SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  17
Realizat: Filiala de Arte „T. Arghezi”
Martie, 2017
Timpul în care trăim astăzi necesită imperios o deschidere largă spre
interacţiunile/relaţiile şcolii cu mediul psiho-social din care face parte. Cunoaşterea şi
educarea în spiritul adevăratelor valori stă la baza acestei deschideri. Conceptul
de estetică își are originea în limba greacă: aisthesis, aisthetikos ceea ce se referă la
sensibil, plăcut, frumos. Estetica este știința despre frumos, ea studiind legile și
categoriile frumosului. Educația estetică este una dintre componentele educației care
se utilizează ăn formarea personalității potențialul educativ, al frumosului estetic,
social și natural. Platon, unul din cei mai mari filozofi ai timpului, punea preţ pe
valoarea educativă a muzicii, deoarece, pătrunzând în suflet, înnobilează omul din
punct de vedere moral.
O primă definiţie a educaţiei artistic-estetice se poate da doar pornind de la originile
gnostice ale acesteia, complementată cu istoria pedagogică a termenului dat şi
exemplificată amplu cu principiile educaţiei artistic-estetice ca ramură a ştiinţelor
educaţiei.
Aldea, Georgeta. Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar / Georgeta Aldea, Gabriela
Munteanu. – Bucureşti : Ed. Didactică şi Pedagogică, 2005. – 284 p. – ISBN: 973-30-1917-8.
Lucrarea încearcă să acopere un gol demult
resimţit în activitatea de educaţie muzicală: lipsa unor
didactici de specialitate racordate la problemele actuale
ale învăţământului românesc. Se oferă reperele
teoretice şi practice necesare desfăşurării eficiente a
activităţii de educaţie muzicală.
Lucrarea prezintă elementele principale ale curriculum-
ului într-o formă operaţională, aplicabilă în procesul
didactic, propunând un standard al predării - învăţării -
evaluării la un nou nivel conceptual şi practic. La
dispoziţia învăţătorilor este pusă o paletă bogată şi
diversă de suporturi de instruire: modele de proiectare
a unităţilor de instruire (planificări calendaristice,
proiecte de lecţii), sugestii de evaluare, jocuri didactice
muzicale.
Arnheim, Rudolf. Forţa centrului vizual : un studiu al compoziţiei în artele vizuale / Rudolf Arnheim ;
trad. de Luminiţa Ciocan. – Iaşi : Polirom, 2012. – 210 p. – ISBN: 978-973-46-3073-8.
Cartea este în căutarea de principii
aplicabile compoziţiei în artele vizuale. Prin
compoziţie vizuală se înţelege modul în care
operele de artă sunt alcătuite din forme,
culori sau mişcări. Studiul dat se ocupă
exclusiv de forme, deşi principiile utilizate
pot să găsească interacţiunea schemelor
compoziţionale comune în operele de artă
vizuală.
Calistru, Rodica. Abecedarul artei plastice / Rodica Calistru. – Chişinău : Ştiinţa, 1991. – 82 p. :
il.
Ediţie de popularizare pentru copii, care îi
familiarizează cu arta populară decorativă, precum și
cu noţiuni ca meşter popular, cu obiectele
confecţionate din diverse materiale: ceramică, din
lemn, textile, piele, lozie, papură, metale, mortar,
piatră etc.; cu modalităţile de confecţionare: broderii,
modelări, ţesături, impletituri. Un compartiment
aparte îl constituie Ozoarele populare, care se referă
la capodoperele creaţiei populare - ornamentele
decorative. Lucrarea prezintă nu doar mijloace şi
procedee de folosire a ornamentelor, varietatea
compoziţiilor ornamentale, ci şi discifrarea semantică
(simbolică) a motivelor ornamentale utilizate de
meşterii populari.
Coroi, Eugen. Educaţia muzicală : Crestomaţie pentru învăţămîntul preşcolar : [n. muz.] / Eugen
Coroi, Stela Bejenaru. – Chişinău : Univers Pedagogic, 2004. – 220 p. – ISBN: 9975-9852-1-1.
Crestomaţia de faţă include creaţii muzicale
din tezaurul muzicii naţionale şi universale care
răspund necesităţilor educaţionale pentru vârsta
preşcolară. Ea cuprinde un vast repertoriu de cântice,
jocuri muzicale, piese instrumentale pentru audiţii,
care sunt organizate şi eşalonate în compartimente
separate pentru toate grupele de vârstă. Exemplele
propuse în această lucrare constituie doar un punct de
pornire pentru educatori în valorificarea patrimoniului
muzical în lucrul cu preşcolarii, realizând astfel,
obiectivele trasate de curriculum-ul preşcolar.
Gajim, Ion. Ştiinţa şi arta educaţiei muzicale / Ion Gajim. – Chişinău : Arc, 2007. – 224 p. – ISBN:
978-9975-61-423-8.
Lucrarea reprezintă un studiu monografic
care elaborează un concept de pedagogie
muzicală, pornind de la problemele fundamentale
de educaţie muzicală, punctând activităţile
muzical-didactice şi tehnologiile lor până la
problemele speciale de educaţie muzicală
generală.
Autorul încearcă să re-aducă pedagogia
muzicală la ea acasă, o aducere la un "numitor
comun" a problemelor de bază ale educaţiei
muzicale şcolare, o centrare a lor pe un principiu-
cheie, o orientare şi interpretare proprie naturii şi
esenţei muzicii ca fenomen specific al acestei
lumi, al vieţii omului.
Hâncu, Liviu. Pictura = Painting = Живопись / Liviu Hâncu. – Chişinău : [S. n]., [s. a.]. – 57 p. : il.
Cartea este despre pictura lui
L. Hâncu şi evoluţia sa ca
profesionist. În arta-i nepretenţioasă
se remarcă evident esenţa sa
profund personală. Referinţele critice
la carte invocă abordările pictorului ca
un rod al viziunii optimiste datorită
ieşirii artistului în mijlocul panoramei
naturii. Un artist trebuie să fie mereu
în căutare, în evoluţie.
Lăzărescu, Liviu. Culoarea în artă / Liviu Lăzărescu. – Iaşi : Polirom, 2009. – 214 p. – ISBN: 978-973-
46-1208-6.
Studiul autorului ne transpune în lumea fascinantă
a culorii, ce este culoarea, ce o generează, cum se
manifestă, în ce fel se implică în viaţa omului şi a lumii în
care trăiește. Dacă pentru ucenicul-pictor cunoaşterea
fenomenului cromatic rămâne ceea ce a fost dintotdeauna,
o condiţie sine qua non, atunci pentru profesionalizarea
ucenicului-pictor este necesară înţelegerea problemelor de
