1. 1. ETAPELE AVANGARDISMULUI ROM ÂNESC
2. CONTURAREA AVANGARDEI Mişcarea de avangardă (în toate variantele sale estetice :
futurism, dadaism, constructivism, expresionism, cubism, suprarealism) se poate defini prin
perspectiva a două ipostaze radicale: refuzul tradiţiei, ruptura cu trecutul şi, pe de altă parte,
afirmarea unei ideologii a noului statuată pe o reconsiderare a Cuvântului şi, implicit, a
literaturii.
3. DADAISMUL În 1916, Tristan Tzara, Marcel Iancu şi Hugo Ball creează Dada. Cele şapte
manifeste dadaiste (publicate între 1916-1922) dezvăluie un eu ce se dă în spectacol cu
stridenţe de limbaj menite să şocheze. Căci Dada criptează în primul rînd o neîncredere
absolută în “ les vérités éternelles ”. Astfel, Dada se vrea o antiformulă şi dadaiştii aduc în
scenă ideea jocului permanent între afirmaţie şi negaţie. Imperativul lor este distrugerea
oricărui model, a raţiunii şi logicii limbajului în favoarea anarhiei, a nonconformismului. Pusă
sub semnul nihilismului, activitatea dadaistă “se prezintă sub forma unui scepticism
înverşunat, sistematic, ducând rapid către o negare totală. Omul nu reprezintă nimic”. Tristan
Tzara spunea în manifestele sale “proiectată la scara eternităţii, orice acţiune e zadarnică”.
4. Tristan Tzara
5. FENOMENUL AVANGARDIST Mişcarea avangardistă din literatura română este o
experienţă de frondă (r ăzvrătire ) , literatura, arta, în general, fiind repuse în discuţie în
tentativa de a revela o altă dimensiune a acestora, descătuşată de orice convenţionalizare,
ruptă de instituţie şi de regulă. Evoluţia avangardei româneşti presupune relaţiile pe care
grupurile de avangardă (din jurul revistelor Contimporanul , Integral , Unu ) le stabilesc cu
ceilalţi actori: relaţii de opoziţie, poziţionare în aceeaşi parte a c a mpului literar, respingere
sau acceptare. Avangarda s-a vrut şi a fost purtătoarea noului, a marcat deschiderea spre o
încercare artistică în dihotomie (Diviziune în două părți a unei noțiuni ) radicală şi
ireductibilă cu tradiţia literară şi culturală, realizând o sincronizare perfectă cu avangarda
europeană
8. APARIȚIA AVANGARDEI ROMÂNEȘTI Apariţia avangardei româneşti (1920-1930)
este deceniul cel mai pertinent al mişcării, c a nd formelor artistice considerate osificate li se
dau răspunsuri la nivelul operei avangardiste: se scriu parodii despre condiţia artistului
(artistul instituţionalizat, aşezat confortabil pe piedestalul operei, producător necondiţionat de
valoare); se demitizează poezia (neoromantică, simbolistă), proza (romanele de aventuri şi în
genere orice fel de romanţ), precum şi teatrul (fiind vizat în special, după expresia lui
Apollinaire, cel naturalist, în speţă realist-mimetic). literatura formată în jurul manifestelor şi
al programelor artistice are o dublă mişcare: de distrugere a tradiţiei şi de construire a uneia
noi. În fond, avangarda conferă un rol august metaforei în poezie (este timpul „miliardarilor
de imagini“, precum Ilarie Voronca, Ion Vinea, Ştefan Roll, B. Fundoianu), construieşte proza
erotică (Ion Vinea, Felix Aderca) şi teatrul experimental („Sburător cu negre plete“ de Felix
Aderca este prima operă teatralo-cinematografică); sonoritatea imaginilor, exprimarea plastică
din folclorul românesc îiatrage în versificaţii facile sau pretenţioase pe foarte mulţi scriitori,
pe de altă parte, imaginarul hasidic popular este o sursă de inspiraţie pentru povestitorul Ion
Călugăru.
9. Avangardist de Alecu Ciobanu Mi te complaci în sere,văd la masa ta de scris colecţii de
iubiri avangardiste trecutul ţi-a fost prost acum nu-i vis rahatul tot ţi-l strângi şi-i zici poveste.
