1. Arbori Timisoara
• 1. ARBORI ŞI ARBUŞTI DEOSEBIŢI DE PERAZA MUNICIPIULUI TIMIŞOARA
• 2. ARBUSTUS UNEDO BV. CETĂŢII
• 3. BV. CETĂŢII
• 4. Arbutus este de origini celtice ar = aspru, butus = arbust;unedo derivă din latinul
unus = un, edo = a mânca.Denumiri populare – Strawberry Tree, lendj,
arbousier.Distribuţie şi Habitat – specie originară din bazinulMediteranei şi de la
coastele Atlanticului până în Irlanda.Descriere – creşte încet, până la 3 – 10 m;
scoarţaroşietică, ramurile tinere sunt roşii-aprins, coroana deasă.Frunze alterne,
eliptic-lanceolate, 5-10 cm lungime, serate,netede, cu excepţie nervurile, de culoare
verde închislucios; nervaţiune penată. Flori albe până la roz pal,câteodată pătate cu
roşu, 5-10 mm lungime, campanulate,inodore, dispuse în panicule de 5 cm lungime;
anterependule. Fructul este o capsulă globoasă, culoare roşie-portocalie, 2 cm
diametru, apar în acelaşi timp cu înflorireadin toamnă. Înfloreşte din octombrie-
ianuarie.Toleranţe – alcalinitatea solului, poluarea industrială; esterezistent la incendii
şi se foloseşte pentru reîmpăduriri şiprotecţia solului.
• 5. Cerinţe – creşte bine pe soluri bine drenate, argiloase, cuexpoziţie însorită; soluri
sărace şi acide. Specie xerofită.Management – se pretează pentru garduri vii, e
necesarăefectuarea de tăieri periodice. În regiunile cu ierni reci ebine ca peste iarnă sa
fie protejat de ger.Înmulţire – prin seminţe în martie, sau prin butaşi semi-lignificaţi în
iulie; pe un teren nisipos, umed, se fertilizeazăregulat.Boli şi dăunatori – larvele de
Chrexes jasius.Parteneri naturali şi de grădină – Chamaerops humilis,Myrtus
communis, Olea europaea, Phillyrea angustifolia,Pistacia lentiscus, Quercus ilex,
Quercus suber.Cultivaruri şi varietăţi – ‘Compacta’, ‘Elfin King’, ‘Marina’.Proprietaţi
şi Utilizări – fructul şi frunzele conţin un taninantocian (37 %) cu proprietăţi
antidiareice, anti-inflamator,stimulator al sângelui. Un decoct din 20 g de frunze la
unlitru de apă este doza indicată. Seminţele conţin 39 % ulei.Florile au proprietăţi
sudorifice. Fructele conţin vitamina C.Rădăcinile sunt depurative şi decongestionante.
Frunzeleau proprietăţi astringente, uşor antiseptice şi diuretice.
• 6. Se culeg în mai-august, doar frunzele de un an, se usucăla umbră în strat subţire şi
se conservă în saci de hârtie.Pentru inflamaţii ale intestinului, a rinichilor şi a vezicii
seface o infuzie din 2 g frunze uscate în 100 ml apă; se beaudouă-trei ceşti pe zi.Din
seminţe se obţine un ulei gras, folosit la producereavopselelor.În insula Corsica, din
fructele de Arbutus unedo se preparăvin.Scoarţa conţine taninuri utilizate în industria
pentruprepararea coloranţilor.Mit, legendă şi folclor – această plantă înseamnă
stimă,iar florile albe simbolizează ospitalitatea.
• 7. GINKGO BILOBA (ARBORELE PAGODELOR) PARCUL COPIILOR
• 8. Ginkgo biloba este originar din Extremul Orientşi considerat a fi cea mai veche
specie de arbori dinlume; mai poarta şi denumirea de Arborele vieţii.În Europa este
cunoscut şi sub numele de Arborele de40 de taleri sau Arborele celor 40 de steme, în
Japonia ise mai spune şi Bradul sacru, Părul fecioarei, Arboreletemplier sau Arborele
pagodelor şi se consideră sacru şiînzestrat cu o putere curativă extraordinară, fiind
folositca medicament de peste 5000 de ani.Ginkgo biloba este un arbore cu o origine

2. foarte veche,fiind unicul reprezentant al unui mare numar de specii dearbori dispăruţi,
existenţi odinioară, în mezozoic. El asupravieţuit de-a lungul perioadelor geologice,
înfruntândvreo 350.000.000 de ani.În ţările de origine (China, Japonia, Coreea)
creşteluxuriant, izolat sau în pâlcuri, atingând grosimiapreciabile şi vârste
matusalemice.
