SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  2
1
Scumpă mămică,
Iartă-mă că îți scriu cu întârziere din îndepărtări, unde sunt înconjurat numai de
străini, unde mă simt singur un străin. Dorul mă cuprinde asemenea unei flăcări,
simțind a ta lipsă. Știu! Îți faci griji pentru mine și vreau cu tot dinadinsul să îți
spun, că totul este bine, că fiul tău este puternic și descurcăreț, așa cum l-ai învățat.
Tind a-ți aduce sprerecunoștință toate urările de bine, care, sunt sigur, le meriți pe
deplin.
Nici nu știu cum să te răsplătesc pentru toate: atunci când nu ai dormit nopți
întregi, pline de durere și suferință; atunci când numai ce am văzut lumina zilei;
atunci când copilul naiv din mine îșiarăta, inconștient, mofturile și doartu le
înțelegeai. Ce poate fi mai plăcut, decât atunci când știi, că primul cuvânt rostit de
mine, este „Mama”, când unicul refugiu din lumea-ntreagă este tot „Mama”, că
singurul loc de apărare sunt aripile Mamei. Dragostea oferită de tine este cea mai
sinceră și îngăduitoare. Nu potuita momentele, când stăteam pe brațele tale și te
întrebam de zeci de ori același lucru, iar tu îmi răspundeai calm și cu un zâmbet așa
scurt și schițat tot de ce eram curios.
În copilărie, după ce ascultam povețele tale, mă străduiam să le înțeleg și la
urma mea să le transmit spre alte urechi ce nu au parte de așa pesoane înțelepte
cum e mama mea. Când venea vorba de șotii cu camarazii mei, eu îi întreceam pe
toți, dar tot eu îi învățam cum să manifeste un comportament frumos față de acea
bătrânică, de acei copii mai mici, de acele persoane mai puțin fericite ca noi și
furam orice cuvânt de-al tău îmbogățit cu o magie specifică doar ființei tale. Când
mă mustrai și mă corectai, eu stăteam cu capul în jos și nu cutezam să privesc în
ochii tăi, fiincă conștiința mă mustra, dar știam că la urmă mă vei lua în brațe și mă
vei răsfăța așa cum reușeai doar tu să o faci. De multe ori nu ți-am ascultat
cuvântul tău sfânt și de fiecare dată eram în pierdere. Îți mulțumesc pentru educația
care mi-ai oferit-o și mi-ai dictat-o în așa mod, ca eu și frații mei să devenim
oameni în toată firea și să fim uniți ca degetele unei mâini. Chipul tău îmi apare în
2
față oricând aud cuvântul „mama” și mă face mai puternic, încurajândum-mă,
motivând existența mea și a urmelor mele din viitor.
Te voi ține în suflet mereu și nu-ți voi da drumul în nici o circumstanță. Chiar
dacă ne desparte o distanță destul de mare, pe mine nu mă împiedică să te iubesc
mai mult și să te am în inimă zi de zi. Povețele tale mă ajută să-mi echilibrez
prezentul, făcând din mine un copil împlinit în tot sensul cuvântului. În fiecare
seară îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat cea mare bogăție fără de preț, care,
fără îndoială, ești tu Mamă.
Mămică, îmi este tare dor de tine, vreau să fii aici, alături, să ai grijă de mine, ca
un înger, ca o stea, să nu mă părăsești niciodată. Crede-mă… asta-i tot ce îmi
doresc.
Te aștept cu nerăbdare și te rog să nu plângi în lipsa mea, gândește-te doar că eu
sunt sănătos și plin de intenții bune, așa cum mă îndrumai odată.
Mămică, te iubesc mult, mult!
Cu tot respectul, al tău fiu, Costel.
PușcașuConstantin, cl. XII-a „C”,
Liceul Academiei de Științe a Moldovei,
Profesorulîndrumător: Cristei Tamara
Poștăelectronică: constantinpsc@gmail.com
Site: http://uid.me/puscasu_constantin

Contenu connexe

Tendances

Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciCristiana Temelie
 
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboiUltima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboiviviana
 
Model cerere suspendare contract pentru concediu crestere copil
Model cerere suspendare contract pentru concediu crestere copilModel cerere suspendare contract pentru concediu crestere copil
Model cerere suspendare contract pentru concediu crestere copilSmartree Romania
 
Sarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavaraSarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavaralivia10
 
Unirea si reformele lui Cuza
Unirea si reformele lui CuzaUnirea si reformele lui Cuza
Unirea si reformele lui CuzaDaniela Stanica
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaVlad Bodareu
 
"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturale
"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturale"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturale
"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturaleCroitoru Simona
 
Cred g m1_suport_curs_curriculum
Cred g m1_suport_curs_curriculumCred g m1_suport_curs_curriculum
Cred g m1_suport_curs_curriculumsofron carmen
 
Inventii care au revolutionat lumea - tiparul
Inventii care au revolutionat lumea -  tiparulInventii care au revolutionat lumea -  tiparul
Inventii care au revolutionat lumea - tiparulasseliza.22
 

Tendances (20)

Curs.7.ro.2006
Curs.7.ro.2006Curs.7.ro.2006
Curs.7.ro.2006
 
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasiciDiversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
Diversitate tematică și stilistică în opera marilor clasici
 
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboiUltima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
 
Model cerere suspendare contract pentru concediu crestere copil
Model cerere suspendare contract pentru concediu crestere copilModel cerere suspendare contract pentru concediu crestere copil
Model cerere suspendare contract pentru concediu crestere copil
 
Sarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavaraSarbatori din anotimpul primavara
Sarbatori din anotimpul primavara
 
Alexandru Lapusneanul
Alexandru LapusneanulAlexandru Lapusneanul
Alexandru Lapusneanul
 
Arcul de triumf
Arcul de triumfArcul de triumf
Arcul de triumf
 
Alexandru ioan cuza
Alexandru ioan cuzaAlexandru ioan cuza
Alexandru ioan cuza
 
Moldova independentă
Moldova independentăMoldova independentă
Moldova independentă
 
Unirea si reformele lui Cuza
Unirea si reformele lui CuzaUnirea si reformele lui Cuza
Unirea si reformele lui Cuza
 
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada PasoptistaRolul literaturii in perioada Pasoptista
Rolul literaturii in perioada Pasoptista
 
Rolul plantelor in natura
Rolul plantelor in naturaRolul plantelor in natura
Rolul plantelor in natura
 
0 rep moldova
0 rep moldova0 rep moldova
0 rep moldova
 
"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturale
"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturale"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturale
"Enigma Otiliei" - Semnificații arhitecturale
 
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multeIulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
Iulian Filip luna-i una, merele-s mai multe
 
Cred g m1_suport_curs_curriculum
Cred g m1_suport_curs_curriculumCred g m1_suport_curs_curriculum
Cred g m1_suport_curs_curriculum
 
Mihaieminescu Proiect
Mihaieminescu ProiectMihaieminescu Proiect
Mihaieminescu Proiect
 
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
Dumitru Matcovschi şi povara de a fi basarabean…
 
Romantismul
RomantismulRomantismul
Romantismul
 
Inventii care au revolutionat lumea - tiparul
Inventii care au revolutionat lumea -  tiparulInventii care au revolutionat lumea -  tiparul
Inventii care au revolutionat lumea - tiparul
 

En vedette

Precios del 04 al 08 03-2013 de huevo blanco
Precios del 04 al 08  03-2013 de huevo blancoPrecios del 04 al 08  03-2013 de huevo blanco
Precios del 04 al 08 03-2013 de huevo blancoMiguel Lopez
 
Introduction haseena (1)
Introduction haseena (1)Introduction haseena (1)
Introduction haseena (1)anandusivan
 
NASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce Underwood
NASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce UnderwoodNASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce Underwood
NASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce UnderwoodWallopsIslandRegionalAlliance
 
Rohan Duong_Portfolio 2014-15_compr
Rohan Duong_Portfolio 2014-15_comprRohan Duong_Portfolio 2014-15_compr
Rohan Duong_Portfolio 2014-15_comprRohan Duong
 
Οι 12 θεοί του Ολύμπου
Οι 12 θεοί του ΟλύμπουΟι 12 θεοί του Ολύμπου
Οι 12 θεοί του Ολύμπουeasytpe
 
