Articol aniversar

1. Curierul de Fizica, nr 74, p. 21-23, 2013
MOŞTENIREA PROFESORULUI
HORIA HULUBEI LA CLUJ
Savant de renume internaţional, cu o bogată
experienţă în cercetare şi în coordonarea activităţii
unor colective numeroase de cercetători, câştigată
în unul din cele mai importante laboratoare de
fizică din lume, dinaintea ultimului război mondial,
om cu o largă perspectivă ştiinţificã, adânc convins
nu numai de valoarea gnoseologică a cercetării fizice moderne, ci
şi de importanţa ei de prim rang pentru dezvoltarea economiei,
profesorul Horia Hulubei a întrunit toate premizele indispensabile
pentru organizarea şi conducerea unei vaste "intreprinderi
ştiinţifice". Astfel, în anul 1949, odată cu organizarea institutelor
Academiei, numit fiind ca director al Institutului de Fizică al
Academiei, profesorul Hulubei a demarat o acţiune de mare
anvergură, la nivel naţional, aceea de a stabili contacte între
diferitele colective de fizicieni, în primul rând din universităţile
din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. El şi-a dat seama că
cercetarea realizată la nivel de catedră universitară nu poate ţine
pasul cu avântul pe care-l luase fizica după război. De aceea a
socotit că înfiinţarea unor institute de fizică independente, în care
să-şi desfãşoare activitatea atât cadre universitare cât, mai ales,
cadre angajate numai la aceste institute, va face posibilă abordarea
unor tematici de anvergură, în toate domeniile fizicii.
Profesorul Hulubei era un creator de şcoală şi deschizător de
drumuri. El a pus bazele fizicii nucleare în ţara noastrã. Respectul
pe care toţi îl acordau prestigiului său ştiinţific, l-a folosit în a
îndemna oamenii, chiar fizicieni consacraţi, să se angajeze în
cercetări majore, de perspectivã.
Profesorul Hulubei ştia să convingă şi lucra cu oamenii afectiv,
încercând să le înţeleagă firea, pulsul intern. Avea multã încredere
în ei, dublată de luciditate şi spirit critic.

2. Activitatea Profesorului Hulubei s-a extins şi la Cluj. Aici, înainte
de cel de al doilea război mondial, a început construcţia unei
unităţi de cercetare, în strada Donath, din cartierul Grigorescu.
Condiţiile neprielnice nu au permis terminarea construcţiei acestei
unităţi. In anul 1949, însă, Profesorul a venit la Cluj cu fondurile
necesare finalizării acestui obiectiv. S-a sfãtuit cu profesorii de
atunci, Aurel Ionescu, Acad. Raluca Ripan şi Ioan Tãnãsescu, au
terminat construcţia şi a început utilarea laboratoarelor. Aşa a luat
naştere Secţia de Fizică a Filialei clujene a Academiei.
Faţă de fizica din Cluj, profesorul Hulubei a avut intotdeauna
multă consideraţie, s-ar putea spune, chiar afecţiune.
In anul 1956 înfiinţându-se Institutul de Fizică Atomică (IFA) de
la Măgurele, Secţia de Fizică a Filialei din Cluj a trecut atunci în
cadrul acestui Institut, ca Secţia V-a, devenind între timp Institutul
de Tehnologie Izotopică şi Moleculară. Dintre direcţiile importante
de cercetare, atacate pe măsura creării laboratoarelor, Clujului i-au
revenit în special tematici legate de separarea, analiza şi
aplicaţiile izotopilor stabili.
In ce priveşte caracterul acestor cercetări, în perioada de început
noi nu am avut nici o experienţă. Profesorul ne-a povestit atunci
cât de greu s-a pornit activitatea, în primul rând la Bucureşti. La
Cluj poate cã a fost şi mai greu, pentru cã specificul izotopilor
stabili era de aşa natură încât în acest domeniu se publica mai
puţin decât în alte domenii ale fizicii nucleare. Fiind vorba de
materii prime de mare importanţă, chiar strategice, despre
separarea anumitor izotopi stabili nu se publica aproape nimic, şi
nici nu puteau fi vizitate laboratoarele implicate în astfel de studii.
A fost nevoie să se ia totul de la început. S-a pornit cu un grup de
fizicieni şi fizico-chimişti, dar era insuficient. Foarte repede ne-am
dat seama cã problemele sunt mult mai complexe. Cu alte cuvinte
se cerea organizarea unui colectiv de specialişti mult mai larg. De
la 11 oameni, câţi au fost la început, acest colectiv s-a dezvoltat cu
o viteză, care, pentru cercetare, era de-a dreptul uluitoare: în
decurs de 10 ani, el a crescut de 21 ori. In anul 1966 Institutul
avea 58 de cercetători şi personal cu studii superioare, asistaţi de
68 tehnicieni şi laboranţi şi 55 de oameni în ateliere. Primul şef al