• 9. PUNICA GRANATUS (RODIA) STR. OLIMPIADEI
• 10. STR. OLIMPIADEI
• 11. Originea: Asia (Iran, Irak, Afganistan, India)Istoric: Din Asia, Punica granatum a
fost dusă defenicieni în zona mediteraneană, fiind un arbustcunoscut şi cultivat în
antichitate mai ales în Grecia şiCarthagina (azi Tunisia). În general, în antichitate,
fructulacestui arbust a fost asociat cu fecunditatea şi vitalitatea.Spre exemplu a fost
simbolul Afroditei din Cipru, iniţialzeiţă a fertilităţii, ulterior a frumuseţii. Rodiul era
atât derăspândit pe litoralul tunisian al Mediteranei încât romaniinumeau rodia "mărul
punic" sau" mărul carthaginez".Rodiul este una dintre plantele sfinte, menţionate
deVechiul testament. În sec. al VIII-lea, rodiul este introdusde arabi în Spania, fiind
cel mai mult cultivat înAndaluzia (SE Spaniei), unde un oraş chiar a luatnumele
fructului: Granada. În Evul Mediu, rodia a fost unatribut al Sfintei Fecioare. În Franţa,
cultura rodiului afost introdusă târziu, în vremea lui Ludovic al XIV-lea,mai ales în
regiunea Provence.
• 12. Descrierea plantei: arbust foarte longeviv, fructifer, cudimensiuni de 3 – 8 m, în
funcţie de varietate. Frunzelesunt căzătoare, de formă lanceolată, lungi de 3-8
cm,strălucitoare. Toamna capătă o culoare frumoasă, aurie.Rodiul înfloreşte în
perioada mai-august, având florisimple sau duble, de culori diverse: roşu-orange, roşu-
orange cu tiv alb, alb, somon sau galben . Corola, înformă de clopot, este formată din
5 – 7 petale. Îngeneral, rodiul fructifică de la vârsta de 3-4 ani şi până la20 de ani. Nu
toate varietăţile de Punica granatum facfructe, unele sunt strict ornamentale. Fructele
(rodiile)sunt comestibile, de formă globulară, cu un diametru deaprox. 10 cm, culoare
roşietică. În interior, fructul are opulpă de culoare roz şi foarte multe seminţe,
separateîntre ele prin membrane.
• 13. Înmulţirea: se poate face prin seminţe, prin butaşi sauprin marcotaj. Cele mai mari
şanse de prindere abutaşilor sunt în luna august. Pentru conservareacaracteristicilor
genetice ale plantei este de preferatînmulţirea prin butaşi sau prin marcotajCondiţii de
cultivare: rodiul preferă solul neutru, binedrenat, dar suportă şi solurile acide, ba chiar
şi pe celecu o salinitate redusă. iubeşte enorm lumina şi soarele,drept pentru care este
de dorit o amplasare la soare. Îngeneral, este un arbust rezistent la frig, părţile
aerienerezistă până la -12 grade Celsius, iar rădăcina până la -15 grade. Suportă foarte
bine căldura, chiar şi canicula.Sfaturi de îngrijireExemplarele tinere trebuie protejate
iarna de îngheţ, prinacoperirea pământului de la baza plantei cu frunzeuscate sau cu
paie. Este de preferat amplasarea planteiîn locuri ferite de vânturile reci. Nu sunt
necesare tăieri
• 14. decât în cazul în care se constată îngheţarea unorramuri.Utilizarea plantei: De-a
lungul timpului, rodiul a fostcultivat ca plantă medicinală, fiind folosite atât
fructele,cât şi florile, coaja fructului sau scoarţa de pe tulpină şirădăcină. Fructul
conţine foarte multe vitamine (A, B, C,D) şi oligo-elemente (fier, magneziu, potasiu,
fosfor, zinc,etc). Din el se pot face sucuri sau siropuri. Infuzia dinflori de rodiu este
folosită în tratarea astmului. Coajafructului, pusă la macerat, se foloseşte pentru

3. tratareadizenteriei, iar scoarţa de pe rădăcini la tratamentulîmpotriva teniei. Scoarţa
arbustului a fost utilizată şi înantichitate şi în Evul Mediu pentru vopsirea
ţesăturilor.Boli şi dăunători: este un arbust, în general, foarterezistent la dăunători
• 15. LIRIODENDRON TULIPIFERA (ARBORELE DE LALELE) LICEUL SILVIC
• 16. LICEUL SILVIC
• 17. Denumire populară - arborele de laleleSpecie originară din sud-estul Americii de
Nord. Arborede talia I, cu tulpina dreaptă şi scoarţa cenuşie-închis,netedă.Coroana
ovoidală, se remarcă prin frunzişul foarteornamental: limb mare cu formă aparte, cu 4
lobi, avândaspectul unei lire.Coloritul frunzelor este verde intens, cu luciu pe
faţasuperioară şi verde-deschis pe cea inferioară, iar toamnadevine galben-auriu
intens.Florile, sunt mari, solitare, terminale, erecte, galbene-verzui, cu baza petalelor
portocalie. Înfloreşte în mai-iunie. Fructul are formă de con (6-8 cm), cu
numeroasecarpele (octombrie).Forme horticole:Aureomarginatum – talia mai redusă,
frunze tivite cugalben.Fastigiatum – port erect, piramidal.