bază ale ”mecanismelor” proprii culorii, însuşirea limbajului
specific meseriei. Omul de artă, profesionistul nu poate
rămâne la reprezentarea primitivă şi instructivă a datelor
senzoriale, deci ca un amator, el trebuie să evoluieze prin
cugetare. Cartea pune accent pe educaţia vizuală a
pictorului, însă reeşind din faptul că astăzi culoarea este
privită ca un concentrat cosmic, ca pe un rezumat al
întregului în care noi înşine nu suntem decât accidente
minore, autorul L. Lăzărescu transcede această educaţie şi
asupra publicului larg.
Little, Stephen. ...isme : să înţelegem arta / Stephen Little ; trad. de Ioana Didac. – Bucureşti :
Enciclopedia Rao, 2005. – 160 p. – ISBN: 973-717-041-5.
Cartea este un ghid uşor de utilizat care
prezintă o amplă serie de curente şi tendinţe în artă.
De la ...”ismele” Renaşterii (clasicism, umanism etc.),
la „ismele” mai moderne, cum ar fi minimalismul şi
futurismul. Fiecare „ism” cuprinde o pagină dublă în
care se află o prezentare a respectivului „ism”. Un
artist sau o lucrare poate aparţine mai multor isme.
Cartea este o lucrare de referinţă prin istoria artei ce
se adresează tuturor celor interesaţi de artă.
Paşca, E. M. Sisteme de educaţie muzicală / E. M. Paşca. – Iaşi : Artes, 2010. – 87 p. – ISBN: 978-
973-8263-97-0.
Fenomenul educaţional muzical a evoluat din
două perspective: sistemic şi conceptual. În plan
conceptual, specialiştii din domeniile psiho-pedagogiei
şi ale artelor au pledat pentru includerea muzicii în
educaţia copiilor şi a adulţilor. Învăţarea muzicii s-a
realizat până în secolul al XIX-lea, oral, prin cântec
religios şi popular, iar repertoriul muzical cult european
şi naţional (compus special pentru copii), însoţit de
alfabetizarea muzicală, a devenit, din secolul al XIX-
lea până în prezent, coordonata educării muzicale a
copiilor, chiar dacă metodele specifice disciplinei,
conţinutul programelor şi manualelor au fost diferite.
Secrieru-Harbuzaru, Parascovia. Mit, ritual, tradiţie în arta croşetării şi broderiei din Basarabia :
Suport didactic la educaţia tehnologică / Parascovia Secrieru-Harbuzaru, Mihaela Melega. –
Chişinău : „Bons Offices” SRL, 2009. – 88 p. – ISBN: 978-9975-80-268-0.
Scopul acestui album este să
consemneze, să fixeze imaginile unor obiecte,
lucrări confecţionate manual, adevărate opere
de artă., care, prin trecerea anilor devin o
raritate. Ele reprezintă semnele sacre,
germenele şi pavăza spiritualităţii noastre -
“Pomul vieţii”, icoana casei şi prosopul, care din
vremurile cele mai vechi au adus până la noi
taina cununiei, transmisă copiilor şi nepoţilor;
faimoasele prosoape şi feţe de masă, croşetate
şi brodate în stilul autentic popular, tradiţional.
Ediţia include două colecţii de piese textile vechi
sau reconstruite, cu insemne evident
persistente, care vor servi ca argument de a nu
lăsa uitării aceste meşteşuguri ce dau
continuitate artei populare.
Tehnologia educaţiei artistice plastice : în volume. Vol. 3 : Tehnici didactice / coord. : Ion
Țâgulea. – Chișinău : Cric Informcom, 2001. – 206 p.
Prezentul volum abordează domeniul
tenologiilor educaţiei artistice plastice în cadrul
facultăţii „Arte plastice şi design” a Universităţii
Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Studiul este
orientat spre cercetarea „Tehnicilor didactice” în
domeniul pedagogiei artelor. În rezultatul
asociaţiilor este efectuată analiza generală
comparată: tehnici plastice - tehnici artistice -
tehnici didactice. A crea frumosul prin mijloace
plastice este greu şi interesant. Dar a crea
frumosul prin mijloace spirituale, morale, estetice,
artistice ale omului - este enorm de greu şi enorm
de interesant. De aici şi necesitatea studierii artei
plastice nu numai ca disciplină, dar şi ca
pedagogie a artei plastice, educaţia prin
intermediul mijloacelor plastice, educaţia artistică.
Булатова, О. Педагогический артистизм / О. Булатова. – Москва : Академиа, 2001. – 239 с.
В учебном пособии раскрываются
основы педагогического артистизма как
необходимого компонента педагогического
профессионализма и мастерства. Дана
методика диагностики и формирования
качеств творческой личности (образное
мышление, наблюдательность, умение
владеть своим телом, речевая
выразительность и др.). Представлен опыт
театральной педагогики в деле
профессиональной подготовки учителя.
Герчук, Юрий. Что такое орнамент? / Юрий Герчук. – Москва : Галарт, 1998. – 328 с.
Орнамент – неизменный участник нашей
повседневной жизни, вечный спутник человека и
человечества. Клетчатая ткань рубашки, цветочки на
платье, узоры на ковре или полотенце – это ведь, тоже
искусство, но совсем иного рода чем живопись или
гравюра. Так в чем же разница между цветком,
изображенным в картине и в орнаменте? И что такое
орнамент? Самостоятельный ли это и полноценный вид
искусства или только дополнительное средство искусства
прикладного, своеобразное «приложение» к конструкции
бытового предмета, к его форме и к цвету? Понимание
орнамента и его роль в искусстве происходит на другом
уровне познания художественного предметного мира.
Цель книги, это ввести саму стихию орнаментального
искусства во всем ее эмоциональном богатстве,
неисчерпаемом многообразии форм и образов, в живом,
подчас противоречивом развитии.
Ростовцев, Н. Н. Учебный рисунок / Н. Н. Ростовцев. – Москва : Просвещение, 1976. – 288 с.
Понимая важность грaфической
подготовки молодого художника, в эпоху
Возрождения рисунку стали посвящать
научно-теоретические труды. Приобщение
молодого художника к изобразительному
искусству всегда начиналось с рисунка. В
данной книге автор раскрывает основные
положения учебного (академического)
рисунка, вопросы и методики построения
изображения реальной формы на плоскости
и основные дидактические принципы,
помогающие строить процесс преподавания
рисования.
Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a muzicii