Τα Δωδεκάνησα
Τα ΔωδεκάνησαΤα Δωδεκάνησα
Τα Δωδεκάνησαeasytpe
 
Οι πλανήτες του ηλιακού συστήματος
Οι πλανήτες του ηλιακού συστήματοςΟι πλανήτες του ηλιακού συστήματος
Οι πλανήτες του ηλιακού συστήματοςeasytpe
 
Как узнать, что ребенок курит спайсы
Как узнать, что ребенок курит спайсыКак узнать, что ребенок курит спайсы
Как узнать, что ребенок курит спайсыМУ "Преображение"
 

En vedette (17)

Plumbul în chimie
Plumbul în chimiePlumbul în chimie
Plumbul în chimie
 
Precios del 04 al 08 03-2013 de huevo blanco
Precios del 04 al 08  03-2013 de huevo blancoPrecios del 04 al 08  03-2013 de huevo blanco
Precios del 04 al 08 03-2013 de huevo blanco
 
Bibliotekssentralen norge velkommen til dokk1 juni 2016
Bibliotekssentralen norge velkommen til dokk1 juni 2016 Bibliotekssentralen norge velkommen til dokk1 juni 2016
Bibliotekssentralen norge velkommen til dokk1 juni 2016
 
Introduction haseena (1)
Introduction haseena (1)Introduction haseena (1)
Introduction haseena (1)
 
El bebe y el agua
El bebe y el aguaEl bebe y el agua
El bebe y el agua
 
NASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce Underwood
NASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce UnderwoodNASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce Underwood
NASA Wallops Flight Facility, Presented by Bruce Underwood
 
Rohan Duong_Portfolio 2014-15_compr
Rohan Duong_Portfolio 2014-15_comprRohan Duong_Portfolio 2014-15_compr
Rohan Duong_Portfolio 2014-15_compr
 
Бездомные животные
Бездомные животныеБездомные животные
Бездомные животные
 
Οι 12 θεοί του Ολύμπου
Οι 12 θεοί του ΟλύμπουΟι 12 θεοί του Ολύμπου
Οι 12 θεοί του Ολύμπου
 
МУ "Преображение"
МУ "Преображение"МУ "Преображение"
МУ "Преображение"
 
Τα Δωδεκάνησα
Τα ΔωδεκάνησαΤα Δωδεκάνησα
Τα Δωδεκάνησα
 
Orbital ATK Update WIRA Q2 April 12 2016
Orbital ATK Update WIRA Q2 April 12 2016Orbital ATK Update WIRA Q2 April 12 2016
Orbital ATK Update WIRA Q2 April 12 2016
 
Οι πλανήτες του ηλιακού συστήματος
Οι πλανήτες του ηλιακού συστήματοςΟι πλανήτες του ηλιακού συστήματος
Οι πλανήτες του ηλιακού συστήματος
 
Thessaloniki Future library Conference - 4 space inspiration 27. november 2015
Thessaloniki Future library Conference - 4 space inspiration 27. november 2015 Thessaloniki Future library Conference - 4 space inspiration 27. november 2015
Thessaloniki Future library Conference - 4 space inspiration 27. november 2015
 
Как узнать, что ребенок курит спайсы
Как узнать, что ребенок курит спайсыКак узнать, что ребенок курит спайсы
Как узнать, что ребенок курит спайсы
 
Οι Επιρρηματικοί Προσδιορισμοί. Ενότητα 2, Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ Γυμνασίου
Οι Επιρρηματικοί Προσδιορισμοί. Ενότητα 2, Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ ΓυμνασίουΟι Επιρρηματικοί Προσδιορισμοί. Ενότητα 2, Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ Γυμνασίου
Οι Επιρρηματικοί Προσδιορισμοί. Ενότητα 2, Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ Γυμνασίου
 
Η ευκτική στην ενεργητική και μέση φωνή. Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ Γυμνασίου,...
Η ευκτική στην ενεργητική και μέση φωνή. Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ Γυμνασίου,...Η ευκτική στην ενεργητική και μέση φωνή. Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ Γυμνασίου,...
Η ευκτική στην ενεργητική και μέση φωνή. Αρχαία Ελληνική Γλώσσα Γ΄ Γυμνασίου,...
 