• 18. Caractere biologice: Creşte rapid, longevitatea în arealul natural până la 500de ani;
lăstăreşte bine în tinereţe. Este sensibil latransplantare.Cerinţe ecologice:Este o specie
de climat mai cald şi mai umed. În tinereţeeste afectat de gerurile mari, apoi devine
foarte rezistent,însă sensibil la îngheţuri târzii.Nu rezistă la secetă; este heliofil,
pretinde soluri bogate,profunde, revene, lipsite de calcar activ.Folosire: Izolat şi în
grupuri mici, în apropierea aleilor, pentru aputea fi bine observat (florile nu sunt prea
vizibile,datorită coloritului cu nuanţă verzuie).Înmulţire:prin seminţe – toamna,
imediat după recoltare;prin marcotaj – chinezesc sau arcuit;prin altoire – în seră, în
despicătură, pe puieţi plantaţi înghivece cu un an înainte.
• 19. CERCIS SILIQUASTRUM GRĂDINA BOTANICĂ
• 20. Denumire populară - arborele Iudei, de IudeeaOriginar din Europa de Sud, este
mai cultivat decâtCercis canadensis, fiind mai decorativ. Creşte ca micarbore cu
tulpina neregulată şi coroana largă, bineramificată; uneori rămâne arbust. Frunzele
frumoasesunt deosebite prin forma rotunjit-reniformă. Florile maiviu colorate, roz-
violacei, puţin mai mari (până la 2 cm),apar în fascicule numeroase înaintea înfrunzirii
(aprilie-mai), pe lemnul de toate vârstele, adesea pe trunchi.Păstăile mici, negricioase
se menţin mult timp pe plantă.Cultivaruri: Alba – cu flori albe.Caractere biologice: în
tinereţe cresc destul de repede.Lăstăresc moderat. Sunt sensibili la
transplantare.Cerinţe ecologice: termofil, sensibil la ger şi îngheţuritârzii, mai ales în
tinereţe. Necesită expoziţii luminate,soluri uşoare, fertile, sărace în calcar. Rezistă la
secetămoderată.
• 21. Folosire: exemplare solitare şi grupuri.Înmulţire: prin seminţe – toamna, eventual
în răsadniţe;primăvara, cu seminţe stratificate;prin altoire – pe fragmente de rădăcină,
iarna, în seră.Este indicată formarea cu balot de pământ pe rădăcini.
• 22. AUCUBA JAPONICA(LAUR PĂTAT, POMUL DE AUR) P-ŢA REGINA
MARIA
• 23. Familia: CornaceaeOrigine: JaponiaPlanta are o creştere lentă ajungând la 1-2 m,
în funcţiede condiţiile oferite.Lumina şi temperatura: este o plantă foarte
puţinpretenţioasă care se simte excelent în spaţii răcoroase,culoare, scări, holuri, care,

4. în general, sunt mai puţinluminoase, iar dacă este ţinută în grădină poate creşte
laumbra arborilor. Trebuie protejat de razele directe alesoarelui pe perioada de
vară.Frunze, flori, fructe: este plantă decorativă prin frunzelesale persistente, lucioase,
de culoare verde cunumeroase pete galbene mai mari sau mai mici, înfuncţie de
varietate, cu o lungime de 8-25 cm. Frunzelesunt ovale sau eliptice, cu marginea
întreagă saudinţată. Florile au culoare purpurie şi un diametru de 4-8mm, iar fructele
au 1 mm, culoare roşie şi apar doar peplantele feminine, dar foarte rar.