Mai pune-o rima în desertul tău Mai i-aţi o slugă să-ţi slujească Metafora e poezie ,zău Dar

2. proza ce ţi-o scrii e diavolească Culegeri de cuvinte adunate De la spital de boli alienate...
Fusion music de Traian Rotarescu O caracatiţă, Zbura din floare-n floare, şi-asculta,
În caştile cd-playerului cu mp3 Muzică psychedelica; Era, chipurile, Avangardistă! Da' când
seara se lasă, Acasă, La ea-n pat, Tot la "Chiparoşii" lui Van Gogh Se zgâia,
Tacută.
10. CONSTRUCTIVISMUL O primă direcţie conturată şi susţinută de o revistă, s-a format în
jurul şi prin activitatea grupului de la Contimporanul , care apare la 3 iunie 1922 sub direcţia
lui Ion Vinea şi Marcel Iancu, promotori ai constructivismului. Astfel, se poate spune că
punctul de plecare al avangardei româneşti este unul constructivist, urmând ceea ce se
întâmpla în Germania ca reacţie la negativismul exacerbat al dadaismului. La noi, ca şi în
Belgia, constructivismul a reprezentat o primă direcţie avangardistă justificată şi definită în
reviste ( Contimporanul , Punct , Integral ; 7 Arts , Anthologie , Ça ira! , De Stijl ).
11. CONTIMPORANUL Promotorul mesajului constructivist este revista lui Ion Vinea
Contimporanul , care practică, mai degrabă, un constructivism “contaminat” de vitalismul
futurist sau chiar de elemente dadaiste. Conturarea unui constructivism – e adevărat, mai mult
programatic – se concretizează în alte două reviste, este vorba despre Punct şi, în special, de
Integral , aceasta din urmă lansînd un curent specific avangardei româneşti, integralismul.
Direcţia de la Contimporanul (1922-1932) este continuată în mare măsură de revista Punct ,
subintitulată Revistă de artă constructivistă internaţională , unde Ilarie Voronca inventează
sintetismul: astăzi, realizările de artă sintetică, poezie, construcţie, vestesc tumultuos, viril,
SECOLUL-SINTEZĂ
12. INTEGRAL Însă adevărata sinteză a avangardismului românesc la acea oră se va realiza
prin Integral ( Revistă de sinteză modernă ), integralismul românesc refuzând “dezagregarea
suprarealistă”, respingând suprarealismul pe care-l consideră “feminin expresionist”,
propunând în schimb “o sinteză ştiinţifică şi obiectivă a tuturor sforţărilor estetice până în
prezent încercate […] totul pe fundamente constructiviste şi tinzând să răsfrângă viaţa intensă
şi grandioasă a secolului nostru răscolit de vitezele mecanicismului”. Revista îi aduce laolaltă
pe cei mai mulţi scriitori şi artişti care nu-şi găsiseră un loc sub egida Contimporanului : Ion
Călugăru, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Ştefan Roll sau M.H. Maxy
13. UNU Revista Unu , apărută după Contimporanul şi Integral , nu face decît să preia o
abordare a cîmpului literar şi nişte strategii ale predecesoarelor sale. Astfel, dacă în
Contimporanul scriu tradiţionalişti sau ortodocsişti, precum Ion Pillat sau Sandu Tudor, şi în
Unu vor fi prezenţi ortodocsişti, precum Virgil Carianopol sau Paul Sterian. Revista U nu
condusă de Saşa Pană reflectă cu precădere influenţa dadaistă, însă specifică spaţiului
românesc este, aşadar, mai degrabă manifestarea unor ecouri dadaiste ce-şi găsesc locul
alături de futurism, constructivism sau suprarealism. Gruparea din jurul revistei Unu
manifestă şi primele semne ale unei academizări, adică transformarea din situaţia de
avangardă (lupta pentru acreditare) în instituţionalizare, prin acceptarea unor premii literare
sau prin fenomene de epigonism. Saşa Pană
14. SUPRAREALISMUL ROMANESC Intervalul 1945-1947, unul de relativă liberalizare
după dictaturile carlistă, legionară şi antonesciană, marchează restabilirea unor relaţii pentru
funcţionarea cîmpului literar. Acum apare Grupul Suprarealist Român (Gellu Naum,
Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun şi D. Trost), recunoscut de Breton drept o
„mişcare autentică“. Suprarealismul românesc, considerat de către André Breton drept ultimul
mare val al suprarealismului european, se regrupează în broşuri şi volume publicate în mare

3. măsură în limba franceză. Prin insolitele asocieri de termeni, prin refuzul metaforei
tradiţionale, prin siluirea sintaxei, prin introducerea limbajului familiar, prin violenţa