Contenu connexe

Tendances

Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Biblioteca municipală Făgăraș
Biblioteca municipală FăgărașBiblioteca municipală Făgăraș
Biblioteca municipală FăgărașClaudia Popescu
 

Tendances (20)

Colecţia cărţii de artă.
Colecţia cărţii de artă.Colecţia cărţii de artă.
Colecţia cărţii de artă.
 
Un secol de sculptura
Un secol de sculpturaUn secol de sculptura
Un secol de sculptura
 
Colectia CLIO
Colectia CLIOColectia CLIO
Colectia CLIO
 
Arta plastică din Basarabia
Arta plastică din BasarabiaArta plastică din Basarabia
Arta plastică din Basarabia
 
Elfrida coroliova
Elfrida coroliovaElfrida coroliova
Elfrida coroliova
 
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligenteRolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
Rolul bibliotecii de arte în formarea comunitatilor inteligente
 
Rapsodul Nicolae Sulac
Rapsodul Nicolae SulacRapsodul Nicolae Sulac
Rapsodul Nicolae Sulac
 
Ion Madan 85 de ani de la nastere
Ion Madan 85 de ani de la nastereIon Madan 85 de ani de la nastere
Ion Madan 85 de ani de la nastere
 
Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4Universul artelor nr.4
Universul artelor nr.4
 
100 ani de sculptura
100 ani de sculptura100 ani de sculptura
100 ani de sculptura
 
Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3Universul artelor nr.3
Universul artelor nr.3
 
Urmele frumoase ale lui Vladimir Curbet
Urmele frumoase ale lui Vladimir CurbetUrmele frumoase ale lui Vladimir Curbet
Urmele frumoase ale lui Vladimir Curbet
 
Tudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literarTudor Palladi, poet, critic literar
Tudor Palladi, poet, critic literar
 
Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...Mihail Grecu  prezentare - elaborata de  Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
Mihail Grecu prezentare - elaborata de Svetlana Miron, sef serviciu "Arte s...
 
