SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  15
ROMÂNIA NOASTRĂ
Schituri rupestre
Mulţi istorici susţin că munţii Buzăului
reprezintă leagănul creştinismului din
ţara noastră. Există dovezi că în aceste
schituri au locuit misionari creştini la
doar 300 de ani după Iisus Hristos.
Picturi rupestre
Speologii români au găsit în Peştera
Coliboaia din Bihor desene care s-au
dovedit a fi cele mai vechi din Europa
Centrală, datând de acum aproape 35.000
de ani. Desenele, reprezentând animale din
acele vremuri, bizoni, rinoceri, capete de
urs, au fost bine păstrate datorită
condiţiilor bune de umiditate din zona
peşterii unde au fost găsite.
Pestera cu oase
Pe Valea Minisului, în apropiere de Anina,
judeţul Caraș Severin, se află o peşteră al cărei
nume a făcut înconjurul lumii în urmă cu un
deceniu. Peştera cu Oase este locul unde au fost
găsite cele mai vechi rămăşiţe din Europa ale
omului. Fosilele, provenind de la trei indivizi, au
fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau
40.500 folosind date calibrate.
Cel mai vechi papirus din Europa şi
singurul din România este scris în greacă
veche şi datează din sec. IV î.H.. Acesta a
fost descoperit la Mangalia în 1959.
Cultura Hamangia este o
cultură neolitica din mileniul IV-II î.Hr.,
care a fost denumită astfel după vechiul
sat Hamangia din Dobrogea. Cele doua
capodopere, statuetele din lut negru -
“Ganditorul” şi o femeie sezând, nu au
egal în toată arta neolitică.
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi
sub numele popular de „Cloşca cu puii
de aur” a fost descoperit în 1837. Din
tezaurul compus iniţial se pare din 22 de
piese, s-au putut recupera doar 12.
Babele sunt formaţiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare, situat
în masivul Bucegi din Carpaţii Meridionali.
Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit
situat la 2216 m altitudine.Asemănarea sa
cu un Sfinx (dacă este privit din anumite
unghiuri, marcate în jurul său), cât şi
legendele şi istoria locului, au făcut ca
această formaţiune geologică să devină o
atracţie turistică importantă.
La Mânzăleşti- Buzău există un monument
al naturii care seamănă cu un chip uman.
Peştera Urşilor
Bihor
Peştera Limanu
Constanţa
Peştera Topolniţa
Mehedinţi
Râpa Roşie
Aminteşte de Marele Canion Colorado şi se
află la aproximativ 3 kilometri de oraşul
Sebeş, judeţul Alba. Se întinde pe o
suprafaţă de circa 25 de hectare. Râpa Roşie
este o rezervaţie geologică ai cărei pereţi
ating înălţimi de până la 100 de metri.
Safirul dintre dealuri
Exploatarea de caolin de la Aghireş a străpuns
stratul impermeabil de argilă şi a înţepat pânză
de apă freatică sau un izvor subteran. Apa a
năvălit şi a inundat toată cariera. Lacul astfel
format este supranumit Laguna Albastră,
datorită culorii apei încărcate cu praf de argilă.
Ciudat este faptul că apa lacului împrumută
culoarea cerului. Este gri în zilele mohorâte şi
albastră în cele senine, ca sufletul omului.
Focul viu
Este localizat în judeţul Buzău, pe Valea
Slănicului. Reprezintă un fenomen natural,
ce are la baza emanaţiile de gaze naturale din
scoarţa terestră care, sub acţiunea razelor
solare, se aprind. Flăcările sale pot ajunge la
jumătate de metru şi chiar un metru înălţime.
Considerat monument natural, este înscris în
baza de date a ariilor protejate din lume.
Situată în Parcul Natural Apuseni,
Groapa Ruginoasa, o imensă
ravena în formă de amfiteatru, lată
de circa 600 de metri şi adâncă de
100. Fenomenul este unul aparte şi
oferă o privelişte de neuitat. În urmă
