1. Studiu de caz III Formarea conştiinţei istorice Realizat de urmatorii elevi:Jucan Marius,Kukta Robert,Sirca V î ctor

3. Formarea conştiinţei istorice Con şt iin ţ a istoric ă se naşte din încercarea de a construi identitatea unui popor, a unei naţiuni, prin raportare la alte popoare, la alte naţiuni. Câteva dimensiuni specifice acestei raportări sunt: situarea în timp şi în spaţiu, evenimentele istorice, limba, cultura şi civilizaţia, mentalităţile. Incepând cu secolul al XVI-lea, preocupările privitoare la felul în care românii se înscriu în cursul istoriei apar în documente scrise în limba slavonă. Acest interes se dezvoltă datorită contactelor pe care cei preocupaţi de formaţia lor intelectuală încep să le aibă cu alte culturi şi alte civilizaţii. Primul român care afirmă, în lucrarea sa Hungaria (1536), scrisă în limba latină, originea romană şi unitatea limbii şi a poporului român este savantul umanist Nicolaus Olahus. Pasul important este făcut în acest domeniu de cronicarii moldoveni, cei care la mijlocul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, scriind în limba română, pun bazele istoriografiei şi care, de asemenea, sunt consideraţi a avea merite în crearea unui stil literar. Scrierile lor au ecou şi în Ţara Românească, unde apar alte cronici care continuă efortul de reconstituire a istoriei mai îndepărtate sau mai recente. Dimitrie Cantemir se detaşează ca un istoric savant, acoperind, prin scrierile sale, atât spaţiul universal, cât şi cel autohton. Intenţia autorului este de a elabora o descriere completă a trecutului poporului său. M.Kogălniceanu începe să editeze, în 1843, Letopiseţele Ţării Moldovei şi îndrumă programul revistei Dacia literară către formarea unei literaturi naţionale, pentru care tema istorica este esenţială. De-a lungul timpului, conştiinţa istorica generează polarizări ( în perioada interbelică ) sau se supune ideologicului ( în perioada comunistă apar teorii deformate despre originile şi vechimea românilor ).

6. Ştefan cel Mare

8. Cronicile anonime muntene ş ti a.Letopise ţ ul cantacuzinesc Scurtele note analistice despre începuturi, o prescurtare a biografiei lui Nifon, istoria lui Mihai Viteazul,epoca tratată de Matei Basarab pana la Mihnea III Radul, toate acestea au fost adunate laolaltă de un cronicar de la sfârşitul secolului al XVII - lea, de Stoica Ludescu ( se presupune)care a implinit din partea sa letopiseţul până la sfrâşitul domniei lui Şerban Cantacuzino. Cum această implinire are caracterul unei cronici de familie, ostile altei părţi, s-a dat acestei porţiuni(1654-1688) numele de cronica Cantacuzinilor. Trecând peste legenda lui Radu Negru(aflată la inceputul compilaţiei logofatului), putem observa, că şi în vechile anale moldovne, o listă a domnitorilor până la Radu cel Mare cu anii de domnie si uneori cu ctitoriile şi războaiele lor(Ludescu copiază desigur din vechiul letopiseţ). De la Radu cel Mare înainte compilaţia lui Stoica Ludescu reproduce, dacă nu cumva această parte era deja cuprinsă în vechile anale pământene, un fragment din viaţa patriarhului Nifon, scrisă de Gavril, preotul Muntelui Athos în care viaţa sfântului se impleteşte cu istoria Ţării Româneşti sub domniile lui Radu cel Mare , Mihnea cel Rau, Vlad Vodă cel Tânăr si Neagoe Basarab. Dupa Neagoe Basarab compilaţia trece in revista domniile urmatoare concentrând expunerea, asupra luptelor fratricide dintre ficţiunile boiereşti in jurul scaunelor boiereşti. Astfel, din frământări, din sânge şi din suferinţe se ţese istoria Ţării Române şi până la Mihai Viteazul. Razboaiele sunt povestite fără amănunte precise, aşa de sumar şi de şters îincât nu mai avem impresia că au fost notate de cineva care ar fi luat parte la ele sau macar ar fi transcris ştirile proaspete aduse de cei care se intorceau în triumf de pe câmpul de luptă. Nici măcar pacea care a stins pentru mai bine de zece ani vrajba dintre cei doi domni nu e amintită. Nu mai vorbim de aducerea imprimeriilor din ţ ar ă . Este greu de crezut c ă un c ă rturar ca Udriste N ă sturel, dac ă ar fi el autorul, ar fi trecut cu inima u ş oar ă peste aceste evenimente. Acest lucru ar fi fost posibil doar dac ă autorul compila ţ iei nu ar fi folosit izvorul dec â t par ţ ial, ceea ce nu este exclus. Cronicarul cantacuzinesc stă astfel cu mult în urma cronicarilor moldoveni si prin lipsa de obiectivitate şi prin darul formei literare, dar el are meritul de a fi păstrat, in compilaţia sa, cele mai vechi anale ale Ţării Româneşti şi de a fi innodat povestirea evenimentelor de la descălecat până in vremea sa.

