Drept constitutional

2
CURSUL 1 – CONCEPTUL DE DREPT
⇒ Notiunea de drept.
⇒ Aparitia si evolutia dreptului
⇒ Dimensiunea sociala a dreptului
⇒ Esenta, continutul si forma dreptului
⇒ Definitia dreptului
⇒ Notiunile de drept public si privat
Obiectivele Cursului 1
• Definirea dreptului
• Descifrarea originii dreptului si a evolutiei acestuia, explicarea dimensiunii sociale a
dreptului
• Prezentarea esentei, continutului si formei dreptului
• Definirea notiunilor de drept public si privat
Concepte-cheie tratate:
Drept – ansamblul regulilor asigurate si garantate de stat care au ca scop organizarea si
disciplinarea comportamentului uman, in principalele relatii din societate intr-un climat specific
manifestarii coexistentei libertatilor, apararea drepturilor esentiale ale omului si justitiei sociale
Drept public – cand serveste societatii in ansamblu
Drept privat – cand serveste interesele individului in parte
Drept constitutional - ramura dreptului public alcatuita din norme juridice ce reglementeaza
relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a
puterii.
Etimologic, termenul de administraŃie derivă de la latinescul "directus", care înseamnă
drept, direct, linie dreapta, in limba latina insa cuvantul care corespundea substantivului „drept”
era "jus", care inseamna drept, dreptate, legi.
În limbajul curent termenul “drept” este utilizat în mai multe sensuri:
• Stiinta dreptului, adica un ansamblu de idei, notiuni, concepte si principii care explica
dreptul.
• Dreptul este tehnica si arta in sensul ca organizeaza viata in comun, destinat sa
disciplineze comportamentul uman si sa apere societatea de excese;
• Facultatea unui subiect de a-si valorifica si de a-si apara impotriva tertilor un anume
interes.

3
Notiunea de drept
Dreptul consta in ansamblul regulilor de conduita generale si obligatorii asigurate si garantate de
stat, reguli al caror scop il constituie organizarea si disciplinarea comportamentului uman in
cadrul relatiilor umane, precum si infaptuirea acestui comportament intr-un climat specific
manifestarii coexistentei drepturilor esentiale ale omului si libertatilor lui cu justitia sociala.
[paginile 9-14]
Aparitia si evolutia dreptului
Ca institutie ce deriva de la societate, dreptul isi gaseste suportul in relatiile reciproce dintre
oameni si este indisolubil legat de evolutia generala a societatii, de particularitatile societatii pe
diferite trepte de dezvoltare istorica.
Chiar si H. Kelsen recunoaste ca dreptul este un fenomen conditionat de timp si spatiu.
[paginile 14 - 23]
Dimensiunea sociala a dreptului
Dreptul este un rezultat al activitatii umane, al socializarii. Normele sale intervin in procesul
productiv, stabilind reguli generale pentru actul zilnic, repetat, al producerii, al repartitiei si al
schimbului de produse si activitati. Libertatea omului este deplina numai in masura in care nu
stanjeneste libertatea celorlalti.
[paginile 23 - 26]
Esenta, continutul si forma dreptului
Esenta unui fenomen reflecta unitatea laturilor, a trasaturilor si a raporturilor interne necesare,
relativ stabile, care constituie natura launtrica a fenomenului si il fixeaza intr-o clasa de
fenomene adiacente. A cerceta esenta dreptului presupune patrunderea inauntrul sau,
sesizarea legaturilor intime care-i confera stabilitate si identificarea calitatilor interne.
Continutul dreptului il constituie ansamblul elementelor, al laturilor si al conexiunilor care dau
expresie concreta vointei si intereselor sociale ce reclama oficializarea si garantarea pe cale
etatica. Continutul dreptului implica esenta sa, dar nu se reduce la ea. Continutul este mai
stufos, desi nu este atat de profund ca esenta.
Forma dreptului semnifica exprimarea organizarii interioare a structurii continutului, ea
desemnand aspectul exterior a continutului.
[paginile 27 - 35]
Definitia dreptului
Dreptul este un ansamblu de reguli asigurate si garantate de stat, care au ca scop organizarea
si disciplinarizarea comportamentului uman, in principalele relatii din societate, intr-un climat
specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararea drepturilor esentiale ale omului si justitiei
sociale.

4
[paginile 36 - 38]
Notiunile de drept public si privat
Separarea celor doua tipuri de drept apare inca de la inceputurile dreptului, romanii fiind primii
care le-au definit, care, intr-o traducere aproximativa ar fi:
- dreptul public este atunci cand el este in slujba imperiului roman
- dreptul privat este atunci cand serveste interesele individului in parte
Aceasta definitie este actuala si astazi deoarece face cea mai clara distinctie intre cele doua
ramuri de drept in functie de interesele cui le apara si la cine se aplica.
In cadrul dreptului public o importanta deosebita o are dreptul constitutional care este factorul
structurant al intregului sistem de drept care guverneaza si orienteaza reglementarea juridica din
celelalte ramuri ale dreptului.
[paginile 38 - 42]
Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării finale:
• care sunt elementele componente care pot fi subsumate conceptului de drept
• in ce constau esenta, continutul si forma dreptului
• definiti notiunile de drept public si privat
APLICAłII
ExerciŃii rezolvate
1. Care sunt elementele componente ce pot fi subsumate conceptului de drept?
a.) Ansamblul regulilor de conduita, instituite sau sanctionate de stat
b.) reguli care exprima vointa poporului ridicata la rang de lege
c.) Reguli privind bunele moravuri, morala publica, buna credinta si obiceiul pamantului
(cutuma)
d.) Reguli a caror aplicare este realizata de bunavoie
e.) Reguli a caror aplicare este realizata in ultima instanta, prin forta coercitiva a statului
A.) a, b, c, e
B.) a, b, d, e
C.) a, c, d, e
Răspuns corect: B
Precizări privind cursul următor:
Cursul Nr. 2 conŃine următoarele aspecte:
- notiunea de drept constitutional
- locul si izvoarele dreptului constitutional
- raportul si subiectele raportului de drept constitutional
- normele de drept constitutional

5
CURSUL 2 – DREPTUL CONSTITUTIONAL, RAMURA A SISTEMULUI DE DREPT
⇒ Notiunea de drept constitutional
⇒ Locul dreptului constitutional in sistemul de drept
⇒ Izvoarele dreptului constitutional
⇒ Raportul de drept constitutional
⇒ Subiectele raportului de drept constitutional
⇒ Normele de drept constitutional
• Definirea dreptului constitutional
• Precizarea locului dreptului constitutional in sistemul de drept
• Identificarea izvoarelor de drept constitutional
• Identificarea si definirea obiectului de reglementare al dreptului constitutional
Drept constitutional – ramura fundamentala a sistemului de drept romanesc alcatuita din
norme juridice care reglementeaza relatii sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii,
mentinerii si exercitarii statale a puterii
Izvoarele dreptului constitutional – forme specifice, particulare, de exprimare a normelor
juridice, care sunt determinate de modul de edictare sau de sanctionare a lor de catre stat
Obiectul dreptului constitutional – relatiile sociale care se nasc in activitatea de instaurare si
mentinere si exercitare a puterii de stat si care privesc bazele puterii si bazele organizarii puterii
Raport de drept constitutional – relatiile sociale reglementate si sancctionate de o norma
juridica ce se nasc in cadrul activitatii de instaurare, mentinere si exercitare a puterii politice ca
putere statala.
Dreptul constitutional, ramura a sistemului de drept
In procesul aparitiei si dezvoltarii dreptului ramura dreptului constitutional se cristalizeaza mult
mai tarziu, o data cu aparitia primelor constitutii scrise din lume, spre sfarsitul sec XVIII.
Conceptul clasic de drept consitutional se formeaza mult mai tarziu, el fiind de origine italiana,
dar format sub impulsul ideilor franceze.
In tara noastra, dreptul constitutional s-a predat impreuna cu dreptul administrativ sub
denumirea de drept public, dar la 1864 A. Codrescu isi intituleaza cursul „Drept constitutional”.
Conceptul de drept constitutional se incetateneste prin predarea si publicarea la Facultatea de
Drept din Iasi a cursului de drept constitutional a Prof Constantin Stere, in 1910, si la Facultatea
de Drept din Bucuresti a cursului de drept constitutional a Prof Constantin Visesscu.
In literatura de specialitate s-au dat drepului constitutional mai multe definitii:
- dreptul constitutional este alcatuit din norme juridice ce reglementeaza
organizarea politica a statului, structura, functionarea si raporturile dintre puterile
publice, drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetateanului
- unii autori considera ca dreptul constitutional reglementeaza relatiile sociale ce
apar in procesul organizarii si exercitarii puterii, altii sustin ca organizarea puterii
cuprinde exercitarea puterii, iar alti autori sustin ca relatiile sociale reglementate
de dreptul constitutional sunt cele care apar in infaptuirea puterii

- dupa unii autori romani de dupa cel de-al doilea razboi mondial (ex. Tudor
Draganu), normele dreptului constitutional reglementeaza relatiile sociale care
apar in procesul de infaptuire a acelei activitati fundamentale a statului care este
activitatea de exercitare a puterii de stat, in timp ce altii (ex. Nistor Prisca)
considera ca relatiile reglementate de normele dreptului constitutional iau nastere
in procesul organizarii si exercitarii puterii de stat, iar intr-o a treia opinie (I.
Muraru) se sustine ca normele dreptului constitutional reglementeaza relatiile
sociale fundamentale care apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii
puterii in stat.
6
[paginile 43-47]
Locul dreptului constitutional in sistemul de drept
Dreptul constitutional este ramura principala in sistemul de drept romanesc intrucat, pe de o
parte, normele de drept constitutional reglementeaza cele mai importante raporturi sociale, adica
acele relatii fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii puterii, iar pe de
alta parte toate normele juridice trebuie sa fie conforme Constitutiei. La o analiza profunda
corelatiei dintre constitutie si ramurile dreptului vom constata ca orice ramura de drept isi
gaseste fundamentul juridic in normele din constitutie.
[paginile 47-50]
Izvoarele dreptului constitutional
Prin izvor de drept se intelege acea forma specifica, particulara, de exprimare a normelor
juridice care sunt determinate de modul de edictare sau de sanctionare a lor de catre stat.
Constitutia actuala a Romaniei repune obiceiul in randul izvoarelor dreptului, valorificand rolul si
importanta sa aparte in reglementarea relatiilor sociale. Aceasta rezulta din nominalizarea
obiceiului in art 41 din Constitutie (protectia proprietatii private). Cele mai importante izvoare
formale ale dreptului constitutional sunt:
- Constitutia si legile de modificare a Constitutiei
- Legea ca act juridic al Parlamentului
- Regulamentele Parlamentului
- Ordonantele Guvernului
- Tratatul international
[paginile 51 - 56]
Raportul de drept constitutional
De la inceput se impune identificarea relatiilor sociale reglementate de drept care, prin continutul
lor specific, sunt raporturi de drept constitutional. Aceste relatii sociale sunt acelea care apar in
procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii. In obiectul dreptului constitutional
sunt cuprinse doua categorii de relatii, si anume:
a. relatii cu dubla natura juridica (acele relatii care sunt reglementate si de alte ramuri de
drept si in acelasi timp si de catre Constitutie)
b. relatii specifice de drept constitutional (ce formeaza obiectul de reglementare numai
pentru normele de drept constitutional). Specific acestor relatii este faptul ca se nasc in
procesul complex de instaurare, mentinere si exercitare a puterii
[paginile 56 - 63]

