SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  39
Florenta
Ciucian Maria Stefana
Clasa a-XII-a C
CNOG
Sibiu
Florenta
Firenze
“Orasul muzeu”
• La poalele Apeninilor din regiunea
Toscana si Emilia-Romagna, intr-o larga
vale inclinata si inconjurata de coline
unduioase,se inalta Florenta,o destinatie
turistica privilegiata,al carei trecut glorios
isi rasfrange ecourile pe strazile,in
edificiile si in pietele cu o arhitectura
aparte.
• Este cel mai populat oraș din Toscana.
• Orașul se află pe râul Arno și este cunoscut pentru istoria și importanța
sa în Evul Mediu și în Renaștere, în special pentru arta și arhitectura sa.
Un centru comercial și economic medieval, fiind unul dintre cele mai
bogate orașe ale timpurilor, Florența este considerat locul de naștere al
Renașterii italiene; de fapt a fost numită Atena din Evul Mediu. A fost
mult timp sub conducerea de facto a Familiei Medici. Din 1865 până în
1870 orașul a fost de asemenea capitala Regatului Italiei.
• Centrul istoric al Florenței atrage
anual milioane de turiști și a fost
declarat de UNESCO Patrimoniu
mondial în 1982. Florența este
considerat ca fiind unul dintre cele mai
frumoase orașe din lume, iar
arta, moștenirea istorică și culturală își
păstrează și astăzi impactul major în
lume. Orașul are de asemenea în
Europa
un
impact
major
în
muzică, arhitectură, educație, bucătări
e, modă, filozofie, știință și religie.
Centrul istoric din Florența conține
numeroase
piețe
elegante
(piazza),
palate
renascentiste
(palazzi), academii, parcuri, grădini, bi
serici, mânăstiri, muzee, galerii de artă
și ateliere. Orașul a fost de asemenea
nominalizat, potrivit unui studiu din
2007, ca cea mai dorită destinație
turistică din lume.
Orașul oferă o gamă largă de colecții
de artă, în special cele găzduite de
Palazzo Pitti și de la Galeria
Uffizi, (care primește aproximativ 1,6
milioane de turiști pe an). Florența
este probabil ultimul oraș conservat al
Renașterii din lume și este considerat
de mulți ca fiind capitala italiană a
artei.

Acesta a fost locul de naștere sau de
domiciliu a numeroase personalități
istorice marcante, cum ar fi:
Dante, Boccaccio, Leonardo da
Vinci, Botticelli, Niccolò
Machiavelli, Brunelleschi, Michelangelo,
Donatello, Galileo Galilei, Caterina de'
Medici, Antonio Meucci, Guccio
Gucci, Salvatore Ferragamo, Roberto
Cavalli, Florence Nightingale și Emilio
Pucci
Personalitati
Durante degli Alighieri (Dante Alighieri) a fost un poet și filozof italian, om
politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al
„Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul
mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”).

•

Giovanni Boccaccio a fost un poet și umanist italian. Cu povestirile
sale reunite în Il Decamerone („Decameronul”, 1470) a influențat nu
numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a și creat modelul genului de
nuvelă, reluat în creația multor scriitori europeni.

•
•

Leonardo da Vinci a fost un pictor, sculptor, arhitect și
om de știință italian.
Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință
și inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al
Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai
importanți din acea epocă.
Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - a fost un pictor
italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea
și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din
lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui
Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente
umane.

•

Niccolò di Bernardo dei Machiavelli, cunoscut mai ales cu numele Niccolò
Machiavelli, a fost un diplomat, funcționar public, filozof, om politic și
scriitor italian.