9. Letopise ţ ul anonim al B ă lenilor Raspunsul partidei Bălenilor a venit prin pana foarte fin ascutita a lui Radu Popescu, dacă e să credem părerea destul de răspândită astăzi, care-I atribuie, fără totuşi argumente convingătoare, nu doar cronica, semnată, de după 1700, ci si pe aceea, anonimă, care apucă lucrurile de la descălecat, la fel ca letopiseţul cantacuzinesc.Spre deosebire de Ludescu, cu spaimele şi superstiţiile lui de om bătrân, crescut in spirit creştin şi vorbitor numai al limbii scripturilor, Radu Popescu are tonul unui om de lume, scolit in străinătate, s-ar zice, unde a invăţat istorie si trei, patru limbi, şi el este un curtean şi un diplomat încercat in slujba domnilor succesivi. Alegerea lui de către băleni, dacă asa s-a pus problema, ca să scrie versiunea cea bună a istoriei s-a dovedit norocoasă. Letopiseţul Bălenilor infăţişează intr-un mod mult mai verosimil ticăloşiile Cantacuzinilor decât o face letopiseţul acestora cu ale Bălenilor. Ura lui Radu Popescu este mai putin delirantă decât a lui Ludescu si, exceptând pasajul referitor la înscăunarea lui Şerban Cantacuzino ( care, in fond, I-a ucis tatăl) celelalte sunt mai degrabă viclene, cu bune aduceri din condei,ţesând batjocura cu firul subţire al indiferenţei. Dincolo de asta, ceea ce atrage atentia la Radu Popescu, intr-o măsură mai mare decât la toţi cronicarii noştri, este ceea ce s-ar putea numi o artă a spectacolului. Radu Popescu este un scriitor cursiv ş i antrenant.

10. c. Letopiseţul anonim brâncovenesc Cea mai obiectivă ca şi ţinuta cea mai frumoasa, că factura literară este insă o cronică pe care unii au atribuit-o lui Radu Popescu, dar care este considerată de N. Cartojan anonimă. Cronica este alcătuită, după cum a arătat regretatul Giurescu, din două părţi inegale. Prima este alcătuită din”cinci şasimi din întinderea totală a operei” şi istorişeşte mersul ascendent al domniei lui Brâncoveanu, care culminează în 1703, când, în vremuri de aparenţă linişte, domnul, rupând toate firele intrigilor ţesute de duşmanii săi , se intoarce in Adrianopol in ţară, cu hatiserif din partea sultanului garantâdu-i domnia până la sfârşitul vieţii. In a doua parte sunt descrise evenimentele externe din al căror angrenaj s-a dezlănţuit războiul dintre Petru cel Mare şi turci, război care, in vâltoarea lui, a pregătit prăbuşirea lui Brâncoveanu. N. Cartojan declară că ” noi, istoricii literari, care căutăm in slova strămoşească, dincolo de adevărul istoric, eternul omenesc prins in formele artei, trebuie să recunoaştem aci că, această repede expunere a faptelor[…]este de un real efect dramatic, pe care cronicarul ştie să-l speculeze din punct de vedere literar “.