cu doar 80 de ani, locul nu era
marcat decât printr-o mică văiugă.
Lângă Cetatea de Scaun a Sucevei,
găsim Mănăstirea Putna, prima şi cea
mai importanta ctitorie a Voievodului
Ştefan cel Mare, care străjuieşte de
peste cinci veacuri ţinutul legendar al
Bucovinei. Mănăstirea Putna a fost
construită în anii 1466-1469.
Mănăstirea Voroneţ a fost ctitorită în 1488 (în
3 luni si 3 săptămâni) de Ştefan cel Mare.
Mănăstirea Voroneţ este numită "Capela Sixtină a
Orientului" pentru marea frescă din faţada de vest,
numita "Judecata de apoi". De aici porneşte şi
sintagma "Albastrul de Voronet", care este
considerat de specialişti ca unic în lume şi
cunoscut ca şi verdele lui Veronese. Valoroase din
punct de vedere artistic este şi catapeteasma din
lemn de tisa aurit şi uşile împărăteşti.
Mănăstirea Bârsana reprezintă
un complex monahal remarcabil
prin faptul ca aici este concentrată
arta cioplitului în lemn din Ţara
Maramureşului. Se presupune că
ar fi cea mai înaltă mănăstire
construită din lemn din Europa.
Mănăstirea Curtea de Argeş cladită de
Neagoe Basarab (1512 - 1521) este cea mai
însemnată construcţie de artă şi arhitectură
bisericească. Pronaosul este amplu prevăzut
cu trei turle deasupra şi 12 coloane la
interior. Faţadele sunt decorate cu panouri,
rozete şi chenare din piatra sculptata cu
motive geometrice şi vegetale.
Pestera Sfantului Andrei
Asezarea monahală este situata în jurul unei
peşteri în care tradiţia populară spune că a
trait şi crestinat, Sfântul Apostol Andrei.
După ce în timpul stăpânirii otomane, peştera
a fost uitată, prin 1943 a fost redescoperită,
pentru ca în 1944, peştera să fie resfinţita şi
redată cultului.
Crucea Eroilor Neamului este un
monument construit pe Muntele
Caraiman pentru a cinsti memoria
eroilor neamului căzuţi în primul
război mondial.
Cetatea Bran a fost construit pe
o stâncă, poziţia sa asigurând o
panoramă deosebită atât spre
valea şi dealurile Moeciului cât şi
spre Ţara Bârsei.
Una dintre cele mai mari şi vestite
proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara
ridicat în secolul 14, pe locul unei vechi
întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia
curge pârâul Zlăşti, Castelul Hunedoara
este o construcţie impunătoare, cu
turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane
împodobite cu dantelării în piatră.
Castelul Peleş,
fosta reşedinţă regală, azi devenită
muzeu. Construit între 1875-1883,
îmbină diverse stiluri arhitecturale,
predominând elementele Renaşterii
germane şi ale stilului gotic.
Muzeul Ceasului Ploieşti este monument arhitectonic din 1910. Prezintă o
bogată colecţie de ceasuri: cadran solar, primul ceas de buzunar, ceasuri cu apă şi
nisiparniţe, ceasuri monumentale de masă, ceasuri cu mecanisme muzicale, ceasuri
decorative, ceasuri de buzunar şi ceasuri brăţară, mecanisme pentru ceasuri de turn.
Muzeul Aurului Brad. În muzeu găsim
eşantioane cu aur şi deasemenea o
colecţie de mineralogie sistematică.
Muzeul Naţional al Petrolului Ploieşti este un muzeu unic, prin exponatele şi documen-
tele referitoare la istoria şi evolutia industriei petroliere din Romania şi din lume.
Prima rafinarie din lume, Ploieşti 1943
Prima instalatie de
foraj mecanic 1861
Sub forma de minereu, aurul a fost
identificat pentru prima data în lume
în zacamintele din Munţii Apuseni.
Tiţeiul cunoscut din sec I i.H.,
cetatea dacică de la Poiana.
Cimitirul Vesel din localitatea
Săpânţa, judeţul Maramureş este
faimos pentru crucile mormintelor
mormintelor viu colorate .

