Criminalistică

1. Sarcinile cercetării cadavrului la faţa locului. 3.1 (3) Descrieţi consecutivitatea cercetării cadavrului la faţa locului. Tactica examinării exterioare a cadavrului la faţa locului cuprinde două faze: examinarea generală şi examinarea detaliată: Examinarea generală a cadavrului include: fixarea poziţiei cadavrului şi situarea lui la faţa locului; starea exterioară a cadavrului şi a hainelor de pe el; uneltele, mijloacele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru. Examinarea detaliată a cadavrului presupune studierea minuţioasă a hainelor, corpului, obiectelor, actele descoperite asupra cadavrului. Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului la faţa locului se impun a fi cercetate în mod obligatoriu şi fixate în procesul-verbal: 1. Poziţia cadavrului şi situarea lui Ia locul faptei. Examinarea generală a cadavrului va începe cu fixarea amplasamentului; situarea în raport cu obiectele înconjurătoare; aspectul general şi poziţia cadavrului, adică situarea părţilor corporale una faţă de alta. Situarea şi poziţia cadavrului au o importanţă esenţială în elaborarea versiunilor privind mecanismul faptei infracţionale. în procesul examinării situării cadavrului este necesară descrierea aşezării lui în raport cu cele mai apropiate obiecte constante - clădiri, şosele, lacuri, localităţi, copaci etc. Dacă cadavrul are o poziţie nefirească şi se menţine pe anumite obiecte, aceste obiecte de asemenea vor fi supuse unei examinări şi descrieri minuţioase. Despre schimbarea situării şi poziţiei cadavrului la faţa locului comparativ cu cele iniţiale mărturisesc petele de cadavru, caracterul şi situarea lor. Din experienţa practică s-a constatat că petele de cadavru pot să dispară în cazul în care are loc schimbarea poziţiei cadavrului şi să se formeze pe alte părţi ale lui numai pe parcursul primelor 6-8 ore de la survenirea morţii. După expirarea a 10-12 ore petele de cadavru de acum nu mai dispar; are loc numai permutarea lor parţială, însă spre sfârşitul primei zile de la survenirea morţii în cazul transportării cadavrului ele nu-şi mai schimbă situarea. Obiectele pe care se află cadavrul se imprimă pe el sub formă de pete palide sau de amprente reliefate în urma apăsării şi strângerii vaselor sangvine fapt ce provoacă formarea îngrămădirilor de sânge. Din această cauză pe aceste părţi ale cadavrului lipsesc petele de cadavru. Se mai cere să fie reţinut faptul că asemenea amprente pot lăsa şi obiectele din buzunarele cadavrului - portţigaretul, cheile etc. Cu ocazia examinării cadavrului se va acorda o atenţie deosebită cercetării albiei cadav- rului, adică a acelei părţi de podea, sol, obiecte pe care el se află şi se va efectua o confruntare a urmelor, amprentelor descoperite pe corpul cadavrului cu obiectele pe care el se găseşte. Necorespunderea dintre forma obiectelor de la albia cadavrului şi contururile urmelor de pe corpul cadavrului dovedeşte că el a fost deplasat. Indiciile de schimbare a poziţiei cadavrului sunt derogarea rigidităţii cadaverice, unele urme de pe corpul cadavrului; juliturile pe piele de provenienţă postumă, dungile însângerate etc. 2. Starea exterioară a hainelor de pe cadavru. Aspectul exterior al hainelor se constată, de asemenea, pe parcursul examinării exterioare generale a cadavrului. Exteriorul hainelor joacă un rol important în determinarea mecanismului incidentului. E cunoscut, de exemplu, ce importanţă probantă are starea, exteriorul hainelor victimei în cazul acţiunilor de viol cu asasinarea ulterioară. Cele constatate se referă şi la cazurile de suicid când poziţia hainelor de pe cadavru trebuie să corespundă reprezentării despre schimbările intervenite în starea hainelor, condiţionate de modul de sinucidere. 3. Uneltele de pricinuire a morţii, descoperite pe sau alături de cadavru se cercetează în procesul de examinare a cadavrului doar în cazurile când ele se găsesc nemijlocit pe cadavru sau alături, de exemplu, ştreangul strâns pe gâtul victimei, pistolul găsit lângă cadavru. Atunci când unealta ce a cauzat leziuni mortale victimei se află la o oarecare depărtare de cadavru, ea va fi examinată în momentul determinat de succesiunea cercetării obiectelor la locul faptei, stabilită de ofiţerul de urmărire penală. In cazul când unealta de pricinuire a morţii este conexată mecanic cu cadavrul (ştreangul pe gâtul cadavrului, cuţitul ieşit în afară din pieptul victimei etc), ea urmează să fie examinată până la dezbrăcarea cadavrului şi examinarea îmbrăcămintei, pentru a nu schimba, deroga poziţia şi situarea uneltei. Se indică păstrarea în inviolabilitate nodurile şi forma ştreangurilor, ridicate de pe cadavru, în