dialectică a expresiei etc., discursul poetic iese radical transformat, pentru totdeauna complet
schimbat. De acum înainte textul poetic va fi înţeles ca o posibilă practică semnificantă iar
operaţia combinatorie va fi pe deplin conştientizată; preocuparea poeţilor ce vor urma va avea
o direcţie unică: aceea de a inova formele de expresie”
15. SPECIFICITATEA AVANGARDISMULUI ROMÂNESC Viziunea constructivistă,
clădită de Contimporanul , întreţinută de Punct şi nuanţată mai apoi în Integral , consolidează
imaginea artei ca expresie a universului vieţii moderne, puse sub “zodie citadină”. Se poate
observa, în revistele şi manifestele avangardei româneşti, o tendinţă eclectică, făcând loc
laolaltă ideilor futuriste (ce individualizează o viziune dinamică a existenţei, oraşul cu
civilizaţia sa etc.), dadaiste (prin adoptarea atitudinilor negativiste), constructiviste
(proclamând arta impersonală, refuzul formelor naturale, anihilând subiectivismul auctorial),
dar şi suprarealiste (prin exaltarea visului, a imaginarului şi suprarealităţii, a nebuniei şi
magiei cuvântului), întregind o veritabilă epopee a vieţii omului modern.
16. Poezia " Ora fântânilor" de Ion Vinea (1895-1964), pe numele adevărat loan
Eugen lovanachi, a fost publicată în revista "Viaţa românească", în anul 1938 şi a
dat titlul singurului volum de poezii publicat în timpul vieţii. Poezia concentrează tematic şi
stilistic emoţia lirică, până la abstractizarea şi intelectualizarea expresiei. Adept al
constructivismului, curent de avangardă care promova apropierea artei de formele
tehnologice, industriale ale invenţiei moderne, negând decoraţiile de limbaj sau
sentimentalismele, Vinea păstrează în poezie concizia şi rigoarea. Se ajunge astfel la o artă
care cenzurează emoţia lirică, sensibilitatea, construind o varietate de experimente lirice şi
inovaţii prozodice. Poezia lui Ion Vinea exclude sensibilitatea emotivă şi se manifestă într-un
impresionism intelectualizat, a cărei formă schematizată ajunge cumva la geometrizarea
limbajului artistic. Ora fântânilor
17. Titlul poeziei, "Ora fântânilor ", simbolizează dualitatea existenţială, viaţă şi
moarte, semnificând timpul limitat al existenţei umane în "fântâna" cunoaşterii.
(Structură, semnificaţii, limbaj poetic) ■ Poezia este structurată în trei strofe, prima şi ultima
fiind catrene, iar strofa a doua având cinci versuri (cvinarie). Strofa întâi ilustrează
"ora" favorabilă pentru puritate şi frumuseţe, în care contemplaţia divină creează
spiritului uman o linişte binefăcătoare, "linişti stelare", sugestie a tihnei cosmice:
"Oră de linişti stelare, clar semn de lumi fără nume, largul în ambru şi-n jar e, Thalassa-
n ritmuri apune." Esenţa existenţei umane se transferă într-un spaţiu abstract, între cer şi
mare, idee susţinută de versul"clar semn de lumi fără nume", iar contururile
obiectelor sunt difuze, apusul soarelui colorând Thalassa (numele antic grecesc al mării - n.n.)
"în ambra şi-njar".
18. Strofa a doua compune acelaşi spaţiu abstract şi neprecizat al universului, unde se aud
"Vocile sfânt de curate", care eliberează omul de spaime, frunţile şi ochii devin de
o puritate sacră, "frunţile pure şi ochii,/ cugetul gol şi curat e": "Vocile sfânt
de curate, frunţile pure şi ochii, cugetul gol şi curat e, clopote când legănate trec în nunteştile
rochii." Glasurile naturii, simbolizate de "clopotele" sunând legănat şi
înveşmântate în "nunteştile rochii", sugerează imaterialitatea lumii, faptul că
fiinţele şi obiectele şi-au pierdut consistenţa materială, devenind o muzică diafană care
sacralizează glasul, gândurile, privirea şi cugetul liric. în ultima strofa, astrul selenar, luna, se
iveşte pe cer'din străfunduri cosmice misterioase, este "Ora fântânilor lunii", care-

4. i dă poetului o sacralizare interioară de înger, ca o rugăciune purificatoare de suflete
"netălmăcite şi sumbre": "Oră de linişti stelare, clar semn de lumi fără
nume, largul în ambru şi-n jar e, Thalassa-n ritmuri apune." Strofa compune un ritual
divin, ilustrat printr-un limbaj religios, "înger - şopteşte prin umbre/ vorbele
rugăciunii", pentru o curăţire totală a cugetului artistului.
