1. REZUMATUL LUCRĂRII:
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Tema lucrării:
ŞCOALA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ
- parteneriat pentru educaţie –
Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Păun Emil
Doctorand: Stăiculescu Camelia
CUPRINSUL LUCRĂRII:
Motivaţia alegerii temei
CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE
LOCALĂ
I.I. ŞCOALA ŞI CONTEXTUL SOCIAL
I.II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1. Şcoala – caracteristici generale
2. Comunitatea
2.1. Evoluţia conceptului de comunitate
2.2. Comunitatea şi binele comun
2.3. Spiritul comunitar în România
I.III. PARTENERIATUL ŞCOALĂ COMUNITATE LOCALĂ
1. Scurtă caracterizare a relaţiei de parteneriat
2. Necesitatea parteneriatului şcoală – comunitate
3. Caracteristici ale parteneriatului şcoală – comunitate
4. Blocajele care pot interveni în relaţia de parteneriat dintre şcoală şi comunitate
5. Managementul şcolii bazat pe comunitatea locală
6. Probleme educative majore care pot fi abordate în parteneriatul şcoală – comunitate locală
7. Concluzii
CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂI
II.I ŞCOALA ŞI FAMILIA
1. Caracteristici definitorii ale familiei
2. Funcţii ale familiei
3. Fenomene sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie
4. Implicarea familiei în viaţa şcolii
5. Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală – familie
6. Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie
7. Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familie
8. Concluzii
II.II ŞCOALA ŞI AUTORITĂŢILE LOCALE
1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţi
2. Parteneriatul şcoală – autorităţi locale din perspectiva respectării drepturilor copilului
3. Instituţii ale autorităţilor administraţiei publice cu rol în parteneriatul şcoală – comunitate
4. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale
II.III ŞCOALA ŞI POLIŢIA
1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitate

2. 2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – Poliţie
3. Programe educative comunitare desfăşurate de Poliţie
II.IV ŞCOALA ŞI UNITĂŢILE SANITARE
1. Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate
2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităşi sanitare
3. Parteneriatul şcoală – unitaţi sanitare din perspectiva relaţiilor cu părinţii
4. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriatul şcoală unităţi sanitare
II. V. ŞCOALA ŞI BISERICA
1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – biserică
2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme ale parteneriatului şcoală –
biserică
3. Programe educative desfăşurate de către biserică
II.VI. ŞCOALA ŞI AGENŢII ECONOMICI
1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economici
II.VIII ŞCOALA ŞI ORGANIZAŢIILE NEGUVERNAMENTALE
1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axei public –
privat
2. Scurtă descriere a domeniului organizaţiilor neguvernamentale
3. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale
CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN PERSPECTIVA
PARTENERIATULUI ŞCOALĂ - COMUNITATE
III.I FORME ALE EDUCAŢIEI
1.1 Educaţia formală
1.2 Educaţia nonformală
1.3 Educaţia informală
III.II INTERACŢIUNEA FORMELOR EDUCAŢIEI DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI
ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ
IV.I. DESCENTRALIZAREA PREMISĂ A PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE
LOCALĂ
1. Premise teoretice ale descentralizării
2. Domenii ale descentralizării
3. Descentralizarea – şansă sau risc?
4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspective descentralizării
5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitate locală
6. Blocaje ale descentralizării în învăţământul românesc
IV.II DEZVOLTAREA LOCALĂ ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA INSTITUŢIEI ŞCOLARE
1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra şcolii
2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară
3. Propuneri de programe pentru dezvoltarea parteneriatului şcoală – comunitate locală –
cercetare
3.I Obiectivele cercetării
3.II Ipotezele cercetării
3.III Universul cercetării
3.IV Metodede cercetare
3.V Instrumente utilizate în cercetare
3.VI Rezultatele cercetării
4. Concluzii
V. BIBLIOGRAFIE

3. Motto:
Omul sfinţeşte locul
(proverb românesc)
Motivaţia alegerii temei:
Şcoala şi comunitatea sunt două aspecte care i-a preocupat în egală măsură pe pedagogi,
sociologi, psihologi, filozofi, antropologi etc., fiecare încercând să surprindă aspectele ce contribuie la
mecanismele de funcţionare ale acestora, agenţii implicaţi şi gradul de implicare al acestora în
promovarea educaţiei. Asistăm astăzi la dezvoltarea unui adevărat curent social care are în centrul
său comunitatea şi dezvoltarea sa. De cele mai multe ori, termenii şi expresiile folosite de practicieni,
specialişti şi chiar oamenii de rând sunt confuzi, ne întâlnim cu o mare diversitate semantică în
acestă problematică.
Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate
funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează.
În acestă lucrare am încercat identificarea punctelor comune în valorile transmise de către
şcoală şi comunitate, a unor puncte de dezvoltare comune în vederea creşterii gradului de educaţie
al actorilor comunităţii (elevi, părinţi, diverse categorii sociale etc.).
Lucrarea este structurată în patru părţi distincte:
- Partea I a lucrării – Şcoala şi contextul social îşi propune o clarificare a
rolurilor sociale ale şcolii, o plasare a acesteia în contextul comunitar în care funcţionează,
delimitaterea conceptelor utilizate în problematica abordată;
- Partea a II-a a lucrării – Şcoala şi partenerii săi abordează într-o manieră
descriptivă şi interpretativă parteneriatul dintre şcoală şi principalii agenţi comunitari identificaţi:
părinţi, autorităţi locale, poliţie, biserică, unităţi sanitare, agenţi economici, organizaţii
neguvernamentale;
- Partea a III-a a lucrării - Educaţia şi extensia câmpului educaţional face o
analiză a modului în care cele trei forme principale ale educaţiei: formală, nonformală şi informală se
întrepătrund şi crează spaţiul necesar manifestării parteneriatului educaţional;
- Partea a IV-a a lucrării – Şcoala şi dezvoltarea locală analizează aspectele
care fac posibilă dezvoltarea locală a şcolii, descentralizarea ca premisă a parteneriatului, factorii
dezvolotării comunitare, modele de dezvoltare comunitare. În acestă parte sunt cuprinse şi
rezultatele demersului de cercetare realizat asupra a trei şcoli care funcţionează în contexte
comunitare diferite şi sugestii privind dezvoltarea acestora.
Motivaţiile alegerii temei sunt multiple: generozitatea teme, puţinele preocupări teoretice care
să ofere un tablou complet al parteneriatului dintre şcoală şi comunitatea locală în care funcţionează,
asupra agenţilor comunitari locali, diversitatea semantică folosită atunci când se vorbeşte despre
comunitate şi dezvoltarea sa.
Sperăm ca prin demersul întreprins, să fi clarificat măcar o parte din aspectele mai puţin
abordate în literatura de specialitate iar sugestiile date reprezentanţilor şcolilor analizate să le fie de
folos acestora.
CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE
LOCALĂ
Interogaţii pedagogice: Care este locul şcolii în contextul social în care funcţionează? Care
sunt acceptiunile termenulului de comunitate? Cum poate fi caracterizată o relaţie de parteneriat?
Care este specificul unui parteneriat educaţional? Este necesar parteneriatul dintre şcoală şi
comunitate locală? Cine ar trebi să se implice în acest parteneriat, care sunt problemele educative
majore pe care se poate baza parteneriatul şi care sunt blocajele care pot interveni?
Cuvintele/sintagme cheie: şcoala, comunitatea, comunitatea locală, binele comun,
parteneriat, parteneriat şcoală – comunitate locală.
I. I. Şcoala şi contextul social
Abordarea temei „Şcoala şi comunitatea locală – parteneriat pentru educaţie” îşi găseşte
legitimarea în tendinţele actuale ale extinderii câmpului educaţional de la organizaţia şcolară către alţi
agenţi educaţionali.
Şcoala este pe de o parte o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţată
de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori

4. recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce
propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare.
Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate
alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, agenţi economici etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi/sau
implicită. Organizaţiile şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice
care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor economice şi a diverselor tendinţe
manifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic,
culturale şi ideologice. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerea
resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.
Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală,
constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra
instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturi
ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordin
juridic şi administrative.
Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală
şi zonală, care furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le
răspundă.
I. II. Delimitări conceptuale
1. Şcoala – caracteristici generale
Şcoala este o organizaţie formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educaţie
în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generaţii. Şcoala funcţionează într-o
comunitate locală – dar are propriile reguli de funcţionare, prescrise, transmite valori acceptate local.
Pe de altă parte – şcoala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice şi
elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate şi suportă influenţele acesteia.
2. Comunitatea
Abordările conceptuale ale termenului de comunitate au o lungă evoluţie în timp.
Sintetizând diversele abordări putem extrage câteva caracteristici ale comunităţii:
- comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile dintre membri sunt foarte
strânse, iar sentimentul de ingrup este foarte puternic şi are rădăcini în tradiţii profunde;
- comunitatea este o entitate supraindividuală care are întâietate în raport cu individul izolat în
virtutea transcedenţei sale de ordin etic şi politic;
- comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referinţă morală pentru
individ, promovează valori de bază (prin legile şi tradiţiile sale) şi de referinţă pentru individ.
În România comunitatea este percepută mai ales ca o noţiune geografică, ca un spaţiu fizic
delimitat. Deşi este un termen „la modă” şi se vorbeşte mult despre dezvoltarea comunitară ca soluţie
la rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele mai
multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunităţile din România trebuie să facă efortul de a deveni
comunităţi adevărate care să-şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze
pentru a identifica ce nevoi specifice au şi care sunt lucrurile pe care le preţuiesc cel mai mult.
I. III. Parteneriatul şcoală comunitate locală
Noţiunea de parteneriat are un câmp semantic vast.
Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care partenerii
definesc împreună scopul general al parteneriatului.
Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o
modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor
manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât
soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat.
Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel
comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare.
Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul
complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează în
comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii şi
cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le folosească.
Succesul parteneriatului şcoală – comunitate locală este bazat pe legătura permanentă,
constantă între agenţii comunitari şi reprezentanţii şcolii. Se realizează astfel un echilibru între
schimbare şi continuitate, între specific şi global, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin
social.

5. Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerial
adecvat definit prin funcţii specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc.
Managementul şcolii trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat în
relaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează şi nu numai. Pentru
a-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă de
resurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp.
CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂI
Interogaţii pedagogice: Care sunt agenţii comunitari cu rol educativ major? Cum poate
colabora şcoala cu: familia, autorităţile locale, agenţii economici, unităţile sanitare, poliţia, biserica,
organizaţiile neguvernamentale?
Cuvintele/sintagme cheie: parteneri ai şcolii, familia, autorităţi locale, agenţi economici,
unităţi sanitare, poliţie, biserică, organizaţii neguvernamentale.
II. I. Şcoala şi familia
Parteneriatul şcoală – familie poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei, prin
activităţi specifice părinţii pot fi sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care-l au în educaţia copiilor lor, să
conştientizeze şi să îndrepte comportamente şi atitudini greşite în familie, să fie sprijiniţi să se implice
în activităţi educative.
Fenomenele sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie sunt:
- evoluţia natalităţii;
- divorţialotatea;
- migraţia forţei de muncă;
- trecerea de la familia comunitară la familia societală.
Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionat de gradul de interes al familiei
faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala.
Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este mai
mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini pro-şcoală
adecvate obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de
şcolarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei faţă de şcoală se transferă şi copiilor şi se
manifestă în gradul de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de teme, faţă de rezultatele evaluării, faţă
de aprecierile cadrelor didactice etc.
Considerăm că şcolile din România nu sunt unitar dezvoltate în ceea ce priveşte colaborarea
şcolii cu familia. Dacă pregătirea cadrelor didactice pentru a susţine o relaţie corespunzătoare cu
familia este abordată în programele de pregătire iniţială şi continuă a cadrelor didactice, colaborarea
concretă este diferită de la o şcoală la alta.
Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală - familie
Educaţia părinţilor poate fi etapizată pe două paliere mari:
- educaţia viitorilor părinţi prin: introducerea unor cursuri de educaţie sexuală, educaţie
pentru viaţa de familie etc.;
- educarea părinţilor care au deja copii în funcţie de nevoile acestora. Dacă pentru copiii mici
pot fi urmate cursuri privind îngrijirea şi dezvoltarea copilului mic, aspecte medicale, juridice etc.
pentru părinţii copiilor adolescenţi pot fi introduse cursuri referitoare la caracteristicile psiholgice ale
adolescenţilor, riscuri şi modalităţi de comunicare cu adolescenţii etc. Informarea şi formarea
părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte să
cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, drepturile de care dispune pentru educaţia
copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala.
Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie
În ceea ce priveşte relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare a
acestei relaţii sunt:
• Şedinţele cu părinţii.
• Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi.
• Organizarea unor întâlniri cu părinţii
• Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative
• Voluntariatul
• Asociaţiile de părinţi
Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familie
Conform Regulamentului şcolar părinţii au dreptul de a alege unitatea şcolară.

6. La nivelul şcolii, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de organizare:
1. Consiliul reprezentativ al părinţilor / Asociaţia de părinţi
2. Consiliul clasei
3. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în şcoală
4. Comitetul de părinţi ai clasei
Parteneriatul şcoală – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală şi de
care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau în
parteneriat cu alte organizaţii/instituţii.
Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselor
sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school) care pot avea
şi alte servicii incluse: predarea limbilor străine, sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite în
diverse locuri etc.; centre de voluntariat; cluburi; cantine; seminternate etc.
Oferta de servicii pentru familii prin intermediul şcolii reprezintă o strategie de întărire a
relaţiilor şcoală familie. Părinţii capătă încredere în şcoală, instituţie care devine mai transparentă şi
mai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai sunt
nevoiţi să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în şcoală. Şcoala
ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională, cu accent pe instituţie
(care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la şcoala centrată pe elev, pe
nevoile acestuia şi pe ale comunităţii.
II.II Şcoala şi autorităţile locale
1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţi
Analiza responsabilităţilor principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale – primarul şi
consiliul local, ne arată faptul că aceştia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine şi
linişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcţionarea serviciilor
specializate destinate cetăţenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători de
patrimioniul local etc.
Se ridică însă unele probleme legate de profesionalizarea administraţiei publice, de
exercitarea influenţei politice asupra deciziilor, influenţa personală a leaderilor informali faţă de
deciziile consiliului local.
Sub influenţa teoriei birocraţiei lui Weber este înlocuit sistemul administraţiei personale cu
un sistem impersonal, bazat pe reguli, pe principii, care anulează arbitrariul în decizia administrativă.
Teoriile clasice ale managementului (Weber, Taylor) introduc elemente menite să asigure
coerenţa unui sistem de management precum: specializarea sarcinilor, caracterul impersonal al
muncii, realizarea şi utilizarea de manuale şi proceduri, accentul pe raţionalitate şi impersonalism.
Începând cu anii 80 prinde contur un nou model managerial (cunoscut cu numele de
„managerialism” sau „noul management public” - Hood, 1991) care pune un nou accent pe relaţiile
dintre gestionarea sectorului public şi sectorul de afaceri precum şi cel neguvernamental. Noua
paradigmă pune accentul pe rezultate, pe satisfacţia cetăţeanului-client, consumator de servicii
publice.
Dacă sistemul tradiţional îşi găsea legitimarea în soliditatea regulilor şi procedurilor,
predictibilitate şi conformitate, noul sistem de management îşi găseşte legitimitatea în eficacitatea
acţiunilor, în capacitatea sistemului de a-şi îndeplini sarcinile şi obiectivele, volorizează schimbarea,
inovaţia, mobilitatea.
În sistemul românesc este greu de precizat în acest moment, unde ne situăm. După o lungă
perioadă în care deciziile erau centralizate şi supervizate de la un centru de putere s-a trecut la
delegarea responsabilităţilor la nivel local. Pe de o parte, structurile au trebuit să se adapteze din
mers, unele responsabilităţi au fost delegate, altele nu, pe de altă parte mentalitatea oamenilor se
schimbă greu, aceştia învaţă greu să-şi asume responsabilităţile. Controlul cetăţenilor asupra
autorităţilor publice este de cele mai multe ori inexistent. Organizaţiile neguvernamentale ale
cetăţenilor îşi exercită prea puţin influenţa asupra deciziilor administraţiei locale.
În parteneriatul şcoală – autorităţi publice locale este de discutat şi relaţia dintre
reprezentanţii autorităţilor şi şcolile de pe raza acestora de acţiune. Mai ales în oraşe, autorităţile
locale au în administrare şi trebuie să stabilească legături cu mai multe şcoli. Se ştie că, acestea au
nevoi diferite (de amenajare, de salubrizare, de întreţinere curentă), sunt frecventate de populaţie
şcolară diferită, din medii sociale diferite, cu nevoi sociale diferite.
În acest context cum se asigură un echilibru în interesul manifestat de autorităţile locale faţă
de nevoile specifice ale şcolilor? Managementul contextual în care resursa urmează nevoia ar putea
fi un răspuns.

7. Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanţii şcolii şi
ai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori abordate de către şcoli. Se constată o situaţie bună în
şcolile care şi-au formulat direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadre
didactice) au luat iniţiative de comunicare, de iniţiere de parteneriate. Resursele sunt astfel orientate
spre cei care îşi ştiu nevoile şi îşi promovează interesele. Şcolile, aflate în concurenţă pentru
furnizarea de servicii educaţionale de calitate, pentru aşi atrage elevi vor fi nevoite, din ce în ce mai
mult să dezvolte relaţii de colaborare cu autorităţile, cu părinţii, cu organizaţiile neguvernamentale, cu
unităţile medicale şi alte entităţi reprezentative de la nivel local.
2. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale cu
atribuţii în domeniul educaţiei
Analiza legislaţiei în vigoare ne indică direcţii de acţiune ale colaborării dintre autorităţile
centrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul educaţiei astfel:
- în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul preşcolar şi
învăţământul obligatoriu.
- dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri.
- organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerinţelor
programei naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor şcolare.
- organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului liber
şi odihnă.
- realizarea sau iniţierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonului
şcolar din motive economice.
II.III Şcoala şi poliţia
1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitate
În comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi.
Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii:
- preventive;
- de intervenţie în situaţii speciale.
Parteneriatul dintre şcoală şi poliţie are la bază îndeplinirea obiectivelor comune.
În comunităţi, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o şcoală la alta. În esenţă,
domeniile în care întâlnim parteneriatul şcoală – poliţie sunt următoarele:
- Asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor comunităţii în
general;
- Prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii;
- Violenţa în familie, stradală, în cadrul şcolii;
- Prevenirea consumului, a traficului de droguri;
- Educaţia rutieră;
- Prevenirea prostituţie/proxenetism, pedofiliei;
- Prevenirea cerşetoriei;
- Prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;
- Promovarea respectului faţă de lege;
- Promovarea drepturilor omului şi ale copilului;
- Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;
- Promovarea imaginii pozitive ale Poliţiei în comunitate şi creşterea încrederii în instituţie;
- Culegerea de informaţii şi date de interes în cazuri speciale;
- Menţinerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora (perimetrul
şcolii, traseul de la şcoală – acasă al elevilor), în comunitate;
- Realizarea / proiectarea unor programe/proiecte de parteneriat;
- Stabilirea identităţii persoanelor şi educarea copiilor pentru utilizarea actelor care atestă
identitatea;
- Recrutarea viitoarelor cadre ale instituţiei.
Şcoala prin reprezentanţii săi, cadre didactice, elevi, personal administrativ trebuie să
identifice problemele de comportament ale elevilor, să colaboreze cu poliţia în cazul copiilor infractori
sau potenţial infractori. Desigur, nu numai şcoala şi poliţia trebuie să se implice în aceste situaţii, se
impune o colaborare cu reprezentanţii serviciilor sociale, cu asistenţii sociali, cu familia elevilor.
Este de menţionat faptul că pregătirea elevilor trebuie să îmbrace forme diferite, în funcţie de
nivelul de vârstă, de înţelegere al acestora, de potenţialele riscuri ale grupelor de vârstă. Formele de
parteneriat sunt multiple şi implică nu numai şcoala şi poliţia, ci şi alţi actori comunitari cu rol
educaţional: părinţii, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile etc.