3. colectivului de la Cluj a fost profesorul Aurel Ionescu , până la
moartea sa, în toamna anului 1954. După aceea, la conducere a
fost numit profesorul Victor Mercea.
Un prim şi important rezultat obţinut de colectiv în aceastã
perioadã l-a constituit fabrica de acetilenã de la Râşnov, bazată pe
cracarea în arc electric a gazului metan, fabrică construită pe baza
cercetărilor fundamentale şi a unui proces tehnologic original.
Curajul de atacare a acestor problematici complexe a fost insuflat
colectivului de către profesorul Hulubei.
Simbioza Cluj-Bucureşti a fost mai mult pe plan administrativ,
Secţia având de fapt deplină libertate în abordarea tematicilor de
cercetare. De nenumărate ori, profesorul Hulubei spunea: “Dragii
mei, voi ştiţi cel mai bine ce trebuie să faceţi, dar să faceţi în aşa
fel încât rezultatele voastre sã fie valoroase”.
Sprijinul lui a fost imens. In primul rând, s-a luptat ca să creeze o
zestre de aparatură Secţiei nou înfiinţate. Convins fiind că "nu se
poate face fizică fără să ştii ce se face în lume", a acordat o atenţie
deosebită informãrii ştiinţifice, facilitând efectuarea de
abonamente la reviste şi cărţi din strãinãtate, pentru bibliotecã.
Vizitele profesorului Hulubei la Cluj erau rare, dar la momente de
răscruce. De obicei o asemenea vizită trasa jaloane pentru
activitatea de viitor a Secţiei.
O asemenea vizită, demnă de amintit, a fost în toamna anului
1958, când s-a pornit programul de producere a apei grele.
Mulţumită Profesorului, acest program a putut să se desfăşoare în
direcţii multiple, cuprinzând câmpul larg de cercetare legat de
prospectarea resurselor naturale de deuteriu, metodele de analiză şi
metodele de separare ale deuteriului, alte metode de separare
izotopicã.
Din discuţia avută atunci cu colectivul Secţiei, multe lucruri s-au
adeverit, dar poate, cel mai valoros lucru a fost observaţia sa: “Voi
trebuie sã lucraţi uniţi. Sarcina e grea, informaţia lacunară, căci
rezultatele se ţin încă la secret. Depinde de talentul şi tenacitatea
voastră să daţi viaţă proiectului. Eu trag nădejde că ve-ţi reuşi”. Şi
dupã cum se ştie, s-a reuşit! Primul pilot de laborator de producere
a apei grele a fost pus în funcţiune la Cluj, în anul 1962, iar în

4. paralel, s-au construit instalaţii de separare a altor izotopi stabili,
prin schimb chimic şi termodifuzie. In aceeaşi perioadă au fost
elaborate aici şi primele studii de sinteză şi monografii legate de
izotopii stabili, publicate în ţară şi străinătate (Germania, Statele
Unite şi Franţa).
Profesorul Hulubei iubea fizica. Tot ceea ce era legat de fizică
făcea cu plăcere. Pentru el viaţa de laborator reprezenta totul.
Dimineaţa, mergea la Măgurele, unde descâlcea ghemul
problemelor institutului, dar dacã-l solicitai pentru a discuta
anumite probleme legate de activitatea ştiinţifică, îţi spunea: “Ştii
ce, vino după masă, pe la şase, la facultate. Acolo avem linişte şi
ne vom gândi la treaba asta”.
Erau minunate serile acelea! Laboratorul de fizicã atomicã era
situat in clădirea centralã a Universităţii din Bucuresti. La
cabinet, Profesorul avea tabietul sãu: întâi erai servit cu o ceaşcă
de ceai tare, iar mai apoi: “Ei, acum spune-mi care e treaba aceea”.
Era atâta căldură, atâta interes în vocea lui, încât te lăsa vrăjit şi
uşor, fără reticenţe, îţi spuneai povestea. El intervenea de obicei cu
observaţii adunate din vasta lui experienţă. Nu impunea soluţii,
dar creea o atmosferă sufletească reconfortantă, stimulatoare.
Ca profesor, s-a ocupat direct şi stăruitor de modernizarea
învăţământului universitar de fizică atomică şi nucleară,
adaptându-l la nevoile prezente şi mai ales viitoare ale ţãrii. Cu
perspectiva viitorului în faţă, cu preocuparea constantă de a forma
cadre de cercetători, profesorul a condus peste 40 de doctorate,
printre care şi pe cel al autorului acestor rânduri evocatoare.
Când Secţia V-a din Cluj s-a despărţit de IFA, devenind Institut
independent, Profesorul a fost de faţă la evenimentul respectiv. Era
emoţionat şi în discursul său a lăsat să se inţeleagă că el, continuã
să considere Institutul ca pe un copil al lui, şi că ne va ajuta ori de
câte ori va fi nevoie.
Profesorul locuia într-un apartament modest, în centrul oraşului
Bucureşti. Colaboratorii săi nu se sfiau să-l viziteze când aveau
probleme. Casa sa era deosebit de ospitalieră: cu cărţi pretutindeni,
covoare vechi, cu tablouri. Ambianţa casei era ca la vechile curţi
de epocã. Un gust rafinat se simţea în fiecare lucruşor, care

