261916302 6-drept-procesual-penal-partea-generala-i-si-ii-pdf

Mircea Damaschin
Drept procesual penal. Partea
generală I și II
- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”
BUCUREŞTI
2013

Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului /autorilor; designul, machetarea şi
transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al Universităţii
„Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau difuzarea
conţinutului sub orice formă.

UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Mircea Damaschin
Drept procesual penal.
Partea generală I și II

Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti
Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro
ISBN: 978-606-8517-43-8

5
În elaborarea lucrării a fost folosit materialul legislativ, jurisprudenţial şi documentar
existent la data de 01 octombrie 2012. Au fost avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 202
din 25 octombrie 2010. De asemenea, a fost avută în vedere jurisprudența Înaltei Curți de
Casație și Justiție și a Curții Constituționale până la data de 01 octombrie 2012.

6
DREPT PROCESUAL PENAL.
PARTEA GENERALĂ I şi II
Introducere
Obiectivele cursului (modulului)
Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii Nicolae Titulescu, învăţământ la
distanţă, având ca finalitate explicarea instituţiilor Dreptului procesual penal. Partea generală
I şi Dreptului procesual penal. Partea generală II. Lucrarea este concepută în vederea tratării
aspectelor fundamentale ale părţii generale a Dreptului procesual penal, astfel încât studenţii
să aibă posibilitatea de a-şi însuşi noţiunile şi termenii de specialitate din cadrul acestei
discipline universitare. La elaborarea cursului a fost avut în vedere Codul de procedură penală
din 1969, cu actualizările şi completările legislative la zi. De asemenea, în considerarea
caracterului de uniformizare a practicii judiciare în materie, au fost prezentate deciziile Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, cu relevanţă în ceea ce priveşte instituţiile Părţii
generale a Codului de procedură penală.
Cursul de faţă are ca obiective:
1. Să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului procesual penal, partea generală şi
conexiunile existente între aceste instituţii;
2. Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi aplicarea corectă a legii
procesual penale;
3. Să transmită în mod clar studenţilor cunoştinţele de Drept procesual penal, partea generală,
care să le permită acestora să devină specialişti în domeniul juridic.
Competenţe conferite
Conform programei analitice, competenţele specifice conferite sunt următoarele:
1. Competenţe de cunoaştere şi înţelegere
 cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor procesual penale,
precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora
 înţelegerea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
 însuşirea unui mod de gândire logico-juridic corect
 înţelegerea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale şi cele ale Părţii
generale
2. Competenţe de explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte,
procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
 explicarea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
 explicarea şi interpretarea normelor procesual penale
 explicarea corelaţiilor între Partea specială a Dreptului procesual penal şi instituţiile
cuprinse în Partea generală a Dreptului procesual penal
 explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică
 interpretarea corectă a normelor procesual penale
3. Competenţe instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor
practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi aplicare)
 analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie
 aspecte de drept comparat
 soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate
4. Competenţe atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de
domeniul ştiinţific/cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii
democratice/promovarea unui sistem de valori culturale, morale şi civice/valorificarea optimă
şi creativă a propriului potenţial în activităţile ştiinţifice/implicarea în dezvoltarea
instituţională şi în promovarea inovaţiilor ştiinţifice/angajarea în relaţii de parteneriat cu alte
persoane – instituţii cu responsabilităţi similare/participarea la propria dezvoltare
profesională)

7
 formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului procesual penal
 dezvoltarea abilităţilor de gândire juridico-penală
 incitarea pentru o abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului procesual penal,
partea generală
 obişnuinţa de a interpreta corect normele procesual penale şi aplicarea sistematică a
acestora
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept procesual penal, partea generală presupune, pe lângă
activităţile didactice programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte
studiul individual pe baza bibliografiei recomandate în suportul de curs. De asemenea, fiecare
student are obligaţia întocmirii a două referate (un referat în semestrul I şi un referat în
semestrul al II-lea), având ca obiect de studiu instituţii ale Dreptului procesual penal, partea
generală. Tema referatului va fi stabilită pentru fiecare student de către titularul disciplinei.
Referatul trebuie să conţină elemente de originalitate şi nu poate avea mai puţin de 10 pagini
şi mai mult de 20.
Resurse şi mijloace de lucru
Pentru studierea disciplinelor Drept procesual penal. Partea generală I şi Drept procesual
penal. Partea generală II vor fi avute în vedere:
- legislaţia relevantă în domeniul Dreptului procesual penal. Partea generală la zi;
- culegeri de practică judiciară;
- pagina web a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- pagina web a Curţii Constituţionale
Structura cursului
Cursul Drept procesual penal. Partea generală I conţine 10 unităţi de învăţare şi trei teme de
control (constând în elaborarea de referate). Temele de control se vor transmite studenţilor
prin poşta electronică.
Cursul Drept procesual penal. Partea generală II conţine 10 unităţi de învăţare şi trei teme de
control (constând în elaborarea de referate). Temele de control se vor transmite studenţilor
prin poşta electronică.
Cerinţe preliminare
În vederea studierii cursului Drept procesual penal. Partea generală I şi II se impune
cunoaşterea noţiunilor disciplinelor Teoria generală a dreptului şi Drept penal.
Durata medie de studiu individual
Fiecare unitate de învăţare se va parcurge, în medie, în 2-3 ore de studiu individual.
Evaluarea
La stabilirea notei finale se iau în considerare răspunsurile la examen (70%) şi testarea
continuă pe parcursul semestrului prin elaborarea referatelor (30%). Examenul scris constă în
rezolvarea unui test grilă, cu 30 de întrebări. Fiecare răspuns corect valorează 0,3 puncte. Se
acordă un punct din oficiu. Cerinţe minime pentru nota 5: studentul trebuie să rezolve corect
cel puţin 13 întrebări. Cerinţe minime pentru nota 10: studentul trebuie să rezolve corect cel
puţin 29 de întrebări.

8
CUPRINS
TITLUL I
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ I
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR. 1
Noţiunea şi sistemul procesului penal şi ale dreptului procesual penal
1.1. Introducere
1.2. Procesul penal ca mijloc de realizare a justiţiei penale
1.2.1. Definiţia procesului penal
1.2.2. Analiza definiţiei procesului penal
1.2.3. Fazele procesului penal român
1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri ale dreptului
1.3.1. Noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal
1.3.2. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept
1.4. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
1.4.1. Noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale
1.4.2. Noţiunea, elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale
1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Sarcinile ştiinţei dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei
dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale dreptului
1.5.1. Noţiunea, obiectul şi metodele ştiinţei dreptului procesual penal
1.5.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale dreptului
1.6. Test de autoevaluare
1.7. Bibliografie
Izvoarele dreptului procesual penal. Interpretarea şi aplicarea normelor juridice procesual penale.
2.1. Introducere
2.2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român
2.3. Interpretarea normelor juridice procesual penale
2.4. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp
2.4.1. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu
2.4.2. Aplicarea legii procesual penale române în timp
2.6. Bibliografie
Principiile fundamentale care stau la baza procesului penal în România
3.1. Introducere
3.2. Noţiunea şi sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal
3.3. Conţinutul principiilor fundamentale ale procesului penal român
3.3.1. Legalitatea procesului penal
3.3.2. Principiul oficialităţii
3.3.3. Principiul aflării adevărului
3.3.4. Rolul activ al organelor judiciare penale
3.3.5. Garantarea libertăţii persoanei
3.3.6. Respectarea demnităţii umane
3.3.7. Prezumţia de nevinovăţie
3.3.8. Principiul garantării dreptului la apărare
3.3.9. Limba în care se desfăşoară procesul penal
3.3.10. Egalitatea persoanelor în procesul penal
3.3.11. Operativitatea în procesul penal

9
3.3.12. Dreptul la un proces echitabil
3.5. Bibliografie
Participanţii în procesul penal - organele judiciare
4.1. Introducere
4.2. Noţiunea de participanţi în procesul penal
4.3. Succesorii, reprezentanţii şi substituiţii procesuali
4.4. Organele judiciare
4.4.1. Instanţele judecătoreşti
4.4.2. Ministerul Public
4.4.3. Organele de cercetare penală
4.6. Bibliografie
Participanţii în procesul penal – părţile
5.1. Introducere
5.2. Învinuitul-subiect procesual
5.3. Inculpatul
5.4. Partea vătămată
5.5. Partea civilă
5.6. Partea responsabilă civilmente
5.7.Test de autoevaluare
5.8. Bibliografie
Apărătorul în procesul penal
6.1. Introducere
6.2. Apărătorul ca participant la desfăşurarea procesului penal
6.3. Asistenţa juridică
6.4. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
6.6. Bibliografie
Acţiunile în procesul penal. Acţiunea penală.
7.1 Introducere
7.2. Acţiunea penală
7.2.1. Noţiunea de acţiune penală
7.2.2. Obiectul şi subiecţii acţiunii penale
7.2.3. Trăsăturile acţiunii penale
7.2.4. Momentele desfăşurării acţiunii penale
7.4. Bibliografie
Acţiunile în procesul penal. acţiunea civilă
8.1. Introducere
8.2. Acţiunea civilă
8.2.1. Noţiunea de acţiune civilă
8.2.2. Obiectul şi subiecţii acţiunii civile în procesul penal
8.2.3. Trăsăturile acţiunii civile