8. II.IV Şcoala şi unităţile sanitare
1.Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate
La nivelul comunităţilor locale, un rol important îl au unităţile sanitare. Şcolile pot desfăşura
parteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătăţii mentale şi fizice a copiilor şi a
familiilor acestora.
Parteneriatul şcoală – unităţi sanitare poate fi analizat din prisma acestor responsabilităţi
comunitare pe care unităţile sanitare le au.
Unităţile sanitare reprezintă unităţile care asigură populaţiei asistenţă medicală, curativă şi
profilactică în sectorul public şi privat prin: spitale şi ambulatorii de spital şi de specialitate,
dispensare medicale, policlinici, centre de sănătate, sanatorii TBC, centre de diagnostic şi tratament,
ambulatorii de spital şi specialitate, preventorii, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice,
laboratoare medicale, de tehnică dentară, cabinete medicale de specialitate, cabinete medicale
şcolare/studenteşti, laboratoare medicale, creşe, farmacii şi puncte farmaceutice, depozite
farmaceutice, unităţi medico-sociale, centre de diagnostic şi tratament, de specialitate, centre de
transfuzie sanguină, sanatorii, preventorii etc.
Rolul unităţilor sanitare este în principal acela de asigura sănătatea populaţiei.
Fiecare tip de unitate sanitară are însă responsabilităţi diferite.
2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităţi sanitare
În opinia noastră, cel mai mare rol educativ îl au medicii de familie şi cabinetele medicale
şcolare/studenţeşti. Medicul de familie este acela care, cunoaşte pacientul în complexitatea sa,
cunoaşte familia de provenienţă, eventualele probleme genetice, evoluţia fizică şi psihică a copilui.
Acesta poate recomanda familiei şi copilului un anumit tip de activităţi, sau pot informa asupra
activităţilor nerecomandate (ex. activitate sportivă), poate informa, respectând confidenţilitatea
datelor şi drepturile pacientului, cadrele didactice despre problemele copiilor. În cazuri speciale
medicii de familie pot recomanda părinţilor un anumit tip de şcoală (ex. şcoala de masă sau cea
specială în cazul copiilor cu dizabilităţi) debutul sau amânarea şcolarizării, pot interveni în cazuri de
refuz din partea şcolii, a cadrelor didactice, a părinţilor pentru a primi în şcoală/clasă un copil cu
dizabilităţi, sau boli cronice, pot da explicaţii, date despre riscuri, precizări privind comportamentul.
Iniţiativa de a participa la acţiuni şcolare poate fi a medicului de familie, a părinţilor sau chiar a şcolii.
De asemenea, medicul de familie trebuie să anunţe unitatea şcolară în cazul în care constată o boală
contagioasă la un copil, la cadrele didactce sau personalul şcolii (hepatită, bolile copilăriei, TBC,
gripă), care pune în pericol sănătatea colegilor, a cadrelor didactice, să anunţe alte unităţi sanitare cu
responsabilitati specifice (Direcţia de Sănătate Publică) şi să intervină în colectivitate.
Medicul de familie poate consilia şi orienta părinţii, atunci când constată probleme care pot
afecta activitatea şcolară a copiilor, spre alte servicii specializate (ex. cabinete oftalmologice,
investigaţii şi intervenţii medicale de specialitate, unităţi sportive de practicare a diverselor sporturi
etc.). Medicii de familie pot iniţia sau pot participa la acţiunile iniţiate de şcoli, la activităţi educative
pentru copii: educaţie pentru sănătate, educaţia reproducerii, prevenirea transmiterii bolilor
contagioase, siguranţa şi sănătatea alimentaţiei etc.
Medicii de familie pot apela, în cazul sesizării unor situaţii de abuz asupra copiilor, la alţi
profesionişti din comunitate pentru a sesiza şi rezolva cazurile acestora: asistenţi sociali, poliţişti, alţi
reprezentanţi ai autorităţilor etc. Medicii pot sesiza abuzurile asupra copiilor, dar, cei care intră mai
frecvent în relaţiile cu copii sunt cadrele dicatice. Relaţia de colaborare dintre aceştia este esenţială,
personalul medical şi cadrele didactice trebuie să aibă informaţii despre semnele prin care pot
recunoaşte un abuz, despre cum pot interveni în tratarea copiilor, consilierea familiilor sau să apeleze
la alţi specialişti din reţeaua comunitară.
O situaţie de discutat este aceea în care, unităţile farmaceutice, sau mai exact marii
producători de medicamente iniţiază acţiuni, campanii educative în şcoli, fie pentru că şi-au
conştientizat rolul social pe care-l au, fie ca o formă mascată de publicitate. În aceste cazuri, se
impune o analiză a influenţelor educative, a consecinţelor acestor acţiuni de către reprezentanţii
şcolii, părinţi şi copii şi să se decidă continuarea sau stoparea unor astfel de acţiuni.
Activităţi educative şi de prevenţie pot fi desfăşurate în unităţile sanitare, în cabinetele
medicale dar şi în şcoli sau în alte medii nonformale.
Un caz special este cel al copiilor care suferă de boli cronice şi care sunt nevoiţi să-şi
întrerupă şcoala. În cazul în care, copilul se află în îngrijirea familiei, personalul medical ar trebui să
informeze şcoala despre posibilitatea ca bonavul să fie şcolarizat acasă, care sunt riscurile dar şi
capacitatea de efort a copilului. În cazul în care, copii bolnavi cronici trebuie să fie internaţi pe
perioade lungi de timp, unităţile sanitare trebuie să asigure posibilitatea copiilor bolnavi să-şi continue
studiile: să amenajeze spaţii corespunzătoare, să angajeze personal, să colaboreze cu inspectoratul
şcolar pentru asigurarea personalului, a materialelor didactice, a manualelor etc.

9. În toate informaţiile şi serviciile oferite copiilor trebuie să se ţină seama de vârsta copiilor, de
nivelul acestora de înţelelegere, de nivelul cunoştinţelor acestora.
Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple:
- igiena personală, a locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului înconjurător;
- acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă;
- educaţie sexuală şi de sănătatea reproducerii;
- educaţia pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun;
- educaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a accidentelor;
- educaţia pentru practicarea sporturilor;
- educaţia pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp
alocat televizorului şi calculatorului, etc.)
- educaţie pentru consum alimentar sănătos etc.
3. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriat şcoală unităţi
sanitare
Formele generale adoptate pentru diseminarea cunoştinţelor se realizează prin campanii de
informare şi de prevenire. Contribuţia unităţilor sanitare şi a personalului medical la succesul acestor
acţiuni are un rol decisiv. Personalul medical trebuie să depună eforturi pentru informarea părinţilor şi
a copiilor asupra diverselor probleme privind sănătatea şi alimentaţia copiilor, igiena şi salubritatea
mediului înconjurător, obiceiuri de viaţă sănătoase etc. Personalul medical poate oferi aceste
informaţii în incinta unităţilor sanitare sau în munca de teren.
Programele educaţionale oferite de către şcoli pot atrage personalul medical să se implice în:
cursuri privind igiena, primul ajutor, educaţia sexuală, sănătatea reproducerii etc. Pot fi organizate
concursuri pentru copii (de desen, de acordare a primului ajutor etc.) în care copiii să capete
informaţii, deprinderi într-o manieră încurajatoare.
II. V. Şcoala şi biserica
1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – biserică
Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au colaborat
încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli.
Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului dar şi în
promovarea educaţiei de tip moral – religios.
2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme ale
parteneriatului şcoală – biserică
În societatea contemporană rolul bisericii ca instituţie comunitară s-a diminuat mult. Cu toate
acestea, putem identifica, pe o axă a influenţei valori diferite ale impactului bisericii în comunităţile în
care funcţionează. Dacă în marile aglomerări urbane, influenţa bisericii este mult diluată,
manifestările religioase ale credincioşilor sunt manifestate datorită voinţei persoanelor, în mediul rural
influenţa bisericii este semnificativă. Aici sistemul relaţiilor interpersonale este unul strâns, instituţia
este vizibilă, păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor religioase este mai evidentă. Cu toate acestea şi în
mediul rural întâlnim influenţe diferite ale bisericii asupra comunităţii. Acestea, indiferent de mediul la
care ne raportăm, sunt puternic influenţate de persoanele implicate în instituţia bisericii, ţin de un
anumit marketing comunitar de identificare şi implicare în problemele comunităii, de promovare a
unei bune imagini a bisericii în comunitatea în care funcţionează.
Trebuie făcută însă o distincţie între funcţionarea instituţiei bisericii la nivel comunitar şi
educaţia religioasă realizată în şcoli.
Pledăm pentru faptul că biserica şi religia au rol important în formare competenţelor şi
atitudinilor moral – sociale ale copiilor. Acestea promovează valori precum: binele, responsabilitatea
faţă de ei şi faţă de alţii, toleranţa, diversitatea şi acceptarea sa, respectarea drepturilor omului,
umanismul, solidaritatea, libertatea, promovarea bogăţiei şi identităţii spirituale, binele comun, etc.
Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:
- organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări, expoziţii, spectacole etc.) cu
ocazia marilor sărbători creştine: Crăciun, Paşti, Florii, Ziua eroilor neamului etc.;
- participarea reprezentanţilor bisericii la manifestări organizate de către şcoală:
deschiderea/închiderea anului şcolar, sfinţirea lăcaşului şcolii, lectorate cu părinţii, întâlniri ale
reprezentanţilor bisericii cu elevii;
- organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte bisericeşti (mănăstiri, schituri);
- participarea reprezentanţilor bisericii la campanii destinate eradicării: violenţei,
comportamentelor deviante în rândul elevilor, traficului de copii etc.
O importantă misiune educativă şi filantropică o au preoţii parohi. Astfel, având în vedere
valorile creşine pe care le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii pot contribui la:

