul în vine, şi putere
să-i dea când spaima şi durerea în fibra lui
pătrund,
Să-i poată ajunge buza la tâmpla străvezie
să îi sărute unda pe gene şi pleoape,
să-i simtă nerăbdarea din vocea argintie
când îi coboară-n suflet galopul ei de ape.
77. 77
Ea îl privea cu albastra iubire a ei fluidă
cum lasă îmbrăţişarea să-i cadă tot mai jos,
cu trupul ei, aripă de zbatere timidă
îi mângâia durerea lovitului său tors.
Aşa, iubirea lor a dăinuit, târziul
a înţeles demultul la stare şi la chip,
şi sângele chemării lor, prea viul
răscolitor şi tainic grăunte de nisip.
Ea îl iubeşte încă, aşa cum e acum
şi îi trimite boabe de spumă să-i aline,
asfinţinta frunte a sfârşitului de drum
la care marea vine pe rând să se închine.
78. 78
LA MALUL MĂRII
La malul mării ţărmul a pactizat
cu valul,
au înecat o lege,
şi vântul e corupt.
s-au înţeles să aducă în Dobrogea
Ardealul,
să-i lege-n râuri munţii
şi marea dedesupt.
Să-şi facă moţii tineri,
din tulnice,
catarge,
din lemnul de ciubere
corăbii,
de plutit,
când lanţurile-n Bosfor
cu valul se vor sparge
să aibă port la Ţebea
Florida
în răsărit.
79. 79
HILL WAY
Aici s-au scris alei cu alb
de tuş
pe iarba o hârtie verde
colorată,
palmierii-şi duc povara,
un urcuş,
pedeapsa lor
când bolta-i răsturnată.
Spaţiul
pare a fi lipit de timp,
e lacul ochi de cer
privit albastru,
anul îşi mântuie un singur anotimp
în peştera fierbinte
de sihastru.
Sunt case mici şi albe
ca de var,
îşi albeşte luna faţă între ele,
pictori cu părul verde
apar
cu înflorate, străvezii
penele.
80. 80
Liniştea vorbeşte limba apei,
raţele recită un vers
de peşti,
ziua aleargă către
mai aproape
spre apa albastră a cupelor
cereşti.
Aici parcă şi magii stau la rând
pregătind cuvânt
cel peste fire
cu anii întorşi în veşnicie
aşteptând
să vină cel cu duh
de revenire.
81. 81
AJUNSUL-NEAJUNSUL
Ca într-o mantie m-a-nveşmântat
demultul,
liană încolăcită
cu frunza
verde-scrum
doar ochiul mi-a rămas
deschis
pe dinăuntru
unde bat talazuri
la gândul meu de acum.
Ajunsul-neajunsul,
dorinţă-neputinţă,
vremuri răstălmăcite,
veşnicul mereu,
călătorind destinul cu tine
într-o fiinţă,
aripa cea mai caldă
a cugetului meu.
82. 82
HELLO FLORIDA
Păşesc mai rar pe roua dimineţii,
vechi prăfuitul drum să mă ajungă,
în umbra-mi călătoare daco-geţii
mă urmăresc cu o răsuflare-n urmă.
Ei ştiu să mute un continent în altul
vânându-mi căprioara-n trupul meu,
despovărându-i de-ncordare saltul
peste oceanicul gând de semizeu.
Te chem alături, dulce chip Florida,
mirificele ţărmuri mă înconjoară,
sânge îmbarcat cu visul în lichida
oceanica trăire prima oară.
Aici să vieţuiesc fără dureri,
fără cărări cu netrecute piedici,
83. 83
nu lăcrimează ziua de ieri
pe cea de azi cu ruga în biserici,
nici răul nu se înalţă peste rău
neînlocuitul bine nu se închide,
binevenirea e-n numele tău
pe marile orizonturi şi lichide.
Să navigăm speranţa de-nceput,
arhipeleagul bălţilor mă chiamă,
la ora scufundării mele-n lut
să mă slăvească un crocodil de seamă.