10
8.2.4. Exercitarea acţiunii civile
8.2.5. Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal
8.2.6. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă
8.4. Bibliografie
Competenţa în materie penală. Noţiune. Forme
9.1. Introducere
9.2. Noţiunea de competenţă şi formele competenţei
9.3. Competenţa funcţională, materială şi personală a instanţelor de judecată
9.3.1. Competenţa judecătoriei
9.3.2. Competenţa tribunalului
9.3.3. Competenţa Curţii de Apel
9.3.4. Competenţa tribunalului militar
9.3.5. Competenţa tribunalului militar teritorial
9.3.6. Competenţa Curţii Militare de Apel
9.3.7. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
9.5. Bibliografie
Competenţa în materie penală. Prorogarea de competenţă. Incompatibilitatea. Declinarea de competenţă.
Strămutarea judecării cauzelor penale
10.1. Introducere
10.2. Prorogarea de competenţă
10.2.1. Consideraţii generale
10.2.2. Conexitatea
10.2.3. Indivizibilitatea
10.2.4. Disjungerea
10.2.5. Chestiunile prealabile
10.2.6. Schimbarea încadrării juridice
10.3. Incompatibilitatea şi remediile acesteia
10.3.1. Incompatibilitatea
10.3.2. Abţinerea
10.3.3. Recuzarea
10.4. Declinarea de competenţă, conflictele de competenţă şi excepţiile de necompetenţă
10.4.1. Declinarea de competenţă
10.4.2. Conflictele de competenţă
10.4.3. Excepţiile de necompetenţă
10.5. Strămutarea cauzelor penale. Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei
10.5.1. Noţiune. Cazuri
10.5.2. Procedura strămutării
10.5.3. Desemnarea altei instanţe
10.7. Bibliografie
TITLUL II
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ II
Probele în procesul penal
1.1. Introducere
1.2. Noţiunea şi importanţa probelor
1.3. Clasificarea probelor

11
1.4. Obiectul probaţiunii
1.5. Cerinţele probelor
1.6. Sarcina probaţiunii
1.7. Administrarea probelor
1.8. Aprecierea probelor
1.10. Bibliografie
Mijloacele de probă în procesul penal. Declaraţiile părţilor şi ale martorilor.
2.1. Introducere
2.2. Noţiunea şi importanţa mijloacelor de probă
2.3. Declaraţiile învinuitului sau inculpatului
2.4. Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente
2.5. Declaraţiile martorilor
2.6. Procedee speciale de obţinere a declaraţiilor părţilor şi martorilor
2.6.1. Confruntarea
2.6.2. Folosirea interpreţilor
2.8. Bibliografie
Mijloacele de probă în procesul penal. Înscrisurile şi mijloacele materiale de probă. Procedee de
descoperire şi ridicare.
3.1. Introducere
3.2. Înscrisurile
3.3. Mijloacele materiale de probă
3.4. Procedee de descoperire şi ridicare
3.4.1. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
3.4.2. Percheziţia
3.4.3. Cercetarea la faţa locului
3.4.4. Reconstituirea
3.6. Bibliografie
Mijloacele de probă în procesul penal. Interceptările şi înregistrările de sunete şi imagini. Constatările
tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi expertizele
4.1. Introducere
4.2. Interceptările şi înregistrările audio sau video şi fotografiile
4.3. Constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale
4.3.1. Constatările tehnico-ştiinţifice
4.3.2. Constatările medico-legale
4.4. Expertizele
4.5. Alte instituţii legate de administrarea probelor în procesul penal (comisia rogatorie, delegarea, martorii
asistenţi)
4.5.1. Comisia rogatorie
4.5.2. Delegarea
4.5.3. Martorii asistenţi
4.7. Bibliografie

12
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.5
Măsurile procesuale. Măsurile preventive
5.1. Introducere
5.2. Noţiunea şi caracterizarea măsurilor procesuale
5.3. Clasificarea măsurilor procesuale
5.4. Măsurile preventive
5.4.1. Consideraţii preliminare
5.4.2.Luarea măsurilor preventive
5.4.3.Înlocuirea măsurilor preventive
5.4.4. Revocarea măsurilor preventive
5.4.5. Încetarea de drept a măsurilor preventive
5.4.6. Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune asupra măsurilor preventive
5.4.7. Măsurile preventive privite în special
5.4.7.1. Reţinerea
5.4.7.2. Obligarea de a nu părăsi localitatea
5.4.7.3. Obligarea de a nu părăsi ţara
5.4.7.4. Arestarea preventivă
5.5. Dispoziţii speciale pentru minori
5.6. Dispoziţii speciale pentru persoanele juridice
5.8. Bibliografie
Măsurile procesuale. Liberarea provizorie
6.1. Introducere
6.2. Concept. Organe competente
6.3. Liberarea provizorie sub control judiciar
6.4. Liberarea provizorie pe cauţiune
6.5. Procedura liberării provizorii sub control judiciar şi a liberării provizorii pe cauţiune
6.6. Căi de atac
6.7. Revocarea liberării provizorii
6.9. Bibliografie
Măsurile procesuale. Măsurile de ocrotire şi de siguranţă. Măsurile asigurătorii
7.1. Introducere
7.2. Măsurile de ocrotire
7.3. Măsurile de siguranţă
7.4. Măsurile asigurătorii
7.4.1. Consideraţii preliminare
7.4.2. Sechestrul penal propriu-zis
7.4.3. Inscripţia ipotecară
7.4.4. Poprirea
7.5. Restituirea lucrurilor
7.6. restabilirea situaţiei anterioare
7.8. Bibliografie
Actele procesuale şi procedurale comune. Citaţia. Mandatul de aducere
8.1. Introducere
8.2. Actele procesuale şi actele procedurale. Noţiune
8.3. Citarea

13
8.4. Comunicarea altor acte procedurale
8.5. Mandatul de aducere
8.7. Bibliografie
Actele procesuale şi procedurale comune. Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor
materiale. Termenele în procesul penal
9.1. Introducere
9.2. Modificarea actelor procedurale, îndreptarea erorilor materiale şi înlăturarea unor omisiuni vădite
9.3. Termenele în procesul penal
9.5. Bibliografie
Actele procesuale şi procedurale comune. Sancţiunile procedurale. Cheltuielile judiciare. Amenda
judiciară.
10.1. Introducere
10.2. Sancţiunile procedurale penale
10.2.1. Inexistenţa
10.2.2. Decăderea
10.2.3. Inadmisibilitatea
10.2.4. Nulităţile
10.3. Cheltuielile judiciare
10.4. Amenda judiciară
10.6. Bibliografie
Bibliografie generală

14
TITLUL I
DREPT PROCESUAL PENAL. PARTEA GENERALĂ I
Noţiunea şi sistemul procesului penal şi ale dreptului procesual penal
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Procesul penal ca mijloc de realizare a justiţiei penale
1.2.3. Fazele procesului penal român
1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri ale dreptului
1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Sarcinile ştiinţei dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei
dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale dreptului
1.5.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale dreptului
1.6. Test de evaluare/autoevaluare
1.7. Bibliografie
1.1. Introducere
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: fazele procesului penal,
noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal, legăturile dreptului procesual penal cu
alte ramuri de drept, noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale, noţiunea,
elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale, noţiunea, obiectul şi metodele
ştiinţei dreptului procesual penal, legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ştiinţe
auxiliare ale dreptului.
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
1.2. Procesul penal, mijloc de realizare a justiţiei penale
Procesul penal reprezintă o activitate reglementată de lege, desfăşurată de organele judiciare, cu
participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul constatării la timp şi în mod complet a
faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie
pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere
penală.
Definiţia
procesului penal

15
 etimologie: termenul latin processus - înaintare, progres;
 activitate reglementată de lege; mai mult decât în oricare domeniu al activităţii judiciare,
procesul penal trebuie să se desfăşoare între coordonatele stricte ale legii (nullum judicium
sine lege);
 organele judiciare, organe de stat, care acţionează ca subiecţi oficiali în anumite faze ale
procesului penal; organele judiciare sunt instanţele de judecată, ministerul public şi organele
de cercetare penală (organele de cercetare ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare
penală speciale);
 părţile, persoane fizice sau juridice, cu drepturi şi obligaţii, penale sau civile, ce reies din
calitatea lor procesuală, având interese directe în cauză; părţile în procesul penal sunt:
inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente;
 alte persoane care nu au interese directe în cauză (martori, experţi, interpreţi, martori
asistenţi, grefieri etc.).
Exemplu de alte persoane care pot participa la procesul penal
 persoane care nu au interese directe în cauză;
 martori, experţi, interpreţi, martori asistenţi, grefieri etc.
1.2.3. Fazele procesului penal
1.2.3.1. Noţiune
Fazele procesului penal reprezintă diviziuni ale acestuia, în cadrul cărora îşi desfăşoară
activitatea anumite categorii de organe judiciare.
 Fazele procesului penal sunt următoarele:
o urmărirea penală;
o judecata;
o punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive;
 Din punct de vedere al numărului fazelor se întâlnesc procese desfăşurate
o în formă tipică - procesul penal parcurge toate cele trei faze ale sale,
o în formă atipică - procesul penal se desfăşoară fără parcurgerea tuturor celor trei faze
(spre exemplu, după începerea urmăririi penale, se dispune netrimiterea în judecată
printr-o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală; ulterior ordonanţa de scoatere
de sub urmărire penală este infirmată de judecător care dispune reţinerea cauzei spre
judecare, conform art. 2781
alin. 8 lit. c C.pr.pen.).
1.2.3.2. Urmărirea penală
Urmărirea penală reprezintă acea fază a procesului penal care are drept obiect identificarea
făptuitorilor, administrarea probelor, luarea măsurilor procesuale în vederea trimiterii ori
netrimiterii făptuitorului în judecată.
 Urmărirea penală presupune o limită iniţială şi o limită finală
 Limita iniţială este reprezentată de începerea urmăririi penale
o actele care marchează începerea urmăririi penale sunt următoarele:
 rezoluţia organului de urmărire penală, când acesta este sesizat despre
săvârşirea unei infracţiuni prin plângere sau denunţ ori în cazul sesizării din
oficiu;
 ordonanţă, în ipoteza soluţionării de către procuror a unui conflict de
competenţă intervenit între organele de cercetare ale poliţiei judiciare; cu acest
Actele care
marchează
începerea
urmăririi
penale
Fazele
procesului penal
Definiţie