5. dezvăluia simţul artistic, echilibrul sufletesc al proprietarului.
Prezenţa doamnei Hulubei dădea un farmec în plus casei: deschisă
sufleteşte, ea considera că rostul sãu pe lume este acela de a-i
asigura Profesorului condiţii cât mai bune, pentru a-şi desfãşura
activitatea.
După cum afirma cu ocazia celei de a 70-a aniversări, mulţumirea
sa personală nu consta atât în faptul că pe platforma Măgurele şi
în alte părţi s-a construit mult şi s-au realizat aparate foarte bune,
ci că a asistat la creşterea unei echipe de fizicieni, capabilă să
asigure pregătirea viitoarei generaţii de care ţara va avea atâta
nevoie. Singurul merit pe care şi-l recunoştea consta în faptul că a
avut norocul ca în grupa de tineri şi de cercetători cu experienţă,
să se fi aflat oameni de calitate pe care s-a putut baza.
Profesorul Horia Hulubei a fost un om perseverent şi entuziast, un
mare talent organizatoric şi un experimentator iscusit.
Personalitatea sa puternică ca om de ştiinţă şi excelent manager al
acesteia, devotamentul cu care a servit această cauză, rămân un
pilduitor exemplu de urmat pentru generaţiile viitoare de oameni
de ştiinţă ai ţării.
Dr. Gheorghe VĂSARU
gvasaru@hotmail.com
P.S. Asupra evoluţiei ulterioare a Institutului, vezi articolul :
G. Văsaru : « Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru
Tehnologii Izotopice şi Moleculare din Cluj-Napoca – 60 de ani de
existenţă » , Curierul de Fizică, nr. 69, aprilie 2011, p. 12-15.

6. dezvăluia simţul artistic, echilibrul sufletesc al proprietarului.
Prezenţa doamnei Hulubei dădea un farmec în plus casei: deschisă
sufleteşte, ea considera că rostul sãu pe lume este acela de a-i
asigura Profesorului condiţii cât mai bune, pentru a-şi desfãşura
activitatea.
După cum afirma cu ocazia celei de a 70-a aniversări, mulţumirea
sa personală nu consta atât în faptul că pe platforma Măgurele şi
în alte părţi s-a construit mult şi s-au realizat aparate foarte bune,
ci că a asistat la creşterea unei echipe de fizicieni, capabilă să
asigure pregătirea viitoarei generaţii de care ţara va avea atâta
nevoie. Singurul merit pe care şi-l recunoştea consta în faptul că a
avut norocul ca în grupa de tineri şi de cercetători cu experienţă,
să se fi aflat oameni de calitate pe care s-a putut baza.
Profesorul Horia Hulubei a fost un om perseverent şi entuziast, un
mare talent organizatoric şi un experimentator iscusit.
Personalitatea sa puternică ca om de ştiinţă şi excelent manager al
acesteia, devotamentul cu care a servit această cauză, rămân un
pilduitor exemplu de urmat pentru generaţiile viitoare de oameni
de ştiinţă ai ţării.
Dr. Gheorghe VĂSARU
gvasaru@hotmail.com
P.S. Asupra evoluţiei ulterioare a Institutului, vezi articolul :
G. Văsaru : « Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru
Tehnologii Izotopice şi Moleculare din Cluj-Napoca – 60 de ani de
existenţă » , Curierul de Fizică, nr. 69, aprilie 2011, p. 12-15.