84. 84
MERGI ÎNAINTE
Loredanei
Priveşte în faţă, marea se despică,
păşeşte drept şi nu privi în urmă,
cum primăvara frunza se ridică
asemeni unei adieri de umbră.
Mergi spre tărâmul tău făgăduit
şi înţeleapta clipă să te-ndemne
către destinul cel îndreptăţit
şi cuibărit în îndreptări şi semne,
timpul nu se opreşte când îl vrei
supusul tău, mergând încet la pas,
clopotul bate doar pentru acei
ce au ştiut să-şi ia doar bun rămas,
85. 85
mergi înainte, nu privi în urmă,
să ai privirea caldă şi senină,
alege clipa, numai umbra să te ajungă
cu lacrima ei strălucind a vină.
86. 86
ZI FIERBINTE
A curs devreme vară
de odată,
praf de iulie
care a sărit un rând,
un soare ucigaş
şi-a prins calea ferată
dupa grumaz
şi s-a-nhămat la câmp.
Sap umbra după iarbă
cu lopata,
cu verdele abrupt să mă astup,
în aurul de foc
săpându-mi
groapa
din coaste să-mi fac ramuri
cu frunze
să mă rup.
87. 87
A TREBUIT
A trebuit să fii eroul
cel veşnic
repetat ca brazda
prin care trece fierul de multe ori
ca să rodesc,
de-atâtea ori buruiana
proastă
ca sărăcia şi năpasta
mi-au scrijelit
în crucea palmei
destinul foamei omenesc.
A trebuit să fii pamântul
cel repetat ca un ecou,
cu somnul întrerupt de veghe
şi petrecut la nesfârşit,
o transhumanţă de mioare,
un pendul întors din nou,
ca să înţeleg
că se întâmplă de atâtea ori
să fii iubit.
88. 88
CUVÂNTUL
Orice poveste de iubire
începe
cu facerea de lume,
pe când a fost întâi o coastă
şi după
a venit femeia,
codrul a trăit şi iarna,
frunza
l-a învăţat să sune,
anul a fost întâi ca cercul,
ziua doar după aceea.
Din miezul de cuvânt
rostit
iluzia prinde putere,
cuvântul a fost la-nceput
dintr-un păcat
ca un copil,
toată fiinţa mea, simţirea
jur-împrejurul meu îţi cere
doar Ţie să-ţi închin,
Stăpâne,
gândul cel bun,
teribil şi umil.
89. 89
ACUARELĂ
lui Kevin
Vânt dinspre pupa,
corabia saltă
ca o ciută
sălbăticind peste val,
stâncă înspumată şi caldă
pe oceanul acesta patern,
primordial.
Privirea-mi tăcută
peste buza de mal
să-ţi fie lumină de far,
curcubeu arcuit
de culori
ce se sfarm
când genele tale
adorate
apar.
90. 90
CULOAREA
Am încercat culoarea
cu genele,
cu felul,
le-am diluat în lacrimi
mai ales,
în spuza gurii tale
mi s-a aprins penelul
privirii vinovate de tine
ades.
Lasă-mă-n lumea cu tonuri
iluzorii,
îmblânzitorii de culori
ce îmi doresc
vor şti,
zăbrelele-s prea dese
la marginea culorii,
sufletul
îmi străluceşte
gri.
91. 91
O VIAŢĂ
Sfântă-i ţărâna,
priveşte spre noi
ca o mamă
alptându-şi copilul
la sân,
de la naştere până când
rămânem în doi,
eu,
aerul ei
ea,
pământescul plămân.
92. 92
SOMN
Tăcută e strada, curgere curată,
pădure strivită sub ursul de somn,
miroase blana nopţii a frunză uscată
şi a lătrat înghiţit de câine când dorm.
Apar apoi stele ca solzii, e un peşte
stăpân peste umbră, durere, căldură,
o lună nebună cerşeşte
albită de vreme eternitatea-n bordură.
Înţelept magician, ce minuni din joben
aruncă în noaptea lichidă :
miez dulce de aer topit la un semn
privirea mea ce o vreau translucidă.