•

Filippo Brunelleschi (Filippo di ser Brunellesco Lapi)a fost un
bijutier, inginer constructor, arhitect și sculptor florentin, dintre
creatorii Renașterii italiene timpurii. Alături de Masaccio în
pictură, Lorenzo Ghiberti în sculptură și Donatello Brunelleschi a
revoluționat arhitectura și arta plastică introducând în spațiul plastic
perspectiva, respectiv, metoda perspectivei liniare, o metodă
rațională, o convenție prin care se crea un spațiu tridimensional
coerent, omogen și infinit pe o suprafață bidimensională
•

Michelangelo Buonarroti a
fost, alături de Leonardo da
Vinci, cel mai important artist
în perioada de vârf a
Renașterii italiene. Geniul său
universal este deopotrivă
oglindit
de
pictură, desen, sculptură și
arhitectură. A scris și poezii, în
special în genul sonetului și
madrigalului.

Donato di Niccolò di Betto•
Bardi cunoscut sub numele
de Donatello a fost un
sculptor
și
pictor
italian, primul și cel mai
strălucit sculptor din pragul
Renașterii.

Galileo Galilei a fost un
fizician, matematician, astron
om și filosof italian care a
jucat un rol important în
Revoluția Științifică. Galileo a
fost
numit
„părintele
astronomiei observaționale
moderne”, „părintele fizicii
moderne”,
„părintele
științei”, și „părintele științei
moderne”. Stephen Hawking
a spus că „Galileo, poate mai
mult
decât
orice
altă
persoană, a fost responsabil
pentru
nașterea
științei
moderne.”
Caterina de' Medici a fost regina Franței și soția regelui Henric al II-lea
al Franței, precum și mamă a trei regi aparținând Casei de Valois. Mai
întâi regină, apoi regentă a Franței, Caterina a fost o figură emblematică
a secolului al XVI-lea. Numele său este legat de războaiele religioase.
Rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu face din ea o
figură controversată, chiar și în prezent.

•

Antonio Santi Giuseppe Meucci a fost un inventator italian.
Începând cu 1857 a inventat și dezvoltat un aparat care
transmitea vocea umană la distanță, aparat care este numit
astăzi telefon.

Florence Nightingale a fost precursoarea serviciului
sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai
prima infirmieră modernă, dar și un statistician
important.
• Roberto Cavalli-este un designer de moda
italian. El este cunoscut pentru imprimeurile
exotice detaliate .

Salvatore Ferragamo-designer
de pantofi-cunoscut pentru pantofii
“handmade” unicat.
•

Guccico Gucci,a fost un om de afaceri
si designer italian, fondatorul Casei
de Moda Gucci.

Emilio Pucci-a fost un designer
de moda si politician din Florența. El
este cunoscut pentru imprimeurile
cu forme geometrice .
Despre Baptisteriu se crede ca a fost la origine un templu pagan dedicat zeului
razboilui, Marte, probabil edificat de romani pentru celebrarea infrangerii etruscilor din Fiesole
si infiintarea orasului Florenta.
Se crede ca Baptisteriul a devenit un edificiu crestin in secolul al IV-lea, in timpul lui Constantin primul imparat roman care s-a convertit la crestinism - insa nu exista dovezi arheologice care sa
confirme aceasta teorie.

Baptisteriul
Sf.Ioan
Botezatorul - stil
romanic
Battistero di San
Giovanni
•

Baptisteriul Sf.Ioan Botezătorul
("Poarta Paradisului" creată de
Lorenzo Ghiberti)
Basilica di Santa Maria del Fiore

Domul Santa Maria del Fiore este catedrala
Arhidiocezei Romano-Catolice a Florenței, cunoscută
pentru arhitectura sa, și mai ales, pentru domul său
distinctiv. Este cea de a doua biserică ca mărime din
Italia , după Bazilica Sfântul Petru din Roma . Numele
său, Biserica Sfintei Maria a Florilor, se referă la
floarea de liliac, care este simbolul Florenței, sau la
însuși numele vechi al orașului, Fiorenza. Pe de altă
parte, un document din secolul al XV-lea afirmă că
numele s-ar referi la Cristos.

Proiectantul si arhitectul acesteia Este
Filippo Brunelleschi.