11. Grigore Ureche

13. Cronicarul motivează scrierea acestui letopiseţ din simplul pretext "ca să nu se înece ...anii cei trecuţi" şi să lase urmaşilor amănunte despre cele ce au fost să se petreacă in anii de demult, dar şi din grija că aceştia să nu rămană "asemenea fiarelor şi dobitoacelor celor mute şi fără minte". E de accentuat importanţa pe care o acordă cronicarul istoriei in trezirea şi creşterea conştiinţei naţionale a poporului, "Letopiseţul Ţării Moldovei" constituind începutul istoriografiei în limba română.Grigore Ureche a consemnat in mod obiectiv evenimentele şi întimplările cele mai importante, ţinând foarte mult sa fie nu un "scriitoriu de cuvinte deşarte ce de dereptate". Grigore Ureche a deschis un nou drum în literatura istorica română, care avea să contribuie la elaborarea unor opere dintre cele mai importante in literatura româneasca veche. Acest drum a fost continuat în primul rând de Miron Costin, care are cuvinte de laudă pentru predecesor, pentru dragostea lui de ţara, nelăsându-şi patria “să rămâie întru întunerecul neştiinţei”.

14. Miron Costin

16. Ion Neculce

18. Concluzii Cronicarii moldoveni si munteni au bazele procesului de construire a istoriografiei române care va face posibilă apariţia în epoca paşoptistă a primilor istoriografici români. Recuperând prin opera lor “ Istoria românilor de la începuturi “ cronicarii au pus pentru prima oară problema originii latine a poporului român. Afirmaţia făcută de Grigore Ureche potrivit căruia toţi românii “ de la râm se trag “ a fost reluată de Miron Costin in cronica sa si dezvoltată in tratatul “ De neamul Moldovenilor ” . Aceeaşi concepţie se găseşte şi îin opera lui C.Cantacuzino. Ideea romanităţii poporului român pusă de cronicari în legătură cu aceea a latinităţilor limbii române a contribuit la formarea con ştiinţei naţionale. Dincolo de aspectul pur istoric cronicile au şi o valoare literară. Aici se întâlnesc într-o formă incipientă procedee ale prozei artistice: portretul ( Grigore Ureche ), descrierea ( Miron Costin ), naraţiunea si dialogul (Ion Neculce). Influenţa cronicarilor asupra literaturii române moderne e indiscutabilă. Autori precum Costache Negruzzi , Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Sadoveanu ş.a. s-au inspirat din opera lor.

19. Bibliografie: 1.N. Cartojan, “Istoria literaturii rom â ne vechi” 2.G. C ă linescu, “ Istoria literaturii române de la origini pân în prezent” 3.Nicolae Manolescu, “Istoria critic a literaturii române” 4.N. Cartojan, “Istoria literaturii române vechi” 5.Dicţionarul enciclopedic român 6.Grigore Ureche, Letopiseţul 7.Miron Costin, De neamul moldovenilor 8.Dan Horia Mazilu, Cronicari moldoveni – Antologie 9.Dan Horia Mazilu, Recitind literatura român veche 10.Eugen Negrici, Naraţiunea în criticile lui Grigore Ureche si Miron Costin 11.Nicolae Manolescu, Istoria critic a literaturii române 12.Istoria literaturii române, vol I 13.Dumitru Velciu, Grigore Ureche 14.Mircea Scarlat, Miron Costin 15.Ion Rotaru, Valori expresive in literatura român veche

21. Multumim pentru atentie