SlideShare une entreprise Scribd logo
1  sur  14
ISTORICUL UNIVERSITĂŢII 
Alba Iulia a oferit un spaţiu atrăgător pentru coexistenţa tradiţiilor 
culturale române, maghiare, evreieşti chiar, stimulate prin intermediul 
instituţiilor politice, culturale (biserică, tipar, bibliotecă) dar mai ales 
universitare. Odată cu începutul de secol al 16-lea este atestată pluralitatea 
vocilor în capitala Principatului. De exemplu, prin adoptarea Codului de 
legi al ţării, Approbate de Coinstitutiones, în Edictul 72, se reglementa 
dreptul de aşezare a evreilor exclusiv în oraşul Alba Iulia. Era primul 
spaţiu urban european care lua o asemenea hotărâre.
SISTEMUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL UNIVERSITĂȚII 
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este o instituţie de 
învăţământ superior şi de cercetare cu caracter public, de stat, integrată 
sistemului național de învăţământ superior. În anul 2009, universitatea a 
fost reevaluată instituţional, obţinând calificativul GRAD DE ÎNCREDERE 
RIDICAT. 
Conducerea Universităţii se realizează prin structurile şi organismele 
specific universitare (senat, biroul senatului, consiliile facultăţilor, 
departamentelor şi unităţile de cercetare), organizate potrivit legii şi 
funcţionând pe baza Cartei Universitare și a regulamentelor proprii. Carta 
cuprinde 14 capitole, respectiv 75 de articole.
OFERTELE UNIVERSITATII 
Universitatea este în parteneriat internaţional pentru cercetare, cadre 
didactice şi studenţi cu 37 de universităţi din Europa, Norvegia şi Asia de S-E. 
Pe parcursul verii studenţii pot urma unul sau doua semestre în ţări precum 
Spania, Italia, Malta, pentru a pune în practică cele învăţate la UAB. Universitatea 
organizează şi cursuri la distanţă (prin intermediul internetului) cu studenţi din 
Germania, SUA, dar şi din Romania, aceştia prezentându-se la Universitate, doar 
la examene. Programele de cercetare din care face parte Universitatea „1 
Decembrie 1918” sunt ERASMUS şi ALUMNI. 
Universitatea face parte din programul „Work and travel” astfel studenţii pot 
beneficia de o mână de ajutor în obţinerea unor bani.
PERSONALUL DIDACTIC 
Evoluţiile personalului didactic şi îndeosebi cele privind evoluţia personalului 
didactic titular al Universităţii, au fost convergente cu misiunea şi obiectivele strategice ale 
instituţiei. Dintre evoluţiile semnificative în perioada 2004-2008, menţionăm: 
- dezvoltarea calitativă a activităţii de învăţământ şi cercetare a permis o bună evoluţie 
profesională a personalului didactic titular, concretizată în creşterea progresivă a 
numărului de profesori şi conferenţiari (figura nr.7); 
-s-a înregistrat creşterea numărului titularilor cu titlul ştiinţific de doctor, de la 86 în 2005- 
2006, la 102 în 2007-2008; 
- s-a asigurat un bun echilibru în ceea ce priveşte compoziţia pe vârste a corpului 
profesoral titular, ponderea cadrelor didactice tinere (sub 35 de ani) situându-se la o 
pondere de 38%. 
- a crescut numărul cadrelor didactice cu performanţe superioare în cercetarea ştiinţifică, 
implicate în granturi, contracte şi programe de cercetare/dezvoltare, cu contribuţii 
ştiinţifice recunoscute pe plan naţional şi internaţional.
STUDENȚII UNIVERSITĂŢII 
Evoluţia efectivelor de studenţi în 
întreaga perioadă de dezvoltare a Universităţii şi 
cu deosebire în perioada 1996-2000, a fost 
determinată de doi factori principali: 
- apariţia de noi specializări autorizate, cu cifrele 
de şcolarizare aferente; 
-propagarea în anii superiori a efectului 
şcolarizării la noile specializări;
ALTE CURIOZITĂŢI 
