SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  16
Dimineaţa, în grădină,
A ieşit un ghiocel,
Raze blânde de lumină
Soarele-ndrepta spre el.
O roşcată buburuza,
L-a privit, l-a tot privit
Şi, c-un zâmbet cald pe buze,
Lângă el a adormit.




VESTITOR AL PRIMAVERII
Spre sfârşit de iarnă grea,
De sub pătura de nea,
S-a ivit un ghiocel
Într-un vârf de firicel
Ghiocelul, clopoţelul.
Ghiocelul
Ghiocel, ghiocel,
Mic, firav şi subţirel,
Scoate capul din zăpadă
Soarele ca să te vadă
Şi mă iartă că-ţi ating
Clopoţelul de argint
Şi mă iartă că te rup
Mamei mele să te duc
Ghiocelu-i strop de soare
Peste satul îngheţat,
Ghiocelu-i mângâiere,
Anotimpul aşteptat.
El e semn de bine-n casă
E stea sfântă de-nceput
Şi ne-mbie azi la viaţă
Peste timpul ce-a trecut.
Prima floare răsărită
Pe un petic de pământ,
Mic şi-obraznic, ghiocelul,
Stă mereu cu nasu-n vânt.
Ghiocel, alb şi plăpând
vii cu primăvara-n gând,
cu iubirea în petale
şi cu soarele pe vale!
Iar din ochii primăverii
înverziţi în faptul serii,
dintr-un bulb miraculos
răsari ghiocel, voios!
Curajos de când te ştiu,
alungi iarna în pustiu
dar păstrezi din haina sa,
albul în petala ta!
Şi chem razele de soare.
Văd copiii la joacă acum,
C-a venit la noi în ţară
Prea vestita primăvară!
Din clăbucii de zăpadă,
Un ghiocel bucuros
Scoţând capul spre lumină,
Se laudă copilăros:
- Uite aşa, cât sunt de mic,
Într-un picior mă ridic,
Mă lupt cu zăpada rece,
Nici o floare nu mă întrece,
Sunt un mărţişor râvnit,
Primăverii,
Poarta florilor deschid.
Ghiocelul
Ghiocelul

Contenu connexe

Tendances

serbare de_craciun_sezatoarea
serbare de_craciun_sezatoareaserbare de_craciun_sezatoarea
serbare de_craciun_sezatoareaRoxana Ares
 
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nouBun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului noudoradyrda
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatCristina Moraru
 
Sfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţiSfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţiTundeLaudat
 
Obiective operationale
Obiective operationaleObiective operationale
Obiective operationaleeconsiliere
 
exercitii de dirigentie
 exercitii  de dirigentie exercitii  de dirigentie
exercitii de dirigentieOanaArdeleanu1
 
Program de serbare la craciun
Program de serbare la craciunProgram de serbare la craciun
Program de serbare la craciunJungheatu Maria
 
Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor profesorbiologie
 
Alcătuirea unei flori ppt
Alcătuirea unei flori pptAlcătuirea unei flori ppt
Alcătuirea unei flori pptNicoleta Radu
 
Activitate integrata pe o zi povesti
Activitate integrata pe o zi  povestiActivitate integrata pe o zi  povesti
Activitate integrata pe o zi povestiMan Luc
 
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxEducatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxssuser993c0a
 

Tendances (20)

serbare de_craciun_sezatoarea
serbare de_craciun_sezatoareaserbare de_craciun_sezatoarea
serbare de_craciun_sezatoarea
 
Prezentare educatia-incluziva
Prezentare educatia-incluzivaPrezentare educatia-incluziva
Prezentare educatia-incluziva
 
Sedinta cu parintii
Sedinta cu parintiiSedinta cu parintii
Sedinta cu parintii
 
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nouBun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
 
Sănătatea element de cultură
Sănătatea element de culturăSănătatea element de cultură
Sănătatea element de cultură
 
Plan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizatPlan educaţional individualizat
Plan educaţional individualizat
 
Sfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţiSfaturi pentru părinţi
Sfaturi pentru părinţi
 
Obiective operationale
Obiective operationaleObiective operationale
Obiective operationale
 