Contenu connexe

Similaire à romania_noastra.ppsx

7 zile în mirifica lume din sudul banatului - Partea a I - a
7 zile în mirifica lume din sudul banatului   - Partea a  I - a7 zile în mirifica lume din sudul banatului   - Partea a  I - a
7 zile în mirifica lume din sudul banatului - Partea a I - aCornel Popovici Sturza
 
Manastirile din Bucovina
Manastirile din BucovinaManastirile din Bucovina
Manastirile din BucovinaFrescatiStory
 
Ortodoxismul In Bucovina
Ortodoxismul In BucovinaOrtodoxismul In Bucovina
Ortodoxismul In BucovinaScytheZ
 
Biserica sfintii trei ierarhi iasi
Biserica sfintii trei ierarhi  iasiBiserica sfintii trei ierarhi  iasi
Biserica sfintii trei ierarhi iasiMircea Tivadar
 
Turismul religios in bicovina
Turismul religios in bicovinaTurismul religios in bicovina
Turismul religios in bicovinaanalozici
 
Despre daci 3
Despre daci 3 Despre daci 3
Despre daci 3 NELU NELU
 
Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice Chircu Elena
 
Malta II 2014 (nx power lite)
Malta II 2014 (nx power lite)Malta II 2014 (nx power lite)
Malta II 2014 (nx power lite)Matilda Matilda
 
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceavaManastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceavaTinitzaz
 
Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu
Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu
Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu Laura Alexandra
 

Similaire à romania_noastra.ppsx (20)

Obiective turistice Oltenia
Obiective turistice OlteniaObiective turistice Oltenia
Obiective turistice Oltenia
 
Trasee
TraseeTrasee
Trasee
 
7 zile în mirifica lume din sudul banatului - Partea a I - a
7 zile în mirifica lume din sudul banatului   - Partea a  I - a7 zile în mirifica lume din sudul banatului   - Partea a  I - a
7 zile în mirifica lume din sudul banatului - Partea a I - a
 
Manastirile din Bucovina
Manastirile din BucovinaManastirile din Bucovina
Manastirile din Bucovina
 
Ortodoxismul In Bucovina
Ortodoxismul In BucovinaOrtodoxismul In Bucovina
Ortodoxismul In Bucovina
 
Biserica sfintii trei ierarhi iasi
Biserica sfintii trei ierarhi  iasiBiserica sfintii trei ierarhi  iasi
Biserica sfintii trei ierarhi iasi
 
Turismul religios in bicovina
Turismul religios in bicovinaTurismul religios in bicovina
Turismul religios in bicovina
 
Sinca Veche
Sinca VecheSinca Veche
Sinca Veche
 
Despre daci 3
Despre daci 3 Despre daci 3
Despre daci 3
 
Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice Atractii turistice istorice
Atractii turistice istorice
 
Turist in Romania
Turist in RomaniaTurist in Romania
Turist in Romania
 
Malta II 2014 (nx power lite)
Malta II 2014 (nx power lite)Malta II 2014 (nx power lite)
Malta II 2014 (nx power lite)
 
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceavaManastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
Manastiri moldova-stefan-cel-mare-si-comorile-sale-patrauti-suceava
 
Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu
Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu
Disertatie 2012,muzee mănăstirești păstrătoare de patrimoniu
 
Dealurile
DealurileDealurile
Dealurile
 
Fenomene
FenomeneFenomene
Fenomene
 
BORSA - MARAMURES
BORSA - MARAMURESBORSA - MARAMURES
BORSA - MARAMURES
 
Viscri 7.4
Viscri 7.4Viscri 7.4
Viscri 7.4
 
Povestile de la Sinca Veche
Povestile de la Sinca VechePovestile de la Sinca Veche
Povestile de la Sinca Veche
 