10. - educarea cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le
aduce întregii comunităţi;
- identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot afla
acestea;
- îndrumarea, informarea şi orientarea către diverse servicii;
- medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului
copilului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură şi familia
acesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi etc.;
- sesizarea situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare;
- implicare în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative;
- mobilizarea comunităţii, pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;
- implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii;
- organizarea şi implicarea în manifestări culturale ale comunităţii şi ale şcolii.
II.VI. Şcoala şi agenţii economici
1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economici
În cazul parteneriatului dintre şcoală şi agenţii economici plecăm de la premisa care stă la
baza lucrării de faţă, că implicarea comunităţii largi (părinţii, elevii, patronate, sindicate, autorităţi
publice locale, sectorul non-profit, asociaţiile profesionale) în mecanismele decizionale şi de
consultare vor conduce la democratizarea sistemului educaţional. Implicarea cât mai multor factori
aduce inovaţia şi diversificarea ofertei educaţionale şi responsabilizarea celor implicaţi.
În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta are efecte pe termen lung, în
funcţie de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa
muncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale în
funcţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială prin diferenţiere a
absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea,
respectul pentru muncă şi valorile produse de către aceasta etc. Toate acestea se pot realiza printr-o
bună corelare între sistemul economic şi social la nivelul macrosistemului şi a microsistemului.
Din punct de vedere formal, conform cu legislaţia în vigoare, agenţii economici pot participa
la conducerea unei instituţii de învăţământ prin desemnarea de reprezentanţi în Consiliul de
administraţie al unei şcoli.
Din punctul de vedere al parteneriatului raportat la ciclurile de şcolarizare activităţile
desfăşurate pot fi multiple:
- pentru ciclul primar şi gimnazial: vizite la agenţii economici, lecţii deschise, sponsorizări
acordate de agenţii economici pentru diverse manifestări, participarea unor reprezentanţi ai agentilor
economici la lecţii care să aibă ca obiectiv educaţia economică a micilor şcolari;
- la ciclul gimnazial aceste activităţi pot fi diversificate prin implicarea elevilor în activităţi
productive care să pună în practică diverse cunoştinţe dobândite în şcoală, consiliere profesională,
activităţi cu scopul orientării şcolare şi profesionale, prezentarea diverselor meserii etc.;
- pentru ciclul liceal activităţile, pe lângă cele menţionate anterior, pot fi de practică de
specializare în anumite domenii economice conform cu specializarea oferită de către şcoală.
Parteneriatul în acest caz capătă un aspect formal, între unităţile de învăţământ, inspectoratele
şcolare şi partenerii agenţi economici existând contracte de colaborare clare.
Concret, şcoala şi agenţii economici pot colabora prin:
- asigurarea de spaţii şi dotări necesare efectuării practicii în cadrul unităţilor economice, acest
lucru ducând la formarea deprinderilor profesionale ale elevilor;
- angajarea absolvenţilor. Sunt agenţi economici care, selectează absolvenţi în vederea
angajării, unii chiar acordând burse elevilor cu rezultate bune condiţionând acordarea bursei de
angajarea la agentul economic respectiv după terminarea studiilor;
- organizarea de stagii de învăţare, de întâlniri cu persoane din structura de management a
companiilor, modele de succes profesional;
- organizarea şi desfăşurarea de programe de formare continuă pentru angajaţi în şcoli sau
pentru cadre didactice în unităţi economice;
- realizarea, în partenerait, a unor planuri de dezvoltare a resurselor umane;
- organizarea unor târguri ale firmelor de exerciţiu, târguri de locuri de muncă pentru
absolvenţi;
- furnizarea unor servicii de informare, orientare şi consiliere pentru carieră elevilor.
II.VIII Şcoala şi organizaţiile neguvernamentale

11. 1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axei
public – privat
Şcoala este o instituţie care funcţionează într-o comunitate, la intersecţia dintre o multitudine
de alte organizaţii. Influenţele acestora pot fi unele directe sau indirecte asupra şcolii. Unele dintre
organizaţiile care-şi manifestă cel mai activ influenţa asupra şcolilor sunt organizaţiile
neguvernamentale.
Parteneriatul dintre instituţiile de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale poate fi
analizat pe axa public – privat în oferirea de servicii sociale. Educaţia poate fi considerat un
serviciu social de interes general, la fel cum şcoala poate fi considerată o organizaţie publică.
Organizaţiile publice, printre care şi şcolile sunt aşteptate să devină, ca şi cele private
antreprenoriate, inovatoare şi eficiente, trebuie să răspundă unor sarcini din ce în ce mai complexe,
în medii în schimbare. Schimbarea organizaţiilor publice este complexă: se produc schimbări în
funcţionarea lor, în structura de organizare, în tipurile de servicii oferite şi în modul în care sunt
oferite aceste servicii.
Şcoala, alături de alte organizaţii publice, trebuie să facă faţă concurenţei, organizaţiile de tip
privat au început să ofere servicii similare cu cele publice ale şcolii, acestea având o dimensiune mai
mică sunt mai flexibile şi se pot adapta mai uşor contextelor şi cerinţelor, organizaţiile private pot
prelua chiar modelele de funcţionare, total sau parţial, de la organizaţiile publice. Influenţa este deci,
una reciprocă.
Graniţa dintre organizaţiile publice şi cele private este din ce în ce mai flexibilă, acestea intră
în reţele adaptabile la probleme şi la nevoile reale ale beneficiarilor (clienţi, cetăţeni).
Şcoala este o organizaţie publică, cu un tip aparte de management, cu roluri sociale
recunoscute. Parteneriatul impune o schimbare managerială, o redefinire a rolurilor, adoptarea unor
noi tipuri de servicii.
Parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale poate fi legitimate de mai multe motive:
- complementaritatea serviciilor oferite copiilor şi familiilor acestora;
- crearea unei reţele de servicii care să răspundă nevoilor reale;
- dezvoltarea profesională a celor implicaţi;
- satisfacţia beneficiarilor: elevi, părinţi, comunitatea în ansamblu.
Parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari poate funcţiona în mai multe feluri:
- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp,
informaţionale etc.) pentru binele comun;
- activităţi / proiecte / programe comune;
- alocarea de resurse din partea agenţilor comunitari către şcoală;
- voluntariat şi implicare în acţiuni la nivel comunitar;
- testarea nevoilor locale;
- formarea resurselor umane;
- atragerea de resurse către comunitate etc.
Este dificil să facem o descriere a tipurilor de parteneriat dezvoltate de şcoli cu organizaţiile
neguvernamentale datorită marii diversităţi a acestor forme. Vom încerca o clasificare a organizaţiilor
şi a tipurilor de servicii/proiecte derulate după mai multe criterii.
Concret, organizaţiile neguvernamentale activează în:
- furnizarea de servicii sociale către diverse categorii sociale de personae;
- dezvoltarea comunitară: creşterea nivelului de dezvoltare socio-economică în zonele rurale şi
semi-rurale, revitalizarea spiritului comunitar, implicarea cetăţenilor în activităţi/proiecte/programe de
dezvoltare locală, dezvoltare personală;
- advocacy şi influenţarea politicilor publice la nivel naţional şi local (promovarea unor iniţiative
legislative, a procedurilor de intervenţie în diverse cazuri, a drepturilor persoanelor etc.);
- protecţia mediului: prevenirea deteriorării mediului, supravegherea calităţii mediului de care
beneficiază populaţia, educaţia privind protecţia mediului şi militarea pentru îmbunătăţirea acestuia;
- parteneriate cu alte organizaţii (federaţii, coaliţii), cu organizaţii guvernamentale centrale şi
locale, cu instituţii, cu alte organizaţii naţionale şi internaţionale etc.
Influenţa organizaţiilor neguvernamentale asupra şcolilor se manifestă pe mai multe planuri:
- iniţierea unor noi forme de organizare ale activităţilor educative: centre de zi pentru copiii cu
dizabilităţi cu servicii integrate (educaţie, socializare, recuperare), centre after school (pentru copiii ai
căror părinţi sunt la muncă, provin din familii sărace etc.). Aici sunt organizate activităţi educative,
sportive şi de recreere), clase integrate (copii fără dizabilităţi împreună cu copii cu dizabilităţi) etc.;
- influenţe asupra curriculumului;
- profesionalizarea şi/sau perfecţionarea cadrelor didactice;

12. - implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinţilor / reprezentanţilor organizaţiilor
neguvernamentale în diverse activităţi;
- realizarea unor studii, asimilarea rezultatelor în practicile / politicile educaţionale;.
- influenţe asupra politicilor educaţionale;
- contribuţii la îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli;
- promovarea unor modele de activităţi/proiecte/programe educaţionale inovatoare.
Parteneriatul este benefic pentru ambele tipuri de organizaţii. Organizaţiile
neguvernamentale îşi legitimează rolul social, îşi îndeplinesc misiunea pentru care au fost create,
şcolile se dezvoltă, îşi completează aria de servicii oferite beneficiarilor: copii, părinţi, comunitate.
CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN
PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE
Interogaţii pedagogice: Cum poate fi dezvoltat parteneriatul şcoală – comunitate locală în
cadrul formelor educaţiei: formală, nonformală, informală? Care sunt interferenţele formeloe educaţiei
care încurajează parteneriatul şcoală – comunitate locală?
Cuvintele/sintagme cheie: educaţia formală, educaţia informală, educaţia nonformală,
interacţiunea formelor educaţiei din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate locală.
III. I. Forme ale educaţiei
Parteneriatul şcoală – comunitate poate fi analizat şi din perspectiva relaţiilor dintre formele
educaţiei: educaţia formală, nonformală, informală.
Raportându-ne la gradul de organizare şi de oficializare ale formelor educaţiei, putem
delimita astfel trei mari categorii:
- educaţia formală;
- educaţia non-formală;
- educaţia informală.
1.1 Educaţia formală tinde astăzi să depăşească graniţele clasice prin care aceasta deţinea
rolul prioritar. Şcoala trebuie să se schimbe şi să se deschidă în faţa problematicii lumii
contemporane. Parteneriatul şcoală - comunitate poate fi susţinut printr-o serie de măsuri concrete
precum:
- descongestionarea programelor de învăţământ şi a materiei de studiu;
- introducerea unor discipline/capitole care să vizeze viaţa comunităţii în care şcoala îşi
desfăşoară activitatea care să abordeze aspecte ce ţin de dezvoltarea comunităii, istoricul acestei,
valorizatea aspectelor pozitive ale comunităţii etc.;
- susţinerea elevilor pentru a-şi manifesta talentele şi aptitudinile prin creşterea şi
diversificarea ofertei de opţionale şi de alternative educaţionale (pachete de cursuri opţinale, alte
servicii sociale dezvoltate în şcoală etc.);
- oferirea unor şanse reale pentru fiecare unitate de învăţământ de a-şi determina propriul
curriculum (prin curriculum la decizia şcolii);
- posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcţie de
nevoile locale de educaţie şi formare;
- asigurarea unei conexiuni adecvate între învăţarea formală, nonformală şi informală, în
sensul deschiderii şcolii înspre influenţele educative nonformale şi informale şi găsirea modalităţilor
optime de articulare între acestea;
- armonizarea politicilor şi practicilor privind instruirea initială, şi continuă (asigurarea
calităţii şi continuităţii prin conţinutul curriculum-ului, evaluare şi recunoaştere) şi regândirea tuturor
nivelurilor şi structurilor învăţământului din prespectiva educaţiei permanente etc.
1.2 Educaţia nonformală
Educaţia nonformală care serveşte unei mari varietăţi de necesităţi educaţionale (mai ales la
tineri şi adulţi) se regăseşte sub mai multe forme:
a) educaţia “complementară”, paralelă cu şcoala, întâlnită mai ales la elevi;
b) educaţia “suplimentară, pentru cei care şi-au întrerupt prematur studiile;
c) educaţia de “substituţie”, pentru cei care sunt analfabeţi.
- o altă clasificarea a educaţiei nonformale poate fi făcută în funcţie de activităţile
desfăşuare. Astfel întâlnim:
1) activităţi extraclasă/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice,
ansambluri sportive, artistice, concursuri şcolare, olimpiade, competiţii etc.);
2) activităţi de educaţie şi instruire extraşcolare, denumite paraşcolare şi perişcolare.
- Activităţile paraşcolare se dezvoltă în mediul socio-profesional specific: activităţi de
perfecţionare şi de reciclare, de formare civică sau profesională.

13. - Activităţile perişcolare sunt desfăşurate în mediul socio-cultural ca activităţi de
autoeducaţie şi de petrecere organizată a timpului liber în cadrul universităţilor populare, al cluburilor
sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acţiuni social-
culturale sau în familie ori prin intermediul massmedia.
Toate aceste activităţi folosesc predominant resurse locale.
Obiectivele educaţiei nonformale sunt multiple şi specifice diverselor situaţii întâlnite.
Totuşi putem sistematiza câteva dintre acestea:
a) Perfecţionarea profesională/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru.
b) Pregătirea cetăţenilor pentru a cunoaşte, folosi mai bine resursele locale
c) Alfabetizarea Este cunoscut faptul că, analfabetismul este sursă de sărăcie, marginalizare
socială, conflicte sociale etc.
d) Dezvoltarea unora dintre componentele educaţiei: morală, profesională, fizică, igienică,
ecologică, pentru petrecerea timpului liber, interculturală, civică etc.
e) Recreerea şi destindrea participanţilor şi petrecerea adecvată a timpului liber;
f) Lărgirea şi completarea orizontului cultural al participanţilor la diverse activităţi;
g) Exersarea şi cultivarea abilităţilor, aptitudinilor, talentelor, capacităţilor
Educaţia nonformală este realizată de o serie de agenţi care acţionează la nivelul comunităţii
locale: familie, organizaţii nonguvernamentale, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, biserică,
poliţie, unităţi sanitare, agenţi economici, cinematografe, biblioteci, universităţi populare etc. cât şi
prin mass-media.
Din punctul de vedere al parteneriatului şcoală – comunitate locală, educaţia nonformală este
importantă pentru că:
- fiind centrată pe cel care învaţă, dezvoltă capacităţi, competenţe aptitudini personale care
pot fi utilizate în acţiuni la nivel comunitar;
- răspunde promt şi adecvat unei nevoi concrete de formare acest lucru contribuind la
formarea resurselor umane locale;
- dispune de un curriculum la alegere, flexibil şi variat propunându-le participanţilor activităţi
diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile lor. Aşa
cum am mai arătat, acest curriculum poate viza, pe lângă aspecte de pregătire personală şi aspecte
comunitare;
- contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate a participanţilor, oferind
activităţi de perfecţionare profesională, de completare a studiilor şi de sprijinire a categoriilor
defavorizate sau de exersare a capacităţii indivizilor supradotaţi;
- creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind
destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic, “supape” din acest punct de vedere pentru membrii
comunităţii;
- în cadrul său se pot organiza manifestări de promovarea a comunităţii locale, prin implicarea
membrilor comunităţii conducând la creşterea coeziunii membrilor comunităţii;
- asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii;
- menţine interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă şi
pregătirii lor profesionale etc.
1.3 Educaţia informală
Din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate această formă de educaţie este deosebit
de relevantă. Plecând de la premisa că educaţia informală se referă la experienţele zilnice ce nu sunt
planificate sau organizate şi conduc către o învăţare informală, Sorin Cristea subliniază faptul că
atunci când aceste ”experinţe sunt interpretate de către cei mai în vârstă sau de către membrii
comunităţii ele se constituie în educaţie informală.”
Educatorii informali sunt agenţii care acţionează la nivel comunitar în relaţiile interpersonale
dezvoltate de membrii comunităţii şi pot fi: părinţii, prietenii, rudele etc. Interacţiunea este una
continuă, copilul învaţă din aceste interacţiuni să se descurce în viaţa de zi cu zi.
Deschiderea şcolii către comunitate vizează aspecte ce ţin de valorificarea experienţelor
pozitive ale educatorilor informali, orientarea şi consilierea acestora. Îmbrăcând forme de educaţie
nonformală, au fost astfel create cursuri speciale pentru părinţi în care aceştia pot învăţa cum să-i
sprijine pe copii la lecţii, primesc informaţii despre psihologia vârstelor, sunt consiliaţi dar sunt şi
consultaţi în probleme care ţin de administrarea şcolii şi a comunităţii, realizarea programelor de
finanţare pentru şcoală şi comunitate etc.
Învăţarea de tip informal este o învăţare cu caracter pluridisciplinar, informaţiile provenind din
variate domenii, completându-le pe cele achiziţionate prin intermediul celorlalte forme de educaţie.
Această situaţie îi conferă individului posibilitatea de a interioriza şi exterioriza atitudini,
comportamente, sentimente etc.

14. Parteneriatul şcoală – comunitate asigură puntea de legătură între cele trei forme de
educaţie. Agenţii implicaţi în educaţie sunt multipli şi au influenţe specifice celor trei forme de
educaţie.
CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ
Interogaţii pedagogice: Este descentralizarea o premisă a parteneriatului şcoală –
comunitate locală? Cum influenţeză dezvoltarea locală instituţia şcolară şi parteneriatul şcolii cu
agenţii comunitari? Au persoanele implicate în parteneriat percepţii diferite legate de parteneriatul
şcoală – comunitate locală (părinţi, cadre didactice, elevi, poliţişti, agenşi economici, medici, preoţi,
reprezentanţi ai autorităţilor, ai ONG-urilor etc.)
Cuvintele/sintagme cheie: descentralizarea, dezvoltarea locală, direcţii de dezvoltare ale
parteneriatului şcoală – comunitate locală.
IV.I. Descentralizarea premisă a parteneriatului şcoală – comunitate locală
1. Premise teoretice ale descentralizării
Descentralizarea sistemului educaţional este o opţiune de politică educaţională necesară din
perspectiva democratizării vieţii interne şi a eficientizării administraţiei serviciilor publice.
Şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de
educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici,
biserică, poliţie, unităţi sanitare etc. Pentru ca parteneriatul şcoală – comunitate locală să funcţioneze
adecvat, descentralizarea este absolut necesară. Ea este inevitabilă.
În esenţă descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate,
responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către
unităţile de învăţământ şi comunitatea locală. Se crează astfel cadrul unei colaborări eficiente între
şcoală şi comunitate.
Direcţia aleasă, pentru politica educaţinală din sistemul educaţional românesc, este cea a
descentralizării. Analiza prevederilor legale şi a măsurilor adoptate în cadrul procesului de reformă,
ne indică faptul că, cel puţin formal descentralizarea este soluţia aleasă.
Descentralizarea în educaţie presupune:
• redistribuirea responsabilităţilor, a autorităţii decizionale şi a răspunderii publice pentru funcţii
educaţionale specifice, de la nivel central către nivelul local ;
• participarea factorilor non-administrativi, a reprezentanţilor societăţii civile, la procesul de luare a
deciziilor (părinţi, ONG, mediul de afaceri, asociaţii profesionale, parteneri sociali etc.).
• transferul competenţelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale şi/sau
organizaţionale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educaţie.
Descentralizarea nu este un scop în sine. Este o opţiune de politică educaţională care
se înscrie în strategia naţională de descentralizare.
Succesul descentralizării se bazează în principal pe echilibrul între autoritate şi
responsabilitate pe de o parte, precum şi capacitatea resurselor umane şi fluxurile de informaţii, pe
de altă parte.
Descentralizarea conferă şcolii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea şi
consultarea tuturor actorilor sociali interesaţi din perspectica dezvoltării durabile a comunităţii în care
funcţionează, pe de o parte, iar pe de altă parte din perspectiva globalizării educaţiei
Descentralizarea este o politică intersectorială ce vizează şi celelalte componente ale
socialului (politice, economice, culturale, administrative).
2. Domenii ale descentralizării
2.1 Domeniul legislativ – asigurarea aplicării măsurilor de descentralizare trebuie făcută în
primul rând prin prevederi legislative în care să existe o corelaţie între legislaţia specifică sistemului
de învăţământ şi celelalte domenii.
2.2 Sincronizarea descentralizării învăţământului cu celelalte procese similare în plan
politic, economic, administrativ
Descentralizarea prin delegarea unor competenţe de decizie sporite în direcţia şcolii, a
partenerilor sociali şi economici presupune realizarea unei reforme globale care afectează intreg
sistemul educativ. Formarea comunităţilor locale, cu o politică de dezvoltare locală coerentă şi solidă
este în măsură să încurajeze descentralizarea sistemului de învăţământ. Şcoala componentă
esenţială a comunităţii locale trebuie să dezvolte astfel un parteneriat comunitar. Descentralizarea
este un proces desfăşurat în toate sectoarele sociale: servicii educaţionale, servicii sociale,
administraţie publică, etc. Funcţionalitatea măsurilor de descentralizare este asigurată de
sincronizarea acestora în toate domeniile sociale.