Stil goticoroman
Santa Maria Novella și Santa Croce - stil gotic (cu monumentele funerare ale
lui Dante, Michelangelo, Galileo Galilei, Niccolò Machiavelli ș. a.), San Lorenzo
(construit în 390, reconstruit în 1425 de Brunelleschi, monumentele funerare
ale dinastiei Medici.
San Lorenzo
Palate ale Renasterii
• Palazzo Vecchio
• Este una din cele mai reprezentative monumente-simbol din Florenta.
Edificiul da spre Piata Signoriei, care, pe vremuri, era locul intrunirilor
populare, scena sentintelor si executiilor, dar si a sarbatorilor somptuoase.
• Construit intre sfarsitul sec. al XIII-lea si inceputul sec. al XIV-lea, cel mai
probabil dupa un proiect realizat de Arnolfo di Cambio, ca sediu al
Prioratului si al gonfalonierului judecator, el se ridica pe locul in care, in
epoca romana, se gasea un amfiteatru vechi cu un stal semicircular.
• Sapaturile arheologice facute in subteranele palatului au scos la iveala trei
suprafete cu vestigii ale scenei romane.Au mai fost descoperite
coliere, vesela de pret, monede, oseminte.
“Salonul celor 500”
Culoar
supraetajat
lung de peste
1
km, comandat
de Cosimo I
de
Medici,pentru
a lega Palazzo
Vecchio de
Palatul Pitti.
Balcon protejat cu grilaj care dadea direct in Biserica ‘Santa Felicita” si care le
permitea membrilor familiei Medici sa asiste la celebrarile liturgice fara sa fie vazuti
si fara sa se amestece printre ceilalti credinciosi.
Palazzo Pitti
•

•

•

Palazzo Pitti este un palat, în principal renascentist din Florența, Italia.
Este situat pe partea de sud a râului Arno, la o distanță scurtă de Ponte
Vecchio. Partea principală a palatului datează din 1458 și a fost prima oară
reședința din oraș a lui Luca Pitti, un bancher ambițios florentin.
Palatul a fost cumparat de familia Medici în 1549 și a devenit resedința
familiilor care conduceau Marele Ducat al Toscanei. A crescut
transformându-se într-o casă comoară deoarece generațiile, care au urmat
mai târziu au adus aici picturi, plăci, bijuterii și posesiuni de lux.
La sfârșitul secolului 18, palatul a fost folosit ca o bază a puterii de către
Napoleon, iar mai târziu a servit pentru o scurtă perioadă ca palatul regal
principal al Italiei recent unite. Palatul și conținutul său au fost donate
italienilor de către Regele Victor Emanuel al III-lea în 1919 și ușile au fost
deschise pentru public ca fiind una dintre cele mai mari galerii de artă din
Florența. Astăzi, găzduiește mai multe colecții minore în plus față de cele
ale familiei Medici și este complet deschis pentru public.
Galeria Uffizi

•

•

Galeria Uffizi (italiană: Galleria degli Uffizi) este cel mai cunoscut
muzeu din Florența. Colecția sa de pictură renascentistă, găzduită de
un palat din secolul al XVI-lea, este cu adevărat deosebită și conține
lucrări ale celor mai celebri pictori ai epocii, inclusiv
Michelangelo, Leonardo da Vinci și Botticelli.
Este cel mai vechi muzeu din Europa și deține cea mai mare
pinacotecă renascentistă, conform UNESCO.
Colectii

Rafael, Madonna cu
sticletele

Sandro Botticelli, Nașterea
lui Venus
Leonardo da Vinci, Buna Vestire
Michelangelo, S
fânta Familie
Tiziano, Venus
din Urbino