16
prilej, se poate dispune şi începerea urmăririi penale dacă din lucrările existente
se desprinde existenţa unei fapte penale.
 Limita finală este reprezentată de actul de dispoziţie prin care procurorul poate dispune
trimiterea în judecată, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale,
clasarea.
o actele care marchează terminarea urmăririi penale sunt următoarele:
 rechizitoriul, în cazul trimiterii în judecată;
 ordonanţa, în cazul scoaterii de sub urmărire penală, încetării urmăririi penale
sau clasării;
 rezoluţia, în cazul scoaterii de sub urmărire penală sau încetării urmăririi
penale.
1.2.3.3. Judecata
Judecata reprezintă acea fază a procesului penal desfăşurată cu respectarea principiilor
publicităţii şi contradictorialităţii, în cadrul căreia se continuă activitatea începută în faza de
urmărire penală, în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului.
 Limita iniţială este reprezentată de sesizarea instanţei prin rechizitoriu, printr-o altă
hotărâre judecătorească sau prin plângerea îndreptată împotriva actelor şi măsurilor de
urmărire penală;
 Limita finală este reprezentată de pronunţarea hotărârii judecătoreşti (sentinţă sau decizie)
prin care se poate dispune condamnarea inculpatului, achitarea ori încetarea procesului
penal.
1.2.3.4. Punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive
Punerea în executare a hotărârilor penale definitive reprezintă acea fază a procesului penal
fază a procesului penal care are rolul de a traduce în viaţă hotărîrea penală, în vederea
realizării scopului legii penale şi al legii procesual penale.
 Limita iniţială a punerii în executare:
o în ipoteza punerii în executare a pedepselor principale constă în eliberarea mandatului de
executare de către instanţă şi trimiterea lui către organul competent;
o în ipoteza punerii în executare a pedepselor complementare constă în trimiterea de către
instanţă a unei copii de pe dispozitivul hotărârii către organul competent;
o în ipoteza punerii în executare a măsurilor de siguranţă, este diferenţiată în funcţie de
natura măsurii dispuse;
 Limita finală a punerii în executare:
o în ipoteza punerii în executare a pedepsei închisorii constă în întocmirea procesului-
verbal de către comandantul locului de deţinere, unde se consemnează şi data la care a
început executarea;
o în ipoteza punerii în executare a amenzii penale constă în depunerea recipisei de plată
integrală a amenzii la instanţa de executare etc
Fazele procesului penal, în formă tipică, sunt în număr de 3, după cum urmează: faza
urmăririi penale, faza de judecată şi faza de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti. În
formă atipică, cea mai reprezentativă situaţie o reprezintă judecarea unei cauze penale nu ca
urmare a desfăşurării fazei de urmărire penale (finalizată prin actul clasic al rechizitoriului), ci
urmare a procedurii atacării actelor de netrimitere în judecată în faţa judecătorului.
Actele care
marchează
terminarea
urmăririi
penale
Definiţie
Definiţie

17
1.2.3.5. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal
 pe parcursul urmăririi penale procurorul, instanţa de judecată, organele de cercetare penală
 pe parcursul judecăţii instanţa de judecată, procurorul
 pe parcursul punerii în executare a hotărârilor penale rămase definitive instanţa de
judecată, prin judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârii, procurorul ori alte
organe nejudiciare anume prevăzute în lege (cum ar fi lucrători de poliţie, comandantul
locului de deţinere, când inculpatul condamnat este arestat, comandantul unităţii militare,
dacă inculpatul condamnat se află în executarea serviciului militar etc.).
1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept.
Dreptul procesual penal reprezintă ansamblul normelor juridice care vizează reglementarea
procesului penal.
 normele dreptului procesual penal sunt înscrise în Codul de procedură penală, în legile de
organizare judiciară şi în diferite alte legi speciale
 obiectul dreptului procesual penal este reprezentat chiar de procesul penal cu care nu
trebuie confundat
o dreptul procesual penal reprezintă ansamblul normelor juridice care vizează
reglementarea procesului penal;
o procesul penal este o activitate reglementată de lege;
 sarcinile dreptului procesual penal sunt multiple şi decurg din complexitatea relaţiilor
sociale pe care le reglementează; acestea constau în
o stabilirea organelor judiciare şi a competenţelor acestora;
o stabilirea persoanelor care participă la desfăşurarea procesului penal şi a drepturilor şi
obligaţiilor acestora;
o reglementarea desfăşurării activităţii probatorii;
o stabilirea garanţiilor procesuale pentru buna realizare a drepturilor participanţilor în
procesul penal.
 Constituţia reprezintă legea fundamentală a unei ţări, normele juridice constituţionale stînd
la baza fiecărei ramuri de drept;
 în Constituţie se regăsesc dispoziţii cu incidenţă asupra normelor procesual penale, cum ar
fi, de exemplu accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil (art. 21); libertatea
individuală (art. 23); dreptul la apărare (art. 24).
 între cele două ramuri de drept există o legătură organică, în sensul că dispoziţiile dreptului
penal substanţial se transpun în practică numai prin intermediul dreptului procesual penal
(material);
 Dreptul procesual penal, la rândul său, nu poate exista fără dreptul penal, deoarece dreptul penal
consacră faptele considerate infracţiuni, a căror săvârşire impune aplicarea unei sancţiuni.
 normele dreptului civil reglementează unele instituţii de drept procesual penal, cum ar fi, de
exemplu, acţiunea civilă, partea civilă, partea responsabilă civilmente;
Definiţie
Dreptul
constituţional
Dreptul penal
Dreptul civil

18
 ambele ramuri de drept sunt guvernate, în parte, de aceleaşi principii, cum ar fi principiul
legalităţii, principiul aflării adevărului, egalitatea persoanelor în faţa legii etc.
 cele două ramuri de drept au în vedere desfăşurarea activităţii procesuale pe cele două laturi
- penală şi civilă.
Faptele juridice procesual penale sunt împrejurări de fapt care determină apariţia, naşterea,
modificarea, stingerea raporturilor juridice procesuale ori împiedicarea naşterii acestora.
 în funcţie de criteriul efectelor pe care le produc asupra raporturilor juridice procesual penale
faptele juridice procesual penale sunt constitutive, modificatoare, extinctive şi impeditive
o faptele juridice constitutive dau naştere unor raporturi juridice procesual penale (spre
exemplu, sesizarea organelor judiciare despre săvârşirea unei infracţiuni, constituirea
persoanei vătămate ca parte civilă etc.);
o faptele juridice modificatoare modifică drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul
penal (spre exemplu, persoana vătămată, ascultată iniţial ca martor în proces, solicită să
participe în calitate de parte vătămată, calitate care îi conferă alte drepturi şi obligaţii);
o faptele juridice extinctive sting raporturile juridice procesual penale (spre exemplu,
retragerea plângerii prealabile, intervenţia prescripţiei răspunderii penale);
o faptele juridice impeditive împiedică naşterea raporturilor juridice procesual penale (spre
exemplu, lipsa plângerii prealabile împiedică declanşarea procesului penal).
Exemple fapte juridice constituive
 sesizarea organelor judiciare despre săvârşirea unei infracţiuni
 constituirea persoanei vătămate ca parte civilă
 intervenţia părţii responsabile civilmente în procesul penal
Exemplu fapte juridice modificatoare
 persoana vătămată, ascultată iniţial ca martor în proces, solicită să participe în
calitate de parte vătămată, calitate care îi conferă alte drepturi şi obligaţii
Exemple fapte juridice extinctive
 retragerea plângerii prealabile
 împăcarea părţilor
 intervenţia prescripţiei răspunderii penale.
Săvârşirea unei infracţiuni dă naştere unui raport juridic de conflict, iar aducerea acestuia
spre soluţionare în faţa organelor judiciare conduce la apariţia unor raporturi juridice
procesual penale; raporturile juridice procesual penale sunt acele raporturi juridice care
apar în cursul desfăşurării procesului penal.
Definiţie
Dreptul
procesual civil
Clasificare
Definiţie

19
 Elementele constitutive ale raportului juridic procesual penal sunt: subiecţii, conţinutul şi
obiectul.
o Subiecţii raportului juridic procesual penal sunt reprezentaţi de participanţii la
procesul penal, după cum urmează: organele judiciare penale, părţile, subiecţii
procesuali care pot înlocui părţile în procesul penal (succesorii, reprezentanţii,
substituiţii procesuali), apărătorul etc.;
o Conţinutul raportului procesual penal constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
participanţilor la procesul penal
o Obiectul raportului procesual penal constă în stabilirea existenţei sau inexistenţei
raportului de drept substanţial de conflict adus spre soluţionare organelor judiciare
penale
 Trăsăturile raportului juridic procesual penal
o sunt raporturi juridice de putere (tragerea la răspundere penală este atributul exclusiv
al organelor judiciare)
o iau naştere, de regulă, peste şi în afara acordului de voinţă al părţilor
o în baza principiului oficialităţii, organele judiciare desfăşoară procesul penal în mod
obligatoriu;
o există o serie de excepţii, caracterizate prin existenţa anumitor raporturi procesuale în
funcţie de voinţa părţilor; spre exemplu, constituirea persoanei vătămate ca parte civilă
determină naşterea raporturilor procesuale care conduc la stabilirea existenţei vreunui
eventual prejudiciu;
o în majoritatea cazurilor unul dintre subiecţi este organ al statului
o raportul dintre părţi şi apărătorii acestora intră în cadrul raporturilor juridice procesual
penale în care nu apar ca subiecţi organe ale statului;
o drepturile organelor judiciare au valoare de obligaţii pentru acestea (dreptul de a
declanşa procesul penal, dreptul de a pune în mişcare acţiunea penală, etc.).
1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ştiinţe auxiliare ale
dreptului.
Ştiinţa dreptului procesual penal reprezintă un ansamblu de cunoştinţe despre dreptul
procesual penal (despre raporturile procesuale şi normele procesual penale). Ştiinţa dreptului
procesual penal nu trebuie confundată cu dreptul procesual penal.
 Obiectul ştiinţei dreptului procesual penal constă în studierea normelor juridice procesual
penale şi a raporturilor pe care acestea le reglementează
 Metodele uzitate în ştiinţa dreptului procesual penal sunt diverse, cum ar fi, metoda logică,
metoda comparativă, metoda istorică etc.
o metoda logică se bazează pe analiză şi sinteză, inducţie şi deducţie;
o metoda comparativă se bazează pe comparaţia cu alte norme juridice din acelaşi
sistem sau din sisteme străine;
o metoda istorică are în vedere evoluţia în timp a instituţiilor juridice.
1.6.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ştiinţe auxiliare ale dreptului
 ştiinţa dreptului procesual penal se află în strânsă legătură cu ştiinţe ca: medicina legală,
criminalistica, psihologia judiciară, statistica judiciară, psihiatria judiciară etc.
Definiţie
Elementele
constitutive
Trăsăturile
raportului juridic
procesual penal
Obiect
Metode

