home work

1. ARSENIE LAURENȚIU MARIUS

2. INTRODUCERE
Arta medievală se întinde de-a lungul a peste 1000 de ani, începând cu anul 300 și încheindu-se în jurul
anului 1400. Ea include importante curente artistice.
Conform specialiștilor, arta medievală a cunoscut mai multe etape ale evoluției, mai multe curente:
- arta paleocreștină
- arta popoarelor migratoare
- arta celtică
- arta preromanică
- arta romanică
- arta gotică
-arta bizantină
- arta islamică
Arta medievală a atins multe domenii , dar s-a axat în special pe sculptură, decorarea manuscriselor și arta
mozaicului.
Arta medievală europeană s-a dezvoltat pornind de la tendințele artistice ale Imperiuui Roman, precum și în
urma influenței Bisericii creștine timpurii. Acestor surse de inspirație li se alătură cultură artistică „barbară” a
Europei de Nord. Împreună au creat o remarcabilă cultură artistică.
Pe scusrt, arta Evului Mediu reprezintă un amestec de elemente ale artei clasice, ale artei paleocreștine și
ale artei „păgâne”.

3. Principalele mișcări artistice
Arta paleocreștină s-a manifestat cu aproximație între anul 200 și anul 500. De-a lungul acestei
perioade, artiștii au abordat subiecte și metode specifice artei romane în pictură, mozaic și sculptură. S-
a dezvoltat în perioada creștină veche (secolul I d.Hr. - secolul al V-lea d.Hr.), fiind strâns legată de
apariția și răspândirea creștinismului. Cuprinde două etape: înainte și după anul 313, când creștinismul
este recunoscut de Constantin cel Mare.
Bisericile rupestre din Ihlara-Capadocia
Cristo Rey-Mexic

4. La mijlocul secolului al III-lea, printr-un prim edict de toleranță, devine permisă
construirea la Roma a unor case-biserici denumite domus eclesiae.
Primele biserici creștine au apărut în secolul al IV-lea, după domnia lui Constantin
cel Mare și Teodosiu I.
Pictura paleocreștină atinge apogeul între secolele al III-lea și al IV-lea.
La început ,creștinii văd în pictură doar o amintire a păgânismului un
mijloc de idolatrie și, drept urmare, refuză imaginea pictată. Ulterior,
sub influența artei figurative greco-romane, creștinii recurg la pictură
sau mozaic pentru decorarea caselor, catacombelor sau primelor
biserici, considerându-le mijloace de educație în spirit creștin.
Primele imagini folosite de creștini sunt cele simbolice. Cele mai
utilizate simboluri erau: crucea (simbolul credinței creștine); peștele,
mielul (simboluri ale lui Iisus); Porumbelul (simbolul Sfântului Duh).
În secolul al III-lea, în pictură încep să fie folosite teme figurative, ca
instrument de propagandă pentru creștinarea păgânilor. Cele mai
frecvente reprezentări sunt: Bunul Păstor (Hristos sau Dumnezeu );
Orfeu (Dumnezeu îmblânzitor de suflete); raiul: peisaje cu arbori și flori pentru a se reprezenta locul unde
sufletele credincioșilor ar fi mântuite
Treptat, imaginile devin tot mai narative, cu subiecte din cărțile sfinte. O dată cu creșterea importanței
picturii în propovăduirea creștinismului ca instrument educativ ce ilustrează triumful creștinismului, se
stabilește și o iconografie creștină.
Fecioara si pruncul, pictură murală dintr-o
catacombă din regiunea Romei (secolul al IV-
lea)
Isus ca Orfeu, pictură murală din catacomba sfinților
Petru și Marcellinus