Sense
SenseSense
Sense
 
Biblioteca municipală Făgăraș
Biblioteca municipală FăgărașBiblioteca municipală Făgăraș
Biblioteca municipală Făgăraș
 
Expozitie virtuala: CD, DVD
Expozitie virtuala: CD, DVDExpozitie virtuala: CD, DVD
Expozitie virtuala: CD, DVD
 
Ana evtusenco O viata in lumea frumosului
Ana evtusenco O viata in lumea frumosuluiAna evtusenco O viata in lumea frumosului
Ana evtusenco O viata in lumea frumosului
 
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
110 ani de la naștere. Anton Mater, pictor-scenograf
 
Tudor Arhgezi
Tudor ArhgeziTudor Arhgezi
Tudor Arhgezi
 

En vedette

Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...
Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...
Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...javikin84
 
Półmaraton - zmiany w organizacji ruchu
Półmaraton - zmiany w organizacji ruchuPółmaraton - zmiany w organizacji ruchu
Półmaraton - zmiany w organizacji ruchuRadioGdansk
 
MEASURED DRAWING COMPILATION
MEASURED DRAWING COMPILATIONMEASURED DRAWING COMPILATION
MEASURED DRAWING COMPILATIONEricaGloriaChin
 
Revolución mexicana
Revolución mexicanaRevolución mexicana
Revolución mexicanaIdioma Zac
 
Artropdos de argentina zona sierra
Artropdos de argentina zona sierraArtropdos de argentina zona sierra
Artropdos de argentina zona sierraangel garcia
 
Kecerdasan buatan
Kecerdasan buatanKecerdasan buatan
Kecerdasan buatanzhu ma
 
El ciclo de las sonrisas - The Smile Cycle
El ciclo de las sonrisas - The Smile CycleEl ciclo de las sonrisas - The Smile Cycle
El ciclo de las sonrisas - The Smile CycleFreekidstories
 
菁英二班第6週教學聯繫(4 2)
菁英二班第6週教學聯繫(4 2)菁英二班第6週教學聯繫(4 2)
菁英二班第6週教學聯繫(4 2)yvette wu
 
Intel(r) Quick Assist Technology Overview
Intel(r) Quick Assist Technology OverviewIntel(r) Quick Assist Technology Overview
Intel(r) Quick Assist Technology OverviewMichelle Holley
 
30 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-7
30 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-730 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-7
30 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-7linh trần
 
Managing Digital Transformation #ebook15
Managing Digital Transformation #ebook15Managing Digital Transformation #ebook15
Managing Digital Transformation #ebook15Scopernia
 

En vedette (17)

Cantec pentru mama
Cantec pentru mamaCantec pentru mama
Cantec pentru mama
 
Creaţie muzicală
Creaţie muzicalăCreaţie muzicală
Creaţie muzicală
 
Să cunoaştem lumea instrumentelor împreună!
Să cunoaştem lumea instrumentelor împreună!Să cunoaştem lumea instrumentelor împreună!
Să cunoaştem lumea instrumentelor împreună!
 
Orchestra simfonica
Orchestra simfonicaOrchestra simfonica
Orchestra simfonica
 
Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...
Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...
Consenso de recomendaciones para el diagnóstico precoz, la prevención y la at...
 
National income
National income National income
National income
 
Półmaraton - zmiany w organizacji ruchu
Półmaraton - zmiany w organizacji ruchuPółmaraton - zmiany w organizacji ruchu
Półmaraton - zmiany w organizacji ruchu
 
MEASURED DRAWING COMPILATION
MEASURED DRAWING COMPILATIONMEASURED DRAWING COMPILATION
MEASURED DRAWING COMPILATION
 
Revolución mexicana
Revolución mexicanaRevolución mexicana
Revolución mexicana
 
Artropdos de argentina zona sierra
Artropdos de argentina zona sierraArtropdos de argentina zona sierra
Artropdos de argentina zona sierra
 
Kecerdasan buatan
Kecerdasan buatanKecerdasan buatan
Kecerdasan buatan
 
El ciclo de las sonrisas - The Smile Cycle
El ciclo de las sonrisas - The Smile CycleEl ciclo de las sonrisas - The Smile Cycle
El ciclo de las sonrisas - The Smile Cycle
 