Pentru realizarea acestei prezentări, am colaborat cu domnul profesor Pascaliu Mihai şi cu 
doamna profesoara Talpaş Petronela care în cadrul unui interviu ne-au răspuns la anumite 
curiozităţi şi ne-au oferit informaţii despre de Universitatea „1 Decembrie 1918”: 
„Universitatea este organizată pe facultăţi, facultăţile sunt organizate pe departamente, iar 
departamentele gestionează programele de studii la nivel de licenţă şi masterat”. 
„ Facultăţile care formează Universitatea 1 Decembrie, dintre care amintim: 
• Facultatea de Ştiinţe 
• Facultatea de Istorie 
• Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale 
• Facultatea de Teologie Ortodoxă, etc.”
„Baza de date a bibliotecii este una internaţională. Biblioteca are chiar si o 
editură, ea numindu-se „AETERNINTAS”, editură prin intermediul căruia, 
universitatea publică cărţi pentru studenţi, unele realizate chiar şi de studenți.” 
„ Universitatea doreşte să preia ca model de site, modelul Universităţii 
Oxford.” 
„Un lucru inedit in rândul facultăţilor cu specific teologic, este faptul că 
facultatea de Teologie, din cadrul Universităţii 1 Decembrie, încurajează şi studenții 
de alte religii.”
ANALIZA SWOT 
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE 
Cadre didactice tinere, cu spirit de iniţiativă; 
Relaţii interpersonale care favorizează crearea 
unui climat educaţional deschis, stimulativ; 
Disciplina şi frecvenţa şcolară. 
Inexistenţa resurselor financiare pentru 
stimularea cadrelor didactice şi a elevilor 
capabili de performanţă, pentru achiziţionarea 
de echipamente şi materiale didactice. 
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI 
 Disponibilitatea şi responsabilitatea instituţiilor 
comunităţii locale de a veni în sprijinul şcolii; 
 Implicarea şcolii în programe naţionale şi 
europene şi posibilitatea realizării de parteneriate 
cu alte şcoli pentru cunoaşterea unor experienţe 
pozitive. 
 Ritmul acclerat al schimbărilor tehnologice care 
duce la uzura morală a echipamentelor existente.
INSTITUŢIA IDEALĂ 
Instituţia ideala trebuie să fie un cadru primitor şi plăcut atât pentru cei care se afla deja în interiorul 
acesteia, dar şi pentru nou veniţi sau pentru pesoanele care sunt doar în trecere, deoarece prima impresie 
vorbește de la sine. 
În cazul unei instituții precum Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia atmosfera trebuie să fie 
satisfăcătoare atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi. În raport cu alte instituţii care impun o 
respecatare mai strictă a regulilor, universitatea datorită autonomiei, oferă studenţiilor condiţiile necesare 
unui studiu de calitate şi diverse mijloace de dezvoltare care mai târziu pot duce la o carieră de succes în 
domeniul ales de ei, iar profesorilor li se oferă toate condiţiile pentru a-şi putea desfăşura activitatea într-un 
mod profesionist. 
De asemenea, într-o instituţie relaţiile interumane, contează foarte mult. Mai ales într-o 
universitate, deoarece în cadrul acesteia există diverse relaţii: student-student, profesor-profesor şi poate 
cel mai important student-profesor. Atâta timp cât un student se înţelege bine cu un profesor va participa 
la cursurile sale şi performanţele lui universitare se vor observa, iar profesorul va fi satisfacut de munca sa. 
Pentru a ajunge la o astfel de relaţie bună, într-o instituţie şi implicit într-o universitate, este nevoie de 
respect reciproc, întelegere şi comunicare. Fără acestea oamenii nu pot convieţui unii cu alții.
SITOGRAFIE: WWW.UAB.RO 
REALIZAT DE: KERESZTEŞI ANA 
LUPEAN DIANA 
POP MIRCEA 
ROŞIU DENISA 
SPĂTĂCEAN CAMELIA 
ZOLTAN COSMINA