Caravaggio, Bacch
us
Statui

Fantana lui
Neptun din
Piazza Della
Signoria

Statuia ecvestra
a lui Cosimo I
din Piazza Della
Signoria
David este o sculptură, capodoperă a
Renașterii, creată între 1501 și 1504 de artistul
italian Michelangelo. Este o statuie de marmură
albă care măsoară 4,34 metri (5,17 metri împreună
cu soclul) a unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă
pe eroul biblic David. Statuia a fost realizată dintrun bloc de marmură albă de Carrara, abandonată
după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut să
profite din plin de strâmtimea blocului de marmură
și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care
artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în
favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe David
cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat.
Inițial plasat în fața clădirii Palazzo Vecchio, în
Piazza della Signoria, originalul se află, din
1873, expus la Galleria dell'Accademia din
Florența.
Hercule ucigand
centaurul Nessus
la Loggia dei
Lanzi Florenta
Sculptura Bachus a lui Michelangelo, din
Muzeul Bargello din Florenta
Bibliografie:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Floren%C8%9Ba
http://aliceeetraveler.blogspot.ro/2010/04/florenta-orasulmuzeu.html
Colectia National Geografic-Locuri celebre

Contenu connexe

Tendances

Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nouTradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nouanda_simona
 
Revoluția Glorioasă.pptx
Revoluția Glorioasă.pptxRevoluția Glorioasă.pptx
Revoluția Glorioasă.pptxSoTastyThia
 
267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)
267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)
267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)dobrovolschi79
 
Obiceiuri De Craciun
Obiceiuri De CraciunObiceiuri De Craciun
Obiceiuri De Craciunstela s
 
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaRolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
 
MOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCA
MOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCAMOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCA
MOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCAIsabela Elena Ciurea
 
Metoda balantei
Metoda balanteiMetoda balantei
Metoda balanteiÉva Biró
 
După 20 de ani...amprentele războiului!
După 20 de ani...amprentele războiului!După 20 de ani...amprentele războiului!
După 20 de ani...amprentele războiului!Liuda Roşca
 
Заеднички активности
Заеднички активностиЗаеднички активности
Заеднички активностиZoran Stojanovski
 
3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electric
3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electric3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electric
3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electricHumeniuc Ramona
 
Stiluri vestimentare
Stiluri vestimentareStiluri vestimentare
Stiluri vestimentareDia Daria
 
Evolutia vietii pe terra
Evolutia vietii pe terraEvolutia vietii pe terra
Evolutia vietii pe terraCostelBalmaga
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaVlad Bodareu
 

Tendances (20)

Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nouTradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
Tradiţii şi obiceiuri de crăciun şi anul nou
 
Revoluția Glorioasă.pptx
Revoluția Glorioasă.pptxRevoluția Glorioasă.pptx
Revoluția Glorioasă.pptx
 
267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)
267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)
267538854 dictionar-de-personaje-literare (1)
 
Obiceiuri De Craciun
Obiceiuri De CraciunObiceiuri De Craciun
Obiceiuri De Craciun
 
Rolul verbelor
Rolul verbelorRolul verbelor
Rolul verbelor
 
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaRolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
 
MOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCA
MOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCAMOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCA
MOTIVE DECORATIVE IN ARTA POPULARA ROMANEASCA
 
Metoda balantei
Metoda balanteiMetoda balantei
Metoda balantei
 
După 20 de ani...amprentele războiului!
După 20 de ani...amprentele războiului!După 20 de ani...amprentele războiului!
După 20 de ani...amprentele războiului!
 
Заеднички активности
Заеднички активностиЗаеднички активности
Заеднички активности
 
Renasterea
RenastereaRenasterea
Renasterea
 
Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
 
3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electric
3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electric3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electric
3. baciu tudor-xe-efectele fiziologice ale curentului electric
 
Stiluri vestimentare
Stiluri vestimentareStiluri vestimentare
Stiluri vestimentare
 
Evolutia vietii pe terra
Evolutia vietii pe terraEvolutia vietii pe terra
Evolutia vietii pe terra
 
Convulsii
ConvulsiiConvulsii
Convulsii
 
societatea-feudala
 societatea-feudala societatea-feudala
societatea-feudala
 
Valuri
ValuriValuri
Valuri
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
 
Legatura ionica
Legatura ionicaLegatura ionica
Legatura ionica
 

Similaire à Florenta

Michelangelo Buonarroti
Michelangelo BuonarrotiMichelangelo Buonarroti
Michelangelo BuonarrotiEveNedelcu
 
Cultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediuCultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediuMarius Mungiu
 
Sarcina nr 2 arta medievala
Sarcina nr 2  arta medievalaSarcina nr 2  arta medievala
Sarcina nr 2 arta medievalalaurarsenie
 
Basilica sf petru
Basilica sf petruBasilica sf petru
Basilica sf petruAgnes Iacob
 
Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Oana Merfea
 
Renastere umanism
Renastere umanismRenastere umanism
Renastere umanismcaobvsebi
 
Imagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondial
Imagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondialImagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondial
Imagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondialMihaela Marcu
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieIoan M.
 
renaterea_i_umanismul (2).ppt
renaterea_i_umanismul (2).pptrenaterea_i_umanismul (2).ppt
renaterea_i_umanismul (2).pptIrinaSptaru
 
Renașterea artistică și umanismul în Europa
Renașterea artistică și umanismul în EuropaRenașterea artistică și umanismul în Europa
Renașterea artistică și umanismul în Europasergiu85
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada PasoptistaAngesha
 
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Angesha
 

Similaire à Florenta (20)

Michelangelo Buonarroti
Michelangelo BuonarrotiMichelangelo Buonarroti
Michelangelo Buonarroti
 
Cultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediuCultura in evul_mediu
Cultura in evul_mediu
 
Sarcina nr 2 arta medievala
Sarcina nr 2  arta medievalaSarcina nr 2  arta medievala
Sarcina nr 2 arta medievala
 
Futurismul
FuturismulFuturismul
Futurismul
 
arta medievală.pptx
arta medievală.pptxarta medievală.pptx
arta medievală.pptx
 
Basilica sf petru
Basilica sf petruBasilica sf petru
Basilica sf petru
 
Roma
RomaRoma
Roma
 
Colecţia cărţii de artă.
Colecţia cărţii de artă.Colecţia cărţii de artă.
Colecţia cărţii de artă.
 
Renastere in italia
Renastere in italiaRenastere in italia
Renastere in italia
 
Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale Studiu de caz:Curente literare si culturale
Studiu de caz:Curente literare si culturale
 
Renastere umanism
Renastere umanismRenastere umanism
Renastere umanism
 
Liceul Ana Aslan, Raluca Condrut
Liceul Ana Aslan, Raluca CondrutLiceul Ana Aslan, Raluca Condrut
Liceul Ana Aslan, Raluca Condrut
 
Liceul Ion Ghica, Basno
Liceul Ion Ghica, BasnoLiceul Ion Ghica, Basno
Liceul Ion Ghica, Basno
 
Istoriografie universala 4
Istoriografie universala 4Istoriografie universala 4
Istoriografie universala 4
 
Imagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondial
Imagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondialImagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondial
Imagini ale bucurestiului in literatura pana la al doilea razboi mondial
 
Calendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrieCalendar cultural 4 septembrie
Calendar cultural 4 septembrie
 
renaterea_i_umanismul (2).ppt
renaterea_i_umanismul (2).pptrenaterea_i_umanismul (2).ppt
renaterea_i_umanismul (2).ppt
 
Renașterea artistică și umanismul în Europa
Renașterea artistică și umanismul în EuropaRenașterea artistică și umanismul în Europa
Renașterea artistică și umanismul în Europa
 
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada PasoptistaStudiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii  In Perioada Pasoptista
Studiu De Caz Romana 4 Rolul Literaturii In Perioada Pasoptista
 
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
Studiudecazromana4 Rolulliteraturiiinperioadapasoptista 091221065512 Phpapp02
 

Plus de Andra Tischer Podia (12)

Diseminare germania
Diseminare germaniaDiseminare germania
Diseminare germania
 
Rusia
RusiaRusia
Rusia
 
Pablo picasso
Pablo picassoPablo picasso
Pablo picasso
 
Wolfram von eschenbach
Wolfram von eschenbachWolfram von eschenbach
Wolfram von eschenbach
 
Vinul alexandra d.
Vinul alexandra d.Vinul alexandra d.
Vinul alexandra d.
 