菁英二班第6週教學聯繫(4 2)
菁英二班第6週教學聯繫(4 2)菁英二班第6週教學聯繫(4 2)
菁英二班第6週教學聯繫(4 2)
 
Intel(r) Quick Assist Technology Overview
Intel(r) Quick Assist Technology OverviewIntel(r) Quick Assist Technology Overview
Intel(r) Quick Assist Technology Overview
 
Victor silva
Victor silvaVictor silva
Victor silva
 
30 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-7
30 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-730 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-7
30 de-hoc-sinh-gioi-toan-lop-7
 
Managing Digital Transformation #ebook15
Managing Digital Transformation #ebook15Managing Digital Transformation #ebook15
Managing Digital Transformation #ebook15
 

Similaire à Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a muzicii

Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre artaJan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre artaRobin Cruise Jr.
 
Diverse cărți utile
Diverse cărți utileDiverse cărți utile
Diverse cărți utileAlba Iulia
 
62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzical62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzicalJunoiu Oana
 
Literatura azi
Literatura aziLiteratura azi
Literatura aziAlba Iulia
 
Liceul de Arte Marin Sorescu Craiova
Liceul de Arte Marin Sorescu CraiovaLiceul de Arte Marin Sorescu Craiova
Liceul de Arte Marin Sorescu CraiovaGrecu Daniela
 
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș Claudia Popescu
 
Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...
Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...
Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...Arina Bianca Rusu
 
Istoria artelor
Istoria artelorIstoria artelor
Istoria artelorSima Sorin
 
Arta vietii 1pptx
Arta  vietii 1pptxArta  vietii 1pptx
Arta vietii 1pptxMaria ŢUCA
 

Similaire à Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a muzicii (20)

Achiziii noi
Achiziii noiAchiziii noi
Achiziii noi
 
Achiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul ArteiAchiziţii noi din domeniul Artei
Achiziţii noi din domeniul Artei
 
Ppt grad 1
Ppt grad 1Ppt grad 1
Ppt grad 1
 
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN. Promovarea diversităţii : publicaţii din dome...
 
Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre artaJan Bialostocki  - O istorie a teoriilor despre arta
Jan Bialostocki - O istorie a teoriilor despre arta
 
Diverse cărți utile
Diverse cărți utileDiverse cărți utile
Diverse cărți utile
 
62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzical62556550 folclor-muzical
62556550 folclor-muzical
 
Posterul polonez
Posterul polonezPosterul polonez
Posterul polonez
 
Literatura azi
Literatura aziLiteratura azi
Literatura azi
 
Constantin Brancusi - sculptorul universal
Constantin Brancusi - sculptorul universalConstantin Brancusi - sculptorul universal
Constantin Brancusi - sculptorul universal
 
Liceul de Arte Marin Sorescu Craiova
Liceul de Arte Marin Sorescu CraiovaLiceul de Arte Marin Sorescu Craiova
Liceul de Arte Marin Sorescu Craiova
 
Mihail grecu
Mihail grecuMihail grecu
Mihail grecu
 
Intrări de specialitate 2014
Intrări de specialitate 2014Intrări de specialitate 2014
Intrări de specialitate 2014
 
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
Biblioteca Municipală Octavian Paler Făgăraș
 
Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...
Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...
Expozitia proiectului_prezentare proiect Bucurestii de azi. Viziunea artistil...
 
Istoria artelor
Istoria artelorIstoria artelor
Istoria artelor
 
Arta
ArtaArta
Arta
 
Elena ŢURCAN. Arta şi educaţia artistică la un deceniu de apariţie.
Elena ŢURCAN. Arta şi educaţia artistică la un deceniu de apariţie. Elena ŢURCAN. Arta şi educaţia artistică la un deceniu de apariţie.
Elena ŢURCAN. Arta şi educaţia artistică la un deceniu de apariţie.
 
Arta vietii 1pptx
Arta  vietii 1pptxArta  vietii 1pptx
Arta vietii 1pptx
 
Valentina Topalo, Silvia Ciobanu Promovarea cartii si lecturii
Valentina Topalo, Silvia Ciobanu Promovarea cartii si lecturiiValentina Topalo, Silvia Ciobanu Promovarea cartii si lecturii
Valentina Topalo, Silvia Ciobanu Promovarea cartii si lecturii
 

Plus de Biblioteca de Arte Tudor Arghezi

Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Biblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publiceImpactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publiceBiblioteca de Arte Tudor Arghezi
 

Plus de Biblioteca de Arte Tudor Arghezi (17)

Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptxIlustratorii  poveștilor  lui Ion Creangă.pptx
Ilustratorii poveștilor lui Ion Creangă.pptx
 