15. 2.3 Revizuirea şi reelaborarea structurilor de decizie în domeniul educaţiei
Descentralizarea este un process realizat în etape cu o durată mare şi vizează atât
mecanismele sistemului cât şi schimbarea mentalităţilor. Realizarea unui plan al descentralizării,
adoptarea unor strategii de acţiune pe termen mediu şi lung sunt condiţii esenţiale.
4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspectiva descentalizării
În studiul de diagnoză menţionat în Strategia Naţională pentru Descentralizarea
Sistemului de Învăţământ Preuniversitar şi dat publicităţii în 2005, sunt menţionate următoarele
constatări referitoare la stadiul procesul de descentralizare:
- Acţiunile guvernamentale iniţiate şi realizate în perioada 1997-2004 în vederea
modernizării învăţământului preuniversitar şi al compatibilizării acestuia cu sistemele de învăţământ
europene s-au materializat, între altele, în adoptarea şi aplicarea unui set de acte normative care au
asigurat, parţial, transferul de la nivelul central la cel al unităţilor de învăţământ şi consiliilor locale al
unor responsabilităţi şi atribuţii cu privire la conţinutul şi structura procesului de învăţământ, la
reţeaua şcolară, la finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ şi la politicile în domeniul
resurselor umane.
- Deciziile privind descentralizarea nu au fost coerente şi consecvente în perioada
menţionată. În 2004, prin HG nr. 1942/2004 au fost desemnate 8 judeţe-pilot în care se aplică
prevederile Legii nr. 354/2004 de modificare şi completare a Legii învăţământului nr. 84/1995 şi Legii
nr. 349/2004 de modificare şi completare a Statutului Personalului Didactic, cu privire la
descentralizarea sistemului de finanţare şi administrare a şcolilor.
- Transferul de decizie de la nivelul central la cel local s-a desfăşurat în ritmuri diferite pe
diversele domenii ale sistemului – curriculum, resurse, administrarea unităţii de învăţământ, politici de
personal etc, într-un cadru legislativ în care persistă prevederi contradictorii, generând astfel unele
incoerenţe şi disfuncţionalităţi în sistem.
5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitate
locală
Impactul estimat al procesului de descentralizare vizează aspecte importante ale
parteneriatului şcoală – comunitate şi anume:
a) la nivelul şcolii:
– democratizarea vieţii şcolii;
– inovaţie şi diversificare a ofertei şcolare;
– asumarea responsabilă a deciziilor privind calitatea procesului instructiv-educativ şi a
condiţiilor de realizare a acestuia;
b) la nivelul consiliului local:
– implicarea reală şi efectivă în funcţionarea şi dezvoltarea serviciului educaţional;
– asumarea de către autorităţile locale a responsabilităţii privind furnizarea de servicii
educaţionale;
– dezvoltarea comunităţii prin transformarea şcolii în centru de informare şi dezvoltare pentru
comunitate;
c) la nivelul societăţii:
- corelarea mai bună dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii;
- integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni;
- promovarea valorilor autentice şi a tradiţiilor specifice.
IV.II Dezvoltarea comunitară şi influenţa sa asupra instituţiei şcolare
1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra dezvoltării şcolii
Caracteristicile unei comunităţi dezvoltate
Şcoala, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate este direct influenţată de
nivelul de dezvoltare comunitară. În esenţă dezvoltarea comunităţii vizează evoluţia acesteia, un
proces de intervenţie complexă, planificată, care are ca scop creşterea capacităţii comunităţii de a-şi
pune în practică propria viziune de dezvoltare.
Dezvoltarea comunitară urmăreşte, promovarea “binelui comun”, încurajează sentimentul de
apartenenţă al individului la aceasta şi-l face responsabil de dezvoltare.
În această perspectivă “dezvoltarea comunitară” poate fi definită ca un proces social prin
care indivizii dintr-o comunitate controleaza tot mai bine şi se adaptează tot mai bine la aspectele
specifice ale unei lumi în permanentă schimbare.

16. Dezvoltarea comunitară este o evoluţie planificată în care aspectele economice, sociale,
culturale, de mediu, administratice contribuie la realizarea unui mai “bine comun”, la bunăstarea
comunităţii şi a oamenilor care fac parte din ea. Membrii comunităţii acţionează colectiv pentru a
soluţiona problemele comunităţii, iniţiativele variind ca intensitate şi întindere de la iniţiative luate de
grupuri mici până la iniţiative majore care implică întreaga comunitate.
1.3 Factorii dezvoltării comunitare
Dezvoltarea comunitară este dependentă de o multitudine de resurse: naturale, umane,
financiare, de infrastructură.
Resursele naturale sunt cele furnizate de natură: pământul, apă, aer, minerale şi metale de
suprafaţă/subteran, petrol şi gaze naturale, păduri, vegetaţie, viaţă sălbatică. O bună gestionare şi
administrare a acestora aduce bunăstare comunităţii şi membrilor săi.
Resursele umane sunt deosebit de importante în dezvoltarea comunitară şi vizează: familii şi
stiluri de viaţă sănătoase, capacitatea de a construi, educa şi pregăti, planificarea carierei, valori şi
norme etc.
Resursele financiare sunt importante în dezvoltarea comunitară în măsura în care ele sunt
localizate, atrase şi cheltuite adecvat la nivelul comunităţii.
Infrastructura este o parte necesară a dezvoltării comunitare. Aici putem include structuri şi
construcţii fizice, transport, sisteme de comunicaţii, sisteme electrice, hidrotehnice, canalizare,
încălzire, curăţenie şi gestionarea deşeurilor etc.
Nu trebuie să facem însă abstracţie de istoria comunităţii, de contextul socio-economic şi
istoric în care se dezvoltă o comunitate.
În România dezvoltarea comunitară este diferită de la o regiune la alta şi este dependentă de
localizarea geografică, de nivelul dezvoltării economice şi sociale.
2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară
Dezvoltarea şcolii trebuie privită din cel puţin două perspective:
- aceea a eforturilor depuse de către comunitate în ansamblu în scopul dezvoltării: autorităţi
active, oameni implicaţi, nivelul investiţiilor crescut, venituri bune pe cap de locuitor, investiţii în
infrastructură în general şi în infrastructura şcolii etc.;
- eforturi depuse de către şcoală în scopul adaptării la cerinţele comunităţii: management
participativ, conlucrare cu autorităţile, părinţii, implicare a cadrelor didactice şi pregătirea adecvată a
acestora etc.
Dezvoltarea comunităţii în care funcţionează o şcoală o influenţeză decisiv pe acesta din
urmă. Fenomene precum: scăderea natalităţii, migraţia forţei de muncă tinere, îmbătrânirea
populaţiei, schimbarea structurii ocupaţiilor etc. influenţeză viaţa şcolii, mai ales a perioadei de
şcolarizare obligatorie. Pe de altă parte, infrastructura nedezvoltată, accesul greu la unităţile şcolare,
insuficienţa spaţiilor de învăţământ, lipsa spaţiilor de cazare pentru copiii ale căror familii locuiesc
departe de şcoală, lipsa de salubritate etc., influenţeză viaţa de zi cu zi a şcolii. Într-o comunitate
interdependenţa aspectelor sociale conduce la funcţionalitatea sa. Dacă de exemplu, autorităţile nu
se preocupă pentru sporirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor (nu gestionează corespunzător:
reţelele de apă şi canalizare, electricitate, managementul deşeurilor, nu întreţine reţeaua de străzi),
locurile de muncă lipsesc etc. – tinerii sunt tentaţi să părăsească localitatea, natalitatea scade şi
acest lucru poate duce la desfiinţarea unităţilor şcolare.
Relaţia şcoală comunitate locală este influenţată de o multitudine de factori printre care
putem enumera:
- mediul social al comunităţii (rural, urban, mărimea comunităţii, întindere geografică etc.).
- gradul de cultură, nivelul studiilor populaţiei care îşi trăieşte viaţa în comunitate – influenţeză
şi viaţa şcolii. Modelul social al profesiilor de succes, modelele oferite de către cei apropiaţi copiilor
influenţează şi gradul acestora de aspiraţii.
- profesiile dominante în comunitate – pot deveni atât modele pentru copii dar pot dicta şi o
anumită orientare a şcolii către pregătirea copiilor în domeniul profesiilor cerute de către comunitate,
de agenţii economici activi;
- dezvoltarea economică şi tehnologică a comunităţii;
- reprezentările sociale, mentalităţile şi atitudinile privind educaţia copiilor, nivelul aspiraţiilor
familiilor faţă de educaţia copiilor;
- valoarea acordată studiilor şi profesiilor;
- percepţia privind misiunea şcolii în comunitate;
- componenţa demografică a comunităţii: ritmul creşterii demografice, structura pe vârste a
populaţiei, tipul de familii, structura ocupaţională a locuitorilor etc.