7
Subiectele raportului de drept constitutional
Cu privire la subiectele raportului de drept constitutional, trebuie sa subliniem faptul ca unul
dintre subiecte este totdeauna fie detinatorul puterii, fie statul, fie un organ reprezentativ si ca
aceste subiecte actioneaza intr-un mod necesar intr-un raport juridic aparut in activitatea de
instaurare, mentinere si exercitare a puterii.
Subiectele raportului sunt:
1. Poporul
2. statul
3. Organele statului
4. Partidele politice, formatiunile politice, alte organizatii
5. Cetatenii
6. Strainii si apatrizii
[paginile 63 - 67]
Normele de drept constitutional
In explicarea specificului normelor de drept constitutional trebuie sa se plece de la teoria normei
juridice, urmand ca apoi sa regasim elementele generale in norma de drept constitutional si sa
observam ce trasaturi proprii are aceasta din urma. Norma juridica este definita ca fiind o regula
sociala de conduita, generala si obligatorie, instituita sau sanctionata de puterea de stat in
diferite forme. Orice norma juridica este un comandament impus de puterea publica, formulat
uneori chiar sub forma supletiva sau de recomandare. Normele constitutionale, pe langa
prevederi ce reglementeaza nemijlocit unele relatii sociale, au si prevederi care contin
formularea unor principii, consfiintesc bazele puterii, definesc unele institutii.
[paginile 67 - 72]
• Definitia dreptului constitutional
• Care sunt izvoarele dreptului constitutional
• Identificarea si definirea obiectului dreptului constitutional
• Enumerati si definiti subiectele raportului de drept constitutional
APLICAłII
1. Sub ce denumire s-a predat si se preda in Romania si in lume disciplina dreptului
constitutional?
a.) Drept fundamental
b.) Drept constitutional si institutii politice
c.) Drept public
d.) Drept constitutional si administrativ
e.) Drept de stat
A.) b, c, d, e
B.) a, b, d, e
C.) a, c, d, e

2. Care sunt categoriile de relatii sociale ce formeaza obiectul de reglementare al
dreptului constitutional?
a.) relatii sociale care contribuie la delimitarea ramurilor de drept
b.) relatii specifice de drept constitutional
c.) relatii specifice altor ramuri de drept
d.) relatii cu dubla natura juridica
e.) relatii sociale reglementate de drept
A.) a, e
B.) c, d
C.) b, d
3. Care dintre urmatoarele entitati sunt subiectele raporturilor de drept constitutional?
a.) poporul
b.) strainii si apatrizii
c.) statul
d.) Refugiatii
e.) autoritatile publice
A.) b, c, d, e
B.) a, b, c, e
C.) a, c, d, e
8
Răspuns corect:1-A; 2-C; 2-B; 3-B
CURSUL 3 – TEORIA CONSTITUTIEI ( 1 )
⇒ Notiunea de constitutie
⇒ Notiunea de regim constitutional
⇒ Aparitia constitutiei
• Definirea notiunii de constitutie
• Definirea conceptului de regim constitutional
Constitutie – legea fundamentala a unui stat, alcatuita din norme juridice investite cu forta
juridica suprema, si care reglementeaza acele raporturi sociale fundamentale ce sunt esentiale
pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterilor in stat, pentru asigurarea exercitarii
drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor
Regim constitutional in sens material – un ansamblu de reguli care reglementeaza
organizarea si conducerea unui stat intr-o anumita etapa de dezvoltare a sa.
Notiunea de constitutie
De-a lungul istoriei recente a lumii, mai exact incepand cu sec XVIII, s-a impus, impreuna cu alte
mari institutii de baza create in scopul de a exprima prefacerile structurale politice, economice
sau juridice, si Constitutia, ca lege fundamentala a oricarui stat. Pentru stabilirea conceptului de
constitutie este necesar a se face doua precizari prealabile. In primul rand, ca intre constitutie si
lege nu se poate pune semnul egalitatii, desi constitutia este si ea o lege, adica un act normativ,

si, in al doilea rand, constitutia este o categorie istorica, ea aparand pe o anumita treapta de
dezvoltare a societatii umane.
Termenul de constitutie este foarte vechi, el fiind deseori folosit in acceptiunea de lege, dar
acceptiunea sa actuala de lege fundamental s-a conturat mai tarziu. Etimologic, cuvantul
„constitutie” vine din latinescul constitutio, care insemna asezarea cu temei. In sistemul de drept
roman, constitutia insemna edictul semnat de imparat si a carui forta juridica era superioara
celorlalte acte juridice adoptate de autoritatile publice ale imperiului.
Initial, conceptul de constitutie s-a referit la ansamblul de norme juridice care au ca scop
limitarea puterilor guvernantilor si garantarea drepturilor fundamentale ale omului. Conceptia
initiala a fost dezvoltata in sensul ca normele constitutionale trebuie sa fie cuprinse intr-o lege
sistematica si sa se bucure de o eficienta juridica superioara tuturor celorlalte legi.
Sfarsitul sec XX aduce cu sine si renuntarea la conceptia initiala despre constitutie. Formarea
notiunii moderne de constitutie a parcurs etape istorice indelungate, diversi autori fiind
preocupati sa gaseasca explicatii privind natura juridica a acesteia si totodata sa-i fundamenteze
continutul.
Dintre teoriile care au incercat sa explice formarea ideii de constitutie, cea care s-a remarcat cel
mai mult este teoria contractualista. In zilele noastre asistam la o revigorare a conceptului de
constitutie si la o imbinare a sensului formal cu cel material.
[paginile 73-82]
9
Definitia constitutiei
Analiza unora din definitiile formulate in literatura juridica prezinta un interes deosebit. Prof.
Constantin Dissescu defineste constitutia ca fiind „organizarea exercitiului suveranitatii”. Obiectul
dreptului constitutional este creearea si reglarea atributiunilor puterilor publice, precum si
stabilirea garantiilor individuale si drepturilor recunoscute cetatenilor pentru conservarea
libertatilor.
Paul Negulescu a definit constitutia ca fiind o norma care cuprinde principiile referitoare la
organizarea statului si la raporturile de echilibru intre diferitele puteri ale statului, precum si
drepturile omului.
In conceptia lui Andre Hauriou, prin constitutie se intelege ansamblul regulilor care
administreaza organizarea si functionarea statului. In acest sens, orice stat, prin faptul ca exista,
are o constitutie.
Examinand definitiile prezentate vom constata ca elementul comun este elementul stat sau
puterea de stat. Alaturi de elementul putere se mai adauga si elemente de forma.
Tudor Draganu si Ioan Deleanu definesc constitutia ca fiind acea lege care, avand forta juridica
superioara celorlalte legi, reglementeaza in mod sistematic atat principiile structurarii social
economice, cat si pe cele ale organizarii si functionarii statului bazat pe aceasta, garanteaza
material drepturile fundamentale cetatenesti si stabilieste obligatiile corespunzatoare acestor
drepturi.
Continutul constitutiei este unul de natura complexa, el cuprinzand principiile fundamentale
pentru toate domeniile vietii politice, economice, sociale, culturale, juridice. Datorita acestui fapt
constitutia este caracterizata ca fiind legea fundamentala care sta la temelia organizarii statale si

este baza juridica a intregii legislatii. Ceea ce este specific si definitoriu pentru constitutie este
forta sa juridica. In acest sens se constata ca are o forta juridica suprema, ceea ce o situeaza in
topul ierarhiei izvoarelor dreptului si impune regula conformitatii intregului drept cu dispozitiile din
constitutie.
Tot o trasatura care s-a impus, fara a fi totusi de valoarea celorlalte, forma scrisa a constitutiei.
Constitutia scrisa s-a impus inca din sec XVIII, ea fiind preferata constitutiei cutumiere din mai
multe motive. Totusi, aceasta trasatura nu figureaza in definitii pentru ca exista tari care nu au o
constitutie scrisa precum Anglia, Noua Zeelanda si Israel. Multe definitii ale constitutiei retin ca o
trasatura solemnitatea adoptarii, iar altele forma sistematica, plecandu-se de la ceea ce afirma
Thomas Paine: „nu exista constitutie daca ea nu poate fi pusa in buzunar”. Nu lipseste din unele
definitii ideea stabilitatii constitutiei, ca o trasatura care o distinge de alte legi si care justifica
intreaga clasificare a constitutiilor in rigide si flexibile.
Constitutia trebuie considerata a fi legea fundamentala a unui stat, alcatuita din norme
juridice, investite cu forta juridica suprema si care reglementeaza acele raporturi sociale
fundamentale ce sunt esentiale pentru instaurarea, mentinerea si exercitarea puterilor in
stat, pentru asigurarea exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor.
[paginile 83-89]
10
Notiunea de regim constitutional
Evolutia istorica sta marturie faptului ca fiecare stat isi enunta modul de organizare si exercitare
a puterii prin intermediul constitutiei, atat guvernantii, cat si cei guvernati, vazand in acest act
politico-juridic legea fundamentala a tarii. Dar traditia constitutionala are o vechime mult mai
mare decat constitutia scrisa. Dintr-o perspectiva istorica se poate spune ca fiecare stat a avut o
constitutie in sens material, un ansamblu de cutume constitutionale care stabileau modul de
exercitare a puterii.
Precizarile facute in legatura cu traditia cutumiara constitutionala si raporturile ei cu normele
constitutionale cuprinse intr-un document se circumscriu problematicii conceptului de regim
constitutional. Acest concept poate fi definit dintr-o dubla perspectiva:
a. o perspectiva materiala
b. o perspectiva formala
Din punct de vedere material, regimul constitutional exprima ansamblul de reguli care
reglementeaza organizarea si conducerea unui stat intr-o anumita etapa de dezvoltare a sa.
Din punct de vedere formal, regimul constitutional exprima exteriorizarea sau obiectivarea
ansamblului de reguli care reglementeaza organizarea si conducerea unui stat intr-un document
politico-juridic numit constitutie. Regimul constitutional, in sens formal, corespunde statelor
moderne care sunt guvernate pe baza constitutiilor scrise.
Regulile de organizare si de conducere a statului, indiferent care ar fi forma lor, cutumiara sau
scrisa, confera substanta regimului constitutional. Complexitatea regimului constitutional difera,
in functie de realitatile si conditiile social-istorice la care il raportam, de complexitatea vietii
politice a statului respectiv.
[paginile 90-92]

11
Aparitia constitutiei
Momentul aparitiei constitutiei este unul de natura controversata, doctrina juridica fiind impartita
in ceea ce priveste stabilirea acestui moment. Dificultatea se datoreaza faptului ca uneori nu se
iau in consideratie constitutia cutumiara si constitutia mixta, ci numai cea scrisa si faptul ca nu
se apreciaza fenomenul constitutie in toata complexitatea lui.
Creearea constitutiei trebuie privita ca un proces indelungat, inceput cu mult inainte de revolutia
burgheza si in care burghezia a jucat un rol hotarator, desavarsit prin adoptarea constitutiei
scrise. Normele constitutionale, indiferent daca au fost denumite asa, au existat de la aparitia
statelor suverane, caci in orice stat au existat anumite reguli fundamentale de organizare si
functionare a guvernarii. Meritul burgheziei, venite la putere, consta in sistematizarea acestor
reguli, completate si adaptate noii ordini si intereselor instaurate, intr-o lege scrisa, adoptata cu
forme si proceduri solemne si investite cu cea mai inalta forta juridica.
Aparitia statului de drept depinde practic de aparitia constitutiei, prin intermediul ei guvernantii
fiind pusi sub incidenta regulilor juridice. Prima constitutie aparuta in lume este constitutia
engleza, desi procesul de formare a acestei constitutii, inceput o data cu adoptarea in 1215 a
Magnei Charta Libertatum, a continuat si dupa adoptarea primelor constitutii scrise. Prima
constitutie scrisa este cea americana din 1787. In ceea ce priveste Europa, prima constitutie
scrisa este dea adoptata in Franta in 1791.
Treptat, statele si-au adoptat constitutii, iar constitutia a devenit nu numai legea fundamentala a
unui stat, ci si documentul politic si juridic care marcheaza un moment important in dezvoltarea
ecomico-sociala si politico-juridica a statelor.
[paginile 92-94]
• Definitia constitutiei
• Notiunea de regim constitutional
• Aparitia constitutiei
APLICAłII
1. Identificati elementele componente ce pot face parte din continutul conceptului de
constitutie
a.) este legea fundamentala a statului
b.) Constitutia cuprinde norme juridice referitoare la caracteristicile statului si la puterea
statala
c.) Constitutia subsumeaza norme juridice investite cu forta juridica suprema
d.) Constitutia reglementeaza acele relatii sociale fundamentale care sunt esentiale pentru
instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii statale
e.) Constitutia reglementeaza relatiile sociale fundamentale din toate domeniile vietii
economice, sociale, culturale, politice si juridice
A.) a, d, e
B.) a, b, e
C.) a, c, d

2. Definirea regimului constitutional din punct de vedere material se face:
a. in functie de continului sau
b. in functie de ansamblul de reguli care reglementeaza organizarea si conducerea unui
12
stat
c. in functie de continutul si valoarea relatiilor sociale reglementate
d. regulile de organizare si conducere a unui stat au in vedere o etapa de dezvoltare a sa
e. in functie de ansamblul regulilor de drept si si a unui numar de uzante
A.) a, d, e
B.) a, b, d
C.) a, c, d
Răspuns corect:1-C; 2-B
CURSUL 4 – TEORIA CONSTITUTIEI ( 2 )
⇒ Adoptarea constitutiei
⇒ Revizuirea constitutiei
⇒ Suspendarea si abrogarea constitutiei
⇒ Suprematia constitutiei
• Stabilirea initiative adoptarii constitutiei
• Modurile de adoptare a constitutiei
• Autoritatea competenta in a revizui constitutia si procedura de revizuire
• Suspendarea constitutiei
• Abrogarea constitutiei
• Fundamentarea stiintifica a suprematiei constitutiei
Adoptarea constitutiei – apartine acelui organism statat, politic sau social care, ocupand in
sistemul politic al unei societati locul cel mai inalt, este cel mai in masura sa cunoasca evolutia
societatii date si perspectivele sale. Dreptul de a adopta constitutia il are puterea constituanta.
Revizuirea constitutiei – orice constitutie este supusa modificari, indiferent care ar fi forma, si
dreptul de a o revizui apartine acelui organism care a adoptat-o.
Suspendarea constitutiei – In practicile constitutionale au fost cazuri cand constitutiile au fost
total sau partial suspendate, mai ales in perioadele de criza politica, cand guvernantii renuntau
la forma democratica de conducere.
Abrogarea constitutiei – apare cand raportul de forte politice se schimba in esenta sa si este
adoptata o noua constitutie.
Suprematia constitutiei – este o notiune complexa care exprima pozitia supraordonata a
constitutiei, nu numai in sistemul de drept, ci si in intregul sistem social politic al unei tari.