Contenu connexe

En vedette

Directia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copiluluiDirectia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copiluluiLucretia Birz
 
File din literatura franceza(colaj)
File din literatura franceza(colaj)File din literatura franceza(colaj)
File din literatura franceza(colaj)Lucretia Birz
 
O carte in dar(colaj)
O carte in dar(colaj)O carte in dar(colaj)
O carte in dar(colaj)Lucretia Birz
 
Elevii si lectura in secolul xxi
Elevii si lectura in secolul xxiElevii si lectura in secolul xxi
Elevii si lectura in secolul xxiLucretia Birz
 
Revista cdi nr.7 din 2016
Revista cdi nr.7 din 2016Revista cdi nr.7 din 2016
Revista cdi nr.7 din 2016Lucretia Birz
 
Activitati cdi 2015 2016
Activitati cdi 2015 2016Activitati cdi 2015 2016
Activitati cdi 2015 2016Lucretia Birz
 
Colaj noapte bibliotecilor romanesti
Colaj   noapte bibliotecilor romanestiColaj   noapte bibliotecilor romanesti
Colaj noapte bibliotecilor romanestiLucretia Birz
 
Noi nu am avut tinerețe
Noi nu am avut tinerețeNoi nu am avut tinerețe
Noi nu am avut tinerețeLucretia Birz
 
Internetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilorInternetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilorLucretia Birz
 
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul AlbaElevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul AlbaLucretia Birz
 

En vedette (13)

Augustin bena
Augustin benaAugustin bena
Augustin bena
 
Directia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copiluluiDirectia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copilului
 
File din literatura franceza(colaj)
File din literatura franceza(colaj)File din literatura franceza(colaj)
File din literatura franceza(colaj)
 
O carte in dar(colaj)
O carte in dar(colaj)O carte in dar(colaj)
O carte in dar(colaj)
 
Elevii si lectura in secolul xxi
Elevii si lectura in secolul xxiElevii si lectura in secolul xxi
Elevii si lectura in secolul xxi
 
Revista cdi nr.7 din 2016
Revista cdi nr.7 din 2016Revista cdi nr.7 din 2016
Revista cdi nr.7 din 2016
 
Activitati cdi 2015 2016
Activitati cdi 2015 2016Activitati cdi 2015 2016
Activitati cdi 2015 2016
 
Colaj noapte bibliotecilor romanesti
Colaj   noapte bibliotecilor romanestiColaj   noapte bibliotecilor romanesti
Colaj noapte bibliotecilor romanesti
 
Zilele colegiului
Zilele colegiului Zilele colegiului
Zilele colegiului
 
Noi nu am avut tinerețe
Noi nu am avut tinerețeNoi nu am avut tinerețe
Noi nu am avut tinerețe
 
Tineretea
TinereteaTineretea
Tineretea
 
Internetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilorInternetul si lectura in viata elevilor
Internetul si lectura in viata elevilor
 
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul AlbaElevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
Elevii si lectura in secolul XXI - cercetare în judetul Alba
 

Similaire à Universitatea 1 Decembrie 1918

Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...DIB ULIM
 
Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...
Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...
Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...Asociatia Bibliotecarilor RM
 
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdfRamonaDragnea1
 
Revista CDIhcc nr.1/2010
Revista CDIhcc nr.1/2010Revista CDIhcc nr.1/2010
Revista CDIhcc nr.1/2010Lucretia Birz
 
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...DIB ULIM
 
Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna: activit...
 Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna:  activit... Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna:  activit...
Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna: activit...DIB ULIM
 
Seminar J.J. Rousseau
Seminar J.J. RousseauSeminar J.J. Rousseau
Seminar J.J. RousseauMagda Balica
 
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!ctmctoman
 

Similaire à Universitatea 1 Decembrie 1918 (20)

Povestea scolii mele(1)
Povestea scolii mele(1)Povestea scolii mele(1)
Povestea scolii mele(1)
 
Mihaela STAVER. ORA USARB - un instrument necesar pentru instruirea la distanță
Mihaela STAVER. ORA USARB - un instrument necesar pentru instruirea la distanțăMihaela STAVER. ORA USARB - un instrument necesar pentru instruirea la distanță
Mihaela STAVER. ORA USARB - un instrument necesar pentru instruirea la distanță
 
Tatiana CIORNOLUȚCHII. Liudmila SPINEI. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice î...
Tatiana CIORNOLUȚCHII. Liudmila SPINEI. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice î...Tatiana CIORNOLUȚCHII. Liudmila SPINEI. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice î...
Tatiana CIORNOLUȚCHII. Liudmila SPINEI. Contribuţia bibliotecii ştiinţifice î...
 
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
Corghenci Ludmila. "3 strategii de succes în parteneriatul DIB – Facultatea I...
 