Similaire à Scrisoare mamei

Cum sa-ne-crestem-copiii
Cum sa-ne-crestem-copiiiCum sa-ne-crestem-copiii
Cum sa-ne-crestem-copiiiIonelia Serban
 
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria VulpeDedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria VulpeTanea Stetca
 
Femeia
FemeiaFemeia
Femeiakeby
 
Scrisori de dragoste_ale_unor_somitati
Scrisori de dragoste_ale_unor_somitatiScrisori de dragoste_ale_unor_somitati
Scrisori de dragoste_ale_unor_somitatiMi H
 
48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moirei
48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moirei48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moirei
48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moireiMarilenadam Eu
 
Marin preda viata ca o prada
Marin preda   viata ca o pradaMarin preda   viata ca o prada
Marin preda viata ca o pradaAndrei Stanciu
 
Ganduri pentru copilul_meu (1)
Ganduri pentru copilul_meu (1)Ganduri pentru copilul_meu (1)
Ganduri pentru copilul_meu (1)Florin Stoica
 
Arborele care daruieste, cu muzica joe dasine
Arborele care daruieste, cu muzica joe dasineArborele care daruieste, cu muzica joe dasine
Arborele care daruieste, cu muzica joe dasineDeWolf Marius
 
Arborele Care Daruieste
Arborele Care DaruiesteArborele Care Daruieste
Arborele Care Daruiesteguestd333a1e
 
Cum Ai Putut....
Cum Ai Putut....Cum Ai Putut....
Cum Ai Putut....tureannadin
 
Schwartz, daylle deanna toti barbatii sunt magari - v.0.9 srch
Schwartz, daylle deanna   toti barbatii sunt magari - v.0.9 srchSchwartz, daylle deanna   toti barbatii sunt magari - v.0.9 srch
Schwartz, daylle deanna toti barbatii sunt magari - v.0.9 srchRobin Cruise Jr.
 

Similaire à Scrisoare mamei (20)

Cum sa-ne-crestem-copiii
Cum sa-ne-crestem-copiiiCum sa-ne-crestem-copiii
Cum sa-ne-crestem-copiii
 
Teroarea mea
Teroarea meaTeroarea mea
Teroarea mea
 
Prietenul tau
Prietenul tauPrietenul tau
Prietenul tau
 
Aripi de gand 15
Aripi de gand 15Aripi de gand 15
Aripi de gand 15
 
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria VulpeDedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
Dedicație pentru doamna învățătoare Maria Vulpe
 
Femeia
FemeiaFemeia
Femeia
 
Scrisori de dragoste_ale_unor_somitati
Scrisori de dragoste_ale_unor_somitatiScrisori de dragoste_ale_unor_somitati
Scrisori de dragoste_ale_unor_somitati
 
48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moirei
48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moirei48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moirei
48477855 moira-cele-sapte-vieti-ale-moirei
 
20 ianuari 2015
20 ianuari 201520 ianuari 2015
20 ianuari 2015
 
Marin preda viata ca o prada
Marin preda   viata ca o pradaMarin preda   viata ca o prada
Marin preda viata ca o prada
 
Ganduri pentru copilul_meu (1)
Ganduri pentru copilul_meu (1)Ganduri pentru copilul_meu (1)
Ganduri pentru copilul_meu (1)
 
Arborele care daruieste, cu muzica joe dasine
Arborele care daruieste, cu muzica joe dasineArborele care daruieste, cu muzica joe dasine
Arborele care daruieste, cu muzica joe dasine
 
Arborele ce îndeamnă
Arborele ce îndeamnăArborele ce îndeamnă
Arborele ce îndeamnă
 
Arborele Care Daruieste
Arborele Care DaruiesteArborele Care Daruieste
Arborele Care Daruieste
 
Arborele ce îndeamnă
Arborele ce îndeamnăArborele ce îndeamnă
Arborele ce îndeamnă
 
Cum
CumCum
Cum
 
Cum Ai Putut....
Cum Ai Putut....Cum Ai Putut....
Cum Ai Putut....
 