93. 93
Tu eşti vis, peste vis, peste toate,
aer peste apă, aer-pământ,
două priviri, două cuacervate
înotând,
dormind,
înotând.
94. 94
CA LUNGUL DRUM AL STÂNCII
Ca lungul drum al stâncii
spre nisip
cum măcinat şi timpu-i
în secunde
e si clepsidra trupului meu,
chip
plecat
din albul lapte
înspre unde
totul se preschimă în lichid
şi curge,
ca un fraged val de unde.
95. 95
COPERTA STELEI MELE
Coperta stelei mele
o deschid,
intru în ea
timid
ca într-o carte,
în spaţiul rezervat
marelui vid
urc treptele permise
doar cu o parte,
cea fără tristeţe,
greutate
şi nevoi,
lăsând în urmă oasele
mai grele,
aşa cum plutesc
umerii tăi
goi
în vidul
celor două palme
ale mele.
96. 96
NIDARE
Susurul brizei se aude
în ecou
scâncet al strunei iubită de arcuş,
la ceasul în care
îmi aşez
cât mai sus
gândul cel bun
peste gândul cel rău,
stau în căldură
sub coaja de ou
boltă albită înspre apus
îmi apăr oul dintâi
ca puiul de sus
ce-şi doreşte să nideze
cu mine
din nou.
97. 97
DERVIŞUL
În seara asta luna e doar o piatră.
Mamă.
Roteşte ca dervişul un timp imens
şi mut,
îi port în mine fiica ei
cea mai de seamă,
rotindu-mă în axa rece,
şi de lut.
Sunt arhitectul acestei stări
de transă
în care se roteşte dervişul meu,
destin,
când mă va astupa pământul,
ca o avalanşă
voi fi, un colţ de lună
îmbrăţisat
intim.
98. 98
BEŢIE
M-am vindecat de ziuă, cânt un refren la paşi,
măsor cu talpa drumul şi cântecul secundei,
în vioriul serii, cu gândul duce-m-aş
înspre fărădelegea unei plăceri mărunte,
să-mi regăsesc agora in sângele din vin
la care îngenunchează pahare interzise,
am auzit lătratul tramvaiului vecin,
când îngerul de pază, dulăul, plânsu-mi-se.
Tăcut, îmbrăţişand paharul ca un şal
m-a astupat un encefal de vise.
Doar când a spart tăcerea o lună de cristal
am înţeles că noaptea în jurul meu murise.
99. 99
PĂMÂNTUL ÎNCLINAT
Oval tăcut, gândeşti, dintr-o şalază
ca-n timpul unu, oul prim,
cum stătea pământu-n prima fază
vertical în axă, ca într-un spin,
apoi bătut, de oboseală,
tras în ţeapă de atâţia ani,
cum şi-a înclinat capul într-o poală,
a mamei pietruiţilor astrali
să-i ceară mângâierea de alean,
un vânt solar alinător în schimb,
căci va muri cândva cu un ocean,
apoi cu toţi atomii,
ca un timp.
100. 100
DORMIŢI DOMNILOR
E frig, e un aer greu ca smoala,
sunt nopţi enorme, şiruri, salbe,
cad porumbeii seceraţi de boala
necunoscută aripilor albe.
Să vină gânditorii să-I alunge
spre ţări cu orizonturi mai de preţ,
aici doar mielul ierbii îşi mai suge
laptele târziu de sub nămeţi.
Un icnet surd îmi scapă din torace,
oftatul chinuit sub diafragmă,
nervii-s ca aţa sugrumată-n ace
pleoapa ascunde geana să adoarmă.
101. 101
Săriţi pe voci cu ape liniştite,
să-nspăimântăm cuvântul cu tăceri.
- Dormiţi domnilor, sunt orele răguşite
de ţipătul secundelor de ieri!
102. 102
COBOR SĂ TE CAUT
Cobor în fântână să o caut
pe aceea
ce a păşit mai devreme cu o şoaptă
în pământ,
umblu prin beznă să-i caut aleea
cu ciutura goală
nebăutului gând.