20
o medicina legală pune la dispoziţia organelor judiciare date referitoare la viaţa şi
integritatea corporală a persoanei, fiind esenţială, mai cu seamă în soluţionarea
cauzelor penale având ca obiect infracţiuni contra persoanei;
o criminalistica, prin intermediul procedeelor specifice (fotografia judiciară, tactica
criminalistică, dactiloscopia, cercetarea grafică), poate oferi informaţii esenţiale
despre persoana făptuitorului;
o psihologia judiciară oferă informaţii în legătură cu psihologia infractorului, precum şi
a celorlalţi participanţi în procesul penal;
o psihiatria judiciară are rolul de a stabili existenţa discernământului infractorului prin
raportare la momentul săvârşirii infracţiunii;
o statistica judiciară oferă date şi informaţii referitoare la frecvenţa şi dinamica
fenomenului infracţional.
1. Definiţi procesul penal. Care sunt fazele procesului penal şi limitele acestora?
2. Care sunt actele prin care se marchează limita iniţială a procesului penal?
3. Ce se înţelege prin sintagma „organe judiciare”? În ce mod participă acestea în cadrul fazelor procesului
penal?
4. Prin ce se disting raporturile juridice procesual penale de celelalte raporturi juridice?
Fazele procesului penal sunt: a). urmărirea penală şi judecata; b). urmărirea penală, judecata şi condamnarea;
c). urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive; d). urmărirea
penală, procesul penal şi executarea hotărârilor penale.
Urmărirea penală presupune ca limită iniţială : a). trimiterea în judecată; b). sesizarea organelor de urmărire
penală; c). întocmirea actului de începere a urmăririi penale; d). punerea în mişcare a acţiunii penale.
Raporturile juridice procesual penale: a). iau naştere, de regulă, peste şi în afara acordului de voinţă al
părţilor; b). presupun în mod obligatoriu prezenţa persoanei care a săvârşit infracţiunea; c). se sting odată cu
trimiterea în judecată a inculpatului; d). implică luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau
inculpatului.
Momentul final al fazei de judecată constă în: a). rămânerea definitivă a hotărârii penale; b). trimiterea în
judecată; c). prezentarea materialului de urmărire penală către inculpat; d). pronunţarea hotărârii judecătoreşti
de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
1.8. Bibliografie
1. Ion Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pp. 19-
46
2. Mircea Damaschin, Drept procesual penal, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, pp. 21-36
3. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Drept procesual penal. Mapă de seminarii, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2010, pp. 25-31.
Medicina legală
legală
Criminalistica
Psihologia
judiciară
Psihiatria
judiciară
Statistica
judiciară

21
Izvoarele dreptului procesual penal.
Interpretarea şi aplicarea normelor juridice procesual penale.
Cuprins
2.1. Introducere
2.2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român
2.4. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp
2.4.1. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu
2.4.2. Aplicarea legii procesual penale române în timp
2.6. Bibliografie
2.1. Introducere
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi izvoarele juridice ale dreptului
procesual penal român; de asemenea veţi înţelege conceptul de interpretare a normelor juridice
procesual penale, clasificarea acestei operaţii juridice în funcţie de mai mulţi factori. Nu în
ultimul rând, veţi învăţa despre aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp.
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.
2.2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român.
Din punct de vedere material, prin izvor al dreptului se înţeleg condiţiile materiale de existenţă ale
societăţii; din punct de vedere formal (sau juridic), izvorul dreptului procesual penal este
reprezentat de normele juridice obligatorii care au în conţinut voinţa juridică a poporului.
 principalele izvoare ale dreptului procesual penal sunt Constituţia, Codul de procedură
penală Codul penal, Codul civil, Codul de procedură civilă, legile de organizare judiciară,
tratate şi convenţii internaţionale, diferite alte acte normative care conţin prevederi
procesual penale;
 Constituţia cuprinde o serie de reglementări cu aplicabilitate în ceea ce priveşte înfăptuirea
justiţiei
Exemple
 art. 21 consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil;
 art. 23 reglementează libertatea individuală; în conţinutul acestui articol se regăsesc
reglementări de principiu cu referire la restrângerea libertăţii individuale pe parcursul
procesului penal prin intermediul reţinerii şi arestării preventive
Definiţie
Constituţia

22
 Codul de procedură penală
o reprezintă principalul izvor al dreptului procesual penal; structurat pe două părţi
(Partea generală şi Partea specială), conţine majoritatea dispoziţiilor ce guvernează
desfăşurarea unui proces penal;
o primul Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 2 decembrie 1864 (s-a aplicat în
Principatele Unite);
o al doilea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 19 martie 1936 (s-a aplicat pe
întreg teritoriul ţării)
o al treilea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 (a fost
modificat şi completat, până în prezent, prin numeroase legi, ordonanţe de urgenţă şi
decrete).
 Codul penal
o conţine dispoziţii care fac referire la desfăşurarea procesului penal;
o dispoziţiile privitoare la punerea în mişcare prin plângere prealabilă pentru o serie de
infracţiuni (vătămare corporală, viol în formă simplă, ameninţare, tulburare de posesie
etc.);
o dispoziţii referitoare la stingerea acţiunii penale, cum ar fi împăcarea părţilor ori
retragerea plângerii prealabile etc.
 Codul civil
o o serie prevederi ale Codului civil sunt de aplicare pe parcursul procesului penal
o reglementarea categoriilor de persoane care pot participa în cadrul procesului penal în
calitate de parte responsabilă civilmente (art. 1000 C. civ.);
o repararea pagubei în cazul exercitării acţiunii civile în procesul penal se face potrivit
legii civile;
o hotărârea definitivă a instanţei civile asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune
prealabilă în procesul penal are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile
 Codul de procedură civilă
o conţine reglementări care se aplică pe parcursul soluţionării unei cauze penale
o prin art. 406 şi următoarele C.pr.civ. sunt stabilite categoriile de bunuri care nu pot fi
supuse sechestrului, măsură asigurătorie care poate fi luată pe parcursul procesului
penal;
o dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi cheltuielile
judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile (art. 446 C.pr.civ.);
 Legile de organizare judiciară
o Legea nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată în M. Of. nr. 826 din 13 septembrie 2005
o Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară, republicată în M. Of.
nr. 827 din 13 septembrie 2005
o Legea nr. 364 din 15 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei
judiciare, publicată în M. Of. nr. 869 din 23 septembrie 2004
o Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea în cadrul
Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism, publicată în M.Of. nr. 1.089 din 23 noiembrie 2004;
o Ordonanţa de Urgenţă nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Departamentul Naţional
Anticorupţie, publicată în M.Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002
 Tratatele şi convenţiile internaţionale prin care statele lumii îşi acordă asistenţă judiciară,
la care România este parte
Codul de
procedură penală
Codul penal
Codul civil
Codul de
procedură civilă
Legile de
organizare
judiciară
Tratatele şi
convenţiile
internaţionale

23
 Diferite acte normative care conţin dispoziţii procesuale penale
o Decretul nr. 203 din 31 octombrie 1974 pentru organizarea şi înfiinţarea de secţii
maritime şi fluviale la instanţele din Constanţa şi Galaţi, publicat în B.Of. nr. 131 din
31 octombrie 1974
o Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie, publicată în M.Of. nr. 219 din 18 mai 2000
 Practica judiciară
o în principiu, practica judiciară nu poate fi considerată izvor de drept, putând fi luată în
considerare într-o măsură lăsată la aprecierea instanţelor
o în prezent, prin prisma art. art.4142
C.pr.pen., deciziile pronunţate în soluţionarea
recursului în interesul legii de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
au caracter obligatoriu pentru instanţele din România; se impune astfel reconsiderarea
punctului de vedere conform căruia practica judiciară nu poate reprezenta izvor de
drept.
 Cututuma nu este considerată izvor de drept, întrucât desfăşurarea procesului penal nu se
poate face în baza unor reguli de conduită care nu au caracter obligatoriu.
Interpretarea normelor juridice reprezintă acea operaţiune logică prin care se caută sensul
exact al legii, necesară în vederea unei aplicări corecte a acesteia .
 în funcţie de criteriul subiectului care face interpretarea, aceasta poate fi:
o interpretare legală este făcută de însuşi organul care a edictat legea; prezintă caracter
obligatoriu (spre exemplu, conform art. 30 alineat final C.pr.pen., prin „locul săvârşirii
infracţiunii” se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau
în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia);
o interpretare judiciară este făcută de organele judiciare care aplică legea; nu are
caracter obligatoriu, de principiu
o interpretare doctrinară este făcută de către cercetătorii din domeniul dreptului; nu este
obligatorie, dar poate influenţa atât procesul de legiferare, cât şi practica judiciară;
 în funcţie de criteriul metodelor folosite, interpretarea poate fi:
o interpretare gramaticală urmăreşte înţelegerea din punct de vedere etimologic a termenilor
folosiţi, conexiunile gramaticale şi împărţirea frazei în propoziţii;
o interpretare sistematică urmăreşte înţelegerea conţinutului unei norme juridice prin
corelarea cu alte dispoziţii (spre exemplu, condiţiile şi cazurile în care se poate
dispune arestarea preventivă a inculpatului se evidenţiază doar prin coroborarea art.
148 cu art. 143 C.pr.pen.);
o interpretare logică urmăreşte lămurirea conţinutului unei norme juridice cu ajutorul
raţionamentelor logice;
 raţionamentul a fortiori: potrivit art. 145 C.pr.pen. procurorul poate dispune, în
cursul urmăririi penale, măsura obligării învinuitului sau inculpatului de a nu
părăsi localitatea pentru o durată de cel mult 30 de zile. Prin folosirea
raţionamentului a fortiori procurorul îl va putea obliga pe învinuit sau inculpat
să nu părăsească localitatea şi pentru o perioadă mai mică de 30 de zile;
 raţionamentul per a contrario: potrivit art. 313 alin. 2 C.pr.pen. citaţia trebuie
să fie înmânată inculpatului cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată
fixat; per a contrario, pentru celelalte părţi, citaţia poate fi remisă într-un
termen mai mic de 5 zile.
Definiţie
Alte acte
normative
Practica judiciară
Cutuma
Clasificare
– legală
– judiciară
– doctrinară
Clasificare
– gramaticală
– sistematică
– logică