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
Gabriela Lungu – zeița Teatrului de Păpuși „Guguță”
 
Igor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plasticIgor Vieru - artist plastic
Igor Vieru - artist plastic
 
Nelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptxNelly Cozaru.pptx
Nelly Cozaru.pptx
 
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena AbramoviciCu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
Cu muzica prin viață. Muzicologul Elena Abramovici
 
WIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele suroriWIKIPEDIA și proiectele surori
WIKIPEDIA și proiectele surori
 
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabeanTeodor Buzu - artist plastic basarabean
Teodor Buzu - artist plastic basarabean
 
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
Ilie Bogdesco. 100 de ani de la naştere
 
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuriSărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
Sărbători de iarnă. Tradiţii şi obiceiuri
 
Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!Vine Crăciunul!
Vine Crăciunul!
 
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştereAurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
Aurelian Dănilă 75 de ani de la naştere
 
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptxBătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
Bătălia Cărților, ediția a IX-a, categoria de vârsta 16-18 ani.pptx
 
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismuluiDramaturgia națională în contexul postmodernismului
Dramaturgia națională în contexul postmodernismului
 
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica MoldovaEcaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
Ecaterina Ajder, artist plastic din Republica Moldova
 
Opera lon Creangă în filmografie
Opera lon Creangă în filmografieOpera lon Creangă în filmografie
Opera lon Creangă în filmografie
 
Ala Mensicov
Ala MensicovAla Mensicov
Ala Mensicov
 
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publiceImpactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
Impactul voluntariatului în activitatea bibliotecii publice
 

Educația artistico-estetică a elevilor prin intermediul artelor vizuale și a muzicii