Umblu prin vârstă să-mi caut
femeia,
mă uit în oglinda fântânii
la rând,
frică nu îmi este de vârsta a treia
ci de preatinereţea
ce coboară
uitând.
103. 103
E VREMEA
E vremea începutului
de drum,
amprenta zilei mândră se inalţă,
cu halebarda ei
de roşu scrum
un înger păzitor lângă speranţă,
pândim minutul să rotim
un ceas
până la care totu-i întâmplare,
să nu culegem doar
ce a mai rămas
din noapte,
adevăruri mult prea clare.
104. 104
VREMEA REA
Cu mormăieli şi cu dorinţe
seci
urcă alaiul vântului
la munte,
mă plesnesc în faţă
fulgii reci,
stânci mărunţite
viscolind
cărunte.
Vremea rea
cumplită,
de blestem,
în care-mi apar vocea
ca pe o floare,
bat copacii clopote
de lemn,
primejdia supremă,
migratoare.
105. 105
NUMAI CEI SĂRACI
Numai cei săraci
mai ştiu
să zboare
învăţând sărutul mersului
pe jos,
când talpa
piaptănă
cosiţa de cărare
şi se înroşeşte crângul
tresărind
sfios.
106. 106
NEPĂRĂSITA MEA POEZIE
N-am încetat să-mi scald miraculoase ţărmuri
pe-un colţ de gând nepărăsit, iubit,
cu un val usor, despovărat de cărnuri,
iluzii, visuri, umbre de umbrit.
Am zăbovit destul, cât un crâmpei de secol,
semaforul meu s-a înroşit prea mult,
ţărmul poeziei prea troienit de viscol
clopotul în tâmple l-a bătut mărunt.
Metafora am închis-o în gulag de virtute,
cazărmi de idealuri, zid şi creneluri tari,
m-am ţintuit în golul unor dorinţe mute,
vedeam în pâinea albă morile mult prea mari.
107. 107
Cum răzbat ca apa grijile prin pietre
în vegetala sevă de sânge printre ani,
am ciugulit şi eu cu păsările bete
gustul primăverii ce se vindea pe bani.
Acum planez în golul unui aer tare,
caut în umbra penei aripa mult prea grea,
păsării măiestre umil îi cer iertare
că am zburat prea mult cu mine
fără ea.
108. 108
DEASUPRA VÂRSTEI
Intrăm în an ca într-o sărbătoare
de pe un înalt şi preaslăvit zenit,
jur-împrejurul aerului tare
bine miroase a praf de răsărit,
să ne urcăm metaforele-n vulturi,
ei, îngereasca frazelor aripă
despovăraţi de sare ca preamultul
cum decojeşti răgazul de pe clipă,
aici, deasupra vârstei fără nume,
în pacea coliviilor cereşti
să ne amagim că marginea de lume
curge mai rar în vale când albeşti.
109. 109
MAI GREU
Mai greu
povara clipelor
se duce
când preajma e fierbinte
ca un rut,
pentru rana vremii
la rascruce
caut în tine leacul
de împrumut.
Şi munţii-şi poartă vina,
sunt înalţi
şi-I troienesc zăpezile
prea lesne.
Pentru un cuvânt de vindecare
a celorlalţi
vertebrele mi s-au surpat
in glezne.
110. 110
PORUNCĂ
Scoateţi răul
cu duhu-i
din perete,
zidirea e lumină,
otravă-i răul gând,
răsăritul începe
cu înroşirea pietrei.
Înroşiţi urâţii
sub varu-n care sunt !
111. 111
VERS ALB
Scoateţi omida albă
din frunza poeziei,
albitul vers,
cel murdărit cu alb,
de când i-a mângâiat cosiţa
argintie
neghina imposturii i-a încolţit
în scalp.
Cuvinte înşirate
tăcând
ca miriapodul,
un pas pe altul,
un târât pe jos,
un praf înecăcios
simţit în podul
din cerul gurii tale
când le reciţi
umbros.
Grăbiţi-vă,
se va preface-n pupă
minciună înveşmântată ca un cocon
în ham,
112. 112
copacul imposturii
se ascunde mereu după
creanga neputinţei
ce ţi se-arata
ram.