2. acest scop tăind materialul ştreangului într-un loc îndepărtat de nod şi apoi, după ridicarea ştreangului de pe cadavru, unind capetele unul cu altul. în nici un caz nu se admite dezlegarea ştreangurilor şi a nodurilor. 4. Albia cadavrului. După examinarea stării exterioare a îmbrăcămintei, fixarea poziţiei şi situării cadavrului, urinează să fie cercetată albia cadavrului. în acest scop, mai întâi de toate se marchează cu cretă locul cadavrului, apoi el se ridică şi se aşază în altă parte. Cadavrul nu se admite să fie târât sau întors, deoarece în acest caz este posibilă deplasarea obiectelor ce se află sub el, obiecte care pot avea o importanţă esenţială în acţiunea cercetată. După cum am indicat, în comparaţie cu petele de cadavru, acestea pot contribui la elaborarea anumitor versiuni privitor la plasarea cadavrului şi schimbarea poziţiei lui. 5. îmbrăcămintea de pe cadavru. După examinarea exterioara a îmbrăcămintei, cadavrul este dezbrăcat. Fiecare parte a îmbrăcămintei se cercetează aparte şi în cumul cu alte părţi ale ei. Cercetarea încălţămintei clarifică dacă aceasta corespunde dimensiunilor cadavrului; dacă toate părţile de îmbrăcăminte sunt de faţă; ce obiecte se află în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcămintei; dacă îmbrăcămintea este murdară sau pătată (dimensiunile şi situarea acestor pete, gradul de îmbibare a ţesăturii, culoarea şi umiditatea petelor); gradul de deteriorare a îmbrăcămintei (natura deteriorărilor, dimensiunile şi forma lor, indiciile specifice ce determină originea lor, locul şi aşezarea reciprocă); dacă îmbrăcămintea are monograme, semne, marcări, de care anume; dacă ea are miros; corespunderea calităţii etc. 6. Cadavrul şi leziunile lui sunt cercetate pe părţi şi în succesiunea care se prezintă cea mai utilă. De obicei, cadavrul se examinează în direcţia de la cap spre picioare. Se identifică sexul, vârsta, înălţimea, culoarea părului, a ochilor, gradul, localizarea şi caracterul traumatismelor şi leziunilor corporale (originea lor este determinată numai de specia-listul-medic), starea danturii sau a protezelor dentare, prezenţa eliminărilor etc. Este necesar de comparat leziunile de pe corpul cadavrului cu deteriorările îmbrăcămintei lui din punctul de vedere al corespunderii dimensiunilor şi situării lor. 7. Obiectele descoperite în buzunarele şi în alte părţi ale îmbrăcă- mintei cadavrului pot fi cercetate atât în procesul de examinare a îmbrăcămintei, cât şi după examinarea medicală a cadavrului. Cu această ocazie se fixează caracterul, dimensiunile, forma obiectelor, starea şi situarea lor. Deosebit de detaliat vor fi fixate indiciile exterioare şi de îmbrăcăminte ale cadavrului, a cărui persoană nu a fost identificată. în aceste cazuri, după finalizarea examinării cadavrului, el, în mod obligatoriu, trebuie dactiloscopiat şi ulterior, după îmbrăcare şi machiaj, mai ales al feţei, trebuie fotografiat după sistemul semnalitic. în cazul când apare necesitatea examinării repetate a cadavrului după înmormântarea lui, se efectuează exhumarea, adică extragerea lui din locul de înmormântare. Această acţiune se face în baza şi după regulile prevăzute în art. 121 CPP RM. Ofiţerul de urmărire penală ia o decizie specială referitoare la exhumarea cadavrului şi obţine autorizarea judecătorului de instrucţie, apoi înştiinţează rudele. Exhumarea cadavrului este efectuată în prezenţa procurorului şi a medicului legist. în prealabil ofiţerul de urmărire penală trebuie să anunţe, în mod obligatoriu, serviciul