  • 1. Realizat: Filiala de Arte „T. Arghezi” Martie, 2017
  • 2. Timpul în care trăim astăzi necesită imperios o deschidere largă spre interacţiunile/relaţiile şcolii cu mediul psiho-social din care face parte. Cunoaşterea şi educarea în spiritul adevăratelor valori stă la baza acestei deschideri. Conceptul de estetică își are originea în limba greacă: aisthesis, aisthetikos ceea ce se referă la sensibil, plăcut, frumos. Estetica este știința despre frumos, ea studiind legile și categoriile frumosului. Educația estetică este una dintre componentele educației care se utilizează ăn formarea personalității potențialul educativ, al frumosului estetic, social și natural. Platon, unul din cei mai mari filozofi ai timpului, punea preţ pe valoarea educativă a muzicii, deoarece, pătrunzând în suflet, înnobilează omul din punct de vedere moral. O primă definiţie a educaţiei artistic-estetice se poate da doar pornind de la originile gnostice ale acesteia, complementată cu istoria pedagogică a termenului dat şi exemplificată amplu cu principiile educaţiei artistic-estetice ca ramură a ştiinţelor educaţiei.
  • 3. Aldea, Georgeta. Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar / Georgeta Aldea, Gabriela Munteanu. – Bucureşti : Ed. Didactică şi Pedagogică, 2005. – 284 p. – ISBN: 973-30-1917-8. Lucrarea încearcă să acopere un gol demult resimţit în activitatea de educaţie muzicală: lipsa unor didactici de specialitate racordate la problemele actuale ale învăţământului românesc. Se oferă reperele teoretice şi practice necesare desfăşurării eficiente a activităţii de educaţie muzicală. Lucrarea prezintă elementele principale ale curriculum- ului într-o formă operaţională, aplicabilă în procesul didactic, propunând un standard al predării - învăţării - evaluării la un nou nivel conceptual şi practic. La dispoziţia învăţătorilor este pusă o paletă bogată şi diversă de suporturi de instruire: modele de proiectare a unităţilor de instruire (planificări calendaristice, proiecte de lecţii), sugestii de evaluare, jocuri didactice muzicale.
  • 4. Arnheim, Rudolf. Forţa centrului vizual : un studiu al compoziţiei în artele vizuale / Rudolf Arnheim ; trad. de Luminiţa Ciocan. – Iaşi : Polirom, 2012. – 210 p. – ISBN: 978-973-46-3073-8. Cartea este în căutarea de principii aplicabile compoziţiei în artele vizuale. Prin compoziţie vizuală se înţelege modul în care operele de artă sunt alcătuite din forme, culori sau mişcări. Studiul dat se ocupă exclusiv de forme, deşi principiile utilizate pot să găsească interacţiunea schemelor compoziţionale comune în operele de artă vizuală.
  • 5. Calistru, Rodica. Abecedarul artei plastice / Rodica Calistru. – Chişinău : Ştiinţa, 1991. – 82 p. : il. Ediţie de popularizare pentru copii, care îi familiarizează cu arta populară decorativă, precum și cu noţiuni ca meşter popular, cu obiectele confecţionate din diverse materiale: ceramică, din lemn, textile, piele, lozie, papură, metale, mortar, piatră etc.; cu modalităţile de confecţionare: broderii, modelări, ţesături, impletituri. Un compartiment aparte îl constituie Ozoarele populare, care se referă la capodoperele creaţiei populare - ornamentele decorative. Lucrarea prezintă nu doar mijloace şi procedee de folosire a ornamentelor, varietatea compoziţiilor ornamentale, ci şi discifrarea semantică (simbolică) a motivelor ornamentale utilizate de meşterii populari.
  • 6. Coroi, Eugen. Educaţia muzicală : Crestomaţie pentru învăţămîntul preşcolar : [n. muz.] / Eugen Coroi, Stela Bejenaru. – Chişinău : Univers Pedagogic, 2004. – 220 p. – ISBN: 9975-9852-1-1. Crestomaţia de faţă include creaţii muzicale din tezaurul muzicii naţionale şi universale care răspund necesităţilor educaţionale pentru vârsta preşcolară. Ea cuprinde un vast repertoriu de cântice, jocuri muzicale, piese instrumentale pentru audiţii, care sunt organizate şi eşalonate în compartimente separate pentru toate grupele de vârstă. Exemplele propuse în această lucrare constituie doar un punct de pornire pentru educatori în valorificarea patrimoniului muzical în lucrul cu preşcolarii, realizând astfel, obiectivele trasate de curriculum-ul preşcolar.
  • 7. Gajim, Ion. Ştiinţa şi arta educaţiei muzicale / Ion Gajim. – Chişinău : Arc, 2007. – 224 p. – ISBN: 978-9975-61-423-8. Lucrarea reprezintă un studiu monografic care elaborează un concept de pedagogie muzicală, pornind de la problemele fundamentale de educaţie muzicală, punctând activităţile muzical-didactice şi tehnologiile lor până la problemele speciale de educaţie muzicală generală. Autorul încearcă să re-aducă pedagogia muzicală la ea acasă, o aducere la un "numitor comun" a problemelor de bază ale educaţiei muzicale şcolare, o centrare a lor pe un principiu- cheie, o orientare şi interpretare proprie naturii şi esenţei muzicii ca fenomen specific al acestei lumi, al vieţii omului.
  • 8. Hâncu, Liviu. Pictura = Painting = Живопись / Liviu Hâncu. – Chişinău : [S. n]., [s. a.]. – 57 p. : il. Cartea este despre pictura lui L. Hâncu şi evoluţia sa ca profesionist. În arta-i nepretenţioasă se remarcă evident esenţa sa profund personală. Referinţele critice la carte invocă abordările pictorului ca un rod al viziunii optimiste datorită ieşirii artistului în mijlocul panoramei naturii. Un artist trebuie să fie mereu în căutare, în evoluţie.