Din ea apare-un flutur
plăpând
ca o lumină,
o umbră
ca o lupă mărind
miraculos,
o facere a naturii incertă
ca o vină,
pulberea străvezie
ce te-a minţit
frumos.
113. 113
ADORATĂ
Adorată e haina de apă
când te scalzi cu mine în ocean
şi privirea-mi fierbinte îţi caută
prin piele fereastra,
un geam.
114. 114
FUGĂ
Pe surse am aflat că geamul
plânge
topit de ploaie acidă
din ajun,
pe stradă,
vechi hăitaş,
vântul mă ajunge
ca pe un vânat
pe care mi-l asum.
Mă aflu vinovat
doar cu o aripă
care şi-a frânt elanul
spre înalt
şi a batut în gol
un sfert de clipă
întârziind un zbor
spre celălalt.
Mă fugăresc şi strada
e saracă
sunt încleiat
ca alergarea-n somn,
115. 115
tot mai sper că rana
o să-mi treacă,
a delincvenţei de a fi fost
odată
domn.
Nu recunosc greşeala,
o tenebră
de aceea alerg
cu rugul aprins de viu,
ţin cinstea-n palmă
ca pe o vertebră,
un trăitor
gonind
spre mai târziu.
116. 116
POLITICĂ
Parcă s-ar coace pâine
în soarele apus
grâul din lanul verde s-a aruncat
pe vatră,
a sărit ştacheta timpului, mai sus
şi a comprimat hectarul
într-o bucată.
S-a dat deja semnalul mulţimii
la arat,
ardem etape ca să ajungem primii,
mai binele
stă în anul ce vine
agăţat,
duhneşte o minciună
în cizmele
prostimii.
117. 117
URS LA TOMBERON
Să vină gunoierii,
să le aclamăm prezenţa,
fanfara militară să cânte
la peron,
gunoiul e pe val şi-i creşte audienţa
de când e luat în braţe
de urs
la tomberon,
să profităm că timpu-i curat
pe dinafară,
şi să ne facem ordine mai ales
în minţi,
vecinii sunt la muncă,
e linişte in ţară,
zeii neputinţei
s-au otrăvit
cuminţi.
118. 118
PARASTAS
Înnoadă gândurile cu dinţii
să-ţi ţii averile mai strânse,
aici, la marginile ginţii
unde sunt râsurile plânse,
unde pomana-i ca o nuntă,
să nu rămâi în moarte singur
şi cum durerea încape-n linguri
e loc de o beţie cruntă.
119. 119
TRANSFORMARE
Somatica celulă refuză
să-şi dividă
imaginea oglinzii în care s-a văzut:
e infectat nucleul cu un AND
de omidă
în lumea
miriapodă
în care a încăput.
Ea încă nu ştie
că într-un mister
de limfă,
prin moarte,
purgatoriu
şi sarcină trecând,
va învia din beznă un fluture,
din nimfă,
cu aripi de petale ca florile
în crâng.
120. 120
DIMINEAŢĂ ÎN TRAMVAI
A fost dotat tramvaiul cu glande odorifere,
spre dreapta lui pedeapsă, supliciul matinal,
un neam de manivelă s-a strâns, cum i se cere,
să înceapă ziua muncii la primul ochi astral.
Mă înăbuşă mirosul, vreau şina să mă absoarbă,
şi să respir un aer curat, orizontal,
să mă aplec pe roata cea mai oarbă,
toiag să-i fiu, fierbinte, de metal.
121. 121
DRAGOSTE
Te-am văzut cum te-aşezai
în floare
şi îi şopteai gingaşului pistil,
un fluture-n stomac
a fost în stare
să-mi răscolească cumpătul
viril,
paralizau cuvinte
luptătoare,
podeaua s-a vândut pentru tavan,
sub piele-mi răsărea
un soare,
gându-şi fierbea eclipsa într-un cazan,
floarea s-a aprins, o lumânare,
pistilul o grenadă
cu fitil,
fluturii s-au sinucis
122. 122
în felinare,
pentru o lumină cu un mesaj util,
am explodat în spaţii
celulare,
în interstiţii cu suport perfid,
doi gameţi,
două crucişătoare,
în naufragiul cu final
lichid.
