1. RADIODIAGNOSTICUL
CARIEI DENTARE

2.  Caria dentară reprezintă afecţiunea
stomatologică cea mai frecventă , fiind rezultatul
acţiunilor factorilor multipli exo-, şi endogeni , şi
se caracterizează printr-un proces distructiv
evolutiv al substanţelor dure dentare.

4.  Caria nepenetrantă - în stadii incipiente,
caria de smalţ se prezintă sub formă de
pată superficială alb-cretoasă sau uşor
pigmentată brun-cenuşie, care se excavează
progresiv, decelabilă clinic cu sonda
dentară ca rugozitate sau eroziune
superficială
 Caria penetrantă – caria care evoluează în
suprafaţă şi profunzime ajungând să
deschidă şi camera pulpară.

6. UNDE SE POATE DEZVOLTA O CARIE ?
 Procesul poate începe pe orice suprafaţă a
dintelui
 Unde există condiţii favorabile, dar mai ales
în locuri retentive greu accesibile procesului
de autocurăţire sau de igienă
şanţuri intercuspidiene
imperfecţiuni de structură a smalţului
 anfractuozităţi de suprafaţă

7. RADIODIAGNOSTICUL ÎN CARIA SIMPLĂ
Examenul radiografic are rol în :
depistare în cazul localizărilor greu
accesibile examenului clinic
aprecierea gradului de interesare a
structurilor dentare
controlul corectitudinii tratamentului

8.  Caria devine evidentă radiografic
din primele stadii deoarece prin
dezagregarea componentei minerale
a smalţului se produce o reducere a
densităţii calcare deci şi a absorbţiei
razelor X
 Apare o zonă de radiotransparenţă
crescută , în degradeuri, formă
neregulată ,contur difuz,
transparenţă mai accentuată central
şi superficial, devenind mai opacă
spre dentina normală, neputând
diferenţia dentina sănătoasă de cea
ramolită (deci imaginea este mai
mică decât în realitate, abia după
curăţarea mecanică obţinându-se
imaginea reală).

9. Cavitatea pregătită pentru obturare se deosebeşte de carie
prin forma regulată, retentivă, contur net, dimensiuni egale
cu cavitatea însăşi.

10. Consideraţii cu caracter tehnic-radiologic:
 se folosesc 60-65 kV şi 10-15 mAs
 radiaţiile penetrante (cu mai mulţi kV ) şterg detaliile prin
hipertransparenţă
 radiaţiile nepenetrante nu înnegresc suficient pierzând detaliile
 pentru evidenţierea cariilor secundare marginale, a recidivelor
de carie, a cariilor interproximale situate sub punctul de
contact, a cariilor incipiente se foloseşte radiografia
panoramică, incidenţa interproximală cu film cu aripioare
 complicaţiile cariei (pulpite cronice , parodontite apicale ) ,
cariile coronare şi de rădăcină se vizualizează cel mai bine prin
incidenţa retroalveolară izometrică şi ortoradială (Dieck sau
tehnica “long-cone” ).
 Pentru cariile feţelor vestibulo-orale se folosesc radiografiile
axiale cu film ocluzal

11. 1.Cariile aproximale- meziale şi distale
 sunt uşor de depistat radiologic deoarece
se proiectează tangent la fasciculul de
radiaţii
 au formă triunghiulară cu baza la
suprafaţa dintelui şi vârful spre limita
smalţ-dentină, apoi aria se lărgeşte la
nivelul joncţiunii amelodentinare luând
în cele din urmă formă de “U” în poziţie
orizontală.
 în cazul cariilor superficiale imaginea
poate să nu apară, să fie “arsă” prin
supraexpunere , fenomen numit “halou
marginal” ,tot prin acest fenomen
rezultând şi o distanţă între dinţii vecini.
 cele care au pătruns în dentină au formă
neregulată.

12. 2. Cariile suprafeţelor triturante sau ocluzale
 cele superficiale, care interesează doar smalţul, nu apar
întotdeauna vizibile pe radiografiile dentare, iar când
apar au formă triunghiulară cu baza spre camera
pulpară şi vârful spre suprafaţa triturantă a dintelui ,
formă dată de rezistenţa crescută a smalţului (carie de
gradul I)
 cariile de dentină apar iniţial ca transparenţe liniare
sub smalţ iar în evoluţie capătă o formă rotunjită,”în
U” (carie de gradul II )

13. 3. Cariile suprafeţelor vestibulare şi orale
 uşor evidenţiabile clinic dar greu radiologic, datorită
proiecţiei perpendiculare pe fasciculul de radiaţii a
suprafeţei cariei şi prin mascarea de însumare a opacităţii
smalţului şi dentinei.
 au contur net datorită proiecţiei tangente a marginii
cavităţii carioase
 cariile de smalţ sunt invizibile radiologic
 cariile dentinare apar ca zone transparente rotunde sau
ovalare ce devin în timp neregulate.