13
Adoptarea constitutiei
Adoptarea constitutiei este un proces complex cu profunde semnificatii politico-juridice, proces in
care se detaseaza clar puterea constituanta si modurile de adoptare.
Initiativa adoptarii constitutiei constituie prima etapa in adoptarea unei constitutii. In principiu,
se considera ca initiativa constitutionala trebuie sa apartina acelui organism statal, politic sau
social care, ocupand in sistemul politic al unei societati locul cel mai inalt, este cel mai in masura
sa cunoasca evolutia societatii date, perspectivele sale. Un rol aparte il poate avea si initiativa
populara.
La intrebarea de a sti cine trebuie sa aiba dreptul de a adopta o constitutie, s-a raspuns si se
raspunde prin teoria puterii constituante. Puterea constituanta apare sub doua forme, originara
si instituita. Fara a analiza clasificarile modurilor de adoptare a constitutiei, consideram ca este
mai importanta analiza procedeelor de adoptare a constitutiilor, observandu-se ca aceste moduri
explica in mare masura si evolutia constitutiilor in ceea ce priveste forma si continutul lor.
a. constitutia acordata este constitutia adoptata de un monarh ca stapan absolut care isi
exercita puterea. Este cea mai rudimentara forma de constitutie.
b. Statutul sau constitutia plebiscitara este o varianta a constitutiei acordate, mai
dezvoltata. Statutul este initiat tot de monarh dar este ratificat prin plebiscit. Constituia
Romaniei din 1938 a fost o constitutie statut.
c. Constitutia pact reprezinta un contract intre rege si popor, poporul fiind reprezentat prin
parlament. Exemple de constitutii pact: Constitutia Romaniei din 1866 si cea in 1923.
d. Constitutia conventie este rezultatul activitatii unei adunari ce poarta numele de
Conventie. Aceasta adunare este special aleasa pentru a adopta constitutia, ea
exprimand conventia intervenita intre toti membrii societatii si era considerata deaspura
parlamentului. O varianta a constitutiei conventie este constitutia referendara, in sensul
ca o data adoptata o constitutie este supusa ratificarii populare. Constitutia Romaniei din
1991 este o constitutie referendara.
e. Constitutia parlamentara. Dupa cel de-al doilea razboi mondial adoptarea constitutiilor s-a
realizat de regula de catre parlamente, mai ales in tarile din estul Europei. In acest mod
au fost adoptate constitutiile tarii noastre din 1948, 1952 si 1965.
[paginile 94-100]
Revizuirea constitutiei
Dreptul, fiind un fenomen social dinamic, este supus schimbarilor care se produc in societate.
Normele si principiile constitutionale nu fac nici o exceptie de la aceasta regula. O constitutie o
data adoptata isi produce efectele pe o perioada de timp. Orice constitutie este supusa
modificarii, indiferent care i-ar fi forma. De obicei, posibilitatea, ca si procedura de revizuire, sunt
expres prevazute chiar in textul legii fundamentale.
Dreptul de a revizui constitutia trebuie sa apartina aceluiasi organism care a adoptat-o.
Autoritatea competenta in a revizui constitutia difera dupa felul constitutiei, iar procedura de
revizuire a constitutiei este in principiu asemanatoare celei de adoptare potrivit marelui principiu
al simetriei juridice. Cand revizuirea constitutiei se face dupa aceeasi procedura dupa care se
modifica legile suntem in prezenta unei constitutii suple sau flexibile. Cand modificarea
constitutiei se face dupa alte reguli decat cele obisnuite, dupa care se modifica legile ordinare,
ne aflam in fata unei constitutii rigide. De regula, constitutiile scrise sunt rigide iar constitutiile
cutumiare sunt flexibile.

Cei care au adoptat constitutii scriseau avut grija sa le asigure acestora o stabilitate in timp. In
realizarea rigiditatii constitutiilor s-au folosit mai multe metode:
- s-au exprimat opinii in sensul ca o data stabilita, o constitutie nu mai poate fi
modificata. Se considera de catre doctrina juridica ca valoarea juridica a unor
asemenea prevederi este nula intrucat puterea constituanta de astazi nu are nici
o putere de a limita puterea constituanta ce va veni
- s-a stabilit ca nici o modificare a constitutiei nu poate fi facuta pe o perioada de
14
timp prestabilita
- stabilirea unei proceduri de revizuire extrem de greoaie
- stabilirea unor reguli exprese cu privire la revizuire
Revizuirea implicita a constitutiei consta in schimbarea unor dispozitii ale acesteia fara a se
recurge la procedura de revizuire prevazuta chiar in legea fundamentala, ci la o alta procedura.
Practic, revizuirea implicita are ca rezultat incalcarea constitutiei.
O forma mult mai grava a revizuirii este falsa revizuire sau frauda constitutionala. Ea consta in
schimbarea, printr-o modificare legala a constitutiei, a regimului politic consacrat in textul initial
al constitutiei, a regimului politic corespunzator si cadrul constitutional.
[paginile 100-107]
Suspendarea si abrogarea constitutiei
In practicile constitutionale ale statelor au fost cazuri in care constitutiile au fost total sau partial
suspendate, normele constitutionale fiind scoase din vigoare. Unele constitutii interzic
posibilitatea suspendarii lor. Alte constitutii nu prevad dispozitii cu privire la suspendare. Cu
toate acestea, in practica burgheza constitutiile au fost suspendate in perioadele de criza
politica, cand guvernantii renuntau la forma democratica de conducere.
In general, in asemenea situatii, constitutia se suspenda prin proclamarea starii de asediu, prin
guvernarea prin decrete-legi, prin lovutir de stat. Doctrina juridica s-a exprimat in sensul ca
suspendarea constitutiei este ilegala, desi in practica ea a fost pusa in aplicare. Suspendarea
totala a constitutiei constituie o abatere de la ideea de constitutionalitate si de legalitate.
Abrogarea constitutiei, chiar daca nu este stipulata in mod expres, sigur atunci cand raportul de
forte politice se schimba in esenta sa, in mod necesar este adoptata o noua constitutie.
Actuala Constitutie a Romaniei prevede in art 153, ca prezenta Constitutie intra in vigoare la
data aprobarii ei prin referendum. La aceeasi data Constitutia din 21.08.1965 este si ramane in
intregime abrogata.
[pagina 108]
Suprematia constitutiei
O problema mai delicata a dreptului constitutional o reprezinta fundamentarea stiintifica a
suprematiei constitutiei.
Suprematia constitutiei este o notiune complexa in continutul careia se cuprind trasaturi si
elemente politice si juridice, care exprima pozitia spuraordonata a constitutiei nu numai in
sistemul de drept ci si in intregul sistem social politic al unei tari. Aceasta pozitie deosebita
implica un continut normativ complex dar si importante consecinte statale si juridice.

Analiza noastra se limiteaza doar la consecintele juridice, adica la aceleaa care evidentiaza ca
spurematia constitutiei este o realitate juridica si nu o simpla teorie. Acestea sunt:
15
- consecintele juridice privind adoptarea constitutiei
- consecintele juridice privind modificarea, suspendarea si abrogarea constitutiei
- deosebirile dintre constitutie si legi, consecinte ale suprematiei constitutiei
- conformitatea intregului drept cu constitutia
Suprematia constitutiei este o realitate incontestabila si nu o simpla afirmatie. Ea implica o serie
de consecinte juridice, dar se bucura in acelasi timp de garantii juridice specifice legii
fundamentale si anume:
- controlul general al aplicarii constitutiei
- controlul constitutionalitatii legilor
- indatorirea fundamentala de a respecta constitutia
[paginile 109-114]
• Moduri de adoptare a constitutiei
• Revizuirea constitutiei
• Abrogarea si suspendarea constitutiei
• Efectele juridice ale suprematiei constitutiei
• Garantiile juridice ale suprematiei constitutiei
APLICAłII
1. Care din enunturile de mai jos considerati ca reprezinta consecinte juridice ale
suprematiei constitutiei?
a.) consecinte juridice privind adoptarea, modificarea, abrogarea si suspendarea constitutiei
b.) Indatorirea fundamentala de a respecta constitutia si suprematia acesteia
c.) Deosebirile dintre constitutie si legi
d.) Conformitatea intregului drept cu constitutia
e.) Controlul general al aplicarii constitutiei
A.) a, d, e
B.) a, b, e
C.) a, c, d
2. Cei care au adoptat constitutia scrisa au avut in vedere sa-i asigure acesteia o
anumita stabilitate in timp, imprimandu-i o anumita rigiditate. Care din urmatoarele
metode de rigidizare au fost folosite?
a.) interdictia modificarii anumitor valori constitutionale considerate fundamentale pentru
societate si stat
b.) interdictia absoluta de modificare a constitutiei
c.) Interdictia de modificare a constitutiei pe o perioada de timp prestabilita
d.) folosirea unor proceduri extrem de greoaie de modificare a constitutiei
e.) interdictia incetarii provizorii a efectelor juridice ale normelor constitutionale si abrogarii
constitutiei
A.) a, d, e