sanitar epidemiologie din localitate despre faptul exhumării. Cu această ocazie, se fixează aspectul genera] al locului de înmormântare, apoi al sicriului extras şi al cadavrului. După necesitate, în mod detaliat sunt examinate sicriul, cadavrul care se află în el şi îmbrăcămintea lui. Cele descoperite sunt înregistrate în procesul-verbal al exhumării şi al examinării exterioare a cadavrului. Este foarte important ca în procesul-verbal să fie reflectate acele date faptice care permit elaborarea sau verificarea versiunilor cu privire la persoana, al cărei cadavru a fost exhumat. De asemenea, în aceste cazuri este important a fixa opinia, constatările, obiecţiile medicu-lui-legist. în cazul în care exhumarea s-a efectuat în scopul unei expertize, concluziile expertului vor fi reflectate în raportul respectiv, care serveşte drept probă aparte. 3.2 (5) Selectaţi şi argumentaţi succint metodele fixării fotografice a cadavrului. în conformitate cu regulile tactice, formulate In baza practicii generalizate, la locul faptei se produc patru genuri de fotografii: fotografia de orientare, fotografia-schiţă, cea de nod şi cea de detaliu. Fotografia de orientare serveşte la fixarea locului faptei cu unul sau mai multe puncte de orientare. O atare fotografie trebuie să permită identificarea locului unde s-a săvârşit fapta ilicită. La faţa locului organul de cercetare stabileşte parametrul locului faptei şi concomitent fixează punctele de

3. reper ale acestuia. Ele pot fi ansambluri de clădiri sau o singură clădire cunoscută după destinaţie (şcoală, spital, gară etc), diferite indicatoare de străzi, borne kilometrice, un iaz, râu şi chiar unele demente de ordin topografic ale terenului deschis (fig. 15). Fotografia de orientare se realizează In cadrul fazei tfe observare preliminară a locului faptei, Înaintea operaţiilor de cercetare In măsură să provoace modificări ale stării iniţiale a locului. Ea se execută de la distanţa impusă de necesitatea încadrării corecte a întregii ambianţe. Cu acest prilej se vor folosi aparatele cu, obiective fotografice respective, tn situaţiile când amplasamentul locului faptei nu permite reproducerea acestuia pe o fotografie unitară, se va proceda la metoda panoramică. Fotografia-schiţă se aplica pentru înregistrarea fotografică a locului propriu-zis al faptei, izolat de mediul înconjurător. Ca şi fotografia de orientare, se execută la faza iniţială de cercetare, insistându-se atât asupra tabloului în întregime al locului faptei, cât şi asupra tuturor obiectelor din perimetrul acestuia. Fotografia-schiţă poate fi unitară, când locul faptei este reprodus pe o singură fotografie, şi în forma unei serii de fotografii, în care locul faptei este fixat pe sectoare. Fotografia în serii se aplică în situaţiile când forma locului faptei (două sau mai multe încăperi) exclude posibilitatea executării unei fotopanorame. O variantă a fotografiei-schiţă în serii, indispensabilă fixării părţilor opuse ale obiectelor voluminoase (ale unei maşini avariate), este fotografia contrară sau încrucişată, constând în reproducerea locului faptei din două sau patru poziţii diametral opuse (fig. 16). Fotografia de nod se referă la înregistrarea unor obiecte apreciate ca fiind principale, datorită faptului implicării lor în activitatea infracţională, sau care reprezintă consecinţele infracţiunii. Ca principale pot fi considerate cadavrul in cazul unui omor, mijloacele de transport avariate în cazul unui accident de circulaţie, uşa forţată in urma unui furt, armele şi instrumentele folosite în timpul săvârşirii infracţiunii ş.a. Fotografia de nod se execută in condiţiile locului faptei de asemenea in etapa iniţială de cercetare fără ca obiectul fotografiat să fie scos din ansamblul obiectelor, ce constituie ambianţa acestui loc. Aceasta se impune de scopul fotografiei date de a imagina nu numai aspectul general şi poziţia pe care o ocupă obiectul principal în perimetrul locului faptei, dar şi legătura cu alte obiecte din apropierea nemijlocită a lui. Dacă situaţia faptei cercetate reclamă fixarea dimensiunilor obiectului