123. 123
CASE DE MUNTE
În unica gară pe un piept de munte,
vine ploaia în trenuri târzii
printre casele cu pletele căzute,
umede vieţuitoare străvezii
coborâte în cirezi din munte
unde au fost cândva trăind prin lemn
cu răsuflari de sevă, ziua frunte,
frunzelor prea ascuţitul semn,
în lichida vieţuire le încape
marea, omeneasca întrupare,
au deprins să plăsmuiască printre ape
vocea streşinilor fiecare,
124. 124
să îşi cânte imn de vânt sălbatic,
melodia viscolului crunt,
bagheta dinspre polul arctic
le învaţă nota-n care sunt,
foşnetul chemându-l poartă-n scânduri
suferinţa frunzei în pădure
când citeşte vântul printre rânduri
odiseea lor de la secure.
125. 125
CU GRIJĂ DOAMNĂ
Îţi mângâi zidirea
în aer rămasă,
trecere blondă prin verde crâng,
şerpi iubitori
cu pielea întoarsă
e carnea braţelor mele
aşteptând,
duh ce-l ghicesc în silaba rostită
demult în ecou
ca un flutur plăpând,
statuie sub albul de var dăltuită
în sufletul meu
e plama
ce-o strâng,
126. 126
păşeşte cu grijă bucata ştiută
să nu striveşti
crâmpeiul de cuvânt
calea rămasă e deja începută,
e noul sonet
ce-l rostim
în curând.
127. 127
ŢIE
În geana clipei te aştept
cu drag,
sonata
să o cântăm
doar la o clapă,
la pragul casei noastre,
dulce prag
pe care să-l atingem
deodată.
E taina serii dinspre început,
bate ceasul zvon de întunecare,
până la contopire
nu e mult,
Nordul în Sud
ce vis,
ce stare.
128. 128
CĂDERE DE NOAPTE
Ochi de cer
nori adunaţi în pleoape
o mirare de lună
o lacrimă
un troll
s-a ridicat râul pe glezne
şi încape
cu toţi peştii săi
în aerul gol.
Spectacolul curge ca o magică lume,
zâmbeşte piatra
pe drum
strălucind
căderea de noapte e-o surpare anume
peste toată fiinţa
ce se întunecă
albind.
129. 129
Mă simt mai bătrân doar cu o cugetare
o piatră într-un râu
de aşteptări,
aud cum mă chiamă
cu mine în ghiare
pasărea nopţii
dinspre chemări.
130. 130
TE VĂD CUM COLOREZI
Te văd cum colorezi
petele-n soare,
mai mult albastru,
mai puţin
aprins,
cum croşetezi tăcerea
pe sub mare,
doi peşti andrele pentru fir
întins,
nu căuta
să schimbi
ce nu se poate
în lumea asta am intrat
ţipând,
ţinem de viaţă
ca de două toarte
dulcea-i otravă
în taină,
adorând,
131. 131
când dintr-un veci
vom trece
într-un altul
să fim mai înţelepţi
cu un noroc,
să ştim
să ne alegem preaînaltul,
când vom sări
senini
din foc
în foc.
132. 132
NU VINDEŢI CÂINII
Nu vindeţi câinii,
să scăpăm de boala
lătratului
învăţat pe dinafară,
turbarea
răzuită de pe şcoala
toloacei
cu miros
de pierde vară,
să ne privim în ochii lor
cei uzi
cu gust de foame
în geana
verticală,
măcar de-am fi ca setea lor
profunzi,
stăruitori
ca vrerea lor
vocală,
133. 133
să ne schimbăm năravul
cum ei blana,
în desfrunzite obiceiuri omeneşti
alunecând cu blidul
către hrana
de spirit
a haitei
îngereşti
atât de des căzuţi
în patru labe
ne-am protejat genunchii roşi
de slugi,
să ne împărţim cerşitul
în silabe
despovărând
dorinţele
din rugi.