16
B.) a, c, d
C.) a, b, e
Răspuns corect:1-C; 2-B;
CURSUL 5 – CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII LEGILOR ( 1 )
⇒ Notiunea de control a constitutionalitatii legilor
⇒ Forme de control al constitutionalitatii legilor
⇒ Clasificarea formelor de control
• Definirea notiunii de control al constitutionalitatii legilor
• Definirea principalelor forme de control al constitutionalitatii legilor
• Clasificarea formelor de control
Controlul constitutionalitatii legilor – ca institutie juridica, cuprinde ansamblul dispozitiilor
normative prin care se organizeaza verificarea conformitatii cu Constitutia, atat a fiecarei legi, in
ansamblul ei, cat si a fiecarei prevederi dintr-o lege, avand drept consecinta inlaturarea legii dau
a dispozitiei dintr-o lege a carei neconformitate cu Constitutia a fost contestata.
Forme de control al constitutionalitatii legilor – modalitatile de exercitare a controlului
constitutionalitatii legilor si care cuprind toate trasaturile esentiale si comune ale exercitarii
controlului constitutionalitatii, trasaturi care se regasesc in exercitarea acestui control, indiferent
de tara in care a fost constituit.
Notiunea de control al constitutionalitatii legilor
Controlul constitutionalitatii legilor, ca institutie juridica, cuprinde ansamblul dispozitiilor
normative prin care se organizeaza verificarea conformitatii cu Constitutia, atat a fiecarei legi, in
ansamblul sau, cat si a fiecarei prevederi dintr-o lege, avand drept consecinta inlaturarea legii
sau a dispozitiilor dintr-o lege, a carei neconformitate cu constitutia a fost contestata. Existenta
sanctiunilor pentru incalcarile constitutiei este de majora importanta, caci acestea dau
dispozitiilor constitutionale caracterul de norme juridice.
Doctrina juridica include controlul constitutionalitatii legilor in principiul legalitatii ca parte
componenta a acestora din urma. Constitutionalitatea legii nu inseamna in fod altceva decat
cerinta de legalitate a legii in sensul ca legea sa se adopte cu respectarea normelor
constitutionalitatii legilor, atat in spiritul cat si in litera lor.
Controlul constitutionalitatii legilor este activitatea organizata de verificare a conformitatii legii cu
constitutia, iar ca institutie a dreptului constitutional cuprinde regulile privitoare la autoritatile
competente a face aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi luate dupa
realizarea acestei proceduri.
In principiu, controlul constitutionalitatii legilor priveste numai legea ca act juridic al
Parlamentului sau actele normative cu forta juridica egala cu a legii. Unele constitutii prevad ca
si alte acte normative juridice cu forta juridica mai mica decat a legii pot fi supuse acestui

control. Asemenea acte normative, cu forta juridica egala cu a legii, sunt acele acte care, desi
sunt emise de alte organe de stat decat Parlamentul, intervin si reglementeaza raporturi sociale
din domeniul legii si, ca atare, pot suspenda, modifica si abroga o lege.
Suprematia constitutiei implica si garantarea separatiei – echilibrului puterilor, precum si
protectia drepturilor omului.
[paginile 115-120]
17
Formele de control al constitutionalitatii legilor
Prin modalitatile de exercitare a controlului constitutionalitatii legilor intelegem toate trasaturile
esentiale si comune ale exercitarii controlului constitutionalitatii, trasaturi cae se regasesc in
exercitarea acestui control, oricare ar fi tara in care a fost instituit.
Aparitia situatiilor in care legile ordinare contraveneau constitutiei a pus problema, atat pentru
doctrina cat si pentru legiuitor, a gasirii solutiei de remediere, in primul rand prin stabilirea
autoritatii competente a verifica constituionalitatea legilor.
In functie de organul de stat chemat a controla constitutionalitatea legilor, doctrina juridica a
clasificat acest control.
Intr-o opinie, ar exista trei forme de control: controlul prin opinia publica, controlul politic,
controlul jurisdictional.
In a doua opinie, controlul constitutionalitatii legilor ar cunoaste trei forme, si anume: controlul
parlamentar, controlul politic, controlul jurisdictional.
In a treia opinie, controlul cconstitutionalitatii legilor cunoaste doua forme: controlul politic si
controlul judecatoresc.
In a patra opinie, se considera ca cea mai potrivita clasificare este aceea care face deosebire
intre controlul exercitat de adunarile legiuitoare si cel exercitat de organe din afara lor care, prin
aceea ca pot lipsi de efecte votul acestor adunari, apar ca fiindu-le subordonate, iar in cadrul
organelor supraordonate, adunarilor legiuitoare, distingem intre organele politice, cele
judecatoresti si cele politico-jurisdictionale.
[paginile 120-122]
Clasificarea formelor de control
Doctrina juridica prezinta mai multe clasificari cu nuante diferite.
1. Controlul realizat in raport cu organele competente a exercita controlul constitutionalitatii
legilor si care se realizeaza in doua forme: controlul realizat prin organ politic si controlul
exercitat printr-un organ jurisdictional.
2. Controlul realizat in raport cu timpul in care el se exercita: control prealabil sau preventiv
si control ulterior sau represiv.
3. Controlul realizat in raport cu cei indreptatiti sa puna in miscare procedura controlului
constitutionalitatii legilor si in functie de acest criteriu procedura se poate declansa de

catre un numar in general restrans de organe ale statului saude catre orice cetatean care
justifica un interes actual ori numai eventual.
1. Controlul realizat in raport cu organele competente a exercita controlul constitutionalitatii
18
legilor:
a. Controlul constitutionalitatii legilor exercitat printr-un organ politic.
Dreptul parlamentului de a verifica constitutionalitatea legilor este un control
autentic si, in acelasi timp, un autocontrol, caci parlamentul, fiind acela cae
adopta uneori si constitutia, este cel mai in masura sa aprecieze neconcordanta
dintre legea ordinara si constitutia pe care le-a adoptat. Altii considera ca acest
control al parlamentului nu ar prezenta nici un fel de garantie, caci, desi exista
sanctiunea nerealegerii parlamentarilor, aceasta ar fi o sanctiune indepartata,
greu de realizat in practica. Mai mult, ar insemna ca parlamentul sa fie judecator
in propria cauza, lucru contrar ideii de justitie constitutionala. In prezent, in lume,
controlul constitutionalitatii legilor printr-un organ politic, si mai ales prin
parlamente, se realizeaza mai rar.
Impotriva controlului politic se aduc cateva argumente principale:
principiul separatiei puterilor nu ar admite, in afara celor trei autoritati
guvernante, creearea unei a patra, situata deasupa parlamentului si
guvernului is investita cu dreptul de a le cenzura activitatea legislativa si
respectiv, puterea regulamentara
organismul politic care exercita controlul ar putea fi discretionar, putand sa
infirme vointa suverana a reprezentantilor poporului
controlul constitutionalitatii legilor trebuie sa fie un control de specialitate,
situat deasupra oricaror argumente politice
b. Controlul constitutionalitatii legilor exercitat printr-un organ jurisdictional
Acest control este exercitat sau de organe, altele decat cele judecatoresti, care
folosesc insa o procedura de lucru asemanatoare cu cea judecatoreasca, sau de
catre organele judecatoresti propriu-zise.
Controversat in ceea ce priveste fundamentarea sa stiintifica, controlul
judecatoresc al constitutionalitatii legilor s-a impus in mai multe state, azi el
exercitandu-se in temeiul unor dispozitii legale clare, sau pur si simplu in temeiul
dreptului pe care organele judecatoresti singure si l-au arogat. Dreptul
judecatorilor de a decide asupra constitutionalitatii legilor este atat contestat cat si
admis de doctrina juridica.
Acest drept al judecatorilor s-a justificat plecandu-se de la menirea judecatorilor
de a interpreta si aplica legile si de a aplica sanctiuni in cazuri de incalcare a legii.
De asemenea, dreptul judecatorilor in verificarea conformitatii legilor cu constitutia
s-a justificat prin teoria separatiei puterilor in stat, care implica o anumita
colaborare a puterilor.
Un alt argument pleaca de la necesitatea verificarii daca legiuitorul a actionat in
limitele competentei sale functionale.
Argumente contrare in ceea ce priveste dreptul judecatorilor de a judeca
constitutionalitatea legilor nu au lipsit si nu lipsesc din doctrina juridica.
Un prim argument se bazeaza tot pe teoria separatiei puterilor dar pe o
interpretare oarecum rigida, in sensul ca teoria puterilor inseamna o independenta

absoluta a puterilor, iar acordarea dreptului judecatorilor de a controla actele
puterii legiuitoare ar fi o eludare a principiului separatiei puterilor. Se mai adauga
faptul ca dreptul recunoscut judecatorului de a controla activitatea legiuitorului
face din acesta o autoritate politica, ori nimic nu este mai grav decat existenta
autoritatilor oficioase.
Justificat sau nu, din punct de vedere teoretic, controlul judecatorilor asupra
constitutionalitatii legilor s-a impus in mai multe state.
2. Controlul realizat in raport cu timpul in care el se exercita:
S-ar parea ca o clasificare in raport cu timpul in care se exercita controlul nici nu ar putea fi
conceputa, intrucat controlul asupra constitutionalitatii legilor poarta in mod necesar asupra
legilor intrate in vigoare, caci numai atunci se poate vorbi de legi care sa poata fi verificate
sub aspectul conformitatii lor cu constitutia. Cu toate acestea, de controlul constitutionalitatii
legilor se vorbeste si atunci cand acesta are loc inainte de intrarea lor in vigoare intrucat in
acest fel se impiedica intrarea in vigoare a unor legi contrare prevederilor constitutionale.
a. Controlul prealabil sau preventiv este exercitat inainte de intrarea in vigoare a
legilor si are ca efect impiedicarea incalcarii constitutiei prin intrarea in vigoare a
unei legi sau a unei dispozitii dintr-o lege contrara constitutiei.
b. Controlul care se exercita dupa intrarea in vigoare a legilor se numeste ulterior
sau represiv: ulterior pentru ca se exercita dupa intrarea in vigoare a legilor si
represiv pentru ca are ca efect anularea legii sau cel putin lipsirea ei de efecte.
Constitutia Romaniei reglementeaza exercitarea controlului constitutionalitatii legilor atat
ca un control prealabil sau preventiv cat si ca un control ulterior sau represiv.
3. Controlul realizat in raport cu cei indreptatiti sa puna in miscare procedura controlului
constitutionalitatii legilor.
Potrivit clasificarii mentionate, procedura controlului constitutionalitatii legilor se poate
declansa de catre un numar in general restrans de organe ale statului, sau de orice
cetatean care justifica un interes actual ori numai eventual, aceasta modalitate putand fi
exercitata si alaturi de cea dintai.
19
[paginile 122-135]
• Notiunea de control al constitutionalitatii legilor
• Forme de control al constitutionalitatii legilor
• Controlul realizat in raport cu organele competente in a exercita controlul constitutionalitatii
legilor
• Controlul realizat in raport cu timpul in care se exercita
• Controlul realizat in raport cu cei indreptatiti sa puna in miscare procedura controlului
constitutionalitatii legilor.

20
APLICAłII
1. Argumente contra controlului judecatoresc al constitutionalitatii legilor
a.) se bazeaza pe teoria separatiei puterilor in stat dar pe o interpretare rigida a acestuia
b.) exista interese pentru ca statul trebuie sa fie singurul judecator si este delicat a remite
aprecierea lor unei autoritati care nu are responsabilitatea guvernarii
c.) verificarea de catre judecatori a activitatii legislativului incalca principiul independentei
absolute a puterilor in stat
d.) Dreptul recunoscut judecatorilor de a controla activitatea legislativa face din aceasta o
autoritate politica
A.) a, d, e
B.) a, b, e
C.) a, b, d
2. Care din cauzele enumerate mai jos apreciati ca pot fi cauze ale aparitiei
controlului constitutionalitatii legilor?
a. cauzele aparitiei unor neconcordante intre legea ordinara si cea fundamentala trebuie
cautate in contradictiile sociale
b. unele neconcordante dintre constitutie si lege se datoreaza rigiditatii exagerate ale unor
constitutii si neobservarii regulilor de tehnica legislativa
c. controlul constitutionalitatii legilor se poate fundamenta pe pe teoria constitutionalismului
d. controlul constitutionalitatii legilor se poate justifica, in statele federative, prin exigenta de
a realiza o buna armonizare a intereselor generale ale federatiei cu interesele statelor
membre
e. controlul constitutionalitatii legilor se poate justifica prin faptul ca in unele sisteme
constitutionale, legea si constitutia sunt adoptate de acelasi organ de stat, si anume
parlamentul
A.) a, c, d
B.) a, b, d
C.) c, d, e
3. Argumentele contra controlului judecatoresc al constitutionalitatii sunt:
a. se bazeaza pe teoria separatiei puterilor in stat, dar pe o interpretare rigida a acesteia
b. dreptul recunoscut judecatorilor de a controla activitatea legiuitorului face din acestia o
autoritate politica
c. este o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat
d. exista interese pentru care statul sa fie singurul judecator al constitutionalitatii legilor
ordinare
e. incalca principiul independentei absolute a puterilor in stat
A.) a, b, d
B.) a, c, d
C.) a, d, e
Răspuns corect:1-C; 2-B, 1-A

