bnbn anatomie

1. Biomecanicapiciorului
Mișcǎrile dintre gambǎ și picior cât și stabilizarea pozițieiîntre ele sunt
realizate de cǎtre mușchii gambei (cu excepția popliteului și plantarului).
În mișcǎrile piciorului participǎ întotdeauna toți mușchii, fie că sinergiști
fie că antagoniști. Sensul mișcǎrii rezultǎ din așezarea tendoanelor
terminale la nivelul gâtului piciorului fațǎ de cele douǎ axe de mișcare ale
articulației talusului. Diferitele grupe musculare sunt dezvoltate inegal în
volum și forțǎ în raport cu importanța mișcǎrii și în funcție de condițiile
biomecanice în sensul flexiei dorsale și a eversiunii, ajutând mușchii
respectivi. Ea tinde sǎ încline gamba înainte pe piciorul sprijinit și sǎ
turteascǎ bolta la nivelul marginii mediale.
Miscǎrile piciorului sunt: flexia dorsalǎ, flexia plantarǎ, abducția,
adducția, supinația, pronația și circumducția.
Flexia dorsalǎ (flexia, dorsiflexia)este mișcarea prin care fața dorsalǎ a
piciorului se apropie de fața anterioarǎ a gambei; flexia plantarǎ
(extensia) este mișcarea opusǎ prin care fața dorsalǎ a piciorului se
depǎrteazǎ de gambǎ.
Adducția(35-40°)este mișcarea prin care varful halucelui se apropie de
planul mediosagital al corpului; abducția (35-40°) este mișcarea prin care
el se depǎrteazǎ de acest plan.
Supinația (25-30°)este mișcarea prin care marginea medialǎ a piciorului
este ridicatǎ de pe sol, iar pronația este miscarea inversǎ prin care
marginea lateralǎ se ridicǎ de pe sol.
Circumducțiaeste mișcarea prin care varful halucelui descrie un cerc;ea
rezultǎ din executarea alternativǎ a mișcǎrilor precedente (cu excepția
pronației șișsupinației).
Aceste mișcǎri nu se produc în mod egal și simultan în toate articulațiile
piciorului.

2. Flexia dorsalǎ (20-25°) și plantarǎ (45-50°) au loc în articulația
talocruralǎ în plan sagital, în jurul unui ax transversal care trece prin
varful celor douǎ maleole.
Flexorii dorsali apropie gamba și dosul piciorului, fiind ajutați de
gravitație.
La nivelul membrului mobil flexia dorsalǎ este necesarǎ scurtǎrii
membrului pentru a-i permite pendularea liberǎ. În caz de paralizie a
grupului anterior, piciorul cade în flexie plantarǎ datoritǎ greutǎții lui
proprii și a predominanței antagoniștilor; este necesarǎ o flexie
compensatoare exageratǎ în articulațiile genunchiului și coxofemuralǎ
pentru a realiza scurtarea necesarǎ mersului (mers stepat).
La nivelul membrului de sprijin participǎ la menținerea rectitudinii
gambei, nepermițând înclinarea ei înapoi.
Principalii mușchi care realizeazǎ flexia dorsalǎ sunt: tibialul anterior,
extensorul comun al degetelor,extensorpropriu al halucelui.
Nervul motor principal este exclusiv nervul peronier profund. Mișcarea
este limitatǎ de întinderea fasciculelor posterioare ale ligamentelor
colaterale și a tendonului lui Achile, precum și de întalnirea colului
talusului cu marginea anterioarǎ a scoabeigambiere.
Flexorii plantari sunt superiori ca volum și forțǎ grupului antagonist,
datoritǎ rolului lor antigravitațional. În mers ei aplicǎ cu forțǎ planta pe sol
și apoi o dezlipesc începand cu cǎlcaiul panǎ la capetele metatarsienilor,
ridicand astfeltoatǎ greutatea corpului (lanțul triplei extensii).
In contracție staticǎ împiedicǎ înclinarea înainte a gambei pe piciorul
fixat și astfel participǎ la menținerea în rectitudine a coloanei membrului
de sprijin, stabilizând articulația talocruralǎ.
Principalii mușchi care realizeazǎ flexia plantarǎ sunt: tricepsul sural,
flexorul lung al degetelor,peronierul scurt.