19. Limbajul şi expresivitatea textului poetic Expresivitatea poeziei este susţinută de puţinele
verbele aflate la timpul prezent, care profilează permanentizarea atitudinii de înălţare cosmică
şi de abstractizare a lumii concrete, condiţie ce tinde să se eternizeze: "apune",
"e", "trec", "şopteşte" . Registrul stilistic, tipic
avangardismului, este sincopat, tehnicizat şi schematizat, unităţile lingvistice sunt eliptice de
predicate, exprimarea fiind concisă şi restrânsă la maxim, ca de pildă în prima strofa. Puritatea
contemplaţiei divine este revelată prin numeroşi termeni religioşi -"sfânt",
"clopote", "vorbele rugăciunii", "nunteştile rochii",
"înger"-, care purifică, sacralizează "ora fântânilor" şi cugetul eului
liric Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile semantice reprezentate de bogăţia
epitetelor,sugerând abstractizarea cosmică a lumii, "linişti stelare", ori starea de
sacralizare poetică: "vocile sfânt de curate", "frunţile pure",
"cugetul gol şi curat", "vorbele [...] netălmăcite şi sumbre", sugerând
spiritul liric primenit prin ritualul cosmic al apariţiei lunii. Remarcabilă este ambiguitatea
stilistică, bazată pe echivocul lexical rezultat din interpretarea semantică diferită a
superlativului "sfânt de curate" cu predicatul nominal aşezat ca rimă "curat
e", din strofa a doua. S-ar putea concluziona că, prin lirica sa, Ion Vinea contestă
atitudinile conservatoare în artă, clişeele şi stereotipiile, sentimentalismul caduc şi
promovează expresia concisă şi rapidă "a limbajului Morse", adecvată
constructivismului avangardist. Poezia se poate defini ca act de eliberare totală a artistului,
realizată printr-o exprimare concisă, care "nu este menită să ascundă [...], ci să imite
tehnologia comunicării moderne, limbajele artificiale." (Nicolae Manolescu)
20. CONCLUZII Avangarda contează pe o acţiune de “deparazitare” a mentalităţilor orbite de
convenţional, o deparazitare care începe prin “umilirea” literaturii. Aceşti termeni categorici,
împrumutaţi din sfera semantică a anarhiei şi a subminării, caracterizează discursul
manifestelor de avangardă de la noi şi de aiurea, consacrând o veritabilă literatură
“antiliterară”, adoptând o axiomă a ecuaţiilor iconoclaste şi nonconformiste, în căutarea
permanentă a noutăţii. De aici, definirea avangardei în termeni de anti , iar a manifestului
drept “creaţie literară şi creuzet ideologic”. Forme literare, manifestele avangardiste îşi
instituie conţinutul pe baza unor înscenări parodice ale discursului literar, care ascund
dispreţul faţă de literatură, linia directoare a programului antiliterar şi desacralizant. Refuzul
operei le va părea, însă, pînă şi militanţilor cei mai înverşunaţi destul de relativ, dacă nu chiar
imposibil. Tentaţia creaţiei îi pîndeşte pe toţi, vrînd-nevrînd, ei creează opere , fie ele şi anti-
opere , dar care se supun la rîndu-le criteriilor literare, artistice.
21. BIBLIOGRAFIE Avangarda românească între frondă și canonizare, Raluca Lupu-Oneț,
Universitatea “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca Domni, tovarăşi, camarazi. O evoluţie a
avangardei româneşti , Dan Gulea ,Paralela 45, 2007.
22. Realizatori: Corcoz Lavinia T ătaru Noemi Elena Evelin Ifrim Ana Maria Marcu Alina
Elena Popa Cristina