• 24. Solul: Creşte bine într-un amestec format din pământ degrădina + turbă neagră
(sau pământ de frunze), în părţiegale + puţin perlit (sau nisip grosier).Udarea: Din
primăvară până în toamnă, în perioada devegetaţie se udă atât în ghiveci (dar nu foarte
abundent)cât şi foliar, având nevoie de umiditate atmosferică. Între2 udări pământul
trebuie să se usuce pentru că ocantitate prea mare de apă determină apariţia
petelornegre pre frunze. Iarna se udă mai puţin pentru a seasigura un repaus.Aerul:
Are nevoie de umiditate relativ ridicată.Îngrăşăminte: Se fertilizează cu
îngrăşămintecomplexe, aplicate în apa de udatCondiţii de iernare: Iarna se ţine într-un
uşor repaus; seudă puţin şi poate fi menţinută în încăperi răcoroase latemperaturi de 8
– 10 grade C, dar suportă şitemperaturi mai joase
• 25. Înmulţire: Se înmulţeşte prin butăşire. Momentul optimeste primăvara sau spre
sfârşitul verii, cândtemperaturile încep să scadă (august - septembrie);butaşii recoltaţi
pentru înmulţire trebuie să fie lemnificaţişi să prezinte 1 - 2 noduri, înrădăcinarea
durând 3-4săptămâni la o temperatura de 20-22 grade C. Se poateînmulţi şi prin
seminţe care germinează în 1-3 luni la otemperatură de 20 grade C sau prin marcotaj
aerian. Boli şi dăunători: Frunzele se pulverizează des cu apăpentru a preveni apariţia
brunificărilor pe marginea şivârful frunzei precum şi apariţia dăunătorilor
(păduchilânoşi şi ţestoşi, păienjeni). Dacă totuşi aceştia apar, secombat prin tratamente
cu Mospilan , 0,02% (păduchi) şiNissorun (păianjenul).Este o plantă foarte puţin
pretenţioasă. Plantele tinere seciupesc pentru stimularea ramificării şi se aplică tăieri
decorectare a înălţimii, în primăvară, la plantele mature.
• 26. CLERODENDRUM TRICHOTOMUM GRĂDINA BOTANICĂ
• 27. GRĂDINA BOTANICĂ
• 28. Specie întâlnită în Grădina Botanica TimişoaraFamilia: VerbenaceaeAspect:
arbustPerioada de înflorire: vara-toamnaExpunere: soare, penumbrăUdare:
medieOrigine - regiunile tropicale şi subtropicale, în specialAfrica şi Asia, sunt
cultivate pentru florile deosebit deparfumate care se deschid de regulă la sfârşitul
verii.Genul cuprinde numeroase specii arbustive şiagăţătoare; sunt decorative prin
florile parfumate, diverscolorate (roşu, alb sau roz) aşezate în buchetecompacte,
terminale. Specia Clerodendron thomsoniae -"Arborele norocului" are florile uşor
pendule, albe, cuextremităţile roşii. Înfloreşte toată vara şi se înmulţeşteuşor prin
butăşire.
• 29. ÎngrijireManifestă cerinţe specifice faţă de umiditate şi, în special,faţă de
umiditatea atmosferică. Faţă de lumină, arepretenţii moderate (nu suporta acţiunea
directă a soarelui);aceste cerinţe faţă de umiditatea atmosferică şi faţă delumină,
recomandă cultivarea clerodendronului mai mult îninterior, sau vara, şi afara, în
condiţii de semiumbră;substratul de cultură trebuie să fie aerat, (turbă, pământ
defrunze, mraniţă, pământ de grădină) cu un pH uşor acid.Ca lucrări de îngrijire,
alături de udatul abundent în timpulperioadei de vegetaţie, asigurarea temperaturilor

5. de 22 -25o C primăvara (pentru creştere şi înflorire) şi 10 - 12 o Ciarna. În timpul
repausului vegetativ, se aplică tăierile dedirijare a plantelor.Cultivare: Se cultivă în
pământ fertil şi se udă bine înperioada de creştere, apoi moderat. Plantele nu au
viaţăprea lungă, de aceea, periodic este bine să se cultive
• 30. plante noi. Reproducere : se înmulţesc uşor prin seminţe, primăvara sau toamna,
sau prin butaşi semilemnoşi în august- septembrie. Specii şi soiuri : Clerodendrum
bungei - arbust cu frunza căzătoare, potrivit pentru gard viu sau în grupuri izolate.
Florile roz închis înfloresc din vară până toamna. Clerodendrum thomsonae - are în
timpul verii flori formate dintr-un caliciu alb-crem din care se desface o corolă de
petale roşii înconjurând staminele albe.