principal sau diferenţa de mărime între el şi obiectele ce-1 înconjoară, la fotografia de nod se va aplica metoda metrică. Pentru a evita denaturări de ordin perspectiv, obiectele principale se fotografiază din poziţii, când obiectivul aparatului cade perpendicular pe zona din centru a planului suprafeţei frontale fotografiate. Rezultatele sunt eficiente dacă se aplică obiective cu unghi mare de cuprindere. Fotografierea cadavrului, acesta fiind în mod aprioric obiectul principal în cazurile de cercetare a unei morţi violente, se realizează conform unor reguli suplimentare. Scopul fotografiei de nod a cadavrului este de a reproduce cert poziţia asectuia în spaţiu şi în raport cu obiectele din ambianţă, starea vestimentaţiei, leziunile corporale vizibile. Pentru realizarea acestui scop, cadavrul se fotografiază la faţa locului din partea de sus şi din ambele părţi laterale. Poziţia trebuie aleasă în aşa mod, ca axa optică a obiectivului să cadă pe mijlocul cadavrului perpendicular planului exterior al acestuia. Nu se recomandă fotografierea cadavrului de la cap sau de la picioare, deoarece aceasta duce la denaturare de perspectivă şi, ca urmare, pe fotografie partea cadavrului apropiată de obiectiv va părea mult mai mare decât părţile mai îndepărtate. Fotografia de detaliu se aplică la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate corpuri delicte. Scopul acestei fotografii este, pe de o parte, de a fixa şi a demonstra prezenţa la faţa locului a anumitor urme (de mâini, de picioare, de instrumente, ale mijloacelor de transport etc.) sau a unor obiecte ( o armă, un tub de cartuş, un topor, un obiect de îmbrăcăminte etc.) într-un mod sau altul exploatate de făptuitor sau de alte persoane implicate, iar, pe de altă parte, de a reda caracteristicile generale şi individuale ale urmelor şi obiectelor-corpuri delicte. Fotografia de detaliu, nominalizată în literatura de specialitate şi fotografie a detaliilor, se execută la faza a doua a cercetării locului faptei, când obiectele purtătoare de urme, cât şi cele corp delict, fiind deja fixate spaţial şi în corelaţie cu alte urme şi obiecte pe fotografiile-schiţă şi de nod, se pot deplasa şi staţiona în poziţii favorabile din punctul de vedere al punerii în evidenţa fotografică a caracteristicilor ce interesează. Executarea fotografiei de detaliu trebuie să corespundă următoarelor condiţii:

4. — să redea materialul fotografic aşa cum acesta este perceput de organul senzorial, excluzându-se, în măsura posibilităţilor, eventualele denaturări; — să redea cu maximă precizie elementele caracteristice şi detaliile urmei sau ale obiectului supus cercetării criminalistice; — să asigure posibilitatea realizării măsurărilor necesare determinării dimensiunilor urmei şi ale obiectului reprodus. Condiţiile menţionate, în funcţie de specificul obiectului de fotografiat, impun respectarea următoarelor reguli: a) atât urmele, cât şi obiectele-corp delict se vor fotografia în poziţia, în care axa obiectului să cadă perpendicular pe suprafaţa suportului urmei sau planul suprafeţei obiectului in litigiu; b) pentru o imagine mai clară se recomandă folosirea a două surse de lumină artificială, instalate bilateral. Aparatul de fotografiat se fixează pe un trepied sau un dispozitiv de reproducere prevăzut cu un braţ de apropiere şi depărtare a aparatului; c) urmele, care nu se disting de culoarea suportului, spre exemplu, urmele create prin secreţia glandei sudoripare, se evidenţiază în prealabil cu substanţe de revelare. Pentru evitarea strălucirilor dăunătoare, cu care ne confruntăm in majoritatea cazurilor de fotografiere a suprafeţei metalice, de sticlă ş. a., se recomandă folosirea surselor de lumină difuză, precum şi a filtrelor de polarizare; d) fotografia urmelor, a căror detalii caracteristice sunt mici, a celor de măini, de instrumente, unele leziuni corporale, se va executa la un anumit grad de mărire, recurgându-se la utilizarea inelelor intermediare care, fiind intercalate între obiectiv şi cameră, măresc distanţa focală, permiţând astfel fotografierea de la distanţe mici, şi, în consecinţă, obţinerea unei imagini mărite; e) fotografia de detaliu se execută întotdeauna în baza metodei riglei gradate. 