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...
 
Elena SCURTU, Anna NAGHERNEAC, Tatiana POGREBNEAC. ASIGURAREA NECESITĂŢILOR ...
Elena SCURTU, Anna NAGHERNEAC, Tatiana POGREBNEAC. ASIGURAREA NECESITĂŢILOR  ...Elena SCURTU, Anna NAGHERNEAC, Tatiana POGREBNEAC. ASIGURAREA NECESITĂŢILOR  ...
Elena SCURTU, Anna NAGHERNEAC, Tatiana POGREBNEAC. ASIGURAREA NECESITĂŢILOR ...
 
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...
Elena Scurtu, Maria Fotescu. Parteneriat: bibliotecă – cadre didactice în col...
 
Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...
Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...
Bibliotecile de colegii: prezenţe şi perspective pentru acţiunile de formare ...
 
Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...
Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...
Elena Harconița, Valentina Topalo, Elena Stratan. Bibliotecarul – om de cultu...
 
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
1. limba_si_literatura_romana_national_curriculum.pdf
 
Revista CDIhcc nr.1/2010
Revista CDIhcc nr.1/2010Revista CDIhcc nr.1/2010
Revista CDIhcc nr.1/2010
 
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA: 25 ANI DE ASCENSIUNE (2013-2...
 
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN, Depozit legal Universitaria - fond intangibi...
Elena CRISTIAN,  Svetlana CECAN, Depozit legal Universitaria - fond intangibi...Elena CRISTIAN,  Svetlana CECAN, Depozit legal Universitaria - fond intangibi...
Elena CRISTIAN, Svetlana CECAN, Depozit legal Universitaria - fond intangibi...
 
Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna: activit...
 Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna:  activit... Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna:  activit...
Ludmila Corghenci: Dimensiunea informaţională a Procesului Bologna: activit...
 
Elena Harconita. Păstrând tradiţiile răspundem provocărilor timpului
Elena Harconita. Păstrând tradiţiile răspundem provocărilor timpuluiElena Harconita. Păstrând tradiţiile răspundem provocărilor timpului
Elena Harconita. Păstrând tradiţiile răspundem provocărilor timpului
 
Seminar J.J. Rousseau
Seminar J.J. RousseauSeminar J.J. Rousseau
Seminar J.J. Rousseau
 
 Creaţie. Inovaţie. Performanţă: 12 octombrie – 70 de ani de la fondarea Bib...
	Creaţie. Inovaţie. Performanţă: 12 octombrie – 70 de ani de la fondarea Bib...	Creaţie. Inovaţie. Performanţă: 12 octombrie – 70 de ani de la fondarea Bib...
 Creaţie. Inovaţie. Performanţă: 12 octombrie – 70 de ani de la fondarea Bib...
 
Valentina Topalo. Oportunitate modernă: Săptămîni de OPEN ACCESS la Bibli...
Valentina Topalo. Oportunitate  modernă:  Săptămîni  de OPEN ACCESS la  Bibli...Valentina Topalo. Oportunitate  modernă:  Săptămîni  de OPEN ACCESS la  Bibli...
Valentina Topalo. Oportunitate modernă: Săptămîni de OPEN ACCESS la Bibli...
 
Elena CRISTIAN. Depozitul Obligatoriu Universitaria – parte a patrimoniului n...
Elena CRISTIAN. Depozitul Obligatoriu Universitaria – parte a patrimoniului n...Elena CRISTIAN. Depozitul Obligatoriu Universitaria – parte a patrimoniului n...
Elena CRISTIAN. Depozitul Obligatoriu Universitaria – parte a patrimoniului n...
 
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
Efectul nociv al consumului de substanțe etnobotanice asupra tinerilor!
 