• 31. ACER PALMATUMGRĂDINA BOTANICĂ
• 32. GRĂDINA BOTANICĂ
• 33. Specie întâlnită în Grădina Botanică TimişoaraDenumire ştiintifică: Acer
palmatum „Inaba Shidare”Denumiri comune: Arţarul japonez sau Arţarul roşuFamilie:
AceraceaeOrigine: Japonia, China şi Koreea de SudAspect şi prezentare: Acer
palmatum este o specie dearţar ce atrage atenţia prin frunzişul sau foarte elegant şicare
constituie o piesă de rezistenţă în grădinile însorite.Este pus în evidenţă de la începutul
primăverii, cândramurile suple şi lucioase încep să se îmbrace cu frunzedense,
palmate, cu 7-11 lobi ascuţiţi, nervuri vizibile şimargini dinţate, de culoare roşiatică
intensă.Condiţii de îngrijire/cultivare: Arbust ce atinge 2 mînălţime, se poate acomoda
în aproape orice locaţie, cucondiţia să aibă umiditate atmosferică şi să fie ferit
devânturi puternice.
• 34. Lumina este un factor important pentru Arţarui japonez.Pentru a forma un port
compact şi spectaculos are nevoiede spaţii însorite, plantarea în semiumbră
afectândcalitatea frunzişului şi intensitatea culorii.Se dezvoltă bine la căldura,
temperatura potrivităsituându-se între 18 şi 24 de grade Celsius. Poate ficultivat uşor,
în zone cu ierni blânde, ferite de vânt şi geruriputernice, tolerând temperaturi minime
de minus 10 gradeC.Nu ridica pretenţii nici în ce priveşte substratul decultură,
suportând la fel de bine un pământ de grădină caşi unul humos. Totuşi o condiţie de
cultivare absolutnecesară, o reprezintă nivelul pH-ului ce nu trebuie sădepăşească 7,5.
Solurile uşor acide sunt de preferat celoralcaline, întrucât accentuează nuanţa roşiatică
a frunzişuluiatât de decorativ.Pe perioada verii, când temperaturile depăşesc 24
degrade Cesius, are nevoie de udare abundentă, în restulanului, mulţumindu-se cu
foarte puţină apă.Nu necesită fertilizare, fiind şi din acest punct de vedereadaptabil şi
nepretenţios.
• 35. Înflorirea este nesemnificativă, florile roşii - purpurii,grupate în inflorescenţe mici,
fiind vizibile doar de la micădistanţă.Acer palmatum se înmulţeşte foarte bine din
seminţe.Acestea germinează relativ uşor şi puii astfel obţinuţi au unritm rapid de
creştere şi o rezistenţă foarte bună lauscăciune şi la frig. Se mai poate înmulţi şi prin
butăşirealăstarilor semilemnificaţi, prelevaţi primăvara şi toamna.Specii şi varietăţi:
A.amoenum, A.japonicum,A.matsumurae, A.sieboldianum,
A.shirasawanum,A.tenuifolium.
• 36. ROBINIA HISPIDAGRĂDINA BOTANICĂ
• 37. GRĂDINA BOTANICĂ

6. • 38. Specie întâlnită în Grădina Botanică TimişoaraOrigine - originar din SE Americii
de NordCaracteristiciArbore de talia aIII-a, cu coroana largă şi rotundă, lăstaribrun-
roşcaţi cu peri glanduloşi, lipsiţi de spini sau cu spinifoarte mici. Frunzele au foliole
numeroase şi sunt rarpăroase pe faţa inferioară. Florile au culoare roz şi suntreunite în
raceme compacte, pendule, numeroase.Înfloreşte în iunie-august.Caractere
biologiceSalcâmul comun creşte rapid, în tinereţe lăstăreşte şidrajonează puternic,
stânjenind alte specii; acestecaracteristici se diminuează cu vârsta. Rădăcinile au
relaţiide simbioză cu bacterii fixatoare de azot.Salcâmul roşu are un ritm moderat de
creştere, ambelespecii având longevitate de peste 100 ani, în condiţiiecologice
bune.Cerinţe ecologiceEste o specie subtermofilă care necesită sezon lung devegetaţie
şi suficientă căldură estivală
• 39. Are o rezistenţă medie la ger, dar suferă de îngheţuritimpurii şi este vătămat de
vânt şi polei.Este heliofil, dar tolerează umbrirea laterală. Vegeteazăbine pe soluri
mediocre, însă permeabile, uşoare, chiar penisipuri. Nu suportă soluri grele, compacte,
calcaroase.Rezistă destul de bine la secetă. Comparativ, salcâmulroşu este mai
rezistent la ger, dar mai sensibil la secetă,adaptabil şi la soluri mai grele şi
compacte.Utilizare - se utilizează ca arbori de aliniament pe străzi, dealei, ca
exemplare izolate sau în grupuri, în componenţamasivelor. Datorită capacităţii sale de
drajonare, poateservi la consolidarea pantelor instabile din zonele de deal.Înmulţire -
prin seminţe, primăvara în urma unor tratamentecare reduc duritatea tegumentului
seminal;- prin altoire, pentru cultivaruri, la 25 cm deasupra solului.