21
CURSUL 6 – CONTROLUL CONSTITUTIONALITATII LEGILOR ( 2 )
⇒ Controlul constitutionalitatii legilor in Romania
⇒ Curtea Constitutionala. Rolul si atributiile Curtii
⇒ Actele Curtii Constitutionale
• Specificul controlului constitutionalitatii legilor in Romania
• Rolul si atributiilor Curtii Constitutionale din Romania
• Actele Curtii Constitutionale
Controlul constitutionalitatii legilor in Romania – noua Constitutie a Romaniei a preluat din
practica constitutionala moderna sistemul controlului politico-jurisdictional al conformitatii legilor
cu legea fundamentala.
Curtea Constitutionala a Romaniei – unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania,
independenta fata de orice autoritate publica. Este garantul suprematiei Constitutiei.
Controlul constitutionalitatii legilor in Romania
Noua Constitutie a Romaniei a preluat din practica constitutionala moderna sistemul controlului
politico-jurisdictional al conformitatii legilor cu legea fundamentala. Intre jurisdictia constitutionala
instituita in sistemul de drept romanesc si cea a unor state occidentale sunt asemanari dar si
deosebiri. De exemplu, principala deosebire dintre procedura contenciosului constitutional
romanesc si cea franceza consta in faptul ca in sistemul nostru constitutional verificarea
constitutionalitatii legilor organice si a regulamentelor celor doua camere legislative, inainte de a
fi promulgate si, respectiv, de a fi puse in aplicare, nu este obligatorie, ci este declansata ca
urmare a unei sesizari din partea Presedintelui Republicii, a Presedintilor Camerelor, a
Guvernului, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Avocatului Poporului sau din partea unui
numar de cel putin 50 de deputati, sau cel putin 25 de senatori, pe cand in Franta legile
organice sunt supuse obligatoriu controlului exercitat de Consiliul Constitutional.
O alta deosebire se refera la sfera organimelor abilitate sa sesizeze Curtea Constitutionala in
legatura cu constitutionalitatea unei legi inainte de promulgarea acesteia.
In sistemul constitutional romanesc, spre deosebire de cel francez, Curtea Constitutionala este
formata exclusiv din judecatori numiti, nu si din membrii de drept, asa cum este alcatuit Consiliul
Constitutional din Franta.
[pagina 136]
Curtea Constitutionala. Rolul si atributiile Curtii
Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania,
independenta fata de orice alta autoritate publica. La nivelul constitutiei, Curtea Constitutionala
este reglementata in cuprinsul celor sase articole ale Titlului V, art 142 – 147, dispozitiile
acestora fiind dezvoltate prin Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale, republicata. In realizarea functiei sale de garant al suprematiei constitutiei,
Curtea indeplineste atributiile prevazute la art 146 din legea fundamentala.

Activitatea jurisdictionala.
O prima categorie de atributii incredintate Curtii Constitutionale asigura controlul
constitutionalitatii legilor, a ordonantelor guvernului, a tratatelor sau altor acorduri internationale,
precum si a regulamentelor Parlamentului. In exercitarea controlului, Curtea se pronunta
exclusiv cu privire la constitutionalitatea actelor sau dispozitiilor in legatura cu care a fost
sesizata, fara a putea modifica sau completa prevederile legale examinate.
Nu fac obiectul acestui control actele cu forta juridica inferioara legii, cum sunt actele
administrative ale autoritatilor publice. Hotararile judecatoresti nu pot fi atacate in fata Curtii
Constitutionale.
Alte atributii jurisdictionale ale Curtii vizeaza solutionarea conflictelor juridice de natura
constitutionala dintre autoritatile publice precum si a contestatiilor care au ca obiect
constitutionalitatea unui partid politic.
22
Controlul de constitutionalitate.
1. Controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare, mai precis controlul abstract
anterior se exercita numai la sesizarea subiectilor prevazuti de art 146 lit a din
Constitutie. Potrivit art 147 alin 2 din Constitutie, in cazul in care Curtea admite
sesizarea, legea se trimite Parlamentului, care este obligat sa reexamineze dispozitiile
respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii.
2. Controlul de constitutionalitate asupra tratatelor se exercita la sesizarea subiectilor
prevazuti de art 146 lit b din Constitutie. Daca in urma controlului se constata
constitutionalitatea tratatului sau a acordului international, acesta nu mai poate face
obiectul unei exceptii de neconstitutionalitate. In conformitate cu art 147 alin 3 tratatul
sau acordul constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat. In cazul in care un
tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei,
ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei.
3. Controlul de constitutionalitate asupra regulamentelor Palamentului se exercita la
sesizarea subiectilor prevazuti la art 146 lit c din Constitutia republicata. Atunci cand
Curtea constata neconstitutionalitatea unor dispozitii ale regulamentului, acestea isi
inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii daca in acest
interval Parlamentul, sau dupa caz Camera respectiva, nu le pune de acord cu
prevederile Constitutiei.
4. Controlul concret posterior de constitutionalitate prevazut de art 146 lit d din Constitutie
reprezinta din punct de vedere cantitativ cea mai semnificativa componenta a activitatii
jurisdictionale. In cadrul acestui tip de control Curtea hotaraste asupra exceptiilor de
neconstitutionalitate privind legile si ordonantele ridicate in fata instantelor judecatoresti
sau de arbitraj comercial.
Ca urmare a revizuirii legii fundamentale, Curtii Constitutionale i-au fost atribuite prerogative de
solutionare a conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice, la cererea
subiectilor prevazuti de art 146 lit e din Constitutie.
Potrivit art 146 lit k din Constitutie, Curtea hotaraste asupra contestatiilor care au ca obiect
constitutionalitatea unui partid politic. Partidele politice pot fi declarate neconstitutionale in
cazurile prevazute de art 140 alin 2 din Constitutie.
[paginile 137-143]

23
Actele Curtii Constitutionale
In exercitarea atributiilor sale Curtea Constitutionala adopta decizii, hotarari si emite avize.
Constitutia nu stabileste in ce situatii Curtea adopta decizii si hotarari, respectiv emite avize.
Singurul text constitutional care se refera la actele Curtii este art 147 alin 4 potrivit caruia
deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor si se publica in
Monitorul Oficial al Romaniei.
Fata de textele constitutionale legea 47/1992 prevede in art 11 alin 1 ca, potrivit art 146 din
Constitutie, Curtea pronunta decizii, hotarari si emite avize. Legea organica a Curtii
Constitutionale precizeaza ca deciziile si hotararile se pronunta in numele legii.
[Constitutia Romaniei si Legea 47/1992 rep.]
• Rolul si atributiile Curtii Constitutionale din Romania
• Controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare
• Controlul concret, posterior
• Actele Curtii Constitutionale
APLICAłII
1. Controlul constitutionalitatii legilor este:
a. activitatea organizata a parlamentului de adoptare a legilor
b. activitatea organizata de verificare a conformitatii legilor cu constitutia
c. activitatea organelor statului de a verifica respectarea ordinii constitutionale
d. o institutie a dreptului constitutional ce cuprinde reguli privitoare la autoritatile
competente a face aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi luate
e. o institutie a dreptului constitutional ce cuprinde regulile privitoare la autoritatile
competente a face aceasta verificare, procedura de urmat si masurile ce pot fi luate.
A.) a,d
B.) b,e
C.) a,c
2. Identificati actele supuse controlului de constitutionalitate pentru care Curtea
Constitutionala se sesizeaza din oficiu:
a. legile
b. tratatele internationale
c. initiativele de revizuire a Constitutiei
d. regulamentele Parlamentului
e. Ordonantele Guvernului
A.) a
B.) b
C.) c
Răspuns corect:1-B; 2-C

24
CURSUL 7 – CONSTITUTIILE ROMANIEI SI REGLEMENTARI CU CARACTER
FUNDAMENTAL DE LA APARITIA STATULUI ROMAN MODERN SI PANA IN PREZENT
⇒ Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris
⇒ Constitutia Romaniei din 29 iunie 1866
⇒ Constitutia Romaniei din 29 martie 1923
⇒ Constitutia Romaniei din 28 februarie 1938
⇒ Actele cu caracter constitutional din perioada 1944 – 1948
⇒ Constitutia Romaniei din 13 aprilie 1948
⇒ Constitutia Romaniei din 24 septembrie 1952
⇒ Constitutia Romaniei din 21 august 1965
⇒ Acte cu caracter constitutional adoptate dupa decembrie 1989
⇒ Constitutia Romaniei din 8 decembrie 1991
• Aparitia Constitutiei in Romania
• Evolutia constitutionala a Romaniei
Aparitia Constitutiei in Romania
ConstituŃia a apărut în România mult mai târziu decât constituŃiile din Ńările Europei de Vest (FranŃa,
Italia etc.) cu toate că apariŃia ei a fost determinată de aceleasi cauze care au determinat apariŃia ei în
restul lumii.
Momentul de început se situează în secolul al XVIII-lea, în special începând cu a doua jumătate a sa,
când apar manufacturile, apare munca salariată, se construiesc furnalele si turnătorii, se dezvoltă
mineritul, se construiesc drumuri, în agricultură se desfiinŃează rumânia, si când se încheagă tot mai
organic, pe ambele versante ale CarpaŃilor, naŃiunea română, care îsi formulează primul său program
politic prin Supplex Libellus Valachorum (1791).
Un loc deosebit în cadrul premiselor istorice ale primei ConstituŃii din România îl ocupă înfăptuirea în
1859 a statului unitar naŃional, prin unirea Munteniei si Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au realizat o serie de reforme importante, precum reforma
agrară si alte reforme politice, administrative si culturale, care au avut ca urmare crearea si dezvoltarea
unor instituŃii statale.
[paginile 144-145]
Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris
Întrucât întâmpina greutăŃi în realizarea reformelor sale, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin lovitura
de stat de la 2 mai 1864, desfiinŃează Adunarea Electivă si supune plebiscitului „Statutul dezvoltător al
ConvenŃiei din 7/19 august 1858”, cunoscut în istorie sub denumirea de „Statutul lui Cuza”, si „legea
electorală”. Aceste două acte formează prima ConstituŃie a României.
[paginile 145-148]
Constitutia Romaniei din 29 iunie 1866
În condiŃiile istorice concrete ale anilor 1865-1866, Alexandru Ioan Cuza este obligat să abdice la 10-
11 februarie 1866 si să instituie o locotenenŃă domnească. Apoi, pe tronul Ńării este adus un principe
străin. În anul 1866 se adoptă, după modelul ConstituŃiei belgiene, considerată atunci a fi cea mai
liberală constituŃie, ConstituŃia României.
ConstituŃia, în cele 133 articole ale sale, reglementează cele mai importante relaŃii sociale,
sistematizarea normelor realizându-se pe opt titluri.

ConstituŃia din 1866 a organizat statul român, având la bază principiul separaŃiei puterilor în stat, a
consacrat proprietatea privată ca pe un drept sacru si inviolabil, a proclamat anumite drepturi si libertăŃi
cetăŃenesti si politice, reprezentând, prin aceste prevederi, un progres. De asemenea, ConstituŃia din
1866 a instituit principiul monarhiei străine ereditare.
[paginile 148-151]
25
Constitutia Romaniei din 29 martie 1923
ConstituŃia din 1923 este, de altfel, proiectul Partidului liberal, votat de Camera DeputaŃilor la 26 martie
1923 si de Senat la 27 martie 1923, promulgată la 28 martie si publicată la 29 martie 1923. Adoptarea
acestei ConstituŃii a fost considerată nelegală, deoarece nu s-au respectat întru totul regulile de
revizuire a ConstituŃiei stabilite prin art. 12 al ConstituŃiei din 1866.
Ca si ConstituŃia precedentă, ConstituŃia din 1923 este sistematizată în 8 titluri.
ConstituŃia proclamă drepturi si libertăŃi egale pentru toŃi.
Sistemul electoral introdus prin ConstituŃia din 1923 era un mare pas înainte faŃă de sistemul colegiilor
de avere instituit prin ConstituŃia din 1866.
Senatul cuprindea si senatori de drept, iar pentru a fi ales senator, se cerea vârsta de 40 de ani
împliniŃi.
În fine, trebuie să remarcăm că si ConstituŃia din 1923 era o constituŃie rigidă, deoarece procedura de
revizuire stabilită prin art. 129 si 130 era o procedură greoaie, identică aproape cu cea prevăzută de
constituŃia precedentă.
[paginile 151-154].
Constitutia Romaniei din 28 februarie 1938
În condiŃiile istorice concrete ale anului 1938, regele Carol al II-lea instaurează, la 10 februarie 1938,
dictatura personală.
Consacrarea juridică a dictaturii regale este realizată prin noua constituŃie. Proiectul de constituŃie este
supus la 24 februarie plebiscitului. ConstituŃia este promulgată la 27 februarie si publicată la 28
februarie 1938.
Cele o sută de articole ale ConstituŃiei din 1938 sunt sistematizate în opt titluri. DispoziŃiile ConstituŃiei
consacră dictatura regală si exprimă în acelasi timp tendinŃa de restrângere a drepturilor si libertăŃilor
democratice. Consacrând dictatura regală, dispoziŃiile ConstituŃiei exprimau totodată limitarea
drepturilor si libertăŃilor democratice. ConstituŃia din 1938 apără proprietatea, cuprinzând dispoziŃii
asemănătoare cu cele existente în constituŃiile precedente.
[paginile 154-156]
Actele cu caracter constitutional din perioada 1944-1948
Perioada de după iesirea din războiul purtat de România alături de puterile Axei si până în decembrie
1989 s-a caracterizat prin:
guvernarea de către un singur partid, care si-a arogat rolul de forŃă politică conducătoare în
societate, acapararea puterii de către o minoritate privilegiată;
centralism excesiv în conducerea tuturor sectoarelor si domeniilor de activitate, anihilarea
iniŃiativelor de la nivelele inferioare;
caracterul formal al declaraŃiilor privind drepturile cetăŃenesti, îngrădirea personalităŃii umane,
încălcarea demnităŃii omului, suprimarea libertăŃii de gândire, de exprimare si de acŃiune;