Plus de Lucretia Birz

Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Lucretia Birz
 
Cărți și locuri dragi_2_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_2_materiale realizate de eleviCărți și locuri dragi_2_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_2_materiale realizate de eleviLucretia Birz
 
Cărți și locuri dragi_1_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_1_materiale realizate de eleviCărți și locuri dragi_1_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_1_materiale realizate de eleviLucretia Birz
 
Proiecte CDI 2020-2021
Proiecte CDI 2020-2021Proiecte CDI 2020-2021
Proiecte CDI 2020-2021Lucretia Birz
 
Revista CDI nr.12/2021
Revista CDI nr.12/2021Revista CDI nr.12/2021
Revista CDI nr.12/2021Lucretia Birz
 
Regulamentul CDI_ 2021-2022
Regulamentul CDI_ 2021-2022Regulamentul CDI_ 2021-2022
Regulamentul CDI_ 2021-2022Lucretia Birz
 
Gânduri despre recunoștință
Gânduri despre recunoștințăGânduri despre recunoștință
Gânduri despre recunoștințăLucretia Birz
 
Expozitie _Anul lecturii
Expozitie _Anul lecturiiExpozitie _Anul lecturii
Expozitie _Anul lecturiiLucretia Birz
 
Anuare ale Colegiului HCC
Anuare ale Colegiului HCCAnuare ale Colegiului HCC
Anuare ale Colegiului HCCLucretia Birz
 
Reviste ale Colegiului HCC
Reviste ale Colegiului HCCReviste ale Colegiului HCC
Reviste ale Colegiului HCCLucretia Birz
 
Reviste limba franceza
Reviste limba francezaReviste limba franceza
Reviste limba francezaLucretia Birz
 
Ziare în limba romana
Ziare în limba romanaZiare în limba romana
Ziare în limba romanaLucretia Birz
 
Reviste în limba romana
Reviste în limba romanaReviste în limba romana
Reviste în limba romanaLucretia Birz
 
Proiecte CDI 2019-2020
Proiecte CDI 2019-2020Proiecte CDI 2019-2020
Proiecte CDI 2019-2020Lucretia Birz
 
Starea bibliotecilor 2018
Starea bibliotecilor 2018Starea bibliotecilor 2018
Starea bibliotecilor 2018Lucretia Birz
 
Revista CDI HCC nr.11/2020
Revista CDI HCC nr.11/2020Revista CDI HCC nr.11/2020
Revista CDI HCC nr.11/2020Lucretia Birz
 
Călătorie prin universul fiecaruia
Călătorie prin universul  fiecaruiaCălătorie prin universul  fiecaruia
Călătorie prin universul fiecaruiaLucretia Birz
 
CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU...
 CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU... CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU...
CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU...Lucretia Birz
 
Motivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteci
Motivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteciMotivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteci
Motivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteciLucretia Birz
 

Plus de Lucretia Birz (20)

Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
 
Cărți și locuri dragi_2_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_2_materiale realizate de eleviCărți și locuri dragi_2_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_2_materiale realizate de elevi
 
Cărți și locuri dragi_1_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_1_materiale realizate de eleviCărți și locuri dragi_1_materiale realizate de elevi
Cărți și locuri dragi_1_materiale realizate de elevi
 
Proiecte CDI 2020-2021
Proiecte CDI 2020-2021Proiecte CDI 2020-2021
Proiecte CDI 2020-2021
 
Revista CDI nr.12/2021
Revista CDI nr.12/2021Revista CDI nr.12/2021
Revista CDI nr.12/2021
 
Regulamentul CDI_ 2021-2022
Regulamentul CDI_ 2021-2022Regulamentul CDI_ 2021-2022
Regulamentul CDI_ 2021-2022
 
Gânduri despre recunoștință
Gânduri despre recunoștințăGânduri despre recunoștință
Gânduri despre recunoștință
 
Expozitie _Anul lecturii
Expozitie _Anul lecturiiExpozitie _Anul lecturii
Expozitie _Anul lecturii
 
Alte anuare
Alte anuareAlte anuare
Alte anuare
 
Anuare ale Colegiului HCC
Anuare ale Colegiului HCCAnuare ale Colegiului HCC
Anuare ale Colegiului HCC
 
Reviste ale Colegiului HCC
Reviste ale Colegiului HCCReviste ale Colegiului HCC
Reviste ale Colegiului HCC
 
Reviste limba franceza
Reviste limba francezaReviste limba franceza
Reviste limba franceza
 
Ziare în limba romana
Ziare în limba romanaZiare în limba romana
Ziare în limba romana
 
Reviste în limba romana
Reviste în limba romanaReviste în limba romana
Reviste în limba romana
 
Proiecte CDI 2019-2020
Proiecte CDI 2019-2020Proiecte CDI 2019-2020
Proiecte CDI 2019-2020
 