• 40. CALYCANTHUS FLORIDUS GRĂDINA BOTANICĂ
• 41. OrigineArbust originar din Statele Unite ale Americii, creşte înaltde 1,5-3 m,
având caracteristic mirosul aromatic degajatde rădăcini, lăstari şi de frunze. Frunzele
ovale, până laalungite, sunt păroase pe dos. În iunie-iulie decorează prinflorile mari de
4-5cm, roşii-brunii, stelate, cu numeroasepetale catifelate, parfumate.Cerinţe
ecologiceSpecia este subtermofilă, creşte bine în poziţii însorite, pesol
obişnuit.UtilizareSe plantează solitar sau asociat cu alte specii.Înmulţire- prin seminţe,
dacă acestea se maturizează complet;semănatul se face imediat după recoltare, în
răsadniţărece;- prin marcotaj arcuit, în iunie; până în toamnăînrădăcinează; după
detaşare, marcotele se stratifică înrăsadniţă rece, iar primăvara se plantează.
• 42. CALLICARPA BODINIERI GRĂDINA BOTANICĂ
• 43. GRĂDINA BOTANICĂ
• 44. Specie întâlnită în Grădina Botanică TimişoaraOrigine - China, creşte până la 2 m,
are frunze elliptic-alungite şi flori lipsite de importanţă, mici, de culoare roz.Este
ornamental mai ales în septembrie-octombrie, prinfructele bace foarte mici, violet de
ametist. Frunzele secolorează toamna în galben până la purpuriuÎn cultură se preferă
varietatea “Giraldii”, cu fructificareabundentă şi rezistenţă mai bună la ger.Cerinţe
ecologice - în tinereţe este sensibil la ger, deaceea se cultivă în locuri adăpostite.
Creşte pe solurifoarte variate, cu excepţia celor foarte calcaroase.Utilizare - singură
sau asociată cu alte specii, în poziţii maiadăpostite şi care pun în valoare frumuseţea
fructificării.Înmulţire - prin seminţe, toamna sau primăvara, în seră;se pot semănă
chiar fructele întregi;prin butaşi erbacei, în seră.Particularităţi de culturăSe taie
primăvara pentru stimularea creşterii de noi ramurifructifere.
• 45. ACTINIDIA DELICIOSA (KIWI) STR. OLIMPIADEI

7. • 46. STR. OLIMPIADEI
• 47. STR. OLIMPIADEI
• 48. Denumire ştiinţifică: Actinidia deliciosaFamilie: ActinidiaceaeOrigine: Kiwi este
originar din valea râului Yangtze, dinnordul Chinei şi din provincia Zhejiang, pe
coasta estică aChinei.DescriereÎn pădurile din care este originară, planta care face
kiwipoate fi descrisă ca un arbust cu viţe lungi, viguroase şilemnoase, asemănătoare
lianelor, cu aspect de arbustcăţărător. Nu este neobişnuit ca un astfel de arbust
săacopere o zonă de 3-4,5 m lăţime, 5-7 m lungime şi 2,7-3,6m înălţime. De aceea,
kiwi are nevoie absolută de spalier.Foliaj: frunzele mari, de culoare verde închis, cu
aspectlucios, au formă ovală înspre rotundă, cu 17-25 cmdiametru. Frunzele şi lăstarii
tineri sunt acoperiţi cu periroşiatici, pe când frunzele mature au peri de culoare
verdeînchis pe partea superioară şi albi, cu vene albicioase pepartea inferioară.Florile :
sunt mari, au 2,5-5 cm diametru, de culoare albăspre crem şi puţin parfumate; apar
câte una sau câte trei,pe viţe, la axilele frunzelor. Perioada de înflorire se întinde
• 49. pe mai multe săptămâni, din mai până în iunie, în funcţiede condiţiile climatice.