3. Inervația mișcǎrii de flexie plantarǎ este asiguratǎ aproape exclusiv de
nervul tibial. Limitarea se realizeazǎ prin intinderea fasciculelor
anterioare ale ligamentelor colaterale și se oprește prin întalnirea
procesului posterior al talusului cu marginea posterioarǎ a scoabei
tibiotarsiene. Nu putem trece la un alt grup de mișcǎri înainte de a
sublinia rolul talusului care se poate solidariza cu oasele tarsului (în
flexie plantarǎ și dorsalǎ) și mișcǎrile se petrec între el și gambǎ, sau cu
oasele gambei (în abducție, adducție, supinație și pronație) și mișcǎrile
se realizeazǎ între el și celelalte oase ale piciorului. Aceste mișcǎri
menționate anterior se asociazǎ realizand mișcǎri complexe de
inversiune și eversiune. Ele se realizeazǎ la nivelul articulațiilor formate
între oasele tarsului posterior (talocalcaneonavicularǎ). Aceste articulații
sunt independente din punct de vedere anatomic, dar solidare din punct
de vedere funcțional, cu combinarea mișcǎrilor individuale, având ca
rezultat mișcǎri complexe.
Inversiunea este compusǎ din adducție, supinație și flexie plantarǎ.
Mușchii care realizeazǎ mișcarea au o forțǎ aproape dublǎ fațǎ de
antagoniștii lor (mușchi antigravitaționali). Mușchii principali sunt
tricepsul sural și tibialul posterior; ca auxiliari intervin tibialul anterior, cei
doi flexori lungi și extensorul lung al halucelui.
Inervația mișcǎrii este asiguratǎ preponderentde nervul tibial; secundar
intervine și nervul peronierprofund.
Miscarea de eversiune include abducție, pronație și flexia dorsalǎ a
piciorului. Mușchii principali sunt cei doi peronieri și extensorul lung al
degetelor; tibialul anterior și extensorul lung al halucelui sunt auxiliari.
Inervația este asiguratǎ în cea mai mare parte de nervul peronier
superficialși, în rest de nervul peronier profund.
Menționǎm cǎ mișcǎrile de flexie plantarǎ și dorsalǎ pot fi adiționate sau
sustrase celordin articulațiile tarsului posterior.

4. Miscǎrile de inversiune și eversiune sunt mișcǎri în stațiune și locomoție
princare se realizeazǎ adaptarea membrului de sprijin la terenuri
neregulate și înclinate lateral sau se face posibilǎ înclinarea lateralǎ a
membrului inferior fațǎ de piciorul fixat pe un plan orizontal.
La nivelul articulațiior tarsului anterior (plane) nu sunt posibile decat
mișcǎri reduse de alunecare; ele continuǎ de fapt miscǎrile tarsului
posterior. Rolul cel mai important al acestor articulații este de a asigura
elasticitatea tarsului în diferite împrejurǎri fiziologice și de a-l proteja
împotriva traumatismelor. La nivelul articulațiilor metatarsofalangiene au
loc mișcǎri de flexie și extensie ale degetelorși mișcǎri de lateralitate.
Extensia se face mai mult pasiv în timpul mersului când piciorul se
desprinde de pe sol și se ridicǎ pânǎ la capetele metatarsienilor,
degetele rǎmânând încǎ fixate. În ultima fazǎ a desprinderii membrului
de sprijin intervine flexia activǎ a degetelor care sunt presate cu forțǎ
contra solului, ajutând ca niște arcuri elastice la desprindere și propulsie.
În desprindere un rol major îl are halucele care în faza finalǎ susține
singur toatǎ greutatea corpului.
Extensia degetelor este realizatǎ de cei doi extensori lungi ajutați de cei
doi extensori scurți.
Mușchii care realizeazǎ flexia sunt:
- pentru degetele II-V: flexorul lung al degetelor, flexorul scurt al
degetelor, flexorul scurt al degetului mic;
- pentru haluce: flexorul lung al halucelui și flexorul scurt al halucelui.
Mișcǎrile active și voluntare de lateralitate sunt foarte reduse. Ele sunt
realizate de trei mușchi: adductorul și abductorul halucelui și abductorul
degetului mic.
Existǎ și mișcǎri insoțitoare, și anume flexia degetelor și acțiunea
interosoșilor plantari este însoțitǎ de adducție (convergențǎ), extensia

5. degetelor și acțiunea interososilor dorsali este insoțitǎ de abducție
(divergențǎ).
La nivelul articulațiilor interfalangiene au loc exclusiv mișcǎri de flexie și
extensie, dar slabe și incomplete la nivelul degetelor II-V și mai bine
individualizate la nivelul halucelui. Mușchii motori sunt aceeași flexori și
extensori care realizeazǎ și mișcǎrile în articulațiile metatarsofalangiene.
Flexia celei de a doua falange pe cea proximalǎ o realizeazǎ flexorul
scurt plantar pentru degetele II-V și flexorul lung al halucelui. Flexia
falangei distale pe falanga mijlocie se realizeazǎ de cǎtre flexorul lung al
degetelor. Extensia falangei distale și a celei mijlocii este realizatǎ de
extensorii degetelor,interosoși,lombricali, pediosul.