Starea bibliotecilor 2018
Starea bibliotecilor 2018Starea bibliotecilor 2018
Starea bibliotecilor 2018
 
Revista CDI HCC nr.11/2020
Revista CDI HCC nr.11/2020Revista CDI HCC nr.11/2020
Revista CDI HCC nr.11/2020
 
Călătorie prin universul fiecaruia
Călătorie prin universul  fiecaruiaCălătorie prin universul  fiecaruia
Călătorie prin universul fiecaruia
 
CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU...
 CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU... CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU...
CARTEA DONATĂ DE MISIUNEA UNIVERSITARĂ FRANCEZĂ AFLATĂ ÎN BIBLIOTECA COLEGIU...
 
Motivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteci
Motivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteciMotivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteci
Motivarea personalului- o problema esentiala a unei biblioteci
 

Universitatea 1 Decembrie 1918

  • 1.
  • 2.
  • 3. ISTORICUL UNIVERSITĂŢII Alba Iulia a oferit un spaţiu atrăgător pentru coexistenţa tradiţiilor culturale române, maghiare, evreieşti chiar, stimulate prin intermediul instituţiilor politice, culturale (biserică, tipar, bibliotecă) dar mai ales universitare. Odată cu începutul de secol al 16-lea este atestată pluralitatea vocilor în capitala Principatului. De exemplu, prin adoptarea Codului de legi al ţării, Approbate de Coinstitutiones, în Edictul 72, se reglementa dreptul de aşezare a evreilor exclusiv în oraşul Alba Iulia. Era primul spaţiu urban european care lua o asemenea hotărâre.
  • 4. SISTEMUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL UNIVERSITĂȚII Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia este o instituţie de învăţământ superior şi de cercetare cu caracter public, de stat, integrată sistemului național de învăţământ superior. În anul 2009, universitatea a fost reevaluată instituţional, obţinând calificativul GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT. Conducerea Universităţii se realizează prin structurile şi organismele specific universitare (senat, biroul senatului, consiliile facultăţilor, departamentelor şi unităţile de cercetare), organizate potrivit legii şi funcţionând pe baza Cartei Universitare și a regulamentelor proprii. Carta cuprinde 14 capitole, respectiv 75 de articole.
  • 5. OFERTELE UNIVERSITATII Universitatea este în parteneriat internaţional pentru cercetare, cadre didactice şi studenţi cu 37 de universităţi din Europa, Norvegia şi Asia de S-E. Pe parcursul verii studenţii pot urma unul sau doua semestre în ţări precum Spania, Italia, Malta, pentru a pune în practică cele învăţate la UAB. Universitatea organizează şi cursuri la distanţă (prin intermediul internetului) cu studenţi din Germania, SUA, dar şi din Romania, aceştia prezentându-se la Universitate, doar la examene. Programele de cercetare din care face parte Universitatea „1 Decembrie 1918” sunt ERASMUS şi ALUMNI. Universitatea face parte din programul „Work and travel” astfel studenţii pot beneficia de o mână de ajutor în obţinerea unor bani.
  • 6. PERSONALUL DIDACTIC Evoluţiile personalului didactic şi îndeosebi cele privind evoluţia personalului didactic titular al Universităţii, au fost convergente cu misiunea şi obiectivele strategice ale instituţiei. Dintre evoluţiile semnificative în perioada 2004-2008, menţionăm: - dezvoltarea calitativă a activităţii de învăţământ şi cercetare a permis o bună evoluţie profesională a personalului didactic titular, concretizată în creşterea progresivă a numărului de profesori şi conferenţiari (figura nr.7); -s-a înregistrat creşterea numărului titularilor cu titlul ştiinţific de doctor, de la 86 în 2005- 2006, la 102 în 2007-2008; - s-a asigurat un bun echilibru în ceea ce priveşte compoziţia pe vârste a corpului profesoral titular, ponderea cadrelor didactice tinere (sub 35 de ani) situându-se la o pondere de 38%. - a crescut numărul cadrelor didactice cu performanţe superioare în cercetarea ştiinţifică, implicate în granturi, contracte şi programe de cercetare/dezvoltare, cu contribuţii ştiinţifice recunoscute pe plan naţional şi internaţional.