Kiwi este un arbust androsteril,adică florile poartă fie organele reproductive
masculine, fiecele feminine, aşa că este nevoie de arbuşti de sex diferitpentru a se
produce fructe. Există specii cu flori ale cărororgane reproductive masculine pot
produce fructe, daraceste nu sunt de calitate bună.Florile : sunt mari, au 2,5-5 cm
diametru, de culoare albăspre crem şi puţin parfumate; apar câte una sau câte trei,pe
viţe, la axilele frunzelor. Perioada de înflorire se întindepe mai multe săptămâni, din
mai până în iunie, în funcţiede condiţiile climatice. Kiwi este un arbust
androsteril,adică florile poartă fie organele reproductive masculine, fiecele feminine,
aşa că este nevoie de arbuşti de sex diferitpentru a se produce fructe. Există specii cu
flori ale cărororgane reproductive masculine pot produce fructe , daraceste nu sunt de
calitate bună.
• 50. Fructul : este oval, ovoid sau oblong, lung de 7,5 cm, cupieliţa maronie, acoperită
cu peri mici, tari. Pulpa fructuluieste fermă, tare, până când e complet copt şi are
oculoare verde deschisă, strălucitoare, uneori gălbuie saumaronie. Mijlocul fructului
este suculent, cu liniidemarcatoare între care se află seminţe mici, de culoarepurpuriu
închis sau aproape negre. Aroma fructului estedulce acrişoară înspre acidă.Cultivare şi
îngrijireArbustul kiwi are nevoie de o lungă perioadă dedezvoltare (cel puţin 150 de
zile calde, fără îngheţ), carenu trebuie să se suprapună peste perioadele reci dintoamnă
sau iarnă târzie. Când este în perioada de repaus,kiwi poate rezista şi la temperaturi de
-12 grade Celsius,poate chiar şi mai puţin. Totuşi, arbustul trebuieaclimatizat uşor cu
temperaturile scăzute pentru că oricescădere bruscă poate duce la crăparea trunchiului
şi astfel
• 51. la îmbolnăvirea viţelor. Îngheţurile care pot interveniiarna târziu omoară mugurii
lipsiţi de apărare, lucru carelimitează recolta de fructe.Toate varietăţile de kiwi au
nevoie de o perioadă deadaptare la frigul iernii. Cel mai des cultivată varietate dekiwi
este Hayward, care are nevoie de o perioadă de800 de ore la temperaturi între 0-7
grade Celsius pentrua face faţă cu bine iernii. În zonele în care iernile suntblânde, se
pot cultiva cu succes varietăţi ca Elmwood,Dexter, Abbott, sau Vincent; în aceste
zone, viţele dekiwi îşi pot păstra frunzele, caz în care nu vor înflori însezonul următor.
Kiwi poate fi cultivat foarte uşor şi înghiveci, ca plantă de interior.Locul de
plantareKiwi poate fi plantat şi într-un loc cu parţială umbră, darcel mai bine se

8. dezvoltă într-un loc însorit, în care sepoate întinde pe un spalier Viţele trebuie
protejate de
• 52. De vântul puternic pentru că rafalele puternice pot rupelăstarii nou apăruţi de pe
tulpină.Pregătirea locului de plantareKiwi are nevoie de un spalier mare, bine realizat,
sau deorice altă suprafaţă peste care să îşi întindă viţele lungi.Pentru un simplu spalier
se pot confecţiona unele înformă de T, la care ambele laturi să fie lungi de 2,4metri,
dintre care 60 de cm trebuie să fie în pământ, iarprin laturile de sus să treceţi nişte
sârme (desigur,acesta este cazul în care kiwi este cultivat în seră sau înzonele în care
poate fi plantat afară - pentru cultivare înghiveci, dimensiunile vor fi mult mai
mici).PământulKiwi preferă solurile mai acide, cu pH-ul între 5-6,5, binedrenate,
bogate în materii organice. Frunzele vor arătalipsa de azot dacă pământul nu este acid.
Arbustul nutolerează solurile cu concentraţie mare de sare.
• 53. UdareaKiwi trebuie udat din abundenţă, mai ales în perioadaactivă, când este în
plină dezvoltare, şi pentru a evitaproblemele care pot apărea din această cauză,
pământultrebuie să fie foarte uşor drenabil. Udarea regulată vara,când este foarte cald,
este un lucru absolut necesar.Stresul cauzat de secetă se manifestă prin
cădereafrunzelor, îngălbenirea sau arderea marginilor acestora,iar în cazuri extreme se
ajunge la căderea tuturorfrunzelor şi apariţia unor lăstari tineri.FertilizareaKiwi trebuie
tratat cu substanţe fertilizatoare, mai alesazot, element de care are nevoie din plin, mai
ales înprima jumătate a sezonului de creştere. Adaosul denitrogen la sfârşitul perioadei
va duce la apariţia unorfructe mai mari, dar acestea nu vor rezista la depozitare.În
solurile bazice, un fertilizator pentru arbuşti fructiferitrebuie turnat în jurul tulpinii,
după care pământul trebuieudat bine - această operaţie trebuie efectuată laînceputul
lunii martie.