24
 în funcţie de criteriul efectelor produse, interpretarea poate fi:
o interpretare declarativă are în vedere redarea întru totul a textului de lege interpretat;
o interpretare restrictivă se foloseşte în situaţia în care se constată că în textul de lege s-
a spus mai mult decât s-a intenţionat (litera legii a depăşit voinţa legiuitorului);
o interpretare extensivă se foloseşte în situaţia în care textul de lege spune mai puţin
decât s-a intenţionat iniţial; prin interpretare norma se extinde şi la alte ipoteze care se
subînţeleg în mod implicit.
2.4. Aplicarea legii procesual penale în spaţiu şi timp
2.4.1. Aplicarea legii procesual penale în spaţiu
 la baza aplicării normelor procesual penale în spaţiu se află principiul teritorialităţii;
potrivit acestuia, legea procesual penală se aplică numai activităţilor desfăşurate pe
teritoriul României;
 excepţii de la principiul teritorialităţii
o comisia rogatorie internaţională
 comisia rogatorie internaţională activă - la solicitarea organului judiciar român
un act procedural (ascultarea unui martor) îndeplinit în ţara străină potrivit legii
acelei ţări este valabil în faţa organelor judiciare române;
 comisia rogatorie internaţională pasivă - un act procedural solicitat de organul
judiciar străin se realizează pe teritoriul statului român, cu aplicarea legii
procesual penale române şi are consecinţe juridice în procesul penal desfăşurat
în acea ţară.
o recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (potrivit art. 115 alin.
1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
hotărârile penale străine rămase definitive pot fi recunoscute în România în vederea
executării);
o imunitatea de jurisdicţie aplicabilă personalului diplomatic şi consular
 imunitatea de jurisdicţie diplomatică este absolută (diplomatul nu poate fi supus
procedurii penale române);
 imunitatea de jurisdicţie consulară este parţială (operează numai în condiţiile
săvârşirii unor infracţiuni în legătură cu atribuţiile de serviciu);
o extrădarea (act de reciprocă asistenţă judiciară internaţională, extrădarea reprezintă
predarea de către un stat a unei persoane aflate pe teritoriul său şi care este urmărită
penal ori este trimisă în judecată pentru o infracţiune sau are de executat o pedeapsă
către autorităţile judiciare ale altui stat;
o Principiul teritorialităţii nu operează nici în cazul infracţiunilor săvârşite pe teritoriul
statului român dar care sunt comise
 pe o navă sau aeronavă militară străină de către membrii echipajului;
 pe o navă sau aeronavă civilă străină, în condiţii de reciprocitate, de către
membrii echipajului;
 de către militari aparţinând unor armate străine staţionate sau aflate în trecere
pe teritoriul României.
2.4.2. Aplicarea legii procesual penale în timp
 acţiunea legii procesual penale se încadrează în timp între cele două momente specifice
acţiunii oricărei legi, intrarea în vigoare, respectiv, ieşirea din vigoare
 intrarea în vigoare a legii are loc la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la
o dată ulterioară prevăzută în textul ei
Clasificare
– declarativă
– restrictivă
– extensivă
Principiul
teritorialităţii
Excepţii
Principiul
activităţii

25
 ieşirea din vigoare se poate realiza astfel:
o prin abrogare (totală sau parţială);
o prin ajungerea la termen (în cazul că legea a fost dată pentru un termen limitat);
o prin modificare;
o prin căderea legii în desuetudine.
 aplicarea legii procesual penale în timp are la bază principiul activităţii; potrivit acestuia,
activitatea legii de procedură înseamnă aplicarea acesteia din momentul intrării în vigoare
şi până în momentul ieşirii din vigoare
 la aplicarea în timp a legii procesual penale nu se ia în considerare data săvârşirii
infracţiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă procesul
a fost declanşat anterior intrării în vigoare a legii.
 excepţii de la principiul activităţii
o retroactivitatea legii procesual penale apare când dispoziţii ale noii legi sunt aplicabile şi
actelor efectuate sub legea anterioară (nulitatea unui act efectuat sub legea anterioară nu
poate fi invocată dacă legea nouă nu o prevede);
o ultraactivitatea legii procesual penale operează când unele dispoziţii din legea
anterioară se aplică şi sub noua lege (regulile de competenţă rămân valabile în
procesele pentru care nu există o hotărâre definitivă);
 situaţiile tranzitorii şi dispoziţiile tranzitorii
Situaţiile tranzitorii sunt acele momente în care se trece de la aplicarea unei legi la aplicarea
unei legi noi (modalităţile de trecere trebuie realizate prin intermediul unor acte normative).
Dispoziţiile tranzitorii sunt norme care reglementează situaţiile tranzitorii; ele pot fi cuprinse
în conţinutul legii noi sau în dispoziţii aparte care pun în aplicare noua lege
1. Prin raportare la subiectul chemat să procedeze la interpretarea normelor juridice procesual penale, de câte
feluri poate fi aceasta? Exemplificaţi.
2. Poate fi apreciată practica judiciară ca fiind izvor de drept procesual penal?
Conform art. 229 C.pr.pen. „persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit cât
timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa”. Conceptul de mai sus reprezintă un exemplu
de: a). interpretare legală; b). interpretare judiciară; c). interpretare doctrinară; d). interpretare sistematică.
Conform art. 313 alin. 4 C.pr.pen. ”în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest,
judecătorul ... comunică citaţia împreună cu o copie a actului de sesizare a instanţei”. Per a contrario
inculpatului aflat în stare de libertate, o dată cu citaţia, nu i se trimite şi copia actului de sesizare a
instanţei. Această concluzie se desprinde ca urmare a aplicării regulilor de: a). interpretare legală; b).
interpretare sistematică; c). interpretare doctrinară; d). interpretare logică.
Conform art. 2 alin. 1 C.pr.pen. ”procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în
cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege”. Se apreciază că dispoziţiile citate sunt de aplicare
şi în ceea ce priveşte faza punerii în executare a hotărârilor penale. Această concluzie se desprinde ca
urmare a aplicării regulilor de: a). interpretare legală; b). interpretare extensivă; c). interpretare restrictivă; d).
interpretare declarativă.
Excepţii
Definiţie
Definiţie

26
2.6. Bibliografie
67

27
Principiile fundamentale care stau la baza procesului penal în România
Cuprins
3.1. Introducere
3.3. Conţinutul principiilor fundamentale ale procesului penal român
3.3.2. Principiul oficialităţii
3.3.4. Rolul activ al organelor judiciare penale
3.3.5. Garantarea libertăţii persoanei
3.3.6. Respectarea demnităţii umane
3.3.7. Prezumţia de nevinovăţie
3.3.8. Principiul garantării dreptului la apărare
3.3.10. Egalitatea persoanelor în procesul penal
3.3.11. Operativitatea în procesul penal
3.5. Bibliografie
3.1. Introducere
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi conceptul de principiu fundamental
al procesului penal din România. De asemenea, veţi parcurge trăsăturile de bază ale procesului
penal, observând că aceste reguli sunt reglementate atât în Codul de procedură penală, cât şi în
Constituţia României, în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dar şi în legi speciale, cu
prevederi procesual penale. Astfel, sunt analizate principiul legalităţii, principiul rolului activ
al organelor judiciare penale, principiul aflării adevărului, principiul oficialităţii, principiul
respectării libertăţii individuale şi al respectării demnităţii umane, principiul garantării
dreptului la apărare, principiul prezumţiei de nevinovăţie şi principiul limbii în care se
desfăşoară procesul penal.
Principiile fundamentale reprezintă acele reguli de bază cu caracter general, în temeiul
cărora este organizată desfăşurarea procesului penal.
 sediul legal: art. 2-8 C.pr.pen; Constituţia României
 tratarea lor se face în raport cu aria de cuprindere, după cum ele guvernează întregul proces
penal sau numai părţi ale acestuia
 sistematizarea principiilor fundamentale ale procesului penal determină împărţirea acestora
în două grupe
Definiţie

28
o prima grupă reuneşte principii pe care Codul de procedură penală le consacră în art. 2-8
sub denumirea de reguli de bază ale procesului penal, după cum urmează: legalitatea
procesului penal, oficialitatea procesului penal, aflarea adevărului, rolul activ al
organelor judiciare, garantarea libertăţii persoanei, respectarea demnităţii umane,
prezumţia de nevinovăţie, garantarea dreptului de apărare şi limba în care se desfăşoară
procesul penal;
o a doua grupă reuneşte principii cuprinse în Constituţie sau în alte norme decât cele
cuprinse în Codul de procedură penală, după cum urmează: egalitatea persoanelor în
procesul penal, dreptul la un proces echitabil şi operativitatea soluţionării cauzelor
penale.
3.3. Conţinutul principiilor fundamentale
 întreaga activitate procesuală trebuie să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale;
 sediul legal (art. 2 alin. 1 C.pr.pen.): procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi
penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege
 aplicarea principiului legalităţii presupune
o înfiinţarea prin lege a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor şi a organelor de
cercetare penală şi desfăşurarea activităţii lor în compunerea şi limitele competenţelor
stabilite prin lege;
o respectarea de către organele judiciare, pe tot parcursul procesului penal, a legii
procesual penale;
o garantarea respectării absolute a drepturilor procesuale ale participanţilor din proces;
o efectuarea oricărui act procesual sau procedural cu îndeplinirea condiţiilor de fond şi
de formă stabilite prin lege;
o organizarea controlului judiciar precum şi supravegherea judiciară pentru asigurarea
respectării dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură penală;
 operează nu numai în ceea ce priveşte activitatea organelor judiciare, cât şi faţă de părţi şi
ceilalţi participanţi în proces.
3.3.2. Oficialitatea procesului penal
 sediul legal (art. 2 alin. 2 C.pr.pen.): actele necesare desfăşurării procesului penal se
îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel
 excepţii de la principiul oficialităţii
o imunităţile de jurisdicţie ale demnitarilor
 deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte
care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea
Camerei din care fac parte, după ascultarea lor (art. 72 alin. 2 din Constituţia
României);
 pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, membrii Guvernului pot fi
urmăriţi penal numai în urma unei cereri făcute de către Camera Deputaţilor,
Senat şi Preşedintele României (art. 109 alin. 2 din Constituţia României);
 punerea sub acuzare a Preşedintelui României se poate hotărî pentru înaltă
trădare, de către Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul a cel
puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor (art. 96 alin. 1 din
Constituţia României);
o imunitatea magistraţilor (conform art. 95 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistraţilor, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi
sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al
Principiul
legalităţii
Principiul
oficialităţii