Pablo picasso
Pablo picassoPablo picasso
Pablo picasso
 
Faust
FaustFaust
Faust
 
Shelley
ShelleyShelley
Shelley
 
Test lapusneanul
Test lapusneanulTest lapusneanul
Test lapusneanul
 
Nou microsoft word document
Nou microsoft word documentNou microsoft word document
Nou microsoft word document
 
Aplicatie word
Aplicatie wordAplicatie word
Aplicatie word
 
Nuvela
NuvelaNuvela
Nuvela
 

Florenta

  • 3. • La poalele Apeninilor din regiunea Toscana si Emilia-Romagna, intr-o larga vale inclinata si inconjurata de coline unduioase,se inalta Florenta,o destinatie turistica privilegiata,al carei trecut glorios isi rasfrange ecourile pe strazile,in edificiile si in pietele cu o arhitectura aparte. • Este cel mai populat oraș din Toscana.
  • 4. • Orașul se află pe râul Arno și este cunoscut pentru istoria și importanța sa în Evul Mediu și în Renaștere, în special pentru arta și arhitectura sa. Un centru comercial și economic medieval, fiind unul dintre cele mai bogate orașe ale timpurilor, Florența este considerat locul de naștere al Renașterii italiene; de fapt a fost numită Atena din Evul Mediu. A fost mult timp sub conducerea de facto a Familiei Medici. Din 1865 până în 1870 orașul a fost de asemenea capitala Regatului Italiei.
  • 5. • Centrul istoric al Florenței atrage anual milioane de turiști și a fost declarat de UNESCO Patrimoniu mondial în 1982. Florența este considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, iar arta, moștenirea istorică și culturală își păstrează și astăzi impactul major în lume. Orașul are de asemenea în Europa un impact major în muzică, arhitectură, educație, bucătări e, modă, filozofie, știință și religie. Centrul istoric din Florența conține numeroase piețe elegante (piazza), palate renascentiste (palazzi), academii, parcuri, grădini, bi serici, mânăstiri, muzee, galerii de artă și ateliere. Orașul a fost de asemenea nominalizat, potrivit unui studiu din 2007, ca cea mai dorită destinație turistică din lume.
  • 6. Orașul oferă o gamă largă de colecții de artă, în special cele găzduite de Palazzo Pitti și de la Galeria Uffizi, (care primește aproximativ 1,6 milioane de turiști pe an). Florența este probabil ultimul oraș conservat al Renașterii din lume și este considerat de mulți ca fiind capitala italiană a artei. Acesta a fost locul de naștere sau de domiciliu a numeroase personalități istorice marcante, cum ar fi: Dante, Boccaccio, Leonardo da Vinci, Botticelli, Niccolò Machiavelli, Brunelleschi, Michelangelo, Donatello, Galileo Galilei, Caterina de' Medici, Antonio Meucci, Guccio Gucci, Salvatore Ferragamo, Roberto Cavalli, Florence Nightingale și Emilio Pucci
  • 7. Personalitati Durante degli Alighieri (Dante Alighieri) a fost un poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). • Giovanni Boccaccio a fost un poet și umanist italian. Cu povestirile sale reunite în Il Decamerone („Decameronul”, 1470) a influențat nu numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a și creat modelul genului de nuvelă, reluat în creația multor scriitori europeni. • • Leonardo da Vinci a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință și inventator, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epocă.