17. Considerăm că o şcoală dezvoltată într-o comunitate este motorul dezvoltării comunitare.
Iniţiativele parteneriatului vin de cele mai multe ori din partea şcolii. Parteneriatul şcolii cu alţi
reprezentanţi ai comunităţii se dezvoltă pe acele componente care au responsabilităţi, interese
privind copiii şi familiile acestora. Parteneriatul produce efecte benefice atât pentru şcoală, copii,
familii dar şi pentru comunitate. Şcolile care au acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane,
materiale, informaţionale, tehnologice) pot dezvolta forme de manifestare ale parteneriatului şcoală –
comunitate diverse şi centrate pe nevoile comunităţii.
Pe de altă parte, gestionarea optimă a problemelor educaţionale şi sociale identificate de
către şcoală este dependentă de gradul în care şcoala este responsabilă de propriul management.
Prin descentralizarea unităţilor de învăţământ se încearcă sporirea ariei de responsabilitate a şcolii în
privinţa propriului management. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveşte
propriul management, cu atât parteneriatul este mai posibil.
Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară presupune un efort de voinţă din partea celor
implicaţi dar şi o opţiune mangerială. În opinia noastră nu putem vorbi de o dezvoltare adecvată a
şcolii în context comunitar fără a ţine seamă de toate aspectele enumerate. Deşi investite cu aceleaşi
roluri sociale, şcolile funcţionează în comunităţi diferite, gradul de dezvoltare al acestora este
dependent de resursele comunităţii, de tipul de management adoptat de conducerea şcolii dar şi de
nevoile beneficiarilor de servicii educaţionale: copii, familii, adulţi etc.
O şcoală dezvoltată este aceea care răspunde adecvat unei game cât mai mari de nevoi ale
beneficiarilor săi, dispusă şi implicată în parteneriate, flexibilă şi cu oameni pregătiţi şi motivaţi.
IV. II. 3 PROPUNERI DE PROGRAME PENTRU DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI
ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
În realizarea prezentei cercetări am plecat de la premisa că la nivel local, comunităţile se
dezvoltă diferit, au caracteristici care le diferenţiază. Şcoala, ca instituţie centrală a comunităţii locale,
se dezvoltă şi ea conform unor direcţii locale. În cercetarea noastră am încercat să aducem
argumente care să certifice cele afirmate.
I. OBIECTIVELE CERCETĂRII:
1. Identificarea rolurilor agenţilor comunitari din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate;
2. Descrierea factorilor care contribuie la creşterea coeziunii din cadrul parteneriatului şcoală –
comunitate locală;
3. Identificarea posibilelor forme de organizare a parteneriatului şcoală – comunitate locală.
4. Identificarea blocajelor care pot apărea în parteneriatul şcoală – comunitate locală;
5. Identificarea unor soluţii de optimizare a parteneriatului şcoală – comunitate.
II. IPOTEZELE CERCETĂRII:
Ip. 1 Dacă şcoala are iniţiativa organizării unor forme de parteneriat relevante pentru
comunitate atunci, este posibil ca diverşi parteneri să se alăture activităţilor iniţiate de către
şcoală;
Ipoteze de lucru:
a. Parteneriatul se dezvoltă pe componentele comunităţii care au interes pentru copii;
b. Dacă parteneriatul şcoală – agenţi comunitari există atunci, produce efecte benefice
pentru ambele părţi.
Ip. 2 Dacă şcoala are acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane, materiale,
informaţionale, tehnologice) atunci, formele de manifestare ale parteneriatului şcoală –
comunitate sunt mai diversificate şi mai centrate pe nevoile comunităţii;
Ipoteze de lucru:
c. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveşte propriul management
cu atât dezvoltarea parteneriatului este mai posibilă;
d. Parteneriatul instituţional între şcoală şi agenţii comunităţii este mai prezent în
mediul urban decât în mediul rural.
III. UNIVERSUL CERCETĂRII
Nu ne propunem ca prin cercetarea noastră să extragem date semnificative statistic la nivel
naţional. Aşa cum am mai afirmat, şcolile, din perspectiva parteneriatului cu comunitatea locală, se
dezvoltă diferit. Fiecare şcoală funcţionează într-un context local diferit din mai multe puncte de
vedere: istoric, economic, al resurselor umane (demografie, structură etc.), al resurselor naturale, al
perspectivelor de dezvoltare, culturale etc. De aceea, considerăm că, o analiză de tip statistic la nivel
naţional nici nu poate fi posibilă fără să ştirbim din specificul local, din „originalitatea” locului. În

18. funcţie de acest specific, nevoile de dezvoltare instituţională locală ale şcolii sunt diverse. De aceea,
pe baza analizei specificului local, utilizând instrumente de analiză proprii, vom creiona câteva direcţii
de dezvoltare locală pentru fiecare din şcolile studiate. Analiza realizată a avut în vedere şcoli care
furnizează educaţie pentru nivelul de şcolarizare obligatoriu (şcoli generale). În cazul altor tipuri de
instituţii de învăţământ parteneriatul poate avea nuanţe diferite influenţate de obiectivele acestor
tipuri de şcoli, de caracteristicile populaţiei şcolare etc.
Universul prezentei cercetării cuprinde mai multe domenii:
- instituţional: şcoli, autorităţi, instituţii locale (unităţi medicale, poliţia, biserica), agenţi
economici locali, ONG-uri care au dezvoltat programe de parteneriat sau care ar putea fi interesate
de astfel de programe.
Instituţiile şcolare studiate sunt în număr de 3:
- Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău;
- Şcoala cu clasele I - VIII, din comuna Băleşti, jud. Vrancea;
- Şcoala cu clasele I – VIII, nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti
Motivaţiile alegerii celor 3 şcoli sunt multiple:
- Comunităţile unde acestea funcţionează sunt diferite: o şcoală care funcţionează
într-o comunitate teritorială întinsă, cu o unitate şcolară coordonatoare şi alte şcoli subordonate (7
sate) - Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău; o şcoală care
funcţionează într-o comunitate teritorială compactă, un sat comună - Şcoala cu clasele I - VIII, din
comuna Băleşti, jud. Vrancea; o şcoală care funcţionează în mediul urban - Şcoala cu clasele I – VIII,
nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti. Realităţile sociale din comunităţile studiate sunt diverse –
structura populaţiei diferită, ocupaţii principale ale populaţiei sunt diferite, posibilităţi economice şi de
dezvoltare diferite, resurse locale diferite, istoric specific pentru fiecare şcoală/comunitate etc.;
- 2 şcoli sunt din mediul rural şi 1 din mediul urban;
- şcoala din localitatea Băleşti, judeţul Vrancea funcţionează într-o comunitate
compactă, un sat comună, fiind singura unitate de învăţământ din comunitate care are arondată şi o
unitate de învăţământ preşcolară;
- şcoala din Comuna Puieşti are arondate mai multe şcoli mai mici aflate în satele
comunei. Comuna Puieşti are 7 sate iar unităţile şcolare sunt dispuse astfel: Şcoala cu clasele I – VIII
Nicoleşti (deserveşte satele Nicoleşti şi Dăscăleşti), Şcoala cu clasele I – VIII Puieşti de jos
(deserveşte satele: Puieşti de jos – centru de comună, Puieşti de sus, Lunca, Plopi, Măcrina), Şcoala
cu clasele I-IV Măcrina. Trebuie menţionat faptul că pe raza comunei funcţionează 5 unităţi
preşcolare (în satele: Măcrina, Puieşti de jos, Puieşti de sus, Nicoleşti şi Dăscăleşti).
- Diversitatea comunităţilor studiate ne va ajuta să creionăm o imagine complexă a
relaţiei şcoală – comunitate în contexte sociale diferite.
- uman: părinţi, elevi, cadre didactice, preoţi, medici, reprezentanţi ai agenţilor
economici, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (primar, viceprimari, consilieri locali), poliţişti;
- informaţional: statistici, lucrări de specialitate, site-uri, documente administrative,
monografii ale şcolilor, documente cu caracter istoric etc.
1. METODE DE CERCETARE
În demersul de cercetare folosesc mai multe metode:
- ancheta pe bază de chestionar;
- observaţia;
- monografia;
- analiza documentelor sociale;
- studiul de caz;
- interviul structurat;
- biografia socială.
V. INSTRUMENTE UTILIZATE IN CERCETARE
V. 1 Principalul instrument de cercetare utilizat a fost: grila de evaluare a şcolii prin prisma
parteneritului şcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară care a vizat analiza a
trei paliere temporale:
- trecut - dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii locale;
- prezent – situaţia şcolii şi a comunităţii în prezent;
- viitor – dezvoltarea şcolii în context comunitar local.
Pentru obţinerea informaţiilor necesare completării grilei am utilizat toate metodele de
cercetare enunţate: ancheta pe bază de chestionar, observaţia, monografia, analiza documentelor