5. Arta bizantină a apărut din arta paleocreștină în jurul anului 500. Cu centrul artistic în Constantinopol,
arta bizantină este deseori identificată după calitatea materialului folosit și a măiestriei artistului. Această
artă a atins apogeul prin monumentalele fresce și mozaicuri realizate în biserici sub formă de dom,
(marea majoritate a acestora fiind pierdută, fie din cauza dezastrelor naturale, fie din cauza transformării
bisericilor în moschee).
Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului Bizantin începând cu
anul 476 până în anul 1453. Arta bizantină s-a dezvoltat din arta Imperiului
Roman, care la rândul ei, a fost influențată de arta Greciei Antice. O estetică
complet nouă va marca arta bizantină. Noua estetică avea ca principală
însușire "abstractizarea".
Caracteristici generale
•corelația cu creștinismul: cultura și arta bizantină au constituit instrumentul
de propagandă a religiei creștine, dar și a puterii imperiale. Arta avea rolul
de a impresiona, de a înălța sufletul către divinitate.
•dualism: exista o artă oficială închinata bazileului și elaborată la curtea de
la Constantinopole și mai exista o componentă populară, specifică mediilor
formate din călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de
școli locale. Între cele două direcții existau influențe reciproce.
•tradiționalism: păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea
artei și lipsa ei de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepții, artiștii
bizantini sunt anonimi, conservatori, păstrători ai regulilor odata stabilite.
Orice inovație adoptată devine regulă, ceea ce explică evoluția înceată și
fără salturi a întregii arte.
•lipsa de omogenitate și unitate: dincolo de un numitor comun, cum ar fi
iconografia și mijloacele de exprimare în pictură, există în plan local
trăsături de individualizare, specifice diferitelor școli și centre existente pe
teritoriul imperiului.
Mozaic din Bazilica San Vitale reprezentându-l pe
Iustinian
Christos Pantocrator (icoana din
Hagia Sofia- mozaic datat sec al
XII lea)

6. Arta celtică a Evului Mediu descrie arta popoarelor celtice din Irlanda și Marea Britanie din secolul al
V-lea, odată cu retragerea administrației romane și până în secolul al XII-lea. Secolul al V-lea și secolul
al VII-lea au fost în principal o continuarea artei culturii La Tene cu câteva adăugiri romane, în timp ce
secolul al VIII-lea a marcat fuziunea tradițiilor germanice cu cultura anglo-saxonă, născându-se astfel
ceea ce se numește stilul hiberno-saxon sau arta insulară. Mult mai târziu, în Irlanda, pot fi observate și
anumite influențe vikinge.
Arta popoarelor migratoare descrie arta populațiilor migratoare de neam germanic și a celor din
estul Europei între anii 300-900, în această perioadă fiind inclusă și arta hiberno-saxonă. Acest stil
artistic a interacționat atât cu arta creștină, cât și cu stilul zoomorf și cu cel policromatic.

7. Arta preromanică definește arta dezvoltată de la încoronarea lui Carol cel Mare în anul 800 și până la
începuturile artei romanice în secolul al XI-lea. Ea cuprinde arta carolingiană, ottoniană, anglo-saxonă,
precum și arta Franței, Italiei și Spaniei. De-a lungul acestei perioade, își fac simțită prezența influențele
artei romane clasice, iar arta carolingiană devine izvorul din care mai târziu se vor dezvolta arta
romanică și arta gotică.

8. Arta romanică se referă la perioada dintre anul 1000 și nașterea artei gotice în secolul al XII-
lea. Acestă artă s-a dezvoltat odată cu nașterea monarhiilor Europei de vest (Franța mai ales),
dar a cuprins și Spania creștină, Anglia, Flandra, Germania, Italia și alte regiuni. Arhitectura ei
este dominată de pereți groși, structuri joase și îndesate și arcuri și ferestre cu capăt rotunjit.
Denumirea acestui curent a fost dată de istoricii artei din secolul al XIX-lea și este influențată de
faptul că doar în această perioadă mai sunt folosite formele arhitecturale moștenite din Roma
antică.

9. Arta gotică este un termen variabil în funcție de opera de
artă, loc și timp. El își are originea odată cu nașterea
arhitecturii gotice în anul 1140, deși pictura de stil gotic nu
a apărut decât în jurul anului 1200, când s-a desprins total
de stilul romanic. Sculptura gotică s-a născut în Franța în
1144 odată cu renovarea abației Saint-Denis și s-a
răspândit în Europa devenind, în secolul al XIII-lea un stil
internațional care înlocuia stilul romanic. Goticul
internațional descrie arta gotică dintre anii 1360 și 1430,
după care aceasta se va transforma, în momente diferite și
în timpuri diferite în artă renascentistă.

10. Arta islamică a Evului Mediu
este reprezentată de o
varietate de lucrări precum
manuscrise ilustrate, textile,
ceramică și sticlă. Ea se
referă la arta popoarelor
musulmane din Orientul
Apropiat, a Spaniei islamice
și a celor din nordul Africii.
Arta islamică a trecut printr-o
perioadă inițială de formare
între anii 600-900 și s-a
dezvoltat în diverse regiuni
după anul 900.
Bol
Draperie de ușă de moschee
Ibric
Covor de rugăciune