  • 8. Sandro Botticelli - de fapt Alessandro di Mariano Filipepi - a fost un pictor italian, unul din cei mai mari reprezentanți ai Renașterii italiene. Frumusețea și grația figurilor create de el, precizia liniilor și redarea mișcării fac din lucrările sale o operă ce simbolizează pictura epocii. Caracteristic artei lui Botticelli este și faptul că figurile pictate de el prezintă profunde sentimente umane. • Niccolò di Bernardo dei Machiavelli, cunoscut mai ales cu numele Niccolò Machiavelli, a fost un diplomat, funcționar public, filozof, om politic și scriitor italian. • Filippo Brunelleschi (Filippo di ser Brunellesco Lapi)a fost un bijutier, inginer constructor, arhitect și sculptor florentin, dintre creatorii Renașterii italiene timpurii. Alături de Masaccio în pictură, Lorenzo Ghiberti în sculptură și Donatello Brunelleschi a revoluționat arhitectura și arta plastică introducând în spațiul plastic perspectiva, respectiv, metoda perspectivei liniare, o metodă rațională, o convenție prin care se crea un spațiu tridimensional coerent, omogen și infinit pe o suprafață bidimensională
  • 9. • Michelangelo Buonarroti a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Donato di Niccolò di Betto• Bardi cunoscut sub numele de Donatello a fost un sculptor și pictor italian, primul și cel mai strălucit sculptor din pragul Renașterii. Galileo Galilei a fost un fizician, matematician, astron om și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei”, și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”
  • 10. Caterina de' Medici a fost regina Franței și soția regelui Henric al II-lea al Franței, precum și mamă a trei regi aparținând Casei de Valois. Mai întâi regină, apoi regentă a Franței, Caterina a fost o figură emblematică a secolului al XVI-lea. Numele său este legat de războaiele religioase. Rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu face din ea o figură controversată, chiar și în prezent. • Antonio Santi Giuseppe Meucci a fost un inventator italian. Începând cu 1857 a inventat și dezvoltat un aparat care transmitea vocea umană la distanță, aparat care este numit astăzi telefon. Florence Nightingale a fost precursoarea serviciului sanitar modern. Florence Nightingale a fost nu numai prima infirmieră modernă, dar și un statistician important.
  • 11. • Roberto Cavalli-este un designer de moda italian. El este cunoscut pentru imprimeurile exotice detaliate . Salvatore Ferragamo-designer de pantofi-cunoscut pentru pantofii “handmade” unicat.
  • 12. • Guccico Gucci,a fost un om de afaceri si designer italian, fondatorul Casei de Moda Gucci. Emilio Pucci-a fost un designer de moda si politician din Florența. El este cunoscut pentru imprimeurile cu forme geometrice .
  • 13. Despre Baptisteriu se crede ca a fost la origine un templu pagan dedicat zeului razboilui, Marte, probabil edificat de romani pentru celebrarea infrangerii etruscilor din Fiesole si infiintarea orasului Florenta. Se crede ca Baptisteriul a devenit un edificiu crestin in secolul al IV-lea, in timpul lui Constantin primul imparat roman care s-a convertit la crestinism - insa nu exista dovezi arheologice care sa confirme aceasta teorie. Baptisteriul Sf.Ioan Botezatorul - stil romanic Battistero di San Giovanni
  • 14. • Baptisteriul Sf.Ioan Botezătorul ("Poarta Paradisului" creată de Lorenzo Ghiberti)
  • 15. Basilica di Santa Maria del Fiore Domul Santa Maria del Fiore este catedrala Arhidiocezei Romano-Catolice a Florenței, cunoscută pentru arhitectura sa, și mai ales, pentru domul său distinctiv. Este cea de a doua biserică ca mărime din Italia , după Bazilica Sfântul Petru din Roma . Numele său, Biserica Sfintei Maria a Florilor, se referă la floarea de liliac, care este simbolul Florenței, sau la însuși numele vechi al orașului, Fiorenza. Pe de altă parte, un document din secolul al XV-lea afirmă că numele s-ar referi la Cristos. Proiectantul si arhitectul acesteia Este Filippo Brunelleschi. Stil goticoroman
  • 16. Santa Maria Novella și Santa Croce - stil gotic (cu monumentele funerare ale lui Dante, Michelangelo, Galileo Galilei, Niccolò Machiavelli ș. a.), San Lorenzo (construit în 390, reconstruit în 1425 de Brunelleschi, monumentele funerare ale dinastiei Medici.