14. 4. Cariile de colet
 sunt nedecelabile clinic deoarece sunt situate la nivelul
gingiei , frecvent acoperite de tartru, sau sub o lucrare
protetică de înveliş
 uşor identificabile radiografic atât cele de pe
suprafeţele vestibulo- orale cât şi pe cele aproximale ca
şi imagine radiotransparentă rotundă sau ovalară cu
deschidere largă prin absenţa smalţului
 dificultate prezintă diferenţierea de “haloul cervical “
(transparenţă produsă de un dinte normal prin
absorbţia redusă a radiaţiilor din zona cervicală peste
care nu se suprapune opacitatea smalţului sau a osului
alveolar ) ; pentru aceasta se examinează radiografia la
lumină puternică : caria apare ca lipsă de substanţă
dentară cu întreruperea continuităţii conturului , iar
haloul cervical apare cu integritate a conturului
coletului

16. 5. Cariile de rădăcină
 se evidenţiază doar radiografic
 apar în locurile unde cementul este dezgolit de ligamentele alveolare ca
şi eroziune de cement pe suprafaţă mare cu aspect zimţat “în dinţi de
fierăstrău “
 caria de suprafaţă mare adâncime variabilă apare ca transparenţă
neregulată, neomogenă , cu ştirbirea cupuliformă a marginii radiculare
 în cazul suprapunerii pe canalul radicular se face diagnostic diferenţial
cu granulomul intern pe radiografii de corecţie excentrice (mezio- sau
distoexcentrice ) : la granulom raportul cu canalul radicular se
păstrează pe filmul ortoradial şi cel distoexcentric ,iar la carie raportul
se schimbă, apărând o detaşare între cele două radiotransparenţe

17. 6. Caria pe dinţii incluşi
 vizualizarea este exclusiv
radiografică
 apare întotdeauna când
există o dezgolire de
perete osos al sacului
folicular produsă de o
pungă parodontală
marginală sau prin
extracţia unui dinte
vecin

18. 7. Caria recidivantă şi secundară
 rezultă prin eradicarea incompletă a dentinei alterate,
deficienţe în prepararea cavităţii, incorectitudinea obturaţiilor
 apare ca radiotransparenţă cu contur difuz , contrastând cu
obturaţiile radioopace sau obturaţiile de bază , sau este greu
identificabilă în cazul obturaţiilor cu substanţă
radiotransparentă fără bază, singurul semn radiologic fiind
delimitarea difuză pe o porţiune limitată în contrast cu restul
bine delimitat
 caria recidivantă se produce sub obturaţie iar caria secundară
la marginea acesteia

19. Cariile deficienţei de secreţie salivară
 cele mai frecvente apar în cazul tratamentului cu radiaţii ionizante ale
extremităţii cefalice prin radiosensibilitatea crescută a glandelor
salivare. Urmarea tratamentului este diminuarea cantitativă a
secreţiei salivare, scăderea pH-ului de la 6,5 la 5,5 , o concentrare
neobişnuită a ionilor de clor, sodiu, magneziu, calciu , a proteinelor.
Modificările fizico-chimice reduc rolul de tampon al salivei şi
capacitatea de autocurăţare,iar pH-ul acid induce demineralizarea
ţesuturilor dentare, toate ducând la condiţii favorabile de dezvoltare a
plăcii microbiene.
 Cariile de iradiere au o evoluţie extrem de rapidă, interesează un
mare număr de dinţi, au un caracter intens distructiv asupra
coroanelor dentare.

20. B. Gradul de interesare al structurilor dentare
în cazul cariilor superficiale datele sunt imprecise
când interesează dentina se apreciază extensia în
suprafaţă şi profunzime şi se indică atitudinea
terapeutică arătând grosimea stratului de dentină
dintre cavitatea carioasă şi camera pulpară sau
evidenţierea comunicării cu pulpa ( mai ales la
nivelul coarnelor pulpare )
se face identificarea canalelor radiculare – direcţie
lungime , dimensiuni
se depistează anomaliile canaliculare ( canale
multiple, ramificate , obstruate )