  • 9. Lăzărescu, Liviu. Culoarea în artă / Liviu Lăzărescu. – Iaşi : Polirom, 2009. – 214 p. – ISBN: 978-973- 46-1208-6. Studiul autorului ne transpune în lumea fascinantă a culorii, ce este culoarea, ce o generează, cum se manifestă, în ce fel se implică în viaţa omului şi a lumii în care trăiește. Dacă pentru ucenicul-pictor cunoaşterea fenomenului cromatic rămâne ceea ce a fost dintotdeauna, o condiţie sine qua non, atunci pentru profesionalizarea ucenicului-pictor este necesară înţelegerea problemelor de bază ale ”mecanismelor” proprii culorii, însuşirea limbajului specific meseriei. Omul de artă, profesionistul nu poate rămâne la reprezentarea primitivă şi instructivă a datelor senzoriale, deci ca un amator, el trebuie să evoluieze prin cugetare. Cartea pune accent pe educaţia vizuală a pictorului, însă reeşind din faptul că astăzi culoarea este privită ca un concentrat cosmic, ca pe un rezumat al întregului în care noi înşine nu suntem decât accidente minore, autorul L. Lăzărescu transcede această educaţie şi asupra publicului larg.
  • 10. Little, Stephen. ...isme : să înţelegem arta / Stephen Little ; trad. de Ioana Didac. – Bucureşti : Enciclopedia Rao, 2005. – 160 p. – ISBN: 973-717-041-5. Cartea este un ghid uşor de utilizat care prezintă o amplă serie de curente şi tendinţe în artă. De la ...”ismele” Renaşterii (clasicism, umanism etc.), la „ismele” mai moderne, cum ar fi minimalismul şi futurismul. Fiecare „ism” cuprinde o pagină dublă în care se află o prezentare a respectivului „ism”. Un artist sau o lucrare poate aparţine mai multor isme. Cartea este o lucrare de referinţă prin istoria artei ce se adresează tuturor celor interesaţi de artă.
  • 11. Paşca, E. M. Sisteme de educaţie muzicală / E. M. Paşca. – Iaşi : Artes, 2010. – 87 p. – ISBN: 978- 973-8263-97-0. Fenomenul educaţional muzical a evoluat din două perspective: sistemic şi conceptual. În plan conceptual, specialiştii din domeniile psiho-pedagogiei şi ale artelor au pledat pentru includerea muzicii în educaţia copiilor şi a adulţilor. Învăţarea muzicii s-a realizat până în secolul al XIX-lea, oral, prin cântec religios şi popular, iar repertoriul muzical cult european şi naţional (compus special pentru copii), însoţit de alfabetizarea muzicală, a devenit, din secolul al XIX- lea până în prezent, coordonata educării muzicale a copiilor, chiar dacă metodele specifice disciplinei, conţinutul programelor şi manualelor au fost diferite.
  • 12. Secrieru-Harbuzaru, Parascovia. Mit, ritual, tradiţie în arta croşetării şi broderiei din Basarabia : Suport didactic la educaţia tehnologică / Parascovia Secrieru-Harbuzaru, Mihaela Melega. – Chişinău : „Bons Offices” SRL, 2009. – 88 p. – ISBN: 978-9975-80-268-0. Scopul acestui album este să consemneze, să fixeze imaginile unor obiecte, lucrări confecţionate manual, adevărate opere de artă., care, prin trecerea anilor devin o raritate. Ele reprezintă semnele sacre, germenele şi pavăza spiritualităţii noastre - “Pomul vieţii”, icoana casei şi prosopul, care din vremurile cele mai vechi au adus până la noi taina cununiei, transmisă copiilor şi nepoţilor; faimoasele prosoape şi feţe de masă, croşetate şi brodate în stilul autentic popular, tradiţional. Ediţia include două colecţii de piese textile vechi sau reconstruite, cu insemne evident persistente, care vor servi ca argument de a nu lăsa uitării aceste meşteşuguri ce dau continuitate artei populare.
  • 13. Tehnologia educaţiei artistice plastice : în volume. Vol. 3 : Tehnici didactice / coord. : Ion Țâgulea. – Chișinău : Cric Informcom, 2001. – 206 p. Prezentul volum abordează domeniul tenologiilor educaţiei artistice plastice în cadrul facultăţii „Arte plastice şi design” a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Studiul este orientat spre cercetarea „Tehnicilor didactice” în domeniul pedagogiei artelor. În rezultatul asociaţiilor este efectuată analiza generală comparată: tehnici plastice - tehnici artistice - tehnici didactice. A crea frumosul prin mijloace plastice este greu şi interesant. Dar a crea frumosul prin mijloace spirituale, morale, estetice, artistice ale omului - este enorm de greu şi enorm de interesant. De aici şi necesitatea studierii artei plastice nu numai ca disciplină, dar şi ca pedagogie a artei plastice, educaţia prin intermediul mijloacelor plastice, educaţia artistică.
  • 14. Булатова, О. Педагогический артистизм / О. Булатова. – Москва : Академиа, 2001. – 239 с. В учебном пособии раскрываются основы педагогического артистизма как необходимого компонента педагогического профессионализма и мастерства. Дана методика диагностики и формирования качеств творческой личности (образное мышление, наблюдательность, умение владеть своим телом, речевая выразительность и др.). Представлен опыт театральной педагогики в деле профессиональной подготовки учителя.
  • 15. Герчук, Юрий. Что такое орнамент? / Юрий Герчук. – Москва : Галарт, 1998. – 328 с. Орнамент – неизменный участник нашей повседневной жизни, вечный спутник человека и человечества. Клетчатая ткань рубашки, цветочки на платье, узоры на ковре или полотенце – это ведь, тоже искусство, но совсем иного рода чем живопись или гравюра. Так в чем же разница между цветком, изображенным в картине и в орнаменте? И что такое орнамент? Самостоятельный ли это и полноценный вид искусства или только дополнительное средство искусства прикладного, своеобразное «приложение» к конструкции бытового предмета, к его форме и к цвету? Понимание орнамента и его роль в искусстве происходит на другом уровне познания художественного предметного мира. Цель книги, это ввести саму стихию орнаментального искусства во всем ее эмоциональном богатстве, неисчерпаемом многообразии форм и образов, в живом, подчас противоречивом развитии.
  • 16. Ростовцев, Н. Н. Учебный рисунок / Н. Н. Ростовцев. – Москва : Просвещение, 1976. – 288 с. Понимая важность грaфической подготовки молодого художника, в эпоху Возрождения рисунку стали посвящать научно-теоретические труды. Приобщение молодого художника к изобразительному искусству всегда начиналось с рисунка. В данной книге автор раскрывает основные положения учебного (академического) рисунка, вопросы и методики построения изображения реальной формы на плоскости и основные дидактические принципы, помогающие строить процесс преподавания рисования.