• 54. Urmează apoi tratamente suplimentare, la începutulverii. Se pot folosi substanţe
care conţin şi alte elementenutritive şi minerale necesare plantelor.
Acoperireapământului din jurul tulpinii cu bălegar şi/sau paie uscateeste foarte
benefică. Totuşi, stratul nu trebuie sa intre încontact direct cu tulpina, pentru că poate
putrezi coroanaarbustului.TăierilePentru a obţine o bună producţie de fructe, tăierile
deformare sunt absolut necesare. Tehnicile de tăiere sebazează de obicei pe înlocuirea
trunchiului principal şidiferă numai în funcţie de sistemul de spalier folosit.Viţele de
kiwi trebuie, după cum am mai spus, să fieantrenate pe un sistem din următoarele: o
singurăsârmă, 3-5 sârme întinse pe un sistem în T sau pe un altfel de spalier. În toate
cazurile, una din viţe va fiantrenata în sus, pe sârme. Când vârful vitei seîncolăceşte ca
un cârcel, acesta trebuie tăiat, iar de latulpină se lasă să mai crească încă o viţă.
• 55. După doi ani, arbustul va avea deja mai multe astfel deviţe, în sezonul de creştere,
fiecare ramură laterală va dacâte un lăstar nou, la cam 1/3 din distanţa de la care
acrescut chiar ea. În iarna următoare, tăiaţi trunchiulbătrân şi repetaţi aceasta operaţie
în fiecare an.ÎnmulţireSeminţele din fructele cumpărate pot fi plantateprimăvara.
Trebuie folosit un amestec de pământ fin,nisipos, care trebuie menţinut umed, dar nu
îmbibat cuapă. Seminţele germinează în 4-5 săptămâni. Planteleobţinute astfel vor
trebui altoite pentru a produce arbuştiviguroşi. Kiwi cumpăraţi din sere sunt, de obicei,
dejaaltoiţi. Atât arbuştii altoiţi cât şi cei nealtoiţi au fiecareavantajele lor. Arbuştii de
kiwi obţinuţi din butaşi sunt deobicei mai rezistenţi la frig; dacă se usucă până la
nivelulsolului, un kiwi obţinut din butaş va da lăstari noi laprimăvara, lăstari care vor
avea aceleaşi caracteristici caplanta iniţială.

9. • 56. Boli şi dăunătoriKiwi nu are prea multe probleme din acest punct devedere,
probabil şi datorită faptului că dăunătorilor nuprea le plac frunzele, scoarţa şi rădăcina
arbustului.Melcii pot ataca ramurile tinere. Alţi dăunători mai suntcârtiţele, puricii
plantelor, precum şi nematodele, carereduc vigoarea arbustului.RecoltareaRapiditatea
cu care se coace kiwi depinde de soiulcultivat şi de condiţiile climatice. Din punct de
vederecomercial, fructul se recoltează când este matur, adicăîn momentul în care
zaharurile solubile din el ating 6,5unităţi pe un refractometru, în general până la 1-
15noiembrie, când seminţele din interior sunt deja negre.Specii:Kiwi rezistent:
Actinidia arguta, Actinidia kolomiktaKiwi roşiatic: Actinidia melanandraKiwi cu
ramuri argintii: Actinidia polygamaKiwi purpuriu: Actinidia purpurea

10. • 56. Boli şi dăunătoriKiwi nu are prea multe probleme din acest punct devedere,
probabil şi datorită faptului că dăunătorilor nuprea le plac frunzele, scoarţa şi rădăcina
arbustului.Melcii pot ataca ramurile tinere. Alţi dăunători mai suntcârtiţele, puricii
plantelor, precum şi nematodele, carereduc vigoarea arbustului.RecoltareaRapiditatea
cu care se coace kiwi depinde de soiulcultivat şi de condiţiile climatice. Din punct de
vederecomercial, fructul se recoltează când este matur, adicăîn momentul în care
zaharurile solubile din el ating 6,5unităţi pe un refractometru, în general până la 1-
15noiembrie, când seminţele din interior sunt deja negre.Specii:Kiwi rezistent:
Actinidia arguta, Actinidia kolomiktaKiwi roşiatic: Actinidia melanandraKiwi cu
ramuri argintii: Actinidia polygamaKiwi purpuriu: Actinidia purpurea