  • 18. Palate ale Renasterii • Palazzo Vecchio • Este una din cele mai reprezentative monumente-simbol din Florenta. Edificiul da spre Piata Signoriei, care, pe vremuri, era locul intrunirilor populare, scena sentintelor si executiilor, dar si a sarbatorilor somptuoase. • Construit intre sfarsitul sec. al XIII-lea si inceputul sec. al XIV-lea, cel mai probabil dupa un proiect realizat de Arnolfo di Cambio, ca sediu al Prioratului si al gonfalonierului judecator, el se ridica pe locul in care, in epoca romana, se gasea un amfiteatru vechi cu un stal semicircular. • Sapaturile arheologice facute in subteranele palatului au scos la iveala trei suprafete cu vestigii ale scenei romane.Au mai fost descoperite coliere, vesela de pret, monede, oseminte.
  • 19.
  • 20.
  • 21.
  • 23. Culoar supraetajat lung de peste 1 km, comandat de Cosimo I de Medici,pentru a lega Palazzo Vecchio de Palatul Pitti.
  • 24. Balcon protejat cu grilaj care dadea direct in Biserica ‘Santa Felicita” si care le permitea membrilor familiei Medici sa asiste la celebrarile liturgice fara sa fie vazuti si fara sa se amestece printre ceilalti credinciosi.
  • 25. Palazzo Pitti • • • Palazzo Pitti este un palat, în principal renascentist din Florența, Italia. Este situat pe partea de sud a râului Arno, la o distanță scurtă de Ponte Vecchio. Partea principală a palatului datează din 1458 și a fost prima oară reședința din oraș a lui Luca Pitti, un bancher ambițios florentin. Palatul a fost cumparat de familia Medici în 1549 și a devenit resedința familiilor care conduceau Marele Ducat al Toscanei. A crescut transformându-se într-o casă comoară deoarece generațiile, care au urmat mai târziu au adus aici picturi, plăci, bijuterii și posesiuni de lux. La sfârșitul secolului 18, palatul a fost folosit ca o bază a puterii de către Napoleon, iar mai târziu a servit pentru o scurtă perioadă ca palatul regal principal al Italiei recent unite. Palatul și conținutul său au fost donate italienilor de către Regele Victor Emanuel al III-lea în 1919 și ușile au fost deschise pentru public ca fiind una dintre cele mai mari galerii de artă din Florența. Astăzi, găzduiește mai multe colecții minore în plus față de cele ale familiei Medici și este complet deschis pentru public.
  • 26.
  • 27.
  • 28. Galeria Uffizi • • Galeria Uffizi (italiană: Galleria degli Uffizi) este cel mai cunoscut muzeu din Florența. Colecția sa de pictură renascentistă, găzduită de un palat din secolul al XVI-lea, este cu adevărat deosebită și conține lucrări ale celor mai celebri pictori ai epocii, inclusiv Michelangelo, Leonardo da Vinci și Botticelli. Este cel mai vechi muzeu din Europa și deține cea mai mare pinacotecă renascentistă, conform UNESCO.
  • 29.
  • 30. Colectii Rafael, Madonna cu sticletele Sandro Botticelli, Nașterea lui Venus
  • 31. Leonardo da Vinci, Buna Vestire
  • 34. Statui Fantana lui Neptun din Piazza Della Signoria Statuia ecvestra a lui Cosimo I din Piazza Della Signoria
  • 35. David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, creată între 1501 și 1504 de artistul italian Michelangelo. Este o statuie de marmură albă care măsoară 4,34 metri (5,17 metri împreună cu soclul) a unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David. Statuia a fost realizată dintrun bloc de marmură albă de Carrara, abandonată după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut să profite din plin de strâmtimea blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat. Inițial plasat în fața clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell'Accademia din Florența.
  • 36. Hercule ucigand centaurul Nessus la Loggia dei Lanzi Florenta
  • 37. Sculptura Bachus a lui Michelangelo, din Muzeul Bargello din Florenta
  • 38.