19. sociale, studiul de caz, interviul structurat, biografia socială. Toate acestea ne-au ajutat să facem o
radiografie a şcolilor şi comunităţilor în care acestea funcţionează.
Instrumentul I: Grila de evaluare a şcolii (ANEXA I)a urmărit următoarele dimensiuni:
1. Dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii
2. Resurse locale de dezvoltare actuale
3. Dimensiunea resurse umane
4. Conducere şi management
5. Resurse informaţionale
6. Comunicare
7. Cultură
8. Resurse strategice
9. Resurse materiale
10. Resurse financiare
11. Alte resurse
12. Programe în parteneriat
13. Disponibilitatea pentru parteneriat
Instrumentul propune o posibilă grilă de evaluare a şcolii prin prisma parteneritului
şcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară. Această grilă nu este una exhaustivă,
ea poate fi îmbunătăţită şi nuanţată. Rezultatele unei analize complexe, realizate prin aplicarea
criteriilor acestei grile îi poate ajuta atât pe managerii şcolari cât şi pe ceilalţi reprezentanţi ai
comunităţii să realizeze o strategie de dezvoltare a şcolii coerentă şi să o pună în aplicare.
V.2 În cercetare Ancheta pe bază de chestinar este aplicată mai multor agenţi comunitari
din comunităţile studiate: elevi; părinţi; cadre didactice; primari şi viceprimari, consilieri locali; medici;
poliţişti; preoţi; reprezentanţilor agenţilor economici.
Instrumentul II: Chestionarul
Pentru fiecare categorie de agenţi comunitari a fost elaborat un chestionar, urmărind
variabile comparabile, care cumulate, pot da o imagine asupra percepţiei şcolii şi a rolurilor acesteia
în comunitatea locală precum şi posibilităţi de dezvoltare de parteneriate la nivel local.
Chestionarul aplicat elevilor (Anexa II):
Chestionarul a fost aplicat colectiv (în timpul orelor, cu sprijinul cadrelor didactice) şi a
cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau:
- identificarea noţiunilor caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (elevilor li
se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);
- percepţia copiilor despre implicare părinţilor în viaţa şcolii;
- identificare activităţilor extraşcolare/extracurriculare care sunt organizate de către şcoală
(aşa cum sunt ele percepute de elevi);
- identificarea activităţilor extraşcolare pe care elevii le au.
Chestionare aplicate părinţilor (Anexa III):
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 26 de întrebări (închise, deschise, mixte, cu
variante la alegere) care vizau:
- identificarea noţiunile caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (părinţilor
li se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);
- identificarea gradului în care părinţii sunt mulţumiţi de diferite aspecte ale şcolii;
- Frecvenţa vizitelor la şcoală a părinţilor;
- Identificarea persoanelor pe care părinţii le contactează atunci când vin la şcoală;
- Implicarea şi disponibilitatea părinţilor în viaţa şcolii;
- Procedurile de consultare cu părinţii folosite de şcoală (contactarea părinţilor, alegerea
acestora în structurile representative, alegerea manualelor, a disciplinelor opţionale);
- Percepţia părinţilor faţă de colaborarea dintre şcoală şi agenţii comunitari.
Chestionare aplicate cadrelor didactice (Anexa IV):
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 12 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau:
- climatul organizaţional al şcolii;
- identificarea unor practici la nivelul şcolii care să ne indice tipul de management întâlnit în
şcoală (identificarea elementelor de management participativ);
- formele de perfecţionare continuă pe care le-au urmat cadrele dicatice (arată interesul dar şi
gradul de acces al cadrelor dicatice din mediul rural la activităţi de perfecţionare);
- formele de parteneriat şi colaborare desfăşurate de către şcoală la nivel local şi percepţia
cadrelor didactice faţă de acestea precum şi posibilităţile de dezvoltare în această direcţie.

20. Chestionarul aplicat reprezentanţilor autorităţilor publice locale: primărie şi consiliu
local (Anexa V)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 19 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – autorităţi locale şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în
comunitate;
- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplinesc autorităţile
locale faţă de şcoală în comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – autorităţi locale;
- rolul autorităţilor locale în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – autorităţi locale;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – autorităţi locale şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat agenţilor economici (Anexa VI):
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – agenţi economici şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia agenţii economici faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – agenţi economici;
- rolul agenţilor economici în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – agenţi economici;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – agenţi economici şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanţilor bisericii (preoţi) (Anexa VII)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – biserică şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia reprezentanţilor bisericii faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în
comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – biserică;
- rolul bisericii în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – biserică;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – biserică şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanţilor unităţilor sanitare (medici) (Anexa VIII)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – unităţi sanitare şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia reprezentanţilor unităţilor sanitare faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în
comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – unităţi sanitare;
- rolul unităţilor sanitare în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – unităţi sanitare;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – unităţi sanitare şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanţilor poliţiei (Anexa IX)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 13 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – poliţie şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- perceţia reprezentanţilor poliţiei faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – poliţie;
- rolul poliţiei în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – poliţie;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – poliţie şi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea
parteneriatului.
VI. REZULTATELE CERCETĂRII
VI.1.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII Puieşti

21. Analiza datelor rezultate din efectuarea cercetării ne relevă câteva concluzii cu privire la
nivelul de dezvoltare şcolară şi direcţii de acţiune viitoare din perspectiva parteneritului.
Datele adunate, în cazul şcolii Puieşti confirmă ipotezele cercetării. Şcoala s-a dezvoltat şi a
evoluat o dată cu evoluţia comunităţii locale. Viaţa sa a fost şi este influenţă de ceea ce se întâmplă
la nivelul comunei. Formele de parteneriat identificate sunt dezvoltate cu preponderenţă pe acele
componente care au ca principal beneficiar elevul.
Şcoala analizată este bine dezvoltată, recunoscută pe plan local ca o instituţie însemnată.
Aceasta confirmă ipoteza conform căreia, accesul la resurse diverse ale comunităţii, a condus la
existenţa unei şcoli bine dezvoltate şi recunoscute la nivel comunitar.
Buna colaborare cu autorităţile locale a făcut posibil ca şcoala, cel puţin din punct de vedere
material, să aibă o dezvoltare bună.
Reprezentanţii primăriei şi ai consiliului local au conştientizat faptul că, investiţia în
infrastructura locală şi servicii este unul din motoarele dezvoltării, că locuitorii unei comune sunt cu
atât mai motivaţi să rămână să locuiască, să muncească, să investească în plan local cu cât au
acces mai mare la servicii şi utilităţi publice. Astfel, comuna a fost racordată la reţeaua de apă, s-au
asfaltat căi de acces, a fost construită o sală de sport modernă, reconstruite / consolidate: clădirile
primăriei, 2 biserici, localurile şcolilor.
Infuzia de fonduri în infrastructură conduce la creşterea motivaţiei atât pentru personalul didactic cât
şi al elevilor, familiilor acestora, locuitorilor comunităţii.
Comunitatea se prezintă ca una în plină dezvoltare, agenţii comunitari percep rolul pe care îl
au în parteneriat cu şcoala, conştientizează efectele benefice ale parteneriatului asupra comunităţii şi
a reprezentaţilor acesteia.
În privinţa şcolii, deşi sunt făcute eforturi permanente pentru întreţinerea / dotarea şcolii,
acesta mai are o serie de nevoi materiale:
- renovarea spaţiilor şcolilor comunei (în prezent este consolidat şi reamenajat localul şcolii din
Puieşti de jos). Existenţa mai multor localuri ale şcolilor şi unităţilor preşcolare pe raza comunei face
ca şi efortul autorităţilor locale să fie mai mare. De asemenea, faptul că unele localuri ale şcolilor din
satele unde nu mai pot fi organizate clase ca urmare a lipsei copiilor sunt dezafectate, impune un
efort de conservare al localurilor sau o redistribuire a acestor spaţii pentru a fi folosite în alte scopuri;
- dotarea şcolilor şi a unităţilor preşcolare cu materiale şi mijloace didactice moderne. Este o
nevoie resimţită de cadrele didactice şi care condiţionează în bună măsură oferirea unei educaţii de
calitate;
- dotarea şcolilor din satele Dăscăleşti şi Măcrina cu centrale pentru încălzire. Acestă dotare ar
oferi un plus de siguranţă şi confort copiilor şi cadrelor didactice dar ar crea şi necesitatea alocării
unor resurse umane suplimentare care să se ocupe cu întreţinerea acestora;
- primăria şi şcoala în analizele făcute în plan local semnalează necesitatea susţinerii activităţii
de educaţie preşcolară prin construirea unui local adecvat pentru grădiniţa din Puieşti şi funcţionarea
acesteia cu program prelungit. Acest lucru presupune un efort consistent din partea autorităţilor
locale: construirea spaţiilor, dotarea, angajarea de personal pentru susţinerea programului prelungit
pentru pregătirea şi servirea mesei, supravegherea programului de somn. Tinând cont că multe
dintre femeile care au copii de vârste preşcolare sunt casnice, că în comunitate copiii mai sunt încă
supravegheaţi de bunici, se impune o analiză atentă a nevoilor pe termen mediu şi lung;
- sporirea numărului de calculatoare şi conectarea acestora la reţeaua de internet. Acest lucru
oferă copiilor posibilitatea să înveţe, le oferă copiilor şi cadrelor didactice posibilitatea de a avea
acces mai facil la informaţii. O posibilă soluţie la acestă problemă ar fi solicitarea unei sponsorizări
din partea agenţilor economici care oferă servicii de cablu la nivelul comunei. Acestă solicitare poate
veni fie din partea reprezentanţilor şcolii, fie ai autorităţilor locale sau poate fi o cofinanţare a acestora
a costului de acces.
În ce priveşte resursele umane pot fi desprinse mai multe concluzii:
- în satele mai dezvoltate ale comunei rata natalităţii este relativ constantă ceea ce asigură
sustenabilitatea funcţionării şcolilor pe termen mediu. Şcoala şi autorităţile au identificat ca pe o
ameninţare faptul că populaţia comunei are tendinţe de îmbătrânire ceea ce conduce la scăderea
natalităţii. Pentru asigurarea populaţiei şcolare o posibilă soluţie ar fi şcolarizarea copiilor de etnie
rromă, a căror natalitate este crescută. Problema care se pune este însă că familiile acestor copii nu
valorizează educaţia, abandonul şcolar întâlnit este în rândul acestor copii este mare. Se mai
întâlnesc încă practici de căsătorie a copiilor minori în rândul acestei populaţii. Şcoala şi autorităţile în
acest caz trebuie să-şi unească eforturile. Şcoala, ca o posibilă soluţie la analfabetismul populaţiei de
etnie rromă, îşi propune realizarea unor cursuri de alfabetizare pentru aceasta (majoritatea rromilor
sunt analfabeţi). Sunt însă două probleme majore: motivarea populaţiei rrome de a participa la aceste
cursuri (nu le văd utilitatea) şi resursele financiare necesare unui astfel de program. Accesarea unor