29
Magistraturii; în caz de infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţii asistenţi
pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind
informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia);
o în cazul infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean străin sau
de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul ţării, contra siguranţei
naţionale a statului român sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o
vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, acţiunea
penală se pune în mişcare numai la autorizarea prealabilă a procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 5 C. pen.)
o în cazul infracţiunilor contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau
demnităţii, săvârşite împotriva reprezentantului unui stat străin, acţiunea penală se pune
în mişcare la dorinţa exprimată de guvernul străin (art. 171 C.pen.)
o pentru anumite infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate acţiunea penală
se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate (art. 273
alin. 1, art. 274 alin. 1, art. 275 alin. 1 şi 2 C.pen.);
o pentru anumite infracţiuni contra capacităţii de apărare a României acţiunea penală se
pune în mişcare numai la sesizarea comandantului (spre exemplu, infracţiunea de
dezertare, absenţa nejustificată, etc.);
o pentru anumite infracţiuni acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate (spre exemplu, infracţiunea de lovire sau alte violenţe,
vătămarea corporală, violarea de domiciliu, etc.).
 sediul legal (art. 3 C.pr.pen.): în desfăşurarea procesului penal, trebuie să se asigure
aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la
persoana făptuitorului.
 în virtutea acestui principiu organele judiciare au următoarele obligaţii:
o constatarea existenţei faptei ce constituie obiectul învinuirii;
o stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta;
o stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei;
o stabilirea mobilului şi scopului urmărit de făptuitor;
o stabilirea prejudiciului cauzat (dacă există);
o constatarea oricăror aspecte care ar putea să influenţeze răspunderea penală şi civilă a
făptuitorului;
 garanţii pentru respectarea principiului aflării adevărului:
o obligaţia organelor judiciare de a afla adevărul în fiecare cauză penală, strângând
probele necesare pentru lămurirea cauzei (art. 202, art. 287 C.pr.pen.);
o dreptul părţilor de a putea dovedi împrejurările care duc la aflarea adevărului în cauză
(art. 67 C.pr.pen.);
o obligaţia oricărei persoane de a contribui, prin informaţiile pe care le deţine, la aflarea
adevărului (art. 65 alin. 2 C.pr.pen.);
o axarea sistemului probator pe principiile libertăţii probelor şi ale liberei lor aprecieri
(art. 63, 64 C.pr.pen.).
În practica judiciară s-a apreciat că procedeul instanţei de judecată de a soluţiona cauza
limitându-se la a-i întreba pe martori dacă îşi menţin declaraţiile date în cursul urmăririi
penale este nelegal, prin aceea că s-au încălcat dispoziţiile art. 3 C. pr. pen. referitoare la
aflarea adevărului
Principiul aflării
adevărului

30
3.3.4. Principiul rolului activ
 art. 4 C.pr.pen.): organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să
aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal
 art. 202, art. 287 C.pr.pen. consacră obligaţia organelor judiciare de a afla adevărul în
fiecare cauză penală, strângând probele necesare pentru lămurirea cauzei;
 în realizarea acestui principiu, organele judiciare au o serie de obligaţii:
o să dispună începerea urmăririi penale;
o să ceară şi să administreze probe;
o să stabilească faptele;
o să asigure respectarea drepturilor părţilor, îndrumarea şi sprijinirea acestora;
o să dispună administrarea din oficiu a probelor;
o să examineze cauza penală sub toate aspectele etc.;
 există situaţii în care principiul rolului activ se caracterizează printr-un anumit coeficient de
relativitate, în sensul că anumite acte procesuale au caracter strict personal, rămânând la
libera atitudine a subiecţilor interesaţi, cum ar fi,
o constituirea persoanei vătămate ca parte civilă;
o cererea de intervenţie în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente, etc.
3.3.5. Principiul garantării libertăţii persoanei
 art. 5 C.pr.pen.: (1) În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei. (2)
Nici o persoană nu poate fi reţinută, arestată sau privată de libertate în alt mod şi nici nu
poate fi supusă vreunei forme de restrângere a libertăţii decât în cazurile şi condiţiile
prevăzute de lege.
 art. 23 Constituţia României: (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt
inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise
numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.
 garanţii instituite pentru respectarea principiului libertăţii persoanei:
o persoana arestată nelegal se poate adresa în tot cursul procesului penal instanţei
competente;
o orice persoană condamnată pe nedrept ori care a fost privată de libertate în mod
nelegal are dreptul la acţiune în repararea pagubei materiale ori a daunelor morale;
o în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat poate solicita liberarea
provizorie, sub control judiciar ori pe cauţiune;
o controlul judiciar permanent efectuat asupra legalităţii măsurilor preventive luate şi
asupra locurilor de deţinere.
3.3.6. Principiul respectării demnităţii umane
 art. 51
C.pr.pen.: Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată
trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortură sau la
tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsită prin lege.
 art. 22 alin. 2 din Constituţia României: Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de
pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
 art. 68 alin. 1 C.pr.pen.: Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de
constrângere...în scopul de a se obţine probe.
 garanţii instituite pentru respectarea principiului respectării demnităţii umane:
o atitudinea nedemnă a magistraţilor în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de
colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili este considerată abatere disciplinară
(art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor);
o arestarea nelegală, cercetarea abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortura sunt
reglementate distinct ca fiind infracţiuni (art. 266, 267, 2671
C.pen.).
Principiul rolului
activ
Principiul
garantării
libertăţii
persoanei
Principiul
respectării
demnităţii umane

31
3.3.7. Principiul prezumţiei de nevinovăţie
 art. 52
C.pr.pen.: Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei
sale printr-o hotărâre penală definitivă.
 art. 28 alin. 11 din Constituţia României: până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.
 garanţii instituite pentru respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie:
o sarcina probei revine organelor judiciare şi nu învinuitului sau inculpatului;
o orice dubiu în interpretarea probelor este în favoarea învinuitului sau inculpatului;
 prezumţia de nevinovăţie este înlăturată când se stabileşte că probele au fost riguros
administrate.
3.3.8. Principiul garantării dreptului de apărare
 art. 6 C.pr.pen.: (1) Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte
părţi în tot cursul procesului penal.(2) În cursul procesului penal, organele judiciare sunt
obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile
prevăzute de lege şi să le administreze probele necesare în apărare...(4) Orice parte are
dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.
 art. 24 din Constituţia României: (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul
procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
 în realizarea acestui principiu, organele judiciare au următoarele obligaţii:
o să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale şi să administreze
probele necesare în apărare;
o să încunoştinţeze, de îndată şi mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat
despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure
posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării;
o să încunoştinţeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre
dreptul de a fi asistat de un apărător;
o să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă
acesta nu are apărător, în condiţiile şi cazurile prevăzute de lege.
 aspecte principale ale dreptului de apărare :
o posibilitatea părţilor de a-şi asigura singure apărarea;
o obligaţia organului judiciar de a avea în vedere, din oficiu, toate aspectele care sunt în
favoarea părţii; posibilitatea şi, uneori, obligaţia acordării asistenţei juridice în cursul
procesului penal;
 nerespectarea reglementărilor care se subsumează principiului dreptului de apărare pot determina
nulitatea actelor întocmite în acest mod ori incidenţa unor sancţiuni penale, în ipoteza în care
încălcările respective întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni.
În practica judiciară, s-a stabilit că instanţa de judecată, nepronunţându-se asupra cererii
formulate de inculpat de a dispune amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea de a-şi angaja un
apărător, a încălcat dreptul acestuia la apărare ,lipsindu-l pe inculpat de posibilitatea de a
beneficia de apărările pe care avocatul ales le-ar fi putut face la un alt termen, precum şi de
posibilitatea ca, în acest mod, să influenţeze soluţionarea cauzei. Împrejurarea că instanţa nu a
avut la dosar cererea de apărare pentru lipsă de apărare formulată de inculpat şi depusă la
registratură în preziua termenului de judecată nu poate să împieteze asupra dreptului de
apărare al inculpatului. Greşeala este de ordin administrativ şi este imputabilă instanţei, nu
inculpatului, care nu trebuie să-i suporte consecinţele.
Principiul
prezumţiei de
nevinovăţie
Principiul
garantării
dreptului de
apărare

32
 art. 7 C.pr.pen.: (1) În procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba
română.(2) În faţa organelor judiciare se asigură părţilor şi altor persoane chemate în
proces folosirea limbii materne, actele procedurale întocmindu-se în limba română.
 art. 13 din Constituţia României: În România limba oficială este limba română.
 art. 128 din Constituţia României: (1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română.
(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba
maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice.
 art. 8 C.pr.pen.: Părţilor care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot
exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului,
dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.
În practica judiciară s-a statuat că, în ipoteza în care inculpatul, cetăţean străin, cunoaşte bine
limba română, fiind de acord cu consemnarea declaraţiilor sale, prin semnarea acestora împreună
cu apărătorul său, prin faptul că nu s-a apelat la serviciile unui interpret nu s-au încălcat
dispoziţiile legale
3.3.10. Principiul egalităţii persoanelor în procesul penal
 art. 16 din Constituţia României: (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege.
 aspecte particulare ale principiului:
o existenţa aceloraşi organe judiciare pentru realizarea justiţiei penale în raport cu toate
persoanele fizice şi juridice;
o existenţa aceloraşi reguli procesuale pentru toate persoanele;
o egalitate de drepturi şi obligaţii procesuale.
3.3.11. Principiul operativităţii în procesul penal
 principiul nu beneficiază de o reglementare expresă în legislaţie
 principiul operativităţii (al celerităţii, rapidităţii) derivă din conţinutul art. 1 alin. 1
C.pr.pen.: constatarea...la timp a faptelor care constituie infracţiuni...
 se află în strânsă legătură cu:
o activitatea de strângere a probelor;
o administrarea probelor;
o rolul activ al organelor judiciare;
o scopul procesului penal;
o asigurarea calităţii în efectuarea activităţilor judiciare.
 art. 21 alin. 3 din Constituţia României: Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la
soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
 orice persoană are dreptul la judecarea sa în mod echitabil, în mod public şi într-un termen
rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită prin lege,
care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Limba în care se
desfăşoară
procesul penal
Principiul
egalităţii
persoanelor în
procesul penal
Principiul
operativităţii în
procesul penal
Dreptul la un
proces echitabil