Manastirile din Romania
Manastirile din RomaniaManastirile din Romania
Manastirile din Romania
 

romania_noastra.ppsx

  • 2. Schituri rupestre Mulţi istorici susţin că munţii Buzăului reprezintă leagănul creştinismului din ţara noastră. Există dovezi că în aceste schituri au locuit misionari creştini la doar 300 de ani după Iisus Hristos. Picturi rupestre Speologii români au găsit în Peştera Coliboaia din Bihor desene care s-au dovedit a fi cele mai vechi din Europa Centrală, datând de acum aproape 35.000 de ani. Desenele, reprezentând animale din acele vremuri, bizoni, rinoceri, capete de urs, au fost bine păstrate datorită condiţiilor bune de umiditate din zona peşterii unde au fost găsite.
  • 3. Pestera cu oase Pe Valea Minisului, în apropiere de Anina, judeţul Caraș Severin, se află o peşteră al cărei nume a făcut înconjurul lumii în urmă cu un deceniu. Peştera cu Oase este locul unde au fost găsite cele mai vechi rămăşiţe din Europa ale omului. Fosilele, provenind de la trei indivizi, au fost datate la o vechime de 35.000 de ani, sau 40.500 folosind date calibrate. Cel mai vechi papirus din Europa şi singurul din România este scris în greacă veche şi datează din sec. IV î.H.. Acesta a fost descoperit la Mangalia în 1959.
  • 4. Cultura Hamangia este o cultură neolitica din mileniul IV-II î.Hr., care a fost denumită astfel după vechiul sat Hamangia din Dobrogea. Cele doua capodopere, statuetele din lut negru - “Ganditorul” şi o femeie sezând, nu au egal în toată arta neolitică. Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut şi sub numele popular de „Cloşca cu puii de aur” a fost descoperit în 1837. Din tezaurul compus iniţial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12.
  • 5. Babele sunt formaţiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare, situat în masivul Bucegi din Carpaţii Meridionali. Sfinxul din Munţii Bucegi este un megalit situat la 2216 m altitudine.Asemănarea sa cu un Sfinx (dacă este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul său), cât şi legendele şi istoria locului, au făcut ca această formaţiune geologică să devină o atracţie turistică importantă. La Mânzăleşti- Buzău există un monument al naturii care seamănă cu un chip uman.
  • 7. Râpa Roşie Aminteşte de Marele Canion Colorado şi se află la aproximativ 3 kilometri de oraşul Sebeş, judeţul Alba. Se întinde pe o suprafaţă de circa 25 de hectare. Râpa Roşie este o rezervaţie geologică ai cărei pereţi ating înălţimi de până la 100 de metri. Safirul dintre dealuri Exploatarea de caolin de la Aghireş a străpuns stratul impermeabil de argilă şi a înţepat pânză de apă freatică sau un izvor subteran. Apa a năvălit şi a inundat toată cariera. Lacul astfel format este supranumit Laguna Albastră, datorită culorii apei încărcate cu praf de argilă. Ciudat este faptul că apa lacului împrumută culoarea cerului. Este gri în zilele mohorâte şi albastră în cele senine, ca sufletul omului.
  • 8. Focul viu Este localizat în judeţul Buzău, pe Valea Slănicului. Reprezintă un fenomen natural, ce are la baza emanaţiile de gaze naturale din scoarţa terestră care, sub acţiunea razelor solare, se aprind. Flăcările sale pot ajunge la jumătate de metru şi chiar un metru înălţime. Considerat monument natural, este înscris în baza de date a ariilor protejate din lume. Situată în Parcul Natural Apuseni, Groapa Ruginoasa, o imensă ravena în formă de amfiteatru, lată de circa 600 de metri şi adâncă de 100. Fenomenul este unul aparte şi oferă o privelişte de neuitat. În urmă cu doar 80 de ani, locul nu era marcat decât printr-o mică văiugă.