Angiosperme
AngiospermeAngiosperme
Angiosperme
 
Pedagogiile alternative în România
Pedagogiile alternative în RomâniaPedagogiile alternative în România
Pedagogiile alternative în România
 
exercitii de dirigentie
 exercitii  de dirigentie exercitii  de dirigentie
exercitii de dirigentie
 
Program de serbare la craciun
Program de serbare la craciunProgram de serbare la craciun
Program de serbare la craciun
 
Proiect didactic
Proiect didacticProiect didactic
Proiect didactic
 
Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor Ciclul de viata al plantelor
Ciclul de viata al plantelor
 
Alcătuirea unei flori ppt
Alcătuirea unei flori pptAlcătuirea unei flori ppt
Alcătuirea unei flori ppt
 
Evaluarea scolara
Evaluarea scolaraEvaluarea scolara
Evaluarea scolara
 
Manual psihologie clasa a x a
Manual psihologie clasa a x aManual psihologie clasa a x a
Manual psihologie clasa a x a
 
Activitate integrata pe o zi povesti
Activitate integrata pe o zi  povestiActivitate integrata pe o zi  povesti
Activitate integrata pe o zi povesti
 
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptxEducatie+personalizata+PPT++II.pptx
Educatie+personalizata+PPT++II.pptx
 
Prezentare emotii
Prezentare emotiiPrezentare emotii
Prezentare emotii
 

En vedette

Umbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poeziiUmbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poeziiIonescu Ion
 
45 lectii de viata in imagini superbe din norvegia
45 lectii de viata in imagini superbe din norvegia45 lectii de viata in imagini superbe din norvegia
45 lectii de viata in imagini superbe din norvegiaAlin Sbârnaure
 
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.Gabriel Matrana
 
Nicolae Iorga - Cugetari
Nicolae Iorga - CugetariNicolae Iorga - Cugetari
Nicolae Iorga - CugetariFrescatiStory
 
Boala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii
Boala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al boliiBoala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii
Boala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al boliitarzan1a
 
Bhagavad gita
Bhagavad gitaBhagavad gita
Bhagavad gitaAna KLein
 
Autoaparare psihica
Autoaparare psihicaAutoaparare psihica
Autoaparare psihicaNicu Barbi
 
Bucuriile Primaveri2
Bucuriile Primaveri2Bucuriile Primaveri2
Bucuriile Primaveri2gueste3c540
 
Omraam mikhael-aivanhov forta sexuala
Omraam mikhael-aivanhov forta sexualaOmraam mikhael-aivanhov forta sexuala
Omraam mikhael-aivanhov forta sexualaSorina Iacob
 
76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)Bianca Dotcos
 
Cristian ganescu forta contra forta - 02 - omul in afara trupului
Cristian ganescu   forta contra forta - 02 - omul in afara trupuluiCristian ganescu   forta contra forta - 02 - omul in afara trupului
Cristian ganescu forta contra forta - 02 - omul in afara trupuluiMona Dafina
 

En vedette (20)

Umbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poeziiUmbrele toamnei poezii
Umbrele toamnei poezii
 
45 lectii de viata in imagini superbe din norvegia
45 lectii de viata in imagini superbe din norvegia45 lectii de viata in imagini superbe din norvegia
45 lectii de viata in imagini superbe din norvegia
 
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.Poezie   Gabriel Matrana 2008 2009.
Poezie Gabriel Matrana 2008 2009.
 
Copacul carte
Copacul carte Copacul carte
Copacul carte
 
Nicolae Iorga - Cugetari
Nicolae Iorga - CugetariNicolae Iorga - Cugetari
Nicolae Iorga - Cugetari
 
SECRETE
SECRETESECRETE
SECRETE
 
Serbare 8 martie
Serbare 8 martieSerbare 8 martie
Serbare 8 martie
 
Boala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii
Boala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al boliiBoala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii
Boala ca şansă cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii
 
Bhagavad gita
Bhagavad gitaBhagavad gita
Bhagavad gita
 
39970180 omul-sistem-energetic
39970180 omul-sistem-energetic39970180 omul-sistem-energetic
39970180 omul-sistem-energetic
 
Ganduri
GanduriGanduri
Ganduri
 
Autoaparare psihica
Autoaparare psihicaAutoaparare psihica
Autoaparare psihica
 
Poezii
PoeziiPoezii
Poezii
 
Curs engl incepatori
Curs engl incepatoriCurs engl incepatori
Curs engl incepatori
 