înlocuirea proprietăŃii private asupra bunurilor materiale de bază cu proprietatea de stat sau de
26
grup;
retribuŃii nestimulatoare, nivelarea veniturilor, ceea ce a generat tendinŃa de a obŃine venituri pe
căi ilicite;
descurajarea adevăratelor valori stiinŃifice si culturale, înlocuirea competenŃei cu alte criterii de
promovare discriminatorii;
impunerea prin constrângere a ideologiei minorităŃii dominante, împiedicarea cunoasterii si
difuzării altor idei decât a celor convenabile statului;
reprimarea oricărei încercări de exprimare liberă a opiniei, de schimbare a guvernării totalitare si
de trecere la un regim democratic.
În condiŃiile concrete ale anului 1944, fiind imposibilă elaborarea unei noi constituŃii, s-a recurs la
soluŃia repunerii în vigoare, cu unele modificări, a ConstituŃiei din 1923 si a elaborării în continuare a
unor acte cu caracter constituŃional.
1. Decretul nr.1626/1944 pentru „Fixarea drepturilor Românilor în cadrele ConstituŃiunii din 1866 si cu
modificările ConstituŃiunii din 29 martie 1923”
Prin acest decret este repusă în vigoare ConstituŃia din 1923, deoarece dintre toate constituŃiile din
România aceasta a fost cea mai democratică. Trebuie să menŃionăm că nu au fost repuse în vigoare
toate dispoziŃiile acestei constituŃii.
2. Decretul nr. 1849/1944 pentru „Adăugire de alineat nou la finele art. IV din I. D. R nr. 1626 din 31
august 1944”
Decretul nr.1849 trebuia să răspundă cerinŃei de judecare si pedepsire a celor consideraŃi vinovaŃi de
dezastrul Ńării, pedepsire stipulată prin ConvenŃia de armistiŃiu cu NaŃiunile Unite. Pentru aceasta
trebuia înlăturate piedicile de ordin juridic (constituŃional) datorate unor articole din ConstituŃia din 1923
care interziceau înfiinŃarea de tribunale extraordinare, instituirea pedepsei confiscării averilor, aplicarea
pedepsei cu moartea în alte cazuri decât cele prevăzute de codul penal militar în timp de război.
3. Legea nr. 86, din februarie 1945, pentru Statutul naŃionalităŃilor Minoritare
Legea pentru Statutul NaŃionalităŃilor Minoritare a avut menirea de a proclama si asigura egalitatea
cetăŃenilor Ńării, indiferent de rasă, naŃionalitate, limbă sau religie. Chiar în primul articol, Legea nr.
86/1945 statorniceste că toŃi cetăŃenii români sunt egali în faŃa legii si se bucură de aceleasi drepturi
civile si politice, fără deosebire de rasă, naŃionalitate, limbă sau religie.
4. Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare
Legea adoptată la 23 martie 1944 pentru înfăptuirea reformei agrare a definit reforma agrară ca o
necesitate naŃională, economică si socială. Legea a prevăzut exproprierea si trecerea asupra statului.
Legea nr. 187 din 23 martie 1945, prin dispoziŃiile sale, formulează unul dintre cele mai importante
principii social-economice, prevăzând că pământul aparŃine celor care îl muncesc.
5. Decretul nr.2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative
Prin Decretul nr. 2218/1946 se organizează ReprezentanŃa NaŃională într-un singur corp, denumit
Adunarea DeputaŃilor. Modificându-se ConstituŃia din 1923, se stabileste deci un prim principiu
constituŃional, si anume acela al unicameralităŃii organului suprem legislativ, renunŃându-se la sistemul
bicameral prin desfiinŃarea Senatului.
6. Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947, pentru constituirea Statului Român în Republica Populară
Română
La 30 decembrie 1947, guvernul a dat o proclamaŃie prin care se justifica si argumenta necesitatea
desfiinŃării formei monarhice. Abolirea monarhiei si proclamarea Republicii Populare Române la 30
decembrie 1947 au fost consacrate legislativ prin Legea nr. 363.
Legea nr. 363/1947 nu mai menŃine principiul separaŃiei puterilor.

Tot la 30 decembrie 1947, Adunarea DeputaŃilor a votat si Legea nr. 364, prin care a numit membrii
Prezidiului Republicii Populare Române. Pentru stabilirea atribuŃiilor, organizării si funcŃionării
Prezidiului, s-a adoptat Decretul nr. 3 din 8 ianuarie 1948 care apare ca o completare a Legii nr.
363/1947.
łinând seama de acest specific, în literatura de specialitate, cele două acte (Legea nr. 363 si Decretul
nr. 3) au fost denumite „Actele de la 30 decembrie”.
[paginile 162-164]
27
ConstituŃia României din 13 aprilie 1948
Marea Adunare NaŃională, în calitate de Adunare Constituantă, s-a întrunit în sesiune la 6 aprilie 1948;
ia în discuŃie proiectul de constituŃie întocmit de Consiliul Frontului DemocraŃiei Populare si adoptă, la
13 aprilie 1948, ConstituŃia.
Normele constituŃionale, cuprinse în cele 105 articole, sunt sistematizate în zece titluri.
ConstituŃia consacră existenŃa statului român ca stat popular, unitar, independent si suveran, stat ce a
luat fiinŃă prin lupta poporului împotriva fascismului, reacŃiunii si imperialismului.
Totodată, art. 11 din ConstituŃie creează cadrul juridic al viitoarelor naŃionalizări.
[paginile 165-167]
ConstituŃia României din 24 septembrie 1952
Ca urmare a adoptării noii ConstituŃii, în anul 1948 au fost naŃionalizate principalele mijloace de
producŃie, urmând apoi alte naŃionalizări (ale unităŃilor farmaceutice, ale unei părŃi din fondul de
locuinŃe).
În 1950 s-a făcut o reorganizare administrativă a teritoriului, prin înfiinŃarea de noi unităŃi administrativ-teritoriale:
raionul si regiunea, si au fost înfiinŃate, ca organe ale puterii de stat, sfaturile populare.
În ceea ce priveste sistemul organelor statului, în 1949 au fost înfiinŃate Comisia de Stat a Planificării si
Arbitrajul de Stat, cu sarcina de a soluŃiona litigiile economice dintre întreprinderile de stat.
În anul 1950 a fost adoptat Codul muncii În 1952 s-a efectuat reorganizarea judecătorească si a fost
creată Procuratura, sistem de organe de stat distinct de justiŃie.
ConstituŃia din 1952 avea un capitol introductiv si 115 articole sistematizate în zece capitole.
[paginile 165-167]
ConstituŃia României din 21 august 1965
ConstituŃia din 21 august 1965, cu modificările ulterioare, a avut 121 de articole sistematizate în nouă titluri.
DispoziŃiile constituŃionale au consacrat schimbarea denumirii Ńării din Republica Populară Română în
Republica Socialistă România; forma republicană a statului; suveranitatea si indepen-denŃa;
indivizibilitatea si inalienabilitatea teritoriului. Cât priveste titularul puterii, se arată că acesta este
poporul. ConstituŃia menŃine principiul partidului unic, ca partid de guvernământ. În afara acestor
dispoziŃii, titlul I al ConstituŃiei cuprinde prevederi referitoare la formele de proprietate, funcŃiile statului,
principiile politicii externe, cetăŃenie, organizarea administrativă a statului.
Ca si constituŃiile anterioare adoptate după 23 august 1944, ConstituŃia din 1965 a avut un caracter
înselător democratic, menit să ascundă un regim de dictatură, lipsa de drepturi si libertăŃi cetăŃenesti,
conducerea despotică, exercitată de o minoritate privilegiată.
[paginile 167-170]

28
Acte cu caracter constituŃional adoptate după RevoluŃia din Decembrie 1989
RevoluŃia din Decembrie 1989 a înlăturat dictatura comunistă din România. Vidul de putere a fost
rezolvat prin instaurarea unui guvernământ de fapt, reprezentat de Consiliul Frontului Salvării
NaŃionale, cu rol de organ suprem al puterii de stat.
Parlamentul ales în România la 20 mai 1990 a avut misiunea importantă de a elabora ConstituŃia
României.
Cât priveste actele adoptate după victoria RevoluŃiei din Decembrie 1989, unele dintre ele au formulat
noi principii constituŃionale, principii care s-au aplicat în societatea românească si care au fost preluate
în ConstituŃia din anul 1991.
Cele mai importante principii sunt: forma republicană de guvernământ; separaŃia puterilor; statul
de drept; pluralismul politic; structura bicamerală a Parlamentului; democraŃia si libertatea,
asigurarea demnităŃii umane; inviolabilitatea si inalienabilitatea drepturilor fundamentale ale omului
si cetăŃeanului, eligibilitatea pentru funcŃii de guvernare, consultarea poporului prin referendum în
legătură cu legile si măsurile de importanŃă deosebită.
1. Decret-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si funcŃionarea
Consiliului Frontului Salvării NaŃionale si a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării NaŃionale
2. Decretul Lege nr. 8 din 31 decembrie 1989 privind înregistrarea si funcŃionarea partidelor politice si
a organizaŃiilor obstesti din România
3. Decretul Lege nr. 81 din 9 februarie 1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune NaŃională
4. Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990 privind alegerea Parlamentului si a Presedintelui României
[paginile 171-178]
ConstituŃia României din 8 decembrie 1991
Elaborarea ConstituŃiei a răspuns cerinŃei realizării cadrului juridic fundamental al evoluŃiei spre statul
de drept, democratic si social. Elaborarea ConstituŃiei a constituit unul din punctele formulate în
programele si platformele forŃelor politice. Guvernământul de fapt instituit în decembrie 1989, desi s-a
legitimat ca o veritabilă putere constituantă si a abolit vechile structuri de putere, nu a elaborat si
ConstituŃia, dar a organizat alegerea unei Adunări Constituante care să facă acest lucru. Odată legal
constituită în urma alegerilor parlamentare din 20 mai 1990, Adunarea Constituantă a procedat la
constituirea Comisiei de redactare a proiectului ConstituŃiei României, potrivit regulamentului său.
Primul titlu, denumit Principii generale, cuprinde norme referitoare la structura unitară a statului, la
forma sa republicană de guvernământ. Statul român este caracterizat ca un stat de drept, democratic
si social, în care suveranitatea naŃională aparŃine poporului, care o exercită prin organele sale
reprezentative sau prin referendum. În legătură cu teritoriul, acesta este organizat administrativ în
comune, orase si judeŃe. Tot în acest titlu există dispoziŃii prin care se recunoaste si se garantează
dreptul persoanelor aparŃinând minorităŃilor naŃionale la păstrarea, dezvoltarea si exprimarea identităŃii
lor etnice, culturale, lingvistice si religioase.
Tot în primul titlu sunt dispoziŃii privitoare la simbolurile naŃionale (drapel, ziua naŃională; imnul, stema
si sigiliul), la limba oficială în stat, care este limba română, si la capitală, care este municipiul Bucuresti.
Cel de-al doilea titlu este denumit Drepturile, libertăŃile si îndatoririle fundamentale. El este
structurat în patru capitole.
Titlul III, denumit AutorităŃile Publice, este structurat pe capitole, iar unele capitole au si secŃiuni. Mai
întâi, sunt reglementările privitoare la Parlament. Aceasta este organizat ca un Parlament cu structură
bicamerală (Camera DeputaŃilor si Senatul), ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat,
pentru un mandat de 4 ani. Sunt apoi reglementate: drepturile si obligaŃiile deputaŃilor si senatorilor;
procesul de legiferare; domeniul rezervat legii organice.