  • 9. Lângă Cetatea de Scaun a Sucevei, găsim Mănăstirea Putna, prima şi cea mai importanta ctitorie a Voievodului Ştefan cel Mare, care străjuieşte de peste cinci veacuri ţinutul legendar al Bucovinei. Mănăstirea Putna a fost construită în anii 1466-1469. Mănăstirea Voroneţ a fost ctitorită în 1488 (în 3 luni si 3 săptămâni) de Ştefan cel Mare. Mănăstirea Voroneţ este numită "Capela Sixtină a Orientului" pentru marea frescă din faţada de vest, numita "Judecata de apoi". De aici porneşte şi sintagma "Albastrul de Voronet", care este considerat de specialişti ca unic în lume şi cunoscut ca şi verdele lui Veronese. Valoroase din punct de vedere artistic este şi catapeteasma din lemn de tisa aurit şi uşile împărăteşti.
  • 10. Mănăstirea Bârsana reprezintă un complex monahal remarcabil prin faptul ca aici este concentrată arta cioplitului în lemn din Ţara Maramureşului. Se presupune că ar fi cea mai înaltă mănăstire construită din lemn din Europa. Mănăstirea Curtea de Argeş cladită de Neagoe Basarab (1512 - 1521) este cea mai însemnată construcţie de artă şi arhitectură bisericească. Pronaosul este amplu prevăzut cu trei turle deasupra şi 12 coloane la interior. Faţadele sunt decorate cu panouri, rozete şi chenare din piatra sculptata cu motive geometrice şi vegetale.
  • 11. Pestera Sfantului Andrei Asezarea monahală este situata în jurul unei peşteri în care tradiţia populară spune că a trait şi crestinat, Sfântul Apostol Andrei. După ce în timpul stăpânirii otomane, peştera a fost uitată, prin 1943 a fost redescoperită, pentru ca în 1944, peştera să fie resfinţita şi redată cultului. Crucea Eroilor Neamului este un monument construit pe Muntele Caraiman pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuţi în primul război mondial.
  • 12. Cetatea Bran a fost construit pe o stâncă, poziţia sa asigurând o panoramă deosebită atât spre valea şi dealurile Moeciului cât şi spre Ţara Bârsei. Una dintre cele mai mari şi vestite proprietăţi ale lui Iancu de Hunedoara ridicat în secolul 14, pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlăşti, Castelul Hunedoara este o construcţie impunătoare, cu turnuri şi turnuleţe, ferestre şi balcoane împodobite cu dantelării în piatră.
  • 13. Castelul Peleş, fosta reşedinţă regală, azi devenită muzeu. Construit între 1875-1883, îmbină diverse stiluri arhitecturale, predominând elementele Renaşterii germane şi ale stilului gotic. Muzeul Ceasului Ploieşti este monument arhitectonic din 1910. Prezintă o bogată colecţie de ceasuri: cadran solar, primul ceas de buzunar, ceasuri cu apă şi nisiparniţe, ceasuri monumentale de masă, ceasuri cu mecanisme muzicale, ceasuri decorative, ceasuri de buzunar şi ceasuri brăţară, mecanisme pentru ceasuri de turn.
  • 14. Muzeul Aurului Brad. În muzeu găsim eşantioane cu aur şi deasemenea o colecţie de mineralogie sistematică. Muzeul Naţional al Petrolului Ploieşti este un muzeu unic, prin exponatele şi documen- tele referitoare la istoria şi evolutia industriei petroliere din Romania şi din lume. Prima rafinarie din lume, Ploieşti 1943 Prima instalatie de foraj mecanic 1861 Sub forma de minereu, aurul a fost identificat pentru prima data în lume în zacamintele din Munţii Apuseni. Tiţeiul cunoscut din sec I i.H., cetatea dacică de la Poiana.
  • 15. Cimitirul Vesel din localitatea Săpânţa, judeţul Maramureş este faimos pentru crucile mormintelor mormintelor viu colorate .