Bucuriile Primaveri2
Bucuriile Primaveri2Bucuriile Primaveri2
Bucuriile Primaveri2
 
Testare psihologica
Testare psihologicaTestare psihologica
Testare psihologica
 
Omraam mikhael-aivanhov forta sexuala
Omraam mikhael-aivanhov forta sexualaOmraam mikhael-aivanhov forta sexuala
Omraam mikhael-aivanhov forta sexuala
 
76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)76121310 lucrare-grad-i (1)
76121310 lucrare-grad-i (1)
 
Franta
FrantaFranta
Franta
 
Cristian ganescu forta contra forta - 02 - omul in afara trupului
Cristian ganescu   forta contra forta - 02 - omul in afara trupuluiCristian ganescu   forta contra forta - 02 - omul in afara trupului
Cristian ganescu forta contra forta - 02 - omul in afara trupului
 

Plus de primaria Valea Ursului (11)

Comuna mea - prima parte
Comuna mea - prima parte Comuna mea - prima parte
Comuna mea - prima parte
 
File din istoria locului
File din istoria locului File din istoria locului
File din istoria locului
 
La multi ani mama!
La multi ani mama!La multi ani mama!
La multi ani mama!
 
Toamna
ToamnaToamna
Toamna
 
Ferestre spre cer
Ferestre spre cerFerestre spre cer
Ferestre spre cer
 
23 aprilie ziua bibliotecarului
23 aprilie   ziua bibliotecarului23 aprilie   ziua bibliotecarului
23 aprilie ziua bibliotecarului
 
Pe aripi de primavara
Pe aripi de primavaraPe aripi de primavara
Pe aripi de primavara
 
Casuta cu povesti
Casuta cu povestiCasuta cu povesti
Casuta cu povesti
 
Cartea- lumina dintre rafturi
Cartea-  lumina dintre rafturi Cartea-  lumina dintre rafturi
Cartea- lumina dintre rafturi
 
Biblioteca
BibliotecaBiblioteca
Biblioteca
 
Doc . 2
Doc . 2Doc . 2
Doc . 2
 

Ghiocelul

  • 1. Dimineaţa, în grădină, A ieşit un ghiocel, Raze blânde de lumină Soarele-ndrepta spre el. O roşcată buburuza, L-a privit, l-a tot privit Şi, c-un zâmbet cald pe buze, Lângă el a adormit. VESTITOR AL PRIMAVERII
  • 2. Spre sfârşit de iarnă grea, De sub pătura de nea, S-a ivit un ghiocel Într-un vârf de firicel Ghiocelul, clopoţelul.
  • 3. Ghiocelul Ghiocel, ghiocel, Mic, firav şi subţirel, Scoate capul din zăpadă Soarele ca să te vadă Şi mă iartă că-ţi ating Clopoţelul de argint Şi mă iartă că te rup Mamei mele să te duc
  • 4.
  • 5. Ghiocelu-i strop de soare Peste satul îngheţat, Ghiocelu-i mângâiere, Anotimpul aşteptat.
  • 6. El e semn de bine-n casă E stea sfântă de-nceput Şi ne-mbie azi la viaţă Peste timpul ce-a trecut.
  • 7. Prima floare răsărită Pe un petic de pământ, Mic şi-obraznic, ghiocelul, Stă mereu cu nasu-n vânt.
  • 8.
  • 9. Ghiocel, alb şi plăpând vii cu primăvara-n gând, cu iubirea în petale şi cu soarele pe vale! Iar din ochii primăverii înverziţi în faptul serii, dintr-un bulb miraculos răsari ghiocel, voios!
  • 10. Curajos de când te ştiu, alungi iarna în pustiu dar păstrezi din haina sa, albul în petala ta!
  • 11.
  • 12. Şi chem razele de soare. Văd copiii la joacă acum, C-a venit la noi în ţară Prea vestita primăvară!
  • 13.
  • 14. Din clăbucii de zăpadă, Un ghiocel bucuros Scoţând capul spre lumină, Se laudă copilăros: - Uite aşa, cât sunt de mic, Într-un picior mă ridic, Mă lupt cu zăpada rece, Nici o floare nu mă întrece, Sunt un mărţişor râvnit, Primăverii, Poarta florilor deschid.