În capitolul II al acestui titlu sunt cuprinse reglementările privind Presedintele României, care este ales
prin vot universal, egal, direct, secret, si liber exprimat, pentru un mandat de 5 ani. Sunt stabilite
atribuŃiile, incompatibilităŃile, imunitatea si răspunderea sefului de stat.
Guvernul este reglementat în capitolul III, care conŃine norme privitoare la compoziŃia, învestitura,
incompatibilitatea, primul ministru, răspunderea membrilor la încetarea mandatului, precum si actele
acestuia. Un capitol aparte (IV) este consacrat raporturilor Parlamentului cu Guvernul – obligaŃia
informării Parlamentului, dreptul parlamentarilor de a pune întrebări si de a adresa interpelări,
angajarea răspunderii Guvernului si moŃiunea de cenzură, delegarea legislativă.
Capitolul V, AdministraŃia publică, reglementează adminis-traŃia publică centrală de specialitate si
administraŃia publică locală, organele de specialitate, forŃele armate, iar capitolul VI, Autoritatea
judecătorească, înfăptuirea justiŃiei, statutul judecătorilor, instanŃele judecătoresti, Ministerul public si
statutul procurorilor si Consiliul Superior al Magistraturii.
Un titlu distinct IV, denumit Economia si FinanŃele, cuprinde norme referitoare la economia de piaŃă,
la ocrotirea proprietăŃii, sistemul financiar, bugetul public naŃional, impozite si taxe, Curtea de Conturi si
Consiliul Economic si Social.
Titlul V, Curtea ConstituŃională, reglementează structura, competenŃa acesteia, numirea judecătorilor
si durata mandatului, incompatibilităŃile, independenŃa si inamovibilitatea, atribuŃiile si deciziile CurŃii,
controlul constituŃionalităŃii.
Titlul VI, Integrarea Euroatlantică, reglementează modul de aderare a României la Tratatele
Constitutive ale Uniunii Europene si la Tratatul Atlanticului de Nord.
Titlul VII, Revizuirea ConstituŃiei, reglementează iniŃiativa revizuirii acesteia, procedura si limitele
sale.
În fine, titlul VIII, purtând denumirea DispoziŃii finale si tranzitorii, cuprinde regulile referitoare la
intrarea în vigoare a ConstituŃiei, conflictul temporal de legi, instituŃiile existente si cele viitoare.
Trebuie precizat că, pentru a ajunge la forma actuală, ConstituŃia din 1991 a fost revizuită prin
Referendumul din noiembrie 2003.
[paginile 178-184]
CURSUL 8 – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor romani (1)
⇒ Notiunea de drepturi si indatoriri fundamentale
⇒ Natura juridica a drepturilor fundamentale
⇒ Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale
29
• Definirea notiunilor de drepturi si indatoriri fundamentale
• Precizarea terminologiei utilizate in domeniul drepturilor si libertatilor fundamentale
• Natura juridica a drepturilor fundamentale
• Aparitia si evolutia institutiei drepturilor si indatoririlor fundamentale
• Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale
Drepturi fundamentale – acele drepturi subiective ce apartin cetatenilor Romaniei, prevazute si
garantate de Constitutie, esentiale pentru statutul juridic al acestora si care asigura deplina
afirmare in societate si participare la viata politica, economica, sociala si culturala.

Indatoriri fundamentale – acele obligatii ale cetatenilor romani, inscrise in Constitutie, care
sunt socotite esentiale pentru desfasurarea vietii in societate si asigurate in realizarea lor prin
convingere ori, la nevoie, prin forta de constrangere a statului.
30
NoŃiunea de drepturi si îndatoriri fundamentale ale cetăŃenilor români
Prin drept, societatea recunoaste, ocroteste si garantează bunurile, interesele legitime si alte valori ale
individului, colectivităŃii si societăŃii, asigurând respectarea obligaŃiilor necesare înfăptuirii acestora.
Drepturile si libertăŃile fundamentale ale omului si cetăŃeanului sunt nu numai o realitate, ci si finalitatea
întregii activităŃi umane, bineînŃeles, a celei progresiste si democratice.
Definirea drepturilor fundamentale ale cetăŃenilor (a libertăŃilor cetăŃenesti sau libertăŃilor publice, cum
mai sunt ele deseori numite) a preocupat si preocupă intens literatura juridică.
Pentru definirea lor trebuie să luăm în consideraŃie că acestea:
a) sunt drepturi subiective;
b) sunt drepturi esenŃiale pentru cetăŃeni;
c) datorită importanŃei lor, sunt înscrise în acte deosebite, cum ar fi declaraŃii de
drepturi, legi fundamentale (constituŃii).
Drepturile fundamentale sunt drepturi subiective, ele fiind în ultimă instanŃă facultăŃi ale subiectelor
raporturilor juridice de a acŃiona într-un anumit fel sau de a cere celuilalt sau celorlalte subiecte o
atitudine corespunzătoare si de a beneficia de protecŃia si sprijinul statului în realizarea pretenŃiilor
legitime.
Drepturile fundamentale sunt drepturi esenŃiale pentru cetăŃeni. Aceasta este cea mai importantă
trăsătură a lor. Dacă drepturile fundamentale sunt drepturile subiective, ceea ce le deosebeste de
acestea este tocmai această trăsătură. Ea explică de ce din sfera drepturilor subiective numai un
anumit număr de drepturi sunt fundamentale, înscrise, ca atare, în constituŃie.
Deseori, drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate de constituŃie si care sunt
determinante pentru statutul juridic al cetăŃeanului.
Drepturile fundamentale pot fi explicate numai în interdependenŃa lor cu celelalte fenomene si
îndeosebi cu realităŃile economice, sociale si politice concrete din fiecare Ńară.
Juristul francez Georges Burdeau acordă o mare atenŃie drepturilor fundamentale, pe care le
denumeste libertăŃi publice.
În alte opinii (Tudor Draganu), prin noŃiunea de drepturi fundamentale cetăŃenesti se desemnează
acele drepturi ale cetăŃenilor care, fiind esenŃiale pentru dezvoltarea materială si intelectuală a
acestora, precum si pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului, sunt garantate de
însăsi constituŃia Ńării, atât prin măsuri de ordin juridic, cât si prin stabilirea condiŃiilor materiale
necesare pentru exercitarea lor.
Precizarea terminologiei utilizate în domeniul drepturilor omului si cetăŃeanului este un lucru de certă
importanŃă, mai ales, când problemele se abordează într-o manieră stiinŃifică.
Vom observa că se folosesc frecvent termenii drept sau libertate. Astfel, ConstituŃia utilizează termenul
drept, atunci când consacră dreptul la viaŃă (art. 22), dreptul la apărare (art. 24), dreptul la informaŃie
(art. 31), dreptul la vot (art. 36) etc. În schimb, ConstituŃia foloseste termenul libertate atunci când
reglementează libertatea constiinŃei (art. 29), libertatea de exprimare (art. 30), libertatea întrunirilor (art.
39). Cum se explică această terminologie? Există, din punct de vedere juridic, deosebiri între drept si
libertate?

Vom observa că terminologia constituŃională, desi astfel nuanŃată, desemnează o singură categorie
juridică, si anume dreptul fundamental. Astfel văzute lucrurile, vom observa că, juridiceste, dreptul este
o libertate, iar libertatea este un drept. Nu există deosebiri de natură juridică, suntem deci în prezenŃa
unei singure noŃiuni juridice.
[paginile 185-193]
31
NoŃiunea de îndatoriri fundamentale
ExistenŃa îndatoririlor fundamentale se impune, deoarece este de neconceput ca membrii unei
colectivităŃi umane să nu aibă, alături de drepturi, si anumite îndatoriri, anumite obligaŃii faŃă de
societatea în care trăiesc. În primul rând, îndatorirea fundamentală a cetăŃeanului este o obligaŃie, si nu
o îndrituire, asa cum este dreptul fundamental. Ea presupune din partea cetăŃeanului îndeplinirea unor
cerinŃe determinate de sarcinile si scopurile societăŃii.
Îndatoririle fundamentale sunt acele obligaŃii cărora societatea, la un anumit moment, le atribuie o
valoare mai mare, valoare ce se reflectă în regimul juridic special ce li se atribuie.
Indatoririle fundamentale sunt asigurate în realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forŃa de
constrângere a statului, căci ele sunt veritabile obligaŃii juridice.
Putem spune deci că îndatoririle fundamentale sunt acele obligaŃii ale cetăŃenilor României, înscrise în
ConstituŃie, care sunt socotite esenŃiale pentru desfăsurarea vieŃii în societate si asigurate în realizarea
lor prin convingere ori, la nevoie, prin forŃa de constrângere a statului.
[paginile 193-194]
Natura juridică a drepturilor fundamentale
În legătură cu natura juridică si cu conceptul drepturilor fundamentale, în literatura de specialitate s-au
formulat mai multe teorii.
Cea mai răspândită teorie asupra drepturilor fundamentale, a naturii juridice a acestora, este teoria
drepturilor naturale (Locke, Wolf, Blackstone, Rousseau). Potrivit acestei teorii, drepturile omului sunt
anterioare statului, omul având aceste drepturi de la natură, iar drepturile sau libertăŃile publice, cum
mai sunt denumite, au o natură deosebită de celelalte drepturi ale omului; întrucât cetăŃeanul le
deosebeste în calitatea sa de om, ele sunt opozabile statului si nu sunt deci stabilite prin legi, contracte
etc.
O altă teorie, în fapt o variantă a teoriei dreptului natural, este teoria individualistă (F. Bastiat, A.
Esmein, N. Chenau, H. J. Laski), conform căreia sursa oricărui drept este individul, întrucât acesta
este, singur, o fiinŃă reală, liberă si responsabilă. Drepturile fundamentale sunt denumite libertăŃi
necesare.
Într-o altă teorie, aceea a drepturilor reflexe sau a autolimitării statului, nu se face o deosebire de
natură juridică între drepturile individuale si celelalte drepturi subiective, toate fiind considerate o creaŃie
a dreptului obiectiv.
În doctrina juridică contemporană, prin negarea drepturilor subiective, dreptul obiectiv, norma juridică
reprezintă totul. Drepturile subiective, potrivit acestei doctrine, nu există ca atare. LibertăŃile publice, în
această concepŃie, pot fi considerate ca obligaŃii în sarcina statului, ca limitări aduse competenŃei sale,
care lasă să subziste o sferă de autonomie individuală.
Se ignoră în această ultimă teorie faptul că într-un raport juridic nu pot exista numai drepturi sau numai
obligaŃii, întrucât drepturile unui subiect al acestora constituie totodată obligaŃii corelative pentru celălalt
subiect. Asa fiind, afirmaŃia că unor obligaŃii ale statului nu le-ar corespunde drepturi ale cetăŃenilor nu
poate fi acceptată. În opinia noastră, drepturile fundamentale sunt drepturi subiective (N. Prisca).