8martie.ppt
8martie.ppt8martie.ppt
8martie.ppt
 
Schwartz, daylle deanna toti barbatii sunt magari - v.0.9 srch
Schwartz, daylle deanna   toti barbatii sunt magari - v.0.9 srchSchwartz, daylle deanna   toti barbatii sunt magari - v.0.9 srch
Schwartz, daylle deanna toti barbatii sunt magari - v.0.9 srch
 
TRAIESC COPILARIA
TRAIESC COPILARIATRAIESC COPILARIA
TRAIESC COPILARIA
 

Scrisoare mamei

  • 1. 1 Scumpă mămică, Iartă-mă că îți scriu cu întârziere din îndepărtări, unde sunt înconjurat numai de străini, unde mă simt singur un străin. Dorul mă cuprinde asemenea unei flăcări, simțind a ta lipsă. Știu! Îți faci griji pentru mine și vreau cu tot dinadinsul să îți spun, că totul este bine, că fiul tău este puternic și descurcăreț, așa cum l-ai învățat. Tind a-ți aduce sprerecunoștință toate urările de bine, care, sunt sigur, le meriți pe deplin. Nici nu știu cum să te răsplătesc pentru toate: atunci când nu ai dormit nopți întregi, pline de durere și suferință; atunci când numai ce am văzut lumina zilei; atunci când copilul naiv din mine îșiarăta, inconștient, mofturile și doartu le înțelegeai. Ce poate fi mai plăcut, decât atunci când știi, că primul cuvânt rostit de mine, este „Mama”, când unicul refugiu din lumea-ntreagă este tot „Mama”, că singurul loc de apărare sunt aripile Mamei. Dragostea oferită de tine este cea mai sinceră și îngăduitoare. Nu potuita momentele, când stăteam pe brațele tale și te întrebam de zeci de ori același lucru, iar tu îmi răspundeai calm și cu un zâmbet așa scurt și schițat tot de ce eram curios. În copilărie, după ce ascultam povețele tale, mă străduiam să le înțeleg și la urma mea să le transmit spre alte urechi ce nu au parte de așa pesoane înțelepte cum e mama mea. Când venea vorba de șotii cu camarazii mei, eu îi întreceam pe toți, dar tot eu îi învățam cum să manifeste un comportament frumos față de acea bătrânică, de acei copii mai mici, de acele persoane mai puțin fericite ca noi și furam orice cuvânt de-al tău îmbogățit cu o magie specifică doar ființei tale. Când mă mustrai și mă corectai, eu stăteam cu capul în jos și nu cutezam să privesc în ochii tăi, fiincă conștiința mă mustra, dar știam că la urmă mă vei lua în brațe și mă vei răsfăța așa cum reușeai doar tu să o faci. De multe ori nu ți-am ascultat cuvântul tău sfânt și de fiecare dată eram în pierdere. Îți mulțumesc pentru educația care mi-ai oferit-o și mi-ai dictat-o în așa mod, ca eu și frații mei să devenim oameni în toată firea și să fim uniți ca degetele unei mâini. Chipul tău îmi apare în
  • 2. 2 față oricând aud cuvântul „mama” și mă face mai puternic, încurajândum-mă, motivând existența mea și a urmelor mele din viitor. Te voi ține în suflet mereu și nu-ți voi da drumul în nici o circumstanță. Chiar dacă ne desparte o distanță destul de mare, pe mine nu mă împiedică să te iubesc mai mult și să te am în inimă zi de zi. Povețele tale mă ajută să-mi echilibrez prezentul, făcând din mine un copil împlinit în tot sensul cuvântului. În fiecare seară îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat cea mare bogăție fără de preț, care, fără îndoială, ești tu Mamă. Mămică, îmi este tare dor de tine, vreau să fii aici, alături, să ai grijă de mine, ca un înger, ca o stea, să nu mă părăsești niciodată. Crede-mă… asta-i tot ce îmi doresc. Te aștept cu nerăbdare și te rog să nu plângi în lipsa mea, gândește-te doar că eu sunt sănătos și plin de intenții bune, așa cum mă îndrumai odată. Mămică, te iubesc mult, mult! Cu tot respectul, al tău fiu, Costel. PușcașuConstantin, cl. XII-a „C”, Liceul Academiei de Științe a Moldovei, Profesorulîndrumător: Cristei Tamara Poștăelectronică: constantinpsc@gmail.com Site: http://uid.me/puscasu_constantin