21. C. Controlul corectitudinii tratamentului, obturaţiei:
 în cariile aproximale coronare şi de colet subgingivale
 în cariile profunde pentru studiul vecinătăţii obturaţiei
cu camera pulpară
 în cazul obturaţiilor pentru :
– controlul accesului până la apex în vederea
obturaţiei
– identificarea căilor false stabilindu-se sediul căii,
direcţia mezială /distală, adâncimea, afectarea sau
nu a spaţiului periodontal
– controlul obturaţiei canaliculare care poate fi
incompletă şi / sau cu depăşire
– evidenţierea corpilor străini endocanaliculari (ac
Lentulo )
– fracturi longitudinale în axul dintelui
– evidenţierea obturaţiilor debordante, cu exces de
material obturant care favorizează retenţia
alimentelor şi constituie factor favorizant pentru
caria secundară sau parodontita marginală

22. SUBSTANŢE PENTRU OBTURAŢIE
Opacitatea sau transparenţa substanţelor de obturaţie sunt date de
numărul atomic (Z ), deci de gradul de absorbţie al radiaţiilor
X, de exemplu :
 aurul, mercurul, iodul, iodoformul din amalgamuri, încrustaţii
şi materiale de obturat canale au absorbţia cea mai mare, deci
apar intens radioopace
 preparatele cu Ca(OH)2 pentru acoperirea pulpei dentare sunt
greu diferenţiabile de amalgam
 materialele cu oxid de zinc (obturaţii provizorii cu gutapercă,
Plastobtur, Eugenat de zinc, Ciment Flechter, ciment de fosfat
de zinc ) sunt mai radioopace decât dentina, se diferenţiază bine
de silicaţi dar greu de amalgam
 cimentul cu silicat (material de obturaţie definitivă) materialele
compozite sunt mai transparente decât osul, imaginea fiind
asemănătoare cu caria, dar în acest caz conturul este net.
 Răşinile acrilice sunt radiotransparente, la fel porţelanul ars,
deci nu sunt vizibile radiografic.

31. RADIODIAGNOSTICUL
AFECŢIUNILOR
PULPEI DENTARE

32.  Chiar şi în fazele incipiente precum
hiperemia preinflamatorie sau pulpite acute
evidenţiabile la examenul clinic, radiografia
evidenţiază factorii etiopatogeni mai ales cei
legaţi de carie şi de tratamentul ei sau de
factorii traumatici, iar în pulpitele cronice
închise, degenerescenţa calcară a pulpei, în
localizarea dentinei secundare de reacţie
are contribuţie esenţială.

33. Semnele radiologice directe ale afectării
pulpei dentare sunt :
modificarea formei şi dimensiunii camerei
pulpare şi a canalului radicular
modificarea contururilor peretilor
modificarea transparenţei teritoriului
pulpar.

34. PULPITELE ACUTE – din punct de vedere radiografic se
evidenţiază
 modificări discrete ale pereţilor camerei pulpare
şi canalului radicular
 informaţii referitoare la agenţii cauzali în cadrul
afecţiunilor acute
 caria ce a depăşit joncţiunea amelodentinară
(prin endotoxine microbiene )
 cavităţi preparate şi bonturi şlefuite (manevrele
pot declanşa excitaţii termice supraliminare )
 excitaţii termice nocive transmise prin obturaţii
metalice aplicate în cavităţile profunde sau la
adâncime medie fără obturaţie de bază
 fisuri în smalţ şi dentină sau fracturi parcelare
coronare neglijate

35. Hiperemia preinflamatorie
– nu apar modificări radiografice
-agenţii microbieni lipsesc din pulpa dentară
dar există în canaliculele dentinare
Pulpita acută seroasă – din punct de vedere anatomo-
clinic este seroasă parţială (coronară ) şi totală
(coronoradiculară )
- pe lângă manifestările hemodinamice apar şi
modificări ale permeabilităţii vasculare cu
apariţia exudatului
- radiografic nu avem modificări de formă ale camerei
pulpare şi de contur ale pereţilor, dar se evidenţiază
carii de mari dimensiuni până în apropierea
coarnelor camerei pulpare

37. Pulpita acută purulentă
– este fie următoarea etapă evolutivă a pulpitelor seroase, fie
rezultat al contactului direct al microbilor cu pulpa în cazul
cariilor profunde sau fracturilor coronare penetrante, fracturi
coronoradiculare sau radiculare sau subluxaţii dentoalveolare
- radiologic se va observa creşterea mai mult sau mai puţin
uniformă a dimensiunilor camerei pulpare şi a canalului
radicular şi ştergerea conturului pereţilor camerei pulpare şi a
canalului prin demineralizarea şi resorbţia pereţilor lăcaşului
pulpei dentare.