32
[paginile 194-195]
ApariŃia si dezvoltarea instituŃiei drepturilor si îndatoririlor fundamentale în România
În łările Române, dezvoltarea tehnică si economică, socială si culturală, specifică epocii moderne,
când se pune problema drepturilor fundamentale ale cetăŃenilor, a fost multă vreme frânată de
dominaŃia otomană. Abia în secolul al XVIII-lea, atât în Transilvania, cât si în Moldova si Muntenia se
dezvoltă manufacturile care utilizează munca salariată, se dezvoltă mineritul, se construiesc drumuri si
poduri si totodată apar frământări sociale influenŃate de ideile RevoluŃiei franceze.
Un moment important în dezvoltarea instituŃiei drepturilor fundamentale îl constituie memoriul
intelectualilor români din Transilvania, sub denumirea de Supplex Libellus Valachorum (1791), prin
care se cerea ca naŃiunea română să fie reasezată în toate drepturile sale civile si politice.
Miscările revendicative al căror program cuprindea revendicări de drepturi cetăŃenesti se desfăsurau
cu mare putere si în łările Române. Sub acest aspect sunt de reŃinut RevoluŃia lui Tudor Vladimirescu
si, în special, ProclamaŃia de la Pades (ianuarie 1821.
RevoluŃia din 1848 constituie momentul cel mai important pentru recunoasterea drepturilor
fundamentale. ProclamaŃia adresată domnitorului de către revoluŃionarii moldoveni a avut un caracter
limitat, la fel ca însăsi revoluŃia; în łara Românească, revoluŃia a fost mai bine organizată, iar măsurile
prevăzute, mai democratice.
Problema drepturilor fundamentale este prezentă si în MoŃiunea de la Blaj, care a constituit programul
revoluŃiei din Transilvania.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a adus o serie de reforme în Principatele Unite, inclusiv proclamări de
drepturi fundamentale.
Astfel, Legea din 14 august 1866 privind reforma agrară recunoaste libertatea individuală si libertatea
muncii.
Prima ConstituŃie Română, de la 1866, a proclamat drepturi si libertăŃi, toate având ca idee centrală
garantarea dreptului de proprietate, a proprietăŃii private.
În noile condiŃii istorice, după primul război mondial si Marea Unire, s-a adoptat ConstituŃia din 1923,
care proclama în mod solemn largi drepturi tuturor cetăŃenilor.
Anul 1938 marchează, însă, în dezvoltarea drepturilor fundamentale, începutul unei perioade de
dictatură, de înlăturare a unor drepturi, perioadă ce a continuat până la RevoluŃia din Decembrie 1989,
cu toate că s-au adoptat, după cel de-al doilea război mondial, trei constituŃii, în care s-au proclamat
drepturi si libertăŃi, dar care nu erau garantate si, evident, nu erau respectate.
[paginile 195-197]
Clasificarea drepturilor si libertăŃilor fundamentale
De regulă, drepturile fundamentale ale cetăŃenilor au fost proclamate, enumerate prin declaraŃii de
drepturi, si mai ales prin constituŃii, fără a se face însă o clasificare a lor. În literatura de specialitate au
existat însă asemenea preocupări.
În opinia noastră, pentru a clasifica drepturile fundamentale ale cetăŃenilor, trebuie folosit drept criteriu
conŃinutul drepturilor si libertăŃilor cetăŃenesti.
În raport de acest fapt, putem clasifica drepturile în următoarele categorii:

1. InviolabilităŃile: dreptul la viaŃă, dreptul la integritate fizică si psihică, la libertatea
individuală, dreptul la apărare, dreptul la libera circulaŃie, dreptul la ocrotirea vieŃii intime, familiale si
private, precum si inviolabilitatea domiciliului.
2. Drepturile si libertăŃile social-economice si culturale: drepturi referitoare la
viaŃa socială si materială a persoanelor, în strânsă legătură cu drepturile privind educaŃia, si anume:
dreptul la învăŃătură, acesul la cultura, la ocrotirea sănătăŃii, dreptul la mediu sanatos, dreptul la muncă
si protecŃia socială a muncii, dreptul la grevă, dreptul la proprietate, dreptul la mostenire, libertatea
economica, dreptul la asigurarea unui nivel de trai decent, dreptul la căsătorie, dreptul copiilor si
tinerilor la protecŃie si asistenŃă, precum si dreptul la protecŃie specială al persoanelor cu handicap.
3. Drepturi exclusive politice: dreptul de a alege si dreptul de a fi ales, dreptul de a
33
fi ales in Parlamentul European.
4. Drepturi si libertăŃi social-politice: libertatea constiinŃei, libertatea de exprimare,
dreptul la informaŃie, libertatea întrunirilor, dreptul la asociere, secretul corespondenŃei.
5. Drepturi garanŃii: dreptul de petiŃionare, dreptul persoanei vătămate de către o
autoritate publică.
[paginile 197-198]
• Definiti conceptul de drepturi fundamentale
• Definiti indatoririle fundamentale
• Clasificati drepturile si libertatile cetatenesti
APLICAłII
1. Care este criteriul cel mai folosit, in literatura de specialitate, pentru clasificarea
drepturilor si libertarilor fundamentale:
a.) al obiectului de reglementare
b.) al continutului drepturilor si libertatilor fundamentale
c.) al posibilitatilor de realizare a acestor drepturi si libertati
d.) al modului de exercitare al acestora
e.) al naturii juridice a drepturilor si libertatilor fundamentale
A.) a
B.) b
C.) d
2 Care dintre urmatoarele elemente componente enumerate mai jos considerati ca fac
parte din conceptul de drepturi fundamentale?
a.) drepturile fundamentale sunt drepturi subiective
b.) drepturile fundamentale sunt esentiale pentru demnitatea omului, pentru libertatea si
dezvoltarea personalitatii, pentru conservarea drepturilor omului
c.) drepturile fundamentale nu sunt diferite prin natura juridica a acestora de celelalte
drepturi recunoscute cetatenilor
d.) drepturile si libertatile fundamentale sunt inscrise si garantate in Constitutie

e.) drepturile fundamentale se afla in stransa legatura cu celelalte drepturi si cu realitatile
economice, sociale, politice, culturale concrete din fiecare tara
A.) a, c, d, e
B.) b, c, d, e
C.) a, b, d ,e
34
Răspuns corect:1-B; 2-C
CURSUL 9 – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor romani (2)
⇒ Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor
fundamentale ale cetatenilor romani
• Cunoasterea regulilor fundamentale aplicabile tututor drepturilor, libertatilor si indatoririlor
fundamentale ale cetatenilor
Principiile constitutionale in domeniul drepturilor si indatoririlor fundamentale – reguli
fundamentale aplicabile tuturor drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor
prevazute in Constitutie.
Principiile constitutionale aplicabile drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale
Există anumite reguli fundamentale aplicabile tuturor drepturilor, libertăŃilor si îndatoririlor fundamentale
ale cetăŃenilor. Acestea rezultă din Capitolul I al titlului II al ConstituŃiei (art. 15-21), fie din coroborarea
dispoziŃiilor din acest capitol cu dispoziŃii din alte titluri sau capitole, fie din alte articole, precum art. 49.
1. Universalitatea drepturilor, libertăŃilor si îndatoririlor fundamentale
Este îndeobste admis si recunoscut că drepturile si libertăŃile sunt universale si indivizibile.
Universalitatea drepturilor si libertăŃilor se referă atât la sfera propriu-zisă a drepturilor, cât si la titularii
acestora. Sub primul aspect, ea exprimă vocaŃia omului, a cetăŃeanului pe planul realităŃilor juridice
interne ale fiecărei Ńări, pentru toate drepturile si libertăŃile. Sub cel de-al doilea aspect, universalitatea
exprimă ideea că toŃi cetăŃenii unui stat se pot bucura de aceste drepturi si libertăŃi. Universalitatea
drepturilor implică si universalitatea îndatoririlor. Este, de altfel, în firescul vieŃii ca cetăŃeanul să aibă
atât drepturi, cât si obligaŃii faŃă de semenii săi si faŃă de societate. Această regulă este explicit
formulată si în cele două Pacte internaŃionale privitoare la drepturile omului.
Acest principiu exprimă pe fond legătura indisolubilă dintre drepturi, libertăŃi si îndatoriri,
intercondiŃionarea lor.
Universalitatea, astfel cum este concepută prin art. 15 din ConstituŃie, priveste drepturile, libertăŃile si
îndatoririle, fără deosebire de faptul reglementării lor prin chiar textul ConstituŃiei sau prin alte legi.
2. Neretroactivitatea legii
ConstituŃia consacră, în alin. 2 al art. 15, un principiu de drept de incontestabilă tradiŃie, actualitate si
justiŃie, si anume neretroactivitatea legii. Este, fără îndoială, recunoscut că o lege, odată adoptată,
produce si trebuie să producă efecte juridice numai pentru viitor. Este absurd să se pretindă unui om,
în general unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită pe care a avut-o anterior intrării în
vigoare a unei legi care reglementează această conduită. Subiectul de drept nu putea să prevadă ce
va reglementa legiuitorul, iar comportamentul său este normal si firesc dacă se desfăsoară în cadrul
ordinii de drept în vigoare. Principiul neretroactivităŃii legii este expres formulat în Codul Civil art. 1, în

sensul că „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”, si în Codul Penal, în art. 11,
în sensul că „legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârsite, nu erau prevăzute
ca infracŃiuni”.
FaŃă de principiul potrivit căruia legea produce efecte juridice numai pentru viitor, s-au impus în
practica juridică, si desigur în legislaŃie, două mari excepŃii, si anume cea privind aplicarea legii penale
mai blânde si cea privind legile interpretative. Alineatul 2 al art. 15 prevede numai excepŃia legii penale
mai favorabile. Cealaltă ipoteză rămâne valabilă, ea fiind însă la dispoziŃia autorităŃii statale, căreia îi
revine atribuŃia interpretării general-obligatorii a legilor.
35
3. Egalitatea în drepturi a cetăŃenilor
Egalitatea în drepturi a cetăŃenilor este principiul constituŃional potrivit căruia cetăŃenii români, fără
deosebire de rasă, naŃionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie sau apartenenŃă politică,
avere sau origine socială, se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute în ConstituŃie si legi,
pot participa în egală măsură la viaŃa politică, economică, socială si culturală, fără privilegii si fără
discriminări, sunt trataŃi în mod egal atât de către autorităŃile publice, cât si de ceilalŃi cetăŃeni. Acest
principiu este consacrat prin art. 16 (1 si 2), precum si prin art. 4 (2) din ConstituŃie.
Dacă examinăm conŃinutul acestui principiu, putem identifica trei aspecte:
a. Egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaŃii exprimă realitatea că femeile reprezintă
jumătate din populaŃia Ńării si că în toate împlinirile materiale si spirituale este încorporată
si munca lor.
b. Egalitatea în drepturi a cetăŃenilor, fără deosebire de rasă, naŃionalitate sau origine
etnică, limbă, avere sau origine socială, exprimă la nivelul acestei instituŃii juridice, în
principal, realitatea că pe teritoriul României, în decursul dezvoltării istorice, s-au asezat,
au locuit, au muncit si au luptat cot la cot cu românii si cetăŃenii de altă naŃionalitate
(minorităŃi naŃionale), precum maghiari, romi, germani, sârbi, turci, evrei, armeni etc. În
unitate cu românii, acesti cetăŃeni au luptat pentru dreptate socială, pentru libertate si
democraŃie, pentru cucerirea si apărarea independenŃei si suveranităŃii României. ToŃi
acesti cetăŃeni se bucură în mod egal cu românii de toate drepturile si libertăŃile si îsi
asumă, tot în mod egal, îndatoririle fundamentale. Potrivit art. 6 (1) din ConstituŃie, statul
recunoaste si garantează persoanelor aparŃinând minorităŃilor naŃionale dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea si la exprimarea identităŃilor etnice, culturale, lingvistice si
religioase.
c. Egalitatea în drepturi a cetăŃenilor, fără deosebire de religie, opinie sau apartenenŃă
politică, este de fapt o prelungire a celorlalte două aspecte mai înainte explicate, aici
urmărindu-se ca opŃiunile politice sau religioase ale oamenilor să nu fie speculate în
sensul discriminării în drepturi.
FuncŃiile si demnităŃile publice pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăŃenia română si
domiciliul în Ńară.
ConstituŃia României stabileste prin art. 16 (3) că funcŃiile si demnităŃile publice, civile sau militare, pot fi
ocupate de persoanele care au numai cetăŃenie română si domiciliul în Ńară.
În fine, condiŃia de domiciliere pe teritoriul Ńării este si ea o condiŃie firească. Ea se practică în mai toate
sistemele consti-tuŃionale, domiciliul fiind, alături de cetăŃenie, o garanŃie a atasa-mentului persoanei
faŃă de Ńara la guvernarea căreia participă ca demnitar sau ca funcŃionar public.
4. ProtecŃia cetăŃenilor români în străinătate si obligaŃiile lor
Acest principiu este prevăzut în art. 17 din ConstituŃie. El exprimă faptul că cetăŃenia română este
legătura politică si juridică dintre cetăŃean si stat, care, prin efectele sale, determină statutul juridic al
persoanei, oriunde s-ar afla ea, atât în interiorul, cât si în afara frontierelor. În temeiul acesteia, cetăŃenii
români care se află în străinătate au dreptul să apeleze la protecŃia autorităŃilor române, iar acestea au

Drept constitutional

Recommandé

Recommandé

Contenu connexe

Tendances

Tendances (20)

En vedette

En vedette (13)

Similaire à Drept constitutional

Similaire à Drept constitutional (20)

Plus de exodumuser

Plus de exodumuser (20)

Drept constitutional