3.3 (7) Decideţi asupra rolului medicului-legist, participant în calitate de specialist la cercetarea locului descoperirii cadavrului. b. Medicului legist îi revin, de asemenea, sarcini de mare răspundere în timpul examinării cadavrului. Prima sarcină priveşte stabilirea diagnosticului de moarte certă şi, pe cât posibil, data şi ora la care s-a produs decesul. Ora (cel puţin probabilă) şi ziua când s-a produs decesul13 trebuie cunoscute, pentru că ajută organele judiciare să înţeleagă succesiunea faptelor şi să înlăture încercarea autorilor de a deruta cercetările. Cu toate progresele înregistrate de ştiinţele medicale, acest moment nu poate fi stabilit întotdeauna, din motive diferite, între care modificările suferite de cadavru din cauza temperaturii ridicate sau a trecerii unei perioade mai mari de timp de la săvârşirea faptei şi până la constatarea ei. După stabilirea diagnosticului de moarte certă şi a orei probabile la care a intervenit decesul, medicul legist (însoţit uneori şi de alţi medici specialişti) va examina capul, corpul şi membrele, pentru a consemna leziunile de violenţă vizibile. Autopsia cadavrului poate fi făcută în continuare, tot la faţa locului, dar este recomandabil să fie transportat cadavrul la morgă, unde există condiţii de lucru corespunzătoare. Cu prilejul efectuării autopsiei se recoltează probe pentru examene de laborator. Tot medicului legist şi personalului medical ajutător le revine sarcina de a cerceta orificiile naturale ale cadavrului, îndeosebi gura, orificiul anal, orificiul vaginal, pentru recoltarea probelor biologice sau găsirea altor obiecte ce au fost folosite la săvârşirea faptei. Astfel, la examinarea cadavrului unei femei nu se observau leziuni externe, care să explice modul de producere a morţii. Soţul recunoştea că a bătut-o, pentru că a surprins-o în flagrant delict de adulter, dar că i-a tras doar câteva palme, apoi, ca să nu se mai întâlnească cu alţi bărbaţi, i-a cusut organele genitale externe cu sârmă, ca „la gura sacului". întrucât nici aceste leziuni nu explicau cauza morţii, au fost tăiate cusăturile de sârmă cu un cleşte patent special şi s-a găsit în vagin o bucată de fier ruginit, cu dimensiunile de 17/4 cm. La autopsie s-a constatat perforarea uterului şi a intestinului gros, ceea ce explică şi cauza morţii. întreaga activitate de cercetare desfăşurată la locul faptei de echipa operativă trebuie adaptată la specificul fiecărui caz concret, însă există anumite metode de cercetare, în funcţie de mijloacele şi metodele folosite de făptuitor, pentru suprimarea vieţii victimei. Astfel, în cazul faptelor săvârşite cu obiecte tăioase, despicătoarc (cuţit, topor) se acordă un interes deosebit examinării şi descrierii caracterelor leziunilor produse: lungime, profunzime, aspectul marginilor rănii etc.1'

5. în cazul unui omor săvârşit prin asfixie (strangulare), se examinează caracteristicile nodului şi ale şanţului produs de obiectul folosit (sfoară, cablu telefonic, curea etc). Constatările făcute vor fi utile pentru a se putea deosebi omorul de sinucidere. în cazul faptelor săvârşite cu arme de foc, vor fi examinate urmele împuşcăturii de pe îmbrăcăminte şi de pe corpul victimei, pentru constatarea urmelor produse de gloanţe sau de alice şi cele produse de factorii secundari ai împuşcăturii. Dacă există bănuieli că la săvârşirea faptei s-au folosit substanţe toxice, vor fi recoltate produse pentru analize de laborator, de la victimă şi din vasele sau sticlele în care se presupune că s-ar afla asemenea produse. De asemenea, se va stabili sursa de unde au fost procurate aceste substanţe şi vor fi culese cât mai multe date de la locul faptei, de la vecini, sau de la locul de muncă al victimei, pentru a se putea face deosebire între omor şi sinucidere. în acelaşi scop, se vor căuta scrisori redactate de victimă, pentru a explica gestul sinuciderii, ori pretins redactate de victimă, pentru a deruta cercetările spre versiunea sinuciderii.