33
Punerea sub acuzare a Preşedintelui României, ca excepţie de la principiul oficialităţii procesului penal:
a). se realizează de către Guvernul României, pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din numărul
membrilor; b). se realizează de către Camera Deputaţilor şi Senat, pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin
două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în şedinţă comună; c). se realizează de către Guvernul
României, Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două
treimi din numărul membrilor; d). presupune suspendarea din funcţie a acestuia.
Limba în care se desfăşoară procesul penal: a). părţile care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se
pot exprima li se asigură posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi precum şi
dreptul de a pune concluzii prin interpret, cheltuielile urmând a fi suportate individual de către aceste persoane;
b). în procesul penal procedura judiciară se desfăşoară în limba română; c). se asigură folosirea limbii materne a
populaţiilor de altă naţionalitate decât cea română în cazul unor proceduri judiciare penale; pentru litigiile de
natură civilă, persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate
actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii prin interpret; d). se stabileşte în funcţie
de limba maternă a participanţilor la procesul penal; consemnarea declaraţiilor se face în dublu exemplar, în
limba română şi în limba maternă a participantului.
În conformitate cu principiul prezumţiei de nevinovăţie făptuitorul va fi considerat nevinovat: a). până la
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti penale; b). până la punerea în mişcare a acţiunii penale; c). până la
dispunerea arestării preventive pe 30 de zile; d). până la trimiterea în judecată prin rechizitoriu.
Dreptul de apărare este garantat învinuitului sau inculpatului: a). pe tot parcursul fazei de urmărire penală;
în cursul fazei de judecată, apărarea se organizează de către procuror; b). pe tot parcursul procesului penal, dacă
asistenţa juridică este obligatorie; c). pe tot parcursul procesului penal; d). până la strângerea probelor necesare
trimiterii în judecată prin rechizitoriu.
Momentul de la care se naşte obligaţia organelor judiciare de a-l încunoştinţa pe învinuit sau inculpat
despre dreptul de a fi asistat de un apărător: a). concomitent cu trimiterea în judecată; b). înainte de a se
dispune arestarea preventivă; c). de îndată şi mai înainte de luarea primei declaraţii; d). pe parcursul urmăririi
penale, la punerea în mişcare a acţiunii penale, prin rechizitoriu.
3.5. Bibliografie
121

34
Participanţii în procesul penal - organele judiciare
Cuprins
4.1. Introducere
4.6. Bibliografie
4.1. Introducere
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: succesorii, reprezentanţii,
substituiţii procesuali, instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, organele de cercetare penală.
Veţi diferenţia categoriile procesuale de succesori, reprezentanţi şi substituţi, veţi defini
organele judiciare şi veţi analiza principalele atribuţii conferite acestora.
Prin participanţi în procesul penal se înţelege totalitatea organelor şi persoanelor care
cooperează în cadrul procesului penal şi care prin calitatea şi rolul pe care îl au contribuie la
realizarea scopului acestuia.
 în sens larg, trebuie să avem în vedere toţi subiecţii oficiali şi particulari care participă la
desfăşurarea procesului penal; vom reţine organele judiciare, părţile, apărătorul şi orice alte
persoane (martori, experţi, interpreţi, agenţi procedurali etc.);
 în sens restrâns, avem în vedere organele judiciare, părţile, apărătorul.
4.3.1. Succesorii
 intervin în cazul persoanelor fizice, părţi în proces (art. 21 alin. 1 C.pr.pen.)
o acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia din părţi
introducându-se în cauză moştenitorii acesteia.
 în cazul persoanelor juridice, părţi în proces (art. 21 alin. 2 C.pr.pen.)
o succesorii în drepturi, în caz de reorganizare;
o lichidatorii, în caz de desfiinţare ori dizolvare.
Definiţie
Succesorii

35
 succesorii pot interveni numai în latura civilă a procesului penal, devenind părţi prin
succesiune (spre deosebire de reprezentanţi şi substituiţi); succesorii nu valorifică drepturile
antecesorilor, ci drepturile lor;
 succesorii nu pot interveni în latura penală, deoarece răspunderea penală este personală
 succesiune activă - succesorii părţii civile;
 succesiune pasivă - succesorii inculpatului şi ai părţii responsabile civilmente.
4.3.2. Reprezentanţii
Reprezentanţii sunt acele persoane împuternicite să participe la îndeplinirea activităţilor
procesuale în numele şi în interesul unei părţi în proces; nu au calitatea de parte în proces,
fiind simpli subiecţi procesuali, îndeplinind în cadrul activităţii judiciare penale acte
procesuale în numele şi în interesul altor persoane
 distincţie reprezentanţi/succesori
o drepturile reprezentanţilor în procesul penal se înfăţişează ca însărcinări ale acestora
pe care trebuie să le îndeplinească în mod obligatoriu;
o succesorii au latitudinea de a-şi exercita sau nu drepturile pe care le au.
 reprezentarea a fost clasificată ca fiind legală şi convenţională
 reprezentarea legală se asigură de o persoană desemnată prin lege să participe la proces în
locul părţii interesate care nu are dreptul de a sta în cauză în mod nemijlocit, ci numai
interpus prin intermediul reprezentantului
o pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea - ca modalitate de
stingere a conflictului penal - se face numai de reprezentanţii lor legali;
o persoana juridică, parte în proces, îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile
prin organele sale, în calitate de reprezentanţi legali
 reprezentarea convenţională se asigură având drept temei un contract de mandat
intervenit între reprezentant şi reprezentat (persoană care are capacitate deplină de exerciţiu
şi este parte în proces)
o reprezentarea convenţională în faza de urmărire penală (spre exemplu, învinuitul sau
inculpatul poate fi reprezentat la efectuarea unor percheziţii, cercetări la faţa locului,
autopsii, ridicări de obiecte şi înscrisuri; celelalte părţi pot fi reprezentate, în principiu,
întotdeauna).
o reprezentarea convenţională în faza de judecată este posibilă, în principiu, pentru toate
părţile; sunt situaţii în care, însă, inculpatul participă în mod obligatoriu la şedinţa de
judecată, caz în care reprezentarea acestuia nu este posibilă.
În practica judiciară, s-a stabilit că mandatarul cu procură specială poate să reprezinte în
judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume, aceasta însemnând, de regulă,
că în cuprinsul contractului este necesară şi obligatorie inserarea consimţământului
mandantului de a fi reprezentat în judecată de către mandatar. Această dispoziţie de excepţie nu
operează pentru actele procesuale de dispoziţie, cum sunt chemarea în judecată, achiesarea sau
renunţarea la judecată, care pot fi aduse la îndeplinire de către mandatar numai dacă este
împuternicit, în acest scop, printr-o procură specială. Astfel, s-a apreciat că nu este valabilă
cererea de retragere a recursului formulată de apărătorul inculpatului, atâta vreme cât acesta
nu avea mandat special în acest sens
Clasificare
Definiţie
Clasificare

36
4.3.3. Substituiţii procesuali
Substituiţii procesuali sunt acei subiecţi procesuali care apar în cadrul procesului penal în
virtutea unui drept procesual propriu, dar pentru valorificarea unui interes al altuia, având
drepturi limitate la anumite aspecte ale procesului penal.
Exemple
 plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ, sau de copilul major
pentru părinţi (art. 222 alin. 5 C.pr.pen.);
 cererea de liberare provizorie poate fi făcută de către soţul ori rudele apropiate ale
învinuitului ori inculpatului arestat (art. 1606
alin. 1 C.pr.pen.)
 substituiţii procesuali nu răspund pentru rămânerea în pasivitate ori pentru neglijenţă
4.4.1.1. Consideraţii preliminare
 Subiecte principale ale activităţii procesuale cu atribuţii bine determinate
o în faza de urmărire penală dispune cu privire la privarea de libertate a învinuitului sau
inculpatului pe calea arestării preventive, se pronunţă asupra liberării provizorii sub
control judiciar ori pe cauţiune, percheziţiei domiciliare, etc.;
o în faza de judecată, pronunţă hotărârea judecătorească;
o în faza de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti penale realizează majoritatea
activităţilor;
o verifică legalitatea tuturor actelor procesuale şi procedurale efectuate de ceilalţi
participanţi.
4.4.1.2. Organizarea instanţelor judecătoreşti
 art. 126 alin. 1 din Constituţia României: Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege
 structura instanţelor judecătoreşti
o instanţe civile, reglementate prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
(judecătoriile, tribunalele specializate, tribunalele şi curţile de apel);
o instanţe militare, reglementate prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
(tribunale militare, tribunale militare teritoriale şi Curtea Militară de Apel);
o Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (organizarea şi funcţionarea instanţei supreme este
reglementată prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară);
 Judecătoriile
o funcţionează în fiecare judeţ şi în cele 6 sectoare ale municipiului Bucureşti;
o numărul şi localităţile de reşedinţă ale judecătoriilor sunt prevăzute în anexa A din
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară; circumscripţiile judecătoriilor din
cadrul fiecărui judeţ se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului
justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii;
 Tribunalele specializate
o funcţionează în fiecare judeţ şi în cele 6 sectoare ale municipiului Bucureşti;
o pot fi înfiinţate la nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti, având, de regulă,
sediul în municipiul reşedinţă de judeţ;
Definiţie
Organizare
Judecătoriile
Tribunalele
specializate