134. 134
MAI BINE
Mai bine să mori tânăr trăitor
decât să trăieşti o moarte vie
în care-ţi porţi durerea la picior
ca arma unei răni de duşmănie,
nedesluşite căi în vid ceresc
cu timpul, rătăcire la răscruce,
cu îmbulzeala a tot ce-i omenesc
unde niciundele trăirilor te duce,
mai bine-n râul repede de pisc
decât băltit în mlaştina de şesuri,
135. 135
în colţul dur sfâşietor de risc
nu în cataracta oarbă de înţelesuri,
o dată să te simţi scânteie-n fulger,
să fecundezi copacu-n rădăcină,
să-ţi poţi privi prin cristalin de înger
imaginea-ţi întoarsă la retină.
136. 136
PICĂTURI DE ROUĂ
*
* *
Să nu striveşti cu talpa strop de rouă,
te va înţepa verdele prin vis,
şi îţi va răstigni crucea de lună nouă
cu un piron de rază ochiul închis.
*
* *
Lunecoasă buză de pahar
ţi-a dat vin sărutului pe sânge,
în beţia vrerilor măcar
să te întinzi în piele cât ajunge.
137. 137
*
* *
Ce dai prea mult e cum n-ai da vreodată
cu palma pustiită şi aridă,
când cerul curge, bobul se îneacă
în trebuinţa-i vegetală şi lichidă
*
* *
Cum stăm aici şi cugetăm lumină,
albastru urcă-n pomii dinspre deal,
galbenu-n cortul pielii, zi senină,
cea roşie, cu sângele-n aval.
138. 138
*
* *
Din părăsirea fără preţ a ginţii
ca pasărea din cuibu-i văduvită,
păreri de rău răsar sub bolta minţii,
amăgitoarea frunză şi cernită.
*
* *
Te privesc din verde prin transparenta coajă
cu seva la vedere aud cum te-ai albit,
cu ochiul greu ca lupa din ou într-o şalază,
copac al meu de zare amăgit.
139. 139
CUPRINS
Iceberg 7
Dimineaţă cu vise 8
Arborele genealogic 10
Ad originem mundi 11
Jumătăţi împreună 13
Gânduri pentru Cristina 15
Galopul 25
Turnir 26
Unda 28
Clipa 29
Mieii tineri 30
Doi nepoţi 31
Parcul 33
Aşterne mamei tale zâmbet 34
Să iei aminte 36
Toloaca municipală 38
Cazino 40
Homework 42
Acolo unde se naşte oceanul 43
Albatrosul 44
Nu are marea undă 46
Seminole 47
Everglades 48
Marea 50
Mlaştina 53
Lauderhill 54
Downtown 56
Highway 58
140. 140
Miami beach 60
Lacrima freatică 62
Seaquarium 63
Key West 65
Casa pisicilor 66
Orlando 67
Privesc cum înspumate vin 69
Cutezător ca marea 70
Lumina neagră 71
Castelul de coral 72
Poveste de dragoste 75
La malul mării 78
Hill way 79
Ajunsul-neajunsul 81
Hello Florida 82
Mergi înainte 84
Zi fierbinte 86
A trebuit 87
Cuvântul 88
Acuarela 89
Culoarea 90
O viaţă 91
Somn 92
Ca lungul drum al stâncii 94
Coperta stelei mele 95
Nidare 96
Dervişul 97
Beţie 98
Pământul înclinat 99
Dormiţi domnilor 100
141. 141
Cobor să te caut 102
E vremea 103
Vreme rea 104
Numai cei săraci 105
Nepărăsita mea poezie 106
Deasupra vârstei 108
Mai greu 109
Poruncă 110
Vers alb 111
Adorată 113
Fugă 114
Politică 116
Urs la tomberon 117
Parastas 118
Transformare 119
Dimineaţa în tramvai 120
Dragoste 121
Case de munte 123
Cu grijă doamnă 125
Ţie 127
Cădere de noapte 128
Te văd cum colorezi 130
Nu vindeţi câinii 132
Mai bine 134
Picături de rouă 136
