3. Lumina este agentul fizic care impresionează ochiul,
prin acesta putând fi văzută.
Lumina
Natura luminii și structura ei au
constituit o preocupare a omului din cele mai
vechi timpuri. Datorită mijloacelor aproape
inexistente de cercetare a luminii, diversele
ipoteze privind lumina au fost multă vreme
speculative. Mai precise au fost legile
propagării luminii, conform cărora, de
exemplu, ea se propagă în linie dreaptă.
Aceasta a făcut ca între anii 1626-
1637 Rudolph Snellius și Descartes să
enunțe legile refracției. Legile reflexiei erau
cunoscute încă din antichitate, nu se știe
când și de cine au fost descoperite și
enunțate, dar se știe că Euclid și Aristotel le
foloseau.
Fenome optice consacrate
sunt:
• dispersia luminii,
• curcubeul (apare datorită
fenomenelor
de refracție, reflexia
luminii și dispersia
luminii), absorbția
luminii,
• polarizarea luminii.
4. Curcubeul este un fenomen optic și meteorologic care se
manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui
arc coloratatunci când lumina soarelui se refractă în picăturile
de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se
observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont.
Centrul curcubeului este în partea opusă soarelui față de
observator. Trecerea de la o culoare la alta se face continuu,
dar în mod tradițional curcubeul este descris ca având un
anumit număr de culori; acest număr diferă de la o cultură la
alta, de exemplu în tradiția românească secvența culorilor este
adesea prezentată astfel: roșu, portocaliu (oranj), galben,
verde, albastru, indigo și violet, și memorată sub forma
acronimului ROGVAIV. Ordinea culorilor este de la roșu în
exteriorul arcului la violet în interior.
Curcubeul
5. În condiții de vizibilitate bună
uneori se poate observa și un
curcubeu mai slab, concentric cu
primul, ceva mai mare și cu
ordinea culorilor inversată.
Teoretic există nu numai acest
curcubeu secundar, ci o infinitate
de ordine superioare, dar practic
cu ochiul liber au fost observate
doar primele patru; al treilea și
al patrulea sunt și mai slabe și se
află de aceeași parte cu soarele,
ceea ce îngreunează mult
observarea.
Același fenomen are loc și
în alte condiții, de
exemplu cu
lumina lunii (sau orice
altă sursă de lumină) în
loc de soare, cu picături
de apă provenite de la
spargerea valurilor,
fântâni arteziene,
cascade, stropitori etc., cu
alte lichide în loc de apă
ori cu obiecte solide și
transparente (sticlă,
polistiren etc.) în formă
sferică ș.a.m.d.
6. Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă
observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca
rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul
magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut
sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei,
cu referire la zeița romană a zorilor,Aurora, și la titanul care reprezenta
vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-
octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele
de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că
apare în sud.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe
alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus.
Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus
artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
Aurora polară
9. Haloul este un inel luminos,
multicolor, care poate apărea pe bolta
cerească în jurul Soarelui sau
al Lunii în condiții atmosferice propice.
Apare din cauza reflexiei sau refracției
luminii în cristale de gheață care sunt
prezente la nori de mare altitudine.
Fenomenul halo (cunoscut si ca nimb
sau aureola) reprezinta un grup de
fenomene optice sau luminoase, care se
formeaza in rezultatul refractiei si
reflectiei razelor solare in cristalele
hexagonale de gheata, care se contin in
norii cirostratus la inaltimea de 7-12
km, unde temperatura este de -30 de
grade.
Haloul
Multe sunt aproape de soare sau luna, dar altele
sunt in alta parte si chiar in partea opusa a
cerului. Ele se pot forma, de asemenea, in jurul
luminii artificiale, in vreme foarte rece, atunci
cand cristalele de gheata numite "praf de
diamant" plutesc in aerul din apropiere.
"Toata apa este inghetata, adica sub forma de
cristale hexagonale de gheata. Si atunci cand
turbulenta este puternica, dar turbulenta poate fi
atunci cand este foarte cald, hexagoanele acestea
se misca haotic si atunci razele solare nimeresc
sub unghiuri diferite. Astfel apare fenomenul
optic de halou"
10. Un miraj (sau o Fata Morgana) este
un fenomen optic datorat devierii
razelor de lumină la trecerea printr-un
mediu neomogen, în particular prin
straturi de aer aflate
la temperaturi diferite.
Cuvântul provine din francezul mirage,
care la rândul său provine din
latinul mirare, care înseamnă "a părea”.
Mirajul
11. Umbra este o zonă în
care lumina directă, generată de
o sursă de lumină, nu poate ajunge
datorită împiedicării trasmiterii
acesteia prin existența unui
obiect opac între sursa de lumină și
zona umbrei. Umbra este o proiecție
bidimensională a obiectului opac
interpus, reproducând cu o oarecare
precizie silueta corpului
tridimensional. Precizia siluetei
depinde de mai multor factori, dar în
primul rând de unghiul sub care se
găsește suprafața pe care este
proiectată umbra față
de bisectoarea conului unghiului
solid al difuzării luminii.
Umbra
Un obiect astronomic creează o umbră
vizibilă de dimensiuni mari pe
suprafață planetei noastre, atunci când
magnitudinea aparentă a corpului
ceresc este egală sau mai mică decât -
4 . Un astfel de caz de umbră se
produce în timpul fenomenului
astronomic cunoscut ca eclipsă.
Actualmente singurele corpuri cerești
capabile de a produce umbre
semnificative
pe Pământ sunt Soarele, Luna și, în
anumite condiții, planeta Venus.