37
o datele la care vor începe sa funcţioneze tribunalele specializate şi localităţile în care îşi
vor desfasura activitatea se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului
justiţiei, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii.
 Tribunalele
o în fiecare judeţ funcţionează un tribunal cu sediul în localitatea de reşedinţă a
judeţului; în municipiul Bucureşti funcţionează de asemenea un tribunal;
o fiecare tribunal are în circumscripţia sa toate judecătoriile din judeţ, respectiv
municipiul Bucureşti;
 Curţile de apel
o îşi exercită competenţa într-o circumscripţie cuprinzând mai multe tribunale; numărul
curţilor de apel, reşedinţele acestora, precum şi tribunalele cuprinse în circumscripţiile
lor, sunt prevăzute în anexele B şi C din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară;
 Tribunalele militare
o funcţionează în număr de 4
o Tribunalul Militar Bucureşti, cu reşedinţa în mun. Bucureşti;
o Tribunalul Militar Iaşi, cu reşedinţa în mun. Iaşi;
o Tribunalul Militar Cluj, cu reşedinţa în mun. Cluj-Napoca;
o Tribunalul Militar Timişoara, cu reşedinţa în mun. Timişoara;
 Tribunalele militare teritoriale
o funcţionează o singură asemenea instanţă, Tribunalul Militar Teritorial, cu reşedinţa în
mun. Bucureşti;
 Curtea militară de apel
o funcţionează o singură asemenea instanţă, Curtea Militară de Apel, cu reşedinţa în
mun. Bucureşti;
 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
o instanţă unică şi superioară tuturor instanţelor judecătoreşti din România, asigură
interpretarea şi aplicarea unitară a legilor de către celelalte instanţe judecătoreşti (art. 18
alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară);
o cu sediul în Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii:
Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Secţia penală, Secţia comercială, Secţia de
contencios administrativ şi fiscal.
4.4.1.2. Compunerea completelor de judecată
Prin compunere a completului de judecată se înţelege numărul de judecători care participă la
judecarea unei cauze penale, la soluţionarea acesteia şi care, în urma deliberării, pronunţă
hotărârea judecătorească.
 compunerea completelor de judecată este următoarea (art. 54 din Legea nr. 304/2004)
o cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului
şi curţii de apel se judecă de un singur judecător;
o apelurile se judeca in complet format din 2 judecători;
o recursurile se judeca in complet format din 3 judecători.
 compunerea completelor de judecată de la instanţele militare este următoarea
o cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a tribunalelor militare,
tribunalului militar teritorial şi Curţii Militare de Apel se judecă de un singur judecător
militar;
Tribunalele
Curţile de apel
Tribunalele
militare
Tribunalele
militare
teritoriale
Curtea militară
de apel
Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie
Definiţie

38
o apelurile se judecă de tribunalul militar teritorial şi Curtea Militară de Apel în complet
format din 2 judecători militari;
o recursurile se judecă de tribunalul militar teritorial şi Curtea Militară de Apel în
complet format din 3 judecători;
 compunerea completelor de judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
o în primă instanţă completele de judecată se constituie cu 3 judecători din aceeaşi
secţie;
o pentru recursurile şi cererile în cauzele judecate în primă instanţă de Secţia penală
completele de judecată se constituie cu 9 judecători; în această compunere sunt
soluţionate şi alte cauze date în competenţa sa prin lege.
o când instanţa supremă judecă în secţii unite, vor trebui să ia parte la judecată cel puţin
două treimi din membrii în funcţie.
 nerespectarea normelor relative la compunerea instanţei de judecată este sancţionată prin
nulitate absolută (art. 197 alin. 2 C.pr.pen.)
În practica judiciară, s-a stabilit că nesemnarea minutei de către unul dintre judecătorii care
au participat la soluţionarea cauzei, chiar şi în condiţiile în care sentinţa a fost semnată de
către aceştia, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii, neexistând garanţia soluţionării
cauzei în conformitate cu dispoziţiile legale privitoare la compunerea completului de judecată.
Soluţia se impune având în vedere că minuta, redactată imediat după deliberare, este aceea
care reflectă cu exactitate modul în care a fost compusă instanţa de judecată
4.4.2.1. Consideraţii preliminare. Organizare.
 art. 131 alin. 1 din Constituţia României: în activitatea judiciară, Ministerul Public
reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile
şi libertăţile cetăţenilor.
 Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete.
 Ministerul Public este organizat în parchete ce funcţionează pe lângă fiecare instanţă de
judecată
 activitatea Ministerului Public este organizată potrivit următoarelor principii
o principiul legalităţii;
o principiul imparţialităţii;
o principiul controlului ierarhic.
 Ministerul Public este independent în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi îşi exercită
atribuţiile numai în temeiul legii şi în vederea respectării ei.
4.4.2.2. Atribuţiile Ministerului Public
 efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participă,
potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;
 conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, conduce şi
controlează activitatea altor organe de cercetare penală; în exercitarea acestei atribuţii,
procurorul conduce şi controlează activitatea de cercetare penală, dispoziţiile date de
procuror fiind obligatorii pentru organul de cercetare penală;
 sesizează instanţelor judecătoresti, pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;
 exercită acţiunea civilă în cazurile prevăzute de lege;
 participă, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;
Nulitatea absolută
Principiile de
organizare a
activităţii
Atribuţii

39
 exercită căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
 apără drepturilor şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie,
ale dispăruţilor şi ale altor persoane;
 acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea ministrului
justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;
 studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă
ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru
perfecţionarea legislaţiei penale;
 exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.
4.4.3.1. Consideraţii preliminare.
 organele de cercetare penală participă împreună cu procurorul la desfăşurarea urmăririi
penale;
 organele de cercetare penală nu au atribuţii legate de desfăşurarea fazei de judecată
4.4.3.2. Organizarea şi funcţionarea organelor de cercetare penală
 urmărirea penală se efectuează de către procuror şi organele de cercetare penală;
 organele de cercetare penală:
o organele de cercetare ale poliţiei judiciare (lucrători specializaţi din Ministerul
Administraţiei şi Internelor, desemnaţi nominal de ministrul administraţiei şi internelor, cu
avizul conform al procurorului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie);
o organele de cercetare penală speciale (art. 208 C.pr.pen.)
 ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare, corp aparte şi
similare, precum şi de către comandanţii acestor unităţi;
 ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană, precum şi
de şefii comenduirilor de garnizoană;
 ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare, precum şi de
către comandanţii centrelor militare;
 ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră;
 căpitanii porturilor;
 organele de cercetare penală au o dublă subordonare, administrativă şi funcţională;
o subordonarea administrativă se realizează faţă de organele ierarhic superioare din
cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor; în prezent, prin prisma modificărilor
şi completărilor survenite prin Legea nr. 281/2003, s-a consacrat, pentru lucrătorii
Poliţiei judiciare, un statut caracterizat printr-o pregnantă subordonare funcţională,
având drept firească consecinţă diminuarea subordonării administrative;
o subordonarea funcţională se realizează faţă procuror; presupune, ca principală
obligaţie, executarea dispoziţiilor procurorului care supraveghează activitatea de
cercetare penală.
4.4.3.3. Atribuţiile organelor de cercetare penală în cadrul procesului penal
 sunt legate exclusiv de desfăşurarea urmăririi penale, după cum urmează:
o efectuarea tuturor actelor de cercetare penală, cu excepţia celor date prin lege în
competenţa exclusivă a procurorului;
o începerea urmăririi penale;
o administrarea probelor necesare rezolvării tuturor aspectelor legate de cauză;
o efectuarea de acte procedurale (percheziţii domiciliare, cercetări la faţa locului etc.)
Clasificare
Subordonarea
organelor de
cercetare penală
Atribuţiile
organelor de
cercetare penală

40
o pentru o serie de acte de dispoziţie care sunt date în competenţa procurorului se
întocmesc referate cu propuneri motivate;
 anumite activităţi de urmărire penală nu pot fi efectuate de către organele de cercetare
penală; astfel:
o punerea în mişcare a acţiunii penale;
o luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara;
o luarea măsurilor asigurătorii;
o trimiterea în judecată, etc.;
 concluzie: întreaga activitate a organelor de cercetare penală se desfăşoară în condiţiile
legii, sub supravegherea lucrătorilor Ministerului Public.
Se încadrează în conceptul de participanţi în procesul penal, în sens restrâns: a). organele judiciare,
apărătorul şi părţile; b). organele judiciare şi părţile; c). inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea
responsabilă civilmente; d). procurorul, apărătorul, părţile şi alte persoane chemate să participe la desfăşurarea
procesului penal.
Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea, sub autoritatea ministrului justiţiei, potrivit următoarelor
principii: a). principiul imparţialităţii; b). principiul controlului ierarhic; c). principiul independenţei
procurorilor.
Fac parte din categoria organelor de cercetare penală speciale: a). ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Jandarmeriei Române; b). subofiţerii Poliţiei de Frontieră anume desemnaţi; c). comandanţii de nave şi
aeronave; d). ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare.
Pot fi substituiţi procesuali: a).părintele care formulează plângere pentru copilul major; b). soţul persoanei
vătămate care solicită procurorului punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului; c). copilul major
care face plângere prealabilă pentru părinţi; d). soţul care declară apel pentru celălalt soţ inculpat.
Ministerul Public exercită, prin procurori, următoarele atribuţii: a). asigură interpretarea şi aplicarea
unitară a legii de către instanţele de judecată; b). conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei
judiciare; c). sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale caracterizate prin punerea în
mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă adresată instanţei de judecată; d). soluţionează căile de atac
exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti.
4.6. Bibliografie
1. Ion Neagu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pp.
122-174

261916302 6-drept-procesual-penal-partea-generala-i-si-ii-pdf

261916302 6-drept-procesual-penal-partea-generala-i-si-ii-pdf

Recommandé

Recommandé

Contenu connexe

Tendances

Tendances (20)

En vedette

En vedette (20)

Similaire à 261916302 6-drept-procesual-penal-partea-generala-i-si-ii-pdf

Similaire à 261916302 6-drept-procesual-penal-partea-generala-i-si-ii-pdf (20)

Plus de exodumuser

Plus de exodumuser (20)

261916302 6-drept-procesual-penal-partea-generala-i-si-ii-pdf