38. PULPITELE CRONICE
Deschise - ulceroase
- granulomatoase
Nu se pot diferenţia radiografic ci se poate vizualiza o carie
profundă de dimensiuni mari comunicantă cu camera pulpară
uneori pe distanţă mare, o cameră pulpară deformată, mărită de
volum, cu coarnele pulpare dispărute.
În cazuri avansate apare o radiotransparenţă unică ce ocupă
aproape total teritoriul dentinar şi zona camerei pulpare cu sau
fără fracturarea pereţilor coronari.

39. Închise
 propriu-zisă : microbii nu au contact direct cu pulpa
caracteristică fiind integritatea pereţilor lăcaşului
pulpar . Ei provin de la o carie cu evoluţie lentă
- recidivă de carie sau carie secundară
- pulpită acută care a evoluat fără deschiderea
pulpei
Radiologic se viualizează:
– carie sau obturaţie cu carie recidivantă sau carie
secundară fără comunicare cu camera pulpară
- discretă lărgire a canalului radicular
- ştergerea conturului canalului radicular şi a
camerei pulpare

40.  granulomatoasă ( granulom intern
Palazzi )
Radiologic – lipsa imaginii factorilor
etiologici
- distrucţia pereţilor dentinari ai
camerei pulpare şi canalului
radicular deci o zonă
radiotransparentă ovalară situată
centroradicular care se continuă
apical şi coronar cu canalul
radicular, cu ax lung situat de
obicei vertical, care nu poate fi
detaşată de canalul radicular nici
în corectarea mezio- , nici în cea
distoexcentrică (element de
diagnostic diferenţial cu caria de
rădăcină )
-localizarea în teritoriul coronar
al pulpei dentare şi dezvoltarea sa
excesivă determină apariţia
fracturilor spontane coronare sau
coronoradiculare.

43. IMAGINI RADIOLOGICE CONDENSANTE ÎNTÂLNITE ÎN
PATOLOGIA PULPEI DENTARE
Modificări calcare la nivelul pulpei dentare
Pulpoliţii = aglomerări calcare compacte ovalare sau rotunde
localizate la nivelul pulpei dentare, de 2-3 mm, asimptomatici
clinic.
Radiologic apare ca o opacitate omogenă de intensitate calcară,
contur net, situată în centrul camerei pulpare sau a canalului
radicular , fără relaţii de continuitate cu pereţii camerei pulpare,
existând de obicei un lizereu radiotransparent între pulpolit şi
peretele dentinar
Scleroza calcară difuză a pulpei dentare. Diferenţa de pulpolit
constă în faptul că procesul calcifiant este răspândit pe întreg
teritoriul pulpar; este tot asimptomatic clinic, nu se cunoaşte
etiologia, dar apare la vârste înaintate.
Radiologic apare un aspect granular calcar al pulpei care are aspect
neomogen pentru că nu toate teritoriile sunt uniform calcificate

45. Depuneri de dentină pe pereţii camerei pulpare şi canalului radicular (dentină
secundară, dentină de reacţie, dentină terţiară, etc.)
A. Depunerea de dentină secundară la persoanele în vârstă poate fi considerată ca
şi proces fiziologic, deşi sensibilitatea pulpară scade, iar prin compresie parte din
populaţia celulară pulpară suferă.
Radiologic apare o îngustare relativ uniformă a camerei pulpare şi canalului
radicular (coarnele camerei pulpare dispar, rezultând o rotunjire a acesteia iar
canalul radicular se îngustează până la dispariţie )
B. Dentina adiţională depusă în condiţii patologice ( abraziuni, caria cu evoluţie
lentă, fisuri în smalţ, unele restaurări ale coroanelor ) constituie dentina de
reacţie sau terţiară
Diagnostic diferenţial cu dentina secundară este faptul că cea de reacţie reduce
volumul camerei pulpare sau canalului radicular de o manieră localizată,
îngustarea survenind în vecinătatea acţiunii maxime a factorilor nocivi.
în cariile cu evoluţie lentă din gropiţele şi şanţurile suprafeţelor triturante se observă o
îngroşare a peretelui ocluzal al camerei pulpare, o bombare a acestuia spre
interiorul camerei cu îngustarea acesteia. În cariile aproximale poate fi amputat un
singur corn pulpar dând aspect asimetric camerei pulpare.
În abraziuni sau traumatisme ocluzale repetate camera pulpară se îngustează dinspre
ocluzal spre apical cu aspect rectiliniu al peretelui ocluzal al camerei pulpare
În traumatismele de mare intensitate ocluzo-alveolare cu sau fără rizalize se produce
obliterarea completă a canalului radicular.