  • 7. STUDENȚII UNIVERSITĂŢII Evoluţia efectivelor de studenţi în întreaga perioadă de dezvoltare a Universităţii şi cu deosebire în perioada 1996-2000, a fost determinată de doi factori principali: - apariţia de noi specializări autorizate, cu cifrele de şcolarizare aferente; -propagarea în anii superiori a efectului şcolarizării la noile specializări;
  • 8.
  • 9. ALTE CURIOZITĂŢI Pentru realizarea acestei prezentări, am colaborat cu domnul profesor Pascaliu Mihai şi cu doamna profesoara Talpaş Petronela care în cadrul unui interviu ne-au răspuns la anumite curiozităţi şi ne-au oferit informaţii despre de Universitatea „1 Decembrie 1918”: „Universitatea este organizată pe facultăţi, facultăţile sunt organizate pe departamente, iar departamentele gestionează programele de studii la nivel de licenţă şi masterat”. „ Facultăţile care formează Universitatea 1 Decembrie, dintre care amintim: • Facultatea de Ştiinţe • Facultatea de Istorie • Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale • Facultatea de Teologie Ortodoxă, etc.”
  • 10.
  • 11. „Baza de date a bibliotecii este una internaţională. Biblioteca are chiar si o editură, ea numindu-se „AETERNINTAS”, editură prin intermediul căruia, universitatea publică cărţi pentru studenţi, unele realizate chiar şi de studenți.” „ Universitatea doreşte să preia ca model de site, modelul Universităţii Oxford.” „Un lucru inedit in rândul facultăţilor cu specific teologic, este faptul că facultatea de Teologie, din cadrul Universităţii 1 Decembrie, încurajează şi studenții de alte religii.”
  • 12. ANALIZA SWOT PUNCTE TARI PUNCTE SLABE Cadre didactice tinere, cu spirit de iniţiativă; Relaţii interpersonale care favorizează crearea unui climat educaţional deschis, stimulativ; Disciplina şi frecvenţa şcolară. Inexistenţa resurselor financiare pentru stimularea cadrelor didactice şi a elevilor capabili de performanţă, pentru achiziţionarea de echipamente şi materiale didactice. OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI  Disponibilitatea şi responsabilitatea instituţiilor comunităţii locale de a veni în sprijinul şcolii;  Implicarea şcolii în programe naţionale şi europene şi posibilitatea realizării de parteneriate cu alte şcoli pentru cunoaşterea unor experienţe pozitive.  Ritmul acclerat al schimbărilor tehnologice care duce la uzura morală a echipamentelor existente.
  • 13. INSTITUŢIA IDEALĂ Instituţia ideala trebuie să fie un cadru primitor şi plăcut atât pentru cei care se afla deja în interiorul acesteia, dar şi pentru nou veniţi sau pentru pesoanele care sunt doar în trecere, deoarece prima impresie vorbește de la sine. În cazul unei instituții precum Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia atmosfera trebuie să fie satisfăcătoare atât pentru profesori, cât şi pentru studenţi. În raport cu alte instituţii care impun o respecatare mai strictă a regulilor, universitatea datorită autonomiei, oferă studenţiilor condiţiile necesare unui studiu de calitate şi diverse mijloace de dezvoltare care mai târziu pot duce la o carieră de succes în domeniul ales de ei, iar profesorilor li se oferă toate condiţiile pentru a-şi putea desfăşura activitatea într-un mod profesionist. De asemenea, într-o instituţie relaţiile interumane, contează foarte mult. Mai ales într-o universitate, deoarece în cadrul acesteia există diverse relaţii: student-student, profesor-profesor şi poate cel mai important student-profesor. Atâta timp cât un student se înţelege bine cu un profesor va participa la cursurile sale şi performanţele lui universitare se vor observa, iar profesorul va fi satisfacut de munca sa. Pentru a ajunge la o astfel de relaţie bună, într-o instituţie şi implicit într-o universitate, este nevoie de respect reciproc, întelegere şi comunicare. Fără acestea oamenii nu pot convieţui unii cu alții.
  • 14. SITOGRAFIE: WWW.UAB.RO REALIZAT DE: KERESZTEŞI ANA LUPEAN DIANA POP MIRCEA ROŞIU DENISA SPĂTĂCEAN CAMELIA ZOLTAN COSMINA